IONA

IONACaracterizarea personajului

Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui Iona, Marin Sorescu creeaza un personaj modern, simbol al singuratatii si a tragicei absente a sensului din lume.

Caracterul modern al personajului, complexitatea sa, dimensiunea sa experimentala sunt sugerate chiar prin didascalii, chiar daca partial ironic: Daca rolul va parea prea greu, ultimele doua tablouri pot fi interpretate de alt actor.

Cele patru tablouri implica o actiune lenta, evidentiind descoperirile lui Iona, obsedat sa cunoasca, sa descopere universul realitatii imediate, insa ajunge mereu la concluzia ca lumea exterioara nu este decat o proiectie a propriului sine, o fantasma, o iluzie.

Pe parcursul celor patru tablouri, insusirile personajului sunt reliefate prin intermediul mijloacelor directe si indirecte de caracterizare.

Astfel, in primul tablou, din complexitatea si replicile (monologul) lui Iona se poate deduce captivitatea sa, incercarea de a se desprinde de o existenta artificiala, visand la atingerea absolutului (nada cea mare). Aflat in asteptarea pestelui fabulos, care intarzie sa apara, se lasa ispitit de tot felul de iluzii: Ne punem in gand o fericire, o speranta, in sfarsit, ceva frumos, dar peste cateva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa.

Mai tarziu (in Tabloul II), desi inchis in burta chitului, Iona inca se iluzioneaza ca poate identifica, pe cale rationala (simbolizata prin cutit), o salvare din fata unui destin prestabilit, o implinire prin accesul la un nivel superior de cunoastere.

Incapabil sa evolueze, trecand dintr-o burta in alta (fapt care sugereaza zbaterea in gol, lipsa identitatii si a dezvoltarii spirituale a omului modern), Iona enunta nenumarate reflectii filosofice despre cautarea echilibrului interior, despre existenta, despre recuperarea trecutului, despre singuratate. Evitand pericolul morii de vant, refuza sa constientizeze situatia, incercand doar sa se adapteze, sa se resemneze in fata a ceea ce se intampla.

Tabloul IV il surprinde pe Iona in ipostaza in care isi da seama ca orizontul pe care crede ca il vede din fata grotei nu este decat o serie de burti de peste: Ce-ai vazut?/ - Nimic, decat un sir nesfarsit de burti. Ca niste geamuri puse unul langa altul./ - Inchis intre toate aceste geamuri!

Pierderea memoriei nu ii aduce salvarea, ci si o mai mare stare de nesiguranta, o supunere si mai accentuata fata de un destin ce anuleaza libertatea si identitatea fiintei. Solutia finala, sinuciderea, este interpretata de Nicolae Manolescu drept triumful lui Iona: Gestul final al eroului nu e o sinucidere, ci o salvare. Singura salvare, care inseamna ca lupta continua si dupa ce conditia tragica a fost asumata. Sinucidere ar fi fost asumarea esecului. Adevarata maretie a lui Iona este de a fi luat cunostinta de sine, de forta sa; de aici inainte, el va putea fi ucis, dar nu infrant.

Aparent, statutul social, psihologic, moral al lui Iona este de simplu pescar, in fapt, protagonistul lui Sorescu se dovedeste reprezentativ pentru umanitate, in general, pentru omul incapabil sa se opuna unui destin puternic.

Personaj complex, scindat interior, el experimenteaza un conflict interior, psihologic. El isi petrece viata in cautarea unui orizont de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa.

Principala sa trasatura de caracter este conditia de om tragic, obsedat de cautarea absolutului intr-un univers apasator, convins ca se poate implini spiritual, insa constientizand ca zbaterea sa e mereu inutila, deoarece conditia sa limitata nu poate fi depasita.

Iona intelege ca singura salvare posibila este impacarea cu sine, confruntarea cu propria identitate, in episodul final.

Drama lui Sorescu este deschisa unor interpretari variate, in care tema conditiei umane poate fi citita la nivel mitic, metafizic, psihologic, social, etc. Drama poate fi interpretata si ca o parabola a unei societati totalitare (antiutopie a dictaturii). Din perspectiva psihologica, drama pune problematica insingurarii omului contemporan, a introvertirii sale solutia individului la problemele sale nu se poate afla decat in sine.

Obsedat de absolut, de prinderea pestelui urias in navodul sau, Iona se transforma, pe nestiute, in pescarul pescuit, victima a propriului ideal. Prin pierderea legaturii cu sacrul, omul contemporan cade prada disperarii, dar se vede nevoit sa isi gaseasca noi solutii existentiale.