Invelisul geografic si societatea umana

În partea superioară a Pământului, acolo unde se întrepătrund şi interacţionează geosferele externe (scoarţa, hidrosfera, atmosfera, biosfera şi antroposfera), s-a format un înveliş calitativ diferit, a cărui caracteristică principală este favorabilitatea pentru viaţă, pentru viaţa şi activitatea omului. Acesta este învelişul geografic, constituit treptat în timp (etapa prebiogenă, etapa biogenă, etapa antropică) ca o sinteză unică, structurală şi funcţională, a învelişurilor terestre (geosferelor) "simple".Limitele învelişului geograficLimitele învelişului geografic, discutate mult în ştiinţă, pot fi considerate astfel: limita inferioară –discontinuitatea Mohorovičičdintre scoarţă şi astenosferă (7-80 km), limita superioară – stratul de ozon din stratosferă (25-40 km). Grosimea medie a învelişului geografic este de circa 70 km, variaţiile fiind date de adâncimea variabilă la care se găseşte discontinuitatea Moho.Limitele şi structura învelişului geografic ( I. Mac, 2000)Învelişul geografic ca domeniu de studiu al geografieiÎnvelişul geograficeste domeniul (obiectul) de studiu al geografiei. Literatura de specialitate consemnează şi alţi termeni pentru desemnarea domeniului de cunoaştere geografică, ceea ce reflectă progresele făcute în gândirea geografică universală: suprafaţa terestră, învelişterestru, landşaft, peisajgeografic, mediu terestru, mediu geografic, învelişterestru superior, geosferă superioară, geoecosferă, complex teritorial (de la localitate la planetă), geosistem. Cea mai largă circulaţie o au termenii de învelişgeografic, mediu geograficşi geosistem.Trebuie precizat că ultimul termen nu exprimă obiectul cunoaşterii ştiinţifice, ci modul de abordare al acestuia, respectiv concepţia sistemică de cercetare a realităţii geografice. Aşadar, geosistemuleste un concept metodologic, iar geografia, aşa cum afirmă profesorul I. Mac (2000), nu poate fi definită ca "ştiinţă care studiază geosistemul", ci "ştiinţa care studiază învelişul geografic ca geosistem".Trăsăturile învelişului geograficÎnvelişul geografic are structura şi funcţionarea sistemului. Interpretarea realităţii geografice ca o lume sistemică este o caracteristică a cercetării ştiinţifice de astăzi. Teoria sistemelor a început să se aplice în geografie la mijlocul secolului XX.Abordarea sistemică a permis trecerea de la analiza empirică la un nivel înalt de abstractizare în înţelegerea esenţei învelişului geografic. Pământul, învelişul geografic, geosferele "simple", elementele constitutive, sunt structuri (respectiv sisteme) de diferite scări de organizare a materiei, care sunt în aceleaşi timp părţi şi întreguri.Învelişul geografic, ca structură sistemică de rang superior, include deci numeroase părţi sau subsisteme. De aici una din cele mai importante trăsături a învelişului geografic –aceea de a fi un sistem unitar, un sistem deschis.

In prezent, majoritatea produselor sunt obtinute prin prelucrarea unormateriale brute si au ca rezultat in afara de produsul finit,numeroase deseuri , mai mult sau mai putin toxice, care afecteaza ladiferite niveluri invelisul terestru.Efectele poluarii sunt resimtitepana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-acalculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocatmediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu. milioane dehectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, inparalel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devinimproprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cand omul ainceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescutcu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual inatmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite dinrespiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite depaduri, acei "plamani verzi" ai Pamantului, carora le datoram atat demult.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement siturism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambiantabiofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservareamultor specii de plante si animale foarte utile etc.Intr-un cuvant,fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasinu sunt posibile In conditiile cand raman de rascumparat fata depadure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om petimp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii,spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatareanerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea maivizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumulareaunei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor dedeseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi dincentrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomennociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atateaaltele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranestitraditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemnaaproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, careputrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fieimprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclarenaturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetruloraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felulde viata de la sate.Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii siurbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globuluitraiesc deja in orase - fata de unul din sapte la inceputulsecolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari,ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din oraseleeuropene "produce" mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A devreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste laperiferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde seacumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile,uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grave ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice,sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu serecicleaza pe cale naturala.Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibilconventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard sijumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor- carbune, petrol, lemn, gaze naturale - probleme asemanatoare creeazasi alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuriconstructoare de masini, industria ali-mentara etc. - ca si circulatiaautomobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plinanatura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitiaindustriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa caprimele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de"infernuri ecologice", perimetre urbane unde noxele industrializariise fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot,aglomeratie.In asemenea locuri - cum sunt orasele San Paulo, Ciudad deMexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York - procentul deimbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, estede cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi altifactori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora celocuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii consideraca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare,si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele,insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv alariilor verzi.Dar daca aerul, asa cum este,deocamdata fi respiratpretutindeni pe gratis, nuacelasi lucru se intampla cuapa potabila, care pentrucitadini are de mai multavreme un pret.Si incain continua crestere.Caciapa, acest al doilea elementin ordinea urgenteloromenesti, dupa aer, a devenitsi el un produs industrial.Inpreajma marilor orase siunitati industriale apar instalatiiuriase de "tratare" a apelornaturale, prin decantare,filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei peo planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda completcu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apaglobului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare partese afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentruconsumul personal si pentru activitatile sale economice numai in jurde 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri,fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi maimult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitoleale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata peintinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternicpoluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate - menajere siindustriale - este covarsitoare.Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii"perforati" de "ploile acide", la poluarea apei expresiacaracteristica ar putea fi considerate "mareele negre", adica,poluarea practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii,avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.