Context Istoric

Cucerirea Constantinopolului de ctre turci la 29 mai 1453 este unul dintre evenimentele importante ale istoriei universale, iar consecinele ei se resimt pan azi. Declinul Imperial bizantin a nceput din secolul XII-lea , cand cavalerii ocidentali ai cruciadei a IV-a (1202-1204), manevrai de Veneia cu dibcie, pentru interesele ei comerciale n Orient, au atacat Constantinopolul la 13 aprilie 1204, n Vinerea Patimilor, jefuindu-l nh mod barbar. Ei s-au instalat la Constantinopol dup frmiarea Imperiului Bizantin n mai multe uniti politice i au ntemeiat Imperiul latin de Constantinopol, care a durat din 1204 pan la 1261, cand mpratul Mihail al-VIII-lea Paleologul (1261-1282) a reuit s intre n Constantinopol, alungand pe latini. Dar Imperiul bizantin restaurat n-a mai avut forta i strlucirea lui din trecut, ncat, n mod inevitabil, se apropia de sfaritul su tragic. Motenirea strlucitorului Bizan au ravnit-o pe rand bulgarii,sarbii, latinii, dar mai ales turci din Asia Mic. Pana la sfarit, mreaa metropol a Evului Mediu, perla cetatilor lumii, Constantinopolul, Parisul Evului Mediu, a czut n mainile turcilor otomani. La 1354, turcii trecur pentru prima dat din Asia Mica n Europa i se stabilir la Galipoli, n mare msur, i din greeala politic a bizantinilor n luptele dintre mparaii Ioan al-V-lea Paleologul (1341-1376) i Ioan al VI-lea Cantacuziono (1341-1347) pentru ocuparea tronului imperial. Acesta din urma i-a casatorit fica, Teodora, cu sultanul Orkan i , aliindu-se cu turcii, s-a servit n timpul rzboiului civil unde soldai turci contra rivalului su. Zece ani mai tarziu, n 1365, sultanul Murad I (1359-1389) a mutat capitala la Adrianopol, n Europa, semn sigur al ambiiilor europene ale turcilor, atunci n plina cretere i expansiune. Popoarele balcanice, greci, bulgari, sarbi, albanezi, rvite de gelozii naionale i neunite n faa pericolului comun, czura rand pe rand sub dominaia turcilor.[footnoteRef:1] [1: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu , Istoria Bisericeasca Universala , Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2004, p. 386-387.]

Mai ntai, n lupta din 15 iune 1389 la Cossovo Polije- Campia Mierlei, din sudul Serbei, czu Serbia cnezului Lazr (1371- 15 iune 1389). La 17 iulie 1393, sultanul Baiazid Fulgerul-Ilderim (1389-1402) cuceri Tarnovo, capitala Bulgariei orientale, iar n 1396, Vidinul, capitala Bulgariei occidentale. ntreaga Bulgariei intr din 25 septembrie 1396, dup ce turcii nvinseser armatele cretine n cruciadele de la Nicopole, sub lunga dominaie turc, de care Bulgaria reui s scape abia n urma rzboiului ruso-romano-turc din 1877-1878. La 1430, turcii cucerira Tesalonicul, al doilea mare oras al Imperiului bizantin dup Constantinopol. La 10 noiembrie 1444, cretinii organizai n cruciad contra turcilor, la care au participat Ungaria, Polonia i ara Romaneasc, au fost nvini la Varna. Zilele Constantinopolului erau de acum ca i numrate. S-a sperat un timp ca voievodul Transilvaniei, Iancu sau Ioan Corvin de Huniade (1441- 11 august 1456), tatl regelui Ungariei Matei Corvin, va reui s nving pe turci, dar el suferi o nfrangere n 1448, la Cossovo Polije, n sudul Serbiei.

PREGATIRI PENTRU ASEDIU

Pe de alt parte, a pune mana pe capitala fostului Imperiu Roman, fcand astfel din statul ottoman un imperiu de vocatie universal, era un vis al Porii din vremea lui Baiazid. A fost marea eroare politica a latinilor ca n-au facut nimic pentru salvarea Constantinopolului. Apusul a asteptat caderea marii metropole cu o indiferenta paralizanta, ocupandu-se numai de interesele sale inguste. Aureolat de traditia istorica islamica,nomina odiosa in lumea crestina, sultanul Mehmed al II-lea, supranumit Fatah= Cuceritorul, a pregatit minutios evenimentele caderii marii metropole crestine. Doua campanii militare ale turcilor in Moreea si Albania (1452-1453) vor bloca orice interventie europeana in sprijinul Constantinopolului .[footnoteRef:2] [2: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu , Pr. Prof. Milan Sesan , Pr. Prof. Teodor Bodogae , Istoria Bisericeasca Universala, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1993, p. 128.]

La intoarcerea la Adrianopole, Mehmed al II-lea a inceput preparative minutioase pentru asediu, in ciuda opozitiei discrete a marelui vizir Candarli Khalil. Mai intai, a strans veniturile destinate teoretic lui Orkhan, in timp ce masuri de devalorizare monetara ii cresteau propriile lui venituri. Din punct de vedere militar, actul cel mai spectaculos a fost ridicarea fortului Rumeli Hisari, situat pe Bosfor in fata lui Anadolu Hisari, construit de Baiazid I pe malul Asiatic, in locul unde stramtoarea este minima ( 660m ). Construit intre 15 aprilie si 31 august 1452, fortul a fost inzestrat cu tunuri ce permiteau blocarea Bosforului. Orice vas trebuia sa se prezinte la comandantul otoman si sa plateasca taxa de trecere, in caz contrar existand ordine de a fi scufundat. Sultanul a parasit santierul pe 28 august si a petrecut trei zile inspectand fortificatiile Constantinopolului. Intors la Adrianopol el a studiat mai ales problema tunurilor .[footnoteRef:3] [3: Pr. Prof. Ioan Ramureanu , op. cit., p.352.]

Platindu-l magnific Mehmed al II-lea a obtinut serviciile unui oarecare Orban sau Hrban, inginer ungur sau roman din Transilvania, dupa istoricul Ducas, care si-a oferit mai intai serviciile bizantinilor, dar pentru ca acestia n-au avut cu ce-l plati indeajuns a trecut la turci. Orban a construit tunuri de o marime neobisnuita putand sa arunce proiectile de piatra grele de 600-900 kg, la o distanta de o mila. Mehmed al-II-lea si-a alcatuit o flota destul de mare, aflata sub comanda sangeacbeiului de Gallipoli, in fruntea marinei otomane, prin traditie. Au fost luate si precautii strategice. Emirul Karamanid fusese neutralizat cu ajutorul armelor, iar crestinii ce nu erau greci, cu ajutorul diplomatiei. Cat despre fortele bizantine ale despotatului Morrei, pe care Constantin, la urcarea pe tron, le lasase fratilor sai Toma si Demetrios, ele au fost mentinute in Peloponez de un atac incredintat, in toamna lui 1452, batranului uc bey Turakhan si fiilor sai. Pe de alta parte, beilerbeiul Rumeliei, Dayi Karaca Bey, a cucerit orasele bizantine din Tracia. In februarie-martie, trupele europene si asiatice ale sultanului, printre care se gasea si un contigent sarb, s-au adunat in jurul orasului. Mehmed al II-lea a sosit aici pe 2 aprilie 1453, precedat de tunuri si de masini de asediu.

Constantin al XI-lea nu reusise sa se opuna intentiilor otomane evidente. Protestele sale, facute cu ocazia construirii fortului din Bosfor, nu avusesera nici un efect. In 1452, el trimisese o solie italienilor pentru a-i pune la curent si a le cere ajutorul. Insa Venetia si Genova tineau la bunele raporturi comerciale pe care le aveau cu Imperiul Otoman. Genova daduse libertate de actiune supusilor sai si ordonase coloniilor sale ( Pera,Chios) sa fie in bune relatii cu turcii. Venetia, dispusa sa aprovizioneze Constantinopolul ramanea rezervata in ce priveste ajutorul militar. Cat despre regele Neapolului, el a trimis o flota in Marea Egee, insa aceasta a fost rechemata dupa cateva luni. Papa considera o prioritate aplicarea unirii Bisericilor, hotarata la Florenta, astfel spus supunerea catre Roma. Sosit la Constantinopol pe 26 decembrie 1452 cu 200 de arcasi, legatul sau, cardinalul Isidor de Kiev, a obtinut oficierea unei slujbe religioase la Sfanta Sofia, pe 12 decembrie, care celebra unirea in prezenta basileului si a Curtii.

9

ASEDIUL CONSTANTINOPOLULUI

La 5 aprilie 1453, a inceput asediul Constantinopolului pe uscat si pe mare si a durat pana in zorii zilei de 29 mai. O flota venetiana, incarcata cu oameni si provizii trimisa atunci cand asediul incepuse, nu a mai ajuns niciodata. La sfarsitul lui martie Papa trimisese trei vase genoveze cu arme si munitii. Nici o alta putere nu a ajutat asediatii. Totusi, pasagerii si echipajele vaselor straine care se aflau in port au participat la aparare. Au existat voluntari genovezi si catalani, iar 26 de corabii au fost echipate de lupta in Cornul de Aur ( din care cinci venetiene, cinci genoveze, trei cretane, una anconitana, una catalana, una proversala). Pe 29ianuarie 1453 genovezul Giustiniani Longo sosise in fruntea a 700 de oameni. I s-a incredintat apararea zidurilor, lancare se pricepea cel mai bine. In total, aparatorii erau putini; insarcinat, la sfarsitul lui martie sa faca un recensamant al barbatilor capabili sa manuiasca o arma, inclusive calugarii, istoricul Sphrantzes a numarat 4983 de greci si 2000 de straini. Asediatorii mult mai numerosi dispuneau de o artilerie infinit mai puternica. Speranta aparatorilor erau zidurile puternice ale orasului, care de atatea ori in istorie au rezistat barbarilor si golful Cornul de Aur a carui intrare era inchisa printr-un mare lant legat la intrare de cele doua maluri, care nu permitea flotei turcesti intrarea in golf.

Ajutoare din Apus, cum s-a sperat, n-au venit. Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) n-a voit sa trimeata nimic pana nu se confirma oficial unirea Bisericilor .[footnoteRef:4]Venetia statea la panda si specula situatia pentru interesele ei comerciale in Orient; regele Aragonului, in Spania, a permis doar strangerea de alimente, care nu vor ajunge la timp. [4: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Pr. Prof. Milan Sesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, op. cit., p. 129-130.]

In timpul asediului, intreaga populatie a capitalei se ridica la 50.000 de locuitori, dintre care numai 5.000 erau in stare sa poarte arme. La actiunea de aparare, mai ales la astuparea sparturilor din ziduri, au luat parte alaturi de barbati si femeile,copiii si calugarii.[footnoteRef:5] [5: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, op. cit., p. 352.]

Zidurile nu au constituit o aparare suficienta. Inarmati mai bine decat turcii, crestinii puteau rezista cu succes asalturilor, insa s-a vazut repede ca artileria lor facea mai multe stricaciuni propriilor ziduri decat dusmanilor. Fortificatiile maritime erau solide si un lant apara intrarea in Cornul de Aur. Soldati au fost deci dispusi cu precadere pe meterezele terestre. Tot in aceasta parte isi masase si Mehmed al II-lea fortele si tunurile, mai cu seama in actualul cartier Top Kapi. Marina, cu baza pe malul European al Bosforului, in actualul port Besiktas, avea sarcina de a mentine blocada si in acest scop, supraveghea Marea Marmara. Un drum ce lega flota de armata terestra inconjura orasul genovez Galata, ai carei locuitori si-au cautat salvarea intr-o neutralitate ambigua, furnizand cand unora, cand altora provizii si informatii. Tunurile turcesti produceau in fiecare zi mari stricaciuni zidurilor, pe care asediatii au reusit multa vreme sa le repare,in timp ce artileria acoperea asalturile repetate. Otomanii au lansat trei mari atacuri, pe 18 aprilie, pe 7 mai, pe 12 mai, pentru a folosi bresele facute de canonada, insa au fost respinsi de asediati. Masinile de asediu si santurile s-au dovedit ineficiente, ca si marina: aceasta nu numai ca nu a reusit sa forteze intrarea in Cornul de Aur, insa a inregistrat un esec usturator, atunci cand a vrut sa intercepteze cele trei vase genoveze inchiriate de papa si un transport bizantin de grane. Blocat pe 20 aprilie de absenta vantului, convoiul a rezistat atat de bine atacului, incat, dupa ce a reusit sa intre in port, flota otomana suferise mari pierderi,spre furia lui Mehmed al II-lea. Era o dovada ca marina sultanului, oameni si instrumente, nu era inca de valoarea flotelor latine, cu toate ca se dezvoltase mult. La 22 aprilie, sultanul Mehmed al II-lea a cerut imparatului sa-i predea orasul in schimbul Peloponezului. Oferta turcilor a fost respinsa, iar aparatorii au luptat in conditii din cele mai grele. Sultanul schimba tactica, facand o parte din flota sa treaca pe cale terestra din Bosfor in Cornul de Aur. Zidurile aflate de-a lungul Cornului erau mult mai greu de aparat, iar corabiile aflate in port erau mult mai expuse. Genovezii si venetienii au incercat sa remedieze situatia incendiind flota turceasca in noaptea de 28 aprilie. A fost un esec costisitor: artileria plasata pe mal a invins atacul crestin. Avantajele obtinute de sultan o data cu intrarea in Cornul de Aur erau confirmate. El a construit un pod care usura deplasarile de trupe. In fata zvonurilor ca se pregateste o noua cruciada crestina, consiliul de razboi turc a decis ca asaltul general sa se dea la 29 mai. In noaptea de 28 spre 29 mai, autoritatile Constantinopoluluil in frunte cu imparatul au asistat la o Liturghie solemna, ultima in Sfanta Sofia, s-au impartasit cu totii si au plecat la apararea orasului. Constantin al XI-lea Dragases a facut apel la toti sa lupte eroic: Turcii au arme multe, noi insa avem credinta.De va vrea Dumnezeu, vom birui ca David pe Goliat. La sfarsitul lui mai, asediatii erau epuizati de foamete si oboseala luptelor neintrerupte. Insa, dupa sase saptamani de asediu, fara nici un rezultat, aparusera disensiuni si in tabara otomana. Khalil Pasa se pare ca dorea ridicarea asediului: el se temea de o riposta occidentala de mare amploare. Intr-un sfarsit, partizanii razboiului, reprezentanti de Zaganos Pasa au castigat si s-a hotarat un ultim asediu, deoarece Constantin al XI-lea a respins propunerile ce-i fusesera facute conform legii islamice. Orasul a fost atacat din toate partile, inclusiv de pe mare. Era vorba de operatiuni de diversiune. S-au facut presiuni pe langa imparat sa se retraga pana este timp si sa se organizeze ulterior o companie crestina pentru recucerirea orasului. Dar el n-a vrut sa-si paraseasca ostasii. In aceste momente tragice, imparatul, luand coiful si scutul, s-a aruncat in lupta alaturi de soldatii sai, luptand vitejeste pentru apararea patriei sale milenare, a carei glorie o acoperi cu o ultima stralucire prin sacrificiul vietii sale. Corpul sau, amestecat printre ale soldatilor crestini, n-a mai putut fi identificat. In zorii zilei de 23 mai 1453, marti, a treia zi dupa Rusalii, turcii si-au facut aparitia in oras, iar de atunci cetatea cea de Dumnezeu pazita, se afla sub stapanirea turcilor pana astazi. Populatia crestina a Constantinopolului, consternata si innebunita de spaima, striga, fugarita prin case, prin circuri, pe strazi si peste tot de ienicerii victoriosi.[footnoteRef:6] [6: Pr. Prof. Ioan Ramureanu, op. cit., p.353.]

O multime enorma, barbati, femei, copii si batrani, calugari si calugarite, se adapostira in Sfanta Sofia, crezand ca isi vor gasi salvarea in marea catedrala a Ortodoxiei. Cat de mare era ura impotriva latinilor, chiar in aceste momente tragice, ne-o relateaza istoricul Ducas: Si intr-o imprejurare atat de mare, daca un inger s-ar cobora din cer si s-ar intreba: Daca primiti unirea si starea pasnica a Bisericii, voi alunga pe dusmani din oras, voi nu v-ati impaca. Si daca v-ati impaca, impacarea voastra ar fi o minciuna. O stiu ce-i spuneau cu putine zile mai inainte:Mai bine sa cadem in mainile turcilor decat ale francilor.[footnoteRef:7] [7: Ducas, Istoria Turco-bizantin (1341-1462) ,Editura Academiei, Bucuresti, 1958, p.364.]

Multimea inspaimantata de ororile turcesti spera pana la urma in vreo salvare miraculoasa. Se spunea in popor ca atunci cand turcii vor ajunge la coloana lui Constantin cel Mare, intemeiatorul orasului, un inger va cobora din cer si va pune sabia in mana unui om asezat la picioarele coloanei, zicandu-i: Ia aceasta sabie si razbuna poporul lui Dumnezeu !. Aceasta insa, nu s-a intamplat cum astepta poporul. Trupele turcesti s-au napustit prin case, biserici, manastiri, pradand tot ce voiau, obiecte, podoabe, inrobind oamenii. In Sfanta Sofie, crestinii asistau la Sfanta Liturghie, cand, deodata, cete de turci inarmati au patruns inauntru. Multi barbati au fost trecuti prin sabie, iar cei mai tineri, barbati, femei si copii, legati laolalta, au fost vanduti ca robi pe pietele Orientului. Baieti si tinere fete au fost batjocoriti de poftele bestiale ale turcilor: multe din mamele si fetele crestine au fost bagate cu forta in haremurile turcilor. Au pierit peste 4.000 de crestini, iar alte mii au fost inrobiti si vanduti ca sclavi.

CONCLUZII

Dupa cativa ani, au cazut si celelalte state grecesti, franturi din Imperiul Bizantin la 1460, turcii cucerira Peloponezul, unde rezista despotatul de Mistra; la 1461, cucerira Imperiul de Trapezunt, format in 1204,dupa cucerirea Constantinopolului de cruciatii latini. Mehmed al II-lea se considera mostenitorul legitim al puterii imperiale bizantine. Pana la sfarsitul domniei, el a reusit sa creeze, din faramitarile si ruinele Imperiului Bizantin, un altul, Imperiul Turc, care se intindea din Mesopotamia la Marea Adriatica si raul Sava. Cresterea exterioara a Imperiului Otoman a atins limitele celui Bizantin. In istoria lui mai mult decat milenara, Imperiul Bizantin a indeplinit o mare misiune politica, religioasa si culturala. El a raspandit crestinismul in tot spatiul Mediteranei Orientale, in Africa de Nord, rasaritul Europei si Asia. El l-a aparat contra ereziilor si islamismului, a reprezentat Ortodoxia si a sustinut-o cu toate fortele lui,ma fost un centru de cultura si civilizatie, care a iradiat asupra tuturor popoarelor Europei. [footnoteRef:8] [8: Pr. Prof Ioan Ramureanu, Marturisirea de credinta a PatriarhuluiEcumenic Ghenadie II Scholarios, in Ortodoxia, nr. 4, 1984, p. 467-469.]

Mostenirea religioasa si culturala a Bizantului au primit-o popoarele ortodoxe din Peninsula Balcanica si din rasaritul Europei, pe care o pastreaza pana azi Din cuceririle si victoriile militare ale lui Mehmed al II-lea obtinute prin mari varsari de sange, au mai ramas sub stapanirea turca doar Asia Mica, Constantinopolul si o mica portiune de teritoriu in jurul Dardanelelor, in Europa.