Ipostazele feminităţii

în proza lui Anton Holban

Anton Holban este un autor modern, opera lui caracterizându-se prin autenticitate, avându-l ca

model, precum Camil Petrescu, pe Marcel Proust. Ne vom axa asupra celor trei romane în care

Sandu apare ca personaj principal. Naraţiunea se realizează la persoana întâi, autorul

concentrându-se asupra factorului mental. Sunt create mai multe universuri paralele. În seria

romanelor erotice: O moarte care nu dovedeşte nimic, Ioana şi Jocurile Daniei, naraţiunea se

îmbină cu descrierea, cu introspecţia şi cu analiza psihologică.

Sandu analizează pe rând comportamentul şi personalitatea celor trei femei din viaţa lui,

încercând să le înţeleagă. Examinându-le faptele, sentimentele, caută să descopere adevărul şi să

scape de îndoieli. Personajul este obsedat de singurătate, simte aproape în permanenţă prezenţa

morţii, crezându-se nefericit.

Primul roman, O moarte care nu dovedește nimic, ia forma unui jurnal: Romanul se confundă cu

jurnalul intim şi-şi descoperă substanţa, nu în creaţia epică, ci în capacitatea de a fixa cât mai

exact şi cât mai sincer momentele de intensitate ale vieţii interioare.1

Sandu îşi analizează iubita în cele mai mici detalii încercând să-şi răspundă la întrebările care-l

măcinau: dacă a fost sau nu iubit de Irina şi dacă şi el la rândul său a iubit-o. Acesta o consideră

mediocră, neavând nimic care să o diferenţieze de celălalte fete.

Nu a fost atras de frumuseţea fetei, ci din contră, încă din prima clipă a considerat-o neînsemnată.

Pe parcurs acesta îşi dă seama că nu au pasiuni comune: lui îi plăcea muzica bună, iar ea nu putea

recunoaşte un muzician renumit, fetei nu îi plăcea să citească, din această cauză considerând-o

superficială.

1 Ov.S.Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol I, București, Editura pentru Literatură, 1967, p.514

Sandu îşi doreşte să transforme relaţia într-una perfectă şi văzând că Irina se lasă dominată o

modelează după bunul său plac, impunându-i propriile gusturi, încercând să-i schimbe

personalitatea, apropiind-o de a lui. Docilă şi devotată, fata nu îşi susţinea niciodată punctul de

vedere, era mereu de acord cu părerile iubitului ei, lucru care îl deranja pe Sandu. Acesta avea

mereu impresia că spune numai lucruri banale, de foarte multe ori adoptându-i propriile păreri.

Deşi era săracă, îi plăcea foarte mult să cheltuiască, dar cînd nu avea bani refuza ajutorul iubitului

ei, folosindu-se de acelaşi pretext pe care el i-l spunea adesea: Nu vreau să fiu întreţinută. (p.40)

Irina are un caracter slab, se lasă dominată de el, încercând astfel să-i fie pe plac, neştiind însă că

de fapt ceea ce reuşeşte este să-l îndepărteze de ea. Sandu nu se îndrăgosteşte de ea pasional, şi

deşi îi place că o poate controla ajunge în cele din urmă să se sature de acest lucru, fiind

nemulţumit de caracterul moale al fetei, enervându-l tendinţele fetei de a se emancipa.

Chiar dacă fata îi reproşează adesea că nu îl iubeşte, acesta nu recunoaşte niciodată, cu toate că

este convins de acest lucru. Deşi Irina îşi doreşte ca relaţia lor să atingă o altă treaptă şi să devină

una oficială, Sandu refuză acest lucru, amintindu-i mereu că nu o va lua niciodată de soţie.

Încearcă să o îndepărteze de el, spunându-i adesea: Tu ai să rămâi fată bătrână. (p.21)

De foarte multe ori afirmă că își petrece vremea cu Irina numai din plictiseală, considerând relaţia

lor o pierdere de timp, imaginându-se adesea în compania altor femei. Tocmai de aceea discuta

cu ea despre lucruri care îl interesau:literatura, pictura, muzica. În ciuda faptului că Irina îi

demonstra mereu că îl iubeşte, el se îndoia de dragostea ei, considerând că gesturile, purtările,

vorbele au mereu o dublă interpretare, nu dovedesc nimic.2

Cu toate că la început o considera inteligentă, o dată cu trecerea timpului, o privea cu un aer de

superioritate, considerând-o o fată banală, nemaigăsind nimic care sa îl surprindă la ea. Emil

Vasilescu are un alt punct de vedere: Practică, tradiţională, cu preocupări comune, Irina se

dovedeşte mai umană, fiindu-i în multe privinţe superioară.3

La un moment dat nu-i mai observa decât defectele şi de foarte multe ori se gândea să se despartă

de ea, pentru acest lucru folosindu-se de călătoria lui de studii la Paris. Scrisorile ei îl plictiseau,

iar atunci când află de căsătoria fetei o sfătuieşte să nu piardă ocazia, împingând-o practic în

braţele altui bărbat.

În momentul când nu mai primeşte nici o veste de la ea începe să-şi pună tot felul de întrebări,

încercând să găsească un motiv al tăcerii sale. Irina se căsătoreşte cu alt bărbat pentru a se

2 Ibidem, p.5183 Emil Vasilescu, Anton Holban, București, Editura Erc Press, 2002, p.90

răzbuna, determinându-l pe Sandu să-şi schimbe atitudinea faţă de ea. Dacă până atunci îi era

indiferentă, din acel moment este dispus la sacrificii pentru a o recupera, în acel moment fiind

convins că o iubește.

Nici în urma acestei despărţiri și nici căsătorindu-se, Irina nu încetează să fie dominată de Sandu,

confirmându-i acestuia că numai pe el îl iubeşte. În plus, aceasta e dispusă chiar să renunţe la

căsătorie şi să se întoarcă la el, fapt care îl face pe Sandu să o dispreţuiască şi să se poarte cu ea la

fel ca în trecut.

Atunci când află că fata a murit, căzând într-o prăpastie la Sinaia, acesta se gândeşte că s-a

sinucis din cauza lui, neputând să stea departe de el. Orgolios, priveşte gestul Irinei ca pe un

sacrificiu: A fost convinsă că-mi este de prisos şi dispăruse.

Colette, următoarea iubită a lui Sandu nu este diferită de Irina, aceasta are acelaşi caracter, iar în

plus îi este devotată, lăsându-se și ea dominată de el. Scenariul se repetă, acest lucru însemnând

că acesta este prototipul de femeie pe care îl caută Sandu, dar el nu pare să-şi dea seama de acest

lucru.

În al doilea roman erotic, Ioana, Sandu este din nou eroul principal al romanului. Acesta se

întâlneşte întâmplător cu fosta lui soţie, Ioana, şi încearcă să o analizeze în cel mai mic detaliu

pentru a-şi da seama care a fost adevăratul motiv al despărţirii lor cu trei ani în urmă. Cei doi

încearcă să refacă relaţia care în trecut fusese imposibilă, acordându-şi o şansă unul altuia, numai

că împăcându-se, aceștia trec prin aceleaşi momente neplăcute ca odinioară, continuând să își

facă rău unul altuia.

La fel ca Irina, Ioana îl iubeşte pe Sandu, dar diferenţa este că şi Sandu ține la ea, dar nu

îndeajuns de mult încât să renunțe la libertatea lui, de foarte multe ori dorindu-și să plece departe

de ea. În anumite momente simţea că viaţa fără ea e insuportabilă, afirmând chiar că dacă ea ar

muri s-ar omorî şi el. În plus, Ioana nu mai este o fată mediocră, superficială, lipsită de

personalitate, ci din contră, este inteligentă, fiind lăudată încontinuu de acesta: Ioana mea

deşteaptă! (p.146)

Acum nu se mai plângea de faptul că îl plictiseşte, ba chiar se simţea norocos că are lângă el o

femeie aşa de inteligentă cu care putea discuta pe orice temă. Totuşi între ei era o continuă luptă:

Cei doi nu luptă pentru a învinge, ci pentru a nu se lăsa înfrânţi, spre a-şi face faţă celuilalt cu

eroism cavaleresc sau, mai corect cu orgoliu.4

4 Mihai Mangiulea, Introducere în opera lui Anton Holban, București, Editura Minerva, 1989, p.148

Dacă Irinei nu îi plăcea să citească, făcând acest lucru numai de dragul iubitului ei, Ioana în

schimb este pasionată de lectură. Aceasta poate fi considerată un alter ego feminin al lui Sandu:

Ioana, care seamănă până la substituire cu Sandu, îl obligă din această cauză la un efort

continuu de apărare şi simultan de atac5. Bărbatul nu o mai poate controla, nu îi mai este

superior şi de aceea se vede nevoit să o accepte ca pe o egală, deși uneori îl deranja acest lucru.

Acum este el cel care se simte dominat de personalitatea puternică a femeii. Ea era aceea care îi

reproșa că este slab, lipsit de autoritate.

Ioana, în comparaţie cu Irina avea propriile ei păreri pe care şi le susţinea cu înverşunare, fiind la

fel de orgolioasă ca Sandu, reproșându-i acest lucru: Ce mare rol joacă orgoliul la tine! (p.244)

Aceasta este una dintre principalele cauze care ducea la apariţia disputelor între cei doi. Văzând

că nu cedează, el era cel nevoit să îi dea dreptate în cele din urmă pentru a nu o chinui, preferând

să se umilească în fața ei.

Spre deosebire de Irina, căreia îi plăcea să discute cu toată lumea pe diverse teme, pe care Sandu

le considera puerile, Ioana îşi alegea cu mare atenţie partenerii de discuţie, fiind ironică cu cei pe

care-i considera incapili de a purta o conversaţie inteligentă. Când o cunoscuse, Ioana nu semăna

cu o fată de vârsta ei, îi plăcea să fie singură, nu se pricepea să flirteze şi foarte rar mergea la

cumpărături.

De asemenea îi plăcea să înveţe lucruri noi, Sandu fiind cel care i-a impus gustul pentru muzică şi

pasiunea pentru Racine. Ceea ce îl deranja la Ioana era contradicţia dintre preocupările grave ale

acesteia (cititul, discuţia pe teme filozofice, gustul pentru muzica bună) şi cochetăriile puerile

(pasiunea pentru dans, pentru flirt).

La fel ca Irina, Ioana îi reproşa acestuia că nu o iubeşte şi nu putea suporta faptul că îi plăcea să

examineze lucrurile în detaliu, fiind adesea indecis, acesta fiind unul dintre motivele care au dus

la despărţirea dintre ei. Un alt motiv este prezenţa orgoliului, care de foarte multe ori se afla mai

presus de iubirea dintre ei. Ioana este cea care are curajul să ia o decizie și să pună punct relaţiei

dintre ei, pentru a fi cu altcineva, dar tot ea decide să se întoarcă la el, neputând să-l uite, dându-şi

astfel seama că îl iubeşte şi că decizia de a se despărţi de el a fost pripită.

Sandu nu se poate bucura de prezentul alături de Ioana, întorcându-se mereu spre trecut, îşi

doreşte să afle detalii cu privire la timpul petrecut de Ioana departe de el în compania celuilalt. El

este cel care o face să ajungă în braţele altcuiva, vrând să îşi dea seama de sentimentele pe care le

5 Ibidem, p. 151

are pentru ea, dar fără a se gândi că va regreta acest lucru mai târziu. Cu orice ocazie nu ezită să îi

amintească de faptul că l-a înşelat, neputând trece peste acest lucru. Gelozia nu încetează să-l

tortureze de fiecare dată când o vede pe Ioana, însă nu putea renunţa la ea, continuând să își facă

rău unul altuia. La un moment dat Ioana afirmă: Ce ciudat! ne iubim așa de mult, și totuși suntem

mereu în lupta unul cu celălalt. (p.146) Ioana doreşte să se căsătorească cu Sandu, dar pentru că

acesta nu ia nici o hotărâre, acceptă iubirea altui bărbat sperând că îl va uita. Răspunsurile

contradictorii ale fetei îl determină pe Sandu să fie şi mai insistent, chinuind-o încontinuu pentru

a afla adevărul, făcând-o pe aceasta să se simtă vinovată pentru că l-a înșelat. Cei doi nu

încetează de a se acuza reciproc: Sandu o acuză că l-a înşelat, iar Ioana îi reproşează că nu a

iubit-o de fapt niciodată.

În Jocurile Daniei, ultimul din cele trei romane în care Sandu apare ca personaj principal, este

prezentată o altă situaţie, aici nimic nu mai aminteşte de romanele anterioare. De această dată

Sandu se îndrăgosteşte de o fată complet diferită, cu care pare că nu are nimic în comun. Dania

este o fată de familie bună, cochetă, pentru care convenţiile sociale par să conteze mai mult decât

iubirea. Încă de la început, Sandu era conştient de nepotrivirea dintre ei din cauza diferenţelor

prea mari care îi separau: el era cu zece mai mare decât ea, ea era evreică, iar el era creştin, ea era

bogată, iar el era profesor, posibilităţile lui financiare fiind reduse. Dania nu se mai aseamănă cu

Irina, care era urâţică, nici măcar cu Ioana, ea era frumoasă, era preocupată de aspectul său

exterior, fiind invidiată chiar şi de femei pentru eleganţa ei.

Spre deosebire de O moarte care nu dovedeşte nimic, în care Sandu era cel care o domina pe

Irina, aici rolurile se inversează, fiind el cel care este dominat, Dania hotărând regulile jocului.

Pentru Dania conta foarte mult modul în care era percepută de cei din jurul ei, avea mulţi

admiratori pe care îi trata într-un mod egal. Din această cauză, Sandu se întreba adesea dacă el

ocupa un loc mai important în inima ei, sau dacă era privit ca toţi ceilalţi aspiranţi la inima fetei.

Dania era cea care îl căuta şi îi propunea să se întâlnească, el neputând-o căuta niciodată pentru

că de cele mai multe ori fata nu era acasă sau nu putea răspunde la telefon. În plus, pentru că ştia

că familia ei nu va fi de acord cu relaţia ei cu o persoană de condiţie inferioară, aceasta îi datea

întâlniri pe stradă, dar în locuri mai retrase, sau la ea acasă, în prezenţa unor cunoscuţi, dar

niciodată nu l-a prezentat pe Sandu ca fiind iubitul său. Deşi Sandu ştia aceste lucruri, nu se putea

împotrivi, pentru că acest lucru ar fi însemnat despărţirea de Dania. Sandu o considera inteligentă

pentru că citise mult, acesta fiind unul dintre lucrurile care îl atrăgeau la ea, dar pentru că era

bogată şi îşi permitea să-şi îndeplinească toate dorinţele o considera superioară.

El vede relaţia sa cu Dania ca pe o tortură continuă, se simte în permanenţă frustrat pentru că nu

putea lua niciodată o hotărâre, nu putea face nimic pentru a schimba situaţia. Dania părea

indiferentă, nu spunea niciodată ce făcea, iar cînd pleca într-o călătorie îl ignora complet, nu îi

dătea nici o veste, abia cînd se întorcea în ţară îl căuta, toate aceste lucruri deranjându-l enorm pe

Sandu. De asemenea, atunci când îşi dăteau întâlnire uita adesea să vină sau întârzia foarte mult,

lăsându-l pe Sandu să îşi pună multe semne de întrebare. Din această cauză, acesta era convins că

Dania nu îl iubeşte, acest lucru transformându-se într-o obsesie.

Dania obişnuia să-i facă cadouri, el simţindu-se în permanenţă umilit, pentru că îşi dorea să fie el

cel care să o surprindă prin mici atenţii, dar simţea că simplul gest de a-i lua o floare i se va părea

fetei banal şi nu îl va aprecia: Sentimentul ridicolului şi al artificiului îl însoţesc la tot pasul pe

Sandu, aducându-i nefericirea de a nu fi iubit pe măsura orgoliului său.6 Generozitatea excesivă

a fetei, care obişnuia să dea bani chiar şi cerşetorilor îl face să se simtă ca o rudă săracă.

Putem observa contradicţii în comportamentul Daniei. Deşi îi dovedeşte că îl iubeşte prin

cuvintele dulci pe care i le rosteşte, prin anumite gesturi îl face să creadă exact contrariul:aceasta

pleacă în călătorii, înştiinţându-şi iubitul în ultima clipă şi uitând de el pe tot parcursul despărţirii.

Dacă Irina şi Ioana îi reproşau lui Sandu că nu se implică mai mult în relaţie, fugind de obligaţii,

acum Sandu este cel care îşi doreşte ca relaţia lor să fie mai serioasă, dar ştie că acest lucru este

imposibil, aşteptându-se mai degrabă la o despărţire.

Pentru că este mult prea preocupată de propria persoană şi de modul în care este percepută în

societate, Dania nu realizează ceea ce îl preocupă pe Sandu.

Prietena lui Sandu, Milly, este o fată inteligentă şi devotată, care îl face pe acesta să mai uite de

iubirea pentru Dania, reuşind să-l înţeleagă şi să-l sprijine atunci când are nevoie de ajutorul ei.

În O moarte care nu dovedeşte nimic, Irina este o fată obişnuită, cu nimic deosebită de alte fete,

în comparaţie cu Sandu, care este mult prea complex, interesat mai mult de formarea sa

profesională decât de iubirea pentru Irina, de la care are aşteptări mult prea mari. Sandu îşi

doreşte să aibă alături de el o fată inteligentă, cu care să poată discuta şi să îi fie asemănătoare ca

şi personalitate. Faptul că fata îl iubeşte prea mult îl plictiseşte şi acest lucru îl face să se

îndepărteze de ea.

6 Silvia Urdea, Anton Holban sau interogația ca destin, București, Editura Minerva, 1983, p.88

În Ioana, ambii parteneri sunt asemănători, par a avea aceleaşi priorităţi şi aceeaşi personalitate.

Ioana este partenera ideală pentru Sandu, exact opusul Irinei, dar Sandu este cel care nu poate să

treacă peste aventura pe care fata a avut-o în trecut, după ce ei s-au despărţit. Deşi ambii parteneri

se iubesc, aceştia se torturează încontinuu și nu pot lua decizia de a se despărţi din nou, încercând

să facă relaţia să funcţioneze.

În Jocurile Daniei, Sandu este un bărbat matur, care ştie ce vrea de la viaţă, pe când Dania este o

fată de nouăsprezece ani, încă imatură. Cei doi sunt foarte diferiţi, atât ca vârstă, personalitate, cât

şi ca poziţie socială. Sandu este cel care o iubeşte prea mult pe Dania, dar din cauza indiferenţei

fetei şi a distanţei care se impusese între ei, relaţia lor a luat sfârşit.

Ideea morţii apare permanent în primele două romane. Când erau la un pas de despărţire Irina se

gândea la moarte şi îi spunea lui Sandu: Ştii cum aş vrea să mor, Sandule!, apoi afirma cu

certitudine: Eu o să mă omor!7 (p.21) În final, moartea este cea care îi desparte definitiv pe cei

doi eroi, căci Irina moare, căzând de pe o stâncă, dar totul pledează pentru ipoteza sinuciderii,

aceasta fiind ultima posibilitate de a scăpa de sub dominaţia lui Sandu. În Ioana, ideea morţii

apare la fel de frecvent. Sandu discută cu Ioana frecvent despre moarte, la un moment dat

ajungând să fie foarte detaşaţi şi privind-o ca pe un fenomen natural. De fiecare dată când o

vedea pe Vicky bolnavă Sandu se gândea că o să moară. Boala și moartea motanului Ahmed, la

fel ca boala lui Vicky, prevestesc un final tragic.

În cele trei romane iubirea protagoniştilor este imposibilă, iar despărţirea lor poate fi prevăzută

încă de la început. În O moarte care nu dovedeşte nimic, moartea Irinei pune punct definitiv

relaţiei dintre ea şi Sandu, după numeroasele certuri şi împăcări dintre cei doi. În Ioana, chiar

dacă cei doi hotărăsc să-şi mai acorde o şansă, în cele din urmă aceştia vor ajunge din nou la

despărţire din cauza trecutului care-l macină pe Sandu şi peste care nu poate trece. În Jocurile

Daniei, legătura dintre cei doi se sfârşeşte din cauza diferenţelor mult prea mari dintre

protagonişti.

Principala caracteristică a operei lui Anton Holban este autenticitatea. Sandu, este un alter ego al

autorului care analizează trei tipologii feminine diferite. Scriitorul își povestește de fapt viața,

având ca punct de plecare relațiile sale nereușite, încercând să își dea seama care a fost adevărata

cauză care a dus la ruperea acestora.

7 Toate citatele sunt reproduse după ediția Anton Holban, O moarte care nu dovedește nimic, Ioana, București, Editura Eminescu, 1974

Bibliografie:

1.Anton HOLBAN, Jocurile Daniei, vol. 2, Bucureşti, Editura Minerva, 2007

2. Idem, O moarte care nu dovedește nimic, Ioana, București, Editura Eminescu, 1974

3. Ov.S.CROHMĂLNICEANU, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol I,

București, Editura pentru Literatură, 1967

4. Mihai MANGIULEA, Introducere în opera lui Anton Holban, București, Editura Minerva,

1989

5. Nicolae MANOLESCU, Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatură, Pitești,

Editura Paralela 45, 2008

6. Silvia URDEA, Anton Holban sau interogația ca destin, București, Editura Minerva, 1983

7. Emil VASILESCU, Anton Holban, București, Editura Erc Press, 2002