ACADEMIA DE STUDII ECONOMICEFACULTATEA: MANAGEMENT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

ORGANIZAREA, AMENAJAREA SI DEZVOLTAREA SPATIULUI ROMANIEI

REFERAT

MONOGRAFIA COMUNEI TROIANUL

Student: Traila Beniamin – Sorin Grupa: 211Seria: CAn: I

CUPRINS

1

Cadrul geografic 3Relieful 4Clima 5Hidrografia 6Flora si fauna 7Monumente 13Viata administrativa 15Viata economica 17Transporturi rutiere si cai ferate 19P.T.T.R 21Demografia 22Sanatatea 24Invatamantul 25Viata religioasa 28Etnografie si folclor 32Turismul 34Troianul in viitor 34Bibliografie 36

CADRUL GEOGRAFIC

2

Comuna Troianul (fosta Belitori) se afla situate in partea de vest a judetului Teleorman, pe cursul superior al raului Urlui, la intretaierea paralelei 44 grade latitudine nordica cu meridianul 25 grade longitudine estica. Ea este compusa din localitatile: Troianul, resedinta de comuna, asezata de o parte si de alta a raului Urlui, satul Dulceni, aflat la aproximativ 3 km spre sud-est de resedinta si situat pe malul drept al aceluiasi rau si satul Vatra, pozitionat pe malul stang al Urluiului, la 2 km mai la nord de resedinta.

Odinioara, comuna facea parte din plasa Tarrgului Rusii(Rosiorii) de Vede, judetul Teleorman, pana in septembrie 1950 cand, in urma unei noi impartiri administrativ-teritoriale a Romaniei, locul judetelor este luat de regiuni, iar al plasilor, de raioane.

Localitatile cu care se invecineaza comuna Troianul sunt: orasul Rosiorii de Vede, situat catre nord la 12 km, comuna Peretu, situata la 7 km spre nord-est, comuna Plosca, aflata la aproximativ 9 km spre est, comuna Urlui (fosta Parlita) spre sud-est la circa 7 km si, in fine, spre sud-vest localitatile Baduleasa si Baneasa, aflate la 8-9 km distanta. Nu putem spune cum se numea localitatea(asezarea) in perioada geto-daca, in antichitate, dar dupa relatarile fostului preot al comunei, Dumitru I. Popescu, se pare ca s-ar fi numit Mana Domnului. Nu avem insa alte dovezi in acest sens. Numele de Belitori este dat satului mult mai tarziu, dupa ocupatia otomana.

Denumirea de Belitori a comunei se pare ca vine de la una din indeletnicirile din vechime ale locuitorilor sai, anume aceea de jupuitori de vite. O alta ipoteza, ca o legenda de patriotism local, explica denumirea localitatilor de pe Valea Urluiului facand legatura cu una dintre marile victorii ale domnitorului Mihai Viteazul asupra turcilor. Acestia, infranti si urmariti de ostenii marelui voievod in goana lor spre Dunare, unii au fost prinsi de locuitorii acestor meleaguri, omorati si jupuiti (beliti) ca urmare a necazurilor pricinuite de ei in zona, de unde s-ar trage denumirea satului, Belitori. O parte din turci, cei care au scapat, s-au ascuns in niste capite de nutret din localitatea vecina unde locuitorii le-au dat foc, parlindu-i, de unde denumirea localitatii, Parlita (astazi Urlui), apoi la Piatra au fost batuti cu pietre, iar la Furculesti au fost intepati cu furcile si tot asa mai departe.

O alta motivatie, poate si mai plina de farmec, ar fi aceea ca denumirea de Belitori s-ar trage de la numele unei frumoase fiice de turc, turc care pe atunci strangea birurile din sat, fata care s-ar fi numit Beliadora (“bela” in limba italiana insemnand “frumoasa”), cu intelesul de frumoasa sau adorabila Dora; prin transformarea literei “d” in litera “t” (asa cum denumirea judetului vine de la cumanul sau geticul Deli-Orman=padure deasa, padure intinsa, padure nebuna-aluzie la intinsele paduri de odinioara de pe aceste meleaguri) s-a obtinut cuvantul Belitori.

Inainte de a aparea localitatea, pe locul ei au fost paduri intinse, taiate in cea mai mare parte cu multe secole in urma, pentru folosirea terenului in scopuri agricole. Din intinsele paduri de odinioara, care acopereau intregul teritoriu al judetului Teleorman, la Belitori (Troianul) au mai ramas intacte doar cateva hectare- 70,8 ha- asa numita padure Cornet, situata in partea de nord a satului, la aproximativ 1 km distanta de sat. Padurea actuala este folosita de localnici, in special de tineret, ca zona de agrement in zilele de sarbatoare.

Partile satului. Satul constituie cea mai veche injghebare sociala, numele sau derivand din latinescul “fossatum”[fossa, ae(f)=sant, groapa, intaritura].

3

In afara de satele Dulceni si Vatra, care in prezent constituie componente ale comunei, vorbind despre satul Troianul propriu-zis, acesta are mai multe parti componente, cu diferite denumiri, fapt care ajuta la localizarea mai usoara a unor cetateni sau a unor zone ale satului. Concret:

“Cotorani” este cea mai veche parte a localitatii, este situata pe partea stanga a soselei Rosiorii de Vede-Furculesti si se pare ca denumirea ei vine de la “cotoarele” de lemn ramase de la taierea copacilor vechilor paduri ale Deliormanului, pe vremea cand se puneau bazele satului.

“Broscaria” este zona situata pe malul stang al Urluiului, fiind partea de nord-vest a satului, in dreapta soselei principale ce vine dinspre Rosiorii de Vede si denumirea ei este legata de broastele care canta vara pe suprafata paraului amintit.

Spre apus, pe malul drept al Urluiului, se afla partea de sat numita “Rasfirati”, explicatia numelui venind din timpuri trecute, cand satul, incepand sa se extinda, in aceasta zona, in aceasta zona, casele erau mai rasfirate.

Cartierul “Deleni” se afla in partea de sud a satului, tot pe malul drept al Urluiului si numele i se trage de la dealul pe care este asezat.

Alaturat lui, spre rasarit, se afla micul “cartier”, “Ciuperceni”.

RELIEFUL

In zona comunei Troianul, relieful se prezinta ca o campie valurita, cu posibilitati de drenaj natural, el incadrandu-se in caracteristicile Campiei Urluiului, parte componenta a Campiei Boian, in a carei arie se afla situat.

Ca principala trasatura a reliefului am aminti marea netezime a suprafetei topografice, usor inclinata, din care apar, ca denivelari, culoarele de vale, campul fiind brazdat de cateva vai (Adancata, Epureasca, Laganul, Serafimul si Valea Batrana), care din cauza precipitatiilor reduse sunt seci in cea mai mare parte a anului, iar in cazul ploilor torentiale(vara) si la topirea zapezii (primavara) devin vai afluente ale Urluiului.

Gradul de fragmentare al campiei este redus, versantii aparand sub forma unor trepte largi, cu pantele scazute.

Campia Urluiului are o inclinare lenta de la nord-vest catre sud-est, nivelul campului avand o altitudine medie de circa 64 de metri, fiind mai inalt in partea nordica(118 m), decat in cea sudica(22 m), 80% din intinderea ei avand altitudini cuprinse intre 22 de metri si 100 de metri, restul de 20% avand altitudini cuprinse intre 100 si 118 metri.

Exceptand solul din Ceret, care este brun-roscat, mai sarac in substante nutritive, in rest, solul din zona este de tip cernoziom, cu o textura luto-argiloasa favorabila dezvoltarii principalelor culturi din Campia Urluiului: cereale, plante tehnice, legume si chiar vita-de-vie. Acest sol s-a format in conditii de precipitatii reduse (350-600 mm anual) si a unei temperaturi medii cuprinse intre 10-11 grade.

CLIMA

4

Troianul apartine sectorului cu clima continentala, influentata de masele de aer subtropicale si a celor estice, specifica Campiei Romane, cu veri foarte calde si secetoase, cu ploi cu caracter de aversa, dar si cu cantitati reduse de precipitatii si cu ierni lungi si reci, cu viscole mai rare, cu frecvente intervale de incalzire ce provoaca topirea zapezii si, in general, cu perioade secetoase in toate anotimpurile in toate anotimpurile, media temperaturii multianuale fiind in jur de 10-11 grade C (+10,7 grade C), mai ridicata cu 1 grad C fata de media pe tara. Aici se ating cele mai ridicate temperaturi din tara, uneori in lunile de vara existand zile in care temperatura aerului depaseste 40 grade C, dar tot aici se intalnesc si cele mai mari diferente de temperatura intre iarna si vara-cea mai accentuara dintre amplitudinile termice anuale situandu-se intre 72 grade-76 grade C.

Media temperaturii in sezonul de vara este de 23-14 grade C, iar iarna de -3 grade sau -4 grade. Temperaturi mari au fost atinse de in 5 iulie 1916 (+42.4 grade C=maxima absoluta), in luna august 1965 si in 4 iulie 2000 (+41,7 grade C), in iulie 1985 (+41,1 grade C), in iulie 1987 si 5 iulie 2000 (42,2 grade C), iar temperaturi minime in luna ianuarie a anilor 1942 (-34,6 grade C=minima absoluta), 1969 (-27,2 grade C) si 1985(-27,8 grade C).

Precipitatiile sunt mai slabe decat in restul tarii, cantitatile medii anuale totalizand intre 350-600 mm/an. La fel ca si temperatura, si cantitatea de precipitatii este variabila in timp si in teritoriu, existand ani mai secetosi si ani mai bogati in precipitatii.

Umiditatea relativa a aerului are o amplitudine mare de variatie in cursul unui an.Valoarea maxima este atinsa in luna ianuarie, iar valoarea minima in lunile iunie si august.

Vantul este un element climatic important, prin directia din care bate si prin originea maselor de aer pe care le transporta, influentand in mod evident clima.

Vanturile care bat in zona sunt: Crivatul, Austrul si Baltaretul. Ele au caracter discontinuu in timp, viteza lor medie fiind cuprinsa intre 1,3 m/s si 4,4 m/s.

Crivatul este vantul dominant in aceasta zona si bate cu violenta in lunile de iarna dinspre nord-est catre sud-vest si aduce, in general, zapada, frig si geruri mari. Uneori viscoleste, spulbera si troineste zapada, din cauza lui provocandu-se inzapezirea drumurilor chiar si in zilele fara ninsoare, fenomen ce are ca urmari perturbarea traficului rutier pe anumite portiuni de drum, ajungandu-se pana la blocarea circulatiei. El atinge viteze de pana la 100-120 km/ora, in Campia Europei de Est, insa pana aici se mai domoleste, pierzandu-si din frecventa si intensitate.

Vara aduce incalziri puternice si uscaciune, desi in aceasta perioada bate foarte rar.

Austrul sau “Traista goala”, cum mai este denumit in popor, bate dinspre sud-vest, atat vara cat si iarna. Este un vant uscat si fierbinte, care aduce seceta vara si geruri puternice iarna. Vara aduce valuri de caldura care conduc la uscarea culturilor. Este mai slab in intensitate decat Crivatul.

Baltaretul bate la inceputul primaverii dinspre sud, dinspre Dunare, aducand ploaie; este un vant cald si umed, prielnic dezvoltarii culturilor.

HIDROGRAFIA

5

Panza de apa freatica se afla la adancimi diferite, stratul acvifier variind intre 1-2 m si 20-30 m, in unele locuri chiar depasind aceasta limita. Apa este buna de baut si locuitorii comunei o exploateaza apeland la forari in scopul costruirii de fantani “oarbe” sau “americane” sau pur si simplu folosind izvoarele naturale de pe malul Urluiului prin amenajarea cismelelor.

Merita amintite cele cateva cismele ale satului, datorita vechimii si farmecului lor aparte, a locurilor pitoresti in care sunt situate. In prezent, mai sunt functionale numai cinci asemenea cismele: trei situate in zona Rasfirati-Broscarie, pe malul drept al Urluiului, aflate la cateva zeci de metri una de alta, inca una este cea de la “Alesteu”, in apropierea “Tiganiei” si inca una la “Livezi”, pe malul stang al Urluiului. Cele trei din zona Rasfirati-Broscarie sunt:

-cismeaua lui Cioaca (dupa numele celui care a amenajat-o), care are cel mai mare debit dintre toate

-cismeaua “de la punte” (denumire provenita de la puntea de peste Urlui aflata in imediata ei apropiere si care leaga Rasfiratii de Broscarie, punte construita in trecut din scanduri, iar in prezent din dale de beton asezate pe un suport metalic)

-cismeaua “Melintestilor”, aflata nu prea departe de cea anterioara.Toate trei sunt ingrijite si intretinute prin contributia si eforturile celor din zona

limitrofa.Fantani exista in numar foarte mare si sunt plasate in diverse puncte ale satului,

unele in afara satului, si altele, destul de multe in ultimul timp, in curtile oamenilor.

6

Majoritatea celor din curti sunt dotate cu pompe electrice si apa din ele este folosita nu numai pentru baut si gatit, ci si pentru udatul gradinilor.

Merita mentionate cateva fantani care constituie puncte de reper pentru localnici:-Fantana lui Mos Lisandru-este considerata ca fiind cea mai importanta in

geografia locala; se spune ca in vremurile cand navaleau turcii in aceasta zona, fetele, de teama sa nu li se ia salbele de aur de la gat sau sa nu fie “necinstite”, se ascundeau in aceasta fantana;

-Fantana Silistra, constituie un alt punct de referinta pentru locuitorii comunei;-Fantana de la Cruci, aflata pe soseaua ce leaga Troianul de Rosiorii de Vede si

situata la jumatatea distantei dintre cele doua localitati. A fost construita de locuitorii comunei, mester Dumitru Cheran, cand localnicii inca mai mergeau “pe jos” la oras (mijlocul secolului XX-lea). Este utilizata de trecatori si locuitorii comunei, cand se afla la muncile agricole din aceasta zona, pentru a-si potoli setea.

Punctul de referinta in acest caz il constituie “Crucile” care isi au si ele o mica istorioara, strans legata de un alt punct de referinta pentru locuitorii din Troianul-“Crucea lui Ignat”, toate datand din jurul anului 1923.

In privinta apelor curgatoare, cele mai importante ar fi paraul Urlui (zis si Leru), care traverseaza comuna de la nord-vest catre sud-est, si cei doi afluenti ai sai- paraiasul care vine de pe Valea Epureasca(Glodul) si Cotul Matului, care izvoraste din camp, cam la un kilometru de sat cunoscuta sub numele de Rasfirati.

Urluiul isi are izvoarele la sud-est de comuna Mihailesti (altitudine 118 metri) si el insusi devine afluent, pe stanga, al raului Calmatui in care se varsa in aval de localitatea Mosteni, de langa Furculesti, dupa un traseu ce masoara 43 de km lungime si avand o suprafata de bazin de 299 km. Este un rau nu prea adanc si nici cu o latime prea mare, dar care are apa tot timpul anului, iar din loc in loc si-a creat unele balti, care amenajate de localnici au devenit puncte importante pentru pescuit, ele fiind populate natural cu peste, asigurand hrana si locuri de agrement pentru sateni. Debitul sau mediu anual este de 0,44 ml/s, iar la inundatiile din 1972, in 17 octombrie, debitul sau a fost de 45,6 ml/s, debite masurate la statia hidrometrica de la Furculesti.

Amintesc, de asemenea, ca Urluiul traverseaza sau trece pe langa localitatile: Vatra, Troianul, Dulceni, Urluiul (Parlita), Brosteanca, Bogdana, Ulmeni, Spatarei, Furculesti, Mosteni, dupa care se uneste cu Calmatuiul, impreuna cu care se varsa in lacul Suhaia (langa Viisoara) si de acolo, printr-un apendice, in Dunare.

Urluiul, desi dispune de un debit mic de apa, totusi, el a favorizat prin anii 1970-1990, irigarea a peste 400 ha de teren numai pe teritoriul comunei Troianul, prin sistemul de motopompe instalate pe malurile lui.

Pe parcursul sau, s-au amenajat, prin indiguire, numeroase lacuri piscicole, populate cu diverse specii de pesti (caras, crap, biban si altele), ele devenind o permanenta atractie pentru pescari, dar si un loc de agrement pentru localnici si nu numai.

7

Iarna, apa Urluiului ingheata prilejuind pescuitul la copca si constituind un atractiv loc de joaca pentru copiii care se dau pe “derdelus”, se trag cu saniile pe gheata sau patineaza.

In cadrul comunei, raul Urlui este traversat de patru poduri si doua podete (punti). Cel mai cunoscut dintre poduri este cel de la “Vad”(sau de la Rusca), la iesirea Urluiului din localitate, pod din beton, peste care trece D.N. 65 E - Rosiorii de Vede – Furculesti. Un alt pod important, construit tot din beton, este cel de la Iorgomanu, ceva mai jos de Primarie, construit de sateni. Urmeaza cel de la iesirea din sat, spre gara Troian (denumit si podul de la tiganie) si, in sfarsit, cel de la Deleni-Ciuperceni, ambele din tuburi de ciment.

In afara celor patru poduri amintite, legatura intre cele doua maluri ale Urluiului, in interiorul satului, se mai realizeaza si prin cele doua podete (punti), situate, unul la cismele si altul la aproximativ 250 de metri mai sus de podul de la Ciuperceni.

FLORA SI FAUNA

Cum am mai amintit, in trecutul indepartat, actualul teritoriu pe care s-a dezvoltat localitatea Troianul era ocupat de intinsele paduri ale Deliormanului. In timp, insa, masivele operatiuni de despadurire si destelenire a terenurilor facute de-a lungul anilor, au condus la un proces de stepizare a zonei si, in consecinta, flora si fauna sunt specifice zonei ce face trecerea de la paduri la pajisti, adica zonei de silvostepa.

8

Fiind si zona preponderend agricola, cele mai des intalnite plante sunt cerealele (grau, porumb, orz, secara, ovaz), plantele tehnice (floarea soarelui, in, sfecla de zahar si sfecla furajera, rapita, ricin), legumele (rosii, ardei, cartofi, vinete), zarzavaturile (leustean, marar, patrunjel, cimbru, telina, varza), vita de vie de diverse soiuri (de regula, cele hibrid), pomii fructiferi (meri, peri, visini, ciresi, caisi, gutui, nuci, pruni), florile de gradina (trandafiri, lalele, crizanteme, zambile, crini, stanjenei, busuioc, gladiole, narcise, liliac), plantele de apartament (nalba, craciunele, ficus, filodendron, trandafir japonez, limba soacrei, cactusi), plante medicinale (musetel, papadie, menta) si alte plante specifice zonei de campie (troscot, mac, neghina, palamida, volbura, paius, pir, stir, urzica, loboda, stevie etc.)

Pe malurile Urluiului cresc salcia si rachita, folosite de localnici la impletirea cosurilor, a gardurilor si a altor obiecte necesare in gospodarie, iar in zona lacurilor s-au dezvolatat plantele acvatice propriu-zise, precum stanjeneii de balta, papura, trestia, rogozul, tipirigul, lintita si matasea broastei etc.

Privind lumea animalelor, acestea fiind destul de eterogena, mentionam mai intai animalele domestice: cornute mari (boul, vaca, bivolita-rar sau aproape deloc), magarul, calul, capra, oaia, cainele, pisica, apoi pasarile de curte, precum gaina, rata, curca, gasca, bibilica, paunul, porumbelul etc.

Apoi, tot in fauna specifica zonei mai intalnim dihorul, nevastuica, iepurele (de camp si de casa), sobolanul, soarecele, harciogul, popandaul, cartita, iar ca pasari: corvidele (cioara, cotofana, stancuta), vrabia, randunica, ciocanitoarea, gugustiucul, mierla, pitigoiul, graurul, cucul, bufnita, cucuveaua si, din ce in ce mai rar, pasarile de camp, cum ar fi ciocarlia, prepelita, potarnichea si altele. Nu putem uita pasarile “de

9

balta”, precum berzele, cocostarcii, codobatura, carsteiul de balta, lisitele, pescarusii, ratele salbatice si lebedele.

Dintre reptile amintim soparla, gusterul, sarpele si uneori broasca testoasa, iar dintre batracieni, broasca comuna. In Urlui si in baltile anexe intalnim pesti (caras, crap, biban, caracuda, rosioara, tipar, fata sau zvarluga), moluste si forme inferioare de viata.

In sfarsit, mai putem mentiona multitudinea de insecte ce traiesc in zona: albine, viespi, muste, tantari, paienjeni, gargarite, greiere, fluturi de diverse specii, libelule si altele.

Desi sunt rar intalnite destul de rar, nu putem omite ca uneori pot fi zarite pe aceste meleaguri unele grupuri de caprioare, vulpea si mistretul.

Putem preciza ca in zona au existat si lupi; in prezent au disparut.Un punct aparte al florei si faunei din localitate il constituie padurea Cornet. De

astfel, in general padurile au loc foarte important in cadrul florei si economiei noastre nationale. Ele servesc la apararea terenurilor agricole impotriva secetei, a alunecarilor de teren, la ameliorarea si refacerea calitatilor naturale ale solului, la reglarea si mentinerea echilibrului ecologic pe mari suprafete, contribuie la purificarea aerului, dau productie lemnoasa, asigura placute locuri de agrement etc.

Prin reducerea suprafetelor forestiere, ceea ce este si cazul zonei in care ne situam, prin industrializare si poluare, prin nevoia crescanda de lemn, precum si prin necunoasterea consecintelor pe care diferite activitati umane le au asupra padurii, omul a modificat mult acest ecosistem, ceea ce are repercusiuni asupra intregii biosfere si, evident, asupra societatii umane.

10

In acest sens, in contextul reglementarii raporturilor dintre om si mediul pe care l-a modificat profund, problema protectiei padurilor capata o importanta deosebita.

Padurea Cornet este situata la 1-2 km nord de comuna, avand coordonatele 44º01’15” latitudine nordica si 25 º00’50” longitudine estica, o altitudine medie de 101,25m, si o suprafata de 70,80 ha, dintre care 13 ha in administratia Primariei din Troianul, iar restul in administratia Ocolului Silvic Rosiorii de Vede, subunitate a Regiei Nationale a Padurilor.

Are ca vecinatati: izlazul comunal, la nord, D.N.65 E, la est, satul Vatra, spre vest si fostele grajduri ale fostului C.A.P. “Timpuri Noi”, spre sud.

11

Stratul arborescent al padurii este dominat in proportie de 95% de Quercus cerrus(cerul-o specie de stejar) avand varsta cuprinsa intre 48-58 de ani, cu o densitate medie de 0,7-0,8 si cu inaltimea stratului arborescent de circa 12-14 m.

In acest etaj se mai intalnesc garnita(Quercus fanelio) – 1-2% si stajarul brumariu (Quercus pedunculiflora) – 1%.

Initial aceste arborete au fost de stejar brumariu, esenta cu lemn mai valoros, s-a ajuns la starea actuala a arboretelor in care predomina cerul. Acesta este provenit in mare parte prin regenerare naturala. Arborii prezinta o stare buna din punct de vedere vegetativ, dar sunt periclitati datorita faptului ca provin din lastari ce au rasarit din cioturile ramase in urma extragerilor efectuate, aflate in stare avansata de putrefactie, fiind expusi pericolului de a fi doborati in cazul unor advectii mai accentuate, a unor vanturi mai puternice.

Este laudabil faptul ca refacerea arboretelor, in cea mai mare parte, se face cu speciile caracteristicile acestei zone (cer, garnita, stejar pufos), dar din nefericire se mai intalnesc si situatii cand in locul speciilor de baza se planteaza salcam (Robinia pseudacacia) care prezinta o masa lemnoasa calitativ inferioara si care totodata contribuie la cantonarea in stratul ierbos a multor specii ruderale si a unei faune daunatoare speciei Quercus.

Subarboretul (maces, artar, sanger, corn, lemn cainesc, paducel, etc.) se prezinta slab dezvoltat, ocupand in general o proportie de 5% si atingand o inaltime medie de 2-3 m. Stratul ierbos are o inaltime medie de 40-60 cm, are o acoperire de 40% si este bine reprezentat de o serie de specii xero-mezofile, fiind caracterizat prin prezenta expresiva a bujorului romanesc de campie (Paeonia peregina – varietatea romanica), considerat parte componenta a patrimoniului national floristic.

Parcele in care apare bujorul de campie ocupa o suprafata de aproximativ patru hectare si in prezent terenul este proprietatea Regiei Nationale a Padurilor.

Stratul ierbos are o inaltime medie de 40-60 cm, are o acoperire de 40% si este bine reprezentat de o serie de specii xero-mezofile, fiind caracaterizat prin prezenta expresiva a bujorului romanesc de campie (Paoenia peregina – varietate romanica), considerat parte componenta a patrimoniului national floristic.

Parcelele in care apar bujorul de campie ocupa o suprafata de aproximativ 4 ha si in prezent terenul este proprietatea Regiei Nationale a Padurilor.

Pentru protejarea acestei specii rare si periclitate de bujor romanesc, precum si a altor elemente de flora specifica padurii Cornet, cum ar fi degetarul (Digitalis lanata), ruscuta primavaratica (Adonis vernalis), salvia (Salvia Aetiopis) si a altor specii din perimetrul cercetat, ale caror populatii sunt serios amenintate cu disparitia, Institutul de Protectie al Judetului Teleorman a propus Academiei Romane declararea padurii Cornet, in totalitate, ca arie protejata.

12

MONUMENTE

Nivelul de civilizatie al unei societati se releva si in modul in care aceasta isi respecta inaintasii.

Pe langa respectul si cinstirea acordata tuturor inaintasilor si eroilor neamului, un loc aparte in sufletul locuitorilor comunei il ocupa eroii locali. Spre vesnica amintire a acetora si inalta lor cinstire, locuitorii comunei n-au pregetat sa ridice monumente sau sa aplice placi comemorative, simboluri ce amintesc de faptele memorabile ale celor care si-au jertfit viata pentru pastrarea neintinata a fiintei nationale sau pentru mai binele urmasilor lor.

Astfel, in centrul comunei, in fata spitalului comunal, se afla un monument ridicat in anul 1924 in memoria eroilor cazuti in marele razboi (1916-1918) pentru intregirea neamului. Sunt incrustate pe el numele tuturor celor care au cazut pe campul de lupta in timpul sangerosului razboi, iar dupa 1944, pe acelasi monument, au fost imortalizate si numele celor care au avut aceeasi soarta in cel de-al doilea razboi mondial.

13

In fata bisericii Sfanta Cuvioasa Paraschiva, la sosea, este ridicat un monument in memoria sublocotenentului post-mortem, Stemate Mihaita, erou al Revolutiei Romane, ranit in luptele pentru apararea Televiziunii Romane, din 24-XII-1989 si decedat la 3-I-1990 in Bucuresti. Pe el sunt incrustate cuvintele: “ Chipul lui demn si senin va trai vesnic in inimile noastre”.

14

VIATA ADMINISTRATIVA

Primaria. Primaria este o institutie care trebuie pusa in slujba cetateanului, avand menirea de a gospodari in mod judicios problemele obstii, ale comunitatii, sa lupte impotriva birocratiei si a favoritismului. Ea este autoritatea care coordoneaza intreaga activitate a oricarei localitati. Necesitatea ei ca institutie s-a manifestat inca din antichitate, chiar daca pe parcursul istoriei a avut forme si denumiri diferite: Primarie, Sfat Popular, Consiliu Popular si altele. Indiferent de forma sau de denumire, Primaria, ca institutie, ca autoritate de stat, a contribuit la buna desfasurare a activitatilor social-economice si culturale, sau de alta natura ale comunitatii.

Pana la A.I. Cuza evidenta impozitelor si a darilor, a noilor nascuti, a decedatilor, a casatoriilor, evidenta funciara, a invoielilor erau tinute pe raboj. Notarii si primarii erau recrutati din randul celor care stiau sa scrie si sa citeasca.

Dupa improprietarirea lui Cuza a aparut necesitatea tinerii evidentei proprietatilor, eliberarii de documente, punerii in posesie si altele, lucruri ce au condus la necesitatea creeri la sate a unui aparat administrativ bine pus la punct, cu primari, notari si functionari corespunzatori. Insasi domnitorul a dat in acest sens Legea comunala, care prevedea organizarea comunelor urbane si rurale.

Primele informatii referitoare la Primaria comunei noastre le-am intalnit in lucrarea “Asezarile judetului Teleorman – originea, denumirea si progresul lor”, a lui Ion

15

N. Staicu, publicata in 1939 la Turnu Magurele. Fireste ca Primaria, ca institutie, a existat in localitate cu multi ani inainte de aparitia lucrarii amintite, cum de altfel si autorul preciza:

“Despre administratia locala n-avem date precise, totusi aceasta isi are trecutul ei. Azi exista local propriu de primarie, cu incaperile necesare, comuna fiind administrata de un primar, cu notar si functionari comunali”.

Pe langa primar si viceprimar, in cadrul administrativ mai functioneaza un secretar, un contabil, un casier, un referent cu starea civila si unul agricol si, in sfarsit, un paznic (guard).

Politia. Misiunea Politiei este aceea de asigurare si aparare a sigurantei cetateanului, de pastrare a ordinei, a disciplinei si a linistii publice, a proprietatii private, atat in intravilan cat si in extravilan.

Inca din vremea lui Matei Basarab (1632-1654), aflam ca “paza satelor era asigurata de doua formatiuni de slujitori calari, numiti calarasi de margine si martologi”, care primeau pamanturi in folosinta si se inarmau pe cheltuiala lor, fiind condusi de un capitan. Erau folositi si ca oameni de legatura intre satele vecine.

Fiind sub suzeranitate turceasca, membrii acestor formatiuni purtau denumiri turcesti, precum: martalogi, agii, beslii, deslii.

Aceste utitati specializate in domeniu aveau misiuni de paza, supraveghere, control, de aparare a proprietatii locuitorilor din unitatea administrativa pe care o aveau in subordine. Ulterior au mai aparut si alte formatiuni similare, cum ar fi Corpul Gardienilor Publici, Paza Contractuala si altele.

In prezent, politia are un sediu stabil, in localul Primariei. Are un spatiu compus din trei camere, iar personalul de deservire se compune din trei cadre: un sef de post si doi subalterni.

16

VIATA ECONOMICA

Troianul fiind un sat plasat la campie, intr-o zona care se remarca prin profilul sau agrar, este firesc ca locuitorii sai sa se fi ocupat inca din cele mai vechi timpuri cu agricultura si cu cresterea animalelor, ocupatii pe care le practica preponderent si astazi. Satenii cultiva cereale, plante tehnice, legume, vita de vie si cresc animale. De fapt, cerealele, legumele, animalele si produsele animaliere au constituit si constituie principalele lor surse de trai.

Pescuitul si apicultura completeaza profilul agricol al localitatii, facand sa creasca potentialul economic al comunei.

Pana la mijlocul secolului al XX-lea aici erau foarte raspandite culturile de in si canepa. In apa Urluiului erau “topite” tulpinile de canepa, apoi pentru inlaturarea partii lemnoase se foloseau melita si daracul, obtinandu-se fuiorul, din care, in noptile de iarna, femeile obtineau firul de tors folosit la urzeala pentru macate din bumbac si velinte din lana, la tesutul panzei de canepa sau de in, a carpetelor, stergarelor si perdelelor.

In aceeasi perioada, unii locuitori ai satului se ocupau cu cresterea viermilor de matase (sericicultura). Borangicul servea si el la confectionarea camasilor, prosoapelor, perdelelor si a altor vesminte de matase. Aparitia matasii artificiale si apoi a fibrelor sintetice au facut ca aceasta indeletnicire sa-si restranga aria de activitate, ajungand ca in zilele noastre sa dispara definitiv. Aproape aceeasi soarta au avut-o si razboaiele de tesut din cauza panzeturilor si stofelor produse pe cale industriala. Din ce in ce mai rar, sau aproape deloc intalnesti cuvinte precum: darac, melita, raschitor, vartelnita, ciclic, furca de tors si alte denumiri ale unor obiecte care sunt din ce in ce mai putin folosite, ele pierzandu-si aria de utilizare.

Salciile si rachitele aflate pe malurile Urluiului si papura, care creste in anumite portiuni ale acestuia, au favorizat practicarea impletitului. Din nuiele, unii locuitori si-au impletit cosuri pentru carat porumbul, cosuri orbesti (pentru prins peste), garduri, patule si alte constructii anexe, iar din papura si-au confectionat rogojini, papornite (sovarci), stergatoare de picioare, papuci etc.

Din trestia de pe Urlui, impletita cu papura, se fac gardulete sau cotete pentru prins peste cu minciogul. Tot trestia este folosita la fabricarea unditelor.

Pentru confectionarea unor obiecte de imbracaminte, a unor obiecte de uz casnic, a unor unelte de prelucrare a pamantului, sau pentru efectuarea unor lucrari de constructii, sau de reconditionare si intretinere a locuintelor, exista printre localnici: croitori, tamplari, dogari, zidari, zugravi, fierari, lacatusi, strungari etc. In ultima perioada de timp a crescut paleta ocupatiilor si meseriilor practicate de locuitorii satului (in comuna sau plecati pe alte meleaguri) cu profesii precum: mecanici agricoli, mecanici auto, electricieni, electronisti, invatatori, profesori, ingineri, medici etc.

O parte a membrilor comunitatii s-au privatizat, practicand comertul (13 societati cu profil de comert si sapte asociatii familiale), iar in comuna exista unitati prestatoare de servicii: frizerie, cismarie, sifonarii etc.

17

Nu putem omite nici faptul ca in comuna intre anii 1974 si 1992 a functionat o brutarie, construita in 1974, la intrarea in sat, pe partea stanga a soselei Rosiorii de Vede – Troianul, vizavi de moara. De asemenea in cladirea din spatele Primariei in perioada 1992-2002 a functionat o agentie CEC.

Pentru macinatul graului si al porumbului, pana in 1990, localnicii utilizau moara din comuna (situata la iesirea din sat pe partea stanga a soselei ce merge spre Rosiorii de Vede) sau mergeau la morile din comunile invecinate (Peretu, Baneasa, Salcia). Pe parcursul secolului al XX-lea in comuna au existat chiar mai multe mori, dar, intre timp, ele au disparut (au falimentat, sau au ars).

Laptele obtinut de la vaci, oi sau capre, satenii il foloseau de regula pentru consumul propriu, simplu sau prelucrat (branza, unt, smantana). Cantitatea de lapte care le prisosea era comercializata, fie individual, la consateni sau la piata din Rosiorii de Vede, fie prin contracte cu mici fabrici de branzeturi din Rosiorii de Vede. In acest sens, in comuna exista un centru de colectare a laptelui (“casarie”), unde micii intreprinzatori veneau si “ridicau” laptele colectat, prin delegati, cu mijloace de transport proprii.

Dupa revolutia din decembrie 1989, in perioada 1992-1994, in imediata apropiere a dispensarului veterinar, intre sosea si paraul Urlui, a fost construita o mica “Platforma industriala” patronata de firma SCIO si administrata de Scaunasu Mihai si Ionescu Radu, in componenta careia intrau: o moara, o presa pentru ulei si o mica fabricuta de prelucrare a laptelui, purtand emblema “Pastorel”.

Moara macina in jur de 200kg de malai si 1400 kg de faina pe ora, iar fabrica de lapte prelucra si ea 1600 litri de lapte pe ora (branza, iaurt, smantana, unt, lapte batut si lapte dulce pasteurizat).

18

Societatea avea un personal compus din circa 50 de angajati si in cadrul ei erau prelucrate produse cerealiere sau animaliere ale localnicilor, sau ale satenilor din comunele invecinate. Produsele finite, in special cele obtinute din prelucrarea laptelui erau valorificate in tara sau la export.

Satenii isi macina graul si porumbul din productiile proprii si in vechea moara a satului, in cantitati necesare consumului personal si pentru hrana animalelor din curte.

Dar ocupatia de baza a celei mai mari parti a locuitorilor satului este agricultura. Este cunoscuta si practicata inca din cele mai vechi timpuri si pastrata pana in zilele noastre, cand prin cuceririle tehnicii, mijloacele mecanizate au luat locul plugului cu boi, al masinilor de secerat, al batozelor si al vapoarelor cu abur folosite la treierat.

De fapt, in diferite documente intalnite, localitatea Belitori este considerata ca fiind un sat vechi de agricultori, ai carui locuitori erau in mare parte mosneni, dar printre care locuiau si clacasi. Mosnenii constituiau o categorie de oameni liberi, posesori ai unei bucati de pamant mostenit de la strabuni si care n-au cazut sub stapanirea nici unui boier, sau a unui stapanitor de pamant (manastire etc.). ei isi organizau singuri munca pe pamantul lor. Clacasii erau o alta categorie de tarani, cei lipsiti de pamant si care munceau pe pamanturile mosierului sau ale manastirii de care tineau, adica faceau claca. Numarul acestora din urma s-a redus treptat pe parcursul istoriei, dupa Revolutia din 1848, cand s-a pus problema desfiintarii clacii, dar mai ales incepand cu anul 1864, o data cu “improprietarirea lui Cuza” si continuand cu celelalte improprietariri ori prin cumpararile de pamant ce au avut loc. Ba chiar, de la 1931, o data cu introducerea Regulamentului Organic, noua lege ii obliga pe proprietarii de mosii sa dea clacasilor teren pentru casa, curte si gradina.

Printre cele mai cunoscute si fructoase improprietariri (intre anii 1864 si 2000 in Romania s-au efectuat 14 reforme in agricultura), de care au beneficiat si locuitorii satului nostru, amintim:

-reforma din 1864, cunoscuta si sub numele amintit, de “improprietarirea lui Cuza”;

-reforma din 1889 facuta de regele Carol I dupa Razboiul de Independenta;-reforma infaptuita de regele Ferdinand in 1921, dupa primul razboi mondial,

reforma prin care au fost improprietariti veteranii intorsi de pe front si familiile celor morti in razboi. In urma acestei reforme agrare, o mare suprafata din terenul arabil al comunei (peste 2000 ha) a ramas in stapanirea marilor proprietari. Cu toate acestea, datorita teritoriului intins al comunei, oferta a fost multumitoare pentru locuitorii satului. Fiecare familie a primit un lot care ii completa proprietatea la cinci ha si au fost distribuite si mici loturi pentru tinerii casatoriti (loc de casa si gradina). In orice caz, reformele agrare amintite au regenerat si au revitalizat bunastarea materiala a localnicilor, viata economica a satului, stimuland in acelasi timp si cresterea demografica.

-reforma din martie 1945, ulttima, dupa cel de al doilea razboi mondial, cand s-a dat pamant celor ce au luptat pe front, celor fara pamant si saracilor. Pamantul provenea din exproprierea mosierilor, acestora ramanandu-le maxim 50 de hectare. Taranii au primit insa foarte putin pamant, mare parte din pamantul expropriat intrand in posesia statului. De fapt, in anul 1949, statul a confiscat in totalitate pamantul mosierilor, acestia au fost declarati “dusmani ai poporului”, apoi arestati si aruncati in inchisori. Printre

19

ultimii expropriati din comuna amintim pe Mihai Protopopescu, Paulina Tak, Nicu Badirescu, Florica Cantuniari, Ilie Constantinescu si Costica Cristescu.

TRANSPORTURI RUTIERE SI CAI FERATE

Drumuri. Este cunoscut rolul social si rolul economic al drumurilor, ele stabilind legaturi intre diverse localitati sau zone, prin ele facandu-se circulatia marfurilor si a persoanelor, ele fiind cele care contribuie in mare masura la dezvoltarea si emanciparea unei localitati.

Momentan, Troianul este legat de localitatile din imediata apropiere prin drumuri de calitati diferite. Astfel, de gata Troian si de comuna Baneasa este legat prin drumuri de tara, drumuri de pamant, de peretu printr-un drum comunal (DC 41), de Urluiul si de Rosiorii de Vede prin drumul asfaltat DN 65 E-care de fapt este cel mai circulat drum din zona in momentul actual.

Putem aminti insa ca din cele mai vechi timpuri, zona a fost brazdata de numeroase drumuri, mai importante sau mai putin importante, iar dintre cele mai vestite, care au trecut prin comuna, sau prin imediata apropiere, amintim:

-drumul pescarilor (Legiunea I-a Italica) – este un drum ce dateaza inca din perioada romana, el urmand vechile drumuri si poteci daco-romane;

-drumul oii – pe care veneau ciobanii cu oile la iernat (transhumanta);-drumul sarii;-drumul untului;

20

-drumul diligentei (al postei);

Cai ferate. Portiunea de cale ferata (simpla, nu dubla) care trece cel mai aproape de satul Troianul, este linia Rosiorii de Vede – Turnu Magurele (46 km), data in exploatare pe 12 septembrie 1887, prelungirea ei pana in portul dunarean Turnu Magurele cu inca 5,27 km fiind realizata sase ani mai tarziu (1 noiembrie 1893). Darea in folosinta a acestei linii de cale ferata a insemnat un eveniment cu consecinte economice si sociale deosebite in cadrul zonei. Economic, ea a insemnat un pas important in ceea ce priveste transportul marfurilor si al calatorilor, nu numai in privinta volumului de marfa sau a numarului de persoane, ci si prin prisma rapiditatii si a sigurantei circulatiei.

Trist este faptul ca la vremea respectiva, boierii care aveau proprietati in partea de vest a satului nu s-au ridicat la nivelul importantei evenimentului si n-au permis ca linia ferata sa treaca peste mosia lor, prin imediata apropiere a satului, astfel ca statia de “deservire” a comunei, statia de cale ferata Troian, se afla la circa 6 km de sat.

Gara se preconiza a se construi, spun batranii, cam pe unde este sediul asociatiei agricole “Celezvit” de azi, pe mosia arendasului Gogu Hristodorescu, dar acesta s-a opus, fiindu-i teama ca nu cumva scanteile de la locomotiva (erau locomotive cu abur pe atunci) sa declanseze vreun incendiu in lanurile de grau, asa ca au asezat gara la periferia mosiei.

P.T.T.R. – SERVICIUL DE POSTA SI TELECOMUNICATII

a.Posta. putem preciza, ca in comuna, activitatea de posta a demarat inaintea serviciului de telecomunicatii, dat fiind faptul ca era mai usor de pus la punct si ca orice localitate de pe intinsul tarii trebuia sa aiba legaturi cu institutiile centrale (justitie, comisariat, prefectura etc.) sau alte localitati.

In perioada anilor 1940-1950 serviciul postal era asigurat de catre factorii postali ai Oficiului Postal Rosiorii de Vede, care se deplasau cu corespondenta normala si speciala la sediul Primariei comunale, cu o sareta cu cal. Ulterior, la nivelul comunei s-a infiintat un post de agent postal – persoana care se ocupa cu prestarea de servicii de natura postala: presa, corespondenta, telegrame, convorbiri telefonice, colete postale, mandate etc.

Abia mai tarziu, dupa anul 1960, s-a infiintat in comuna o agentie P.T.T.R., (care din august 1980 a devenit oficiu postal), care era incadrata cu un diriginte, trei telefoane, doi factori postali (care distribuiau corespondeta), respectiv un electromecanic (linior) pentru intretinerea liniilor telefonice si a liniilor de radioficare, introduse intre timp. De data aceasta transportul corespondentei si serviciul de mesagerie de la oficiul P.T.T.R. Rosiorii de Vede se efectueaza cu mijloace auto, care executa curse pe itinerarii bine stabilite, cursele fiind intotdeauna insotite de un manuitor de valori, care preda si prelua de la fiecare oficiu local, sacii cu corespondeta si alte valori materiale sau banesti.

b.Telecomunicatii. Privitor la serviciul de telefonie, comuna Belitori a fost conectata la centrala telefonica manuala Rosiorii de Vede la sfarsitul anilor 1930, prin construirea unui traseu telefonic, lung de 8.4 km, ca o bifurcare din traseul telefonic

21

Rosiorii de Vede – Turnu Magurele, printr-o linie de stalpi telefonici. La inceput, a functionat un singur telefon de tip B.L. (baterie locala), cu manivela, instalat in incinta Primariei vechi.

La nivelul anilor 1952-1953, in acelasi local al Primariei s-a instalat o centrala telefonica semiautomata rurala, cu o capacitate de 8 numere, de cate 4 cifre, acoperind necesarul de posturi telefonice de la acea vreme, pentru unitatile economice si institutiile comunei. Dupa 1960, ea a fost inlocuita cu o centrala telefonica manuala de tip BL de perete, cu o capacitate de 30 de numere, la care abonatii telefonici aveau aparatul telefonic dotat cu o manivela cu ajutorul careia, prin invartire, faceau apel la centralista. In scurt timp, aceasta centrala a fost mutata din incinta primariei in corpul de cladire al fostei Bai Comunale (casa de nasteri), aflata chiar in spatele Primariei.

In acelasi corp de cladire, in 23 august 1863, s-a pus in functiune si o statie de radioficare, cu tuburi electronice, cu o capacitate de 1000 de posturi (abonati). Abonatii nu puteau selecta un anume post de radio, ascultau doar postul de radio fixat de cel de la statie. Treptat, dupa electrificarea comunei in fiecare casa au aparut unul sau chiar mai multe aparate de radio, fixe sau portabile. Au aparut apoi televizoarele alb-negru, apoi cele color si in prezent functioneaza televiziunea prin cablu ce ofera locuitorilor posibilitatea vizionarii programelor de pe mai multe canale romanesti sau straine, antenele parabolice fiind instalate pe cladirea Caminului Cultural.

Dupa 1995, in comuna au aparut si telefoanele mobile, telefoane de ultima generatie, abonatii preferand societati precum Telemobil, Mobifon-Connex, Mobilrom-Orange (Dialog), Cosmorom, Zapp si altele.

DEMOGRAFIA

In tot judetul, citim in “File de istorie teleormaneana”, de Ioan Spiru, existau doar 12 sate cu peste 100 de familii, cel mai mare dintre ele fiind satul Belitori, cu 233 de case, cu o populatie de 888 de locuitori, dintre care 448 parte barbateasca si 440 parte femeiasca. Alte documente ale vremii ne pun la dispozitie date prinvind evolutia numerica, in timp, a populatiei din localitate, pe numar de familii sau de locuitori.

Astfel, in 1835 erau 215 familii, in 1837 erau 249 de familii, in 1900 erau 2454 de locuitori, in 1909 erau 669 de familii cu 3292 de suflete, apoi in 1948 erau 3836 de locuitori, in 1971 erau 5500 de locuitori, in 1977 erau 4457 de locuitori, iar in 2002, asa cum mentioneaza ultimul recesamant al populatiei erau 3595 de locuitori, iar pe sexe populatia era impartita aproximativ egal, respectiv 48,3 % barbati si 50,7 % femei.

Dupa cum se observa, pe masura ce s-a inaintat in timp, numarul de locuitori ai localitatii a crescut, dar sunt si perioade in care din diverse motive acesta a scazut.

Analizand datele existente la Directia Judeteana de Statistica observam ca la recensamantul din 1977, in comparatie cu cel din 1966, se constata restrangerea numarului persoanelor in varsta de 30-34 de ani, respectiv din grupa de varsta de 55-59 de ani, acestea fiind persoanele nascute in majoritate in anii 1943-1947, respectiv intre 1919-1922, adica imediat dupa cele doua razboaie mondiale. Se mai observa ca in 1988, fata de 1977, scade populatia din grupele tinere, 0-4 ani, 10-14 ani, iar in cea din grupele 60-69 de ani creste. Tot documentele aceastei institutii arata ca ponderea populatiei tinere a crescut de la 23.4%, in anul 1977 la 34.5%, in anul 1980, apoi a scazut la 23,5%, in

22

anul 1985. Ponderea populatiei adulte s-a mentinut insa in aceleasi limite, respectiv de 59.6% la cei de 15-60 de ani si de 16% la cei de peste 60 de ani.

Din datele recensamantului din 1966 reiese ca populatia activa avea o pondere de 60% din totalul populatiei, iar peste 80% din populatia activa se ocupa cu agricultura, fapt care reflecta caracterul preponderent agricol al localitatii. Populatia activa ocupata in alte ramuri de activitate se prezinta astfel:

-6% in industrie;-3,4% in constructii;-2,6% in invatamant, cultura si ocrotirea sanatatii;-2,6% in circulatia marfurilor;-1,9% in alte ramuri.

In perioada dintre cele doua recensamanturi ale populatiei mentionate mai sus, precum si dupa 1977, se inregistreaza un adevarat exod al populatiei active de la sat la oras.

Industrializarea tarii cu orice pret si urbanizarea megalomanica din perioada epocii ceausiste, au facut ca numarul locuitorilor de la sate sa scada simtitor. In urma creeri marilor platforme industriale din Bucuresti, Pitesti, Rosiorii de Vede, Alexandria, Turnu Magurele si Videle (ca sa le amintim doar pe cele mai apropiate), s-a produs un exod puternic al satenilor spre orase, depopuland satele si ingrosand randurile muncitorimii (iar mai tarziu pe cele ale somerilor), practicandu-se pe scara larga navetismul cotidian si saptamanal.

In aceasta perioada in comuna Troianul erau aproximativ 1.400 de navetisti, barbati si femei. Peste 60% din bratele de munca de care dispuneau C.A.P.-urile erau absorbite de industrie si santierele de constructii. Multi au plecat cu familiile si si-au fixat domiciliul la oras.

Acest fenomen se intampla nu numai la Troianul, ci si in alte localitati din judet, sau din tara. Forta de munca a comunei Troianul a fost in general absorbita, in aceasta perioada, de orasele Rosiorii de Vede si Bucuresti. Din cauza acestui proces, in intervalul 1960-1980, numarul mediu al personalului muncitor din orasul Rosiorii de Vede a crescut de aproape patru ori, un spor deosebit realizandu-se in industrie, unde numarul persoanelor ocupate este de sase ori mai mare. Evident ca acest fenomen a produs mutatii active din zona, implicit din Troianul. Astfel, sporul natural al populatiei din Troianul era in aceasta perioada de 7,9%, cu mult mai mic decat cel al populatiei din orasul Rosiorii de Vede, care era de 20,8%. Este si o explicatie a fluctuatiei numarului de locuitori ai comunei din momentul respectiv: Troianul avea un sold migratoriu negativ (-8,9%), iar orasul Rosiorii de Vede avea un sold migratoriu pozitiv (+17%). O buna parte din navetisti s-au stabilit definitiv in orasele in care au facut naveta, ceea ce constituie si o explicatie a scaderii numarului de locuitori din ultimul timp. O alta explicatie ar fi aceea ca multi fii ai satului s-au calificat in diverse meserii specifice industriei, comertului, invatamantului si altor ramuri economice si n-au mai ramas sa lucreze in agricultura, ocupatie preponderenta a locuitorilor satului nostru. Firesc, ei si-au stabilit domiciliul unde aveau locul de munca. Nu e de neglijat nici numarul celor care au plecat sa munceasca in alte tari in cautarea unui loc de munca, sau a unor locuri de munca mai bine

23

platite; in acest sens, un important numar de locuitori ai satului lucreaza in Spania si Italia.

La nivelul anului 2002, asa cum arata datele ultimului recensamant al populatiei, numarul de locuitori ai comunei era de 3595.

Repartizarea pe sexe este de 50,7% femei si 49,3% barbati, deci aproximativ egala, echilibrata, cu un usor excedent feminin, dar care nu influenteaza semnificativ nuptialitatea si natalitatea.

Populatia activa reprezinta 72,3%, copiii si adolescentii reprezinta 11,8%, iar pensionarii 15,9%.

Acelasi recensamant arata ca populatia comunei este majoritar de nationalitate romana, iar din cei 3595 de locuitori ai sai doar 35 de persoane (adica 1%) fiind de alta etnie, anume rromi, cetateni care s-au integrat relativ bine in comunitatea locala.

Pe teritoriul comunei nu locuiesc alte etnii.La nivelul comunei, in momentul actual, modelul dominant este cel al familiei cu

doi copii, spre deosebire de anii anteriori, sau mai indepartati, cand predominau familiile cu un numar mare de copii.

Rata natalitatii este in scadere: 14,4 in 1977; 7,9 in 1992; 6,6 in 1994, iar a mortalitatii este in crestere, respectiv 8,61 – 16,1 – 15,2 in aceiasi ani.

Majoritatea populatiei este de cult ortodox (96,55%), cultul adventistilor de ziua a saptea fiind de numai 3,42%. Printre localnici nu exista nici o persoana “fara religie”, sau care sa nu-si fi declarat religia la ultimul recensamant.

Privitor la calitatile locuitorilor putem afirma, fara teama de a gresi, ca sunt buni gospodari, au un dezvoltat simt al proprietatii, sunt de statura potrivita, prezentabili, cu o infatisare placuta, cu o tinuta mandra si demna, sunt comunicativi, ospitalieri, harnici, pasnici, priceputi, buni familisti si buni crestini. Femeile sunt frumoase, vioaie, harnice si bune gospodine.

SANATATEA

Sanatatea umana. E firesc ca sanatatea sa fie element prioritar in viata oricarei comunitati. Pe langa grija pe care si-o poarta fiecare individ pentru a nu se imbolnavi, sau in cazuri nefericite, de a se trata singur, trebuie sa recunoastem ca au trecut de mult vremurile unor tratamente empirice, e unor leacuri barbatesti, sau cea in care asistenta sanitara era ca si inexistenta, ea fiind “asigurata” de un agent sanitar la cateva sute sau mii de oameni si cand febra tifoida, tuberculoza, pelagra si alte boli epidermice bantuiau nemilos prin lumea satelor si chiar a oraselor.

Avand in vedere progresele continue pe care le-a facut medicina si implicit terapia bolilor, locuitorii comunei Troianul au cautat pe cat posibil sa tina pasul cu timpul. In acest sens in localitate exista un vechi dispensar medical cu trei – patru camere, construit inca din anul 1905. A functionat ca dispensar o perioada limitata, dupa care, in timpul primului razboi mondial si putin dupa, a fost folosit ca local de scoala pentru fete. Din 1934 redevine dispensar medical, fiind ridicat la rangul de circumscriptie medicala.

Intre anii 1948 si 1960, in cladirea din spatele actualei primarii a functionat in comuna si o casa de nasteri (i se spunea “baie”), care a inregistrat in acea perioada 1200 de nasteri.

24

In acea vreme, destule gravide din localitate nasteau acasa, sub supravegherea unor femei care se pricepeau la “mosit”.

Altele mergeau sa nasca la casa de nasteri, unde, alaturi de “camera de nasteri”, intr-o alta incapere era amenajata si o baie necesara efectuarii toaletei gravidelor inainte si dupa nastere. De aici i-a ramas casei de nasteri numele de “baie”.

Inainte de 1944, personalul medical era compus dintr-un medic generalist, o moasa si un oficiant sanitar.

Intre timp lucrurile au evoluat si cu sprijinul cetatenilor din comuna, in anul 1972 a inceput constructia unui local nou, un spital modern, pentru nevoile de sanatate ale locuitorilor. Constructia este amplasata langa cea a vechiului dispensar medical, localul acestuia din urma fiind destinat acum serviciului de posta si telecomunicatii.

Noul dispensar uman (spital) a fost dat in folosinta in iarna anului 1974, fiind compus din parter, etaj si subsol si avand in dotare o maternitate, un stationar, cabinete de interne, pediatrie si stomatologie, farmacie etc, in total 42 de camere. De atunci s-au perindat prin el 32 de medici, dintre care 19 pediatri si 11 stomatologi, instabilitate ce isi are cauza in dorinta acestora de a profesa la oras. Printre cei mai stabili medici, pe care localnicii ii respecta, ii stimuleaza si le poarta recunostinta, fara a-i uita si pe ceilalti, ii amintim pe dr. Trifan Ion, dr. Mogaldea Ion si dr. Ciprian Teodor.

In cadrul actualului spital functioneaza, in prezent, un cabinet de medicia generala, un cabinet de stomatologie, o farmacie si zece saloane, iar ca personal de deservire: un medic generalist, un medic stomatolog, o farmacista, patru asistente si o femeie de serviciu.

Dispensarul veterinar. Se stie ca menirea medicilor veterinari, in colaborare cu tehnicienii veterinari, este de a apara sanatatea animalelor, prin vaccinari si tratamente curative, de a preveni aparitia unor boli infecto-contagioase la animale si chiar la oameni, de a asigura asistenta sanitar-veterinara si de a verifica si garanta calitatea produselor de origine animala, in scopul apararii sanatatii publice. In acest sens, in momentul actual, in cadrul comunei Troianul isi desfasoara activitatea dispensarului veterinar, in cadrul caruia activeaza un medic veterinar (dr. Crisan Oliviu) si un tehnician de specialitate (Ion Delca). De asemenea, exista si doua farmacii cu profil veterinar, una in cadrul dispensarului si una in piata satului, deservita de medicul Florina Constantin.

Dispensarul veterinar din comuna fiinteaza incepand de dupa cel de al doilea razboi mondial si datorita cooperarii dintre specialistii veterinari, la nivelul comunei nu au aparut epizotii care sa determine intrarea localitatii in carantina si s-a evitat riscul aparitiei unor toxiinfectii alimentare.

In ceea ce priveste igiena alimentara, aceasta este asigurata si controlata prin laboratorul sanitar-veterinar, aflat in cadrul dispensarului veterinar.

INVATAMANTUL

Dezvoltarea economica si sociala a societatii, nevoile administrative si comerciale de intocmire a unor acte sau de efectuare a unor operatiuni financiare au impus in decursul timpului nevoile de cunoastere a scrisului, cititului si socotitului. Bisericile de

25

lemn, sau cele de tip bordei erau adevarate lacasuri de cult, ele au fost primele centre de invatatura, in ele au fost pregatiti primii pisari, dieci, gramatici, logofeti. Insa o mai mare preocupare prinvind politica scolara se constata incepand cu secolul al XVIII-lea, iar pe masura evolutiei in timp au existat preocupari si mai intense in acest sens.

Astfel, unuul dintre numeroasele puncte ale programului revolutionar al lui Tudor Vladimirescu era reforma scoalara.

Oficial, primul local destinat exclusiv scolii a fost o constructie unde se afla acum cladirea fostei Scoli nr.1 (scoala care a purtat numele poetului Vasile Alecsandri, cel care a trecut prin zona in timpul razboiului de independenta), situata intre Primarie si soseaua Rosiorii de Vede – Furculesti. A fost o cladire din lemn si gard, lipita cu pamant, care adapostea putini copii ai satului veniti sa-si lumineze mintea. In locul acesteia s-a ridicat intre 1889-1890 cladirea actualei scoli, zidita din caramida si acoperita cu tabla zincata, dupa tipul dat de “Casa scoalelor”. Initial, avea doua sali de clasa foarte spatioase si un coridor care le separa; ulterior i s-au atasat o sala de clasa si o locuinta pentru director. In timp, crescand numarul de elevi, localul s-a extins cu alte sali de clasa si anexe.

In timpul primului razboi mondial o parte din elevi (fetele) au invatat in localul fostului dispensar medical, actuala Posta.

Pe la 1900 s-au introdus tablitele de piatra, pe care se scria cu un condei din ardezie. Era un pas inainte fata de scrierea pe nisip, dar si tablita prezenta mari dezavantaje. Scoala era “tinuta de preoti si cantareti”, fiecare primind pentru munca sa “plata in bucate si cate doi lei de la fiecare locuitor al satului”, indiferent daca acesta avea copil la scoala sau nu avea. Se platea un leu la Sf. Dumitru (26 octombrie) cand incepea anul scolar la sate si un leu la Sf. Gheorghe cand se inchidea anul scolar. La sate anul scolar dura sase luni, iar la orase noua luni.

Sporind numarul locuitorilor si crescand interesul pentru stiinta de carte, localul construit in anul 1890 nu mai facea fata numarului de elevi, asa ca in 1924 ia fiinta o a doua scoala primara, zisa Scoala nr.2, care initial a functionat intr-o casa cumparata de la Iancu Girescu, fostul sef de gara al statiei CFR Troian. Aici, invatamantul se desfasura in conditii foarte grele, deoarece doua Sali erau construite pe pivnita, iar a treia era pardosita cu ciment, asa ca incaperile erau tare friguroase, mai ales in anotimpul rece. Din neglijenta omului de serviciu, in ianuarie 1933, aceasta scoala a luat foc, directorul scolii din acea perioada, renumitul invatator Marin Minca, si cu cativa sateni reusind, cu greu, sa salveze dulapul cu arhiva scolii. Pe acelasi loc, in anii urmatori, s-a ridicat un nou local pentru scoala, cu doua sali de clasa si o cancelarie, cel existent si azi.

Pentru a-i scuti pe copiii din catunele Dulceni si Vatra de a mai parcurge pe jos cativa kiliometri pana la scoala “din centru”, pe ploaie, ninsoare, vant sau ger, in 1934 ia fiinta a treia scoala primara din comuna, cea din catunul Dulceni, iar in anul 1949 cea de-a patra – in catunul Vatra. Din anul scolar 1958-1959 devin obligatorii 7 clase, deziderat care, din cauza lipsei localurilor de scoli, se realizeaza abia in anii 1961-1962. Generalizarea invatamantului de 8 ani a ridicat din nou problema lipsei spatiului scolar. In consecinta, prin contributia statului cu 400 de mii de lei, din fondul central si cu contributia satenilor cu diferenta pana la 900 de mii de lei, s-a construit, intre 1963-1965, in comuna, inca un local de scoala, modern, alcatuit din 8 sali de clasa si un laborator de fizica, 4 din salile de clasa devenind cabinete de limba si literatura romana, matematica, biologie si istorie-geografie.Spatiul local are si cancelarie si secretariat.

26

Cele doi noi localuri de scoala contruite in deceniile sase si sapte ale secolului al XX-lea, situate de o parte si de alta a soselei care vine dinspre Rosiorii de Vede, putin mai spre nord de fosta scoala numarul I, ale carei Sali de clasa au capatat alte destinatii: doi au devenit ateliere scolare, alta a devenit biblioteca sateasca, alta local de gradinita.

Urmare a scaderii populatiei scolare, in ultimele decenii mai este utilizata ca scoala doar cladirea cu etaj, inaugurata in 5 octombrie 1965, care are o baza materiala destul de buna, dar in parte depasita moral, in prezent dispune de 11 computere, dintre care 9 sunt obtinute prin contributia parintilor elevilor, unul prin mijloace proprii si unul primit din partea Inspectoratului Scolar Judetean. Biblioteca scolii dispune de 7652 de volume, cititorii fiind elevii si cadrele didactice. Laboratoarele dispun de aparatura si substante necesare efectuarii diferitelor experiente, ce contribuie la mai buna pricepere a lectiilor, la aprofundarea si consolidarea cunostintelor elevilor.

Din anul 1972, cand liceul a fost impartit pe “trepte” si anume treapta I (incluzand clasele a IX-a – a XII-a), in Scoala nr. 1 Troianul a functionat si treapta I de liceu, profil agricol, activitatea practica a functionat si treapta I de liceu, profil agricol, activitatea practica desfasurandu-se in atelierele de sudura, respectiv lacatuserie, amenajate, asa cum am amintit, in sali ale cladirii vechi a Scolii nr.1.

Din 1991, scoala Troianul nu a mai functionat si cu treapta I de liceu.

Gradinita. Referitor la invatamantul prescolar din comuna, putem afirma ca aceasta isi are inceputurile in anul 1950, dupa reforma invatamantului din 1948, in baza Decretului 175, care prevedea infiintarea de gradinite si camine de zi in localitatile rurale,

27

acolo unde exista posibilitati si un numar suficient de copii care sa poata fi inscrisi in aceste unitati.

Imediat dupa infiintarea G.A.C. “Timpuri Noi”, in localitatea noastra s-a infiintat si o gradinita, primii prescolari fiind copiii taranilor colectivisti. Initial, prima gradinita a functionat in sediul unitatii amintite, si printre alte meniri o avea si pe aceea de a veni in sprijinul mamelor care lucrau in G.A.C.

Gradinita era cu program prelungit si oferea masa, cazare si educatie in mod gratuit.

Dupa doi ani de functionare cu program prelungit, gradinita a devenit una cu program normal, functionand in localul fostei Scoli nr.1, unde de altfel mai functioneaza si astazi cu doua grupe de copii.

VIATA RELIGIOASA

Cultul ortodox. Cultul crestin ortodox tine de biserica crestina rasariteana si nu putem vorbi despre locuitorii comunitatii fara sa vorbim si despre viata lor religioasa, despre credinta lor in Dumnezeu.

Accidental sau nu, in urma diverselor sapaturi executate la fundatiile unor case sau a altor constructii, a unor fantani sau a unor lucrari agricole efectuate asupra pamantului, in afara resturilor unor obiecte de uz gospodaresc, au fost scoase la iveala cruciulite, ramasite preotesti si obiecte de cult, adica urme ale vietii crestine existente pe

28

teritoriul localitatii noastre, urme ce dateaza probabil din primele secole ale crestinismului.

Dupa anul 1830 s-a redus foarte nu numai numarul preotilor, dar a scazut si numarul bisericilor. Foarte multe erau construite din lemn, dar acestea, fie au fost arse in timpul razboaielor, fie in urma unor intamplari nefericite, fie au fost lasate in parasire pana la disparitia lor. O data cu cresterea numarului de locuitori ai asezarilor, locul bisericilor din lemn a fost luat de biserici din zid, mai rezistente, mai luminoase, mai impunatoare, cu mai multa stabilitate si durabilitate si cu o acustica mai buna.

Momentan, in comuna Troianul, incluzand si satul Dulceni, sunt trei biserici ortodoxe. Istoricul lor il aflam in mare parte din pisaniile scrise in pridvorul sau in interiorul acestora, pisanii care constituie adevarate carti de identitate a lor, ele furnizandu-ne date cu privire la anul zidirii bisericilor, la istoricul lor, informatii privitoare la pictura, reparatii, preoti etc.

Cea mai veche biserica existenta in comuna este biserica cu hramul Sfanta Cuvioasa Paraschiva, construita din zidarie in anul 1850. este situata pe partea stanga a drumului national Rosiorii de Vede – Furculesti, cam la un kilometru de la intrarea in sat.

Cronologic, se pare ca este a patra biserica construita in sat, primele trei avand alte amplasamente.

Datorica cresterii numarului de locuitori ai comunei, s-a simtit nevoia construirii unei a doua biserici a satului (cronologic ar fi a cincea, daca luam in calcul si pe cele disparute, anume cele cu hramul Sf. Spiridon, Sf. Anastasie si Sf. Nicolae si care dupa o jumatate de secol nu mai corespundeau, probabil, din punct de vedere al capacitatii sau al sigurantei constructiei). Din vechea biserica se mai pastreaza sase mari icoane

29

imparatesti, icoane ce se afla la sediul Episcopiei din Alexandria, unele dintre ele fiind expuse la Muzeul de Istorie al acestui oras.

Cu privire la viata religioasa a locuitorilor comunei, cu putem trece cu vederea intervalul de timp dintre 1948 si 1989, cand, aici, ca si in toata tara, viata crestina a trecut printr-o perioada dificila, cand, sub regimul comunist, totalitarist, fenomenul religios a fost combatut si marginalizat. Cu toate acestea, biserica, de ambele culte, si-a facut datoria, fiind mereu alaturi de credinciosii sai, indrumandu-i si incurajandu-i in momentele de grele incercari. In toti acesti ani, personalul bisericesc si-a exercitat influenta morala asupra enoriasilor prin predicile care se tineau in biserici, in zilele de sarbatori, dar si prin discutiile purtate cu enoriasii, ori de cate ori se ivea prilejul. De asemenea, s-au intampinat greutati in renovarea, repararea si repictarea bisericilor.

Dupa 1989, se constata o reinviorare a activitatilor religioase, urmare a ridicarii restrictiilor totalitarismului comunist, lucru care se manifesta printr-o mai mare frecventa a enoriasilor in locasurile de inchinare, mai ales in zilele de sarbatori religioase traditionale.

Spre deosebire de un numar nesemnificativ al celor care nu se informeaza in legatura cu religia, marea majoritate a credinciosilor o fac saptamanal sau ocazional, in lacasuri de cult sau acasa, in intalnirile cu personalul de cult, in cadrul emisiunilor radio sau de televiziune sau cu prilejul serviciilor religioase ocazionate de momentele primordiale ale existentei. Alteori, desi constienti de importanta religiei, pe unii credinciosi, din lipsa de timp, multitudinea preocuparilor cotidiene, casnice sau profesionale, chiar si comoditatea uneori, ii impiedica sa fie mai activi religios. Nu trebuie uitat insa ca la mantuirea sufletului contribuie credinta lui Dumnezeu, faptele bune sau de caritate, respectul pentru institutia bisericeasca, loialitatea si corectitudinea fata de semenii din societate, respectarea invataturilor religioase. Si nu in ultimul rand, exeplul personal al celor care predica cultul.

Cultul adventist. Dupa anul 1916, alaturi de religia ortodoxa, in comuna incepe sa-si manifeste prezenta si credinta religioasa adventista, cult care predica a doua venire a lui Hristos, pe care ei o considera apropiata. Solia adventismului ajunge in Troianul prin fratele Manea Gherghita, convertita la adventism in perioada primului razboi mondial de un confrate.

Reintors la el in sat, el a inceput sa faca prozeliti; printre primii care au aderat la credinta adventa, in jurul anului 1920, au fost Radu Briceag, Dumitrache Chitu, Stefan Iordan si altii, formand un grup interesat de credinta noua ce li se facea cunoscuta.

Pentru inceput, intalnirile adventistilor aveau loc intr-o sala amenajata in casa presbiterului Manea Gherghita. Abia mai tarziu se incepe constructia unei case de rugaciuni care, pe 26 noiembrie 1926, a fost sfintita, devenind Biserica adventista de ziua a saptea, dedicata serviciului religios advent.

30

Cladirea acesteia se afla pe partea stanga a soselei ce vine dinspre Rosiorii de Vede spre Troianul, la circa 200-300 de metri de intrarea in sat.

Asa cum scrie Gyl Pey in “Noaptea stramutarilor”, istoria aparitiei si dezvoltarii Bisericii adventiste de ziua a saptea pe meleagurile romanesti contine intregul univers al marilor nasteri; cum era si firesc, trecerea unora de la ortodoxism la adventism nu s-a facut pe o cale neteda, fara asperitati, cu toate ca si un cult si celalalt au la baza credinta in Dumnezeu. Exista insa unele deosebiri de interpretare a unor paragrafe biblice, precum:

-ce zi saptamanala trebuie tinuta ca zi de odihna;-cand trebuie sa se dea botezul: la copiii nematurizati sau la adulti;-ce este curat si ce este necurat in ceea ce priveste mancarea si bautura;-ce este inchinarea si la ce sa ne inchinam;-inlocuiesc datinile, cuvantul lui Dumnezeu;-unde merg cei decedati, in rai sau in iad; le mai trebuie lor dupa moarte mancare,

bautura, haine, bani, lumina sau pomeni, mai consuma ei toate acestea;-cui trebuie sa marturiseasca omul pacatul: preotului ortodox sau de alt fel sau lui

Dumnezeu; cand se da plata pentru pacat; si cine o da, preotul sau duhovnicul; si alte chestiuni de acest gen.

La nivelul anului 2002, din cei 3595 de locuitori ai comunei, 123 sunt adventisti, dintre care 87 in Troianul, 35 in Vatra si unul in Dulceni.

31

ETNOGRAFIE SI FOLCLOR

Etnografie. Troianul face parte din salba de sate asezate pe valea Urluiului, chiar pe malurile aceastuia, aproape de apa si totusi la adapost de viituri.

Ca si celelalte sate de pe aceasta vale, Troianul are o structura poligonala neregulata, facand parte din tipul de sat “adunat”, caracaterizat printr-un spatiu restrans, nu rasfirate; are o retea stradala neregulata, din cele cateva strazi principale ramificandu-se o serie de uliti secundare, si unele si celelalte intortocheate, trasatura specifica satelor vechi si foarte vechi.

Preocuparile locuitorilor dintotdeauna sunt cele legate de cultivarea pamantului, activitate care si-a pus amprenta pe intrega spiritualitate locala.

Gospodaria traditionala este de tip agricol si reflecta ocupatiile de baza ale localnicilor.

In orice gospodarie taraneasca, in functie de spatiu si necesitati, pe langa casa de locuit si uneori o bucatarie de vara, mai intalnim si alte constructii anexe. Astfel, aproape fiecare gospodar mai are un grajd si, eventual, o tarla pentru animale, un cotet pentru pasari, o cocina pentru porci, un patul si o magazie pentru cereale, un sopron pentru adapostirea atelajelor si a uneltelor de lucru, un beci sau pivnita pentru adapostirea atelajelor si a uneltelor de lucru, un beci sau pivnita pentru pastrarea vinului, a tuicii si a altor produse alimentare si destul de frecvent o fantana dotata cu pompa electrica pentru udatul gradinii si asigurarii apei necesare in gospodarie. Fiecare cetatean isi construieste aceste anexe carora le mai spune si “oleauri” sau “acareturi”, in functie de forma si suprafata curtii, tinand la estetica gospodariei si totodata avand in vedere ca terenul ramas liber sa-i permita sa-si amenajeze si o mica gradina care sa-i furnizeze legumele necesare pentru consumul propriu si sa-i mai ramana eventual si putina “batatura” in care intalnim “culmea” (sforile pe care se intind rufele la uscat) si aleile de trecere incadrate de felurite flori.

Gospodariile sunt imprejmuite cu gard, care a avut o anumita evolutie in timp. Gardul este prevazut in partea de la strada, - “de la drum”, cum se spune “la tara” – cu doua porti de intrare in curte, de obicei alaturate, una mai mare (“vranita”) pe care intra in curte cu carul (sau cu masina in ultimul timp), si una mai mica pe care intra omul. Adeseori, langa ele gasim in parte dinspre strada strada, in exterior, o mica bancuta pentru stat “de vorba” la zile de sarbatoare. Daca inainte de 1960 trotuarele in timpul ploilor deveneau aproape impracticabile din cauza noroiului, incepand din anul amintit, pe fiecare ulita, pe una din parti, pe stanga sau pe dreapta, trotuarul este pavat cu dale din beton.

Locuinta. Locuintele, in general, sunt simple si sobre. Tipul de locuinta a fost determinat de relieful si clima specifice zonei, in acest sens locuintele fiind dezvoltate pe orizontala. Pana la 1900 dar destui ani si dupa, locuintele satenilor erau subterane, in bordeie (de fapt, ultimele bordeie din sat au disparut prin anul 1950).

In general, casa are o “sala” (tinda sau antreu) si inca doua sau trei camere, uneori chiar mai multe asezate de o parte si de alta a “salii”. Multe dintre case au un balcon in fata “salii”. Multe dintre case au un balcon in fata “salii”, pe care este scris de regula anul

32

constructiei cladirii, eventual initialele numelui proprietarului. Si tot in partea din fata, unele case sunt prevazute cu o prispa inchisa sau un trepuzan.

Camerele din locuinta au diferite dimensiuni si diverse destinatii. Dintre ele, una sau mai doua sunt destinate locuirii permanente. Alta camera, zisa “cea de sus”, este camera in care sunt pastrate obiectele de imbracaminte pentru sarbatori si zestrea fetelor. O alta camera are functia de bucatarie si i se spune “la foc” sau “la vatra”. Aici intalnim vatra pe care se face focul si se prepara mancarea. Aici intalnim vatra pe care se face focul si se prepara mancarea. Tot aici este testul pentru copt painea, pirostriile, lantul agatat sus la horn (cos) si terminat cu veriga in care se agata ceaunul (tuciul), apoi gratarul si oalele pentru ciorba.

Modernismul a facut ca si dotarea bucatariei sa se schimbe. Au aparut, din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aragazul cu butelie cu gaz metan, bufetul, masa inalta si scaunele mari, eventual chiuvete racordate la instalatii cu apa curenta proprie.

Folclor. Se spune ca folclorul este zestrea artistica, mostenita de la strabuni.In acest sens, mosii si stramosii nostri au fost foarte generosi cu fiii, cu nepotii si

cu stranepotii lor.In folclor ca si in alte domenii ale vietii spirituale, Troianul, facand parte dintr-o

zona culturala complexa, dintr-o zona etnofolclorica cu adanci rezonante si dimensiuni in istoria neamului romanesc, s-a impus prin bogatele si valoroasele sale traditii populare, remarcabile prin diversitatea, autenticitatea si originalitatea formelor de manifestare, racordandu-se permanent la cultura nationala.

Desi a avut o cariera scurta ca interpreta de muzica populara, solista Geta Stoica a avut timp sa se remarce pe plan local si zonal, sa aiba numeroase programari in cadrul emisiunilor studioului radio Bucuresti si sa realizeze si o inregistrare pe disc la “Electrocord” cu orchestra de muzica populara a Radioviziunii Romane, in 1966.

Viorica Mirea a avut ca rampa de lansare premiul I obtinut la Festivalul concurs “Pe deal de Teleormanel” (1984). In 14 ianuarie 1989 a castigat trofeul “Floare din gradina” - emisiune-concurs, organizat pe etape, de Televiziunea Romana, in timp avand numeroase inregistrari radio si aparitii pe ecranele posturilor de televiziune.

OBICEIURI SI TRADITII

Obiceiurile traditionale romanesti, specifice zonei noastre, atat cele calendaristice cat si cele din ciclul vietii, transmise de-a lungul veacurilor din generatie in generatie, s-au pastrat in mare parte pana in zilele noastre. Unele si-au pastrat chiar autenticitatea, altele au capatat diferite influente, timpul si modernismul punandu-si amprenta asupra lor, iar unele, desi n-au fost date uitarii, nu prea mai sunt practicate.

Se pastreaza obiceiurile din ciclul vietii, precum cele legate de nastere, botez, taierea motului, nunta, inmormantare, si cele calendaristice, atat cele trecute in calendarul ortodox cat si altele specifice zonei.

Obiceiuri din ciclul vietii:-nasterea;-botezul;-datul de grinda;-furtul copilului;

33

-taiatul motului;-ruptul turtei fetei;-nunta;-petitul;-inmormatarea.

Obiceiuri calendaristice:-Craciunul;-Anul Nou;-mersul cu colinda;-Boboteaza si Sfantul Ion;-Floriile;-Pastele;-Rusaliile.

TURISMUL

Prin pozitia sa geografica si prin configuratia teritoriului – zona de campie – satul nu are o pozitie privelegiata din punct de vedere turistic, nu reprezinta un interes deosebit in acest sens la scara nationala. Zona nu dispune de frumuseti si atractii turistice deosebite asa cum este cazul zonelor de munte, al litoralului Marii Negre sau al Deltei Dunarii, nu dispune nici de obiective istorice sau arhitectonice, cum este cazul marilor orase.

Cu toate aceste incoveniente, putem lua in consideratie faptul ca suntem intr-o zona care intra in circuitul national prin turismul de tranzit, datorita cailor rutiere.

Si totusi, maretia si linistea ancestrala a campiei, verdele crud al primaverii sau galbenul auriu al recoltelor vara, constituie tot atatea motive de relaxare si odihna trupeasca, de incantare a privirii si de desfatare a sufletului.

Padurea Cornet, constituie pentru localnici si pentru vizitatori, un placut loc pentru odihna si relaxare. Un eveniment deosebit, incantator pentru iubitorii de frumos, are loc primavara cand infloresc brebeneii si bujorul romanesc, floare rara, protejata de lege, aflandu-se pe cale de disparitie.

Apoi, Urluiul cu albia sa sinuasa si cu apa lin curgatoare, aproape statatoare, are amenajate de-a lungul lui o serie de lacuri care constituie o permanenta atractie pentru pescari, iazurile fiind populate cu diverse specii de peste.

TROIANUL IN VIITOR – CERINTE, PERSPECTIVE

Parcurgand diferite etape din trecutul istoric mai indepartat sau mai apropiat al comunei Troianul, pot fi remarcate cateva caracteristici de baza, atat ale vietii economice, cat si ale vietii sociale. Dar trasatura care iese cel mai pregnant in evidenta si care pare a fi si cea mai importanta este aceea a continuitatii existentei comunitatii locale pe aceste meleaguri. Indiferent de conditiile economice, sociale sau de mediu, populatia comunei a avut o mare stabilitate, atat in privinta locului, cat si a ocupatiei.

34

As propune cateva pespective de dezvolare a comunei, printre care:-sa se eficientizeze pozitia favorabila dezvoltarii agricolturii, avandu-se in vedere

conditiile de sol si de clima si experienta de o viata a locuitorilor comunei in acest domeniu. Ar trebui incurajata infiintarea fermelor private familiale cu subventii de la stat sau cu fonduri europene pentru investitii in instalatii si in utilaje agricole

-se pot studia posibilitatile tehnice de a construi conducte care sa aduca apa curenta in casele oamenilor si, de ce nu, racordarea comunei la conducta de gaze naturale care trece la o distanta nu prea mare de localitate;

-dotarea, intr-o prima etapa, a institutiilor cu centrale termice, urmand intr-o noua etapa a sistemului;

-continuarea reconditionarii si reabilitarii drumurilor si a trotuarelor si amenajarea de spatii verzi si ronduri cu flori, cel putin pe strazile centrale;

-asfaltarea drumurilor Troianul-Dulceni si Troianul-Vatra;-infiintarea unui muzeu al satului, muzeu in care sa fie conservat sistemul de

valori mostenit de la stramosii nostrii;-acordarea unei atentii sporite problemelor de mediu, restrangerea si concentrarea

locurilor de aruncare a gunoiului menajer.

35

BIBLIOGRAFIE

1. Ionel Scarlat – Monografia comunei Troianul – editura Erc Press – Bucuresti 2005;

2. Constantin Albu – Campia Urluiului – lucrare pentru gr. 1;3. Maria Cioara-Batca, Vlad Batca – Zona etnografica;4. Doina Boierasu – Transformarea socialista a agriculturii in jud. Teleorman;5. Stan V. Cristea, Ecaterina Tantareanu, Ion Moraru, Gh. Popa, Titus Barabes, Gh.

Cristea – Monografia jud. Teleorman – 19986. Gil Pey – Noaptea Stramtorarilor – Editura Vestea buna – Craiova 1995.

36