Infracţiunea de inşelăciune, ca atitudine de indrumare in eroare a unei persoane pentru obţinerea unui folos material prezintă un grad de pericol social ridicat, necesitand o sancţiune penală. Prin săvarşirea acestei fapte se aduce atingere unui minim de bună-credinţă şi incredere care este necesar pentru o normală formare, desfăşurare şi dezvoltare a relaţiilor sociale de ordin patrimonial. Deci, prin obiectul ei juridic, infracţiunea de inşelăciune face parte din infracţiunile indreptate contra patrimoniului şi este incriminată in art. 215,Titlul III din Cod penal intr-o variantă tip, două variante speciale şi două agravante.

Potrivit articolului 215, alin. 1 Cod penal variant tip constă in inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, in scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.Prima variantă specială este incriminată in alin. 3 al aceluiaşi articol şi presupune inducerea sau menţinerea in eroare a unei persoane, cu prilejul incheierii sau executării unui contract, săvarşită in aşa fel incat fără această eroare cel inşelat nu ar fi incheiat sau executat contractul in condiţiile stipulate.

A doua variantă specială este incriminată in al. 4 introdus in art. 215 Cod penal prin modificările aduse Codului penal de Legea nr. 140/1996 şi constă in emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapte de a retrage, după emitere, provizia, in total sauin parte, ori de a interzice trasului de a plăti inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul arătat in alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului. Prima variantă agravantă comună celei tip şi celor două variante speciale, este reglementată de alin. 2 şi constă in inşelăciunea săvarşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase sau orice mijloacefrauduloase.

Ultima variantă agravantă este reglementată de alin. 5 şi se realizează atunci cand inşelăciunea a avut consecinţe deosebit de grave. Reglementarea actuală a infracţiunii de inşelăciune este superioară celei anterioare şi raţiunea incriminării acesteia este de a asigura increderea şi buna-credinţă in relaţiile cu caracter patrimonial şi de a evita producereaunui prejudiciu persoanei fizice sau juridice.

Pentru ca o faptă concretă să constituie infracţiune şi mai ales o anumită infracţiune, se impune ca ea să prezinte pericol social ,să fie săvarşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea penală dar, şi ca toate condiţiile ce alcătuiesc, potrivit legii, conţinutul legal, absrespective să se regăsească materializate in trăsăturile concrete ale acestei fapte. Condiţiile conţinutului infracţiunii se clasifică: după factorii la care se referă se disting condiţii privitoare la actul de conduită, la obiectul infracţiunii, la subiecţii acesteia, la locul şi timpul săvarşirii ei; după cum condiţiile conţinutului infracţiunii vizează substanţa activităţii incriminate ca manifestare fizică şi psihică, ori se raportează la stări, situaţii, imprejurări, etc. existente anterior săvarşirii infracţiunii, acestea se clasifică in condiţii intrinseci şi condiţii extrinseci. Condiţiile extrinseci pot fi la randul lor, in raport cu momentul săvarşirii faptei, fie preexistente, concomitente sau subiective.

Acţiunea de inducere in eroare care constituie elementul material al infracţiunii de inşelăciune poate avea fie o desfăşurare simplă, fie o desfăşurare prin faze succesive. Formele variate ale infracţiunii diferă după stadiul in care se află pregătirea sau executarea elementului material alacţiunii de amăgire, acesta putandu-se prezenta ca acte pregătitoare, tentativă, infracţiune consumată şi uneori ca infracţiune epuizată.

Prin acte pregătitoare inţelegem acele acte efectuate in vederea realizării laturii obiective a infracţiunii pe care subiectul a hotărat să o comită. In principiu, orice infracţiune intenţionată pentru a fi comisă in condiţii optime, presupune o pregătire prealabilă care poate consta in diferite activităţi in funcţie de natura şi imprejurările in care se săvarşeşte infracţiunea.Infracţiunea de inşelăciune poate avea, fie o desfăşurare simplă, fie o desfăşurare pe faze succesive. Formele variate ale infracţiunii diferă după stadiu in care se află pregătirea sau

executarea elementului material al acţiunii de amăgire. Actele pregătitoare deşi posibile, nu sunt incă pedepsite de lege. Ele trebuie avute in vedere insă la individualizarea pedepsei intrucat de multe ori sunt relevante cu privire la pericolul pe care il prezintă făptuitorul. Cand actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, ajutand astfel pe autor la realizarea acţiunii de amăgire, ele devin acte de complicitate anterioară. Acţiunea de inducere in eroare necesită de cele mai multe ori o atentă pregătire. In special, in cazul variantei speciale prevăzută de alin. 3, tentativele in vederea incheierii unui contract,ca şi operaţiile prin care se ajunge la executarea contractului,oferă inevitabil prilej pentru pregătirea acţiunii de inducere in eroare. Dar şi chiar in cazul variantei simple (art. 215,alin. 1) procurarea unor mijloace proprii pentru a nşela,crearea unor situaţii favorabile acţiunii de amăgire oferă un camp larg pentru efectuarea de acte pregătitoare.

Tentativa fiind o formă atipică, imperfectă, a infracţiunii pe care subiectul activ şi-a propus să o săvarşească, reprezintă ansamblul actelor de executare, efectuate intre momentul terminării actelor pregătitoare şi momentul producerii rezultatului. Tentativa, in cazul inşelăciunii, este pedepsită de lege, fiind incriminată in art. 222 Cod penal5. Această formă imperfectă a infracţiunii există atunci cand hotărarea de a săvarşi acţiunea de amăgire cu scopul de a trage profit material a fost pusă in executare, dar executarea incepută a fost intreruptă din cauze străine de voinţa făptuitorului sau a rămas fără rezultat, adică actele de executare nu au reuşit să inducă in eroare sau să producă urmarea imediată şi consecinţa ei păgubitoare. Iată un exemplu de tentativă de inşelăciune care a fost insă greu calificată ca tentativă de furt:inculpatul, cu intenţia de a şi-o insuşi, a solicitat călătorilor aflaţi in compartimentul unui vagon o valiză aparţinand unui călător ieşit din acel compartiment,lăsată in păstrarea lui, sub pretextul că a fost trimis de proprietar pentru a i-o aduce la vagonul restaurant. Cei solicitaţi nu i-auincredinţat valiza. Fapta nu constituie tentativă de furt deoarece in speţă este vorba de o simplă incercare nereuşită de luare, fără consimţămant, cărora inculpatul le-a spus că este trimis de proprietarul valizei, după ce, in prealabil, discutase cu acesta şi aflase unde işi lăsase valiza6. Intrucat mijlocul folosit de inculpat, deşi apt de a induce in eroare, nu poate constituidecat tentativă la infracţiunea de inşelăciune. Pe langă cele două modalităţi ale tentativei enunţate mai sus (perfectă şi imperfectă) la infracţiunea de inşelăciune este posibilă şi tentativa relativ improprie prevăzută de art. 20 alin. 2 Cod penal. Astfel s-a pus problema incadrării juridice a faptei unei persoane de a falsifica un buletin loto inscriind numerele caştigătoare şi de a-l prezenta spre incasarea premiului. In mod constant, s-a hotărat că aceasta nu constituie o faptă imposibilă ci tentativă de inşelăciune. Depunerea la agenţia ,,loto” a unui loz falsificat, ulterior constatat nevalabil in cazul operaţiei de omologare, constituie tentativă la inşelăciune. Nu pot fi cunoscute dispoziţiile art. 20 alin. 3 Cod penal de nepedepsire, deoarece neconsumarea infracţiunii nu s-a datorat modului in care a fost concepută executarea,ci s-a datorat defectuozităţii mijloacelor folosite. Nu constituie tentativă la infracţiunea de inşelăciune fapta unei persoane de a prezenta drept caştigător un bilet loto ale cărui cifre au fost modificate in aşa fel incat falsul apare evident, deoarece actul fiind alterat in aşa mod, era absolut impropriu de a induce in eroare pe cei care aveau indatorirea şă primescă şi să valorifice valabilitatea biletului. Intrucat, in lipsa producerii pagubei, forma tip a inşelăciunii prevăzută in alin. 4 are un conţinut şi o structură asemănătoare cu cea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, considerăm că, la aprecierea tentativei, elemental hotărator revine laturii subiective, adică scopului: dacă trăgătorul a urmărit obţinerea unui folos material injust, suntem in prezenţa tentativei lainşelăciune prin emitere de cecuri, iar in lipsa acestuia, suntem in faţa infracţiunii prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

O infracţiune se consideră consumată in momentul in care actele de executare, fiind duse pană la capăt, s-a produs rezultatul specific acestui tip particular de infracţiuni. Momentul consumării coincide, deci, cu realizarea conţinutului integral al infracţiunii. La infracţiunea de inşelăciune urmarea tipică trebuie să se fi realizat impreună cu cerinţa sa esenţială (pricinuirea

pagubei). In acest sens, atat in teorie cat şi in practică, s-a subliniat că infracţiunea de inşelăciune, nu se consumă cand s-au desfăşurat manoperele frauduloase, ci in momentul in care, in urma acestor manopere, se operează trecerea bunurilor din posesia părţii vătămate, in posesiaautorului infracţiunii.La inşelăciunea in convenţie, fapta se consumă cand se săvarşeşte acţiunea de inducere in eroare sau menţinerea in eroare, cu ocazia incheierii sau executării unui contract, eroare fără de care persoana vătămată nu ar fi incheiat sau executat convenţia in condiţii stipulate. In practica judiciară s-a considerat că inşelăciunea in convenţie se consumă intotdeauna la incheierea contractului. Prin urmare, din moment ce acţiunile făptuitorului trebuie să aibă drept rezultat pricinuirea unei pagube materiale, acesta este momentul cand se consumă infracţiunea de inşelăciune.

In cazul anumitor categorii de infracţiuni este posibil ca după ce fapta s-a consumat, prin producerea rezultatului specific, acesta să se amplifice, fie in cadrul unui proces natural, fără nicio nouă intervenţie a făptuitorului, fie datorită prelungirii acţiunii sau inacţiunii tipice şi după atingerea momentului consumativ. Momentul in care amplificarea rezultatului incetează, estemomentul epuizării, iar infracţiunile care au cunoscut o asemenea amplificare a rezultatului sunt fapte penale epuizate. Acţiunea de amăgire poate imbrăca uneori forma unei activităţi fracţionale continuate, epuizarea infracţiunii de inşelăciune fiind posibilă, mai ales la varianta specială prevăzută in art. 215 alin. 3 Cod penal cand executarea contractului se face in mod eşalonat. In aceste cazuri, epuizarea are loc in momentul executării ultimului act din contract.

Sunt situaţii in practica judiciară cand elementul material al laturii obiective se prezintă sub forma unor acţiuni repetate de inducere in eroare, unele dintre ele comise in varianta simplă a infracţiunii de inşelăciune, iar altele in variantele calificate. Plenul Tribunalului Suprem, pornind de la practica neunitară, a statuat că,in cazurile cand legea penală prevede că anumite efecte juridice se produc in raport cu data săvarşirii infracţiunii, prin această expresie se inţelege data actului de executare ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii,şi nu data consumării acesteia prin producerea rezultatului. La incadrarea juridică a faptei se va avea in vedere rezultatul produs,in toate cazurile in care aceasta este condiţionată de producerea rezultatului12. In cazul infracţiunilor continue,data săvarşirii este aceea a incetării acţiunii sau inacţiunii, iar in cazul infracţiunilor continuate, aceasta data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni13. In cazul in care, acţionand in baza aceleiaşi rezoluţii, in săvarşirea unora dintre acţiunile de inducere ineroare, inculpatul, pentru a caştiga increderea victimelor, şi-a atribuit o calitate mincinoasă,există o singură infracţiune, continuată, de inşelăciune, prevăzută in art. 215 alin. 2 Cod penal, chiar dacă unele dintre acţiunile dintre componente au fost comise in condiţiile formei de bază, prevăzută in art. 215 alin. 1 Cod penal.

O faptă care prezintă pericol social poate fi prevăzută numai in configuraţia ei tipică sau poate fi incriminată in mod diferenţiat din prevederea a două sau mai multe variante (simple,agravante şi calificate). Diferenţieri se pot face insă nu numai cu ocazia incriminării faptelor (in abstract), ci şi cu ocazia săvarşiri lor in concret. Aceste diferenţieri rezultate din săvarşirea faptelor incriminate constituie modalităţi ale fiecărei infracţiuni. Unele dintre aceste modalităţi corespund variantelor din normele de incriminare şi capătă din această cauză caracterul de modalităţi normative, alte modalităţi sunt insă determinate şi particularizate de modul concret in care activitatea infracţională este comisă şi de imprejurările care insoţescfapta săvarşită; acestea constituie modalităţile faptice ale infracţiunii respective.

A) Modalităţi normative.Potrivit art. 215 Cod penal, infracţiunea de inşelăciune se prezintă sub următoarele

modalităţi normative:● in varianta simplă (tip) – fapta este incriminată in modalitatea inducerii in eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, in scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă (art. 215 alin. 1);

● in prima variantă specială – există modalitatea normativă ce presupune inducerea sau menţinerea in eroare a unei persoane, cu prilejul incheierii sau executării unui contract - săvarşită in aşa fel incat fără această eroare cel inşelat nu ar fi incheiat sau executat contractul in condiţiilestipulate (art. 215 alin. 3);

B) Modalităţi faptice1. Inşelăciuni săvarşite prin promisiuni de a procura victimelor anumite bunuri mai greu

de găsit in condiţiile golurilor de aprovizionare din reţeaua comercială sau inexistente pe piaţa autohtonă.

2. Inşelăciuni comise prin promisiunea efectuării anumitor servicii.3. Inşelarea unor persoane cu prilejul efectuării de schimburi valutare,cunoscută in

argoul infractorilor sub denumirea de ,,şmen” sau ,,ţeapă”.4. Inşelăciuni săvarşite prin vanzarea unor articole de podoabă ori alte obiecte ca fiind

confecţionate din metale preţioase.5. Inşelăciuni săvarşite prin organizarea jocurilor de intrajutorare.6. Inşelăciuni comise prin apelarea la farmece, descantece, vrăji ori la prezicerea

viitorului.

Bibliografie: 1. Drept penal – Partea speciala – vol.1 – Mircea Badila (2006)2. Codul penal 3. C. Bulai, Drept penal.Partea generală, vol. I(1992)