INTRODUCERE IN ISTORIA ANTICA A ROMANIEI

CELTII IN TRANSILVANIA. RELATII CU AUTOHTONII

MURESAN ANDA-FLAVIA ISTORIE, ANUL I

GRUPA 2

CELTII IN TRANSILVANIA. RELATII CU AUTOHTONII

Celtii formau ramura cea mai de vest a indo-europenilor. Din punct de vedere lingvistic, ei apartin grupului kentum, limba lor fiind mai de aproape inrudita cu limbile italice. Ei insisi se numeau “celti”, izvoarele romane numindu-i “Celtae”.

Numele a apartinut initial probabil unui singur trib, cu care au venit prima data in contact grecii si romanii, dar mai tarziu va primi un sens generic. Numele celtilor apare intaia oara in secolul al VI-lea la Hecateu din Milet, apoi la Herodot, care ii mentioneaza la Dunarea superioara. Dupa o alta stire, provenind probabil de la acelasi Hecateu, celtii erau asezati inca din secolul al VI-lea in regiunea cursului superior al Rinului si al Dunarii superioare. Se pare, de asemenea, ca ei au patruns si in Peninsula Iberica inca din secolul al VI-lea i.e.n.

Din asezarile lor din Franta si Germania de sud, ei continua sa se raspandeasca pana la inceputul secolului al III-lea i.e.n., data la care expansiunea lor va ajunge la punctul culminant, ocupand parti din insulele britanice, aproape intregul teritoriu al Frantei si al Italiei de nord. Parti inseminate din Europa centrala sunt de asemenea ocupate de celti. Spre rasarit, ei ajung pana in Dacia si in regiunile din nordul Marii Negre.

Stadiul de dezvoltare social-economic la care ajunsesera celtii in perioada contactului lor cu dacii corespunde, dar numai in linii mari, cu stadiul unora din triburile dacice. Chiar la celti, aceasta dezvoltare nu era egala la toate triburile. Dezvoltarea fortelor de productie si intensificarea schimburilor comerciale au dus la destramarea relatiilor de comuna primitive, mai ales la triburile care erau in contact cu lumea clasica. Spre sfarsitul secolului al II-lea i.e.n. celtii au atins ultimul stadiu al descompunerii oranduirii comunei primitive. Aristocratia tribala stapanea pamanturi intinse si sclavi. Se formeaza un tip de asezari intarite de caracter cvasi-orasenesc, asa-numitul oppidum, asezari care sunt centre de mestesuguri, de comert, si chiar, politice. Din aristocratie se recruta si cavaleria celtilor, care va deveni principala lor forta militara. Herodot scrie despre celti ca erau animati de un spirit razboinic mai aprig chiar decat cel al temutilor germanici; totusi, nu in aceasta trasatura se regaseste originalitatea celtica, ci in creativitatea artistica, in dorinta lor de a-si apropia natura prin intermediul artei, precum si in capacitatea de a lucra metalele cu o maiestrie nemaivazuta.

Celtii au fost buni agricultori. Foloseau pluguri cu brazdar de fier si, pentru a obtine recolte bogate, practicau sistemul trienal de cultivare a pamantului. Ei erau de asemenea constructori. Fortificatiile lor, alcatuite din ziduri de piatra intarite cu barne de lemn, erau deosebit de puternice.

Printre mestesugurile cele mai mult practicate de celti a fost metalurgia si indeosebi prelucrarea fierului, dar si olaria, la care introduc intrebuintarea rotii si care ajunge la o remarcabila perfectiune.

Expansiunea celtilor a adus cu sine unificarea culturii materiale intr-o buna parte a Europei. Vehiculand elemente de origine greco-etrusca si mai tarziu romana, dar si originale, celtii au contribuit mult la ridicarea nivelului cultural in regiunile in care s-au asezat.

De pe teritoriul Ungariei de azi, unde celtii se stabilisera in prima treime a secolului al IV-lea i.e.n., ei patrund pe mai multe cai in Transilvania. Aceasta patrundere se face incepand cu sfarsitul secolului al IV-lea sau cu inceputul secolului al III-lea i.e.n.

Descoperirile arheologice ne indreptatesc sa presupunem ca inaintarea celtilor in Transilvania se va face pornind de la marele cot al Dunarii, la Vacz, pe doua cai principale si anume pe valea Somesului si pe valea Muresului. La aceste doua cai se adauga si drumul pe valea Dunarii, pe care celtii par a fi patruns ceva mai tarziu in Oltenia. Grupul descoperirilor din Oltenia este raspandit in partea de sud a

regiunii Craiova patrunzand spre nord pana in depresiunea Targu Jiu, dupa cum arata un mormant celtic gasit la Cornesti. Acest grup isi are corespondentul si la sud de Dunare, in Bulgaria.

Patrunderea celtilor pe valea celor doua mari rauri ardelene pare sa se fi petrecut, in linii mari, in aceeasi perioada, desi cele mai vechi descoperiri celtice din Transilvania si in general din intreaga noastra tara, provin de pe teritorii situate la sud de Mures. Este vorba de descoperirile de la Silivas, nu departe de Aiud si de cele de la Medias. Din valea Muresului celtii se raspandesc si in vaile Tarnavelor si Oltului, patrunzand pana in coltul de sud-est al Ardealului. Grupul de nord, somesan, patrunde pana aproape de Bistrita, dupa cum arata descoperirile facute in 1953 la Galatii Bistritei. Nu este de loc exclusa, ba e chiar probabila o patrundere de triburi celtice si in partile rasaritene ale Daciei, venind din Europa centrala si ocolind Carpatii pe la nord.

Localnicii de prin aceste parti au opus o dirza rezistenta, fiind infrinti insa de puterea de soc a celtilor, indelung antrenati in razboaie, cit si de armamentul lor perfectionat. 0 dovada in acest sens o constituie numeroasele arme de fier, aflate in mormintele necropolelor celtice din vestul tarii. Se pare ca autohtonii au fost învinsi în urma unor confruntari de mare intensitate. In Transilvania celtii au pus sub control zonele cele mai fertile pentru agricultura si cresterea animalelor si au valorificat imediat minele de fier si argint. In afara de un mare numar de daci care au preferat regiunile de dealuri si de sub munte, multi indigeni au ramas in teritoriile cucerite, adesea in comunitatile celtice.

Se presupune ca, dupa o perioada de ciocniri între patura dominanta celta si populatia autohtona a dacilor, între ele s-au stabilit raporturi de convietuire: în zonele locuite, prezenta acestora din urma este atestata de obiecte care, din punct de vedere stilistic si tehnic, apartin perioadei anterioare cuceririi. Din teritoriul Romaniei, numai Transilvania si Banatul au intrat sub dominarea directa a purtatorilor culturii La Tene. Provinciile extracarpatice nu au fost cucerite, dar au fost adesea tributare influentelor politice si culturale ale acestora. Nici un izvor literar antic nu mentioneaza direct numele triburilor care au patruns in partile apusene ale Romaniei. Totusi, pe baza datelor arheologice, confruntate cu informatiile de mai tirziu ale lui Caesar si Ptolemeu (sec. I i.e.n.- II e.n. ) se pare ca nordul Crisanei si Campia Transilvana au fost stapinite de puternicele triburi ale anartilor care isi aveau centrul puterii lor in bazinul superior al Tisei.

In Oltenia s-au gasit 40 de puncte arheologice celtice si ale scordiscilor (celti amestecati cu traci, iliri, etc.). Acestea confirma convietuirea pasnica a dacilor si celtilor pe parcursul a doua secole, dupa care celtii au fost asimilati. Triburile celtice care au intrat în contact cu dacii au fost boii, tauriscii si scordiscii. De remarcat este asemanarea semnificatiei denumirilor primelor doua triburi. Celtii cei mai viteji purtau coifuri împodobite cu coarne de bou/taur. Probabil ca de aici provin si denumirile date celor doua triburi, denumiri care desi au fost preluate ca atare în istorie, parca au fost date în limba româna, neavând traduceri atât de apropiate în vreo alta limba.

" La unele coifuri sunt fixate coarne, la altele capete - în relief - de pasari sau dobitoace. Multi îsi acopera pieptul cu zale de fier. Altii, drept platosa au doar pielea lor si se lupta goi" (Diodor).

" În fata au fost asezati tauriscii si boii cisalpini pentru a face fata romanilor. Ei si-au asezat pe flancuri carutele si carele, iar prada de razboiera pe unul din dealurile de lânga drumul aflat sub paza.(...) Insurbres si Boiierau îmbracati în pantaloni si mantii usoare, dar tribul Cesate, din trufie siîndrazneala, si-au aruncat hainele de pe ei si s-au dus dezbracati în fataostirii, neavând altceva decât armele." (Polybius)

Nu se cunosc pana acuma asezari celtice precis identificate pe teritoriul carpato-dunareano-pontic, dar in unele locuri, ca de exemplu la Moresti, langa Targu Mures, se gasesc fragmente ceramice si alte obiecte celtice in locuintele populatiei locale

Cultura materiala a celor învinsi era inferioara celei a cuceritorilor. Arheologic, s-a constatat un transfer firesc de forme si tehnici noi catre populatia dominata si comunitatile dace ramase autonome, ca urmare a unei probabile retrageri a populatiei spre zonele deluroase si de munte, mai fertile.

Cercetarile arheologice atesta faptul ca civilizatia adusa de celti în partea de vest a teritoriului actual al Romaniei a atins nivele tehnico-expresive superioare, în sec. III i.e.n., necropolele celtice pot cuprind un numar mai mare de 50-70 morminte. De la aceasta regula fac exceptie numai doua necropole, acela de la Piscolt (judetul Satu Mare) si Fantinele (jud. Bistrita Nasaud), care sunt formate din 150 morminte. Daca la aceasta mai adaugam si faptul ca prezenta celta în partea de vest a Romaniei esteatestata în peste 150 de asezari si necropole, avem o idee mai clara despre modul în care o populatie razboinica a controlat un teritoriu destul de intins, folosind caile naturale de comunicatie.

In comunitatile tribale celte prezente pe teritoriul Transilvaniei se pare ca diferentierile sociale n-au fost prea puternice. Inventarul mormintelor lasa de banuit pozitia speciala pe care o aveau razboinicii si, mai ales, anumiti sefi ai clanului inmormantati cu armele si vesmintele lor bogat ornamentate. Chiar si in mormintele sotiilor lor s-a gasit un bogat trusou funerar format din fibule, siraguri, bratari, cordoane din lanturi etc., totul la un loc cu ofrande depuse în vase de o calitate modesta, prelucrate prin strunjire. Ceramica autohtonilor, gasita atât în asezarile în care acestia locuiau împreuna cu celtii cat si in asezarile unde traiau în mod autonom, este prelucrata înca manual.

Pe baza descoperirilor arheologice se poate constata faptul ca, desi cultura celtilor stabiliti în zonele transilvane apartine tipologic culturii celte central-europene si occidentale, anumite caracteristici sunt rezultatul unei “contaminari” produse prin impactul cu populatiile cu care au venit în contact. Cultura dacilor, in cursul celor doua veacuri de dominare a celtilor, continea inca multe din trasaturile proprii specifice primei epoci a fierului, fiind inferioara celei celtice aflata in plin apogeu al dezvoltarii sale.

A fost, asadar, in firea lucrurilor ca populatia indigena sa primeasca multe influente de la cei veniti dar si sa transmita multe din obiceiurile si produsele sale, vehiculand totodata din teritoriile extracarpatice, traco-getice si grecesti, produse meridionale. Manifestarile culturii celtice in Romania si mai ales in Transilvania nu difera prea mult de acelea din centrul Europei, mai ales din spatiile vecine noua (Ungaria si Slovacia).

Afara de mormantul de la Silivas, care continea printre altele un coif de fier, de tip mai vechi, italic, lucru pentru care fusese gresit datat la sfarsitul veacului al V-lea i.e.n. fara sa se tina cont de faptul ca acest tip a avut o viata lunga, nici de faptul ca celelalte obiecte din mormant dateaza descoperirea in jurul anilor 300 i.e.n., sunt de mentionat inca o data mormintele de la Medias, cuprinzand vase de lut, coliere si bratari de bronz, o zabala, o foarfeca, un cutit de fier, etc.

Mormintele celtice de pe teritoriul Transilvaniei dateaza din secolul al III-lea si al II-lea i.e.n. Atat cat permit observatiile care s-au putut face cu prilejul descoperirilor, s-ar parea ca ele sunt exclusiv morminte de incineratie. Oasele incinerate erau depuse de obicei pe pamant, langa urna, dar in unele locuri, ca la Medias sau la Dipsa, de pilda, chiar in urna.

Nu s-au descoperit morminte tumulare, nici morminte cu un inventar deosebit de bogat. Celtii au practicat in acelasi timp atat inhumatia cat si incineratia, dar in Transilvania ei practica incineratia cu precadere.

Cele 40-50 de descoperiri celtice din arealul romanesc ne permit sa cunoastem in primul rand armele, ceramica si podoabele celtilor. Astfel spada de fier celtica,cu doua taisuri, lunga de aproximativ 1 metru, s-a gasit in numeroase locuri atat in Transilvania cat si in grupul descoperirilor din Oltenia de sud. Acest ultim grup, compus din vreo 20 de descoperiri, este caracterizat mai ales prin prezenta spadei, de multe ori indoita ritual, in morminte la Babeni-Oltet, la Calarasi in raul Gura Jiului, la Gruia, Garla Mica

si in alte locuri – ca si in Transilvania la Toarcla, Aiud, Dipsa. O alta arma obisnuita a celtilor este lancea lunga, de fier, pe care o gasim de asemenea uneori indoita ritual. Apare in unele cazuri asociata cu spada de fier, de exemplu la Pecica, Apahida, Band. O gasim de asemenea in grupul oltean, in circa zece locuri, in unul sau mai multe exemplare. In afara de spade si lance, celtii aveau un cutit greu, asa-numitul cutit de lovit, care servea ca arma. Il gasim in cateva locuri din Transilvania, in timp ce in Oltenia el este inlocuit cu cutitul curb traco-getic, pe care celtii l-au imprumutat de la populatia locala. Gasim de asemenea, in diferite locuri din Transilvania, la Curtuiuseni, Cristurul Secuiesc si Toarcla, morminte in care s-au descoperit resturile unor care de lupta. Acest lucru ne arata ca celtii din Transilvania mai intrebuintau inca acest mijloc de lupta, care mai tarziu va disparea. Cateva descoperiri din Transilvania si din Oltenia contin si zabale de fier, tot influentei celtice se datoreaza si prezenta pintenilor in aceste teritorii. Se gasesc, de asemenea, in cateva descoperiri, ca de exemplu la Apahida, la Dezmir si la Dobrosloveni, fragmente de scut.

Un alt obiect pe care celtii l-au adus pe teritoriul tarii noastre, este foarfeca. Ea are forma foarfecii de tuns oile. O gasim la Apahida, la Dezmir, etc.

In afara de arme si unele unelte (cutite, foarfeci), inventarul mormintelor celtice ne ajuta sa cunoastem si podoabele pe care le purtau atat barbatii, cat si femeile. Este vorba de bratari si coliere de bronz si de fibule, cu care ei isi prindeau vesmintele. Gasim aceste fibule fie din bronz, fie din fier, atat in Transilvania cat si in Oltenia. Dacii au imitat in argint una din formele fibulei celtice, fibula cu asa-numitele “noduri” pe arc. O categorie speciala de podoabe e reprezentata de bratarile din bronz formate din mai multe semiove mai mari sau mai mici, care se purtau atat pe brat, cat si pe picior. Ele sunt caracteristice mai ales pentru grupul de nord din Transilvania, unde apar la Apahida, Jucul-de-Sus, Valea lui Mihai, Diosig, Sintioana, Dipsa, Silindru.

Descoperiri celtice razlete se semnaleaza si in Moldova: cea mai de nord, din toata tara noastra, este cea de la Glavanestii Vechi, unde s-a gasit un schelet avand la piciorul stang o veriga tipic celtica.

Cea mai importanta descoperire celtica din tara noastra o formeaza cimitirul de la Apahida, unde s-au sapat, la inceputul secolului XX, 21 de morminte care dateaza din jurul anului 200 i.e.n. Ele ne permit sa cunoastem mai de aproape ritul de inmormantare si, in afara de elementele culturale pe care le-am mentionat, si ceramica celtica. Aceasta ceramica, de culoare neagra-cenusie, lucrata cu roata, pe care o cunoastem de altfel si din alte locuri, o gasim aici reprezentata intr-o cantitate mai mare. Roata olarului, pe care geto-dacii au cunoscut-o prin intermediul tracilor de la greci, a fost probabil introdusa in vestul si nord-vestul tarii de celti. In nord-vestul Romaniei simbioza dintre purtatorii grupului Sanislau-Nir şi celti este atestata de formele ceramice hallstattiene în asezarile noilor veniti.

In unele morminte de la Apahida si in alte locuri s-au gasit si oase de porc. Se pare ca celtii erau mari iubitori de carne de porc, dar e probabil ca porcul domestic sau mai degraba cel salbatic, a jucat si un anumit rol legat de credintele lor religioase. Acest lucru ni-l arata si figurinele de bronz, reprezentand un mistret, dintre care s-a gasit un exemplar si la noi la Luncani(fost Grind).

In ceea ce priveste tipul antropologic al celtilor de pe teritoriul tarii noastre s-a ajuns la concluzia ca scheletele celtice gasite la Ostrovul Simian (regiunea Craiova) au trasaturi mediteraneene. Aceluiasi tip antropologic ii apartine si scheletul celtic gasit la Glavanestii Vechi (regiunea Iasi). Data fiind marea variabilitate antropologica a triburilor celtice, se poate presupune prezenta in structura triburilor celtice din tara noastra si a influentelor mediteraneene.

Celtii stabiliti in Dacia si anume cei asezati in partile de nord-vest par sa fi batut, in asociere cu dacii, unele tipuri monetare de argint, imitatii dupa tetradrahmele lui Filip II, in a doua jumatate a secolului III i.e.n. In rindul acestor emisiuni monetare s-ar integra unele tipuri de felul celor din tezaurele

de la Tulghies-Miresu Mare (jud. Maramures) si Silindia (jud. Arad). Ele sunt de o buna executie tehnica, variate ca tipuri, batute dintr-un argint cu titlul foarte ridicat. In afara acestor monede se mai cunosc in Transilvania cateva emisiuni celtice din secolul I i.e.n., venite din Slovacia, din zona locuita de tribul celt al boilor. Monedele respective, tetradrahme de argint, sunt de tipul Biatec si Nonnos, nume ale unor sefi de triburi. Pe teritoriul Romaniei ele se cunosc doar prin cateva descoperiri si anume: Geoagiul de Jos (jud.Hunedoara), Noul (jud. Sibiu) si Tamadaul Mare (jud. Ilfov). Prezenta lor in spatiul carpatic este pusa in legatura cu campania lui Burebista impotriva boilor, prilej cu care ar fi fost aduse, de catre luptatorii daci, si aceste monede. Efectele perturbatiilor s-au facut simtite si in mediul celt din Dacia preromana, aici poate mai accentuate si din cauza cresterii puterii dacilor, protejati de regiunile de munte.

Din a doua jumatate a secolului al II-lea i.e.n., numarul celtilor este in vizibila descrestere. Putine sunt mormintele lor ce pot fi datate in aceasta perioada. Este posibil ca unele grupari celtice sa se fi dacizat si sa se fi pierdut in masa localnicilor, iar altele sa se fi reintors in Campia Tisei si in Slovacia, de unde plecasera probabil cu doua veacuri inainte. Nu este exclus de asemenea, ca dacii la inceputul puterii lor, atat de covarsitoare mai tirziu in vremea lui Burebista, sa-i fi izgonit din Transilvania. Oricum, la sfirsitul secoluluial II-lea i.e.n. si la inceputul secolului I i.e.n., nu se mai constata arheologic prezenta lor efectiva. Ulterior, la Tisa, la Dunarea mijlocie, in Slovacia si Moravia, prin anii 60-50 i.e.n., puternicele unitati ale daco-getilor lui Burebista infrang si nimicesc triburile boilor, anartilor, eraviscilor si ale scordiscilor.

Bibliografie : I.H.Crisan, Burebista si epoca sa, ed. 2, p.11-33 Vl.Zirra, Un cimitir celtic in nord-vestul Romaniei, Baia

Mare Istoria Romaniei,I, Bucuresti, 1960, p. 232-237