Veniturile și finanțarea instituților publice

Conform Legii 500 / 2002 privind finanţele publice, instituţiile publice includ

Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale

administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţii publice autonome, precum şi instituţiile

din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora .

Instituţiile publice reprezintă deci, organismele prin care statul îşi exercită funcţiile şi

serviciile sale în domeniul economic, socio – cultural, de apărare, siguranţă naţională, ordine

publică .

Instituţiile publice pot fi de importanţă centrală, ca de exemplu Parlamentul,

Administraţia Prezidenţială, Guvernul, ministerele şi alte instituţii ale administraţiei publice

centrale, şi de importanţă locală, ca de exemplu unităţile administrativ – teritoriale, consiliile

judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi instituţiile publice subordonate

acestora .

Instituţiile publice pot fi clasifcate după mai multe criterii :

1). După modul de finanţare, ele pot fi :

a). Finanţate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele

fondurilor speciale;

b). Din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

c). Integral din venituri proprii

Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale

de stat, bugetele fondurilor speciale, varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt

finanţate .

Instituţiile publice pot folosi pentru desfaşurarea activităţii lor, bunuri materiale şi

fonduri băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, sub formă de donaţii şi sponsorizări,

cu respectarea legilor în vigoare .

Instituţiile publice finanţate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale

şi bugetele fondurilor speciale vor vărsa fondurile băneşti acordate de persoanele juridice şi

fizice, direct la bugetul din care se finanţează acestea . Cu aceste sume se majorează creditele

bugetare ale bugetului respectiv şi se vor utiliza cu respectarea destinaţiilor stabilite de

trasmiţător .

1

Instituţiile publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la buget,

precum şi cele finanţate integral din venituri proprii, vor majora bugetele de venituri şi

cheltuieli cu aceste fonduri băneşti .

2). După importanţa activităţii, instituţiile publice pot fi:

a). Instituţii publice ale administraţiei publice centrale, ca de exemplu Parlamentul,

Administraţia Prezidenţială, Guvernul, ministerele şi alte instituţii ale administraţiei publice

centrale, precum şi instituţiile publice subordonate acestora;

b). Instituţiile publice ale administraţiei publice locale, ca de exemplu instituţiile

administrativ teritoriale judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi instituţiile

publice subordonate acestora .

Conducătorii instituţiilor publice, centrale şi locale, care potrivit legii repartizează şi

utilizează fondurile publice se numesc ordonatori de credite .

Conform art. 20 din Legea 500 / 2002 privind finanţele publice, ordonatorii de credite

sunt principale, secundari şi terţiari .

Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi

conducătorii instituţiilor publice autonome .

Ordonatorii secundari sau terţiari de credite, după caz, sunt conducătorii instituţiilor

publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite .

Ordonatorii principali de credite primesc resurse financiare direct de la organul care

aprobă bugetul, respectiv Parlament, Consiliile judeţene sau locale, atât pentru nevoi proprii,

cât şi pentru repartizare la instituţiile din subordine .

3). După modul de subordonare, instituţiile publice pot fi:

a). Instituţii publice ierarhic superioare, respectiv instituţii publice ale căror

conducători au calitatea de ordonatori principali sau secundari de credite, după caz;

b). Institutii publice subordonate respectiv instituţii publice ale căror conducători au

calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz .

Ordonatorii secundari de credite se găsesc în raport de subordonare faţă de ordonatorii

principali de credite şi în raport ierarhic superior faţă de ordonatorii terţiari de credite .

4). După statutul juridic, instituţiile publice pot fi:

a). Instituţii publice cu personalitate juridică, respectiv instituţii publice ale căror

conducători au calitatea de ordonatori de credite, care pot angaja şi utiliza fondurile publice;

b). Instituţiile publice fără personalitate juridică, respectiv instituţiile publice ale căror

conducători nu au calitatea de ordonatori de credite. Acestea pot avea subconturi deschise în

2

numele lor unde ordonatorul de credite al instituţiilor publice cu personalitate juridică din care

fac parte, poate vira sume pentru efectuarea unor cheltuieli cum ar fi plata salariilor, cheltuieli

de întreţinere şi funcţionare .

Finanţarea instituţiilor publice

Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice, conform Legii 500

/ 2002 privind finantele publice, se asigură astfel :

a). Integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor

speciale, după caz;

b). Din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor

sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c). Integral din venituri proprii .

Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, indiferent de subordonare, se asigură

atât din bugetul de stat , cât şi din bugetele local, legea bugetară anuală sau alte legi speciale

stabilesc cheltuielile care se finanţează prin fiecare buget.

Veniturile proprii ale instituţiilor publice provin din chirii, organizarea de manifestări

culturale şi sportive, concursuri artistice, publicaţii, prestaţii editoriale, studii, proiecte,

valorificarea produselor din activităţi proprii şi anexe, prestări de servicii. Ele se încasează, se

administrează, se utilizează şi se contabilizează potrivit dispoziţiilor legale.

Excedentele rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri

proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale, se

regularizează la sfîrşitul anului cu bugetul din care sunt finanţate, în limita sumelor primite de

la acesta.

Excedentele anuale rezultate din execuţia bugetelor instituţiilor publice, finanţate

integral din venituri proprii, se reportează în anul următor.

Guvernul poate aproba înfiinţarea de activităţi finanţate integral din venituri proprii pe

lîngă unele instituţii publice.

Bugetele de venituri şi cheltuieli pentru activităţile finanţate integral din venituri

proprii se întocmesc o dată cu bugetul instituţiei publice din care aparţin.

Veniturile şi cheltuielile activităţilor finanţate integral din venituri proprii se grupează

pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de Ministerul Finanţelor Publice.

În cazul în care activităţile finanţate integral din venituri proprii nu realizează

veniturile prevăzute în bugete , cheltuielile vor fi efectuate în limita veniturilor realizate.

Instituţiile publice centrale şi cele subordonate lor, precum şi instituţiile publice locale

pot beneficia de credite interne sau externe garantate de Guvern sau de autorităţilor publice

3

locale. Aceste credite vor fi rambursate din resursele financiare folosite pentru finanţarea lor

şi sunt asimilate resurselor bugetare, deci vor urma aceleaşi reguli de utilizare şi contabilizare.

De asemenea instituţiile publice pot beneficia de fonduri externe nerambursabile.

Creditele bugetare aferente fondurilor externe nerambursabile se derulează conform

acordurilor încheiate cu partenerii externi. Ele vor fi acumulate într-un cont distinct şi vor fi

cheltuite în scopul pentru care au fost acordate , în limita disponibilităţilor existente în cont.

Bugetul este documentul prin care sunt prevăzute şi aprobate, în fiecare an, veniturile

şi cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcţie de sistemul de finanţare al

instituţiilor publice .

Pentru a efectua cheltuieli din fondurile publice, ordonatorii de credite trebuie să

prezinte trezoreriilor operative ale statului, bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor pe

care le conduc cu repartizarea acestora pe trimestre, şi aprobate de organele competente .

În cazul instituţiilor publice finanţate integral din bugetul de stat, bugetul cuprinde

numai partea de cheltuieli, deoarece contabilitatea veniturilor este organizată şi asigurată prin

organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, care folosesc conturi specifice,

comparativ cu conturile de cheltuieli folosite de instituţiile publice.

Instituţiile publice finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat întocmesc de

asemenea un buget construit din prevederi numai la partea de cheltuieli, de venituri ocupându-

se organele speciale ale statului, respectiv Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii,

Solidarităţii sociale şi Familiei şi organele lor teritoriale.

Instituţiile publice finanţate prin bugetele locale, cele autofinanţate, precum şi

instituţiile publice finanţate prin bugetele fondurilor speciale (sănătate , şomaj), întocmesc

bugetele de venituri şi cheltuieli cu prevederi atât la partea de venituri cât şi la partea de

cheltuieli.

Contabilitatea instituţiilor publice este organizată în funcţie de modul în care sunt

finanţate cheltuielile, respectiv din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, integral

din mijloacele extrabugetare sau fonduri speciale sau din resurse proprii şi în completare din

resurse bugetare. În acest context, întreaga activitate a instituţiilor publice este condiţionată de

volumul şi structura resurselor financiare prevăzute prin bugetul său . Astfel , la elaborarea

bugetului de venituri şi cheltuieli, instituţiile publice sunt interesate ca bugetul să fie prevăzut

cu resurse financiare suficiente, care să-i asigure condiţii optime pentru îndeplinirea sarcinilor

şi obiectivelor care au fost avute în vedere la constituirea sa.

La elaborarea bugetelor, instituţiile publice utilizează o serie de indicatori pentru

fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor.

4

Bugetele instituţiilor publice se detaliază pe clasificaţia indicatorilor finanţelor

publice, care presupune ordonarea veniturilor şi cheltuielilor după criterii precis stabilite,

respectiv, la venituri după natura şi provenienţa lor, iar la cheltuieli după domeniile spe care

se îndreaptă fondurile respective (învăşămînt , cultură , sănătate , ordine publică , etc.),

precum şi a conţinutului lor economic (cheltuieli curente, cheltuieli de capital, subvenţii,

transferuri, etc.).

Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli

Conform Legii 500 / 2002 :

Execuţia bugetară constă în activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de

efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget.

Execuţia de casă a bugetului reprezintă complexul de operaţiuni care se referă la

încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor bugetare.

În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:

angajament, lichidare, ordonanţare, plată.

Angajarea cheltuielilor se referă la sumele aprobate prin bugetul de venituri şi

cheltuieli la partea de cheltuieli, a căror limită nu poate fi depăşită. Angajarea cheltuielilor se

face pe tot parcursul exerciţiului bugetar respectiv. Angajarea oricăror cheltuieli din fonduri

publice îmbracă două forme de angajamente:

a). angajamentul bugetar este faza procesului execuţiei bugetare reprezentând orice act

prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite

destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate;

b). angajament legal este faza în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act

prin care o autoritate competentă, potrivit legii, afectează fonduri publice unei anumite

destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate;

c). angajament legal este faza în procesul execuţiei bugetare reprezentând orice act

juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor publice.

Angajamentul bugetar precede angajamentului legal, iar valoarea angajamentelor

legale nu poate depăşii valoarea angajamentelor bugetare.

Angajamentele bugetare pot fi:

- angajamente bugetare individuale specifice unei anumite operaţiuni noi, care

urmează a se efectua;

- angajamente bugetare globale care reprezintă angajamentele bugetare referitoare la

cheltuielile curente de funcţionare, de natură administrativă, cum ar fi:

- cheltuieli de deplasare;

5

- cheltuieli de protocol;

- cheltuieli de întreţinere şi gospodarire;

- cheltuieli cu asigurările;

- cheltuieli cu chiriile;

- cheltuieli cu abonamentele la reviste, etc.

Creditele bugetare neangajate, precum şi cele angajate, dar neutilizate până la sfârşitul

exerciţiului bugetar se anulează. Cheltuielile angajate, dar neplătite se vor reporta în contul

bugetului pe anul următor şi se vor plăti din creditele bugetare stabilite pentru acest scop.

Lichidarea cheltuielilor reprezintă faza procesului execuţiei bugetare în care se verifică

existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumelor datorate, se verifică

condiţiile de exigibilitate ale angajamentului legal, pe baza documentelor care atestă operaţiile

respective. Faza de lichidare a cheltuielilor presupune, de fapt, verificarea tuturor

documentelor justificative prin care s-a angajat o cheltuială şi care trebuie să poarte viza “Bun

de plată”.

Ordonanţarea cheltuielilor este faza în care se confirmă existenţa creanţelor şi

datoriilor şi verificarea acestora în vederea efectuării plăţii. În această fază ordonatorul de

credite emite “Ordonanţarea de plată”.

Plata cheltuielilor este faza finală a execuţiei bugetare, prin care instituţia publică face

plata efectivă a obligaţiilor faţă de terţi.

Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării persoanelor care au calitatea de

ordonatori de credite de persoanele care au calitatea de contabil.

Operaţiunile de angajare , lichidare şi ordonanţare sunt în competenţa ordonatorului de

credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei

publice.

Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar – contabil, în

limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plată (cecul de numerar, ordinul de plată)

trebuie să fie însoţite de documentele justificative, care trebuie să certifice exactitatea sumelor

de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, etc., conform angajamentelor legale

încheiate. Instrumentele de plată se semnează de şeful compartimentului financiar - contabil şi

de contabilul care face plata efectivă.

Angajarea, ordonanţarea şi plata trebuie să poarte „viza de control financiar

preventiv”.

Controlul financiar preventive şi auditul public intern se exercită asupra tuturor

operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public.

6

Referitor la faza de plată, Legea nr. 500 / 2002 privind finanţele publice stipulează că

se pot face plăţi în avans de pînă la 30% din fondurile publice, dar numai în condiţiile

existenţei unei hotărâri de Guvern.

Contul general anual de execuţie

Contul general anual de execuţie se întocmeşte pe baza situaţiilor financiare prezentate

de ordonatorii principali de credite (care centralizează situaţiile financiare ale tuturor

ordonatorilor din subordine), a conturilor privind execuţia de casă a bugetului de stat, a

bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor speciale.

Contul general anual de execuţie se elaborează de Ministerul Finanţelor Publice şi îl

prezintă spre analiză Guvernului. Guvernul analizează şi prezintă Parlamentului, spre

aprobare, contul general anual de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de

stat şi a fondurilor speciale până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie, conturi

care se aprobă prin lege, după verificarea lor de către Curtea de Conturi.

Conturile anuale de execuţie a bugetelor au urmatoarea structură:

- la venituri: prevederi anuale bugetare iniţiale, prevederi bugetare definitive, încasări

realizate;

- la cheltuieli: credite bugetare iniţiale, credite bugetare definitive, plăţi efectuate.

Pe lângă conturile anuale de execuţie ale bugetelor, Ministerul Finanţelor Publice

întocmeşte anual contul general al datoriei publice a statului, care cuprinde:

- conturile datoriei publice interne;

- conturile datoriei publice externe directe a statului;

-. situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe primite de către

alte persoane juridice.

Contul general al datoriei publice se anexează contului general de execuţie a bugetului

de stat.

În conturile generale anuale de execuţie şi în conturile de execuţie bugetară se

determină excedentul sau deficitul bugetar, stabilit ca diferenţă între veniturile încasate şi

plăţile efectuate până la încheierea exerciţiului bugetar.

Execuţia de casă a bugetelor se realizează prin trezoreria statului, care asigură:

- încasarea veniturilor bugetare

- efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate;

- efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publica internă şi externă

rezultată din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind

rambursarea ratelor la scadenţă şi pata dobânzilor şi a altor costuri aferente;

7

- efectuarea altor operaţii financiare în contul autorităţilor administraţiei publice

centrale şi locale.

Execuţia de casă a bugetelor instituţiilor publice

Instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare, efectuează

operaţiunile de încasări şi plăţi numai prin unităţile teritoriale ale trezoreriei statului în raza

cărora îşi au sediul şi la care au deschise conturile de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi.

8

Bibliografie1. Criveanu M. „Contabilitate publică”, Editura Universitaria, Craiova, 2007.

2. Măcriş M. „Contabilitate publică”, Editura Universitas, Petroşani, 2007.

3. Măcriş M. „Contabilitate instituţiilor publice”, Editura Universitas, Petroşani, 2009.

9