Universitatea din Piteşti

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Specializarea - Drept -

Înlesnirea evadării- Referat la Drept penal special -

Anul de studiu III, grupa I

Stud. Demetriade Adela-Florenţa

Cuprins

I. Aspecte generale

1. Noţiune

2. Obiectul juridic al infracţiunii

3. Obiectul material

4. Subiecţii infracţiunii

II. Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii

1. Situaţia premisă

2. Conţinutul constitutiv

2.1. Latura obiectivă

2.2. Latura subiectivă

III. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

1. Formele infracţiunii

2. Modalităţi

3. Sancţiuni

IV. Explicaţii complementare

1. Aspecte procesuale

2. Precedente legislative

3. Înlesnirea evadării în Noul Cod penal

4. Elemente de drept comparat

Concluzii

2

I. Aspecte generale

1. Noţiune

Înlesnirea evadării este fapta persoanei care ajută prin orice mijloace la evaderea unei

persoane din starea legală de deţinere sau reţinere. Cele două infracţiuni sunt conexe, înlesnirea

evadării nu poate exista nici în formă consumată şi nici în forma tentativei dacă în prealabil nu s-

a consumat sau cel putin a avut loc o tentativă la infracţiunea de evadare.

Fapta de a înlesni evadarea constituie o gravă lipsă de respect faţă de actele organelor

judiciare, manifestare care aduce atingere înfăptuirii justiţiei. Pericolul social al infracţiunii de

înlesnirea evadării este mult mai ridicat decât cel al infracţiunii de evadare, deoarece evadarea

poate fi „justificată” de dorinţa firească de a fi liberă a persoanei închise, însă la înlesnirea

evadării mobilul nu este unul justificabil, fapt ce determină sancţionarea celei din urmă cu o

pedeapsă mult mai aspră decât cea prevăzută de lege pentru evadare.

2. Obiectul juridic al infracţiunii

Infracţiunea de înlesnirea evadării are ca obiect juridic generic relaţiile sociale a căror

existenţă este asigurată prin ocrotirea valorii sociale a înfăptuirii justiţiei. Obiectul juridic

special, ca şi la infracţiunea de evadare, îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea

justiţiei, care reclamă rămânerea persoanelor reţinute sau deţinute în starea de lipsire de libertate

în care se afla în mod legal. În unele dintre formele sale agravate infracţiunea are şi un obiect

juridic secundar constând în relaţiile sociale referitoare la viaţa, integritatea corporală sau

sănătatea persoanei.

3. Obiectul material

Înlesnirea evadării nu are, de regulă, obiect material, însă atunci când este săvârşită în

modalitatea prevăzută la art. 270, alin. 2 C.pen. adică prin folosirea de violenţe, de arme sau de

alte instrumente, obiect material al infracţiunii va fi corpul persoanei sau vreun bun împotriva

căruia se îndreaptă acţiunea1.

1 Pentru mai multe detalii a se vedea Gh. Nistoreanu, Al. Boroi , Drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 479.

3

4. Subiecţii infracţiunii

Subiect activ poate fi orice persoană, cu excepţia celui are evadează. Persoana care

înlesneşte evadarea are calitatea de autor al infracţiunii de înlesnirea evadării şi nu de complice

la infracţiunea de evadare. Poate fi autor al înlesnirii evadării şi o altă persoană aflată în stare de

deţinere sau reţinere alături de cel care evadează, care din diferite motive nu doreşte să evadeze

împreună, dar îl ajută pe celălalt procurându-i mijloacele necesare evadării sau oferindu-i sfaturi

despre cum să reuşească sau pur şi simplu îl încurajeză la comiterea faptei, întărindu-i rezoluţia

infracţională2.

Dacă cel care a înlesnit evadarea este chiar persoana care avea îndatorirea de al păzi pe

evadat subiectul activ este circumstanţiat, această calitate a făptuitorului constituind element

agravant al infracţiunii. Persoana care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat este

persoana oficial însărcinată3 cu paza persoanei reţinute sau deţinute legal. Îndatorirea de a păzi

are astfel înţelesul de obligaţie specială, sarcină precis determinată a unei persoane şi nu sensul

de obligaţie generală de pază, obligaţie ce incumbă tuturor celor care lucrează într-un loc de

deţinere. Paza poate fi colectivă, poate fi specială sau individuală. Persoana care are îndatorirea

de pază trebuie să fi înlesnit evadarea unui reţinut sau deţinut care era sub paza, supravegherea

sau îngrijirea sa şi nu pe cea a oricărui reţinut sau deţinut. Evadare poate fi înlesnită din

interiorul locului de deţinere ori din afara acestuia (de sub escortă), sau cu ocazia muncii

efectuate în afara locului de deţinere. Nu sunt socotite persoane care au îndatorirea de a păzi,

condamnaţii care, dând dovezi temeinice de îndreptare, sunt folosiţi pentru supravegherea altor

condamnaţi la locurile de muncă.

Participatia penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare şi complicitate.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii de înlesnirea evadării este statul, ca titular al

valorii sociale ocrotite - înfăptuirea justiţiei.

Subiect pasiv secundar există în ipoteza săvârşirii infracţiunii în modalitatea prevăzută

în alin. 2 fiind persoana asupra căreia s-au folosit violenţe, arme sau alte instrumente ori poate fi

şi unitatea de deţinere, când prin săvârşirea faptei s-au produs pagube acesteia.

II. Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii

2 A se vedea Al. Boroi, Drept penal român. Partea specială, ediţia a II-a, Ed. C.H. Beck., Bucureşti, 2008, p. 453.3 Persoana însărcinată a păzi pe cel care a evadat poate fi cea care efectuează paza, supravegherea, ori escorta deţinuţilor sau o persoană care supraveghează disciplina sau munca, ori conduita morală, instrucţia şi calificarea profesională sau igiena acestora.

4

1. Situaţia premisă

În cazul infracţiunii de înlesnirea evadării, situaţia premisă constă în preexistenţa unei

stări legale de reţinere sau deţinere a unei persoane. Fără ca o persoană să se afle în stare de

reţinere sau deţinere legală nu poate fi concepută şi deci săvârşită infracţiunea de înlesnirea

evadării. Astfel, ajutarea unei persoane care execută o măsură de siguranţă sau educativă, să

fugă sau înlesnirea evadării celui reţinut sau deţinut nelegal să se libereze, ori ajutorul dat unei

persoane în momentul în care este prinsă de organele de poliţie pentru a scăpa, nu constituie

infracţiunea prevăzută în art. 270 C.pen.4. Pentru unele din variantele agravate ale infracţiunii

din situaţia premisă face parte şi îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat a autorului, precum şi

existenţa unei învinuiri sau condamnări pentru o infracţiune prevăzută cu o pedeapsă mai mare

de 10 ani. Între infracţiunea de înlesnirea evadării şi cea de evadare există o legătură

indisolubilă, în sensul că înlesnirea nu poate exista în absenţa unei evadări în formă consumată

sau în forma tentativei, interdependenţa acestor infracţiuni nu determină existenţa unui coautorat

sau a complicităţii, fiecare fiind autorul propriei sale infracţiuni5.

2. Conţinutul constitutiv

Conţinutul constitutiv al infracţiunii de înlesnirea evadării este prevăzut în art. 270 alin.1

C.pen.. Fapta de înlesnirea evadării este incriminată în mai multe variante, din care una tip şi

cinci forme agravate plus forma atenuată a înlesnirii evadării din culpă.

2.1. Latura obiectivă

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de „a înlesni” evadarea persoanei

care se afla în stare de reţinere sau deţinere legală. Acţiunea de înlesnirea evadării se poate

realiza fie prin acte comisive, fie printr-o atitudine omisivă6. Acţiunea de înlesnire înseamnă

orice sprijin dat persoanei reţinute sau deţinute legal, pentru a evada. Înlesnirea evadării implică

faptul că persoana reţinută sau deţinută se hotărâse sau acceptase mai înainte îndemnul de a

evada. Îndemnul poate veni chiar din partea celui care va înlesni evadarea, existând concurs real

între instigare la evadare şi înlesnirea evadării.

4 Pentru detalii a se vedea V. Dongoroz, şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal roman, vol. IV, ediţia aII-a, Ed.Academiei RSR, Bucureşti, 1972, p. 236.5 Pentru detalii a se vedea site-ul online http://www.scribd.com/doc/95029059/licenta-docx.6 În această ipoteză, omisiunea este comisă cel mai frecvent de către o persoană care are îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat.

5

Înlesnirea evadării poate consta într-o contribuţie materială (ca de exemplu: procurarea

sau preparare mijloacelor care să servească la evadare, punerea la dispoziţie a banilor necesari

pentru achiziţionarea acestor mijloace, crearea unor condiţii favorabile săvârşirii evadării sau

înlăturarea unor obstacole), fie într-o contribuţie morala (de exemplu: darea de instrucţiuni,

procurarea de informaţii pentru orientarea făptuitorului, luarea de precauţiuni, promisiunea de a

favoriza pe autor după săvârşirea evadării etc.). Înlesnirea poate fi anterioară sau concomitentă

cu evadarea şi se poate realiza prin orice mijloace.

Cerinţe esenţiale. Acţiunea de înlesnire a evadării nu este suficientă pentru realizarea

laturii obiective a variantelor agravate fără îndeplinirea unor condiţii care constituie cerinţe

esenţiale în conţinutul obiectiv al acestora. Neîndeplinirea cerinţelor esenţiale face ca fapta să

constituie varianta simplă a infracţiunii.

1) Cerinţa privind calitatea autorului7, care trebuie să fie o persoană care avea îndatorirea de a

păzi pe cel care a evadat. Înlesnirea în cazul acesta poate fi săvârşită prin acţiune sau inacţiune,

cu intenţie sau din culpă.

2) Cerinţa esenţială cu privire la mijloacele prin care se săvârşeşte evadarea (mijloace care sunt

arătate în alin. 2 din art. 269 C.pen.), precum şi la numărul de persoane care săvârşesc împreună

fapta, prevăzută în prima parte a alin. 2 al art. 270 C.pen.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a

activitaţii de înfăptuire a justiţiei şi deci pentru relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată

prin această activitate. Când fapta de înlesnirea evadării s-a săvârşit în forma sa agravată,

prevăzută în art. 270 alin. 2, la urmarea imediată se pot adăuga şi unele urmări adiacente care

pot consta în vătămări aduse vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, produse

prin folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente.8

Legătura de cauzalitate există între acţiunea de înlesnirea evadării şi starea de pericol

care constituie urmarea imediată. Este suficient să se dovedească existenţa actului de înlesnirea

evadăriii şi aptitudinea sa de a uşura evadarea pentru ca raportul de cauzalitate să fie argumentat.

În cazul în care evadarea se săvârşeşte în condiţiile art. 269 alin. 2 C.pen., raportul de

cauzalitate subsidiar se dovedeşte prin argumentarea existenţei factorilor ce alcătuiesc conţinutul

agravantei evadări.

7 Cerinţă esenţială comună variantelor prevăzute în teza finală a dispoziţiilor din alin. 1, 2 si 3 şi în alin. 4 art. 270 C .pen.8 A se vedea V. Dongoroz, op. cit. , p.p. 237-238.

6

2.2. Latura subiectivă

Fapta de înlesnirea evadării este incriminată atât atunci când este săvârşită cu intenţie, cât

şi în când este săvârşită din culpă. Făptuitorul are intenţie când şi-a dat seama că prin acţiunea sa

înlesneşte o evadare, a prevăzut rezultatul9 acestei acţiuni şi a urmărit acest rezultat (intenţie

directă) sau, deşi nu l-a urmărit , a acceptat totuşi riscul producerii lui (intenţie indirectă).

Scopul şi mobilul activităţii infracţionale sunt irelevante pentru calificarea penală a

faptei. În ceea ce priveşte variantele agravate prevăzute în art. 270 alin. 2 şi 3 C.pen., este

necesar ca făptuitorul înlesnirii să ştie că ajută la o evadare în condiţiile art. 269 alin. 2 sau că

înlesneşte evadarea unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru

care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani. Pentru stabilirea culpei se va observa care

erau îndatoririle de serviciu ale făptuitorului şi, în raport cu acestea, care a fost conduita sa

concretă care a înlesnit evadarea. După ce s-a stabilit că funcţionarul avea îndatorirea de a-l păzi

pe cel care a evadat, incumbă acestuia sarcina de a proba inexistenţa vinovăţiei sale.

III. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

1. Formele infracţiuniiÎnlesnirea evadării fiind de regulă o infracţiune de acţiune (comisivă) şi cu execuţie lentă,

realizarea sa implică, de cele mai multe ori, o activitate care se desfăşoară în timp, parcurgând

toate fazele unei astfel de desfăşurări: pregătire, încercare, consumare şi epuizare. Fapta de

înlesnirea evadării este, în genere, precedată de o fază a pregătirii. Chiar şi înlesnirea realizată

prin omisiune e susceptibilă de acte preparatorii, doar înlesnirea evadării din culpă nu poate avea

o fază de pregătire.

Actele preparatorii nu sunt incriminate. Atunci când fapta a fost consumată ori a rămas

în forma tentativei, actele preparatorii efectuate de alţii decât autorul faptei, devin acte de

complicitate anterioară, dacă au contribuit la săvârşirea infracţiunii.

Tentativa există atunci când hotărârea de a săvârşi acţiunea de înlesnirea evadării a fost

pusă în executare, dar a fost întreruptă sau a rămas fără rezultat. Înlesnirea evadării are

caracterul unor acte de complicitate la infracţiunea de evadare, iar Codul penal nu sancţionează

tentativa de complicitate, fiind vorba însă de o infracţiune de distinctă tentativa infracţiunii de

înlesnirea evadării săvârşită cu intenţie este incriminată potrivit art. 270 alin. 5 C.pen.

9 Rezultatul este crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei prin evadarea persoanei reţinute sau deţinute legal.

7

Consumarea are loc în momentul în care executarea acţiunii de înlesnire dusă până la

capăt10 a avut ca efect evadarea sau tentativa de evadare şi s-a creat starea de pericol pentru

relaţiile sociale privind înfăptuirea justiţiei. Înlesnirea evadării fiind în corelaţie cu infracţiunea

de evadare, ca şi aceasta, nu este susceptibilă de forma continuată sau continuă, activitatea

infracţională se epuizează deci în momentul consumării infracţiunii.

2. Modalităţi

În alin.1, teza I al art. 270 este reglementată forma simplă a infracţiunii care priveşte

înlesnirea evadării simple (art. 269 alin. 1). Infracţiunea are cinci forme agravate, prevăzute în

alin. 1 ipoteza II-a, alin. 2 şi 3. Modalităţile agravate absorb în conţinutul lor modalitatea simplă

a infracţiunii de înlesnirea evadării.

I. Prima formă agravată există, potrivit alin. 1, ipoteza a II-a, dacă fapta s-a săvârşit de

către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Tentativa se pedepseşte.

Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 7 ani

II. A doua formă agravată există, potrivit alin. 2, ipoteza I, dacă fapta a fost săvârşită în

condiţiile art. 269 alin. 2 C.pen. Textul de lege la care se face trimitere se referă la evadarea

săvârşită prin folosirea de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de două sau mai multe

persoane împreună. Tentativa se pedepseşte. Sancţiunea constă în închisoare de la 2 la 8 ani.

III. A treia formă agravată există, potrivit alin. 2, ipoteza a II-a, dacă fapta din ipoteza I

este săvârşită o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Tentativa se

pedepseşte. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 10 ani.

IV. A patra formă agravată există, potrivit alin. 3, ipoteza I, dacă are loc înlesnirea

evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea

prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani. Tentativa se pedepseşte. Sancţiunea constă în închisoare

de la 3 la 10 ani.

V. A cincea formă agravată există, potrivit alin. 3, ipoteza a II-a, dacă fapta din ipoteza I

este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat. Tentativa se

pedepseşte. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 la 12 ani.

Înlesnirea evadării din culpă, prevăzută în art. 270 alin 4 C.pen este o formă atenuantă

a infracţiunii11. Ea constă în săvârşirea faptei din culpă de către cel care avea îndatorirea de a

păzi pe cel care a evadat. Culpa poate îmbrăca oricare din modalitaţile prevăzute în art. 19 pct. 2

10 T. Toader, Drept penal român. Partea specială, ediţia aV-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 325.11 Pentru mai multe detalii a se vedea M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Partea specială, ediţia a III-a. Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 490.

8

Cod Penal, adică culpa simplă sau culpa cu prevedere. Pedeapsa pentru înlesnirea evadării din

culpă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

3. Sancţiuni.

Înlesnirea, prin orice mijloace, a evadării se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar

dacă fapta s-a săvârşit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În cazul în care înlesnirea evadării a fost comisă prin folosirea de violenţe, de arme sau

de alte instrumente ori de către două sau mai multe persoane împreună, aceasta se pedepseşte cu

închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a

păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Înlesnirea evadării unei

persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o

pedeapsă mai mare de 10 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este

săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este

închisoarea de la 3 la 12 ani. Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul celor condamnaţi

definitiv la pedepse mai mici de 10 ani, dacă pentru fapta săvârşită legea prevede o pedeapsă

mai mare de 10 ani. Înlesnirea evadării săvârşită din culpă de către o persoană care avea

îndatorirea de a păzi pe cel evadat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani12.

Persoana juridică se sancţionează, în toate ipotezele de incriminare, cu amendă cuprinsă

între 5.000 şi 600.000 lei, potrivit art. 71 C.pen., cu excepţia situaţiei prevăzute în alin. 3, teza II,

când cuantumul amenzii va fi între 10.000 lei şi 900.000 lei

IV. Explicaţii complementare

1. Aspecte procesualeAcţiunea penală pentru infracţiunea de înlesnirea evadării se pune în mişcare din oficiu.

Urmărirea şi judecata se desfăşoară potrivit regulilor de procedură obişnuită. Competenţa de

urmărire revine procurorului de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în

primă instanţă cauza, conform art. 209 alin. 4 C. proc. pen. Această competenţă de judecată în

primă instanţă revine tribunalului, conform art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., atât pentru varianta

simplă cât şi pentru variantele agravante ale infracţiunii13.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 5 ani în cazul variantei simple a

infracţiunii şi pot ajunge până la 10 ani pentru variantele agravante, iar termenul de prescripţie a

12 A se vedea Al. Boroi, op.cit., p. 456.13 A se vedea site-ul online http://www.scribd.com/doc/95029059/licenta-docx.

9

executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, adică, în funcţie

de pedeapsa pronunţată de instanţă, de la minim 5 ani şi 3 luni la maxim 17 ani.

2. Precedente legislative

Codul penal de la 1864 incrimina fapta de înlesnirea evadării în art. 194, în alin.1

înlesnirea evadării săvârşită de orice persoană, iar în alin. 2 înlesnirea evadării săvârşită de către

un gardian.

În Codul penal de la 1936 era prevăzută fapta de înlesnirea evadării în art. 295,

sancţiunea pentru varianta simplă (alin.1) era închisoarea corecţională de la 2 luni la 1 an, iar

pentru varianta agravată prevăzută în alin 2 ( dacă pentru înlesnirea evadării s-au procurat

arestatului arme, chei sau alte instrumente) era închisoarea corecţională de la 6 luni la 2 ani.

Codul penal anterior incrimina în art. 296 înlesnirea evadării de către un gardian,

supraveghetor sau organ executor al unei autorităţi, prevăzând în alin. 1 ca pedeapsă temniţa

grea de la 3 la 5 ani şi degradarea civică de la 3 la 5 ani. În alin. 2 şi 3 ale art. 296 erau prevăzute

unele agravante, pedeapsa pentru agravanta din alin. 3 putând fi chiar munca silnică pe viaţă; în

alin. 4 al art. 296 era incriminată fapta săvârşită din culpă, pentru care era prevăzută închisoarea

corecţională de la 1 la 3 ani14.

3. Înlesnirea evadării în Noul Cod penal

Legiuitorul incriminează în Noul Cod penal înlesnirea evadării în art. 286, în alin. 1 este

prevăzută infracţiunea în forma tip, iar în alin. 2 regăsim agravantele prevăzute de alin. 2, teza I

şi alin. 3, teza I art. 270 în actuala reglementare, cu diferenţa că s-a renunţat la modalităţile

„folosirii de alte instrumente” şi „săvârşirii faptei de către două sau mai multe persoane

împreună”, introducându-se în schimb alte tri modalităţi : „folosirea de substanţe narcotice sau

paralizante”, „înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare” şi

„înlesnirea evadării unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege

cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau condamnate la o astfel

de pedeapsă”. În alin. 3 este prevăzută o altă formă agravată care corespunde cu alin. 2, teza a II-

a şi alin. 3, teza a II-a, art. 270 din reglementarea în vigoare. Săvârşirea din culpă este

incriminată în alin. 4, în aceleaşi condiţii ca şi în actualul Cod penal. În ultimul alineat este

prevăzută sancţionarea tentativei la infracţiunile prevăzute în alin. 1-315.

14 Pentru detalii a se vedea V. Dongoroz, op. cit., p. 242.15 Gh. Ivan, Drept penal român. Partea specială, ediţia aII-a, Ed. C.H. Beck., Bucureşti, 2010, p. 526.

10

Elemente de drept comparat

Infracţiunea de înlesnirea evadării a fost incriminată şi în legislaţiile altor ţări, cum ar fi

de exemplu în Codul penal al R.D. Germane în art. 235 sau în Codul penal francez, art. 237 şi

următoarele, în secţiunea “evadarea deţinuţilor sau a prizonierilor de război”, care incriminează

atât înlesnirea din neglijenţă a evadării cât şi înlesnirea cu intenţie a acesteia. Subiectul activ este

o persoană care avea oficial în pază pe cel care a evadat. Art. 238 alin. 2 incriminează şi fapta

oricărei persoane de a înlesni o evadare. Faptele au agravante în funcţie de sancţiunile prevăzute

de lege pentru infracţiunea de care era acuzat sau condamnat cel care a evadat precum şi în

raport de natura acestora.

Concluzii

Faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei reprezintă un pericol grav şi serios

obstacol pentru normala desfăşurare a activităţii organelor însărcinate cu înfăptuirea justiţiei.

Incriminarea acestor fapte constituie apărarea prin mijloace de drept penal a realizării operei de

justiţie. Justiţia reprezintă o valoare socială deosebit de importantă, de a cărei înfăptuire depinde

întreaga ordine şi securitate socială. Orice faptă îndreptată împotriva activităţii de înfăptuire a

justiţiei este o atingere adusă relaţiilor sociale ,fiindcă acolo unde justiţia este împiedicată de a

se înfăptui normal acolo dispare securitatea relaţiilor sociale.

Faptele prin care se aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei sunt deci manifestări

antisociale care, lovind în activitatea justiţiei lovesc, în realitate, în ordinea socială şi în

ansamblul relaţiilor sociale, formarea şi desfăşurarea normală a acestora fiind grav periclitate

când realizarea justiţiei nu mai este posibilă.

Înlesnirea evadării este o infraţiune cu un ridicat grad de pericol social determinat de

riscurile la care societatea este supusă când un infractor este liber şi poate comite alte infracţiuni

din dorinţa de a-şi păstra libertatea. Această infracţiune nu are nici o motivaţie plauzibilă,

deoarece necesitatea arestării unui infractor, stabilită prin lege, poate fi decisă doar de către cei

chemaţi să înfăptuiască justiţia.

11

Bibliografie

o Boroi, Al., Drept penal român. Partea specială, ediţia aII-a, Ed. C.H. Beck.,

Bucureşti, 2008.

o Dongoroz, V. S. Kahane,Ion Oancea,Rodica Stănoiu,Iosif Fodor,NicoletaIliescu,

C-tin Bulai, Victor Roşca şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal

roman, vol. IV, ediţia aII-a, Ed.Academiei RSR, Bucureşti, 1972.

o Ivan, Gh., Drept penal român. Partea specială, ediţia aII-a, Ed. C.H. Beck.,

Bucureşti, 2010.

o Nistoreanu, Gh., Boroi, Al., Drept penal. Curs selectiv pentru examenul de

licenţă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.

o Toader, T. - Drept penal român. Partea specială, ediţia aV-a, Ed. Hamangiu,

Bucureşti, 2010.

o Udroiu, M., Drept penal. Partea generală. Partea specială, ediţia a III-a. Ed. C.H.

Beck., Bucureşti, 2011.

o http://www.scribd.com/doc/95029059/licenta-docx

12