1. IMPORTANTA ASIGURARILOR

Indiferent cât de mult a evoluat societatea, nu putem controla tot cea ce se întâmplă în jurul nostru.

De aceea este bine sa încercăm să transferăm riscurile asupra altcuiva. Doar în urma producerii

riscurilor neprevăzute, precum decesul, accidente, boli grave,catastrofe naturale oamenii realizează

cât de importantă este viaţa şi bunurile pentru care au agonisit toată viaţa şi aleg un mijloc de

protecţie. În urma acesteia având ca beneficii protecţie financiară şi morală atât asupra bunurilor cât

şi asupra vieţii lor. Acestea sunt motivele pentru care au apărut serviciile sau, mai bine zis,

produsele de asigurare. Acestea sunt oferite de companii specializate care preiau diferite riscuri în

schimbul unei sume de bani.

Asigurarea este o formă de protecţie bazată pe un contract, prin care o persoană fizică sau juridică

care se va numi asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice - asigurător, plătind

asigurătorului o suma de bani numită primă de asigurare. Asigurătorul se obligă prin acest contract

să plătească asiguratului despăgubiri în cazul în care evenimentele prevăzute în contract au loc.

APARITIA IDEI DE ASIGURARE

S-ar putea spune, că asigurarea a apărut odată cu apariţia societăţii umane.Se ştie de existenţa a

două tipuri de economii care au caracterizat societatea de-a lungul timpului: economiile de schimb

(realizate cu elemente corespunzătoare: pieţe de schimb, bani, instrumente financiare diverse) şi

economiile naturale, în lipsa acestor elemente, acestea datând din timpuri mult mai vechi decât primele.

Într-o astfel de economie naturală, putem privi conceptul de asigurare ca pe o formă de ajutorare

între indivizii din societate. De exemplu, daca o casa sufera un incendiu devastator, membrii

comunităţii respective vor ajuta împreună la reconstruirea casei; altfel, nu vor primi nici ei ajutor în

viitor. Acest tip de asigurare a suprevieţuit până în zilele noastre în regiunile în care economiile de

schimb moderne nu au pătruns decât superficial.

Încă din antichitate,oamenii s-au preocupat de protejarea vieţii, a sănătaţii şi a bunurilor lor în

forme diverse, care au evoluat până la cele care se practică în prezent.

Cele mai vechi forme de asigurări de viaţă sunt indemnizaţiile de deces, care se acordă în vederea

acoperiri cheltuielilor pentru înmormântare şi asigurarea de rentă viageră. Ambele au apărut în

antichitate, în zona Mării Mediteraniene (Grecia şi Roma antică), fiind legate de asociaţiile

religioase.La început ele erau încheiate sub forma asigurărilor mutuale şi în această formă se mai

practică destul de frecvent şi în zilele noastre1.

1.1.1 PRIMELE FORME DE ASIGURARE

1 Bellarose, Philippe R.-Resurance for Beginners, Witherby& Co, Ltd., London, 1978

Originile asigurărilor sunt atât de îndepărtate, încât este practic imposibil de a stabili o dată exactă

de apariţie a acestora. La sf. sec. XIX etnograful, istoricianul şi arheologul american L.Morgan (1818-

1881) şi economistul german F. Enghels (1820-1895), au elaborat periodizarea cultural-istorică,

conform căreia, societatea umană în dezvoltarea sa a parcurs trei epoci: sălbăticia, barbaria, civilizaţia,

fiecare la răndul său incluzând trei trepte: inferioară, mijlocie, superioară. Riscul apare la sfîrşitul

treptei inferioare al sălbăticiei, când omul sălbatic începe să conştientizeze ce este riscul. Doar

sălbaticul care nu înţelege ce e moartea, nu are sentimentul fricii faţă de ea. Sărind de pe o stâncă pe

alta, el nu înţelege că riscă cu viaţa.

Asigurarea apare în forma sa naturală ca protecţie împotriva foamei în anumite perioade ale

anului. Oamenii primitivi congelau sau uscau alimentele, făcând rezerve pentru zilele grele. Punctul de

pornire al acestei etape, e considerat nu începutul demarării procesului delimitării omului de maimuţă,

dar apariţia Homo sapiens, aproximativ 40 mii ani î.e.n.

Ca punct final vom considera perioada apariţiei mărfii-intermediar, cu alte cuvinte, a produsului

destinat schimbului, aproximativ 8 mii ani î.e.n. Apariţia mărfii-intermediar corespunde epocii barbare,

ce este legat de apariţia statelor. Se elaborează legi, ce sunt reguli de viaţă atotcuprinzătoare pe

teritoriul unui stat oarecare. Unele din primele legi ce a ajuns în zilele noastre, au fost legile adoptate în

Mesopotamia aproximativ în anul 2000 î.e.n. Ca document economic mai clar şi mai clasic, sunt legile

lui Hammurabi, adoptate aproximativ în anul 1800 î.e.n. Această perioadă în dezvoltarea asigurărilor a

durat pînă în a.550 î.e.n., când în statul Lidian au apărut primele monede de aur. Apariţia banilor

metalici marchează începutul civilizaţiei. Din momentul intrării în epoca civilizaţiei, asigurarea capătă

în mod vădit caracter sau formă bănească. Deci, putem face concluzia, că asigurarea nu s-a putut

organiza decât pe acea treaptă de dezvoltare a societăţii umane în care au apărut plus produsul, ca sursă

de creare a fondului de asigurare şi banii cu funcţiile lor de mijloc de plată şi de acumulare.

Spre deosebire de alte popoare, în Roma Antică s-a dezvoltat preponderent asigurarea reciprocă

în cadrul diverselor uniuni profesioniste, colegii, fondate pe baza unui statut. Conform regulilor

stabilite, fiecare membru ce adera la colegiu, era obligat să depună o plată de intrare, iar apoi să achite

lunar o primă anumită. În cazul decesului membrului acestui colegiu, din fondul acumulat, se ahita o

sumă necesară pentru înmormîntare. E interesant de menţionat, că în statutul colegiului Lanuvian erau

stipulate temeiurile de refuz de plata sumei asigurate, la care se atribuiau – sinuciderea şi neachitarea

primelor la termenele cuvenite. Datorită evoluţiei dreptului roman, în Roma antică a apărut primul

contract de asigurare, care se numea contract de Împrumut. Era vorba de un împrumut care acoperea

sau garanta un transport de mărfuri cu destinaţie îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie

în bune condiţii, cel care garanta cu bani pierdea definitiv dreptul de rambursare a sumei împrumutate.

În Evul Mediu în statele vest-europene au apărut primele bresle de asigurare a comercianţilor şi a

meşteşugarilor. La sfîrşitul sec.XV, cînd europenii au început tot mai mult să călătorească în Asia şi

America, călătorii care ulterior au dus la aşa numita „revoluţie comercială” ( predecesoarea „revoluţiei

industriale” ), conceptele de „risc” şi „fond comun” s-au contopit în unul comun. Dacă de exemplu, o

flotilie de corăbii reuşea să ajungă din Europa în Indonezia, să facă comerţ acolo şi să se întoarcă

încărcate de mărfuri exotice, exista riscul că nu toate corăbiile se vor întoarce. De aceea oamenii care

investeau în construcţia acestor corăbii au ales două modalităţi de a repartiza între ei în mod

proporţional riscurile, pentru ca anume corabia în care au investit să nu fie cea pierdută. 

Prima modalitate consta în crearea unei întreprinderi comune, prin intermediul căreia investitorii

investeau bani în cоteva corabii cu încărcătură comună, repartizînd între ei riscurile pierderilor şi

veniturile ce puteau să se formeze. A doua modalitate era asigurarea, un sistem, prin care proprietarul

corabiei sau al mărfii, oferea o anumită sumă de bani unor oameni, care erau de acord să compenseze

pierderile în cazul în care corabia va naufragia.

Astfel, un grup de oameni sau companii colectau prime de bani (premium) în schimbul

promisiunii de a plăti o despăgubire (indemnity) proprietarului corabiei în cazul pieirii acesteia. Aceşti

asigurători creau un fond comun şi ofereau promisiunea de-al utiliza, de a achita despăgubiri celor

asiguraţi, la survenirea riscului.

La etapele incipiente ale acestui proces, dacă se producea un caz asigurat, asigurătorul era nevoit

să vîndă o anumită proprietate (sau să scoată bani de pe contul în bancă) şi să achite despăgubirile

asiguratului. Acest principiu, apropo, e folosit pînă în prezent de Corporaţia Lloyd.

De la începutul secolului al XVIII-ea şi până în secolul al XlX-ea, pe plan internaţional s-au

practicat trei mari forme de asigurări: maritime, de incendiu şi de viaţă. Progresele acestora sunt strîns

legate de dezvoltarea activităţii economice şi evoluţia dreptului.

Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până azi a fost semnată în anul 1347 la Genova, iar

prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor datează din anul 1435. Prin ordonanţa de la Barcelona,

dată de Jacques I d'Aragon se reglementau clauzele contractului de asigurări maritime. Două secole mai

târziu, creşterea puterii maritime engleze este însoţită de o dezvoltare foarte importantă a camerelor de

asigurări maritime, care vor conduce la apariţia societăţii Lloyd's.

Odată cu dezvoltarea modului de producere capitalist, ca trăsătură specifică a asigurării burgheze

devine obţinerea profitului. Asigurarea trece din forma “de frăţie” în cea „comercială”, transformîndu-

se într-o activitate obişnuită de comerţ. La etapa iniţială a apariţiei societăţii burgheze forma de bază

era asigurare maritimă. Creditorul oferea proprietarului corabiei o suma de bani necesară pentru

organizarea expediţiei, cu condiţia, că în cazul rezultatului pozitiv al expediţiei, această sumă va fi

returnată împreună cu procente stabilite de către părţi. În cazul în care corabia şi marfa vor pieri,

proprietarul corabiei era eliberat de obligaţia de a returna suma primită de la creditor şi procentele. În

sec.XIV-lea forma notarială a împrumutului maritim, ce era destul de complicată, a fost înlocuită de

poliţa bănească, ce era emisă de asigurător proprietarului corabiei, ca dovada încheierii contractului.

Prima poliţă a fost emisă în Barcelona în anul 1374. Iar în anul 1468 apare Codul din Veneţia al

asigurărilor maritime. Apoi asigurarea maritimă se dezvoltă rapid în Anglia, unde în anul 1601 a fost

adoptat primul act juridic, ce a reglementat constituirea unor instanţe speciale, ce soluţionau conflicte

din domeniul asigurărilor maritime.

Sfera primară de aplicare a eforturilor companiilor de asigurare a fost asigurarea de incendii. În

oraşele secolului XV-XVII-lea, majoritatea caselor erau construite din lemn şi exista un risc sporit de

incendiu. De aceea, orăşenii erau gata să plătească o anumită sumă de bani companiilor de asigurare,

care la rîndul lor, le promiteau la survenirea incendiului două lucruri: primul - serviciile pompierilor

(localizarea focului pentru preîntîmpinarea răspîndirii acestuia asupra construcţiilor vecine) şi al doilea

- de a plăti persoanelor asigurate o despăgubire care ar acoperi cheltuielile necesare pentru angajarea

specialiştilor care ar repara sau ar reconstrui locuinţa arsă.

Paralel cu fondurile de asigurare împotriva incendiilor au fost create fonduri de asigurare de

viaţă.

Primele societăţi de asigurare au apărut la sf.sec.XVII-lea în Anglia, Franţa, Italia, Danemarca,

Suedia. În a doua jumătate a sec.XIX-lea au apărut uniuni da asigurare de tip cartel şi concern, ce erau

formate din zeci de societăţi de asigurare. Au fost create şi primele societăţi internaţionale de asigurări

- ruseşti, austriece, suedeze. Intens se dezvoltau noi tipuri de asigurări comerciale, iar pe baza lor au

apărut multe forme, modalităţi, variante noi de asigurări.

Un loc deosebit în dezvoltarea asigurărilor o ocupă Anglia, în care în anii 80 al sec.XVII-lea au

apărut primele societăţi de asigurare în domeniul asigurării de la incendiu. Ca imbold pentru apariţia

acestora, a servit incendiul ce a avut loc la Londra în anul 1666, în care au pierit 70 mii persoane. În

aceiaşi perioadă apar primele societăţi de asigurare în domeniul asigurărilor riscurilor maritime: Franţa

în anul 1686 (Paris), Italia оn anul 1741 (Genova), Danemarka în anul 1741 şi Suedia în anul 1750.

În asigurările internaţionale vădit s-a evidenţiat corporaţia engleză Lloyd, care este astăzi cea mai

mare şi importantă piaţă internaţională de asigurări şi cel mai mare centru informaţional privind

comerţul şi navigaţia maritimă. Corporaţia Lloyd a apărut din Casa de cafea Lloid, proprietarul căreia

era Edvard Lloid. Prima menţiune despre casa de cafea a lui Loid a fost semnalată în anul 1688. În

acest local, aveau loc întîlniri regulate al comercianţilor, asigurătorilor şi proprietarilor de corăbii. Din

anul 1696 Edvard Lloid începe pubicarea unui ziar de asigurări Lloid News, iar din 1734 apare Lloid

List. Оn anul 1760 în sistemul lui Lloid apare prima societate de clasificare din lume - registrul de

corăbii. În anul 1871, prin actul Parlamentului englez, uniunea asigurătorilor Lloid a obţinut statut

oficial de corporaţie al asigurătorilor.

Patria asigurărilor de viaţă e considerată Anglia, în care în anul 1699 pentru prima dată a apărut o

organizaţie profesionistă, ce se ocupa cu asigurarea orfanilor şi văduvelor, iar apoi a fost creată

compania de asigurări Eckvatedl, ce se ocupa cu asigurări de persoane. 

Patria reasigurărilor este considerată Germania. Prima companie de reasigurare a fost fondată

de Cologne în anul 1846, apoi a apărut Societatea de reasigurare de la Munhen. În 1885 apare

"Societatea rusă de reasigurare", ce se ocupă de reasigurarea riscurilor de incendii. Din sec. XIX-lea pe

poziţiile din frunte se află uniuni de asigurare de tip cartel şi concern. Un cartel puternic a fost creat în

1874 la Berlin, ce purta caracter interanţional şi era constituit din 16 societăţi de asigurare (ruseşti,

suedeze, austriece ş.a.) În anul 1920 el îngloba deja 230 societăţi din 26 de ţări.  Factorii determinanţi,

care au condus la apariţia asigurărilor contemporane, sunt cei economici şi sociali, dar cel mai

important – apariţia unei activităţii raţionale capitaliste cu orientare spre valorile raţionalităţii formale.

În secolul al XX-lea asistăm la o perfecţionare continuă a mecanismului de asigurare. Una din

cele mai importante trăsături ce caracterizează dezvoltarea sistemului mondial de asigurări la ora

actuală este globalizarea pieţii mondiale de asigurări, care se prezintă printr-un proces de lichidare

treptată a barierelor economice şi legislative ce separau pieţile de asigurări a unor state. Unul din

exemplele elocvente ce confirmă această tendinţă, este crearea unui spaţiu de asigurări unic în ţările

Uniunii Europene. 

Caracteristic pentru piaţa mondială de asigurări este: existenţa unui număr important de companii

de asigurare ce funcţionează în diverse forme organizaţional-juridice, concentrarea la ele a unui capital

şi active enorme, o gamă extrem de largă de operaţiuni şi produse de asigurare oferite, existenţa unei

legislaţii dezvoltate ce ţine de domeniul asigurărilor şi a unui sistem de supraveghere de stat viabil,

existenţa diverselor asociaţii şi uniuni a asigurătorilor şi asiguraţilor, un sistem dezvoltat al

intermediarilor, firme de consultaţii şi de raiting.