INTRODUCERE

Se spune ca infracţiunile comise de femei reprezintă un indicator al rolului deţinut de acestea în

societate. Din această perspectivă, ele aproape că se pot considera egale bărbaţilor întrucît, mai

ales în cadrul organizaţiilor de trafic de droguri sau trafic de fiinţe umane, implicarea lor nu mai

este deloc una marginală.

Actualitatea temei date se manifestă prin faptul că a luat amploare numărul de infracţiuni

săvîrşite de femei, fiinţe care pe parcursul a cîtorva secole au fost considerate incapabile de a

săvîrşi crime. Infracţiuni tipice bărbaţilor în trecut, sunt de acum comise de tot mai multe femei,

iar statisticile, elocvente, definesc amploarea fenomenului - într-o creştere exponenţială.

Femeia a fost întodeauna un simbol al frumuseţii, al gingăşiei şi delicateţii. De-a lungul vremii,

femeia a fost în centrul vieţii sociale şi nu numai, dincolo de rolul de mamă sau soţie, femeile

avînd realizări în diverse domenii, iar unele dintre ele ajungînd nu doar celebre ci şi foarte

influente. Poate tocmai această capacitate a femeii de a surprinde, în general, şi faptul că rolul ei

în societate a devenit din ce în ce mai important, i-a facut pe mulţi bărbaţi să minimizeze

calităţile femeii. Şi această grandioasă operă a lui Dumnezeu devine ca o leoaică pregătită de

atac atunci cînd pentru prima oară ţine în braţe copilul ei iubit, cînd este mamă. Mă întreb atunci

de ce o femeie-mamă, care îşi iubeşte copilul mai mult decît orice pe lume şi nu concepe să

trăiască despărţit de el comite o infracţiune, orice fel de infracţiune, riscîndu-şi nu numai propria

libertate, pentru o perioadă de timp, dar şi pierderea propriului copil, poate pentru totdeauna?!

În căutarea răspunsului la întrebarea “De ce comit femeile infracţiuni?” sau “De ce femeile comit

un număr mai mic de infracţiuni decît bărbaţii?” am constatat că, cel puţin pînă în anii 1960,

teoriile criminologice tradiţionale nu numai că nu au răspuns la această întrebare, dar nici măcar

nu au formulat-o, ignorînd femeile în elaborarea ipotezelor şi argumentelor ştiinţifice. Situaţia s-

a schimbat la sfîrşitul anilor ’60, cînd două femei din Canada şi Marea Britanie (Bertrand şi

Hidenshon), cercetători în criminologie au atras atenţia asupra omisiunii femeilor din teoriile

generale privind criminalitatea.

Un rol important în dezvoltarea interesului pentru criminalitatea feminină l-a avut mişcarea

feministă, în perioada 1975-1985 fiind elaborate studii referitoare la caracteristicile crimelor

comise de femei.

În ultimii ani este tot mai evident interesul de a înţelege, de a reacţiona şi de a explica

delincvenţa feminină, iar o sistematizare a încercărilor realizare în ultimul secol arată că orice

3

demers privind cauzele şi condiţiile care determină sau influenţează comiterea de infracţiuni de

către femei trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

- Sunt femeile şi bărbaţii la fel de predispuşi să comită infracţiuni?

- Sunt infracţiunile comise de femei diferite, mai ascunse şi mai greu de descoperit?

- Îşi asumă femeile mai degrabă rolul de instigator decît de cel de autor în comiterea

infracţiunilor?

- Este sistemul justiţiei penale mai îngăduitor cu femeile, sunt autorităţile mai puţin

dispuse să le aresteze, să le sancţioneze şi să le priveze de libertate?

- Este o schimbare în criminalitatea feminină, devin femeile mai criminale ?

- Pot ajuta teoriile existente la înţelegerea cauzelor pentru care anumite femei comit

infracţiuni?

- Există alte teorii care pot ajuta la înţelegerea criminalităţii feminine?

În lucrarea respectivă am vrut să arăt mai mult care sunt totuşi acei factori care au contribuit şi

contribuie la apariţia şi dezvoltarea criminalităţii feminine, precum şi cum influenţează

activitatea criminală asupra calităţii vieţii unei femei criminale.

Cercetarea fenomenului de criminalitate feminină prezintă un mare interes pentru mine reeşind

din importanţa majoră de prevenire şi combatere a acestuia într-o societate cu valori democratice

printre care şi egalitatea dintre sexe. Consider că delincvenţa în rîndul femeilor reprezintă o

problemă a societăţii de astăzi. Este de obligaţia statului, prin intermediul organelor şi

instituţiilor de rigoare , să elaboreze şi să aplice metode şi mijloace eficiente pentru diminuarea

infracţionalităţii feminine. La fel este important de menţionat asigurarea identificării factorilor

care contribuie la comiterea unei crime şi corelaţiile lor cu infracţiunea, care sunt implicaţiile din

perspectiva politicii penale.

4

I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CRIMINALITATEA FEMININĂ CA

OBIECT AL CERCETĂRII CRIMINOLOGICE

I.1 Noţiunea de criminalitate feminină

La intersecţia anilor 80-90, încă în perioada ştiinţei juridice sovietice a început să se

evidenţieze o orientare foarte importantă şi de sine stătătoare, legată de studierea

criminalităţii feminine. E destul de argumentat şi corect , dacă se are în vedere, că

criminalitatea femeilor apare în calitate de subsistem al criminalităţii generale, cu care se află

organic în legătură reciprocă. Însă învăţaţii jurişti au început studierea criminalităţii feminine

mult mai tîrziu. Apare întrebarea: de ce în condiţiile realităţii sovietice de drept se admitea

frînarea elaborării uneia dintre cele mai importante probleme în jurisprudenţă: teoria şi

practica criminalităţii feminine, starea, dinamica, tendinţele, profilaxia ş.a.? Asemenea

situaţie s-a creat din diferite motive.

În primul rînd, motivele politice. În fosta URSS se considera, că prima ţară în lume a

muncitorilor şi ţăranilor, marea putere socialistă a soluţionat definitiv problema feminină.

Datorită acestui fapt, femeia a devenit membru al societăţii cu drepturi egale, participă activ

la conducerea societăţii şi statului, contribuie la formarea politicii de stat şi totodată ea poate

fi şi infractor: atentează asupra proprietăţii socialiste, face abuz de serviciu, speculează,

comite acte huliganice, cauzează leziuni corporale ş.a.

Toate acestea erau incompatibile cu politica oficială, conform căreia femeile sovietice erau

cele mai fericite fiinţe de pe planetă, care nu ştiau nevoia şi grija, trăiau fără probleme, ceea

ce nu corespundea realităţii. Dar ea constă în faptul, că femeile sovietice aveau cele mai

diverse probleme, atît în viaţa personală, precum şi socială, care adeseori se soluţionau prin

mijloace ilegale, inclusiv şi criminale. Toate acestea se ascundeau cu ajutorul propagandei

oficiale, susţinute de putere.

În al doilea rînd, se atrage atenţia la motivele de ordin ideologic. Aparatul ideologic în f osta

URSS se străduia să ascundă realitatea, părţile ei negative. Anume acest aparat slăvea

femeile sovietice, care construiau viitorul comunism şi lăsa în umbră problemele ei zilnice,

care erau direct legate cu grija pentru pîinea de toate zilele, copii, familie, studii. Satisfacerea

necesitîţilor menţionate necesita uneori şiretlicuri, şmecherii, ba chiar şi paşi ilegali. Despre

aceasta, însă, propaganda oficială prefera să tacă, contribuind astfel, pe semne, la reducerea

încordării social-economice.

5

În al treilea rînd, chiar şi aşa-numita societate a socialismului dezvoltat şi stat al poporului,

nu au soluţionat şi nici nu au putut să soluţioneze problemele femeii. Mai mult ca atît,

problemele social-economice nerezolvate ale femeii se acumulau cu anii, nu erau studiate şi

soluţionate, creîndu-se prin urmare condiţii pentru conduita ilegală. În perioada postsovietică,

care a urmat, situaţia s-a agravat, ceea ce a contribuit la creşterea nivelului criminalităţii

feminine.

În al patrulea rînd, lipsa publicităţii în societatea socialistă şi tăinuirea de societate a indicilor

statistici despre criminalitate în întregime şi, în parte a celei feminine, în fosta URSS şi în

fiecare republică sovietică, nu permiteau aprecierea obiectivă a fenomenului cercetat. Numai

în ajunul prăbuşirii statului sovietic au început să se publice diferiţi indici cu privire la

criminalitatea din ţară.1

Datorită acestui fapt, s-a aflat atît despre structura criminalităţii, precum şi despre raportul

infracţiunilor comise respectiv de bărbaţi şi femei, necătînd la faptul, că spre sfîrşitul anilor

80 din statistica oficială erau cunoscute următoarele: în URSS criminalitatea bărbaţilor

constituia 85,3%, iar 14,7% - criminalitatea femeilor. De aici reiese, că fiecare a şaptea

infracţiune o comitea o femeie. Concomitent, din aceasta reiese încă o concluzie importantă:

există încă un fenomen complicat – criminalitatea feminină.

În perioada următoare, cînd statul sovietic s-a desfiinţat, starea problematică a criminalităţii

femeii nu numai, că n-a fost exclusă sau redusă, dar s-a agravat esenţial din cauza factorilor

sociali, economici, morali şi psihologici. Criza generală, care a cuprins fostele republici

sovietice, iar azi statele suverane şi independente, a influenţat negativ asupra stării, dinamicii

şi tendinţei criminalităţii femeii, problemele căreia au atras atenţia unor savanţi jurişti, ce au

expus modul şi căile lor de soluţionare.

Totodată, problema criminalităţii femeii nici în Republica Moldova n-a devenit obiect al

cercetărilor ştiinţifice. La drept vorbind, numai în cîteva lucrări au fost abordate unele

aspecte ale acestei probleme complicate cum este criminalitatea feminină în ţara noastră, pe

cînd o însemnătate actuală o are elaborarea în complex a problemelor criminalităţii în rîndul

femeilor.

1 Zaporojan Igor, Criminalitatea are chip de femeie, ELAN POLIGRAF, 2000

6

Timp îndelungat în jurisprudenţă noţiunea criminalităţii a fost tratată în mod diferit. Astfel,

profesorul N.F. Cuzneţova scria, că criminalitatea este un fenomen de masă, social-istoric,

care are un caracter penal de drept, format dintr-un cumul de infracţiuni comise în statul

respectiv într-o anumită perioadă de timp.1

Prin criminalitate ca obiect de studiu al criminologiei se înţelege fenomenul social de masă

care cuprinde totalitatea infracţiunilor săvîrşite în decursul întregii evoluţii umane sau numai

în raport cu anumite civilizaţii, epoci, intervale de timp ori spaţii geografice determinate. Din

acest punct de vedere concepem noţiunea de criminalitate în două sensuri:

a) Sensul larg (lato sensu), unde prin criminalitate în sens larg înţelegem totalitatea crimelor

comise de-a lungul întregii evoluţii umane pe întreaga suprafaţă a globului terestru.

b) Sensul restrîns (stricto sensu), unde prin criminalitate în sens restrîns înţelegem totalitatea

crimelor săvîrşite în limitele unei perioade de timp determinate, într-o arie geografică

determinată.

Distingem, deci, o criminalitate în sens general de o criminalitate sau mai multe criminalităţi

în sens concret.2

Academicianul V.N. Kudreavţev a atras atenţia asupra faptului, că criminalitatea include în

sine cumulul de infracţiuni comise, ce adduce rezultate3 obşteşti periculoase. Dezvoltarea

tezelor expuse a condiţionat formularea mai desfăşurată a definiţiei criminalităţii, care

prezintă în sine fenomenul social de drept negative, ce funcţionează în societatea umană, are

legităţi şi caracteristici cantitative. Analiza formulărilor noţiunii de criminalitate duce la

definirea unui şir de concluzii, care direct şi nemijlocit sunt reciproc legate de problema

criminalităţii feminine în genere, şi în republica noastră în parte.

În anii 1965-1995 au avut loc opt Conferinţe ale ONU cu privire la problemele criminalităţii,

dar reieşind din programele lor, nici la unul din ele nu s-au examinat problemele

criminalităţii feminine. Probabil, aici se ascund cauzele aprecierii insuficiente a criminalităţii

1 Кузнецова Н. Ф., Преступление и преступность, 1969

2 Ciobanu Igor, Criminologie, Cartdidact, Chişinău 2007

3 Кудрявцев В. Н., Причины правонарушений, 1976

7

feminine şi neevidenţierii ei ca un mod aparte, care are o însemnătate nu mai puţin

importantă decît criminalitatea organizată, terorismul internaţional şi criminalitatea

minorilor, cărora li se acordă o atenţie deosebită. Ca fenomen de masă, criminalitatea

feminină este reflectată şi fixată în ansamblul general de indici statistici cu privire la

criminalitate , care ne dau posibilitate să-I analizăm, să relevăm calităţile specific, inclusive

cele noi. Pe fundalul acesta pare a fi greşită părerea despre faptul, că analiza statistică există

în afara dreptului penal şi criminologiei. În realitate, studierea criminalităţii, inclusiv şi a

celei feminine, pur şi simplu e imposibilă fără analiza datelor statistice, care constituie baza

cercetărilor ştiinţifice , determină însemnătatea lor practică şi exclude teoretizarea goală,

ruptă de la viaţă şi necesităţile ei. Iată de ce mulţi cercetători străini, în problemele

criminalităţii pun accentul pe nivelul şi aprecierea ei în baza informaţiei statistice.

Înainte se sublinia, că criminalitatea feminină este un fenomen de drept penal, un fel specific

de conduită periculoasă şi ilegală a femeii. Este correct, dar nu îndeajuns, fiindcă esenţa

felului de infracţiuni examinate, nu se reduce numai la calitatea indicată, lui îi sunt comune şi

alte caracteristici. În parte, mulţimea de infracţiuni, comise de femei, duc la concluzia, că

criminalitatea feminină se prezintă şi ca un fenomen social. Această calitate a ei este studiată

de criminology, pentru care criminalitatea se prezintă nu numai în formă de fapte criminale,

ci se manifestă şi în personalitatea celora, care comit infracţiunile. Aceasta se referă pe

deplin şi la criminalitatea feminină, care va fi caracterizată ca un fenomen social.

Studiind complexul problemelor de bază ale criminalităţii feminine, reiese că conduit social

periculoasă, criminal a femeii se deosebeşte de criminalitatea bărbaţilor prin proporţiile şi

caracterul infracţiunilor, mijloacele şi mecanimsmul comiterii lor, alegerea victimei

atentatului criminal.O mare influenţă asupra conduitei femeilor o au, deşi nu în formă vădită,

circumstanţele familial, de trai şi banii, iar în present, de asemenea şi cele sociale,

economice, morale, toate fenomenele de criză, care au atacat societatea şi statul nostru.

În concluzie, lipsa de atenţie acordată femeilor delincvente este, în mare măsură, rezultatul

considerării criminalităţii feminine ca o problem social lipsită de importanţă. Imaginea

femeii de-a lungul istoriei, care continuă să influenţeze percepţiile despre femei este

împărţită între femeia “bună”, pură, supusă, morală şi pasivă şi femeia “rea”, mai rea decît

bărbaţii, vicioasă, rapace din punct de vedere sexual. Opiniile exprimate au cunoscut o

evoluţie ciclică natural, care poate părea chiar amuzantă: femeile sunt mai rele decît bărbaţii

(1800), femeile sunt mai morale decît bărbaţii (începutul anilor 1900), femeile (cel puţin cele

8

teroriste) sunt mult mai rele decît bărbaţii (1960), femeile sunt la fel ca bărbaţii (1970),

femeile au un simţ moral diferit de al bărbaţilor (1980), femeile sunt egale cu bărbaţii (1990).

A fost străbătut un drum lung pentru a se ajunge la depăşirea stereotipurilor de gen, dar există

riscul de a ignora cu încăpăţînare diferenţele reale dintre bărbaţi şi femei în încercarea de

evitare a acesora.1

I.2 Teorii criminologice în abordarea criminalităţii feminine

Prin teorie se înțelege un ansamblu sistematic de idei sau cunoștințe sau, așa cum arată Karl Popper ”teoriile sunt plasele pe care le aruncăm pentru a prinde ceea ce numim lumea, pentru a o raționaliza, a o explica și a o stăpâni. Ne străduim să facem ochiurile plasei tot mai înguste”.

Teoriile tradiţionale

În ultimele decenii, criminologii acordă o atenţie mai mare explicării diferenţei dintre criminalitatea feminină şi cea masculină, încercînd să găsească răspuns la 2 întrebări care prezintă un interes general:

1. De ce există „diferenţă de gender” în criminalitate? De ce indicii criminalităţii feminine sunt mai mici decât cei ai criminalităţii masculine, mai ales ce ţine de infracţiunile deosebit de grave, în orice perioadă a istoriei?

2. De ce acest decalaj se menţine pe parcursul a mai multor secole?

Marea majoritate a teoriilor tradiţionale care se referă la criminalitate au fost create de criminologi-bărbaţi pentru a explica cauzele criminalităţii masculine, şi nicidecum a celei feminine, ceea ce a generat diferite discuţii în jurul ideii, dacă aceste teorii pot fi aplicate studierii criminalităţii feminine, sau este necesar de explicat fenomenul prin prisma poziţii de „diferenţă de gender”, aşa- numita teorie „gendered theory”. Conform opiniei unor criminologi, teoriile tradiţionale reprezintă specificul criminalităţii masculine, prin urmare nu pot da răspunsuri la unele întrebări ce ţin de criminalitatea feminină, cu toate că rolul lor nu poate fi negat întru-totul, mai ales, referindu-ne la teoriile social-structurale, ce denotă un caracter, cît de cît, neutru.2

1) Teoria oportunităţii.

Conform acestei teorii, diferenţa în tipul de infracţiuni săvîrşite de femei şi indicele acestora diferă de cel al bărbaţilor în baza ideii de oportunitate, adică de circumstanţele ce favorizează săvîrşirea

1 Bălan Ana, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2008

2https://www.academia.edu/7246361/Teorii_criminologice_in_abordarea_criminalitatii_feminine

9

unei infracţiuni de către femei. Astfel, conform opiniei sociologului Rita Simon , rata criminalităţii feminine a crescut numai în anumite infracţiuni, aceasta datorîndu-se încadrării femeilor în cîmpul muncii, angajarea la servicii variate, ceea ce a condus la oportunităţi mai mari de a comite câteva infracţiuni tipice femeilor, infracţiuni economice, care implică mai puţină violenţă. Simon observa de asemenea, că posibilitățile fizice ale femeilor nu vor fi niciodata egale cu cele ale bărbaților , iar infracțiuni precum jaful, vor fi, probabil mai puțin preferate de femei:”Jaful ilustreaza cel mai bine marele avantaj natural pe care îl au bărbații față de femei”, nota autoarea. Reişind din cele expuse mai sus, se poate afirma faptul ca femeile, în dependenţă de anumite circumstanţe favorabile lor, comit anumite genuri de infracţiuni, care se reduc la furturi, tîlhării, înşelăciune, reflectînd, astfel tradiţionalul rol sexual al femeii, care încă mai funcţionează pe piaţa ilegală (Joseph G. Weis). Prin urmare, femeile comit un număr mai mic de crime, datorită faptului că au acces mai redus la acele categorii de servicii care ar putea declanşa conflicte sau violenţă.

2) Teoria controlului social.

Esenţa acestei teorii constă în faptul că indicele criminalităţii masculine este mai mare decât al criminalităţii feminine, deoarece legăturile sociale, care reprezintă miezul acestei teorii, a bărbaţilor, sunt mult mai slabe decât cele a femeilor (mame, surori, soţii- care sunt mai ataşate de unele persoane,manifestînd grijă şi atenţie), ceea ce provoacă ruptura dintre potenţialii criminali şi societate.

Considerând că cea mai mare parte a oamenilor are tendințe antisocial, Hirschi a propus o teorie a controlului , care analizează modul în care indivizii sunt legați de grupurile sociale ( familie, școală). De obicei, se are în vedere persoanele din famiile cu probleme, din medii sociale problematice, care sunt mai predispuşi la un comportament neadecvat, atît femei, cît şi bărbaţi. Referitor la categoriile de femei predispuse la un comportament criminal, conform teorii controlului social, sunt: mamele minoritare care trăiesc în relaţii imorale cu bărbaţii, fiind limitate în resurse educaţionale şi abilităţi profesionale, femei ce aparţin unui mediu social cu venituri mici, educaţie de proastă calitate.

Totuşi, asupra nivelului criminalităţii feminine, cît şi a celei masculine, influenţează aceiaşi factori sociali, care determina creşterea şi micşorarea indicilor de criminalitate în dependenţă de regiune şi timp, diferenţa manifestîndu-se în tipurile de crime şi modul de comitere.

3)Teoria asociaţiilor diferenţiate.

Teoria asociaţiilor diferenţiate este una din cele mai cunoscute teorii derivate din curentul culturalist , elaborată de criminologul american Edwin Sutterland. Ideea de bază a cestei teorii constă în ceea că un act criminal se produce atunci când există o situaţie propice pentru o anumită persoană de acţiona, prin urmare comportamentul criminal nu este înnăscut, ci se învaţă, ca şi oricare altă meserie. Totodată, prin intermediul acestei teorii se încearcă de a explica fenomenul criminalităţii din punct de vedere al posibilităţile diferite pentru achiziţionarea de „valori” şi aptitudini criminale, sau de pe poziţia că etichetele afişate pe personalitatea individului prin

10

procesele de control social folosite, influenţează puternic asupra unei reprezentări individuale despre proprie personalitate. De aceea, în baza acestei teorii s-ar putea afirma că criminalitatea feminină este inferioară numeric celei masculine, deoarece femeile au acces redus la posibilităţiile criminale (adică la anumite grupări criminale pentru a însuşi careva abilităţi criminale, fiind supuse unui control social mult mai sever atît în familie, cît şi la şcoală); asupra criminalităţii masculine, fiind deja stabilite anumite stereotipuri, bărbaţii fiind predispuşi de a „absoarbe” abilităţiile criminale-teoria proastei companii (găştile de puşti la şcoală transformate ulterior în grupuri criminale).

În concluzie putem afirma că teoriile social- structurale confirmă, încă o dată, faptul că cauzele criminalităţii masculine şi feminine adesea se suprapun. Astfel, femeile care au avut probleme cu justiţia, asemeni bărbaţilor, au provenit din medii sociale cu probleme de ordin economic, educaţional, moral. Deasemenea asupra indicilor crimelor comise atît de femei, cît şi de bărbaţi, influenţează aceiaşi factori sociali, astfel încît nivelul criminalităţii feminine creşte şi se micşorează o dată cu cel al criminalităţii masculine, singura diferenţă constînd în unele cauze de ordin psihologic şi fizic.

Teorii criminologice elaborate pentru a explica criminalitatea feminină

Teoriile prezentate anterior au fost elaborate pentru bărbaţi, încercările de a le adapta femeilor au venit ulterior. Totuşi au fostt elaborate o serie de teorii care au avut ca obiect principal explicarea criminalităţii feminine.

1) Teoria masculinizării forţate.

Parson a prezentat o teorie psihologică în care a definit rolul de gen ca fiind cauza principală a diferenţelor constatate între crimele comise de bărbaţi şi femei. Conform acestei teorii, criminalitatea mai redusă în rândul femeilor se datorează unei figuri feminine de care adolescentele sunt ataşate şi după care se modelează; băiții frustrați de un astfel de model, se angajază în delincvență ca o reacție la o prezență feminină autoritară existentă în viața lor. Parson a menționat că femeile sunt în mare masură responsabile pentru socializarea generației urmatoare, inclusiv in socializarea comportamentului etiș băieții văd “bunătatea” mamei ca pe o slabiciune și, ca urmare, acționează ca rebeliune împotriva acesteia. Această teorie duce la predicţia conform căreia femeile sunt mult mai înclinate spre delicvenţă dacă provin dintr-o familie dezorganizată, fără o mamă care să constituie un model pozitiv.

2) Teoriile rolului de gen.

Aceste teorii susţin că socializarea diferită dintre bărbaţi şi femei este motivul participării mai reduse a femeilor la delicvenţă. Diferenţele biologice sau psihologice care există între bărbaţi şi femei nu sunt înnăscute, ele fiind mai degrabă rezultatul unui proces de învăţare, rolul de gen fiind considerat unul din factorii fundamentali ai identităţii. Între anii 1960-1970, când teoria rolului de gen a fost aplicată în criminologie, rolurile considerate caracteristice au inclus funcții și trăsături de personalitate care au fost mult exagerate față de cele de astăzi: bărbații erau cei care asigurau pâinea în casă, iar femeile erau casnice. Adepții teoriei vedeau în socializarea conform rolului de gen singurul factor care explică rata diferită a criminalității feminine

11

Conform opiniei unor criminologi(T. Hartnagel, M. Mizanuddin, ş.a), la explicarea variaţiilor cu privire la indicele criminalităţii feminine în raport cu cel al celei masculine, ar fi util de utilizat divergenţele dintre femei şi bărbaţi, decât convergenţa dintre aceste două sexe. Însă ceea ce ne poate lărgi cîmpul informaţional atît cu privire la criminalitatea feminină, cît şi masculină, este teoria -gender (gendered theory), care propune o abordare de cauzalitate în raport cu criminalitatea feminină. Analizînd diferenţa dintre criminalitatea feminină şi cea masculină prin intermediul „gendered theory”, vom deduce faptul că nu diferenţa dintre sexe de ordin anatomic sau fiziologic este punctul de plecare a celor expuse mai sus, ci modul diferit de viaţa a acestor două sexe determină specificul criminalităţii. Astfel, putem explica diferenţa prin intermediul a 4 elemente care frînează criminalitatea feminină şi provoacă cea masculină,totodată redînd careva caracteristici celei feminine:

a. stereotipurile – rolul femeii în societate pune o amprentă asupra activităţii criminale a acesteia. Astfel stereotipurile: femei –mamă, femeie-fiică, femeie- soţie, grija, afecţiune, reprezintă frîna criminalităţii feminine, datorită faptului că femeile sunt legate mai strîns de unele valori morale. Stereotipurile feminine nu corespund trăsăturilor care sunt apreciate în lumea criminală, de cele mai multe ori, femeile apar în calitate de victime a actelor infracţionale, iar săvîrşirea unor infracţiuni de către aceastea influenţează negativ asupra vieţii spirituale, cît şi sociale a acestora. Astfel apare o prăpastie între ceea ce se consideră feminin şi ceea ce se consideră criminal, iar infracţiunile cauzează femeilor răni.

Interesantă este opinia lui Lombrosso, care afirma că FEMEIA criminal este diferită de bărbatul criminal: “Am văzut de asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copii, că simţul lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte… Când o activitate morbidă a centrelor psihice intensifica calităţile rele dintr-o femeie… este clar ca trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ţinută în limitele virtuţilor, din cauze diferite, precum maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o femeie trebuie să fi fost enorme pînă când să triumfe asupra atât de multor obstacole”.1

b. controlul social - posibilitatea femeii de a comite o faptă infracţională este stopată de un control social , anume în perioada formării personalităţii, din partea familie, ulterior a soţului şi a întregii societăţi, iar oricare abatere se soldează cu o pedeapsă. Astfel fetele riscă mai puţin ca băieţii, asupra cărora se exercită un control mai redus.

Un studiu care a examinat criminalitatea feminină în cazul prostituţiei şi a formei rare de crimă printre femei (uciderea altor femei) , deşi bazat pe un eşantion mic (15 femei arestate pentru uciderea de femei în oraşul Michigan; şi 25 de femei închise pentru prostituţie ), a conchis că acestea sunt caracterizate, în principal, prin izolarea socială de cultura principală.

1 http://www.scoalarosu.ro/RO-FILES/Info_pub/revista_pdf/14/Cesare%20Lombroso%20Biologie%20si%20criminologie.pdf

12

În cazul crimei, a rezultat că majoritatea delincventelor sunt mame minoritare care, în cea mai mare parte, trăiesc în relaţii imorale cu bărbaţii şi nu sunt pregatite şi educate să învingă în lupta pentru supravieţuire. Ele sunt drastic limitate în resurse educaţionale şi profesionale şi în abilităţi sociale. La fel se întamplă şi în cazul prostituţiei, în care cele mai însemnate cauze care generează acest fenomen se referă la educaţia prea liberă, exemplele rele, alcoolul, contactul cu lumea depravată, mizeria etc.

c. constituţia femeii şi agresivitatea – în lumea criminală prioritate are puterea fizică şi agresiunea, astfel încît muşchi puternici sunt necesari nu doar pentru săvîrşirea unei infracţiuni,ci şi pentru apărare, ceea ce nu se referă la femei ce deţin o constituţie fizică mai puţin robustă (cu unele excepţii ). Prin urmare femeile săvîrşesc infracţiuni mai puţin grave, fără agresiune (furt, înşelăciune), evitînd de a provoca victima .De cele mai multe ori femeile acţionează de unele singure, sau în calitate de complice sau instigator,aflîndu-se dupa un paravan. Totuşi, în unele cazuri, unele femeile criminale sunt caracterizate prin impulsivitate înaltă, precum şi a unei anomalii psihice şi depresii, cauzate uneori şi de vîrsta critică, factori ce determină un comportament neadecvat, o înţelegere neadecvată a situaţiei şi a acţiunilor sale.

d. sexualitatea – stereotipul dat se prezintă sub 2 aspecte: a) sexualitatea pare a fi un imbold pentru femei de a intra în sfera criminală - prostituţia; b) totuşi în interiorul grupului criminal, acest element apare în calitate de frînă, deoarece apariţia unei femei în acest grup poate să cauzeze conflicte în interior, astfel încît, de cele mai multe ori, „femeia este nevoită de a se alia unui singur bărbat în scopul de a se apăra”. Antonean I. expune ideea precum că, de cele mai multe ori, comportamentul criminal al femeii poate fi influenţat şi de tendinţa acesteia de a se autoafirma în societate, solicitînd apreciere din partea acesteia, astfel încît această tendinţa apare în calitate de stimul pentru a comite careva fapte infracţionale în scopul de a obţine „nota dorită”.

Reeşind din cele expuse mai sus, femeile sunt implicate mai rar în săvîrşirea infracţiunilor datorită divergenţei gender, şi nu a celei dintre sexe (anatomic,fiziologic). Indicele criminalităţii feminine va oscila în dependenţă de starea societăţii, fiind întotdeauna, în coraport cu indicele criminalităţii masculine, care va depăşi numeric pe cel dintâi, datorită anumitor factori ce rămîn stabili pe parcursul istorie criminalităţii.1

I.3 Necesitatea cercetării criminalităţii feminine

Lucrările lui Bertrand şi Heidenshon, deşi nu au fost primele care au semnalat omisiunea femeii din teoriile generale privind criminalitatea au trezit criminologia din somnul său andocentric. Problema identificată de oamenii de ştiinţă menţionaţi conţine 2 aspecte . În primul rînd, nu este

1 http://abcjuridic.ro/criminalitatea-feminina/

13

sigur dacă teoriile generale ale crimei pot fi aplicate femeilor care comit infracţiuni. În al doilea rînd, în timp ce clasa, rasa şi vîrsta sunt elemente de bază în cercetarea tipurilor de criminalitate, care formează partea centrală a unei teorii criminologice, structura bazată pe gen este ignorată. Deşi în strînsă legătură, cele două aspecte ridică întrebări diferite pentru criminologie. Prima este dacă teoriile care descriu bărbaţii delincvenţi pot fi aplicate femeilor sau fetelor. A doua este de ce femeile comit mai puţine infracţiuni decît bărbaţii(problema ratei de gen). Ambele întrebări ocupă însă un rol central în cercetările privind genul şi criminalitatea.

Locul femeii ca mamă şi soţie este cel care îi conferea statutul de gardian moral al căminului, dar locul bărbatului ca tată, soţ şi salariat plătit îi conferea un statut de creator şi arbitru formal al moralităţii şi culturii.1

Meritele şi limitele analizelor privind criminalitatea în rîndul femeilor, realizate de Simon, dar mai ales de Adler, au fost îndelung discutate. Ambele teorii au presupus că delincvenţa feminină a fost ţinută sub control datorită oportunităţilor şi aspiraţiilor limitate ale femeilor şi au argumentat că factorii sociali, nu cei biologici, stau la baza explicaţiei diferenţelor de gen în ceea ce priveşte rata criminalităţii. În opinia Fridei Adler, ridicarea restricţiilor în ceea ce priveşte comportamentul femeilor le oferă posibilitatea de a se purta la fel ca bărbaţii, inclusiv de a fi violente, lacome şi predispuse la comiterea de infracţiuni. Simon a avut un punct de vedere mai apropiat de realitate, interpretînd datele statistice cu mai multă acurateţe. Deoarece nu a găsit modificări privind numărul femeilor arestate pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă, a concluzionat că numărul, în creştere, a femeilor arestate pentru infracţiuni contra proprietăţii poate fi explicat prin creşterea oportunităţilor pe care femeile le au la locul de muncă de a comite infracţiuni. Mai mult, Simon s-a întrebat dacă ideologia egalităţii între bărbaţi şi femei ar putea conduce la un mai mare interes din partea poliţiei şi a instanţelor judecătoreşti de a trata femeile ca şi bărbaţii, cu aceeaşi măsură.2

Consider că cercetarea feministă este relevantă şi trebuie aplicată în toate domeniile de studiu ale criminologiei – crimă, criminal, control social, victimă. O concentrare pe gen şi diferenţele de gen nu este o simplă concentrare asupra femeii sau a “problemelor” legate de femei, în sens restrîns. Ea este şi trebuie să fie un demers mult mai cuprinzător, care să pună întrebări cu privire la modul în care genul îşi pune amprenta pe criminologie, pe instituţiile sociale care au eşuat în realizarea scopului pentru care au fost create, pe comportamentul bărbaţilor şi al femeilor.

Este surprinzător că mai sunt oameni de ştiinţă care continuă să susţină că pentru teoriile criminologice nu este importantă luarea în considerare a femeilor deoarece “sunt atît de puţine femei criminale”, precum şi faptul că uneori dicuţiile despre criminalitatea feminină sunt mai degrabă distractive, trecute în subsolul unor articole care tratează probleme mult mai importante.

Dar faptele rămîn: indiferent de vîrstă, bărbaţii sunt mult mai implicaţi în comiterea de infracţiuni, în cele mai grave şi serioase tipuri. Diferenţele de gen sugerează, în acelaşi timp, că delincvenţa 1 Bălan Ana, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2008

2 Simon R.J. Woman and Crime, Lexington, MA: DC Heath, 1975

14

nu este chiar un fapt “normal”, iar diferenţele dintre criminalitatea masculină şi cea feminină ne determină să credem că bărbaţii ar avea mult de învăţat din viaţa şi experienţa femeilor.

15

II. ETIOLOGIA ŞI CARACTERISTICA CRIMINALITĂŢII FEMININE

II.1Factori care influenţează criminalitatea feminină

În literatura de specialitate este subliniat faptul că demersul ştiinţific criminologic privind factorii care favorizează comportamentul delincvent vizează atît factorii inviduali, cît şi factorii sociali.

• Factorii interni (endogeni)

Rolul eredităţii în formarea personalităţii criminale a făcut obiectul a numeroase teorii criminologice. Odată cu dezvoltarea ştiinţei au apărut şi încercări de a răspunde la întrebarea dacă există o determinare ereditară a conduitei criminale de la ascendenţi la descendenţi. Au fost elaborate aşa teorii ca: teoria arborelui genealogic; teoria gemenilor.

O evaluare generală a teoriilor eredităţii realizată de Şcoala biologică de la Granz a concluzionat că genele criminale ale ascendenţilor nu sunt transmise prin ereditate ci numai tendinţele care se găsesc la baza lor (excitabilitate, agresivitate) şi care pot fi considerate criminogene. Nu există dovezi ştiinţifice care să demonstreze că un individ cu astfel de tare va deveni infractor sau că un individ perfect sănătos nu va comite niciodată o infracţiune.

• Factorii externi (exogeni)

Teoriile criminologice care au pus acentul pe factorii individuali în explicarea genezei delicvenţei au ignorat sau au minimalizat influenţa factorilor externi, ai mediului social. Influenţa factorilor de mediu asupra comportamentului delicvenţional al femeilor poate fi explicată prin examinarea tipurilor de mediu.

Mediul familial este mediul în care copilul îşi începe activitatea de socializare, iar dezvoltarea sa este puternic influenţată de relaţiile care le stabileşte cu ceilalţi membri ai familiei. Astfel, tinerele care au avut nenorocul să locuiască în imobile colective, în condiţii mizere, în cartiere rîu famate sunt mai predispuse să comită acte infracţionale.

Mediul ocaziţional reprezintă primele contacte sociale pe care le are o persoană, în care copilul este obligat să se adapteze unor reguli de conduită. Pentru orice copil, şcoala este primul mediu exterior, iar dacă mediul şcolar nu este capabil să integreze tinerele, acestea se vor confrunta cu o marginalizare ce va conduce spre delicvenţă.

Mediul ales sau acceptat este definit ca mediul personal care include locuinţa, căminul şi viaţa de cuplu, locul de muncă, activităţile extraprofisionale, etc. Mediul personal cuprinde scopurile şi acţiunile oamenilor, diferite modele de comportament, scheme de valori şi norme. Acest mediu personal influenţează decisiv conduita infracţională. Datele statistice demonstrează că victimele sunt, de regulă, persoane care provin din mediul personal al infractoarelor. De asemenea şi mediul profesional poate influenţa comportamentul delicvenţional, mai ales în cazul prostituţiei, ne mai vorbind de influenţa pe care o au locurile frecventate de tinere în orele libere, cum sunt: discotecile, barurile, sălile de jocuri.

16

• Condiţiile economice, sociale şi politice

Femeile continuă să fie victime ale violenţelor domestice ,tabu-urilor religioase sau culturale şi ale discriminării, atît în ţări dezvoltate (de exemplu în Japonia, unde descendentul de fex feminin nu poate accede la tron), cît şi în ţări slab dezvoltate(de exemplu în Iran, unde femeilenu au dreptul să participe, în calitate de spectatori, la jocurile sportive).

Femeile europene au mai puţin timp liber, mai puţine oportunităţi de angajare, salarii mai mici şi reprezentare politică mai redusă chiar şi în ciuda longetivităţii şi a nivelului superior de educatie. Locurile mai bine plătite, în poziţii cheie, aparţin în mare parte bărbaţior.

Condiţiile economice influenţează în mod direct şi în mod indirect. Influenţa indirectă se produce prin intermediul celorlalţi factori, care în mod diferit sunt influenţaţi de condiţiile economice.1

• Violenţa împotriva femeilor

“Violenţa împortiva femeilor este un obstacol pentru atingerea egalităţii, a dezvoltării şi a păcii, ea încalcă şi aduce atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ”.

Violenţa împotriva femeilor este un aspect căruia criminologii îi acordă un loc important. În prezent devine tot mai evidentă legătura dintre victimizare şi criminalitate. În acest sens îm Codul Penal al RM a fost introdus un articol intitulat „Violenţa în familie” (art.201/1 Cod Penal RM).

Indiferent însă de cauzele care o determină, violenţa împotriva femeilor înfăptuită pe bază de sex şi care provoacă sau poate provoca daune fizice şi psihologice este una din cele mai grave probleme ale societăţii, un fenomen universal, prezent în toate ţările.

Conform statisticilor, femeile care au fost victimele unor abuzuri fizice, sexuale sau afectie comit de cinci ori mai multe tentative de sinucidere iar 62% dintre crimele comise de femei se datorează maltratării lor de către bărbaţi.2

1 Bălan Ana, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2008

2https://www.academia.edu/7246361/Teorii_criminologice_in_abordarea_criminalitatii_feminine

17

II.2Conduita postcriminală a femeilor şi efectele sancţiunilor penale asupra acestora şi asupra familiilor acestora

Putem afirma cu siguranţă că mai puţin sunt studiate aspectele criminologice ale personalităţii femeii, ce îşi execută pedeapsa în locurile de privaţiune de libertate . Totodată aceasta se referă direct la conduita postcriminală a femeilor şi resocializarea lor, iar pe plan larg şi la adaptarea în condiţiile de viaţă la libertate. Această problemă se examinează cel mai bine în baza materialelor sondajului sociologic al femeilor condamnate pentru diferite acţiuni criminale.1

Puţine studii au fost realizate pentru a se stabili în ce măsură familia şi comunitatea pot influenţa şi sunt influenţate de detenţie şi în ce măsură familia şi comunitatea din care face parte persoana condamnată pot efectiv participa şi contribui la readaptarea socială şi prevenirea recidivei.

Un raport realizat de către Consiliul Europei arată faptul că privarea de libertate ridică numeroase probleme care ţin de domeniul social. În unele cazuri pedeapsa închisorii merge chiar dincolo de scopul deja declarat, în sensul că dezavantajează familia persoanei private de libertate şi creează un handicap pentru aceastadin urmă după ce execută pedeapsa, deoarece îi reduce semnificativ perspectivele de angajare şi de reintegrare în societate.

Întrucît se consideră că pedeapsa închisorii are ca scop determinarea deţinutului de a nu mai recidiva, nu este firesc ca o mare parte a celor care trec prin experienţa detenţiei să recidiveze. Dat fiind faptul că pedeapsa are, de asemenea ca scop reintegrarea deţinutului în familie şi societate, apare la fel de nefiresc ca ea să contribuie la ruperea relaţiilor cu acestea.

Vizitele frecvente ar trebui autorizate în toate tipurile de penitenciare, indiferent de situaţie. Ar fi util dacă s-ar acorda mai des concedii penitenciare la domiciliu, în special celor care execută pedepse de scurtă durată.

Analiza efectelor sociale ale detenţiei face necesară realizarea unor selecţii, avînd nuanţe diferite în funcţie de faptul că este sau nu prima sancţiune cu privare de libertate, de durata pedepsei, dacă subiectul este bărbat sau femeie. Ar fi necesară şi sublinierea efectelor sociale ale detenţiei în funcţie de sex. În Europa au fost realizate puţine studii în acest sens din cauza slabei reprezentări a sexului feminin în închisoare. În unele ţări, situaţia cunoaşte o evoluţie ascendentă din cauza numărului mare de femei care comit fapte legate de droguri. În America de Nord dezbaterea asupra traiectoriei sociale a femeilor deţinute este mai activă.2

Efectele “perverse” ale detenţiei, aşa cum au fost prezentate în documentele Consiliului Europei pot fi sintetizate după cum urmează:

- Pedeapsa privativă de libertate garantează într-un mod eronat principiul individualizării 1 Zaporojan Igor, Criminalitatea are chip de femeie, ELAN POLIGRAF, 2000

2 Bălan Ana, Criminalitatea feminină, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2008

18

pedepsei, deoarece familia persoanei închise suferă din cauza faptului că unul din membrii săi se află în detenţie; chiar dacă aceasta s-ar reduce doar la deteriorarea situaţiei economice, este un efect subsidiar pedepsei principale;

- Principiul temporalităţii pedepsei pare a fi şi el contrazis: efectul pedepsei se prelungeşte dincolo de durata efectivă a detenţiei, iar acest fapt se ilustrează foarte bine prin dificultăţile de reiserţie profesională pe care le întîmpină o fostă persoană privată de libertate.

Un proiect de recomandare al Consiliului Europei sugerează statelor membre soluţii care să reducă aceste efecte, printre care se numără: acordarea concediilor penitenciare, în scopul evitării ruperii legăturilor de familie; recurgerea pe scară mai largă la regimul “deschis”, astfl încît să i se permită persoanei condamnate să îşi păstreze atît serviciul, cît şi legăturile cu familia; dezvoltarea unor servicii sociale care să lucreze şi în favoarea familiilor deţinuţilor, iar familiilor mai defavorizate să le ofere informaţiile necesare în legătură cu existenţa unor asemenea servicii; ameliorarea condiţiilor în care au loc vizitele familiilor şi amenajarea unor spaţii care să asigure gradul corespunzător de intimitate; dinamizarea activităţii de reinserţie profesională şi desfăşurarea unor cursuri de şcolarizare şi formare profesională performante şi adecvate la posibilităţile pieţei forţei de muncă; luarea unor măsuri prin care să fie redusă rata recidivei şi prin care să fie susţinut rolul familiei şi al comunităţii în asistenţa acordată persoanei private de libertate, în timpul şi după detenţie, în scopul reintegrării sale sociale.

CONCLUZII

Criminalitatea femeilor, în raport cu cea a bărbaţilor , este mult mai restrînsă; este tot o observaţe

19

curentă şi din totdeauna că femeile comit mai puţine infracţiuni, că ele participă mai puţin la criminalitate. Trebuie totuşi subliniat că procentul mai mic al participării femeii la infracţionalitate nu-i un procent fix, imuabil, ci dimpotrivă, unul variabil. În măsura în care femeia participă tot mai mult la viaţa economică, socială, politică etc., în măsura în care ea este tot mai mult antrenată la viaţa socială, în aceeaşi măsură se oferă mai multe ocazii de a comite infracţiuni, ceea ce conduce la participarea într-o mai mare măsură şi la criminalitate.1

Cercetătorii criminali şi statisticile acestora susţin că în ultimii ani , participarea feminină, la viaţa de bandă s-a schimbat considerabil.Astfel, activitatea organelor abilitate de stat să lupre împotriva crimei vin şi demonstrează că, în ultima perioadă de timp, a crescut numărul femeilor participante la bandele criminale, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea acestora în acte criminale grave. Toate fetele din bande provin din familii sărace. Multe nu şi-au cunoscut tatăl, altele sunt imigrante, îndeosebi din ţările care au format fosta URSS. Banda asigură un puternic simţ de apartenenţă şi frăţie, iar după teribila izolare pe care au trăit-o, fetele şi-au găsit un cerc de prietenie care au împărtăşit aceleaşi experienţe şi care sunt mereu dispuse să le susţină împotriva cuvintelor ostile şi a acţiunilor intruşilor. Se apreciază că 10% din membrii bandelor din toată lumea sunt femei, aspect care nu mai surprinde pe nimeni. Multe din fetele care au aderat la viaţa de bandă se consideră aici ca în propria lor familie şi dau dovadă de un devotament reciproc. De asemenea, este foarte posibil ca fetele care fac parte din bandă să provină, la rîndul lor, din părinţi care au dus aceeaşi viaţă.2

Referitor la aplicarea unor pedepse de lungă durată, cu privare de libertate, consider că acestea nu îşi vor atinge scopul educativ, ci vor produce un efect criminogen. În cazul femeilor, efectele se pot dubla, avînd în vedere că mulţi dintre copiii deţinutelor, rămaşi fără familie, sunt supuşi unora dintre factorii favorizanţi în cauzalitatea delincvenţei juvenile.

Reducerea numărului femeilor aflate în penitenciare poate fi realizată prin dezvoltarea unor proceduri bazate pe sancţiuni în comunitate, care să ducă la reabilitarea acelora care au încălcat limitele unei conduite acceptabile.

Care este răspunsul societăţii la criminalitate, indiferent că este vorba de cea feminină sau cea masculină?

Din păcate, transformarea jurnalelor de ştiri ale principalelor posturi de televiziune în veritabile foiletoane ale crimei, în formele ei cele mai variate, lipsa de informaţii privind procedurile penale, sancţiunile cae sunt aplicate în alte ţări şi efectele acestora, condiţiile reale din penitenciare, dezinteresul faţă de ceea ce nu este în relaţie imediată cu propria familie şi, nu în ultimul rînd, intoleranţa au un rol negativ în percepţia opiniei publice cu privire la cei care încalcă legea. Orice cetăţean care se consideră „de bună credinţă”, întrebat ce ar face să reducă fenomenul criminalităţii, ar pleda cu multă convingere pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, pedepse mai severe, condiţii foarte dure în penitenciare – doar pîine şi apă, fără televizoare, activităţi 1 Ciobanu Igor , Criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi unele forme de manifestare în RM, Museum 2001

2 Amza Tudor, Criminologie, Tratat de teorie şi politică criminologică, Lumina Lex, Bucureşti, 2002

20

sportive sau culturale.

Pentru depăşirea acestei stări de fapt, societatea în general, toţi cetăţenii, în particular trebuie informaţi asupra rolului şi responsabilităţilor pe care ar trebui să le aibă, în cadrul unie societăţi democratice, în reintegrarea socială a celor care au comis fapte penale.

Deşi experienţele trăite în perioada de tranziţie au demonstrat că, atunci cînd se doreşte îngroparea definitivă a unei probleme, se creează o comisie care să o cerceteze, îndrăznesc să avansez ideea înfiinţării unui Institut Naţional pentru justiţia privind femeile. Nu este o idee nouă sau originală, structuri de acest tip au funcţionat cu bune rezultate în ţări ca Anglia, Canada, Suedia.

Un astfel de organism ar trebui să dispună de conducere şi buget propriu, precum şi putere în realizarea unor servicii pentru principalii beneficiari, implicînd serviciul de probaţiune, autorităţile locale, penitenciarele pentru femei, centrele pentru femeile victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane, organizaţiile neguvernamentale cu activitate relevantă în domeniu.

21