PROTECTIA MUNCII (SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA) INTRODUCERE Cu cat avansam in timp constatam ca omul a reusit sa creeze brese tot mai adanci in cunoasterea macro si microcosmosului sau. Si totusi dupa informatiile furnizate de Biroul International al Muncii, anual in fiecare tara exista un numar de lucratori care nu se mai intorc in mijlocul familiei lor, datorita accidentelor si bolilor profesionale. Din aceeasi sursa se aproximeaza ca, anual, 2-4 % din produsul intern brut reprezinta cheltuieli si pierderi datorate accidentelor de munca si bolilor profesionale. Amploarea actuala a acestor fenomene impune reconsiderarea criteriului securitatii muncii, protejarii omului in procesul muncii trebuind sa i se asigure acelasi loc, ca si criteriului economic. Realizarea acestui deziderat implica, in primul rand, schimbarea mentalitatii indivizilor, de la muncitor pana la patron, de la proiectant la utilizator . Intelegerea gravitatii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala si formarea unor deprinderi corecte in vederea evitarii lor sunt obiective a caror atingere se poate asigura printr-un proces continuu de educare, inceput inca din scoala. Pentru insusirea si aplicarea temeinica a masurilor si normelor de securitate si sanatate in munca in conditiile progresului tehnic actual, sunt necesare cunostinte teoretice si practice, atat de ordin general, cat si specifice fiecarei profesiuni. Studiul securitatii si sanatatii in munca trebuie sa inceapa prin cunoasterea problemelor generale, de baza, axate pe factorii de risc de accidentare si imbolnavire profesionala care pot sa apara in procesul de munca si pe principalele masuri de combatere a acestora. Dupa insusirea acestor cunostinte, valabile pentru toate conditiile si locurile de munca, vor fi abordate problemele specifice anumitor domenii de activitate, in cadrul unor capitole distincte. SCURT ISTORIC Din momentul in care omul a inceput sa munceasca deci sa desfasoare constient o activitate de transformare a elementelor de mediu pentru a-si asigura existenta dateaza si primele preocupari de imbunatatire a conditiilor de munca. In secolele pre-industriale, cercetarile si masurile pentru ameliorarea conditiilor de munca, diminuarea eforturilor si marirea randamentelor, au avut un caracter sporadic si local. Scrierile antice relateaza despre astfel de actiuni si despre unele masuri exprese de protectie a lucratorilor, despre existenta unor medici pe santierele faraonice, despre masurile pentru combaterea saturnismului si a intoxicatiei cu mercur in Grecia, la Roma, Alexandria (aparatori ale mainii la unelte, masti din basici de peste pentru slefuitorii de minium,cu manusi, jambiere, tuburi de ventilatie in mine s.a ).

Atata timp cat efortul muscular caracteriza participarea omului in procesul de productie, cercetarile au fost orientate spre studierea acestuia. Treptat, conceptia s-a largit, renuntandu-se la abordarea strict mecanicista. Tot mai multe stiinte au inceput sa se preocupe de relatia om - masina - mediu ambiant: medicina, antropologia, sociologia, psihologia, stiintele economice .Fiecare a analizat impactul dintre om si elementele procesului de munca din propriul sau punct de vedere, cautand solutii pentru protejarea lucratorului concomitent cu cresterea productivitatii sale. Relativ la evolutia de la empirism la stiinta, in domeniul studiului muncii, cateva exemple ilustrative de-a lungul secolelor sunt edificatoare . La mijlocul secolului XIII-lea, medicul francez Arnaud de Villeneuve (1235-1313) a dedicat bolilor profesionale mai multe capitole din tratatul sau de igiena, subliniind rolul factorilor de ambianta (caldura, umiditate, pulberi toxice) la diferite locuri de munca . Leonardo da Vinci ( 1452-1519) s-a preocupat, printre altele, si de masurarea timpilor de munca, a conceput reprezentarile vizuale ale diferitelor faze ale muncii (precursoare pentru tablourile moderne de planificare), a proiectat unelte si masini pentru usurarea efortului de munca in constructii si a facut cercetari sistematice privind operatiile de sapat la carierele de marmura, impartindu-le pe faze si timpi partiali . In 1546 Agricola (in lucrarea de Re Metallica) studiaza ventilatia, pauzele de munca si securitate in mine; Galileo Galilei (1546-1642) compara fenomenele fizice legate de gravitatie cu semnele de oboseala musculara; Sanctorius (1561-1636) noteaza parametrii fiziologici observabili la om in procesul muncii sau in repaus (greutate, temperatura, schimburi digestive, volumul transpiratiei, frecventa pulsului); in secolul al XIII-lea, Borelli (1608-1679) evalueaza matematic fortele musculare transmise prin parghiile osoase. Inginerul militar Sebastien le Pestre (1633-1707) sa preocupat de determinarea activitatii maxime pe care o puteau presta muncitorii, intr-o zi, la lucrarile de fortificatii (a efectuat masuratori privind sarcinile suportabile pentru lucratorii terasieri, in plan orizontal sau oblic, evaluand traseele maximale in functie de particularitatile terenului, prevazand locuri de schimbare, orare si pauze). Impreuna cu colaboratorul sau B.F.Belidor a studiat relatiile hrana performanta - scaderea productivitatii. Ramassini scrie Tratatul maladiilor mestesugarilor, in care ia in considerare factorii de ambianta (zgomot, pulberi), posturile de lucru si nocivitatile substantelor toxice. La inceputul secolului al XVIII-lea, Stephen Hales realizeaza primele instalatii mari de ventilatie moderna si evalueaza viteza de confort a aerului pompat, care se poate sustine in deplina siguranta la un sfert de mila pe ora, ceea ce corespunde normei moderne de 0,1m/s. Ch.A.Coulomb a scris in 1775 lucrarea Sur la force des hommes, in care a propus o metoda de evaluare a cantitatii de munca necesara in diferite profesiuni (considerate cele mai grele), stabilind totodata si care este efortul maxim cerut unui muncitor. Lavoisier (1743-1794) instituie, pe baza numeroaselor sale experiente, consumul de oxigen ca indicator al efortului.

Benjamin Thomson studiaza (in jur de 1800) protectia termica a tesaturilor utilizand termometrul si iluminatul cu ajutorul fotometrului, ambele instrumente fiind creatiile sale. Spre mijlocul secolului al XIX-lea,Villerme? insista asupra accidentelor datorate masinilor si propune mijloacele pentru evitarea lor; aceleasi preocupari le manifesta si Penot Dollfus, in cadrul societatii industriale din Mulhouse. Amedee Lefevre dedica studii riguroase luptei contra saturnismului. In 1871, medicul suedez Holgren a examinat deficientele perceperii culorilor de catre mecanicii de la caile ferate si a propus sa se tina seama de ele la incadrarea personalului feroviar. In 1890, F.Kraepelin si-a dezvoltat teoria sa despre curba de lucru si oboseala. In acelasi an, A.Bine si T. Simon au pus bazele sistemului lor de teste pentru examinarea inteligentei. Spre finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea iau nastere si incep sa se dezvolte, ca ramuri distincte, fiziologia muncii, psihologia muncii, sociologia muncii, ergonomia muncii, ergonomia, protectiei muncii. In tara noastra I. Atanasiu, profesor de fiziologie (Bucuresti), poate fi considerat fondatorul scolii romanesti de fiziologie experimentala, datorita studiilor sale (de la inceputul secolului), privind optimizarea performantelor neuromotorii in sport si in munca. Profesorul I.Nitescu (Cluj) s-a orientat spre investigatii preponderent biochimice asupra efortului muscular. Cercetarile romanului N. Vaschide (la Paris), in domeniul fundamentarii biologice a psihologiei prin masurarea fenomenelor psihice, au constituit remarcabile contributii in procesul investigatiilor asupra comportarii organismului uman la efortul fizic si psihic. Se pot cita, de asemenea, cercetarile mai recente ale profesorilor Gr. Benetato, A. Ardeleanu, I. Gontea, N. Margineanu, P. Groza, R. Vranceanu,G. Arsenescu s.a. privind diferitele aspecte ale comportarii organismului uman in efortul de munca si fata de diferiti factori externi. Relativ la psihologia muncii, primele contributii apartin lui Fl. Stefanescu Goanga si C. Radulescu Motru. Din ansamblul practicilor si cercetarilor vizand relatia omului cu munca, s-a conturat, in decursul timpului, ca obiectiv distinct, protejarea lucratorului impotriva accidentelor de munca si a bolilor profesionale. S-a mentionat deja ca primele masuri constient si strict preventive cunoscute dateaza inca din antichitate. In majoritatea cazurilor insa, accidentele si bolile profesionale erau considerate drept o fatalitate. Ulterior, factori multiplii dependenti de revolutia industriala din secolul al XIX-lea si de progresul general al cunoasterii au impus, ca o problema deosebit de importanta, necesitatea eliminarii, sau cel putin a reducerii lor, ceea ce s-a reflectat si in aparitia unor reglementari juridice specifice. Cel mai bun exemplu pentru evolutia conceptiei asupra activitatii preventive in

epoca moderna il ofera legislatia germana. In anul 1853 era infiintata deja inspectia de securitatea muncii prin legea prusaca (privind unele modificari ale reglementarilor din 09.03.1839 in materie de angajare a tinerilor muncitori in manufacturi); au fost create posturi de inspectori pentru manufacturi ca organe ale puterii de stat, in aceeasi perioada s-a infiintat Oficiul de stat al inspectiei pentru securitatea muncii. Cu 30 de ani mai tarziu, in 1884, prin legislatia sociala promulgata de Bismark, iau nastere casele profesionale de asigurari sociale contra accidentelor . Acestea au fost concepute sa indeplineasca un triplu rol: prevenirea accidentelor, recuperarea si despagubirea pentru accidentele de munca (Bismark dorea ca fiecare cetatean german sa fie asigurat contra accidentelor, considerand ca numai astfel puteau fi aparati impotriva principalei amenintari pe care o aduce industrializarea: traumatismul in munca. Din acest motiv el poate fi considerat promotorul conceptiei preventive moderne). Actualmente, tendintele cele mai avansate in domeniul legislatiei de securitate si sanatate in munca pot fi sintetizate, dupa cum urmeaza: - considerarea si tratarea securitatii si sanatatii in munca ca o problema de stat; - constituirea unor organisme statale de control si indrumare a activitatii preventive, care sa dispuna de mijloace juridice, tehnice, si financiare eficace; - instituirea obligatiei patronilor de a sigura securitatea si sanatatea executantilor proceselor de munca, prin masuri care sa respecte anumite principii generale de prevenire (evitarea riscurilor; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate si diminuarea lor; combaterea riscurilor la sursa; adaptarea muncii la om; adaptarea omului la progresul tehnic); - dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzatoare si coerente, care sa aiba in vedere tehnologiile, organizarea muncii, conditiile de munca); - prioritatea masurilor de protectie intrinseca si colectiva fata de cele individuale; - instruirea si formarea corespunzatoare a lucratorilor; - instituirea responsabilitatii muncitorilor pentru propria sanatate si securitate, precum si ale altor persoane pe care le pot afecta actiunile sau atributiile lor. OBIECTUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA . Activitatea umana, indiferent de scopul ei, fiind in esenta un proces dinamic cu consum de energie, implica, pe langa rezultatele pozitive, si un impact negativ asupra executantului, ceea ce se traduce prin uzura fizica si psihica a acestuia. In particular, munca are drept conotatie obligatorie consumul fortei de munca a omului. In anumite conditii, ritmul sau calitatea consumului pot depasi limitele normale de autoregenerare si echilibru somato-psihic, fapt ce se manifesta prin fenomenul de accidentare sau imbolnavire. In cazul muncii individuale, avand ca scop satisfacerea unor necesitati personale, pe care fiecare executant si-o organizeaza, conduce si desfasoara singur, acesta va fi raspunzator si va suporta consecintele producerii accidentului sau imbolnavirii datorate activitatii sale. De mentionat ca, in cursul unui asemenea proces, elementele externe, care pot interveni in sens negativ, favorizand sau provocand

agresiuni, sunt in general reduse. Socializarea productiei a generat o noua situatie: beneficiarul, conducatorul, organizatorul si executantul muncii sunt distincti. In consecinta, primii vor constitui o sursa suplimentara directa sau indirecta de pericol potential, devenind in mare masura raspunzatori de depasirea limitelor normale de consum al fortei de munca a executantului. La aceasta se adauga capacitatea proprie a mijloacelor cu care se efectueaza munca, a mediului in care are loc procesul, precum si a executantului propriu-zis, de a perturba desfasurarea normala a activitatii. Actuala era industriala este insotita, printre alte consecinte directe, de doua fenomene deosebit de importante. In primul rand, s-au diversificat riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala in munca. Automatizarea (cu monotonia si ritmul impus de lucru), noile tehnologii, materiile prime utilizate etc. pot afecta in modalitati diferite integritatea anatomo-functionala a executantului. Cel de-al doilea fenomen consta in constientizarea importantei pe care o are fiinta umana ca principala resursa a existentei si progresului societatii (ca toate resursele naturale si aceasta este epuizabila, iar pentru un interval de timp dat, poate fi limitata cantitativ si calitativ). Cele doua fenomene, prin combinare, au generat aparitia unor noi raporturi interumane, respectiv intre colectivitate si membrii sai. Societatea isi asuma din ce in ce mai mult sarcina si raspunderea pentru calitatea vietii fiecarui om, pentru prezervarea acesteia, cautand mijloacele prin care sa intervina pentru a proteja individul in fata riscurilor la care este expus . Unul din pericolele majore constituindu-l procesele de munca, s-au conturat treptat diverse directii de activitate care in timp au condus la formarea de noi discipline si ramuri stiintifice: medicina muncii, psihologia si ergonomia muncii, securitatea si sanatatea in munca, ecologia etc. Unele studiaza posibilitatile de prevenire a fenomenelor negative generate de activitatea productiva asupra lucratorilor; altele se ocupa de dimensionarea efectelor suportate de acestia si de recuperarea indivizilor afectati etc. Indiferent de obiectivul propus, toate disciplinele respectiv activitatile practice in care se traduc, pot fi grupate sub denumirea generica de mijloace de prezervare a vietii si sanatatii populatiei. Printre relativele nou aparutele domenii de activitate se inscrie si securitatea si sanatatea in munca, inteleasa ca ansamblul de actiuni si masuri intreprinse in scopul asigurarii integritatii anatomo-functionale si sanatatii oamenilor in procesul muncii . Dezvoltarea sa sub aspect concret aplicativ, precum si problemele complexe generate de noile tehnologii, au creat cu timpul necesitatea obiectiva si dialectica de teoretizare si conceptualizare a experientei practice. S-a conturat astfel un alt sens al notiunii de securitate si sanatate in munca: disciplina stiintifica al carei obiect il constituie studierea fenomenelor de accidentare si imbolnavire profesionala, precum si a mijloacelor si masurilor de prevenire a acestora. SFERA NOTIUNII DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA In conceptia cea mai generala, securitatea si sanatatea in munca are ca obiectiv cunoasterea si inlaturarea tuturor perturbatiilor ce pot aparea in procesul de munca, susceptibile sa provoace accidente si imbolnaviri profesionale. Prin urmare

securitatea si sanatatea in munca se integreaza in ansamblul activitatilor prin care in orice stat se asigura protectia sociala,ca o componenta esentiala pentru garantarea unui anumit nivel al calitatii vietii. Pentru a-si atinge scopul securitatea si sanatatea in munca pune existenta si functionarea unui sistem multidisciplinar fundamentat, de concepte teoretice, acte legislative, masuri si mijloace tehnice, social economice, organizatorice, de igiena si medicina muncii etc. Din acest motiv se pot desprinde doua componente majore ale sferei notiunii de securitate si sanatate in munca: disciplina stiintifica si institutie juridica. SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA DISCIPLINA STIINTIFICA Cercetarea teoretica actuala in domeniul securitatii si sanatatii in munca urmareste ca obiectiv prioritar fundamentarea stiintifica a tuturor masurilor de realizare a unui mediu de munca in mod sistematic si unitar. In corolar, se manifesta o tendinta tot mai accentuata de a se accepta ideea unei discipline stiintifice de sine statatoare, care sa studieze legitatile fenomenelor de accidentare si imbolnavire profesionala si modalitatile de inlaturare a lor. In tara noastra opinia specialistilor concorda in necesitatea admiterii unei discipline autonome, pentru care a fost adoptata denumirea de securitate si sanatate in munca. Acceptarea noii discipline stiintifice decurge din posibilitatea delimitarii locului pe care il ocupa in ansamblul stiintelor, a obiectului de activitate si a metodelor utilizate. Astfel, in prezent se considera in mod cvasiunanim ca locul securitatii si sanatatii in munca este situat in sistemul stiintelor muncii. Principalele probleme ce se incadreaza in obiectul securitatii si sanatati in munca care o delimiteaza de alte discipline apartinand sistemului muncii sunt: - identificarea si descrierea fenomenelor negative care apar in sistemele de munca si care pot genera accidente si boli profesionale, in vederea formularii de concepte proprii; - cercetarea premiselor fenomenelor studiate, tratarea lor pe baza legaturilor tip cauza efect si stabilirea normelor cu caracter de lege pentru asigurarea securitatii muncii; - elaborarea masurilor, metodelor si mijloacelor de protectie pe baza legitatilor identificate. Prin tratarea acestor probleme intr-un concept unitar se constituie in fapt, bazele teoretice ale securitatii si sanatatii in munca ce nu isi gasesc corespondent sau suprapuneri in cadrul altor discipline. Studierea premiselor, consecintelor si legitatilor procesului de realizare a securitatii si sanatatii in munca implica utilizarea unor metode proprii, dar si a unor date oferite de unele discipline stiintifice limitrofe cum ar fi: medicina si igiena muncii, ergonomia, psihologia muncii, sociologia, cibernetica, toxicologia, matematicile superioare s.a. Se evidentiaza astfel caracterul inter si multidisciplinar al metodelor si instrumentelor folosite pentru atingerea scopului securitatii si sanatatii in munca (ceea ce nu constituie insa un contra argument pentru autonomia acesteia).

SECURITATEA SI SANATATEA IN MUNCA DISCIPLINA JURIDICA Securitatea si sanatatea in munca ca institutie de drept reprezinta un ansamblu de norme legale si imperative , avand ca obiect reglementarea relatiilor sociale ce se formeaza in legatura cu organizarea , conducerea si realizarea procesului de munca, in scopul prevenirii accidentelor si bolilor profesionale. In acest sens, se considera ca normele juridice de securitate si sanatate in munca, atat acelea care reglementeaza strict modul de aplicare a masurilor de protectie, cat si normele de drept al muncii care , desi in principiu au un obiect diferit si sunt specifice altor activitati, prin aplicarea lor au implicatii asupra vietii, mentinerii sanatatii si integritatii anatomo functionale a lucratorilor, in cursul proceselor de munca. In Romania , primul act juridic prin care s a instituit o reglementare notionala cu caracter de securitate si sanatate in munca a fost Legea sanitara (din 3.04.1885). Conform articolului 15 , inspectorii din cadrul serviciului sanitar aveau si atributia de a acorda permisiunea pentru infiintarea stabilimentelor industriale insalubre si de a supraveghea conditiile igienice ale stabilimentelor si fabricilor industriale in genere. Prima referire expresa la prevenirea accidentelor si bolilor profesionale s-a facut insa in Regulamentul (din 24.09.1894) pentru industriile insalubre. In cadrul acestuia se prevedeau mai multe masuri cu caracter obligatoriu, care aveau ca scop evitarea pericolelor de accidentare si imbolnavire , cum ar fi: Articolul 5: In orice stabiliment industrial cu mai mult de 10 lucratori , atelierele vor avea un spatiu de cel mult 5 mc de fiecare lucrator, iar plafonul va avea inaltimea de cel putin 3 m. Articolul 6: Pentru a inlatura pericolul ranirii lucratorilor, in timpul functionarii masinii, va trebui prevazut un spatiu liber, destul de larg pentru a permite circulatia , iar organele de transmisiune ale masinilor, ascensoarele, rotile legate de vreun motor se vor imprejmui cu parapete de siguranta , etc. Un caracter foarte avansat privind reglementarea securitatii si sanatatii in munca ( desi nu era folosita aceasta notiune) a prezentat Legea minelor ( din 21.04.1895). In titlul III din lege , referitor la actele care preced instituirea concesiunilor de mine , prin articolul 30, se stabilea obligatia intreprinzatorului , de a lua toate masurile pentru a executa lucrarile de exploatare, astfel incat sa evite orice pericol si sa garanteze siguranta lucratorilor . Legea prevedea infiintarea caselor de ajutor ( modul de constituire si atributiile acestora, intervalul minim de 3 zile , dupa care se acorda ajutor pentru incapacitate temporara de munca, datorita accidentarii sau imbolnavirii ), precum si caselor de pensii (cu delimitarea conditiilor si a cuantumului pensiei de invaliditate, inclusiv deces , si de boala profesionala , stabilirea varstei minime de pensionare ,etc. ). Din aceeasi categorie acte juridice de natura legislatiei muncii, dar care instituiau totodata direct sau indirect si masuri de protejare a lucratorilor fata de accidente si imbolnaviri profesionale au mai facut parte si: Legea ( din 6.03.1897) pentru repausul in zilele de duminica si sarbatori; Legea (22.02.1906) privind munca femeilor si minorilor in industrie si exploatari miniere; Legea ( din 14.04.1922)

referitoare la angajarea minorilor in munca maritima; Legea (din 16.06.1923) privind ajutoarele de boala si lehuzie; Legea (din 13.04.1928) privind munca minorilor si femeilor. In 1934 (13.aprilie) este emisa Legea privind accidentele de munca Prevenirea lor. Prescriptii, care poate fi considerata ca fiind actul de nastere al institutiei securitatii si sanatati in munca in acceptia moderna a termenului, pentru tara noastra. In 1936 s-a infiintat prin decret , Ministerul Muncii Sanatatii si Ocrotirii Sociale, care cuprindea si un serviciu al organizarii si ocrotirii muncii, iar prin Decizia din 19.10.1940 s-au constituit regiunile de inspectie a muncii. In perioada postbelica, Romania s-a aliniat la legislatia internationala in domeniul securitatii si sanatatii in munca. S-a garantat prin Constitutie si Codul muncii dreptul muncitorilor la protectia impotriva accidentelor si bolilor profesionale, s-a instituit o lege expresa privind securitatea si sanatatea in munca si s-au emis diverse acte normative specifice, toate acestea fiind continuu adaptate modificarilor survenite pe plan tehnic, economic si social. In prezent, in tara noastra, din categoria normelor care reglementeaza direct modul de aplicare a masurilor de securitate si sanatate in munca fac parte in principal : - Constitutia Romaniei ; - Codul muncii; - Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006; - Hotararea de Guvern nr. 1425/2006 privind aprobarea normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006; - Hotarari de Guvern care transpun Directivele Europene pentru activitati specifice in care se impune protectia lucratorilor impotriva riscurilor pentru sanatatea si securitatea acestora; - Alte acte normative cum ar fi Ordine ale Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei. Actionand in final asupra executantului unei sarcini de munca, in interdependenta cu toate celelalte elemente ale sistemului de munca, securitatea si sanatatea in munca se incadreaza organic in activitatea de concepere, organizare si desfasurare a proceselor de productie. Actiunile si masurile prin care se realizeaza efectiv, la nivelul proceselor de munca, protectia lucratorului sunt in esenta de natura organizarii muncii. Prin urmare, in sensul de activitate practica, notiunea de securitate si sanatate in munca desemneaza o activitate distincta in ceea ce priveste organizarea muncii. Relatia dintre securitatea si sanatatea in munca, si organizarea muncii este biunivoca. Luand in considerare rolul acesteia din urma in realizarea procesului de munca, ea devine, pe de alta parte, unul dintre elementele pe care le studiaza si optimizeaza securitatea si sanatatea in munca, in vederea identificarii si contracararii riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala.

Eficienta activitatii practice, concrete, de securitate si sanatate in munca este dependenta nu numai de premisele teoretice si juridice; ea este conditionata si de modul concret in care se stabilesc masurile si actiunile, ordinea si conditiile in care se aplica.