Istoricul Fizioterapiei

Balneo-fizioterapia, ca disciplina medicala terapeutica complexa, cuprinde mai multe ramuri: hidroterapia, electroterapia, kineziterapia, climatoterapia, cu o serie de alte discipline derivate, si anume: termoterapia, fototerapia, masajul, balneoterapia, mecanoterapia.Electroterapia a beneficiat de o dezvoltare bazata pe date experimentale de fiziologie si fiziopatologie inca din a doua jumatate a secolului al 19-lea dar si pe parcursul secolului 20. Toate aceste date au contribuit la explicarea si intelegerea unor fenomene electrofizice si electrofiziologice, ceea ce a condus la fundamentarea stiintifica a acestui domeniu terapeutic. Studiile efectuate si descoperirile realizate de numerosi savanti in domeniu, precum Hodgkin, Huxley, Nernst, Pfluuger, Hermann, Gasser, Sherrington, Raymond etc, au asigurat progresele obtinute de-a lungul timpului. Aceste progrese au facilitat dezvoltarea si diversificarea cercetariilor privind amplificarea utilizarii si aplicarii electroterapiei asupra uneor domenii largi de patologie umana. Dupa cum se va vedea mai departe, electroterapia isi gaseste utilitarea in sfera: patologiei reumatismale, inflamatorii si degenerative, neurologice, ortopedice si posttraumatice, ORL, oro-maxilofaciale, circulatiei periferice, statusului post interventie chirurgicala etc. Aceleasi afirmatii sunt valabile si in ceea ce priveste aplicarea curentului de inalta frecventa sau diatermia, cat si in privinta fototerapiei, magntoterapiei si laserterapiei de joasa putere.Amintim o serie de nume ale cercetatorilor din domeniu, care au adus o contributie consistenta, fundamentata stiintific, valabila si astazi, in privinta electroterapiei, si anume: Leduc, Kowarschick, Bergonier, Hufschmidt, Edel, Gildemeister, Wyss, Schliephake, Reviere, Bassett, Yasuda, Fukada, Pilla, Hinsenkamp etc.In practica actuala de specialitate s-a recurs la introducerea unor noi metode terapeutice si la perfectionarea celor deja existente prin combinarea mijloacelor si modalitatilor terapeutice cunoscute si prezentate succint anterior. Pornind de la domeniile de baza ale electroterapiei, s-a diversificat aplicarea ultrasunetelor in sistem pulsatil, terapia combinata a curentilor diadinamici sau de joasa frecventa cu terapia de inalta frecventa, electroterapia musculaturii slabite, terapia electrica a musculaturii spastice, combinarea curentilor continui cu cei de joasa freventa, combinatii ale curentilor de medie frecventa, combinatii ale electroterapiei cu laserterapia de joasa putere etc.Toate aceste progrese prezentate, obtinute de evolutia cunostiintelor si tehnicilor din domeniu, cat si de gradul de dezvoltare al aparaturii moderne de specialitate ne conduc la convingerea ca fizioterapia va avea si in continuare realizari terapeutice spectaculoase in majoritatea domeniilor de patologie medicala.Si in domeniul fototerapiei sau al utilizarii terapeutice a energiei radiante luminoase, au existat o serie de descoperiri si puneri la punct, ceea ce a permis dezvoltarea aplicarii razelor infrarosii si ultraviolete asupra unui anumit sector din domeniul terapeutic. Herodot, in secolul al 5-lea, a facut asocierea dintre soare si cresterea si dezvoltarea oaselor. Romanii recomandau soarele pacientilor cu boli reumatismale, persoanelor suferinde de sciatica si recomandau cura helioterapica altor categorii de persoane.In secolul al 19-lea se recomanda pentru prima data o aplicatie dozata progresiv a helioterapiei iar baile de soare sunt recomandate in scop terapeutic unei game largi de afectiuni, precum reumatismul, atoniile musculare, astenia generala si convalescenta, rahitismul si alte tulburari de crestere la copii, tuberculoza etc. Tot in aceasta perioada incep sa apara si preocuparile pentru studierea energiei luminoase si a surselor de generare artificiala a acesteia. Prima producere artificiala de radiatii ultraviolete cu arc voltaic, efectuata la inceputul secolului al 19-lea, a constituit un moment de referinta in privinta tratamentului cu RUV artificiale si patologia legata de cresterea si dezvoltarea organismului uman, TBC-ului, a lupusului tuberculos cutanat, psoriazis etc.In timp, gama afectiunilor s-a diversificat, fototerapia devenind, fie terapie de sine statatoare, utila in tratarea diferitelor afectiuni dermatologie, neuromusculoarticulare, din sfera afectiunilor ORL, a afectiunilor specialitatii medicinii dentare, din sfera oro-maxilofaciala etc, fie terapie adjuvanta celorlalte mijloace si modalitati terapeutice.La randul sau, terapia prin miscare si masoterapia sau terapia prin masaj prezinta o vechime impresionanta, fiind in legatura cu observatia omenirii ca miscarea si exercitiile fizice aduc beneficii neindoielnice asupra starii de sanatate a organismului.Terapia prin miscare sau kinetoterapia s-a bazat pe cunoasterea corpului omenesc si a functiilor lui dar si a bolilor si a consecintelor acestora asupra diferitelor segmente, organe sau asupra organismului in ansamblul sau.Printre primele referiri la sisteme organizate de posturi si miscari cu scop terapeutic se afla si cele cu o vechime de peste 4700 de ani. De la primele programe de exercitii fizice efectuate in scop terapeutic, pana la sistemele de exercitii de facilitare neuromusculara proprioceptiva sau de biofeedback efectuate astazi se afla o cale metodologica si conceptuala lunga, parcursa de-a lungul timpului. Indienii, chinezii si grecii au pus bazele notiunii de gimnastica profilactica si terapeutica. Hipocrate arata contraindicatiile exercitiului fizic si masajului, fiind totodata primul care sesizeaza relatiile: muschi-miscare, imobilizare-atrofie musculara, exercitiu fizic-refacere de masa si forta musculara, program de gimnastica-remediu pentru bolile mintale, deficit functional-recuperare functionala, cultivarea calitatilor fizice ale corpului omenesc-practicarea activitatii fizice sau a jocurilor sportive. Tot Hipocrate este cel care afirma faptul ca organele isi pastreza capacitatea lor functionala si integritatea prin utilizare adecvata si pe calea practicarii unui exercitiu adecvat. Romanii Asclepiades, Cornelius Celsius, Herodicus, Flavius Philostratus, Caelius Aurelianus au inteles valoarea kinetoterapiei, recunoscandu-i eficienta in afectiuni precum insomnie si ascita, precum si valoarea exercitiilor fizice si a mersului pe jos in recuperarea bolnavilor cu hemiplegie si alte paralizii, cat si valoarea masajului si a exercitiilor terapeutice dozate cu grija, in functie de starea pacientului, ajutand la eliminarea substantelor de balast si la asuplizarea unor segmente. Sunt descrise pe larg tehnicile exercitiilor terapeutice recomandate in paralizii, reumatism, in statusul postoperator, sunt prezentate ordinea exercitiilor pasive si active, ritmul exercitiilor, valoarea si momentul introducerii repausului. Avicenna si Haly Abbas, cei doi mari medici ai Orientului, descriu exercitiul fizic in scop terapeutic si profilactic, aratand utilitatea practicarii miscarii in scopul prevenirii imbolnavirilor. In Europa secolului al 15-lea s-a manifestat din nou preocuparea pentru practicarea exercitiului fizic. In Italia, scolile care presupuneau instruirea tinerilor promovau si practicarea exercitiilor fizice. In secolul al 16-lea se pune accentul pe igiena, valoarea exercitiului fizic si apare ideea terapiei ocupationale. Exista autori care apreciaza ca exista doua tipuri de exercitii, cel simplu sau gimnastica si exercitiul de munca, adica terapia ocupationala. In aceeasi idee, Ambroise Pare arata faptul ca dupa fracturile membrelor sunt obligatorii exercitiile de gimnastica.Cartile care au fost scrise in secolul al 16-lea subliniaza ideea de kinetoprofilaxie (exercitii fizice practicate de persoane sanatoase si/sau sedentare) si propun programe de exercitii individualizate, selectate si adaptate in ideea de recuperare functionala. Incepand cu secolul al 17-lea, scrierile medicale sunt numeroase, ele subliniind valoarea exercitiului fizic, oferind indicatii in privinta practicarii lui, aratand faptul ca miscarea este esenta si expresia vietii insasi.La inceputul secolului al 18-lea, Hoffmann intuieste multiplele valente terapeutice ale kinetoprofilaxiei si kinetoterapiei, inclusiv a celei ocupationale. In acelasi secol si alte personalitati si-au adus contributia la promovarea kinetoterapiei ca fiind cel mai bun mijloc de a prezerva sanatatea, la sublinierea necesitatii practicarii gimnasticii medicale preventive si corective, in scopul slabirii, al cresterii de forta musculara, al mentinerii si redobandirii mobilitatii, al corectarii curburilor patologice ale colonei vertebrale, la evidentierea eficientei alternarii repausului cu miscarea, la recomandarea de a practica o serie de sporturi cu valente terapeutice, la dezvoltarea unei aparaturi menite sa ajute miscarea si la promovarea terapiei ocupationale. S-au vehiculat notiuni precum cele de gimnastica pedagogica si educativa, gimnastica militara, gimnastica ortopedica si medicala, gimnastica estetica.Incepand cu secolul al 19-lea se constata o adevarata revolutie, gimnastica fiind privita ca o notiune coerenta, guvernata de legi precise. Se face referire la pozitii si exercitii de gimnastica, exercitiile fizice avand rol corectiv, fiind destinate pozitiilor vicioase, avand un ritm de desfasurare cu rolul de a ameliora circulatia dar si pentru a asigura armonia de miscare. Apar notiunile de exercitii de relaxare, asuplizare si de tonifiere prin contractii musculare concentrice, excentrice si statice.In acelasi secol, al 19-lea, in Suedia apare notiunea de mecanoterapie ca metoda de ameliorare a efortului muscular si de asuplizare articulara. Zanger este creatorul unui numar de aparate mecanice ce au avut succes atat in Europa cat si pe continentul American. In aceeasi perioada, de actualitate devin si programele de kinetoterapie cu privire la bolile cardiovasculare, neurologice si respiratorii.Secolul al 20-lea se caracterizeaza prin: aparitia exercitiilor Klapp pentru reducarea scoliozelor, introducerea de catre Bergonie a terapiei ocupationale ca forma de gimnastica medicala pentru deficientii motori, consolidarea scolii de kinetoterapie americana care a avut la baza exercitiile propuse de McKenzie, dezvoltarea programelor de exercitii fizice pentru poliomielitici, aparitia notiunii de hidrogimnastica, introdusa in 1924 de Charles Lowman si completata de Hubbard, introducerea unor noi tehnici si metodologii alaturi de cele deja cunoscute, cum ar fi suspensoterapia intr-un cadru-cusca, imaginata de Olive Guthrie-Smith, aparitia suitei de exercitii Burger pentru bolile vasculare periferice, a exercitiilor Codman pentru umar, a kinetoterapiei din unele boli interne a lui Kohlrausch, introducerea de catre Mennell a tehnicilor de manipulare articulara, separat de tehnica osteopatica si chiropraxie din care au derivat, aparitia unor metode kinetoterapeutice specifice care se adreseaza patologiei coloanei vertebrale lombare, ale lui Williams, promovarea cresterii fortei musculare prin culturism dar si prin tehnica introdusa de Thomas, De Lorme si Watkins pentru tonifierea musculara prin exercitii cu rezistenta progresiva, introducerea tehnicilor de izometrie scurta de catre Hettinger si Muller care au revolutionat si metodologia antrenamentului sportiv, aplicarea tehnicilor de facilitare neuromusculara de catre Kabat, Knott, Voss, Bobath, Rood, Stockmeyer, Brunnstrom s.a., aparitia metodelor de biofeedback, a metodei conditionarii operationale, a tehnicilor bazate pe componenta motivationala sau pe efectul tranchilizant al exercitiului fizic.Masajul a fost utilizat de-a lungul istoriei omenirii datorita efectelor sale benefice, asigurand ameliorarea disconfortului si a sindomului dureros. Radacinile sale se regasesc inChinaantica, in urma cu 4800 de ani. Egiptenii, budistii, persanii si japonezii au utilizat tehnicile de masaj si miscarile sau manipularile in terapia unui numar mare de afectiuni si imbolnaviri. In secolul al 15-lea Hippocrate a subliniat utilizarea masajului ca modalitate terapeutica intr-o serie de afectiuni. Ulterior, grecii, apoi francezii, suedezii, englezii s.a. au recurs la masaj ca fiind un mijloc terapeutic important, stabilind tehnici de aplicare si metodologie de lucru. Literatura de specialitate a secolului al 20-lea, subliniaza efectele favorabile ale masajului terapeutic asupra unora dintre segmentele corpului, aflate la distanta de zona masata, numind acest fenomen drept masaj reflex sau masaj al tesutului conjunctiv (dupa cum il numesc terapeutii din S.U.A.).In contextul cautarilor unor terapii alternative, omenirea a incercat sa raspunda de-a lungul timpului la intrebarile referitoare la ce este lumina si cum actioneaza ea asupra ochiului in principal, si asupra intregului organism, in secundar. Efectul luminii de mare intensitate asupra ochiului a fost constatat in urma cu mii de ani. Arsurile retiniene sunt cauza scaderii acuitatii vizuale si se datoreaza RIR din spectrul luminii solare, atunci cand sunt receptionate neprotejat. Prima referire la teoria luminii de mare intensitate si la teoria laserelor a fost facuta de Einstein, cand s-au introdus si notiunile de emisie spontana si emisie stimulata. Dupa amplificarea de microunde prin emisie stimulata a radiatiei, atentia cercetatorilor s-a orientat asupra obtinerii aceluiasi efect la frecvente cu cateva ordine de marire mai mari, obtinandu-se amplificarea luminii prin stimularea emisiei de radiatii. Altfel spus, Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation sau LASER.In anul 1960 laserul cu rubin este folosit in oftalmologie pentru fotocoagulare iar in 1962 cercetatorii romani de la Institutul de Fizica Atomica din Bucuresti obtin efect laser in amestecul He-Ne. Ulterior, se descopera laserul cu semiconductori. Din 1964 incepe folosirea laserelor cu CO2in afectiunile dermatologice, inclusiv in cancerele de piele. Ulterior, laserele cu CO2sunt utilizate in neurochirurgie, chirurgie generala, cat si vasculara, chirurgie plastica si reparatorie, in sfera afectiunilor ORL, in oncologie, ortopedie-traumatologie. Din 1992 laserul Nd-YAG este utilizat in artroscopia genunchiului si a umarului.Terapia de biostimulare laser este utilizata astazi in diferite domenii de patologie, precum: osteoporoza, bolile reumatismale, suferintele neurologie, cele din sfera ORL, inclusiv algiile periferice, posttraumatica, dermatologie, sfera oro-maxilofaciala etc.In cele ce urmeaza sunt trecute in revista principalele mijloace si modalitati terapeutice prin care Medicina Fizica si de Recuperare Medicala reuseste sa asigure profilaxia sau sa reeduce functional o serie de afectiuni insotite de deficite motorii de diferite grade.Biofeedback-ul este recunoscut drept procedura terapeutica in jurul anilor 1960. In contextul fizioterapiei insa, biofeedback-ul este mentionat inca de la inceputul secolului al 20-lea, cand Jacobson a utilizat un echipament rudimentar cu ajutorul caruia a evidentiat starea de tensiune din masa musculara, in vederea obtinerii terapeutice a starii de relaxare ulterioara.Din practica medicala si din studiile de specialitate se remarca tendinta unui numar din ce in ce mai mare de persoane de a renunta la serviciile oferite de industria farmaceutica si de a inlocui medicamentele cu remedii naturale, precum cele reprezentate de plantele medicinale, homeopatie, acupunctura, diete speciale si adaptate, fizioterapie, masaj, presopunctura etc. Toate aceste metode de tratament formeaza un nou capitol al medicinii, numit bioterapie. Vorbind despre acupunctura, este de subliniat faptul ca practicile medicinii chineze au rezistat timp de 5000 ani, pentru ca astazi sa fie de mare actualitate. La randul sau, presopunctura sau acupunctura fara ace are o istorie mai mult sau mai putin recenta, raportat la interesul pe care l-a suscitat aceasta modalitate terapeutica asupra specialistilor preocupati de medicina alternativa.

http://www.scrigroup.com/sanatate/Introducere-Istoricul-fizioter62192.php