Industria farmaceutică.docx

15
ndustria farmaceutică (I). De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate de Alex Ionescu „Istoria omenirii devine din ce în ce mai mult o cursă între educaţie şi catastrofă.” H.G. Wells (1866-1946) The Fate of Homo Sapiens. „Oare folosesc la ceva, cu adevărat, în prezent, aceste medicamente nemaipomenite, dacă luăm în considerare efectele lor secundare îngrozitoare? Răspunsul, din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă independenţi de industria farmaceutică este foarte simplu: NU!” (John Virapen). I. Industria farmaceutică – rădăcini Scotocind gigantica cantitate de informaţii oferită de articole, site-uri de internet şi cărţi referitoare la istoria industriei chimice, ies la iveală o serie de realităţi cutremurătoare. Urmărind să descoperim rădăcinile acestei industrii, găsim două filoane puternice: unul germano-elveţian şi un altul american. În prezent, ambele au multiple ramificaţii. Există numeroase dovezi care arată că de-a lungul deceniilor aceste două carteluri au dominat şi domină nu numai lumea medicamentelor de sinteză, a pesticidelor, fertilizatorilor, combustibililor şi armelor chimice şi biologice, dar şi lumea bancară, cea a mass-mediei şi cea geopolitică. Este vorba de cartelul german cunoscut în trecut sub numele de I.G. Farben şi de cel patronat de Rockefelleri. Cartelul german I.G. Farben Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru dresuri. La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de medicamente pentru început novocaină şi aspirină. Cu câţiva ani înaintea primului război mondial, oamenii de ştiinţă Fritz Haber (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1918) şi Carl Bosch (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1931) de la BASF, au inventat un procedeu de a „fixa” azotul din aer. Ei presupuneau că la nivel planetar se vor termina nitraţii organici care erau utilizaţi ca fertilizatori, de aceea s-au gândit la o modalitate de „stocare” a azotului prezent în aer. Însă nitraţii puteau fi folosiţi şi

Transcript of Industria farmaceutică.docx

Page 1: Industria farmaceutică.docx

ndustria farmaceutică (I). De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate

de Alex Ionescu 

„Istoria omenirii devine din ce în ce mai mult o cursă între educaţie şi catastrofă.” H.G. Wells (1866-1946) The Fate of Homo Sapiens.„Oare folosesc la ceva, cu adevărat, în prezent, aceste medicamente nemaipomenite, dacă luăm în considerare efectele lor secundare îngrozitoare? Răspunsul, din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă independenţi de industria farmaceutică este foarte simplu: NU!” (John Virapen).

I. Industria farmaceutică – rădăcini

Scotocind gigantica cantitate de informaţii oferită de articole, site-uri de internet şi cărţi referitoare la istoria industriei chimice, ies la iveală o serie de realităţi cutremurătoare. Urmărind să descoperim rădăcinile acestei industrii, găsim două filoane puternice: unul germano-elveţian şi un altul american. În prezent, ambele au multiple ramificaţii. Există numeroase dovezi care arată că de-a lungul deceniilor aceste două carteluri au dominat şi domină nu numai lumea medicamentelor de sinteză, a pesticidelor, fertilizatorilor, combustibililor şi armelor chimice şi biologice, dar şi lumea bancară, cea a mass-mediei şi cea geopolitică. Este vorba de cartelul german cunoscut în trecut sub numele de I.G. Farben şi de cel patronat de Rockefelleri.

Cartelul german I.G. Farben

Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru dresuri. La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de medicamente – pentru început novocaină şi aspirină. Cu câţiva ani înaintea primului război mondial, oamenii de ştiinţă Fritz Haber (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1918) şi Carl Bosch (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1931) de la BASF, au inventat un procedeu de a „fixa” azotul din aer. Ei presupuneau că la nivel planetar se vor termina nitraţii organici care erau utilizaţi ca fertilizatori, de aceea s-au gândit la o modalitate de „stocare” a azotului prezent în aer. Însă nitraţii puteau fi folosiţi şi ca explozibil. Astfel, după începerea primului război mondial, când Anglia încetase să mai exporte nitraţi către Germania, această problemă a fost rezolvată de industria chimică. Folosind procesul Haber-Bosch se furniza armatei germane explozibili făcuţi cu ajutorul azotului din aer. Haber a inventat şi apoi firma a furnizat şi gaz otrăvitor,

Page 2: Industria farmaceutică.docx

a cărui utilizare a condus la moartea a aproximativ 91.000 de oameni şi a afectat sănătatea a 1,3 milioane de oameni în primul război mondial.

În timpul războiului, mai multe companii germane printre care BASF, Bayer, Hoechst, Agfa au fost nevoite să lucreze împreună. După primul război mondial, aceste firme, dorind să îşi redobândească poziţiile la nivel mondial, au decis să realizeze o  semifuziune care a dus la apariţia cartelul I.G. Farben. În 1920, I.G. Farben (având numele întreg Interessen Gemeinschaft Farbenindustrie Aktiengesellschaft) era cel mai mare conglomerat producător de medicamente, substanţe chimice şi vopseluri. Sediul a fost ales în Frankfurt, pentru poziţia sa centrală şi a accesibilităţii.În 1920, investiţia cea mai riscantă a lui I.G. Farben a fost un proiect Bosch, prin care se urmărea fabricarea de combustibil din cărbune. Germania avea mult cărbune dar niciun pic de petrol. Bosch a crezut că aceşti carburanţi vor deveni o afacere profitabilă pentru nemţi când rezervele mondiale de petrol se vor sfârşi. Dar descoperirea, la vremea respectivă, a unui zăcământ de petrol în Texas a făcut ca preţul petrolului să scadă puternic şi rivalii lui I.G. Farben să dorească stoparea proiectului. Atunci firma şi-a îndreptat atenţia spre sfera politică. Se pare că încă de la începutul secolului XX industria chimico-farmaceutică a fost activă în domeniul lobby-ului politic (termenul „lobby” desemnează actul de a urmări influenţarea deciziilor luate de oficiali, cel mai adesea în domeniul legislativ). Primul „campion” în domeniul politic pentru I.G. Farben, în 1931, a fost Heinrich Brüning de la Partidul de Centru. Următorul „campion”, în 1933, a fost Hitler. După 6 ani, când diviziile armatei germane intrau în Polonia, maşinile acestora aveau anvelope de cauciuc sintetic I.G. Farben şi motoare care consumau combustibil sintetic I.G. Farben. Mai apoi, lagărele de concentrare au folosit gaz ucigător I.G. Farben, inventat de fapt pentru a fi utilizat ca pesticid. Se spune că Bosch, omul de ştiinţă care a inventat multe dintre „produsele” care au generat atât de multă suferinţă şi au ucis atât de multe fiinţe umane în cele două războaie mondiale, spre finele anilor ‘30 era scufundat în depresie şi alcoolism.Pe măsură ce naziştii invadau ţările Europei, I.G. Farben prelua controlul companiilor chimice din ţările respective. Dacă aceste preluări forţate erau bune pentru afaceri, sclavia era şi mai bună. În loc de „muncă, nu vorbe”, multe dintre lagăre aveau pe porţi inscripţia „munca vă va face liberi”. A fost cel mai sinistru slogan din istoria omenirii, pentru că prin „liberi” se înţelegea „morţi datorită epuizării”. I.G. Farben a creat propriul lagăr privat numit Monowitz – cunoscut de asemenea ca Auschwitz III. Monowitz, situat în Polonia, era cel mai mare complex industrial german din afara graniţelor şi cea mai mare fabrică I.G. Farben. Mai era cunoscut şi sub numele de I.G. Auschwitz. Locul amplasării a fost ales datorită resurselor bogate de apă şi cărbune din zonă, dar şi pentru munca gratuită pe care o prestau cei din lagărele de

Page 3: Industria farmaceutică.docx

concentrare Auschwitz I şi II. Diferitele tipuri de gaz şi numeroase medicamente produse de I.G. Farben au fost testate pe prizonierii de la Auschwitz, transformaţi în felul acesta în cobai umani. Mulţi dintre cobaii umani au murit datorită acestor experimente. Unul dintre doctorii SS de la Auschwitz, dr. Helmut Vetter, mult timp angajat al firmei Bayer, a fost implicat în testarea experimentală a vaccinurilor şi medicamentelor pe deţinuţi. El a fost executat după război, ca urmare a deciziei tribunlului de la Nürnberg pentru că a administrat deţinuţilor injecţii fatale. Este unul dintre puţinii care au fost executaţi, din toţi cei care au participat la genocidul monstruos care a avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial în lagărele de concentrare. Bayer trimitea constant „noi preparate” care să fie testate pe prizonieri. Însă nu acesta a fost începutul şi, din păcate, nici sfârşitul departamentului foarte profitabil de arme biologice al firmei Bayer. În 1948, la procesul de la Nürnberg, un mic număr de directori de la I.G. Farben, toţi martori sau/şi chiar autori ai genocidului săvârşit, au fost declaraţi vinovaţi de ucidere în masă. Din cauza presiunilor făcute de legislatorii de dreapta din Statele Unite, care considerau că adevăratul inamic era „comunismul, nu afaceriştii germani”, aceşti directori au fost toţi scoşi din puşcărie după patru ani. În ciuda introducerii gazului de luptă, a muncii forţate, a „pricipiului Führer-ului”, în ciuda încurajării anti-semitismului, în ciuda faptului de a fi fost cei mai mari suporteri financiari ai nazismului, ei au fost toţi achitaţi, curtea stabilind că nu erau suficiente dovezi „pentru cunoaşterea rezultatului imediat” al acţiunilor lor. Pe cât de neverosimilă pare această decizie, pe atât de adevărată este.

La 15 ani după ce au fost condamnaţi de tribunalul de la Nürnberg pentru crime de război, cei de la Bayer, BASF şi Hoechst, adică I.G. Farben, au devenit „arhitecţii” unei noi criminale ofense aduse drepturilor omului: Comisia Codex Alimentarius înfiinţată în 1962 (după cum susţine dr. Rath Health Foundation)!!!  Cei care au format comisia pentru Codex Alimentarius nu sunt alţii decât cei condamnaţi ca şi criminali de război la tribunalul de la Nürnberg!! Probabil că aceşti criminali urmăresc ca „alimentele” pe care nu au reuşit să le testeze pe deţinuţii din lagăr, pentru că la momentul respectiv nu existau sau nu exista încă ideea, să fie „testate” pe întreaga populaţie a planetei. Şi aceasta în niciun caz pentru că ar dori binele oamenilor. Numele Codex Alimentarius nu este un accident! Acest nume a fost dat de aceleaşi companii şi ACEIAŞI NAZIŞTI care au dat deţinuţilor de la Auschwitz sloganul „Arbeit mach frei” = „munca te face liber” (am precizat mai sus care era de fapt înţelesul sinistru al acestui slogan). Aşa cum au dovedit din plin acţiunile lor în timpul războiului, nu au nicio dorinţă reală de îmbunătăţire a vieţii oamenilor, ci de „rarefiere” a populaţiei globului. Dacă nu credeţi, citiţi cu atenţie toate documentele

Page 4: Industria farmaceutică.docx

referitoare la TOATE experimentele care s-au realizat pe deţinuţii din lagăre, experimente făcute cu scopul de a vedea cum se poate crea o rasă pură, ariană, sau cu scopul de a testa diferitele medicamente sau substanţe create de I.G. Farben, dar nu pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor! Altfel, în momentul în care ar fi găsit substanţele căutate, dacă buna sănătate a oamenilor ar fi fost scopul adevărat, le-ar fi administrat tuturor deţinuţilor şi nu ar mai fi existat atâtea victime.

Această perioadă „cenuşie” a industriei chimico-farmaceutice pe care am dezvăluit-o mai sus a fost legată de numele Fritz ter Meer. Acesta a fost membru al Consiliului managerial al I.G. Farben de la înfiinţarea cartelului până la disoluţia sa. Ca manager pe timp de război el a fost responsabil cu I.G. Auschwitz. În 1948 ter Meer a fost condamnat de tribunalul de la Nürnberg la şapte ani de închisoare pentru jaf şi sclavie. În 1952, prin intervenţia unor prieteni puternici şi influenţi, sentinţa a fost comutată. În perioada 1956-1964 ter Meer a fost reinstalat membru în comitetul managerial al firmei Bayer AG. Iar în 1962 participa la constituirea comisiei Codex Alimentarius.

În continuare vă prezentăm un alt fapt cutremurător, susţinut de mai multe surse. La începutul anilor ‘40 compania chimică I.G. Farben a angajat la departamentul vânzări un polonez care vindea cianură naziştilor pentru a fi utilizată la Auschwitz. Acelaşi vânzător a lucrat, de asemenea, ca şi chimist la fabricarea gazului otrăvitor. Aceeaşi cianură sub formă de gaz, împreună cu Zyklon B şi malation au fost utilizate pentru a extermina în cel de-al doilea război mondial milioane de evrei şi alte grupuri. După război, temându-se pentru viaţa sa, vânzătorul polonez a îmbrăţişat catolicismul şi, în 1946, a fost hirotonisit preot. În 1958 acest om a devenit cel mai tânăr episcop al Poloniei. Iar în 1978, ex-vânzătorul de gaz ucigător şi-a început... ghiciţi ce?... „domnia” papală, ca papa Ioan Paul al II-lea!

Companiile farmaceutice Bayer şi Hoechst au fost reorganizate în 1951 sub direcţia Allied High Comission, influenţată din plin de înaltul comisar al SUA John J. McCloy, avocat şi bancher din Philadelphia, cu legături puternice în lumea bancară Rockefeller şi interesele lor petroliere.

Compania farmaceutică germană Merck, care nu a intrat în cartelul I.G. Farben, dar totuşi a funcţionat în epoca nazistă, după cel de-al doilea război mondial a continuat să producă medicamente, pesticide, conservanţi alimentari, reactivi şi substanţe chimice pentru laborator. Foarte repede după război s-a produs bum-ul cunoscut ca „miracolul economic” pentru această firmă. Adică creşterea nivelului de vânzări cu două cifre. Care este misterul acestei îmbunătăţiri? La finele războiului, compania a

Page 5: Industria farmaceutică.docx

primit o parte importantă din „capitalul de zbor” nazist, capitalul de muncă al I.G. Farben. După cum putem observa, nimic nu se pierde totul se… redistribuie!

Aceste aspecte au fost făcute publice de dr. Norman Covert, directorul pentru relaţii publice de la Fort Detrick, acelaşi „campus Detrick” care i-a fost pus la dispoziţie pentru munca de cercetare lui George Merck pe timp de război. Un alt aspect interesant legat de acest campus este următorul: Corpul de Arme Chimice de la Camp Detrick a lucrat şi cu specialistul german în arme biologice – Gral.Mr. Kurt Blome, chiar la două luni după ce acesta a fost achitat de tribunalul de la Nürnberg.

Prin urmare, cei care au conceput medicamente/substanţe chimice/agenţi bacteriologici, împreună cu unii din cei care au testat aceste substanţe în timpul războiului pe oamenii aflaţi în lagărele de concentrare au fost până la urmă scoşi de sub incidenţa legii, prin influenţa „prietenilor” aflaţi în libertate, şi puşi să lucreze în continuare pentru aceleaşi sau alte firme farmaceutice într-un scop asemănător? Lupul îşi schimbă părul dar năravul… nu prea. Timpul a scos la suprafaţă, şi mai scoate încă, multe dovezi care să susţină acest proverb care se aplică foarte bine şi în domeniul industriei farmaceutice. Aşa cum se poate parafraza ceea ce  afirma Dr. Med Matthias Rath – „mass murderers of Big Pharma, then and now” = „ucigaşii de mase de oameni ai industriei farmaceutice, atunci şi acum”.

Cartelul american Rockefeller

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite. Devenise miliardarul numărul unu din America. Din primii ani ai secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor, centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii următori. Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?

Şcoli medicale alopate şi tratament alopat – aproape în exclusivitate

De la începutul secolului XX, Rockefeller a început să infuzeze capital în acţiunea de promovare a medicinei alopate. În 1910 Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller a furnizat 600 de milioane de dolari instituţiilor de educaţie medicală alopată (Barbara

Page 6: Industria farmaceutică.docx

Griggs - „Green Pharmacy”). Cuvântul „alopatie” înseamnă tratarea bolii cu substanţe chimice dure. Raportul Flexner din 1910 a reuşit să elimine şcolile medicale homeopate şi toate medicamentele naturale în întreaga SUA. Raportul a fost finanţat şi promovat de Fundaţia Carnegie şi Consiliul Educaţiei Generale Rockefeller. Acest raport a „ajutat” la reducerea la jumătate a numărului de colegii medicale până în 1930. În 1977, declaraţia de la Alma Ata a internaţionalizat, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „recomandările” raportului Flexner.

Raportul, numit şi Buletinul nr. 4 al Fundației Carnegie, cerea şcolilor medicale americane să impună standarde mai ridicate la admitere şi la absolvire, şi să adere strict la protocoalele ştiinţifice în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea. Multe dintre şcolile medicale americane au fost astfel eliminate pentru că nu puteau respecta standardele impuse. Înainte de apariţia raportului Flexner, medicina „modernă” trebuia să facă faţă unei competiţii viguroase care venea din partea osteopatiei, medicinei chiropractice, medicinei eclectice, naturopatiei şi homeopatiei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Asociaţia Medicală Americană făcea lobby peste tot pentru standardizarea învăţământului medical. Astfel, după impunerea acestui raport, şcolile medicale în care se predau diferite discipline de genul medicină eclectică, naturopatie, homeopatie, au fost somate să renunţe la aceste cursuri sau altfel îşi vor pierde acreditarea şi susţinerea economică.

Majoritatea opiniei publice şi, în mod virtual, toţi medicii cred astăzi în superioritatea medicinei alopate, ştiinţifice. Totuşi, homeopatia şi medicinele tradiţionale au reuşit să supravieţuiască, ca nişte flori rare,  în întreaga lume.  La modul global, prin acea mişcare strategică de inspiraţie Rockefeller care a urmărit eliminarea medicinilor naturale, s-a ajuns la o medicină a corpului fizic şi nu a fiinţei umane în ansamblul ei. O medicină care tratează boli, nu oameni. O medicină care promovează substanţe chimice de sinteză şi nu substanţe naturale, pentru refacerea sănătăţii.

Relaţia Rockefeller–Farben

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii ’20. Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb, necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani (firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General Motors puteau produce tetraetil de plumb. În 1938, managerul de la Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de tone de tetraetil de plumb. În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb în valoare de 15 milioane de dolari.

Page 7: Industria farmaceutică.docx

După ce a început războiul în Europa, englezii s-au supărat pe americani pentru că au comercializat spre Germania materiale strategice. Dar se pare că americanii nu se opriseră din aceste vânzări. Standard Oil a schimbat imediat înregistrarea vaselor care livrau petrol nemţilor, pentru a evita cercetările sau sechestrele britanice. Vasele americane au continuat să care petrol în insulele Canare, unde încărcau petrolierele nemţeşti care mergeau spre Hamburg. Cel care urma să devină preşedinte, Harry S. Truman, a spus la momentul respectiv că relaţia Rockefeller-Farben „se apropie de trădare” (afirmaţie mult prea blândă faţă de realitate).

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de petrol. Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau Rockefellerii. După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G. Farben şi imensa fabrică. Piloţii americani au demolat orice altă clădire din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat aceasta era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co. Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp banca ce finanţa I.G. Farben.Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe 10 august 1944, partenerii Rockefeller-Farben au mutat „capitalul lor de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi Elveţia. Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

Dacă tragem o linie ca să vedem cine a beneficiat de pe urma războiului, ce observăm? Farben a testat medicamente, vacinuri, gaze toxice pe deţinuţii din lagăre, i-a folosit pentru a munci în fabrica Monowitz, a vândut cauciucuri, combustibil şi gaz de luptă armatei germane. Rockefeller a vândut petrol şi tetraetil de plumb pentru luptă atât armatei americane, cât şi nemţilor, şi a urmărit distrugerea şcolilor de medicină tradiţională, homeopatie şi promovarea alopatiei şi, implicit, a industriei farmaceutice. Rezultatul obţinut: războiul a reprezentat un profit extraordinar pentru cele două carteluri.Industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, aflată pe locul al treilea în 2008 şi 2009, după cum se observă din datele rezumate în tabelul de mai jos.

Page 8: Industria farmaceutică.docx

 Anul 2009 Anul 2008

Tipul de industrieprofituri ca % din câştigurile pe 2008

profituri ca % din câştigurile pe 2007

1Network and Other Communications Equipment 20.4 28.8

2 (2009) Internet Services and Retailing 19.4 x

3 (2008) Mining, Crude-Oil Production x 23.8

4 Pharmaceuticals 19.3 15.8

 

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, pentru că: - există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune, prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu medicamentele produse de acestea- există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing a firmelor farmaceutice- există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi: cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze. Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse de industria farmaceutică. Prin  reclame agresive, repetate cu tenacitate pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele substanţe îl pot ajuta.

Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice? 

 Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli Lilly din Suedia. Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste de specialitate şi, de curând,

Page 9: Industria farmaceutică.docx

mass-media.„Companiile farmaceutice doresc doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).

  

Relaţia companiilor farmaceutice cu medicii – nu este spre beneficiul pacientului!

Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282 milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate de medici.” (dr. Mercola)Adică, dumneavoastră nu vi se va mai prescrie medicamentul cu care eraţi obişnuit şi cu care vă simţeaţi bine dacă a apărut unul nou pentru aceeaşi afecţiune şi compania farmaceutică care produce acel medicament a trecut, prin intermediul unui agent de vânzări, pe la medicul dumneavoastră cu o mică atenţie.

Companiile farmaceutice şi  articolele publicate despre medicamente

Dr. Mercola, la jumătatea lunii decembrie anul trecut a făcut cunoscute mai multe aspecte

Page 10: Industria farmaceutică.docx

referitoare la industria farmaceutică printr-un articol publicat pe site-ul său – “The drug companies’ newest profit weapon to steal your money”.  În continuare redăm fragmentul referitor la modul în care companiile farmaceutice influenţează opinia publică prin articolele care sunt publicate în revistele de specialitate despre medicamentele produse. „Dr. Beatrice Golomb, medic, profesor asociat de medicină internă şi profesor asociat de medicină de familie şi medicină preventivă la Universitatea California din San Diego, ne împărtăşeşte informaţii şocante referitoare la întunecatele dedesubturi ale ştiinţei medicale pentru a putea să înţelegeţi cum şi de ce «metoda ştiinţifică» a devenit atât de manipulabilă şi distorsionată la voinţă de către industria farmaceutică. Pentru ca studiile ştiinţifice să poată fi realizate, cineva trebuie să le finanţeze. Sponsorul şef pentru orice studiu referitor la un medicament este compania farmaceutică care îl produce, întrucât fabricantul este cel mai interesat în a «demonstra» cât de spectaculos este medicamentul. Dr. Golomb dă drept exemplu statinele (inhibitori ai 3-hydroxy-3-metilglutaril-coenzima A reductazei) – arătând că toate studiile importante referitoare la statine au fost finanţate în exclusivitate de industria medicamentelor. Al doilea finanţator important al studiilor clinice este Institutul Naţional pentru Sănătate (NIH – National Institute of Health), care nu este grupul neutru de experţi guvernamentali pe care ai crede că este. De fapt, NIH acceptă o sumă mare de bani de la marile concernuri farmaceutice şi este puternic implicată în această industrie. Mai mult, companiile farmaceutice publică doar o parte din studiile pe care le finanţează – studiile care le promovează medicamentele. Deseori aceste articole favorabile sunt trimise spre publicare de mai multe ori, un studiu fiind astfel publicat în forme diferite – astfel încât cititorul să nu observe că este acelaşi studiu, schimbându-se doar lista de autori şi diferite detalii. Dacă studiul nu prezintă concluzii care sunt favorabile produsului investigat, cel mai probabil nu va fi publicat niciodată. Deseori, în cazul unor studii ştiinţifice ale căror rezultate ridică semne de întrebare privind eficacitatea medicamentului, descoperirile negative sunt metamorfozate în rezultate pozitive prin manipularea interpretării statistice şi a semanticii. Articolele extinse care urmează unui studiu, trimise spre publicare în reviste cu o reputaţie foarte bună, după ce trec de analiza unor aşa-zişi experţi nepartinici, sunt deseori refăcute de alte laboratoare non-neutre care au o legătură financiară cu piaţa medicamentelor. Se pretinde că multe din articolele ce apar în revistele medicale de specialitate sunt scrise de cercetători renumiţi, dar de fapt sunt redactate de scriitori fantomă necunoscuţi care se află pe statele de plată ale companiilor farmaceutice. Revistele medicale sunt considerate în general, de către medici, o sursă de informaţii de încredere. Dar revistele ştiinţifice reprezintă de asemenea o afacere. În 2003, companiile farmaceutice au cheltuit 448 milioane de dolari pe reclame în aceste reviste medicale. S-a calculat că profitul care revine din investiţia în revistele medicale este între 2,22 şi 6,86 dolari pentru fiecare dolar cheltuit, plus  branduri mari şi o bună reputaţie.Profiturile pe termen lung pot fi chiar mai mari în cazul în care  considerăm că o reclamă văzută de un medic se poate transforma în sute sau chiar mii de cumpărări

Page 11: Industria farmaceutică.docx

ale acelui medicament, bazate pe prescripţiile pe care medicul le-a dat. Există şi reviste de specialitate ce sunt pe cale să îşi recâştige reputaţia de a fi nepărtinitoare. În 2011 revista Emergency Medicine Australasia a anunţat că nu va mai primi reclame medicale spre publicare în paginile sale, citând creşterea dovezilor care arată că industria farmaceutică «distorsionează» rezultatele cercetărilor şi sunt angajate în practici dubioase şi lipsite de echitate în ceea ce priveşte publicarea. Ştire scrisă în British Medical Journal: «George Jelinek, fost editor al revistei Emergency Medicine Australasia şi Anthony Brown, editor şef, scriau: «marketing-ul medicamentelor realizat de către industria farmaceutică, al cărui prim scop este să influenţeze cititorii pentru a prescrie un anumit produs (subliniere realizată de autorul prezentului articol), este în mod fundamental opus misiunii revistelor medicale»” (dr. Mercola).

Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola). „Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese corporatiste, incluzând aici companiile  farmaceutice” (dr. Mercola).Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „...nu mai avem reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii. Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă, jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca atunci când show-ul dumneavoastră preferat de

Page 12: Industria farmaceutică.docx

televiziune prezintă un subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de CDC»” (dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei fluoxetină, de Eli Lilly.  „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea fluoxetinei, în termenii următori, pentru copii: «părinţii şi medicii vor monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra siguranţei utilizării acestui medicament.»  Dar astfel de studii nu ar fi trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a exista siguranţa administrării sale? Deci...cine sunt cei de la Agenţia Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face, întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte limitări. British Medical Journal raporta că jurnalul-emblemă al imperiului Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute; dar, aşa cum alţi reporteri au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară între jurnalişti şi companiile despre care scriu este îngrijorătoare” (dr. Mercola). Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie 1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO (chief executive officer) şi cel care a înfiinţat  News Corporation, al doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ’50 şi ’60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The Times. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în 2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ’90 s-a extins în reţelele asiatice şi sud-americane

Page 13: Industria farmaceutică.docx

de televiziune. În anul 2000 News Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?Spre exemplu, fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009 membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului” (dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation Europe and Asia şi preşedintele BskyB. Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce rol important are această «înrudire» – determină mass-media să menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că este bine să se arate în acest caz, că, atunci când va fi necesar să fie trase nişte sfori, acestea vor fi trase din greu.”

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică. Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi formaţiuni politice. Astfel:- Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush  a fost timp de un an membru în consiliul executiv al Eli Lilly- Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W. Bush, Mitch Daniels  a fost

Page 14: Industria farmaceutică.docx

vicepreşedinte al Eli Lilly- Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W. Bush- Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «...noi îi avem... tot ceea ce vrem, ei vor face».Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a banilor pentru a controla procesul legislativ.Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit dependenţa oamenilor de medici.” (dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie, împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care bineînţeles fac să  sporească profiturile companiei respective.