Introducere in tehnici de cercetare a comunicarii-FJSC-IDD

ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICARII

SUPORTURI DE CURS

Tutorat 1

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

1



1.1. TRADIŢII DE CERCETARE ÎN STUDIUL COMUNICĂRIIÎn decursul timpului cercetarea comunicării şi a mass media a împrumutat şi a fost dominată de teorii care au aparţinut antropologiei, lingvisticii, sociologiei, ştiinţei politice şi psihologiei. Cel mai puternic element al comunicării ca domeniu de studiu este faptul că este un spaţiu interdisciplinar unde se întâlnesc o diversitate de discipline academice existente. Metodele de cercetare existente în acest câmp sunt modalităţi de a aduna dovezile necesare pentru definiţiile concurente a ceea ce este considerat drept abordarea legitimă şi demnă de a fi luată în seamă a vieţii sociale şi culturale. Există mai multe abordări concurente ale investigaţiei sociale şi culturale care stau la baza cercetării în studiile comunicării şi a mass media:1. Pozitivismul: Pleacă de la presupoziţia că a investiga lumea socială şi culturală nu este ceva diferit în principiu de a investiga lumea naturală şi că aceleaşi procedee fundamentale se aplică ambelor. Deci, ca şi în ştiinţele naturale, în ştiinţele sociale unica dovadă ştiinţifică admisibilă sunt “faptele” stabilite prin observaţia personală sistematică. Aceasta procedură cere cercetătorilor să fie “obiectivi”, adică să se plaseze la distanţă de subiectele lor de cercetare şi, totodată, să nu fie influenţaţi în munca lor de valorile şi judecăţile personale. Este favorizată înregistrarea cantitativă (numerică ) a faptelor importante care pot fi prelucrate folosind tehnici statistice. Presupoziţia de bază este că o “ştiinţă” trebuie să se bazeze pe datele empirice care sunt produse de observaţia directă. Totuşi, nu orice cercetare empirică sau folosire a statisticii în cercetare înseamnă automat empirism, pentru că empirismul este o atitudine faţă de relaţiile dintre teorie şi cercetarea practică. Pozitivismul consideră că scopul general al ştiinţei este dezvoltarea generalizărilor despre relaţiile dintre “faptele” sociale care stabilesc conexiuni fundamentale între cauză şi efect. Pentru realizarea acestui obiectiv generalizările existente trebuie să fie testate permanent în raport cu dovezile care există pentru a vedea dacă predicţiile specifice (ipotezele) pe care le produc sunt sprijinite (verificate) sau nu (falsificate). Testarea cere cercetătorului izolarea relaţiilor de care sunt interesaţi de alţi factori care le pot influenţa-deci, o muncă de laborator unde cercetătorul să poată controla condiţiile. Acolo unde nu este posibil să se realizeze experimente dovezile trebuie controlate statistic riguros în etapa analizei. Astfel de procedee ar produce „predicţii robuste” care ar permite agenţiilor sociale să intervină. Din această perspectivă există deci diviziuni clare la nivelul metodei, cea mai importantă dintre acestea fiind cea dintre metodele calitative şi cele cantitative. Mai exact, distincţia este făcută între metodele care produc dovezi cantitative ce pot fi exprimate în numere şi metodele care produc materiale cantitative . Pozitiviştii folosesc metode calitative dar numai în etapa preparatoare/pilot pentru un studiu care are drept scop producerea datelor cantitative. ”Realitatea socială” este ceva exterior, obiectiv, care constă dintr-o reţea de forţe şi relaţii „cauză-efect” care există independent de cercetător sau subiecţii studiaţi. Munca de cercetare constă în identificarea acestor forţe, în demonstrarea modului în care ele funcţionează şi dezvoltarea de „predicţii robuste” care pot fi folosite ca bază pentru intervenţia raţională. 2. Abordările interpretative: Centrul de interes al acestor cercetări este nu stabilirea relaţiilor de tip “cauză-efect” ci studierea modalităţilor în care oamenii dau sens lumilor lor sociale şi modalităţilor în care ei exprimă aceste semnificaţii prin limbaj, sunet, imagini, stil personal şi ritualuri sociale. Apărătorii acestei perspective pun un accent deosebit pe practicile etnografice dezvoltate de antropologi, caz în care cercetătorul intră într-o localizare socială particulară, ajunge să-i cunoască intim pe oameni. Această

2



perspectivă insistă că întreaga cunoaştere socială este un produs comun al unor multiple întâlniri, conversaţii şi argumente pe care cercetătorul le are cu oamenii pe care îi studiază. Conform acestei perspective structurile organizaţionale sociale ale vieţii sociale şi culturale sunt produse şi reproduse continuu prin activităţile multiple ale vieţii de zi cu zi. Realităţile sociale sunt construite şi reconstruite continuu prin practicile sociale de rutină – de aici denumirea de constructivism asociată orientării. Scopul cercetării în această perspectivă este unul interpretativ: A înţelege modul în care alţi oameni înţeleg lumea prin analiza semnificaţiilor pe care ei le atribuie acestei lumi. Scopul unei astfel de cercetări este producerea “descrierii dense” (thick description). Ceea ce diferenţiază cercetarea interpretativă de cea pozitivistă nu este referinţa la cifre ci modul concret în care acestea sunt utilizate. Pozitiviştii se bazează pe statistici pentru a căuta un răspuns la întrebările de cercetare în timp ce cercetătorii interpretativi le văd ca un punct de plecare în analiza şi investigaţia ulterioară. 3. Realismul critic: Se situează pe aceleaşi poziţii ca şi cercetătorii interpretativi atunci când susţine că lumea socială se produce şi se transformă în viaţa de zi cu zi. Totuşi această presupoziţie mai conţine şi ideea că acţiunea cotidiană nu poate fi înţeleasă adecvat fără a ţine cont de formaţiile culturale şi sociale care o modelează şi o acoperă furnizându-i mediile, mijloacele şi regulile pentru tot cea ce se realizează. Totodată această abordare este de acord cu pozitivismul în ceea ce priveşte existenţa unor structuri sociale şi culturale care modelează opţiunile acţionale ale oamenilor dar care există independent de conştientizarea de către ei a acestor structuri. Totuşi realismul critic insistă că spre deosebire de structurile care organizează lumea socială cele care organizează lumea socio-culturală au o evoluţie istorică: apar într-un anumit moment, în anumite circumstanţe, şi sunt permanent modificate de acţiunea socială. Orientarea pledează deci pentru o înţelegere a relaţiilor dintre structurile sociale şi culturale şi activitatea de zi cu zi care are la bază conceptul de activitate umană transformativă. Structurile generale produc o diversitate de răspunsuri posibile dintre care unele pot provoca sau schimba mai degrabă circumstanţele existente decât să le confirme. Dar pentru că formaţiunile fundamentale nu corespund semnificaţiilor simţului comun ele rămân de obicei invizibile oamenilor în viaţa de zi cu zi. Acolo unde pozitivismul se concentrează pe evenimentele atomice şi interpretativii se concentrează pe semnificaţiile folosite de oameni pentru a înţelege lumea realismul critic este preocupat de mecanismele de generare care stau la baza şi produc evenimente observabile şi sisteme de semnificaţii cotidiene plus pe legăturile dintre aceste nivele. De aici provocarea căreia trebuie să-i facă faţă cercetarea: 1. Ea trebuie să fie interdisciplinară, să se bazeze pe mai multe ştiinţe socio-umane; 2. Ea trebuie să utilizeze toate tehnicile investigative produse în diverse ramuri ale ştiinţelor socio-umane. Deci, „amestecul” de metode este un element central al realismului critic.

1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA METODELOR; ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE.

1.2.1. Tipologia metodelor de studiu a comunicării

Statutul epistemologic al unei ştiinţe-în cazul de faţă, ştiinţele comunicării-poate fi măsurat prin: (a) obiectul ei –sistemul ei de referinţă; (2) sistemul conceptual-structura teoretică; (3) sistemul de metode-structura metodologică.

3



Din punct de vedere etimologic „Metodologie” ca termen vine din greacă: methods- care semnifică cale, drum-şi logos-care semnifică ştiinţă. Există două mari tipuri de înţelegere a „Metodologiei” în general: (a) este vorba de o evaluare filosofică asupra conceptelor şi de o cercetare asupra unui domeniu de studiu/de cunoaştere; (b) ansamblu de tehnici şi strategii de cercetare a unui domeniu al realităţii. „Metoda” în cazul comunicării poate fi definită drept un mod de cercetare, un sistem de reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. „Tehnica” este un ansamblu de prescripţii metodologice (reguli, procedee) necesare activităţii de cercetare în domeniul comunicării. „Procedeul” reprezintă o modalitate specifică de acţiune , de folosirea a instrumentelor de investigaţie.De exemplu: ancheta este metoda utilizată pentru a studia comportamentul de consum media (lectură presă scrisă, vizionarea emisiuni TV, audiere programe radio); chestionarul şi observaţia reprezintă tehnicile de cercetare. În cazul chestionarului procedeul de lucru îl reprezintă chestionarul auto-administrat (completat chiar de subiect) iar în cazul observaţiei procedeul de lucru îl reprezintă observaţia participativă (situaţie în care cercetătorul observă din interior activităţile de interes).În cazul cercetării comunicării este vorba de studiul aspectelor observabile, empirice ale acesteia, iar activitatea poate lua forma fie a Inducţiei fie pe cea a Deducţiei.Schema-inducţia vs. Deducţia în procesul cercetării comunicării

DEDUCŢIA

INDUCŢIA

De exemplu, în cazul unei cercetării inductive se pleacă de la o teorie existentă-fie aceasta teoria fluxului în două trepte al comunicării. O ipoteză care poate fi formulată plecând de la această teorie este următoarea: „În decursul unei campanii electorale influenţa comunicării de masă asupra opiniilor politice va fi mai mică decât cea exercitată de comunicarea interpersonală”. Ca instrument de lucru pentru a testa această ipoteză este ales chestionarul, care va cuprinde atât întrebări legate de efectele comunicării inter-personale cât şi întrebări referitoare la influenţa exercitată de mesajele transmise prin intermediul mass media. Chestionarul va fi aplicat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional iar datele adunate vor confirma sau nu ipoteza de lucru. Pentru o cercetare de tip deductiv fie situaţia în care cercetătorul observă anumite comportamente comunicaţionale specifice în viaţa de zi-cu-zi, de exemplu, faptul că familiile la care merge în vizită şi în general prietenii lui au un „ritual” de televizionare: dacă până la ora 19 fiecare are o activitate separată, în momentul în care încep „Ştirile” la TV toţi membrii unei familii şi cei aflaţi întâmplător în acelaşi spaţiu cu ei se adună în camera unde se află aparatul TV şi urmăresc informaţiile TV: Plecând de aici se decide realizarea unei cercetări pe tema modelelor de consum media în familie, iar ca instrument de lucru pentru a aduna datele este aleasă observaţia participativă şi interviul

4

Teoria existentă

Formularea ipotezelor

Interpretarea datelor;

instrumente de lucru, eşantioane

Adunarea datelor; testarea ipotezelor;

validarea teoriei existente

Observaţia realităţii

Măsurarea, estimarea

parametrilor

Formularea de generalizări

empirice

Formarea conceptelor

Formularea

teoriei



individual. După realizarea cercetării se poate elabora o tipologie a consumului intra-familial al mesajelor media şi elabora o nouă teorie asupra efectelor exercitată de comunicarea de masă.O distincţie importantă în interiorul metodelor de cercetare a comunicării este cea dintre cercetarea de tip calitativ şi cea de tip cantitativ. Succint, „calitate” înseamnă în fapt “De ce tip?” şi implică evaluarea plus aprecierea legată de calitate; în timp ce „cantitatea” înseamnă “Cât de mare/mult/mulţi?” şi implică numere, mărime şi măsurare.

Cercetarea calitativă Cercetarea cantitativăEvaluează Numără,măsoarăFoloseşte concepte pentru a explica Prelucrează datele adunateSe concentrează pe estetica textului Se concentrează pe numărul de apariţii ale

lui XTeoretică StatisticăInterpretează Descrie, explică şi prevedeConduce la o evaluare Conduce la o teorie sau o ipotezăInterpretarea poate fi abordată Metodologia poate fi abordatăSe poate stabili astfel o diferenţă dintre cercetătorul cantitativist vs. cel calitativist de tipul:

Cercetătorul cantitativist Cercetătorul calitativistInformaţie InterpretareMedia SemnificaţieN=∞ N=1Cantitativă CalitativăAccent pe proiectare Accent pe analizăAccent pus pe audienţă care receptează lucrarea

Accent pe textul produs

Statistică Concepte din diferite domeniiSubiecte cuantificabile Subiecţi utili pentru teoretizareSiguranţă dar trivialitate Nesiguranţă dar semnificaţieObţinerea unor date pentru o problemă Obţinerea ideilor pentru o problemăTradiţia pragmatică americană Tradiţia filosofică europeanăNumără toate cantităţile posibile şi existente Vede universul în particulele cele mai mici

1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETAREUn proiect de cercetare pleacă de la câteva elemente/probleme/întrebări: (a) Cât de importantă este problema de cercetare?; (b) Ipoteza de lucru este rezonabilă sau testabilă?; (c) În cercetare sunt implicate probleme morale/etice?; (d) Cercetătorul are abilităţile pentru a realiza cercetarea?; (e) Subiectul este destul de centrat şi de limitat astfel încât poate fi realizat în termenele propuse şi cu resursele proiectate?; (f) Metodologia este cea mai adecvată ipotezelor ?Etapele cercetării în cazul unui proiect de studiere al comunicării sunt:1. Stabilirea temei de cercetare-Ceea ce implică formularea unor motivaţii pentru cercetare: Tema de cercetare trebuie să aibă o semnificaţie socială, cercetarea în sine trebuie să contribuie la rezolvarea unei probleme sociale. De exemplu: tema poate fi de tipul: influenţa exercitată de comunicare asupra unui grup social, norme şi reguli de

5



organizare în interiorul unei instituţii media, modalitatea în care a evoluta („perspectiva istorică”) un tip de media etc.2. Cadrul teoretic al cercetării-Se referă la definirea fenomenului studiat şi la dezvoltarea unei teorii cu valoare explicativă orientată către cercetarea care se pregăteşte. Se porneşte de la stadiul atins până la momentul de referinţă în cercetarea temei, de la evidenţierea elementelor de consens dintre diferiţii cercetători ai domeniului şi a celor aflate în dispută, a ipotezelor analizate şi a rezultatelor obţinute, măsura în care acestea corespund informaţiilor deţinute despre domeniul comunicării care este vizat de acest proiect şi se urmăreşte detaşarea aspectelor care necesita noi clarificări. De exemplu, un cadrul teoretic posibil pentru analiza mass media în România după 1989 ar fi reprezentat de totalitatea teoriilor referitoare la efectele media în plan social-dintre acestea se pot alege acele teorii care susţin existenţa unei influenţe puternice a media în plan social („agenda-setting”, de exemplu).3. Operaţionalizarea conceptelor-orice proiect de cercetare vizează îndeosebi analiza modului în care o serie de concepte din ştiinţele comunicării se pot „manifesta” în realitate. „Conceptul” este un construct mental, abstract, realizat pe baza realităţii din care el extrage esenţa ei. Conceptele pot fi numite şi observabile sau neobservabile. Problema într-un proiect de cercetare este: Cum devin observabile conceptele? Conceptele devin observabile pe măsură ce sunt operaţionalizate. Operaţia de operaţionalizare este un proces mental cu aspect dinamic. 1. Ce înseamnă concepte „neobservabile” sau neoperaţionalizbile? Este vorba de concepte care nu pot fi observate, care sunt doar inteligibile pentru că reflectă esenţa şi aceasta nu pot fi observată, sesizată nemijlocit, ci pot fi gândită, inteligibilă. 2. Ce înseamnă concepte „operaţionale” sau observabile? Este vorba de acea specie de concepte care poate servi nemijlocit în cercetarea realităţii-ele nu sunt identice cu cele operaţionalizabile (care vor fi făcute mai târziu operaţionale) – fiecare dimensiune operaţională a lor poate fi precizată sau determinată. De exemplu, „comunicarea” este un astfel de concept care trebuie operaţionalizat. Nu pot fi studiate toate dimensiunile sau formale sale de manifestare, de aceea o primă etapă constă în a delimita tipul de comunicare la care proiectul face referire-de exemplu, comunicare interpersonală şi comunicare de masă. În cea de-a doua etapă a operaţionalizării se poate opta pentru următoarea clasificare: (a) Comunicarea interpersonală-va fi sub-operaţionalizată în (1) comunicare la nivelul diadei (acord, dezacord, neutru); (2) comunicare la nivelul triadei sau a grupului(acord, dezacord, neutru); (b) Comunicarea de masă va fi, la rândul ei sub-operaţionalizată în: (a) mijloacele de transmitere a informaţiei (presă, radio şi televiziune); (b) efectele la nivelul receptorului (efecte pe termen lung şi efecte pe termen scurt); (c) tipul de expunere la comunicarea de masă (frecvenţa vizionării/audierii/lecturii mesajelor; expunere accidentală sau voluntară). Am avea astfel o schemă de tipul următor:

6



COMUNICARE

După operaţionalizarea conceptelor următoarea etapă este cea a construcţiei indicatorilor. Un indicator reprezintă un mijloc de măsurare a variabilelor, adică a elementelor din realitate pe care le studiem. De exemplu, în cazul operaţionalizări anterioare pentru sub-conceptul „Mijloace de transmitere a mesajelor comunicării de masă” pot fi consideraţi indicatorii: 1. Opinii referitoare la rolul social al televiziunii; 2. Încrederea sau neîncrederea în diferite canale de comunicare în masă;3. Imaginea despre raportul jurnaliştilor cu sfera politică;4. Relaţiile de simpatie şi antipatie faţă de ziarişti; 5. Încrederea în jurnaliştii cunoscuţi; 6. Opinii despre rolul social al ziariştilor. În fine, ultima etapă a operaţionalizării conceptelor este cea a construcţiei indicilor, prin care are loc o nouă apropiere între teorie şi planul empiric. La acest nivel sunt măsurate îndeosebi variabile observate în plan empiric. De exemplu, în cazul anterior se va încerca măsurarea variabilei „opinii” pentru situaţia indicatorului „Opinii referitoare la rolul social al televiziunii” prin intermediul indicelui exprimat sub forma întrebării:„După părerea dvs. în societatea românească actuală televiziunea are rolul de a: 1. Informa; 2. Educa; 3. Distra; 4. Nu ştiu/Nu pot aprecia” 4. Problema formulării ipotezelor şi a operaţiilor cu ipotezele- Ipoteza ştiinţifică este un moment al cunoaşterii, o etapă a ei. Este o problemă care se pune în momentul pregătirii conceptuale, de alegere a conceptelor şi de operaţionalizare a conceptelor. Ipoteza este o interpretare anticipativă şi raţională a fenomenelor, bazată pe cunoştinţe acumulate anterior despre fenomenul respectiv dar care se formulează şi prin anticiparea evoluţiei acestui fenomen în viitor. Undeva în procesul de formulare al ipotezelor se pune în legătură evoluţia anterioară şi anticiparea evoluţiei viitoare. Enunţul ipotetic este: 1. Un enunţ anticipativ-de îndată ce enunţul ipotetic este verificat se obţine o explicaţie în raport cu fenomenele care se produc-explicaţia este, de regulă, de tip determinist, cauzal. 2. Un enunţ anticipativ operaţional-pe baza explicaţiilor obţinute putem obţine alte enunţuri care să ne permită enunţuri despre acţiunile noastre. Principalele atribute ale ipotezei ştiinţifice: (a) Validitatea –enunţul ştiinţific are un anumit grad de concordanţă cu materialul faptic la care se referă-enunţul ca atare este formulat astfel încât să surprindă tendinţele şi structurile evoluţiei; (b) Verificabilitatea sau testabilitatea –enunţul ipotezei este ştiinţific dacă este principial verificabil cu mijloacele demersului ştiinţific, adică dacă putem avea accesul la o serie de fapte empirice cu ajutorul cărora se verifică enunţul. Verificarea presupune confirmarea sau infirmarea ipotezei-ipoteza care este verificată pozitiv devine teză (cunoaşterea trece din cadrul ipotetic în cel tetic); (c)

7

DiadaTriada/Grupul

Comunicare inter-personală Comunicare de masă

Mijloace de transmitere

mesaj

Efecte la nivelul

receptorului

Tip de expunere la mesaj

1. Acord2. Dezacord3. Neutru

1.Acord2. Dezacord3. Neutru

1. Presa scrisă2. Radio3. Televiziune

1. Efecte pe termen lung2. Efecte pe termen scurt

1. Expunere accidentală2. Expunere voluntară



îndoiala sau provizoratul-enunţul ipotetic presupune ceva incert, care se poate să nu să se producă; (d) Comunicabilitatea-ipoteza trebuie să fie formulată clar şi simplu în cadrul comunităţii ştiinţifice. Elementul central este cel de cauzalitate-ipoteza caută să stabilească relaţia dintre o cauză şi efectul pe care îl produce aceasta din punctul de vedere al studiului comunicării. Există mai multe tipuri de relaţii cauzale: 1. Relaţiile cauzale lineare bazate pe antecedenţă temporală şi acţiunea eficientă a unor factori pentru realizarea unui fenomen.

A B

Antecedent în raport cu B2. Relaţiile cauzale teleologice –sunt caracterizate prin faptul că apariţia fenomenului A este explicată prin recursul la un fenomen ulterior (viitor)

A B

timp prezent timp viitor3. Relaţii cauzale circulare-A şi B se determină reciproc:

A B4. Relaţii cauzale de tip feed-back (retroacţiuni)-pot fi negative sau pozitive. În acest caz:

A B C

RetroacţiuneIpoteza sau enunţul ipotetic poate fi de mai multe feluri:A. După gradul de conceptualizare: (1) Ipoteze generale sau teoretice- aplicate la ansamblul cercetării, sunt ipoteze care privesc întregul complex cercetat-ele sunt testabile indirect prin medierea ipotezelor de lucru; (2) Ipoteze de lucru sau empirice-sunt ipoteze parţiale, se referă la unele aspecte care trebuie studiate-ele trebuie să fie sistemic alcătuite pentru a asigura testabilitatea ipotezei generale.B. După sfera lor: (1) Ipoteze globale-se referă la ansamblul fenomenelor studiate; (2) Ipoteze parţiale-surprind numai realităţile sectoriale, factoriale. C. După nivelul de elaborare: (1) Ipoteze de cercetare (teoretice, generale)-sunt formate din enunţuri generale, cele mai largi, pentru ghidarea teoretică a investigaţiei; (2) Ipoteze de lucru (empirice) –sunt operatorii, se referă la anumite momente, secvenţe testabile nemijlocit ale investigaţiei respective-enunţurile lor se referă numai la o anumită latură a fenomenului cercetat. Există şi alte tipuri de ipoteze: (1) descriptive-de identificare a fenomenelor, faptelor, problemelor; (2) statistice sau probabiliste-permit explorarea corelaţiilor dintre variabilele diferite care sunt caracteristice pentru universul studiat; (3) euristice-au rolul de a investiga actul social, faptul social; (4) nomologice-sunt enunţuri explicative asupra a noi modalităţi de a formula legi şi legităţi; (5) explicite şi implicite.Ipotezele se expun prin judecăţi ipotetice de tipul: „Dacă X atunci Y”. De exemplu, în cazul conceptelor operaţionalizate anterior se poate presupune că în cadrul comunicării de masă (ca un concept specific) putem vorbi de o relaţie cauzală între”Mijloacele de transmitere a informaţiei” (A) şi „Efectele receptării mesajelor media la nivelul receptorului” (B) de tipul A→B. la un nivel general o ipoteză referitoare la această

8



relaţie poate fi formulată astfel: „Tipul mass media determină efectele receptorii mesajelor media la nivelul receptorului”. Este evident că o astfel de ipoteză este greu de verificat în realitate de aceea va fi necesară o alegere între indicatorii specifici celor două sub-concepte. Să presupunem că optăm pentru „Frecvenţa consumului mesajelor media” (în cazul A) şi pentru „Efecte pe termen lung asupra opţiunilor politice” (în cazul B). Reformularea ipotezei anterioare va lua astfel forma: „Dacă un individ consumă mai mult mesajele politice ale presei scrise atunci opiniile lui politice se vor schimba în decursul timpului”.5. Stabilirea eşantionului-Orice cercetare se confruntă cu imposibilitate practică, cea de a interoga individual toţi membrii unei populaţii de interes, şi cu o posibilitate practică, care este cea de a descrie întregul prin parte. Această posibilitate de a descrie totul prin parte rezultă din aplicarea tehnicilor de eşantionaj: tehnicile probabiliste şi tehnicile non-probabliste. Prin definiţie eşantionarea urmăreşte realizarea unei cercetări reprezentative prin studierea unei părţi din întreaga populaţie sau din întreg ansamblul care îl interesează pe cercetător. A. Tehnicile probabiliste de eşantionare-eşantionarea constă din selecţionarea sau extragerea unui eşantion dintr-o populaţie. Cu scopul de a putea aplica sau generaliza rezultatele obţinute pe baza acestui eşantion la ansamblul populaţiei din care este extras, trebuie să ne asigurăm că el reprezintă corect această populaţie. Ori, singura modalitate prin care ne asigurăm este de a alege la întâmplare indivizii care vor face parte din eşantion. De fapt se estimează că orice caracteristică, oricare ar fi aceasta, este repartizată şa întâmplare într-o populaţie suficient de mare. Dacă, în consecinţă, se alege la întâmplare un număr destul de mare de indivizi care provin din această populaţie, aceştia trebuie în mod normal să furnizeze un portret valid al caracteristicilor acestei populaţii. Tehnicile probabiliste permit ca, plecând de la calculul statistic, să se precizeze riscurile consistente cu generalizarea la ansamblul populaţiei a rezultatelor măsurătorilor efectuate. Aceste tehnici implică de fapt „o veritabilă tragere la sorţi”, adică, aşa cum explică Beaud, că fiecare individ din populaţie are o şansă cunoscută de a fi ales. Ele permit, deci, să se precizeze, pentru fiecare element din populaţie, probabilitatea de a fi inclus în eşantion. În cel mai simplu caz, probabilitatea de includere este aceeaşi pentru fiecare dintre elemente, dar aceasta nu este o condiţie necesară. Ceea ce este necesar în cazul eşantionării probabiliste este ca fiecare element să aibă o anumită probabilitate de a fi inclusă care trebuie precizată. Această probabilitate de includere permite a determina că un eşantion nu este reprezentativ decât cu o probabilitate dată . Una dintre modalităţile de a reduce această marjă de eroare constă din a mări talia eşantionului. Există patru tehnici care permit precizarea probabilităţii de a include fiecare dintre elementele populaţiei în eşantion. A.1. Eşantionarea aleatoare simplă-eşantionarea aleatoare simplă constituie tehnica principală de eşantionare probabilistică. Atunci când se aplică această tehnică, fiecare individ are nu numai o şansă cunoscută, dar şi o şansă egală de a fi ales pentru a face parte din eşantion. Această tehnică seamănă cu cea a tragerii la loterie, al cărei caracteristică este că extragerea unui element trebuie să fie independentă de extragerea unui alt element ce aparţine populaţiei. A.2. Eşantionarea sistematică-tehnica de eşantionare sistematică este mai simplă decât cea a eşantionării aleatorii simple. Ea constă din a alege indivizii la intervale fixe într-o

9



listă. Numai primul individ este ales la întâmplare. În acest tip de eşantionare nu există independenţa extragerilor pentru că primul individ ales determină alegerea restului.A.3. Eşantionarea cluster-eşantionarea cluster constă, într-un prim moment, în a alege sau a extrage la întâmplare grupuri de persoane şi nu de indivizi. Apoi, se supune analizei fie ansamblul acestor clustere fie o parte (un eşantion) de indivizi care le compun. Acest al doilea procedeu este numit „eşantionarea în a doua etapă”. Se poate de asemeni ajunge la a treia etapă. De exemplu, fie cazul unei populaţii dintr-un mare oraş. Se alege mai întâi o perimă serie de clustere care reprezintă diferitele cartiere ale oraşului. Se alege apoi o altă serie de clustere care reprezintă străzile acestor cartiere. Şi apoi se alege o a treia serie de clustere care corespunde anumite imobile de pe aceste străzi.A.4. Eşantionarea stratificată-eşantionarea stratificată este tehnica de eşantionare cea mai rafinată. Ea constă în a împărţi populaţia studiată în sub-populaţii numite straturi, apoi să extragem aleator un eşantion în fiecare din aceste straturi, ansamblul de eşantioane alese astfel constituind eşantionul final care va fi supus analizei. Această diviziune a populaţiei în straturi poate să se bazeze pe unul sau mai multe criterii. Odată ce este stabilit ansamblul straturilor, se realizează o eşantionare aleatoare simplă în fiecare strat şi aceste sub-grupuri de eşantioane sunt apoi reunite pentru a forma eşantionul global. Tehnica permite de asemeni să se constituie un eşantion non-proporţional, ceea ce semnifică că un sub-grup va fi supra-reprezentat. De exemplu, dacă dorim să comparăm obiceiurile de consum media între diferite grupuri culturale trebuie supra-reprezentate grupurile culturale la repartizate în populaţia totală.B. Tehnicile non-probabiliste-Opus tehnicilor probabiliste, tehnicile non-probabiliste nu intenţionează constituirea unor eşantioane reprezentative, ci doresc doar să satisfacă la un anumit nivel de generalitate scopul cercetării. De exemplu, scopul unei cercetări poate fi cel de a aduna ideile, opiniile, aprecierile din partea unui grup de experţi în comunicarea organizaţională în raport cu o temă particulară. Tehnica de eşantionare nu constă din a constitui un grup de experţi reprezentativ pentru ansamblul populaţiei experţilor din acest domeniu. Nu se doreşte generalizarea punctului de vedere al acestor experţi în comunicare organizaţională (ceea ce ar necesita un eşantion probabilist), ci pur şi simplu dorim adunarea ideilor acestor experţi. Există patru tehnici principale de eşantionare non-probabilistă: eşantionarea accidentală, de eşantionarea voluntarilor, de eşantionarea cu scop şi de eşantionarea pe cote.B.1. Eşantionarea accidentală-această tehnică constă pur şi simplu din a include în eşantion subiecţii care se prezintă până când eşantionul atinge mărimea prevăzută. De exemplu, un cercetător se postează la o gură de metrou şi interoghează primele cincisprezece persoane întâlnite-aceasta este o tehnică des folosită la TV. B.2. Eşantionarea voluntarilor-conform numelui său, această tehnică face apel la voluntari pentru a constitui un eşantion. Pentru a justifica folosirea sa, cei care o utilizează pretextează că natura întrebărilor este supusă problemelor etice (este vorba de întrebări indiscrete). B.3. Eşantionarea cu scop-vizează realizarea unei „machete” în mic a populaţiei studiate. Ceea ce contează în acest caz sunt anumite particularităţi ale populaţiei şi nu reprezentarea sa globală (descoperirea unei logici, un proces, a unui mecanism etc.). De exemplu, pentru a verifica reţelele de influenţă dintr-o organizaţie se alege a se adăuga la o reţea de indivizi influenţă toţi cei care sunt în relaţie cu ei. Acest fapt permite să se

10



delimiteze sistemul de relaţii care există într-un grup, ceea ce nu ar fi permis eşantionarea aleatoare. B.4. Eşantionarea pe cote-este cea mai utilizată în plan ştiinţific dintre eşantionările non-probabiliste. Orice populaţie posedă variabile explicative aşa cum ar fi sexul, vârsta, venitul etc. Ele pot explica variaţiile altor caracteristici cum ar fi comportamentele, atitudinile, opiniile, care constituie deseori obiectul anchetei. Decupând populaţia conform variabilelor explicative se obţin sub-grupuri, straturi destul de omogene în raport cu alte caracteristici de studiat. Constituind un eşantion astfel încât el să reprezintă anumite caracteristici ale populaţiei se poate estima că se vor reproduce destul de fidel alte caracteristici ale sale. De fapt, eşantionarea pe cote poate semăna, la prima vedere, cu cea probabilistă, pentru că ea permite obţinerea de categorii particulare care reprezintă ansamblul populaţiei. Diferenţa între eşantionarea probabilistă şi eşantionarea non-probabilistă

Eşantion probabilist Eşantion non-probabilist-Generalizarea rezultatelor la ansamblul populaţiei din care a fost extras;-Reprezentarea acesteia cât se poate de fidel.

Scopuri -A răspunde la o întrebare de cercetare specifică; suscitarea ideilor; verificarea unei ipoteze precise;-Alimentarea studiilor exploratorii.

CaracteristiciDa, o tragere la sorţi Bazată pe hazard Nu, bazată pe alegerea voluntară a

cercetătoruluiDa Fiecare individ din

populaţia globală are o şansă cunoscută de a fi sondat

Nu, deci nici o garanţie de reprezentativitate

Da, este deci posibil să se realizeze generalizări la ansamblul populaţiei plecând de la eşantion

Permite precizarea erorii de eşantionare prin calcul statistic

Nu, generalizările extrase din aceste metode rămân ipotetice

Calitate, precizie şi reprezentativitate

Avantaje Facilitate, rapiditate şi economie

Tehnici greoaie, scumpe şi dificil de pus în practică

Inconveniente Calitate inegală şi nesigură

Principalele caracteristici ale tehnicilor de eşantionare probabilistă şi non-probabilistă

Eşa

ntio

ane

no

n-pr

obab

ilis

te

Eşantionul accidental

-cei sondaţi sunt primii pe care anchetatorul îi întâlneşte într-un mediu fix ales;-oferă o garanţie mică.

Eşantionul voluntarilor

-cei sondaţi sunt persoanele care se autopropun pentru studiu;-numeroase surse de eroare.

Eşantionarea cu scop

-cei sondaţi sunt aleşi în funcţie de o particularitate specifică;-sondajul este de tip contextual pentru că este căutat un sub-grup ideal pentru a înţelege un fenomen precis.

11



Eşantionarea pe cote

-cei sondaţi sunt aleşi accidentali între categoriile populaţiei şi în mod proporţional cu locul pe care îl ocupă aceste categorii în populaţie;-cea mai fiabilă dintre tehnicile non-probabiliste.

Eşa

ntio

ane

prob

abil

iste

Eşantionul aleator simplu

-cei sondaţi au toţi o şansă de a fi aleşi;-după fiecare extragere individuală, populaţia iniţială este reconstituită;-eşantion tipic de probabilitate.

Eaşntionarea sistematică

-cel care este primul sondat este ales la întâmplare şi el determină alegerea tuturor celorlalţi care sunt aleşi la intervale fixe într-o listă.

Eşantionarea tip cluster

-eşantionare a grupelor conform gradului;-alegerea unui grup al celor sondaţi, apoi a unui sub-grup;-posibilitatea erorilor de eşantionare de la un nivel la altul,-tendinţa spre omogenitatea internă în sub-grupuri, deci bun pentru sondajul contextual.

Eşantionul stratificat

-cei care sunt sondaţi sunt aleşi din interiorul grupurilor constituite în prealabil (straturi) în funcţie de unul sau mai multe criterii;-permite supra-sau sub-reprezentarea unui sub-grup.

6. Stabilirea metodei de cercetare-se face alegerea între metodele cantitative şi cele calitative sau se decide ca pot fi folosite ambele tipuri de metode în cadrul aceluiaşi proiect de cercetare.

1. 4. EXPERIMENTULExperimentul este folosit de peste 50 de ani în studiul media iar la început era preocupat exclusiv cu efectele media la nivelul audienţei lor. Abordarea experimentală are cinci utilizări fundamentale în cercetarea comunicării şi a mass media: (1) A investiga ipotezele şi problemele de cercetare în codiţii controlate; (2) A dezvolta teoriile care pot fi testate în teren (field ); (3) A rafina teoriile care există şi rezultatele pre-existente ale cercetării; (4) A investiga problemele prin paşi mici; (5) A uşura reproducerea, pentru că condiţiile de studiu sunt clar precizate.Orice experimentul are un traiect metodologic clar: 1. Începe cu o ipoteză despre o relaţie dintre două sau mai multe variabile cuantificabile;2. Implică a schimba ceva într-o situaţie particulară existentă;3. Se sfârşeşte cu compararea rezultatelor dintr-o situaţie modificată cu unele nemodificate. În contextul cercetării media un experiment implică crearea unui set de condiţii (formulate astfel încât să se poată spune că conţinutul media a produs apariţia unui anumit răspuns din partea audienţei) în care un grup de subiecţi este expus unei mulţimi de stimuli şi apoi sunt invitaţi să răspundă într-un anume fel. Exemplu: dacă se doreşte testarea unei ipoteze referitoare la efectul comportamental la nivelul audienţei al vizionării unor emisiuni violente atunci se vor crea două situaţii în care două grupuri din audienţă vor viziona unul programe violente şi celălalt programe non-violente. Apoi ambele grupuri vor fi plasate în altă situaţie în care există ocazii de a se comporta agresiv. Ipoteza de cercetare ar putea stipula ca subiecţii care s-au expus la violenţa în

12



media se vor comporta mai agresiv decât cei care au vizionat emisiuni non-violente. Pentru a vedea obiectiv aceasta se realizează măsurători cantitative ale comportamentului. Pentru a demonstra existenţa relaţiei de cauzalitate este necesar ca experimentul să aibă loc în condiţii de laborator în care cercetătorul controlează total condiţiile expunerii la media, ale conţinutului media şi ale răspunsurilor audienţei. Un experiment implică faptul că cercetătorul creează o situaţie şi apoi o modifică. De exemplu, o cercetare asupra impactului anumitor caracteristici asupra memoriei audienţei legate de conţinutul unui program de ştiri implică faptul că cercetătorul produce un material special din ştirile TV astfel încât izolează numai anumite caracteristici ale acestui material. În pasul doi el produce un alt material în care izolează alte caracteristici din ştirile TV. Sunt alese apoi două eşantioane de subiecţi care vizionează fiecare câte un material şi apoi sunt testaţi în legătură cu amintirea a ceea ce au vizionat. Dacă un grup îşi aminteşte mai bine ce a vizionat, atunci este testată ipoteza că modul în care sunt prezentate informaţiile măreşte sau reduce reamintirea informaţiilor. În realizarea unui experiment sunt numeroşi factori care trebuie definiţi atent şi procedeele sale trebuie urmate atent pentru a putea explica corect relaţia dintre cauză şi efect. Factorii-cheie ai experimentului sunt: A. Variabila independentă-adică tratamentul, manipularea sau modificarea condiţiilor pe care cercetătorul le va modifica în interiorul mediului în care indivizii vor fi observaţi şi testaţi. În exemplul anterior ea era programul de ştiri produs în două variante de cercetător.B. Variabila dependentă-adică rezultatul măsurabil al manipulării experimentale. În exemplul de mai sus el era rezultatul măsurabil al reamintirilor din programul de ştiri vizionat.Pentru controlul grupurilor cercetătorul trebuie să realizeze un procedeu în doi paşi: (a) alocarea aleatoare a subiecţilor în fiecare grup; (b) realizarea unei pre-testări-adică măsurarea variabilei dependente înaintea introducerii tratamentului-şi a unei post-testări-adică măsurarea variabilei independente după ce s-au pus în aplicare condiţiile experimentale.Tipuri de cercetare experimentală:A. Studiul experimental clasic-numit şi „cercetare pre-test-post-test cu un grup de control”. El cuprinde alocare aleatoare a subiecţilor în grupuri, un pre-test şi un post-test, un grup experimental şi un grup de control. Exemplu, fie studiul efectelor violenţei din filme asupra atitudinii spectatorilor. Un grup (compus din subiecţi aleşi aleator) urmăreşte un film cu scene violente şi un alt grup (compus tot din subiecţi selectaţi aleator)vizionează un film fără scene violente. Ambele grupuri completează un chestionar înainte de vizionare şi un chestionar după vizionare. Chestionarele cuprind întrebări despre atitudinea indivizilor legată de violenţă. Scopul este să se descopere dacă apare o tendinţă spre o mai mare violenţă în grupul celor care au văzut filmul cu scene violente comparativ cu grupul care a vizionat un film non-violent. Proiectul cu un grup de control pre-test-post-test

R O1 X O2

R O1 O2

În acest caz subiecţii trebuie să fie alocaţi sau aleşi aleator şi fiecare grup este supus unei pretestări. Oricum, numai primul grup este expus tratamentului-diferenţa dintre O1 şi O2

13



pentru grupul 1 este comparată cu diferenţa dintre O1 şi O2 pentru grupul 2. Dacă apare o diferenţă semnificativă statistic atunci se presupune că tratamentul experimental este cauza ei.B. Pre-experimentul- este cazul experimentelor în care cercetătorul omite pre-testarea sau utilizarea grupului de control. Are mai multe forme:B.1. Experimentul cu un unic grup post-test-este un experiment care are numai un grup, un tratament al condiţiilor şi o post-testare. Exemplu: unui grup de subiecţi i se arată un film violent şi apoi li se administrează un test de atitudine. Nu se poate spune dacă filmul îi influenţează mai mult decât alţi factori care nu au fost testaţi.B.2. Experimentul cu un unic grup pre-test şi post-test-este experimentul care are un unic grup, un pre-test, un tratament al condiţiilor şi un post-test. Exemplu: indivizilor dintr-un grup care urmăresc un film li se aplică un test de atitudine apoi ei vizionează un film violent şi apoi completează un nou test de atitudine pentru a măsura schimbările datorate vizionării filmului violent. Lipsa unui grup de control face posibil ca schimbarea de atitudine să se datoreze altor factori decât vizionării filmului.C. Cvasi-experimentul şi experimentul special-sunt folosite în cazurile în care experimentul clasic nu se poate aplica. Au mai multe forme:C.1. Experimentul cu două grupuri numai cu post-test-este realizat cu două grupuri în care sunt incluşi subiecţi aleşi aleator iar grupul experimental este cel care este expus tratamentului experimental. Grupurile sunt testate numai odată-după ce grupul experimental este supus manipulării condiţiilor. Experimentul este mai deficitar decât cel care utilizează o etapă pre-test pentru că el nu poate observa diferenţele pre-tratamentului asupra grupului experimental în raport cu grupul de control.Proiectul cu un grup de control numai cu post-test

R X O1

R O2

Nici un grup nu este supus unui pre-test dar grupul 1 este expus unei variabile de tratament, urmată de o post-testare. Cele două grupuri sunt comparate pentru a determina dacă este prezentă vreo diferenţă semnificativă statistic. Acest proiect este folosit şi în cazul controlului explicaţiilor rivale-ambele grupuri sunt la fel de influenţate de dezvoltare, istorie etc.C.2. Experimentul doar cu un grup de control şi cu post-test-este o variantă a experimentului post-test cu două grupuri în care doar un grup este supus tratamentului experimental şi al doilea grup acţionează ca un grup de control şi nu este supus tratamentului. Nu se realizează pre-testul şi se compară rezultatele post-test ale grupului experimental cu rezultatele din etapa controlată într-o etapă de măsurătoare cu un unic moment.D. Experimentul Salomon cu patru grupuri- subiecţii sunt împărţiţi aleator în patru grupuri din care două sunt supuse pre-testării şi celelalte două nu sunt supuse pre-testului. Apoi toate grupurile sunt supuse tratamentului, în următorul mod: (a) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse unei variante a tratamentului; şi sau b. sau c: (b) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse celei de-a doua variante a tratamentului; sau (c) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test nu sunt supuse tratamentului şi servesc ca grupuri de control. Apoi toate grupurile sunt supuse post-testului. Proiectul de cercetare Salmon cu patru grupuri

R O1 X O2

14



R O3 O4

R X O5

R O6

În proiect este prezentată fiecare alternativă pentru pre-testare şi post-testare-principalul neajuns al acestui proiect este că sunt necesare patru grupuri. Proiectul cu patru grupuri al lui Solomon, nu numai că controlează variabilele externe ci ia în considerare validitatea externă pentru că sunt determinabile efectele şi interacţiunea testării (două grupuri sunt supuse pre-testării şi două nu). Totodată, proiectul permite o mai mare generalizare a datelor. Proiectul demonstrează modul în care cercetătorul poate investiga eficacitatea relativă a reclamelor colorate vs. cele alb-negru din ziare în timp ce măsoară şi impactul expunerii la materialele radio. E. Experimentul factorial- acest experiment este important în cercetarea media interesată de comportamentul a două variabile independente la nivelul aceluiaşi eşantion variabilele fiind considerate atât separat cât şi în relaţia reciprocă. De exemplu, fie studiul factorilor care pot influenţa prezentarea agresiunii. Cercetătorul poate fi interesat de cât de mult din efectele enervării cotidiene sau a prezentării unui film violent poate produce o reacţie agresivă a subiecţilor. Factorii în acest caz sunt enervarea anterioară şi filmul violent. Procedura implică utilizarea unui eşantion aleatoriu care va fi pus în fiecare din următoarele patru situaţii:1. enervarea anterioară plus film violent; 2. enervarea anterioară şi nici un film violent; 3. nici o enervare anterioară şi film violent; 4. nici o enervare anterioară şi nici un film violent. Termenul de „proiect cu doi factori” indică faptul că sunt manipulate două variabile independente. Factorii au două sau mai multe nivele-deci, termenul proiect factorial 2 X 2 înseamnă: „două variabile independente, fiecare cu două nivele”. Un proiect factorial 3 X 3 are trei nivele pentru fiecare pentru fiecare dintre variabilele independente. De exemplu, fie situaţia în care administratorul unei staţii TV ar dori să se realizeze un studiu despre campania de promovare a unei serii noi de filme ale săptămânii. Directorul planifică să facă reclamă seriei în ziare şi la radio. Subiecţii aleşi aleator sunt plasaţi într-una din celulele proiectului factorial 2 X 2:Un proiect factorial 2 X 2

Radio Fără radio

Zia

re I II

Făr

ă zi

are

III IV

Experimentul de acest tip permite testarea a două nivele ale variabilelor independente, expunerea la radio şi expunerea la ziare. În studiu sunt implicate patru grupuri: Grupul I este expus atât la materialele radio cât şi la cele din ziare; grupul II este expus numai la ziare; grupul III este expus numai la radio şi grupul IV nu este expus nici la radio şi nici la ziare. După ce grupurile au trecut prin tratamentul experimental, cercetătorul a putut administra un scurt chestionar pentru a determina ce mediu sau combinaţii de media funcţionează cel mai bine. F. Experimentul repetat-acest experiment studiază efectele manipulărilor multiple la nivelul aceluiaşi grup: Efectele fiecărei manipulări sunt evaluate prin monitorizarea şi

15



cuantificarea schimbărilor în ceea ce fac subiecţii de fiecare dată când este aplicat un tratament. Experimentul de acest tip are două forme principale:F1. Seria de timp întreruptă-este experimentul cu un grup şi în care se realizează măsurători pre-test înainte de tratament şi multiple măsurători după tratament. Exemplu: dacă se introduce TV într-o comunitate cercetătorul este interesat să vadă ce efect are acest lucru asupra activităţilor din timpul liber. Sunt măsurate activităţile din timpul liber timp de câţiva ani înainte de introducerea TV şi apoi aceleaşi activităţi după introducere TV pentru a se face o comparaţie.F.2. Experimentul seriilor de timp echivalente-implică un grup şi are următorii paşi: pre-test, tratament, post-test, apoi iar pre-test, tratament, post-test ş.a.m.d. Exemplu: dacă se doreşte introducere TV într-o comunitate, poate că există numai un post TV iniţial, apoi după 2 ani apare încă unul apoi după alţi 2 ani încă unul. Poate fi studiat impactul creşterii numărului de canale TV asupra activităţilor de timp liber din comunitate.

1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIEAncheta în studiul comunicării nu este o metodă propriu-zisă ci un corp de metode. Ea este un corp sistematic de metode, tehnici şi procedee care se desfăşoară în vederea scopului de cunoaştere pe eşantioane reprezentative în vederea obţinerii informaţiilor necesare cu valoare explicativă referitoare la faptele, fenomenele şi procesele sociale. În acest caz ancheta urmăreşte sesizarea în cadrul populaţiei cercetate a modului în care se distribuie diferite variabile şi în care se prezintă indicatorii reţinuţi pentru observaţie din raţionalizarea conceptelor. Ancheta caută de obicei să furnizeze date empirice adunate dintr-o populaţie de subiecţi asupra unui întreg număr de subiecte sau teme. Câteodată datele sunt utilizate pentru a furniza sprijin pentru sau pentru a nega ipotezele sau pot pur şi simplu să furnizeze informaţii fundamentale legate de modele existente de comportament- De exemplu, un astfel de domeniu ar fi cel al adoptării a „noi”media de tip transmisie audiovizuală prin cablu sau satelit - anchetele pot identifica nu numai cine utilizează aceste media ci şi de ce. Anchetele sunt de mai multe feluri: A. După sfera sau aria lor de cuprindere: 1. Anchete atomizate sau individuale- aplicate asupra indivizilor reprezentativi în raport cu o anumită problemă-de exemplu, studiul de caz, ca metodă de anchetă, este de acest tip-indivizi selectaţi sunt cazurile tipice pentru o anumită populaţie.2. Anchete contextuale-sunt anchete asupra grupurilor sociale considerate prin prisma identităţii lor ca grupuri sociale, a trăsăturilor care le diferenţiază ca grup-pentru că grupul este unitatea de referinţă ceea ce este interesant este relaţia dintre grupuri(nu cele din interiorul grupului, pentru că pe această din urmă cale se ajunge la anchete individuale).B. După natura problemei studiate-tipurile de anchetă sunt mai numeroase:1. Ancheta de opinie-are ca obiect opinia de grup (colectivă, publică)-opinia de grup, colectivă sau publică este rezultatul interacţiunii opiniilor individuale-atunci când se realizează o astfel de anchetă nu se însumează pur şi simplu opiniile de un anumit tip, ci în pre-anchetă se depistează mai întâi dacă există o opinie de grup.2. Ancheta de atitudine-vizează identificarea atitudinilor socialmente tipice ale grupurilor sociale vis-a-vis de diferite probleme cu care se confruntă.3. Ancheta de aptitudine-aptitudinea este o totalitate de trăsături de personalitate care-i permit unei persoane să obţină rezultate maxime în orice domenii-în sociologie se are în

16



vedere faptul că există aptitudini sociale ale indivizilor sau grupurilor în legătură cu anumite procese specifice relaţiilor intra-şi inter-grupale. C. După durata lor, anchetele sunt:1. Anchete instantanee, transversale, nereproductibile-au o valoare de cunoaştere mai redusă, oferă informaţii despre situaţii la un moment dat despre valoare variabilelor, indicatorilor şi indicilor.2. Anchete panel, desfăşurate în mai mulţi timpi-permite sesizarea dinamicii, direcţiei de mişcare a acestor indicatori de la suită de anchete instantanee desfăşurate cu aceleaşi instrumente şi pe aceleaşi eşantioane, cu aceleaşi instrumente de măsură. Tehnica sondajelor este o categorie specifică a metodei anchetelor, acestea din urmă fiind mult mai largi şi neimplicând cu necesitate cuantificarea rezultatelor. Se distinge între ancheta prin intermediul chestionarului şi ancheta fără de chestionar. Sondajele constituie o categorie specială de anchetă prin intermediul chestionarului. Sondajul evocă ideea de explorare. Această tehnică cuprinde trei dimensiuni importante: mai întâi, ea este fundamental o tehnică de măsurătoare, pentru că ea este destinată să furnizeze informaţii concrete asupra unui fenomen. Apoi, sondajul se realizează asupra unui eşantion din populaţie. Şi, în cele din urmă, sondajul se realizează prin intermediul întrebărilor adresate acestui eşantion. Instrumentul fundamental pentru aceste tipuri de cercetare este chestionarul-acesta standardizează şi organizează adunarea şi prelucrarea informaţiilor. În acest fel pot fi puse unui număr mare de oameni întrebări identice sau foarte asemănătoare. Totuşi chiar dacă chestionarele oferă o bună modalitate de organizare a informaţiilor ele nu au un format standard şi pot varia în funcţie de cine este anchetat şi în ce localizare are loc aceasta-chestionarele pot fi utilizate într-o situaţie faţă-în-faţă fie acasă fie într-un loc public, de obicei un colţ de stradă-acestea sunt formele cele mai obişnuite de chestionare pe care le întâlnesc oamenii şi ele solicită unui intervievator să pună întrebările şi să completeze formularul. Forma chestionarului este foarte importantă pentru că ea constituie mijlocul prin excelenţă prin care se obţin răspunsurile de la personale pe care dorim să le intervievăm. Forma chestionarului poate deci să exercite o influenţă determinantă asupra calităţi răspunsurilor obţinute. Există două mari tipuri de întrebări: întrebările închise şi întrebările deschiseA. Întrebările închise - Întrebarea închisă este cea în care alegerea şi libertatea de expresie ale anchetei sunt reduse la minimum. În general, în acest tip de întrebări, posibilităţile de răspuns sunt fixate dinainte. Folosirea întrebărilor închise depinde de obiectivul chestionarului. Ele sunt estrem de convenabile pentru obţinerea de răspunsuri simple, tinzând spre clasificarea cu criterii foarte precise (de exemplu, „este căsătorit sau nu”, „are sau nu un televizor în casă” etc.). Întrebările închise oferă de asemeni avantajul de a filtra oamenii pe care îi intervievăm plecând de la anumite răspunsuri şi astfel se obţine timp. De exemplu, dacă un subiect este întrebat dacă el are sau nu X şi el spune „Nu”, el este trimis apoi la o secţiune ulterioară a chestionarului fără obligaţia de a răspunde la întrebările care nu îl privesc. Cel mai simplu tip de întrebare închisă este cea care furnizează un răspuns dihotomic, de tipul „acord/dezacord” sau „da/nu”. De exemplu: „Staţiile TV ar trebui să utilizeze editorialele?(a) acord; (b) dezacord; (c) nu am nici o opinie”.

17



B. Întrebările deschise-sunt întrebările care lasă subiecţii să organizeze răspunsurile lor cum o intenţionează, atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi din cel al formei. Întrebările închise sunt de preferat atunci când se ignoră gradul de informare al subiecţilor. Întrebările deschise furnizează date mult mai bogate, dar sinceritatea subiecţilor poate fi pusă sub semnul întrebării. Între altele ele fac posibile erorile de interpretare şi de clasificare. Exemplu de tipuri de întrebări deschiseA. Ce vă place cel mai mult la ziarul dvs. local?_______________________________________________________________________________________________________________________________________________B. Ce tip de program TV preferaţi?_______________________________________________________________________________________________________________________________________________C. Care sunt cele trei probleme cele mai importante în comunitatea dvs.?_______________________________________________________________________________________________________________________________________________Întrebările deschise permit libertatea subiecţilor de a răspunde la întrebări şi şansa de a furniza răspunsuri în profunzime. Mai mult, ele îi dau cercetătorului şansa de a întreba: „De ce aţi oferit un răspuns particular?” sau „Puteţi să explicaţi mai detailat răspunsul dvs.?”Această flexibilitate în a oferi probe la anumite întrebări permite intervievatorilor să obţină informaţii despre sentimentele şi motivele care se află în spatele răspunsurilor subiecţilor. Întrebările deschise permit răspunsuri pe care cercetătorul nu le prevede posibile în construcţia chestionarului, răspunsuri care pot sugera relaţii posibile cu alte răspunsuri sau variabile. De exemplu, în răspunsul la întrebarea: „Ce tip de programe aţi dori să audiaţi la radio?” directorul unei staţii locale de radio se poate aştepta să audă astfel de programe ca „ştiri”, „vreme” sau „sport” dar subiectul poate da un răspuns neobişnuit de tipul „anunţuri mortuare”, ceea ce îl va obliga pe director să reconsidere percepţiile asupra unora dintre ascultătorii staţiei de radio. Principalul dezavantaj asociat cu întrebările deschise este cel al timpului necesar pentru adunarea şi analiza acestui tip de date-pentru că răspunsurile subiecţilor sunt întotdeauna variate, răspunsurile la ele trebuie analizate din punctul de vedere al conţinutului înainte de fi prelucrate. Alte tipuri de întrebări folosite în chestionar sunt întrebările închise (de exemplu: „Dvs. vă place programul X?”1.Da, 2. Nu; 3. Nu ştiu/nu răspund) şi întrebările cu răspunsuri multiple. O întrebare cu răspunsuri multiple permite respondenţilor să aleagă un răspuns din câteva opţiuni. De exemplu acesta este cazul întrebării „În general reclamele TV spun adevărul...(a) tot timpul; (b) în majoritatea timpul; (c) câteodată; (d) rareori; (e) niciodată”. Întrebările cu răspunsuri multiple trebuie să includă toate răspunsurile posibile. De asemeni ele trebuie să fie reciproc exclusive, adică trebuie să existe numai un răspuns la întrebare pentru fiecare respondent. De exemplu, fie întrebarea: „Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci ani; (c) de la cinci la zece ani”. În acest caz ce ar trebui să răspundă o persoană cu exact cinci ani experienţă? O modalitate de a corecta problema este re-frazarea răspunsului, de tipul: „Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci ani; (c) de la şase la zece ani”. Un tip special de întrebări sunt întrebările care folosesc scalele. Scalele pot fi aranjate orizontal sau vertical. De exemplu:

18



A. „Există prea multe reclame la TV: (a) acord deplin; (b) acord; (c) neutru; (d) dezacord; (e) dezacord total; B. „Care este opinia dvs. despre ştirile TV?Sunt corecte Sunt incorecte

___ ___ ___ ___ ___(5) (4) (3) (2) (1)

O formă de scală extrem de utilizată în cercetarea media este „scala diferenţiatorului semantic” –ea foloseşte adjective bipolare cu scale în şapte trepte:De exemplu: „Cum percepeţi dvs. termenul de „televiziune publică”?Bun ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ RăuFericit___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ RăuNeinteresant___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ InteresantStupid___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ AtractivÎn multe situaţii cercetătorii sunt interesaţi în percepţia relativă asupra unor concepte sau itemu-în astfel de cazuri tehnica ordonării ierarhice („rank ordering”) este adecvată. De exemplu: „Iată câteva ocupaţii obişnuite. Puneţi un „1” în dreptul profesiei care are cel mai mare prestigiu, „2”, în dreptul cele următoare ş.a.m.d.:-Ofiţer de poliţie -Reporter TV-Bancher -Profesor-Advocat -Dentist-Politician -Jurnalist la un ziarTabelele, graficele şi figurile sunt de asemeni folosite în chestionare. De exemplu, pentru că în cazul copiilor există dificultăţi în a atribui numere valorilor, alternativa logică este să se folosească imagini-de exemplu, la întrebarea: „Cum v-aţi simţit când aţi văzut desenele animate la TV sâmbătă?” se prezintă feţele de mai jos pentru a determina un răspuns la un copil de 5 ani.

1 2 3Principalele probleme legate de formularea întrebărilor dintr-un chestionar se referă la posibilitatea ca un subiect să interpreteze incorect întrebarea, forma ambiguă în care sunt exprimate şi formularea or tendenţioasă. O întrebare poate fi rău interpretată de subiecţi dacă termenii săi nu sunt destul de simpli pentru a fi înţeleşi de toţi, sau dacă ei sunt înţeleşi diferit de diferiţi subiecţi. Trebuie deci să se evite a se utiliza termeni vagi şi ambigui sau a unui limbaj care să nu corespundă cu cel al subiecţilor intervievaţi. O întrebare a cărei formulare este tendenţioasă utilizează stereotipuri sau superlative care orientează greşit răspunsul într-un sens sau un altul. Ancheta şi sondajul diferă în funcţia de modul în care sunt realizate caz în care se disting următoarele forme:A. Ancheta prin poştă-acestea sunt anchetele care implică trimiterea chestionarelor prin poştă unui eşantion predeterminat de subiecţi, cărora li se cere să completeze chestionarul şi să îl trimită înapoi prin poştă într-un plic special, fără a mai plăti poşta. Ele trebuie să

19



fie scurte şi redactate într-un limbaj accesibil. Chestionarele pot fi plasate într-un ziar sau într-o revistă pe care subiectul o lecturează. În acest caz sunt folosite recompense (bani, cadouri sau premii) pentru a încuraja subiecţii să completeze şi să trimită înapoi chestionarul. Principalele etape ale unei anchete pe bază de chestionar sunt următoarele: 1. Alegerea unui eşantion-eşantionarea este realizată în general dintr-o bază pre-existentă care conţine numele şi adresele respondenţilor potenţiali. Cea mai utilizată schemă de eşantionare utilizată este o „listă de adrese” pre-existentă; 2. Construcţia chestionarului-chestionarul prin poştă trebuie să fie concis şi specific; 3. Scrisoarea însoţitoare-aceasta este o notă scurtă care explică scopurile şi importanţa chestionarului care duce de obicei la creşterea ratei de răspuns; 4. Organizarea pachetului-chestionarul, scrisoarea însoţitoare şi plicurile de returnare sunt puse toate într-un plic mai mare. Opţiunile poştale depinde de bugetul alocat cercetării; 5. Transmiterea prin poştă a chestionarului/Administrarea prin poştă a anchetei; 6. Monitorizarea atentă a ratei de returnare a chestionarelor; 7. Trimiterea unui nou „val” de chestionare-este vorba de un nou rând de chestionare care ar trebui transmis la două săptămâni după primele chestionare şi apoi de încă un rând (dacă este necesar) după încă două săptămâni. Ele ar trebui trimise tuturor subiecţilor care nu au răspuns iniţial; 8. Introducerea datelor şi analiza lor. Dintre avantajele acestui tip de anchetă poate fi menţionat faptul că ele acoperă o mare regiune geografică la un cost relativ scăzut. Ele sunt deseori unica modalitate de a aduna datele de la oamenii care trăiesc în regiuni greu de atins; ele permit şi eşantionarea probabilistă pe baza unor „liste de adrese” specializate. Dacă cercetătorul doreşte să adune informaţii de la o audienţă extrem de specializată, tehnica anchetei prin poştă este foarte atractivă. Un alt avantaj al anchetei prin poştă este că permite anonimatul, astfel încât subiecţii pot răspunde mai direct la întrebări. Chestionarele pot fi completate acasă sau la serviciu, ceea ce permite subiecţilor un anume sens al particularului. Oamenii pot răspunde la întrebări în ritmul pe care îl doresc şi pot verifica ceea ce au spus. Anchetele prin poştă pot de asemeni să elimine influenţa intervievatorului dat fiind că nu există nici un contact personal. Dintre dezavantaje trebuie avut în vedere faptul că mai întâi, chestionarele administrate prin poştă trebuie să fie auto-explicative. Nu există nici un interviaviator prezent pentru a lămuri neînţelegerile. O problemă este legată de perioada mare de returnare a chestionarelor (uneori de luni de zile), caz în care cercetătorul fixează o dată limită, după care chestionarele returnate nu mai sunt incluse în analiză. O altă problemă cu anchetele prin poştă este că nu se ştie foarte bine cine răspunde la chestionar. De exemplu, un chestionar trimis unui director de companie poate fi completat de un asistent. Mai mult, chestionarele sunt de obicei returnate de oamenii care sunt interesaţi de cercetare şi acest fapt determină o anumită influenţă asupra structurii eşantionului. Majoritatea cercetătorilor sunt însă de acord că cel mai mare dezavantaj al anchetei prin poştă este rata redusă de returnare a chestionarelor. O anchetă tipică (în funcţie de regiunea geografică şi de tipul anchetei) va atinge o rată de răspuns de 20-40%-nivelul redus de returnare a chestionarelor poate pune sub semnul întrebării validitatea rezultatelor.B. Ancheta prin telefon-aceasta implică utilizarea unui intervievator pregătit care să telefoneze subiecţilor aleşi de obicei la întâmplare din lista abonaţilor telefonici. Ancheta prin telefon pare să se plaseze undeva între ancheta prin poştă şi ancheta prin intermediul chestionarului administrat individual („faţă-în-faţă”). Ea oferă un grad mai mare de control şi o rată de răspuns mai ridicată decât ancheta prin poştă, dar este limitată din

20



punctul de vedere al întrebărilor care pot fi utilizate. Ea este mai scumpă decât anchetele prin poştă dar mai ieftină decât cele „faţă-în faţă”. Intervievatorii sunt extrem de importanţi în anchetele prin telefon şi cele „faţă-în-faţă”. Un intervieviator ideal ar trebui să funcţioneze ca un mediu neutru prin care răspunsurile respondenţilor sunt comunicate cercetătorilor. Prezenţa şi modalitatea de a vorbi a intervievatorului nu ar trebui să influenţeze răspunsurile subiecţilor. Procedura generală pentru realizarea unei anchete prin telefon este următoarea, deşi în practică, paşii pot fi abordaţi simultan: 1. Alegerea unui eşantion-anchetele prin telefon le cer cercetătorilor să precizeze clar aria geografică care trebuie acoperită şi să identifice care persoană va fi intervievată în fiecare casă contactată. Multe anchete se limitează la oamenii peste 18 ani, „capul” gospodăriei etc. Procedeul de eşantionare depinde de scopul anchetei şi al studiului; 2. Construcţia chestionarului-ancheta prin telefon solicită opţiuni de răspuns directe şi necomplicate. Lungimea aplicării chestionarului nu trebuie să depăşească 10 minute; 3. Pregătirea manualului de instrucţiuni pentru intervievatori-acest document ar trebui să acopere mecanismele fundamentale ale anchetei (numerele care trebuie apelate, când trebuie apelate, cum se înregistrează timpul etc.). Ar trebui de asemeni să se precizeze pe care membru al gospodăriei trebuie să îl intervievaţi şi trebuie furnizate direcţii generale legate de modul de punere al întrebărilor şi cum să se înregistreze răspunsurile; 4. Instruirea intervievatorilor-este bine ca intervievatorii să fie instruiţi în grup folosind o simulare a unui interviu care ar permite fiecărei persoane să pună întrebări; 5. Adunarea datelor-adunarea datelor este mai eficientă atunci când este realizată dintr-o localizare centrală. În această etapă trebuie monitorizată şi rata de completare a chestionarelor; 6. Realizarea repetării apelurilor atunci când este necesar-de obicei apelurile telefonice nu se repetă decât de două ori; 7. Verificarea rezultatelor-atunci când sunt completate toate chestionarele, un mic sub-eşantion din răspunsurile respondenţilor trebuie re-apleat telefonic pentru a fi siguri că informaţiile pe care le-au furnizat au fost corect înregistrate. Respondenţilor trebuie să li se spună în timpul anchetei iniţiale că ei pot primi un apel ulterior-acest fapt tinde să elimine confuzia subiecţilor atunci când ei primesc un al doilea apel telefonic; 8. Introducerea datelor. În comparaţie cu ancheta prin poştă, ancheta prin telefon poate include întrebări mult mai detailate şi intervievatorii pot clarifica neînţelegerile care pot apare în timpul administrări chestionarului. Rata de non-răspunsuri a anchetei prin telefon este în general redusă, mai ales atunci când sunt folosite mai multe apeluri; în plus, anchetele prin telefon sunt mai rapide decât cele prin poştă. Pe scurt, ancheta prin telefon tinde să fie rapidă, uşoară şi relativ redusă ca cost. Dintre dezavantaje trebuie menţionat faptul că, mai întâi, cercetătorii trebuie să recunoască că o mare parte din ceea ce este numit „cercetarea” pe bază de anchetă prin telefon nu este o cercetare ci o modalitate de a vinde oamenii. Întrebările vizuale sunt interzise-de exemplu, un cercetător nu poate arăta imaginea unui produs pentru a-l întreba pe respondent dacă a văzut reclama le el. O problemă extrem de importantă este că nu toată lumea dintr-o comunitate este inclusă în lista de telefon, astfel încât un eşantion obţinut dintr-o carte de telefon poate fi semnificativ diferit de cel obţinut a nivelul populaţiei.C. Ancheta prin intermediul chestionarului aplicat individual („faţă-în-faţă”)-este ancheta care se desfăşoară la locul de muncă, în casa subiectului sau pe stradă. Există două tipuri de interviuri în acest caz:

21



a. Interviul structurat- caz în care intervieviatorul are un chestionar sau un ghid de interviu structurat în care întrebările sunt puse într-o ordine predeterminată şi cele mai multe dintre acestea au mai multe variante de răspuns. b. Interviul nestructurat-acesta cuprinde întrebări generale la care subiectul răspunde cu propriile lui cuvinte, răspunsurile fiind înregistrate şi transcrise ulterior. Intervievatorul poate pune şi unele întrebări noi, introduse în funcţie de disponibilitatea subiectului intervievat. Paşii în construcţia unei anchete prin interviul personal sunt similari cu cei dintr-o anchetă prin telefon: 1. Alegerea unui eşantion-extragerea unui eşantion pentru o anchetă pe bază de interviu este mai complicată decât pentru o anchetă prin telefon-de obicei se foloseşte o schemă de eşantionare probabilistă; 2. Construcţia chestionarului-interviurile personale sunt flexibile; întrebările detailate sunt uşor de pus şi timpul necesar completării chestionarului poate fi mărit (multe anchete de acest tip durează cel puţin o oră). Cercetătorii pot de asemeni să folosească prezentări vizuale, liste şi fotografii pentru a pune întrebări, şi subiecţilor li se poate cere să aleagă itemii pe categorii sau să arate răspunsurile lor pe card-uri tipărite. Respondenţilor li se poate oferi intimitate şi asigura anonimatul pentru a completa unele părţi din chestionar care pot fi date intervievatorului închise în plic; 3. Pregătirea unui manual de instrucţiuni pentru intervievator-acest manual ar trebui să includă instrucţiuni detailate legate de gospodări trebuie vizitate, pe cine din acea gospodărie trebuie să îl intervieveze intervievatorul, când să se realizeze interviul, cum să se comporte în timpul interviului, cum să se înregistreze datele etc.; 4. Instruirea intervievatorilor-instruirea este importantă pentru că chestionarele sunt mai lungi şi mai detailate. Sunt necesare câteva sesiuni practice pentru a fi siguri că scopul proiectului este atins şi că intervievatorii urmăresc instrucţiunile; 5. Adunarea datelor-această parte a anchetei este extrem de costisitoare; perioada de adunare a datelor este de asemeni mai lungă; 6. Realizarea revenirilor necesare-fiecare revenire solicită intervievatorului să se întoarcă la gospodăria aleasă iniţial în eşantion şi acest lucru lungeşte durata anchetei; 7. Verificarea rezultatelor-ca în cazul anchetei prin telefon, un sub-eşantion de subiecţi/chestionare completate de fiecare interviviator este ales şi un alt membru al echipei de cercetare este trimis să verifice-el se întoarce la gospodăria în cauză sau telefonează şi trece în revistă unul sau mai mulţi itemi pentru a verifica cât de complet şi de veridic a completat chestionarul intervievatorul iniţial; 8. Introducerea datelor. Aceasta este tehnica cea mai flexibilă pentru a obţine informaţii, pentru că situaţiile faţă-în-faţă duc ele însele la o chestionare mai adâncă şi mai detailată. În plus, intervievatorul poate dezvolta un raport cu respondenţii astfel încât aceştia să fie capabili să răspundă la întrebările care altfel ar rămâne fără răspuns într-o anchetă prin telefon sau una prin poştă. Identitatea respondenţilor este cunoscută sau poate fi controlată prin anchetele pe baza interviurilor personale. Unicul dezavantaj principal al acestei tehnici este costul. O altă problemă este influenţa exercitată de operator-eroarea de operator. Prezenţa fizică, vârsta, rasa, sexul, modul de a se îmbrăca şi de a vorbi al intervieviatoruli pot determina răspunsuri incorecte ale respondenţilor. Mai mult, timpul de organizare şi de instruire al echipei de intervievatori este mai mare decât în cazul altor procedee de adunare a datelor. D. Ancheta pe bază de chestionar aplicat unui grup-este o anchetă care combină elemente din ancheta prin poştă şi ancheta prin chestionar aplicată individual. Subiecţii sunt selectaţi şi apoi sunt invitaţi într-un anumit loc (sală de conferinţe, sală de clasă)

22



pentru a completa un chestionar. Este o metodă care combină caracteristicile anchetei prin poştă şi ale interviului personal. Ancheta administrată în grup are loc acolo unde un grup de respondenţi este adunat împreună şi lor li se oferă copii individuale ale unui chestionar cu auto-completare sau li se cere să participe la un interviu de grup. De exemplu, la o pre-vizionare a unui film artistic, audienţei i se poate cere să completeze un chestionar despre ce părţi din film i-au plăcut cel mai mult, dacă sfârşitul a fost credibil etc. Un alt exemplu este cel al unor studenţi dintr-o clasă care completează un chestionar legat de comportamentul lor de lectură. În acest caz intervievatorul citeşte cu glas tare întrebările şi fiecare respondent completează o foaie de răspunsuri-această tehnică poate fi extrem de utilă atunci când avem de-a face cu respondenţi care au un nivel redus de educaţie. În plus intervievatorul poate fi prezent în încăpere astfel încât problemele sau întrebările pot fi rezolvate rapid. În situaţia chestionarelor auto-administrate, modul de completare al chestionarelor este asemănător cu cel al anchetei prin poştă. Ca avantaje se are în vedere faptul că, în primul rând, un chestionar administrat în grup poate fi mai lung decât chestionarul tipic folosit într-o anchetă prin poştă. Pentru că respondenţii sunt adunaţi expres pentru scopul completării chestionarului, rata de răspuns poate fi relativ ridicată. Pentru că intervievatorul este prezent şi poate răspunde la întrebări, puţini itemi sunt necompletaţi. Costul unei astfel de anchete este mai redus decât în cazul unei anchete „faţă-în-faţă” sau al unei anchete prin telefon. Mediul în care este adunat grupul face posibilă interacţiunea dintre respondenţi-pentru cercetător această situaţi este mai greu de controlat. Nu toate anchetele folosesc eşantioane care pot fi testate prin administrarea în grup.În funcţie de perioada de timp în care se realizează anchetele se diferenţiază între: A. Ancheta transversală – în care datele sunt adunate într-un unic moment din timp. Ancheta de acest tip furnizează informaţii despre starea opiniei publice, cunoştinţe şi opinii ale populaţiei într-un anumit moment din timp. În cazul media ele furnizează de exemplu date pentru analiza relaţiei dintre utilizarea media şi comportament.B. Studiul longitudinal- atunci când datele sunt adunate în două sau mai multe momente din timp. Există trei tipuri de studii longitudinale: 1. Studiile de tendinţă- care este tipul cel mai obişnuit de cercetare longitudinală în domeniul media. El foloseşte eşantioane diferite din aceeaşi populaţie în diferite momente de timp şi analizează modele pe termen lung sau scurt în opinia publică sau în comportamentul social. În acest fel se pot descoperi schimbările din opinia publică datorate, de exemplu, unor evenimente media particulare sau schimbărilor din utilizarea media la nivelul populaţiei investigate. 2. Analiza de cohortă- sunt studiile asupra unor grupuri de indivizi care sunt legaţi într-un mod specific (de exemplu, s-au născut în aceeaşi perioadă de timp) sau au fost martorii unor aceloraşi evenimente în timpul vieţii lor. Un exemplu de analiză a cohortei este cel a două grupuri de copii de vârstă diferită care utilizează (fiecare grup) un număr determinat de ore televizorul. Aceste diferenţe în nivelul de televizionare se datorează vârstei sau altor factori? Pentru a răspunde la această întrebare fiecare grup este urmărit pe parcursul a trei ani şi se caută atât apropierile cât şi diferenţele care se manifestă în timp între cele două grupuri de copii. Dificultatea principală de care se izbesc astfel de studii este cea a lipsei de control asupra factorilor de mediu care pot acţiona în decursul timpului la nivelul populaţiei studiate.3. Studiile panel- sunt anchetele realizate asupra aceluiaşi eşantion dintr-o populaţie în diferite momente de timp. Ele se pot realiza fie sub forma chestionarului trimis prin poştă, fie prin interviul telefonic, fie

23



prin intermediul chestionarului aplicat individual. Reţelele TV, agenţiile de publicitate şi companiile de studiere a pieţi utilizează studiile panel pentru a identifica schimbări în comportamentul consumatorilor. Dintre dificultăţile unui astfel de studiu panel trebuie menţionate reducerea numărului de subiecţi incluşi în eşantionul iniţial (“mortalitatea” eşantionului) şi influenţarea răspunsurilor de la o anchetă la alta (subiecţii tind să răspundă identic în momente diferite).

Întrebări

1. Care sunt principalele diferenţe între abordarea pozitivistă şi cea interpretativă în studiul comunicării?2. Care sunt diferenţele dintre cercetarea de tip calitativ şi cea cantitativ? 3. Ce este o ipoteză şi care sunt tipurile de ipoteze? Exemplificaţi.4. Care sunt principalele tipuri de eşantionare utilizate în studiul comunicării.5. Cum poate fi operaţionalizat conceptul de „comunicare directă”? Exemplificaţi.6. În ce condiţii aţi folosi un chestionar administrat faţă-în-faţă mai curând decât un chestionar trimis prin poştă? Motivaţi alegerea dvs. 7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon, poştă şi interviuri faţă-în-faţă?8. Elaboraţi cinci întrebări şi patru ipoteze care pot fi testate prin intermediul anchetei. Ce tip de întrebări pot fi utilizate pentru a aduna date despre mai multe tipuri de subiecte?9. Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui proiect de cercetare experimental de mai jos?

a. X O1O2

b. R X O1O2

c. R O1 X O2R X O3

d. R O1 X O2

Teme de tutorat

1. Un coleg de-al vostru caută să găsească o problemă de cercetare din domeniul comunicării interpersonale. Înainte de aceasta a trecut în revistă majoritatea punctelor pro- şi contra- din bibliografie sale şi a citit unele articole de specialitate dar nu a reuşit să găsească o idee care să îi placă astfel încât vine să vă ceară sfatul: ”Ce subiect să abordez?”. Sugeraţi două subiecte pe care colegul vostru ar putea să le utilizeze şi justificaţi-vă alegerea.2. Sunteţi interesaţi să realizaţi o cercetare referitoare la relaţia dintre comunicarea interpersonală şi dinamica opiniilor la nivel de grup. Scrieţi trei probleme de cercetare care pot fi adecvate acestei teme.3. Încercaţi să dezvoltaţi un proiect de cercetare care ar studia fiecare dintre următoarele concepte: (a) Lectura ziarelor; (b) Tendinţele agresive ale adolescenţilor ; (c) Vizionarea programelor TV.

24



4. V-aţi decis să realizaţi un proiect de cercetare şi v-aţi definit problema de cercetare drept: ”Rolul comunicării în cadrul grupului de la locul de muncă”. Redactaţi trei ipoteze pe care le puteţi testa în proiectul vostru de cercetare.5. Sunteţi pe cale să începeţi un proiect de un an de zile asupra influenţei exercitate de comunicare în plan instituţional. Scopul cercetării este de a compara diferitele tipuri de comunicare şi de a măsura eficacitatea comunicării intra-organizaţionale formale. Cum operaţionalizaţi conceptele şi ce ipoteze puteţi elabora?6. Fie următoarea problemă de cercetare: „Staţia radio X ia în considerare atât posibilitatea măririi personalului său cu încă 5 persoane cât şi cea a adăugării unui rezumat al ştirilor la fiecare oră de 5 minute. Dacă ar face aceasta ce credeţi : Aţi audia mai puţin, la fel sau mai puţin această staţie radio?”. Cum poate fi abordată această problemă într-un proiect de cercetare?

25



7. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare?A. Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon.B. Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere.C. Un studiu care să determine profilul demografic al audienţei unui program la un post TV local.D. O anchetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării cu venit ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.8. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre stilul de viaţă, modalităţile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de achiziţionare ale unui televizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în maximum 5 minute.9. Redactaţi un chestionar pentru a aduna informaţii referitoare la următoarele probleme:A. Atitudinile faţă de soap-opera TV;B. Atitudinile faţă de editorialele din ziare;C. Atitudinea faţă de reclamele TV;D. Obiceiuri de televizionare ale postului public TV.4. Proiectaţi un experiment pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:A. Tineretul şi mass media; B. Efectele unei campanii electorale;C. Diversitatea cititorilor unei reviste locale; D. Influenţa exercitată de reclamele la produsele de uz casnic asupra stilurilor de viaţă al unor femei din oraşul dvs.10. Se dă chestionarul următor şi vi se cere să identificaţi: A. Problema de cercetare;B. Conceptele utilizate;C. Ipotezele testate;D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.

CHESTIONAR

Sunt din partea firmei ................care realizează .............privind .............. Aţi auzit sau chiar aţi participat la diverse sondaje de opinie care s-au realizat în ultimul timp. Vă asigurăm că răspunsurile dvs. sunt strict confidenţiale, ele fiind folosite pentru obţinerea unor statistici generale.

Vă mulţumim anticipat pentru răspunsuri şi pentru contribuţia dvs. la această cercetare.1. Gândindu-vă la viaţa dvs. de zi cu zi aţi putea să ne spuneţi cât de mulţumit sau nemulţumit sunteţi de următoarele

aspecte:Aspecte Foarte

mulţumitDestul de mulţumit

Destul de nemulţumit

Total nemulţumit

NS/NR

1. Sănătate 1 2 3 4 92. Confortul locuinţei dvs. 1 2 3 4 93. Relaţiile de familie 1 2 3 4 94. Modul în care vă înţelegeţi cu alţi oameni

1 2 3 4 9

5. Veniturile familiei 1 2 3 4 96. Modul în car vă petreceţi timpul liber

1 2 3 4 9

2. Cât de des urmăriţi emisiunile de televiziune, ascultaţi radioul şi citiţi presa scrisă?Zilnic 3-5 ori/săpt. Săptămâ

nalLunar Niciodată NS/NR

26



1. Radio România Actualităţi 1 2 3 4 5 92. Radio local A 1 2 3 4 5 93. Radio local B 1 2 3 4 5 94. Radio local C 1 2 3 4 5 95. Europa FM 1 2 3 4 5 96. TVR1 1 2 3 4 5 97. TVR2 1 2 3 4 5 98. ProTV 1 2 3 4 5 99. Antena 1 1 2 3 4 5 910. Tele7abc 1 2 3 4 5 911. Prima TV 1 2 3 4 5 912. Acasă 1 2 3 4 5 913. Postul A de televiziune 1 2 3 4 5 914. Postul B de televiziune 1 2 3 4 5 915. România Liberă 1 4 5 916. Ziua 1 4 5 917. Naţional 1 4 5 918. Adevărul 1 4 5 919. Evenimentul Zilei 1 4 5 920. Jurnalul Naţional 1 4 5 921. Ziarul local A 1 4 5 922. Ziarul local B 1 4 5 9

3. Aş dori să vă întreb cât timp acordaţi în timpul unei zile pentru a citi presa scrisă, a asculta radioul sau a urmări televiziunea:

Sub o oră 1-2 ore 3-5 ore Peste 5 ore Deloc NS/NR1. Presa scrisă 1 2 3 4 5 92. Radio 1 2 3 4 5 93. Televiziune 1 2 3 4 5 9

4. V-aş ruga să-mi spuneţi care este ziarul preferat (se notează răspunsul dat de subiect)_____________________________________________________________________________________

5. Care este principala modalitate prin care dvs. vă procuraţi ........................?abonament individual acasăabonament individual la locul de muncăexemplar care circulă la locul de muncăîl cumpăr de la chioşcde la un prieten, cunoştinţă, vecin, rudănu este cazul/nu citesc9. NS/NR

6. Vă rog să acordaţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) următoarelor aspecte legate de articolele din:Obiectivitate Promptitudine Informaţii

completeAccent pus pe ceea ce

este în realitate1. Ziarul local A2. Ziarul local B

Faţă de anul trecut, dvs. aţi renunţat să mai cumpăraţi ..........?1. da2. nu9. NS/NR

Dacă da, care este acest ziar? (se notează răspunsul dat de subiect): ________________________________________________________________________________________________

Dacă da, care a fost motivul pentru care nu aţi mai cumpărat.............?1. preţul ridicat

27



2. orientarea politică a ziarului nu mai corespunde cu a mea3. nu mai am încredere în informaţiile prezentate4. o parte dintre ziariştii pe care îi apreciam mai mult nu mai au articole în ziar5. majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor mele nu l-au mai cumpărat6. altul (care?) ________________________9. NS/NR

Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?1. Da2. Nu9. NS/NR

Dacă da, care este ...............? (se notează răspunsul dat de subiect): _______________________________

Dacă da, care este motivul pentru care aţi început să cumpăraţi ............? (se notează răspunsul dat de subiect)________________________________________________________________________________________________

Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?1. socio-economice2. politice3. cultural-educative4. sportive5. altele (care?) ________________9. NS/NR

V-aş ruga să daţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) calităţii următoarelor tipuri de articole citite în .................::Ziarul local A Ziarul local B

1. Editoriale2. Informaţii/Ştiri3. Politica internă4. Politica externă5. Economie6. Social7. Infracţiuni/Delincvenţe8. Cultură/Arte9. Sport

La nivelul localităţii dvs., consideraţi că următoarele aspecte reprezintă o problemă sau nu?Da Nu NS/NR

1. Şcolile 1 2 92. Transportul public 1 2 93. Ordinea publică 1 2 94. Curăţenia 1 2 95. Locurile de muncă 1 2 96. Spitalele şi dispensarele 1 2 97. Construirea de locuinţe 1 2 98. Starea drumurilor 1 2 99. Birocraţia 1 2 910. Taxele, impozitele locale 1 2 9

În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?În foarte

mare măsură

În mare măsură

În mică măsură

În foarte mică măsură

Deloc NS/NR

1. Privatizarea 1 2 3 4 5 92. Locurile de muncă 1 2 3 4 5 93. Preţurile şi inflaţia 1 2 3 4 5 94. Corupţia 1 2 3 4 5 95. Şcolile 1 2 3 4 5 96. Transportul public 1 2 3 4 5 9

28



7. Ordinea publică 1 2 3 4 5 98. Curăţenia 1 2 3 4 5 99. Spitalele 1 2 3 4 5 910. Construirea de locuinţe 1 2 3 4 5 911. Starea drumurilor 1 2 3 4 5 912. Birocraţia 1 2 3 4 5 913. Sărăcia 1 2 3 4 5 9

Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:1. mai bune2. la fel3. mai slabe9. NS/NR

Vă rog să menţionaţi numele a doi ziarişti ai ...................................... (se notează răspunsul dat de subiect):18.1. ________________________________________________________________________________________________18.2. _______________________________________________________________________________________________

Vă rog să-mi spuneţi cu care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la rolul ziariştilor în societate, sunteţi de acord sau nu:

Da Nu NS/NR1. Ziariştii trebuie să acţioneze astfel încât să-i împiedice pe cei care au puterea economică şi politică în societate să comită ilegalităţi

1 2 9

2. Ziariştii trebuie să se implice direct în rezolvarea problemelor tranziţiei din societatea românească

1 2 9

3. Sarcina ziariştilor este doar de a-i informa pe cei aflaţi în funcţii de conducere (politice, economice) despre problemele grave şi importante din societate pe care numai aceştia le pot rezolva

1 2 9

4. În calitatea or de reprezentanţi ai “opiniei publice”, ziariştii au datoria de a lua o poziţie critică faţă de orice aspect negativ care apare în societate

1 2 9

5. Ziariştii fac mari deservicii ţării prin prezentarea primordială a aspectelor negative din societate

1 2 9

6. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 97. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 98. În general, ziariştii nu fac decât să-i stânjenească în muncă pe cei aflaţi în funcţii (politice şi economice) de conducere

1 2 9

Vă rog să-mi spuneţi dacă, în decursul ultimului an, încrederea dvs. în ziariştii de la ................:1. a crescut2. a rămas neschimbată3. a scăzut9. NS/NR

21. Care este activitatea principală a instituţiei în care lucraţi?1. Producţie/inginerie2. Administraţie de stat3. Educaţie, învăţământ, cercetare4. Servicii medicale5. Servicii financiare/bancare6. Consultanţă7. Turism8. Comerţ9. Agricultură10. Sector non-profit11. Alta (care?) _________________________12. Nu este cazul/Nu lucrez99. NS/NR

22. Dvs. lucraţi în:1. Administraţie de stat2. Firmă de stat

29



3. Cooperativă4. Firmă particulară cu capital românesc5. Firmă particulară cu capital parţial sau total străin6. În propria firmă7. Nu lucrez9. NS/NR

23. În ultimul an, cât de des aţi călătorit în străinătate?1. de mai multe ori2. o singură dată3. niciodată9. NS/NR

24. De obicei cine face cumpărăturile în familia dvs.?1. eu personal2. soţul/soţia3. altă persoană9. NS/NR

25. Unde faceţi aceste cumpărături?1. super-market2. magazin specializat3. pieţe en-gross4. pieţe deschise/tarabe9. NS/NR

26. Cât de des vă petreceţi timpul liber mergând la:Foarte

desDes Din când în

cândRar Foarte

rarNS/NR

1. Cinema 1 2 3 4 5 92. Discotecă 1 2 3 4 5 93. Teatru 1 2 3 4 5 94. Muzee/galerii de artă 1 2 3 4 5 95. Restaurante/baruri 1 2 3 4 5 96. Călătorii 1 2 3 4 5 927. Care dintre următoarele activităţi constituie un hobby pentru dvs.? (se alege o singură variantă de răspuns)

1. computere/informatică/internet2. fotografie3. dans4. muzică5. pictură/sculptură6. sport extrem7. plimbări cu bicicleta8. turism9. sport10. alta (care?) ___________________11. nu e cazul99. NS/NR

28. Cât de des urmăriţi următoarele categorii de programe tv.?Foarte mult

Mult Potrivit Puţin Foarte puţin

NS/NR

1. Programe politice 1 2 3 4 5 92. Programe informative 1 2 3 4 5 93. Programe sportive 1 2 3 4 5 94. Anchete sociale 1 2 3 4 5 95. Programe culturale 1 2 3 4 5 96. Programe religioase 1 2 3 4 5 97. Jocuri şi concursuri 1 2 3 4 5 98. Filme 1 2 3 4 5 99. Seriale 1 2 3 4 5 910. Programe de divertisment 1 2 3 4 5 929. Dvs. locuiţi în:

1. casă proprietate particulară2. apartament proprietate particulară3. apartament/casă/cameră de închiriat

30



4. altă situaţie (care?) ________________________9. NS/NR

30. Locuinţa dvs. este dotată cu:Da Nu NS/NR

1. telefon 1 2 92. televizor color 1 2 93. televizor alb-negru 1 2 94. maşină de spălat neautomată 1 2 95. maşină de spălat automată 1 2 96. frigider 1 2 97. aspirator 1 2 98. videocasetofon 1 2 99. radio 1 2 910. radiocasetofon 1 2 911. compact disc 1 2 912. PC/calculator personal 1 2 913. cuptor cu microunde 1 2 914. aparat de înregistrat mesaje telefonice 1 2 915. robot de bucătărie 1 2 916. antenă satelit 1 2 917. televiziune prin cablu 1 2 931. V-aş ruga să alegeţi trei valori importante pentru dvs. din următoarea listă:

Valori Alegere 1 Alegere 2 Alegere 31. Hărnicie2. Independenţă/Libertate3. Muncă4. Sprijin reciproc/Altruism/Cooperare5. Iniţiativă/Risc/Curaj6. Ordine/Disciplină7. Meticulozitate/Grijă faţă de detalii8. Echilibru9. Respect/Ascultare/Supunere

În final dorim să aflăm câteva date despre dvs.:

32. Sex:1. Masculin 12. Feminin 233. Vârsta:1. 18-29 ani 12. 30-39 ani 23. 40-49 ani 34. 50-59 ani 45. peste 60 ani 59. NR 934. Ultima şcoală absolvită:1. 4 clase 12. şcoala generală 23. 10 clase 34. şcoala profesională 45. liceu 56. colegiu 67. studii superioare 78. studii postuniversitare 89. NR 935. Ocupaţia dvs.:1. Pensionar 12. Elev/student 23. Şomer/fără ocupaţie 3

31



4. Casnică 45. Agricultor gospodărie individuală 56. Muncitor necalificat 67, Muncitor calificat 78. Funcţionar cu studii medii 89. Tehnician/maistru 910. Personal studii superioare 1011. Patron/liber profesionist 1112. Alta (care?) 1299. NR 9936. Naţionalitatea dvs.:1. Român 12. Maghiar 23. Rrom 34. German 45. Alta (care?) 59 NR 937. Religia:1. Ortodox 12. Romano-catolic 23. Greco-catolic 34. Musulman 45. Mozaic 56. Neoprotestant (baptist, adventist, penticostal) 67. Alta (care?) 78. Fără religie 89. NR 938. Status marital:1. Căsătorit 12. Divorţat 23. Văduv 34. Necăsătorit 45. În uniune liberă 56. Altul (care?) 69. NR 9

39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?

40. Care este venitul total obţinut în luna precedentă de către toţi membri din gospodăria dvs. (incluzând salarii, pensii, dividende, chirii etc.)? __________________ lei

32




SUPORTURI DE CURS

Tutorat 2


33



2.1. INTERVIULInterviul este o formă de comunicare stabilită între două persoane care nu se cunosc. Ea are ca scop adunarea informaţiilor asupra unui fenomen precis. M. Grawitz defineşte interviul ca: „un procedeu de investigaţie ştiinţifică, care utilizează un proces de comunicare verbală, pentru a aduna informaţi, în relaţie cu un scop fixat”. A. În sens restrâns, interviul ştiinţific este o metodă de investigaţie caracterizată de un ansamblu de tehnici şi proceduri specifice care permit instituirea unui proces de comunicare verbală în vederea obţinerii unor informaţii aferente scopului urmărit de cercetare;B. In sens larg, interviul ştiinţific este întreţinerea unei comunicări – investigaţia este cu atât mai productivă cu cât aria cercetată este mai lejeră, există mai puţine restricţii. Există o serie de factori care facilitează interviul în analiza comunicării: Factori legaţi de context-unii dintre aceşti factori se raportează la situaţia însăşi a interviului, alţii la intervievator şi alţii la intervievat. Între factorii legaţi de situaţia însăşi trebuie considerat în principal durata şi locul. Este important să se prevadă cât se poate de exact timpul ce va trebui să fie consacrat unei întrevederi şi de a pune în temă subiecţii. Locul unde se va desfăşura interviul trebuie de asemeni să fie planificat cu grijă în funcţie de obiectul cercetării. Locul poate avea o influenţă asupra modalităţii în care respondentul percepe statusul şi rolul său, disponibilitatea sa de spirit, deschiderea sa la întrebări etc. Între factorii legaţi de intervievat trebuie mai ales să considere pertinenţa temei; acesta trebuie să corespundă preocupărilor intervievatului din momentul întrevederii. Intervievatul trebuie să ştie cu exactitate care este rolul său din acest punct de vedere, pentru a nu apare disfuncţionalităţi în relaţia sa cu intervievatorul. Acesta din urmă trebuie să se asigure că intervievatul reconstituie bine realitatea-pentru aceasta el poate să ceară intervievatului probe scrise sau dări de seamă oficiale care să vină în sprijinul a ceea ce el spune. Alte elemente ale situaţiei de întrevedere sunt legate de anchetatorul însuşi. De exemplu, sexul sau aspectul său fizic pot influenţa această situaţie. Prin urmare, cadrul său de referinţă sau opiniile sale pot influenţa obiectivitatea sa în formularea problemelor/întrebărilor sau în înregistrarea răspunsurilor. În fine, nivelul limbajului pe care îl utilizează trebuie să fie accesibil intervievaţilor. Intervievatorul trebuie, prin intermediul limbajului, să motiveze persoana să răspundă indicându-i că toate răspunsurile posibile sunt valide.Există numeroase criterii de clasificare ale interviurilor:A. După momentul de desfăşurare al investigaţiei prin interviu;B. După scopul cercetării-de exemplu, el este de un anumit fel dacă există cercetare de tip informaţional şi este de alt tip dacă cercetarea este de acţiune;C. După nivelul de profunzime urmărit în adunarea informaţiilor;D. După gradul de obiectivitate al cercetătorului şi al celui cercetat.E. După domeniul în care este folosit: (a) obiectul (realitatea) cercetat-adică problema cercetată; (b) indivizii investigaţi (care constituie şi o realitate investigată dar sunt şi furnizori de informaţii). După obiectul studiat:

34



1. Interviul documentar-urmăreşte îndeosebi obţinerea unor cunoştinţe de care dispun indivizii în raport cu procesele şi fenomenele studiate;2. Interviul de opinie-urmăreşte sesizarea reacţiilor subiective în raport cu fenomenul studiat;3. Interviul de atitudine-urmăreşte obţinerea de informaţii referitoare la comportamente, atitudini ca atare ale subiectului în raport cu fenomenele sau procesele studiate;4. Interviul de personalitate-urmăreşte obţinerea de informaţii care pun în prim-plan personalitatea integrală ca atare a subiecţilor investigaţi-este cel mai complex din punct de vedere al aspectelor cognitive, de opinie, afective-ne oferă date globale, semnificative asupra felului în care participă indivizii la fenomenele studiate.F. După modalitatea de adunare a datelor: există interviul dirijat şi interviul semi-dirijat-diferenţa esenţială între aceste două tipuri de interviu se află în conţinutul interviului care este structurat în primul caz şi semi-structurat în cel de-al doilea. Această diferenţă serveşte deci la calificarea mijlocului utilizat pentru adunarea datelor.1. Interviul dirijat-interviul dirijat seamănă cu un chestionar în care nu figurează decât întrebări închise, cu excepţia faptului că acest chestionar este aplicat de un intervievator. Ansamblul cadrului de referinţă, adică limbajul adecvat problemei, structurarea temelor, ordinea progresului întrebărilor şi diferitele categorii de răspunsuri, este definit dinainte. Persoana intervievată trebuie să se situeze în raport cu acest cadru, ea trebuie să intre în el pentru a răspunde într-o modalitate corectă la întrebări.2. Interviul semi-dirijat - marile teme ale interviului sunt definite dinainte, dar ordinea în care ele pot fi abordate este liberă şi categoriile din interiorul acestor teme funcţionează în mod liber. Rolul intervievatorului constă fundamental în a lăsa intervievatul să vorbească, şi a-i propune acestuia anumite teme dacă acesta nu le abordează pe aceste în mod spontan. Interviul semi-dirijat convine pentru aprofundarea unui domeniu dat sau pentru a urmări evoluţia unui domeniu deja cunoscut. I. După profunzimea (adâncimea) lor:1. Interviul extensiv-este mai superficial, se realizează la o scală de masă-de regulă este centrat pe problema investigată şi nu pe trăsăturile persoanei investigate;2. Interviul în profunzime-este centrat mai ales pe individ-accentul cade pe persoanele investigate, pe capacitatea lor de a furniza cat mai multe informaţii prin sensibilizarea personalităţii lor. În interviul în profunzime de regulă operatorul de interviu nu sugerează domeniul de interes studiat-interviul de acest tip este centrat pe individ, urmărind în mase mari de indivizi (care formează un eşantion) repetabilitatea anumitor structuri motivaţionale-unele structuri motivaţionale sunt generale în ciuda bogăţiei motivaţiilor individuale. Operatorul pentru acest tip de interviu procedează în general „directiv”-el îşi urmăreşte insistent scopul, întrebările adresate celui intervievat sunt foarte centrate pe scop, deşi vin din direcţii diferite. 3. Interviul non-directiv sau cu răspunsuri libere-se caracterizează prin preciziunea temei dar formularea întrebărilor şi evantaiul informaţiilor adunate astfel este foarte variată, astfel încât gradul de libertate al răspunsului este foarte mare pentru intervievator şi operatorul de interviu. Singura restricţie este tema-în cazul interviului non-directiv intervievatul se poate exprima şi în legătură cu fenomene la care nu a participat direct, să-şi exprime opiniile bazate pe aparatul analogic al gândirii omului-solicitând informaţii despre faptele la care nu a participat el face analogia între faptele cunoscute şi în acest fel

35



fapte transferul la faptul solicitat-în interviu se cer informaţii despre fapte cunoscute nemijlocit.4. Interviul central sau focalizat-este axat pe o anumită problemă particulară cunoscută direct de intervievat dar cu o mare libertate de mişcare din partea operatorului de interviu. Acest tip de interviu este centrat fie pe temă, fie pe intervievat.

2.2. FOCUS-GROUPULA fost folosit pentru prima dată în anii’40 pentru a determina eficacitatea programelor de radio destinate pentru întărirea moralului trupelor americane aflate în război. După anii ’50 devin un instrument de cercetare a pieţii, apoi din anii ’60 redevin un instrument important în cercetarea academică. Tipuri de focus-group:1. Focus-grop simplu: Un grup este invitat să discute pe baza unui ghid de discuţie care

cuprinde întrebări deschise şi în prezenţa unui moderator care invită pe fiecare participant la grup să discute , să-şi spună părerile şi opiniile. Se foloseşte aceeaşi procedură pentru mai multe grupuri pentru a se putea compara datele între ele.

2. Focus-gropul extins: În acest caz participanţilor la grup li se administrează înaintea discuţiei un chestionar care include problemele care vor fi discutate în timpul grupului.

Caracteristicile focus-group-urilor - Focus-grupul constă dintr-un mic număr de oameni care sunt adunaţi de cercetător pentru a discuta un subiect dat. Discuţiile de tip „focus” nu sunt structurate deşi în unele cazuri subiecţilor li se cere să completeze un chestionar. Grupurile în acest caz au mai puţin de 10-12 persoane-numărul fiind mic, nu se pot generaliza rezultatele obţinute în acest caz la nivelul întregii populaţii. Pentru că grupul este aleator şi membrii sunt aleşi pe baza unei caracteristici comune, se spune că grupul are o validitate externă redusă.Etapele cercetării de tip focus-grup1. Recrutarea participanţilor la focus-grup-Recrutarea se face pe baza unui chestionar de recrutare, în funcţie de obiectivele studiului, de informaţiile pe care le avem despre grupul ţintă şi de caracteristicile acestuia. Chestionarul de recrutare cuprinde o scurta prezentare a operatorului şi a firmei care realizează studiul, scopul întâlnirii, tema generală a discuţiei, întrebări filtru, întrebări nespecifice, întrebări de natură demografică şi întrebări despre coordonatele persoanei chestionate (număr de telefon, disponibilitate de timp în zilele în care sunt programate discuţiile de grup). Întrebările filtru se formulează în funcţie de obiectivele cercetării şi sunt cele care “filtrează” subiecţii astfel încât să ne asigurăm că aceştia sunt exact persoanele de care avem nevoie. 2. Ghidul de interviu-Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus grup. Întrebările din ghidul de interviu trebuie să respecte o succesiune logică, să decurgă logic unele din altele, să pară spontane, fireşti, să acopere toate obiectivele propuse, să permită obţinerea unor informaţii complete în timpul alocat discuţiei. În ghidul de interviu se pun întrebări deschise, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata, de a povesti ceva (o experienţă o opinie), de a explica o atitudine, un comportament. Numărul de întrebări nu trebuie să fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont de faptul ca la fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la

36



răspunsurile altor persoane din grup sau întrebările suplimentare venite din partea moderatorului.3. Desfăşurarea discuţiei şi analiza rezultatelor - Discuţiile trebuie înregistrate video sau audio şi supravegheate discret de sponsorul cercetării. Cercetătorul sau un înlocuitor al lui serveşte drept moderator. Moderatorul are câteva sarcini important: a menţine discuţia centrată pe tema de cercetare (de obicei acesta este un produs sau un serviciu); a garanta şi a asigura că discuţia nu este dominată de unul sau doi participanţi mai importanţă; a încuraja pe toţi subiecţii să discute liber.De obicei o discuţie de grup de o oră sau două este înregistrată şi studiată în profunzime-analiza comentariilor participanţilor poate fi în totalitate anecdotică sau observaţională sau poate implica tehnici ale analizei de conţinut pentru a număra temele recurente sau a măsura intensitatea cu care acestea sunt dezbătute. Referitor la numărul de grupuri necesare-nu există un număr fix, unele proiecte solicitând numai 1-3 iar în altele fiind nevoie chiar de 10. Regula principală este ca atunci când interviurile nu aduc nimic important, interviurile ar trebui stopate.

2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.Observaţia este o formă de cercetare calitativă, diferită de cercetarea cantitativă. De exemplu, cercetarea audienţei a fost deseori criticată pentru că a furnizat numai descrieri uni-dimensionale ale relaţiilor oamenilor cu mass media. Ea ne spune câte aparate TV sunt deschise dar nu ce fac oamenii în timp ce urmăresc TV sau dacă chiar îl urmăresc. Şi dacă ei se uită la TV chiar îl urmăresc atent sau se gândesc la altceva, iau masa etc.? D. Morley a observat că cercetarea asupra audienţei TV nu măsoară vizionarea ci altceva: prezenţa unui aparat TV deschis şi o persoană în aceeaşi cameră cu el. Ea presupune motivaţia de a urmării TV şi faptul că decizia de face acest lucru este una individuală. Ea nu pune sub semnul întrebării contextul în care s-a făcut această alegere (cine are acces la aparat, ce altceva se mai face în prezenţa lui, unde în altă parte se merge în casă etc.). Ca urmare a acestor probleme Morley argumentează că: „tipul de cercetare pe care trebuie să o facem implică identificarea şi investigarea tuturor diferenţelor dincolo de categoriile atot-cuprinzătoare ale «urmăririi TV» ... noi trebuie să ne concentră asupra modalităţii complexe în care vizionarea TV este întrupată în mod inevitabil în şirul complet al practicilor cotidiene ... Noi trebuie să studiem vizionarea TV...în «localizarea sa naturală»”. Observaţia implică o varietate de metode de cercetare care permit accesul direct la comportamentul social care este analizat. Ea poate sau nu să ofere avantaje în raport cu alte metode şi abordări, dar ea este o parte importantă din arsenalul cercetării comunicării.Cercetarea observaţională poate fi împărţită în mai multe tipuri în funcţie de trei criterii:a. Dacă observatorul ia sau nu parte la activităţile indivizilor observaţi;b. Dacă observaţiile sunt structurate sau non-structurate;c. Dacă comportamentele observate apar în localizări naturale sau artificiale.Figura. Gradul de structură al localizării observaţionale.

Localizare naturală Localizare artificialăNestructurată Cercetare de teren

complet Studiu de laborator

nestructurat

37

Gradul de structură

impusă de observator



nestructuratăStructurată Cercetare de teren

structuratăStudiu de laborator complet structurat

A. Tipurile metodelor observaţionale-termenul de „observaţie” ascunde de fapt o mulţime de abordări de cercetare, pe care le putem clasifica în trei categorii mari: (a) observaţia simplă; (b) observaţia participativă; (c) etnografia.1. Observaţia simplă-reprezintă situaţia în care observatorul nu are nici o relaţie cu procesele şi oamenii pe care îi observă, care nu sunt conştienţi că asupra lor se exercită o activitate de cercetare. De exemplu, un proiect de cercetare poate fi interesat de audienţa cinematografului - cum par oamenii să aleagă ce film să vadă la un „Multiplex”. Cercetătorul poate administra un chestionar care să cuprindă întrebări legate de acest lucru sau poate petrece câteva seri urmărind ce oameni vin la „Multiplex” şi ce filme aleg ei să vizioneze. O cerinţă fundamentală a observaţiei simple este accesul liber în localizarea de cercetare (aceasta din urmă fiind una „naturală” sau din „viaţa reală”). De exemplu, cercetarea experimentală – care implică observaţia unui comportament controlat al vizionării TV de către copii şi are loc într-un laborator de psihologie socială - este diferită de „observaţia simplă” în sensul definit anterior.2. Observaţia participativă reprezintă situaţia în care cercetătorul ia parte la activităţile oamenilor observaţi. Termenul de „observaţie participativă” este folosit deseori în sens larg pentru a descrie observaţia în care are loc o participare redusă a cercetătorului. De exemplu, este evident că observaţia participativă va fi folosită mai mult în domeniul consumului media decât în cel al producţiei media, pentru că sunt puţin acei cercetători care pot deveni membrii ai unei echipe de producţie media.Observaţia participativă este deseori considerată drept cea mai pură formă de cercetare calitativă pentru că ea apare în localizările naturale şi îi cere cercetătorului să înţeleagă lucrurile din punctul de vedere al participantului la cercetare. În această abordare, cercetătorul întră în locul de cercetare şi, observând, discutând şi participând la aceleaşi activităţi ca participanţii la cercetare, încearcă să înţeleagă lumea ca şi ei. 3. Etnografia este a treia formă de observaţie-termenul descrie actual o descriere difuză a oricărei cercetări calitative care implică observaţia extinsă sau chiar intervievarea, pe parcursul unei perioade de timp, a unui număr de indivizi. B. Din punct de vedere al structurii activităţii de cercetare se pot diferenţia sunt două tipuri de observaţie:a. Observaţia structurată – aceasta implică clasificarea şi cuantificarea

comportamentelor conform unei scheme prestabilite- se realizează o “analiză de conţinut” a comportamentelor .

b. Observaţia nestructurată - caz în care cercetătorul redactează comentarii despre evenimentele care au loc dar fără a avea o schemă predefinită de urmărire a lor.

C. După forma sa observaţia este : 1.Observaţia directă- caz în care cercetătorul ia parte la evenimentele care se întâmplă;2.Observaţia indirectă- caz în care cercetătorul utilizează o cameră ascunsă pentru a înregistra evenimentele şi analizează ulterior imaginile. De exemplu acesta este cazul cu analiza modului în care oamenii acţionează acasă în faţa TV pentru a vedea cât timp rămân ei în faţa aparatului TV şi pentru a măsura gradul de atenţie pe care ei îl acordă diferitelor programe TV.D. Tipurile principale de studii observaţionale sunt:

38



1. Studiile de teren complet nestructurate- caracterizate de metoda etnografică-au ca scop descrierea unei culturi particulare, deci cercetătorul trebuie să devină „parte a culturii studiate”.

2. Observaţia complet structurată-are loc mai curând în localizări de laborator nu în cele naturale şi are ca scop testarea ipotezelor; instrumentul de măsurare este o listă de itemi care sunt observaţi (nu un chestionar) care este aplicată unor grupuri ( cât mai similare posibil) în diferite momente de timp în condiţii standardizate de laborator (identice în orice moment).

39



3. Studiul semi-structurat-realizat de cercetător în condiţii naturale cu un instrument structurat.

4. Studiul de laborator nestructurat-permite subiecţilor să acţioneze mai natural şi să fie observaţi mai obiectiv.

Realizarea studiilor observaţionale - Există mai multe stadii în procesul de observaţie: (a) Intrarea; (b) Sponsorizarea; (c) Planificarea; (d) Adunarea datelor, (e) Analiza datelor.A. Intrarea-Prima sarcină a cercetării prin observaţie este asigurarea accesului la situaţia şi la oamenii care vor fi studiaţi. Deseori aceasta este cea mai îndelungată şi mai dificilă parte a procesului de cercetare. În mod fundamental există două tipuri de localizări de cercetare: (a) Localizarea închisă - este una la care accesul este condiţional–de exemplu, casele particulare, organizaţiile media; (b) Locaţiile deschise - sunt publice – de exemplu, sala de lectură într-o bibliotecă, o librărie, holul unui cinematograf. Cea de-a doua distincţie se referă la rolul observatorului, care poate fi „ascuns” sau „deschis”: (a) Dacă cercetătorul vrea să joace un rol deschis el trebuie să se asigure că cei observaţi sunt conştienţi de cercetare sa şi el intră în situaţie ca un cercetător; (b) cercetătorul poate juca şi un rol ascuns, situaţie în care activitatea sa ca cercetător nu este dezvăluită şi motivul real pentru care se află în acel loc nu este cunoscut. Prin combinarea acestor distincţii se poate ajunge la patru situaţii de cercetare posibile –ca în Figura de mai jos.Figura - Situaţiile posibile în studiile de observaţie

LOCALIZAREDeschisă Închisă

ROL Deschisă Arena publică Intrare negociată;acces condiţional

Ascunsă Etica adunării şiutilizării datelor

Etica sarcinii de cercetare,Riscul

B. Sponsorizarea - Odată ce s-a stabilit localizarea de cercetare, activităţile cercetătorului „din teren” vor depinde de modalitatea sa de intrare. Cine li-a facilitat accesul şi sponsorizarea (cine îşi asumă responsabilitatea pentru el cât timp cercetează) sunt extrem de importante pentru libertatea sa de acţiune şi de adunare a datelor.C. Planificarea - Nici un studiu bazat pe observaţie nu este posibil fără o planificare atentă. Trebuie să se stabilească: ce vrem să aflăm; de ce informaţii este nevoie; cu cine trebuie să se vorbească; ce trebuie observat; ce întrebări trebuie puse. Toate acestea se vor schimba şi vor evolua în timpul cercetării dar trebuie fixate clar de la început şi permanent revizuite în perioada de muncă în teren. Munca de teren trebuie realizată după ce cercetătorul a gândit la problemele care apar din lectura literaturii de specialitate. De exemplu, fie cazul unui studiu bazat pe observaţie realizat la o staţie de radio locală. În literatura de specialitate există numeroase studii referitoare la acoperirea în media naţionale a ştirilor despre actele violente şi crime dar dintre acestea sunt puţine cele care se referă la staţiile de radio locale. Se poate ca cercetătorul să dorească să studieze dacă relaţia dintre poliţie şi reporteri la staţia de radio locală este asemeni cu cea de la o staţie radio naţională. O discuţie prealabilă poate dezvălui faptul că staţia locală de radio nu are reporteri specializaţi în investigaţii asupra crimelor, deci cercetătorul va şti ca trebuie să studieze activitatea mai multor reporteri. El va dori să aibă şi acces la şedinţele de redacţie, dar el are numai o săptămână la dispoziţie deci este esenţială o planificare atentă a timpului El planifică să participe zilnic la şedinţele de redacţie, va petrece două zile în redacţie urmărind procesul de editare şi observând modul în care se

40



iau deciziile în interiorul organizaţiei, alte două zile le va petrece pe teren cu reporterii pentru a vedea cum acoperă ştirea şi probabil o zi va implica participarea la o audiere la tribunal. O astfel de planificare trebuie să fie flexibilă, acesta fiind motivul pentru care o zi lipseşte din planul anterior, zi în care se pot întâmpla evenimente neprevăzute. Cercetătorul trebuie să aibă o listă cu întrebările la care trebuie să răspundă în cercetare şi, alături de aceasta, să realizeze o listă cu datele care trebuie adunate - listele sunt revizuite zilnic pentru a evita omisiunile şi pentru a adecva planul pentru a include datele care lipsesc.D. Adunarea datelor – Cuprinde două probleme principale: înregistrarea datelor şi organizarea datelor. Înregistrarea datelor este o problemă practică. În principiu regula este de „a înregistra totul” dar acest lucru este imposibil în practică. Pentru înregistrarea datelor va trebui ca cercetătorul să dispară periodic pentru a completa aceste note de observaţie.Eşantionarea în observaţia participativă este relativ o problemă „deschisă”. O problemă în acest caz este cea a deciziei legate de ce episod comportamental sau segmente de comportamente să se eşantioneze. Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea totul astfel încât ceea ce este observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este observat. Majoritatea observaţiilor de teren folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se bazează pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor studiaţi şi eşantionează numai acele evenimente sau comportamente care sunt importante. Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele observatorul înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii personale, sentimente, şi interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este aceea de a separa opiniile personale de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în paranteze.Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie aparent neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulteriorOrganizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi ar trebui să fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren”, o practică înrădăcinată în munca de teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie accidentale, înregistrarea incidentelor semnificative , răspunsurile proprii la munca de cercetare. O altă tehnică este re-organizarea notelor de observaţie pe măsură ce acestea sunt realizate, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un sistem bun este relocarea notelor de observaţie pe „card”-uri indexate-ele ar putea conţine trei categorii: oameni, localizare, subiecte. Pe măsură ce activitatea în teren progresează cercetătorul va deveni tot mai analitic şi nu descriptiv astfel încât el poate organiza ceea ce observă pe categorii largi, care conţin tipuri de activităţi. de exemplu, un card în cazul cercetării asupra relaţiei poliţie-staţie locală de radio ar putea fi numită „organizarea informală” atunci când identităţile celor are au putere şi influenţă reală devin clare. Notele de observaţie dezorganizate anterior , care înregistrau pur şi simplu secvenţele auzite şi văzute poată fi codificate, prima localizarea lor spre categorii înainte de a le transfera spre card-uri. De exemplu, dacă se decide că rolul biroului de presă al poliţiei este important, se poate realiza o listă de categorii de tipul: A. rolul biroului de presă al poliţiei: A1: utilizarea comunicatelor de presă; A2: telefoane date din redacţie spre poliţie; A3. telefoane date de la poliţie spre redacţie; A4. tensiuni între jurnalişti şi poliţişti.

41



7.5. Analiza datelor- Analiza datelor şi adunarea datelor sunt intim legate în studiile de observaţii-dacă datele sunt ordonate pe măsură ce cercetarea progresează atunci analiza este pe cale d a fi realizată atunci când se termină adunarea datelor. Cel mai important lucru în cazul acestui tip de date este aplicarea criteriului selecţiei-se aplică la ceea ce este „semnificativ”-trebuie să se realizeze în acest caz o deplasare de la „concepte e prim ordin”, adică conceptele şi constructele folosite de oamenii pe care cercetătorul i-a observat, spre „concepte de ordin doi”, adică conceptele imaginate de cercetător pentru a înţelege şi a explica localizările pe care le-a observat. Analiza datelor-procedeele analizei cantitative a datelor au numai o importanţă parţială pentru observaţia naturală/de teren („field observation”) datorită naturii calitative a datelor din teren. În observaţia naturală/de teren („field observation”) analiza datelor constă din interpretarea şi sortarea datelor („filing data”) şi din analiza de conţinut a lor. Construcţia unui sistem de sortare („filing system”) este un pas important în observaţie-scopul sistemului de sortare („filing system”) este de a aranja datele primare din teren într-un format ordonat pentru a permite regăsirea lor ulterioară (categoriile precise de sortare sunt determinate de date). De exemplu, într-un studiu asupra luării deciziei într-o redacţie categoriile de sortare pot include titlurile: „Relaţii”, „Interacţiune-Orizontală”, „Interacţiune-Verticală” şi „Dispute”. O observaţie poate fi plasată în mai mult decât o categorie şi este bine să se facă copii multiple ale tuturor notelor de observaţie.O analiză de conţinut primară se realizează pentru a se descoperi modelele consistente după ce notele au fost alocate în categorii prestabilite. Scopul general al analizei datelor în sistem de sortare („filing system”) este de a ajunge la o înţelegere generală a fenomenelor studiate. În timpul observaţiei cercetătorul poate analiza datele în timpul studiului şi schimba în conformitate cu ele proiectul de cercetare.4.5. Ieşirea din teren-un observator participativ trebuie să aibă un plan pentru a părăsi localizarea sau grupul pe care îl studiază. Această problemă nu este dificilă dacă identitatea lui este deschisă dar poate fi o problemă dacă ea este ascunsă. În unele cazuri grupul poate să fi devenit dependent de cercetător într-un anumit fel şi plecarea sa poate avea un efect negativ asupra grupului ca totalitate. În alte situaţii acest fapt poate duce la sentimente negative ale grupului studiat de un cercetător cu identitatea ascunsă.8. Rolul observaţiei-Rareori observaţia este suficientă ca o metodă independentă. Ea se pretează la utilizarea împreună cu alte metode, atât calitative cât şi cantitative. Eliott a subliniat că: „Unul dintre punctele forte ale observaţiei ca tehnică de cercetare este că ea implică în mod implicit în sine alte metode ca interviul, studiul înregistrărilor documentare, şi al rezultatelor altor cercetări. A pierde un eveniment este mai puţin important decât a nu obţine răspunsul la o întrebare în chestionar. Observaţia acoperă procesul total din care orice eveniment este numai o parte”. Această afirmaţie devine importantă actual când multe discuţii legate de „etnografie” şi pe accentuarea exagerată a tehnicilor au transmis un sens denaturat al complexităţilor şi cerinţelor observaţiei care ar fixa standarde pe care puţini le-ar atinge. Aceste dezbateri care s-au concentrat pe activitatea de redactare a studiilor etnografice şi observaţionale pun cu acuitate problema dificultăţii calităţii de autor („authorship”) şi obligativităţii reflexivităţii inerente acestui tip de metodologie. Avantajele şi dezavantajele cercetării observaţionale.A. Avantajele principale :

42



1. Este o tehnică superioară anchetei, focus-gropului şi experimentului în adunarea datelor despre comportamentul non-verbal şi despre comportamentul specific fiecărei situaţii în parte.

2. Permite studiul în profunzime al indivizilor.3. Permite înregistrarea comportamentului în localizări naturale. B. Dezavantajele principale:1. Observaţia non-structurată nu este precisă şi nu permite comparaţia între cazuri.2. Studiile de observaţie folosesc eşantioane mici şi care nu sunt compuse pe baza unei

alocări aleatoare-de unde lipsa lor de reprezentativitate şi dificultatea de a face generalizări.

Întrebări

1. Vi s-a cerut să faceţi cercetare, prin care doriţi să găsiţi un răspuns la întrebarea de cercetare: ”Care sunt regulile informale care pot guverna modul în care lucrează jurnaliştii şi cum învaţă ei aceste reguli?”. Ce tip de abordare aţi folosi în cercetarea dvs-argumentaţi şi prezentaţi principalele etape de cercetare.2. Realizaţi un proiect de cercetare despre gradul în care în care locuitorii dintr-un bloc din oraşului dvs. folosesc mass media în activitatea lor cotidiană. Decideţi că veţi folosi metoda observaţiei directe. Cum vă veţi înregistra observaţiile? 3. Sugeraţi trei subiecte de cercetare particulare care ar fi cel mai bine studiate prin tehnica observaţiei participative. 4. Ce tip de interviu aţi utiliza în următoarele situaţii:A. Un proiect de cercetare de piaţă?B. Un proiect de cercetare care vrea să vadă dacă opiniile despre subiectul X s-au schimbat ca urmare a aplicării unui chestionar?5. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi în cercetare interviuri semistructurate sau în profunzime?

Teme de tutorat

1. Elaboraţi un ghid pentru realizarea notelor de observaţie plecând de la una dintre temele următoare:

A. Obiceiuri de consum televizual în familie; B. Comunicarea non-verbală în mediul urban; C. Decizii legate de achiziţionarea/cumpărarea unor obiecte/produse într-o firmă.

2. Elaboraţi un ghid de interviu pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:A. Utilizarea mass media în familie; B. Influenţa mass media asupra tinerilor şi persoanelor de vârsta a III-a;C. Comunicarea în cadrul micro-grupurilor dintr-un bloc sau pe o stradă cu blocuri/case; D. Influenţa exercitată de reclamele la maşinile de lux asupra stilurilor de viaţă din oraşul dvs.3. Se dă ghidul de interviu următor şi vi se cere să identificaţi: A. Problema de cercetare;B. Conceptele utilizate;C. Ipotezele testate;D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;

43



E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.GHID DE INTERVIUDATE GENERALE1. Aţi putea să-mi spuneţi cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, care este ultima şcoală absolvită , care este ocupaţia dvs. actuală şi unde lucraţi?2.Dvs. sunteţi căsătorit/văduv/divorţat? De cât timp sunteţi căsătorit/când v-aţi căsătorit- în ce an? Ce vârstă are soţul/soţia, ce pregătire şi unde lucrează în prezent?3. Câţi copii aveţi? Ce vârstă au, ce fac în prezent- învaţă/ lucrează, unde ?4. Câţi dintre copii dvs. sunt căsătoriţi şi de cât timp? Unde locuiesc ei- cu dvs., în altă casă/singuri, cu socrii ?De cât timp?5. Aţi putea să-mi spuneţi cam care este venitul mediu lunar al familiei dvs.? Din acesta cam cât reprezintă cheltuielile zilnice (mâncare,transport) şi cât reprezintă cele lunare legate de locuinţă?RITMUL VIETII COTIDIENE1. Aţi putea să-mi descrieţi o zi obişnuită în familia dvs.? De exemplu, ce aţi făcut în mod obişnuit/ zilnic dvs. şi ce face fiecare alt membru al familiei în ultima săptămână. 2. Există momente într-o zi obişnuită când majoritatea membrilor familiei staţi împreună în casă - care este acest moment ? 3. Ce face în general fiecare membru al familiei în momentele în care întreaga familie este acasă? De exemplu, puteţi să-mi descrieţi ziua de ieri -cum a fost atunci când v-aţi adunat acasă toţi membrii familiei, ce aţi făcut fiecare, aţi discutat ceva- ce anume ?3. În familia dvs. există o împărţire a sarcinilor casnice- realizate în casă- pentru fiecare membru al familiei? Ce activităţi le faceţi de obicei împreună cu alt membru al familiei şi pe care le faceţi de unul singur/una singură?4. Dar în alte familii pe care le cunoaşteţi cam care este situaţia? Există familii care sunt deosebite din acest punct de vedere?5. Cum ţineţi banii în familia dvs.-împreună sau separat?Cine hotărăşte cum şi când se cheltuiesc banii/se fac cumpărăturile zilnice?DECIZIA ÎN FAMILIE1. Aţi putea să ne spuneţi dacă există un membru al familiei pe care dvs. îl consideraţi mai important în raport cu ceilalţi ? Cine este acest? De ce îl consideraţi mai important decât alţii - argumentaţi.2. Aţi putea să ne spuneţi, succint, care consideraţi că au fost cele mai importante hotărâri pe care le-aţi luat de când aveţi o familie? Cum le-aţi luat-singur, împreună cu alţi membrii ai familiei dvs.? Povestiţi-ne ultima situaţie de acest fel. 3. Ce se întâmplă dacă un membru al familiei nu este de acord cu o decizie luată în comun de restul familiei cum se comportă, ce face şi ce spune ? Cum reacţionaţi dvs. de obicei ? Dar ceilalţi membrii ai familiei? Cine cedează şi de ce credeţi că o face?Aţi avut astfel de situaţii în ultimul timp în familie? Cum le-aţi rezolvat?4. Alţi cunoscuţi-colegi de la locul de muncă, vecini, rude- v-au povestit despre situaţiile conflictuale apărute în familia lor? Cum au fost rezolvate acestea? 5. Despre ce discutaţi cu alţi membrii ai familiei în mod obişnuit? Dar ceilalţi membrii ai familiei între ei ?6. Există situaţii în care membrii familiei discută separat de dvs.? Despre ce anume şi cine cu cine discută ? 7. În familie cu ce membru al familiei vă sfătuiţi cel mai des ? În general vă sfătuiţi numai legat de unele situaţii şi numai referitor la anumite probleme ? Care sunt acestea ? Care sunt situaţiile în care consideraţi că trebuie să vă sfătuiţi cu toţi membrii familiei- daţi-mi cel mai recent exemplu.8. Au existat situaţii în care apreciaţi că opinia altui membru al familiei v-a influenţat în hotărârile pe care le-aţi luat şi în faptele dvs.? Care au fost acestea ? Cum aţi simţit că v-a influenţat această persoană- puteţi fi mai explicit (ce a făcut, cum s-a exprimat, ce argumente a adus, cum v-a “convins”) ?9. Dvs. discutaţi în familie despre viaţa politică din România? Cu cine din familie aveţi cele mai dese discuţii de acest fel şi cine le iniţiază/începe? Cum reacţionează ceilalţi membrii ai familiei – ce spun, cum se comportă, cât de mult discută şi ei pe această temă?10. Aţi putea să ne povestiţi cum a fost ziua în care aţi mers ultima dată la vot?Cum şi când v-aţi hotărât să mergeţi să votaţi? Aţi mers singur sau cu alţi membrii ai familiei şi când s-a întâmplat aceasta? Înainte de a merge la vot aţi discutat în familie despre politică? Dar după ce aţi votat- ce aţi făcut ?

4. Completaţi spaţiile goale din ghidul de focus-grup de mai jos şi precizaţi: A. Tema de cercetare;B. Ipoteza testată;C. Mărimea şi structura internă a grupului;D. Rezultatele preconizate ale cercetării.

GHID DE DISCUTIEBună ziua! Numele meu este ................ si, aşa cum probabil aţi aflat deja, ne-am întâlnit astăzi pentru o

discuţie despre mass media/presa scrisa din România. Pe parcursul discuţiei va invit sa va spuneţi părerile cat se poate de deschis, de liber, fiindcă nu exista răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează părerile dvs., fie ca sunt pozitive,

44



fie ca sunt negative fata de ceea ce vom discuta la un moment dat. Înainte de a începe, vreau sa vă mai spun ca vom înregistra discuţia, pentru că n-as putea să reţin tot ce-mi spuneţi dvs. In acest context, va asigur de confidenţialitatea celor discutate, in sensul ca numele dvs. nu vor apărea in nici un act, importante pentru noi fiind părerile dvs. Regulile discuţiei sunt foarte simple: să vorbim tare, ca să ne putem auzi si sa vorbim pe rând, ca să ne putem înţelege.

Pentru început, sa ne prezentam. Asa cum v-am spus, mă numesc ............, am ......de ani, sunt (ne)căsătorita si sunt de profesie sociolog. O să va rog acum şi pe dvs. să vă prezentaţi, pe rând, sa-mi spuneţi câteva cuvinte despre dvs. Tur participanţi I. INTRODUCERE

1. Care credeţi ca sunt principalele probleme ale societăţii romaneşti actuale?-3’2. ...........................................................................................

II. CONSUMUL DE PRESA SCRISA ÎN GENERAL1. .................................................................................2. Care sunt principalele ziare pe care le citiţi dvs. (zilnic)? De cat timp le citiţi? Cum le procuraţi? Când si

unde le lecturaţi?-3’3. Pentru care motiv urmăriţi programele radio TV? Pentru care motiv citiţi presa scrisa? (a şti mai multe, a

petrece timpul liber in mod agreabil/relaxare, a fi la curent cu ce se întâmpla in societate, a afla lucruri utile in munca de zi cu zi, a avea un motiv de discuţie cu alţii). Se căuta diferenţele dintre consumul individual al media audiovizuale si cel al presei scrise. – 4’

4. Ce rol ....................................................III. PERCEPTIA GENERALA A ZIARULUI “XXXXXX”

1. Ce părere aveţi despre ziarul “XXXXX”? Cum l-aţi putea defini? Încercaţi sa-l descrieţi/caracterizaţi pe scurt. Ce are distinctiv? Ce îl diferenţiază de alte ziare?-5’

2. ......................................................3. Daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai ziarul “XXXXXX”, ce credeţi ca s-ar potrivi pe masa

ranga el ? De ce credeţi asta? Dar daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai acest ziar, ce alte ziare credeţi ca s-ar potrivi pe masa ranga acest ziar? De ce credeţi asta?-7’

4. ..................................................5. Ce nu va place la acest ziar?(Care sunt punctele lui “slabe”) De ce?-5’

IV. PREFERINTE PENTRU ZIARUL ”XXXXXX”- MACHETA, TIP DE INFORMATIE SI PROFESIONALISM 1. ....................................................2. Ce părere aveţi despre grafica ziarului “XXX”? Va place/nu va place? De ce? Se potriveşte cu textul?-

7’3. ..........................’4. Cum vi se par ziariştii care semnează in ziarul “Curentul”? Cum aţi caracteriza stilul lor de a scrie?

(agresiv, intelegator, didactic, obiectiv, imparţial, echilibrat, inteligent, informat, dependenţi/independenţi politic, serioşi/neserosi)-7’.

V. ANALIZA DETAILATA – PAGINA DE PAGINA (adresabilitate, unicitate, credibilitate, completitudine)1. ..............................................................2. Daca dvs. aţi fi făcut aceasta pagina, cum aţi fi realizat-o? Aţi schimba ceva la aceasta pagina? Aţi

scoate/aţi pune altceva in loc?-3’SE PROCEDEAZA LA FEL CU FIECARE PAGINA IN PARTE-60’

VI. TESTE PROIECTIVE1. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi intui in scris, după care vom discuta. Se împart

subiecţilor foile tipărite. Ce calificativ (excelent, bun, satisfăcător, slab) aţi acorda ziarului .........................

2. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi in scris. Se împart subiecţilor foile tipărite. Daca dvs. aţi fi directorul unei firme de publicitate ce cuvânt credeţi ca ar descrie cel mai bine ziarul ”XXXXXX”? Si ce imagine l-ar reprezenta cel mai bine ?-Comentarea răspunsurilor

Test 1Apreciere ziarul «XXXXX»Excelent/bun/potrivit/slab

Aspectul grafic---------------------------------Promptitudine informaţieiCalitate informaţie--------------------------------------------------Neutralitate---------------------------------Test 2

45



Cuvânt – cheie pentru ziar ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Imagine–sinteza pentru ziar ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

46




SUPORTURI DE CURS

Tutorat 3


47



3.1. ANALIZA DE CONŢINUTPentru descrierea şi analiza conţinutului media într-o modalitate mai comprehensivă, o modalitate mai puţin înclinată spre selectivitatea subiectivă este nevoie de o metodă sistematică – analiza de conţinut este o astfel de metodă pentru analiza sistematică a conţinutului comunicării. De-a lungul istoriei utilizării sale a fost criticată pentru caracterul său cantitativ, pentru fragmentare de către ea a întregului textual, pentru noţiunea sa pozitivistă de obiectivitate, pentru absenţa din cadrul ei a unei teorii a semnificaţiei. Ca o metodă de cercetare a comunicării, analiza de conţinut se deosebeşte prin istoria sa îndelungată -Krippendorf citează un studiu suedez din secolul XVIII a nouăzeci de imnuri realizat de un autor necunoscut ca unul dintre cazurile cele mai timpuri ale analizei cantitative ale textelor tipărite. În secolul XX unele dintre utilizările cele mai spectaculoase ale analizei de conţinut au fost în analiza propagandei. Unii dintre sociologii cei mai importanţi ai secolului XX au fost atraşi de ideea utilizării analizei de conţinut pentru monitorizarea „temperaturii culturale” a societăţii, pentru stabilirea indicatorilor culturali pe termen lung comparabili cu indicatorii utilizaţi de economişti şi politicieni în supravegherea economiei. În anii’ 30 H. Lasswell a solicitat o „supraveghere continuă a „atenţiei lumii” - pentru a arăta care sunt elemente implicate în formarea opiniei publice”1.Definiţii şi probleme – principala problemă legată de analiza de conţinut: Cât de mult poate fi utilizată analiza de conţinut pentru a face inferenţe informale de la texte la condiţiile, intenţiile şi factorii care circumscriu producţia textelor sau de la texte la impactul lor social, influenţa lor socială, interpretarea şi receptarea lor. În mod fundamental, aceste probleme se referă la problemele „înţelesului” şi „semnificaţiei”: Cât de mult este posibil să e intre în semnificaţia unui text fie că aceasta este semnificaţia intenţionată de producătorii textelor sau de semnificaţii aşa cum sunt ele „citite” şi înţelese de consumatorii/receptorii unor texte. Cea mai clasică definiţie a analizei de conţinut îi aparţine lui B. Berelson: „o tehnică de cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului manifest al comunicării”. O mare parte din dezbaterea legată de analiza de conţinut este legată de ideea că aceasta trebuie să fie „obiectivă” - criticii au demonstrat fundamental şi corect că obiectivitatea în analiza de conţinut ca în orice tip de cercetare ştiinţifică este un ideal imposibil care serveşte numai pentru a acoperii în mod cosmetic şi a mistifica valorile, interesele şi mijloacele producerii de cunoaştere care stă la baza unei astfel de cercetări-analiza de conţinut nu poate fi niciodată obiectivă într-un sens de „liberă de valori”: ea nu înseamnă a analiza orice dintr-un text, ci implică de la început delimitarea anumitor aspecte sau dimensiuni ale textului pentru analiză şi, făcând astfel, cercetătorul face de la început o alegere (care este subiectivă, deşi este de la început informată de contextul teoretic şi de ideile care circumscriu cercetarea sa) şi indică faptul că dimensiunile alese pentru analiză sunt aspecte importante care trebuie analizate. Fiind dată această critică general acceptată a noţiunii pozitiviste a criteriilor „obiectivităţii” definiţiile ulterioare ale analizei de conţinut au omis referinţele la „obiectivitate”, spunând pur şi simplu că analiza de conţinut este „sistematică” (Holsti) sau „replicabilă” (Krippendorf). Prin definiţie analiza de conţinut este o metodă cantitativă - scopul metodei este să identifice şi să numere apariţiile unei caracteristici sau dimensiuni a textelor, şi, prin aceasta, să fie capabilă să spună ceva despre mesajele, imaginile, reprezentările unor

48



astfel de texte şi semnificaţia lor socială mai largă-problema este cât de multă cuantificare se foloseşte în analiza de conţinut şi în ce grad indicatorii cantitativi pe care această tehnică îi oferă sunt interpretaţi în relaţie cu problema intensităţii semnificaţiei în text, impactul social al textelor sau relaţia dintre textele media şi realităţile pe care le reflectă.2. Realizarea analizei de conţinut. Paşii-cheieProcesul analizei de conţinut poate fi segmentat într-o serie de paşi clar articulaţi-se consideră că aceştia ar fi în număr de şase: (a) definirea problemei de cercetare; (b) alegerea media şi a eşantionului; (c) definirea categoriilor analitice; (d) construirea unei scheme de codificare; (e) realizarea unui studiu-pilot al schemei de codificare şi verificarea fiabilităţii; (f) pregătirea şi analiza datelor. 2.1. Definirea problemei de cercetare-se caută un răspuns la întrebarea: Ce sperăm să facem prin analiza unui corpus de texte media? Ce aspecte ale comunicării, rolurilor media, fenomenelor sociale, caracteristicilor textuale sperăm să fie dezvăluite prin aceasta?Analiza de conţinut este o metodă de analiză a textelor şi nu o teorie-ca metodă ea nu ne spune ce aspecte ale textului trebuie analizate sau cum ar trebui ele interpretate, aceste lucruri trebuind să vină din partea unui context teoretic. Analiza de conţinut nu trebuie realizată numai pentru a număra ceea ce se poate număra din conţinutul media. Orice număr de dimensiuni ale textelor pot fi categorizate şi numărate. Numai prin enunţarea clară a problemei sau obiectivului de cercetare cercetătorul se pate asigura că analiza se concentrează asupra acelor aspecte ale conţinutului care sunt importante pentru cercetare. O conceptualizarea clară a problemei de cercetare-şi definiţia ulterioară a căror aspecte şi categorii ale conţinutului ar trebui analizate-ar trebui întotdeauna să fie ancorată în trecerea în revistă a literaturii semnificative plus a studiilor înrudite-acestea sunt necesare pentru a nu lua totul de la început şi a beneficia de avantajul comparaţiei cu analizele anterioare. De exemplu, analiza ziarelor în decursul timpului, prezentarea raselor şi a relaţiilor inter-rasiale în radio şi TV „prime time”, studiile prezentării violenţei şi caracteristicile demografice ale personajelor în dramele TV populare.2.2. Alegerea media şi a eşantionului-nu este posibil să se analizeze absolut toate acoperirile în media ale unui subiect, domeniu sau problemă. Pe de altă parte, un avantaj al analizei de conţinut, spre deosebire de analiza semiotică, este faptul că permite analiza unui mare corp de texte sau conţinuturi media. Din motive conceptuale şi practice, analiza de conţinut trebuie să înceapă cu alegerea şi selectarea tipului de acoperire ce trebuie analizată. Mai întâi trebuie să se definească clar ce corpus din media va fi analizat, descris şi caracterizat; apoi este de dorit şi necesar să se aleagă un eşantion reprezentativ din acest corpus al conţinutului media. În practică, aşa cum arăta Berelson în 1952, acest proces de definire a volumelor din media (populaţia) şi a eşantionului proceda conform paşilor următori: (a) alegerea media sau a titlurilor; (b) eşantionarea exemplarelor sau datelor; (c) eşantionarea conţinutului relevant. 2.2.1. Alegerea media sau a titlurilor - termenul „acoperire media „ este atot-cuprinzător şi se poate referi la orice, de la acoperirea în ziare, radio şi TV la reviste, cinema, reclame sau chiar buletine electronice de pe Internet. În practică, orice analiză de conţinut a „acoperirii în media” va începe prin precizarea mai particulară a căror media (radio, TV, presă etc.) şi ce canal sau titlu specific de ziare va fi analizat. În general, alegerea media şi a titlurilor care trebuie analizate va depinde de natura problemei sau subiectului de cercetare-mai exact, alegerea media şi a titlurilor implică o combinaţie a considerentelor

49



referitoare la : acoperirea geografică (naţională vs. regională), mărimea audienţei (de masă vs. a minorităţii), tipul de audienţă (vârstă, clasă socială, profesie, rasă, gen etc.), caracteristicile de format şi de conţinut ale media (presă de calitate vs. presa tabloid, ziarele care sprijină partidul X vs. cele care sprijină partidul Z) şi accesibilitatea plus disponibilitatea materialului de cercetare.2.2.2. Eşantionarea problemelor sau a datelor-odată ce un mediu a fost ales următorul pas este alegerea problemelor, datelor sau perioadelor care vor fi analizate. Acest fapt depinde în mod fundamental de faptul că subiectul analizei se leagă de un eveniment specific (de exemplu, un accident nuclear), o revoltă populară, un război sau dacă ea se referă la schiţarea unor dimensiuni generale ale acoperirii aşa cum ar fi prezentarea femeilor, a rasei, a violenţei, a ştiinţei, a problemelor de mediu, a sănătăţii, consumului de alcool, riscului, terorismului, ţărilor străine, drogurilor. În primul caz perioada care va fi analizată va fi definită în mod „natural” de timpul şi datele evenimentelor la care se face referire-pentru acoperirea specifică a unui eveniment care poate fi definită clar de datele unui eveniment, cheia pentru înţelegerea rolului şi naturii acoperirii în media necesită analiza acoperirii înainte şi după datele sau perioadele unui eveniment specific. În analiza unor tipuri mai particulare de acoperire (care nu sunt legate în mod precis de anumite date sau perioade) există mai multe modalităţi de a obţine ceea ce noi putem numi un eşantion „rezonabil de reprezentativ” de materiale - „rezonabil de reprezentativ” este considerat aici a însemna un eşantion care nu este distorsionat de preferinţele personale sau profesionale ale cercetătorului, de dorinţa „preconcepută” de a demonstra o problemă preconcepută sau prin cunoaşterea insuficientă a media şi contextului lor social-de aceea atunci când se decide asupra unui plan de eşantionare trebuie să fim conştienţi de ciclurile şi variaţiile sezonale care caracterizează o mare parte din acoperirea în media. O strategie utilizată frecvent pentru a obţine un eşantion reprezentativ al acoperirii TV este cea a unei săptămâni continue - de luni până duminică-urmată de o săptămână compusă sau „rostogolită” care să cuprindă luni într-o săptămână, marţi în a doua, miercuri în a treia ş.a.m.d. O altă strategie utilizată atât în cazul media tipărite sau în cel al media audiovizuale este să se înceapă prin alegerea aleatoare a unei date pentru eşantionare, şi apoi să se eşantioneze a „n”-a zi după aceasta în întreaga perioadă considerată. 2.2.3. Eşantionarea conţinutului relevant-după alegerea medium-ului sau media şi a datelor sau perioadei mai rămâne sarcina eşantionării conţinutului de interes. Definirea „conţinutului relevant” ar trebui derivată în principal din articularea problemei de cercetare şi a contextului de cercetare al studiului dar implică şi considerente mai practice (de exemplu, cum să se limiteze volumul de material ales pentru analiză fără a compromite cerinţa ca el să fie „reprezentativ”). În numeroase analize ale ştirilor TV eşantionul a fost restrâns pentru a include mai curând principalele programe de ştiri TV de seară sau unele buletine de ştiri transmise de unele canale TV - astfel de alegeri ale eşantioanelor pot fi apărate în general pe baza „reach”-ului din cadrul audienţei (ce program de ştiri atrage cea mai mare audienţă şi în ce parte din zi se uită mai mult oamenii la TV - care sunt orele „de vârf”?) sau pe baza „statutului” atribuit programelor fie de organizaţiile TV fie de audienţe. În mod asemănător, eşantionarea în media tipărită poate fi limitată la tipuri specifice sau genuri specifice de conţinut. Astfel, analizele generale ale acoperirii în ziare a anumitor probleme sau fenomene tind să excludă conţinutul reclamelor, a prezentărilor meteo, desenele sau secţiuni mai specializate

50



(cultură, suplimente educaţionale au de vacanţă). Pentru studiile care sunt interesate în principal de funcţionarea valorilor ştirilor şi de factorii care guvernează producţia ştirilor astfel de excluderi sunt raţionale pentru că aceste tipuri de acoperiri sunt în general mai puţin direct conduse de valorile ştirilor şi practicile jurnalistice care se aplică în principalele secţiuni ale ştirilor dintr-un ziar. O ultimă sarcină care rămâne după aceasta este cea de a identifica articolele, reportajele şi programele care se referă la subiectul sau tema analizată. Legat de aceasta apare problema „unităţii de analiză”, a ceea ce este numărat-aceasta poate fi cuvântul individual, propoziţia, paragraful, articolul, programul de ştiri, itemul ştire, un personaj individual, un actor sau o sursă individuală, scena, „incidentul” (de exemplu, un incident violent, consumul de alcool etc.). Ca metodă cantitativă, analiza de conţinut se referă la cât de des apar unele aspecte ale textului, care este proeminenţa lor în raport cu alte aspecte sau dimensiuni (sau în comparaţie cu indicatori externi textului, de exemplu, importanţa relativă a vârstei a treia în comparaţie cu reprezentarea proporţională în populaţie). Pentru ca astfel de indicatori să aibă cât de cât o semnificaţie este decisiv ca ceea ce este numărat să fie definit. 2.3. Definirea categoriilor analitice - „Sarcina” analizei de conţinut este să examineze un corpus ales (eşantionat) de texte şi să clasifice conţinutul conform cu un număr de dimensiuni pre-determinate. Aspectul cel mai dificil conceptual al oricărei analize de conţinut este să definească dimensiunile au caracteristicile care ar trebui analizate-caracteristicile de text care sunt extrase pentru analiză ar trebui să se lege direct de întrebările generale de cercetare sau ipotezele de cercetare care au determinat alegerea analizei de conţinut ca metodă. Pentru că catalogarea şi categorizarea conţinutului comunicării este o sarcină laborioasă şi care consumă mult timp în analiză este extrem de important să se includă numai acele dimensiuni sau caracteristici ale textului care se aşteaptă să producă informaţii „folositoare” adică acele informaţii care au importanţă pentru problemele de cercetare. Ce categorii ar trebui incluse în analiza de conţinut? Categoriile analitice vor depinde întotdeauna de scopurile şi obiectivele cercetării, de contextul teoretic şi de întrebările formulate ca parte a problemei de cercetare. Mai exact, oricum, există un număr de categorii care vot tinde să fie standard în orice analiză de conţinut şi anume categoriile de „identificare: „mediul” (în ce ziar, revistă, în ce program de radio sau TV apare textul), „data” (ziua, luna, anul), „poziţia în interiorul mediului „(de exemplu, „pagina”, în media tipărite, sau „timpul de programare” în media audiovizuală), „mărime/durată/lungime”, clasificarea „tip/gen” (de exemplu, conţinutul ziarelor este deseori clasificat de-a lungul direcţiilor „reportajelor”, „ştirilor”, „editorialelor”, „scrisorilor de la cititori”, „articole de opinie” etc., iar programele TV sunt categorizate în termenii genurilor lor: „ştiri”, „program de informaţii interne”, „documentare”, „concursuri”, „talk-show”, „serial dramă”, „film”, „reclamă” etc.). Tipologiile tip/gen au un potenţial analitic mult mai mare-diferite formate/genuri/tipuri media fixează limite diferite pentru ceea ce poate fi articulat şi de către cine, prin ce format/context.Un principiu extrem de important în momentul realizării/construirii categoriilor de codificare pentru o analiză de conţinut este că aceasta nu trebuie să fie pur şi simplu o încercare de a aplica un set de categorii pre-concepute la un corpus „necunoscut” de texte-cercetătorul trebuie să fie oarecum familiarizat cu conţinutul, structura şi natura generală a materialului care trebuie analizat pentru a fi capabil să fixeze categoriile care

51



vor fi suficient de sensibile pentru a prinde nuanţele textelor (De exemplu, nu are rost să se utilizeze un sistem de codificare al subiectelor acolo unde 90% din articole intră într-o unică categorie). 2.3.1. Definitorii Primari / Sursă / Actori şi Atributele lor - analiza personajelor/actorilor/surselor este importantă atât dintr-o perspectivă narativă sau literară directă cât şi dintr-o teorie mult mai direct articulată a reprezentărilor media şi a rolurilor media. Fie plecând de la un context teoretic hegemonic, de la o perspectivă constructivistă, de la teoria învăţării sociale sau cea a modelării sociale sau de la un cadru al reprezentărilor sociale, analiza a cine este prezentat ca spunând sau făcând ceva faţă de cineva şi cu ce atribute-cheie este esenţială pentru o înţelegere a rolurilor media în reprezentările sociale şi ale relaţiilor de putere în societate. Studiile care funcţionează în mare în interiorul unui context hegemonic au utilizat cu succes tehnicile analizei de conţinut pentru a demonstra că problemele publice sunt definite în mass media şi pentru consumul public în mod hotărâtor de către instituţiile, agenţiile şi interesele de putere din societate şi că „vocile alternative” care sunt critice faţă de status-quo vor căpăta mai greu un loc în media principale. 2.3.3. Vocabularul sau Alegerea Lexicală-unele dintre primele utilizări documentate ale analizei de conţinut s-au concentrat pe apariţia unor cuvinte/simboluri specifice în texte (Krippendorf, 1980)- în lucrarea sa asupra semanticii cantitative, Lasswell a fost interesat de asemeni în vocabular şi în semnificaţia simbolică a cuvintelor-el s-a concentrat asupra analizei cantitative a simbolurilor-cheie (de tip: „libertate”, „autoritate”) şi el a vrut să construiască un dicţionar al simbolurilor şi al utilizărilor lor în texte. Analiza vocabularului sau alegerea lexicală este un element component central al multor analize de conţinut, care se bazează de asemeni pe un context lingvistic mai larg şi pe o mai largă analiză de discurs. 2.3.4. Dimensiunile Valorii sau Poziţia – este încercarea de a clasificarea acoperirea în media în termenii judecăţilor de valoare sau aprecieri ale poziţiilor ideologice, corectitudinii sau caracterului informativ al acoperirii. Problema categoriilor evaluative este că ele un nivel ridicat al interpretării din partea codificatorului – rareori ele pot fi deduse pe baza cuvintelor sau propoziţiilor singure, dar îi cer codificatorului să considere „tonul general” al articolului de ziar sau itemului difuzat la radio sau TV. 2.4. Construirea unei scheme de codificare - O schemă de codificare este foarte asemănătoare cu un chestionar utilizat în anchete-ea conţine o listă de variabile care trebuie codificate pentru fiecare program sau articol (sau o unitate de analiză mai mică care poate fi utilizată-de exemplu, paragraf sau propoziţie). Pentru fiecare variabilă, schema de codificare fixează valorile sau posibilităţile de codificare asociate cu variabila: astfel, variabila poate fi „titlul ziarului” şi valorile asociate cu această variabilă ar fi de exemplu „X”, „Z”, „W”, „Y”. În practică, codificarea este o problemă a (a) citirii fiecărui articol; şi (b) completării casetelor de codificare din schema de codificare cu codurile adecvate (numere) pentru fiecare articol individual.2.5. Studiul pilot al schemei de codificare şi verificarea fiabilităţii – Testarea codificării unui mic sub-eşantion din materialul care trebuie analizat ajută la dezvăluirea inadecvărilor şi/sau inconsistenţelor din sistemul de categorii al schemei de codificare. Există patru tipuri de probleme care pot apare: (1) categoriile trebuie să adere la un unic nivel de clasificare-de exemplu, confuzia între diferite macro-categorii şi sub-categorii în

52



interiorul unei unice categorii de codificare (maşini, cosmetice, mâncare, băutură, bere-unde „bere” este o sub-categorie a băuturilor); (2) Un sistem de categorii care tinde să codifice şi să clasifice principalul subiect poate să fie insuficient diferenţiat şi inadecvat diferenţiat; (3) O schemă de codificare poate fixa o listă prea extinsă sau prea diferenţiată de actori, definitori primari sau surse pentru a fi codificată; (4) Capacitatea de a lega diferite categorii şi dimensiuni între ele-o greşeală frecventă în construirea unei scheme de codificare, mai ales în cazul analizei reclamei, este confundarea reclamei ca unitate de analiză cu personajele care apar în reclamă ca unitate de analiză. Chiar în interiorul categoriei personaje trebuie făcute diferenţe în funcţie de variate dimensiuni: sex, vârstă, rasă etc. Realizarea unui studiu pilot trebuie să includă verificarea gradului de fidelitatea la procesului de codificare. Fidelitatea în analiza de conţinut se referă îndeosebi la consistenţă: consistenţa dintre diferiţi codificatori şi consistenţa practicilor de codificare ale indivizilor în decursul timpului.2.6. Pregătirea şi analiza datelor-analiza datelor trebuie să abordeze în mod fundamental problemele sau ipotezele fixate în definirea problemei de cercetare care poate, de exemplu, să ofere unele indicaţii despre principalele axe de comparaţie care trebuie examinate-astfel de „axe” pot include comparaţii ale diferitelor canale TV, canale radio, sau tipuri de ziare; ele pot fi comparaţii ale acoperirii în timpul diferitelor perioade de timp; sau pot fi comparaţii ale aceluiaşi gen dar care se originează ca producţie în diferite ţări. Un punct de plecare pentru analiza de conţinut este prin a stabili pur şi simplu distribuţiile de frecvenţă pentru principalele categorii analizate (tipuri de ziare, actori, subiecte, tipuri de reporteri) şi apoi să se treacă la realizarea analizelor mai complexe prin compararea dimensiunilor între ele (de exemplu, distribuţia subiectelor în fiecare tip de soap-opera; tipurile de actori conform fiecărei perioade de timp analizate).

3.2. ANALIZA LINGVISTICĂÎntr-un proiect de cercetare asupra comunicării, perspectiva semiotică analizează modul în care semnificaţiile sunt produse în textele comunicării – inclusiv de tipul programelor TV sau filmelor. În acest caz sunt examinate semnele şi relaţiile dintre ele; pentru aceasta se identifică aspectele semnificate şi cele semnificante ale semnelor şi relaţiile care există între aceste două aspecte în interiorul unui text particular. Din această perspectivă, acelaşi conţinut al unui mesaj comunicat poate fi interpretat diferit de membrii unei comunităţi. O distincţie importantă în analiza semiotică este cea dintre: „(1). Studiul sincronic al textului – acesta este interesat de relaţiile care există între diferitele elemente ale textului, examinează modelele opoziţiilor pereche din text, adică ceea ce este numit «structura sa paradigmatică»; (2). Studiul diacronic al textului media – el este interesat de modul în care evoluează naraţiunea, se concentrează pe lanţul de evenimente, pe «structura sintagmatică» care o formează” O sintagmă este „ o combinaţie de elemente coprezente într-un enunţ, definibile pe lângă relaţia de tip «şi … şi» şi prin relaţia de selecţie (un termen îl presupune pe celălalt, nu şi invers) şi de solidaritate (relaţie de presupunere reciprocă)”. O analiza sintagmatică consideră textele ca un şir de evenimente care, împreună, formează o structură şi implică căutarea unui pattern ascuns de opoziţii care sunt incluse în şi produc semnificaţii. 3.1.2. Analiza de discurs - Analiza de discurs este: „un aspect al semioticii şi o formă de lingvistică critică.”.Termenul central în acest caz nu mai este cel de „semn”, ci cel de „discurs”. În acest caz se presupune că: „Discursul trebuie înţeles în cea mai largă

53



extensiune a sa: orice enunţare presupune un locutor şi un auditor şi primul are intenţia de a influenţa într-o anumită modalitate pe cel de-al doilea” Ca termen, deci, „discursul” uneşte utilizarea limbajului ca text şi ca practică. Ceea ce noi identificăm ca discurs şi ceea ce noi identificăm ca social sunt profund legate. Întreaga vorbire, orice text au un caracter social. Limbajul nu este un mediu transparent prin care noi vedem lumea şi nu este nici un text cultural. Noi ne construim sensul propriu al lumii sociale prin limbajul pe care îl folosim, deşi orice element din acţiunea şi interacţiunea socială nu ar fi posibilă fără limbajul pe care îl folosim, în contexte istorice şi culturale – ca mijloace. „Analiza de discurs poate fi înţeleasă ca o încercare de a arăta legăturile sistematice dintre texte, practici discursive şi practici socio-culturale ”. Analiza de discurs reprezintă o grupare mult mai diversă de abordări decât analiza semiotică; ea este mult mai variată ca arie de acoperire şi ca procedee de lucru. Specificitatea acestei metode de analiză constă în tentativa de a construi modele articulate asupra condiţiilor de producţie ale limbajului. Discursul este construit plecând de la limbă, dar el se diferenţiază de aceasta în următoarea modalitate: limba este un ansamblu de semne formale care solicită procedee riguroase şi care se combină în structuri şi în sisteme. Chiar dacă fraza este o construcţie a limbii, ea este simultan şi o unitate de discurs. Totuşi, fraza presupune intrarea în manifestarea concretă a limbii, în comunicarea reală şi în acest fel se părăseşte domeniul limbii ca sistem de semne şi se intră în universul limbii ca instrument de comunicare a cărei expresie este discursul. Analiza de discurs este preocupată în general cu studierea unor eşantioane extinse de vorbire sau text, cu caracteristicile structurale, stilistice şi retorice ale lor şi cu forma de dialog sau de interacţiune comunicativă care se manifestă prin vorbire şi texte. Scopul şi potenţialul critic al analizei de discurs rezidă în concepţia potrivit căreia: „relaţiile şi structurile de putere sunt întrupate în formele limbajului cotidian şi, astfel, cum limbajul contribuie la legitimarea relaţiilor sociale care există şi a ierarhiilor de autoritate şi control”. Prin natura sa eclectică, analiza de discurs nu este subsumabilă unei proceduri singulare de analiză a textelor, acelaşi mesaj putând fi analizat variat, în funcţie de ideile-cheie care stau la baza tipului de analiză de discurs realizat. 3.1.3. Analiza retorică - În sens larg, „analiza retorică” este un tip de analiză stilistică centrată pe studiul modalităţii în care mesajul este prezentat vizual sau textual şi pe tipurile de alegeri pe care le realizează comunicatorul. Analiza retorică se concentrează pe o serie de caracteristici fundamentale cum ar fi: compoziţia, forma, utilizarea metaforelor şi structura argumentării şi a raţionamentului. Acest tip de analiză implică o reconstrucţie a compoziţiei sau organizării unui mesaj direct observabil şi perceptibil prin intermediul unei lecturi detailate a fragmentelor sau unităţilor mai mari de texte sau materiale vizuale. Prin urmare, ea implică clarificarea caracteristicilor externe formale ale limbajului sau/şi imagisticii utilizate, punând accentul fie pe construcţia (şi deci pe proprietăţile sintactice ale unui text), fie pe aspectele pragmatice ale limbajului utilizat (deci pe alegerile, practicile şi strategiile comunicatorului). 3.1.4. Analiza narativă - Analiza narativă se concentrează pe structura formală a textului dar realizează aceasta din perspectiva „naraţiunii”. Definită simplu, „naraţiunea” este: „un text organizat secvenţial, prezentând acţiuni şi evenimente corelate de relaţii cauzale, finale, temporale şi de un pattern global: schema de acţiune”. Naraţiunea se deosebeşte de alte texte printr-un început şi sfârşit clar; naraţiunea în sine implică utilizarea personajelor plus a scenariului/intrigii şi a pattern-urilor care rezultă din aceasta. În acest

54



tip de analiză sunt importante caracteristicile textului simplu şi personajele însele plus actele lor, problemele lor, alegerile pe care le fac şi dezvoltarea generală a acţiunii. În analiza narativă mesajul este considerat a fi o variantă prezentată sau editată a unei secvenţe de evenimente ale cărei elemente sunt descrise şi caracterizate din punctul de vedere al structurii. Procedeul analizei narative este axat pe reconstrucţia şi descrierea structurii narative plecând de la actele, evenimentele, dificultăţile şi secvenţialitatea evenimentelor aşa cum apar acestea din punctul de vedere al personajelor.3.1.5. Analiza interpretativă - Analiza interpretativă este o metodă de analiză a textelor care provine de această dată din domeniul ştiinţelor sociale. Există un traiect metodologic clar, metoda fiind folosită în proiecte de cercetare din sociologie, antropologie şi etnografie. În mare ea este subsumabilă „analizei de conţinut calitative” prezentate în Partea I a textului de faţă.

3.3. ANALIZA VIZUALĂAnaliza vizuală este probabil „ruda săracă” a metodelor de cercetare în domeniul

comunicării. Imaginea fotografică, ca semn iconic, este ambivalentă pentru că ea este, simultan: 1. „Obiectivă”, părând să transmită scena însăşi, „realitatea exactă”; şi 2. „O variantă” (dintr-o multitudine de variante posibile) a realităţii. Mai mult decât fotografia, filmul (artistic, de televiziune) solicită o analiză particularizată a „codurilor” şi „convenţiilor” care guvernează producţia sa. În plus, ca tip de discurs, el este articulat la dublu nivel – vorbire şi imagine – utilizând astfel două mulţimi distincte, dar complementare, de „coduri” şi „convenţii”. Există două mari „clase” de metode de factură lingvistică din care s-au dezvoltat metodele de analiză vizuală:

1. Metoda analizei structuralist-semiotice – centrale fiind noţiunile de: „semn”, „semnificaţie”, „cod” şi „convenţie”. În acest caz un proiect de cercetare este interesat să studieze „semnul iconic” – iar aici se pot diferenţia între două mari tipuri de „semne iconice”: 1.1. Fotografia – situaţie în care nu se poate afirma că ar exista o unică metodă, ci pot fi identificate patru abordări generale ale analizei vizuale: (a). Imaginile vizuale ca „deformare”; (b). Imaginile vizuale ca simbolism; (c). Imaginile vizuale ca sisteme semiotice; şi (d). Imaginile vizuale ca garanţi epistemici; 1.2. Filmul – considerat a fi un tip de „limbaj” semnificativ, filmul este compus din variate „coduri” şi „convenţii”, acestea fiind de două tipuri: (1). Tehnice – Unghiuri ale camerei, mişcări ale camerei, lungimea cadrului, lumina, perspectiva, profunzimea de câmp, sunete, efecte sonore, muzică, efecte speciale, cadraj etc.; (2). Simbolice – Culoare sau alb-negru, costume, obiecte, persoane celebre, localizare, acţiune (acele elemente ale limbajului imaginii filmate care sunt conţinute în ceea ce vede audienţa mai curând decât cele care sunt o parte a construcţiei tehnice a filmului) etc.

2. Metoda analizei naraţiunii – de această dată sunt centrale două noţiuni: „naraţiunea” şi „genul”. În cazul analizei vizuale, studiul naraţiunilor filmelor (sau „naratologia”) este definit drept: „examinarea modelelor tip «dramatis personae», a scenariului şi a opoziţiei atât în cadrul unui unic text cât şi între diferite texte”. „Genul” este definit, în cazul aceleiaşi literaturi de specialitate, drept: „un tip de imagine filmată care rezultă din existenţa unor asemănări între produsele vizuale, aceste similitudini fiind determinate de o mulţime limitată de stiluri vizuale recognoscibile, caracteristici formale şi pattern-uri convenţionale”. Există sub-clase de metode care vor fi subsumate fiecărui tip de noţiune-cheie menţionată anterior:

55



2.1. Metodele fundamentale de studiere ale „naraţiunii” vizuale – acestea sunt de două tipuri: (a). Metodele abordării sintagmatice – care pleacă de la teoria formalistă a lui V. Propp şi examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative; (b). Metodele abordării paradigmatice – avându-şi originea în concepţia structuralistă a lui Levi-Strauss, ele iau în considerare pattern-urile de opoziţie care există în interiorul naraţiunii şi modul în care acestea contribuie la dezvoltarea povestirii;

2.2. Metodele de studiere a „genului vizual” – sunt, la rândul lor de două tipuri: (a). Metodologii de studiu ale imaginii interesate de „categorizarea” şi „codificarea” principalelor elemente ale filmului; (b). Metodologii ale „schimbului” – interesate de evidenţierea relaţiilor dintre societate, industrie, „gen” şi audienţa filmului.3.1. Tipuri de metode ale analizei vizuale3.1.1. Metodele analizei structuralist-semiotice

A. Metodele structuralist-semiotice de analiză ale fotografiei – În această situaţie nu se poate afirma că ar exista o unică metodă, ci pot fi identificate patru abordări generale ale analizei vizuale: 1. Imaginile vizuale ca „deformare”; 2. Imaginile vizuale ca simbolism; 3. Imaginile vizuale ca sisteme semiotice; şi 4. Imaginile vizuale ca garanţi epistemici;

1. Metoda analizei imaginilor foto ca „deformări ale realităţii” – Este o metodă care are la bază următoarea presupoziţie: „Analiza comparativă a imaginilor din ştiri în întreaga presă scrisă sau televiziune poate dezvălui variaţii interesante a diferenţierii şi partizanatului din ştiri dar nu poate să aprecieze natura deformată a unor astfel de imagini prin referire la o realitate presupusă dincolo de reprezentările vizuale, pentru că în joc nu intră nici o perspectivă de reprezentare alternativă.”. Pentru a demonstra existenţa unei manipulări vizuale în cazul ziarelor, a unor alegeri greşite, a omisiunilor semnificative şi care schimbă sensul unei imagini este studiat chiar procesul de producţie al fotografiei. Metoda implică aplicarea unui procedeu în doi paşi:

Pasul 1 – Cercetătorul îi însoţeşte şi îi observă pe reporteri, echipa de filmare sau jurnaliştii foto în teren atunci când ei aleg şi filmează sau fotografiază imagini pentru a le include într-un produs media (de exemplu, într-un „Buletin de ştiri”). Aceasta este o situaţie de cercetare care îi furnizează cercetătorului o cunoaştere primă a scenelor (care vor fi ulterior transformate în ştiri);

Pasul 2 – Cercetătorul observă munca din redacţie, mai exact procesele de producţie, inclusiv alegerea finală, deciziile de editare şi eliminarea unor scene sau imagini. În acest fel se evidenţiază un „complex al deciziilor de alegere şi editare” care stau la baza editării, publicării şi includerii într-un program sa într-un ziar a unei fotografii sau imagini.

2. Metoda analizei imaginilor foto ca simboluri – Ceea ce contează în acest caz este puterea unei imagini de a face apel la, de a mobiliza sau de a utiliza sentimente, speranţe şi temeri adânc înrădăcinate. Suplimentar, în cazul fotografiei (de ziar, de presă în general) toate cele trei aspecte ale semnului abordate de Ch. S. Pierce (iconic, indexical, simbolic) funcţionează simultan pentru a sprijini interpretarea şi „încadrarea” poveştilor particulare ale ştirilor. În acest caz fotografia este considerată simultan imagine vizuală şi text. Mai mult, sunt făcute comparaţii cu limbajul (de obicei scris, dar şi vorbit) care o însoţeşte – ideea de bază în acest caz fiind că limbajul, în combinaţie cu imaginile vizuale, evidenţiază tendinţa imaginilor vizuale de a fi „ancorate” în cuvintele care le înconjoară (fie acestea într-o formă scrisă sau vorbită).

56



3. Metoda analizei imaginilor ca sisteme semiotice – O analiză din perspectiva „semioticii sociale”, spre deosebire de o analiză semiotică mult mai centrată pe text, trebuie să se bazeze mai mult pe înţelegerea de către cercetător a codurilor şi miturilor culturale din mediul social înconjurător. În acest sens, metoda presupune ca cercetătorul să verifice valoarea semiotică a anumitor semne din interiorul unei imagini prin utilizarea „testului înlocuirii”: el substituie diferite elemente (culori, elemente de proxemică, dinamică, vârstă, gen, etnie, expresie, stil corporal, accesorii, aspecte ale limbajului care însoţesc prezentarea imaginii etc.) din imaginea foto analizată. Astfel se consideră că se poate ajunge la o înţelegere mai nuanţată şi mai detailată a contribuţiei fiecărui element la semnificaţia generală a imaginii şi a dependenţei sale generale de codurile şi miturile culturale dominante într-o anumită societate.

4. Metoda analizei imaginilor ca „garanţi epistemici” – este o abordare care permite diferenţierea „epistemologiilor imaginilor vizuale” şi a utilizării variate a imaginilor. Metoda implică utilizarea unor „grupurilor de editare”, în care participanţii la un grup asamblează imaginea foto din elementele componente şi discută nuanţele semnificaţiei sale în asociere cu alegerile şi selecţiile vizuale (B. Gunter, 2000: 88).

B. Metodele structuralist-semiotice de analiză ale filmului – au la bază presupoziţia conform căreia, fiind un tip de „limbaj” semnificativ, filmul este compus din variate „coduri” şi „convenţii”. Acestea sunt de două tipuri: (a). Tehnice – Unghiuri ale camerei, mişcări ale camerei, lungimea cadrului, lumina, perspectiva, profunzimea de câmp, sunetele, efectele sonore, muzica, efectele speciale, cadrajul etc.; (b). Simbolice – Culoare sau alb-negru, costume, obiecte, persoane celebre, localizare, acţiune (acele elemente ale limbajului imaginii filmate care sunt conţinute în ceea ce vede audienţa iar nu cele care sunt o parte a construcţiei sale tehnice) etc. Elementele tehnice care pot fi „segmentate” şi analizate în cazul unei imagini de film sunt: (a). Elementele tehnice; şi (b). Elementele simbolice. Spre deosebire de imaginea fotografică, centrată numai pe organizarea spaţiului şi a luminii într-un cadru unic, imaginea de film este mobilă, ea reprezintă de fapt „o dinamică a unor succesiuni de planuri”. Într-un film elementul prim al constituirii unei astfel de flux este „planul de filmare”. Planurile legate împreună devin „scene”, adică o serie de planuri într-o locaţie. Scenele devin „secvenţe” sau „blocuri de acţiune” care au un conţinut de sine stătător. Aceste secvenţe sunt legate şi structurate conform unor procedee de organizare narativă şi conduc la apariţia „intrigii” şi a „naraţiunii” filmate .

Metoda analizei structuralist-semiotice a imaginii de film constă în identificarea părţilor distinctive ale imaginii vizuale (elementele tehnice şi cele simbolice). Sub-etapele distinctive ale aplicării acestei metode sunt:

Etapa 1. Adunarea datelor – Numărul de filme sau programe care va fi analizat va depinde de o serie de factori cum ar fi: problemele de cercetare stabilite, mărimea studiului etc. În literatura de specialitate se consideră că numărul maxim de filme pentru orice proiect de cercetare va fi de 10 de filme analizate în profunzime;

Etapa 2. Se realizează o „transcriere” a materialului vizual selectat - se poate face apel fie la unele „liste de transcrieri” pre-existente, sau se poate dezvolta o „listă de simboluri (coduri) de transcriere” specifică. Fundamentală în acest caz nu mai este „lista de transcriere verbală”, ci cea de „transcriere vizuală” – şi de această dată avem de-a face cu segmentarea imaginii vizuale în elementele componente (tehnice şi simbolice).

57



Reluăm în acest caz lista standard de transcriere vizuală prezentată anterior. Conform codurilor de transcriere vizuală o astfel de „listă de simboluri” poate fi de tipul: Tabel - Elementele tehnice ale imaginii de film

Element tehnic

Definiţie Sub-elemente tehnice componente

Planurile de

filmare

Acestea sunt „cărămizile” din care se construieşte structura tehnică a unui film.

Prim-planul oferă o imagine a unei părţi din corpul unei persoane (cap, braţe, picioare etc.).Planul-detaliu oferă o imagine foarte apropiată a unei părţi din corpul unei persoane (cap, braţe, picioare etc.) sau dintr-un obiect.Planul mediu este planul tipic pentru studiourile de televiziune şi, în el, persoanele apar, de obicei, de la talie în sus. Persoana sau obiectul rămân, până la un punct, izolate, desprinse de mediul în care se află, spre deosebire de planul general.Planul general este adesea folosit pentru a poziţiona sau/şi a lega o persoană de mediul său înconjurător. Există două tipuri de planuri generale care fac acest lucru: (a). Planul de acoperire care este folosit pentru a lega un personaj de celelalte şi pentru a arăta relaţiile cu acestea; (b). Planul de stabilire care este creat în mod special pentru a oferi o percepţie asupra zonei.Planul care redă un punct de vedere, sau unghi subiectiv.

Unghiul

camerei de filmat

Acesta reprezintă plasarea camerei de filmare faţă de persoanele sau obiectele aflate în raza vizuală. Unghiul de filmare poate fi folosit atât cu scop estetic, cât şi psihologic; mult mai important este faptul

Unghiul de jos este unghiul în care camera de filmare este poziţionată sub nivelul ochiului, privind în sus către subiectul filmat. Cu alte cuvinte, în acest caz, se filmează de jos în sus. Unghiul tip „straight on” este un unghi de 180 de grade (camera filmează drept înainte). În acest caz camera este situată la nivelul subiectului.Unghiul de sus este unghiul în care subiectul este filmat de sus.

58



că el se poate adăuga la relaţiile spaţiale existente, diminuând, în acest fel, bi-dimensionalitatea imaginii pe ecran.

Obiectivele

Varietatea obiectivelor folosite este importantă deoarece ele pot modifica tipul de imagine arătată pe ecran.

Obiectivele pentru unghiuri largi (sau grand-angulare) sunt folosite mai mult la planurile generale, deoarece furnizează o perspectivă largă. Dacă astfel de obiective sunt folosite la prim-planuri sau la „gros-planuri” atunci imaginea este percepută ca fiind distorsionată.Obiectivele „ochi-de-peşte” sunt obiective cu focala foarte scurtă si care distorsionează imaginea, impregnând scena cu tensiune şi dramatism; ele nu ţin seamă de convenţiile standard. Teleobiectivele – ele facilitează înregistrarea subiectelor (pe bandă) de la distanţă mai mare si au unghiuri mici.Obiectivele transfocator (sau zoom) permit cameramanului să facă trecerea de la teleobiectiv la grand-angular sau de la plan general la prim-plan, fără a opri camera. Această trecere direcţionează atenţia audienţei către un anumit număr de obiecte şi/sau persoane din cadrul filmat.

Profunzimea de câmp a câmpul

ui vizibil

Profunzimea de câmp este importantă în ghidarea ochiului telespectatorului către anumite zone sau personaje de pe ecran.

Şarful sau punerea la punct pe prim-plan sau punerea la punct la distanţă sunt realizate prin intermediul obiectivelor folosite şi a profunzimii lor de câmp.Profunzimea mare de câmp permite cuprinderea întreg câmpului vizibil, în aşa fel încât toate lucrurile aflate în cadru sunt clare. Punerea la punct facilitează concentrarea atenţiei audienţei asupra acelei părţi a ecranului pe care autorii filmului o consideră mai interesantă.

Mişcările camerei „Panoramicul” este mişcarea camerei în plan orizontal sau vertical, care permite urmărirea unui personaj sau, într-un plan stabilit, „scanarea” scenei filmate. Dacă „panoramicul” ca

59



mişcare a camerei este folosită în mod obiectiv, ea poate permite audienţei să urmărească acţiunea în stilul unui voyeur, ca şi cum membrii ei înşişi ar observa-o de la distanţă. Ea îi permite regizorului să susţină concepţia unui plan, a unei secvenţe, să îi menţină dramatismul fără a face tăieturi la montaj.Mişcările în plan orizontal şi vertical pot fi de asemenea folosite într-o manieră subiectivă – aceasta este situaţia planului tip „unghi-subiectiv” („point-of-view shot”/„POV shot”), în care audienţa vede lumea prin ochii personajului principal.Planul de urmărire cu camera în mişcare pe un dispozitiv special („travling” sau „dolie”) oferă acelaşi gen de continuitate a planului pe care un regizor o poate dori de la o mişcare în plan orizontal sau vertical, urmărind acţiunea de pe un dispozitiv special, împins pe şine, suit pe un vehicul în mişcare sau pe o macara. Acesta permite ca acţiunea desfăşurată foarte rapid să fie filmată de aproape sau de la distanţă. Spre deosebire de zoom, care pare să străbată spaţiul, planul realizat cu camera în mişcare urmăreşte evenimentul pe măsură ce are loc.

Lungimea

filmării sau durata unui plan

Acest element poate modifica percepţia audienţei asupra timpului şi spaţiului.

Filmările lungi tind să încorporeze panoramice verticale sau orizontale – planuri de urmărire şi mişcări în plan orizontal sau verticalLungimea unui plan, în mod deosebit în cadrul unui prim-plan, poate accentua dramatismul sau atmosfera de intimitate.

Montajul

Montajul permite asamblarea planurilor într-o suita

Cea mai simplă formă de montaj este tăierea directă, acolo unde un plan este instantaneu înlocuit de un al doilea, care poate fi apoi înlocuit cu un al treilea etc. Montajul joacă un rol cheie în construirea spaţiului şi timpului; construirea timpului şi spaţiului este subordonată logicii firului narativ din film şi, în special, lanţului de tip „cauză-efect”.

Efectele

speciale

Efectele speciale exploatează calităţile imaginii filmate în mai multe direcţii, în fazele de producţie şi

Tehnicile de producţie pot presupune efecte pirotehnice, optice sau trucaje digitale.Post-producţia poate include animaţie, trucaje sau grafică realizată pe computer.Alte efecte speciale pot include: folosirea planurilor cu o cromatică schimbată ori a fundalurilor pentru trucaje pentru a insera, suprapune sau combina imaginile.

60



post-producţie pentru a convinge audienţa de realitatea, verosimilul sau acurateţea unui spectacol media.

Cadrajul

Prin cadraj se realizează poziţionarea oamenilor şi a obiectelor care contribuie la construirea poveştii. Elementele principale ale cadrajului sunt legate de distanţa la care este aşezată camera, de alegerea obiectivelor cu care se filmează, de mişcările şi unghiul camerei.

Luminile

Luminile pot fi folosite nu numai pentru a crea un simţ al timpului şi al locului, dar şi al atmosferei şi al personajului.

Iluminatul la nivel ridicat.

Iluminatul la nivel scăzut.

Etapa 3. Analiza elementelor simbolice ale imaginii de film – Aceste elemente sunt, la rândul lor de mai multe tipuri:

2.1. Color sau/şi alb-negru – Folosirea imaginilor color sau alb-negru poate transmite atât mesaje realiste cât şi mesaje purtătoare de metafore sau expresive.

2.2. Costumele şi obiectele – Costumaţia este folosită nu numai pentru a reda caracteristicile timpului şi locului acţiunii, dar şi pentru a oferi un spectacol în cadrul produselor media. Obiectele sunt, de asemenea, o sursă simbolică-cheie de informaţie în produsele imaginii filmate. Pot avea atât rezonanţă conotativă cât şi mitică.

2.3. Vedetele şi evoluţiile lor – Vedetele sunt „idoli”, dar şi „imagini” deosebite care poartă o putere simbolică şi sunt identificate cu anumite „genuri” ale filmului sau cu un anumit gen de personalitate.

2.4. Sunetul – Codurile sonore pot fi împărţite în două categorii: (a). Sunetul diegetic –este sunetul care provine de la scena filmată şi este format din efectele sonore şi din dialog; (b). Sunetul non-diegetic – este sunetul care nu provine din scena şi este format din muzică sau din „voice over”. Efectele sonore sunt adesea folosite pentru a crea o atmosferă realistă, verosimilă, şi pot fi, la rândul lor, împărţite în două tipuri: (a). Sunetele care ţin de atmosferă – zgomote de fundal cum ar fi vântul sau păsările care cântă etc.; şi (b). Efectele sonore care sunt justificate – adică sunetele legate, în mod direct, de ceea ce vedem pe ecran (explozii sau împuşcături etc.).

Atât efectele sonore, cât şi muzica pot fi examinate în contextul lor generic. Dialogul poate exista în două forme: (a). Ca „voice over”; sau (b). Ca sincron (caz în care vorbitorul este prezent pe ecran).

61



2.5. Punerea în scenă („Mizanscena”) – Reprezintă suma tuturor personajelor, obiectelor şi lucrurilor existente într-un cadru, conţinutul cadrului, imaginea, set-designul, costumele, obiectele şi aşezarea lor, relaţiile spaţiale. Prin intermediul mizanscenei toate elementele şi dispozitivele tehnice prezentate anterior se combină şi funcţionează fiind astfel mai bine înţelese de către public şi de către cercetător.

2.6. Locul de desfăşurare a poveştii şi locaţia de filmare – Locul de desfăşurare al acţiunii filmului fixează perioada şi locul naraţiunii prezentate. „Genurile” specifice de filme sunt legate de un anumit tip al locului de desfăşurare pentru naraţiunea prezentată.

Un astfel de proiect de cercetare trebuie să ţină cont de faptul că, într-un film, toate mecanismele tehnice şi simbolice nu funcţionează izolat ci într-o strânsă inter-relaţie. Prin urmare, principalul obiectiv al unui astfel de proiect de cercetare este de a demonstra modul în care se construieşte relaţia dintre elementele (tehnice şi simbolice) imaginii filmate şi mulţimea de coduri şi convenţii implicate în acest tip de imagine.3.2.2. Metodele analizei „naraţiunii”- A. Metodele de studiere ale „naraţiunii” vizuale – sunt de două tipuri: (a). Metodele abordării sintagmatice (care pleacă de la teoria formalistă a lui V. Propp şi examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative; (b). Abordarea paradigmatică (aceasta plecând de la concepţia structuralistă a lui Levi-Strauss, ia în considerare pattern-urile de opoziţie care există în interiorul naraţiunii şi modul în care ele contribuie la dezvoltarea povestirii).

Abordările principale de studiere a naraţiunii filmului derivă în mod fundamental din două surse:

A. Metoda abordării sintagmatice – are la bază teoria formalistă a lui V. Propp şi examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative dintr-un film. Esenţa acestei metode constă în identificarea şi studierea dinamicii şi structurii naraţiunii, adică în segmentarea acestui „şir” de evenimente în părţile componente. Caracteristicile-cheie ale formei dominante a structurii narative a imaginii filmate sunt. Etapele componente ale metodei sunt următoarele:

Etapa 1. Selectarea materialului (Adunarea datelor) – Presupune alegerea acelor materiale vizuale (filme) care urmează a fi analizate. Ca şi în cazul analizei structuralist-semiotice este recomandat ca numărul filmelor să nu fie foarte mare.

Etapa 2. Identificarea „structurii narative” a filmelor – În această etapă naraţiunea se segmentează în elementele componente ale intrigii sale conform celor trei acte „standard” anterior-menţionate: Început; mijloc; sfârşit.

Etapa 3. Aplicarea modelelor de identificare şi de analiză ulterioară a structurii naraţiunii. Un astfel de model este oferit, de exemplu de „formula echilibrului naraţiunii” propusă de T. Teodorov: naraţiunea începe, de obicei, cu o anumită formă a stării de echilibru, urmată de un dezechilibru şi sfârşeşte cu redobândirea echilibrului. În formula echilibrului poate fi identificat următorul pattern:

Acest tip de model de analiză a structurii unui film (ca a oricărui alt text literar) este interesat de identificarea:

(1). Regulilor şi structurilor fundamentale din interiorul unei unice naraţiuni şi grup de naraţiuni;

(2). Modului în care sunt incluse elemente ideologice sau legate de mit în structura filmului (prin restabilirea status-quo-ului, prin mijloace acceptabile social – de tipul căsătoriei – sau în mod instituţional – închisoarea).

62



Etapa 4. Aplicarea „modelului sintagmatic” al lui V. Propp la naraţiunea filmului. Mai exact, în cercetarea imaginii filmate din teoria formalistă a lui V. Propp manualele de prezentare a metodelor de cercetare în comunicarea utilizează două elemente componente ale naraţiunii:

1. „Rolurile” - care sunt interpretate de personaje (sunt identificate şapte roluri sau „dramatis personae”, dintre acestea unele putând fi interpretate de acelaşi personaj în timp ce altele pot fi interpretate de mai multe personaje: (a). Banditul; (b). Cel care donează sau cel care oferă; (c). Cel care ajută; (d). Prinţesa şi tatăl ei; (e). Expeditorul; (f). Eroul; (g). Falsul erou;

2. „Funcţiile” - care constituie intriga naraţiunii filmului. O funcţie este definită ca: „acţiunile semnificative ale unui personaj în cadrul acţiunii poveştii”. Numărul de funcţii ale unui personaj într-un film este limitat.

Din combinarea „rolurilor” cu „funcţiile” rezultă următoarea schemă analitică care va fi aplicată fiecărui film selectat şi inclus în analiză:

B. Metoda abordării paradigmatice pleacă de la analiza opoziţiilor care există în interiorul naraţiunii şi a modului în care ele contribuie la dezvoltarea povestirii. Etapele componente ale metodei sunt:

Etapa 1. Alegerea (Selectarea) materialului care urmează a fi analizat – Este similară cu prima etapă din aplicarea metodei abordării sintagmatice: sunt selectate filmele care urmează a fi analizate;

Etapa 2. Identificarea „opoziţiilor binare” din cadrul filmelor. „Opoziţiile binare” sunt mesajele codificate pe care societăţile le produc pentru membrii lor şi care există în structura adâncă a naraţiunilor..

Etapa 3. Schemele de „opoziţii binare” sunt aplicate filmelor selectate. Mai întâi acestea sunt considerate ca un întreg, apoi schemele se aplică unor secvenţe specifice din acestea (momentele decisive, secvenţele de început şi de sfârşit).

Etapa 4. După stabilirea opoziţiilor binare primare analiza este reluată şi dezvoltată.

B. Metodele de studiere ale „genului vizual” sunt, la rândul lor de două tipuri: (a). Metodologii de studiu ale imaginii interesate de „categorizarea” şi „codificarea” principalelor elemente ale filmului; (b). Metodologii ale „schimbului” – preocupate de evidenţierea relaţiilor dintre societate, industrie, „gen” şi audienţa filmului

Metodele de studiere ale „genului” imaginii vizuale – în acest caz definirea termenului de „gen” va depinde de ipotezele şi metodologia preferată. Pentru a organiza unelte şi concepte adecvate metodologiile au fost separate în două domenii principale din cercetarea „genului”, care au, la rândul lor, subdiviziuni pentru a furniza un centru de interes:

1. Metodele „categorizării” şi „codificării2 principalelor elemente ale filmului. Sunt metode cu un pronunţat caracter estetic, care pot include analize ale stilului unui „gen” şi ale valorilor artistice plus a creativităţii inerente în ele. Subsumate lor se diferenţiază între două metode principale:

1.1. Metoda „abordării categoriilor” – Are la bază constituirea unei „liste a elementelor-cheie” comune unui anumit „gen” de filme. Metoda cuprinde următoarele etape:

63



Etapa 1. Cuprinde selectarea unui eşantion de filme care pot fi incluse într-un anumit „gen” (film „noire”, western, de dragoste etc.). Şi de această dată numărul de filme care urmează a fi analizate este limitat (redus).

Etapa 2. Constituirea „listei” elementelor-cheie ale „genului” analizat. Caracterul specific al acestui instrument de lucru este flexibilitatea sa (lista are la bază, de obicei, propriul set de criterii al cercetătorului). Un tip de „listă” poate fi cel în care elementele tehnice de producţie ale filmului sunt combinate cu elementele sale simbolice.

Etapa 3. Aplicarea acestei „liste” la filmele selectate. 1.2. Metoda „clasificării” sau a „elementelor principale” – Pleacă de la

presupoziţia existenţei unor asemănări între filme, aceste elemente comune fiind ceea ce defineşte filmele selectate ca aparţinând unui „gen” specific. Se construieşte astfel o „schemă de clasificări”, care trebuie să fie destul de flexibilă în categoriile sale pentru a lua în considerare variaţiile posibile din interiorului unui „gen” specific. Principalele elemente ale filmului care sunt descompuse şi catalogate în tipologii sunt următoarele:

(a). Elementele de iconografie – Se construieşte o listă a „iconurilor” (cai, puşti, pălării etc.) fără nici o referinţă sau comentariu la semnificaţia lor reală din interiorul textului sau „genului”.

(b). „Mizanscena” – Lista va cuprinde de această dată tot ceea ce poate apare într-un cadru filmat: localizare, obiecte, costume, relaţii spaţiale (între personaje şi importanţa plus poziţia lor), mişcare etc.

(c). Naraţiunea – În acest caz „lista” va cuprinde elementele identificate prin intermediul unei analize sintagmatice (de exemplu, identificarea „structurii narative” a filmelor) sau a metodei abordării paradigmatice (de exemplu, identificarea „opoziţiilor binare” prezente într-un film).

(d). Convenţiile narative ale „genului”.2. Metodologia „schimbului” – Este vorba de o metodă de analiză a imaginii

vizuale interesată de relaţiile dintre societate, industrie, „gen” şi audienţă. Acest tip de metodă caută să înţeleagă rolul „genului” ca un schimb între societate, industrie, audienţă şi conţinut. În acest caz au fost dezvoltate patru modele principale.

Întrebări

1. Definiţi o unitate de analiză care poate fi folosită într-o analiză de conţinut a: (a) Emisiunile de cunoştinţe generale TV; (b) Ştirile principale dintr-un ziar şi dintr-un săptămânal; (c) Schimbările din valori exprimate prin cântecele populare; (d) Rolul femeilor în reclamele TV.2. Folosind subiectele de la întrebarea 1 definiţi o procedură de eşantionare în fiecare caz.3. Realizaţi două analize de conţinut care pot fi folosite ca teste preliminare pentru un studiu al audienţei.4. Realizaţi o scurtă analiză de conţinut pe subiectele prezentate mai jos: (a) Asemănările şi diferenţele între programele de ştiri la două staţii TV; (b) Schimbările în subiectele/temele filmelor din anii 1970-1980; (c) Prezentarea bătrânilor la TV.5. Propuneţi un proiect de cercetare bazat pe analiza de conţinut a unor mesaje din presa scrisă sau audiovizuală. Ce tip de eşantion aţi folosi şi cum l-aţi alege? Ce categorii de conţinut alegeţi şi cum le-aţi construi?

64



Teme de tutorat

1. Elaboraţi o schemă de codificare a conţinutului comunicării pentru realizarea unei analize de conţinut plecând de la una dintre temele următoare:

A. Violenţa în mass media; B. Prezentarea diferitelor profesiuni în mass media; C. Campanii pentru lansarea unui produs.

2. Se dau trei obiective de cercetare şi instrumentul de lucru şi se cere: (a) Elaborarea a trei ipoteze de lucru; (b) Stabilirea eşantionului; (c) Completarea spaţiilor libere din „Schema de codificare” cu indicatorii adecvaţi.

A. Obiectivele de cercetare:1. Identificarea elementelor-cheie constituente ale reprezentărilor pe care

jurnaliştii români le au asupra fenomenelor de violenţă în familie.2. Realizarea unei tipologii a modalităţilor de prezentare în presa scrisă din

România a sub-fenomenelor incluse în categoria tematică generală a „violenţei în familie”.

3. Delimitarea şi definirea modalităţilor specifice de construcţie mediatică a fenomenului de violenţă în familie în ziarele centrale româneşti.

B. Instrumentul de lucru:

SCHEMĂ DE CODIFICARE

ZIARUL |__||__||__||__||__||__||__||__| PERIOADA|__||__||__||__| 200…

1. Frecvenţa mediatizării în presa scrisă Numele cotidianului luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

ABABAEEEEE ZIZIZNANANJJJJJ NANANLILIL

2. ...................................................................................................................................3. Dimensiunea articolului (În centimetrii - per total centimetrii în pagina de ziar pentru respectivele articole dacă sunt mai multe)

Categorie luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Articol simplu (fără fotografie)Fotografie (singură, fără articol)Articol cu fotografie

4. Poziţionarea articolului în pagina de ziarCategorie luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Dreapta susStânga susDreapta josStânga josMijlocul paginii de ziar

5. ................................................................................................................................6. Poziţionarea/Vizibilitatea articolelor în economia ziarului

Aşezarea în pagina luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Prima paginăAlteleUltima paginăMenţionat în

65



„sumarul” ziarului7. ...................................................................................................................................8. Identitatea jurnalistuluiCategorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Un

sing

ur

jurn

alis

t se

mne

ază Cu

numele întreg

FemininMasculin

Cu iniţiale

FemininMasculin

Mai

mul

ţi

jurn

aliş

ti

sem

neaz

ă Cu numele întreg

FemininMasculin

Cu iniţiale

FemininMasculin

Nu este precizată identitatea jurnalistului/jurnaliştilor

9. Tipul sursei ştiri despre actul violentCategorie luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Ştirea este preluată de la agenţia de ştiriŞtirea este preluată din altă sursă (Care _____?)Ştirea nu are o sursă identificată

10. ....................................................................................................................................11. ...................................................................................................................................

12. Locul desfăşurării actelor de violenţă în familieCircumstanţe luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Locuinţa proprieLocuinţa victimeiSpaţii publiceLa locul de muncăLocuinţa prietenilor/alte persoane cunoscuteAlte spaţii publiceLocaţie neprecizată

13. Circumstanţele/Mobilul declanşării actelor de violenţă în familieCircumstanţe luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

AdulterAlcoolismAgresivitate verbală/altercaţie/violenţa psihologicăNerespectarea unor obligaţii juridiceRăzbunareDistrugerea bunurilor victimei Abuz asupra copiilor Psihic

FizicSexual

Sărăcia/Lipsa banilorŞomajul/pierderea locului de muncăDrogurileBoala psihicăAbuzul sexualViolenţa fizică repetată anterioarăGeloziaNerespectarea obligaţiilor moral-sociale

66



Socializarea primarăAlta (Care?__)

14. ……………………………………………………………………………………..15. Stilul de mediatizare

Categorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Jurnalistul descrie cazul, fără a-l evalua/descrieriJurnalistul descrie şi evaluează cazul în egală măsură/Descrieri şi evaluăriJurnalistul mai mult evaluează decât descrie/Comentarii/Evaluări/folosirea cazului doar ca pretext

16. Atitudinea dominantă a jurnalistului aşa cum apare ea din textCategorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Condamnă/Sancţionează actul de violenţăRecomandă soluţii în cazul unui act de violenţăIdentifică existenţa unei probleme sociale în cazul manifestării unui act de violenţă

17. ....................................................................................................................................18. Tonalitatea jurnalistului


Caracterizează victimaCaracterizează agresorulNu caracterizează victimaNu caracterizează agresorul

19. .................................................................................................................................20. Caracterizarea agresorului


Caracterizare fizicăCaracterizare psihologicăCaracterizarea socio-moralăCaracterizare etnicăCaracterizare religioasă

21. Mediatizarea actelor de violenţă în familie în funcţie de localizarea producerii lorMediul de rezidenţă

luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

RuralUrbanNeprecizat

22. ....................................................................................................................................23. Statutul legal al actelor de violenţă în familie comise/Severitatea consecinţelor pentru agresor

Statutul legal luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Act reclamat de victimăAct reclamat de alte persoane (anturaj, vecini etc.)Act anchetat de mediaAct anchetat de poliţie şi alte organe/instituţiiAct aflat sub urmărire penalăSub urmărire/Condamnare judecătoreascăCaz judecat/În care sa dat verdictul/În care s-a dat hotărârea judecătorească/Dosar soluţionatVictima a avut nevoie de un număr de zile de îngrijire medicală/a fost spitalizată un număr de zileNici una din cele anterioare

24. Mediatizarea legislaţiei de prevenire sau combatere a violenţei in familie

67




Articolul nu face referire la legislaţia existentăArticolul face referire la legislaţia existentă dar nu face recomandări Articolul face referire la legislaţia existentă şi face recomandări

25. Mediatizarea circumstanţelor actelor violente în familieCategorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Act violent cu martoriAct violent fără martoriNici una

26. ....................................................................................................................................27. În cazul actului de violenţă în familie se precizează dacă au intervenit copii sau nu


Copii minori au intervenit in actul de violenţă în familieCopii majori au intervenit in actul de violenţă în familieCopii minori nu au intervenit in actul de violenţă în familieCopii majori nu au intervenit in actul de violenţă în familieNu este precizat

28. Nominalizarea victimeiCategorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Victima este nominalizatăVictima nu este nominalizată

29. ………………………………………………………………………………………30. Genul victimei şi al agresorului

Categorii luni marţi

miercuri joi vineri sâmbătă duminică

Genul victimei este precizat Da

NuGenul agresorului este precizat Da

Nu31. ...................................................................................................................................32. Vârsta victimei şi a agresorului


Vârsta victimei este precizată DaNu

Vârsta agresorului este precizată DaNu

33. ....................................................................................................................................34. Nivelul de instrucţie al victimei şi al agresorului


Nivelul de instrucţie al victimei este precizat

DaNu

Nivelul de instrucţie al agresorului este precizat

DaNu

68




SUPORTURI DE CURS

Rezidenţiat

69




TEME REZIDENŢIAT

1. În timpul ultimilor ani grupuri de cetăţeni au pretins că televiziunea are un efect important asupra spectatorilor, în special în ceea ce priveşte violenţa şi conţinutul sexual al programelor. De curând aceste grupuri au criticat versurile unor cântece declarând că ele ar fi obscene. Cum ar fi putut aduna date aceste grupuri pentru a-şi fundamenta cererile? Ce metodă de cercetare ar utiliza cel mai probabil aceste grupuri de cetăţeni?2. Furnizaţi definiţii operaţionale ale următorilor itemi: (a) Violenţă; (b) Calitate artistică; (c) Conţinut sexual explicit al programelor TV; (d) Comparaţi definiţiile dvs. cu cele ale colegilor. Ce dificultăţi aţi întâlni în realizarea unor studii care să plece de la aceste definiţii? Puteţi să arătaţi de ce2. Multe studii de cercetare utilizează eşantioane mici. Care sunt avantajele şi dezavantajele acestei practici? Ce alte avantaje decât reducerea costurilor mai există prin utilizarea eşantioanelor mici într-un proiect de cercetare?3. Care este principala diferenţă între un eşantion folosit într-un sondaj de opinie şi un eşantion utilizat într-o cercetare calitativă (observaţie, interviuri). Enumeraţi şi exemplificaţi trei (3) tipuri de eşantioane utilizate în cercetările calitative (interviuri, observaţii): există o atât de mare dezbatere în jurul unor subiecte de tipul pornografiei şi 2. violenţei la TV?4. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare: (a) Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon; (b) Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere; (c) Un studiu care să determine profilul demografic al audienţei unui program la un post TV local; (d) O analiză de conţinut a reclamelor difuzate în timpul programelor pentru copii din week-end; (e) O anchetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării cu venit ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.

70



5. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre life-stylurile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de achiziţionare ale unui televizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în maximum 5 minute.6. Argumentaţi pro- sau contra- urmatoarelor afirmaţii: a. Sondajele de opinie sunt ştiri bune pentru democraţie; în cel mai rău caz reprezentanţii politici ai oamenilor au capacitatea de a solicita punctele de vedere ale oamenilor aflaţi dincolo de stafful lor electoral;b. Sondajele de opinie sunt o ameninţare pentru democraţie; sondajele de opinie nu sunt întotdeauna corecte şi prea puţini oameni sunt informaţi despre problemele complexe pentru ca sondajele de opinie să fie un instrument eficace al luării deciziei politice.Construiţi câte două (2) întrebări pentru chestionar şi cate două (2) întrebări pentru ghid de interviu in cazul fiecărei afirmaţii de mai sus. 7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon, poştă şi interviuri faţă-în-faţă?8. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi interviuri semistructurate sau în profunzime?9. Elaboraţi zece (10) întrebări pentru chestionarul de mai jos din care este prezentată numai partea a doua:Z51. Cât timp alocaţi într-o zi obişnuită, de lucru, următoarelor activităţi?

Minute/zi Ore/zia. Activitate profesională (la serviciu sau acasă; şcoală)b. Cumpărăturic. Activităţi casnice (gătit, curăţenie, spălat, călcat etc.)d. Educaţia copiilore. Îngrijirea sănătăţii şi a aspectului fizicf. Transport la şi de la serviciug. Sport, gimnasticăh. Citit cărţii. Privit la televizorj. Altceva; ce?

Z52. Cum vă place mai mult să petreceţi timpul liber, cu familia sau cu prietenii?1 familia 2 amândouă 3 cu prietenii

Z53. Ce este mai importantă în viaţă, familia sau munca pe care o ai?1 familia 2 amândouă 3 munca

Z54. În ultimele trei luni, cât de des…Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată

a. v-aţi uitat la televizor 1 2 3 4 5b. aţi mers la teatru 1 2 3 4 5c. aţi mers la cinema 1 2 3 4 5d. aţi mers la restaurant/cofetărie/bar 1 2 3 4 5e. aţi discutat cu prietenii 1 2 3 4 5f. aţi discutat cu vecinii 1 2 3 4 5g. aţi făcut plimbări/sport 1 2 3 4 5h. aţi mers la biserică 1 2 3 4 5i. v-aţi văzut rudele 1 2 3 4 5

Z55. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru dvs.?Întotdeauna adevărată

Uneori adevărată

Rareori adevărată

Niciodată adevărat

NS/NR

71



ăa. merg o dată pe an la medic pentru un consult general

1 2 3 4 5

b. mă interesează să fiu îmbrăcat(ă) în pas cu moda

1 2 3 4 5

c. uneori fac sport sau gimnastică pentru a mă întreţine

1 2 3 4 5

d. îmi aranjez (tund) părul cel puţin o dată pe lună

1 2 3 4 5

e. sunt foarte atent(ă) să nu mă îngraş 1 2 3 4 5f. respect timpul meu de somn 1 2 3 4 5g. limitez consumul de cafea/tutun şi/sau alcool 1 2 3 4 5h. îmi fac analize periodic 1 2 3 4 5

Z56. În ce măsură sunteţi de acord cu fiecare dintre următoarele afirmaţii?Sunt cu totul de acord

Sunt oarecum de acord

Nu prea sunt de acord

Nu sunt deloc de acord

NS/NR

a. atunci când am probleme, acţionez atât cât îmi permit forţele pentru a le rezolva

1 2 3 4 5

b. să ai bani este lucrul cel mai important în viaţă

1 2 3 4 5

c. atunci când întreprind ceva, mă bazez în primul rând pe propriile forţe

1 2 3 4 5

d. în general fac şi eu ceea ce face toată lumea 1 2 3 4 5e. mi se întâmplă deseori să acţionez pe moment fără să mă gândesc la viitor

1 2 3 4 5

f. Supunerea faţă de autorităţi este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă

1 2 3 4 5

g. aproape orice problemă poate fi rezolvată dacă depui suficient efort pentru aceasta

1 2 3 4 5

h. de obicei timpul rezolvă toate problemele 1 2 3 4 5i. în viaţă există multe alte lucruri mai importante decât banii

1 2 3 4 5

j. numai împreună cu alţii poţi să reuşeşti în ceea ce îţi propui

1 2 3 4 5

k. îmi place să încerc mereu lucruri noi 1 2 3 4 5l. totdeauna îmi planific ceea ce urmează să fac 1 2 3 4 5m. nimeni nu mă poate obliga să fac ceva împotriva voinţei mele

1 2 3 4 5

n. deseori lucrurile sunt atât de nesigure încât nu mă pot aştepta la nimic bun de la viitor

1 2 3 4 5

D1. Sexul 1. Masculin 2. FemininD2. Ce vârstă aveţi? ____________ aniD3. Starea civilă 1. Necăsătorit 4. Văduv

2. Căsătorit 5. Concubinaj3. Divorţat (despărţit)

D4. Din câte persoane (inclusiv dvs.) este formată gospodăria dvs.? _________ persoaneCare este ultima şcoală pe care aţi absolvit-o? (Înregistraţi răspunsul în coloana D5 a tabelului de mai jos; un singur răspuns)

D5 D9 D5 D9Deloc, mai puţin de 7 clase

1 1 liceu 5 5

7-8 clase (gimnaziu) 2 2 Şcoală postliceală sau colegiu

6 6

72



Treapta I de liceu (10 clase)

3 3 Învăţământ superior 7 7

Şcoală profesională 4 4La ce vârstă aţi terminat studiile? (un singur răspuns)

D6 D10 ____ ani sau ____ ani

Analfabet 97 sau 97Încă studiez 98 sau 98NS/NR 99 99În prezent, sunteţi…? (Înregistraţi răspunsul în coloana D7 a tabelului de mai jos; un singur răspuns)Întreprinzător particular Care este ocupaţia dvs.? (Ce poziţie ocupaţi?)

D7 D11

Patron/meşteşugar cu 6 sau mai mulţi angajaţi 1 1Patron/meşteşugar cu 5 sau mai puţini angajaţi 2 2Liber profesionist cu studii superioare (avocat, doctor, contabil, arhitect etc.) 3 3Agricultor (ţăran)/Pescar/Vânător (din aceasta îşi câştigă existenţa, nu este un hobby)

4 4

Salariat (angajat) Care este ocupaţia dvs.? (Ce poziţie ocupaţi?)

D7 D11

Manager, director (general, adjunct), cu 6 sau mai mulţi angajaţi în subordine 5 6Manager, director (general, adjunct), cu 5 sau mai puţini angajaţi în subordine 6 5Şef de departament cu 6 sau mai mulţi angajaţi în subordine 7 7Şef de departament cu 5 sau mai puţini angajaţi în subordine 8 8Specialist, cadru cu studii superioare (avocat, doctor, contabil, arhitect, funcţionar etc.)

9 9

Angajat ce prestează o muncă nemanuală (funcţionar, tehnician, învăţătoare, secretară etc.) În cea mai mare parte a timpului lucraţi într-un birou?

Da 10 10Nu 11 11

Angajat ce prestează o muncă manuală Aveţi în subordine alţi muncitori? (dacă răspunsul este “da” se încercuieşte codul 12 şi se trece la D8, altfel continuă)

Da 12 12Nu

Aţi urmat un curs de calificare pentru munca pe care o depuneţi?

Da 13 13Nu 14 14

Temporar nu lucrezElev, student 15 15Şomer 16 16Concediu de boală, maternitate 17 17Militar în termen 18 18

Nu lucrezCasnic/ă 19 19Pensionar 20 20

Sunteţi cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? (un singur răspuns) Treceţi la D12

Da 1Nu 2

Care este ultima şcoală pe care a absolvit-o cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? (Înregistraţi răspunsul în coloana D9 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)

73



La ce vârstă a terminat studiile cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? ( Înregistraţi răspunsul în coloana D10 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)În prezent, cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie este…? (Înregistraţi răspunsul în coloana D11 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)D12. Numărul de copii din gospodărie (sub 18 ani) _____________D13. Casa în care locuiţi este proprietatea familiei sau este închiriată? (Un singur răspuns) 1. Proprietatea familiei 2. ÎnchiriatăD14. Pe care dintre următoarele bunuri le aveţi? (Răspuns multiplu)

Frigider 1 Maşină de spălat automată

1

Televizor alb-negru 1 Computer personal (PC)

1

Televizor color 1 Radio 1Video-casetofon 1 Aparat foto 1Combină stereo 1 Mixer electric 1Un singur automobil 1 Friteoză electrică 1Două sau mai multe automobile

1 Cameră de luat vederi 1

Cuptor cu microunde 1 Casă de vacanţă 1D15. Care a fost venitul total aproximativ al gospodăriei dvs. în luna martie 2003? ______________ mii lei. NS/NRD16. Naţionalitatea: 1. Român 3. Rom (ţigan) 5. Evreu

2. Maghiar 4. German 6. AltaD17. Localitatea _____________________________

COD SIRUTA10. Fie următoarele două instrumente de cercetare. Precizaţi tipul de metodă pentru care sunt folosite şi elaboraţi două ipoteze pentru utilizarea lor:PARTEA 1: ZIUA..................../Nr..........................2003

1. Perioada întâlnirii

2. Durata

3. Numele persoanei cu care a avut loc întâlnirea

4. Iniţiatorul întâlnirii (E= eu; L= El; A= Ea; N= Nimeni)

5. Conţinutul întâlnirii-descrieţi liber ce s-a întâmplat în timpul întâlnirii

6. Locul întâlnirii

7., Număr persoane prezente (inclusiv dvs.)

PARTEA 2. Pentru Informantul cheie-I se cere:să folosească această parte numai atunci când se întâlneşte cu o persoană. Se foloseşte câte o astfel de parte ori de câte ori o nouă persoană este întâlnită.

8. V

ârst

ă

9.S

ex

10. P

rofe

sie

11. L

ocul

und

e lo

cuie

şte

12. L

ocul

und

e s-

a nă

scut

13. A

dică

aţi

în

tâln

it-o

pen

tru

prim

a da

tă p

rin

inte

rmed

iul a

ltei

pe

rsoa

ne,

indi

caţi

lanţ

ul

aces

tor

pers

oane

14. D

etal

iere

a re

laţi

ilor

, ci

ne

este

per

soan

a,

cum

va

rapo

rtaţ

i la

ea

(plă

cut

disp

lăcu

t), d

e ce

se

întâ

mpl

ă ac

est

lucr

u

15. C

ât d

e ap

ropi

ată

este

re

laţi

a de

la 1

=

Nu

foar

te

apro

piat

ă pâ

nă la

7=

Foa

rte

apro

piat

ă

74



11. Fie instrumentul de lucru următor. Precizaţi tipul său, titlul proiectului de cercetare în care a fost folosit, metoda prin care s-a aplicat, tehnica care l-a utilizat, eşantionul pe care s-a aplicat şi elaboraşi trei (3) ipoteze pentru testarea sa. Judeţ Operator Subiect Chestionar “XXXX ‘00”

Se arată caseta cu cele cinci reclame. Caseta (X21)

Pentru început vă voi arăta câteva reclame. Vă rog să le priviţi relaxată ca şi când v-aţi afla la dvs. acasă. Operatorul de interviu: Se prezintă cele 5 reclame.

Operatorul de interviu: Se prezintă din nou prima reclamă pentru _____________ (notaţi numele mărcii). Se opreşte înregistrarea.Se arată LISTA

Cât de mult v-ar plăcea să urmăriţi această reclamă de fiecare dată când apare la TV?(X22)mi-ar plăcea foarte mult să o urmăresc _______________________ 1mi-ar plăcea într-o oarecare măsură să o urmăresc ______________ 2nu m-ar deranja să o urmăresc ______________________________ 3nu prea mi-ar plăcea să o urmăresc __________________________ 4nu mi-ar plăcea deloc să o urmăresc _________________________ 5

Vă voi arăta acum trei liste cu câteva cuvinte/expresii care ar putea caracteriza această reclamă. Din fiecare listă vă rog să alegeţi cuvântul/expresia care consideraţi că s-ar aplica cel mai bine reclamei.Se arată LISTA B: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!Se arată LISTA C: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!Se arată LISTA D: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!

Dacă persoana intervievată pare nesigură: Chiar dacă vi se pare că toate aceste cuvinte ar putea să caracterizeze reclama sau nici unul nu ar putea să o caracterizeze, vă rog să alegeţi cuvântul care se potriveşte cel mai bine.LISTA B (X103)plăcută ____________________________ 1interesantă _________________________ 2plictisitoare ________________________ 3iritantă ____________________________ 4OCOLISTA C (X104)liniştitoare ___________________________ 1se remarcă ___________________________ 2obişnuită ____________________________ 3neplăcută ____________________________ 4OCOLISTA D (X105)neagresivă ___________________________ 1antrenantă ___________________________ 2slabă _______________________________ 3deranjantă ___________________________ 4OCO

75



3. Reclama a fost pentru marca ___________________ Pentru operatorul de interviu: citiţi numele întreg al mărcii scrisă pe listă.Se arată LISTA ESunt unele reclame pe care oamenii şi le amintesc fără să îşi amintească marca pe care o prezintă reclama.Din acest punct de vedere, car dintre următoarele fraze s-ar potrivi cel mai bine părerii dvs. despre această reclamă?

(X24)Este imposibil să nu-ţi aminteşti că reclama _______________________ 1A fost pentru ____________________Reclama este destul de bine realizată, încât să te facă ________________ 2Să-ţi aminteşti că este vorba despre ________________Reclama nu este realizată atât de bine, încât să te facă ________________ 3Să-ţi aminteşti că este vorba despre _______________Ar fi putut fi o reclamă pentru orice marcă de _______________________ 4Ar fi putut fi o reclamă pentru aproape orice ________________________ 5

Se arată LISTA F4. Cât de uşor de înţeles/de urmărit vi s-a părut ceea ce se petrece în această reclamă?(X25)foarte uşor de urmărit ____________________________ 1destul de uşor de urmărit __________________________ 2destul de greu de urmărit __________________________ 3foarte greu de urmărit ____________________________ 4În continuare vom urmări o altă reclamă.Operatorul de interviu: Se prezintă a doua reclamă. Reclama XXXX. Se opreşte înregistrarea. Derulaţi caseta. Conduceţi persoana intervievată la masa de interviu!

Se arată LISTA G5. Cât de mult v-ar plăcea să urmăriţi această reclamă de fiecare dată când apare la TV?(X30)mi-ar plăcea foarte mult să o urmăresc _________________ 1mi-ar plăcea într-o oarecare măsură să o urmăresc ________ 2nu m-ar deranja să o urmăresc ________________________ 3nu prea mi-ar plăcea să o urmăresc ____________________ 4nu mi-ar plăcea deloc să o urmăresc ___________________ 56. Vă voi arăta acum trei liste cu câteva cuvinte/expresii care ar putea caracteriza această reclamă. Din fiecare listă vă rog să alegeţi cuvântul/expresia care consideraţi că s-ar aplica cel mai bine reclamei.Se arată LISTA H: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!Se arată LISTA I: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!Se arată LISTA J: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!

Dacă persoana intervievată pare nesigură: Chiar dacă vi se pare că toate aceste cuvinte/expresii ar putea să caracterizeze reclama sau nici una nu ar putea să o caracterizez, vă rog să alegeţi expresia care se potriveşte cel mai mult.LISTA H

(X100)plăcută ________________________________________ 1interesantă _____________________________________ 2plictisitoare ____________________________________ 3iritantă ________________________________________ 4OCOLISTA I

(X101)liniştitoare _____________________________________ 1

76



se remarcă _____________________________________ 2obişnuită ______________________________________ 3neplăcută ______________________________________ 4OCOLISTA J

(X102)neagresivă _____________________________________ 1antrenantă _____________________________________ 2slabă _________________________________________ 3deranjantă _____________________________________ 4OCO

7a. Vă rog să-mi spuneţi care este numele întreg al mărcii prezentate în această reclamă.Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată._______________________________________________

(X34A)

Dacă numele mărcii nu a fost totuşi menţionat la întrebarea 7a, se adresează întrebarea 7c.7c. Pentru ce marcă s-a făcut reclama?______________________________________________

(X34C)

8. Anumite aspecte pe care le-aţi văzut şi auzit în această reclamă ies în evidenţă faţă de altele. Care este principalul aspect pe care îl remarcaţi ori de câte ori vedeţi această reclamă la TV?Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată.

(X32)

Se insistă: Există altceva ce vă rămâne în minte?(X33)

9a. Reclama a fost pentru XXXXSe arată LISTA KSunt unele reclame pe care oamenii şi le amintesc fără să îşi amintească marca pe care o prezintă reclama.Din acest punct de vedere, care dintre următoarele fraze s-ar potrivi cel mai bine părerii dvs. despre această reclamă?

(X35A)Este imposibil să nu-ţi aminteşti că reclama a fost pentru XXXX _________________ 1

77



Reclama este destul de bine realizată, încât să te facă să-şi aminteşti că este vorba despre XXXX _______________________________________________________________ 2Reclama nu este realizată atât de bine încât să te facă să-ţi aminteşti că este vorba despre XXXX _______________________________________________________________ 3Ar fi putut fi o reclamă pentru orice marcă de margarină ________________________ 4Ar fi putut fi o reclamă pentru aproape orice __________________________________ 5OCOSe arată LISTA L29c. Care dintre următoarele afirmaţii descrie cel mai bine modul în care dvs. consumaţi XXXX? Un singur răspuns posibil! (X71)o consum foarte des ____________________________ 1 Se trece la întrebarea 9do consum în mod regulat ________________________ 2 Se trece la întrebarea 9d

78



am consumat-o din când în când __________________ 3 Se trece la întrebarea 9eam încercat-o în trecut __________________________ 4 Se trece la întrebarea 9e

am auzit de aceasta, dar nu am încercat-o niciodată ___ 5 Se trece la întrebarea 9fnu am auzit de aceasta până astăzi ________________ 6 Se trece la întrebarea 9fOCOPENTRU CONSUMATORII XXXX (cod 1 sau 2 la întrebarea 9c)SE ARATĂ LISTA M19d. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va influenţa această reclamă în ceea ce priveşte consumul margarinei XXXX?

(X72)această reclamă mă încurajează puternic să consum în continuare marca _________ 1această reclamă mă încurajează să consum în continuare marca ________________ 2această reclamă nu mă influenţează în nici un fel în cumpărarea sau nu pe viitora mărcii ____________________________________________________________ 3această reclamă mă face mai puţin dornică să continui să consum marca _________ 4OCO

PENTRU CEI CAR AU ÎNCERCAT XXXX (cod 3 sau 4 la întrebarea 9c)SE ARATĂ LISTA M29c. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va influenţa această reclamă în ceea ce priveşte consumul margarinei XXXX?

(X73)această reclamă mă determină în mare măsură să iau din nou în considerare aceastămarcă la viitoarea cumpărare ___________________________________________ 1această reclamă mă determină în oarecare măsură să iau din nou în considerareaceastă marcă la viitoarea cumpărare _____________________________________ 2această reclamă nu mă afectează în alegerea unei mărci de margarină la viitoareacumpărare __________________________________________________________ 3această reclamă mă determină să nu mai aleg această marcă data viitoare cândvoi cumpăra margarină ________________________________________________ 4

OCO

PENTRU NON-UTILIZATORII XXXX (cod 5 sau 6 la întrebarea 9c)SE ARATĂ LISTA M39f. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va influenţa această reclamă în ceea ce priveşte consumul margarinei XXXX?

(X74)această reclamă mă determină în mare măsură să încerc marca în viitorul apropiat _____ 1această reclamă mă determină în oarecare măsură să încerc marca în viitorul apropiat __ 2această reclamă mă va influenţa în alegerea acestei mărci, în viitorul apropiat ________ 3această reclamă mă determină să nu încerc marca, în viitorul apropiat ______________ 4OCO10. Încercaţi acum să vă amintiţi de la început tot ce s-a petrecut în această reclamă. Puteţi să îmi spuneţi vă rog, tot ceea ce vă amintiţi, inclusiv ceea ce se spunea şi se arăta în această reclamă şi cum acestea se potriveau una cu alta?Pentru operatorul de interviu: Se va insista în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale.Notaţi (P) ori de câte ori este nevoie să insistaţi.Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată.

Se insistă până când persoana intervievată spune: „Nimic altceva” sau „Nu mai ştiu”.

Se insistă! Ce altceva vă mai amintiţi că se spunea şi se arăta în această reclamă? Cum se potrivesc acestea în reclamă?

(X36)

79



Se arată LISTA M11. Cât de uşor de înţeles/urmărit vi s-a părut ceea ce se petrece în această reclamă?

(X37)foarte uşor de urmărit _________________ 1 Se trece la întrebarea 13destul de uşor de urmărit ______________ 2 Se trece la întrebarea 13

destul de greu de urmărit ______________ 3 Se trece la întrebarea 12foarte greu de urmărit _________________ 4 Se trece la întrebarea 12

Dacă reclama este destul de greu de urmărit/foarte greu de urmărit (cod 3 sau 4 la întrebarea 11) se întreabă:12. Ce părţi ale reclamei vi se par greu de înţeles/de urmărit?Se insistă: Ce alte părţi ale reclamei vi se par greu de urmărit?

(X80)

13. Următoarea întrebare este uşor diferită. Nu trebuie să scrieţi nimic, ci doar să-mi spuneţi. Trebuie să vă spun că pentru noi nu există răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează în mod deosebit părerea dvs., fie ea favorabilă sau nu.Se arată PLANŞA 1 (TV bubble)Vă rog să vă gândiţi în continuare la ceea ce reclama spune despre această marcă. Care sunt principalele lucruri pe care reclama le exprimă despre această marcă?Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată. Se insistă numai în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale, fără să forţaţi.Se insistă: Altceva?

(X39A)

Se arată PLANŞA 2 („Says” bubble)14. Vă rog să vă gândiţi la reacţia dvs. faţă de această reclamă. În acest balon (Se arată balonul) este ceea ce i-aţi spune dvs. acestei reclame, ca răspuns. Ce aţi spune dacă aţi putea să răspundeţi acestei reclame?Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată. Se insistă.Dacă nu este evident, verificaţi dacă ceea ce răspund reprezintă comentariu pozitiv (+) sau negativ (-) la reclamă sau produs.Se va insista numai folosind întrebările din PROMPT CARD.

80



(P39B)(N39B)(X39B)

Se arată PLANŞA 3 („Thinks” bubble)15. Iată şi ultimul balon în care spuneţi care sunt impresiile provocate de această reclamă, tot ceea ce simţiţi şi tot ceea ce gândiţi atunci când urmăriţi această reclamă. (Se arată balonul). Pot fi orice fel de impresii sau asocieri pe care le puteţi face: idei, sentimente, imagini, sunete, mirosuri sau gusturi. Nu există răspunsuri corecte sau greşite. Acestea pot fi serioase sau amuzante, ciudate sau aiurite. Nu o să vă cer să le explicaţi!Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată.Se insistă: Altceva?Dacă nu este evident, verificaţi dacă ceea ce răspund reprezintă un comentariu pozitiv (+) sau negativ (-) la reclamă sau produs.Se va insista numai folosind întrebările din PROMPT CARD.

(X39C) (P39C) (N39C)

(MDOP)(ADOP) (IDOP)

REMOVE THEMDOP/ADOP/IDOPBOXES IF DOP IS NOTBEING CODED ON THISTEST

16. Vă voi citi în continuare câteva afirmaţii care se referă la această reclamă. Vă rog să-mi spuneţi în ce măsură sunteţi de acord sau nu cu aceste afirmaţii, folosind o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total, iar 5 acord total.SE ARATĂ SCALA NPentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de citire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.

1Dezacord total

2dezacord

3 nici acord, nici dezacord

4acord

5Acord total

1. Te Face să te gândeşti că această marcă este într-adevăr diferită de celelalte.

1 2 3 4 5 (X48/1)

81



2. Ceea ce se spune este relevant pentru tine

1 2 3 4 5 (X48/2)

3. Conţine informaţii noi 1 2 3 4 5 (X48/3)4. Te poate face să fii mai înclinat spre a cumpăra această marcă

1 2 3 4 5 (X48/4)

5. Te face să vrei să mănânci XXXX

1 2 3 4 5 (X48/13)

6. Ar putea fi o reclamă pentru orice marcă de margarină

1 2 3 4 5 (X48/6)

7. Este o reclamă pe care cu siguranţă ţi-o vei aminti a doua zi

1 2 3 4 5 (X48/11)

8. Nu oferă informaţii suficiente despre produs

1 2 3 4 5 (X48/8)

9. Te face să gândeşti altfel despre XXXX

1 2 3 4 5 (X48/15)

Această afirmaţie va fi citită întotdeauna ULTIMA!10. Ceea ce spune despre marcă este credibil

1 2 3 4 5 (X48/12)

Dacă pentru ultima afirmaţie se înregistrează codul 1 sau 2, se pune întrebarea 17.17. Ce nu a fost credibil?Se insistă: Altceva? (X82)

Se arată SCALA N18. Iată câteva cuvinte pe care alţi oameni le-au folosit pentru a descrie sentimente şi stări create de această reclamă. Vă rog să-mi spuneţi în ce măsură sunteţi de acord sau nu cu fiecare dintre acestea folosind o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total, iar 5 acord total.Pentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de citire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.

1Dezacord total

2dezacord


4acord

5Acord total

Distractivă 1 2 3 4 5 (X89/9)Caldă 1 2 3 4 5 (X89/10)Modernă 1 2 3 4 5 (X89/12)Iritantă 1 2 3 4 5 (X89/2)Plictisitoare 1 2 3 4 5 (X89/4)Originală 1 2 3 4 5 (X89/17)Captivantă 1 2 3 4 5 (X89/18)Reconfortantă 1 2 3 4 5 (X89/30)Stilată 1 2 3 4 5 (X89/20)Realistă 1 2 3 4 5 (X89/29)Vioaie 1 2 3 4 5 (X89/5)Apetisantă 1 2 3 4 5 (X89/27)

82



Informativă 1 2 3 4 5 (X89/6)Amuzantă 1 2 3 4 5 (X89/28)Apropiată 1 2 3 4 5 (X89/74)

Se arată LISTA P18a. Din ceea ce aţi văzut în reclamă, vă rog să îmi spuneţi folosind aceste afirmaţii, în ce măsură sunteţi dispusă să cumpăraţi XXXX?

(X115)cu siguranţă nu voi cumpăra _______________________ 1probabil nu voi cumpăra __________________________ 2poate voi cumpăra, poate nu voi cumpăra/indecis ______ 3probabil voi cumpăra ____________________________ 4cu siguranţă voi cumpăra _________________________ 5

Se arată SCALA Q19a. Aş dori să îmi spuneţi cât de puternică este impresia pe care o dă reclama că ________?Pentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de citire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.

1Categoric nu dă această impresie

2Probabil nu dă această impresie

3 Dă uşor această impresie

4Dă puternic această impresie

5Nu ştiu

1. Este un produs de calitate înaltă

1 2 3 4 0 (X55/1)

2. Are un gust grozav 1 2 3 4 0 (X55/2)3. Este bun pentru toată lumea 1 2 3 4 0 (X55/3)4. Face mâncatul împreună mai plăcut

1 2 3 4 0 (X55/4)

5. XXXX are un preţ accesibil 1 2 3 4 0 (X55/5)6. XXXX este bună pentru întreaga familie

1 2 3 4 0 (X55/6)

7. Gustul margarinei XXXX este la fel ca al untului

1 2 3 4 0 (X55/7)

8. XXXX este sănătoasă 1 2 3 4 0 (X55/8)9. Gustul margarinei XXXX este mai bun decât al altor mărci de margarină

1 2 3 4 0 (X55/9)

10. XXXX este numai bună de întins pe pâine

1 2 3 4 0 (X55/10)

11. XXXX are un gust de care ai vrea să te bucuri mai mult

1 2 3 4 0 (X55/11)

12. XXXX îţi schimbă viaţa în bine

1 2 3 4 0 (X55/12)

Se arată LISTA W19b. Ce vă determină reclama să simţiţi în ceea ce priveşte margarina XXXX? (X81)reclama face XXXX mult mai atrăgătoare pentru mine _____________________ 1reclama face XXXX destul de atrăgătoare pentru mine _____________________ 2reclama face XXXX puţin atrăgătoare pentru mine ________________________ 4reclama face XXXX foarte puţin atrăgătoare pentru mine ___________________ 5reclama nu-mi schimbă sentimentele în privinţa XXXX ____________________ 3

Se arată SCALA N

83



20a. Vă rog să-mi spuneţi în ce măsură sunteţi de acord sau nu că privind această reclamă, poţi avea senzaţia cu utilizatorii/consumatorii de XXXX sunt:Pentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de citire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.

1Dezacord total

2dezacord


4acord

5Acord total

1. Tradiţionali 1 2 3 4 52. Înstăriţi 1 2 3 4 53. Grăbiţi 1 2 3 4 54. Sociabili 1 2 3 4 55. Individualişti 1 2 3 4 56. Ambiţioşi 1 2 3 4 57. Moderni 1 2 3 4 58. Persoane active 1 2 3 4 59. Persoane pentru care într-adevăr contează gustul

1 2 3 4 5

10. Persoane pentru care într-adevăr contează sănătatea

1 2 3 4 5

11. Persoane pentru car într-adevăr contează familia lor

Se arată LISTA X20b. În ce măsură dă reclama impresia că familia din reclamă este:

1Categoric nu dă această impresie

2Probabil nu dă această impresie

3 Nici nu dă, nici dă această impresie

4Dă uşor această impresie

5Dă puternic această impresie

1. Iubitoare 1 2 3 4 02. Modernă 1 2 3 4 03. Prietenoasă 1 2 3 4 04. Nefericită 1 2 3 4 05. Deschisă (primitoare/ospitalieră) 1 2 3 4 06. Comună/Tipică 1 2 3 4 07. O familie aşa cum ar trebui să fie 1 2 3 4 0

21a. În afară de numele mărcii şi de ambalajul margarinei care apar în reclamă, ce altceva vă face să vă daţi seama că această reclamă este mai degrabă pentru XXXX şi nu pentru o altă marcă de margarină?Se insistă: Altceva? (X51)

Se arată LISTA R22. Câteodată, chiar dacă în reclamă nu apare cutia/ambalajul, poţi să-ţi dai seama pentru ce anume se face reclamă. Să presupunem că în reclama despre care discutăm nu ar apărea ambalajul de XXXX. În acest caz, cât de uşor v-aţi da seama că este vorba despre marca XXXX?

(X108)mi-ar fi foarte uşor __________________________ 1

84



mi-ar fi destul de uşor _______________________ 2mi-ar fi destul de greu _______________________ 3mi-ar fi foarte greu _________________________ 4

23. Există în această reclamă vreun aspect/element care vi se pare deranjant sau nepotrivit cu povestea? Dacă da, care anume?Se insistă: Altceva?Pentru operatorul de interviu: Se va insista în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale:

(X50)

24. Aţi mai văzut această reclamă pentru XXXX şi înainte?(X69)

da __________________________ 1nu __________________________ 212. A. Se dă următorul ghid de interviu şi vi se cere să identificaţi: A. Problema de cercetare;B. Conceptele utilizate;C. Ipotezele testate;D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.12. B. Transformaţi trei întrebări din ghidul de interviu în întrebări de chestionar:

GHID DE INTERVIUDEFINIREA SITUAŢIEI1. Cum aţi caracteriza pe scurt situaţia actuală din România? Ce deosebiri şi asemănări există între

România de acum şi România înainte de 1989? Dar comparativ cu perioada de după revoluţie care credeţi că sunt cele mai importante aspecte care le diferenţiază? Care ar fi asemănările dintre situaţia actuală a ţării noastre şi situaţia din perioada 1989-1992 şi 1992-1996?

2. Care consideraţi dvs. că sunt problemele majore cu care se confruntă în prezent societatea românească?3. Credeţi că după alegerile din acest an situaţia din ţară se va schimba? (Dacă da, în ce sens? Dar

referitor la situaţia dvs. personală, credeţi că după alegeri aceasta se va îmbunătăţi?)INFORMAREA ELECTORALĂ1. Referitor la campania electorală din acest an, dvs. aţi urmărit evoluţia şi mesajele candidaţilor din

această campanie? Când aţi început să urmăriţi campania electorală? (care este perioada; cât de des; de ce)

2. A existat vreun candidat sau vreun partid care v-au atras atenţia prin ceea ce au propus în această campanie? Aţi fost interesat de o anumită personalitate sau partid?

3. De unde aţi aflat cele mai multe informaţii legate de campania electorală? (ordonare cu numere de la cele mai importante la cele mai puţin importante: familie, prieteni, cunoştinţe, colegi, vecini, presa scrisă, radio, televiziune, afişe, meetinguri, întâlniri cu reprezentanţii partidelor). Aproape toţi oamenii au anumite simpatii politice. Dvs. de unde aţi aflat cele mai multe informaţii despre partidul/candidatul dvs. favorit?

4. În ce sursă (dintre cele menţionate) aveţi în general mai multă încredere? De ce? Dar referitor la campania electorală de anul acesta, care surse de informaţii prezintă pentru dvs. mai multă încredere? De ce?

5. Cum v-ar fi plăcut să fiţi informat în legătură cu campania electorală? (ştiri, comentarii interviuri cu personalităţi, dezbateri pe anumite teme cu anumiţi invitaţi, afişe, calendare, scrisori, întâlniri directe cu reprezentanţii partidelor sau cu candidaţii la preşedinţie, meetinguri) De ce?

85



6. Care credeţi că ar fi trebuit să fie temele de dezbateri din această campanie electorală? Care au fost în schimb subiectele cele mai abordate de candidaţi în această campanie?

7. Obişnuiţi să discutaţi despre campania electorală? Cu cine? Unde? Cât de des?8. Cum vi s-a părut în ansamblu campania electorală de anul acesta? (dar comparativ cu cea din 1996 sau

cu cea locală din acest an?)OPŢIUNEA DE VOT1. Cum credeţi că hotărăsc oamenii pe cine să voteze ? (hotărăsc singuri sau sunt influenţaţi de ceva,

cineva? Dvs. cum faceţi alegerea?)2. Aveţi de gând să mergeţi la vot (aţi fost la vot)? De ce credeţi că este important (sau nu) să votaţi, în

general? De ce veţi/aţi vota(t) la aceste alegeri?3. În legătură cu votul pe care urmează să-l daţi, când aţi hotărât care este candidatul/partidul favorit? (aţi

avut de la început o hotărâre luată sau aţi aşteptat să vedeţi ce vi se oferă în această campanie electorală, când s-au decis şi de ce? Dacă nu, ce aşteptări au avut vis-à-vis de candidaţi?)

TALK-SHOW-URI1. În general, dvs. urmăriţi talk-show-urile de la posturile de televiziune? Ce reprezintă pentru dvs. acest

gen de emisiuni? (un mod a petrece timpul liber…, vă uitaţi împreună cu familia? Se implică afectiv şi emoţional în desfăşurarea emisiunii)

2. Ce părere aveţi despre talk-show-uri/dezbateri în general? Sunt ele utile/folositoare? În ce sens? Cui?3. Dvs. aţi urmărit dezbaterile tv. cu candidaţii la preşedinţie? Pe care dintre acestea? Cum aţi caracteriza

pe scurt aceste emisiuni? Care au fost ideile/părerile prezentate în aceste emisiuni şi care v-au atras atenţia s-au vi s-au părut destul de interesante?

4. Ce v-a plăcut la aceste dezbateri? (mod de desfăşurare, teme discutate etc.)5. Ce nu v-a plăcut la aceste dezbateri?6. Care este candidatul care a făcut cea mai bună impresie? Dar cea mai proastă?7. Dacă dvs. aţi fi moderatorul unei dezbateri tv. cu candidaţii la preşedinţie cum aţi organiza discuţia?

Ce întrebări le-aţi pune? Ce reguli de discuţie aţi stabili? Aţi organiza o discuţie cu public sau numai cu candidaţii? Cum ar trebui să se poarte moderatorul cu candidaţii? Ce atitudine ar trebui să aibă moderatorul? (imparţial, amuzant, ironic)

8. Să presupunem că dvs. aţi fi un român care a trăit foarte mulţi ani în străinătate. Practic a pierdut de mult legătura cu ţara de origine dar înţelege încă limba română. Ce impresie v-ar lăsa o asemenea emisiune de dezbateri electorale (candidaţii, moderatorul, emisiunea pe ansamblu)

9. Vă rog să-mi faceţi un scurt portret al următorilor moderatori de dezbateri: Irina Radu, Radu Herjeu, Florin Călinescu. Care credeţi că sunt trăsăturile care I-ar caracteriza cel mai bine pe aceşti moderatori?

10. Spuneţi-mi cu care dintre candidaţi credeţi că simpatizau cel mai mult următorii moderatori: … De ce spuneţi acest lucru?

11. Care a fost imaginea pe care v-au lăsat-o în urma emisiunilor pe care le-aţi urmărit următorii candidaţi la preşedinţie (principalii candidaţi)… Câteva cuvinte care le-ar caracteriza cel mai bine personalitatea lor aşa cum a putut fi ea observată în cadrul emisiunilor de la televizor.

13. Fie un proiect de cercetare cu tema: „Caracteristici mediatice ale campaniei electorale X”. În acest caz se cere: (a) Formularea obiectivelor de cercetare; (b) Elaborarea a trei ipoteze de lucru; (c) Elaborarea „Schemei de codificare”.

86

Introducere in tehnici de cercetare a comunicarii-FJSC-IDD

Documents

Transcript of Introducere in tehnici de cercetare a comunicarii-FJSC-IDD