Ion ionescu bucovu poezii
-
Upload
ionescu-ion -
Category
Art & Photos
-
view
451 -
download
6
description
Transcript of Ion ionescu bucovu poezii
ION IONESCU BUCOVU
2013
ION IONESCU BUCOVU văzut de Adelina Mateescu.
ninge
era toamnă și amin,iată c-a venit și iarna,noi călare pe destin,
am deschis deja povarna.
arde doar un crin în sobă,cu cenușa pe grătar,
căntă-mi, îmbrăcat în robă,tu, sărmane, lăutar.
zi-mi de moarte, zi-mi de viață,să mă răcoresc acum,
hai s-o luăm de dimineațăcă s-a rupt căruța-n drum.
totul parcă e miraj,fluturi albi și vrăbii bete,
toate în pelerinaj,umplu câmpul de confete.
hai să bem în prag de seară,moartea sună prin odăi,
iară tu să-mi cazi povară,tu, cu ochișorii tăi!
ninge la paseri flamingeși ferestrele se sting,
vine iarna, ninge, ninge,între yang și între yng.
tu, cu surâsul pe buze,stai agale și privești,
este umbra unei frunzece se-ascunde în povești.
sâmbătă, 23 noiembrie 2013
orpheu n-a murit
auzi cum neaua cade peste țarăca o nălucă și ca o dulce povară,
iarna -n delir, în alai nupțial,un templul albastru în dans,
ne-a lovit pe toți parțialîn ritmuri macabre de vals,
dansează și fulgii pe sus,la răsărit, la nord, la sud, la apus,
pe scena vieții e liniște mută,ca umbra de harpe –n delir,
se fierbe otrava-n cucutăpentru sărmanul rege lear,
în cerul sacru domnul pe vatră,cu ochiul către lumea idolatră,o măsoară pe orbită la pândă
cu harul lui și iertarea-i blândă.sunt mai străine dorurile-n vis,
mai calpe sufletele ni-s,tot mai departe trena ta suavă,
tot mai aproape viața de otravă,degeaba dezgropăm noi la cuvinte
cuvântul este searbăd și ne minte…
iarnă frumoasă, hofmmaniană,lasă-mă să visez pe argint de fulgi, cad catedralele în albul meu pur,se-aud de neunde divinele rugi,
ce dor l-a ucis pe orpheu,curg avalanșe pe munții cărunți,doarme și lira în cântec de vis,
orpheu n-a murit, nu-i ucis.
duminică, 24 noiembrie 2013
.
iarna-n fanar
ce liniște albă a căzut peste lumeîn acest fanar murdar cu sclipici de tinichea,
e semn de iarnă, cerul s-a mutat mai sus,zăpezile cad năluce în cuiburi de viscol,
hai să uităm de noi, iubito, să ne mutăm pe alt tărâm cu sălciile
ca mătasea unde vom desfrunzi pomii luniiși vom face din ei harphe orfeice,unde timpul se face rază de soare,
clădind din cioburi de lumină palate de argint,acolo la margini de tăceri,
să ne iubim ca doi nebuni, eu prunc inconștientși tu marmură vie cu ochii în haos,
adăpostiți la pomul paradisiac al păcatului,acolo aș vrea să ne găsească
surâsul morții, prințesă inocentă,hăituiți de spaime, zăvorâți unul în trupul celuilalt…
geme cronos în liniștea limpedea începuturlui de iarnă,
ajunge atâta nebunie de alb,pentru tine va trebui să chem ursitorile
în amurg sângerat să-ți ghicească pe linia viețiitoate misterele ascunse-n păcat,zăpada a ucis o floare nebună,
clavecinul cântă pe lacrimi de dor,unde sunt iernile de-altădată
cu nebunia lor când ne tăvăleam prin zăpadă,parcă ieri cădea seara-ntr-o piesă de ibsen,
parcă ieri cavaleri ai ninsorii,cântăreau în somn talerul visului nostru.
luni, 25 noiembrie 2013
iarna
orga viscolului rageprin Carpații plini de vis,
cu zăpezi amețitoareși c-un orizont închis.
e un dans frumos și purcu fulgi ce se dau de-a dura,
în culori de vag azur,precum dragostea și ura.
dans de fluturi peste zare,ca și stelele-n nuntire,
forme de argint bizare,cioburi vagi de amintire.
trecem iar în sfântă taină,taina iernilor sihastre,
ce-a-mbrăcat o nouă haină,straiul visurilor noastre.
ninge iar cu vise albe,cu tristeți și bucurii
iarna –mpodobită-n salbese dezlănțuie-n stihii.
miercuri, 27 noiembrie 2013
între rai și iad
eu am fugit de mult din rai e prea liniște și pace
mie dați-mi iadul dulce unde patimile crescunde râurile morții
curg și nu se mai oporesc…dați-mi, dați-mi altceva,valea verde și durereasă mă mântui ca isus,
pentru mine raiul dulcee departe și prea sus,
crucea mea este frumoasăși mi-o port ca pe-o comoară,
nu contează de e greași ce dacă mă omoară,
duc cu mine toată vraja unei vieți cu uși deschise
iadul meu este frumosși cu patimi și cu vise…mie dați-mi dragostea,ca pe perne să se culce
și mai dați-mi și-altceva:ochi căprui și gură dulce.raiul meu e pe pământ,iadul tot aici mi-l duc,dincolo e doar poveste,cântec pustiit de cuc.
miercuri, 27 noiembrie 2013
se face frig în pușcăria mea
se face frig în pușcăria meași ninge și ninge
numai paseri flaminge,se sting ferestrele
la crucea de piatră,doi câini încă mai latră…
e vremea tăcerilorcând te răsfeți
pe brațul muierilor,gurile amanților taie
aerul printre evantaie,coc țâțele de otravă
printre vorba lor suavădansând goale
cu formele lor ovale,adu-i gura-n două ciuturi,să umpli casa de fluturi,pe genunchiul lor suavsă devii fecior de sclav,din mijlocul lor subțiresă curgă harphe și lireși din gură albăstrele,
din scrum de lună, inele,uite-i doamne cum mai zacc-au băut fierturi de mac
damele fierturi de vie,cu miros de iasomie,
i-a umplut deja tăciunulde la toți până la unul…
se face frig în pușcăria mea,seară dulce, muzicală,
ning fulgi ușori de puf de nea,serafi se urcă și coboarădintr-o sângerândă stea,
în acorduri de vioară.joi, 28 noiembrie 2013
turma orelor albastre
turma orelor albastre se adună-n nopți de iarnăprintre vise și insomnii,
frânturi de imagini rămase de ziua, o frunză ce se zbate-n neant,clarul de lună de altădată, ochii tăi, serile copilăriei,
anii de școală când stăteam mut la tablă și-l înjuram pe Pitagora,mama când mă mângâia, crângul, dealul și apa,
cerul albastru, câmpia verde pe care-mi pierdeam privirea cândveneam singur de la gară, ziua de mai când a murit stalin
și i-am tras clopotele trei zile pe flămânda (un cimitir trist),apoi parăzile de 1 mai, de 23 august și 7 noiembrie,armata la focșani cu frigul din unitate, vântul acela
care fluiera prin oasele noastre crude pe care n-am să-l uit niciodată, vinul băut cu găleata din golești,
milcovul ce-mi aducea aminte de unire, biblioteca în carel-am citit pe contele tolstoi și pe șolohov cu donul lui liniștit,
sergentul filip care ne scotea la instrucție în zilele geruite ale lui ianuarie,
prima dragoste când am plâns lângă un zid părăsit de pe perondespărțirea, trenul care a plecat cu toate sentimentele mele
spre alte zări, luptele sacre din sufletul meu pentru a uita acele clipe,voiam să mor, voiam un loc de pace sub un cer senin cu răcoarea unui
amurg în care să-mi înec toate durerile mele, simțeam moartea ca pe un abur înmiresmat, apoi neantul, dragostea e ca apa, trece și vine altă
dragoste, apoi tata cu poveștile lui din război, harașo, neharașo, românia daleco, retragerea de la cotul donului, adevăruri mărunte
lângă marele adevăr care era viața, răcoarea stelelor târziilângă altă dragoste lioară, amfora mea virgină
pe care-am sculptat-o în suflet ca s-o iau cu mine când am să plec,tata păzind visele mamei, apoi moartea lor, bucium de durere
care a încrustat în el toate dorurile mele…valuri care vin, valuri care se sparg de zidurile timpului,
valuri mari care vin cu uragane, valuri mici solare
în care se răspândește argintul vieții și fericirea se plimbă pe plajeleînsorite ale verii, îmi număr bucuriile și durerile și moartea-mi tremură
pe la ochi în foșniri diafane, visurile-mi biciuiesc vederea,în fiecare zi iau viața de la început ca pe o lecție pe care memoria n-o poate învăța, rătăcitor ca ulise prin viață, trec prin păduri neumblate
și ies la lumină, hărțuit și flămând ca o felină, câteodată fericitdar de cele mai multe ori cenușiu de singurătate,
câteodată întreb frunzele rătăcite cine sunt și de unde vinși nu-mi răspunde nimeni și atunci nefericirea mea ia proporții
dureroase ca-n tragediile lui eschil, iernile îmi par povești, oamenii răsar și curg ca izvoarele, cad vârstele, privesc carminul amurgului
în singurătatea lui cu o lună venind la geam și amintindu-mi de nopțile frumoase, de văpăile clipelor incendiare când ne simțeam stăpâni pe întregul univers, suflet, pasăre, patimă, plin de umbre și de lumini
întoarce-te pe dealuri și prin păduri, leagă și desleagă alte legi,coboară timpul jos ca să-l pipăi, măsoară înălțimile cu înțelepciunea
de acum a cornului de aur…turma orelor albastre, început de iarnă sfânt, cine seamănă la stele,
cine se culcă pe brațul meu, ce cap de amforă m-adorme, las iarna să cânte-n surdină pe ithaca mea de vis, ca să-mi rotunjească slova între
dor și dragoste în paradisurile mele pustii…
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
De ziua ta, Românie
astăzi chem toți domnitorii țăriila masa tăcerii,
vreau să-i trag de bărbi și să-i sărut,să-i scufund în cristelnița istoriei,
căci în inima lorvulturii-au încercat primul zbor,
în sufletul lor de domns-a făcut dorul nesomnși din mierea bizantină,au făcut țara grădină,au venit mulți nepoftițisă ne fure fructul copt,
ne-au lăsat ciuntiți de mâinicu piciorul șchiopătând,
Basarabie de visși tu Transilvanie,
două mâini rupte din trupdate lor ca danie…
întindeți hora peste totîn marea limbă românească
căci visul nostru-a fost demultca țara să se întregească!treziți-vă din somn, copii,urmați-vă străbunii-n sfat,din lacrimi coaseți numai ii
și nu vă fie cu bănat,din doina voastră ancestrală,
un viitor mai luminat!
duminică, 1 decembrie 2013
Când m-am născut…
Când m-am născut eu nu era lună,Era ger și era furtună,
Cădea peste lume zăpadă,Elfii dormeau în paradis,
Nechemate coborau pădurile din muntePe flaute de viscol,
Sunetele lorSe spărgeau de lama ultimei lumini,
Erau orele muteCare veneau în vis să mă sărute.
Cocoșii țipau pe sub aripi de -argintIar mama mă întreba:
Cum te simți, închinatule,Tu care te-ai spălat cu lacrimile mele
Pe fața ta bălaie de prunc?
De ziua mea ninge mereu,Se naște iară Eminescu,Rătăcind printre zăpezi,
Tot mai pur și mai frumos,Curat ca o rugăciune.
…Vin, Emine, să mă vezi…
De ziua mea cad serafimi din cer,Toți zeii vin să bea din vinul sacru,
În sobă arde focu-n roșu- pal,Turnând încet cenușa prin grătar,
Printre iluzii chipuri noi apar,Vechi umbre rupte dintr-un calendar
Și printre ele chipul tău iar vine,Mireasa mea, încet, să mă aline…
luni, 2 decembrie 2013
ultima Ofelie
ultima ofelie alunecă prin vis,îndantelată în veșminte sacre,
cu pași mărunți de elfi căzând din cerînmiresmați în aurite lacre.
Ofelia și-a sădit viselepeste aceste zăpezi luminoase,
prințul ei, ostatic absurd,și-a adunat de pe jos oasele.
foșnetul inimii ei, aripi de lebădă,scăldate-n brume sepulcrale,
arborii vârstei de aurcântâ prin șoldurile sale.
codrii și munții subțiri,spintecați de cântec de liră,dau glas sfintei lor iubiri
pe când cerbii toți muriră.
iară se trezesc amurguride pe drumuri, de pe ape,
cu Orpheu cântând din liră,cântul lor să ni-l adape.
timpul fuge iar pe câmpprivind șăgalnic înapoi,în zarea unde vor cădea
ca ultimii iubiți eroi.
cântă lira doar în vis,nu mai trece iar Orpheu,
oare cine l-a ucis,dacă nu chiar Dumnezeu?
marţi, 3 decembrie 2013
săpând fântâni
tot săpând fântâni de vise,peste anii ce-au trecut,
am scos ciuturi de luminăca un rob căzut pe scut.
m-am urcat pe scări de îngerica să cuceresc eternul,
un sisif rămas pe drumuri,după ce-a văzut infernul.
timpul doarme-n minutarenu-i știu vrerea, nu mai știu,
caut printre clipe- amare,înțelesul lor târziu.
plânge cineva în mine,aiurind adesea-n somn,se tot plimbă prin ruine,căutând un os de domn.
printre cruguri luna trece,vărsând aur pe zăpadă,
sufletul mi-e tot mai rece,fără scut și fără spadă!
plouă iar frumos cu vise,adunând uitări și dor,lâsând ușile deschise,ca să intre mai ușor.
joi, 5 decembrie 2013
așteptări
am umblat desculț prin mărăciniși mi-au sângerat tălpile de durere,
am avut îngerii vecini,iubirea mi-a fost singura avere.
rugându-mă într-un altar de piatrăși rătăcind cărările pustii,
am stat smerit în propria –mi ogradăși te-așteptam în serile târzii.
s-au adunat în noi atâtea vise,încât făceam din ele lungi povești,
dar am lăsat ferestrele deschiseși au zburat spre zările cerești.
ascunde-mă târziu în visul tău ,în colb de stele să mă cați la nopte,ne-a aruncat destinul într-un hău,
fiind biciuiți de propriile fapte.
în iarna asta mă ascund de lumeși-asult la geam colindători urând,
când ziua dă în gene și apune,eu te aștept să te întorci curând.
miercuri, 18 decembrie 2013
visătorii
nu vă războiți cu visătorii,ei sunt naivii ce se pierd în stele,ce au săpat fântâni de gânduri
și-acum visează printr ele.
ei sunt izvoare și fântâniși ochi aprinși de suferință,ei doar pe vise sunt stăpâni
și pe firava lor ființă.
peste zăpezi imaginare,ei rătăcesc printre dorinți,
culeg doar glasuri de izvoareși lacrimile printre sfinți.
ei caută un drum prin vreme,prin fulgerele de lumină,
așteaptă dragoste să-i cheme,dar vine moartea și-i alină.
vineri, 6 decembrie 2013
era foarte târziu când m-am născut
era foarte târziu când m-am născutși-o iarnă ruptă de la polul nord,
trosneau de ger ferestrele-nghețateși eu, născutul din abis, plângeam,
cu ochii mari și triști priveam pe geam.trei ursitori venit-au să mă-mbune,trei babe chioare, rupte din povești,
să-mi deslușească viitorul meu,prin anii ce aveau să mă-mpresoare,una mi-a spus că am să mor târziucând liliacul nostru dă în floare,alta că am să umblu ca un prințprin lumea asta rea și trecătoare,doar ultima m-a mângâiat ușorși mi-a prezis că am un viitor,
au apărut întâi semnele moarte,era război și cioclii trudeau din greu,
cocoșii cântau silabe dincolo de moarte,ecoul mioriței se auzea departe,cădeau grămadă visele pe casă,
iar tata în război era absent la masă.a trecut timpul în necunoscut,
copilul din mine se făcuse copac,mireasma norilor fierbea de corbi și miere
și toate astea îmi dădeau putere.eu rumegam în van misterul lumii
și căutam în pietre-nțelepcinea,dar pitrele tăceau precum socrate
când, bând cucuta, își cerea dreptate.
era foarte târziu când m-am născut,ca în poveste a trecut timpul,
călcând peste viață și peste moarte,am dus în spinare doar singurătate…
sâmbătă, 7 decembrie 2013
în iarna asta se opresc zborurile către paradis(poem aproape politic)
în iarna asta se opresc zborurile către paradis,rămânem în acest infern dantesc,
unde lupii haini au năvălit din codriîn haite ca migratoarele păsări de noapte,
așteptând trecerea ciutelor la izvor,amușinând urmele lor să le alerge și să le decapiteze.
s-au închis aeroporturile fericirii,timpul în ceață nu mai permite zboruri,mai marii noștri fac exerciții de muțenie
sau ne povestesc ce fericire a dat peste noisau cum se ridică-n văzduh și dispar
autostrăzile lor imaginare odată cu bugetele.vremea minciunilor lor a fost o vară fugară,
târziu s-a văzut că au pus capăt grăbitului lor zbor,vor cădea aceste minciuni din frumoasa lor salbă,
prin oglinzi vor privi îngândurați carminul amurguluiși căderea-n sondajele lor atotputernice.
din toate va rămâne amintirea unui crin ofilitdărâmat de gerurile iernii, chiar viorelele pontifice
se vor preface-n petale ruginite, luate de vânt.un ochi imens îi absoarbe sub pleoapele lui,
ochiul celor ce-și vor da votul pe-o coajă de pâine,poate azi, peste-un an,… sau chiar mâine…
în iarna asta se vor opri zborurile către paradis,goală, sărăcia rătăcind prin pustie,ne va săruta cu buzele ei de ceară,va arde-n suflete speranța-o făclie,
până va veni o nouă primăvară.
sâmbătă, 7 decembrie 2013
și ion avea o țară
și ion avea o țară ca noi toți, era bogată,plină de păsări și sfinți,
avea sufletul curat, avea mamă, avea tatăși copiii lui cuminți.
peste ea veni blestemul de bătrânii din bătrâni,toți bandiții au furat-o,
s-a umplut țara de javre , niște fameni, niște câini,stăpânire, cui ne-ați dat-o?
a pleca ion de-acasă lăsând mamă, lăsând tatăși copiii singurei,
să câștige și-el o pâine colindând în lumea toată,dincolo de Pirinei…
învățase ce să facă și ce-nseamnă vorba mamăși uitase țara lui,
auzea vorbe străine și părinții cum îl cheamăși el tot umbla hai- hui.
pe pământul lui de-acasă au crescut doar buruieni,vin samsarii să i-l ia
și ion umblă prin lume cerșetor pe câțiva ieni,asta este țara ta?
țara ta, ioane dragă,a ajuns acum nefastă,a fost dată la fier vechi,
vin acasă la părinți, la copii și la nevastăc-ai să calci de-acum în strechi…
pune mâna pe lopată sau pe coda de toporși fă ordine-n ogradă,
căci aici îți este doina, nici decum în țara lor,în curând o să ți-o radă,
să rămânem slugi pe viață, fără nici un viitor!
duminică, 8 decembrie 2013
moartea și dragostea
moartea și dragostea stau împreunăpriveliștea vremii colindând-o,
dragostea plutește-ntr-un albastru etern,moartea o cară după ea în infern.
cine trecea hotarul pustiei, tristețe,spre malul dinspre durere și bucurie
pe o mare de iluzii fără corăbii,lăsându-se jefuit de anticele sirene?
poeții nu mai au aripi să zboare,castelele lor au rămas sinistre-ncăperi,
a căzut peste ele o spuză de boare,nălucind viața de până mai ieri.
moartea și dragostea ne cheamă mereu,e liniștea clipei privită-n oglindă,
sub poala zăpezii în iarnă stă greupădurea ce crește din ghindă.
ca să devii cu greu o fântână,sapă, poete, în tine pân’ la izvoare,
ziua și noaptea, fără odihnă,până ce lutul din tine nu moare.
luni, 9 decembrie 2013
arunc ancora în pustiul din mine
arunc ancora în pustiul din mine,corabie în derivă pe-o mare-n furtună,
uneori mă văd alergând în infinit,e târziu, nu mai pot să-mi smulg aripile,
zbor spre neunde, prin valurile singurătății din ceață.
când mă voi întoarce, voi găsi zăpezile de mâineși patul gol, vegheat de neodihnele gândului,
îmi va ieși din oglindă chipul ei,va veni până la marginea speranței,
apoi se va strecura prin frigul chemăriipeste umbra mea, alergând după depărtările timpului.
luni, 9 decembrie 2013
iarna
în acestă seară îmi intră iarna în casă,
întinde albe brațe cu brățări de păsăriși cu inele de argint,
e zâna cea frumoasă a norduluicu o mânâ scutură cerul
și cu alta coboară-n fântânisă ne-adape
din pumnul ei cu miruldin marele mister
al ploii de fluturi în delir.
marţi, 10 decembrie 2013
actorul
n-am reușit niciodată să-ți citesc heroglifa din pupile,
oriunde calc, pretutundeni sunt un biet străin,
joc mereu comedia în fața unui public pestriț,mereu într-un alt travesti,
folosindu-mă de diverse trucuri,câteodată sunt bufonul cel mai bun
al propriului rol,altădată privesc rampa și debitez pe nerăsuflate
rolul unui general în retragerecu sabia fermecată în teacă,
ucid visele cu voluptate,un fel de agate pe tâmple păgâne,
împietrite-n cuvinte,mă cutremur ca o orgăîntr-o mare catedrală,
când mă gândesc că trebuie să mor.
și totuși…aștept pașii următoarei primăveri
să ascult țipătul fericit al păsărilorși să gust din mierea surâsului tău,
oricum, împreună cu speranța,crește și numărul iluziilor din noi.
marţi, 10 decembrie 2013
lumini pe zăpadă
Moto: „Nous sommes toujours au dela” Montaigne, Essais
Peste poemele mele totul e foarte alb,câmpie de zăpadă întinsă cât zarea,ocean de neliniști
în tumultul asurzitor al cascadelor,
matricea mea de vis, ploaie de sunete,lumini pe zăpadă
ce dansează freneticca niște flăcări de comori
noaptea prin locuri pline de mister.Peste toate
aud durerea lui Dumnezeu ce se-ntoarce-n agonie
în negura relelor ancestrale, văd căzând zeii unul câte unul,
răniți, iau forma mitului, contemplație filozofică,ce se-ntoarce-n cuvând
și devine biblie.Totul e alb
în acestă zare infinită,ocean de zăpezi
ce-au pus stăpânire pe suflete,magie și moarte, magie și viață,magie neagră și magie albă,
lume care aleargă de-a valma,viermuiește,
lascivă și tandră,cu ură și iubire
prin timp,precum în anticul Egipt
un Amon anonimcu vulturul după el,
care se pierdeprin zigzagurile istoriei
în uterul unui timpascuns sub misterele nisipului.
Secole de-arândul,efemeriade șterse-ntr-o clipă
de negura timpului,topind succesivele straturi ale clipei
întrunul singur,identitate și schimbare,
piatră și normăturate de neîncetatul
vânt al schimbării.
Lumini pe zăpadă,albul acesta de vis,puritate și inocență,
vis de zbor spre alte lumi,zăpadă din basmele copilăriei
să cazi descântatăpe drumurile noastre de vis,
dragostea încă mai poate vorbiîn limba tăcerilor și-a îmbrățișării.
Nu uita că:Din iubire țâșnește și poezia.
miercuri, 11 decembrie 2013
tu cine ești?
printre toți cei care trec,Tu cine ești?
arsă de flacăra propriei bezne,misterioasă,
te naști într-o clipă în ochii mei,pretutindeni sunt un străinîn straiele mele de piele.
Tu cine ești?În arterele tale urlă râuri
și curg izvoare dintre coapse,în bietele mele aripi
s-au ascuns țipetele păsărilorși-am oprit toate umbrele
să vorbesc cu ele,Tu, umbră, cine ești?
vineri, 13 decembrie 2013
ochii ei
ochii ei erau primii sori pentru care înălţam cetăţi, iar ea era clipa beată care se ivea din umbre şi din fantasme să-mi înmiresmeze sufletul năuc. unde eşti drum îndărăt să mai conjug acest vârtej de fulgi din pojghiţa zăpezii cu chipul ei? sâmbătă, 14 decembrie 2013
trece vremea
trece vremea, zice filozoful,ascultând scurgerea timpului,
când cade zăpadanunțile de ieri trec incognito,
ca niște chitare dogite.gri, verde, soarele ierniipătrunde prin ferestre,
construind goemetrii de lumină.zăpada acoperă pădurea,
dealul și câmpia,se stinge în fereastră chipul tău
în spatele pleoapelor mele,parcă și vântul oftează în glasul tău,
departe de poemul meuchipul tău se înclinăpeste ghețurile iernii
și numai o mânușă zdrențuitămai apără inima ta
de toate intemperiile sentimentale.
samedi 14 décembre 2013
amintirile, ca fructele nopții
amintirile, ca fructele nopții, căzute în infinit,
le-am gustat și s-au ofilit de-atâta târziu,
nu le mai întâlnesc decât în vipia visului,
când îmi alungă somnul și-mi storc în cuget
doar zeamă de cucută și neguri abisale.
visez numai flori de trup, descuind temnițe
prin care-am trecut cu ea de mână
prin marea ispităși-ntr-un cântec venind
peste zăpezile iernii,înfloreau în inima ei
toate visele mele.
am vrut să îngrop aceste amintiri într-un pustiu de cărărifără să știu că înhumam
propria mea inimă.
duminică, 15 decembrie 2013
voivodul limbii române(la a 164-a aniversare de la naștere)
la mijloc de iarnă grea,prunc frumos ne-a fost ca dar,
să se nască din genuni,printre chinuri și amar.
s-a născut din neființămagul nostru cel pribeag,voivodul limbii române,să ne -ntâmpine cu drag.
cum îl știm cu ochi păgâni,plini de-amar și suferinți,
el ne vine din bătrâni,din părinții de părinți.
are chipul lui Orpheuși în frunte steme poartă,
ca un vechi arhiereui-a croit limbii o soartă.
a trăit cu-atâta dor,singur el tăindu-și cale,
ca o apă de izvorcurgând limpede la vale.
ne deschide cartea sfântă ce-a-nflorit din viul grai,
iar cuvântul lui ne-ncântăcu tot raiul de pe plai.
româneasca noastră fire,s-a născut dintr-un izvor:
Eminescu e iubire,e și cântec, e și dor...
luni, 16 decembrie 2013
cumpănă
M-am aplecat prea mult peste marginea întrebării
și-am căzut în ispita fântâniiplină cu gânduri și răcoare.Am ascultat tăinuite izvoare
vorbindu-mi din adâncca niște ochi aprinșide-o lumină tainică
despre neodihnă și iubire,despre moarte și viață.
Golul din inimăascultă tăcerea surâsului tău,
luminându-mi clipa singurătății.Deschid ferestrele în acestă iarnă
să văd zăpezile din zare,strânse pe umerii tăi
și mâna ta care-mi ștergetâmpla de brume.
marţi, 17 decembrie 2013
să pleci din visul unei femei
să pleci din visul unei femeiprin periferiile ierniiacolo unde viscolele
miroase a siberiiși unde suferința
îți neagă propria viațăînseamnă
să te condamnila o singurătate care-ți macină
iluziile lent devenind o fântânăcu ugerele izvoarelor
pline de mâl.
mercredi 18 décembre 2013
nebunii au împins lumea-ninte
sunt nebuni care tac și visează,nu-i împiedică nici setea de mare
nici dorul de ploaie,ei văd cerul curbat ca o viță-de-vie
prin ferestrele nopțiiși deschid către privighetori
glasuri cu necunoscute chemări.
Nebunii au împins lumea-naintecu visele lor bizare care au răsturnat logica
unei perfecțiuni cu o imperfecțiune,ei au amestecat ordinea și haosul
și-au creat un nou univers.În mintea lor alambicatărealitatea devine fantezie
și fantezia realitate,redefinind spațiul
din care vedem ieșind alte forme.
miercuri, 18 decembrie 2013
rugăciune
Petale blonde cad din ceruriPe creasta stâncilor de munte,
Și bântuite sunt de geruriPe vârfurile lor cărunte.
Aștept să treacă înc’un vânt,Să viu învins, Doamne, la Tine,
Tu ești în cer, eu pe pământ,Să caut căile divine.
La ce icoană să mă-nchin,Din gloata de icoane sfinte,Când am trăit atâta chin,
Răspunde-mi sincer, Tu, Părinte!
Pe care drumuri vreai s- apuc,Spre ce curată înflorire
Și-n care locuri să mă duc,Ca să-mi zidesc o mănăstire.
Prin ierni și primăveri sau toamne,Eu am trecut ca un proscris,
Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,În labirintul meu închis.
Am poposit între răscruceCu palmele împreunate,
M-ai răstignit destul pe cruce,M-ai și trădat, mi-ai fost și frate.
Stau trist și pasul mi-l măsor,Între acum și veșnicii,
Încet din amăgiri cobor
Și Te aștept, Doamne, să vii.
Aștept să nu mai întârzii,Aștept minunea să se-ntâmple,
Printre zăpezile târzii,Te-aștept cu mâinile la tâmple.
vineri, 20 decembrie 2013
sonet
ca pasărea de foc figura tase naște din cenușă câteodată,
te văd aevea, îmbujorată,și-apoi dispari din calea mea.
mi-e-așa de grea însingurareaîncât te-aștept mereu la ușă,te nasc adesea din cenușă
și-ți caut permanent cărarea.
am căutat desăvârșirea,crezând că știm ce e iubirea,
dar a trecut ca boarea-n vânt.
toate au trecut ca ieri, iubito,răspuns nu am de nicăieri
și resemnat m-am împăcat cu toate.
sâmbătă, 21 decembrie 2013
încă un an…
încă un an s-a dus din viațăpe toboganul din trecut,
s-a mai scurtat firul de ațăpe cerul vieții c-un minut.
încă un an s-a dus spre stele,l-am îngropat în neființă,în cercul nostru de inele
de ne-mpliniri și neputință.
între ce e și ce-ar mai fi,aproape totu-i fără rost,precum și verbul a iubi,între ce e și ce-ar fi fost.
noi suntem fluturi efemerizburând prin lumile de vis,
ca mâine vine iarăși ieri,în cercul nostru cel închis.
ne ridicăm mereu prin vreme,ne prăvălim ca-n dominou,așteptăm viața să ne chemeși ne-adunăm deja din nou.
duminică, 22 decembrie 2013
citește-mi…
citește-mi la cap din cartea cea sfântăca să pot dormi în amurg,
un ochi mi se deschide în haos,celălalt călătorește pe-un cal murg,
s-a rătăcit ca un prinț din Corintprintre zăpezile reci de argint.
prin visul meu apar femei dantelatece m-au cuprins cu brațe-nstelate
într-un turn princiar de castel andaluz,cu muzici ce-mi bat în auz.
așteaptă-mă între raze de întuneric,mai fâlfâie pe sus pasărea paradisului,
mai zboară prin noi atât de feeric,aripa dulce a visului.
a venit babilonul, apocaliptice runesă ne-amăgească cu basme străbune,
chip de lut, mai vino odată-napoihăituit de spaime să mă ascund în trupul tău
tu ești hrana fricii mele de moarte,versetul sublim din psalmii din carte,parfumuri uscate în temple miroase
a lavandă și-a mirodenii din Nazaret,beau din trupul tău de carne destin
și ca la icoane mă-nchinși cad în lutul meu ca un mort
renăscut din corole albastre de stele.e frig înăuntru, e frig în afară,sunt un Socrate târziu rătăcit,
dați-mi cucuta s-o beau din paharmai dați-mi o zi din viața acesta
să scutur lanțul cuvintelor de zăpadăsă le pun în poeme cu sfinți,
să văd amurgul jucând pe Niniveși leii cu rânjetu-n dinți.
duminică, 22 decembrie 2013
moș Crăciun
plângeam în vis când așteptam Crăciunul ca să viemi-era atâta dor de el și-atăta bucurie
și când venea cu sacul plin să-i spun o poezie,mi-era rușine să m-arăt în noaptea cea târzie.
așa se face că nicicând eu n-am văzut pe moșul,dar jucăriile la cap mi le lăsa cu coșul
și îl doream atât de mult, voind să-i mulțumescși-i arătam în sinea mea ce mult eu îl iubesc.
venea în visul meu frumos cu sania cu cai,cu renii ce trăgeau de ea și muzici în alai
trecea în vis printre zăpezi cu saci de jucăriiși eu îl așteptam cu drag în nopțile târzii.
dar într-o zi n-a mai venit și m-am simțit umil,mi-a spus în vis că m-am mărit și nu mai sunt copil
și-atât de mult am regretat că sunt așa de mareși moșul meu n-a mai venit la mine pe cărare.
de-atunci tot îl aștept mereu și moșul nu mai vine,aș vrea să fiu din nou copil, dar unde ești copile,s-a dus povestea de demult, acum moșul sunt eu,vin la nepoții mei cei dragi trimis de Dumnezeu.
marţi, 24 decembrie 2013
inimă
cobor în mine ca-n fântânădin al cărei zăcământ,să iau inima în mână,
s-o arunc scânteie-n vânt
și să ardă pân’ la nori,înc-o inimă mai dați-mi
și în muzici de vioris-o văd flacără de patimi,
să-și deschidă larguluisetea din genunile,
să dea vânt catarguluispre toate minunile.
și în limpedea de curgeri,din cununa-i magică,
să-i zăresc ca printre fulgeri,aura ei tragică.
să aud cântare-n mine,ca în scoică toată marea,
s-o aștept dacă mai vine…să-mi răspundă depărtarea.
niciodată n-o să piarăși totuși ea va pieri,
niciodată n-o să moară,dar odată va muri…
vineri, 27 decembrie 2013
eminescu
Eminescu s-a născutsub zăpezile lui ianuarie
din lacrima fecioareiși din frigul primelor umbre,umplând aerul de frumusețe.
din corpul său de spumăa ieșit în lumină,curat, luminat,
regele fericit al poeziei.el a cunoscut drumul
cel mai scurtdintre fericire și tristețe.
din ochii luia țâșnit lumina albastră
a cuvântuluicu susurul de crânguri,
cu doine și cântecede dragoste.
niciodată geniul nu vorbește cu gura sa,el vrbește cu alte voci,
visul lui nu crește în sânul anotimpurilor
ci în afara vremii,unde moare rațiunea
și unde se joacă de-a răsucirea
în mii de sensuripe o sârmă de aur,
ca un saltimbanc nebunal frumuseții.
vineri, 27 decembrie 2013
la cumpănă de ani
mă doarec-a trecut un an,
nu mai știu,pesemne e târziu,
se-aude plugușorulpe la porți,și sorcova,
cântată de copiiși chipul mamei,
cel topit în ii,din ceasurile
ei târzii,au sosit magii
de la sud,îi văd aievea
și-i aud,trec maiestuos
conduși de-o steaspre maica mea, spre maica ta,acolo-n staulul
din dosunde născutu-Sa
Hristos.mă doare
c-a trecut alt an,și vine timpul de răscruce,
când răstigniți murim pe cruceși-o îngropăm
pe ana-n zid,între liniște și vidși dorul îl topim
în doineși în balade de verbină,
între-ntuneric și lumină,
mutăm viațaîntr-o zi albăși înaintăm c-un vis,
floare dalbăla ureche,
floare dalbăde cais.
sâmbătă, 28 decembrie 2013
LA MULȚI ANI!
Ultimele zie ale anului,Sure bolți de ceață,
Pe unde nu văd decâtPăuni și fântâni țâșnitoare,
Iată-l și pe DumnezeuMâncând la cantina săracilor,
În timp ce noi, muritorii,Visăm provincial
Dealuri cu măsliniiCare ne aduc pacea pe pământ.
Priviți la ferestre,Vin serafimii cu clopoței
Să ne-aducă ANUL NOU.LA MULȚI ANI!
colindă de anul nou
să colindcu inima mea,făcută sorcovă
din flori de cuvinte,ca un crez,să vă urez,
acum pe gerşi pe zăpadă,
cu braţele-mi spadă,făcute cer,
LINIŞTE ALBĂ,cu steluţe
bătute-n salbă,ave, ave, la mulţi ani,sânul plin de gologani,
la masăsă aveţi parte
de belşug şi sănătate,pe zăpada argintie,
viaţa numai bucurie,să uitaţi amarul,iubire cu carul,răul, fâlll,fâll,mai departe
până –l vom ducela moarte,
să aveţi privirea blândă,fără vorbe de osândă,
numai bucuriisi vise,
fără gânduriplânsu-mi-se.
din cupedoar vinuri grele,
şi în mâininumai inele
şi pe faţă bucuriidin zenit pân’la chindii…
priviţi la lunavirgină,
pe zăpadăe regină,
şi ne-mbie şi pe noisă jucăm hora în doi,
căci de multîţi fac cu ochiulşi-ţi dă gaica
cu ghioculca să-mi cazi
odată-n braţe,acum a venit momentulsă serbam evenimentul!
ultimul prag(soției mele)
În viață am trecut de multe praguri,Mai avem să trecem peste ultimul prag,A fost greu, a fost ușor, e greu de spus
Acum la ultimul frumos apus.
În viață am trecut de multe praguri,Fac bilanțul acum la sfârșit de an,Amână-Ți, Doamne, toată graba,
Simțim deja că n-am trăit degeaba.
E loc destul de noi pe-acest pământ,În golul ăsta răscolit de patimi,
De ce oare, salcia mea plângătoare,Te-apleci în vânt și plângi, de ce oare?
Va fi grea plecarea noastră-n cer,Unde-i mormântul nostru printre stele,
Îmi pun urechea să te-aud în mineȘi-ți voi privi făptura cum mai vine.
Ne vom petrece-aievea acolo peste ani,O altă viață, poate mai frumoasă,Oricât de mare ar fi însingurarea,Figura ta îmi umple toată zarea.
luni, 30 decembrie 2013
pasărea iubirii noastre
pasărea iubirii noastre a zburat spre infinit,
ai uitat, femeie scumpă, că odată ne-am iubit,
ai uitat acele clipecând în nopțile târzii
mă uitam mereu la lună și te așteptam să vii,
ce mai seri pline de visecare s-au topit în timp,cu regrete, pânsu-mi-se
și de zeii din olimp,erau serile stelare
ce-ncercau să ne adune,sub lumini de felinare,tu crăiasă, eu un june,
aveam dragostea în inimiși vorbeam mereu șoptit,eram bântuiți de patimi,cu inimi de-ndrăgostit.
pasărea iubirii noastrespânzurat-a fost de vânt,a căzut în zări albastre
și-a rămas doar în cuvânt.te iubeam și te uram,
veneai pe cărări divine,când ades’ te căutam,
tu făceai parte din mine,alergau verbe nebunedupă tine prin ninsori
și-ți puneam mii de cununedin steluțe și din flori.
dar s-a dus pasărea noastră,bântuită de blestem
vine rar pe la fereastrăcând adesea eu o chem,vine-n amintiri și-n vise
să dezlege fără rost,pasărea e pare-mi-se,
umbra ta și tot ce-a fost.
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
unde sunteți…
Câte secole trecură, de când tu, Dacie sfântă,Tu, cu Decebal în frunte, ai fost pe vecie-nfrântă?Prin toate apele noastre de la munte pân’ la mareNe-am creat o soartă-n viață prin istorii milenare,
Printre Crișuri, printre Olturi, printre Mureșuri și Pruturi,Curg la vale valuri-valuri de eroi căzuți pe scuturi,Printre Tise, printre Nistruri s-a roșit apa de sânge,
O, Moldovă, braț de țară, nu mai plânge, nu mai plânge...Basarabie iubită, stai și-așteaptă la hotare,
Până domnul dintre vise, domnul tău, Ștefan cel Mare,Va uni țara lui dragă precum pofta ce-a poftit,
Precum dragostea lui sfântă pentru tot ce a iubit.Brâncovenii mor de bardă că n-au vrut să se turceascăAsta-i țara lor cea sfântă, mândra Țară Românească,
Horia, Crișan și Cloșca dorm în Munții Apuseni,Avram Iancu la-mpăratul a cerut dreptate ieri,
El e viu, trăiește încă și coboară la câmpieCa să ne apere glia de barbari și scârnăvie,
Mihai Bravu a murit în cort pe Câmpia TurziiTrădători de neam și țară au făcut mereu pe surzii,Toți, cu tot neamul îi plânge și se roagă pentru ei,Doamne, adu-i pe pământ și fă-i flacără de zmei,
Adu-i, Doamne, la hotare să vadă țara cum plângeCum a trecut glia noastră printre sabie și sânge,Fiii lor și-au luat adio și-au pleca în țări străine,
Stau mamele și se roagă : nu mai vine, nu mai vine...Zac ogoare nemuncite, munții noștri aur poartă,
Noi cerșim pe la străini, blestemați mereu de soartă,Unde-s Ștefan și Mihai, unde s-au dus Brâncovenii,
Unde e Moldova noastră să răscoale moldovenii,Unde-i Țara Româneacă, Transilvania de vis,
Am rămas săraci cu duhul și cu doina, plânsu-mi-s.Am rămas săraci-lipiți și ne-am făcut de ocară,
Unde ești tu, Țepeș Doamne, să faci ordine în țară ?
Până-acum am dat doar vina pe imperiile mari,Acum au venit în țară hoți de-ai noștri și samsari,
Au venit săraci cu duhul, călcând veșnic doar în strechi,Ne-au furat păduri și dealuri și-au dat țara la fier vechi,
Au rămas ruine-n picioare, parcă e după războiȘi românii noștri dragi au rămas flămânzi și goi.
Unde ești tu, Țepeș Doamne, să răzbuni acest popor,Care n-are nicio vină, n-are niciun viitor,
Noi stăm dârji, plini de speranță și te așteptăm în pragPregătește țepi mai multe, că-s prea mulți la furtișag...
jeudi, 13 avril 2023
rugă
( de ziua mea)
doarme o ramură în minecu frunza bătută-n vânt,
cât galben de frunze moartevor mai fi pân’ la mormânt ?
mă-ncolțește timpul sur,luați-mă din plânsul meu,nu mai am aripi să zbor,mi le-a tăiat Dumnezeu.
stau mereu sub clar de lună,cum au făcut alți poeți,
vrând ca să pricep odatătot misterul ăstei vieți.
și mă rog de tine, Doamne,cât li-i zborul să mă poarte,anii mei frumoși și dragi,de la naștere la moarte.
06.01.2014
EMINESCU
inefabilă, târfă durere, plină de ură, unde mi-ai dus acest copil,
în sufletul căruia prea somnoros ciutura steleleor a vîrsat aur și argint,
el s-a născut spre a muriînvățând zborul de la păsăriși de la frunzele toamnei ,ca și Orfeu el a îmblânzit fiarele din inima noastră,
era într-o zi de ianuarie când țipând a ieșit din pântecul mameiîn acestă clipă de venire pe lume
s-a oprit timpul în loc,altfel decât Dante care a descoperit
commedia în văile raiuluiel a pictat paradisul în care iubirea
a devenit dureros de dulce,apoi a căzut în infern,a lut la spinare toatăsuferința neamului,
buddha l-a ajutatși l-a făcut rege al limbii române
peste cuvânt, peste poezie,pasărea lui se hrănește în ger
cu lumină de lună, cântă triluridin psalmii lui david,
femeia la el e ca o dianăcu frumusețea ei, atingându-i absența și fericindu-l o clipă,
cu inocența lui demonică a despărțit cerulși pământul în două
și raiul lui e pământean cu codri de aramă și păduri de argint,
cu fiecare rază de soare la apus inima lui devine tot mai grea,
în timp ce noaptea strânge în căuș ultimele licăriri de lumină
din înțelepciunea sa,
geniul lui n-a vorbit cu gura sa, idealul lui s-a încurcat în false miraje
visul lui a crescut în afara vremii, trăiește unde moare rațiunea,
între o silabă și alta, el, în loc de accente, a pus așchii de speranță
și s-a hrănit cu ea până la mormânt.
jeudi, 13 avril 2023
flux și reflux
trec mereu în neființă oamenii mei visele meleînfloresc alte ramuri care apar aidoma ca niște spânzurători și bietul holderlin trăiește umilînsingurat ca o pasăre de noapte într-o ruină
dispărând în laptele zorilor acestei ierni mocirloasetelefonul nu mai sună din afară nuanțele
vagabonde ale iernii îmi anulează toate reacțiiletotul este ceea ce este pentru vecie cu excepțiacă eu ar trebui să tac la o margine de prăpastiesă nu mă mai lamentez că istoria are ca marea
flux și reflux precum o femeie în friguriledragostei conștiința se scufundă foarte departe
atingând eternitatea cu aripa visuluigeografiile mele sunt fără substanță nu le ferește
timpul sunt un fel de valuri ce se înalțăși îngenunchiază într-o clipită un fel de ceață
prefăcută-n nori elan congelat în niște litere banaledin care se făurește cuvântul magic din biblie
singurul stâlp în secreta plasă a timpuluide dincolo dragostea încă mai poate vorbievocând cuvântul din cântarea cântărilor
iubirea e oarbă ea citește în ochi în astre în formeși câteodată și în inimi un fel de căsătorie
a amintirii cu presentimentul riscând eroarea pentru a găsi alt drum pe care ne vom rătăci
am citit în semnele cerului cuvintele mele pleacăde-aici în vânt nicio fală niciun foc nu le-a mistuitjumătăți de clipe în fugă mă surprind descifrând
câte un vis ticălos timpul mi-e lavă care se-ncheagăcurgând aiurea pe un relief nul al istoriei
trăim cu masca lui faust pe fațăvom ajunge la sfârșitul piesei să strigăm către umbre
unde ne este chipul nostru inocentcând visam printre vișinii în floare revoluție
mișcări versuri dorințe liniște foc gheață iubire și alte bazaconiiunde ne vom privi egali ieșind din noi înșine
când propria metaforă va arde imaginile într-un întuneric imens...
joi, 13 aprilie 2023
peste aripa de vis
peste aripa de vislacrima din plânsu-mi-s
a căzut ca o povară,pe săraca inimioară,lacrima s-a făcut dors-a topit într-un izvorși din el se-adapă miicântece de ciocârlii,
păsările codruluicântă doina doruluipe poiana mărului
și o duc în vârf de cerunde dorurile pier,
unde dragoste și viseau ferestrele deschisepeste azi și peste ieri,peste tainice tăceri.
du-te, timpule, de știiîn clepsidrele târzii,
să nu fiu strivit de umbreși de gândurile sumbre,
vreau să ies din acest chinîn albastrul meu senin
și drumul aș vrea să-mi fiecărarea de-o veșnicie…
joi, 13 aprilie 2023
și noi am fost frumoși odatăși am iubit și-am fost iubiți,
muguri de băiat și fată,am fost și draci am fost și sfinți.
dar am trăit pe apucate,printre betoane și moloz,
ne-am cumpărat totul în rateși am văzut viața în roz.
ne-am furat și viitorulși trecutul l-am furat,am virat așa prin viață
pe interzis și-am mers pe blat.
am mutat în legendă orele, gesturi și voci de demult,
ne-au rămas doar umbrele,sătui de același tumult.
miroase-a pustiu
doarme cerul pe patru silabeun timp năuc peste tot
se-aud lupii urlând în pădureprin cețile iernii apele curg
din pieile nopții se fac haine de firmăcu stelele nastruri la gât cu dantele
se fac percheziții la inimiși nu mai găsec decât vântcăutători de tragice roluri
ard la sentimente pe rugurise-aude cântând un corn departe
e semn că cerbii vin către moartee iarnă sau ce e nu mai știucă totul miroase-a pustiu…
joi, 13 aprilie 2023
nopți stelare
stau aplecat peste gândurile lumii,suflet orb și nelumesc,
greieri cântă în surdinănopți stelare lacrimi par
din palat împărătesc,coboară râuri din munțiducând jalea lor la vale
visele-au încărunțitîntre doine și cavale,
ostenit de pribegiieu te-aștept,
Doamne, să vii…
joi, 13 aprilie 2023
cuvinte
Slova rotunjită-n nimb,Reculegere măiastră,
O fac monedă de schimbÎntr-o odă îngerească
Se aude de departeMersul fusului de sfere,Fus galactic ce desparteSteaua mea de-alte stele.Se hlizește luna sumbră
peste geam prin giurgiuvelese strecoară ca o umbră
peste visurile meleca o umbră din trecut
peste prispa mea de lut.Slova mea-cuvânt de vis
Toate păsările mi-sZboruri în vârtej de rimeși de doruri și de știmelas ferestrele deschise
ca să-mi intre-n casă visede cocori cu aripi udeprin frunzișurile crude
și pâraie în căderivisând numai primăveri.Ce frumos se face noaptePrintre vise printre șoapte
amintire
mi-au rămas două păsări heraldice-n viepe dealul acela din visele mele
și-un nuc ce avea coroana cât cerulla a cărui umbră stăteai, copilărie.
toamnele cădeau altfel atunci,se rostogolea soarele pe devale,
din mirajul serilor stelele deveneau licuriciși –mi ieșeau ca fluturii-n cale.
câteodată rămâneam cu ochii pe ele,erau un câmp de mioare pe cerul albastru,
ciobanul se pitise departe în lună,eu călăream pe un cal măiastru.
adesea desculță prin iarbă-n poiană,din vrăji te-așteptam încet să cobori, printr-un văl de mătase argintoasă,mi-apăreai, iubito, pe aripi de nori.
erai o minune ruptă din raiul ceresc,noaptea noastră era parcă un vis,
ne cuprindeau fiorii dulci ai iubiriiși cădeam amândoi în paradis.
joi, 13 aprilie 2023
frunză verde de cuvânt
frunză verde de cuvânt,doamne, ce bolâng mai sunt,
nu știu unde-s anii mei,c-am dat viața pe doi lei
și nu o voi lepădadecât după moartea mea,frunzuță verde de laur,
n-am arginturi și nici aur,am doar spaimele din mine
de rătăciri și suspineși mi-e dor de iarba verde
unde-aș vrea să mă dezmierdedespletită-n curcubeedoar o gură de femeie,când trece luna pe apegura ei să mă adape,
când trece luna pe câmpsă mă lase-n viață tâmp,
și sub stelele târziisă-i recit la poezii,
eu sunt suflet fără trup,când mă nărui, când mă rupși când pic în vreo osândă,
trăiesc bucuria blândă,răsturnați-mi un paharsă mă umplu iar de har,o seară dulce nebună,
trăită sub clarul de lunăsă visezi cai verzi pe cer
care pân’la ziuă pierși poveștile nescrise
pline toate doar de vise
feerie
curcubeu magicapărut după ploaia de vară,
maramă aruncată în albastrul cerului,coboară-ți culorile în sufletl meu
și luminează-mi întunericulcu spectrul tău de frumuseți,
fii oglindă peste ochii meicare nu vor să vadă macii roșii din grâu
ce mor peste apa holdelor seara…
joi, 13 aprilie 2023
când vine amurgul
când vine amurgul crepuscular
și pleoapa zielei își închide fereastraîn mine se-aprinde
ceva dureros:un regret că se năruie-n
inimă cerulși cu el visul meu
ca un vas plin de jarincendiiază
orpheice harfe.
joi, 13 aprilie 2023
stăpânul stelelor
eu sunt stăpânul stelelor,
un pan înaripat pe câmpuri,în grota mea
nici un străin,doar liliecii
care zboară,desfac izvoarele din crânguri,
desfund fântâni din mâlul lor,
sunt mistuit de multe patimi,
aleargă fauna prin mine
și niște ochi plini de miresme,
nimic, nimic nu s-a schimbat,
în templulsufletului meu,se umplu zările
cu semnedinspre
vremea de apoi,cu blesteme orfice,
cu strigoiși idoli goi…
joi, 13 aprilie 2023
unde au fugit țăranii
unde au fugit țăranii,lăsând brazda-n bălării,
cu holdele ruginiteduse vamă pe pustii,
s-au ascuns în cimitireprintre crucile din sat,au lăsat casa pustieși copiii le-au plecat,
au rămas satele goale,cu bătătura pustie,
latră câinii prin ogradă,așteptându-i ca să vie.
cerșetori după o pâine,câștigată prin străini,
fiii lor umblă prin lume,huiduiți ca niște câini.
când se va sfârși povararelelor din astă țară,
unde sunteți, voi români,că v-ați făcut de ocară ?
ce-așteptați, nu vă ajunge,că ați fost mereu povară,
nu vedeți că nu mai mergecam nimic la noi în țară?
joi, 13 aprilie 2023
trăim ca pomii
când încă nu eram eu nu știu ce erapoate existau și atunci oameni și dragoste
existau sentimente și ploi și arșițepărinții mei erau tineri și se iubeau
în zăvoaiele dragostei seara pe la porți,era cer și atunci și stele și lună
cădeau pe pământ miresme de brumăși beau căprioarele din palmele lor
apa cea grea din tainic izvor
în timp ce eu stăteam în templul meu păgânmistuit de răni lăuntrice și cicatrice
acestă lume albastră exista pe pământ,mai murea, mai trăia, se năștea,
sub cine știe ce zodie trecea printre ei sfântul duh și eva încă mai blestema
dar când am ieșit din cetate copil pustiitși-am văzut ce frumoasă e lumea
poveștile sângelui s-au revărsat peste mineși-am început să fac schimb de taine cu străbunii mei rătăciți prin timp
acum o mie de ani îmi îngropam primul înaintașprobabil că avea mustăți și luptase cu hunii
de-atunci timpul a luat-o raznași toți am umblat printre stele și ierburibătându-ne viscolul prin iernile vieții
așteptând să vină o minune cevaun țipăt, o rună din veacuri uitate
să ne mântuie de amurgul primelor mituride luciferice gânduri căzute din cine știe ce stea
pe urmă am văzut că suntem frunze și țărânăiubirea ne-ndeamnă, iubirea ne mână
durerea se instalează în noi ca-ntr-un cuibtrăim ca și pomii murim ca și ei
suntem popor de frunze prin care cad ghinde
renăscând viața într-un lăstarfrunzele pier toamna bătute de vânt
noi nu rămânem decât pământ…peste bolți de timp amintirile cad ostenite
ca niște stele ce-au plecat demultdin cuibul lor din zările pustii
și astăzi le vedem și nu mai suntvedem lumina lor ce-ncet se stinge
și vraja de-altădată ce ne-atingeși de ne-atinge nu mai suntem noi
să trecem printre viscole și ploiși prin furtuni de patimi și iubire
noi vom rămâne doar în amintire…un fetișism este în tot și-n toateși ne târâm așa până la moarteapoi se stinge steaua ce-a căzut
lumina ei s-a prefăcut în lut.
joi, 13 aprilie 2023
undeva bat clopotele
undeva bat clopoteledeparte cine știe unde
sunetele de aramăaduse de vântul iernii
se frământă la țărm de vise unde-mi spânzur ființa
de dangătele lor.clopotele undevanu-mi cruță nici
amintiriletotul doare cerule
culcă-mă pesteprea cunoscutele
dangăteculcă-mă…
joi, 13 aprilie 2023
spectacol
un pescăruș se oprește în cristalul aeruluiprecum o lacrimă pe un chip
boarea nopții se apropie de stelecopacii mușcă din întuneric și se culcă
crește frigul primelor umbreorizontul se golește de lumină
cuvintele tale- susur de crânguri-nu-s margini să le cuprindă
simțurile mele lacometu aprinzi sideful și lumina
vreai să cânți să cânți să cânțiviața cea adevărată plină de minciuni
ochii tăi de cuarț devin cascadăcare curge în cele patru puncte cardinalepiciorul în dans și părul aprins de flăcări
se-nvârt mușcate de fulgernimicul carnivol din tine sperie
frunțile-n flăcăriluna sus singură spune o poveste
peste munții prăbușiți ca niște ceruri căzuteturma copacilor doarme
un râu un curent dulce și tăcutte inundă crește te-ntunecă
noaptea cade pe sufletul tău ca o cortinăpeste un spectacol de shakespeare.
joi, 13 aprilie 2023
labirintul
m-am rătăcit prin labirintvăd numai ziduri și pereți imenși
care-mi obturează privireaîn stânga și-n dreapta sunt desenate
hieroglife egiptene și monștricare-mi sperie gândul rătăcit
zig-zagurile mă tortureazăcad oglinzi concave
prin care mă văd în felurite chipuriapoi oglinzi convexe
care-mi fură figura și mi-o distorsioneazădau de un circ cu clovnicare sar prin fața mea
și-mi fac giumbușlucuriveniți-zice circarul-
să vedeți femeia tăiată-n douăomul cu două capete
șarpele jucând pe muzică indianăfachiri și ghicitoare
e vis e realitate nu mai știulabirintul e o lume prin care trec
dau de dante urc prin paradisflori grădini păuni femei lascive
ce-și joacă mijlocul pe muzici orientalepiața san-marco fântâni țâșnitoare
el greco pictând alungarea zarafilor din templupe pereții imenși afișe mari
vindem fericire ieftin cumpărați la pachet cu durere și iubire și alte ingrediente
veniți viața e un labirint- strigă unul-zig-zagurile te urcă și te coboară
dar niciodată nu știi pe unde mergim-am trezit- la capătul labirintului-
piramida și un semn al întrebăriide acum te descurci singur- îmi șoptește cineva…
și așa a fost
joi, 13 aprilie 2023
viața e o cursă nebună către moarte
fugim mereu prin viață ca nebuniieroi sau neeroi cu mii de arme
luptăm pe-un câmp cu propria ființăși ne trezim din cursă prea târziu
când armele au devenit relicven-am priceput nimic din toată viața
am îmbătat la fluturi și dorințiși am ajuns să ne rugăm la sfințide-atâta timp noi dibuim mereu
picioarele mai caută cărărimai mângâie frumosul și mâinile firave
mai tragem câteodată și un avede mult aud și văd mai pipăi și miros
la piei de fulgere la fluiere de osla luna ce se scaldă-n gol de ape
la dulci petreceri, dulci agapeprivim cum amurgesc cărări de visștergem statui mâncate de ruginăși veșnicim din clipa cea virginădoar amintirea care este calpă
trecătorule de demult trecătorulenu mai fugi prin viață către moarte
un ochi ironic ne privește- agalerâzând de noi când ne-a ieșit în cale…
joi, 13 aprilie 2023
sonetul primăverii
Privește prin albastrul stelelor vrăjiteÎn seara dulce care ne-nconjoară
Cum cerul primăverii-n brazi coboarăȘi luna cade-n ape liniștite.
Te-aștept să vii cu seara dimpreună,Pe banca unde teiul ninge floareaȘi unde cântă ades privighetoarea,
Pe poienița de sub clar de lună.
Îți voi ieși cu primăvara-n caleSub crengile de tei îmbălsămate
Să sorb toată dulceața gurii tale…
Și când vom fi de stele mai aproape,Vom măsura întreaga veșnicie,
Tot tăinuind iubirea noastră-n șoapte.
joi, 13 aprilie 2023
inele
Trunchiul meu s-a umplut de inele,Am ajuns stejar bătrân,
Bat viscole prin frunzele mele,Iernile-mi fură frunza din sân.
Poate-or mai veni primăveri calde,Să-nfrunzesc în haină nouă,
Inelele mele aș vrea să se scaldePrin ploi de vis și prin rouă.
Îmi număr anii, nu îi ascund,Mi-e greu piciorul, mă doare o mână,
Argint a trecut prin părul căruntȘi rădăcina îmi e bătrână.
M-am ascuns adesea-n cuvântMi-au plăcut nopțile cu lună,
Am plutit fericit pe aripi de vânt,Am avut iubirea cunună.
Aș vrea viață să te desmierdC-un mănunchi de mărgăritare,
Ce mult te-am iubit , de ce să te pierd,Coșmarul morții mă doare…
joi, 13 aprilie 2023
ne fură moartea la cântar
ne fură moartea la cântarși noi nici nu avem habar
zburăm pe-o verticală frântăavem credința noastră sfântă
gustăm arome de silabecu aripa ucisă-n labe
pe geana sufletului falsdansăm adesea câte-un vals
albastra lume ne săgeatăprecum pe-al nostru brâncoveanul
când capul lui cădea ca banulîn bosforul de-acum uitat
după un trup decapitatrobe serafice de sfinți
ne tot îndeamnă la argințizburăm mereu cocori albaștri
spre cine știe care aștricăzând ca niște osândițiacolo unde nu gândiți
ochiul surd urechea oarbătot filozofând în barbă,
ne trezim că nu ne-ascultăteoria cea ocultă
părul fluturând în aerîntr-o lume ca de vaier
tot căzând într-o capcanăeu am rană tu ai ranăfără scuturi sângerândși murind și nu murind
cu peruci aristocratecolorate cam pudrate
dansăm pe falduri de hârtieîntr-o decentă mărețiecu grație și strălucire
pe sfoara vieții cea subțireniște bufoni la o serbaresub raze de lumini solaree ger mereu la polul nord
nu mai avem semnal la bordplanăm în praful dintre noriși ne trezim deja în zori…
palide prinț și dragă domnnouă ni s-a făcut iar somn
și dragă doamnă domnișoarăam repetat a câta oară
hai să visăm numai himerecă-n viața asta totul piere…
joi, 13 aprilie 2023
mijește primăvara
Mijește primăvara prin zăpadă,Se-aude-un zvon de ghiocel în zare,
De câtva timp a început să cadăO rază dulce de la sfântul soare.
Se bucură pământul în nuntire,Se-nveselește apa în izvor,
Iarna rămâne doar o amintireÎn țara mea de vise și de dor.
Aș vrea o primăvară-n veșnicieCa să-mi alunge iar melancolia,
Cu dulcele miros de iasomieAcolo unde cântă ciocârlia.
Izvorul curge iar ca o baladă,Un cer albastru plin de stele mii,
O lună se topește în zăpadă,O, primăvară, ce frumoasă vii!
Îți simt mirosul tău de ghiocelȘi verdele din adormitul crâng,
Cu bucuria jocului de miel,Aș vrea să râd întruna…și să plâng…
joi, 13 aprilie 2023
rugăciune către soare
Soarele meu, soarele meu,Luminează-mi ferestrele deschise,
Du-mă aproape de Dumnezeu,Lasă-mi zborul meu de vise.
Înmiresmat de primăveri ferice,Aș vrea să zbor pe vechile poteci,
Prin câmpul vesel cu aglice,Pe unde Tu, Doamne, mai treci.
Lasă-mi cuvântul meu în runeSă dăinuiască ca un zeu,
În veci de veci să se cununeCu logosul lui Dumnezeu.
Mai dă-mi o șansă pe pământ,Culege-mă din amintiri
S-ascult foșniri de frunze-n vântCu umbra tainicei iubiri.
Mai înviază clipa moartă,Când prindeam stelele în noapte
Și eu te așteptam la poartăIar tu îmi răspundeai în șoapte…
joi, 13 aprilie 2023
adoarme-mă
în primăvara asta nebună
de ce nu m-aș întoarce printre pomi
s-ascult cum pocnește muguru-n floare
să-mi văd umbra rătăcită de mine de mine
să-i fie frică de umbrele pomilor
în spatele meu e o încăierare de umbre
sângerând în întuneric umbra mea
se preface-n noapte într-o pasăre
cuib dulce legănând depărtările
cuib dulce-alungând arătările…
trec râzând și plângând și plângând plângând
într-o lume rebelă
ne ivim din senin ne-ntâlnim ne-nmulțim
ne-amintim și uităm și uităm
e ceva luminând în sufletul meu
e goana e vremea spre faldul plăcerii
e rece e lună sunt stele mai plouă mai stă
trupul nopții l-am frânt pe genunchi
a trecut nebunia în alb rostește-mă-n sângele tău
cu limba de rune din patima dragostei
insemnele orei au adormit pe sărutul
genunchiului tău ascuns în amurgul
unei luni nupțiale cu ofrande din vechiul ofir
adoarme-mă înlăuntrul luminii
ca să înmugurim în ierburi albastre
peste priveliștea stelelor în nuntire
adoarme-mă pe brațele tale de pluș
ca să visez cai murgi pe câmpii andaluze
boltească- se-n vise acest cer peste care
trec sfinți în marame cu aripi de libelulă
adoarme-mă pe sânii tăi languroși
s-ascult cum se scurge laptele-n prunc
cum inima ta bate nervoasă nervoasă
ca o viperă strânsă de gât
adoarme-mă-n ochiul tău mistic
să devin un sihastru prin grote de dor
prin sângele tău să mă plimb ca un schimnic
adoarme-mă și-apoi fă-mă să mor…
luni, 10 februarie 2014
poveste naivăhai să ne-așezăm pe banca veche
cu mâinile împreunate într-o poveste naivăsă ascultăm tăcerea ce-a adormit în noi
privind la treptele cerului înstelatela luna care aiurează sus pe boltă
în cea mai frumoasă primăvară a viețiivin îngerii serii taci lin melodii albeurcă și cad ca dintr-un altar bizantin
în largi singurătăți în largi singurătățichivotul nostru l-am pierdut demult
în acestă mare agonie a două sufletecare respiră extazul tăcerilor din ochie ora primăverii și pe pământ și-n cer
ascultă cum cântă frunzele în noicum tremură izvoarele a moarte și-a viață
rătăcite zănatic prin jnepii roșcațiunde e oare poteca de piatră spre apele vii
să le bem savoarea cea dulce cea dulceturme biblice urcă precum sângele -n noi
unde ni-i rădăcina și unde-i izvorulam rătăcit cărarea s-a rătăcit dorul
parcă avem sufletele morminte jefuitecărări de lebede decapitate trecute în vise
câtă tăcere-n cuvinte și-n priviri câtă tăcereochii-au pierdut vasul fantomă florile tac
banca veche a ruginit de-atâta linișteprimăvara încercă în noi ultimul leachai să ne-așezăm pe banca cea veche
moartea n-are ce căuta printre noiseara și-a desfăcut cerurile pe care plutesc îngeri
gândul zadarnic pâlpâie ca o flacără-n golascultă natura cu muzica ei
lasă sămânța să cadă pe reavăn pământsă ieșim din obscure strofe fardate
a- nflorit frunza-n codru a-nfloritpune-ți luna-n păr iubito și hai mai departe
glesnele tale alunecă spre apele ochilor mei…
joi, 13 aprilie 2023
refelecțiicând luna trece vămile
-n pustiuși gândurile aleargă în neștire
se lasă pleoapa rece din privire
mă doare începutul primului țipăt viu
când am văzut lumina din propriul sicriu
mă reazem de-acest cer fără de margini
scrâșnesc din dinți și merg ca un proscrisc-o cruce mare-n suflet
pe buze c-un săruturc către flori stelarecu liniștea ce zboarăca fumul sus în aer
pierzându-se-n neant
apoi cobor în mineși-mi sap o groapă mare
prin lujerele plânseaproape de mormântprin ruine de safire
și colonade recicu obeliscuri triste
din antica eladămă furișez din lume
în dulcea-mea plămadădormind acolo somnul
eternelor plăceri
o timp al nemuririicum ai trecut ca ieri…
joi, 13 aprilie 2023
reîmprimăvărare
în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul meuce frumoasă e primăvara când își desfac florile lujerii multicolori
o privighetoare s-a urcat în vârful cerului și aiurează nebunăviața străbate prin zidurile durerilor din noi spre paradisul celestluna grea ca o lubeniță obosită după priveghiul îndelung al ierniistrălucind a fanar murdar se sinucide de după dealurile din zori
umbrele cerului joacă rotundul pe boltă din păsări măiastre-n nuntiripan bătrân ca o nălucă dansează pe frunzele verzi prin grădini cu iarna care se duce curge ofelia moartă ca un fluviu infernal
printre pietrele spălate de timp de ciclopi și de ielele nopțiivântul care cântă din flaut pe guri nevăzute mângâie ochiul
prin ornicul timpului care deschide și-nchide tăceri ancestralecerul se mută mai sus frunzele murmură prin copaci pe umerii noștri
primăvara vine ca o scoarță țesută-n tainice războaie de mâini nevăzuteînstemată cu lujeri cu flori cu aglice cu jocuri de hore rotunde
acum săruturile devin inele la degetele fecioarelor și curg prin sângele lorspălându-le de toate necurățeniile din lume de peste iarnă
au început sălciile să foșnească răcoroase ca mătasea mângâiate de aripile nevăzute ale zefirului într-un voluptuos și lung sărut de ape
în care femeile își înmoaie glesnele de bronz sânii și umeriiîntr-un iordan binefăcător botezându-se a doua oară
se-aud harfe ciudate vuiet de ape cerul prădat de cântecelegâzelor care au luat în stăpânire cosmosul și-l descîntă mângâindu-l
o evadare triumfală a vieții ca un puls al naturii spre reverietot mai vale e pe vale și pădurile foșnesc a cai murgi și a haiduci
a cerbi și căprioare care zburdă prin omătul ierbii spre tainicile lor izvoareacest fast al primăverii cere pulberi de aripi pe brocarduri
fecioare cu sâni puri psalmodiind și divinizând erosulnăscătoare de zei care rătăcesc prin lume în căutarea fericirii
o magie simpatică hirotonită între ierburi și raze în țara poveștilor și iarși e cald în cetate și curge luna ca o mireasă răpită
spre patul nupțial un fel de voivodiță cu ochi de azuracum se pregătește huma pentru amfore și cupe
acum se trezesc mieii zburdând pe câmpiile lor de raicând steaua polară se rupe-n mări de mărgăritare împrăștiindu-se
pe valuri de spume argintate rupând în două orizonturile
în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul aburindpeste levantul meu curg constelații de flamingi zburând în infinit
argila se luminează brusc și prinde viață fântânile colcăie de izvoarepământul e plin de legende și e viu frumos și magic trist și vesel
ca sufletul nostru care miroase a vioară spartă și-a harphă și-a citerăacum zeii visează și clocesc a singurătăți pe cuiburi de strungă
privesc prin timp cum îngenunche apele în calea lor sorbindu-le cu ciuturi bătrâne din stejari ciopliți la gura sobeide meșteri de hobița care s-au suit la ceruri pe coloana infinită
de cinci mii de ani dansul rotund purtând pe genunchi izvoarelevine cu ploi cu nopți cu zile cu lună și soare umăr lângă umăr mână lângă mână în ritmul îndrăcit al vieții ca să reînnoiască
și să împrimăvărească acestă copilărie a omenirii și s-o ducă mai departe…
joi, 13 aprilie 2023
la cina cea de taină
încă mai foșnesc plopii prin tinerețea noastrăcând luna martor singur ne străjuia cărarea
în nopțile senine cârpite doar cu stelecând ne țeseam din gânduri povești de viitor
cai murgi treceau prin noi ca prin câmpii celestezburând înaripați spre zările albastre
păduri de codri veșnici martori iubirii noastrecu primăveri cu păsări cu căprioare miine-ntâmpinau cu daruri cu vise de copii
și ne-amăgeau adesea ieșind din timp afarăca o minune dulce în plină primăvară
se scurg amurgurile într-o clepsidră spartăcăzând în suflete precum o veche harpă
adânc străfulgerând tăcerile din noine-am mântuit mereu prin bucurii mărunte
și am sosit târziu la cina cea de tainăcând ambra topită curgea printre iederi
pe-altarul rugilor din lumea fecundăși gurile noastre gustau din cucută
din gândul ce-ți bate la tâmplă o clipăca pasărea-și scutură-n văzduhuri aripă
și liber cutreieră se zbate mereu…
fluidă făptură ce curgi prin sângele meumânz și hulub căprioară rănită și totuși stingheră
a doua minune tristă și dulce himerăatunci am aflat ca un vis ce-i femeia
la cina de taină… în noaptea aceea…
joi, 13 aprilie 2023
de ziua ta
Tu ai culoarea eternității, femeie dulce,Ca o veneră în spume de lapte scăldată,Tu cazi din icoane cu pruncul în brațe
Cu frumusețea-ți din dorul de fată.
Tu ai culoarea minunilor lumii acesteaȘi-ai luat frumusețea din toate florile,Cineva nevăzut ți-a țesut ție povestea
Și te-a-mpodobit cu toate culorile.
Tu duci omenirea pe drum mai departe,Ești suflet curat, ai cugetul tern,
Ești Ana din ziduri, Maria din carte,Viața din tine curge ca izvoarul etern.
Ai strâns nevăzute comori de iubire,În sufletul tău spălat cu lacrimi de dor,
Sensibilă și delicată femeie din fire,De ziua ta, te iubesc și te-ador!
joi, 13 aprilie 2023
evadatul
am evadat din cuiele lui Cristși mă întreb și eu de mai exist,Veneția mă plimbă ca un vis,pe unde viața ușile-a deschis.
calc pe argint de ape și de cerși dimineața visele îmi pier,
nu înțeleg de unde-atâta vină:fug de întuneric spre lumină.
azi este viață, mâine poate nu eși rugile din noi încet se suie,
urcând așa din trepte-n treaptăspre -nvățătura înțeleaptă.
adorm cu vise grele în gând,din mine fiare tot mușcândși totuși de viață mi-e dor,
cum morții plâng de mila lor.
sunt fiul doinelor din crângcare mai râd, care mai plâng
și îmi dau seama cine sunt,când iau frunza și când cânt.
joi, 13 aprilie 2023
Cum vin femeile din absurdLuminate frumos de lună
Cu stele orbitoare în mâiniCu pilea de lapte alb -brună.
Poposind în foșniri diafaneGoale ca visul, goale ca zarea,
O frumusețe trece în alta,Precum valul învăluie marea.
Șoldul sub linii de mătaseE sclipet de marmură și de aurToartă de lut din antice vase,
E insulă crudă de plaur.
Dragostea lor e jocul ascuns,E nunta cerească plină de har,
Stele de vis albastre ce nu-sDecât argintul din inelar.
la nord de iubire
la nord de iubire e rece, e frig, e gulag de singurătăți,
la nord de iubire zăpezile iernii se-adună-n troiene pustii,
la nord de iubire e trist de nu vii,la nord de iubire
nu-s zile senine, nu-i soare,nu călătoriți la nord de iubire,acolo –s siberii de jale și chin,
la tine femeie mă-nchin,femeie frumoasă, femeie frumoasă,
tu ești iubire și casă,la nord de iubire
fără tine e ger, e pustiu,cuvintele mor zidite-ntr-o criptă,
mi-ai spus-o, o știu!la nord de iubire
doar nebunii trec visătoripe aripi de fluturi, pe aripi de nori,tu dormi în mine
cu inelul la pândănu merg la nord de iubire,acolo e noapte,-i osândă.
în ochii tăi frumoșiînfloresc toate florile,primăverile, culorile,
privindu-ți coapsele goale,tu ești dragoste și ești floare,
în chipul tău dumnezeesctoate iubirile înfloresc!
joi, 13 aprilie 2023
memento mori
Mutăm mereu ziua de azi pe mâineȘi amânăm speranțele deșarte,
Nu știm că soarta ne e scrisă-n carteMutăm mereu nenorociri la alțiiUitând de noi că s-ar putea să vie
Să ne lovească drept în pălărieUrgia urii din magia neagră.
Trec peste noi și soarele și noriȘi ne-ncurcăm în sute de erori,
Purtăm pustiul nostru sub cămilăȘi mergem înainte doar în silă
Și din aproape și din mai aproapeCa Moise ne visăm mereu pe ape.Visăm și frunze, primăveri și flori
Visăm femei care ne dau fioriVisăm mereu, visăm de toate
Dar niciodată nu visăm a moarte,Priviți la gânditorul de la Hamangia,
Cum timpul trece peste el, urgia,Și cum visează stele verzi pe cer
Când toate curg și toate pier,Moare pendula veche în perete,Încremenită-ntre clepsidre bete,
Rămân icoanele ce plâng pe sticlă,Pe care timpul aspru nu le strică,
Slujind mereu doar un păgân altarÎn marea chinuită de amar.
joi, 13 aprilie 2023
în camera cu amintiri
în camera cu amintiri de ani de zile nu mai intră nimenistau pe pereți tablouri prăfuite și umbre ce se-agață de păiejeni
doar spiritele se mai plimbă-n voie și delirează în tăceretrupul femeii cel din urmă soare naște-ntr-un golf de somndoar vise cu zboruri de păun cu cozi fantastice de curcubee
se-aud foșnind și plopii de ieri încolonați soldați docilidoi câte doi pe marginea șoselei plecați să cucerească veșniciao stare de grație mallarmeeană se-așterne așa în astă noaptelegende vii silabe sunătoare ființe ce plutesc prin vidul secfanatice fanare pe tarabe leneșe consoane ce vând cenușă
unui fenix mort cu ochiul fix pe bezna de-ntunericîn camera cu amintiri mai e doar umbra unei harfe prin care
umblă pasărea colibri în albii mări de mari singurătățiși plâng iluzii îndulcind otrava unor melancolii de mierede când clopotnițe bolnave se varsă triste –n mari ruinespre frigul devorat de coapse al unei doamne bizantine
ce basm frumos umblă prin casă cu umărul virgin al tăuce basm frumos în scrum de timp se varsă-n vasul funerar
cu săli de bal în tonuri vii și cu surâsul tău vicleancu buzele căzute-n patimi într-un dezmăț de nervi carnalce basm frumos dansează azi prin ochiul meu de catifea
ca un copac prin care luna se joacă ca o balerinădin studiile lui degas zburând cu aripi transparenteîntr-un decor de verde pur pe un albastru selenar
ce basm frumos mi se așterne în aiureala de singurătățivin din senin ca ucigașii turmele-ntregi de amintiri
eu vreau să fug dar nu mă lasă lumina lor care mă doarerugina cade -n gol de peste tot se-aud ecouri de departe
tac obiectele și-ascultă în marea lor singurătatenu înțeleg de unde vine această grea melancolie
o moarte lentă pe aripi transparente de libelule împăiateperdelele arse de soare cuvintele uscate-n dinți
cu mirosul lor metafizic care transformă umbreleîntr-un vas funerar de crini ce-au ars în vechiul crematoriu
în camera cu amintiri se joacă umbre pe pereți
ca pe o sfântă în delir serafi uituci mi te dezbracăce corp tăiat din linii dulci cu apetituri de madonăce marmură cioplită-n forme de un sălbatec rafael
ce vise sumbre mă-mpresoară în evantai de liniști grelese rupe trupul de armură și-n gol de hăuri se destramă…
joi, 13 aprilie 2023
parcă ieri…
parcă ieri fumega seara prin aburii pământului
parcă ieri cădeau frunzele-n lanțuri
răpite de lunăparcă ieri a venit la mine
donquijotte-n armuri de oțelși mă invita
să dărâmăm morile de vântparcă ieri sorbeam
elixirul din ulcioarele de lut frământat de fecioare
cu gleznele lor.
primăvara asta doarme peste cețuri de puf
norii se joacă de-a pitita cu soarele
vino lumină odatăși înțeapă umbra stelelor
cu laserii tăidesleagă-ne din visulprin care-am trecut
și dă-ne ce-am vrea să vedem:râuri, iarbă, femeia-floare,
erori și fructe pe ramurile înverzite…
joi, 13 aprilie 2023
tu, suflet, încotro?
în ploile primăverii germinează semințele
peste oasele străbunilormirificele ploi adusede misterul renașterii
păsări visătoare se rotesc pe cerul încărunțit
cuvintele mor paraliticeîn grădinile ce înverzesc
umbre fantasticealunecă prin mine
pasăre- patima zboruluitu suflet încotro?
joi, 13 aprilie 2023
poveste de primăvară
acum îmbobocesc inimile,ca florile
își desfac culorile,zboară
ca păsărileîn lumina cristalină
a soareluiși se leagă între ele:inima mea de a ta,
inima ta de altă inimă-
o horă de inimi-și prin ele
curge un sângeroșu de verbină,
țâșnesc și se zbat,precum hulubii prinși în palme,
arde apusulde-atâta dragoste,
se-aude corn de vânător,
gâlgâie apeleprin munți,
ca dragosteaprin inimi,
se strâng cuvinte-nnecuvânt
tăcerile zoară în vânt
astăzi râzând,mâine cântând…
joi, 13 aprilie 2023
lacrimă- ană
pe ram albastru cântec se-aprindeși pier singurătățile din noi,
curg fluvii de stele pe cerul în flăcări,setoase fântânile se-ntorc înspre ploi.
balsamul de soare se scaldă în zare,se-ntorc rândunele spre casele lor,fantomele fug din sufletul nostru
departe-n pustiuri și-n hău incolor.
noi ceruri aprinse din vechiul lor cerdeschide mireasma tămâilor sfinte,se limpezesc visele ca apa –n izvorși naște poeme din mii de cuvinte.
lacrimă -ană cu plânsul în genedărâmă zidurile ce te-mpresoară,ieși din strânsoarea viselor tale
și naște-ți pruncul pe iarbă afară.
lumina zilei se preface în mierecercuri de-argint azvârlite pe sus,
zâmbetul și farmecul din tine nu pierelacrimă-ană, unde te-ai dus?
brazii nuntesc în vechea pădure,manole piere în lacrima ta,
primăvara trece prin fluiere,cu pruncul în brațe tu alergi dup-o stea.
joi, 13 aprilie 2023
primăvară
vine primăvara într-un verde- albastru,pretutindeni verdele a-nvins,
s-a născut alt soare și-a venit alt astruși-a pus în lumină verdele-aprins.
râd florile-n glastre sub raze de soareși câmpul în verde se coase-n altiță
se-adună ciobanii cu drag pe ponoaredând viersului glas dintr-o „mioriță”.
umblă ades prin codri dorul păsărar,din amurg de stele și până în zori,viersul altoit pe frunza de stejar,
ispitește glasul de privighetori.
cu seva strecurată prin nervureacestă primăvară în dulci culori
a coborât prin noi cu gânduri pureîn timp rimbaudian cu mii de sori.
cu dulci femei alunecând prin viseprecum un glas din ramul înfrunzind,au mai rămas în suflet plânsu-mi-se
atâtea vise-n mantii de argint.
joi, 13 aprilie 2023
lumini de primăvară
se despletesc lumini în primăvară cu orbitoare lasere pe cerînmugurește și-nfrunzește viața a piscuri și a codri mirosinddin imnuri veșnicia a irupt ca un azur din mantiile-albastrecadâne moi cu corpuri dulci se plimbă agale printre păuni
și vin în vis când noaptea grea lovește grav tăcerea de perețise-aude năvalnic un râu curgând prin mine roșu ca sângele unui măcel
totul e vis o altă lume mă plimb cu regii din egipt pe-aleiacu lei și obeliscuri ducând spre piramide unde dorm tăcut
veacurile în cuibul lor ce-ascund mistere pe care această lume nu le știe trec fulgere prin mine și zboară păsări prin cenușa
caldă dintre ninive și valea regilor pe malul nilului se leagănăo barcă cu trei luntrași ducând doar smirnă la oracolunde se descifrează viața din iambii suitori ai morții
acolo o curte cu vocale ne trâmbițează poeme cu cleopatrafemeia care a înnebunit doi regi cu farmecele ei de divăo tempora o mores striga catilina din cuibul lui de viespi
și timpul se rostogolește printre aștri tot amăgind singurătăți prin mii de ani trecând ca o dulce răcoare printr-o inimă
căreia moartea i-a furat iubirea și i-a închis-o într-un pustiudar m-am trezit iau viața iar de la-nceput memoria mă lasăsunt însetat ca un ulise rătăcitor spre țelul meu imaginar
de o frumoasă singurătate este uneori acestă viață coloratăca formele unei femei tușate-n ochiul criptic de bărbatca un cioban însingurat voi plânge iar după turma mea
pierdută des în infinit departe într-o sfântă steae primăvară e frumos un marte rupt dintr-un poem balcanic
cu razele ce cad pe muguri într-o ciudată melopeesorbind lumina și dând viață unui întreg câmp de lumină
tot ascultând în graiul ierbii sărutul lutului bătrânacum învăț să merg ca pruncul prima dată pe alt tărâm
călcat numai de zei spre tine printre păsări și aripi de vântnu mai visez cad vârstele te-absoarbe ochiul meu nătâng
așa cum ești goală ca zarea ca visul ca malul unei mări pustiica lună rătăcind pe valuri într-un delir de nopți albastre
ca iedera necunoscută urcând pe sâni de catifea
trimite-mi ale tale forme printre cadavre de vocale moartesă-ți văd statuia în marmură roz tu ești otrava mea cea dulcecâteodată cu umerii curbați învinși de -mbrățișeri pustiitoare
în ochii mei foșnești mereu - un lan bătut de un zefir cu aripi linefrumoaso mai vino odată de-mi ară adânc precum plugarul
ogorul meu rămas pustiu pârloagă-n dulcea primăvarăun ochi imens te-absoarbe-ncet sub pleoapa plină de mistere
un ochi în care s-au îngropat atâta dor și-atâtea visuriși lasă anii la o parte cu nuferii decapitați pe lacul gol
de-atâtea secete secat printre castele pustiite ce zac la margine de lume uitate în povești bătrâne și-n cronici arse de cenușă
o babilon pe-aici mi-am pierdut tinerețea visând la pofte de seraila fructul cel oprit din biblii și la coșmaruri ne-mplinite
atâtea măști imunde mi-au hrănit îndoiala mușcat doar de tăgadădar niciodată-nvins de viață doar ars de flăcări ce nu dorm
sună o orgă de mesteceni pe gâtu-ți gol ca de vioarăplâng și-ți cântă coapsele dulci sub luna ce-și deschide chipul
mușcând sălbatic vârcolacul din obrazul ei pustiuse despletesc izvoarele prin cetini ca părul tău cel mătăsosiar zarea-i plină de centauri adulmecând iubirea noastrăascultă cum se desfac frunzele și cum se-aprind florilelasă-te pe umărul meu și-ascultă singurătățile cum tac
privește cum cineva seamănă stele pe cer și le preface-n confettihai să ne desprindem din acest joc al spaimelor terestre
și să fugim undeva la poale de cer la poale de codrusă nuntim fericiți moartea noastră frumoasă
cu lăute de fag cu frunze de doină cu miros adormitor de tei și străini de noi să creștem frumos într-o floare…
joi, 13 aprilie 2023
Sunete de orgi în tuburi