Inlocuirea sanctiunii concedierii disciplinare cu reducerea salariului. Consecinte asupra acordarii despagubirilor urmare a neintegrarii in postul detinut anteriorPrin sentinta civila nr. 666 din 28 martie 2005, tribunalul Botosani a admis in parte actiunea reclamantului A.I.B. in contradictoriu cu paratul I.J.P.F. Botosani, a anulat dispozitia nr. S.248707 din 22.01.2004 si a dispus inlocuirea masurii prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. f din Codul muncii cu cea prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%, a dispus reintegrarea in postul detinut anterior, cu obligarea la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data de 22 noiembrie 2004 pana la data reintegrarii efective, din care se va scadea 10% din salariu pe o perioada de 3 luni.

Prin considerentele acestei sentinte s-a retinut ca la data de 9.11.2004, in timpul serviciului, in momentul operatiunii de predare-primire reclamantul a executat un foc de pistol involuntar, fapta recunoscuta de catre acesta in nota de raport, precum si in raspunsul la intampinare. S-a mai retinut ca pentru a fi calificat ca grava o singura abatere disciplinara, ca in speta, aceasta trebuie apreciata in functie de imprejurarile concrete, de gradul de vinovatie, de comportarea generala a reclamantului anterioara savarsirii faptei, precum si de rezultatele ei nocive.

Instanta de fond a apreciat ca sanctiunea disciplinara a concedierii fiind si cea mai grava dintre sanctiuni poate fi aplicata numai in situatia in care din analiza tuturor elementelor de fapt rezulta ca mentinerea in unitate in continuare a celui vinovat nu mai este posibila. Or, din probele administrate in cauza – se retine in considerentele sus-mentionatei sentinte – rezulta fara echivoc ca sanctiunea aplicata reclamantului nu se justifica, avand in vedere, pe de o parte atitudinea acestuia, constand in faptul ca recunoaste savarsirea faptei, constientizand ca este vinovat, dar ca masura luata de parat este mult prea severa in raport de imprejurari, dar si de rezultat. Pe de alta parte, s-a constatat ca, intr-adevar, comportarea reclamantului, precum si modul de

indeplinire a sarcinilor de serviciu, anterioare savarsirii faptei, a fost apreciata ca foarte buna, fiind propus pentru serviciul de paza, control acces.

Prin considerentele sentintei nr. 666 din 28 martie 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila s-a conchis ca sanctiunea aplicata reclamantului este mult prea grava, asa incat s-a decis anularea dispozitiei de concediere si inlocuirea sanctiunii concedierii disciplinare cu sanctiunea prevazuta de art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%.

Totodata, s-a dispus obligarea paratului la a-l reintegra pe reclamant in postul avut anterior concedierii si la plata drepturilor salariale indexate, majorate si actualizate de la data de 22.11.2004 pana la data reintegrarii efective, deducandu-se 10% din salariu pe o perioada de 3 luni.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs paratul, sustinand ca instanta de fond nu a apreciat in mod corect imprejurarile concrete, gradul de vinovatie si consecintele faptei savarsite de reclamant, prin incalcarea regulilor de pastrare, manipulare si uzul armamentului din dotare, inlocuind sanctiunea disciplinara cu o sanctiune disciplinara prevazuta de Codul muncii care insa nu se aplica gradatilor profesionisti si cu toate ca a retinut si culpa salariatului la savarsirea abaterii disciplinare, nu a retinut acest aspect si la stabilirea despagubirilor la care era indreptatit.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 796 din 15 noiembrie 2005 a admis recursul unitatii, cu consecinta modificarii in parte a sentintei in sensul obligarii recurentului la plata despagubirilor reprezentand salariile indexate, majorate si actualizate, in cota de ˝, cu mentinerea celorlalte dispozitii.

Privitor la primul motiv de recurs s-a retinut, avandu-se in vedere materialul probator administrat in cauza ca fiind corecta aprecierea instantei de fond in sensul ca sanctiunea disciplinara cea mai severa aplicata reclamantului, cea a concedierii, nu era in concordanta cu gradul de pericol social al faptei, cu consecintele acesteia si cu conduita disciplinara anterioara a reclamantului, in cauza facandu-se o aplicare corecta a prevederilor art. 266 Codul muncii.

Referitor la motivul de recurs ce vizeaza faptul ca instanta de fond a inlocuit sanctiunea concedierii reclamantului cu sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni, prevazuta la art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, desi reclamantului ii era aplicabil regimul sanctionator prevazut in Regulamentul Disciplinar Militar – R.G.3, curtea

constata ca, intr-adevar, instanta de fond nu a avut in vedere prevederile art. 264 alin. 2 din Codul muncii, dar reclamantului ii era aplicabil regimul sanctionator prevazut de art. 58 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu trimitere la prevederile art. 39 alin. 3 din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea si functionarea Politiei de Frontiera Romana.

Cum insa la art. 58 lit. b se prevede sanctiune disciplinara ce se putea aplica reclamantului aceea a diminuarii drepturilor salariale pentru functia indeplinita cu 5-20% pe o perioada de 1-3 luni, nu se impune schimbarea sanctiunii disciplinare aplicata reclamantului, dat fiind ca sanctiunea apreciata de instanta de fond se inscrie in limitele sanctiunii disciplinare prevazuta de art. 58 lit. b din Legea nr. 360/2002.

Privitor la motivul de recurs ce vizeaza aprecierea cuantumului despagubirilor acordate reclamantului, curtea a apreciat ca intrucat in cauza s-a retinut totusi o abatere disciplinara savarsita de contestator, pentru care i s-a aplicat o sanctiune disciplinara, despagubirile nu trebuiau acordate in mod integral, ci partial.

Curtea a apreciat ca, in atare situatie, reclamantului i se cuvin despagubiri reprezentand salariile indexate, majorate si actualizate de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva in postul detinut anterior, in cota de ˝.

Fata de cele de mai sus, avand in vedere prevederile art. 312 alin. 2, rap. la art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, a fost admis recursul si modificat in parte sentinta recurata in sensul obligarii recurentului la plata catre contestator a despagubirilor prevazute de art. 78 alin. 1 din Codul muncii in cota de ˝.

DESFACERE DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA. INLOCUIREA SANCTIUNII CU O ALTA MAI USOARA.

Data publicarii: 2005-07-22Tematica: MunciiNota: 0

Prin sentinta civila nr.204 din 10.06.2009 pronuntata in dosarul nr.616/2003 de Tribunalul Ialomita ? Sectia civila, s-a admis cererea formulata de contestatorul C.I., s-a anulat dispozitia emisa de intimata SC,,A?SA Slobozia, s-a dispus reintegrarea contestatorului, a fost obligata unitatea la

plata drepturilor salariale cuvenite, de la data desfacerii contractului de munca pana la efectiva reintegrare si s-a dispus aplicarea sanctiunii prevazute de art.264(1)li.d din Codul muncii contestatorului, in sensul reducerii salariului de baza cu 5% pe o durata de 3 luni.Impotriva acestei sentinte s-a formulat recurs la 17.07.2003 de catre SC,,A?SA Slobozia cu respectarea dispoz. art.80 din Legea nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si art.303 Cod procedura civila, sentinta fiind comunicata recurentei la 9.07.2003 conform dovezii aflate la fila 72 din dosarul de fond.In motivele de recurs se arata urmatoarele :Instanta nu a retinut in nici un fel vreo culpa in sarcina unitatii, vis-a-vis de maniera in care s-a desfasurat cercetarea disciplinara prealabila din moment ce ,,mentine celelalte dispozitii ale deciziei?, evident cu exceptia celei privind desfacerea contractului de munca. Cu toate acestea, desi instanta a fost de acord ca salariatul petent a savarsit o abatere discipinara, ea nu a confirmat sanctiunea aplicata de angajator, apreciind-o ca fiind prea severa, pe considerentul ca fapta nu ar fi chiar atat de grava incat sa atraga desfacerea contractului de munca. In atare conditii, prin cenzurarea sanctiunii aplicate de angajator in sensul de inlocuire a acesteia cu o sanctiune disciplinara mai blanda, instanta si-a depasit in mod evident competentele si limitele investirii, intrucat nici o lege nu-i putea permite sa se substituie acestuia. Instanta nu putea decat ori sa anuleze dispozitia contestata, daca ar fi constatat ca nu exista o fapta care sa poata fi apreciata drept abatere discipinara, ceea ce in speta nu a fost cazul, ori sa o mentina, in situatia in care ar fi constatat ca o atare fapta a existat, ca in cazul de fata. Solutia adoptata de instanta este complet nelegala, intrucat, potrivit legii (art.263 alin.1 din Legea nr.53/2003 Codul muncii), angajatorul este singurul investit in mod expres cu prerogativa disciplinara.Argumentul instantei, din considerentele sentintei, cum ca ,,practica in materie a statuat ca, din moment ce hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controului judecatoresc, potrivit legii nu poate fi vorba de o depasire atributiilor puterii judecatoresti?, nu are suport,intrucat, pe de o parte, in sistemul de drept romanesc practica judecatoreasca nu constituie izvor de drept, pe de alta parte, practica judeactoreasca actuala in materie este contrara solutiei cuprinse in hotararea recurata.Fara a se intra in amanunte, este stiut faptul ca, prin decizia nr.1319/08.07.1992 pronuntata de Sectia Civila a Curtii Supreme de Justitie, instanta suprema a revenit la practica anterioara deciziei nr.60/1978 (pronuntata de fostul Tribunal Suprem), mai exact la practica statuata prin decizia nr.832/1964 (culegere de decizii 1964, p.172-174), conform careia,

inlocuirea de catre instanta a sanctiunii aplicate de angajator este inadmisibila, aplicarea sanctiunilor disciplinare fiind ,,de resortul exclusiv al conducerii? uitatii. Pe de alta parte, argumentul instantei cum ca in cazul de speta, abaterea savarsita de petent nu ar fi fost suficient de grava incat sa atraga sanctiunea aplicata, este lipsita de suport, cata vreme acest argument nu are la baza decat simpla ,,definitie? a acesteia, privitoare la ce inseamna o abatere grava.S-a trecut cu prea multa usurinta peste aspectul ca, daca intamplator, la poarta unitatii autovehicului nu era controlat (fiind o perioada intensa de livrari ingrasaminte nu toate autovehicule pot fi controlate) s-ar fi produs o sustragere frauduloasa a unor bunuri ale societatii, intrucat, pe baza semnaturii petentului pe dispozitia de livrare (semnatura ce atesta identitatea cantitatii de marfa incarcata catitatea inscrisa in act) autovehiculul ar fi parasit incinta unitatii fara probleme. Ulterior, lipsa de marfa s-ar fi regasit in evidenta scriptiva a stocurilor (cu ocazia inventarierii faptice) tinuta de gestionarul depozitului iar acestuia i-ar fi fost imputata.Contrar celor retinute de instanta, societatea a avut in vedere intregul context in care fapta a fost savarsita, inclusiv aspectul ca salariatul putea observa, foarte simplu, aflandu-se in remorca autovehicului, cu ocazia reluarii incarcarii, ca in bena acestuia fusesera pusi saci diferiti ca aspect murdari, deteriorati) de incarcatura normala.In ce priveste cele retinute din referatul nr.4866/21.03.2003 intocmit de maistrul MP (cum ca reclamantul contestator nu s-ar face vinovat, caci lisa temporara de la locul de incarcare ar fi fost motivata) se apreciaza, de asemenea, ca fiind neelocvente, intrucat contestatorului nu i s-a imputat parasirea locului de munca, ci faptul ca nu a procedat la reverificarea cantitatii incarcate anterior in conditiile in care, garatie semnaturii pe care acesta si-o punea pe documentul de livrare, autovehiculul putea parasi fara probleme incinta unitatii (fara control la poarta), inclusiv cu cantitatea de marfa sustrasa.Incepand cu data de 25.04.2003, contestatorul a dobandit calitatea de salariat la o alta societate (SC,,EPB?SA), realizand venituri, faptul de natura a lipsit de interes cererea acestuia privind anularea dispozitiei de desfacere a contractului de munca si reintegrarea iar, pe de alta parte, capatul de crere privind despagubirea pentru veniturile nerealizate ca efect al acestei decizii.La 28.08.2003 intimatul C.I. a depus intampinare la dosar, copia certificatului de casatorie cu C.E. si copia certificatului de nastere ale copiilor sai C.M. si C.G.La 17.09.2003, recurenta a depus raspuns la intampinare si un set de acte in copie : instructiunile de lucru, cererea de reangajare formulata de C.I. la

25.06.2003, adresa nr.165/25.06.2003 emisa de SC,,EP?SA, nota de informare nr.9952/27.06.2003, copia carnetului de munca la contestatorului decizia nr.26/31.01.2003.Analizand sentinta civila recurata in raport de criticile formulate, precum si din oficiu conform art.304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele :In mod corect a stabilit tribunalul ca in raport de materialul probator administrat in cauza sanctiunea aplicata acestuia este prea severa.Contestatorul nu a actionat cu vinovatie pentru a produce un prejudiciu societatii, iar acesta nu a incalcat anterior atributiile de serviciu ce-i reveneau.Fapta savarsita de contestator nu este de natura a atrage desfacerea disciplinara a contractului de munca, nefiind de natura a afecta activitatea societatii sau relatiile dintre salariati.In privinta faptului ca instanta a inlocuit masura disciplinara a desfacerii contractului de munca cu sanctiunea prev. de art.264(1) lit.d Codul muncii cu reducerea salariului de baza cu 5% pe o durata de 3 luni, Curtea apreciaza ca recursul este fondat si il va admite conform art.312 Cod procedura civila si art.304 pct.9 Cod procedura civila, urmand a inlatura aceasta masura dispusa de instanta de fond, mentinand celelalte dispozitii ale sentintei recurate.Conform practicii Curtii Supreme de Justitei, instantele judecatoresti sesizate cu contestatia angajatului impotriva unei decizii de desfacere disciplinara a contractului de munca urmeaza sa confirme masura daca se dovedeste a fi temeinica si legala sau s-o anuleze in cazul in care constata ca este nejustificata. Ele nu sunt indreptatite sa adopte o alta solutie, spre exemplu aceea de a inlocui desfacerea disciplinara a contractului de munca cu o sanctiune mai usoara. Solutia se impune, deoarece stabilirea si aplicarea sanctiunilor disciplinare este atributul exclusiv al conducerii unitatii, astfel ca instantele nu pot aplica persoanei in cauza o alta sanctiune discipinara.

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Înlocuirea judiciară a sancţiunii disciplinare. Reducerea salariului de bază pe timp de trei luni. Aplicarea art. 78 Codul Muncii

Tematică: Contestatie decizie concediere

Potrivit art. 61 lit. a) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern ca sancţiune disciplinară. Abaterile săvârşite de contestator nu sunt deosebit de grave care să ducă la desfacerea contractului de muncă, urmează a se admite recursul formulat şi a se modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că se va anula decizia emisă şi se va dispune înlocuirea sancţiunii aplicate cu reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni. (Curtea de Apel Piteşti, Secţia Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Minori şi Familie, Decizia nr. 496/R-CM din 17 iunie 2008, www.jurisprudenta.org)

Constată că, prin acţiunea înregistrată la data de 8.06.2007 T.G a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. 678/21.05.2007 emisă de S.C. B.T. Italia prin care i-a fost desfăcut contractul individual de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 61 lit. a) şi art. 263-268 din Codul Muncii, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu toate celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat de la desfacerea contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă. A mai solicitat contestatorul şi obligarea intimatei la plata daunelor morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 207/CM din 4 martie 2008, a respins contestaţia formulată.Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal contestatorul T.G. Se arată în motivarea recursului formulat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit s-a reţinut săvârşirea abaterilor menţionate în decizia de concediere şi că acestea ar fi deosebit de grave ducând la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.Nu s-a avut în vedere că deşi anterior desfăşura o muncă de birou şi coordonare a procesului de producţie în Compartimentul mecanizare, în ultima perioadă supraveghea zona în care erau amplasate grinzile de beton în construcţia autostrăzii. Lipsa unui spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii a determinat modificarea stării sale de sănătate prin dobândirea sensibilităţii oculare, situaţie adusă la cunoştinţa conducerii prin înscrisurile aflate la dosar.O. s-a reţinut faptul că se apela singur de la telefonul firmei deşi în perioada respectivă contestatorul deţinea un abonament la un operator de telefonie

mobilă cu 3 numere.Instanţa a reţinut în mod greşit împrejurarea întârzierii sale la locul de muncă bazându-se pe referatele aflate la dosar, fără a exista probe în acest sens, din declaraţiile martorilor audiaţi rezultând că acesta păzea de fapt nişte grinzi aparţinând societăţii, singur şi izolat în câmp.În mod greşit s-a reţinut de instanţă săvârşirea abaterii de a nu purta echipamentul de protecţie fără a exista vreo dovadă în acest sens, rezultând situaţia contrară, iar contestatorul a făcut o sesizare la I.T.M. pentru lipsa echipamentului de protecţie, care nu i-a fost dat.Se arată astfel că din actele dosarului nu rezultă săvârşirea abaterilor reţinute în sarcina sa, situaţie în care se impune admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.Recursul formulat de contestator este întemeiat.Recurentul-contestator a lucrat la societatea intimată în funcţia de inginer mecanic, aşa cum se menţionează în contractul individual de muncă depus la dosar.Prin decizia nr. 678/21 mai 2007, acesta a fost concediat în temeiul art. 61 lit. a) din Codul Muncii, raportat la art. 263-268 din acelaşi cod, reţinându-se şi încălcarea dispoziţiilor art. 16, 17, 29, 30, 71, 72, 73-79 din regulamentul intern şi art. 13, 69 şi 75 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, precum şi art. 5 din fişa postului.Se arată în decizia de concediere emisă că recurentul-contestator întârzia la programul normal de lucru, în timpul orelor de program stătea în autoturismul proprietate personală fiind găsit şi dormind, acesta precizând că din cauza problemelor oftalmologice deosebite, atunci când vântul E. puternic sau este E., temporar se adăposteşte în maşină.Potrivit art. 61 lit. a) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care acesta a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern ca sancţiune disciplinară.În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, s-a dispus concedierea recurentului-contestator reţinându-se abaterile arătate. Analizând aceasta, se constată că răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care un salariat săvârşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară. Rezultă astfel că elementele esenţiale ale răspunderii disciplinare sunt calitatea de salariat, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, un rezultat dăunător şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat.Existenţa faptei ilicite constituie condiţia necesară pentru existenţa

răspunderii disciplinare şi potrivit art. 263 alin. (2) Codul Muncii constă în încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorilor ierarhici.Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este sancţiunea disciplinară maximă cea mai severă care duce la îndepărtarea salariatului din colectivul de muncă prin voinţa unilaterală a angajatorului.În speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, prin decizia de concediere nr. 678 din 21 mai 2007, s-a reţinut că recurentul-contestator a fost găsit în data de 7 mai 2007, în jurul orelor 1000 stând în maşina proprietate personală, ignorând programul de lucru, iar din nota de constatare nr. 637 din 11 mai 2007, întocmită de şeful R.S.P.P.C. rezultă că a fost descoperit în timp ce dormea în autoturismul proprietate personală, ocazia cu care a şi fost fotografiat, iar din referatul nr. 620 din 9 mai 2007, rezultă că în mod frecvent a fost găsit în autovehicul în poziţie de repaus şi din referatul din 17 aprilie 2007, întocmit de H. Moaca rezultă că întârzia în mod regulat de la programul de muncă.Recurentul-contestator a depus la dosar un certificat de concediu medical din 18 aprilie 2007 şi un număr de adeverinţe medicale din luna aprilie 2007, din care rezultă că acesta avea sensibilitate oculară şi conjunctivită acută OD efectuând mai multe tratamente în acest sens şi i s-a recomandat evitarea contactului cu E., vânt, fum în perioada 18 aprilie-30 iunie 2007.Acesta s-a arătat arătând că datorită faptului că îşi desfăşura activitatea de supraveghere în zona în care erau depozitate grinzile de beton utilizate în construcţia de autostrăzi şi nu avea un spaţiu amenajat corespunzător pentru desfăşurarea activităţii, din care cauză a început să aibă probleme de sănătate, fapt adus la cunoştinţa conducerii unităţii prin certificatul de concediu medical şi adeverinţa medicală depusă la dosar, şi că din acest motiv era nevoit să se ducă de multe ori în autoturismul său, neavând un alt loc în care să se retragă.Referitor la abaterea reţinută în sarcina contestatorului că nu ar fi purtat echipament de protecţie, nu rezultă din nicio probă a dosarului aceasta, şi în toate fotografiile depuse la dosar acesta purta cască de protecţie. Într-adevăr din actele dosarului, rezultă că recurentul-contestator a fost găsit de mai multe ori în maşina personală, odată chiar dormind în autoturism, însă nu s-a făcut dovada că acesta ar fi avut un alt loc unde ar fi putut să se retragă atunci când avea probleme legate de vizibilitate.Contestatorul a săvârşit abaterile reţinute în sarcina sa în sensul întârzierilor de la serviciu, cu care ocazie i s-au tăiat din fişa de pontaj orele respective, a fost surprins în maşina proprietate personală stând în timpul programului de

lucru, menţionate în decizia de concediere, însă, având în vedere gravitatea faptei săvârşite, se apreciază că nu este de natură a duce la desfacerea contractului de muncă.Potrivit art. 264 alin. (1) din Codul Muncii, printre sancţiunile care se pot aplica în cazul abaterilor disciplinare în afară de desfacerea disciplinară a contractului de muncă care este sancţiunea maximă, există şi reducerea salariului de bază pe o perioadă de 1 până la 3 luni cu 5-10%. Cum în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, abaterile săvârşite de contestator nu sunt deosebit de grave care să ducă la desfacerea contractului de muncă, urmează a se admite recursul formulat şi a se modifica în parte sentinţa civilă atacată, în sensul că se va anula decizia emisă şi se va dispune înlocuirea sancţiunii aplicată cu reducerea salariului de bază cu 10% pe timp de 3 luni.Pe cale de consecinţă, potrivit art. 78 alin. (2) din Codul Muncii, la cererea contestatorului se va repune salariatul în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, sens în care se va dispune reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii, iar în baza art. 78 alin. (1) din Codul Muncii, va fi obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la desfacerea contractului de muncă şi până la reintegrare.