Organizarea spatiului geografic

8/15/2019 Organizarea spatiului geografic

1/50

ORGANIZAREA ŞI PLANIFICAREATERITORIULUI

NOTE DE CURS

Prof.univ.dr. Melinda Cndea

Le!"or dr. Elena #o$an

1


2/50

%. SPA&IUL GEOGRAFIC

S'a(iul, din punct de vedere filosofic, reprezintă forma obiectivă şi universală a existenţei materiei,inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg continuu şi exprimă ordinea coexistenţei lumii reale. În

cadrul spaţiului are loc mişcarea materiei în timp. „În existenţa umană spaţiul este învestit cu o dublăsemnificaţie: condiţie pentru supravieţuirea noastră biologică, considerndu!l ca o resursă care explică rolul

pe care cucerirea spaţiului l!a "ucat în istoria umanităţii, dar şi necesitate psi#ologică, spaţiul fiind perceputca o eliberare faţă de constrngeri şi pericole. $vnd, prin definiţie, o perspectivă antropocentristă, oameniianalizează spaţiul senzorial şi mintal în funcţie de suportul cultural: din experienţa intimă, a poziţiilor lor şi arelaţiilor cu alţii, organizează spaţiul astfel înct acesta să corespundă cerinţelor lor biologice şi relaţiilor sociale. În perimetrul existenţial, fiinţa umană porneşte de la o abilitate spaţială instinctivă către o cunoaşterea spaţiului prin articularea simbolică dintre cuvinte şi imagini, conştientizarea spaţiului, într!un modsubiectiv, conferindu!i valoare şi păstrndu!l în memorie în ierar#ii bine definite. %imensiunea spaţială aexistenţei umane este vitală: spaţiul ne oferă aparenţă, mobilitate, experienţă, încărcătură emoţională,orizonturi cognitive& '(laudia )opescu, 1***, p. +.

%atorită acestui fapt, „spaţiul& deţine un loc important în „segmentul& conceptual al multor ştiinţe, careau încercat să!l descrie, să!l analizeze şi să!l înţeleagă, dezvăluind - din cele mai diferite puncte de vedere - semnificaţia acestuia. $stfel, se vorbeşte de:

- spaţiul economic, care asociază fluxurile vizibile, de materiale şi produse cu cele invizibile, de preţuri şi costuri, de profituri sau pierderi

- spaţiul abstract – matematic, constrns de limite rigide şi supus unor legi axiomatice - spaţiul mistic - ca răspuns al sentimentelor, percepţiei şi imaginaţiei la cerinţele umane

fundamentale - arta defineşte spaţiul artistic care „respiră& din personalitatea artistică a celor care l !au încărcat cu

valoare estetică - ar#itecţii vorbesc de spaţii orizontale şi verticale, nude sau personalizate etc. /oţiunea de spaţiu variază, deci, de la o oarecare categorie spaţială, la configuraţii din ce în ce mai

structurate. (ategoria spaţială se referă la simpla proiecţie în spaţiu a valorilor religioase, politice, ideologiceadmise de un agregat social.

S'a(iul $eo$rafi! este un spaţiu particular , de mare complexitate şi dinamism, în care se realizeazăfuncţia cea mai semnificativă şi originală a 0errei - şi anume, funcţia biotică, sub toate formele şi treptele eide evoluţie. l exprimă o realitate obiectivă, care se raportează la un sistem de unităţi taxonomice superioare'spaţiul terestru, sistemul solar, spaţiul cosmic şi conţine ideea de organizare sistemică, cu o serie desubsisteme 'subspaţii.

În cercetările geografice actuale se utilizează frecvent noţiunea de spaţiu geografic ca o categorieoperaţională fundamentală cuantificabilă, care înglobează întreg ansamblul de componente şi de relaţii întrecomponentele geografice ale unui teritoriu, indiferent de mărimea sa. Într!un mod foarte simplificat, spaţiulgeografic ar putea fi redus la un spaţiu multidimensional, cu un număr mai mare sau mai mic de componente

şi o serie de relaţii stabilite între acestea, căruia i se poate asocia o structură algebrică sau un graf - uşor asimilate de ma"oritatea domeniilor implicate în organizarea spaţiului geografic.În literatura geografică internaţională şi romnească, noţiunea de spaţiu geografic este de dată relativ

recentă, din anii 234, şi aparţine unei noi etape în dezvoltarea geografiei moderne. Geografii francofoniconsideră spaţiul geografic ca fiind suprafaţa terestră utilizată şi amena"ată de societate, apreciată ca materia

primă pe care societatea o prelucrează '5sard, 1*67. $utorii volumului „8es mots de la geograp#ie&apreciază că spaţiul este un produs social şi că „ 9 nu există spaţii naturale, ci doar ansambluri de elementefizice, componente ale spaţiului geografic&. e acceptă ideea că spaţiul geografic este un spaţiu formal construit de geografi, o construcţie mentală particularizată, proprie fiecărui geograf.

ub influenţa ideologiei marxiste, geografii anglofoni văd în spaţiu un mi"loc de producţie 'forţă de producţie, el afectnd prin morfologia sa performanţa economică ';en


3/50

sau devin factori restrictivi în dezvoltarea şi expansiunea activităţilor economice, în conturarea spaţiilor sociale.

paţiul geografic poate fi considerat un rezultat al suprapunerii unor spaţii specializate şi care, laanumite niveluri, se ordonează în sisteme. paţiile specializate sunt fie spaţii naturale 'spaţiu montan,deluros, de cmpie sau forestier, stepic, deşertic etc., fie spaţii sociale sau economice 'spaţii de muncă, deconsum, socio!culturale sau industriale, comerciale, agricole, etc..

Spaţiile de muncă sunt spaţiile organizate pentru şi prin activităţi de producţie. %e fapt, toate

activităţile de producţie necesită un anumit spaţiu natural şi organizează pentru nevoile sale o serie de spaţiisocial!economice.

Aiecare activitate are propriile nevoi legate de spaţiu. Agricultura este exemplul de activitate carenecesită spaţii vaste, în ciuda proceselor te#nologice considerabile, cea mai mare parte a grupelor umane carese consacră agriculturii rămn dependente de spaţiul în care s!au instalat. )roducţia agricolă contribuie laorganizarea unei serii de spaţii specializate ierar#izate. %e la spaţiul construit la spaţiul de piaţă, spaţiulagricol utilizat, spaţiul de aprovizionare, se ordonează multiple spaţii de muncă.

Activităţile industriale utilizează mai puţin spaţiu, dar organizează o reţea spaţială foarte complexă. Înafară de acapararea clădirilor, a ariilor de stocare şi a căilor de acces, care formează spaţiul de producţie,uzina organizează în "urul ei spaţii financiare şi comerciale, de aprovizionare şi de comandă, un „bazin& deforţă de muncă.

Activităţile terţiare au drept particularitate necesitatea fluxurilor de bunuri şi de persoane, care pot fiatt distribuitori, ct şi consumatori ai bunurilor şi serviciilor. paţiile de producţie se suprapun limitat pestespaţiile de consum. $ctivităţile de distribuţie a bunurilor şi serviciilor conturează arii de mărime şi stabilitatediferite, polarizate în "urul unui centru.

xistă şi activităţi social-culturale care creează grupe specializate şi organizează spaţii specializate: bisericile, organizaţiile sportive, asociaţiile culturale etc., ce gestionează spaţiul, creează fluxuri de persoaneşi simboluri.

$ceste forme de adaptare exprimă relaţia societăţii cu natura, în cadrul activităţilor economico!sociale,genernd diferenţieri spaţiale, diferite tipuri de organizare a spaţiului.

Aoarte sugestiv, B. ;eau"eu!Carnier defineşte spaţiul geografic ca „localizarea spaţiului economic,materializarea spaţiului psiho-social şi temporizarea spaţiului istoric&.

Aiecare ansamblu natural se caracterizează printr!o combinaţie mai mult sau mai puţin favorabilă a

elementelor naturale, prin limitări ale proceselor biologice şi productive, prin potenţiale diferite de materii prime şi terenuri cultivate, pe care le putem măsura. (aracterul discret al sistemelor spaţiale antreneazăapariţia unor fluxuri diferite de substanţă şi energie, de la unul la altul.

%e asemenea, spaţiul este analizat pornind de la dimensiuni, forme de utilizare, ec#ipamente,constrngeri - care se traduc prin sisteme de preţuri, distanţe, capacitate de transport şi viteză, fenomen dedifuziune şi percepţii.

/ecesitatea modificării geosistemelor 'litosfera, #idrosfera, biosfera, pedosfera, datorită amplificăriiactivităţii umane, a determinat deturnarea stării naturale pentru profitul uman şi creşterea riscului epuizăriiresurselor naturale '82espace geograp#iDue, nr. 1, 1*63. %atorită acestui fapt, se vorbeşte - din ce în ce maifrecvent - de un optim spaţial, care se referă la utilizarea raţională a resurselor de care dispune un spaţiu dat,în raport cu starea forţelor de producţie. $cest optimum poate rezulta şi prin crearea unei situaţii în urmacăreia se aşteaptă cele mai bune rezultate.

Pro'rie")(ile *'a(iului $eo$rafi! decurg din marea varietate cantitativă şi calitativă a elementelor ce compun spaţiul, din relaţiile şi conexiunile locale sau regionale dintre componentele naturale şi socialeconomice.

$stfel, orice spaţiu are dimensiuni metrice exprimate prin: suprafeţe, volume, distanţe etc., unele dintreacestea fiind stabilite în mod aprioric, prin limite administrativ!teritoriale sau prin delimitări subiective,generate de necesitatea studierii unui anumit ansamblu teritorial.

Proprietăţile topologice se referă la caracteristicile calitative ale spaţiului geografic, caracteristici care,în ansamblu, asigură funcţionalitatea acestuia:

- compleitatea şi coerenţa spaţiului geografic rezultă din bogăţia componentelor şi „ţesătura& derelaţii structurale care se regăsesc în el. (oerenţa permite celor interesaţi să urmărească

experimental procesele specifice spaţiului geografic, să le cuantifice şi să le măsoare. - spaţiul geografic este concret, oferă o serie de facilităţi concrete ce trebuie folosite, dar impune şi oserie de restricţii de care trebuie să se ţină seama

E


4/50

- posedă o anumită structură, o alcătuire morfologică individuală, inclusiv o structură ierar#ică - este neomogen prin natura componentelor, irepetabil , dar divizibil structural - înglobează att trăsături actuale, ct şi altele relicte, şi progresive - are proprietatea de a se autoregla, de a se autoorganiza prin mecanismul transformării intrărilor în

ieşiri 'feedbac


5/50

În (arta de la $tena '1*EE, 8e (orbusier sublinia că „oraşul nu este dect o parte a unui ansamblu9formnd regiunea& şi deci planul său nu este dect un element al acestui întreg, care constituie „planulregional&.

În anii 2H4 iau fiinţă primele politici teritoriale. În lveţia apare (omisia de $mena"are 0eritorialălveţiană '1*E6, iar apoi (omitetul de $mena"are /aţională '1*H1 şi $sociaţia lveţiană pentru )lanul$mena"ării /aţionale '1*HE. Iările de Bos promulgă, în 1*H1, 8egea )lanul /aţional - care instaureazăoficial trei niveluri de acţiune: oraş, regiune, ţară.

În Fomnia, abordarea fenomenului de organizare a spaţiului are o tradiţie care o plasează printre pionierii domeniului în uropa. (onceptul de „ supraurbanism&, definit, în 1*@*, de (incinat finţescu,conţine unele din temele ma"ore ale problematicii teritoriale. %e altfel, tot (incinat finţescu a introdus şidefinit pentru prima dată '1*E@ noţiunea de sistematizare. Începnd cu anul 1*H* apar primele proiecte de

sistematizare urbană şi amena"are teritorială în ţara noastră.(ontextul general al dezvoltării, în a doua "umătate a secolului GG, consumul 'pnă la epuizare unor

componente ale spaţiului, poluarea şi stocarea reziduurilor neconvenţionale, depăşirea limitelor de presiuneantropică etc., au multiplicat numărul de variabile caracteristice spaţiului şi au extins aria parametrilor dedecizie implicaţi în fenomenele spaţiale, diversificnd modalităţile de intervenţie prin sistematizare,organizare, amena"are, planificare etc.

0ermenul de sistematizare provine din latinescul s'stema, avnd un sens complex: asociere raţională,

pe bază de criterii prestabilite, a unei sume de elemente. 0ermenul generic are o largă utilizare în ţara noastrăînsoţit de o specificare: teritoriu, urban, rural, periurban, fond funciar, căi de comunicaţie etc.)rin sistematizare se înţelege, în general, un ansamblu de măsuri te#nice, economice şi legislative care

privesc organizarea mai bună, după un plan, a spaţiilor de locuit, dar şi a activităţilor productive şi recreative, precum şi a circulaţiei materiilor prime, produselor finite şi oamenilor, fără a negli"a însă mediul naturalîncon"urător.

istematizarea trebuie percepută ca o acţiune ce vizează menţinerea ec#ilibrului între teritoriu şisocietate, ştiut fiind că societatea contemporană cere spaţiului natural funcţiuni extrem de variate şi numai unefort coordonat poate conduce la rezultate satisfăcătoare. istematizarea - ca ştiinţă cu caracter interdisciplinar - este în ansamblu ei şi o acţiune de organizare, remodelare, amena"are, cu accent deosebit peinterrelaţia: fenomene economico!sociale - structuri naturale ale cadrului natural.

8egea sistematizării localităţilor urbane şi rurale '1*6H prevede stabilirea, ca scop al sistematizării,

organizarea "udiciară a teritoriului ţării, "udeţelor şi comunelor, a localităţilor urbane şi rurale, zonareafuncţională a terenului, stabilirea regimului de înălţime, a densităţii construcţiilor precum şi a densităţiilocuitorilor, a spaţiilor plantate şi de agrement, ec#iparea cu dotări social!culturale, cu lucrărite#nico!edilitare şi căi de comunicaţie şi transport, păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului încon"urător,

punerea în valoare a monumentelor istorice şi de artă şi a locurilor istorice, creşterea eficienţei şi ainvestiţiilor, îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă, de locuit şi de odi#nă pentru întreaga populaţie.

)rin sistematizare trebuia să se asigure restrngerea perimetrelor construibile ale localităţilor la strictulnecesar şi folosirea optimă a pămntului care reprezintă o importantă avuţie naţională.

0ermenul de sistematizare - folosit cu precădere în Fomnia - are un conţinut similar cu: - amena"area teritoriului 'l2amenagement du territoire - utilizat de şcoala franceză - planificarea teritorială 'p#Ksical planning şi - organizarea teritoriului sau spaţiului 'spatial organization, ultimii doi termeni folosiţi de şcoala

anglo!saxonă şi americană. (ermenul de organizarea spaţiului geografic, de planificare spaţială a apărut mai trziu, introducerea

lui datorndu!se necesităţii de a sublinia interdependenţa între organizarea 'planificarea economică, socialăşi spaţială.

În prezent, în ţara noastră, se utilizează din ce în ce mai mult noţiunea de organizarea teritoriului, carereprezintă expresia spaţială a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice, deoarece, în principiu,oricărui mod de producţie îi corespunde o anumită organizare teritorială 'economică, socială, te#nică,administrativă dat fiind că procesul de producţie este în fond un proces de transformare a naturii 'ordonare,amena"are, dotare, ec#ipare, corespunzător gradului de dezvoltare a societăţii. $stfel, organizarea teritoriuluiconstituie unicul mod de coordonare a elementelor spaţiale cu dezvoltarea preconizată, afirmndu!se ca osoluţie globală de optimizare a folosirii spaţiului în funcţie de cerinţele prezente şi viitoare ale societăţii '5.

;old, $. (răciun, 1***, p. 141.

+


6/50

%.+.%. AMENA,AREA TERITORIULUI- SUPORT AL REALIZRII UNOR PROGRAME COERENTE DE ORGANIZARE A SPA&IULUI GEOGRAFIC

$mena"area teritoriului este o activitate esenţială a societăţii umane, a cărei valoare şi complexitatecreşte pe măsura dezvoltării te#nicii şi a civilizaţiei umane. (onceptul de amena"are îşi are originea înnecesitatea adaptării spaţiului la problemele ridicate de creşterea demografică şi dezvoltarea economică, denecesitatea de a utiliza teritoriul în favoarea societăţii umane, de a utiliza resursele din spaţiul respectiv,

pentru ca ele să satisfacă nevoile umane pe termen lung, fără a aduce pre"udicii mari componentei naturale.$mena"area teritoriului, în forma sa cea mai simplă, reprezintă ansamblul acţiunilor de pregătire a

unui teritoriu prin eecutarea unor lucrări de echipare, asanare, nivelare, plantare, defrişare, desalinizare,terasare, etc!, pentru a-l face corespunzător unor funcţiuni şi destinaţii stabilite prin studiul de

sistematizare!$mena"area complexă a teritoriului constituie un instrument important pentru modelarea spaţiului

geografic, conform valenţelor sale economice, particularităţilor sociale şi specificului natural, şi reprezintă,la r)ndul ei, totalitatea măsurilor tehnice şi a lucrărilor *ntreprinse *ntr- un ansamblu de acţiuni coordonate,*n scopul organizării armonioase a spaţiului, valorificării superioare a resurselor naturale şi umane,echipării teritoriului cu căi de comunicaţie, zonării producţiei agricole etc. 'rdeli C. şi colab., @444.

$mena"area teritoriului urmăreşte punerea de acord a nevoilor umane 'individuale şi sociale cu

resursele, al potenţialului real al mediului natural şiLsau construit - pe de o parte - cu nivelul te#nologic şiresursele funciare disponibile - pe de altă parte - în condiţiile prote"ării şi conservării patrimoniului existent.$mena"area 'sistematizarea teritorială şi locală se realizează în concordanţă cu programele şi

prevederile strategiei de dezvoltare social!economică, prevederile programelor naţionale pentru dezvoltareadiferitelor ramuri şi activităţi, precum şi a planurilor de dezvoltare în profil regional sau zonal, crend cadruldezvoltării armonioase a teritoriului, ameliorarea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane. aîndeplineşte două condiţii logice: este concretă, asigurnd satisfacerea cerinţelor de gestiune şi dezvoltarecurentă şi de perspectivă, adică ţine seama de necesitatea modificărilor ulterioare în procesul de dezvoltaredurabilă '5. ;old, $. (răciun, 1***, p. 14E.

Amena#area presupune transformări ce trebuie făcute în corelaţie cu calitatea sistemelor naturale,mărimea suprafeţei. )rin amena"are se creează spaţii cu o mai mare eterogenitate dect a celor iniţiale,

efectele amena#ării constnd în: - diferenţierea regiunilor sau a spaţiilor - divizarea producţiei şi investiţiilor în spaţiul amena"at - divizarea costurilor de mediu - redistribuirea în spaţiu a activităţilor economice în general 'utilizare şi gestiune durabilă - soluţionarea unor probleme sociale 'forţa de muncă disponibilă, infrastructură.

+inalităţile amena#ării 'după )#. )inc#emel sunt de ordin: - economic 'exploatarea unor resurse cu minimum de investiţii, dar se va face distincţia între politica

de amena"are şi politica de dezvoltare - social 'pentru bunăstarea populaţiei, dezvoltarea serviciilor - ecologic 'intervenţii blnde în ecosisteme, în scopul prevenirii dezec#ilibrelor ireversebile.$mena"area presupune transformarea, de către om, a unui sistem natural, respectiv, înlocuirea unor

componente ale acestuia. În acelaşi timp, amena"area poate să vizeze şi mediul utilizat de"a de către om, fiindnecesar un studiu de evaluare a capacităţii de suport. 0ransformările declanşate trebuie să fie în concordanţăcu particularităţile regiunii. În funcţie de amploarea transformărilor declanşate, în realizarea amena"ăriidevine necesară conlucrarea cu specialişti din diverse domenii de activitate 'biologi, agronomi, sociologi,economişti, ar#itecţi, geografi, geologi, geodezi etc..

+undamentele amena#ării teritoriale se desprind din următoarele considerente - $mena"ările teritoriale trebuie să se facă cu costuri pe care să le poată suporta o economie naţională

într!un an, de la momentul aplicării. - În ma"oritatea statelor, succesiunea urmată a plecat de la dezvoltarea agriculturii şi, în funcţie de

performanţele acesteia, legate de resursele naturale, s!au realizat investiţii către domeniile industriale

valorificatoare 'textile, alimentare, etc.. - = condiţie de bază o reprezintă, asigurarea libertăţii de mişcare a forţei de muncă, în funcţie devenituri. /erespectarea acesteia duce la imposibilitatea realizării prognozelor.

3


7/50


8/50

geografic - termen apărut mai trziu, datorită necesităţii de a sublinia interdependenţa dintre planificareaeconomică, socială şi cea spaţială, precum şi pentru a marca două aspecte, şi anume:

- organizarea şi sistematizarea modernă privesc nu numai „organizarea la sol&, pe orizontală, ci şi peverticală, în spaţiu

- necesitatea „viziunii în spaţiu&, cu toate relaţiile de interacţiune şi intercondiţionare dintreelementele componente 'naturale şi antropice ale spaţiului.

„(u toate că nu există o identitate între spaţiu şi teritoriu, cel de!al doilea fiind o parte a primului,

totuşi, avnd în vedere că în ambele cazuri putem vorbi de auto!organizare, am putea extrapola elementele deorganizare a spaţiului la organizarea sistemelor teritoriale& '5. 5anoş, @44@.

=rganizarea teritoriului 'ca şi sistematizarea teritoriului se poate aborda 'după criteriul extensiuniiteritoriului la diferite niveluri: naţional, regional, zonal, local, sau la macro!, mezo! şi microscară '5. 5anoş,@44@.

%e altfel, „regiunea „ şi „ zona& sunt categorii geografice operaţionale în acţiunea de organizare aspaţiului geografic, avnd înţelesuri clar definite.

)rezentată ca un „compartiment & al spaţiului, unde oamenii trăiesc în anumite condiţii economice,social!culturale şi comportament, regiunea implică o relativă autonomie în raport cu grupările teritorialevecine şi ea trebuie „recunoscută& şi „nu inventată& 'indiferent dacă sunt regiuni de dezvoltare, urbane,rurale, turistice, etc.. %e altfel, regiunile antropice 'urbane, industriale, de dezvoltare sunt mult maidinamice faţă de regiunile geografice naturale, datorită raporturilor şi relaţiilor mult mai intense întrecomponente.

=rganizarea spaţiilor regionale 'planificarea spaţială regională constituie, înainte de toate, o „te#nică&a gestiunii, aplicată unor unităţi elementare ale spaţiului, dar şi o „politică& guvernamentală, care are ca scopdezvoltarea raţională şi complexă a unei regiuni.

Organizarea spaţiului geografic implică numeroase probleme de ordin teoretic, metodologic şiaplicativ, care sunt dependente de modul în care este conceput şi studiat acest spaţiu. a reprezintă o

proprietate topologică a spaţiului 'proprietatea de a se organiza, care presupune - cum menţiona geograful?intilă >i#ăilescu încă din anul 1*EH, la (ongresul 5nternaţional de Ceografie de la ?arşovia - „utilizareasocial!variabilă a posibilităţilor virtuale9 incluse în acel spaţiu& '?. >i#ăilescu, 1*37.

(a un concept global, organizarea spaţiului geografic este o complexă şi continuă devenire amacrosistemului natură!societate, tinznd spre o stare de ec#ilibru. În mod obişnuit se are în vedere o

accepţiune mai restrnsă a conceptului, potrivit căreia organizarea spaţiului geografic are în vedere studierea,utilizarea şi optimizarea parţială sau totală a „posibilităţilor& spaţiului geografic, după interesele şi posibilităţile societăţii la un moment dat. l este un proces de rearan"are a componentelor spaţiului şi deredimensionare a relaţiilor dintre acestea. (uprinde măsuri de optimizare a spaţiului respectiv, în vedereaobţinerii eficienţei maxime, fără a produce perturbări ireversibile în structura acestuia 'rdeli C. şi colab.,1***, p. @@H.

=rganizarea spaţiului geografic, în ansamblu, a suferit în timp diferite interpretări: 5niţial, se studia influenţa componentelor naturale asupra societăţii, în spiritul determinismului

geografic, natura fiind privită ca o componentă „determinantă&. Mlterior, esenţa organizării spaţiului geografic a constituit o asigurare sau lipsa de asigurare a

populaţiei cu resurse naturale, energetice şi alimentare. În această fază, natura a fost privită doar în calitate defurnizoare de resurse, ignorndu!se caracterul limitat al acestora. = asemenea concepţie consumatoare,

accentuată în a doua "umătate a secolului GG, se află la originea unor probleme globale ca, de exemplu, crizaalimentară, criza energetică şi criza de materii prime.

În ultimele decenii, prin dezvoltarea puternică a te#nologiei, raportul natură!societate a căpătat onouă acuitate, apărnd o serie de probleme noi: protecţia şi menţinerea naturii ca mediu ambiant al omuluiutilizarea raţională a resurselor naturale. e conturează deci o reală concepţie ecologistă, o concepţie aorganizării în vederea unei dezvoltări durabile.

În funcţie de existenţa a două mari grupe de componente ale spaţiului geografic: componente naturaleşi social!economice, şi în funcţie de intensitatea intervenţiei factorului conştient, de capacitatea societăţii dea influenţa relaţiile naturale dintre componentele geografice, se disting două laturi, două modalităţi deorganizare a spaţiului geografic:

– organizarea spontană, naturală şi

– organizarea diri#ată, antropică, conştientă, ambele laturi ale organizării spaţiului aflndu!se înstrnse raporturi de interdependenţă şi integrare temporală, şi spaţială. %acă în mod logic cele două forme deorganizare ar trebui să tindă spre acelaşi scop - starea de optim a spaţiului, totuşi cele două laturi ale

7


9/50

organizării spaţiului se comportă deseori conflictual, deoarece se face abstracţie de componentele naturale,de capacitatea şi nevoia de autoreglare a sistemelor naturale.

Organizarea naturală, spontană, a spaţiului are loc în conformitate cu legile naturii şi sub influenţaunor permanente interacţiuni între forţele endogene şi exogene, tinznd spre atingerea unui stadiu deec#ilibru relativ.

)e o anumită treaptă a dezvoltării societăţii omeneşti, în paralel cu organizarea naturală a spaţiului,intervine şi organizarea antropică a acestuia - care nu implică înlocuirea organizării naturale. =rganizareaantropică diri"ată reprezintă acţiunea conştientă a omului de a modifica unele componente ale spaţiuluigeografic, printr!un ansamblu de măsuri, în scopul creşterii eficienţei economico!sociale, fără a determina -

pe ct posibil - dezec#ilibre în organizarea naturală a acestuia.Organizarea antropică, de către om, a spaţiului este coordonata principală a dezvoltării

contemporane deoarece prin ea se corectează unele efecte negative ale trecutului şi se încearcă evitarea producerii altor efecte nedorite în viitor.

În cadrul activităţii de organizare a spaţiului se conturează două complexe: - un complex de diri"are, reprezentat de oameni şi te#nologia necesară desfăşurării acestei operaţiuni - un complex supus acţiunii de diri"are 'format din condiţiile naturale şi resursele naturale, sociale

formele materiale ale activităţilor omeneşti reţeaua de aşezări etc., acţiune care se poate exercitafie în direcţia menţinerii funcţionalităţii sistemului între anumite limite, fie în direcţia transformăriiacesteia, pentru a căpăta noi funcţionalităţi.

5ntensitatea şi nivelul intervenţiei antropice prin organizare sunt condiţionate, în primul rnd, de nivelulde dezvoltare a forţelor de producţie, ceea ce înseamnă că sc#imbul de substanţă şi energie între natură şisocietate se realizează prin intermediul te#nologiei. În acest context, problema esenţială de care depindeorganizarea spaţiului geografic rezidă în aprecierea corectă a raportului optim între factorii triadei: societate

- natură - te#nologie.0e#nologia îndeplineşte, în cadrul interacţiunii natură - societate, un triplu rol:• cu a"utorul ei omul îşi satisface o mare parte din nevoile sale• ea devine cauza principală a transformărilor intervenite în spaţiul geografic, transformări ce pot avea

efecte pozitive sauLşi negative• cu a"utorul te#nologiei pot fi preîntmpinate efectele nedorite sau pot fi regenerate, respectiv

reec#ilibrate, componentele naturale de"a deteriorate.

$rganizarea diri#ată a spaţiului geografic/ 0reprezintă o acţiune compleă "un ansamblu de măsuri1*n care un loc important trebuie să-l deţină depistarea limitelor generale p)nă la care intervenţiile nudeclanşează dezechilibre, / problema evoluţiei spaţiului pe termen lung, repartiţia şi profilul activităţilor economice *n concordanţă cu potenţialul economic al spaţiului, satisfacerea condiţiilor materiale şi

social-culturale ale populaţiei/ $rganizarea spaţiului / *nseamnă realizarea optimului teritorial, adică unanumit tip de relaţii *ntre componentele spaţiului, relaţii care să pună *n valoare condiţiile cele mai

favorabile ale acestuia! Aceasta creează premisele unei maimizări *n satisfacerea cerinţelor sociale şieconomice fără a pune *n pericol echilibrul ecologic% '5. 5anoş, 1*76, p. @E.

Principalele acţiuni ce definesc organizarea antropică conştientă şi diri"ată a spaţiului geografic sunt:eliminarea, conservarea, corectarea şi crearea de noi componente şi relaţii:

- eliminarea unor componente naturale sau antropice, care nu susţin proiectul de valorificare optimă aspaţiului şi frnează evoluţia prognozată a acestuia constituie o operaţiune necesară, indispensabilă, caretrebuie să se bazeze pe o analiză complexă şi corectă a elementelor componente şi a relaţiilor stabilite întreacestea

- conservarea componentelor şi relaţiilor selectate, menţinerea sau accentuarea lor corespunzătoarecontribuie la stabilitatea şi c#iar consolidarea spaţiului supus organizării

- corectarea intervine în momentul „abaterii& unor structuri de la evoluţia prognozată atunci cndapar tendinţe divergente sau contradictorii în organizare

- crearea unor noi structuri, a unor noi elemente şi relaţii care nu se regăseau în spaţiu, în etapa „de pornire&, asigură o eficienţă economico!socială maximă modelului spaţiului prognozat.

*


10/50

2. SPAȚIUL AGRICOL

paţiul agricol, definit ca întindere de pămnt exploatată prin cultura plantelor sauLşi creştereaanimalelor, reprezintă cea mai importantă componentă a spaţiului rural, ocupnd o parte mai mult sau mai

puţin extinsă a acestuia şi avnd anumite limite impuse de condiţiile de relief şi pedoclimatice, sau dedezvoltarea te#nicii şi te#nologiei la un moment dat. paţiul agricol constituie o entitate distinctă, definită

prin terenul cultivat, păşunile şi fneţele, dar şi amena"ările introduse de om - care generează forme specificede organizare a spaţiului. =rganizarea sistemului în acest caz nu este dictată de posibilităţile speciilor,

respectiv de valoare informaţiei genetice pe care o deţine în raport cu condiţiile date, ci de decizia omului, bazată pe principiul utilităţii.În ecosistemele agricole, criteriul supravieţuirii este înlocuit cu criteriul productivităţii, astfel că

sistemul este neviabil în absenţa supraveg#erii omului. e „abandonează& performanţele evoluţiei vieţii,angrena"e subtile, cizelate prin milioane de ani de evoluţie, omul asumndu!şi răspunderea menţineriiec#ilibrului, în condiţiile în care „te#nologiile& pe care le supraveg#ează sunt tributare procesului amintit.$gricultura, gestionarea spaţiului agricol, a fost primul pas pe care omul l!a făcut „singur&, aparent contranaturii şi, în acelaşi timp, prima dovadă a potenţialului uriaş pe care îl reprezintă pentru om modelarea rapidăa informaţiei.

E!o*i*"e/ul a$ri!ol 'spaţiul agricol este o unitate funcţională a biosferei, cu structură generată decriteriul utilităţii antropice a biomasei furnizate, dependent energetic de sursele şi mecanismele naturale de

fiare şi de transfer! În ecosistemul agricol, modelele structurale adoptate au variat foarte mult de!a lungul

timpului, însă dependenţa energetică, ancorată în ritmul impus de natură, a limitat puternic performanţele productive, în raport cu alte activităţi.

paţiul agricol constituie „...ansamblul terenurilor muncite de o colectivitate socială, unită prin legăturifamiliale, culturale, prin tradiţii - mai mult sau mai puţin vii& ')ierre Ceorge. Aizionomia lui este strnslegată de tipul de civilizaţie în care a apărut şi s!a dezvoltat, de anumite caracteristici morfometrice şimorfologice ale reliefului, de gradul de favorabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice şi pedologice,de gradul de dezvoltare a societăţii.

)rincipalele funcţii îndeplinite de spaţiul agricol vizează: - producerea de materii prime alimentare şi de alimente necesare aprovizionării populaţiei - producerea de materii prime pentru industria prelucrătoare - conservarea resurselor de sol, apă, floră şi faună, dar şi a ec#ilibrului ecosistemelor - sporirea şi punerea în valoare a potenţialului turistic prin conservarea patrimoniului peisagistic - armonizarea funcţiilor sociale şi culturale cu cea economică '). 5. =timan, 1**6.

+.%. MODALIT&ILE DE ORGANIZARE- AMENA,ARE ŞIOPTIMIZARE A SPA&IULUI AGRICOL

5storia, şi cu att mai mult prezentul ne!au demonstrat că organizarea spaţiului agricol şi mi"loacelete#nice au transformat teritorii aparent sau real inapte pentru practicarea agriculturii în plantaţii şi culturiintensive, aşa cum nepriceperea, nepăsarea, dorinţa de cştig au putut degrada ori lăsa în prloagă solurideosebit de fertile. %e altfel, folosirea raţională a terenurilor prin armonizarea condiţiilor naturale cucerinţele social!economice şi evoluţia te#nicilor de organizare şi amena"are îmbracă aspecte specifice,corespunzătoare diferitelor etape de dezvoltare.

$rganizarea spaţiului agricol presupune o folosire c)t mai raţională a terenurilor cu destinaţieagricolă şi are în vedere introducerea în circuitul agricol a tuturor suprafeţelor neutilizate. =biectul

14


11/50

organizării spaţiului agricol este de fapt teritoriul, organizarea şi amena"area lui sau mai exact exploataţiaagricolă.

În conformitate cu prevederile 8egii Aondului Aunciar, organizarea şi amena"area teritoriului agricolare ca sarcină crearea condiţiilor pentru o mai bună folosire a terenului, în scopul creşterii producţieiagricole. a se execută pe baza de studii şi proiecte la cererea proprietarului, rezolvnd următoarele

probleme: - corelarea dezvoltării agriculturii din spaţiul analizat cu celelalte activităţi economice şi sociale,

stabilind măsuri pentru creşterea producţiei agricole - elaborarea de studii şi proiecte de organizare şi amena"are a exploataţiilor agricole - stabilirea reţelelor de drumuri agricole, ca o completare a reţelei de drumuri în general, integrate în

organizarea şi amena"area de ansamblu a teritoriului, în scopul transportului producţiei şi accesului maşinilor agricole necesare procesului de producţie.

În condiţiile diversificării formelor de proprietate, problemele organizării teritoriului agricol sunt maiactuale ca oricnd şi trebuie abordate de la general la particular, de la organizarea teritoriului naţional,

"udeţean, la cel local!comunal şi organizarea proprietăţii, a exploataţiilor agricole, înc#eind cu organizarea şiamena"area categoriilor de folosinţă 'arabil, păşuni, plantaţii pomiviticole etc.. a are rolul de a asiguraconcordanţa între resursele financiare, cerinţele ecologice şi dezvoltarea agricolă preconizată.

+.%.%. AMENA,AREA TERITORIULUI 0 INSTRUMENT PRINCIPAL 1NORGANIZAREA SPA&IULUI AGRICOL

$mena"area teritoriului reprezintă ansamblul acţiunilor de pregătire a unui teritoriu, prin executarealucrărilor de ec#ipare, asanare, nivelare, defrişare etc., pentru a!l face corespunzător unor destinaţii şifuncţiuni stabilite prin studiile de organizare a teritoriului respectiv.

2.1.1.1. AMENA!"#$E AN%#E"OONA$E

2n condiţiile geografice specifice 3om)niei, circa 3*N din terenurile agricole sunt terenuri aflate în pantă, supuse proceselor de degradare a solului prin eroziune. 8a declanşarea acestui proces distructiv participă mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: structura litologică, panta şi intervenţiile

antropice nec#ibzuite 'defrişările. )rin variatele sale forme de manifestare, în suprafaţă şi în adncime,eroziunea a afectat o suprafaţă considerabilă - 6,E milioane #ectare - din care circa H milioane #ectare

puternic şi foarte puternic erodate, prezente în ubcarpaţi, )odişul ;rladului, )odişul Cetic, )odişul0ransilvaniei.

(ombaterea efectelor distructive ale eroziunii solului necesită efectuarea unor complexe lucrări deîmbunătăţiri funciare, care au modificat şi modifică configuraţia iniţială a terenurilor agricole. $mena"areaantierozională a terenurilor agricole din zonele colinare şi montane trebuie să vizeze stăvilirea proceselor deeroziune în limite tolerabile să reducă scurgerea apelor de suprafaţă să asigure înmagazinarea lor în sol

pentru a fi folosite eficient de către plante să creeze condiţii optime pentru mecanizarea lucrărilor agricoleetc.

8a alegerea sc#emelor de amena"are a terenurilor arabile din aceste zone trebuie să se ţină seama deanumite criterii:

- solele şiLsau parcelele să fie orientate şi dimensionate în concordanţă cu înclinarea, lungimea, formaşi expoziţia versanţilor, cu condiţiile pedo!litologice specifice

- structura culturilor şi rotaţia acestora trebuie să asigure capacitatea maximă de fixare şi de prote"area solului, mai ales în perioada ploilor erozive

- lăţimea culturilor în fşii şi distanţa între lucrările antierozionale trebuie să reducă eroziunea sublimitele tolerabile.

)rincipalele sisteme şi amena"ări antierozionale practicate:a' (istemul de lucrări )n direcţia cur*elor de ni+el - care se aplică pe pante cu o înclinare mai mare de

EO, dar prezintă eficacitate numai pe versanţii cu înclinări de pnă la 14O. )e pantele mai mari trebuiecompletat cu alte lucrări sau măsuri antierozionale.

*' (istemul de organizare antierozională )n fii - reprezintă o alternare, pe acelaşi versant, a unor

fşii formate din culturi ce oferă solului protecţie antierozională diferită. $ceste fşii se organizează ţinndcont de curbele de nivel şi au în vedere încadrarea culturilor slab protectoare între culturi bune protectoare

11


12/50

pentru sol. istemul în fşii se aplică pe pantele de 7-13O înclinare. tabilirea lăţimii fşiilor de culturi se poate face ţinnd cont de criteriul eroziunii anuale admisibile.

c' (istemul antierozional cu *enzi )nier*ate constă în crearea, pe direcţia generală a curbelor de nivel,a unor benzi înierbate, semănate cu plante bune protectoare pentru sol - ce limitează fşiile cultivate 'benzileînierbate se înfiinţează, în general, pe pante de 1@-@+O înclinare. le au rolul de a dispersa scurgerile de peversanţi şi de a reţine o parte din materialul în suspensie, transportat de ape. $mplasarea benzilor înierbate seface la distanţe ce depind de pantă:

- pe terenuri cu pantă de 7-1@O, distanţa dintre benzi este de 1+4-@+4 m - pe cele cu pante de 1@-13O, de +4-1+4 m - iar pe pante P13O ele se află la distanţă mai mică de +4 m.În funcţie de forma versanţilor, benzile înierbate pot fi amplasate la diferite distanţe:

- pe versanţii cu profil drept benzile se amplasează la distanţe egale - pe cele cu profil concav la distanţe mai mici în partea superioară a versantului. - pe cele cu profil conve benzile se amplasează la distanţe mai mici în partea inferioară a versantului.d %erasarea +ersanţilor s!a efectuat din cele mai vec#i timpuri, în toate zonele geografice, căpătnd o

diversitate de forme şi denumiri. În antic#itate terasarea s!a realizat, în principal, pentru extindereasuprafeţelor cultivate, ulterior avndu!se în vedere şi limitarea proceselor de eroziune.

$cest tip de amena"are a versanţilor are o serie de avanta"e te#nice, organizatorice şi c#iar #idrologice, precum şi multiple efecte pozitive:

• se asigură controlul scurgerii de suprafaţă şi se reduc vitezele de scurgere• prin reducerea înclinării naturale a terenurilor se îmbunătăţeşte bilanţul apei din sol şi se asigură un

control al apelor în exces• se valorifică terenurile cu pante foarte mari prin culturi intensive• permite extinderea mecanizării etc.%oar pe terenurile predispuse la alunecare prezintă dezavanta"e, deoarece terasele accentuează acest

fenomen, prin crearea unor „rupturi& în profilul versanţilor. %intre principalele tipuri de terase menţionăm:(erasele trepte sau terasele 0bănci%, care se realizează mai ales pe terenurile cu pante mai mari de

1+N, fie în zonele aride, fie în zonele cu o populaţie densă, unde a fost necesar să se ia în cultură şisuprafeţele cu pante mari 'Aig. H.E. %upă înclinarea pe care o are platforma terasei faţă de panta versantului,terasele în trepte pot fi:

• terase trepte - cu platformă orizontală•terase trepte - cu platforma înclinată în sensul pantei generale a versantului•terase trepte - cu înclinarea platformei în sens invers pantei generale a versanţilor•terase trepte - pentru irigaţii, cu apa în cădere liberă, în zonele unde s!a introdus irigarea orezului

'(#ina, Baponia, Ailipine, 5ndonezia, >alaKesia.(erase valuri "terase creastă1 se amena"ează pe terenurile cu pante reduse, pnă la 1@N, fiind cele

mai răspndite în .M.$.În ţara noastră, terasele realizate în trecut, prin intermediul arăturilor repetate, răsturnate în „"os&,

numite şi „agroterase&, reprezintă un element elocvent al continuităţii activităţilor agricole stabile, practicatede romni în zona montană, fiind întlnite şi azi 'bine conservate în zona >unţilor )oiana Fuscă, >etaliferi,latura nordică a >unţilor $puseni, în >unţii Fetezat, Qureanu, (ndrel, Fodnei, (ălimani etc.

În a doua "umătate a secolului GG astfel de lucrări au fost efectuate în bazinele #idrografice ale?asluiului, (#ine"ei '"udeţul Calaţi, (ozancei '"udeţul ;otoşani, Qomuzului >are '"udeţul uceava,(lnăului şi Fmnicului ărat '"udeţul ;uzău, (rcinovului '"udeţul $rgeş, $maradiei '"udeţul Cor",$gri"ului '"udeţul ăla", (omlodului '"udeţul >ureş, bazinul superior al Rrtibaciului, în zona podgoriilor %ealu >are, =dobeşti, (oteşti etc.

e' analeleanalele de nivel pe versanţi asigură reţinerea afluxului meteoric provenit de pe suprafaţa de

recepţie dintre două canale. le se amplasează cu precădere pe versanţii sau sectoarele de versanţi din prea"ma obrşiilor formaţiunilor torenţiale, pentru a opri înaintarea acestora, prin reţinerea debitelor lic#ide.

analele *nclinate pe versanţi servesc pentru controlul şi conducerea apelor în exces şi asigurăevacuarea diri"ată a acestor ape de pe terenurile cu pante neuniforme, cu alunecări sau predispuse la

alunecări. $u o eficienţă maximă în cazul terenurilor cu permeabilitate redusă. f. (istemele de culturi i economia conser+ării solului

1@


13/50

%e!a lungul mileniilor, pe măsură ce cererea de alimente îşi sporea presiunea asupra posibilităţilor deaprovizionare, agricultorii au pus la punct te#nici ingenioase pentru extinderea culturilor pe terenuri carefuseseră considerate neproductive, evitnd în acelaşi timp eroziunea şi menţinnd productivitatea solului.

)rintre aceste te#nici se numără terasarea, irigaţiile şi nu în ultimul rnd aplicarea unor sisteme deculturi specifice: asolamente, lăsarea ogorului în prloagă, lucrarea „minimă& a pămntului.

= regiune tipică de practicare a asolamentelor pe terenuri denivelate, fără pierderi excesive de solfertil prin eroziune, a fost 'şi parţial este vestul mi"lociu al tatelor Mnite, unde fermierii au folosit în modtradiţional sistemul de rotaţie cu fneţe, păşune şi porumb. )rin alternarea culturilor prăşitoare cu cele dense'plante leguminoase pentru fn ritmul mediu anual de eroziune a solului a fost menţinut la un nivel tolerabil.

.ăsarea păm)ntului *n p)rloagă şi cultivarea lui din doi în doi ani a dat agricultorilor din $ustralia,din vestul .M.$., )odişul $natoliei posibilitatea să cultive pămntul att în zonele semiaride, ct şi latropice, pe terenuri sărace în substanţe nutritive. În cadrul acestui sistem pămntul este lăsat în prloagă, fărănici o cultură de acoperire, la fiecare doi ani, pentru a permite acumularea apei în sol. %e cele mai multe ori,

pentru a limita eroziunea prin efectul vntului, sistemul lăsării pămntului în prloagă se practică simultan cusistemul de culturi în fşii. Aşiile intermitente cultivate în fiecare an slu"esc drept paravane de vnt pentru

prote"area fşiilor lăsate în prloagă.În zonele tropicale umede situate la sud de a#ara, în ?enezuela, în bazinul $mazoanelor, în insulele

periferice ale 5ndoneziei lăsarea în prloagă este importantă pentru restabilirea fertilităţii solului. (nd solul

este cultivat, şi deci lipsit de covorul dens de vegetaţie naturală, îşi pierde foarte repede fertilitatea. )entru ase adapta la aceste condiţii, agricultorii au pus la punct un sistem de cultivare migratoare a păm)ntului!istemul constă în defrişarea unui teren, cultivarea sa timp de doi!trei ani, abandonarea sa cnd recoltelescad. 0erenul părăsit este rapid năpădit de vegetaţia naturală, în timp ce agricultorii, mutndu!se pe un altteren, repetă acelaşi proces. (nd locuitorii, agricultori, se întorc la punctul de plecare, după @4-@+ de ani,solul şi!a recăpătat fertilitatea necesară pentru a asigura producţia agricolă pentru alţi cţiva ani.

Sistemul lucrării minime a pămntului cunoaşte o expansiune constantă mai ales în nordul .M.$.,în zona cultivată cu porumb. )rin aplicarea acestui sistem pămntul nu mai este arat, solul fiind prote"at de

ploaie şi vnt de resturile recoltei anterioare rămase la suprafaţă.%eşi lucrarea minimală a pămntului '„agricultura cu băţul s!a aplicat, în 1*7E, pe 1LE din terenurile

cultivate ale .M.$., aceste practici nu sunt folosite, în mod curent, şi în alte părţi ale lumii.

2.1.1.2.#"#/A0##$E

8ăsată în „voia climei&, producţia agricolă suferă variaţii att de mari înct se poate a"unge lacompromiterea totală a recoltei. $gricultura modernă dispune de îngrăşămintele necesare asigurării fertilităţiisolului, de soiuri de mare productivitate. ingurul factor variabil al producţiei rămne clima, iar pe aceasta ocorectează - în mare măsură - irigaţia, care făcută raţional poate mări producţia pnă la de trei ori.

5rigaţiile reprezintă mi"locul prin care se poate asigura optimul de umiditate pentru culturile agricole.unt amena"ate mai ales în zonele aride şi semiaride şi au cunoscut o dezvoltare deosebită în ţările în curs dedezvoltare cu o populaţie ridicată, pentru a spori producţia agricolă 'B. ). %irK, 1***.

8ipsa apei „de ploaie& a obligat omul, încă din cele mai vec#i timpuri, să recurgă la irigaţii, spre a!şiasigura producţii agricole constante şi ridicate. (#ina, giptul, >esopotamia, >exicul şi alte ţări şi!au

datorat înflorirea lor antică tocmai trecerii la culturi irigate, prin folosirea revărsărilor sau a apelor curgătoare.(u toate că irigaţiile îşi au leagănul în zonele aride, sau cu un anotimp secetos şi unul ploios, ele s!au

deplasat treptat, odată cu civilizaţia, spre zone din ce în ce mai puţin aride.(reşterea într!un ritm deosebit a populaţiei, dar şi dezvoltarea industriei, ştiinţei şi te#nicii au pus att

problema măririi randamentului agricol, ct şi a constanţei producţiei care, lăsată la „voia climei& suferăvariaţii att de mari înct se poate a"unge la compromiterea totală a recoltei. „ă nu contăm pe climă ca întrecut. $m ameliorat te#nologia şi am adus producţia alimentară la culme, fără să ţinem totdeauna seamadacă avem condiţiile climatice favorabile& spunea R. Fuigg.

ituaţia ideală pentru orice cultură ar fi aceea de a se menţine în sol o umiditate constantă, la un anumit plafon teoretic optim şi invariabil. În practică se foloseşte plafonul minim, plafon sub care umiditatea soluluinu trebuie să scadă. )rin udări periodice se caută să se asigure o umiditate a solului deasupra plafonului

minim, care este socotită umiditatea optimă.)entru obţinerea unei tone de sfeclă de za#ăr, ori de porumb, sub formă irigată, trebuie să se consume

aproximativ 1.444 tone de apă grul, orezul şi fibrele de bumbac cer aproximativ 1.+44, H.444 şi respectiv

1E


14/50

14.444 tone de apă pentru fiecare tonă de produs. (antităţile mari de apă necesară plantelor "ustifică prezenţairigaţiei şi în zonele mai puţin secetoase.

5storia constată că irigaţiile au existat cu @-E mii de ani î.e.n. în gipt, >esopotamia, 5ndia, (#ina şic#iar în regiunile de vec#e civilizaţie americană. În timp ce în gipt şi (#ina irigaţia s!a practicat fărăîntrerupere pnă în zilele noastre, fără să se constate scăderea fertilităţii solului, în >esopotamia practicareaculturilor irigate s!a întrerupt, datorită unei exploatări neraţionale, ct şi distrugerii, de către nomazi, aamena"ărilor existente. În timp, irigaţia s!a extins din ce în ce mai mult, fiind utilizată att ca mod de luare în

cultură a terenurilor din zonele secetoase, aride, este cazul irigaţiilor din necesitate, ct şi ca mod deintensivizare a agriculturii, în cazul irigaţiilor complementare, care asigură creşterea productivităţii, dar şiregularitatea recoltelor sau obţinerea mai multor culturi pe an.

%upă metodele de udare folosite se disting mai multe "i'uri de iri$are2• irigarea prin inundare completă sau prin submersie ! se aplică numai în irigarea culturilor de orez.

5nundarea periodică poate fi folosită şi în scopul spălării solului de sărurile ridicate prin capilaritate, datorităunui proces de evapotranspiraţie foarte puternic

• irigarea prin scurgere la suprafaţă, pe brazde sau f)şii, infiltrarea apei avnd loc în timpul scurgerii.5rigaţia prin brazde se aplică la culturile în rnduri rare 'livezi, vii, porumb sau alte prăşitoare, în timp ceirigaţia în fşii se recomandă la culturile agricole în rnduri dese 'cereale păioase, culturi de plante fura"ereetc.

• irigarea prin aspersiune sau ploaie artificială este avanta"oasă pe terenurile cu relief neregulat şi pesolurile nisipoase

• irigarea prin udare subterană constă în introducerea apei în sol, la mică adncime, cu a"utorulconductelor subterane, şi este aplicabilă mai ales în cazul solurilor nisipoase sau cu permeabilitate scăzută.

%upă (antor 8. '1*64 metodele de irigaţie se clasifică în irigaţii tradiţionale şi irigaţii moderne. %incategoria irigaţiilor tradiţionale reţin atenţia: irigaţiile prin canale subterane 'foggara sau


15/50

ituaţia este cu att mai dramatică cu ct în multe state de pe glob apa pentru irigaţii provine din strateacvifere fosile, care se reîncarcă într!un ritm foarte lent sau c#iar deloc şi, deci, nu asigură o situaţie durabilă.$stfel, în )eninsula $rabă 6+N din apa de irigaţii provine din aceste rezerve subterane, o mare parte dinsuprafeţele irigate devenind treptat impracticabile. În zona marilor cmpii din .M.$. supraexploatarearezervelor subterane duce la eliminarea a mii de #ectare din circuitul agricol productiv sau la transformareaacestora în terenuri slab productive. În 5ran EEN din suprafaţa cultivată, iar în (#ina 14N depind desupraexploatarea resurselor de apă subterane.

ubliniem şi concurenţa deosebită din partea oraşelor pentru rezervele de apă. %acă în prezentnecesarul de apă industrială şi mena"eră reprezintă circa 1LE din totalul necesar actual de apă, se estimează căîn anul @4@+ el va atinge H+-+4N. În aceste condiţii, în deceniile următoare, în unele zone ale 5ndiei, (#inei,5ndoneziei cantitatea de apă disponibilă pentru irigaţii va scădea cu 1+-E4N, afectnd puternic producţiaagricolă vegetală.

În Fomnia amena"area irigaţiilor s!a efectuat în zonele cu deficit de umiditate care se întind pe maimult de + milioane #ectare 'E3N din suprafaţa agricolă a ţării, zone ce caracterizează predominant (mpiaFomnă 'E,1 milioane #ectare, dar sunt prezente şi în (mpia de ?est 'circa 3+4 mii #ectare, )odişul%obrogei şi lunca %unării, cu temperaturi medii anuale de peste 11O( 'fiecare cu peste H44 mii #ectare terencu deficit de umiditate, )odişul >oldovei 'peste @34 mii #ectare etc.

+.%.+. OPTIMIZAREA COMPONENTELOR RESTRICTI3E ALE SPA&IULUIAGRICOL PRIN LUCRRI AGRO4PEDO45IDROAMELIORATI3E

8ucrările agro!pedo!#idroameliorative au ca scop principal îmbunătăţirea unor însuşiri fizice şiLsauc#imice ale solului în vederea ridicării capacităţii de producţie a solurilor slab productive, prevenirea şicombaterea inundaţiilor şi excesului de umiditate.

2.1.2.1. $"!"#$E A/"O-PEOAME$#O"A%#3E

$fectează profilul de sol pe adncimi ce depăşesc stratul arat, iar efectele se manifestă pe o perioadă de

E pnă la + ani. (ele mai importante şi tipice lucrări de acest gen sunt: 4 amendarea cu calcar - duce la optimizarea reacţiei şi a stării de saturaţie în baze a solurilor acide.

%istribuirea amendamentelor calcaroase se face înaintea lucrărilor de afnare adncă, reamendarea devenindnecesară după 3-6 ani

4 amendarea cu gips are ca scop îmbunătăţirea însuşirilor solurilor sărăturate prin diminuareaconţinutului de sodiu, ca urmare a aplicării de material bogat în sulfat de calciu 'fosfogips

4 spălarea solurilor este o măsură radicală de ameliorare a solurilor sărăturate, dar numai în cazul cndacestea se află pe terenuri amena"ate în acest scop 'cu un sistem de desecare, drena" şi irigare. ficienţaspălării scade pe măsură ce gradul de permeabilitate a solului scade, textura devenind din ce în ce mai fină.)erioada optimă de aplicare a spălărilor este toamna şi începutul iernii, cnd pierderile prin evapotranspiraţiesunt reduse, adncimea apei freatice este relativ mare, iar primăvara solul are posibilitatea să se zvnterepede - permiţnd lucrările agricole. e poate apela la spălarea prin inundare 'cnd terenul este nivelat sau

prin suprairigare 4 afnarea adncă contribuie la sporirea spaţiului lacunar al orizontului de sol, la ameliorarea

regimului aero#idric, la diminuarea excesului de umiditate, dar şi a deficitului de umiditate. $ceastă lucrarese execută pe suprafeţele agricole care sunt afectate succesiv de exces şi deficit de umiditate în timpul anului,dar care nu sunt afectate de alunecările de teren 'deoarece afnarea adncă ar facilita declanşareaalunecărilor, au pante mici de 1@N, astfel înct să fie accesibile mecanizării şi nu sunt influenţate de nivelulridicat al apei fratice. /eîndeplinirea uneia dintre condiţii devine restrictivă pentru aplicarea lucrărilor deafnare adncă

4 omogenizarea stratului de sol 5a profilului de sol' se execută pe solurile stratificate - atunci cndapar efecte negative asupra culturilor, determinate de stagnarea îndelungată a apei, întrerupereaaprovizionării cu apă din pnza freatică, acumularea selectivă a sărurilor solubile

4 aportul de material pămntos se execută pe terenuri amena"ate special 'sere solarii, pe crovuri dedimensiuni reduse, pe terenuri sărăturate şi constă în copertarea unor soluri inapte pentru producţie

1+


16/50

4 fertilizarea ameliorati+ă este o acţiune de „restaurare& a fertilităţii şi de creştere a fertilităţii solurilor care au pierdut această însuşire, fiind foarte slab alimentate sau lipsite de #umus. Aertilizarea ameliorativă serealizează prin: fertilizare organică, fertilizare minerală cu fosfor şi potasiu, fertilizare cu microelemente'Un. $ceastă măsură ameliorativă se recomandă în cazul terenurilor decopertate puternic 'în cazulexploatărilor la suprafaţă a unor resurse de subsol: lignit, #uilă, cărbune brun etc., sau al celor acoperite cumaterial 'mai ales în cazul lucrărilor de nivelare, pentru terenurile în pantă, terasate pentru fixarea unor terenuri nisipoase remaniate prin eroziune eoliană etc.

)rin aceste măsuri agropedoameliorative, întinse terenuri sărăturate, ce apar alveolar în ;ărăgan,(mpia (rişurilor, (mpia iretului 5nferior, bazinul Bi"iei, lunca %unării etc., au fost reintroduse în circuitul

productiv. %e asemenea, nisipurile mobile şi semimobile 'circa E44.444 #a localizate în stepă şi silvostepă'cu excepţia nisipurilor de la Feci - 744 #a, care se află în aria carpatică, respectiv, %epresiunea ;raşov,

beneficiind de lucruri ameliorative, au devenit propice agriculturii, fiind cultivate cu viţă!de!vie 'coameledunelor din zona (iupercenii ?ec#i, %ăbuleni, mrdan, )ristol, =strovu >are din (mpia =lteniei sau cuviţă!de!vie şi pomi fructiferi '?alea lui >i#ai, (urtuiuşeni, ?oivozi etc. în "udeţul ;i#or sau Mrziceni, Aoieni,anislău etc. în "udeţul atu >are.

2.1.2.2. $"!"# 6#"OAME$#O"A%#3E

8ucrările de prevenire şi combatere a inundaţiilor şi excesului de umiditate constau în executarea unor reţele de canale pentru desecări şi de diguri pentru apărarea împotriva revărsărilor. În ţara noastră există ovec#e tradiţie în efectuarea unor astfel de lucrări de asanare a terenurilor înmlăştinate, încă din secolul G555întinse suprafeţe cu exces continuu de umiditate fiind desecate în %epresiunea ;raşov.

8a nivelul Fomniei, terenurile inundabile totalizează circa E,+ milioane #ectare, cele mai multe fiindlocalizate în %elta %unării, (mpia Fomnă şi luncile rurilor interioare. 8a acestea se adaugă întinse

suprafeţe cu eces de umiditate, estimate la peste 6 milioane #ectare şi în prezent în %elta %unării, (mpia;anatului, (mpia (rişurilor, în bazinele #idrografice ale >ureşului, omeşului, iretului, $rgeşului,5alomiţei, =ltului etc.

(ele mai numeroase lucrări de acest gen s!au executat, în primele decenii ale secolului GG, în zona(mpiei 0imişului şi (rişurilor, unde au fost desecate vaste zone mlăştinoase şi au fost îndiguite ruriledivagante iar ulterior, în a doua "umătate a secolului, în lunca %unării, unde s!au realizat sute de


17/50

capacitatea terenurilor pentru diferite folosinţe agricole, considernd terenul arabil folosinţa superioarătuturor celorlalte folosinţe.

$ceastă acţiune ţine seama de o serie de principii: - crearea premiselor de a creşte potenţialul productiv al solului - suprafaţa arabilă trebuie să crească pe seama categoriilor inferioare de folosinţă agricolă şi

neagricolă - terenurile care prin degradare şi!au pierdut total sau parţial capacitatea de producţie se constituie în

perimetre ameliorative - punerea în evidenţă a tendinţelor de evoluţie regresivă a fondului funciar, ca urmare a unor fenomene

de degradare a solului etc.În vederea menţinerii sau creşterii suprafeţei arabile, precum şi pentru compensarea scoaterilor din

circuitul agricol se fac propuneri de transformare a funcţionalităţii unor suprafeţe, ţinnd însă seama defaptul că nu trebuie transformate *n arabil terenurile cu pante mari 'peste @+O, cele puternic erodate,terenurile afectate de alunecări, nisipurile nesolificate, sărăturile, terenurile unde profunzimea şi fertilitateasolului sunt reduse etc.

%esţelenirile de pa"işti şi defrişările sunt modalităţi importante de extindere a suprafeţelor arabile. Înacest sens se efectuează desţeleniri de pa"işti naturale din incinte îndiguite şi desecate, cu sol fertil pe pa"iştinaturale situate pe pante pnă la 14O, cu soluri pretabile pentru culturi defrişări de păduri sau de vegetaţieforestieră din incinte amena"ate defrişări de vii şi livezi dispersate, în parcele mici, în cadrul arabilului etc.

+.%.6.+. O"/AN#&A"EA %E"EN$# A"A7#$

ste o activitate complexă de amplasare a culturilor agricole, de stabilire a asolamentelor, solelor, parcelelor 'numărul şi suprafaţa acestora, de amplasare a drumurilor de exploatare astfel înct să se creezecondiţii optime pentru folosirea ct mai raţională şi completă a pămntului, a dotării şi ec#ipării te#nice.

a7 A*ola/en"ele - ca expresie a corelării condiţiilor naturale din teren cu structura culturilor - reprezintă distribuţia culturilor agricole în spaţiu şi asigură:

- condiţii organizatorico!teritoriale optime pentru exploatarea eficientă a terenului - creşterea capacităţii de producţie a terenurilor - reducerea scurgerilor pe versanţi şi deci prevenirea proceselor de degradare a solului prin eroziune

- îmbunătăţirea însuşirilor fizico!c#imice ale solului - armonizarea factorilor ecologici şi a particularităţilor biologice ale plantelor de cultură în cadrulrotaţiei culturilor etc.

Aactorii care determină stabilirea asolamentelor în ferme sau exploataţii agricole sunt: specializareaunităţilor agricole condiţiile de favorabilitate a reliefului, climei, apelor potenţialul de producţie a solului.(nd exploataţia agricolă se suprapune unui relief variat, cu soluri diferenţiate calitativ, numărulasolamentelor este mai mare şi invers.

În organizarea raţională a terenului arabil asolamentele se organizează începnd cu cele legumicole - condiţionate de existenţa sistemelor de irigaţie, de potenţialul de producţie al solurilor, de căile decomunicaţie. Mrmează asolamentele fura#ere - situate în apropierea fermelor zoote#nice asolamentele

pentru culturi de c)mp5 asolamentele specializate pentru cultura cartofului şi sfeclei de za#ăr, amplasamenteîn condiţii de climă specifice solamentele pentru orez - amplasate numai în perimetre #idroameliorative

amena"ate asolamentele de protecţie – amplasate pe terenuri cu pantă mare etc.(ercetările întreprinse arată că întocmirea corectă a asolamentelor permite, fără nici un fel de investiţii,

obţinerea unor creşteri însemnate de producţie.87 A/'la*area 9i di/en*ionarea dru/urilor a$ri!ole$gricultura, ca ramură de producţie a economiei naţionale, prin natura producţiei şi a întinderii mari pe

care se realizează, implică un volum important de transporturi. 0ransportul îngrăşămintelor, seminţelor şialtor materiale necesare perioadei de pregătire a terenurilor, transportul recoltelor de pe cmp spre sat sauspre centrele de depozitare şi consum reprezintă o activitate deosebită, cu o pondere apreciabilă în structurac#eltuielilor - care se reflectă în final şi în preţul produselor agricole. În consecinţa, în cadrul activităţilor deorganizare a teritoriului, trasarea şi dimensionarea reţelei de drumuri cu caracter agricol au o importanţădeosebită, urmărind accesul la toate parcelele de lucru şi circulaţia fără dificultate spre toate centrele de

producţie din cadrul fermelor sau exploataţiilor agricole.Feţeaua rutieră agricolă are un rol multifuncţional: în zonele de cmpie sau de podişuri "oase, cu relief

neted, drumurile sunt att căi de comunicaţie, ct şi limite de ferme, de asolamente, de sole sau de parcele de

16


18/50

lucru, în timp ce în zonele cu relief accidentat, unde predomină terenurile în pantă, reţeaua drumurilor agricole face parte din complexul de măsuri şi lucrări de îmbunătăţiri funciare pentru prevenirea şicombaterea eroziunii solului.

%rumurile agricole sunt drumuri de exploatare, destinate satisfacerii nevoilor de transport locale,dimensionarea lor făcndu!se în raport cu intensitatea traficului şi cu caracteristicile mi"loacelor de transport,respectiv ale utila"elor şi maşinilor agricole folosite. le sunt grupate în:

drumuri de categoria 4, ce deservesc terenuri agricole întinse, de peste 14.444 #a, au o lăţime de +,+

m, lateral fiind delimitate de zone de siguranţă de 4,6+ m lăţime drumuri de categoria a 44-a - care asigură circulaţia în cadrul exploataţiilor de 1.444-14.444 #a

agricol, cu un trafic anual de +.444-+4.444 tone au o lăţime mai redusă, de H m şi o zonă de protecţie de 4,+ m

drumuri de categoria a 444-a - deservesc masive de terenuri agricole sub 1.444 #a sau un trafic sub+.444 tLan au lăţimea de numai @,6+ m şi o zonă de siguranţă de 4,E6+ m 'conform actelor normative care reglementează proiectarea, aplicarea şi întreţinerea drumurilor agricole.

În activitatea de organizare şi de reconsiderare a drumurilor agricole se ţine seama de anumite principii:

reducerea, la minimum posibil, a suprafeţelor ocupate de aceste drumuri, dar şi a c#eltuielilor detransport prin reducerea distanţelor

delimitarea unor sole şi parcele de dimensiuni optime pentru producţia agricolă prevenirea şi combaterea eroziunii solului şi a alunecărilor de teren etc.uprafaţa ocupată de drumurile agricole, deci densitatea acestora, variază în funcţie de folosinţa

terenului, panta acestuia, de natura lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi, nu în ultimul rnd, de categoria deramuri agricole.

+.%.6.6. O"/AN#&A"EA 9# AMENAA"EA P!9N#$O" NA%"A$E 9# $%#3A%E

În organizarea şi amena"area păşunilor proprietate publică, de stat sau individuală se au în vedere douăelemente principale: delimitarea unităţilor de eploatare care asigură iarba pentru o grupă de animale, pentrutoată perioada de păşunat, şi dimensionarea parcelelor de păşunat în aşa fel înct să asigure necesarul demasă verde pentru toată grupa de animale, pe o perioadă de 3-7 zile pentru taurine şi *-14 zile pentru ovine.

$ceastă acţiune de organizare şi amena"are a suprafeţelor de păşunat se realizează ţinnd cont de faptulcă, în ţara noastră, durata medie a perioadei de păşunat este de 13+ zileLan, iar păşunatul se desfăşoară încinci cicluri de @7-E+ zile 'în funcţie de zona geografică şi speciile de animale. %e asemenea, grupele deanimale trebuie să cuprindă 144-1@+ M.?.>. 'unitate vită mare.

)entru menţinerea şi refacerea păşunilor - ca importantă bază fura"eră în creşterea animalelor - încadrul acţiunilor de organizare a spaţiului agro!pastoral se iau şi o serie de măsuri complexe pentru

prevenirea şi combaterea eroziunii în zonele de păşunat măsuri pentru refacerea covorului vegetal - inclusivfertilizare se fac lucrări pentru ameliorarea regimului #idrologic şi regularizarea scurgerilor de suprafaţă etc.

= importanţă deosebită prezintă amplasarea locurilor de adăpat, care trebuie să profite de prezenţacursurilor naturale de apă, a izvoarelor, lacurilor etc. şi să se realizeze cu c#eltuieli minime.

În cazul în care păşunile se află la distanţe mari faţă de fermă 'păşunile de munte trebuie să sestabilească „tabere de vară& pentru a asigura adăpost pe timp nefavorabil.

+.%.6.:. O"/AN#&A"EA 9# AMENAA"EA %E"EN$# :N A&$ P$AN%A0##$O" POM#3#%#O$E 9# E 6AME#

?izează, ca şi în cazul terenului arabil, amplasarea şi dimensionarea optimă a parcelelor şi tarlalelor,corespunzător condiţiilor de relief, sol şi topoclimă, trasarea reţelei de drumuri, amena"area sistemelor desusţinere necesare, precum şi a unor construcţii specifice acestor culturi 'magazii, #ale, platforme.

>a"oritatea suprafeţelor pomiviticole fiind în zona de deal şi podiş, unde predomină versanţii, acţiunilede organizare a teritoriului au în vedere şi măsuri şi lucrări antierozionale 'consolidarea ravenelor, stingereaogaşelor, terasări etc., lucrări de evacuare a excesului de apă rezultat din ploi sau izvoare de coastă 'prin

drenuri, canale de coastă. 8ucrările de amena"are trebuie să asigure, de asemenea, cantităţile de apă necesarestropitului şi c#iar irigaţiei, cnd plantaţiile sunt prezente în zone cu climat arid '%obrogea de ud, deexemplu.

17


19/50

3. SPAȚIUL VERDE

>icile oaze de verdeaţă din „deşerturile de pietre ale peisa"elor urbane& sau din incinta staţiunilor balneoclimaterice şi climaterice, pădurile!parc şi pădurile de agrement din vecinătatea marilor aglomerări

urbane, pădurile din zonele montane, deluroase sau de podiş etc., cu o diversitate impresionantă de funcţii,rezervaţiile floristice constituie, toate la un loc, spaţiul verde.ubsistem fundamental al spaţiului geografic, al cărui specific este dat de prezenţa vegetaţiei, spaţiul

verde realizează - în timp şi spaţiu - un ec#ilibru biologic deosebit de complex şi cuprinzător, fără de careintegritatea biosferei nu ar putea exista. )rin intermediul lui se realizează obiectivul de ameliorare şiarmonizare a mediului încon"urător, se creează „9condiţii ambientale propice desfăşurării activităţilor sociale&.

paţiul verde prezent în intravilanul aşezărilor valorifică potenţialul biologic şi estetic al vegetaţiei,reducnd agresiunea mediului urban asupra populaţiei. 0ot el, prin elementele sale componente şicaracteristicile acestora, poate „asana& mediul de factori nocivi 'fum, pulberi, gaze, zgomot şi modifică

parametrii unor factori climatici asigură un regim #idrologic ec#ilibrat, prote"nd - în mod evident - resursele de apă subterană, fondul de ape minerale prote"ează domeniul versanţilor de efectele nedorite ale

proceselor geomorfologice influenţează profund pozitiv asupra stării generale a organismului uman, asupra psi#icului, etc. unt doar cteva considerente care ne obligă să învăţăm cum să folosim, să preţuim şi să perpetuăm această „componentă verde& a spaţiului geografic.

(aracterizndu!se prin suprafeţe, amplasări în teritoriul naţional, amena"ări şi folosinţe diferite, spaţiileverzi se grupează în:

- spaţiu forestier 'pădurea - spaţiu verde intraurban 'intravilan - spaţiu verde de agrement şi recreare periurban.

6.%. ORGANIZAREA ŞI AMENA,AREA SPA&IULUI FORESTIER

;.1.1. E3O$0#A ONEP%$# E O"/AN#&A"E 9# AMENAA"E A 8ON$# 8O"E(%#E" :N "OM


20/50

Primul cod sil+ic romnesc a fost promulgat de (arol 5, constituind un prim pas în elaborarea unor documente oficiale privind gestionarea raţională a fondului forestier, dintre prevederi impunndu!se:

- defrişarea pădurilor supuse regimului silvic era interzisă era oprită defrişarea pădurilor cu funcţii de protecţie, a zăgazurilor şi a malurilor sau a pămnturilor contra alunecărilor, eroziunilor şi a năpădiriinisipurilor

- administraţia domeniilor pădurilor statului era obligată prin lege să întocmească la fiecare doi ani oevidenţă statistică a pădurilor supuse regimului silvic, care să cuprindă numărul şi suprafaţa pădurilor

amena"ate, pădurile puse în exploatare, pădurile neamena"ate etc. - sancţiuni contravenţionale pentru tăierea sau ridicarea fără drept de lemn, păşunatul vitelor,

distrugerea de plantaţii etc.(u toate meritele incontestabile de a fi prima lege modernă care stabilea reguli de ocrotire şi

conservare a pădurii, organizarea şi amena"area acesteia, codul silvic din 1771 a avut şi deficienţe care aunemulţumit proprietarii şi ţăranii '>ac#edon 5., 1***. ste vorba de condiţionarea exploatării pădurilor supuse regimului silvic de existenţa şi prevederile amena"amentului interzicerea păşunatului în pădure - atta timp ct principala sursă de existenţă a ţăranilor era creşterea vitelor, iar suprafaţa păşunilor erainsuficientă amenzile şi despăgubirile foarte mari comparativ cu venitul oamenilor.

odul sil+ic din 1*14 'al doilea din istoria silviculturii romneşti a venit cu o serie de noi prevederi,importanţă deosebită pentru soarta pădurilor şi pentru organizarea şi amena"area corespunzătoare a spaţiuluiforestier prezentnd următoarele:

- stabilirea unor reguli care trebuie avute în vedere pentru întocmirea unor amena"amente cu funcţii bine stabilite

- studierea atentă a condiţiilor fizice şi economice ale pădurii, pentru a lua cele mai adecvate, maicorespunzătoare măsuri de întrebuinţare, amena"are sau exploatare

- asigurarea regenerării pădurii cu specii de valoare etc.0ot în 1*14 se înfiinţează asa Pădurilor 'în subordinea >inisterului $griculturii şi %omeniilor, cu

atribuţii ct se poate de concrete: - extinderea domeniului silvic, regenerarea şi valorificarea pădurilor - realizarea unor lucrări de întocmire şi aplicare a amena"amentelor efectuarea lucrărilor de corectare

a torenţilor şi de consolidare a terenurilor alunecătoare prin împădurire etc.Mn alt moment important pentru organizarea fondului forestier a fost apariţia Con*"i"u(iei din %;:ac#edon 5.,1**3.

5ată de ce lucrările $sociaţiei Aorestierilor organizate de A$= şi (omunitatea uropeană, în 1**1, au punctat în final „9 în ţările aflate în tranziţia spre economia de piaţă statul va trebui să deţină, încă o perioadă de timp destul de mare, proprietatea asupra ma"orităţii pădurilor&.

%eşi tot legea respectivă se referă la obligaţia proprietarilor de a gospodări, îngri"i şi mai ales 'pentru aasigura continuitatea acestei moşteniri a regenera suprafeţele a"unse la explotabilitate, în nici zece anisuprafeţe mari de păduri în proprietate au fost „rase&. (#iar şi pădurile de protecţie a terenurilor au fostafectate, fapt ce a dus la degradarea solului, reactivarea dunelor de nisip altădată fixate din (mpia Fomnă,declanşarea unor procese de eroziune pe versanţi etc.

@4


21/50

;.1.2. A0#N#, AMENA!"# 9# P"#N#P## E E8#NE( O"/AN#&A"EA OP%#M! A (PA0#$# 8O"E(%#E"

$rganizarea optimă a spaţiului forestier presupune o serie de acţiuni şi amena"ări: - formarea de structuri optime sub raport compoziţional, respectiv optimizarea compoziţiei

arboretelor pentru a!şi exercita ct mai bine funcţiile sau funcţia 'de protecţie, recreere, ştiinţifică, etc. - realizarea unei eşalonări optime a arborilor pe verticală, în scopul măririi capacităţii de intercepţie,

absorbţie şi convertire a energiei solare în cadrul procesului de fotosinteză - optimizarea structurii subarboretelui pentru a mări capacitatea de a acţiona ca un filtru biologic

şiLsau acustic 'de la caz la caz etc.• trategia de bază a silviculturii va trebui să fie maimizarea regenerării naturale şi reducerea

ponderii plantaţiilor din fondul forestier, în paralel cu creşterea rolului împăduririlor în zonele cu ec#ilibruecologic dereglat, din afara pădurii.

• 3egenerarea naturală prezintă o importanţă deosebită deoarece, sub raport genetic, permiteconservarea diversităţii şi oferă un cmp larg pentru o evoluţie favorabilă. %in punct de vedere ecologic,regenerarea naturală favorizează conservarea şi ameliorarea ecosistemelor naturale de o excepţionalărezistenţă şi funcţionalitate productivă, cum sunt: molidişurile, pădurile de fag cu răşinoase, făgetele, etc. a

permite conservarea solului, menţinerea regimului ec#ilibrat al apelor, afectează în mai mică măsură peisa"ul

şi permite reducerea c#eltuielilor de reîmpădurire.Fegenerările naturale se realizează prin aplicarea diferitelor metode de tăiere cu caracter intensiv: tăieri

grădinărite, progresive, succesive, în benzi la margine de masiv 'Ciurgiu ?., 1*77.• 3egenerările artificiale "*mpăduririle1, c#iar dacă determină în timp creşterea ponderii pădurilor cu

structuri simplificate, apar ca o măsură eficace de redresare a pădurilor degradate, dar şi pentru: amena"areaterenurilor degradate în afara fondului forestier, realizarea unor benzi împădurite 'perdele de protecţie,

pentru a prote"a cmpurile cultivate, căile de comunicaţie, canalele de irigaţie, realizarea unor spaţii verzi înzonele balneare şi turistice, sau ameliorarea compoziţiei unor arborete, prin introducerea unor speciivaloroase etc. În zonele puternic dezec#ilibrate, situate în condiţii extreme, este firesc să se recurgă la aportulunor specii de primă împădurire, mai rustice, ca de exemplu pin, salcm, accacia - pentru a se putea pune dinnou stăpnire pe terenurile lipsite de vegetaţie.

%e cele mai multe ori, pădurea compusă din specii auto#tone, cu o structură naturală, este mai productivă dect arboretele „artificiale&, cu specii străine 'Ciurgiu ?., 1*7+.

În general, în amena"area şi organizarea spaţiului forestier trebuie să se ţină cont de unele principii fundamentale:

• principiul continuităţii - care are în vedere reînnoirea şi ameliorarea polifuncţionalităţii arboretelor fără întreruperi temporare ale funcţiilor social!economice specifice, pe care arboretele respective trebuie să leasigure

• principiul productivităţii - asigură ca în procesul de amena"are şi organizare a pădurii să se găseascătoate soluţiile pentru creşterea producţiei de masă lemnoasă 'includerea la tăiere, cu prioritate, a arboretelor degradate, brăcuite şi slab productive, exploatarea arboretelor în momentul cel mai potrivit sub raportul

productivităţii promovarea speciilor productive, potrivit caracteristicilor staţiunii• principiul ecologic - are un rol #otărtor în conservarea pădurilor seculare, prote"area de

exploatarea excesivă a arboretelor cu specii sau ecotipuri valoroase 'de exemplu, molidul de rezonanţă dinzona >unţilor (ălimani gorunul pentru furnire estetice tisa şi zmbrul - specii din ce în ce mai rare etc.,aflate în curs de reducere numerică şi a arealului.

$lături de principiul continuităţii, principiul ecologic susţine permanenţa funcţiilor de protecţie,urmăreşte „îndrumarea& pădurii, prin măsuri organizatorice, spre starea de maximă stabilitate ecologică, starecare va asigura menţinerea şi ameliorarea calităţii factorilor de mediu etc.

• principiul folosirii raţionale a tuturor resurselor forestiere ! urmăreşte folosirea tuturor resurselor naturale oferite de pădure lemn, ciuperci, fructe, flori, răşină, coa"ă de copac în mod raţional şi nu pnă laepuizare, prin valorificarea superioară, cu înaltă eficienţă.

În concluzie, putem afirma că organizarea şi gestionarea spaţiului forestier în Fomnia s!a bazat, încăde la începuturile sale, pe concepţia naturalistă, care a pus accent deosebit pe cunoaşterea cadrului natural,

fizico-geografic, al dezvoltării vegetaţiei forestiere şi pe dezvoltarea unor te#nici silvice care să nu ducă la„îndepărtarea& prea puternică a pădurii „cultivate& de pădurea naturală - sub raport structural şi funcţional,evitnd artificializarea puternică.

@1


22/50

!a promovat pe scară largă regenerarea naturală, utilizarea, cu precădere, a speciilor autohtone încadrul arealului lor.

În domeniul amena"ării pădurilor, preocupările s!au orientat spre soluţii de ec#ilibru între aspecteleeconomice şi ecologice s!a elaborat şi oficializat zonarea funcţională a pădurii 'încă din 1*+H. În perioadade după 1*+4 s!a dezvoltat unul din cele mai bine organizate sisteme de protecţie a pădurii contradăunătorilor din uropa.

%atorită unei politici cinegetice de conservare a efectivelor de vnat, pădurile din ţara noastră au una

din cele mai diverse şi bogate faune de interes vnătoresc din uropa.

6.%.+. SPA&II 3ERZI INTRAUR#ANE ŞI PERIUR#ANE. CONCEPT-CARACTERISTICI

0otalitatea unităţilor de spaţiu verde existente în perimetrul urban şi în zona perirurbană constituie,într!o structură spaţio!funcţională unitară, în funcţie de factorii naturali, social!economici şi de mediuconstruit, sistemul spaţiilor verzi urbane şi periurbane. Mnităţile de spaţiu verde sunt delimitate în teritoriu

prin suprafeţe variabile 'de la grădiniţa familială, la pădurile!parc şi pădurile de recreere.%efinind noţiunea de spaţiu verde intraurban şi periurban, . >u"a precizează că aceasta este o

categorie funcţională din cadrul localităţilor, sau din afara acestora, care se caracterizează prin: - existenţa unui cadru vegetal natural sau amena"at - existenţa unui cadru construit, cuprinznd amena"ări şi dotări corespunzătoare unor activităţi

cultural!sportive şi recreative ale populaţiei.$ceastă definiţie subliniază caracterul funcţional complex al spaţiilor verzi, precum şi relaţia

complementară a celor două caracteristici - vegetaţia şi dotările specifice - reunite într!un ansambluarmonios organizat. ?egetaţia determină categoria funcţiilor de protecţie şi de ameliorare a calităţii mediuluiîncon"urător, iar dotările determină categoria funcţiilor cultural!educative, de odi#nă şi agrement.

%intre factorii care influenţează şi c#iar impun apariţia şi dezvoltarea spaţiilor verzi cu funcţierecreativă se impun, în primul rnd, factorii sociali:

- creşterea nivelului de trai şi cultural!educativ care are drept consecinţă sporirea cerinţelor şi a

disponibilităţilor faţă de activitatea de loisir - creşterea perioadei de timp liber la sfrşit de săptămnă - creşterea mobilităţii populaţiei în teritoriu, consecinţă directă a sporirii facilităţilor de deplasare în

afara oraşului etc.%in punctul de vedere al amplasării în raport cu localitatea se disting două categorii importante de

spaţii verzi: - spaţii verzi interioare "intraurbane1 - care includ toate formaţiunile de spaţii verzi cuprinse în

perimetrul construibil al localităţii. $cestei categorii îi revin importante funcţii de ameliorare amicroclimatului, de „filtru biologic& şi de satisfacere a necesităţii cotidiene de recreare şi destindere

- spaţii verzi eterioare perimetrului construibil "periurbane1, care cuprind zonele de agrement'pădurile!parc şi pădurile de agrement şi alte categorii de spaţii periurbane care au, în principal, funcţia de aasigura petrecerea în natură a timpului liber, la sfrşit de săptămnă.

paţiile verzi din oraşe şi din vecinătatea acestora îndeplinesc, în principal, aceleaşi funcţii ca şi pădurile 'spaţiile forestiere. pecificitatea acestora face însă să crească, în mod evident, ponderea funcţiei derecreere şi a celei estetico!peisagistice.

Auncţia sanitar!igienică se manifestă fie prin reducerea poluanţilor din atmosferă şi primenirea aerului - spaţiile verzi funcţionnd ca adevăraţi „ plăm)ni ai oraşelor &, fie prin reducerea nivelului de poluarefonică, capacitatea de diminuare a intensităţii zgomotului depinznd de compoziţia şi structura, densitatea şiînălţimea coronamentului arborilor şi arbuştilor din zona verde etc. În aceste condiţii vegetaţia influenţează

pozitiv starea de sanogeneză fizică şi psi#ică a populaţiei, constituind o componentă esenţială, ma"oră, a#abitatului urban.

paţiile verzi, intraurbane mai ales, influenţează puternic şi pozitiv microclimatul urban specific prinoxigenarea şi purificarea aerului, reducerea valorilor amplitudinilor termice ale aerului şi creşterea umidităţiirelative a acesteia. )rezenţa alveolară a spaţiilor verzi în masa enormă de ciment şi beton face ca între aceste

zone verzi şi zonele construite să se formeze adevărate „brize urbane&, care răcoresc şi primenesc aerul şicare se datorează diferenţelor mari de temperatură dintre construcţii şi plantaţii.

@@


23/50

)rin colorit, formă, structură, vegetaţia participă din plin la ameliorarea peisa"ului urban din punct devedere estetic. a poate sublinia valoarea unor obiective ar#itecturale, dar poate masca, la fel de bine,construcţii sau dotări inestetice din perimetrul urban.

paţiul verde urban şi periurban constituie un mediu deosebit de favorabil pentru practicarea anumeroase forme de recreere: repaus relativ sau plimbări, diferite activităţi sportive şi artistice, "ocuri pentrucopii etc.

În dorinţa de a trăi în mediul urban, omul este în permanentă căutare de noi spaţii timpului liber de la

sfrşit de săptămnă sau din timpul săptămnii trebuie deci să!i corespundă spaţii recreative, de agrement, cuec#ipamente şi dotări adecvate. %in relaţia oraş - spaţiu verde - timp liber pentru recreere şi agrement s!auconturat:

• Spaţii de recreere şi agrement cotidiene, prezente în mediul urban, folosite mai ales de cei vrstnicişi foarte tineri, la care se adaugă un procent variabil de populaţie care preferă această formă de recreere.

• Spaţii de recreere şi agrement de sf)rşit de săptăm)nă, situate în proximitatea centrului urban, careoferă recreerii săptămnale avanta"e multiple: accesibilitate, posibilităţi de petrecere a timpului liber în mod

plăcut, nu necesită în mod obligatoriu cazarea participanţilor.• Spaţii de recreere săptăm)nală, situate la distanţe mai mari de oraş, care necesită şi cazarea

vizitatorului.

6.%.+.%. SPA&II 3ERZI INTRAUR#ANE

„


24/50

=!6!>!6!6! (#(%EME E (PA0## 3E" "7ANE

În funcţie de specificul particularităţilor naturale, de concepţia ar#itecturală şi structură urbanistică, detrama stradală, etc. sistemele de spa

Organizarea spatiului geografic

Documents

Transcript of Organizarea spatiului geografic