Artă antică

Arta egipteanăArticol principal: Arta în Egiptul antic.

Încă din cele mai vechi timpuri arta egipteană[1] a fost una dintre cele mai originale. Originile ei pot fi găsite

în preistorie și protoistorie. Egiptul antic înconjurat de Marea Mediterană, deșert și Marea Roșie, a fost

foarte rar atacat de dușmani. Izolarea, dezvoltarea economică și socială lentă precum și păstrarea

tradițiilor locale fac ca civilizația și arta egipteană să reziste de-a lungul timpului. Aceasta explică faptul că

arta egipteană nu are influențe din afară.

Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos

Conservatoare, evoluând foarte puțin în timp, arta egipteană și-a păstrat trăsăturile specifice, fiind profund

atașată puterii faraonului. În Egipt, faraonul, reprezenta puterea absolută în stat. Lui i se atribuie calități

supranaturale și origine divină. În timpul vieții, faraonul este fiul zeului soare, iar după moarte este

conducător suprem al armatei, al cultului, conduce ritualurile sacre și este judecător și legiuitor. În religia

egiptenilor se găsesc sute de zei, deoarece este politeistă. Egiptenii, considerau că zeii au creat lumea,

iar viața lor pe pământ este coordonată de ei. Cultul zeilor se oficia prin ritualuri secrete de către preoți în

lăcașuri de cult numite temple. Fiind cei mai credincioși oameni din antichitate, egiptenii credeau atât în

zei, dar și în viața de apoi. Egiptenii credeau că viața este veșnică, continuând și după moarte, pentru ei

moartea era o trecere într-o altă viață. În antichitate, egiptenii considerau că omul este alcătuit din trup ca

fiind partea materială, și suflet(Ka), partea spirituală. Astfel se considera că, sufletul se eliberează de trup

și continuă să trăiască liber, prin moarte întorcându-se, în fiecare dimineață în trup, după o călătorie

făcută noaptea în lumea morților. Pentru a trăi veșnic trupul era îmbălsămat și adăpostit în "casele pentru

enternitate" în care se aflau și statuile defuncților.

Arta egipteană are un profund caracter religios și funerar, acesta regăsindu-se

în arhitectură, sculptură și pictură. Arta egipteană este o „artă de curte”, prin care faraonul își arată

puterea și bogăția. Astfel, se pot întâlni construcțiile uriașe ridicate și statuile faraonilor și ale zeilor

supradimensionate. Datorită conservatorismului artei egiptene, fiind respectate anumite reguli ce limitează

libertatea de creație a artiștilor, aceasta are o evoluție lentă.

Arhitectura

Arhitectura religioasă și funerară reprezintă cea mai importantă secție din arta Egiptului antic. Aceasta

cuprinde morminte, temple de cult și temple funerare.

Templele de cult există în fiecare oraș, fiind închinate unui singur zeu(sau faraon). În templu se găsea

statuia zeului, și tot aici era locul pentru oficierea ritualurilor de cult, făcute de preoți și Marele Preot.

Templele sunt construite în plan rectangular și sunt formate din mai multe camere. La intrarea în templu,

se găsesc doi piloni în formă de piramidă. Tot aici observăm o alee de acces cu statui de sfincși iar lângă

intrarea principală, un Obeliscpe care se observă hieroglife, ce ne dezvăluie viața zeului.

Mikerinos şi regina sa.

Templul are o poartă îngustă și înaltă, pe care dacă o treci descoperi o curte interioară cu altare de

rugăciune aflate în coridoare acoperite și susținute de coloane. Pentru a aduce ofrande și a se ruga zeilor,

credincioșii au acces numai în această curte. După curtea interioară, ajungem în sala hipostilă ce are

multe coloane uriașe ce sunt decorate cu picturi, sau hieroglife. Sanctuarul este format din mai multe

camere și coridoare secrete. Statuia zeului poate fi găsită în cea mai îndepărtată și întunecoasă cameră

dintre acestea. Templul de cult este o construcție de mari dimensiuni, fiind construit pe baza sistemului

stâlp-grindă. Acest sistem era cel mai des folosit de constructorii din antichitate. Costructorii egipteni nu

foloseau arcul sau bolta. Coloana egipteană este constituită din piatră, are o înălțime impunătoare și are

rol de susținere dar și decorativ prin forma specială a fusului sau capitelului. Fusul coloanei are formă

cilindrică, iar suprafața este netedă sau fasciculată imitând tulpini de flori. Culorile folosite pentru coloane

sunt: roșu, albastru, verde sau galben. Pe coloane se observă hieroglife iar capitelurile au formă fie de

plante ce se găsesc prin zonă(lotus, palmier), fie reprezintă capete de zeițe(Hator și Isis).

Mormintele sunt cele mai importante deoarece acestea sunt considerate de egipteni "locuințe pentru

eternitate", folosite ca adăpost în viața veșnică. Ele sunt construite diferențiat în funcție de poziția socială

a defuncților. Astfel există mastabale și piramide. Mastabalele sunt construite în plan simplu, rectangular,

pentru oamenii bogați și clasele conducătoare. Ele sunt împărțite în două zone: terestră, și subterană. În

zona terestră se află camera ofrandelor unde se face oficierea ritualurilor de cult, și serdapul unde se

găsește statuia defunctului. Zona subterană este formată din camere mortuare unde sunt așezate

sarcofagele defuncțiilor și coridoare de acces.

Piramidele sunt construite pentru faraoni și familiile lor. Materialul folosit pentru construcția acestor fiind

piatra. Interiorul acestora este format din mai multe spații, astfel în acestea se găsesc: camera ofrandelor,

serdapul și camere mortuale, iar în partea subterană a piramidei întâlnim nenumărate coridoare, sau

camere mortuare separate la care se ajunge greu. Piramidele erau construite încă din timpul vieții

defuncților. Prima piramidă construită a fost în trepte și a aparținut faraonului Djoser de la Sakkarah,

urmând apoi forma romboidală, și apoi forma de piramidă propriu-zisă.

Templul funerar este o construcție de mari dimensiuni și foarte complexă. Acesta are rol de templu de

cult(dar și de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni și familiile lor, ele putând fi

săpate fie parțial în stâncă și se numesc semihipogee, sau integral în stâncă, numindu-se hipogee.

Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcții descrise mai sus și altele cum ar fi:

palate, case particulare, forturi de apărare etc. La construirea acestora s-au folosit cărămizi uscate la

soare ce rezistă puțin în timp. Aceste tipuri de construcții sunt amintite în textele hieroglife.

Sculptura

Sculptura fiind o secție importantă a artei egiptene, este formată din basoreliefuri, altoreliefuri și realizarea

statuilor de mari și mici dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra, lemnul și

metalul(aur;argint). Și sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor, fiind realizată în așa fel încât să

exprime trăsăturile specifice egiptene. Credința în zei și viața veșnică, au determinat regulile stricte cum

ar fi: hieratismul, frontalismul și supradimensionarea.

Scribul

Egiptenii considerau că în pragul morții, sufletul este judecat de zei după faptele bune sau rele din timpul

vieții de pe pământ și în funcție de acestea, acesta poate să ajungă în lumea veșnică. Ceremonialul

funerar are 3 momente importante: momentul de așteptare a judecății când corpul este încremenit cu

privirea fix înnainte; al doilea este momentul deschiderii gurii pentru ieșirea sufletului și captarea energiei

sacre folosită în vederea trecerii în viața veșnică; al treilea moment fiind pășirea cu piciorul stâng în viața

veșnică.

Hieratismul ne prezintă calmul și liniștea, lipsa de expresivitate a chipurilor exprimând astfel delimitarea

personajelor de viața pământeană și așteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se realizează prin

încremenirea trupurilor și lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind exectuate în așa fel încât bărbia

să fie ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și privirea ațintită spre orizont.

Frontalismul exprimă vederea frontală, din față a personajelor realizate. Astfel, o statuie tridimensională

te obligă să o privești frontal pentru a înțelege semnificația ei. Astfel de statui înfățișază

personaje(zei,faraoni) în picioare sau stând, fiind simetrice. Simetria se realizează prin așezarea formelor

anatomice identic de o parte și pe alta a unei axe de simetrie dusă ipotetic de la baza nasului la sol. Cu

toate acestea, simetria este relativă pentru că nu se poate realiza o identitate absolută între cele două

părți. Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând personaje cu brațele lipite de corp și cu pumnii

strânși prezintă o asimetrie în cazul piciorului stâng care face pasul spre înnainte în relația cu piciorul

drept. O altă asimetrie poate fi observată în cazul când unul din brațe poate fi adus în dreptul inimii

nemaifiind simetric cu celălalt. În pictură și relief, frontalismul este realizat diferit: capul și picioarele sunt

reprezentate din profil, iar umerii, pieptul și ochiul sunt văzute frontal.

Masca lui Tutankamon

Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor și a faraonilor mai mari decât celelalte

personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât statuile cât și relieful este realizat pentru a decora pereții

mormintelor, templelor, sau palatelor regale. Compozițiile sunt sub formă de frize, iar tematica este

diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau funerare, ritualuri sacre și de înmormântare

pot apărea, subiecte din viața de zi cu zi(scene de muncă, vântoare etc.). În perioada Regatului Nou,

sculptura egipteană exprimă rafinament și eleganță prin stilizări și deformări anatomice, cum ar

fi: prognatism accentuat, susținerea exagerată a gâtului, proeminența abdomenului, fragilitatea și lungirea

membrelor. Câteva exemple pot fi: Statuia faraonului Kefren, prințul Rahotep și soția sa, Scribul, Portretul

lui Nefertiti, masca de aur a lui Tutankamon etc..

Pictura

La începutul artei egiptene, pictura se confunda cu relieful, dar pe parcurs pictura murală devine o secție

importantă, de mare amploare, luând locul acestuia în decorarea perețiilor de morminte, temple sau

coloane. Tehnica frescei este folosită des, iar scenele sunt așezate în frize pe tot peretele, de la sol, la

tavan. Tematica e bogată, variată cu scene din viața coditiană(banchete, dansuri, petreceri sportive, etc.)

sau ritualuri de cult și înmormântare. Și în pictură se folosește legea frontalismului, și uneori a

hieratismului. Personajele sunt statice sau în mișcare, încadrate în peisaj, sau așezate pe etaje sugerând

adâncimea. Formele din desen sunt delimitate cu o linie neagră, accentuată, iar culorile sunt fără

nuanțări, uniforme. Atât în relief cât și în pictură există o diferență între simplitatea și schematismul

reprezentărilor umane și corectitudinea și mulțimea detaliilor în realizarea animalelor. ÎnRegatul de Mijolc,

apar elementele simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, astfel pictura realizându-se prin

folosirea culorilor primare, complementare, contraste închis-deschis și griuri colorate. O altă remarcă ar fi

că în Regatul Nou, când fresca era dominantă în decorarea templelor, mormintelor, sau palatelor

observăm modificarea culorilor, acestea devenind mai transparente, nuanțate determinând o picturalitatea

era deosebită în raport cu cele de până acum. Exemple de frește:Gâștele de la Meidum, Pisică la

pândă,Coțofana, Muzicienele, Dansatoare, Freștele de la Beni-Hassan etc.

Arta mesopotamianăArticol principal: Arta mesopotamiană.

Cultura Mesopotamiei datează din acelaș timp cu cea a egiptului antic. Mespotamia se află între

fluviile Tigru și Eufrat, de aceea, ea se consideră a fi "Țara dintre fluvii". În comparație cu Egipt aceasta nu

este foarte dezvoltată. Mesopotamia fiind localizată pe trasee importante comerciale dintre Iran și Marea

Mediterană având un avantaj asupra comerțului, însă din cauza marilor averi pe care le deținea, aceasta

influența noi atacuri din partea dușmanilor. Orașe-stat precum: Ur, Uruk, Lagash etc. s-au mărit datorită

economiei favorabile. Aceste orașe putând crea pe o perioadă limitată țări rezistente cum ar

fi: Sumerul, Babilonul. Mesopotamienii credeau în mai mulți zei, aceste culturi se oficiau în temple.

Perioada de dezvoltare este în:

- perioada sumero-akkadiană (din mileniul III î.Hr.)

- perioada asiriană (este ultima perioadă de dezvoltare aceasta fiind între secolele IX-VII î.Hr.)

- perioada Noului Babilon(între secolele VII-VI î.Hr.)

Arta sumero-akkadiană

Arta Sumero-akkadiană s-a extins din cauza unor centre de cultură aflate în orașele Uruk, Akkad și

Lagash. Arta s-a extins mai ales în domeniul religiei politeiste și puterii regale pentru a exprima gloria sa.

Arhitectura era bazată în special în domeniul apărării, deoarece, sumero-akkadieni erau războinici, cel

mai des construit fiind tipul de palatul-fortăreață care este apărat de ziduri înalte, groase, neavând

deschideri, terase artificiale, și așezate foarte sus.

Regele Gudéa

Palatele erau construite pe plan dreptunghiular , acestea sunt clădiri complicate, cu camere, recepții,

bucătării, băi etc. . Camerele erau localizate pe lângă curtea interioară acestea nevaînd ferestre ci find

acoperite cu tavane și bolți. Palatul-fortăreață avea un templu și un zigurat.

Templul cuprindea vestibulul și sanctuarul în care se afla statuia de cult. Ziguratul este un turn construit în

7 etaje, fiecare colorat diferit conform unor simbolouri mistice iar la ultimul etaj are o capelă folosită pentru

a oficia slujbele religioase sau pentru cercetările astrologice. Atât palatelele, templele cât și ziguratul, se

construiau din cărămidă și foarte puțin din piatră și lemn. Acestea erau decorate cu cărămidă smălțuită și

reliefuri.

Sculptura pune în evidență atât statuile ce înfățișau regi și personalități importante ale statului cât și

relieful având o tematică inspirată preponderent din lupte și războaie. Prin prezentarea victoriilor obținute

împotriva dușmanilor relieful prezenta defapt gloria statului. Exemple pot fi: Statuile lui Gudéa, Stela

regelui Naram Sim, Stindradul din Ur.

Arta asiriană

Arta asiriană se întâlnește și înflorește în orașe importante ca Assur și Ninive. Această artă are influențe

sumero-akkadiene și babiloniene datorită extinderii teritoritoriilor ocupate de asirieni.

Relief din Ninive

Arhitectura este reprezentată în mare parte de construcții impunătoare cum sunt palatele ridicate pe

terase artificiale înalte. Palatele aveau porți de intrare înalte, scări monumentale, turnuri și creneluri.

Turnurile erau decorate în relief având scene cu animale reale sau fantastice. Palatele se întindeau pe

suprafețe foarte mari, iar între zidurile acestora se găseau curți interioare precum și camere de locuit și

anexe grupate. Nelipsitul și importantul zigurat, ridicat pe șapte etaje,s e afla în mijlocul palatului.

În sculptură ca piese de rezistență se evidențiază statuile și basoreliefurile. Astfel se pot întâlni statui

importante, impunătoare, de 3-4 metri înălțime, înfățișând regi sau figuri de animale fantastice cu trupuri

de animal, aripi și capete de om. Relieful contribuie la ornamentarea perețiilor palatelor sub

forma frizelor ce înfățișau de obicei regi pe tron, șiruri de prizonieri, scene de lupte sau vânătoare și zeități

înaripate. Exemple: Statuia regelui Assurnasirpal al II-lea, Assurbanipal la vânătoare, Leoaică rănită, Leu

argonizând.

Arta babiloniană

Începând cu mileniul II î.Hr. Babilonul ajunge a fi cel mai important oraș comercial și militar datorită

victoriilor obținute de regii babilonieni asupra mesopotamiei.

Poarta zeiţei Iştar

Arta babiloniană cunoaște două etape de dezvoltare: arta Vechiului Babilon, între secolele XVIII și XV

î.Hr. și arta Noului Babilon, seceolele VII și VI î.Hr..Datorită bogăției imense acumulată prin obținerea

victoriilor în războaiele lor, babilonienii au ajutat la dezvoltarea artei lor.

Arhitectura. Și în Babilon se construiau foarte mult palatele de tip fortăreață ce erau decorate cu cărămizi

construite policrome sau reliefuri din aceleași materiale. Ca motive decorative babilonienii foloseau

animale, flori sau figuri geometrice. Cu toate că Babilonul a suferit nenumărate distrugeri, acesta a fost

reconstruit de către Nabucodonosor al II-leacare a refăcut vechile fortificații și a pus în fața acestora, la

intrare Poarta zeiței Ishtar. Tot în această perioadă sunt realizate și minunatele grădinile suspendate ale

semiramidei șiTemplul lui Marduk(sau Turnul Babilonului).

Arta persanăDupă stăpânirea Asiei occidentale și Egiptului, și formarea în secolul al VI-elea î.Hr. a unui imperiu

important, arta persană cunoaște o dezvoltare deosebită în orașe ca Susa,Ekbatana și Persepolis

Arhitectura este reprezentată de palatele așezate pe terasele artificiale de dimensiuni mari și decorate

din abundență.

Arcaşii din garda lui Darius I-Susa

Persanii au construit și morminte săpate în stâncă numite hipogee. Cultura persană fiind deosebit de

bogată, ne dă date privind primul alfabet, cunoștințe despre matematică, astronomie primele legi juridice

ș.a. În domeniul arhitecturii, persanii sunt creatorii arcurilor și bolților ce reprezintă o alternativă la sistemul

stâlp-grindă mult mai simplu. Tot aceștia realizează pentru prima dată construcții folosind un liant pe bază

de bitum care asigură solididatea construcților. Persanii au fost primii care foloseau pentru decorarea

perețiilor cărămida smălțuită și policromă.

Arta cretano-micenianăCreta

Civilizația cretană se dezvoltă odată cu cele egiptene și mesopotamiene cunoscând apogeul între

secolele XVI și XV î.Hr. și de aceea are influențe atât din partea Egiptului cât și din cea a Mesopotamiei.

Creta este o insulă așezată la distanțe egale de Europa, Asia și Africa. Ea a avut o importantă contribuție

la formarea culturii și artei grecești. Civilizația Cretană fiind o civilizație urbană, se dezvoltă prin înflorirea

orașelor cum ar fi: Cnossos, Phaistos, Haggia-Triada și Gurnia.

Palatul din Cnossos

Dezvoltarea acestor orașe este posibilă datorită înfloririi meșteșugurilor și comerțului, iar din punct de

vedere religios acestea au o religie politeistă. Datorită lipsi datelor, nu se știe și numărul zeităților cretane

dar cele mai importante par a fi zeitățile feminine reprezentând fertilitatea și renașterea naturii, și taurul,

ca animal sfânt. Ritualurile religioase ale cretanilor erau desfășurate în aer liber, în mici capele sau în

anumite săli din interiorul palatului regal.

Arhitectura

Arhitectura cretană are ca piesă de rezistență palatul cretan, ca fiind centrul administrativ și religios al

orașului, precum și reședința regală. Construcția este impunătoare, cu 1-2 etaje fiind așezat pe o colină,

planul său urmărind configurația terenului. La exterior, palatul cretan este înconjurat de ziduri din

cărămidă fără a avea aspect de fortăreață ca palatul mesopotamian. Datorită poziției geografice

favorabile și a reliefului acesteia, stâncos fiind prezintă o mai mare siguranță nefiind nevoie de a se

construi ziduri groase de apărare împotriva invaziilor exterioare. Palatul este deschis spre peisaj prin

nenumărate loggii și terase de unde se pot admira frumusețiile naturii. Construcția palatului este gândită

în așa fel încât să ofere locuitorilor săi confort și delectare prin picturile, reliefurile și coloanele colorate ce

îl împodobesc. Această construcție este foarte complicată, chiar labirintică, de formă neregulată. Palatul

cuprinde una sau mai multe curți interioare din care una este curtea centrală, cu dimensiuni de 52x25

metri, iar în jurul acesteia sunt construite camere în număr mare, coridoare întortochate ca niște

labirinturi, galerii și pe alocuri terase și loggi. Există camere pentru recepție, tron, sanctuar, camere de

locuit separat pentru femei și bărați, depozite ateliere etc.. Existau săli de baie dotate cu instalații de

canalizare. În construcția palatului este folosit sistemul simplu stâlp-grindă, iar coloanele sunt diferite de

cele egiptene sau grecești, fiind mai supțiri la bază și mai mari spre capitel. Baza acestora este simplă,

sub formă de tor iar colorația apare în roșu pentru fus și negru pentru bază și capitel.

Prinţul cu flori de Crin, Palatul din Cnossos(frescă)

Decorarea perețiilor palatului este făcută cu nenumărate picturi murale, tehnica folosită fiind cea a frescei

combinată uneori cu relieful în stuc. Aceste picturi sunt realizate pe suprafețe mari de perete sau sunt

delimitate de benzi decorative. Tematica este diversificată întâlnind de cele mai multe ori scene sportive,

de dans și mai rar de ritualuri. Compozișiile cuprind persoane puține bine executate corespunzător din

punct de vedere anatomic și păstrând legea frontalismului. Personajele sunt surprinse în mișcare, în

diverse poziții și atitudini. Desenul personajelor este schematic, fără detalii fiind simplificat. În comparație

cu trupurile umane redate simplistic, animalele domestice sau sălbatice sunt realizate cu mult mai corect

și realist fiind surprinse mai ales în mișcare. De nenumărate ori se întâmplă ca scenele să fie incluse în

peisaje sugerate prin detaliile de vegetație. Culorile folosite la realizarea desenelor sunt luminoase, vii iar

raportul închis-deschis, și uneori nuanțarea culorilor sunt folosite pentru delimitarea și chiar modelarea

formelor. În civilizația cretană, o secție importantă reprezintă ceramnica ce se dezvoltă cu o mare

rapiditate, aceasta fiind de cea mai bună calitate. ceramnica cretană este pictată sau decortă în relief,

motivele ornamentale fiind geometrice, florale și zoomorfe așezate pe toată suprafața vasului. Printre cele

mai frumoase obiecte de ceramnică întâlnim vasele Kamares care au pereții supțiri cât coaja de ou, de

exemplu Vasul cu caracatiță.

Micene

Poarta leilor-Micene

Între secolele XV-XII î.Hr. micenienii așezați în Pelopenez au o civilizație originală diferită de cea cretană.

Micenienii sunt un popor de războinici despre care se știe foarte puțin din punct de vedere al religiei,

obiceiurilor, sau a istoriei. După cucerirea Cretei, micenienii realizează o dezvoltare rapidă atât economic

cât și cultural artistică. Unul din cele mai importante orașe Micene este cunoscut pentru bogăția și

frumusețea sa. Palatul și mormântul reprezintă singurele tipuri de construcții despre care putem afla mai

multe date. Palatul este diferit de cel cretan prin accentuarea funcției de protecție a locuitorilor. Astfel

acesta este construit ca o fortăreață înconjurat de ziduri înalte și groase din piatră brută, nefasonate

numite ziduri ciclopice și prevăzut cu turnuri de apărare. palatele au porți de intrare(exmplu:Poarta leilor-

Micene), coridoare boltite din piatră, o cameră centrală de formă dreptunghiulară numită megaron și curți

interioare. Megaronul este o sală de dimensiuni mari de obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra.

Deasupra vatrei acoperișul sprijinit de coloane este întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul

printr-o deschidere. Decorarea perețiilor palatului este realizată prin picturi în frescă, iar tematica acestpra

este bogată cuprinzând scene de război de vânătoare, sportive și procesiuni de înmormântare sau

religioase. Compozițiile sunt realizate pe suprafețe mari de perete și sunt delimitate de ancadramente

florale sau geometrice. Personjele sunt bine redate anatomic au poziții, altitudini și mișcări variate,

respectă legea frontalismului. Culorile folosite sunt în deosebi:ocru, galbenul albastrul, albul și negrul,

exemple:Palatele de la Micene și Tirind;Fresce:Vânătoarea de mistreți, Doamna cu caseta, Doamne în

trăsure-Palatul din Tirind. Mormintele miceniene sunt de formă circulară(tholos), și acoperite cu cupole.

Diametrul bazei circulare este de 15 metri iar înălțimea deasemenea. Cupolele sunt construite din blocuri

de piatră fasonate așezate în cercul concentrice și în retrageri succesive, fără mortar.

Masca mortuară de aur a lui Agamemnon

Aceste morminte ascund obiecte de podoabă, măști mortuare, scuturi și arme ceea ce duce la concluzia

că luptătorii erau înmormântați cu întregul echipament militar, exemple de morminte regale

sunt:Mormintele regale de la Micene(Mormântul lui Atreu).În comparație cu cretanii, foarte buni

ecramniști, micenienii se evidențiază prin faptul că sunt foarte buni meșteșugari în prelucrarea

metalelor(aur, argint, bronz) astfel ei executau diverse obiecte din aur și argint cum ar fi:bijuterii, vase,

arme, scuturi și măști mortuare de exemplu Vasele de aur de la Vafio, Masca mortuară a lui Agamemnon.

Arta greacăVechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare economică

deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un nivel superior de dezvoltare nemaipomenit la

celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o civilizație deschisă, diferită de celelalte

civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de colorizare se realizează schimburi

comerciale și cultural artistice. Prin colonizare, civilizația greacă suferă influențe din alte zone geografice,

dar la rândul ei este cunoscută în lume. Grecia este un stat organizat în orașe-state, sau polis-uri. Între

aceste orașe existau conflicte majore pentru realizarea celor mai frumoase construcții sau sculpturi.

Templul Erectheion, Arcropole, Atena

Între secolele V-IV î.Hr. polis-urile cunosc o formă superioară de conducere, democrația sau conducerea

conlectivă, prin care cetățenii liberi ai cetății erau consultați în probleme importante ale acesteia. Arta

greacă precum și artistul grec devine astfel un artist-cetățean care este legat de viața cetății și exprimă

îndoiala și morala acesteia. În civilizația greacă, denumirea artistului este confundată cu cea

a artizanului pentru că în greaca veche ignoră această diferență. elenii consideră că artistul(artizanul) este

cel mai bun, cel mai iscusit, cel mai credincios. Primele sculpturi semnate dartează de la sfârșitul

perioadei arhaice dar, abia în sec. V î.Hr. operele de artă apar semnate în mod curent de personalități

artistice cum ar fi: Policlet, Fidias, Scopas și alții. Religia joacă un rol important în arta greacă. Grecii

având o religie politeistă, credeau că toți zeii lor trăiesc în Olimp. Zeii sunt umanizați, aceștia având

calitățile și defectele oamenilor, dar pentru greci divinitatea întruchipa perfecțiunea, astfel acest lucru va fi

reprezentat prin statuile de zei ce înfățișau trupuri armonioase, tinere și frumoase. Față de religia

egipteană politeistă, religia greacă are un politeism antropromorf. Idealul perfecțiunii umane a fost ridicat

la rang înalt în cultura și arta greacă, astfel grecii aveau un ideal uman "omul frumos și bun". Grecii

puneau un deosebit accent pe sănptatea fizică și morală a omului și prin aceasta considerau omul, centrul

universului. Arta greacă este prima artă ce pune bazele unei concepții antropocentriste. Tot omul, devine

sursă de inspirație pentru sculptură, arhitectură sau pictură. Cunoașterea exactă a anatomiei umane și a

trăsăturilor de caracter ale omului le regăsim în operele de artă pentru că, grecii își doreau să creeze în

același timp frumosul și perfecțiunea redând realitatea. În arta greacă, sunt eliminate toate realitățile

urâte, cum ar fi: bătrânețea, boala, defectele etc. și sunt păstrate realitățile frumoase ale omului cum ar fi:

frumusețea, perfecțiunea, binele etc.. Artistul grec în realizarea operei sale, urmărește atât redarea

obiectelor și ființelor așa cum sunt, realist, cu toate trăsăturile particulare dar, în același timp se

concentrează pe calitățile esențiale ale obiectelor și ființelor. Realismul artei, ne îndeamnă la cunoașterea

și redarea omului așa cum este, iar idealizarea ne arată așa cum ar trebui să fie, tinzând spre perfecțiune.

Perfecțiunea în arta greacă ajunge la apogeu în perioada clasicismului, fiind o perioadă în

care idealismul este la el acasă. Astfel templul este considerat un lăcaș idealizat, demn pentru o ființă

perfectă cum este zeul. În sculptură, statuile de zei sau atleți sunt idealizate prin realizarea perfectă a

trupului într-o armonie a părților. Statuia trebuia să exprime legătura dintre sănătatea fizică, trupească și

cea spirituală. În sculptura greacă, aspectele generale tipice ale personajelor sunt puse în valoare, iar

cele particulare sunt eleiminate. De aceea sculptura va fi reprezentată de personaje în floarea vârstei, cu

trupuri armonioase, sănătoase și nu de copii sau bătrâni penru că aceștia erau imperfecți și nu erau

compatibili cu idealul.

Arta greacă cuprinde 4 perioade de dezvoltare:

- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)

- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)

- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:

- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)

- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)

- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)

Arhitectura

Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor-

cetate.

Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor

ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii

clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia

de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica,

calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură,

și în arhitectură există o armonie matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură

au fost inventate de greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în

ansamblul clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a

platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile omului.

Sunt trei ordine: doricul,ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade diferite, în locuri diferite

și au trăsături diferite.

Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul Italiei(Sicilia). Acesta

exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.

Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în

coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are

proporții mai elegante.

Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie

a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt

și mai decorat.

Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată direct

pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri (șențulețe

verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din arhitrava continuă,

friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa. Frontonul reprezintă triunghiul

format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu basoreliefuri sau statui adosate timpanului.

Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de doric, coloana

sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și mult mai zvelt și elegant

având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate. Capitelul este format din frunze de

acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de berbec. Antablamentul este format din

arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și

cornișă. Frontonul nu se deosebește fundamental de cel doric.

Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este format din

trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de la colțuri sub forma

volutelor).

Ordinul ionic

 

Ordinul doric

 

Ordinul corintic

Programul constructiv

În antichitate, grecii au realizat construcții tipice ce au fost adevărate exemple pentru civilizația romană.

Agora

Agora din Thessaloniki

Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era numită și "zona

urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora îndeplinea mai

multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc sacru pentru desfășurarea

ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de recreere și plimbare. Această piață,

avea diverse forme în funcție de configurația terenului, dar obligatoriu avea temple portice(suită de

coloane unite între ele prin antablamente sau arcade), casa sfatului, teatre, altare etc..

Templul

.

Templul lui Apolo

Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în

perioada arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote,

apoi a apărut ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era plin de

mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec este deschis acestora având

statuia zeului la vedere, pentru a-i aduce ofrande. Templul grec nu are secrete, sanctuarul unde se

păstrează statuia zeului este o cameră luminoasă și ușor de găsit. Fiind un loc public important pentru

orașul-cetate, oamenii se adunau în fața sau în jurul acestuia pentru a participa la diverse ritualuri

religioase sau adunări, din cetate cu diverse prilejuri. Pentru fiecare oraș-cetate, exista cel puțin un templu

dedicat unui zeu. Templul putea fi în două planuri: dreptunghiular(perioada arhaică), dar cel mai adesea

fiind construit în plan circular sau tholos(clasicismul târziu).

Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere, pronausul(sau

vestibulul), naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii zeului numită cella se

desprinde dintre vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În funcție de numărul și așezarea

coloanelor, templele se deosebesc putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în

fața templului, amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de

coloane.). Ca unitate de măsură pentru dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea

omului necompându-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice:

Templul zeiței Demeter (sinonim Ceres) și zeul Poseidon (sinonim Neptun) din Paestum (Italia), Templul

lui Zeus - Olympia, Panthenonul-Acropole Atena; exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes,

Erechteion și Templul zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.

Tholosul din Delphi

Temple circulare: Tholosul din Delphi, Tholosul din Epidaur.

Parthenonul este un monument important aflat în Acropole, Atena. Acesta este un templu doric închinat

zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind un simbol al

încrederii în zei și virtuți morale. Acest templu este celebru datorită proporțiilor lui perfecte dar și

sculpturilor realizate de Fidias la metopele și frontoanele de la exterior și de la friza ionică la interior.

Parthenonul-Acropole, Atena

Teatrul

Teatrul din Epidaur

Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este un loc

public, în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind configurația terenului și

este format din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și scări de circulație, avanscena și

scena(având altare de rugăciune și spații funcționale pentru desfășurarea spectacolelor. Vizibilitatea și

acustica erau foarte bune datorită pantei dar, pentru a se auzi mai bine se folosea un sistem de

amplificare a sunetului cu ajutorul unor vase de arame, de formă specială, amplasate la baza gradenelor.

Odeonul este o construcție de dimensiuni mici, în plan circular, folosită pentru desfășurarea spectacolelor

de teatru și a audiților muzicale. Alte exemple pot fi:Teatrul lui Dionyso, Atena și Teatrul din Epidaur,

Teatrul din Efes, Teatrul din Pergam și Teatrul din Milet.

Stadioanele

Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade. Ele sunt

amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile rotunjite, ca în zilele

noastre. Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.

Sculptura

În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării chipului

uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile sau întrecerile

sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.

Statuara

Această categorie a sculpturii ne demonstrează experiența acumulată de artiști de-a lungul vremii. Astfel,

de remarcat este statuara de mari dimensiuni reprezentând oameni sau zeități cu o anatomie perfectă.

Începând cu secolul al VI-lea î. Hr. pentru realizarea statuilor se folosește piatra. O influență a artei

egiptene în sculptura greacă este prezența frontalismului, adică statuile sunt parcă încremenite și le

lipsește expresivitatea chipurilor.

Kouroi și Kore

Aceaste statui sunt realizate în perioada arhaică și reprezintă băieți și fete înfățișați nud cu o arhitectură a

corpului bine proporționată și dezvoltată, dar cu o atitudine încă încremenită în majoritatea cazurilor. Fața

este ușor expresivă prin schițarea unui surâs, "surâsul arhaic". Băieții sunt numiți Kouroi iar fetele Korele.

Fetele tinere sunt înfățișate cu siluete zvelte, dar de data aceasta toate sunt îmbrăcate în veșminte

bogate. Față de băieți, reprezentarea fetelor se face în poziții și atitudini mult mai variate, punând în

evidență ideea de mișcare. Mâinile sunt reprezentate depărtate de corp, mimând mișcarea brațelor.

Există o grijă pentru detalii, podoabe, bijuterii sau aranjarea părului. Pentru accentuarea detaliilor este

folosită policromia(buze, ochi, păr, bijuterii). Și statuile reprezentând fete ca și cele ce reprezintă băieții au

același surâs arhaic, dar expresiile chipurilor sunt mai variate, sugerând veselia, ironia etc.. Evoluția

sculpturii atinge apogeul, în perioada clasică, stabilindu-se canoanele de frumusețe și perfecțiune. Astfel

în această perioadă, artistul are libertate necondiționată în fața regulilor rigide. Image:Kore55.jpg|tDe

aceea apar mari personalități artistice și mari școli de arte. Artistul pune în evidență diversificarea

mișcăriilor și ai expresiei feței. Trupurile tinere sunt atletice și viguroase, reprezentând idealuri morale ale

societății conștientie de puterea ei.

Kore, Muzeul Acropole-Atena

 

Kouroi, Muzeul Britanic-Londra

 

Kore, Muzeul Acropole-Atena

Arta grecă, în general și sculptura în particular exprimă emoția colectivă, civilă și religioasă a cetățiilor

grecești preamarind omul. Punctul culminant al interesului pentru om este atins de Sofocle ce spune că

omul este "cea mai mare minune". Nu numai în sculptură ci și în pictură, în dramaturgie, se aduc omagii

omului.

Apoxiomenos, Lisip

Apoxiomenos de Lisip

Lisip din Siciona este contemporan cu Praxiteles, Alexandru cel Mare și Scopas și Policlet. El are un stil

mai sever și auster, preferând personaje reprezentând atleți. Lisip aduce noul în sculptură prin alungirea

proporțiilor și realizarea canonului de 8 capete și jumatate. Ca urmare, trupurile devin foarte zvelte, cu

capete mici și picioare subțiri, musculatură bine dezvoltată. Tot Lisip renunță la vederea frontală, obligând

privitorul să admire sculptura din mai multe unghiuri.

Una dintre operele sale este și Apoxiomenos. Acesta reprezentând un atlet surprins într-un

moment de relaxare după alergare curățându-se de nisip. Lisippune în evidență oboseala atletului

acumulată în timpul alergării lor, prin ploapele întredeschise, părul în dezordine și poziția relaxată

a trupului.

Sculptura monumentală și reliefurile decorative

Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel,

sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim

pe frize,metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară

respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în

adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a realiza

monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în așa fel încât în

ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din legendele mitologice, în

cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor funerare.

Frontonul templului zeiței Arthemis

Frontonul templului zeiței Arthemis din Corfu este realizat în perioada arhaică. În această perioadă,

se punea o mare importanță pe detaliu sacrificând ansamblul, iar unitatea compozițională era greu de

obținut. În altă ordine de idei, sculptorul acordă o importanță mai mare problemelor de mișcare

personajele, fiind surprinse în poziții și atitudini mult mai diverse.

Decorațiile Parthenonului

Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai

importante realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele frizei

dorice exterioare și friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre două

episoade importante din viața zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus realizată pe

frontonul de est, și cearta dintre Athena și Poseidonpentru stăpânirea Atticii, întâlnită pe fontronul de

vest. Statuile ce decorează timpanul templului sunt încadrate foarte bine în triunghiurile frontoanelor,

astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte, realizând un as de simetrie, iar spre margini se

întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de cai, orientate în așa fel încât să se

integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor legate între ele prin gesturi, poziții,

atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului. Sculpturile lui Fidas sunt realizate astfel încât se

observă trăsături dominante cum ar fi: firescul atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și pozițiilior, starea

faldurilor veșmintelor care nu împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și gravitatea

figurilor. Metopele arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din luptele

centaurilor cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele

dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă prezintă

câte două personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini având o bună

corelare între acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul cellei găsim o friză

realizată în bazorelief reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de

sărbătorire a întemeierii cetății Atena. Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un

văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând

templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru, friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și

200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de

ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și participarea tuturor zeilor

din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin succesiunea scenelor,

la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul fecioarelor), pentru a

urma un nou ritm alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de oameni și

animale de pe friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu

acțiunea realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.

Parthenon-Metopă de sud Lupta lapiţilor cu centaurii

 

Parthenon Procesiunea Panatheneelor-fragment din purtătorii de Ofrande.

Reliefurile decorative de Mausoleul din Halicarnas

Un alt sculptor grec pe nume Scopas, realizează în secolul al IV-lea î.Hr. reliefurile decorative de la

Mausoleul din Halicarnas. Acestea înfățișează aspecte din lupta grecilor cu amazoanele. Sculptorul

realizează sculpturile având o viziune schimbată față de până acum punând accent pe dinamismul și

expresivitatea chipurilor. El așază personajele în mai multe grupuri unitare, pe axe oblice și

diagonale, pentru a sugera încleștarea luptelor și violența mișcărilor. Pe fețele personajelor se citește

tensiunea înfruntărilor și stărilor emoționale, deasemenea atitudinile, gesturile acestora transmit

pasiunea luptelor.

Templul lui Zeus

Templul lui Zeus, un simbol al cetăților elene, a fost construit în Olimpia, în perioada clasică, după un

plan în acord perfect cu peisajul din jur. Cele două frontoane ale acestuia, sunt decorate în ronde-

bosse iar metopele frizei dorice sunt decorate cu bazoreliefuri. Din punct de vedere compozițional și

stilistic, sculpturile frontoanelor și metopelor formează un tot unitar. Realizarea acestora constituie un

moment important pentru a defini trăsături ca: încadrarea compozițiilor în triunghiul frontoanelor sau

dreptunghiul metopelor cu respectarea legii cadrului, tratarea sculpturilor în planuri mari eliminând

detaliile și reliefând volumele cu ajutorului jocului de umbră și lumină, exprimarea mișcării prin gesturi

și poziții variate sau jocul faldurilor, realizarea de chipuri sobre fără expresivitate. Frontoanele

prezintă aspecte din legendele mitologice, „Cucerirea Peloponezului”(Frontonul de est), „Luptele

centaurilor cu lapiții”(Frontonul de vest) și „Muncile lui Hercule”

Ceramica și pictura

Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”. Ceramnica fiind

specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari

realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine determinând

înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinația ei aceasta

era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat

până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii grecești prezentând asemănări

de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte numeroase iar vasele

erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare

în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.). Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o

unitate organică făcând legătura între forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii,

decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și

reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din

mitologie. Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului

iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative.

În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada

arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele

două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele

Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. .

Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales cele de

la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită pentru decorarea

caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei

sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt

amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități speciale cum ar fi transluciditatea și

luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană).

Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt

inspirate din legende mitologice sau din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe

personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin

plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias,

și Apelles

Vas Dypilon

 

Vas Hidra

Arta greacă în Dacia

Între secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. pe țărmul Mării Negre se întâlneau coloni grecești cum ar

fi Histria, Tomis, Callatis. Prin prezența acestor colonii se determină realizarea unui schimb

comercial între autohtoni și greci ce are o dezvoltare rapidă, dar și a unui important schimb de

cultură și artă elenă. Prin descoperirile arheologice făcute la Histria, au fost scoase la iveală vechi

cetăți cu ziduri de incintă și de temple de cult, fragmente de coloane, frize și basoreliefuri

decorative. Prin aceste descoperiri se demonstrează existența unei vieți economice, sociale și

religioase, active pe teritoriul românesc. Atât la Callatis cât și la Tomis au fost descoperite

fragmente de vase ceramnice din perioada arhaică, cu figuri negre sau roșii, urne funerare,

statuiete din ceramnică arsă, bijuterii, stele funerare etc. .

Sursa:

http://ro.wikipedia.org