In economie exista mai multe tipuri de investitii. Unele dintre acestea presupun tranzactii

financiare intre agentii economice, altele presupun implicarea in tranzactii si a unor bunuri

materiale cum ar fi cladirile, echipamentele industriale mijloacele de transport etc. In primul caz,

investitorul intra in posesia unor active specifice: actiuni, obligatiuni, certificate de depozit sau

bouri de tezaur. In al doilea caz activele rezultate au cu totul alta natura: fabrici, companii de

transport, hoteluri sau magazine. In primul caz este vorba despre investitii financiare, iar in al

doilea caz de investitii reale. De cele mai multe ori nu se poate face o delimitare precisa,

deoarece cele doua tipuri coexista.

Trebuie de retinut ca in perioadele precapitaliste majoritatea investitiilor reale nu

implicau nici un fel de tranzactii financiare.

In societatea moderna, aproape orice investitie reala are si o importanta latura financiara.

De la cel mai mic magazin pâna la marile corporatii internationale, activitatea de investitii se

sprijina pe credit, actiuni, obligatiuni etc.

Inainte de a defini investitiile internationale, este necesara cunoasterea rolului economic al investitiei la nivelul economiei nationale. Aceasta chestiune de maxima importanta a ocupat un loc central in toate curentele de gândire economica.

Investitiile in model clasic

Economistii clasici si mai târziu cei neoclasici, au constatat ca “oferta isi creeaza propria-

i cerere”. Astfel s-a creat si dezvoltat suportul teoretic al rolului statului in economie. Acestia

sustin ca:

- procesele si fenomenele economice se autoregleaza. Pe termen lung, economia isi

gaseste mereu pozitia de echilibru. In pozitia e echilibru, oferta isi gaseste intotdeauna

propria ei cerere si, in consecinta, folosirea deplina a fortei de munca este asigurata;

- investitiile au forme contrarii la scara intregii economii. Economisirea inseamna

retragerea din circulatie a unei puteri de cumparare egala cu sumele economisite.

Efectul este resimtit de cererea agregata care se diminueaza. Are loc astfel contractia

activitatii la scara intregii economii, fenomen denumit in mod uzual recesiune;

- investitiile joaca un rol economic expansionist. A investii inseamna a cumpara bunuri

si servicii, intretinând si extinzând activitatea altor agenti economici, efect reflectat in

cresterea outputului economic total, adica a PNB sau PIB;

- deoarece intre momentul efectuarii investitie si momentul in care se fac simtite

efectele sale exista un interval mai scurt sau mai lung, are loc aparitia unei cereri

suplimentare care nu are inca corespondent in bunuri si servicii;

- deoarece economia revine mereu la starea de echilibru, pe termen lung sumele

economisite vor fi perfect compensate de catre sumele investite. Pe termen scurt, pot

exista neconcordante. Sumele economisite pot depasi uneori sumele investite si

invers.

Cresterea sumelor economisite va duce la cresterea ofertei de depuneri la vedere sau la termen. In consecinta, rata dobânzii se va reduce, incurajând investitiile si descurajând depunerile. In cele din urma echilibrul se va restabili.

Cresterea nivelului activitatilor investitionale peste nivelul economiilor existente va duce

la cresterea cererii de capital de imprumut. Nivelul dobânzii va cunoaste o tendinta ascendenta,

descurajând investitiile si incurajând depunerile.

Dupa cum se observa, in cadrul modelului clasic elementul primordial care determina

nivelul activitatii investitionale dintr-o economie este rata dobânzii.

Multiplicatorul investitiilor

M=

11−b

Unde M = multiplicatorul investitiilor;

b = inclinatia marginala spre consum (procentul pe care un agent economic il cheltuieste pentru consum).

Chiar daca in prezent interventia statului in economie e din ce in ce mai mult criticata ca

principiu, politica in domeniu investitiilor internationale continua sa fie o realitate. Ea nu

reprezinta doar apanajul guvernelor ci si al marilor corporatii transnationale.

Norvegia sau Regatul Norvegiei este în termeni oficiali, o monarhie constituţională cu un

sistem de guvernare democratic parlamentar condusă de Maiestatea Sa Regele Harald V al

Norvegiei, un stat în Europa de Nord, situat în vestul Peninsulei Scandinave, între Oceanul

Atlantic (Marea Nordului), Oceanul Arctic (Marea Barents şi Marea Norvegiei), Federaţia Rusă,

Finlanda şi Suedia. Este divizat în 19 districte. Oraşele principale ale Norvegiei sunt: Oslo

(capitala statului), Bergen, Trondheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen, Skien, Tromso şi

Molde.Norvegia ocupă partea vestică a Peninsulei Scandinave, având 2.542 km de graniţe.

Economia norvegiană este caracterizată în general drept o economie mixtă – o economie de

piaţă capitalistă cu o componentă clară a influenţei statului. Ca şi în restul Europei de Vest,

extinderea majorităţii industriilor norvegiene a fost reglementată în mare parte de drepturile

privind proprietatea privată şi sectorul privat. Cu toate acestea, unele activităţi industriale sunt

deţinute sau administrate de stat. Proprietatea statului şi regularizarea sectorului privat fac ca

economia norvegiană să fie clasificată drept un amestec de economie de piaţă şi economie

planificată. Administrarea de către stat ia forma impozitării, impunerii de taxe şi acordării de

subvenţii. Aceasta este vizibilă, de asemenea, în programele de autorizare şi în reglementarea

unor elemente ca Mediul de lucru, procedurile contabile, poluarea şi produsele. În anii ’90,

proprietatea statului asupra industriei a fost direcţionată mai mult înspre investiţiile pur

financiare. Sectorul industrial este în mare parte proprietate privată, dar statul este cel mai

important deţinător al unora din cele mai mari corporaţii norvegiene, ca Statoil Sau Norsk Hydro.

Statoil (compania petroliferă norvegiană deţinută de stat) ocupă o poziţie dominantă în industria

exploatării zăcămintelor submarine de petrol din Norvegia, precum şi în industriile petro-

chimică, de rafinare şi de comercializare a petrolului. Agricultură şi piscicultura sunt deţinute de

particulari, mai puţin aproximativ zece la sută din pădurile productive, care sunt proprietate a

statului.

În cadrul sectorului bancar, există bănci de stat pentru cele mai importante industrii (agricultură,

pescuit, industria grea), pentru municipalităţi, pentru dezvoltarea regională, pentru locuinţe şi

pentru educaţie. Statul a fost şi este un deţinător important al unor staţii hidroelectrice şi centrale

electrice. Chiar dacă statul are monopolul asupra căilor ferate şi serviciilor poştale, companiile

deţinute de stat care au fost înfiinţate în aceste sectoare beneficiază de o oarecare autonomie în

administrare, ceea ce implică o expunere tot mai mare la presiunile concurenţei.Implicarea

statului în industria norvegiană scade treptat, economia aliniindu-se la procesele de

dereglementare şi privatizare care au loc peste tot în lumea industrializată.

Politica guvernamentală are ca obiective principale: eliminarea şomajului, dezvoltarea

economică, creşterea nivelului de trai, menţinerea unui ritm crescător de dezvoltare pe termen

lung. Criza mondială a afectat şi Norvegia, cu toate că bogăţiile de care dispune această ţară au

permis că efectele acesteia să fie resimţite în mai mică măsură, comparativ cu celelalte state

europene. Cea mai importantă resursă este petrolul. Dinamica economică a Norvegiei a condus la

formarea unui PIB în anul 2014, de 467.5 miliarde $, reprezentând 2 720 499 000 koroane, faţă

de 2.505 miliarde de coroane Norvegiene în 2013. Creşterea economică s-a menţinut în jurul

ratei de 2% din 2000 până în 2008, dar în 2009 a scăzut cu 1,5% faţă de 2008, datorită crizei

financiare, fiind prima scădere a PIB-ului Norvegiei din ultimii 20 de ani. Conform raportului de

la sfârşitul anului 2011, publicat de NHO (Asociaţia Antreprenorilor din Norvegia), creşterea

PIB-ului în 2011, a fost de 2%, ceea ce a dus la la formarea unui PIB de 432.4 miliarde $, iar în

anul 2011, acesta a cresut cu 0,92 faţă de anul precedent. Pentru sfârşitul anului 2015, se

estimează tot o creştere tot de 2%. Norvegia este a doua ţară din lume (după Luxemburg), în ceea

ce priveşte nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, iar funcţie de paritatea puterii de cumpărare pe

cap de locuitor este pe locul 3 în lume. Norvegia şi-a menţinut primul loc în lume la Indicele

Dezvoltării Umane (IDU) timp de şase ani (2001–2006), iar apoi şi-a repetat poziţia în 2009.

Surplusurile, obţinute majoritar din exporturile de hidrocarburi, au fost cumulate din 1990 în

Fondul Guvernamental de Pensii. Banca Naţională a Norvegiei, în calitate de gestionar al acestui

Fond, a plasat rezerva monetară în instituţii financiar-bancare, în companii şi alte diferite active,

din America, Europa, Asia Oceania şi Africa. Fondul Guvernamental de Pensii este un important

punct de reper pentru economia Norvegiei. Veniturile din activitatea petrolieră şi cu gaz din

Norvegia se investesc în Fond, asigurând generaţiilor viitoare, bunăstarea, conform politicilor

statului. Fondul este o resursă, deoarece acesta face investiţii pe termen lung în companii solide

din întreaga lume. Deschiderea şi consideraţiile etice sunt pietre de temelie în strategia sa de

investiţii. A fost nevoie de o generaţie de când primul zăcământ de petrol a fost descoperit în

Marea Nordică şi până când guvernul a început să economisească din el. Fondul de

Pensii a fost înfiinţat în 1990, iar primul transfer către fondul de investiţii a fost efectuat în 1996.

În fiecare an de atunci, guvernul a pus deoparte o fracţiune din venitul actual sunt dedicate

cheltuielilor guvernamentale pentru acoperirea deficitului bugetar. În prezent (anul 2015), se

discută în Parlamentul Norvegiei, ca în această periodă de criză să se reducă la 2% din

activităţile petroliere ca şi depozite în Fond. Din beneficiile obţinute anual, circa 4% contribuţia

anuală a acestui fond. Valoarea de piaţă a fondului în septembrie 2014, a fost de 654 miliarde

dolari, şi reprezintă 1% din totalul valorii pieţelor globale de capital şi 1.78 % din valoarea celor

Europene.

Norvegia, în calitate de membru al Spaţiului Economic European (EEA) şi Asociaţiei Europene

de Liber Schimb (AELS), are dreptul ca produsele şi serviciile sale să aibă acces deplin la piaţa

Uniunii Europene (UE). Companiile străine înfiinţate în Norvegia se bucură de aceleaşi

privilegii. Mai mult, având în vedere că restricţiile faţă de companiile şi investitorii străini în

multe cazuri sunt mai moderate în Norvegia decât în UE, Norvegia este atractivă ca poartă de

intrare a afacerilor în Europa. În general, în Norvegia sunt realizate investiţii prin diverse

instituţii specializate, cum ar fi: European Investment Fund, Norwegian Industrial and Regional

Development Fund (SND), Nordic Investment Bank, SIVA etc. Finanţarea pentru diverse

proiecte de dezvoltare interne şi externe se face prin instituţii specializate, cum ar fi:

Eksportfinans, Export Credit Agency, The Norwegian Guarantee Institute for export Credits

(GIEK) etc.

În timp ce majoritatea țărilor europene încă se luptă să își reducă cheltuielile, Norvegia se bucură

de consecințele deciziilor înțelepte de investiție pe care le-a făcut în privința rezervelor sale de

petrol și gaze, și care i-au adus ceea ce mulți consideră a fi cel mai mare fond suveran de

investiții din lume.Estimat să ajungă la 1 trilion de dolari până în 2020, fondul suveran de

investiții al Norvegiei ar fi prea mare, spun unii specialiști în domeniul economic. De exemplu,

profesorul Bruno Gerard, de la Facultatea de Afaceri din Oslo, a declarat pentru BBC că „va

deveni imposibil să gestionăm un flux financiar de asemenea dimensiuni, într-o singură

organizație." Fondul este, în prezent, „foarte bine gestionat", consideră Gerard, însă „o greșeală

mică în gestionarea unui fond mare poate avea consecințe enorme". Însă, apreciază specialistul, o

astfel de greșeală „ar fi mult mai puțin dăunătoare dacă am avea câteva fonduri de dimensiuni

mai mici." Ideea nu este străină nici conducătorilor țării. Proaspătul partid conservator ales a

anunțat că ia în calcul posibilitatea înființării a două sau chiar trei fonduri. Ena Solberg, liderul

partidului a sugerat că o discuție pe această temă va avea loc în curând. „Conservatori fiind, noi

credem că un regim în care există puțin mai multă concurență poate genera rezultate mai bune", a

mai spui Solberg. Peste 200 de angajați lucrează în Banca Centrală a Norvegiei la sediul din

Oslo, și alți 100 dețin birouri în New York, Londra, Shanghai și Singapore. Fondul local, cu

sediul la Oslo, înregistrează săptămânal intrări de 1 miliard de dolari. Nivelul la care a ajuns

fondul de pensii de stat al Norvegiei, spune Yngve Slyngstad, CEO-ul fondului, oferă

norvegienilor „posibilitatea de a rezista turbulențelor, fără a face nimic"Guvernul norvegian

utilizeaza o parte din banii depozitati in fondul suveran, cel mai mare din lume, pentru a-si

finanta partial bugetul, in limita a 4%. Avand in vedere cresterea activelor insa, suma trasa anual

la buget din fond este in continua ascensiune. Valoarea activelor fondului a crescut de patru ori

din 2005 si se va majora cu inca 50% pana la sfarsitul acestui deceniu, estimeaza guvernul.

Structura fondului Government Pension Fund Global nu a fost revizuita de la crearea lui, in

1996, a precizat Solberg. Randamentul fondului a fost de 5,4% in primele trei luni ale anului,

potrivit unui raport prezentat in luna aprilie. Investitiile in actiuni au generat un castig de 8,3%,

in timp ce obligatiunile au intors 1,1%, iar imobiliarele au pierdut 0,3% din valoare.

"Trebuie majorat randamentul investitiilor noastre fara a ne asuma mai multe riscuri. Suntem

investitori pe termen lung in acest fond, nu speculatori", a adaugat liderul conservatorilor.

Stoltenberg considera ca Norvegia ar trebui sa extinda modelul statului social, finantat de la

fondul suveran care administreaza "petrodolarii".

Directiile vizate de ambele aripi prin promisiunile din campanie ar putea incuraja cererea in

economia Norvegiei, care potrivit unor economisti da semne de supraincalzire si se bazeaza prea

mult pe banii de la fondul suveran.

PIB-ul Norvegiei va creste in acest an cu 3%, estimeaza banca centrala, fata de o contractie de

0,4% anticipata de Comisia Europeana pentru zona euro.

Cel mai mare fond de investitii din Europa este mandatat sa mentina 60% din active sub forma

de actiuni, 35% in obligatiuni si 5% in proprietati imobiliare. Institutia si-a schimbat in ultima

perioada strategia pentru a beneficia de cresterea economiilor din afara Europei. Tranzitia

presupune indepartarea de Europa si o mai mare alocare pentru Asia si America Latina.

Norvegia genereaza bani la fond din taxarea extractiei de petrol si gaze. De asemenea, statul are

in proprietate mai multe zacaminte petrolifere si detine 67% din actiunile grupului Statoil, cea

mai mare companie de energie din tara. Fondul investeste predominant in strainatate, pentru a

evita cresterea inflatiei pe plan local.

În directia sublinierii rolului deosebit al investitiilor, este importanta prezentarea interrelatiei

investitii-venit. Investitiile au un rol multiplicator în economie care, sintetic, se reflecta în

cresterea venitului. De altfel, multiplicatorul investitiilor (K), se determina prin relatia ∆V/∆I,

raport ce exprima sporul de venit obtinut pe unitatea suplimentara de investitie. Marimea

venitului national, produsului intern brut, produsului national brut este inseparabila de efortul

investitional. Fiind vorba de inter-relatia investitii-venit trebuie sa precizam si efectul pe care îl

are, la rândul ei, cresterea venitului asupra cresterii investitiilor. Aceasta se exprima prin

acceleratorul investitiilor, ca raport între variatia investitiilor si variatia veniturilor. Concret, este

vorba de urmatoarele: marirea venitului duce la cresterea cererii agregate de bunuri si servicii

care la rândul ei, determina marirea productiei, extinderea activitatii si respectiv realizarea de

investitii de capital. Datele statistice confirma aceasta interdependenta. Evident nu scapam din

atentie importanta pe care o are evitarea risipei de resurse, cresterea eficientei investitiilor.

Element important al strategiei de restructurare a unei economii, atragerea investitiilor straine

poate avea o serie de avantaje asupra evolutiei acesteia, dintre care mentionam: valorificarea

resurselor în folosul cresterii si dezvoltarii regionale, cresterea concurentei autohtone, avantajele

fata de alte variante ale finantarii externe, îmbunatatirea cursului de schimb al monedei

nationale, efectele asupra bunastarii etc.