Într-una din zilele toride ale verii, mai precis în 14 iunie 2017, la Şcoala din Ferendia s-a întâmplat o lucrare ce im-presionează fără să urmărească acest lucru şi revendică amintiri cu cele mai bune intenţii. Generaţia de elevi ce au terminat clasa a VIII-a în anul 1967 s-au întâlnit într-un cadru festiv, situaţie pro- pice amintirilor şi reînno-dării relaţiilor pierdute de destinul implacabil al vieţii.

La întâlnirea aniversară, care a avut loc la şcoală, au fost prezenţi foşti elevi, unii dintre aceştia participând pentru prima dată la o astfel de întâlnire. Aniversarea ce- lor 50 de ani de la termi-narea clasei a VIII-a a fost una deosebită, plină de emo- ţie, de nostalgii şi promi-siuni de revedere. Organi-zarea a fost ireproşabilă, responsabilul principal fiind dl Gheorghe Ostoia, care, deşi locuieşte în Spania, a fost motorul acţiunii.

Elevii şi profesorii scoşi pentru mo-ment din cancelaria uitării au intrat într-o clasă, apoi a fost strigat catalogul de către dl prof. Marius Circa, iar fiecare absolvent le-a împărtăşit colegilor detalii din viaţa sa.

Foştii colegi şi-au depănat amintiri din adolescenţă şi i-au comemorat pe cei care nu mai erau printre ei.

Emoțiile au fost a fel de mari și pentru elevi şi pentru profesori, pentru că au fost împreună atunci când ideile şi visele adolescenţilor prindeau contur, când începeau să-şi construiască propriul drum, pentru că au petrecut ani minunaţi şi din această lucrare-împreună s-au zidit destine de oameni vrednici şi omenoşi.

După terminarea ceremoniei de la şcoală, toţi cei prezenţi s-au deplasat la Biserica din apropiere, unde au fost întâm-pinaţi de către părintele paroh Tiberiu Dan Gherasim, cantorul Traian Almăjan şi epitropul Ionică Bulea, care au oficiat un Te Deum, părintele paroh săvârşind şi un moment comemorativ pentru profe-sorii şi colegii plecaţi la cele veşnice.

La finalul întâlnirii cei prezenți au realizat fotografia de grup ce va eterniza acest moment deosebit şi emoţionant din viaţa lor, apoi au participat la agapa comună, măiestrit pregătită şi degustată harnic de participanţi.

În ziua de 14 iunie 2017, aceşti oameni maturi au devenit pentru o zi elevii de

odinioară şi anume: Aurora Balosin, Cornel Brebu, Emilia Cozac, Lelica Leu, Ion Milaţ, Gheorghe Ostoia şi Felicia Sămănţă. Au lipsit, trecuţi la cele veşnice Cornel Brândaş, Cornel Lazăr, Marta Marcu şi Gheorghe Toma. Dintre profesorii ce le-au clădit piedestalul pornirii în viaţă au participat doam-nele profesor Letiţia Mâţu şi Emilia Ţirca şi domnii profesor Marius Circa şi Ioan Ţirca. Au mai participat dna Rodica soţia lui Cornel Brebu, dna Luci soţia lui Ion Milaţ, dl general Gheorghe Goian soţul Lelicăi Leu şi dl Piciu

Naghi soţul Aurorei Balosin. Întâlnirea a fost un prilej bun de a ne

teleporta în vremurile superbe ale ado-lescenţei, în perioada cea mai frumoasă a copilăriei şi de analiză încărcată de emoţie a parcursului vieţii de până acum cu bune şi rele, cu eşecuri şi izbânzi, cu tot ce înseamnă destin pe care eu îl doresc pentru ei şi familiile lor lin şi frumos.

ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUI Pagina 1Pagina 1

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu FERENDIA

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu

ANUL XIIINR. 40

mai - august2017

FERENDIA

Ioan Traia

O întâlnire de suflet

Pagina 2 ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUIPagina 2

„Sunt suflet în sufletul neamului meuŞi-i cânt bucuria şi-amarul.”

George CoşbucAstăzi, mai mult ca oricând, avem

nevoie de fiorul patriotic, de dragostea pentru tot ce-i românesc, de sentimentul că trăitorii de pe aceste meleaguri de sorginte dacică, încercaţi de vânturile vremurilor, sau luminaţi de razele zilelor cu soare, nu sunt ultimii din Europa şi nu este o ruşine să fii român. Ne complăcem în a imita, în a lua fără discernământ ce-i străin, uitând, deseori, că acest spaţiu mioritic arată aşa cum ni-l rânduim şi ni-l întreţinem noi şi numai noi. Binele ni-l facem singuri, nu alţii. Să nu ne amăgim, oameni buni! Fiecare naţiune se gândeşte la binele ei. Nouă ne lasă doar firimiturile de la ospăţ. Să fim demni în negocieri, ca să nu rămânem mereu ruda săracă a Europei. Deşteptaţi-vă, domnilor politicieni! Parcă voit am uitat de independenţa câştigată acum 140 de ani (1877), când Kogălniceanu rostea cu mândrie: Suntem o naţiu-ne de sine stătătoare! Acum, ce-am ajuns: mai mult dependenţi decât independenţi.

Nu voiesc a moraliza supărător, ci doresc, în acest număr şi în cele viitoare, cât îmi îngăduie Cel de Sus, să aduc în faţa confraţilor pilduitoare crâmpeie de patriotism împlinite de înaintaşii noştri, iubi-tori de ţară, de limbă şi de neam. M-am oprit de astă dată la „iscusitul fău-ritor de frumuseţi româneşti”, Coşbuc şi zăbovesc, selectiv, asupra câtorva as-pecte grăitoare.

Poetul s-a considerat toată viaţa fe-cior de ţăran şi i-a plăcut să i se spună „bade George”. „Doisprezece dintre paisprezece câţi urmam clasa a VIII-a a liceului din Năsăud, erau băieţi de ţărani oieri, purtam căciuli şi iţari..., numai la şcoală eram „domnişori”, dar acasă eram ciobani”, mărturiseşte Coşbuc. Ardeleanul, deşi a publicat mul-te volume (Balade şi idile, Fire de tort, Cântece de vitejie etc), a tradus şi a scris proză, a trăit modest şi nu şi-a permis

decât unele călătorii în străinătate, pentru studii sau tratament. De altfel, în acele vremuri, cei mai mulţi dintre cărturari au studiat în afara ţării, dar s-au întors la vatră.

Iată cum anunţa I.L. Caragiale apari-ţia celui dintâi volum de poezii originale ale acestui scriitor: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care creşte atâta spanac…, a apărut zilele acestea şi un copac… sănătos şi trainic, înfruntând

vremea capricioasă şi făcând fală limbii noastre.”1

În poezia sa patriotică şi socială, el se aşază întotdeauna de partea pămân-tenilor, a dacilor sau, mai târziu, a ro- mânilor. „Nu s-a scris în întreaga lite-ratură română o poezie plină de atâta demnitate autohtonă, de bunătate şi de curaj în faţa duşmanului ca în „Decebal către popor”. Selectiv: „Nu ei, ci de-ar veni cel sfânt,/ Zamolxe, c-un întreg popor/ De zei, i-am întreba: ce vor?/ Şi nu le-am da nici lor pământ,/ Căci ei au cerul lor!/ 2 Dar dintre poeziile sale în care ardeleanul cântă lupta pen-tru libertate socială şi naţională, cea mai

cunoscută este fulminantul poem revo-luţionar „Noi vrem pământ”. Aici dă Coşbuc una dintre cele mai frumoase definiţii ale patriotismului.3 „Pământul nostru-i scump şi sfânt/ Că el ni-e leagăn şi mormânt;/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Şi câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am visat/- Noi vrem pământ.” De-ar şti străbunii noştri că pământul „cu sânge apărat”, azi, atât de uşor l-am în-străinat, s-ar răsuci-n mormânt.

Că George Coşbuc şi-a iubit patria, toţi o ştim. El se contopeşte cu fiinţa neamului său, ale cărui bucurii şi amaruri le-a cântat sta-tornic şi credincios. Ele au încălzit inima luptătorilor pentru libertate şi independenţă. (Vezi poezii ca: Dorobanţul, Povestea căprarului, Cântecul redutei, Paşa Hassan etc.) Dar ceea ce ştim mai puţin e că într-o carte de citire alcătuită în 1899, el numeşte patria „…gura raiului” şi vrea să ţină unit poporul „…noi tot un neam suntem: mai multe crengi, dar o tulpină…Ace-laşi pământ ne ţine, acelaşi vânt ne bate şi, când suferă o creangă, suferă întreg stejarul”.4

Blândul Coşbuc cutreieră sate-le şi-şi pleacă urechea la lipsurile oamenilor. De la acelaşi cercetător citat, aflăm despre un manuscris în care critica socială e clară, şi se potriveşte oarecum cu situaţia politică de azi, de la noi:

„Corabia-n zări spre stânci acum pluteşte/ O vezi? Şi nici un braţ n-o câr- muieşte./ Piraţii-n ea îşi numără grăbit/ averi şi, lacomi, socot ce-au jefuit./ Nici stânca n-o văd, n-aud furtuna,/ La bani li-e gândul tot şi-mpart întruna/ Iar marea-i duce-ncet spre stânci.”

Coşbuc a scris şi o poezie-sinteză în care adună la un loc toate tematicile abordate: spiritul revoluţionar, baladele, idilele, pastelurile, trecutul, folclorul. Este vorba de poezia „Doina”. În ea este concentrată întreaga istorie a neamului cu bucuriile, speranţele, credinţele, idea-lurile, dragostea şi ura acestui popor: Copilo, tu eşti gata/ De-a pururea să plângi!/ Şi când eşti tristă, Doino,/ Tu

Iosif Marius Circa

Ei şi-au iubit ţara,limba şi neamul

ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUI Pagina 3Pagina 3

„Trebuie să urci sus ca să vezi departe”

Brâncuşi

Satul meu de suflet şi al consacrării dăscăleşti, locurile acestea cu parfumul seducător al naturii, precum şi oamenii inimoşi, mulţi învăluiţi încă de aura bunătăţii, toate aceste daruri divine sunt

pentru mine ca o beteală tămăduitoare care mă leagă veşnic de glia pe care cu mândrie calc şi vremuiesc.

Deseori mă încearcă şi mă învăluie aducerile aminte. Si-atunci, ies în dărnicia spaţiului şi în ospitalitatea naturii. Îmi vine să îmbrăţişez depărtările, să cuprind cu braţele nemărginirea şi să mă împlinesc potolindu-mi jinduirea

după frumos şi după trecut. Prezentul îl trăiesc, vieţuiesc în meandrele lui, dar, după trecut, tânjesc deseori. „ Pesemne că amintirile sunt nişte bucăţi de suflet ce te însoţesc mereu”, cugetă Dan Puric în eseurile sale. Poate de aceea, urcând pe umărul dealului, m-a însoţit un fior liric şi am zămislit în grabă câteva modeste catrene poleite cu emoţii şi sincere trăiri.

Iosif Marius Circa

Nostalgiide pe dealul Boază

Iată Zâna primăvară Ce-şi trimite aspra-i rază, Ea mă cheamă des afară, Să mă urc pe dealul Boază.

Cu o boată-n mâna dreaptă Şi cu pasul greu de ani, Sui pieptiş coama din faţă Ca străbunii mei ţărani.

Las cabana-n urmă tare Şi străduţa tinereţii, Şi mă văd puternic, mare, Peste valurile vieţii.

De pe culmea înverzită, Îmi arunc privirea roată Şi-amintirea răscolită Ca un vis frumos s-arată.

Îmbătat de fumuseţea Satului de sub coline, Las deoparte bătrâneţea Şi mă simt destul de bine.

Uite-acolo-n depărtare Şcoala unde-am debutat, E în prag de desfiinţare, Dar pe mulţi i-a luminat.

Are şi-azi un bun renume, De-Achim Miloia lăsat, L-am păstrat şi noi în lume, Dar şi cei ce-au promovat.

Doctori, dascăli, ingineri, Ziarişti, poeţi de vază, S-au şcolit aici mai ieri Şi-au luat cu ei o rază.

Iar lăcaşul creştinesc, De-al său turn e dominat, Maiestuos şi-mpărătesc, Stă de veghe peste sat.

inima ne-o frângi./ Dar nu ştiu cum, e bine/ Când plângi, că-n urma ta/ Noi plângem toţi, şi-amarul/ Mai dulce ni-i aşa./ Şi toate plâng cu tine,/ Şi toate te-nţeleg,/ Că-n versul tău cel jalnic/ Vorbeşte-un neam întreg.

De asemenea, idilele constituie par-tea cea mai bogată şi mai rezistentă din întreaga sa lirică (Vezi: La oglindă, Subţirica din vecini, La pârâu, Nu te-ai priceput etc.) Ele sunt adevărate mono-

grafii ale satului.„Poezia coşbuciană reprezintă un

adevărat roman al vieţii ţărăneşti” (Gherea). Prin întreaga sa operă, marele scriitor a contribuit în bună măsură la procesul de mlădiere şi perfecţionare a limbii noastre. Păcat însă că, în anul 1915, suferă o zdrobitoare lovitură: unicul copil, Alexandru, încă student, moare într-un accident de automobil. Durerea poetului a fost nemărginită.

Cel ce şi-a iubit pământul, ţara şi neamul şi ne-a oferit o adevărată lecţie de patriotism, moare, la scurt timp, în data de 9 mai 1918, la numai 51 de ani, înmormântat alături de fiul său.

1 Istoria literaturii române, vol. III, Ed. Academiei, 1973. p. 767

2 Idem, p. 7923 Ibidem, p. 795 4 Horea Oprescu, „Scriitori în lumina

documentelor”, p. 91

Pagina 4 ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUIPagina 4

Pr. Dan Tiberiu Gherasim

Adormirea Maicii Domnului

Pe 15 august, luni, în calendarul ortodox este înscrisă sărbătoarea Ador-mirii Maicii Domnului. De ce au numit Părinții Bisericii această sărbătoare, a trecerii din lumea aceasta la cele veșnice a Maicii Domnului, cu termenul de Adormire? Într-o lume care nu-și mai ține morții în casă pentru a nu fi nevoiți să-i plângă (prohodească) în răs- timpul dintre deces și înmor-mântare, o lume pentru care moartea e un cuvânt tabu și nu prilej de reflecție la cele viitoare, cum să vorbești despre ea ca despre o cufundare în somn? Creștinii numesc moartea ca fiind adormire pentru că au nă- dejde în înviere, au credința că această separare a sufletului de trup este una vremelnică, până când va suna trâmbița Judecă- ții de Apoi. De aceea și locul unde se află mormintele alor noștri este numit cimitir, cuvânt ce vine din limba greacă și care s-ar traduce prin dormitor!

Există numeroase similitu-dini între Adormirea Maicii Domnului și momentele care au precedat, respectiv au urmat morții Fiului său. La fel ca și Mântuitorul, Maica Domnului cunoaște când va fi ziua în care urma să părăsească lumea, în- științată fiind de Arhanghelul

Gavriil, care i-a adus o ramură de finic, după cum la Bunavestire îi adusese un crin. Ca și Fiul său, Maica Domnului se retrage, când i se apropie sfârșitul, în rugăciune pe Muntele Măslinilor.

Când s-a întors acasă, s-a făcut un cu- tremur mare, precum la moartea Domnu- lui pământul s-a cutremurat.

Așa cum Domnul Iisus a vinde- cat pe sluga arhiereului, căreia unul

dintre ucenici îi tăiase urechea în noaptea de dinaintea răstig- nirii, tot așa și Maica Domnu-lui a vindecat pe evreul care voia să răstoarne năsălia ce purta trupul său și căruia o mână îngerească îi tăiase mâinile.

Apostolul Toma, cel care nu era de față când Hristos S-a arătat, cu trupul înviat, celorlalți apostoli, nu a fost de față nici la Adormirea Maicii Domnului. Venind el în locul unde ceilalți apostoli veniseră aduși pe norii cerului pentru a-și lua rămas bun de la Născătoarea de Dumnezeu, s-a rugat să se deschidă mor-mântul din grădina Ghetsimani pentru a mai vedea o dată trupul celei ce era ca o mamă pentru toți ucenicii Domnului. Însă Dumnezeu îngăduise această în-târziere a lui Toma pentru ca toți apostolii să se încredințeze că trupul Maicii Domnului fusese ridicat la cer de către Fiul său, pentru că nu putea să rămână pe pământ un trup ce purtase în pântece pe însuși Fiul lui Dumnezeu.

Icoana „Adormirea Maicii Domnului” pictată de G. Marieşescu din Bocşa în anul 1908

Mulţi parohi s-au pregătit În altarul ferengian, Cel de Sus ne-a rânduit S-avem popă an de an.

Mai departe se zăreşte Şi Căminul cultural, Faina casă lâncezeşte, Folosită-i tot mai rar.

Dar în faţă-i stă divină O troiţă înălţată, Jurnaliştii o închină Satului de altădată.

De pe deal, în stânga, văd Plopi păzind fostul castel, Totul este un prăpăd, Doar istoria-i de el.

Colo-n zare mai străluce, Şerpuind spre depărtări, E asfaltul ce ne duce, Spre comună şi spre zări.

Văd Şumigul aurit, Rapiţa-i deja-nflorită, Creştetu-i împodobit Ca o lună mai turtită.

Multe nu-s ca altădată, Oamenii sunt mai trufaşi, Tocmai d-aia-am scris în „Vatră”,Să rămână la urmaşi.

Mândru sat fuseşi odată, Doar credinţa-ţi mai rezistă, Din cultura ta bogată, Mai ai cultul şi-o revistă.

Ah, ce ani trăit-am, Doamne, Pe aceste dulci meleaguri, Dar s-au scurs ca nişte toamne Cu cocori în lungi şiraguri!

ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUI Pagina 5Pagina 5

Iată, dar, câte similitudini între eve-nimentele ce înconjură săvârșirea din această viață a Domnului și a Maicii Sale.

Prin aceasta Dumnezeu a vrut să arate că Fecioara Maria nu era un om oarecare, fie chiar și o culme a sfințeniei omenești. Ea este Împărăteasa cerului și a pământului întrucât este Maica celui ce este Împăratul tuturor. Ea este mai „cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii” întru-cât toate oștile îngerești își primesc slava de la Iisus Hristos, care este Fiul său.

Icoana Adormirii Maicii Domnului este extrem de semnificativă și plină de tâlc pentru viața noastră de zi cu zi. În ea vedem trupul adormit al Sfintei Maria, înconjurată de apostolii întristați că pierd pe cea care le era sprijin și mângâiere, pildă de smerenie și neîntrecută povă-țuitoare. Tot în icoană îl vedem pe Domnul ținând în brațe ceva ce pare a fi un prunc. Este sufletul Maicii Domnului pe care nu îngeri, ci însuși Dumnezeu Fiul îl primește în cereștile lăcașuri.

Este o imagine emoționantă această inversare de roluri: dacă în cele mai multe icoane pe care le vedem este re- prezentată Maica Domnului cu dumne-zeiescul prunc în brațe, iată că azi avem în fața ochilor icoana Fiului ținând în

brațe pe Maica Sa. Cea care l-a purtat în pântece, apoi în brațe, cea care l-a îngrijit în copilărie și i-a fost alături în toată activitatea Sa de propovăduire și vindecare este, la rândul ei, ținută acum în brațe de Hristos.

De aici, din această icoană, înțe- legem și noi creștinii că trebuie să-L primim pe Hristos în sufletul și în viața noastră precum o maică primește și crește pe pruncul său. Dacă ne vom îngriji ca Hristos să rămână întru noi de-a lungul vieții noastre, atunci și El, când ni se va despărți sufletul de trup, ne va primi întru ale Sale, deschizân- du-și brațele într-o părintească îmbră-țișare precum și noi am deschis brațele pentru a-L purta pe pământ.

Icoana Adormirii Maicii Domnului ne mai învață și un alt lucru. Așa cum Domnul a avut grijă de Maica Sa, lucru ilustrat prin gingașa îmbrățișare a sufletului său zugrăvit ca prunc, tot așa și noi trebuie să purtăm de grijă părinților noștri care ne-au născut, ne-au crescut, ne-au susținut de-a lungul vieții noastre. Ajunși la vârste înaintate, acești părinți au nevoie, la rândul lor, de dragostea, de ocrotirea și de îngrijirea fiilor pentru că de multe ori un bătrân este tot atât de neputincios ca un copil, fie din pricina unei boli sau doar a vârstei înaintate. A-i

abandona într-un azil, chiar și cu cele mai bune condiții din lume, înseamnă a-i lipsi de ceea ce nu le poate oferi nimeni: dragostea noastră. Uneori e foarte greu să faci această jertfă, dar niciodată nu poți avea conștiința împăcată dacă nu ai făcut-o. Mântuitorul a purtat de grijă Maicii Sale chiar și în agonie, înainte de a-Și da sufletul, pe cruce, în mâinile Tatălui (Ioan 19, 26-27).

Poporul român a contopit această evlavie deosebită pentru Născătoarea de Dumnezeu, acest respect îngemănat totuși cu o un soi de intimitate filială, într-un apelativ întâlnit și în folclor, unde Fecioara Maria este numită Măicuța Domnului. Nu poate fi pentru noi un cuvânt mai drag, o alinare mai dulce decât cea pe care o aduce rostirea cuvântului măicuță. Măicuța Domnului este cea spre care ne îndreptăm mai ales când simțim că nu mai avem speranță, când ni se pare că nimeni nu ne ajută, că suntem părăsiți de toți. Ne rugăm ei și nădejdea noastră este neclintită în trecerea pe care ea, Măicuța Domnului, o are înaintea Fiului Său. Pentru că dacă noi, oameni păcătoși fiind, nu putem refuza rugăciunea înlăcrimată a maicilor noastre, cum ar putea Hristos – iubitorul de oameni – trece cu vederea rugăciunile Maicii Sale?

De astă dată, muzeograful Ioan Traia reușeșește să de-a la lumina tiparului o carte care se constituie într-un veritabil Dicționar al monografiștilor satelor din Banat. Citind pagină cu pagină volu-mul conține „imagini pierdute” ale unor comunități, instituții și personalități din viața satului bănățean de odinioară.

Dicționarul numit Monografiștii sa-telor bănățene a apărut la prestigioasa Editură timișoreană Eurostampa în 2017, 239 pagini la inițiativa și osteneala prof. Ioan Traia, inițiatorul Mișcării Mono-grafice Rurale din Banat.

Autorul, Ioan Traia s-a născut la 9 ia-nuarie 1954 la Ferendia, în jud. Timiș. Rând pe rând a urmat cursurile școlii primare apoi gimnaziale în satul natal, apoi pe cele liceale și universitare, spe-cializarea Teologie-istorie la Timișoara.

Dincolo de studiile absolvite ceea ce-l recomandă astăzi este truda laborioasă de a da la lumină trecutul satului bănă-țean în cea mai complexă operă de mono-grafiere a satului de astăzi. Între studiile realizate amintim lucrări cu autor unic (2), în colaborare (12) din care 9 ca au-tor principal, 5 cărți de exegeză biblică ca autor secund. În treacăt amintim câteva: Ioachim Miloia o personalitate marcantă a culturii bănățene (2002); Izvin un străvechi sat bănățean (2016). Iar între cele două mai multe cercetări închinate istoriei satelor. Selectiv amin- tim: Petroman (2008), Remetea Mare (2009) și Deta (2012). A doua mare calitate care o dublează pe cea a cerce-tătorului este aceea de organizator al mișcării monografice dar și a presei ru-rale din Banat.

Pr. Valentin Bugariu

Monografiştiisatelor bănăţene

Alexandru Vlahuţă Hristos a înviat

Cu ocazia marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, colectivul de redacie ureaz tuturor feren- genilor o Srbtoare fericit i binecuvn-

tat, cu sntate, prosperitate i spor

duhovnicesc.

Pagina 6 ANUL XIII l Nr. 40 l mai - august 2017 l VATRA SATULUIPagina 6

COLEGIUL DE REDACŢIEIosif Marius Circa (redactor-şef adjunct), Marilena Covali, Ioan Ghiocel, Viorica Leu Danciu,

pr. Gherasim Tiberiu Dan, Florin Leu, Gheorghe Leu, Mircea Miloia, Mihai Sămânţă, Felicia Selegean, Ioan Ţirca.Colaboratori: dr. Otilia Avram Stănuşoiu, ec. Lucica Ursu Berényi, ing. Octavian Ostoia, Trandafir Ostoia,

ing. Trandafir Leu, ing. Cornel Brebu, pr. Ionuţ Vântu, pr. Drăgan Giorgiev.Redactor-şef: Ioan Traia.

Tipărit la EUROSTAMPA – Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26, Timişoara; Tel./fax: 0256-204.816; e-mail: edituraeurostampa@gmail.com

În cartea care încercăm să o pre-zentăm, autorul, Ioan Traia iscălește un „Argument” în care se arată dorința sin-ceră de a promova monografiștii, „mono-grafiile sunt pomelnice și monumente ridicate pentru înaintași”. (p. 5). Cel de-al doilea material este un studiu închinat cercetării monografice bănățene. (p. 7-16). Pornind de la cartea Dr. Carmen Albert, Cercetarea monografică în Banat (1859-1948), Ed. Modus PH, Reșița, 2002, au-torul, amintește de începuturile mono-grafierii satelor Banatului, realizările interbelice ale Institutului Social Banat-Crișana dar și al apariției cu regularitate a volumelor monografice care au suferit în perioada comunistă o constrângere ideologică asupra relatării faptelor petre.cute în comunitatea umană. Pentru cei de astăzi, muzeograful Ioan Traia oferă și manualele după care pot fi alcătuite astfel de scrieri. Unul este Ghid pentru elabo-rarea monografiilor rurale, Ed. Banatul, Timișoara, 2002 și celălalt: Bibliografia monografiilor de localități bănățene, Ed. Banatul, Timișoara, 2006, întocmite de Cercet. șt. I dr. Ioan Hațegan.

Partea cea mai consistentă a volu-mului (p. 17-238) reprezintă medalioa-

nele celor 77 de ostenitori ai lucrării monografice sătești de diferite orientări profesionale: profesori, muzeografi, economiști, preoți, ingineri, manageri, juriști, medici, muncitori și plugari. Ceea ce e de subliniat e faptul că fiecare în domeniul său de activitate a perfor-mat într-un fel sau altul. Astfel că avem profesori universitari conducători de doctorat, directori de școală, inspectori școlari, metodiști, conducători de cer-curi pedagogice, îndrumători ai elevilor olimplici, decani în Baroul Timiș, șefi de clinică medicală, directori a unor unități economice Toate aceste reușite perso-nale au fost posibile datorită urmării unor studii superioare a unor cursuri de specializare, grade didactice, cursuri de formare continuă ș. a. Am identificat nu puțini monografiști care de-a lungul vremii au ostenit în mai multe dome-nii: profesor, muzeograf, bibliotecar, jurnalist, impresar cultural etc, ceea ce arată disponibilitatea formațională de a răspunde cererilor Cetății.

Vom aminti doar câțiva monografiști care se regăsesc în acest Dicționar (se-lectiv): Dușan Baiski, membru al Uni-unii Scriitorilor din România, publicist;

Stelian Boia lector universitar; Ioan Viorel Boldureanu, etnolog, profesor universitar; Dan N. Buruleanu, artist fotograf; Elena Rodica Colta, filolog; Ioan Hațegan, istoric; Mircea Măran; Dumitru Tomoni, Petru Ursulescu, Ana Ursulescu profesori de istorie; Petru Opruț, economist; Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române; Doru Sinaci, cercetător științific, jurnalist; Sergiu Șoica, Vasile D. Suciu, teologi și Ioan Traia, muzeograf.

Prin diversitatea domeniilor de ac-tivitate ale autorilor, prin elaboratele tipărite au fost acoperite toate palierele de manifestare ale satului bănățean. Prin obiectivitatea cercetării, folosirea surselor bibliografice, ele – monografi-ile – au devenit de cele mai multe ori adevărate surse de documentare și ilus-trare a vieții bănățene de odinioară.

Felicităm autorul, pe dragul nostru prieten Ioan Traia și îi mulțumim și pe această cale pentru bunătatea și genero-zitate manifestată în cadrul celor două colective care se întâlnesc sub condu-cerea sa: monografiștii și publiciștii sate-lor din Banatul istoric, atâția cât au mai rămas astăzi.