ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA Organismul naţional de standardizare

STUDIU

Analiza impactului transpunerii sistemului calităţii din Uniunea Europeană în România, a cadrului legal şi a principalelor acţiuni întreprinse de autorităţi şi de participanţii din infrastructura calităţii privind importanţa implementării standardelor române

În cadrul proiectului :

Studiu privind rolul standardizării pentru creşterea competitivităţii industriale. Campanie de conştientizare a agenţilor economici privind importanţa implementării standardelor române

Bucureşti 2005

2

CUPRINS pag. Introducere 4

Cap. 1 Ministerul Economiei şi Comerţului 5 1.1 Cadru legal 5

1.2 Funcţii şi atribuţii 5

1.3 Structură 6

1.4 Infrastructura calităţii şi a mediului 6

1.4.1 Acreditarea 9

1.5 Legislaţie orizontală în domeniu 10

1.6 Strategie 11

1.7 Negocieri pentru integrarea europeană 11

Cap. 2 Standardizarea 13 2.1 Generalităţi 13

2.2 Standardele şi domeniile reglementate 15

2.3 Asociaţia de Standardizare din România – organism naţional de standardizare 16

2.4 Performanţe 18

2.5 Concluzii 19

Cap. 3 Desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii 21 3.1 Generalităţi 22

3.2 Criterii de evaluare 24

3.3 Procedură 28

3.4 Concluzii 31

Cap. 4 Certificarea 33 4.1 Scurt istoric 33

4.2 Certificarea conformităţii 34

4.3 Tipurile de certificări 36

4.4 De la certificare la TQM şi EXCELENŢĂ 44

Cap. 5 Metrologia 47 5.1 Scurt istoric 47

5.2 Biroul Român de Metrologie Legală 48

5.3 Sistemul de management al măsurării 50

5.4 Trasabilitate 52

Cap. 6 Organizaţii de formare, instruire şi consultanţă 55 Cap. 7 Organizaţii de supraveghere a pieţei şi organizaţii de protecţie a consumatorilor 59 Cap. 8 Concluzii 68 Bibliografie 69

3

Contribuţii

Acest studiu a fost elaborat în cadrul Asociaţiei de Standardizare din România, în cadrul proiectului Studiu privind rolul standardizării pentru creşterea competitivităţii industriale. Campanie de conştientizare a agenţilor economici privind importanţa implementării standardelor române.

Coordonator al proiectului – Gabriel Vasiliu, expert standardizare, Şef Serviciu Electric

Coordonator al studiului – Iuliana Chilea, jurist, aministrator drepturi de autor

Autorii studiului sunt:

Diana Dorobanţu, responsabil Punct de Informare OMC – Capitolul 1

Florin Teodorescu, expert standardizare – Capitolul 2

Iuliana Chilea, administrator drepturi de autor – Capitolul 3 şi 8

Speranţa Stomff, redactor – Capitolul 4

Diana Iorga, expert standardizare – Capitolul 5

Jeni Toma, expert standardizare – Capitolul 6

Doina Dragomir, expert standardizare – Capitolul 7

Radu Lilea, redactor – redactare finală

Se admite reproducerea unor părţi din acest studiu, cu condiţia menţionării sursei şi

a autorului.

© ASRO 2005

4

INTRODUCERE

Extinderea Uniunii Europene, prin încorporarea de noi state candidate, conduce progresiv

la crearea celei mai mari pieţe unice din lume adunând un număr mai mare de 500 de milioane de

consumatori. O asemenea creştere a numărului de consumatori este proporţională cu creşterea

cantitativă a produselor şi serviciilor destinate acestora, determinând o intensificare a fenomenului

concurenţial. Pentru producători şi alţi agenţi economici aflaţi în lanţul de comercializare, în special

cei din statele care se pregătesc pentru aderare, cum este şi România, acest lucru trebuie să

constituie un motiv de identificare a unor noi modalităţi de a rămâne în competiţie.

Componentele infrastructurii calităţii au misiunea clară de a facilita circulaţia produselor şi a

serviciilor, prin mecanismele legale şi convenţionale care le fundamentează. Standardizarea

constituie, în acest sens, unul dintre elementele de bază utilizat, pe de o parte, de agenţii

economici pentru menţinerea şi creşterea competitivităţii lor şi, pe de altă parte, de autorităţile

competente a căror preocupare tot mai importantă o constituie dezvoltarea de noi reglementări

pentru asigurarea protecţiei consumatorilor în faţa diversităţii produselor şi a serviciilor puse pe

piaţă, în vederea atingerii unui nivel ridicat de siguranţă şi calitate.

Obiectivul major al prezentului studiu îl constituie identificarea şi descrierea exactă a

principalilor actori ai infrastructurii calităţii din România, sub aspectul cadrului legal de organizare şi

funcţionare, atribuţii şi activitate desfăşurată, în vederea evaluării impactului transpunerii sistemului

calităţii din Uniunea Europeană în România. Acest lucru este necesar pentru pregătirea unor

viitoare acţiuni care să aibă drept scop conştientizarea agenţilor economici şi a instituţiilor publice

privind importanţa implementării standardelor în activitatea pe care o desfăşoară.

Studiul este structurat pe şapte capitole, fiecare dintre ele tratând unul sau mai mulţi

participanţi ai infrastructurii calităţii din România, după cum urmează:

Capitolul 1 Ministerul Economiei şi Comerţului Capitolul 2 Standardizarea

Capitolul 3 Desemnarea organismelor de evaluare a conformităţii Capitolul 4 Certificarea Capitolul 5 Metrologia Capitolul 6 Organizaţii de educare, instruire şi consultanţă în domeniu

Capitolul 7 Organizaţii de supraveghere a pieţei şi de protecţie a consumatorilor Capitolul 8 Concluzii

5

1. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI

Înscrierea României pe coordonatele dezvoltării durabile, constituită în opţiune strategică globală

pentru secolul acesta prin adoptarea Agendei 21 şi a acordului internaţional exprimat în Declaraţia de la Rio,

urmare a Conferinţei de la Rio de Janeiro, a impus o nouă manieră de gândire şi acţiune, două dintre

obiectivele globale fiind:

• concertarea exigenţelor dezvoltării economice cu cele ale dezvoltării socio-culturale,

respectiv

• crearea şi consolidarea unei economii de piaţă funcţionale şi competitive.

Încheierea Acordului european, instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile

Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, şi

implicit, perspectiva integrării României în structurile europene au impus însuşirea şi adoptarea unui set

coerent de valori şi practici care să contribuie la dezvoltarea unei economii funcţionale şi creşterea

capacităţii de a face faţă presiunilor concurenţiale ce caracterizează Piaţa Unică europeană.

Având în vedere angajamentele asumate, eforturile la nivel naţional se focalizează pe acţiuni ce

privesc adoptarea acquis-ului comunitar, prin transpunerea în legislaţia naţională a reglementărilor europene

şi asigurarea condiţiilor de implementare a acestora, la nivelul cerinţelor şi exigenţelor comunitare.

Una dintre instituţiile statului român care trebuie să îndeplinească uriaşa sarcină a reconstruirii

structurii economiei de piaţă este Ministerul Economiei şi Comerţului.

1.1 Cadru legal Ministerul funcţionează în baza Hotărârii de Guvern nr. 738 din 03/07/2003 privind organizarea şi

funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 485 din

07/07/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform art. 1 din această Hotărâre, „Ministerul Economiei şi Comerţului este organul de

specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care

realizează politica Guvernului în domeniile privind creşterea economică, industrie, energie, resurse minerale,

producţia de apărare, comerţ, integrare europeana şi relaţii externe.”

1.2 Funcţii şi atribuţii Conform art. 3 din această Hotărâre – „Ministerul Economiei şi Comerţului exercită următoarele

funcţii:

a) de autoritate de stat în domeniile sale de activitate, prin care se asigură urmărirea şi controlul respectării

reglementărilor legale în vigoare;

b) de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiilor şi programelor privind creşterea economică,

industria, energia, resursele minerale, industria de apărare, comerţul, promovarea exportului, precum şi a

politicilor din domeniul său de activitate;

c) de sinteză, la nivel naţional, pentru domeniile specifice şi pentru celelalte domenii conexe: recuperarea

şi conservarea energiei, securitatea instalaţiilor, reciclarea materialelor şi de gestionare a resurselor

minerale, restructurarea şi, după caz, privatizarea societăţilor comerciale şi a regiilor autonome care

funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei şi Comerţului;

6

d) de reglementare, prin care se asigură elaborarea actelor normative în domeniile proprii;

e) de reprezentare, prin care se asigura, în numele Guvernului, reprezentarea la organismele

internaţionale ca autoritate de stat în domeniu şi stabilirea de legături cu celelalte ministere, alte autorităţi

publice şi organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane juridice din ţară sau din străinătate;

f) de administrare a proprietăţii publice din domeniul resurselor minerale, al transportului energiei, al

transportului şi stocării ţiţeiului şi gazelor naturale sau din alte domenii stabilite de lege ca bunuri proprietate

publică, prin agenţii economici şi instituţiile publice care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei

şi Comerţului;

g) de integrare europeană şi armonizare a legislaţiei cu reglementările comunitare, pentru activităţile din

domeniul său.”

1.3 Structură Având în vedere multitudinea şi complexitatea aspectelor domeniului evaluării conformităţii, în

exercitarea responsabilităţilor ce-i revin, Ministerul Economiei şi Comerţului întreţine atât relaţii de

coordonare, cât şi de colaborare cu structuri de stat şi private, cu alte autorităţi române, precum şi cu

organizaţii străine, interesate de dezvoltarea activităţilor specifice domeniului.

Structura Ministerului include 18 direcţii: Direcţia Relaţii cu Parlamentul, Sindicatele, Patronatele,

Informaţii şi Relaţii cu Publicul, Direcţia Generală pentru Integrare Europeană şi Negocieri, Direcţia

Programe cu Organizaţii Internaţionale, Direcţia Infrastructura Calităţii şi Mediului, Direcţia Generală Europa,

Direcţia Generală Relaţii Bilaterale, Direcţia Generală Politici Comerciale, Direcţia Generală Promovare

Export, Direcţia Generală Resurse Minerale, Direcţia Generală Buget, Economico-Financiară şi

Administrativ, Direcţia Administrativă, Direcţia Resurse Umane, Direcţia Generală Legislaţie, Management,

Direcţia Generală Politică Energetică, Direcţia Producţie Apărare, Direcţia Generală Cooperare Economică,

Internaţională, Sinteză şi Investiţii, Direcţia Generală Politică Industrială, Direcţia de Îmbunătăţire şi

Monitorizare a Mediului de Afaceri.

1.4 Infrastructura calităţii şi a mediului Pentru a asigura o dezvoltare coerentă şi eficientă a infrastructurii pentru evaluarea conformităţii,

prin Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare,

Ministerul Economiei şi Comerţului a fost desemnat drept coordonator al domeniului infrastructurii calităţii şi

evaluării conformităţii. În această calitate, Ministerul Economiei şi Comerţului:

- elaborează politici şi strategii,

- iniţiază şi promovează măsuri legislative cu caracter orizontal şi specific,

- evaluează şi urmăreşte activitatea actorilor din cadrul infrastructurii pentru evaluarea conformităţii,

- iniţiază şi promovează programe/proiecte de asistenţă tehnică externă, precum şi programe/proiecte care

să fie susţinute la nivel naţional,

- susţine integrarea structurilor naţionale în cadrul organizaţiilor europene şi internaţionale ce activează în

domeniul evaluării conformităţii.

Eforturile de aliniere la cerinţele şi practicile europene din domeniu au fost şi sunt în continuare

susţinute de către Guvernul României prin programe atrase, de asistenţă tehnică externă şi programe de

colaborare bilaterală cu ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi prin dezvoltarea unor instrumente şi

mecanisme de sprijin, cu finanţare de la bugetul de stat, cum sunt, de exemplu, Programul de creştere a

7

competitivităţii produselor industriale şi programele CALIST şi INFRAS din cadrul Planului Naţional de

Cercetare - Dezvoltare şi Inovare, ce constituie suport, printre altele, pentru:

• adoptarea standardelor europene ca standarde naţionale;

• elaborarea de standarde de firmă aliniate la cerinţele europene;

• implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi mediului, sănătăţii şi siguranţei

ocupaţionale, responsabilitate socială şi igienă alimentară, precum şi al securităţii informaţiei;

• certificarea produselor;

• îmbunătăţirea competenţei şi capabilităţii tehnice a laboratoarelor de a realiza încercări performante,

inclusiv prin susţinerea achiziţionării de dotări corespunzătoare;

• atestarea, prin acreditare, a competenţei şi capabilităţilor a noi laboratoare de încercări şi etalonare şi a

noi organisme de certificare şi inspecţie.

Ministerul Economiei şi Comerţului nu este singurul actor din infrastructura calităţii. O listă întreagă

de alte ministere şi instituţii în subordinea sau coordonarea acestora completează tabloul infrastructurii din

România: Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor,

Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Ministerul Mediului şi

Gospodăririi Apelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Naţională Sanitar

Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), şi aşa mai departe. Toate aceste structuri ale statului

au sarcini de implementare şi aplicare a politicii româneşti în domeniul calităţii.

Pentru prezentul studiu esenţială este prezentarea şi rolul Direcţiei Infrastructura Calităţii şi Mediului

din cadrul MEC. Având în vedere experienţa şi practica europeană, pentru susţinerea implementării

cerinţelor obligatorii armonizate, pe de o parte, şi pentru crearea unui mediu favorabil îmbunătăţirii

competitivităţii orientată către calitate ca "element de departajare funcţie de gradul de satisfacere a nevoilor

şi aşteptărilor clienţilor", pe de altă parte, în România s-au dezvoltat structuri specializate (componente ale

infrastructurii calităţii), responsabilizate pentru realizarea activităţilor specifice, după cum urmează:

• Asociaţia de Standardizare din România - ASRO, în domeniul standardizării naţionale;

• Biroul Român pentru Metrologie Legală - BRML, în domeniul metrologiei;

• Asociaţia de Acreditare din România - RENAR, în domeniul acreditării laboratoarelor şi organismelor de

certificare şi inspecţie;

• laboratoarele şi organismele de certificare şi de inspecţie acreditate, pentru realizarea încercărilor şi

certificărilor.

Principiile şi regulile de bază ale activităţii de standardizare naţională, stabilite prin lege, sunt aliniate

la principiile şi practicile europene din domeniu, fapt atestat de către experţii europeni, ca urmare a evaluării

legislaţiei române, aplicabilă în acest domeniu.

Ca răspuns la angajamentele asumate de către România prin Acordul Organizaţiei Mondiale a

Comerţului privind libera circulaţie a mărfurilor şi prin Acordul instituind o asociere între România, pe de o

parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, în scopul eliminării

barierelor tehnice în calea comerţului, aplicarea standardului naţional a căpătat caracter voluntar.

Standardizarea trebuie privită ca un instrument strategic care ajută firmele în a obţine acces pe pieţe

şi a obţine economii de scală. În acest sens, adoptarea standardelor europene ca standarde române trebuie

8

să reprezinte, în continuare, o prioritate pentru organismul naţional de standardizare, implementarea

acestora de către agenţii economici români putând contribui semnificativ la facilitarea accesului produselor

româneşti pe Piaţa Unică.

Având în vedere obligaţiile şi angajamentele ce decurg din documentul de poziţie pentru capitolul de

negociere "Libera circulaţie a mărfurilor", activitatea de standardizare s-a focalizat pe adoptarea, cu

prioritate, a standardelor europene.

În baza Memorandumului cu tema "Strategia de adoptare a standardelor europene în vederea

îndeplinirii condiţiilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană", aprobat de către Guvern în august

2001, la sfârşitul anului 2003 procentul standardelor europene adoptate s-a situat la nivelul valorii de

80,79%, standardele CEN şi CENELEC fiind adoptate în proporţie de 86,58% şi respectiv de 84,29%. La

data de 30 iunie 2004 procentul de adoptare al standardelor CEN şi CENELEC a fost de 87.19% şi respectiv

de 87,49%. La 1 ianuarie 2005 condiţia a fost îndeplinită, standardele europene fiind adoptate ca standarde

române în proporţie de sută la sută.

Dată fiind perioada scurtă de timp în care a trebuit să fie atins procentul de 80% de standarde

europene adoptate ca standarde române, având în vedere nivelul, dar şi ritmicitatea cu care au fost

disponibile fondurile bugetare necesare prestării acestei activităţi, numărul standardelor adoptate prin

"traducere în limba română" a fost mai redus decât cel al standardelor adoptate prin "filă de confirmare".

Standardizarea a fost şi este sprijinită continuu de Ministerul Economiei şi Comerţului. Sprijinul s-a

materializat, de-a lungul timpului, prin organizarea de seminarii, workshop-uri şi conferinţe comune, pe

diferite domenii, acţiuni la care au participat un număr mare de agenţi economici, producători şi utilizatori din

variate domenii ale industriei româneşti.

Una din acţiunile importante şi distincte întreprinse de ASRO împreună cu Ministerul Economiei şi

Comerţului a fost cea prin care s-a iniţiat, elaborat şi aprobat Legea nr. 177-09.06.2005 pentru completarea

art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională. Conform acestei

legi, autorităţile şi instituţiile cu funcţie de reglementare au obligaţia să consulte Asociaţia de Standardizare

din România atunci când promovează acte normative care vor cuprinde norme bazate pe standarde

naţionale române, europene sau internaţionale.

Organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care exercită, în numele statului, controlul

metrologic legal al mijloacelor de măsurare şi al măsurărilor este Biroul Român de Metrologie Legală

(BRML). Acesta funcţionează în subordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului şi este organizat potrivit

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 193/2002 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 173 din 13/03/2002.

Înfiinţat în baza Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, cu modificările

şi completările ulterioare, BRML are responsabilităţi, competenţe şi atribuţii în legătură cu întreaga activitate

de metrologie din România. În această direcţie, principala responsabilitate a BRML constă în asigurarea

reglementărilor metrologice, mijloacelor tehnice şi acţiunilor la nivelul întregii ţări, necesare pentru obţinerea

credibilităţii rezultatelor măsurărilor.

În ceea ce priveşte implicarea în activităţile organizaţiilor europene şi internaţionale din domeniul

metrologiei, de remarcat este tradiţia pe care România, reprezentată de BRML, o are în relaţia cu aceste

organizaţii. România este:

• membră cu drepturi depline al BIPM - Convenţia Metrului, din anul 1883

• membră cu drepturi depline al OIML din anul 1956

9

• membră asociat al WELMEC din anul 1996

• membră al EUROMET, prin INM, din anul 2004.

Sumele reprezentând cotizaţiile pe care România le achtă în calitate de membru la organizaţiile

internaţionale sunt susţinute de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului, iar

cheltuielile aferente participării la activităţile acestor organizaţii sunt suportate din fondurile proprii ale BRML.

1.4.1 Acreditarea Activitatea de acreditare în România a fost pusă pe temelii noi, aliniate la practica europeană, ca

urmare a adoptării Ordonanţei Guvernului nr. 38/1998, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.43 din

30/01/1998 prin stabilirea unor principii clare care guvernează această activitate şi prin decizia ca organismul

naţional ce activează în acest domeniu să fie un organism unic, de drept privat, de utilitate publică, cu statut

juridic de asociaţie fără scop patrimonial, înfiinţată conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000

cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Prin Ordinul Ministrului Industriei şi Comerţului nr. 354/2003 Asociaţia de Acreditare din România

– RENAR a obţinut recunoaşterea ca organism naţional de acreditare.

Principalul obiectiv al activităţii organismului naţional de acreditare, RENAR constă în dezvoltarea

acreditării şi conferirea încrederii în competenţa tehnică, imparţialitatea şi integritatea organismelor şi

laboratoarelor acreditate.

Ca un principiu al acreditării, această activitate se desfăşoară în baza prevederilor standardelor de

referinţă din seria SR EN 45000 şi ISO 17000, precum şi a acelora în legătură cu acestea. În acest sens,

RENAR are exclusivitate pentru acreditarea laboratoarelor de încercări, a laboratoarelor de etalonare, a

organismelor de certificare a produselor, a organismelor de certificare a sistemelor de management al

calităţii, a organismelor de certificare a sistemelor de management al mediului, a organismelor de certificare

a personalului şi a organismelor de inspecţie.

RENAR gestionează marca naţională de acreditare.

În plus, faţă de domeniile enunţate anterior, începând cu anul 2003, a fost dezvoltată capabilitatea

RENAR pentru acreditarea organismelor de certificare sisteme de management al sănătăţii şi siguranţei

ocupaţionale, responsabilitate socială şi igienă alimentară, precum şi al securităţii informaţiei.

Astfel, Asociaţia de Acreditare din România, RENAR este organismul naţional de acreditare al laboratoarelor

de încercări / analize, etalonare metrologică, organisme de inspecţie şi de certificare (sisteme de

management al calităţii / mediului, HACCP, produse / servicii şi personal). La această dată RENAR este

membru şi activează în cadrul tuturor organizaţiilor reprezentative la nivel internaţional şi european, după

cum urmează:

• Cooperarea Internaţională pentru Acreditarea Laboratoarelor (ILAC) – membru fondator din anul 1996,

• Forumul Internaţional de Acreditare (IAF) – membru plin din anul 2001,

• Cooperarea Europeană pentru Acreditare (EA) – membru din anul 1998.

În ceea ce priveşte reprezentarea şi participarea laboratoarelor şi organismelor acreditate în cadrul

structurilor europene şi internaţionale, situaţia reflectă o atitudine pasivă a majorităţii acestora. Societatea

Română pentru Asigurarea Calităţii – SRAC este primul organism de certificare activ în această direcţie, fiind

partener al Reţelei Internaţionale de Certificare – IQNet, membru al organizaţiei europene eurocer-building şi

membru al EOTC.

10

Referitor la structurile cu caracter asociativ, de regulă, acestea, prin obiectivele declarate, urmăresc

obţinerea şi, după caz, menţinerea calităţii de membru al organizaţiilor europene de profil. Astfel, COCER

este membru al Federaţiei Europene a Asociaţiilor Organismelor de Certificare, iar EUROLAB – România şi

ROLAB ţintesc în aceeaşi măsură să devină membrii ai EUROLAB.

1.5 Legislaţie orizontală în domeniu Pentru implementarea, în mod unitar şi transparent a cerinţelor prevăzute de reglementările tehnice

armonizate, cadrul legislativ orizontal a fost întregit de o serie de acte normative subsecvente legii, care

privesc în principal procedurile ce se utilizează în procesul de evaluare a conformităţii şi regulile de aplicare

ale marcajului de conformitate, procedura de desemnare a organismelor implicate în evaluarea conformităţii

produselor reglementate, unele măsuri privind supravegherea pieţei şi, nu în ultimul rând, unele măsuri

privind schimbul de informaţii dintre România şi Comunitatea Europeană în legătură cu standardele şi

reglementările tehnice nearmonizate.

Legislaţia orizontală în domeniul infrastructurii calităţii cuprinde:

- Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I nr. 712 din 8 noiembrie 2001. Privitor la dezvoltarea noului cadru legislativ din

domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, pentru coerenţa şi consecvenţa procesului de armonizare

legislativă a reglementărilor tehnice aplicabile produselor, cu directivele europene ce pun în practică

principiile "Noii Abordări" şi "Abordării Globale" europene, a fost elaborată şi adoptată Legea nr.

608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor.

- Hotărârea Guvernului nr. 71/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea

procedurilor ce se utilizează în procesul de evaluare a conformităţii produselor din domeniile

reglementate, prevăzute în Legea nr. 608/2001, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.

119 din 14 februarie 2002;

- Hotărârea Guvernului nr. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea şi

notificarea naţională a laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de

inspecţie care realizează evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate prevăzute în

Legea nr. 608-2001 privind evaluarea conformităţii produselor, publicată în Monitorul Oficial al

României Partea I nr. 388 din 6 iunie 2002;

- Legea nr. 245/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/1998 privind acreditarea şi

infrastructura pentru evaluarea conformităţii, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 313

din 13 mai 2002;

- Legea nr. 355/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de

standardizare naţională în România, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 447 din 26

iunie 2002;

- Legea nr. 322/2002 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 146/2001 pentru

completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul

Oficial al României Partea I nr. 408 din 12 iunie 2002;

- Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 149/2002 privind înfiinţarea structurii de coordonare a

domeniului infrastructurii calităţii şi evaluării conformităţii.

11

- Ordinul Ministrului Economiei şi Comerţului nr. 634/2004 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare pe

termen mediu a infrastructurii pentru evaluarea conformităţii 2004 – 2007, publicat în Monitorul Oficial,

Partea I nr. 939 din 14/10/2004.

1.6 Strategie Noua concepţie privind armonizarea tehnică şi standardizarea, cunoscută la nivel european sub

denumirea de "Noua Abordare", a avut în vedere simplificarea şi accelerarea procesului legislativ european,

prin înlocuirea sistemului de armonizare tehnică, detaliată, cu un sistem bazat pe cerinţe esenţiale obligatorii,

formulate unitar şi prin introducerea conceptului de standard armonizat, ca instrument ce conferă prezumţia

de conformitate a produselor cu cerinţele esenţiale.

Pornind de la direcţia strategică ce vizează îmbunătăţirea competitivităţii produselor româneşti, în

domeniul evaluării conformităţii se identifică trei obiective generale ce privesc:

• Îmbunătăţirea cadrului legal, instituţional şi procedural aferent domeniului infrastructurii pentru evaluarea

conformităţii, în scopul de a răspunde eficient şi competent solicitărilor industriei româneşti, supusă forţei

concurenţiale ce caracterizează piaţa;

• Dezvoltarea actorilor din cadrul infrastructurii pentru evaluarea conformităţii din România ca structuri

viabile, credibile şi active la nivel naţional, european şi internaţional;

• Educarea şi instruirea operatorilor economici, în sensul creşterii interesului acestora pentru utilizarea

rezultatelor activităţilor prestate de către actorii din cadrul infrastructurii pentru evaluarea conformităţii.

1.7 Negocieri pentru integrarea europeană Ministerul Economiei si Comertului (MEC) este integrator pentru Capitolul 1 – Libera circulaţie a

marfurilor, Capitolul 14 – Energie şi Capitolul 15 – Politica Industrială.

Negocierile pentru Capitolul 1 – Libera circulaţie a mărfurilor au fost deschise la 22.03.2002 şi

închise provizoriu în data de 2.06.2003. Pentru acest capitol, România nu a solicitat perioade de tranziţie.

Negocierile pentru Capitolul 15 – Politica industrială au fost deschise şi închise provizoriu în luna

iulie 2002.

Negocierile pentru Capitolul 14 – Energie au fost deschise în luna martie 2002 şi închise provizoriu

în cadrul Conferinţei de Aderare România – Uniunea Europeană, desfaşurată în data de 30.06.2004 la

Bruxelles.

Negocierile de aderare aferente acestui capitol au fost deosebit de complexe, vizând aspecte

esenţiale legate de alinierea la legislaţia comunitară în domeniul energiei şi de restructurare a sectorului

energetic românesc în vederea eficientizării şi creşterii competitivităţii acestuia pentru integrarea sa în Piaţa

Internă a Uniunii Europene.

In acest sens, măsurile intreprinse la nivel MEC au fost canalizate pe cele trei componente majore

ale Capitolului 14 – Energie, respectiv: sectorul petrolier, piaţa de energie şi promovare a eficienţei

energetice şi a surselor de energie regenerabile.

Armonizarea legislaţiei în domeniul eficienţei energetice, precum şi eforturile susţinute la nivelul

MEC şi a Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE) pentru promovarea eficienţei energetice şi

a surselor regenerabile de energie, reflectă importanţa acordată economisirii energiei în politica energetică

naţională, în concordanţă cu preocupările în materie la nivel european.

12

Progresele înregistrate în procesul de aliniere în plan legislativ la cerinţele pieţei liberalizate de

energie au fost puternic susţinute prin măsurile vizând restructurarea sectorului, pentru ca aceasta să poată

face faţă presiunilor concurenţiale ale unei pieţe liberalizate şi integrate la nivel european.

Măsurile adoptate în acest sens de MEC au condus la restructurarea tuturor companiilor din sectorul

energetic în vederea asigurării unor structuri viabile care să asigure mediul concurenţial în sector.

Separarea, conform cerinţelor comunitare, a activităţilor de bază din sector – producere, transport şi

distribuţie, precum şi restructurarea majoră a SC Termoelectrica SA şi a sectorului carbonifer constituie

exemplele cele mai elocvente in acest sens.

MEC are, de asemenea, responsabilitatea armonizării îndeplinirii angajamentelor asumate prin

documentele de pozitie. Angajamentele asumate în cadrul negocierilor cu termen de realizare 30.06.2004 au

fost îndeplinite integral.

În concluzie, Ministerul Economiei şi Comerţului s-a dorit, şi a reuşit să fie coordonatorul acestei

structuri complexe, prin eforturile depuse la nivelul optimizării cadrului legislativ, eficientizării proceselor în

cadrul infrastructurii calităţii şi, nu în ultimul rând, la capitolul integrare europeană. Succesul funcţionării

acestei infrastructuri constă în rolul de catalizator al proceselor desfăşurate la nivelul organismelor implicate,

rol asumat şi îndeplinit 100% de minister.

În ceea ce priveşte implicarea ministerelor în promovarea importanţei standardelor se poate

menţiona faptul că celelalte ministere din infrastructura calităţii se limitează la contractele de adoptare şi

traducere a standardelor europene, o limitare foarte strictă, am putea spune. Având în vedere nivelul actual

de cunoaştere a acquis-ului comunitar în rândul producătorilor, al agenţilor economici şi al celorlalţi utilizatori

de standarde din România, credem că se impune o participare şi o implicare mai activă din partea

organismelor şi autorităţilor statului.

13

2. STANDARDIZAREA

2.1 Generalităţi Începuturile activităţii de standardizare în România datează din perioada premergătoare celui de al

doilea razboi mondial, primele standarde cu caracter naţional fiind adoptate în 1937-1938 în cadrul AGIR -

Asociaţia Generală a Inginerilor din România.

În anul 1948 a luat fiinţă Comisiunea de Standardizare, primul organism naţional de standardizare.

După o serie de reorganizări ale organismului naţional de standardizare, în 1970 a luat fiinţă Institutul

Român de Standardizare – IRS, care a funcţionat până în anul 1998.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 39 din 30/01/1998, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 43 din

30/01/1998, aprobată cu modificări de Legea nr. 355/2002, se constituie cadrul legal al standardizării

moderne în România. De la această dată, activitatea de standardizare din România, desfăşurată de

Asociaţia de Standardizare din România – ASRO, persoană juridică de drept privat, este organizată potrivit

principiilor standardizării europene şi internaţionale.

Standardele sunt documente tehnice, elaborate de către toate părţile interesate (producători,

consumatori, autorităţi publice, utilizatori) pe baza unor principii consacrate (cum ar fi: consens şi anchetă

publică). Spre deosebire de reglementări, acestea nu sunt adoptate de către o autoritate publică, ci în cadrul

unor organizaţii de standardizare private, independente şi, în cazul standardelor europene, organisme

recunoscute oficial de Comsia Europeană.

Standardele sunt documente care stabilesc un limbaj comun pentru toţi utilizatorii lor în scopul

promovării circuitului produselor şi serviciilor între vânzător şi cumpărător şi al protejării bunăstării generale.

Se poate oferi un exemplu din domeniul proiectărilor pentru clădiri. Atunci când arhitecţii proiectează o

clădire, menţionează exact ce tip de oţel este cerut prin înscrierea unui standard pe desen. Acest document,

standardul, este cea mai bună şi cea mai simplă cale pentru a comunica contractantului tipul dorit de oţel, în

termeni legaţi de compoziţie, rezistenţă şi calitate. Astfel, arhitecţii nu trebuie să consulte volume şi cărţi de

referinţă şi să elaboreze noi specificaţii tehnice în ore de lucru costisitoare pentru a descrie grosimea

oţelului, rezistenţa şi alte caracteristici, ele regăsindu-se în standardul indicat.

Mii de astfel de standarde sunt disponibile în diverse domenii, fondul naţional de standarde cuprinzând la ora actuală un număr de aproximativ 28.000 de standarde.

Standardizarea trebuie să reprezinte un subiect de interes major pentru agenţii economici,

consumatori, utilizatori şi autorităţi.

Pentru mediul de afaceri, standardizarea ajută la crearea unui limbaj comun pentru comerţ. Ea

asigură compatibilitatea componentelor, indiferent de locul unde sunt realizate acestea, şi interoperabilitatea

reţelelor, contribuind la reducerea costurilor de producţie şi de depozitare.

Pentru consumatori, standardizarea micşorează costurile, prin reducerea timpului şi efortului dedicat

căutărilor ce privesc stabilirea opţiunii, precum şi costurile în legătură cu neîncrederea, facilitând comparaţiile

privind proprietăţile funcţionale.

Pentru autorităţi publice, standardizarea oferă o oportunitate pentru reglementarea şi îmbunătăţirea

guvernării, prin reducerea nivelului detaliilor de reglementare necesare atingerii obiectivelor de protecţie a

14

sănătăţii, securităţii şi mediului. Standardele contribuie la reducerea riscului de blocare a evoluţiei tehnicii şi

promovează know-how-ul.

Dincolo de rolul jucat de standardizare pentru asigurarea funcţionalităţii pieţei comune şi protecţia

intereselor publice, aceasta reprezintă un element important în cadrul procesului de lărgire a UE şi de

încheiere a acordurilor privind comerţul. Este, deci, în interesul autorităţilor publice să menţină, pentru

standardizare, un cadru legal, politic şi financiar stabil şi transparent.

Standardizarea este voluntară şi, indiferent de subiectul supus standardizării, acest proces trebuie

să fie transparent şi rezultat al consensului părţilor. Principiul deschiderii îşi propune asigurarea reprezentării

lărgite a intereselor societăţii, incluzând interesele consumatorului, ale întreprinderilor mici şi mijlocii şi ale

protecţiei mediului.

Atunci când sunt utilizate în relaţie cu legislaţia, standardele sunt elemente de bază pentru

funcţionarea Pieţei Unice. Ele reprezintă elemente de bază in cadrul sistemului ce include, pe lângă altele,

evaluarea conformităţii şi activitatea de supraveghere a pieţei. În acest sens, organizaţiile europene de

standardizare CEN, CENELEC şi ETSI sunt declarate şi recunoscute ca organizaţii europene competente

pentru elaborarea standardelor armonizate, în cadrul scopului directivelor europene.

Comunitatea europeană manifestă un interes deosebit pentru standardizarea internaţională, dat

fiind potenţialul acesteia din urmă de a elimina barierele tehnice din calea comerţului, de a facilita accesul

tuturor pe piaţă şi posibilitatea ei de a promova şi disemina tehnologii pe baze paritare.

În general, standardele regionale şi naţionale trebuie să fie aliniate, în mare măsură, la standardele

internaţionale, dar valoarea standardelor naţionale şi regionale, ca elemente importante pentru

standardizarea internaţională trebuie, de asemenea, recunoscută. Pentru a elimina confuziile şi

incertitudinile, pentru a creşte transparenţa între partenerii de comerţ şi pentru a ne alinia la prevederile

comunitare în domeniu, standardele române conflictuale cu cele europene au fost anulate de ASRO, în

calitate de organism naţional de standardizare.

În context internaţional, utilizarea standardelor în reglementările tehnice, de către autorităţile de

reglementare, a devenit un element important pentru facilitarea comerţului. Acordul Organizaţiei Mondiale a

Comerţului (OMC) cu privire la înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului recomandă membrilor

OMC să utilizeze standardele internaţionale, cu excepţia cazului în care astfel de standarde ar putea să fie

un mijloc nepotrivit pentru îndeplinirea obiectivelor legitime prevăzute. Principiile OMC, luate ca ansamblu,

asigură faptul că organizaţiile internaţionale de standardizare sunt deschise participării organismelor

naţionale de standardizare şi elaborează standarde internaţionale care nu sunt în conflict cu nici una dintre

părţile implicate.

Totuşi, standardele nu pot înlocui responsabilitatea autorităţilor de a asigura un nivel adecvat de

protecţie a sănătăţii, securităţii şi mediului, aşa cum este de altfel prevăzut şi în Tratatul de bază al

Comunităţii Europene, cu atât mai mult cu cât procesul de standardizare internaţională este prea lent şi nu

răspunde întotdeauna nivelului de protecţie impus de către Comunitatea Europeană. Pentru a veni în

sprijinul autorităţilor, ASRO a preluat în patrimoniul de standarde române şi standardele europene care au

preluat standarde internaţionale.

Prin Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene referitoare la rolul standardizării europene în

economia europeană, statele membre au fost invitate să ia cele mai potrivite măsuri pentru a încuraja

15

organismele naţionale de standardizare să se conformeze regulilor comune ale organizaţiilor europene de

standardizare, ale căror membrii sunt, şi să ia parte efectiv la discuţiile privind standardizarea europeană. În

acest sens, prin standardele metodologice şi procedurile ASRO, regulile organizaţiilor europene de

standardizare sunt respectate cu stricteţe.

În domeniul standardizării, colaborarea structurilor responsabile sau, după caz, a celor interesate în

aceasta activitate, se realizează printr-o participare permanentă şi activă la lucrările în plen şi în comitetele

organizaţiilor europene şi internaţionale de standardizare: CEN, CENELEC, ETSI, ISO şi CEI, ITU. Astfel,

factorii de interes din România participă la activitatea de standardizare internaţională şi, după primirea

statutului de membru naţional, vor participa activ şi la standardizarea europeană.

În activitatea agenţilor economici, standardele pot contribui, în mod nemojlocit, la obţinerea

succesului pe piaţă. Mii de standarde sunt puse la dispoziţia tuturor companiilor sau organizaţiilor de către

organismele de standardizare naţionale, europene sau internaţionale şi pot fi utilizate in funcţie de necesităţi.

Pentru a reuşi să beneficieze de ajutorul standardelor, agenţii economici trebuie să cunoască sistemul de

standardizare, standardele şi modul cum trebuie să le utilizeze în cadrul companiei sau organizaţiei.

2.2 Standardele şi domeniile reglementate

Activitatea noastră este determinată de o serie de reguli, unele obligatorii, altele asumate voluntar.

Acestea sunt înscrise în legi, reglementări tehnice sau administrative, standarde internaţionale, regionale,

naţionale, coduri de bună practică, ghiduri ale unor organisme sau organizaţii cu notorietate în anumite zone

geografice, standarde profesionale şi de firmă.

Legile şi alte acte normative au caracter obligatoriu, iar cunoaşterea şi respectarea lor permit

funcţionarea pe piaţă a societăţilor comerciale. Standardele naţionale, europene şi internaţionale, însă,

precum şi standardele profesionale sau de firmă pot fi aplicate prin asumarea voluntară a aplicării de către

utilizator. Decizia aplicării de către utilizator a unui standard, aparţinând unui organism de standardizare, se

ia având în vedere piaţa căreia i se adresează produsul, capacitatea tehnică disponibilă de realizare a

prevederilor din standardele relevante pentru un anumit produs sau proces, nivelul tehnic, propria activitate

de cercetare, proiectare de produse noi orientată în scopul ocupării unei poziţii superioare pe piaţă sau

pentru pătrunderea pe noi pieţe.

Cunoaşterea şi respectarea standardelor asigură competenţa societăţilor comerciale, fiind un factor

determinant al succesului activităţii în cadrul Pieţei Unice europene.

Conform OG 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, standardul naţional trebuie să

conţină prevederi care să nu contravină legislaţiei în vigoare. Standardul naţional se identifică prin aplicarea

pe acesta a iniţialelor SR, care semnifică standard român. Standardele europene se publică numai după

adoptarea lor ca standarde naţionale. Aplicarea unui standard naţional are caracter voluntar. Aplicarea unui

standard naţional poate deveni obligatorie, în totalitate sau în parte, pe întreg teritoriul ţării, pe plan zonal

sau pe plan local, numai conform prevederilor unei reglementări tehnice adoptate, în cazul în care

considerente de ordin public, de protecţie a vieţii, a sănătăţii şi a securităţii persoanelor fizice, a mediului şi

de apărare a intereselor consumatorilor fac necesară o astfel de măsură.

16

Această prevedere legală trebuie aplicată în contextul statutului actual al României, de stat semnatar

al Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, cu respectarea prevederilor acestuia, a Directivei 98/48/CE

transpusă de România prin HG 1016/2004, şi, nu în ultimul rând, prin respectarea obligaţiilor asumate de

România ca ţară membră a OMC. Trebuie precizat că adoptarea standardelor europene (ca parte a acquis-

ului comunitar) atrage după sine obligaţia anulării standardelor naţionale conflictuale cu standardele

europene adoptate, cât şi a prevederilor reglementărilor naţionale care vin în conflict cu acestea.

Apariţia conceptului de aplicare voluntară a standardelor a fost determinată atât de necesitatea

evitării barierelor tehnice din calea comerţului, cât şi de necesitatea păstrării unui ritm rezonabil între

progresul tehnic şi introducerea rezultatelor acestuia în standardele naţionale şi internaţionale.

Noţiunea de aplicare voluntară presupune asumarea pe proprie răspundere a aplicării standardelor,

fapt care ridică pe un plan superior responsabilitatea managementului, a actului de concepţie, proiectare,

realizare şi comercializare a produsului.

Caracterul voluntar al standardelor este un concept adoptat şi de reglementările Noii Abordări a

Uniunii Europene, cât şi de Organizaţia Mondială a Comerţului - OMC prin Codul de bună practică.

Noua Abordare defineşte cerinţele esenţiale prin Directive care prezintă concepte foarte generale,

care pot fi realizate în practică prin respectarea unuia sau mai multor standarde. Prezumţia de conformitate a

unui produs cu prescripţiile din standarde constituie unul din motivele pentru care este necesar să utilizăm

standardele voluntare.

Utilizarea voluntară a standardelor îi introduce pe cei care o fac în marea familie a utilizatorilor de

standarde oferind o piaţă de desfacere şi o viaţă produselor lor pe măsura sistemului de standarde adoptat.

Aplicarea unui standard naţional dă o deschidere numai pentru piaţa naţională, un standard european vă

deschide piaţa europeană iar un standard internaţional - piaţa internaţională.

Introducerea conceptului de aplicare voluntară a standardelor de către autorităţile publice şi

organismele guvernamentale, societăţile comerciale etc. după era standardelor obligatorii aduce întreg

sistemul de standardizare pe o treaptă superioară în evoluţia sa.

Un element important care fundamentează conceptul aplicării voluntare a standardelor constă în

aceea că societăţile mari care investesc în cercetare şi proiectare pot să aplice propriile standarde

revoluţionând tehnica, în condiţiile respectării reglementărilor în vigoare şi prin aceasta aducând progresul

sistemului de standardizare internaţional, regional sau naţional după caz.

2.3 Asociaţia de Standardizare din România – organism naţional de standardizare În România activitatea de standardizare naţională este reglementată de OG nr. 39/1998, aprobată şi

modificată prin Legea nr. 355/2002 şi Legea nr. 177/2005. Asociaţia de Standardizare din România este

recunoscută, potrivit HG nr. 985 din 25/06/2004, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 612 din

07/07/2004, ca organism naţional de standardizare.

Contextul procesului de integrare a României în Uniunea Europeană a determinat adoptarea aquis-

ului comunitar, parte a căruia o constituie patrimoniul de standarde europene. În vederea implementării

standardelor europene în economia românească, ASRO a adoptat între anii 2000-2004, întregul patrimoniu

de standarde europene.

În perioada menţionată şi în prezent, ASRO a evaluat şi continuă să evalueze necesităţile de

elaborare de noi standarde, coordonează lucrările de standardizare, centralizează şi examinează proiectele

17

de standarde, difuzează standardele în vederea implementării, promovează standardizarea, organizează

cursuri de specializare în domeniul standardizării şi reprezintă interesele României în organizaţiile

internaţionale şi europene de standardizare. De asemenea, ASRO coordonează şi îndrumă activitatea

comitetelor naţionale de standardizare care, în cadrul sectoarelor specifice de competenţă, au sarcina să

stimuleze activitatea de standardizare pe domenii. De asemenea, ASRO coordonează formularea punctelor

de vedere naţionale în scopul stabilirii poziţiei României în organizaţiile europene şi internaţionale de

standardizare.

Asociaţia de Standardizare din România este membră cu drepturi depline la Organizaţia

Internaţională de Standardizare (ISO) şi la Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI).

ASRO este afiliată a Comitetului European de Standardizare (CEN) şi a Comitetului European de

Standardizare în Electrotehnică (CENELEC) şi observator a Institutului European de Standardizare în

Telecomunicaţii (ETSI).

Regulile statutare ale ASRO sunt pe deplin compatibile cu standardizarea voluntară realizată în

organizaţiile membre ale CEN/CENELEC/ETSI .

Cotizaţiile ASRO la toate aceste organizaţii sunt achitate de Guvernul României.

Unul din obiectivele importante ale integrării României în UE, obiectiv care ţine de capitolul 1 de

negociere, Libera circulaţie a mărfurilor, este ca organismul naţional de standardizare să devină membru naţional al organizaţiilor europene de standardizare. În acest sens, România trebuie să îndeplinească

nouă condiţii, şi anume:

1. Semnarea Acordului european sau a unui acord similar, instituind o asociere între România, pe de

o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte;

2. Apropierea sistemului legislativ român de cel al UE, astfel încât:

- să existe cadrul legislativ specific standardizării voluntare şi acesta să fie complet

operaţional;

- să fie înlăturată sau modificată legislaţia tehnică preexistentă care cuprinde prevederi ce

contravin standardelor europene;

- să fie aplicate prevederile Directivei 98/34/CE, modificată de Directiva 98/48/CE, privind

schimbul de informaţii pentru domeniul standardizării;

3. Organizaţia candidată trebuie să fie recunoscută de România ca organism oficial de standardizare

competent pentru toate domeniile acoperite de organizaţiile europene de standardizare;

4. Organizaţia candidată trebuie să plătească taxele de membru şi să gestioneze punctele de vedere

naţionale în domeniile specifice;

5. Organizaţia candidată trebuie să facă dovada că are competenţa să gestioneze eficient activităţile

aferente;

6. Organizaţia candidată trebuie să fie în posesia unei infrastructuri operaţionale de telecomunicaţii

şi tehnologie a informaţiei necesare participării la lucrările organizaţiilor europene de standardizare;

7. Adoptarea a minimum 80% din patrimoniul de standarde europene;

8. Participarea la procedura de notificare şi de „standstill” asupra lucrărilor naţionale care au

corespondent în lucrările europene;

9. Organizaţia candidată trebuie să facă dovada că drepturile patrimoniale de autor ale organizaţiilor

europene de standardizare se bucură de protecţie pe teritoriul naţional, având în vedere legislaţia

naţională din domeniul drepturilor de autor.

18

Pentru asigurarea îndeplinirii celor nouă condiţii, ASRO, sub egida MEC, a constituit un grup de

lucru implicând toate autorităţile de reglementare din domeniu. Obiectivul acestui grup de lucru a fost

identificarea şi modificarea, respectiv abrogarea, reglementărilor care fac, în mod abuziv, aplicarea

standardelor obligatorie sau care cuprind prevederi tehnice conflictuale cu standardele europene.

Tot pentru îndeplinirea obligaţiilor sale în acest sens, ASRO a revigorat şi restructurat comitetele

tehnice naţionale de standardizare după modelul comitetelor tehnice ale CEN/CENELEC, astfel încât

comitetele tehnice de standardizare române au devenit comitete tehnice oglindă ale celor europene. Prin

intermediul acestor comitete, reprezentanţii factorilor interesaţi au astfel oportunitatea să primească semnale

de la producători în legătură cu nevoile acestora şi cu dificultăţile practice de aplicare a diverselor standarde.

Aceste informaţii pot apoi fi folosite pentru a structura mai bine procesul de învăţare şi a elabora planuri şi

programe de instruire. Producătorii ar putea astfel înţelege mai bine modul în care standardele tehnice sunt

corelate cu etapele procesului de fabricaţie.

În data de 18 august 2005, ASRO a depus cererea de a deveni membră a CEN şi CENELEC,

dovezile de îndeplinire a celor nouă condiţii fiind anexate. Ca urmare a unei activităţi laborioase de evaluare,

organizată de către reprezentanţii celor două organisme europene de standardizare, ASRO va dobândi până

la sfârşitul anului 2005, sau cel târziu la începutul anului 2006, calitatea de membru naţional la aceste

organisme.

2.4 Performanţe Activitatea intensă a ASRO în ultima perioadă s-a concentrat pe următoarele direcţii:

- Înţelegerea mai bună a nevoilor pieţei şi îmbunătăţirea participării la activitatea de standardizare a

reprezentanţilor agenţilor economici, autorităţilor şi celorlalte categorii implicate. În acest sens, în cursul

anului 2005, au fost organizate întâlniri pentru promovarea şi consolidarea activităţii de standardizare cu

asociaţii profesionale şi patronale din diverse domenii;

- Consolidarea managementului proiectelor prin conlucrarea strânsă cu autorităţile. În acest sens,

împreună cu MEC, organismul naţional de standardizare a demarat şi conduce campania de conştientizare a

agenţilor economici privind importanţa implementării standardelor române;

- Dezvoltarea instruirii membrilor comitetelor tehnice de standardizare. În acest sens, ASRO a oferit

şi oferă permanent agenţilor economici posibilitatea de consolidare a cunoştinţelor prin participarea la cursuri

în domeniu.

ASRO a depus eforturi susţinute în direcţia evaluării relevanţei pe piaţă a activităţilor sale precum şi

în direcţia îmbunătăţirii comunicării, domenii pentru care este dificil să se definească măsurări obiective. Cu

toate acestea, un set de interfeţe simple şi uşor manevrabile au fost selecţionate şi utilizate în sistem. Astfel,

s-a introdus un set de indicatori de bază privind piaţa specifică a fiecărui produs/serviciu (cum ar fi

dimensiunea pieţei-număr de abonaţi la publicaţiile standardizării şi trendul general: veniturile cumulate,

numărul de agenţi economici şi numărul de angajaţi, ratele de creştere, ponderile de piaţă, distribuţia

interesului pe sectoare şi ramuri) şi o evaluare a reprezentativităţii pe piaţă a participanţilor la procesul de

standardizare (categorii de factori interesaţi pe sectoare, asociaţii profesionale, organizaţii ale consumatorilor

etc.).

Elementele strategice utilizate de ASRO pentru transpunerea sistemului calităţii din Uniunea

Europeană în România, în ceea ce priveşte standardizarea au fost:

19

- Îmbunătăţirea eficienţei procesului de comunicare şi de furnizare de informaţii. În acest context,

ASRO a înfiinţat şi a dezvoltat un Centru pentru schimb de informaţii pentru standarde. Acest centru are

două atribuţii complementare:

a) să asigurare implementarea Directivei 98/48/CE care stabileşte procedura pentru

furnizarea informaţiilor privind standardele şi reglementările tehnice;

b) să fie o resursă importantă pentru colectarea, identificarea şi diseminarea informaţiilor

privind standardele europene, standardele internaţionale şi documentele referitoare la

standarde. Aceste informaţii sunt astfel de folos nu numai utilizatorilor interni, dar şi altor

centre de informare în domeniul calităţii din întreaga lume.

- Familiarizarea agenţilor economici cu modul în care standardizarea penetrează întreaga gamă de

activităţi pe domenii specifice.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi, ASRO şi-a dezvoltat propria gamă de servicii de

formare şi instruire, prin intermediul cărora agenţii economici, managerii de vârf, pot să obţină atât un acces

îmbunătăţit la informaţiile privind standardizarea şi calitatea, cât şi abilităţile practice de a transpune aceste

informaţii în procesul de producţie.

ASRO a elaborat un nou concept de pregătire în domeniul standardizării şi a realizat o tranziţie

treptată dinspre formele tradiţionale de diseminare a cunoaşterii spre utilizarea suporturilor multimedia,

pentru a structura mai bine procesul de formare.

O dată cu trecerea la societatea informaţională, a fost posibil să fie definite noi concepte didactice

pentru formarea interdisciplinară, orientată spre obţinerea de rezultate optime.

ASRO a realizat estimarea gradului de utilizare a standardelor europene adoptate la nivel naţional şi

a gradului de penetrare a acestora în diverse sectoare prin prisma numărului şi calităţii diferitelor categorii

de utilizatori şi a feedback-ului primit de la aceştia, prin monitorizarea satisfacţiei consumatorilor şi a modului

în care e percepută imaginea ASRO.

- Impulsionarea orientării spre certificarea voluntară. În acest sens, ASRO a venit în sprijinul

agenţilor economici prin dezvoltarea unei scheme de formare şi instruire pentru persoanele implicate în

certificarea voluntară.

- Întărirea serviciului cu responsabilităţi în vânzarea standardelor. ASRO a dezvoltat un serviciu

competent de distribuire, pe baze comerciale, a publicaţiilor sale şi a publicaţiilor standardizării europene şi

internaţionale. Diseminarea promptă a informaţiilor în domeniu se realizează prin Serviciul de vânzări al

Direcţiei Publicaţii din cadrul ASRO şi prin intermediul a 15 Centre zonale de informare din teritoriu.

În calitatea sa de afiliat la CEN, CENELEC şi observator la ETSI, ASRO a urmărit îndeaproape

politica acestor organizaţii europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor de exploatare asupra

standardelor, ca opere protejate. Cu susţinerea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, ASRO a clarificat

modul în care legislaţia naţională în domeniu se aplică în cazul standardelor, diseminând totodată

informaţiile în domeniu prin toate mijloacele care i-au stat la dispoziţie (seminarii, cursuri, mese rotunde,

conferinţe, prezentări) .

2.5 Concluzii Rolul ASRO în sprijinirea societăţii economice româneşti în procesul complex al integrării europene

este, prin urmare, evident. Asociaţia de Standardizare din România este partenerul naţional pentru integrare

prin:

20

- armonizarea standardelor şi îmbunătăţirea nivelului de instruire al personalului companiilor ce

activează în acest domeniu;

- furnizarea standardelor naţionale europene si internaţionale solicitate, precum şi informaţiile

necesare activităţii in diferite domenii;

- elaborarea de colecţii noi de standarde şi alte publicaţii, în conformitate cu legislaţia specifică în

domeniile de activitate relevante şi în concordanţă cu cerinţele pieţei;

- sprijinirea companiilor, prin consultanţă, instruire, expertiză şi alte asemenea, în eforturile acestora

de a obţine produse şi servicii de înaltă calitate.

În final, se pot contura căteva concluzii, după cum urmează:

Aspectele negative ale transpunerii sistemului calităţii din UE în România prin prisma standardizării sunt:

- nivelul încă scăzut de educaţie, instruire şi informare a agenţilor economici şi a utilizatorilor de

produse şi servicii în ceea ce priveşte standardizarea şi rolul ei;

- nivelul scăzut de utilizare a standardelor de către agenţii economici români, face ca produsele şi

serviciile oferite de către aceştia să fie mai slabe calitativ, mai mari consumatoare de materii prime şi

energie şi deci, mai scumpe.

Aspectele pozitive sunt:

- trezirea interesului agenţilor economici români în ceea ce priveşte standardizarea prin campanii de

conştientizare susţinute de Guvern şi ASRO;

- apropierea momentului integrării în UE, face ca presiunea asupra agenţilor economici români, în

ceea ce priveşte exigenţele pe care trebuie să le respecte produsele şi serviciile lor, să crească.

Ce trebuie făcut în continuare?

Trebuie acţionat, de către toţi factorii implicaţi, cu competenţă, energie şi convingere, asupra

factorilor determinanţi ai competitivităţii, în mod particular asupra factorului tehnic, şi anume standardul.

21

3. DESEMNAREA ORGANISMELOR DE EVALUARE A CONFORMITĂŢII

Asigurarea liberei circulaţii a bunurilor, prin implementarea efectivă a măsurilor pe care le presupune

acest obiectiv, reprezintă unul din elementele-cheie ale noii strategii a Comisiei Europene privind Piaţa

Internă pe perioada 2003-2006. Mecanismele principale în realizarea acestui scop sunt armonizarea tehnică

şi legislativă, principiul recunoaşterii reciproce şi eliminarea continuă a barierelor din calea comerţului.

Elaborate la mijlocul anilor ’80, acestea au fost introduse iniţial sub formă de concepte şi după aceea ca

mecanisme ce susţineau promovarea Rezoluţiei Consiliului UE din 7 mai 1985 privind Noua Abordare,

urmată la scurt timp, în 1989, de Rezoluţia Consiliului privind Abordarea Globală. Cele două tehnici

legislative de abordare, calificate drept originale, au avut menirea de a crea un cadru flexibil de reglementare

a produselor industriale şi un mecanism integrat de evaluare a conformităţii acestor produse, în vederea

introducerii lor pe Piaţa Unică europeană. Trecerea de la reglementarea tehnică detaliată la cerinţe

esenţiale şi de la intervenţia autorităţilor publice la o mai mare libertate a industriei în alegerea modului de

îndeplinire a obligaţiilor legate de punerea pe piaţă a unor produse sigure, a constituit o provocare pentru

instituţiile comunitare. Procesul de verificare a produselor este reglementat de directivele din Noua Abordare,

atât pentru etapa dinaintea introducerii lor pe piaţă (prin evaluarea conformităţii), cât şi pentru etapa de după

introducerea pe piaţă a produselor (prin activitatea de supraveghere a pieţei). Încercarea de a realiza şi

obţine un astfel de control echilibrat al siguranţei produselor nu a fost deloc uşoară, în condiţiile în care

anumite elemente ale produselor dintr-un domeniu pot fi urmărite în cursul circuitului industrial, iar altele, nu.

Cu toate acestea, printr-o evaluare şi îmbunătăţire continuă, aplicarea acestor instrumente de aproape 15

ani a condus la rezultate pozitive prin creşterea integrării economice şi facilitarea relaţiilor comerciale.

Principalele elemente ale Noii Abordări şi ale Abordării Globale sunt:

- limitarea armonizării legislative la definirea cerinţelor esenţiale cu care trebuie să fie conforme

produsele pentru fi puse pe Piaţă Internă. Cerinţele esenţiale asigură un nivel ridicat de protecţie a

interesului public – a sănătăţii şi securităţii utilizatorilor, a intereselor consumatorilor şi a mediului.

Ele trebuie formulate în termeni cât mai clari care să asigure o aplicare uniformă. Acest lucru este

necesar pentru a permite organismelor de standardizare să elaboreze standarde care să faciliteze

respectarea cerinţelor esenţiale şi organismelor de evaluare a conformităţii să evalueze în mod

adecvat conformitatea produselor cu cerinţele esenţiale;

- libertatea producătorului (sau a agenţilor economici implicaţi în lanţul de comercializare) de a alege

soluţia tehnică adecvată pentru a asigura respectarea cerinţelor esenţiale. Produsele care respectă

standardele armonizate, elaborate pe baza mandatului Comisiei, de către organismele europene de

standardizare CEN, CENELEC şi ETSI, ca suport tehnic al directivei în cauză, sunt prezumate a

respecta cerinţele esenţiale;

- definirea procedurilor de evaluare a conformităţii produselor (avându-se în vedere şi riscurile

aferente), stabilirea modulelor şi implicarea, acolo unde e cazul, a organismelor de evaluare a

conformităţii. În vederea desfăşurării activităţii de evaluare a conformităţii produselor din domeniile

ce cad sub incidenţa directivelor din Noua Abordare, organismele de certificare şi inspecţie şi

laboratoarele trebuie să îndeplinească nişte criterii care să asigure încrederea în activitatea pe care

22

o prestează. Încrederea este elementul de bază al întregului sistem de evaluare a conformităţii,

constituindu-se drept temei al elaborării şi aplicării principiului recunoaşterii mutuale;

- introducerea marcajului CE care trebuie aplicat pe produs atestând conformitatea acestuia cu

cerinţele esenţiale şi parcurgerea procedurilor de evaluare a conformităţii în vederea accesului pe

piaţa internă europeană;

- obligaţia statelor membre de a adopta măsurile necesare pentru asigurarea suprevegherii pieţei şi

retragerea de pe piaţă a produselor care nu sunt conforme cu cerinţele esenţiale.

3.1 Generalităţi Procedura de evaluare a conformităţii prevăzută în directivele Noii Abordări se bazează pe module

de evaluare a conformităţii, care cuprind metode tehnice armonizate şi o doctrină comună de implementare a

acestora (Abordarea Globală). Fiecare directivă stabileşte diferite proceduri care trebuie urmate în

dependenţă de produsele la care se referă. Acestea (procedurile) trebuie însă să fie clare şi uşor aplicabile,

astfel încât evaluarea conformităţii să fie asigurată fără impunerea unor termeni oneroşi inutili în sarcina

producătorului, care mai apoi s-ar putea reflecta în preţ.

Ca regulă generală, aceste module vizează fie intervenţia de primă parte (producătorul), fie

intervenţia de terţă parte. Ele cuprind ambele faze prin care trece un produs înaintea plasării lui pe piaţă:

proiectare şi producţie. Intervenţia de terţă parte presupune desfăşurarea activităţii de evaluare a

conformităţii unui produs cu cerinţele esenţiale sau cu standardele, de către organisme anume desemnate în

acest sens. Pentru o aplicare unitară şi responsabilă a acestor module de evaluare a conformităţii trebuie

asigurată o cooperare strânsă între organismele desemnate să desfăşoare astfel de activităţi şi autorităţile

publice.

În România, legea cadru care reglementează infrastructura evaluării conformităţii produselor este

Legea nr. 608/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 712 din 08/11/2001, care a suferit o serie

întreagă de modificări şi completări prin OG nr. 71/2003, aprobată de Legea nr. 503/2003, OG nr. 62/2004,

aprobată de Legea nr. 406/2004, şi OG nr. 19/2005, aprobată de Legea nr. 81/2005. Legea evaluării

conformităţii produselor nr. 608/2001 împarte produsele care se introduc pe piaţă sau se pun în funcţiune în

România în domenii reglementate, urmărind întocmai domeniile în care au fost elaborate directivele

europene din Noua Abordare (sau, cum li se mai spune, directivele specifice Pieţei Comune). În acest

moment, există 27 de domenii reglementate, fiecare domeniu fiind guvernat de o reglementare tehnică (de

regulă aprobată prin hotărâre de Guvern) care transpune în legislaţia românească directiva în domeniu.

Fiecare reglementare tehnică este urmată de liste, aprobate prin ordin al autorităţii naţionale competente,

privind standardele armonizate în domeniu şi organismele recunoscute pentru evaluarea conformităţii

produselor din domeniile reglementate.

Potrivit art. 13 din Legea 608/2001, evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate

cu cerinţele esenţiale prevăzute în reglementările tehnice se face de către organisme desemnate sau, după

caz, notificate. Pentru desemnare şi, după caz, notificare, organismele de certificare sau de inspecţie şi

laboratoarele de încercări trebuie recunoscute, iar pentru recunoaştere, acestea trebuie în prealabil

acreditate ( art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 608/2001). Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă patru

etape succesive prin care trec organismele şi laboratoarele implicate în evaluarea conformităţii produselor

23

din domeniile reglementate: acreditarea, recunoaşterea, desemnarea şi notificarea. Toate acestea sunt

distinct definite de art. 4 a Legii nr. 608/2001.

Având în vedere faptul că infrastructura evaluării conformităţii în România este în proces de

definitivare, aplicându-se în mod gradual regulile existente în Uniunea Europeană, cadrul legal naţional

instituie anumite măsuri tranzitorii în domeniu, care trebuie aplicate. Astfel, desemnarea şi, după caz,

notificarea de către autorităţile competenete a organismelor pentru evaluarea conformităţii produselor se vor

realiza după data intrării în vigoare a PECA (Protocolul European de Evaluare a Conformităţii şi Acceptare a

Produselor Industriale) sau, pentru domeniile neacoperite de un astfel de protocol ori dacă un astfel de

protocol nu este încheiat, după data aderării României la Uniunea Europeană. Până la această dată

„evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate se realizează de către laboratoare de

încercări, organisme de certificare sau de inspecţie, cuprinse în lista aprobată a organismelor recunoscute,

conform prevederilor [...] reglementărilor tehnice aplicabile” (art. 293 din Legea 608/2001). Prin urmare, în

perioada de tranziţie, putem vorbi doar despre două etape pe care le parcurg organismele şi laboratoarele

care pot evalua conformitatea produselor din domeniile reglementate: acreditarea şi recunoaşterea.

Prin „acreditare”, în sensul Legii nr. 608/2001, se înţelege procedura prin care organismul naţional

de acreditare atestă că un organism sau un laborator este competent să efectueze sarcini specifice.

Activitatea naţională de acreditare este reglementată în România de OG nr. 38/1998 privind acreditarea şi

infrastructura pentru evaluarea conformităţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 43 din 30/01/1998,

aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 245/2002, care stabileşte principiile şi standardele

naţionale care stau la baza activităţii de acreditare.

Prin „recunoaştere”, legea înţelege acţiunea în responsabilitatea autorităţii competente, prin care se

stabileşte dacă un laborator sau un organism de certificare ori de inspecţie este capabil şi competent tehnic

să realizeze sarcini specifice în legătură cu o anumită procedură de evaluare a conformităţii şi demonstrează

independenţa, imparţialitatea şi integritatea.

Din analiza reglementărilor tehnice naţionale proprii domeniilor reglementate, se poate evidenţia o

lipsă de coerenţă din partea autorităţilor competente în utilizarea limbajului specific infrastructurii evaluării

conformităţii. În principal, se observă o confuzie între cele două etape: recunoaşterea şi desemnarea. Atât

recunoaşterea, cît şi desemnarea, reprezintă de fapt o evaluare pe care o fac autorităţile competente,

pentru a determina îndeplinirea anumitor criterii de către organismele şi laboratoarele care vor să desfăşoare

activităţi specifice în domeniile reglementate. Totuşi, aceste două proceduri (recunoaşterea şi desemnarea)

au loc în etape diferite faţă de momentul-cheie al intrării în vigoare a PECA sau al aderării României la UE,

în lipsa unui astfel de protocol. Recunoaşterea este evaluarea dinainte de momentul-cheie amintit mai sus,

urmată de aprobarea şi publicarea de către autoritatea competentă a listei organismelor şi a laboratoarelor

recunoscute, iar desemnarea este evaluarea de după momentul-cheie, urmată, dacă este cazul, de

notificarea organismelor şi/sau a laboratoarelor desemnate la Comisia Europeană.

Metodologia şi procedurile pe care le urmăresc autorităţile competente în procesul de desemnare,

sunt prevăzute în HG nr. 487/2002 cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial,

Partea I nr. 388 din 06/06/2002. Prevederi asemănătoare se aplică, în perioada de tranziţie, şi pentru

evaluarea în vederea recunoaşterii organismelor şi a laboratoarelor. Spre exemplu, dacă reglementarea

tehnică prevede, organismul de certificare sau inspecţie sau laboratorul de încercări va fi înregistrat în

24

Registrul organismelor recunoscute, gestionat, potrivit Legi nr. 608/2001, de Ministerul Economiei şi

Comerţului, în calitate de autoritate coordonatoare a domeniului infrastructurii calităţiii şi evaluării

conformităţii produselor. La solicitarea autorităţii competente, MEC va asigura ca fiecărui laborator sau

organism recunoscut să i se aloce un număr de identificare din Registrul organismelor recunoscute, număr

de identificare care se înscrie alături de marcajul CS aplicat pe produs şi care va putea fi retras în cazurile

prevăzute de lege.

La nivel european, principiile generale ale procedurii de evaluare în vederea desemnării şi notificării

organismelor desemnate sunt stabilite în Decizia 93/465/CEE, principii preluate în legislaţia naţională şi

urmărite de autorităţile naţionale competente.

3.2 Criterii de evaluare Evaluarea organismelor de certificare sau de inspecţie şi a laboratoarelor de încercări (în vederea

recunoaşterii sau a desemnării) are în vedere respectarea cerinţelor minime prevăzute la art. 14 din Legea

nr. 608/2001. Acestea sunt:

1. disponibilitatea de personal şi echipamente;

2. independenţa şi imparţialitatea în relaţiile directe şi indirecte;

3. personalul competent tehnic pentru evaluarea conformităţii;

4. asigurarea confidenţialităţii, păstrarea secretului profesional şi integritatea;

5. deţinerea unei asigurări de răspundere civilă, pentru cazul în care răspunderea nu revine statului

prin lege.

În plus, fiecare organism sau laborator trebuie să parcurcă în prealabil procedura de acreditare şi să

respecte „cerinţele relevante în legătură cu sarcinile prevăzute de reglementarea tehnică specifică”. Trebuie

precizat că fiecare reglementare tehnică stabileşte cerinţe detaliate şi complementare pentru a fi respectate

de către organisme şi laboratoare care solicită recunoaştere pentru evaluarea conformităţii produselor din

domeniul reglementat respectiv.

Prin recunoaştere, şi ulterior desemnare, organismele de certificare şi inspecţie şi laboratoarele de

încercări urmează să-şi desfăşoare activitatea în domenii care prezintă interes public. Activităţile de evaluare

a conformităţii produselor desfăşurate de aceste organisme şi laboratoare vor trebui să aibă drept rezultat

determinarea unei încrederi adecvate că produsul a cărui conformitate a fost evaluată într-adevăr

corespunde cerinţelor esenţiale specifice. Încrederea în rezultatele activităţii acestor organisme/laboratoare,

subiecte de drept privat, nu poate fi determinată decât printr-o evaluare serioasă a criteriilor mai sus

enumerate şi prin asumarea responsabilităţii activităţilor desfăşurate faţă de autorităţile competente. Prin

urmare, este esenţial ca organismul/laboratorul care urmează să fie evaluat în vederea recunoaşterii,

respectiv a desemnării, să fie o persoană juridică cu sediul în România, subiect de drepturi şi obligaţii, aflat

sub autoritatea şi jurisdicţia autorităţilor şi instanţelor competente române. Totodata, având în vedere faptul

că recunoaşterea, urmată de aprobarea organismelor recunoscute, respectiv desemnarea, urmată de

notificarea acestora, sunt în sarcina autorităţilor publice competente, statul este în ultimă instanţă

responsabil de competenţa organismelor desemnate, respectiv notificate, în relaţia cu statele membre ale

UE şi Comisia Europeană.

În ceea ce priveşte acreditarea organismelor/laboratoarelor (prevăzută drept condiţie obligatorie

de art. 16 din Legea nr. 608/2001), aceasta reprezintă un suport tehnic necesar activităţii de evaluare, care

determină un caracter unitar în aplicarea criteriilor de evaluare. Trebuie amintit că, potrivit reglementărilor

25

europene, acreditarea nu este obligatorie, dar trebuie considerată de autorităţile competente ca fiind soluţia

tehnică preferată care stă la baza recunoaşterii, respectiv a desemnării. Respectarea seriei de standarde SR

EN 45000 şi acreditarea potrivit acestora conferă organismelor/laboratoarelor în practica europeană (şi acum

şi în cea naţională) prezumţia de conformitate cu criteriile de evaluare prevăzute de reglementările tehnice

specifice. Pentru a determina şi a menţine încrederea statelor membre ale UE în evaluarea şi competenţa

organismelor/laboratoarelor desemnate la nivel naţional şi ulterior notificate, este important nu numai să se

aplice aceleaşi criterii de evaluare, dar şi ca instituţiile care realizează evaluarea să aibă şi să poată să-şi

demonstreze capacitatea şi competenţa de a o face. Prin urmare, trebuie să se asigure că organismele

naţionale de acreditare funcţionează pe aceeaşi bază şi potrivit aceloraşi cerinţe ca şi cele din celelalte state

ale UE, astfel încât să existe certitudinea că organismele/laboratoarele pe care le acreditează sau evaluează

funcţionează potrivit aceloraşi reguli, criterii şi niveluri de competenţă. Acest lucru este esenţial pentru

recunoaşterea mutuală a rezultatelor acreditării atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional, în scopul

facilitării circulaţiei produselor şi a serviciilor.

Organismele de certificare sau inspecţie şi laboratoarele de încercări sunt recunoscute, respectiv

desemnate, pentru evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate cu cerinţele esenţiale şi

pentru asigurarea aplicării tehnice corecte a acestor cerinţe, în conformitate cu procedurile elaborate potrivit

reglementărilor tehnice. În acest scop, organismele/laboratoarele trebuie să deţină utilităţi adecvate pentru

îndeplinirea sarcinilor tehnice şi administrative specifice procesului de evaluare a conformităţii. Este, de

asemenea, importantă aplicarea de către acestea a procedurilor legate de asigurarea calităţii serviciilor pe

care le furnizează. Aşa cum am amintit la început, procedura de evaluare a conformităţii este structurată pe

module specifice celor două faze (proiectare şi producţie) prin care trece un produs. De principiu, un

organism recunoscut, şi respectiv desemnat, trebuie să aibă competenţa şi să-şi asume responsabilitatea

desfăşurării de activităţi specifice evaluării conformităţii legate de un modul complet sau chiar câteva

module. Totodată, dacă un organism/laborator doreşte să presteze activităţi de evaluare a conformităţii

produselor sau grupelor de produse din câteva domenii reglementate, acesta trebuie să îndeplinească

criteriile relevante enunţate în fiecare reglementare tehnică în cauză. Prin urmare, o autoritate competentă

nu poate recunoaşte, respectiv desemna, un organism sau un laborator numai pentru activităţi specifice unei

părţi dintr-un modul sau numai pentru aspecte legate de asigurarea calităţii, fără să existe capabilitatea

evaluării cerinţelor legate de produse. În orice caz, pentru a desfăşura activităţi legate de evaluarea

conformităţii produselor din domeniile reglementate, un organism şi un laborator trebuie să aibă structuri şi

proceduri adecvate care să asigure desfăşurarea acestor activităţi şi acordarea de certificate într-un proces

coerent, cu posibilitatea îmbunătăţirii. Asemenea proceduri trebuie să prevadă în principal obligaţiile şi

responsabilităţile legate de acordarea, suspendarea şi retragerea certificatelor, atenţionarea adresată

producătorului pentru luarea unor măsuri corective şi, bineînţeles, relaţia cu autoritatea competentă.

Raporturile organismului recunoscut, respectiv desemnat, cu autoritatea competentă deşi foarte

importante, având în vedere interesul public al activităţii de evaluare a conformităţii produselor din domeniile

reglementate, nu sunt prevăzute într-un mod bine structurat în legislaţia naţională.

Astfel, potrivit legislaţiei europene, una din principalele responsabilităţi ale unui organism/laborator

recunoscut, respectiv desemnat, este informarea asupra activităţii desfăşurate în legătură cu evaluarea

conformităţii produselor, pentru care a fost recunoscut, respectiv desemnat. Informarea autorităţii

26

competente priveşte, de asemenea, disponibilitatea resurselor, subcontractarea serviciilor, precum şi

eventuale situaţii de conflict de interese. Organismul/laboratorul recunoscut, respectiv desemnat, are

obligaţia de a informa şi autorităţile de supraveghere a pieţei, precum şi alte organisme recunoscute,

respectiv desemnate, asupra certificatelor acordate, suspendate, retrase sau refuzate în activitatea de

evaluare a conformităţii desfăşurată. Şi autorităţile competente din statele membre ale UE sunt îndrituite, din

raţiuni de supraveghere a pieţei (spre exemplu, pentru activare clauzei de salvgardare), să obţină informaţii

relevante în acest domeniu, la cerere. O asemenea procedură îşi va găsi, probabil, reglementarea la

momentul aderării României la Uniunea Europeană.

O altă responsabililtate a unui organism recunoscut, respectiv desemnat, este de a lua măsurile

necesare pentru a-şi păstra calitatea de terţă parte, independentă de interesele clienţilor săi. Garanţia

imparţialităţii poate fi asigurată atâta timp cât organismul împreună cu angajaţii săi nu sunt afectaţi de orice

interes comercial, financiar sau de altă natură în procesul de evaluare. În acest scop, organismul/laboratorul

trebuie să aibă implementate proceduri care să-i asigure faptul că activitatea pe care o desfăşoară nu poate

fi afectată de elemente din afară. O recomandare în acest sens ar fi aceea ca organismul/laboratorul să

desfăşoare şi alte activităţi în afara celor pentru care a fost recunoscut, respectiv desemnat, iar pentru

aceasta să aibă politici şi proceduri bine stabilite care să facă distincţia clară între aceste două categorii de

activităţi prestate. Este foarte important ca, clienţii să înţeleagă, ca urmare a politicii de marketing, faptul că

alte activităţi de evaluare desfăşurate de organism/laborator nu au nici o legătură cu activităţile specifice de

evaluare a conformităţii în domeniul reglementat.

De asemenea, organismele/laboratoarele recunoscute, respectiv desemnate, trebuie să se asigure

că orice alte activităţi pe care le promovează nu afectează în nici un fel (prin scăderea încrederii în

competenţa, obiectivitatea, imparţialitatea sau integritatea sa operaţională) procesul de evaluare a

conformităţii produselor din domeniul reglementat. Astfel, nu va putea fi numit (în mod direct - prin angajare

sau în mod indirect - prin subcontractare) drept responsabil pentru activităţile de evaluare a conformităţii

produselor producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, furnizorul produselor sau un concurent al

acestora. În acelaşi timp, organismul recunoscut, respectiv desemnat, nu va putea oferi consultanţă sau

sfaturi oricăreia dintre aceste persoane privind proiectarea, producţia, promovarea sau întreţinerea

produselor a căror conformitate este autorizat să o evalueze. Totuşi, aceasta nu împiedică schimbul de

informaţii tehnice între producător, persoană autorizată sau furnizor şi organism recunoscut, respectiv

desemnat. O altă incompatibilitate vizează responsabilizarea unui organism recunoscut, respectiv desemnat,

pentru evaluarea conformităţii produselor din unul sau mai multe domenii reglementate cu supravegherea

pieţei, ceea ce ar reprezenta practic un conflict de interese. Organismul/laboratorul trebuie să aibă

proceduri documentate pentru identificarea, analizarea şi rezolvarea tuturor cazurilor în care există

suspiciunea sau dovada unui conflict de interese. În concluzie, întreaga activitate a unui organism/laborator

recunoscut, respectiv desemnat, trebuie să se desfăşoare într-o manieră competentă, nediscriminatorie,

transparentă, neutră, independentă şi imparţială.

Următoarea responsabilitate a unui organism/laborator recunoscut, respectiv desemnat, este cea a

asigurării competenţei şi resurselor tehnice necesare. Astfel, este obligatorie angajarea de personal care să

aibă cunoştinţe suficiente şi experienţă susţinută în legătură cu produsele, cerinţele reglementărilor tehnice

aferente, activitatea de standardizare europeană şi internaţională, metodele de producţie şi procedurile de

testare şi evaluare a conformităţii. Este recomandabilă organizarea unor cursuri de instruire în domeniu

pentru personalul angrenat în activitate. Trebuie reţinut că organismul/laboratorul este responsabil pentru

27

punerea în valoare a tuturor resurselor disponibile, inclusiv urmărirea compatibilităţii personalului angajat în

domenii specifice sau personalul contractual.

O responsabilitate importantă a organismului/laboratorului recunoscut, respectiv desemnat, ţine de

luarea măsurilor necesare pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor obţinute în cursul activităţilor

legate de evaluarea conformităţii produselor. Asemenea măsuri trebuie să ofere garanţia că rezultatele

procesului de evaluarea a conformităţii sau alte informaţii relevante nu ajung decât la autorităţile competente

sau la producător ori persoana autorizată a acestuia.

În vederea recunoaşterii, respectiv desemnării, unui organism de certificare sau laborator pentru a

evalua conformitatea produselor din unul sau mai multe domenii reglementate este necesar a se dovedi

stabilitatea financiară a acestuia. Prin stabilitate financiară se înţelege faptul că organismul/laboratorul care

solicită recunoaştere sau desemnare are suficiente resurse financiare pentru a asigura îndeplinirea la timp şi

în mod corespunzător a sarcinilor pe care le are. Chiar dacă Legea nr. 608/2001 nu menţionează stabilitatea

financiară ca fiind una din cerinţele evaluării unui organism/laborator de către autoritatea competentă,

aceasta este esenţială în asigurarea imparţialităţii.

Totuşi, legea prevede obligaţia deţinerii unei asigurări de răspundere civilă, pentru cazul în care

răspunderea nu revine statului prin lege. Asigurarea de răspundere civilă este, de fapt, o garanţie a activităţii

desfăşurate de organism/laborator, cerută de lege, pentru a acoperi eventuale prejudicii determinate de erori

în activitatea de evaluare a conformităţii produselor. Având în vedere faptul că, cerinţele esenţiale sunt

cerinţe de securitate şi statul trebuie să se preocupe ca ele să fie respectate pentru ca produsele la care se

referă să nu afecteze securitatea consumatorilor atunci când sunt puse pe piaţă, tot statul trebuie să se

preocupe şi de modalitatea în care vor fi acoperite eventuale prejudicii cauzate de asemenea produse. Prin

urmare, raţiunea pentru care un organism sau laborator care doreşte obţinerea unei recunoaşteri, sau

respectiv desemnări, trebuie să deţină o asigurare de răspundere civilă este determinată de posibilitatea

angajării răspunderii, în cazul prejudicierii consumatorului, a organismului de certificare care a evaluat şi

certificat produsul sau a laboratorului care l-a testat. Chiar dacă potrivit reglementărilor în vigoare (Legea nr.

240/2005 şi Legea nr. 245/2005), răspunderea pentru produs aparţine producătorului, acesta se va putea

întoarce, cu o acţiune în regres, împotriva organismului de certificare sau laboratorului care a efectuat teste

greşite sau a furnizat rezultate greşite, ori şi-a dat asigurarea că produsul în cauză este conform cu o

specificaţie sau reglementare tehnică, determinând astfel producătorul să pună produsul pe piaţă. Sigur că

laboratorul/organismul de certificare va fi ţinut răspunzător numai în măsura în care activitatea prestată în

legătură cu produsul respectiv s-a dovedit a fi eronată. Aşa cum producătorul are obligaţia de prudenţă, acea

duty of due care, şi laboratorul care eliberează un raport de încercări şi organismul de certificare care emite

un certificat de conformitate au această obligaţie: de a presta serviciile cu responsabilitate şi competenţă

profesională, astfel încât să prevină orice prejudiciu previzibil.

Un aspect nu mai puţin important, care trebuie luat în considerare de autoritatea competentă, legat

de activitatea organismelor de certificare şi a laboratoarelor care solicită recunoaştere, respectiv desemnare,

este participarea acestora, în mod direct sau prin reprezentanţi, la activitatea de standardizare. Ţinându-

se cont de rolul pe care îl joacă standardele în infrastructura de evaluare a conformităţii, oferind prezumţia

de conformitate, atât în ceea ce priveşte evaluarea tehnică prin acreditare a organismelor şi laboratoarelor,

cât şi în evaluarea propriu-zisă a conformităţii produselor din domeniul reglementat, orice organism/laborator

ar trebui să se implice şi să se informeze în mod continuu asupra evoluţiilor din domeniul standardizării

naţionale, europene şi internaţionale. Participarea unui organism sau laborator desemnat la activitatea de

28

standardizare constituie, în mod corect, unul din elementele pe care trebuie să-l conţină raportul anual al

activităţii unui asemenea organism, potrivit HG nr. 487/2002.

Sarcinile specifice procedurii de evaluare a conformităţii produselor, pentru care se solicită

recunoaşterea, respectiv desemnarea, pot fi realizate fie de organismul/laboratorul solicitant, fie pot fi

subcontractate. Nu există în legislaţia naţională o prevedere expresă în acest sens, dar această posibilitate

poate fi identificată prin interpretarea art. 5 din HG nr. 487/2002, care enumeră documentele ce trebuie să

însoţească solicitarea de desemnare (printre care şi contractul de subcontractare). Orice subcontractare a

unei activităţi sau sarcini trebuie să se facă pe baza unui contract, care să fie o garanţie a executării

obligaţiilor şi să asigure transparenţa şi încrederea în activitatea unui organism/laborator recunoscut,

respectiv notificat. Subcontractarea se poate face numai unor societăţi care au competenţa tehnică şi

resursele necesare şi dovedesc independenţa şi obiectivitatea realizării sarcinilor sucontractate în aceleaşi

condiţii ca şi organismul sau laboratorul. Competenţa societăţii căreia i-a fost subcontractată o activitate sau

o sarcină trebuie verificată nu numai la momentul sucontractării, dar şi pe parcurs, prin evaluări repetate. Ca

şi în cazul organismelor şi laboratoarelor care solicită recunoaşterea, respectiv desemnare, acreditarea

societăţii potrivit seriei de standarde SR EN 45000 prezumă conformitatea cu majoritatea cerinţelor

relevante. Organismul recunoscut, respectiv desemnat, care a subcontractat anumite activităţi este cel care

trebuie să poată proba competenţa partenerilor săi, precum şi faptul că aceştia respectă cerinţele prevăzute

în reglementarea tehnică specifică. Tot organismul sau laboratorul este cel care poartă responsabilitatea

tuturor activităţilor (subcontractate sau nu) pentru care a obţinut recunoaştere, respectiv desemnare. Practic

vorbind, trebuie să se înţeleagă faptul că subcontractarea nu înseamnă o delegare a unor resposabilităţi, ci

doar încredinţarea realizării din punct de vedere tehnic a unei activităţi, astfel încât certificatul de

conformitate va fi emis sub numele şi responsabilitatea organismului recunoscut sau desemnat. Tocmai de

aceea este foarte important pentru subcontractare ca procedura de evaluare a conformităţii să poată fi

divizată în operaţiuni tehnice şi activităţi de evaluare, iar metodologia pentru operaţiunile tehnice

subcontractate să fie suficient de clară şi bine înţeleasă.

Nu este posibil sub nici o formă ca un organism/laborator să subcontracteze totalitatea activităţilor

pentru care obţinut recunoaştere, respectiv desemnare. Pot fi subcontractate numai sarcini specifice (cum ar

fi teste sau examinări), urmând ca organismul recunoscut, sau respectiv desemnat, să evalueze rezultatele

acestor testări şi să valideze rapoartele de încercări pe baza unor proceduri dinainte stabilite care să sigure

transparenţa. De asemenea, este interzisă o subcontractare în serie a activităţilor sau sarcinilor specifice,

fapt ce ar determina o lipsă de coerenţă a sistemului şi o scădere a încrederii în acesta.

Autoritatea competentă responsabilă cu recunoaşterea, respectiv desemnarea organismelor şi

laboratoarelor într-un anume domeniu reglementat, precum şi autoritatea responsabilă cu supravegherea

acestora trebuie să fie informate asupra tuturor aspectelor descrise mai sus privind activităţile subcontractate

şi competenţa tehnică a celor cărora le-au fost subcontractate aceste activităţi. Aceste informaţii sunt

necesare atât pentru a răspunde solicitărilor venite din partea instituţiilor comunitare, cât şi pentru a asigura

supravegherea pieţei.

3.3 Procedură Ca urmare a depunerii la autoritatea competentă a solicitării de recunoaştere, sau ulterior de

desemnare, însoţită de documentele prevăzute de lege, se va constitui o Comisie de recunoaştere, care va

29

avea un regulament propriu de organizare şi funcţionare. Acesta din urmă, împreună cu componenţa

comisiei, se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii competente. După verificarea documentelor

solicitate şi depuse şi ca urmare a analizei îndeplinirii criteriilor enumerate mai sus, comisia va lua decizia de

acceptare sau respingere a solicitării. Lista organismelor şi a laboratoarelor recunoscute să desfăşoare

activităţi de evaluare a conformităţii produselor din domeniu reglementat va fi aprobată prin ordin al

conducătorului autorităţii competente şi va fi publicată în Monitorul Oficial. Potrivit art. 294 (4) din Legea nr.

608/2001, Ordinul prin care se aproba lista organismelor recunoscute va conţine reglementarea tehnică în

baza căreia urmează să activeze organismele, denumirea şi adresa sediului acestora, precum şi sarcinile

specifice în legătură cu evaluarea conformităţii pentru care a fost recunoscut. Dacă este cazul, va fi prevăzut

şi numărul de identificare al organismului sau laboratorului din Registrul organismelor recunoscute.

La data intrării în vigoare a PECA, care include domeniul reglementat în care au fost aprobate

organisme recunoscute, sau la data aderării României la Uniunea Europeană dacă un astfel de protocol nu a

fost încheiat, ordinele de aprobare a organismelor sau laboratoarelor recunoscute se revocă. De la acest

moment-cheie putem vorbi despre celelalte două etape – desemnarea organismelor şi laboratoarelor şi

notificarea acestora către Comisia Europeană. Aşa cum prevede art. 295 din Legea nr. 608/2001, vor putea fi

desemnate şi după caz, notificate de autoritatea competentă organismele cuprinse în lista aprobată a

organismelor recunoscute. Ca urmarea a unei evaluări privind îndeplinirea cerinţelor prevăzute de

reglementările tehnice specifice, la fel ca în cazul recunoaşterii, autoritatea competentă va decide asupra

desemnării. În situaţia în care o reglementare tehnică prevede cerinţa de notificare a unor organisme,

autorităţile competente vor emite ordine distincte pentru desemnarea organismelor care se notifică, iar

Comisia Europeană, anterior notificării, va atribui un număr de identificare pentru fiecare organism în parte,

număr care va însoţi marcajul CE pe produsele a căror conformitate a fost evaluată de respectivul organism.

Începând cu acel moment-cheie (intrarea în vigoare a PECA sau aderarea României la UE, dacă un

astfel de protocol nu este semnat), piaţa României va intra în componenţa Pieţei Comune, fiind considerată

din punct de vedere al numărului de consumatori drept cea mai mare piaţă din lume. Toţi aceşti consumatori

sunt îndreptăţiţi să beneficieze de acelaşi nivel de protecţie indiferent de originea produselor pe care le

consumă. Din acest motiv, produsele puse pe piaţă în România (parte a Pieţei Comune), ca şi produsele

puse piaţa oricărui stat membru al UE trebuie să urmeze procedurile reglementate de evaluare a

conformităţii acestora cu cerinţele esenţiale în cadrul unei infrastructuri organizate potrivit cerinţelor

europene care să dea dovadă de competenţă, pregătire şi încredere. Dacă procesul de evaluare a

organismelor angrenate în evaluarea conformităţii produselor, care se desfăşoară la nivel naţional aşa cum a

fost el descris mai sus, ţine de principiul subsidiarităţii, adică este la latitudinea statelor membre sau celor

care se pregătesc să devină stat membru, acceptarea rezultatelor activităţii acestor organisme evaluate, de

către autorităţile competente din statele membre, ţine de principiul recunoaşterii mutuale. Legea nr.

608/2001 prevede că, de la intrarea în vigoare a PECA sau de la aderarea României la UE, dacă un astfel

de protocol nu este semnat, „se acceptă şi se recunosc rapoartele de încercări şi certificatele de evaluare a

conformităţii, emise de către orice organism notificat din Uniunea Europeană”. Pe baza reciprocităţii, vor fi

recunoscute deci, în aceleaşi condiţii, şi rapoartele de încercări şi certificatele de evaluare a confrmităţii,

emise de către un laborator sau organism din România notificat la Comisia Europeană.

De fapt, recunoasterea reciprocă are la bază mai multe elemente: specificaţii tehnice comune, adică

standarde armonizate, cerinţe esenţiale comune, proceduri şi criterii comune de evaluare a organismelor de

30

certificare, respectiv a laboratoarelor şi a produselor, precum şi reguli de etichetare şi ambalare comune.

Toate acestea conduc la efectele practice pe care le generează principiul recunoaşterii mutuale şi anume – o

întreprindere care a respectat în procesul de producţie standardele armonizate şi implicit cerinţele esenţiale,

şi regulile privind etichetarea şi ambalarea şi a urmat procedurile de evaluare a conformităţii produselor sale

la un organism notificat va putea să-şi pună, în mod liber, pe Piaţa Comună produsele sale, fără ca acestea

să fie interzise la import de vreun stat membru al UE, invocându-se absenţa conformităţii cu prescripţiile

existente în ţara de destinaţie.

Un obiectiv prioritar în domeniul liberei circulaţii a mărfurilor îl constituie dezvoltarea şi

perfecţionarea sistemului naţional de supraveghere a pieţei, care să asigure respectarea cerinţelor, a

procedurilor şi a regulilor comune adoptate. O componentă a supravegherii pieţei o constituie supravegherea

laboratoarelor şi organismelor desemnate. Pentru organizarea activităţii de supraveghere a organismelor şi

laboratoarelor desemnate (verificare ex-post) trebuie asigurată capacitatea administrativă, în sensul

identificării resurselor şi nominalizării organelor de control, care să aibă autoritatea necesară exercitării

supravegherii, competenţa şi integritatea profesională a personalului. De asemenea, trebuie delimitate clar

atribuţiile organelor de control abilitate, în scopul evitării conflictelor de interese şi a suprapunerii activităţilor,

astfel încât să se asigure un control independent şi nediscriminatoriu.

Dintre organele învestite, potrivit reglementărilor tehnice specifice, cu atribuţia de supraveghere a

organismelor şi laboratoarelor desemnate (la acest moment recunoscute) enumerăm următoarele:

- Inspectoratul de Stat în Construcţii;

- Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;

- Structura specializată din cadrul ISCIR;

- Inspecţia Muncii;

- Structura specializată din cadrul Ministerului Sănătăţii;

- Biroul Român de Metrologie Legală;

- Autoritatea Navală Română;

- Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Un rol determinant în supravegherea laboratoarelor şi organismelor desemnate îl joacă, potrivit HG

nr. 487/2002, organismul naţional de acreditare, care are o procedură proprie de supraveghere şi care

desfăşoară auditurile de supraveghere. Aceste audituri sunt periodice, dar pot fi şi inopinate. Raportul

complet al unui audit de supraveghere este transmis către autoritatea competentă cu atribuţii de

supraveghere. Dacă în cursul auditului de supraveghere se constată neconformităţi în ceea ce priveşte

îndeplinirea cerinţelor care au stat la baza deciziei privind desemnarea, respectiv recunoaşterea, organismul

naţional de acreditare împreună cu organismul/laboratorul stabileşte măsurile necesare şi programul pentru

eliminarea neconfomităţilor, care urmează să fie avizate de autoritatea competentă. Aceasta din urmă poate

decide ca pe o perioadă determinată, până la eliminarea neconformităţilor, activitatea laboratorului sau a

organismului, în domeniul în care a fost desemnat, respectiv recunoscut, să fie limitată ori suspendată.

Mai trebuie amintit aici şi raportul scris anual referitor la activităţile întreprinse, pe care trebuie să-l

transmită laboratorul sau organismul desemnat autorităţii competente. O copie a acestui raport se va

transmite şi Ministerului Economiei şi Comerţului, în calitate de autoritate coordonatoare a infrastructurii

evaluării conformităţii.

31

Odată recunoscute, respectiv desemnate, organismele de evaluare a conformităţii şi laboratoarele

trebuie să îndeplinească în mod permanent cerinţele şi condiţiile care au stat la baza deciziei autorităţii

competente de recunoaştere, respectiv desemnare. În situaţia în care se constată anumite încălcări sau

abateri sau chiar numai dubii asupra competenţei organismului sau laboratorului, recunoaşterea, respectiv

desemnarea, poate fi suspendată, limitată sau chiar retrasă. Acest lucru se poate întâmpla şi în cazul în

care laboratorul sau organismul solicită el însuşi acest lucru. Competenţa exclusivă asupra retragerii desemnării unui organism notificat aparţine statului care a făcut notificarea şi în nici un caz Comisiei

Europene. Comisia poate, din proprie iniţiativă sau ca urmare a unei sesizări, să ceară statului membru

dovezi documentate care au stat la baza deciziei de desemnare şi poate să excludă organismul sau

laboratorul respectiv din lista consolidată a organismelor notificate, dar retragerea notificării se face de către

autoritatea competentă din statul membru.

Rapoartele de încercări sau certificatele de conformitate emise de un asemenea laborator sau

organism anterior datei la care s-a luat decizia de limitare, suspendare sau retragere a recunoaşterii,

respectiv desemnării, nu vor afectate (decizia autorităţii produce efecte pentru viitor), cu excepţia situaţiei în

care există dovezi temeinice în acest sens. Dacă organismul sau laboratorul este desemnat, retragerea

desemnării atrage şi anularea certificatului de recunoaştere potrivit legii. Autoritatea competentă trebuie să ia

măsurile necesare pentru transferarea înregistrărilor, a rezultatelor şi a evaluărilor în curs către un alt

organism recunoscut, respectiv desemnat, în vederea asigurării continuităţii sistemului.

În vederea unei aplicări coerente şi uniforme a prevederilor reglementărilor tehnice este esenţială

cooperarea între principalii actori ai infrastructurii evaluării conformităţii: autorităţile competenţe,

organismele şi laboratoarele recunoscute, respectiv desemnate, organismul naţional de acreditare,

organismul naţional de standardizare şi autorităţile de supraveghere, precum şi alte părţi interesate. O

dovadă în plus a faptului că organismul sau laboratorul recunoscut, respectiv desemnat, îşi îndeplineşte

sarcinile specifice pentru care a fost recunoscut, respectiv desemnat, este participarea activă a acestuia în

activităţile de cooperare în cadrul infrastructurii. La nivel european, cooperarea se realizează sub forma

constituirii unor grupuri sectoriale în cadrul cărora se elaborează ghiduri şi recomandări privind aplicarea

prevederilor tehnice în procedurile şi modulele de evaluare a conformităţii. La nivel naţional, avem

deocamdată doar o reglementare în acest sens prezentă în art. 24 din HG nr. 487/2002. Chiar dacă nu este

obligatorie, participarea în cadrul acestor grupuri răspunde necesităţii de informare asupra abordărilor şi

noutăţilor din domeniu şi contribuie la fundamentarea unor practici în domeniu, determinate de cerinţele

pieţei.

3.4 Concluzii În încheierea acestui capitol, vom prezenta succint câteva elemente din recenta comunicare a

Comisiei Europene adresată Parlamentului European şi Consiliului privind evaluarea implementării de către

statele membre a directivelor Noii Abordări. Această comunicare are rolul unui document consultativ, care a

fost elaborat pe baza îndelungatei experienţe a SOGS - Grupul Reprezentanţilor Standardizării şi Evaluării

Conformităţii de pe lângă Comisia Europeană (Senior Officials Group on Standardisation and Conformity

Assesment) şi a grupurilor de lucru sectoriale. Totodată au fost luate în considerare răspunsurile obţinute la

un chestionar care a figurat pe site-ul al Direcţiei Generale pentru Întreprinderi din cadrul Comisiei Europene

(Enterprise Directorate General) şi care era destinat organismelor de evaluare a conformităţii, laboratoarelor

32

de încercări, organismelor de acreditare, autorităţilor competente din statele membre, producătorilor şi altor

părţi interesate. Scopul acestuia a constat în atragerea celor direct impicaţi în infrastructura de evaluare a

conformităţii pentru a-şi expune părerea privind punctele forte şi deficienţele sitemului actual. Rezultatele

analizării răspunsurilor la chestionare au identificat o dorinţă generală a celor implicaţi de a continua sistemul

evaluării conformităţii aşa cum a fost el elaborat şi totodată de adoptare a unor măsuri de eficientizare a lui.

De asemenea, s-au evidenţiat şi deficienţele sistemului în special în ceea priveşte cooperarea cu şi

dintre autorităţile responsabile din statele membre şi Comisia Europeană privind procedurile de desemnare

şi notificare a organismelor de evaluare a conformităţii. O problemă importantă este cea a lipsei unui schimb

sistematic de informaţii privind criteriile şi procedurile aplicate la nivel naţional pentru evaluarea şi

supravegherea organismelor din domeniul evaluării conformităţii. Acest lucru a încurajat diverse suspiciuni

privind lipsa de transparenţă, precum şi diferenţa de niveluri şi practici de implementare, fapt care

subminează încrederea, element esenţial al recunoaşterii mutuale. Pentru a înlătura asemenea riscuri s-a

propus constituirea unor grupuri de lucru comune care să depună eforturile pentru constituirea unui sistem

de desemnare omogen. În acelaşi timp s-a evidenţiat necesitatea elaborării unor ghiduri sau politici comune

pentru activitatea de acreditare, astfel încât să se asigure un nivel înalt de credibilitate al rezultatelor

evaluării tehnice a organismelor din domeniul evaluării conformităţii. Fără să se afecteze autonomia şi

flexibilitatea sistemelor naţionale de acreditare, trebuie îmbunătăţită responsabilizarea acestora.

Recomandarea Comisiei în acest sens priveşte stabilirea unui forum între autorităţile statelor membre pentru

facilitarea schimbului de informaţii privind cele mai bune practici de evaluare, desemnare şi supraveghere a

organismelor de evaluare a conformităţii.

O altă problemă asupra căreia se atrage atenţia în această comunicare este aceea că o aplicare

mai temeinică şi mai riguroasă a principiilor Noii Abordări în cadrul Uniunii Europene va sprijini promovarea

adoptării acestora şi de alte ţări. Acest lucru prezintă importanţă în contextul extinderii Pieţei Comune prin

negocierea şi încheierea protocoalelor PECA cu ţările candidate şi totodată reprezintă o bază solidă de

negociere cu alte state (în afara UE) a unor măsuri de eliminare a barierelor tehnice în calea comerţului.

33

4. CERTIFICAREA

4.1 Scurt istoric Realitatea economică actuală este caracterizată de o creştere a legăturilor comerciale interne şi

internaţionale, în condiţiile intensificării fenomenului concurenţial. Pentru toţi agenţii economici, aceasta

trebuie să constituie un motiv de reflecţie asupra modalităţilor de a rămâne în competiţie, de îmbunătăţire a

poziţiei lor, pentru a-şi asigura competitivitatea pe termen lung. Acest lucru este posibil prin calitate.

Experienţa celor care au reuşit în acest fel a pus în evidenţă şi faptul că este necesară o nouă concepţie

referitoare la calitate, trecerea de la simpla asigurare a calităţii produselor/serviciilor la conceptul de calitate

totală şi excelenţă şi la aplicarea lui.

În România, preocupările pentru aplicarea conceptelor privind asigurarea calităţii au început cu

domeniile nuclear şi aeronautic ai căror furnizori de produse şi servicii şi-au proiectat, documentat şi

implementat sisteme ale calităţii. După anii ’90 odată cu adoptarea standardelor ISO 9000, ISO 14000 etc.

ca standarde române, interesul pentru implementarea unor sisteme de management al calităţii, mediului,

siguranţei alimentare etc. este în continuă creştere.

Ce este calitatea? Calitatea este „măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele”.

Termenul este definit de SR EN ISO 9000:2001 Calitate –Vocabular, unde sunt prezentate şi câteva note

explicative.

Făcând o incursiune prin istorie, descoperim practic prima lege despre calitate, o lege a calităţii

construcţiilor, în celebrul “cod al lui Hammurapi”!

Mai aproape de mileniul nostru, în anii ’50, apar primele standarde obligatorii şi legi privind

securitatea produselor de larg consum. Primii paşi către promovarea standardelor internaţionale ca

documente de referinţă, au fost astfel făcuţi.

Anii 1950-1960 fac trecerea de la apogeul utilizării metodelor statistice şi fiabilităţii, la asigurarea

calităţii. În acei ani sigla Societăţii Americane pentru Controlul Calităţii (ASQC) includea, ca element central,

un simbol statistic. ASQC promova controlul (statistic al) calităţii iar logo-ul său era “Calitate prin metode

ştiinţifice”.

Contextul economic actual a determinat apariţia conceptului de calitate a produselor/serviciilor şi,

mai nou, a mediului sau a sănătăţii şi securităţii muncii, deoarece mai mulţi factori favorizanţi au generat-o, şi

anume:

1. Creşterea gradului de conştientizare a organizaţiilor privind necesitatea unui sistem de

management, în cadrul căruia se stabilesc politici şi obiective şi se desfăşoară activităţi coordonate pentru a

orienta şi controla organizaţia din punct de vedere al calităţii mediului, sănătăţii şi securităţii în muncă, al

conformităţii produselor etc.

2. Îmbunătăţirea performanţei personalului organizaţiilor şi a consultanţilor, implicaţi în

documentarea şi implementarea unui sistem de management.

3. Deschiderea manifestată de organismele de certificare, care prin modul de acţiune adaugă

valoare eforturilor organizaţiilor privind certificarea sistemelor de management/conformităţii produselor.

4. Exemplul oferit de organizaţiile care au finalizat acest proces, datorat în tot mai mare măsură

implicării tot mai evidente a managementului la cel mai înalt nivel.

34

5. Apariţia unui cadrul legal unitar pentru elaborarea reglementarilor tehnice, evaluarea conformităţii

şi supravegherea pieţei pentru produsele introduse pe piaţă şi/sau utilizate în România, din domeniile

reglementate (Legea nr. 608/2001). 6. Cerinţele standardelor structurate în totalitate pe principiul abordării bazate pe proces şi pe

metodologia PDCA (planifică, desfăşoară, controlează, acţionează pentru îmbunătăţire).

7. Stabilirea de obiective şi acţiuni planificate la niveluri relevante din organizaţii, prin aplicarea de

politici şi strategii.

Calitatea produselor/serviciilor reprezintă gradul de utilitate a bunului economic oferit, măsură în

care, prin ansamblul caracteristicilor sale tehnice şi economice, satisface nevoia pentru care a fost creat fără

să afecteze sănătatea, securitatea vieţii oamenilor şi animalelor şi fără să afecteze mediul înconjurător.

Aprecierea calităţii produselor/serviciilor se face pe baza unui ansamblu de caracteristici definitorii, ce

constau în:

- caracteristicile tehnice, caracterizate prin proprietăţile intrinseci ale produsului/serviciului,

determinată de concepţia constructiv-funcţională şi structura produsului/serviciului respectiv:

- caracteristicile economice;

- caracteristicile psihosenzoriale, ergonomice şi estetice;

- caracteristicile de disponibilitate.

Din cauza diversificării rapide a produselor şi serviciilor, precum şi a apariţiei unui mare număr de

produse/servicii noi în afara certificatului de calitate şi a certificatului de garanţie oferit de producător, a

apărut necesitatea utilizării unei noi practici privind confirmarea calităţii produselor/serviciilor, practici

care sunt menite a conduce la creşterea încrederii dintre agenţii comerciali din zone diferite, precum şi a

încrederii consumatorului în produsele/serviciile pe care le utilizează.

În consecinţă, noile practici ce pot garanta utilizatorului calitatea produselor/serviciilor achiziţionate,

au impus apariţia sistemului de certificare a conformităţii produselor / serviciilor / personalului de

către organisme de terţă parte. Aceasta a condus la creşterea încrederii între partenerii comerciali din diferite ţări şi, în special, asigurarea

încrederii consumatorului privind siguranţa produselor/serviciilor pe care le achiziţionează.

4.2 Certificarea conformităţii Certificarea conformităţii este un proces prin care unei persoane sau organizaţii i se conferă în

scris încrederea de către o terţă parte că are un nivel acceptabil de abilităţi, al sistemului de management

implementat sau capabilitatea de a livra anumite servicii sau produse. Organismele de certificare sunt

organisme care aplică regulile unui sistem de certificare în scopul evaluării, certificării şi supravegherii

conformităţii.

În funcţie de domeniul de activitate, aceste organisme pot certifica:

• sisteme de management ( de exemplu al calităţii, al mediului, al securităţii şi sănătăţii ocupaţionale etc.);

• produse;

• personal ( de exemplu auditori).

Modul de funcţionare a organismelor de certificare este descris în standarde de evaluare a conformităţii

specifice fiecărui domeniu. Iniţial standarde europene din seria EN 45000 şi ghiduri ISO/IEC echivalente,

aceste standarde au fost transformate în standarde internaţionale din seria ISO 17000 ce vor fi adoptate ca

35

SR în curând şi în România (ISO 17011 va fi adoptat până la 31.10.2005, ulterior urmând şi celelalte

standarde din serie).

De regulă, competenţa organismelor de certificare este evaluată prin intermediul procesului de acreditare.

Organismele de certificare reprezintă o componentă importantă a infrastructurii pentru evaluarea

conformităţii.

De principiu, organismele de certificare îşi fac accesibile serviciile lor tuturor solicitanţilor ale căror

activităţi sunt cuprinse în domeniul de activitate declarat. Organismele de certificare dispun de proceduri

pentru:

• acordarea , menţinerea, retragerea şi, dacă este cazul, suspendarea certificării;

• extinderea certificării sau reducerea domeniului certificării;

• reevaluarea, dacă apar modificări care afectează în mod semnificativ proiectul sau specificaţia

produsului sau modificări în standardele faţă de care este certificată conformitatea produsului sau

schimbări privind proprietatea, structura sau managementul furnizorului sau în cazul oricărei alte

informaţii care demonstrează că produsul nu mai poate îndeplini cerinţele sistemului de certificare.

Dovada conformităţii produselor şi serviciilor poate lua mai multe forme:

• declaraţia de conformitate - este un document prin care producătorul declară şi garantează că

produsul îndeplineşte cerinţele reglementării aplicabile. Declaraţia de conformitate CE, împreună cu dosarul

tehnic, trebuie prezentată autorităţilor naţionale, la cerere. Standardul român care oferă indicaţii pentru

redactarea unei declaraţii de conformitate este SR EN 45014:2000.

• certificatul de conformitate – document emis pe baza regulilor unui sistem de certificare, care

indică, cu un nivel suficient de încredere, că un produs, proces sau serviciu, corespunzător identificat, este în

conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.

• marca de conformitate – este o marcă protejată, aplicată sau emisă pe baza regulilor unui

sistem de certificare, care indică, cu un nivel suficient de încredere, că produsul, procesul sau serviciul în

cauză este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ.

• marcajul de conformitate este un simbol care se aplică pe produs, pe ambalajul acestuia şi /

sau pe documentele însoţitoare şi are semnificaţia conformităţii produsului cu toate cerinţele aplicabile,

prevăzute în reglementările aplicabile (directive sau legislaţia naţională de transpunere a acestor directive).

Marcajul european de conformitate este CE, iar marcajul naţional de conformitate este CS. Dacă marcajul

european de conformitate a produselor, care intră sub incidenţa directivelor din Noua Abordare, conferă

dreptul de liberă circulaţie pe teritoriul UE, marcajul CS este obligatoriu pentru toate produsele din domeniile

reglementate prevăzute în Anexa nr.1 la Legea 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor şi

conferă acestor produse dreptul de a fi introduse pe piaţă în România.

Introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a produselor cu marcaj CS este admisă numai

până la data intrării în vigoare a PECA, pentru produsele din domeniile acoperite de PECA, sau până la data

aderării României la Uniunea Europeană, dacă un astfel de protocol nu se încheie, autorităţile competente

având obligaţia de a lua măsurile necesare de retragere de pe piaţă a produselor cu marcaj CS.

• licenţa – este un document prin care organismul de certificare acordă unei persoane sau unui

organism dreptul de a utiliza certificate sau mărci de conformitate pentru produsele, procesele sau serviciile

sale, în conformitate cu regulile schemei aferente de certificare.

36

În funcţie de domeniu, se cunosc mai multe tipuri de certificare a conformităţii, după cum urmează:

- certificarea conformităţii produselor şi serviciilor faţă de un standard sau un normativ convenit de

cele două parţi - client şi furnizor;

- certificarea conformităţii sistemelor de management, în special sistemul de management al calităţii

în raport cu standardul SR EN ISO 9001:2001, respectiv SR EN ISO 14001: 1997 în domeniul

managementului de mediu, sau în raport cu alte standarde de management aplicabile altor domenii de

activitate (HACCP, OHSAS, SR EN ISO 17799 etc.);

- certificarea de personal. Pe plan mondial se constată tendinţe diferite privind certificarea sistemelor de management şi

certificarea produselor. Astfel, în unele ţări predomină certificarea sistemelor de management (Marea

Britanie), iar în altele (de exmplu în Germania) predomină certificarea produselor. În cazul relaţiilor

contractuale dintre producători, se preferă certificarea sistemelor de management, cea de produs fiind mai

puţin utilizată. În domeniul serviciilor industriale, certificarea sistemelor de management se consideră, de

asemenea, mai indicată, în timp ce în cazul serviciilor pentru consumatori se preferă certificarea serviciilor.

Potrivit unor opinii, în perspectivă, certificarea sistemelor va deveni predominantă, certificarea

produselor şi serviciilor urmând să se facă numai în anumite situaţii, în mod expres menţionate.

Există însă şi aprecieri că cele două tipuri de certificări nu sunt substituibile, ele având scopuri şi

metodologii diferite. Astfel, dacă întreprinderea are sistemul de management al calităţii şi doreşte să-şi

certifice ulterior produsele/serviciile, se consideră firesc ca ea să fie degrevată de auditul sistemului calităţii,

care este prevăzut ca o etapă în cazul certificării produselor/serviciilor.

In Europa, certificarea conformităţii produselor şi a sistemelor calităţii reprezintă de mult timp cea

mai cunoscută practică de certificare. În ultimii ani a căpătat mai mult interes şi certificarea de personal.

Pentru a recunoaşte dezvoltarea abilităţilor personalului, organizaţiile utilizează certificarea acestuia de către

o terţă parte, ca modalitate de validare a acestui proces.

În ţările Uniunii Europene şi ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, se practică două tipuri de

certificare a produselor şi serviciilor: obligatorie şi voluntară. Certificarea obligatorie se referă la “domeniul

reglementat” prin diverse acte normative, iar certificarea voluntară la “domeniul nereglementat”.

4.3 Tipurile de certificări Certificarea de conformitate a produselor

Prin certificare a conformităţii unui produs se înţelege - acţiune a unei terţe părţi care dovedeşte

existenţa încrederii adecvate că un produs, identificat corespunzător, este conform cu un anumit standard

sau cu un alt document normativ (conform Legii nr. 608/2001). În domeniul reglementat pentru fiecare

categorie de produse se prevede una sau o combinaţie a următoarelor proceduri: controlul intern,

examinarea de tip, conformitatea cu tipul, asigurarea calităţii producţiei, asigurarea calităţii produsului,

verificarea produsului, asigurarea calităţii service-ului.

Organismul de certificare eliberează fiecărui furnizor de produse certificate documente oficiale care

să permită identificarea următoarelor elemente:

• numele şi adresa furnizorului ale cărui produse sunt supuse certificării;

• domeniul de aplicare a certificării, după caz;

37

• produsele certificate, care pot fi identificate după diferite criterii;

• standardul de produs sau alte documente normative faţă de care este certificat fiecare produs sau

tip de produs;

• sistemul de certificare aplicabil;

• data efectivă a certificării şi termenul de valabilitate a certificării.

Certificarea de conformitate a produselor este o activitate complexă care include :

• Evaluarea, în spiritul cerinţelor din standardul european SR EN 45011:2000, a conformităţii

produselor şi a documentaţiei aferente cu cerinţele din standardele naţionale, internaţionale,

directivele Uniunii Europene etc. şi prevederile legale aplicabile;

• Evaluarea procesului de fabricaţie a produsului;

• Evaluarea rezultatelor încercărilor privind caracteristicile produsului;

• Finalizarea cu o apreciere calificată în ceea ce priveşte satisfacerea de către produs a cerinţelor

specificate.

Avantajele certificării de produs vizează în principal perfecţionarea continuă a produsului şi

transparenţa în fluxul de fabricaţie. De asemenea, se identifică punctele slabe legate de fabricaţie şi se

permite o rezolvare optimă a problemelor. În plus, este posibilă analizarea caracteristicilor produsului în

special a celor legate de securitate, sănătate, mediu în toate fazele ciclului de viaţă, de la concepţie până la

finalizarea ciclului de viaţă al produsului. Nu în ultimul rând, certificarea produsului permite optimizarea

raportului calitate / preţ şi furnizează clienţilor încrederea că produsele certificate satisfac cerinţele de

calitate.

Conform informaţiilor făcute publice de RENAR, la ora actuală în România există 20 de organisme

de certificare a conformităţii produselor: AEROQ, BIO-CERT, CERTROM, CCIIP-OCP, ECOINSPECT,

ICECON CERT, ICPE SA DICPE, INMA CERT, INSCERT, INSEMEX-SECEEx, ISCIR CERT SA , LAREX

CERT, MASTER OCP, MDM CERTIFICARE, QUALITAS SA, QUALITY CERT, RAR-OCP, ROMCONTROL

SA, SRAC CERTSERV, SVIAM CERT.

Certificarea de conformitate a sistemelor

Certificarea de sistem este o procedură prin care se declară că un sistem de management

adoptat de o organizaţie este în conformitate cu un model de referinţă, de exemplu SR EN ISO 9001: 2001,

SR EN ISO 14001:1997 etc. Cele mai uzitate şi cunoscute sunt : certificarea sistemului de management al

calităţii, de mediu, OHSAS, HACCP ş.a.

1. Certificarea de conformitate a sistemelor de management al calităţii

O organizaţie doreşte să-şi certifice sistemul de management al calităţii din mai multe motive:

- creşterea încrederii clienţilor în calitatea produselor/serviciilor;

- confirmarea alinierii la diferite reglementări specifice;

- confirmarea alinierii la directivele şi normele UE;

38

- asigurarea repetabilităţii privind realizarea produselor la nivelul de calitate stabilit în specificaţiile

respective;

- şi nu în ultimul rând, publicitatea.

Cerinţele standardelor din seria SR EN ISO 9000, prin respectarea cărora se configurează în

organizaţie un sistem de management al calităţii, nu conţin explicit menţiuni referitoare la cultura

organizaţională. Cu toate acestea, indiferent de organizaţie, implementarea unui sistem de management al

calităţii este un proces condiţionat direct de specificul culturii organizaţionale, de elementele culturale

preexistente la începerea procesului, de flexibilitatea acesteia de a integra noi valori şi norme specifice

calităţii.

În organizaţiile în care se doreşte implementarea unui sistem de management al calităţii –

respectând cerinţele standardelor SR EN ISO 9000 – este necesar să existe un grad înalt de implicare şi

angajament din partea angajaţilor.

În plus, implementarea (şi ulterior menţinerea) sistemului calităţii solicită în mare măsură munca în

echipă atât între indivizi, cât şi între grupuri care ar putea avea tendinţa naturală de a nu coopera. Aplicarea

cerinţelor standardelor ISO 9000 în firme are impact atât asupra sistemului general de management al

organizaţiei, cât şi asupra culturii organizaţionale a acesteia.

Certificarea sistemelor de management calităţii presupune, de regulă, parcurgerea câtorva etape

principale:

- pregătirea auditului de certificare;

- examinarea documentelor sistemului de management al calităţii;

- efectuarea auditului de certificare;

- raportarea auditului de certificare;

- acordarea certificatului şi supravegherea respectării condiţiilor certificării.

Rezultatele bune ale unei organizaţii, atît în ceea ce priveşte performanţa cât şi cele financiare, reprezintă

consecinţa firească a unui management eficace al calităţii.

Seria de standarde SR EN ISO 9000:2001 reprezintă versiunea revizuită a standardelor ISO

9000:1994 pentru sisteme de managementul calităţii. SR EN ISO 9001:2001 (care a reunit ISO

9001,2,3:1994), ca referenţial de certificare, specifică cerinţe pentru un sistem de managementul calităţii

pentru orice organizaţie ce doreşte să demonstreze capabilitatea de a furniza în mod consecvent produse ce

satisfac atât cerinţele clienţilor, cât şi cerinţele legale şi de reglementare şi urmăreşte să sporească

satisfacţia clientului. SR EN ISO 9001:2000 se bazează pe cerinţe explicite pentru obţinerea satisfacţiei

clienţilor şi îmbunătăţire continuă, o structură mult mai logică şi o abordare bazată pe managementul

proceselor organizaţiei. Acesta este uşor de utilizat de către orice tip de organizaţii din sectorul industrial sau

al serviciilor, indiferent de mărimea acestora; se bazeaza pe cele opt principii din managementul calităţii,

oferă posibilitatea de a merge dincolo de certificare prin obţinerea satisfacţiei nu numai a clienţilor, ci şi a

tuturor părţilor interesate, respectiv angajaţi, acţionari şi societate în ansamblul său. Evoluţia pozitivă a

certificărilor SMC (sistemelor de management al calităţii) este redată în tabelele din Anexă.

Avantajele certificării sistemului de management al calităţii sunt:

• Creşterea eficienţei economice a organizaţiilor certificate;

• Obţinerea unei poziţii competitive;

39

• Creşterea credibilităţii şi încrederii în calitatea produselor / serviciilor;

• Creşterea satisfacţiei clienţilor;

• Avantaje pentru siguranţa şi securitatea serviciilor;

• Un mijloc eficient de conducere al unei organizaţii;

• Îmbunătăţirea continuă a activităţii.

Organisme acreditate pentru certificarea sistemelor de management al calităţii sunt: AEROQ, AFER-

OCS, ANR-OCS, CERTIND , CERTROM SA, ETÜSERT TURCIA, INMA-CERTSC, INSEMEX-SECEEx,

ISCIR CERT SA, MOODY Internaţional SRL, QUALITY CERT, RAR – OCS, SIMTEX - OC SA, ROCERT

SA, SRAC , SUCERT-RO, SUREWIN Quality Certification Pvt. Ltd. India, TOTAL Q ARM, TOTAL QUALITY

CONSULT SRL, TÜV CERT al TÜV Thüringen e.V. Germania, TÜV RHEILAND BERLIN – BRANDENBURG

– ROMÂNIA S.R.L.

Certificarea de conformitate a sistemului de management de mediu

Standardul SR EN ISO 14001: 2005 pentru sistemele de management de mediu se adreseaza

necesităţilor organizaţiilor prin furnizarea unui cadru comun pentru administrarea aspectelor de mediu.

Acesta conduce la întărirea managementului de mediu în sens larg, ceea ce are ca efect facilitarea

schimburilor comerciale şi îmbunătăţirea performanţelor ambientale la nivel global.

Avantajele certificării sistemului de management de mediu (SMM) sunt:

• Îmbunătăţirea imaginii organizaţiei;

• Managementul tehnic şi economic al problemelor de mediu;

• Planificarea investiţiilor;

• Prevenirea accidentelor cu impact asupra mediului înconjurător;

• Creşterea competitivităţii pe piaţa internaţională.

Organisme acreditate pentru certificarea sistemelor de management de mediu, conform RENAR,

sunt: AEROQ, ASRO SMM-OC, AFER OCSMM, CERTROM SMM, INMA CERTSC, QUALITAS SMM,

SIMTEX OC , Societatea Română pentru certificare ROCERT SA, SRAC SMM, SUCERT-RO.

HACCP - Hazard Analisys and Critical Control Point

Sistemul HACCP îşi are începuturile în “Failure Mode and Effect Analysis” – sistem ingineresc de

observaţii asupra produselor, tuturor componentelor lor şi a etapelor de producere, şi care ar putea anticipa

apariţia unor probleme în cadrul întregului sistem. Sistemul HACCP a fost instituit în anul 1960 de către

compania Pillsbury în proiectele sale de cercetare şi realizare a produselor alimentare destinate programelor

spaţiale americane. Alături de compania Pillsbury, la fundamentarea metodei HACCP au colaborat Agenţia

Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiul Cosmic a SUA (NASA), laboratoarele Natick ale Armatei SUA şi

Grupul de Proiectare pentru Laboratoare Spaţiale ale Forţelor Aeriene ale SUA. Aceste proiecte au demarat

în cadrul Programelor Cosmice Americane. Problema pe care acest grup de cercetare a trebuit să o rezolve

a fost obţinerea de produse alimentare încapsulate pentru membrii misiunii spaţiale, absolut sigure pentru

consum. Aceasta presupunea lipsa oricăror contaminări: cu agenţi patogeni de origine bacteriană sau virală,

40

toxine, substanţe chimice, corpuri străine periculoase, care ar fi putut produce îmbolnăviri sau răniri, cu

efecte catastrofale asupra întregii misiuni. Rezolvarea acestei probleme a fost destul de complicată, întrucât

unica modalitate de rezolvare a acestei probleme putea fi îndeplinită numai prin testarea produsului finit.

Metoda HACCP a fost pentru prima dată prezentată în public la Conferinţa Naţională pentru Protecţia

Alimentelor din 1971, în cadrul căreia compania Pillsbury a obţinut contractul pentru pregătirea de specialişti

din rândul FDA (Food and Drugs Administration - SUA) pentru aplicarea HACCP.

În anul 1975, metoda HACCP a fost adoptată de către Departamentul Agriculturii SUA pentru

inspecţia fabricilor de preparate de carne. Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Comisia Internaţională de

Specificare Microbiologică a Produselor Alimentare au sprijinit utilizarea sistemului HACCP.

Comisia Codex Alimentarius încurajează şi recomandă implementarea metodei HACCP în industria

alimentară. De asemenea, legislaţia recentă a Uniunii Europene recomandă implementarea sistemului de

management al calităţii bazate pe HACCP în ţările care doresc să exporte produse alimentare în Uniunea

Europeană.

Toate activităţile şi fluxurile desfăşurate în cadrul sistemului HACCP trebuie documentate şi

înregistrate pentru a se dovedi autorităţilor competente şi clienţilor implicarea în abordarea siguranţei de

către management, angajaţi şi organizaţie în ansamblu.

Documentarea şi implementarea sistemului HACCP se realizează pe baza unui plan HACCP

elaborat de echipa HACCP a organizaţiei. Planul HACCP, similar cu un plan al calităţii, defineşte procesul

HACCP aplicat unui anumit produs şi este structurat astfel încât să materializeze cele şapte principii de mai

sus.

Pentru ca un sistem HACCP să funcţioneze efectiv şi să obţină suportul managementului

organizaţiei, trebuie să fie proiectat, aplicat şi menţinut în cadrul unui sistem de management structurat şi

încorporat în activităţile generale de management.

Legislaţia naţională prevede ca unităţile din sectorul alimentar trebuie să identifice activităţile care

sunt determinante pentru siguranţa alimentară şi să garanteze că procedurile de siguranţă corespunzătoare

sunt stabilite (HG 1198/2002, art.4; Ordinul Ministerului sănătăţii 1956/1995 etc), implementate, menţinute şi

revizuite, pe baza principiilor utilizate în sistemul de analiză a riscurilor şi a punctelor critice de control

(sistemul HACCP – Hazard Analisys and Critical Control Point).

Pentru a fi recunoscută eficienţa sistemului implementat, trebuie să se facă dovada respectării

referenţialului internaţional prin obţinerea certificării HACCP. Acest aspect prezintă o importanţă deosebită,

mai întâi pentru organizaţie – deoarece îi conferă siguranţă asupra eficacităţii sistemului, pentru autorităţi –

deoarece certificarea sistemului HACCP reprezintă chiar dovada respectării cerinţelor legale, dar şi pentru

clienţi – deoarece prin demonstrarea eforturilor depuse de organizaţie pentru siguranţa lor se conferă

încredere.

Evoluţiile extrem de rapide în climatul concurenţial, alături de exigenţele şi aşteptările consumatorilor, au

condus la necesitatea diversificării serviciilor de certificare oferite, pentru a pune la dispoziţia clienţilor un

instrument extrem de util în atingerea obiectivului esenţial de satisfacţie a clienţilor.

Avantajele certificării HACCP:

• Garantează că alimentele care ajung pe masa consumatorului sunt adecvate din punct de vedere

igienico-sanitar şi, mai ales, că nu vor produce îmbolnăviri;

41

• Conceptul HACCP sistematizează toate prevederile de bază ale inspecţiei sanitare, dovedindu-se

o metodă simplă şi eficientă a realizării controlului şi autocontrolului pe linia igienei alimentelor;

• HACCP este recomandat atât pe plan mondial, cât şi de legislaţia europeană şi română, fiind o

metodă universală;

• Sistemul HACCP, GHP (Good Hygiene Practices) şi GMP (Good Manufacturing Practices)

furnizează procedeele şi metodele potrivite, care să asigure securitatea alimentelor, iar împreunã

cu un sistem de management al calităţii (ISO 9001) formeazã un sistem eficient de management al

siguranţei alimentelor.

Pe măsura evoluţiei sale, sistemul HACCP şi-a dovedit rolul important în obţinerea şi

comercializarea unor produse alimentare sigure pentru sănătatea umană, afirmându-şi avantajele practice în

asigurarea inocuirii acestora în alimentaţia publică, industria alimentară, turism şi comerţ.

La ora actuală în România organismele de certificare acreditate pentru evaluarea acestui sistem

sunt SIMTEX şi SRAC.

OHSAS

În domeniul sănătăţii şi securităţii ocupaţionale au fost publicate două documente române care

adoptă documentele OHSAS 18001 şi OHSAS 18002 din seria pentru evaluarea sănătăţii şi securităţii

ocupaţionale. Documentul român OHSAS 18001:2004 „Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii

ocupaţionale. Specificaţie” stabileşte cerinţe pentru un sistem de management al sănătăţii şi securităţii

ocupaţionale (OHSAS), pentru a permite unei organizaţii să-şi ţină sub control propriile riscuri OHSAS şi să-

şi îmbunătăţească performanţa. Documentul nu stabileşte criterii specifice pentru performanţa OHSAS şi nu

conţine specificaţii detaliate pentru proiectarea unui sistem de management. Acest document este aplicabil

oricărei organizaţii care doreşte:

a) să stabilească un sistem de management OHSAS pentru a elimina sau minimaliiza riscurile pentru

angajaţi şi alte părţi interesate care pot fi expuse la riscuri OHSAS asociate cu activităţile sale;

b) să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească în mod continuu un sistem de management OHSAS;

c) să se asigure de propria conformitate cu politica sa OHSAS declarată;

d) să demonstreze această conformitate şi altora;

e) să obţină certificarea/înregistrarea sistemului său de management OHSAS de către o organizaţie

externă;

f) să realizeze o autodeterminare şi o declaraţie a conformităţii cu specificaţia OHSAS.

Documentul OHSAS 18001 tratează securitatea şi sănătatea ocupaţională, şi nu securitatea

produselor şi serviciilor, este compatibil cu standardele pentru sisteme de management ISO 9001:1994, ISO

9001:2000 (Calitate) şi ISO 14001:1996 (Mediu), pentru a facilita integrarea sistemelor de management al

calităţii, mediului şi al securităţii şi sănătăţii ocupaţionale de către organizaţii, în cazul în care se doreşte

acest lucru.

Organizaţiile care doresc un control mai bun asupra riscurilor profesionale cu care se confruntă,

gasesc în referenţialul OHSAS 18001 un model de lucru, care are în plus avantajul de a fi fost gândit pentru

a completa sistemele de management al calităţii şi respectiv de mediu deja existente. Prin implementarea

42

unui sistem de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, o organizaţie poate controla şi gestiona

mai bine riscurile profesionale (accidente, incidente şi boli profesionale) şi îmbunătăţirea considerabilă a

performanţelor profesionale.

Avantajele certificării sistemului de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale sunt:

o Îmbunătăţirea modului de percepere a organizaţiei de către membrii societăţii;

o Percepţia cât mai favorabilă din partea consumatorilor, avantaj deosebit de important într-o societate

de consum tot mai competitivă;

o Îmbunătăţirea relaţiilor cu toate autorităţile competente din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

o Identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor profesionale şi crearea unui cadru unic şi coerent

pentru eliminarea acestora;

o Realizarea unui control mai eficient asupra factorilor de risc de accidentare şi / sau îmbolnăvire

profesională;

o Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi;

o Implementarea de măsuri care să asigure îmbunătăţirea ulterioară a sistemului;

o Obţinerea unor performanţe superioare din partea angajaţilor;

o Îmbunătăţirea comunicării cu şi dintre angajaţi.

Certificarea sistemelor integrate de management

Noile provocări pentru managementul afacerilor de succes din acest nou mileniu sunt în continuă

creştere. Succesul se poate obţine doar în condiţiile unei abordări sistematice a proceselor. O integrare

reuşită a sistemelor de management depinde în esenţă de o bună planificare şi o implementare eficientă.

Un sistem integrat de management reprezintă o abordare managerială logică şi sistematică, ceea ce

permite luarea de decizii strategice şi operaţionale optime care să aibă în vedere toate aspectele esenţiale

ce conduc la funcţionarea eficientă a unei organizaţii, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi a mediului

sau siguranţei şi igienei alimentare etc.

Avantajele certificării sistemelor integrate de management sunt:

• Mai multă coerenţă,

• Optimizare a acţiunilor,

• O minimizare a suprapunerilor şi a disipării răspunderii,

• Cerinţe comune îndeplinite mai eficient,

• Viziune unitară asupra dezvoltării viitoare,

• Reducerea costurilor procesului de certificare.

Certificarea sistemelor integrate de management reprezintă cea mai bună soluţie pentru o

organizaţie adeptă a conceptului de management al calităţii totale şi aflată pe calea spre excelenţă.

Serviciile de certificare pentru sisteme integrate au de obicei următoarea formă:

- Calitate – Mediu,

- Calitate – HACCP,

- Calitate - Mediu – OHSAS,

- Calitate - Mediu – HACCP.

Schema generală de certificare efectuată de către un organism de certificare este redată mai jos.

43

Societatea adresează comanda de certificare şi completează chestionarul de identificare şi

evaluare preliminară

Organismul de certificare (OC) transmite contractul de certificare şi documentele

informative

Analizează documentele Transmite documentele SM (Manualul şi procedurile de

sistem)

Documentele sunt clare şi complete ? Revizuirea documentelor

NU

DA

Vizita de evaluare preliminară (preaudit) –facultativă

Audit de certificare a SM

Sistemul este în conformitate cu referenţialul desemnat (9000, 14000, OHSAS etc); nu

există neconformităţi

DA

Efectuează acţiunile corective necesare pentru aliminarea

neconformităţilor constatate

NU

Audit de supraveghere

Luarea deciziei de acordare a certificării

Emiterea certificatelor de conformitate cu referenţialul

Audituri de supraveghere

Reînnoirea certificatului

44

4.4 De la certificare la TQM şi excelenţa

Excelenţa, concept-cheie al calităţii totale, are ca obiectiv conducerea globală a calităţii produselor şi

proceselor pentru obţinerea simultană de performanţe sub toate aspectele: tehnice, economice, antrenare a

întregului personal, nivel de satisfacere a clienţilor etc.

Competiţia pe plan naţional şi internaţional a condus la crearea premiilor pentru calitate, acordate pe

baza analizei îndeplinirii criteriilor stabilite. Participarea organizaţiilor care acced la premiul naţional sau

internaţional se face pe baza autoevaluării propriilor performanţe în conformitate cu criteriile enunţate. Pe lângă

avantajul de a cunoaşte unde se plasează rezultatele activităţii în raport cu aceste criterii, autoevaluarea

prezintă pentru organizaţie o serie de avantaje interne:

- identifică ţintele şi ierarhizează obiectivele şi acţiunile de îmbunătăţire;

- măsoară continuu progresul realizat în raport cu o evaluare anterioară şi cu planurile de acţiune

pentru îmbunătăţire care au fost aplicate;

- reprezintă o activitate colectivă, participativă şi consensuală, care creează dialogul şi schimbul de

idei între participanţi;

- reprezintă un mijloc puternic de formare şi comunicare pe plan intern etc.

De remarcat este faptul că primul premiu pentru calitate nu a fost creat în SUA – ţara care i-a dat calităţii

pe Taylor, Deming, Juran, Feigenbaum, Crosby, ci în Japonia cea care a aplicat pe scară largă conceptele şi

metodele învăţate de la americani. Premiile pentru calitate sunt acordate pe baza unor criterii rezultate din

managementul calităţii totale (TQM).

În România, s-a creat în anul 1999 “Fundaţia Premiul Român pentru Calitate”, premiu ce a primit, cu

acordul acestuia, numele marelui calitolog american de origine română Joseph M. Juran. În anul 2000 s-au

acordat pentru prima dată premiile Juran, ale cărui criterii sunt acordate la criteriile Premiului European pentru

Calitate, bucurându-se de un real succes, aşa cum o demonstrează şi tabelul 2.

TABEL 1. EVOLUŢIA NUMĂRULUI DE COMPANII ŞI AUDITORI CERTIFICAŢI ÎN SMC

PERIOADA NUMĂRUL DE COMPANII CERTIFICATE SR EN ISO 9000

NUMĂR DE AUDITORI DE SMC CERTIFICAŢI

2004 3000 100

2005 4000 150

2006 6000 200

2007 8000 270

2008 9000 300

2009 10000 350

2010 10000 400

PERIOADA NUMĂRUL DE COMPANII NUMĂR DE AUDITORI

45

CERTIFICATE SR EN ISO 14000 DE SMC CERTIFICAŢI

2004 50 10

2005 100 25

2006 200 40

2007 350 50

2008 500 70

2009 750 100

2010 1000 120

Fig. nr. 4.3.2 Numarul de companii certificate

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Perioada

Num

arul

de

com

pani

i ce

rtific

ate

( Informaţii date publicităţii de RENAR)

TABEL 2. SITUAŢIA PARTICIPĂRII PREZENTE ŞI PRECONIZATE LA PREMIUL ROMÂN AL CALITĂŢII

PERIOADA NUMARUL DE COMPANII NUMARUL DE EVALUATORI PT. PRJ

2000 6 15

2001 11 20

2002 5 20

2003 12 30

2004 15 35

2005 20 40

2006 25 60

2007 30 70

46

2008 32 75

2009 35 80

2010 37 90

Fig. nr. 4.3.4 Situatia participarii la Premiul Roman al Calitatii

0

10

20

30

40

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

Perioada

Num

arul

de

com

pani

i

( Informaţii preluate de pe site-ul www.fundatiajuran.ro)

Concluzii

În final, prezentăm câteva dintre beneficiile aplicării certificării sistemelor/produselor şi importanţa

contribuţiei pe care sistemele internaţionale de standardizare şi de evaluare a conformităţii o pot aduce în

această privinţă, prin îmbunătăţirea calităţii şi eficacităţii producţiei, prin protejarea mediului şi facilitarea unei

conduite corecte în comerţul internaţional:

Beneficii economice. În afara creşterii competitivităţii organizaţiei, prin oferirea de produse/servicii de cea

mai bună calitate, se va contribui şi la îmbunătăţirea calităţii mediului care poate avea un impact pozitiv

asupra industriilor alternative afectate de poluarea din zonele respective (turism, pescuit, scăderea efectelor

negative asupra construcţiilor, îmbunătăţirea activităţii forestiere etc).

Beneficii sociale. Reducerea poluării aerului, apei şi solului printr-o industrie curată va aduce numeroase

beneficii sociale, incluzând îmbunătăţirea calităţii vieţii datorită creşterii valorii estetice a apelor, peisajelor şi

calităţii aerului şi implicit creşterea randamentului muncii depuse într-o atmosferă mai sănătoasă.

47

5. METROLOGIA

5.1 Scurt istoric Metrologia reprezintă totalitatea activităţilor privitoare la măsurări, etaloane, aparate şi instrumente de

măsură, precum şi la supravegherea folosirii lor economice. Metrologia este unul din domeniile care au reclamat

o standardizare timpurie, datorită importanţei sale practice. Dar, din cauza dezvoltării tehnologice specifice

domeniilor tehnice şi evoluţiei mijloacelor de măsurare, de la cele mecanice la cele electronice sau cibernetice,

metrologia evoluează. Definiţiile pentru unele unităţi de măsură se schimbă uneori, apar termeni şi interpretări

noi pentru termeni sau concepte mai vechi, iar unii termeni sunt abandonaţi întrucât nu mai corespund situaţiei

reale.

Dezvoltarea economiei şi, în special a industriei, începând cu revoluţia industrială şi până în zilele

noastre, au determinat şi o creştere a fiabilităţii şi credibilităţii măsurărilor. Responsabilitatea pentru legalitatea

măsurilor şi greutăţilor, mijloacelor de măsurarea a lungimii şi masei este şi a fost mereu în sarcina statului.

Statele au oligaţia de a asigura, prin organismele naţionale în domeniul metrologiei, cadrul legal şi accesul

nediscriminatoriu la unităţile internaţionale SI acceptate prin reglementări internaţionale.

Sistemul metric, primul sistem ştiinţific de unităţi de măsură, s-a răspândit după cel de-al doilea război

mondial în numeroase ţări ale lumii. La noi, una din componentele pachetului legislativ care a stat la baza creării

statului român modern a fost o lege promulgată în anul 1864, Legea pentru adoptarea sistemului metric de

măsuri şi greutăţi. Adoptarea sistemului metric şi stabilirea cadrului legal al activităţii de metrologie au

reprezentat factori de civilizaţie şi progres ai acelor timpuri. Convenţia Metrului, tratat diplomatic internaţional

semnat la Paris la 20 mai 1875 de reprezentanţi ai 17 state, a adoptat acest sistem de unităţi de măsură.

România a aderat la Convenţia Metrului în anul 1883, devenind al 19-lea stat membru al acestui tratat

internaţional prin care sistemul metric este utilizat în statele semnatare şi în relaţiile dintre ele.

În octombrie 1960, cea de-a 11-a Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi, desfăşurată la Paris, a

adoptat Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură (SI). România a fost a şaptea ţară din lume care a adoptat

SI, în august 1961, declarându-l ca singurul sistem de unităţi legal şi obligatoriu. Unităţile de măsură pot fi

împărţite în mai multe clase: fundamentale, derivate şi suplimentare. Unităţile fundamentale nu corespund

întotdeauna cu mărimile fizice fundamentale, acestea fiind dictate de tehnică, deoarece sistemul de unităţi

adoptat, SI, ţine seama atât de faptul că fizica impune ca legile să fie exprimate cât mai simplu, fără multe

constante, cât şi de faptul că tehnica cere ca mărimile măsurate să fie exprimate prin numere convenabile.

Numărul unităţilor fundamentale şi dimensiunile oricărei mărimi fizice exprimate cu aceste unităţi pot fi arbitrare,

însă un sistem de unităţi în orice domeniu trebuie să fie clar şi convenabil. Claritatea este impusă de modul în

care sunt alese unităţile fundamentale. Astfel, se urmăreşte ca: o unitate fundamentală să nu depindă decât de

o mărime care o reprezintă (condiţia de invarianţă); la o valoare a parametrului trebuie să corespundă o valoare

şi numai una a mărimii pe care o reprezintă (condiţia de uniformitate); utilizarea etalonului pentru parametrul prin

intermediul căruia se determină mărimea pe care o reprezintă nu trebuie să influenţeze mărimea reală existentă

în sistem (condiţia de echilibru); două etaloane asemănătoare, situate în aceleaşi condiţii, trebuie să indice

aceleaşi valori ale mărimii măsurate (condiţia de reproductibilitate).

48

Pentru ca un sistem de unităţi să fie convenabil, este necesar ca etalonul să fie uşor de realizat,

măsurările să nu fie complicate, iar valorile pe care le iau mărimile măsurate să nu fie exprimate nici în numere

prea mari şi nici în numere prea mici faţă de unităţile de măsură.

Principalele obiective ale metrologiei ar putea fi sistematizate astfel: definirea unităţilor de măsură

acceptate pe plan internaţional, corespunzătoare mărimilor fizice fundamentale sau derivate, realizarea unităţilor

de măsură prin metode ştiinţifice şi stabilirea lanţurilor de trasabilitate pentru fundamentarea exactităţii de

măsurare.

Metrologia fundamentală grupează mărimile fizice în 11 domenii: masă, electricitate, lungime, timp şi

frecvenţă, termometrie, radiaţii ionizante şi radioactivitate, fotometrie şi radiometrie, debit, acustică, cantitate de

substanţă şi metrologia interdisciplinară.

Pentru caracterizarea măsurărilor, metrologia fundamentală operează cu trei concepte esenţiale:

- incertitudinea de măsurare, care constituie o indicaţie cantitativă asupra calităţii rezultatului unei

măsurări

- exactitatea metodelor de măsurare şi a rezultatelor măsurării, caracterizată prin justeţea şi

fidelitatea măsurărilor

- trasabilitatea, care caracterizează capacitatea unui rezultat al măsurării sau a valorii unui etalon de

a se raporta la referinţe stabilite (etaloane naţionale sau internaţionale).

În România organismul de specialitate responsabil cu asigurarea reglementărilor metrologice privind

mijloacele tehnice de măsurare şi acţiunile la nivel naţional necesare pentru obţinerea credibilităţii rezultatelor

măsurărilor, este Biroul Român de Metrologie Legală – BRML.

5.2 Biroul Român de Metrologie Legală Responsabilităţile, atribuţiile şi organizarea BRML sunt reglementate prin OG 20/1992, Ordonanţa

privind activitatea de metrologie, care a abrogat Legea metrologiei nr. 27/1978, precum şi orice alte dispoziţii

contrare. Conform acestei ordonanţe, controlul metrologic al statului asupra mijloacelor de măsurare se exercită

de către Biroul Român de Metrologie Legală, prin personal propriu împuternicit sau, după caz, prin laboratoare

de metrologie autorizate de acesta. Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 28 august 1992 a fost aprobată şi modificată prin

Legea nr. 11/1994 şi a fost completată prin OG 140/1999 pentru modificarea şi completarea prevederilor

Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie.

În conformitate cu Decizia nr. 853/1999, în subordinea Biroului Român de Metrologie Legală, instituţie a

administraţiei publice care controlează politica şi coordonează activităţile în domeniul metrologiei, metrologiei

legale şi a serviciilor de calibrare pentru industrie, funcţionează birouri judeţene de metrologie legală, unităţi fără

personalitate juridică, care s-au înfiinţat prin reorganizarea inspecţiilor interjudeţene de metrologie legală.

BRML funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată exclusiv din fonduri

extrabugetare, aflată în subordinea Ministerului Industriei şi Resurselor, conform OUG nr. 18/1999, ordonanţa

privind trecerea BRML din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Industriilor şi Comerţului.

49

Biroul şi direcţiile din subordine asigură, între altele, transmiterea unităţilor de măsură şi atestă

etaloanele din sistemul naţional de profil, asigură supravegherea pieţei prin mijloace de măsurare, evaluează şi

atestă laboratoarele de metrologie, exercită controlul metrologic al statului asupra măsurătorilor.

În subordinea BRML funcţionează Institutul National de Metrologie (INM), înfiinţat în 1951 şi organizat ca

institut de cercetare-dezvoltare în domeniul metrologiei.

Principalele activităţi desfăşurate de INM constau în dezvoltarea, menţinerea şi utilizarea etaloanelor

nationale, asigurarea trasabilităţii la SI şi diseminarea unităţilor de măsură la nivel naţional.

INM funcţionează în regim de instituţie de interes public, cu buget propriu, prin autofinanţare.

Misiunea fundamentală a INM este realizarea, conservarea şi diseminarea unităţilor de măsură în

România, în conformitate cu cerinţele Acordului de Recunoaştere Mutuală a Etaloanelor Naţionale şi a

Certificatelor de Etalonare emise de institutele naţionale de metrologie (CIPM-MRA).

Institutul National de Metrologie menţine, perfecţionează şi utilizează etaloane de referinţă şi 23 de

etaloane naţionale ale României.

Din anul 2001, INM participă activ la procesul CIPM-MRA, în cadrul EUROMET. Intre martie 2002 şi mai

2004 peste 300 de capabilităţi de etalonare ale INM (CMC) au fost declarate conform CIPM-MRA şi se afla în

diferite faze de evaluare în vederea recunoaşterii oficiale. Numeroase alte CMC sunt în pregatire pentru

declarare.

INM participă la programe de cooperare în domeniul metrologiei cu institute de mare autoritate pe plan

european şi mondial, programe în cadrul cărora se desfăşoară numeroase proiecte de cercetare şi comparare

având ca obiective dezvoltarea şi recunoaşterea internaţională a capabilităţilor INM în conformitate cu cerinţele

CIPM-MRA.

Prin admiterea ca membru al EUROMET (iunie 2004), s-a confirmat recunoaşterea nivelului atins în

această etapă de INM în activitatea de menţinere a etaloanelor naţionale şi de diseminare a unităţilor de măsură

în conformitate cu cerinţele CIPM-MRA.

Trasabilitatea etaloanelor naţionale şi de referinţă la Sistemul International (SI) este realizată:

• prin comparări cu etaloanele primare ale altor ţări — în cazul etaloanelor primare deţinute de INM;

• prin etalonări periodice în raport cu etaloanele altor institute internaţionale şi naţionale de metrologie —

BIPM, PTB, BNM - INM, NPL etc. — a căror trasabilitate la SI este demonstrată şi larg recunoscută pe plan

internaţional.

Capabilitatea INM de a disemina unităţile în conformitate cu cerinţele CIPM-MRA, este demonstrată prin

rezultatele obţinute în cadrul comparărilor-cheie EUROMET, comparărilor suplimentare şi comparărilor bilaterale

cu alte institute de metrologie.

Conform HG 193/2002, INM este direct subordonat Biroului Român de Metrologie Legala, instituţie a

administraţiei centrale pentru coordonarea naţională şi controlul activităţii metrologice.

În baza experienţei şi capabilităţii specifice acumulate, INM este operatorul desemnat oficial al

etaloanelor naţionale pe care le deţine - proprietate a statului român (HG nr. 193/2002).

50

INM este responsabil cu asigurarea bazei fizice a trasabilităţii internaţionale a măsurărilor efectuate în

România, mai concret cu realizarea şi menţinerea la dispoziţia întregii societăţi a unui sistem de etaloane

naţionale performante, în acord cu necesităţile actuale şi de perspectivă medie, care să asigure trasabilitatea

rezultatelor măsurărilor realizate în România la sistemul internaţional al unităţilor de măsura (SI), cu cele două

componente majore pe care această activitate le implică:

• realizarea, dezvoltarea, menţinerea şi racordarea permanentă a sistemului etaloanelor naţionale şi de

referinţă ale României la etaloanele internaţionale, în condiţii de recunoaştere internaţională, urmată de

• transmiterea eficientă a unităţilor mărimilor respective la beneficiarii din întreaga infrastructură socio-

economică a României.

Prima componentă este realizată prin participarea activă la procesul de recunoaştere mutuală

multilaterală a etaloanelor naţionale şi a certificatelor de etalonare emise de institutele naţionale de metrologie,

prin cooperarea bilaterală cu organizaţii metrologice internaţionale şi alte organizaţii metrologice naţionale şi prin

etalonări ale etaloanelor naţionale şi de referinţă pe care le utilizează în raport cu etaloane recunoscute

internaţional.

A doua componentă este realizată printr-o gamă largă de servicii (etalonări, încercări de aparatură

metrologică, standarde metrologice, expertiză, asistenţă de specialitate etc.) puse la dispoziţia tuturor

beneficiarilor actuali şi potenţiali.

5.3 Sistemul de management al măsurării La nivel internaţional preocuparea pentru un sistem de management al măsurării este evidentă, existând

încă din 1997 un standard internaţional pentru asigurarea calităţii pentru echipamente de măsurare. Partea a

doua a acestui standard reprezintă un ghid pentru controlul proceselor de măsurare, ISO 10012-2 şi a fost

adoptat la nivel naţional ca SR ISO 10012-2:2000.

De asemenea, la nivel european a fost adoptat încă din 1993 un standard pentru condiţiile de asigurare

a calităţii pentru echipamente de măsurare. Prima parte a acestui standard se referă la sistemul de confirmare

metrologică a echipamentului de măsurare, EN 30012-1 şi a fost adoptat ca standard român SR EN 30012-

1:1995.

Cele două standarde, european şi internaţional, respectiv standardele române corespunzătoare, au fost

anulate prin apariţia în anul 2003 a standardului internaţional ISO 10012, adoptat fără modificări de CEN ca EN

ISO 10012:2003. Standardul a fost adoptat la nivel naţional în anul 2004, respectiv SR EN ISO 10012:2004, iar

în anul 2005 a fost publicată versiunea română a acestuia. Standardul introduce pentru prima dată noţiunea de

„sistem de management al măsurării”, noţiune care este preluată în noua ediţie a ISO 9000:2005, unde a fost

înlocuit termenul de „sistem de control al măsurării” din ediţia anterioară prin acest termen care are o

semnificaţie mai cuprinzătoare.

Această continuă apariţie şi anulare a standardelor poate părea greu de înţeles şi de utilizat, dar

demonstrează exact caracterul viu al standardizării, faptul că standardele reflectă în mod real stadiul

realizărilor şi cunoştinţelor la momentul apariţiei lor. Noua ediţie a ISO 10012 se bazează pe structura

standardului SR EN ISO 9001:2001 pentru cerinţele prezentate şi include recomandări deosebit de utile pentru

clarificarea cerinţelor care nu sunt obligatorii. Standardul nu este destinat să fie utilizat ca o condiţie pentru a

51

demonstra conformitatea cu SR EN ISO 9001, SR EN ISO 14001 sau oricare alt standard şi nici să înlocuiască

sau să suplimenteze cerinţele SR EN ISO/CEI 17025.

Din punctul de vedere al vocabularului specific metrologiei, în standardul român SR 13251:1996

Vocabular internaţional de termeni fundamentali şi generali în metrologie, sunt precizaţi termenii fundamentali şi

generali utilizaţi în metrologie şi definiţiile acestora referitoare la mărimi şi unităţi, măsurări, rezultatele măsurării,

mijloace de măsurare, caracteristici ale mijloacelor de măsurare şi etaloane. Standardul cuprinde, de asemenea,

indexuri alfabetice ale termenilor în limbile română, engleză şi franceză. El corespunde documentului „Vocabular

internaţional de termeni fundamentali şi generali în metrologie (VIM)”, ediţia 1993, elaborat în colaborare de

Biroul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi – BIPM, Comisia Electrotehnică Internaţională – CEI, Organizaţia

Internaţională pentru Standardizare – ISO, Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală – OIML ş.a.

Conform SR EN ISO 10012:2004, „un sistem eficace de management al măsurării se asigură că

echipamentele de măsurare şi procesele de măsurare sunt adecvate pentru utilizarea dorită”. Obiectivul unui

sistem de management al măsurării este de a realiza un management al riscului, astfel încât echipamentele sau

procesele de măsurare să poată produce rezultate incorecte care să afecteze calitatea produsului unei

organizaţii. Metodele utilizate pentru sistemul de management al măsurării se întind de la verificarea

echipamentelor de bază până la aplicarea tehnicilor statistice pentru controlul procesului de măsurare.

Pe de altă parte, un sistem de management al măsurării reprezintă un ansamblu de elemente corelate

sau în interacţiune, necesare pentru obţinerea confirmării metrologice şi controlului continuu al proceselor de

măsurare. Confirmarea metrologică, adică ansamblul de operaţii cerute pentru a se asigura că echipamentul de

măsurare este conform cu cerinţele pentru utilizarea intenţionată, poate fi obţinută numai dacă şi numai după ce

s-a documentat şi demonstrat adecvarea echipamentului de măsură pentru utilizarea avută în vedere.

Confirmarea metrologică include, în general, etalonarea sau verificarea, orice ajustare sau reparare necesare şi

reetalonarea ulterioară, compararea cu cerinţele metrologice pentru utilizarea intenţionată a echipamentului,

precum şi orice sigilări şi etichetări cerute.

Determinarea nivelului controalelor necesare şi specificarea cerinţelor sistemului de management al

măsurării care se vor aplica ca parte a sistemului global de management intră în responsabilitatea organizaţiilor.

Sistemul de management al măsurării trebuie să se asigure că cerinţele metrologice specificate, derivate din

cerinţele pentru produs, sunt satisfăcute. Aceste cerinţe sunt necesare atât pentru echipamentele, cât şi pentru

procesele de măsurare. Cerinţele pot fi exprimate ca eroare tolerată, incertitudine admisibilă, domeniu,

stabilitate, rezoluţie, condiţii de mediu sau abilităţi ale operatorului.

Organizaţia trebuie să definească funcţia metrologică, funcţie cu responsabilitate administrativă şi

tehnică pentru definirea şi implementarea sistemului de management al măsurării. Funcţia metrologică poate fi

un singur compartiment sau funcţia poate fi distribuită în cadrul organizaţiei.

Managementul funcţiei metrologice trebuie să se asigure că cerinţele de măsurare ale clientului sunt

determinate şi transformate în cerinţe metrologice, că sistemul de management al măsurării îndeplineşte

cerinţele metrologice ale clienţilor şi că poate fi demonstrată conformitatea cu cerinţele specificate ale clientului.

52

Managementul funcţiei metrologice trebuie să definească şi să stabilească obiective măsurabile ale calităţii pentru sistemul de management al măsurării. Trebuie definite criterii de performanţă obiective şi

proceduri pentru procesele de măsurare şi controlul acestora.

Câteva exemple de astfel de obiective ale calităţii la diferite niveluri organizaţionale ar putea fi:

- nici un proces de măsurare nu va fi în afara controlului pentru mai mult de o zi fără a fi detectat;

- toate confirmările metrologice vor fi finalizate la termenele convenite;

- nu vor exista înregistrări ilizibile ale confirmărilor metrologice;

- toate programele de instruire tehnică se vor finaliza conform calendarului stabilit;

- perioada de timp în care echipamentul de măsurare este neoperaţional va fi redusă cu un procentaj stabilit.

Managementul funcţiei metrologice trebuie să definească şi să documenteze responsabilităţile pentru tot

personalul desemnat în sistemul de management al măsurării. Personalul implicat în sistemul de management al

măsurării trebuie să aibă capabilitate ademonstrată pentru a realiza sarcinile alocate. Trebuie specificate toate

abilităţile specializate cerute.

Ca în orice sistem de management, procedurile sistemului de management al măsurării trebuie

documentate la amploarea necesară şi validate pentru a se asigura implementarea corectă, consecvenţa

aplicării lor şi validitatea rezultatului măsurării. Procedurile noi sau modificările procedurilor documentate trebuie

autorizate şi controlate. Procedurile trebuie să fie actuale, disponibile şi puse la dispoziţie atunci când sunt

cerute. Procedurile documentate trebuie să asigure identificarea, păstrarea, protejarea, regăsirea, durata de

păstrare şi eliminarea înregistrărilor.

Echipamentele şi procedurile tehnice utilizate în sistemul de management al măsurării trebuie

identificate clar, individual sau colectiv. Trebuie să existe o identificare a stadiului confirmării metrologice a

echipamentelor. Echipamentele confirmate pentru a fi utilizate numai într-un anumit proces de măsurare sau în

anumite procese de măsurare trebuie clar identificate sau controlate în alt fel pentru a preveni utilizarea lor

neautorizată. Echipamentele utilizate în sistemul de management al măsurării trebuie să fie uşor de diferenţiat

faţă de celelalte echipamente. Echipamentele de măsurare pot fi confirmate pentru utilizare în anumite procese

de măsurare şi pot să nu fie confirmate pentru utilizare în alte procese din cauza unor cerinţe metrologice

diferite. Cerinţele metrologice pentru echipamentele de măsurare sunt derivate din cerinţele specificate pentru

produs sau pentru echipamentul care urmează să fie etalonat, verificat şi confirmat.

Managementul funcţiei metrologice trebuie să stabilească, să menţină şi să utilizeze proceduri

documentate pentru recepţia, manipularea, transportul, depozitarea şi expedierea echipamentelor de măsurare,

în scopul prevenirii utilizării abuzive, neadecvate, deteriorării sau modificărilor caracteristicilor lor metrologice.

Trebuie să existe proceduri pentru tratarea echipamentelor de măsurare introduse sau retrase din sistemul de

management al măsurării.

5.4 Trasabilitate În octombrie 1999, institutele naţionale de metrologie din statele membre ale Convenţiei Metrului au

semnat, cu prilejul celei de-a 21-a Conferinţe Generale de Măsuri şi Greutăţi “Acordul de Recunoaştere Mutuală

53

(MRA) a etaloanelor naţionale şi a certificatelor de etalonare şi de măsurare emise de institutele naţionale de

metrologie”. Recunoaşterea etaloanelor naţionale şi a certificatelor de etalonare şi de măsurare emise de

Institutul Naţional de Metrologie este importantă, atât pentru institut în sine, cât şi pentru toate celelalte

laboratoare de metrologie din structura BRML şi pentru laboratoarele acreditate.

Credibilitatea rezultatelor furnizate de laboratoarele de etalonări recunoscute ale statelor UE este

garantată prin abordarea principiilor de asigurare a calităţii. Aceasta implică stabilirea trasabilităţii rezultatelor

măsurărilor, utilizarea metodelor de măsurare validate, a procedurilor interne pentru controlul calităţii,

participarea în scheme de testare a eficienţei şi acreditarea laboratoarelor de etalonare.

Una dintre activităţile pe care se bazează infrastructura calităţii o constituie asigurarea trasabilităţii

rezultatelor măsurărilor şi a valorilor etaloanelor la sistemul internaţional de unităţii (SI). Prin trasabilitate se

înţelege proprietatea rezultatului unei măsurări sau a valorii unui etalon de a putea fi raportată la referinţe

stabilite, de regulă etaloane naţionale sau internaţionale, prin intermediul unui lanţ neîntrerupt de comparări

având toate incertitudini determinate.

În scopul asigurării calităţii, intercompararea este singura metodă de evaluare a uniformităţii diseminării

unităţii la diferite niveluri. Această activitate este una din cele mai importante activităţi ale unei organizaţii care

este responsabilă de calitatea infrastructurii metrologice. Rezultatele intercomparării demonstrează competenţa

laboratorului, incluzând verificarea incertitudinii de măsurare raportate.

Participarea la schemele de testare a competenţei (capabilităţii) furnizează laboratoarelor un instrument

major de evaluare şi demonstrare a încrederii în datele pe care le furnizează. Unul din principalele avantaje ale

schemelor de testare a competenţei este evaluarea capacităţii laboratorului pentru realizarea competentă a

încercărilor/etalonărilor. Aceasta poate include evaluarea chiar de către laborator, de clienţii lui sau de către alte

părţi, cum ar fi organismele de reglementare sau acreditare.

Orice analiză a modului cum trebuie asigurată şi demonstrată trasabilitatea unui rezultat raportat al unei

măsurări trebuie să pornească de la măsurand, mărimea care se măsoară. În practica analitică curentă sunt

determinate cantităţi corespunzătoare unui număr foarte mare de substanţe aflate în cele mai diverse matrici şi

exprimate în variate unităţi de măsură. În principiu, orice analiză chimică cantitativă corespunde definiţiei date

măsurării şi presupune parcurgerea mai multor etape.

Similar etaloanelor fizice, materialele de referinţă contribuie la realizarea, conservarea şi diseminarea

unor unităţi de măsură în timp şi spaţiu. Prin definiţie, un material de referinţă este un material sau o substanţă

pentru care una sau mai multe valori ale proprietăţii (proprietăţilor) sale sunt suficient de omogene şi bine

stabilite pentru a fi utilizate la etalonarea unui aparat de măsurat, la evaluarea unei metode de măsurare sau la

atribuirea de valori materialelor (sau substanţelor). Odată ce valorile proprietăţii specificate au fost stabilit,e ele

sunt stocate în material până la data de expirare şi sunt transferate atunci când materialul este transportat dintr-

un loc în altul. Această informaţie este utilizată în scop de evaluare sau de previziune.

Un laborator de etalonare îşi stabileşte trasabilitatea propriilor etaloane şi a mijloacelor de măsurare în

raport cu unităţile SI, prin raportare la etaloane naţionale. Etaloanele naţionale pot fi etaloane primare, care sunt

realizări primare ale unităţilor SI, bazate pe constante fizice fundamentale, sau pot fi etaloane secundare care

sunt etalonate de alte institute naţionale de metrologie. În acest caz trasabilitatea etalonărilor se demonstrează

54

prin apelarea la un institut care poate să-şi demonstreze competenţa, capabilitatea şi trasabilitatea rezultatelor

măsurărilor, respectiv INM.

În concluzie, se poate spune că în România, cel puţin pentru problemele referitoare la metrologie,

sistemul calităţii care funcţionează în Uniunea Europeană a fost transpus. Astfel, prin Hotărârea de Guvern nr.

755/2004 privind aprobarea unităţilor de măsură legale, au fost transpuse în legislaţia naţională prevederile

Directivei nr. 80/181/CEE privind alinierea legislaţiei statelor membre privind unităţile de măsură, modificată prin

Directiva nr. 85/1/CEE, Directiva nr. 89/617/CEE şi Directiva nr. 1999/103/CE. În domeniul aparatelor de cântărit

cu funcţionare neautomată, Directiva europeană 90/384/CE a fost transpusă prin HG nr. 617/2003 pentru

stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi de punere în funcţiune a aparatelor de cântărit cu funcţionare

neautomată.

De asemenea în Ordinul nr. 634/2004 al Ministerului Economiei şi Comerţului, privind aprobarea

Strategiei de dezvoltare pe termen mediu a infrastructurii pentru evaluarea conformităţii, 2004-2007, se prevăd

la capitolul 2 obiective specifice în domeniul metrologiei:

• Armonizarea integrală a reglementărilor specifice domeniului cu cele europene şi internaţionale şi

implementarea acestora la nivelul cerinţelor şi exigenţelor din domeniu;

• Asigurarea trasabilităţii rezultatelor măsurărilor şi a valorilor etaloanelor la nivelul de exactitate

internaţional;

• Dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi aplicative din domeniul metrologic;

• Îndeplinirea cerinţelor din Acordul de Recunoaştere Mutuală (MRA) a etaloanelor naţionale şi a

certificatelor de etalonare şi de măsurare, eliberate de laboratoarele naţionale de metrologie din ţările membre

ale Convenţiei Metrului;

• Implementarea standardului SR EN ISO/CEI 17025 referitor la acreditarea laboratoarelor de încercări,

în laboratoarele relevante ale BRML;

• Participarea activă la cooperarea din cadrul organizaţiilor internaţionale şi europene de metrologie:

BIPM, OIML, WELMEC, EUROMET etc.

Preocuparea Guvernului României este deci evidentă, etapa care ne aşteaptă fiind aceea de

implementare pe o scară din ce în ce mai largă, concomitent cu perfecţionarea şi monitorizarea continuă, pentru

a ţine pasul cu evoluţia tot mai rapidă a conceptelor de sistem de management al calităţii şi al măsurării. De

altfel, în Ordinul MEC nr. 634/2004, printre direcţiile strategice privind metrologia regăsim armonizarea

reglementărilor naţionale cu cele europene, implementarea practicilor din ţările Uniunii Europene din domeniu,

ca o condiţie esenţială pentru eliminarea barierelor în calea liberei circulaţii a produselor şi serviciilor.

Între ASRO şi BRML există o strânsă legătură realizată prin participarea reprezentanţilor BRML ca

membri în comitetele tehnice de standardizare. Această participare are două aspecte. Pe de o parte,

reprezentanţii BRML primesc informaţii de ultimă oră referitoare la evoluţia standardelor din domeniu, putând

astfel utiliza cele mai noi ediţii ale standardelor, pe de altă parte, la elaborarea standardelor române, fie ele

standarde originale române sau standarde care adoptă standarde europene sau internaţionale, se ţine seama

de punctul de vedere al BRML în toate problemele referitoare la metrologie.

55

6. ORGANIZAŢII DE FORMARE, INSTRUIRE ŞI CONSULTANŢĂ

Un impact deosebit de benefic în ceea ce priveşte conştientizarea agenţilor economici asupra

implementării standardelor române îl are activitatea societăţilor care se ocupă cu informarea, educarea şi

consultanţa în domeniul calităţii.

După 1990 a apărut o serie de organizaţii implicate în formarea, informarea, conştientizarea şi

dezvoltarea in România a unei culturi europene privind calitatea, educaţia, protecţia mediului şi a

consumatorului, aceasta determinând accelerarea procesului de integrare europeană a României.

Aceste organizaţii au ca obiective generale:

• Promovarea în România a culturii europene a calităţii;

• Promovarea în România a politicii europene a calităţii;

• Dezvoltarea competitivităţii întreprinderilor din România prin intermediul calităţii;

• Stimularea interesului şi preocupărilor managerilor din organizaţiile româneşti pentru crearea unei imagini

şi credibilităţi mai bune prin implementarea SMC şi SMM;

• Dezvoltarea unui management performant în companiile româneşti;

• Facilitarea tranziţiei întreprinderilor din România către managementul calităţii totale.

Toate aceste organizaţii au fost înfiinţate după 1990 şi sunt înregistrate, fie ca IMM-uri, fie ca asociaţii şi fundaţii.

Există o serie de acte normative care împreună formează cadrul legal pentru domeniul formării profesionale, dar care sunt aplicabile numai în cazul în care formatorii doresc să elibereze certificate

recunoscute pe plan naţional. Acestea sunt:

- OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 711 din

30.09.2002;

- Legea nr. 375/2002 pentru aprobarea OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 436 din 21.06.2002;

- HG nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG nr. 129/2000, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 346 din 21.5.2003;

- OMMSSF nr 353/2003 pentru aprobarea metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 774 din 5.11.2003;

- OMMSSF nr. 501//2003 pentru aprobarea metodologiei de certificare a furnizorilor de formare profesională,

publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 774 din 5.11.2003.

Conform art. 11 din HG nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor

OG nr. 129/2000: “sunt supuşi autorizării numai furnizorii de formare profesională care doresc să elibereze

certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională. Ceilalţi furnizori de formare profesională pot

organiza programe de formare profesională finalizate cu documente de absolvire proprii, care nu sunt însă

certificate cu recunoaştere naţională”.

56

Din păcate, foarte puţine din aceste organizaţii sunt autorizate să elibereze certificate cu recunoaştere

naţională (de exemplu FiaTest). De asemenea, numai o parte din aceste organizaţii au implementat sistemul de

management al calităţii (de exemplu Moody Internaţional, Hendix Experience Management). Cu toate acestea,

aceste organizaţii, prin prezenţa lor în număr mare pe piaţă, constituie iniţiatorul şi motorul orientării

întreprinderilor publice şi private spre productivitate, calitate, eficienţă şi efectivitate superioare, contribuind la

tranziţia acestora spre managementul calităţii totale. Ele determină dezvoltarea unei noi mentalităţi şi culturi în

utilizarea standardelor calităţii şi atingerea competitivităţii prin calitate.

Aceste organizaţii, prin educaţia, instruirea şi consultanţa pe care o oferă, contribuie la implementarea

standardelor europene şi internaţionale referitoare la calitate în întreprinderile româneşti, influenţând indirect atât

recunoaşterea naţională, cât şi cea europeană şi internaţională a acestora. Datorită activităţii acestor organizaţii

în ceea ce priveşte formarea, instruirea şi consultanţa, multe întreprinderi publice sau private au primit certificate

de implementare a sistemului de management al calităţii conform seriei de standarde SR EN ISO 9000

(aproximativ 5000 organizaţii) şi certificate de implementare a sistemului de management al mediului

(aproximativ 360 organizaţii).

O parte din aceste organizaţii au înfiinţat Asociaţia Consultanţilor din România în Managementul Calităţii

(ACRMC).

Asociaţia Registrul Naţional al Auditorilor – RENA - este o organizaţie neguvernamentala înfiinţată în

anul 1994, pentru a asigura certificarea auditorilor calităţii şi înregistrarea cursurilor de instruire a acestora.

RENA este primul organism de certificare a auditorilor calităţii acreditat în cadrul infrastructurii de evaluare a

conformităţii, de către Reţeaua Naţională de Acreditare din România. RENA gestionează Catalogul RENA –

care cuprinde listele auditorilor certificaţi şi ale cursurilor de instruire pentru auditori înregistrate.

De asemenea, prin HG nr. 779/1999 s-a înfiinţat Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare

(COSA), abilitat să dezvolte un sistem nou de evaluare şi certificare a competentelor profesionale bazat pe

standarde ocupaţionale. În acest sens, s-a deschis calea pentru stabilirea şi promovarea de standarde şi

proceduri naţionale pentru evaluarea şi certificarea consultanţilor şi formatorilor în managementul calităţii.

Multe din organizaţiile de formare şi consultanţă în domeniul calităţii au o colaborare strânsă cu organizaţii

similare europene sau internaţionale, altele fiind chiar reprezentanţe ale acestora în România. De exemplu, ARC

(Asociaţia Română pentru Calitate) şi FiaTest sunt membre EFQM (European Foundation for Quality

Management), iar Moody Internaţional Certification face parte Moody Quality Group.

De asemenea, Asociaţia Română pentru Calitate (ARC) este acreditată de Organizaţia Austriacă pentru Calitate,

în scopul calificării, evaluării şi certificării profesioniştilor români în domeniile mai sus menţionate.

Activităţile de examinare, certificare şi înregistrare a personalului în domeniul calităţii şi mediului sunt

desfăşurate de către Organismul de Certificare Personal - ARC (OCP-ARC), care este un organism

independent şi neutru, care funcţionează în conformitate cu schemele armonizate ale EOQ (European

Organization for Quality) pentru înregistrarea şi certificarea personalului, având la bază cerinţele standardului

SR EN ISO/CEI 17024:2004, Evaluarea conformităţii. Cerinţe generale pentru organismele care efectuează

certificarea persoanelor.

57

Conform art. 21 din OG nr.39/1998 privind activitatea de standardizare naţională, aprobată de Legea nr.

355/202, ASRO dobândeşte de drept exclusivitatea exercitării atribuţiilor prevăzute la art. 71 lit. m), şi anume de

prestare servicii de instruire, expertiză, transfer de cunoştinţe, asistenţă tehnică şi altele asemenea în domeniul

standardizării. Ca urmare a acestei legi, ASRO, unul din pilonii de bază ai infrastructurii calităţii, organizează

cursuri de formare profesională atât în domeniul calităţii, cât şi în alte domenii de interes, care au la bază

standardele adoptate, implicându-se astfel în sprijinirea organizaţiilor în procesul de aplicare a standardelor şi

participând la efortul naţional de pregătire a producătorilor români pentru accesul pe piaţa unică europeană,

ceea ce reprezintă ţelul primordial al ţării noastre.

Cursurile susţinute de aceste organizaţii sunt adresate atât angajaţilor întreprinderilor care doresc să-şi

implementeze sistemul de management al calităţii, al mediului şi al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, cât şi

persoanelor care doresc să se pregătească în profesiuni specifice cum ar fi: manager pentru sistemul calităţii,

de mediu, manageri pentru sănătate şi securitate ocupaţională. Obiectivul principal al acestor cursuri este

dobândirea de cunoştinţe şi capabilităţi pentru proiectarea şi implementarea sistemelor de management al

calităţii, mediului, sănătăţii şi securităţii ocupaţionale, de efectuare a auditurilor interne şi externe, de evaluare a

furnizorilor.

De asemenea, o altă parte a cursurilor se adresează celor care doresc să devină auditori interni sau de

terţă parte şi au ca obiective cunoaşterea metodologiei de audit şi dobândirea capabilităţii de a conduce şi

organiza procesul de audit, dobândirea şi demonstrarea atributelor personale necesare pentru derularea

eficientă şi efectivă a unui proces de audit, cum ar fi: diplomaţie, tact, obiectivitate şi spirit de echipă.

În ceea ce priveşte structura beneficiarilor acestor firme, s-a constatat că cele mai multe solicitări vin din

partea firmelor de producţie, apoi din zona de servicii şi pe locul trei se află comerţul. În ceea ce priveşte

mărimea firmelor beneficiare, cele mai multe sunt întreprinderi mijlocii, apoi mari şi, în final, întreprinderi mici.

Informarea se realizează şi prin publicarea periodică a revistelor de specialitate în domeniul calităţii

(„Tribuna calităţii”, “Meridianele calităţii” „Q - Media” şi „Calitatea - Acces la succes”), precum şi a articolelor

referitoare la standardele din domeniu, publicate în revista “Standardizarea”. De asemenea, informarea se

realizează şi prin Internet, cele mai multe firme au site-uri, pe unele dintre ele găsindu-se articole de specialitate.

Unul dintre cele mai active este portalul naţional al calităţii (www.calitate.com) care cuprinde date despre

întreaga infrastructură a calităţii: legislaţie, acreditare, certificare, standardizare, metrologie şi liste cu organisme

de inspecţie, de certificare, de formare etc. De asemenea, în informarea publicului un rol important îl au şi

pilonii infrastructurii calităţii.

• Astfel, Ministerul Economiei şi Comerţului are pe site un capitol numit “InfoProd” care cuprinde un ghid

general referitor la infrastructura evaluării conformităţii, date referitoare la marcajele CE şi CS, dar şi

informaţii referitoare standardizare, acreditare, metrologie.

• Şi RENAR, organismul naţional de acreditare, are informaţii pe site referitoare la etapele acreditării,

diagramele procesului de acreditare, listele laboratoarelor şi organismelor acreditate.

• ASRO, Asociaţia de Standardizare din România, pe lângă informaţiile pe care le oferă pe site, oferă şi

consultanţă în domeniul standardizării. De asemenea, tot în spiritul informării cât mai eficiente a agenţilor

economici, ASRO împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie a înfiinţat 15 Centre Zonale de Informare în

diverse zone ale ţării.

58

Există, de asemenea, Reţeaua Euro Info Centre (EIC) care este o reţea europeană formată din 321 de

puncte de informare şi asistenţă, 12 centre corespondente şi 340 de relee care activează in 42 de ţări din

Europa şi bazinul mediteranean. Reţeaua EIC reprezintă o interfaţă între instituţiile europene şi companiile la

nivel local, având rolul de a informa, iniţia şi sprijini întreprinderile mici şi mijlocii in toate domeniile legate de

programele şi politicile Uniunii Europene. În România sunt sunt 8 centre Euro Info la Bucureşti, Baia Mare,

Braşov, Costanţa, Galaţi, Iaşi, Râmnicu Vâlcea şi Timişoara.

Aceste activităţi referitoare la formare, instruire şi consultanţă în domeniul managementului calităţii

întâmpină şi o serie de probleme.

• O problemă este aceea că aceste activităţi nu sunt reglementate şi nici nu se desfăşoară încă pe baza

unor standarde sau proceduri specifice, adoptate cu participarea tuturor celor implicaţi. În consecinţă, această

competiţie este adeseori neloială.

• De asemenea, pătrunderea pe piaţă a acestor organizaţii, precum şi a consultanţilor şi formatorilor este

complet liberă, întrucât nici un sistem de evaluare şi acreditare sau certificare a acestora nu a fost încă avut în

vedere. Astfel, menţinerea pe piaţă a consultanţilor şi formatorilor este doar parţial determinată de aptitudinile,

experienţa şi performanţele lor.

• Totodată, nu există coduri deontologice pentru consultanţii şi formatorii în domeniul managementul calităţii.

• Aceste organizaţii au de luptat cu vechile mentalităţi în care cantitatea avea prioritate în faţa calităţii şi au

dificilul rol de a schimba mentalitatea, atitudinea şi comportamentul celor cu care intră în contact. De cele mai

multe ori, chiar managerii întreprinderilor nu se implică în problemele de management al calităţii. De aceea, este

nevoie în primul rând de instruirea şi formarea acestora astfel încât să ajungă să dea importanţa şi locul cuvenit

acestor probleme.

• O altă problemă pe care o întâmpină organizaţiile formatoare este aceea a alocării insuficiente a resurselor

financiare de către întreprinderile publice sau private pentru implementarea sistemului de management al

calităţii şi mediului. Din această cauză, în majoritatea întreprinderilor nu se acordă prioritate acestor probleme şi,

prin urmare, şi solicitările de cursuri şi consultanţă sunt reduse.

În concluzie, se poate observa că, deşi este benefică, existenţa şi activitatea acestor organizaţii trebuie

reglementată, în vederea apărării intereselor beneficiarilor acestora, astfel încât să se evite „anarhia” existentă la

această oră în România pe piaţa formării profesionale.

59

7. ORGANIZAŢII DE SUPRAVEGHERE A PIEŢEI ŞI ORGANIZAŢII DE

PROTECŢIE A CONSUMATORILOR Organizaţiile de consumatori din lumea întreagă atrag atenţia asupra faptului că, mai există producători

sau distribuitori care nu acordă o atenţie deosebită plasării pe piaţă a produselor sigure. Din experienţa

acumulată, organizaţiile europene de consumatori au constatat că instrucţiunile de utilizare sumare, prezenţa

marcajelor aplicate pe produse, etichetele sau anumite certificate nu pot îngloba documentaţia necesară

eliminării tuturor riscurilor la care pot fi supuse anumite categorii de consumatori. Deoarece în unele ţări mai pot

fi sisteme neadecvate pentru controlul calităţii produselor rezultate din linii de fabricaţie vechi care pot funcţiona

defectuos, există probabilitatea ca în urma unor astfel de procese de fabricaţie să rezulte şi produse

periculoase. Membrii Uniunii Europene „sunt îngrijoraţi că pot fi aduse pe piaţă produse periculoase, provenite

din alte state care nu sunt membre sau chiar din rândul membrilor noi.” Piaţa Unică permite libera circulaţie a

mărfurilor şi serviciilor, dar aceasta implică armonizarea tehnică, înlăturarea barierelor comerciale şi

recunoaşterea reciprocă.

Adoptarea standardelor europene şi internaţionale, cât şi elaborarea standardelor naţionale de către

Asociaţia de Standardizare din România reprezintă un avantaj important în ceea ce priveşte consolidarea

protecţiei consumatorului. Astfel, se asigură un nivel de protecţie corespunzător produselor şi serviciilor

introduse pe piaţa europeană şi se furnizează metode recunoscute pentru încercarea şi, respectiv, evaluarea

acestora. Activitatea de standardizare naţională contribuie, deci, la recunoaşterea internaţională a produselor şi

serviciilor româneşti.

7.1 Supravegherea pieţei în interesul consumatorului european Pentru a consolida supravegherea pieţei europene, organizaţiile de consumatori din statele membre ale

Uniunii Europene şi ţările din cadrul Asociaţiei Europene a Comerţului Liber (EFTA) au avut iniţiativa să

constituie o asociaţie care să le reprezinte interesele. Astfel în 1995 s-a înfiinţat Asociaţia Europeană pentru

Coordonarea Reprezentării Consumatorilor în Standardizare (ANEC).

ANEC este o asociaţie internaţională non-profit, guvernată de legislaţia belgiană. Adunarea Generală

este compusă din câte un membru din fiecare ţară, nominalizat în cooperare cu organizaţiile naţionale de

consumatori din ţara de origine. ANEC este finanţată de Comisia Europeană şi EFTA, aducându-şi contribuţia în

acelaşi timp şi organizaţiile naţionale de consumatori (pentru informaţii suplimentare, se poate accesa pagina

web www.anec.org).

Mulţi dintre membrii ANEC sunt mai mult sau mai puţin implicaţi în mod direct în supravegherea pieţei.

“Ei monitorizează locul pieţei prin încercarea produselor, detectarea deficienţelor, colectează reclamaţiile

consumatorilor şi cel mai mult informează şi avertizează consumatorul despre acestea. În calitate de

cumpărători, consumatorii sunt direct implicaţi în supravegherea pieţei şi pot contribui la reducerea riscului de a

cădea victime şi alte persoane, prin reclamarea deficienţelor unor produse comercializate. Consolidarea

supravegherii pieţei prin schimbul de informaţii este o necesitate pentru piaţa internă lărgită. ”

60

Comisia Europeană mandatează organismele europene de standardizare să elaboreze standarde

armonizate, prin consultarea statelor membre. În acest context “ANEC furnizează expertiză tehnică şi

recomandări bazate pe o reţea formată din mai mult de 200 reprezentanţi ai consumatorilor din întreaga Europă.

Experţii din cadrul organizaţiilor europene de consumatori contribuie direct la activitatea de standardizare,

desfăşurată în mai mult de 60 de comitete tehnice şi grupuri de lucru ale organismelor de standardizare

europene, cu următoarele priorităţi: protecţia copilului, un «design pentru toţi», aparatură electrică de uz casnic,

protecţia mediului înconjurător, societatea informaţională, servicii şi securitatea traficului. ”

Potrivit ANEC, „implicarea consumatorilor în procesul de standardizare este importantă din mai multe

motive: în primul rând, pentru că reprezentarea consumatorilor contrabalansează punctul de vedere al industriei;

în al doilea rând, bunurile şi serviciile bazate pe standardele elaborate prin participarea consumatorilor pot fi

mult mai uşor acceptate pe piaţă; în al treilea rând, consumatorii reprezintă partea cea mai afectată de

standarde la finalul procesului şi, în ultimul rând, consumatorii se asigură că interesul publicului este reprezentat

în activitatea de standardizare, contribuind astfel la completarea legislaţiei europene de sub Noua Abordare,

pentru reglementările tehnice în cadrul Uniunii Europene”.

În cadrul studiilor efectuate de reprezentanţii consumatorilor în standardizarea europeană, referitor la

necesitatea revizuirii unor standarde armonizate, membrii organizaţiilor de consumatori din Europa au semnalat

că o parte din standarde nu prevăd cerinţe de securitate pentru cazul în care produsele fabricate în conformitate

cu aceste standarde ar putea fi utilizate de către persoane cu dizabilităţi fizice şi mentale, care nu sunt

supravegheate în permanenţă. De exemplu, în cadrul unui studiu referitor la “Utilizarea aparaturii electrice de

către copiii şi persoane cu dizabilităţi”, efectuat de către Prof. Dr. Hans-W. Micklitz şi Dr. Christoph Schieble, în

octombrie 2004, s-au analizat definiţiile şi articolele standardelor relevante din seria EN 60335 “Securitatea

aparatelor electrice pentru uz casnic şi scopuri similare”, în corelare cu Directiva 73/23 /ECC (Directiva de joasă

tensiune - LVD). Un alt exemplu vizează articolul 2 din Directiva 73/23/ECC care prevede ca toate produsele

plasate pe piaţă să “…nu pună în pericol securitatea persoanelor…atunci când sunt instalate, întreţinute şi

utilizate în aplicaţiile pentru care au fost concepute”. În cazul aparaturii electrice, standardele (a se vedea seria

SR EN 60335) conţin prevederea “în general, nu se ia în considerare utilizarea aparaturii de către copii

nesupravegheaţi şi persoane cu nevoi speciale, fără supraveghere”. Acest articol a constituit un motiv în plus

care a condus la revizuirea acestor standarde, la propunerea membrilor ANEC.

ASRO a adoptat standardele europene armonizate ca standarde române (a se consulta

Catalogul Standardelor Române şi Buletinul Standardizării, publicaţie lunară informativă. Directiva

73/23/CEE, modificată de Directiva 93/68/CEE Echipamente de joasă tensiune, a fost transpusă în legislaţia

naţională prin HG nr. 457/2003 privind asigurarea securitaţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă

tensiune, modificată de HG nr. 1514/2003, sub responsabilitatea Ministerului Economiei şi Comerţului.

Foarte multe studii efectuate de ANEC au avut scopul de a analiza condiţiile de securitate prezentate în

diverse standarde şi, în special, cele situate sub directivele Noii Abordări. De exemplu, referitor la cărucioarele

pentru plimbarea copiilor, “mulţi părinţi din Europa consideră că aceste cărucioare sunt locuri sigure în care îşi

pot aşeza copii. Cu toate acestea, cercetătorii din cadrul organizaţiilor europene de consumatori au avut

61

iniţiativa să demonstreze că aceste cărucioare, plasate pe piaţa UE, pot cauza vătămări serioase copiilor.

Standardul european relevant nu a luat în considerare că un copil mic, aflat într-un cărucior, are o mobilitate

foarte mare şi poate suferi accidente grave când îşi întinde mâinile ca să atingă căruciorul.

La iniţiativa ANEC, acest standard a fost revizuit în scopul de a preîntâmpina pericolul de cădere a

copilului, incluzând în construcţia căruciorului o bară (treapă) de protecţie.” Întrucât cei mai vulnerabili

consumatori sunt copii şi principalele riscuri la care pot fi expuşi sunt sufocarea, focul şi electrocutarea, atunci

când folosesc anumite jucării, ANEC acordă o atenţie deosebită asigurării securităţii produselor destinate copiilor

pentru a elimina aceste riscuri. Directiva 88/378/CEE, modificată de Directiva 93/68/CEE Jucării, a fost adoptată

prin HG nr. 396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării, în cadrul Ministerului Economiei şi

Comerţului. Standardele referitoare la securitatea jucăriilor sunt SR EN 71 “Securitatea jucăriilor” şi SR EN

50088 “Securitatea jucăriilor electrice”.

Activitatea ANEC presupune în plus furnizarea de informaţii referitoare la sistemele europene de

informare: RAPEX (Sistemul pentru Schimb Rapid de Informaţii), JAI (Reţeaua Judiciară Europeană), SOLVIT

Network (Sistem de Soluţionare a Problemelor pe Piaţa Internă), ECC-Net (Reţeaua Centrelor de Consumatori

Europeni) şi Utilizarea limbajului de informare a consumatorilor. De asemenea, furnizează şi alte informaţii

referitoare la modul de ambalare şi etichetare a produselor, indicaţii speciale, preţ, armonizare tehnică, sănătate

publică, mediu etc.

Informarea şi educarea consumatorului precum şi supravegherea sănătăţii acestuia presupun că

etichetarea produselor trebuie făcută în interesul consumatorului, astfel încât pentru:

• produsele alimentare, etichetele trebuie să conţină informaţii referitoare la aspecte legate de valoare

nutriţională, ingrediente, cafeină şi chinină, alcool, produse ionizate sau iradiate şi trasabilitatea

organismelor modificate genetic (GMO);

• etichetarea produselor nealimentare se referă la: aparatură electrică de uz casnic, cosmetice, consumul

de combustibil al maşinilor noi, încălţăminte, detergenţi, instalaţii frigorifice, textile;

• etichetarea produselor periculoase se referă la: substanţe periculoase şi prepararea acestora.

Cu ocazia Conferinţei pentru Programul de Supraveghere a Pieţei Europene, care

s-a desfăşurat la Bruxelles, la data de 10 martie 2005, Secretarul General al ANEC,

Dr Gottlobe Fabish, a afirmat că “exprimarea opiniei consumatorului european în standardizare constituie o

afacere cotidiniană prin care se asigură că interesele consumatorilor sunt luate în considerare în elaborarea

standardelor europene, completând astfel legislaţia europenă cu privire la securitatea produselor”. Transpunerea

legislaţiei europene în legislaţia naţională se realizează prin implicarea autorităţilor competente (ministere şi alte

autorităţi de reglementare). În completarea reglementărilor tehnice specifice, ASRO a adoptat ca standarde

române, standardele anexate directivelor europene. Numerele de referinţă şi titlurile standardelor sunt cuprinse

în liste aprobate prin ordine ale conducătorilor autorităţilor competente.

Relaţia dintre comitetele tehnice române şi comitetele tehnice europene care elaborează standarde

destinate produselor sigure şi, respectiv, protecţiei consumatorului este prezentată în tabelul 1.

62

Tabelul 1- Corespondenţa comitetelor tehnice române cu cele europene, în contextul adoptării standardelor europene care se referă la produse sigure şi la protejarea

consumatorilor (comitete în care participă reprezentanţi ai ANEC)

Reprezentarea ANEC în organismele de standardizare europene şi internaţionale

Comitete tehnice române - ASRO

Organisme de

standardizare europene /

internaţionale

Comitete tehnice

europene / internaţionale

Titlul (engleză) al comitetului tehnic european / internaţional Comitet

tehnic român corespondent

Denumire comitet tehnic român

CEN TC 122 Ergonomics-WG3 Surface

Temperatures 54 Ergonomie

CEN TC 136 SC 1 Sports, Playground and other

Recreational Equipment 66

Echipamente pentru

sport, spaţii de joacă şi

recreere

CEN TC 144 Tractors and Machinery for

Agriculture and Forestry+

WG7 Garden equipment

77 Maşini şi utilaje agricole

CEN TC 248 Textiles and Textile Products-

WG20 Cords on Children’s

Clothing

103 Textile

CEN TC 252 Child Use and Care Articles 125 Securitatea jucăriilor

CEN TC 224 &WG6 Machine-readable Cards/Man-

machine interfaces 204

Cartele de identificare

şi dispozitive asociate

CEN TC 114 Safety of Machinery 223

Securitatea

echipamentelor tehnice

CEN TC 207 WG1 TG3

Children’s furniture 318

Mobilier, uşi, ferestre,

elemente de închidere

şi accesorii pentru

construcţii

CEN TC 331 Quality of Postal Services 342 Logistică

CEN TC 278 Road Transport Telematics

345

Sisteme de comandă şi

de informatizare a

transporturilor

63

CEN TC 293 Technical Aids for Disabled

Persons 369

Mijloace tenhice

ajutătoare şi implanturi

chirurgicale neactive

ETSI ETSI/ TC Human factors 6 Radiocomunicaţii

ETSI ETSI/TC Safety

220

Sisteme şi

echipamente de

radiocomunicaţii

ETSI ETSI/TC STQ (Speech Transmission Quality)

267

Sisteme şi

echipamente de

telecomunicaţii

ETSI ETSI/TISPAN TC Next Generation Network 268

Servicii şi reţele de

telecomunicaţii

CENELEC TC 205 Smart Houses

207

Interconexiunea

echipamentelor pentru

tehnologia informaţiilor

CENELEC TC 59X Consumer Information Related

to Household Electrical

Appliances+WGS1 238

Aptitudinile de

funcţionare ale

aparatelor

electrocasnice

CENELEC TC 61 Safety of Household and

Electrical Appliances 239

Securitatea aparatelor

electrocasnice şi

similare

CENELEC TC 61F Safety of Hand-held and

Transportable Electric Motor

Operated Tools

255

Securitatea uneltelor

electrice portabile cu

motor

CENELEC TC 106X Electro Magnetic Radiation on

Humans 279

Expunerea corpului

uman la câmpuri

electromagnetice

CENELEC TC 108 Safety of Audio, Video and

Similar Electronic Equipment

368

Securitatea

echipamentelor audio,

video şi pentru

tehnologia

comunicaţiilor

64

CEI

TC 61, prin

“Consumers

International”

Safety of Household and

Similar Electrical Appliances 239

Securitatea aparatelor

electrocasnice şi

similare

CEI

TC 61 F, prin

intermediul

“Consumers

International”

Hand-held and Transportable

Electric Motor Operated Tools255

Securitatea uneltelor

electrice portabile cu

motor

ISO COPOLCO Consumer Policy Committee COCON

Comitetul

Consumatorului

ISO ISO TC 22,

SC 12

Child Restraint in Vehicles 78 Vehicule rutiere

ISO ISO TC 23

prin

intermediul

“Consumers

International”

Tractors and Machinery for

Agriculture and Forestry ,

SC 13 Powered Lawn and

Garden Equipment

77 Maşini şi utilaje agricole

ISO ISO TC 207 Environmental Management 323

Managementul

mediului

ISO ISO TC 157

prin

intermediul

“Consumers

International”

Medical contraceptives

370

Dispozitive medicale

neactive, diagnostic in

vitro, terminologie şi

simboluri

Experţii din cadrul organizaţiilor de supraveghere a pieţei şi organizaţiilor de consumatori pot să-şi

aducă contribuţia la consolidarea sistemului informaţional din cadrul procesului de standardizare naţională

şi, respectiv, europeană. Referitor la schimbul de informaţii privind activitatea de standardizare din cadrul

Uniunii Europene, Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/34/CE din 22 iunie 1998, modificată

prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/48/CE din 20 iulie 1998, prevede derularea unei

proceduri de informare în domeniul standardelor şi al reglementărilor tehnice, având ca scop:

• crearea şi menţinerea transparenţei în cadrul Uniunii Europene;

• prevenirea creării unor noi bariere tehnice în calea schimburilor din cadrul Pieţei Unice;

• facilitarea şi accelerarea standardizării europene.

Directivele europene referitoare la schimbul de informaţii în standardizare au fost transpuse în legislaţia

naţională prin HG nr. 1587/2002, înlocuită ulterior prin HG nr. 1016/2004.

65

7.2 Supravegherea pieţei în România

Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor prevede că autorităţii responsabile pentru

o anume reglementare tehnică îi revine şi sarcina supravegherii pieţei şi a nominalizării organizaţiilor care

trebuie să implementeze efectiv acele reglementări.

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 105 din 03/05/2005 pentru ratificarea Memorandumului de

înţelegere dintre Guvernul României şi Comunitatea Europeană privind participarea României la cadrul general

pentru finanţarea acţiunilor Comunităţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007, semnat la

Bruxelles la 22 octombrie 2004, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) răspunde

pentru realizarea activităţilor prevăzute în acest memorandum, ”în calitate de autoritate de implementare”.

Această acţiune intră şi în atribuţia Ministerului Finanţelor. In conformitate cu HG nr. 755/2003, împreună cu alte

organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu organismele

neguvernamentale ale consumatorilor, ANPC contribuie la elaborarea strategiei în domeniul protecţiei

consumatorilor, asigurând corelarea acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor este infiinţată în anul 2001 ca organ de

specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului. ANPC îşi desfăşoară activitatea în

conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi

completările ulterioare.

Prin participarea activă privind schimbul de informaţii şi specialişti cu instituţii similare din statele

membre ale Uniunii Europene, în scopul celor mai bune practici in domeniul protecţiei consumatorilor, ANPC - ca

punct naţional de contact privind produsele periculoase – va trebui să se integreze în Sistemul european RAPEX

de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase.

ANPC are în subordine 42 de oficii pentru protecţia consumatorilor, în toate judeţele ţării şi în

municipiul Bucureşti, precum şi Centrul Naţional pentru Incercarea şi Expertizarea Produselor LAREX Bucureşti,

cu 9 filiale, a cărui funcţionare este reglementată prin HG nr. 625/1999.

În temeiul prevederilor articolului 107 din Constituţia României şi ale articolului 30 din Ordonanţa

Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, aprobată şi modificată prin Legea nr.11/1994,

republicată, cu modificările ulterioare, Guvernul României a adoptat H.G. 681 / 19.07.2001 (M.O.

437/06.08.2001), prin care s-a înfiinţat pe lângă ANPC, Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei

Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor, a cărui principală atribuţie este asigurarea colaborarii dintre

autorităţile administratiei publice centrale, pe de o parte, şi colaborarea dintre aceste autorităţi şi structurile civile

în vederea perfecţionării Sistemului naţional de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor.

Din aprilie 1999, ANPC a fost desemnată ca Punct Naţional de Contact pentru Sistemul TRAPEX, în

cadrul căruia se depistează produsele periculoase cu grad mare de risc pentru viaţa, sanătatea şi securitatea

consumatorilor, în acest scop fiind incheiate convenţii de colaborare cu Ministerul Sanătăţii şi Ministerul

Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. În OG 21/1992 sunt enumerate drepturile cosumatorilor. Toate

informaţiile referitoare la cadrul legislativ privind drepturile şi protecţia consumatorului, tratarea reclamaţiilor şi

respectiv structurarea şi planul strategic privind acţiunile întreprinse de ANPC, în vederea aderării României la

UE, se pot obţine de pe pagina web: www.anpc.ro.

66

Supravegherea pieţei produselor din domeniile reglementate face obiectul HG nr. 891/2004, publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 620 din 08/07/2004, care prevede, în mod concret, care sunt sarcinile şi atribuţiile

organelor de control care monitorizează introducerea pe piaţă a produselor din domeniile reglementate,

prevăzute de Legea nr. 608/2001. Totodată, trebuie amintit şi principiul proporţionalităţii ce trebuie urmărit în

realizarea sarcinilor de către organele de supraveghere a pieţei, astfel încât măsurile pe care le ia un astfel de

organ trebuie să fie corelate cu gradul de risc sau de conformitate al produsului.

În ceea ce priveşte domeniile speciale, există instituţii specializate, însărcinate cu atribuţia de

supraveghere pieţei. Astfel, Ministerul Economiei şi Comerţului a desemnat ca autoritate pentru supravegherea

pieţei de desfacere a aparaturii electrice Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE), organ de

specialitate în domeniul eficienţei energetice la nivel naţional, instituţie publică cu personalitate juridică,

financiară şi organizatorică, cu finanţare din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat,

înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 754 din 06 iulie 1990. Pentru mai multe informaţii se poate accesa pagina

web : www.arceonline.ro.

De asemenea, Ministerul Economiei şi Comerţului a nominalizat Biroul Român de Metrologie Legală

(BRML) ca organism specializat în supravegherea pieţei pentru aparatele de cântarit cu funcţionare neautomată,

supravegherea pieţei pentru produsele preambalate precum şi pentru coordonarea, monitorizarea şi controlul

activităţilor de inspecţie şi supraveghere metrologică a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic

legal. Directiva 90/384/CEE, modificată de Directiva 93/68/CEE Aparate de cântarit cu funcţionare neautomată

a fost preluată în legislaţia naţională ca HG nr. 617/2003 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi de

punere în funcţiune a aparatelor de cântarit cu funcţionare neautomată.

În cadrul BRML a fost creată Direcţia Inspecţii şi Supravegherea Pieţei (DISP), care are independenţă

decizională privind modalităţile pe care le utilizează pentru monitorizarea conformităţii aparatelor de cântărit cu

funcţionare neautomată introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune, precum şi a soluţiilor aplicate pentru

restabilirea conformităţii aparatelor de cântărit cu funcţionare neautomată constatate ca neconforme. DISP ia

toate măsurile necesare îndeplinirii conformităţii pentru aparatele care nu îndeplinesc cerinţele aplicabile din HG

nr. 617/2003 care adoptă directiva europeană 90/384/EEC.

Alte organizaţii de supraveghere a pieţei sunt:

• Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei

şi Comerţului, având ca activitate principală asigurarea protecţiei utilizatorilor şi siguranţa în funcţionare

pentru instalaţiile şi echipamentele sub presiune, precum şi pentru instalaţiile de ridicat;

• Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) care funcţionează în baza Ordonanţei nr.66 din 28 august

2003, care modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 125/1998 privind înfiinţarea, organizarea

şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului. ANM “realizează controlul complex al calităţii,

siguranţei şi eficacităţii medicamentelor de uz uman folosite pentru prevenirea sau tratamentul bolilor la

om, în vederea stabilirii unui diagnostic medical sau pentru refacerea, corectarea ori modificarea

funcţiilor fiziologice, contribuind la promovarea sănătăţii şi siguranţei populaţiei."

67

• Autoritatea Natională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, (www.ansv.ro) care are o

multitudine de atribuţii şi responsabilităţi privind controlul respectării regulilor de igienă şi a cerinţelor

privind siguranţa alimentelor în unităţile ce produc, prelucrează, depozitează, transportă şi valorifică

produse de origine animală şi non-animală;

• Inspecţia de Stat în Construcţii, Lucrări Publice, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, aflată în

subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, conform H.G. 3/2001 cu modificările

şi completările ulterioare;

• Inspecţia Regia Autonomă Registrul Auto Român, înfiinţată prin H.G. 768/1991 cu modificările şi

completările ulterioare, respectiv H.G. 468/1992 şi H/G. 650/1994, aflată în subordinea Ministerului

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului etc.

În concluzie, organizaţiile din România care sunt implicate în supravegherea pieţei precum şi cele pentru

protecţia consumatorului trebuie să-şi desfăşoare activitatea în colaborare strânsă cu cele din statele europene,

pentru a consolida schimbul de informaţii referitoare la toate acţiunile privind sănătatea şi protecţia mediului. La

nivel naţional nu există o asociaţie care să reprezinte, în mod deosebit, interesele consumatorilor în procesul de

standardizare naţională. ANPC şi-a desemnat reprezentanţi în câteva comitete tehnice române ( CT 238, CT

239, CT 255…), dar ar fi de preferat ca şi celelalte organizaţii de supraveghere a pieţei să se implice mai mult în

activitatea de standardizare naţională, devenind membri ai comitetelor tehnice care prezintă interes pentru

consumatori, aşa cum se vede din tabelul 1, pentru a se asigura că şi interesele consumatorilor români vor fi

luate în considerare la elaborarea standardelor naţionale şi respectiv europene. În acelaşi timp, considerăm că

structurile guvernamentale sau neguvernamentale din România ar trebui să devină membre ANEC, implicându-

se astfel şi în activitatea de standardizare, în vederea reflectării intereselor consumatorilor.

68

CONCLUZII

Impactul transpunerii sistemului calităţii din Uniunea Europeană în România poate fi identificat prin

analiza instituţiilor create în acest domeniu, a cadrului legislativ şi a principalelor acţiuni întreprinse în perioada

de implementare, precum şi a celor care vor urma. Analiza pe care am încercat să o facem în cadrul acestui

studiu vizează modul în care sunt organizate în prezent principalele componente ale infrastructurii calităţii în

România şi modalitatea în care acestea participă la activitatea de standardizare şi promovează implementarea

standardelor române.

Principiile pe baza cărora sunt organizate activităţile de standardizare, acreditare, metrologie şi evaluare

a conformităţii conturează valenţele pe care le-au căpătat în ultima perioadă structurile organizate şi

responsabilizate cu realizarea acestor activităţi. În acelaşi timp, coordonarea infrastructurii evaluării conformităţii

şi elaborarea politicii naţionale în domeniul calităţii are în vedere creşterea competitivităţii economiei naţionale

prin implicarea şi colaborarea cu factorii de interes şi instituţiile din domeniu.

Câteva concluzii pe care le putem reliefa în încheierea acestui studiu, ca fiind importante, sunt:

- În condiţiile utilizării crescânde a standardelor de către economia românească, se evidenţiază necesitatea

unor eforturi concertate ale ASRO, ale agenţilor economici şi ale autorităţilor publice pentru reducerea

numărului de standarde române netraduse şi pentru promovarea unor metode unitare de aplicare a

standardelor. Totodată, activitatea susţinută din utima perioadă a ASRO în vederea conştientizării agenţilor

economici asupra importanţei utilizării standardelor (prin variate acţiuni informative) au condus la rezultate

pozitive, activitatea în acest sens trebuind continuată şi diversificată.

- În ceea ce priveşte metrologia, sistemul calităţii care funcţionează în Uniunea Europeană a fost transpus,

etapa care ne aşteaptă fiind aceea de implementare pe o scară din ce în ce mai largă a conceptelor de

sistem de management al calităţii şi al măsurării, concomitent cu perfecţionarea şi monitorizarea continuă.

- Funcţionarea în condiţii optime a organismelor de certificare, de inspecţie, a laboratoarelor, precum şi a

organismelor din domeniul protecţiei consumatorilor şi a autorităţilor de supraveghere a pieţei presupune

înţelegerea şi aplicarea standardelor. Acest lucru conduce, în mod nemijlocit, la necesitatea participării

active a acestor organisme la elaborarea documentelor de standardizare pe care tot ele le vor utiliza în

cadrul propriei activităţi. De asemenea, îmbunătăţirea continuă a serviciilor pe care le prestează cere

implementarea noutăţilor în domeniu, care se dezvoltă la nivel regional sau internaţional în cadrul „marilor

fabrici de standardizare”.

În încheiere, apreciem că, la nivel naţional, atât cadrul legislativ şi instituţional din infrastructura calităţii, cât

şi reţeaua surselor înformative în domeniu (prin intermediul cursurilor, seminariilor, publicaţilor etc.) este bine

structurată şi dezvoltată, în conformitate cu principiile şi practicile europene. Direcţia în care trebuie canalizate

eforturile în acest moment este determinarea aplicării şi utilizării resurselor existente (nu preocuparea de creare

a unor mecanisme noi), concomitent cu responsabilizarea agenţilor economici, în special a celor din judeţele

ţării, privind organizarea activităţii de o manieră eficientă şi competitivă pe piaţa spre care ne îndreptăm, cea

europeană.

69

BIBLIOGRAFIE 1. Strategia de dezvoltare pe termen mediu a infrastructurii pentru evaluarea conformităţii 2004 –

2007, aprobată prin Ordinul MEC nr. 634/2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 939 din

14/10/2004;

2. Site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului – www. minind.ro;

3. Institutul European din România - Impactul transpunerii sistemului calităţii din Uniunea Europeană

în anumite sectoare industriale româneşti ,autori Drăgulanescu, Nicolae şi Broche, Şerban Lucian,

site-ul www.ier.ro;

4. Site-urile – www.cdep.ro, www.mie.ro, http://diasan.vsat.ro;

5. Sistemul naţional de NOTIFICARE, ACREDITARE şi CERTIFICARE. Stagii de formare RENAR

2001, 2002, 2003, 2004, www.renar.ro HOHAN, Ion;

6. De la calitate controlată la calitate totală, Bucuresti, 1998, DRĂGULĂNESCU, Nicolae;

7. Premiul J.M JURAN pentru excelenţa managerială – un avantaj pentru România în competiţia

internaţională, WIENER, Ulrich;

8. Enciclopedia calităţii, OID-ICM, 2005;

9. Site-uri www.renar.ro, www.fundatiajuran.ro, www.irece”calitate.com, www.efqm.org, www.eoq.org;

10. Revista Metrologie, nr.1-2/2004;

11. Site-uri www.brml.ro şi www.inm.ro;

12. Site-uri www.cosa.calitate.com, www.fiatest.ro;

13. Ghidul Comisiei Europene privind transpunerea directivelor bazate pe Noua Abordare şi pe

Abordarea Globală;

14. Legea 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările

ulterioare, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 712 din 08/11/2001;

15. Hotărârea de Guvern nr. 487/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind desemnarea

laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi de inspecţie care realizează

evaluarea conformităţii produselor din domeniile reglementate prevăzute în Legea nr. 608/2001 privind

evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul

Oficial, Partea I nr. 388 din 06/06/2002;

16. Decizia Consiliului CE 93/465/CEE, publicată în JOCE L 220, 30/08/1993;

17. Comunicarea Comisiei CE către Consiliu şi către Parlamentul european privind evaluarea

implementării directivelor din Noua Abordare, publicată pe site-ul Comisiei;

18. Documentul de poziţie al Departamentului de Industrie şi Comerţ (DTI) din Marea Britanie privind

politica în domeniul evaluării conformităţii;

19. Comunicatele SOGS şi site-urile: www.europea.eu.int, www.bsi-global.com, www.european-

accreditation.org.