Influenţa temperamentului

Influenţa temperamentului asupra stimei de sine

Burcuş Eliza, Psepolschi Mihaela, Terente IoanaAnul I, seria II, grupa 8

1. Rezumat :

Cercetarea de faţă îşi propune să dovedească existenţa unor diferenţe între tipurile temperamentale şi nivelul stimei de sine cu ajutorul chestionarului de stimă de sine Rosenberg şi al testului legat de temperament. Subiecţilor li s-a cerut să completeze două chestionare: unul de stimă care sa reflecte nivelul de stima si respectiv unul de temperament din care să rezulte tipul temperamental. Studiul a fost realizat pe un eşantion ales aleatoriu de 30 de subiecţi cu vârste cuprinse între 17-25 ani, dintre care 14 fete si 16 baieţi provenind din mediul universitar , liceal, dar si salariaţi. Datele rezultate din cele doua chestionare au fost prelucrate confirmând astfel ipoteza conform căreia există diferenţe între tipurile temperamentale şi nivelul stimei de sine. Prin urmare intervenţia variabilei independente (temperamentul) a condus la obţinerea unei influenţe imporatnte din punct de vedere statistic asupra nivelului de stimă.

Cuvinte cheie: temperament; stimă de sine

2. Introducere: Temperamentul şi stima de sine sunt doi termeni ce nu sunt utilizaţi împreună foarte adesea deoarece se deosebesc din foarte multe puncte de vedere. În primul rând, temperamentul este înnăscut şi nu poate fi modificat, în cel mai bun caz poate fi mascat de abilităţile dobândite în mediul social, în timp ce stima de sine se dobândeşte pe parcursul vieţii şi poate fi foarte uşor modificată. Pentru a înţelege mai bine diferenţele dintre cei doi termeni care fac subiectul cercetării noastre vom încerca să îi definim cât mai clar. Temperamentul este o latură a personalităţii, mai exact latura dinamico – energetică, explicată de faptul că temperamentul este cel care ne arată cât de activă este o persoană, cât de mari sunt resursele ei energetice şi cum le consumă. (Zlate, 2009) Un alt element important în ceea ce priveşte temperamentul este faptul că nu există un temperament pur, fiecare om dispunând de trăsături specifice mai multor temperamente, dar un singur temperament este cel care predomină şi care poate fi cel mai uşor de identificat şi de observat. De-a lungul timpului s-au făcut mai multe clasificări ale temperamentului, acestea devenind din ce în ce mai complexe. Primii care au făcut o clasificare a tipologiilor temperamentele sunt medicii Antichităţii, Hipocrate şi Galenus, care au facut această clasificare în funcţie de substanţele existente în corp ( sânge, limfă, bila galbenă şi bila neagră). Corespondenţa propusă a fost următoarea: sânge – sangvinic, limfă – flegmatic, bila galbenă –

Page 1

Influenţa temperamentului

coleric şi bila neagră – melancolic. Ulterior, Carl Gustav Jung a clasificat temperamentul în funcţie de orientarea atenţiei spre sine (introversie) sau spre ceilalţi (extroversie). Astfel, s-a ajuns la concluzia că melancolicii şi flegamticii sunt introvertiţi, iar colericii şi sangvinicii sunt extrovertiţi. H. J. Eysenck a clasificat la rândul său temperamentele în funcţie de stabilitatea sau instabilitatea emoţională. Colericii şi melancolicii au fost consideraţi instabili emoţional, iar flegmaticii şi sangvinicii stabili din punct de vedere emoţional. Tipologia pe care noi am utilizat-o în cercetarea noastră este cea a şcolii franco – olandeze, adică cea care îi are ca autori pe psihologii olandezi G. Heymans şi E. D. Wiersma a căror clasificare va fi reluată şi precizată de psihologii francezi Rene le Senne şi Gaston Berger.Ei au pornit de la ideea că temperamentul se compune din trei elemente esenţiale – emotivitate, activism şi rezonanţă – a căror îmbinare determină opt tipuri temperamentale (Zlate, 2009 ):

emotiv + activ + secundar = pasionat emotiv + activ + primar = coleric emotiv + nonactiv + secundar = sentimental emotiv + activ + primar = nervos nonemotiv + activ + secundar = flegmatic nonemotiv + activ + primar = sangvinic nonemotiv + nonactiv + secundar = apatic nonemotiv + nonactiv + primar = amorf

Emotivitatea exprimă modul în care oamenii răspund din punct de vedere afectiv la diferite situaţii. Activismul are în vedere capacitatea sau incapacitatea unui individ de acţiona în cele mai multe circumstanţe, dinammica sa. Rezonanţa se referă la efectul pe care îl au diferite evenimente asupra noastră. Persoanele primare sunt ancorate în prezent, în timp ce persoanele secundare sunt introvertite şi influenţate de trecut. Am ales această tipologie datorită faptului că este diversificată, fapt ce ne-a facut să considerăm că astfel avem parte de o mai mare precizie. Pentru a înţelege modul în care temperamentul influenţează personalitatea şi în opinia noastră stima de sine, vom caracteriza pe scurt fiecare dintre cele opt tipuri temperamentale. Pasionaţii sunt ambiţioşi, dominatori, apţi pentru a conduce, serviabili, onorabli, iubesc societatea. Colericii sunt generoşi, plini de vitalitate, cred în progres. Sentimentalii dau dovadă de introversie, meditaţie, timiditate, vulnerabiliatate. Nervoşii muncesc neregulat doar ce le place, sunt repede seduşi şi repede consolaţi. Sangvinicii sunt extrovertiţi, politicoşi, sceptici, ironici, oportunişti. Apaticii sunt închişi secretoşi, taciturni, onorabili, cinstiţi. Amorfii sunt disponibili, toleranţi prin indiferenţă, neglijenţi, leneşi, nepunctuali. În contrast cu temperamentul, stima de sine se formează în contextul social reprezentând latura afectivă a eului social „incluzând sinteza autoevaluărilot pozitive şi negative într-un anumit registru emoţional ce alimentază, iubirea de sine, autoîncrederea şi calitatea imaginii de sine” ( L.Mitrofan, 2004, p.31). Psihologii care au cercetat stima de sine (apud. L.Mitrofan, Branden N., 1996,Coopersmith S., 1967; Burns R.B., 1979 etc.) apreciază că stima de sine de

Page 2

Influenţa temperamentului

nivel ridicat corelează cu raţionalitatea, intuiţia, creativitatea, independenţa, flexibilitatea, capacitatea persoanei de a-şi recunoaşte şi corecta greşelile, în timp ce stima de sine scăzută se asociază cu negarea realităţii, iraţionalitatea, reacţii defensive, teama de nou şi necunoscut, comportament servil sau tiranic, anxios şi ostil. Până acum am vorbit doar despre diferenţele dintre temperament şi stimă de sine, dar punctul în care ele se întâlnesc ne-a făcut pe noi să alegem această temă de cercetare. Am menţionat în definiţia stimei de sine faptul că este rezultatul autoevaluărilor pe care ni le facem, de unde rezultă imediat subiectivitatea acestor evaluări pe care se fundamentează stima de sine. Aşadar, modul în care aceste autoevalări sunt făcute depinde foarte mult de modul propriu de a raţionaliza, de a-şi imagina, de a comunica şi de a relaţiona al persoanei, iar acest mod specific este dat în cea mai mare parte de temperament. În ceea ce priveşte stima de sine s-au realizat multe cercetări în vederea observării modului în care stilul parental, consumul de droguri sau adolescenţa influenţează stima de sine. De exemplu, Kalliope Kounenou (2010) a studiat modul în care consumul de droguri sau alcool influenţează stima de sine. Rezultatul său a fost acela că nu există o legătură semnificativă între consumul de substanţe toxice şi stima de sine. O altă cercetare în acest sens a fost cea a Valeriei Negovan şi a Elpidei Bagana (2011) prin care a fost studiat modul în care vulnerabilitatea către depresie influenţează stima de sine. În urma acestei cercetării a rezultatul a fost că această vulnerabilitate către depresie duce la o stimă de sine scăzută. Studiul de faţă urmăreşte să descopere modul în care temperamentul influenţează intensitatea stimei de sine.

3. Metodologie

Page 3

Influenţa temperamentului

a) Ipoteză:

Temperamentul influenţează în mod semnificativ intensitatea stimei de sine.

b) Variabile: Variabila dependentă: stima de sineVariabile independentă: temperamentul

c) Participanţi

La acest studiu au participat 30 de persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, dintre care 14 băieţi şi 16 fete, din mediul universitar şi liceal, dar şi persoane salariate.

d) Instrumente

În acest studiu am utilizat pentru măsurarea stimei de sine scala Rosenberg (Self-Esteem Scale – RSES). Aceasta a fost întocmită de sociologul american Morris Rosenberg în anul 1965 şi tot în acest an a fost publicată în „Society and the adolescent self-image ” Princeton, NJ: Princeton University Press. Acest chestionar conţine zece întrebări evaluate pe o scală de la 1 la 4 unde 1. Pentru întrebările 1, 2, 4, 6, 7 cifra 4 înseamnă acord puternic, 3 – acord moderat, 2 – dezacord moderat, iar 1 – dezacord puternic. Pentru restul întrebărilor (3, 5, 8, 9, 10), evaluarea se face invers, 1 semnifică acordul puternic, 2 – acord moderat, 3 – dezacord moderat, iar 4 – dezacord puternic. Punctajul obţinut poate fi cuprins între 10 şi 40, iar dacă este inclus în intervalul 10 – 20 rezultă o stimă de sine scăzută, dacă se află între 20 – 30 rezultă o stimă de sine moderată, iar dacă rezultatul este între 30 – 40 se observă o stimă de sine ridicată.

e) Procedura

Experimentatorul a ţinut un instructaj prin care s-a asigurat că subiecţii ştiu ce să facă . Instructajul primit de subiect a fost la chestionarul cu stima de sine “încercuiti numărul care consideraţi că vi se potriveşte” iar la testul de temperament “alegeţi una dintre cele 2 posibilităţi care vă reprezintă”

4. Rezultate

Page 4

Influenţa temperamentului

Datele obţinute în urma aplicării testului Rosenberg şi a celui de temperament au fost introduse în programul statistic computerizat SPSS cu ajutorul căreia s-a putut aplica analiza de varianţă unifactorială (ANOVA), procedură prin care am putut testa dacă diferenţa mediilor stimei de sine diferă în cazul celor şase temperamente.

stima

Sum of Squares df Mean Square F Sig.

Between Groups 693,617 5 138,723 8,153 ,000

Within Groups 408,383 24 17,016

Total 1102,000 29

Tabelul nr. 1

În tabelul numărul 1 observăm faptul că varianţele celor şase grupuri sunt egale deoarece probabilitatea asociată testului Levene este mai mare decât 0,05 ( F=8,153). Se poate observa şi faptul că probabilitatea ca rezultatul obţinut să se datoreze întâmplării este destul de mică (p<0,05), de unde rezultă confirmarea ipotezei cercetării potrivit căreia temperamentul influenţează stima de sine. Din punct de vedere psihologic, acest lucru sugerează faptul că stima de sine nu este influenţată doar de factorii de mediu şi cei sociali, ci şi de elemente înnăscute ale personalităţii.

Figura nr.1

În figura numărul 1 se poate observa faptul că participanţii cu temperament amorf au stima de sine cea mai ridicată ( m=34,20) fiind urmaţi de colerici, sangvinici, sentimentali, cei cu

Page 5

Influenţa temperamentului

temperament nervos, iar cei cu temperamet melacolic au stima de sine cea mai scăzută (m=20,6). Faptul că cei cu temperament amorf au stima de sine ridicată poate reprezenta un factor surpriză dat fiind nivelul lor scăzut de sociabilitate, dar pe de altă parte acest rezultat poate fi explicat de strategia lor de a trata majoritatea lucrurilor cu indiferenţă. Pe de altă parte, stima scăzută la cei cu temperament melancolic a reprezentat un rezultat previzibil datorită mai ales sensibilităţii excesive a acestora. În tabelul numărul 2 sunt prezentate mediile stimei de sine ale fiecărui grup, precum şi abaterea standard, eroarea standard, valoarea minimă şi maximă pentru fiecare grup.

Descriptives

stima

N Mean Std. Deviation Std. Error 95% Confidence Interval for

Mean

Minimum Maximum

Lower Bound Upper Bound

nervos 5 24,60 5,320 2,379 17,99 31,21 17 30

sentimental 6 26,17 5,154 2,104 20,76 31,58 20 34

coleric 5 33,60 ,894 ,400 32,49 34,71 33 35

sangvinic 5 30,40 2,702 1,208 27,05 33,75 26 33

amorf 4 34,25 3,948 1,974 27,97 40,53 31 39

melancolic 5 20,60 4,561 2,040 14,94 26,26 14 25

Total 30 28,00 6,164 1,125 25,70 30,30 14 39

Tabelul nr.2

5. Concluzii

Page 6

Influenţa temperamentului

Am pornit în acest studiu, aşa cum am precizat la început, de la ideea că temperamentul influenţează nivelul stimei de sine .În urma studiului efectuat şi a datelor obţinute am ajuns la concluzia că exista intra-devăr diferenţe între tipurile temperamentale şi scorurile obţinute la chestionarul legat de stima de sine , astfel s-a dovedit că intervenţia variabilei independente (temperamentul) a dus la obţinerea unei diferenţe semnificative din punct de vedere statistic asupra nivelului de stimă..De asemenea rezultatele au aratat ca nivelul cel mai crescut de stima de sine il au amorfii in timp ce melancolicii au obtinut scorul cel mai scăzut dintre toate tipurile temperamentale. Experimentul a putut demonstra ipoteza cercetarii, cu toate acestea rezultatele au o valoare limitata în primul rând datorită numarului mic de subiecţi (N=30), esantion care nu poate fi considerat reprezentativ.Un alt obstacol în cadrul experimentului o reprezintă validitatea rezulatelor chestionarului de stima de sine , deoarece scorurile pot fi afectate de dispoziţia sau evenimente recente pe care le-a trăit subiectul. De asemenea, nici rezultatele testului de temperament nu sunt cu siguranta adevarate deoarece subiectul putea să aleagă variantele care se apropiau de modelul personal ideal şi nu de cel adevărat.

6. Bibliografie:

Kounenou, K. (2010). Exploration of the relationship among drug use & alcohol drinking,

Page 7

Influenţa temperamentului

entertainment activities and self-esteem in Greek University students. Procedia - Social and Behavioral Sciences, Volume 2, Issue 2, 1906-1910.

Mitrofan, L. (2004). Elemente de psihologie socială. Bucureşti: Editura SPER.

Negovan, V. (2011). A comparison of relationship between self esteem and vulnerability to depression among high school and freshmen university students. Procedia - Social and Behavioral Sciences, Volume 30, 1324-1330

Zlate, M. (2009). Fundamentele psihologiei. Bucureşti: Editura Polirom.

www.scribd.ro , data consultării 14.05.2013

www.wordpress.ro, data consultării 14.05.2013

Anexa 1 – Testul Rosenberg

Page 8

Influenţa temperamentului

Page 9