Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Specializarea Finanțe Bănci

LUCRARE DE LICENŢĂ

Conducător ştiinţific,

Asist. univ.drd. Adina MARTIN

Abs

olventă,

1

IAŞI, 2011

CUPRINS

CAPITOLUL I Deciziie financiare privind investiţiile şi procese decizionale aferente

acestora la nivel de întreprindere........................................................................................ 3

1.1. Definirea deciziilor de investiţii ale întreprinderii..................................................... 3

1.2. Locul deciziilor de investiţii în sistemul deciziilor întreprinderii.............................. 5

1.3. Conţinutul procesului decizional privind investiţiile întreprinderii........................... 9

1.3.1. Criterii privind luarea deciziei de investiţii.................................................. 11

1.3.2. Etapele procesului decizional……………………………………………... 18

CAPITOLUL II Analiza principalelor modificări ale legislaţiei fiscale privind impozitul pe profit în România......................................................................................................... 22

2.1. Subiectul impozitului pe profit................................................................................. 22

2.2. Obiectul impozitului pe profit.................................................................................. 25

2.3. Cota impozitului pe profit........................................................................................ 26

2.4. Facilități................................................................................................................. ..28

CAPITOLUL III Analiza impactului impozitului pe profit asupra deciziiilor de investitii la S.C. ANTIBIOTICE S.A. ............................................................................................31

3.1. Scurtă prezentare a S.C. ANTIBIOTICE S.A..........................................................31

3.2. Implicaţii ale impozitului pe profit asupra deciziilor de investiţii la nivelul S.C. Antibiotice S.A............................................................................................................... 44

CONCLUZII ŞI PROPUNERI....................................................................................... 48

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................. 51

ANEXE........................................................................................................................... 53

2

CAPITOLUL I

DECIZIILE FINANCIARE PRIVIND INVESTIŢIILE ŞI PROCESE

DECIZIONALE AFERENTE ACESTORA LA NIVEL DE ÎNTREPRINDERE

1.1. Definirea deciziilor de investiţii ale întreprinderii

Investiţia este o decizie strategică şi cu acest titlu se intră în politica întreprinderii.

Definiţiile sale şi caracteristicile permit înţelegerea problematicii.

Noţiunea de investiţii este foarte utilizată atât în gestiune cât şi în economie şi

înţelesurile sale pot ascunde realităţi câteodată foarte distincte: utilaj productiv,

participaţii, brevete, formarea personalului, imobilizări de fonduri în ciclul de exploatare.

Definiţia contabilă1. Această primă definiţie înglobează: imobilizări necorporale

(brevete, licenţe, fond comercial... ), imobilizări corporale (terenuri, construcţii, instalaţii

tehnice, materiale şi utilaje industriale), imobilizări financiare (participanţii ...).

Definiţia economică. În economie, a investi este echivalent cu a achiziţiona sau

crea capital fix. Într-un mod mai precis se vorbeşte de „Formarea Brută de Capital Fix” şi

se dă următoarea definiţie: „Formarea Brută de Capital Fix” ilustrează importanţa

bunurilor durabile luate de unităţile productive rezidente cu scopul de a fi folosite cel

puţin un an în procesul lor de producţie, precum şi valoarea bunurilor şi serviciilor

încorporate în bunurile de capital fix luate în active necorporale şi terenuri”.

Definiţia financiară. Pentru a evalua o investiţie, responsabilul financiar se

plasează în logica fluxurilor monetare.

Demersul general constă în a compara o plată (investiţie) cu încasările pe care le

va genera, de unde şi definiţia:

Investiţia = Plata imediată în vederea unor încasări viitoare

sau

1 Brezeanu Petre, Managementul deciziilor de investiţii, Editura Universității Româno-Britanice, Bucureşti, 2005, p. 47.

3

Decizia de imobilizare de capitaluri în vederea obţinerii unui câştig pe mai multe

perioade.

Decizia de investiţii este:

1) O decizie uneori strategică: în afara investiţiilor curente de dimensiune redusă,

decizia de investiţii angajează viitorul întreprinderii şi trebuie să intre în strategia sa.

2) O decizie riscantă sau indispensabilă

„A nu investi este moarte lentă, a investi prost este moarte rapidă” (O.Galinier)2

Investiţia este o chestiune de supravieţuire şi de dezvoltare. În faţa incertitudinii

din viitor, anumite metode permit reducerea şi evaluarea riscului, niciodata de a-l

elimina.

3) O decizie sub constrângere financiară

Investiţia trebuie să fie acoperită prin stabilirea capitalurilor a căror valoare şi cost

trebuie să fie în prealabil respectate de conducerea financiară. O investiţie prost evaluată

face ca necesitatea de fonduri să fie prost acoperite (întreprinderea riscă o criză de

trezorerie), sau foarte acoperite: va trebui să plătească cheltuieli financiare suplimentare

în mod inutil.

4) O decizie care modifică echilibrul financiar al întreprinderii

Este util de a măsura impactul asupra fondului de rulment, trezoreriei,

cheltuielilor şi veniturilor previzionale, deci rezultatului şi consecinţelor asupra

autonomiei financiare, de unde rezultă şi necesitatea de a face un studiu de fezabilitate

financiară denumit plan de finanţare.

5) O decizie ce implică toate serviciile întreprinderii , căci aceasta vizează serviciile

funcţionale, precum aprovizionare (noile componente), studii şi cercetare, finanţe

(evaluare şi finanţare) şi operaţionale, producţie (schimbări tehnologice, reorganizare),

comercial (noile produse), personal (recrutare, personal), marketing (previziunea mix-

ului), conducerea generală (arbitraje, decizie).

Decizia urmează o procedură mult sau mai puţin complexă în funcţie de

dimensiunea întreprinderii, însemnătatea investiţiei şi obiceiurile conducerii.

2 Brezeanu Petre, Management Financiar, Editura Universității Româno-Britanice, Bucureşti, 2005, p. 51.

4

1.2. Locul deciziilor de investiţii în sistemul deciziilor întreprinderii

Actul decizional constituie componenta principală şi indispensabilă a procesului

de conducere şi care, la rândul său, semnifică alegerea unei linii de acţiune sau de urmat,

proces ce rezultă din analiza atentă şi multidimensională a diferitelor variante sau soluţii

posibile.

Cu alte cuvinte, decizia, în domeniul economic, reprezintă3 linia de acţiune aleasă

în mod conştient în cadrul procesului de conducere al firmei dintr-un număr oarecare de

posibilităţi în scopul atingerii unor obiective în condiţii de eficienţă maximă. Decizia

este, deci, acţiunea de punere în lucru a resurselor, de stabilire şi atingere a obiectivelor

firmei. Decizia necesită o activitate de pregătire şi elaborare la care participă un număr

mai mic sau mai mare de persoane şi compartimente din întreprindere. Pentru alegerea

celei mai bune decizii trebuie să existe întrunite următoarele elemente:

1. un obiectiv economic şi/sau un scop bine determinat care să poată fi cuantificat;

2. un volum mare de informaţii care să reflecte fenomenele şi procesele

economice care au loc în realitate;

3. un aparat bine pus la punct de investigare şi prelucrare a datelor.

Decizia are influenţe directe la nivelul întreprinderii şi de aceea în conceperea şi

realizarea deciziei este necesar să se aibă în vedere caracteristicile privind postul,

pregătirea, motivarea şi potenţialul membrilor grupului respectiv. Decizia determină

efecte directe şi propagate pe plan economic, uman şi etnic, cel puţin la nivelul unui

compartiment al firmei. Investigaţiile întreprinse au relevat faptul că factorii primari ai

deciziei de conducere sunt: decidentul şi mediul ambiant. Decidentul este reprezentat de

un manager sau un organism managerial, adică un centru decizional, care în virtutea

obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor circumscrise adoptă decizia în

situaţia avută în vedere. Tendinţa dominantă la nivelul decidenţilor este creşterea

capacităţii lor decizionale ca urmare a creşterii nivelului de pregătire în domeniul

managementului, la aceasta contribuind substanţial şi consultanţii în management ce

3 Diaconu Mihaela, Decizia financiară privind investițiile întreprinderii sub impactul politicilor bugetare, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2007, p. 53

5

lucrează în cadrul organizaţiilor specializate. Tendinţa caracteristică managementului

firmei în momentul actual este extinderea deciziilor de grup.

Mediul ambiant decizional constă în ansamblul elementelor eterogene şi exogene

firmei care alcătuiesc situaţia decizională caracterizată prin manifestarea unor influenţe

directe şi indirecte semnificative asupra conţinutului şi rezultatelor deciziei. În mediul

ambiant decizional se constată o evoluţie contradictorie: pe de o parte, se înregistrează o

serie de transformări de natură să ofere premise mai bune pentru un proces decizional

eficient, iar pe de alta, mediul ambiant decizional tinde să devină din ce în ce mai

complex datorită adâncirii diviziunii sociale, reducerii ciclului de viaţă al produselor şi

accelerearea ritmului de uzură morală. Pe plan decizional aceste elemente se traduc într-

un număr sporit de variabile, condiţii limită, precum şi implicarea interdependenţelor

dintre acestea.

Pentru a se asigura o eficienţă economică maximă, decizia trebuie să răspundă

următoarelor cerinţe:

1. să fie fundamentată ştiinţific,

2. să fie adoptată de compartimentele sau de persoanele care au împuternicirea

legală în acest sens,

3. să fie luată şi transmisă în timp util,

4. să fie formulată clar şi concis pentru a putea fi bine recepţionată.

Ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate, structurate conform sistemului de

obiective urmărit şi configuraţiei ierarhice manageriale alcătuiesc sistemul decizional.

În funcţie de ipostazele manageriale majore cu mare impact asupra raţionalităţii

proceselor manageriale, deciziile se pot clasifica după mai multe criterii. Două criterii de

bază pun în evidenţă cele mai reprezentative decizii financiare ale întreprinderii, astfel:

după natura obiectivelor4 urmărite (orizontul de timp vizat) se disting trei

categorii de decizii financiare : decizii strategice, decizii tactice, decizii operaţionale.

Tabel nr. 1 Clasificarea deciziilor după natura obiectivelor urmărite

4 Niculescu Maria, Dimitriu Maria ş.a. – Gestiunea şi analiza financiară, Editura Economică, 2002, p. 15

6

Tipul deciziei

financiare

Incidenţă Numărul

informaţiilor necesare

Luarea

Deciziei

Strategică termen lung Ridicat Lentă

Tactică termen mediu Limitat Lentă

Operaţională termen scurt Limitat Rapidă

Sursa: Niculescu Maria, Dimitriu Maria ş.a. – Gestiune şi analiză financiară; Editura

Economică; 2002; p. 15

Deciziile strategice se referă la încadrarea unor obiective de mare amploare,

având un conţinut complex şi un rol hotărâtor în dezvoltarea întreprinderii. O astfel de

decizie este decizia de investiţii. Ele stabilesc coordonatele esenţiale ale strategiei

financiare promovate pe termen lung. În unele opinii5 se vede că de aceste decizii depinde

supravieţuirea întreprinderii. Este vorba, de exemplu, de iniţierea unui nou produs, de o

investiţie scumpă sau de o amplificare în exterior prin achiziţia unei alte societăţi. Pentru

a lua o asemenea decizie cere o analiză întreagă a întreprinderii şi a mediului său pentru

restrângerea riscului de eroare. Procesul decizional este în acest caz lung şi face apel la

multiple tehnici posibile, după cum se observă în Figura nr. 1:

Analiza mediului Capacitatea întreprinderii

5

7

Figura nr.1 Procesul de luare a unei decizii

(Sursa: Onofrei Mihaela, Management financiar, Editura C.H.Beck, 2006, p.15)

Deciziile tactice corespund realizării operaţiunilor financiare6 curente, sunt

subordonate deciziilor strategice, reprezentând continuarea logică a acestora, pe care le

vor detalia şi segmenta. Ele sunt mai numeroase, dar mai simple prin conţinut şi mai

precis conturate. Este vorba de exemplu, de întocmirea bugetelor sau de politica de

aprovizionare. Aceste decizii cer informaţii limitate, dar care rămân importante.

Deciziile operaţionale sunt cele mai numeroase. Este vorba de rezolvarea unei

probleme de oprire a producţiei, ca urmare a defectării unui utilaj sau a unor

disfuncţionalităţi în aprovizionare care a generat o ruptură de stocuri. Asemenea decizii

solicită un număr redus de informaţii, dar au o importanţă deosebită, întrucât de

rapiditatea cu care se adoptă, depind eficacitatea şi productivitatea întreprinderii.

6 Onofrei Mihaela, - Management financiar, Ed. C.H.Beck, 2006, p. 14.

a şti să faci (”savoir faire”)tehnologie existentăcapacități financiare

Analiza rentabilității investițiilor

Nevoia de finanțare

a investițiilor

Nevoia de finanțare

a exploatării

Capacitățile financiare

ale întreprinderii

Studii de Analiza

piață concurenței

Cunoaşterea Cota de

nevoilor piață

consumatorilor potențială

Planul de finanțare

8

Capacitatea

Analiza posibilităților de finanțare

după natura activităţilor care generează fluxurile financiare, deciziile financiare

sunt de trei tipuri: decizii de investiţii, decizii de finanţare şi decizii de repartizare a

profitului.

Decizia de investiţii7 este cea mai importantă decizie luată de către managerii

financiari. Pentru ca fundamentare deciziei de investiţii să fie cât mai corectă, se depinde

de afirmarea în mediul de afaceri a întreprinderii şi creşterea cotei sale de piaţă.

Problematica alocării capitalului pentru active fizice sau active financiare este abordată

de decizia de investiţii. Prin această decizie, întreprinderea dispune de resursele băneşti,

ce sunt alocate eficient pentru modernizarea activelor fixe şi acumularea de stocuri

materiale, achiziţionarea şi construirea acestora, în structura şi în volumul adecvat

funcţionării lor la caracteristicile cât mai mari.

1.3. Conţinutul procesului decizional privind investiţiile întreprinderii

În cadrul procesului decizional este necesară parcurgerea mai multor etape:

1. Identificarea şi definirea problemei ce semnifică recunoaşterea situaţiei care

impune luarea deciziei şi determinarea obiectivelor urmărite prin aceasta;

2. Precizarea corespunzătoare a obiectivului prin stabilirea corelaţiei între

obiectivele de ansamblu ale întreprinderii şi problema dată, astfel ca obiectivul stabilit

trebuie să fie real, mobilizator şi stimulator.

3. Stabilirea alternativelor sau variantelor decizionale. În această etapă

creativitatea tinde să joace un rol foarte important în luarea deciziei. Esenţial în această

etapă este adunarea principalelor informaţii ce caracterizează fiecare curs prealabil de

acţiune şi ordonarea lor logică. În acest scop, se întocmesc liste cuprinzând elemente

necesare evaluării alternativelor identificate, evidenţiind în acelaşi timp limitele,

avantajele şi dezavantajele fiecărei alternative.

4. Alegerea celei mai convenabile dintre alternative, adică a deciziei. În prealabil

trebuie stabilite criteriile de evaluare a fiecarei variante posibile şi de aceea pentru

adaptarea deciziei, se cere folosirea modalităţilor participative de luare a deciziei.

7 Onofrei Mihaela. – Management Financiar, Editura C. H. Beck, 2006, p. 14

9

5. Aplicarea deciziei necesită luarea în prealabil a unui ansamblu de măsuri

sistematizate sub forma unui plan de acţiune şi pregătirea climatului psihosocial în cazul

în care decizia antrenează schimbări radicale în activitatea agenţilor economici.

6. Evaluarea rezultatelor obţinute determină măsura în care obiectivele fixate au

fost îndeplinite şi se stabilesc cauzele care au generat eventualele abateri.

Executarea investiţiilor face necesară analiza condiţiilor financiare care urmează

procesul de stabilire a capitalurilor indispensabile şi de obţinere a rezultatelor aşteptate.

În vederea executării investiţiilor, întreprinderea trebuie să dispună de capitaluri ce pot fi

obţinute din activitatea firmei sau colectate de pe piaţa financiară. În mare măsură,

procesul de stabilire a deciziei de investiţie cuprinde şi componenta financiară privind

cheltuielile şi rezultatele în formă bănească, respectiv eventualitatea de finanţare pentru

ca, în cele din urmă, decizia să înglobeze toate elementele şi criteriile de evaluare a

proiectelor de investiţii.

Decizia financiară8 privind investiţiile înglobează latura financiară a procesului de

selectare a proiectelor de investiţii şi resurselor de finanţare a acestora vizând cea mai

eficace alocare a capitalurilor. Aceasta implică, deci, selectarea surselor de finanţare,

respectiv opţiuni în planul folosirii lor pentru formarea capitalurilor şi structurii

financiare a întreprinderii în conformitate cu nevoile de finanţat.

Deciziile pentru cea mai eficace alocare a capitalului se referă la obiectivele

economice urmărite de întreprindere, în baza cunoaşterii condiţiilor precise ale mediului

în care aceasta funcţionează, luând în considerare riscurile posibile şi impactul diferiţilor

factori cu implicaţii asupra valorii firmei, a cărei creştere reprezintă principalul obiectiv

urmărit. Decizia se stabileşte în urma unui proces de analiză, vizându-se înfierea variantei

de investiţie care corespunde necesităţilor economice ale firmei, în condiţiile îndeplinirii

obiectivelor urmărite şi de acoperire a costurilor de capital.

1.3.1. Criterii privind luarea deciziei de investiţii

8 DIACONU, Mihaela – Decizia financiară privind investiţiile întreprinderii sub impactul politicilor bugetare, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza 2007, p. 30.

10

Opţiunea pentru investiţii presupune luarea deciziilor de investiţii în funcţie de

rentabilitatea lor, comparând costul acestora cu suma cash flow-urilor nete, realizate din

exploatarea lor. Această comparaţie se poate face: fără actualizare, conform principiului

sumei algebrice a veniturilor şi cheltuielilor scontate pe durata de viaţă a bunului, şi cu

actualizare, confruntând cash - flow-urile nete anuale actualizate la momentul opţiunii

pentru investiţii.

În adoptarea deciziei de investiţii se folosesc doua metode (criterii) de opţiune:

criterii simple de opţiune (criterii simple fără actualizare ) şi criterii de opţiune pe baza

actualizării .

Cele mai uzuale criterii simple de opţiune pentru investiţii sunt:9

a) criteriul costului;

b) criteriul ratei medii a rentabilităţii;

c) criteriul duratei de recuperare a capitalului investit

a) Criteriul costului se pretează a se aplica în cazul deciziilor de investiţii care

vizează înlocuirea imobilizărilor corporale uzate, înlocuire care duce la creşterea

capacităţii de producţie.

Investiţia de înlocuire cu echipament identic, care nu conduce la creşterea

capacităţii de producţie, se realizează numai atunci când firma va realiza economii la

costurile de producţie şi un spor al randamentului activelor imobilizate.

Aplicarea criteriului presupune parcurgerea a două faze:

determinarea economiei sau depăşirii costurilor de producţie datorită

realizării înlocuirii;

în cazul unei economii de costuri, determinarea randamentului investiţiei

şi compararea lui cu randamentul deja realizat în firmă.

Economia sau depăşirea costurilor de producţie, E(D) se calculează astfel:

E(D)=( C + ) – ( C + ) (1), unde:

9 Sichigea Nicolae, Dracea Marin, Berceanu Dan, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universitaria, Craiova, 2006, p. 87.

11

= costurile de exploatare ale vechiului echipament ( reparaţii, consumuri de

energie);

Ven = valoarea contabilă netă (rămasă neamortizată) a echipamentului aflat în

exploatare;

Dnr = durata normală rămasă de funcţionare a echipamentului în exploatare;

C = costurile de exploatare ale echipamentului nou;

V = valoarea de intrare a noului echipament (costul investiţiei);

D = durata normală de funcţionare a noului echipament.

Termenii şi semnifică amortizarea anuală a vechiului, respectiv noului

echipament.

În situaţia în care diferenţa este pozitivă, costurile determinate de folosirea în

continuare a vechiului echipament sunt mai mari decât cele dacă se realizează înlocuirea,

rezultă o economie în costuri; în caz contrar, rezultă o depăşire a costurilor de producţie.

Dacă din calcul rezultă economie, se calculează randamentul investiţiei (r )

raportând economia în costuri, respectiv creşterea profitului din exploatare, la sporul

patrimonial determinat de înlocuire, după relaţia: ri= - 100 (2)

Dacă randamentul investiţiei este mai mare decât randamentul activelor

imobilizate existente (calculat ca raport procentual între profitul brut realizat şi valoarea

medie anuală a activelor imobilizate), se adoptă decizia de investiţii, în caz contrar,

proiectul se respinge.

În cazul investiţiei de înlocuire cu echipament cu parametrii funcţionali superiori,

care conduce la creşterea capacităţii de producţie, criteriul costului presupune

determinarea costului unitar al produsului obţinut după înlocuire şi compararea lui cu ele

realizat anterior acesteia.

Costul unitar al producţiei realizat cu noul echipament (CI) se determină astfel:

12

(3)

= amortizarea anuală a investiţiei;

rm = randamentul minim sperat al investiţiei;

rm • I = profitul din exploatare determinat de înlocuire;

CI = cheltuielile de exploatare determinate de noul echipament;

Qi = cantitatea de produse fabricate cu noul echipament.

Dacă , fiind costul unitar înaintea înlocuirii, investiţia se acceptă.

b) Criteriul ratei medii a rentabilităţii presupune determinarea ratei medii a

rentabilităţii proiectului de investiţie şi compararea ei fie cu cea a altor variante ale

proiectului, fie cu un nivel dat, respectiv rata rentabilităţii activelor imobilizate realizate

de firmă.

Rata medie a rentabilităţii investiţiei se determină conform relaţiilor:

= ( ) · 100 =( ) · 100 (4)

Pbe = profitul mediu anual brut din exploatare;

CFn = cash-flow-ul mediu net al investiţiei;

I = valoarea investiţiei.

Dacă rata medie a rentabilităţii proiectului este superioară nivelului de comparare,

investiţia se acceptă.

c) Criteriul duratei de recuperare a capitalului investit (payback period)

este un criteriu larg utilizat în adoptarea deciziei de investiţii, deoarece prezintă interes

real pentru investitor şi se defineşte ca fiind numărul de ani şi luni necesar recuperării

integrale a capitalului investit iniţial (investiţiei iniţiate), din cash flow-urite viitoare.

Este de reţinut faptul că acest criteriu a fost primul utilizat în evaluarea proiectelor

de investiţii ce urmau să fie incluse în bugetele de investiţii.

13

Durata de recuperare a investiţiei (Dr), în cazul în care cash-flow-ul anual este

constant, se determină după următoarea relaţie :

Dr= (5), unde I = investiţia (capitalul investit);

Cfa = cash-flow-ul anual.

Dacă cash-flow-urile anuale diferă de la un an la altul, determinarea duratei de

recuperare se face pas cu pas, comparând la finele fiecărui an investiţia rămasă de

recuperat ( Ir l ) cu cash-flow-ul anului următor (CF ). În momentul în care investiţia de

recuperat după anul n este mai mică decât cash-flow-ul anului următor, Irn < CFn·i se

determină durata de recuperare .

Pentru a utiliza acest criteriu, firmele stabilesc un "prag" al duratei de recuperare

şi compară durata de recuperare obţinută cu această durată de recuperare "prag". Dacă,

durata de recuperare obţinută este mai mică decât acest "prag", proiectul este acceptat,

iar, în caz contrar, este respins. În situaţia în care avem două sau mai multe proiecte care

se exclud reciproc, se va opta, în principiu, pentru acela care are durata de recuperare mai

mică.

Se impune, în acest context, şi precizarea inconvenientului metodei şi anume, că,

nu ţine seama de cash flow-uri şi după perioada de recuperare. Dar, este cunoscut faptul

că, adeseori, investiţiile în produsele noi sau cele care vizează pătrunderea pe noi pieţe nu

aduc profit decât după o anumită perioadă de timp, dat fiind faptul că astfel de decizii

strategice, care ţintesc, în mod deosebit, dezvoltarea firmei, nu ajung la câştigul maxim în

primii ani de implementare. În acest mod, pot fi prejudiciate acele investiţii care sunt de

cea mai mare importanţă pentru succesul de perspectivă, al firmei.

Metoda este des utilizată, de către firmele care se află într-o acută criză de

lichidităţi. Astfel, acestea se văd nevoite să dea o mare importanţă recuperării rapide a

capitalurilor investite pentru a le putea utiliza pentru satisfacerea altor necesităţi. Chiar

dacă acest criteriu oferă, indicaţii în ceea ce priveşte gradul de lichiditate al proiectului de

investiţii, recomandăm utilizarea metodelor pe bază de actualizare care analizează

investiţiile prezente comparativ cu cash-flow-urile viitoare şi aleg, astfel, posibilitatea de

maximizare a valorii firmei.

14

În general, proiectele a căror durată de recuperare este mai scurtă au, de obicei,

efecte favorabile pe termen scurt asupra profitului net pe acţiune. Dar, firmele care

adoptă acest criteriu pornind de la acest motiv renunţă la o dezvoltare ulterioară pentru un

venit contabil prezent.

O astfel de practică nu va avea niciodată, ca efect maximizarea valorii firmei.

Dintre criteriile pe bază de actualizare pot fi folosite:

valoarea actualizată netă;

metode derivate din VAN;

rata internă de rentabilitate (randament).

A. Valoarea actualizată netă (VAN) se stabileşte ca diferenţă, între cash-flow-

urile actualizate şi capitalul investit, problema care se pune este aceea a alegerii ratei de

actualizare. Astfel, pentru comparabilitatea cash-flow-urilor viitoare cu cheltuielile

prezente în investiţii se face actualizarea cash flow-urilor la rata dobânzii fără risc, rata

"costului capitalului" sau rata "costului de oportunitate" pe durata de exploatare.

Ţinând cont de faptul că, finanţarea investiţiilor se realizează atât din capitaluri

proprii cât şi din capitaluri împrumutate, se recomandă folosirea ca rată de actualizare a

costului mediu ponderat al capitalului investit.

Relaţia de calcul a valorii actualizate nete este: VAN = -I (6), unde:

n= durata de exploatare a investiţiei;

CF = cash- flow-ul din anul "i" ;

a = rata de actualizare;

I = valoarea investiţiei.

Dacă, VAN >0 rezultă că valoarea firmei creşte şi, firma va opta pentru efectuarea

investiţiei respective. În caz contrar, proiectul se respinge.

Este important de subliniat faptul că: mărimea investiţiei iniţiale nu are o

relevanţă directă asupra deciziei de investiţii, numai valoarea actualizată netă fiind

importantă, cu alte cuvinte analiza se face la nivelul valorii actualizate nete şi nu a

15

mărimii investiţiei. Singura ocazie când noi trebuie să considerăm dimensiunea valorii

actualizate nete în corelaţie cu suma investită este atunci când trebuie să examinăm

sursele de finanţare a proiectelor de investiţii.

Un caz particular apare atunci când: CF =CF2=...=CF =CF

O modalitate, destul de elegantă, de calcul a sumei este aceea în care aceasta este

privită ca o progresie geometrică.

VAN = CF· -I (7)

A doua metodă de calcul prezintă o mai mare acurateţe datorită numărului mai

mic de termeni ce trebuie trunchiaţi, dar prezintă inconvenientul că poate fi utilizată doar

dacă cash-flow-urile anuale sunt egale.

Dacă ratele de actualizare se schimbă în timp, şi este cunoscută evoluţia acestor

schimbări, relaţia de determinare VAN, este:

VAN = (8)

VAN= - I (9)

a = rata de actualizare din anul "j";

Dacă pentru acelaşi obiectiv de investiţii există două proiecte ce se exclud

reciproc, se optează pentru cel cu valoarea actualizată netă mai mare.

Raţionamentul de comparare a cash-flow-urile viitoare şi investiţiilor se poate

face şi prin exprimarea mărimilor de comparat la puterea de cumpărare de la sfârşitul

duratei de viaţă a investiţiei. Criteriul de comparare va fi, valoarea viitoare netă ( VVN ),

care nu este altceva decât capitalizarea VAN, pe perioada de viaţă a investiţiei ( n ).

Formula de calcul este:

VVN = CF (1+a) -I (l+a)n (10)

16

adică: VVN=VAN(l+a)n => VAN= (11)

În practică, tendinţa este de a folosi abordarea VAN în luarea deciziei de

investiţii, în detrimentul VVN, deşi, în esenţă, nici una nu este superioară celeilalte,

datorită faptului că:

atunci când se compară oportunităţile de investiţii, dacă este folosită valoarea

viitoare netă trebuie cunoscut numărul anilor pentru care se face capitalizarea, iar dacă

oportunităţile sunt de lungimi diferite pot apărea dificultăţi;

atâta timp cât oportunitatea este apreciată prin stabilirea efectului asupra

valorii firmei pare mult mai logic să privim la efectul prezent decât la efectul viitor.

B. Metode derivate din VAN

Indicele de rentabilitate (IR ), cunoscut se utilizează atunci când două sau mai

multe proiecte de investiţii necesită alocări de fonduri iniţiale inegale şi exprimă

rentabilitatea relativă a investiţiei, adică surplusul de trezorerie actualizat pentru fiecare

leu investit. Proiectul de investiţii10 este fezabil dacă acest indice este suplimentar.

IR= IR= (12)

Anuitatea echivalentă reprezintă contribuţia anuală a proiectului de investiţii

în cash -flow-ul total al firmei. Un proiect de investiţii este mai rentabil cu cât această

contribuţie este mai mare. Deci, anuitatea echivalentǎ este datǎ de relatia:

AE= a· VAN (N, ∞)= (13) = factor de

anuitate,

a=costul de oportunitate al

capitalului ;

Indicele de profitabilitate11- exprimă rentabilitatea pe întreaga durată de viaţă a

10 Berceanu Dorel, Decizii financiare ale firmei, Editura Craiova, 2006, p. 55.

17

investiţiei, respectiv valoarea actuală (Vo) scontată pentru o cheltuială iniţială

egală cu 1.

IP= (14)

Rata internǎ de rentabilitate

Rata internă de rentabilitate este acea rată pentru care valoarea actualizată netă

este zero. Dacă notăm RIR = r, ecuaţia de determinare a ratei interne de rentabilitate este:

RIR= (15)

Două metode pot fi folosite mai des pentru determinarea ratei interne de

rentabilitate:

• metoda aproximărilor succesive;

• cu ajutorul calculatoarelor speciale şi al computerelor;

Metoda aproximărilor succesive presupune folosirea cvasiliniarităţii curbei VAN

= f(a), întrucât calculul RIR necesită, în principiu, rezolvarea ecuaţiei de grad n. Se

determină două valori consecutive pentru r, x şi x+1, astfel încât în x, VAN > 0, iar în

x+1 ,VAN <0. Pe intervalul x, x+1, curba VAN poate fi aproximată cu o dreaptă .

Metoda de determinare cu ajutorul calculatoarelor financiare şi al computerelor,

este utilizată de către firme din ce în ce mai frecvent.

1.3.2. Etapele procesului decizional

Deşi este adesea definită ca fiind un proces raţional de alocare a resurselor, în

realitate, decizia de investiţii poate fi mai puţin ordonată şi raţională decât se presupune.

Calculul şi inspiraţie, rutină şi imaginaţie, toate se îmbină într-o astfel de decizie.

Într-o încercare de ordonare a procesului decizional au fost identificate un număr

de etape presupuse a fi parcurse şi anume:

11 Brezeanu P., Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă, Editura Fundaţia „ România de Mâine” Bucureşti, 1999, p. 202

18

identificarea oportunităţilor de investiţii;

dezvoltarea proiectelor de investiţii;

evaluarea şi selecţia finală;

controlul.

În ceea ce priveşte prima etapă, teoria economică vede investiţia ca pe o interacţiune

între oferta de capital şi fluxul oportunităţilor de investiţii. Aceste oportunităţi pot să

apară ca urmare a acţiunii unor factori diverşi: creşterea cererii pe piaţa produselor şi

serviciilor, uzura echipamentului, apariţia unor noi produse etc. Este greşit să se creadă

însă, că la nivelul unei întreprinderi ar exista un flux continuu al ideilor de investiţii. Ele

nu apar în mod automat. Oportunităţile de investiţii trebuie căutate şi exploatate. Este

posibil ca unul dintre cele mai importante roluri pe care managementul îl poate avea în

procesul investiţiilor de capital să fie acela de a încuraja conducătorii diferitelor

compartimente, personalul acestora în căutarea, identificarea şi finanţarea proiectelor de

investiţii.

A doua etapă12, poate fi segmentată la rândul ei în două faze, cercetarea

preliminară şi definirea proiectelor.

Cercetarea preliminară presupune realizarea unei analize preliminare a tuturor

oportunităţilor de investiţii identificate în vederea reţinerii doar a acelora considerate

demne de o investigare ulterioară. Selecţia preliminară se realizează pe baza informaţiilor

disponibile în această etapă şi la baza ei stau criterii ca:

compatibilitatea proiectelor de investiţii cu strategia de ansamblu

întreprinderii;

evoluţia în trecut a rezultatelor aferente tipului de activitate respectiv;

fezabilitatea din punct de vedere tehnic a proiectelor;

riscurile implicate etc.

12 Săcui Violeta– Decizii de selecție şi finanțare a investițiilor întreprinderii, Editura Eurobit, TIMIŞOARA, 2002, p. 18.

19

Faza selecţiei preliminare este impusă şi de costurile ridicate asociate obţinerii

unor informaţii mai detaliate legate de proiectele respective.

Definirea proiectelor presupune detalierea propunerilor de investiţii, prezentarea

carateristicilor lor tehnice şi economice. Ea implică o căutare a tuturor formelor posibile

de proiecte care ar putea satisface cerinţele existente şi, în final, reducerea numărului

acestora la câteva în vederea realizării evaluării şi selecţiei finale. Proiectele de investiţii

trebuie create. Ele nu îşi încep viaţa în birourile managerilor aşteptând doar o colectare a

informţiilor necesare evaluării lor. Definirea presupune conturarea formei şi conţinutul

proiectelor respective.

Dintr-un studiu efectuat reiese că etapa definirii este considerată de către

manageri ca fiind cea mai critică şi mai dificilă din întreg procesul decizional. Ea

presupune colectarea unor informaţii bogate, comunicarea cu specialişti, cu alţi manageri,

căutarea unui eventual sprijin în vederea realizării investiţiilor respective.

A treia etapa, presupune realizarea evaluării proiectelor de investiţii sub cele două

aspecte, rentabilitate şi risc, şi realizarea, în final, a selecţiei. Evaluarea presupune

angrenarea unui ansamblu de informaţii sintetizate, în final, în valorile cash-flow-urilor şi

aplicarea criteriilor specifice de evaluare.

Ultima etapă, se presupune că controlul apare după faza selecţiei şi, ar consta în

supravegherea implementării proiectelor de investiţii, precum şi în monitorizarea

performanţelor acestora de-a lungul duratelor lor de viaţă, prin lucrări pe post-audit şi alte

proceduri. Dar controlul poate fi văzut ca un proces mult mai cuprinzător, el putând fi

divizat în două categorii, controlul predecizional şi controlul postdecizional.

Controlul predecizional este exercitat de selectarea şi educarea personalului în

vederea însuşirii obiectivelor şi atitudinilor faţă de risc ale managerilor (controale de

selecţie) şi stabilirea nivelelor de decizie şi a procedurilor care să fie urmate în diverse

situaţii (controale de intervenţie).

Controlul postdecizional are ca obiectiv urmărirea modului de implementare a

proiectelor şi a performanţelor degajate de acestea de-a lungul duratelor de viaţă. Acest

ultim aspect se asigură prin intermediul unor lucrări de tip post-audit care au ca scop

20

compararea performanţelor efective ale proiectelor de investiţii cu previuziunile efectuate

la data aprobării lor.

CAPITOLUL II

ANALIZA PRINCIPALELOR MODIFICĂRI ALE LEGISAŢIEI FISCALE

PRIVIND IMPOZITUL PE PROFIT ÎN ROMÂNIA

Datorită reorganizării agenţilor economici din ţara noastră sub forma companiilor

naţionale, regiilor autonome, societăţilor comerciale etc. a fost necesară o adaptare

corespunzătoare a instrumentelor financiare şi fiscale prin intermediul cărora se

realizează veniturile bugetului statului şi ale bugetelor locale.

Până în anul 1990 inclusiv, veniturile bugetare au fost stabilite în mod diferenţiat.

Astfel, unităţile economice de stat au plătit impozit pe beneficiul stabilit în cote

progresive pe tranşe de rentabilitate, unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti au plătit un

impozit pe venit stabilit în cote progresive mai accentuate pe trepte de rentabilitate , iar

unităţile cooperaţiei de consum şi de cele de credit şi ale organizaţiilor obşteşti au plătit

un impozit pe venit, calculat prin aplicarea unei cote proporţionale de 25%.

21

Acest sistem de impunere a determinat ca la acelaşi profit obţinut de agenţii

economici din diferite domenii de activitate, aceştia să plătească un impozit diferit.

Pentru evitarea acestei situaţii, începând cu anul 1991 s-a creat un cadru juridic

unitar care să asigure o participare echitabilă a agenţilor economici la formarea

veniturilor statului în funcţie de mărimea şi natura profitului obţinut, instituindu-se

impozitul pe profit.

2.1. Subiectul impozitului pe profit

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata

acestuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe profit, subiect al impozitului este agentul

economic.

Uneori impozitul13 datorat de o persoană este vărsat la buget de către o altă

persoană, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau

funcţionar, este reţinut de către persoana care îi plăteşte drepturile salariale şi apoi este

vărsat la buget; la fel procedează o bancă, o editură, o publicaţie sau o altă persoană, care

din venitul cuvenit unei persoane, reţine impozitul datorat statului şi-l varsă la buget. În

aceste cazuri, subiect al impozitului este salariul, beneficiarul dobânzii, al dreptului de

autor sau al colaborării, iar nu cel care a reţinut de la acesta impozitul datorat statului şi la

vărsat efectiv la buget, prin plata la numerar sau prin virament.

Impozitul pe profit14 se plăteşte la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz

de către:

persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă,

atât din România, cât şi din străinătate;

persoanele juridice străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent

în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent;

13 Văcărel Iulian. – Finanțe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 325.

14 Bistriceanu Gheorghe, D., Popescu Gheorghe, H. – Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, p. 274.

22

persoanele juridice străine şi cele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi

în România într-o asociere, fără personalitate juridică;

persoanele juridice străine care obţin venituri din/sau în legătură cu

proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilot de

participare deţinute la o persoană juridică română;

persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru

veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate

juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se

varsă de către persoana juridică română.

Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obţinut din

orice sursă, atât în România, cât şi din străinătate;

b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul

unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului

permanent;

c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care

desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică, asupra părţii

din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecaărei persoane;

d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură

cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de

participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent

acestor venituri;

e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care

realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate

juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice

rezidente.

Contribuabilii se impun pe un an fical.

Anul fical al fiecărui contribuabil coincide cu anul calendaristic. Dacă un

contribuabil se înfiinţează, se reorganizează prin divizare, comasare, fuziune, lichidare

23

sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este partea din

anul fiscal în care cotribuabilul a existat.

Baza impozabilă se determină ca diferenţă între veniturile obţinute din orice

sursă, şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se

scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile.

În vederea determinării profitului impozabil se iau în calcul toate câştigurile din

orice sursă, inclusiv cele realizate din investiţiile financiare.

În cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate

în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru

înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile, la termenele scadente prevăzute în

contract. Cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente

prevăzute în contractele încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în

valoarea totală a contractului. Opţiunea se exercită în momentul livrării bunurilor şi nu se

poate reveni asupra ei.

Următoarele venituri dunt considerate neimpozabile:

dividendele primite de la o persoană juridică română. Sunt, de asemenea ,

neimpozabile, după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele primite de

la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii Europene, dacă persoana juridică

română deţine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o

perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului;

diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca

urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele

juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de evaluare a

investiţiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu

titlu gratuit, a cesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum şi la data retragerii

capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;

veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere,

veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere,

precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

24

veniturile neimpozabile, pevăzute expres în acorduri şi memorandumuri

aprobate prin acte normative.

2.2. Obiectul impozitului pe profit

Dintre categoriile de obiecte impozabile cel mai răspândit este venitul prin

diversitatea de forme pe care le îmbracă în cadrul persoanei care îl realizează. Venitul

reprezintă suma pe care o persoană fizică o realizează de pe urma muncii, a unor acte

colaterale ei sau din diferite prestări de servicii. Profitul intră în cadrul bazei de calcul

prin diferenţa dintre venituri şi cheltuieli corectată cu sumele nedeductibile. Preţul sau

tariful poate constitui baza de calcul acolo unde sumele datorate bugetului sunt incluse în

structura acestuia (TVA, accizele, etc.). Actele şi faptele sunt folosite ca obiect al

impunerii mai ales în aşezarea taxelor de timbru instituite pentru eliberarea şi

autentificarea unor acte, deschiderea şi dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de

către instanţele de judecată.

Plata impozitului15

ART. 34

(1) Plata impozitului se face astfel:

a) contribuabilii, societãţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi sucursalele

din România ale bãncilor, persoane juridice strãine, au obligaţia de a plãti impozit pe

profit anual, cu plãţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu indicele de inflaţie

(decembrie faţã de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborãrii

bugetului iniţial al anului pentru care se efectueazã plãţile anticipate. Termenul pânã la

care se efectueazã plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind

impozitul pe profit, prevãzut la art. 35 alin. (1);

b) contribuabilii, alţii decât cei prevãzuţi la lit. a), au obligaţia de a declara şi plãti

impozitul pe profit trimestrial pânã la data de 25 inclusiv a primei luni urmãtoare

trimestrului pentru care se calculeazã impozitul, dacã în prezentul articol nu se prevede

altfel. Începând cu anul 2012, aceşti contribuabili urmeazã sã aplice sistemul plãţilor 15 Cod Fiscal, disponibil la:http://www.fiscalitatenet.ro/titlul-ii-impozitul-pe-profit-din-codul-fiscal2011/impozitul-pe-profit-cap-v-codul-fiscal-2011-codul-fiscal-actualizat

25

anticipate prevãzut pentru contribuabilii menţionaţi la lit. a)**).

2.3. Cota impozitului

Anterior Legii nr. 12/1991

Nivelul cotelor de impozit asupra beneficiilor persoanelor juridice era foarte

diferit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 12/1991 privind impozitul pe profit. Astfel,

spre exemplu, unităţile economice de stat datorau impozitul pe beneficiu cu cota minimă

de 54% şi cea maximă de 97%, cooperativele meşteşugăreşti erau impuse cu cote între

25% şi 90%, iar cele de consum şi de credit cu 25%;

Legea nr. 12/199116

Iniţial, Legea nr. 12/1991 stabilea cote de impozit pe tranşe de venit, cuprinse

între 5% şi 77%. Forma de impunere era cu cote progresive, pe tranşe de venit, fiind

stabilite 77 de trepte de impozitare. Numărul mare de trepte de impozitare a creat

multiple dificultăţi de aplicare, iar forma de impunere progresivă nu încurajează agenţii

economici în obţinerea de profituri mari. Pentru a simplifica operţiunile implicate de

calcularea şi încasarea impozitului şi a stimula realizarea de profituri cât mai mari, prin

H.G. nr. 804/1991, s-a introdus forma de impunere în cote proporţionale, iar numărul

acestora a fost redus numai la 2 şi anume:

30% pentru profitul impozabil de până la 1 000 000 lei;

45% pentru partea din profitul impozabil care depăşeşte 1 000 000 lei. În acest

fel, nivelul maxim al cotei de impozit pe profit a fost redus.

Ordonanţa Guvernamentală numărul 70/1994, publicată în Monitorul Oficial al

României.

În locul celor două cote de impozit, de 30% şi 45%, s-a introdus o singură cotă de

38%, drept cotă generală de impozitare. Nivelul acestei cote este mai redus în raport cu

cota maximă anterioară de 45%. Renunţându-se însă, la scutirile de impozit anterioare,

cred că cel puţin o perioadă de timp, impactul noii cote reduse nu s-a reflectat favorabil

mai ales pentru agenţii economici care beneficiau de scutirea pe 3 ani sau 5 ani, în

16 Legea nr 12/1991 privind cota impozitului, publicată în Monitorul Oficial

26

realitate exact contribuabilii din sectoarele şi ramurile care ar fi meritat să fie sprijiniţi şi

stimulaţi. Contribuabilii cu perioade reduse de exceptare, cum sunt spre exemplu cei din

domeniul comercial, au fost mai puţin defavorizaţi de renunţarea la scutire, cu toate că

societăţile din acest domeniu realizează frecvent profituri nemeritate.

Este adevărat că nivelul de 38% al cotei de impozit din ţara noastră este mai mic

decât Bulgaria – 52%, Polonia şi Ungaria cu 40%. În acelaşi timp, cote de 38% este cu

câteva procente mai mare, ca şi cea a unor state europene dezvoltate economic, cum sunt

Franţa cu 34%, Italia cu 36%, Olanda cu 35%. Dar trebuie să se ţină cont şi de specificul

fiecărei tări în parte, astfel că nivelul procentelor în sine nu este întotdeauna edificator,

totuşi pentru condiţiile din ţara noastră se poate aprecia că 38% este o cotă prea mare.

Singura ramură care a obţinut un sprijin mai consistent, prin nivelul cote de

impunere şi ulterior prin suspendarea impozitului, a fost agricultura.

Iniţial, cota era de 25%, în cazul contribuabililor care realizau anual cel puţin 80%

din venituri din agricultură. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44 din

10 iulie 1997, publicată în M. Of. Al României nr.153/14 iuliei 1997, impozitul pe

venitul agricol, prevăzut în Legea nr. 34/1994, cu modificările şi completările ulterioare,

se suspendă până la data de 1 ianuarie 2000.

Cota adiţională se aplică asupra părţii din profitul impozabil, care corespunde

ponderii veniturilor realizate din aceste activităţi în volumul total al veniturilor. De altfel,

nivelul cotei adiţionale putea fi chiar mai mare, în cazul în care profitul depăşeşte o

anumită cotă valorică, deoarece nu ne aflăm în domenii a căror dezvoltare necesită

stimulare din partea statului.

Se prevede, în acelaşi timp, o cotă de impozit de 80%, în cazul în care Băncii

Naţionale a României, cotă care se aplică asupra veniturilor rămase după scăderea

cheltuielilor deductibile şi a fondului de rezervă.

În sfârşit, o alta cotă adiţională de impozit pe profit de 6,2% este prevăzută pentru

profitul impozabil al unei persoane juridice străine realizat printr-un sediu permanent în

România. Dar, ca o părere, această cotă adiţională nu trebuie instituită în condişiile în

care România are nevoie stringentă de investiţii şi tehnologii avansate din exerior.

Desigur, se pot aduce explicaţii teoretice privind instituirea acestei cote şi anume că

27

investitorii străini sunt interesaţi în primul rând de stabilitate economică şi polictică şi în

al doilea rând de gradul de ficalitate, dar în realitate orice investitor urmăreşte un nivel al

profitului net cât mai ridicat, ceea ce este şi normal.

2.4. Facilități

O serie de facilităţi fiscale au fost modificate în raport cu noul statut al României

de membru al Uniunii Europene. Astfel, întreprinderile care îşi desfăşurau activitatea în

zone libere pe bază de licenţă şi care până la data de 1 iulie 2002 realizaseră investiţii în

zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare în valoare

de cel puţin 1.000.000$, beneficiau de scutire de la plata impozitului pe profit până la

data de 31 decembrie 2006.

Facilităţile fiscale ce constau în posibilitatea aplicării unor reguli speciale de

amortizare sau scutiri sau reduceri de impozit nu pot fi aplicate simultan, astfel că

întreprinderile trebuie să opteze pentru facilitatea cea mai convenabilă prin prisma

minimizării cuantumului impozitului pe profit de plată. Astfel, întreprinderile care duc o

politică investitiţională foarte agresivă pot găsi mai avantajoasă aplicarea unui regim de

amortizare accelerată, în timp ce cele care nu îşi propun în efectuarea unor investiţii

masive şi constante pot fi avantajate de scutirile sau reducerile de cotă. Acestea se acordă,

de regulă, pentru întreprinderile care activează în zone defavorizate sau zone libere, lucru

care face ca respectivele întreprinderi să nu mai poată beneficia de facilităţile legate de

aplicarea unui regim preferenţial de amortizare, cu impact asupra înclinaţiei lor către

efectuarea de investiţii în zona respectivă.

Asupra gestiunii financiare17 a întreprinderii a avut o incidenţă puternică un

element ce îl reprezintă posibilitatea consolidării profiturilor la nivelul grupurilor de

companii şi impozitarea unitară a acestora. În prezent, în ţara noastră nu se practică

consolidarea profiturilor, fiecare întreprindere membră a unui grup trebuie să completeze

declaraţii fiscale pentru profiturile realizate şi să plătească impozitul aferent. Ca atare,

pierderile înregistrate la nivelul unei companii membre al grupului nu pot fi compensate

17 Lazăr Sebastian – Incidenţa bugetelor publice asupra gestiunii financiare a întreprinderii, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2009, p. 187.

28

cu profiturile realizate de către o altă întreprindere membră a aceluiaşi grup. Acest lucru

are incidenţă asupra gestiunii financiare a întreprinderilor prin prisma dimensionării

impozitului pe profit aflat sub influenţa directă a cotei de impozitare, pe de o parte şi a

bazei de calcul reprezentată de profitul impozitabil, pe de altă parte. Posibilitatea

consolidării profiturilor la nivelul unui grup ar modifica dimensiunile cheltuielilor cu

deductibilitate limitată, dar şi amortizarea, ar influenţa asupra preţurilor de transfer între

întreprinderile membre ale grupului, determinând în final un rezultat fiscal diferit faţă de

cel rezultat prin însumarea profiturilor impozabile/pierderilor fiscale ale companiilor

membre ale grupului. De asemenea, aplicarea unor libere, zone defavorizate sau parcuri

industriale ar putea determina localizarea societăţii mamă în asemenea arealuri, astfel

încât profitul consolidat la nivelul întregului grup să fie impozitat mai uşor sau chiar

scutit. Întrucât în România, cel puţin la momentul actual, nu se admite posibilitatea

consolidării profiturilor la nivelul întreprinderii mamă, asemenea probleme ale incidenţei

asupra gestiunii financiare a întreprinderilor nu sunt întâlnite.

29

CAPITOLUL III

ANALIZA IMPACTULUI IMPOZITULUI PE PROFIT ASUPRA

DECIZIILOR DE INVESTIŢII LA S.C. ANTIBIOTICE SA

3.1. Scurtă prezentare a S.C. ANTIBIOTICE S.A.

Societatea Antibiotice are sediul în Iaşi, strada Valea Lupului nr 1, telefon

0232/142.770, fax 0232/211.020, are numărul de înregistrare la Registrul Comerţului

J22/285 din 15.02.1991 iar Codul Fiscal este R1973096, http://www.antibiotice.ro.

Compania Antibiotice şi-a dezvoltat propriul Centru de Evaluare a

Medicamentului, în urma unei investiţii de peste un milion de Euro. Decizia de a investi

în propriul Centru de Evaluare a Medicamentului (CEM) a rezultat din necesitatea de a

realiza în cadrul companiei studiile clinice de faza I şi în special studiile de

bioechivalenţă.

Valoarea sistemului de calitate implicat în fabricarea substanţei active Nistatina

produsă de Antibiotice a fost reconfirmată de autoritatea americană în domeniul

medicamentului, Food and Drug Administration.

S.C ANTIBIOTICE S.A. Iaşi, s-a înfiinţat ca societate comercială pe acţiuni la

data de 12.11.1990 prin preluarea integrală a patrimoniului Întreprinderii de Antibiotice

Iaşi. Întreprinderea a fost construită în perioada 1953 - 1955 şi a fost pusă în funcţiune la

11 decembrie 1955 sub denumirea de Fabrică Chimică nr.2 Iaşi, ulterior devenind

Întreprinderea de Antibiotice Iaşi.

Capitalul social :

30

La înfiinţarea societăţii……………………………..……..781.90,0RON

Conform Hot.Guv.500/1994……….. .. ………….……50.199.40,0 RON

Înregistrat la Reg. Comertului ( 08.04.1998 )................68.499.58,0 RON

La data de 31.12.2002………………........…………...344.181.55,0 RON

Valoarea terenului, în suprafaţă totală de 433.047,35 mp, pentru care societatea

deţine Certificat de atestare a dreptului de proprietate, este de 11.982.60,6 RON şi este

inclusă în capitalul social.

Obiectul de activitate: producerea şi comercializarea de medicamente prin

biosinteză şi semisinteză, diverse forme galenice (unguent şi supozitoare), principii active

din plante medicinale şi a altor produse chimice; activitate de import-export produse

proprii, alimentare, produse industriale şi produse farmaceutice; comercializarea en-gros

şi en-detail pentru produse proprii, produse alimentare, produse industriale şi

farmaceutice; prestări servici, întreţinere, reparaţii, construcţii, transport mărfuri şi

persoane intern; activitate de alimentaţie publică.

Capitalul social al societăţii este de 68.499.58 RON împărţit în 68.499.580 acţiuni

cu valoarea nominală de 0.1 lei.

Acţiunile societăţii se tranzacţionează la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti

din data de 16 aprilie 1997 sub simbolul ATB şi sunt incluse în calculul Indicelui oficial

al Bursei de Valori BET:

31

Graficul nr. 2

Capitalizarea societăţii era pe data de 3 iunie 1999 de 82.16,1 RON ceea ce

reprezenta 2.05% din capitalizarea bursieră totală egală cu 4.001.84,4 RON.

În prima zi de cotare preţul de deschidere a fost de 2200 lei/acţiune valoare ce

reprezintă şi cotaţia minimă din anul 1997, preţul maxim a fost de 3500 lei/acţiune egal

cu preţul de închidere; volumul tranzacţionat a fost de 21.593 acţiuni. Preţul a intrat pe un

trend puternic crescător ajungând în luna iulie 1997 la valoarea maximă înregistrată

vreodată şi anume 12.500 lei/acţiune (între 4 iunie 1997 şi 4 iulie 1997 preţul a crescut de

la 4.100 lei la 12.500 lei adică cu 304%). La sfârşitul anului preţul de închidere a scăzut

la 4950 lei/acţiune, anul 1997 permiţând obţinerea de câştiguri însemnate datorită

volatilităţii ridicate a acţiunii.

S.C. Antibiotice S.A. Iaşi este unicul producător din România de antibiotice prin

biosinteză şi semisinteză, de antibiotice condiţionate în flacoane injectabile, ceaiuri de tip

instant pe bază de plante medicinale. De asemenea este unul din principalii producători

de medicamente pentru uz oral, condiţionate sub formă de comprimate, capsule

operculate, flacoane cu pulberi pentru suspensii orale, produse galenice (unguente, creme,

supozitoare). Societatea are un sector dezvoltat pentru producerea de medicamente de uz

veterinar care cuprinde produse injectabile, produse în vrac, biostimulatori şi produse

galenice.

Societatea Comercială Antibiotice S.A. Iaşi funcţionează în baza Hotărârii

nr.1200/12.11.1990 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni în industrie şi

Legii nr. 31/16.11.1990 privind societăţile comerciale. Durata societăţii este nelimitată şi

începe de la data de 15.02.1991, când a fost înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie.

3.2. Implicaţii ale impozitului pe profit asupra deciziilor de

investiţii la nivelul S.C. Antibiotice S.A.

Rezultatele analizei efectuate în cazul S.C. Antibiotice S.A. pe o perioadă de trei

exerciţii financiare consecutive (2008, 2009, respectiv 2010) sunt prezentate în tabelul de

mai sus. În primul rând, se remarcă că pe seama creşterii capitalurilor împrumutate cu

32

scadenţa sub un an, fondurile împrumutate totale cresc de la un an la altul. Totuşi,

calculând gradul de îndatorare a capitalului conform normelor reglementative în

vigoare18, acesta figurează la niveluri foarte micşorate şi sub nivelul de trei, se remarcă că

cheltuielile cu dobânzile sunt total deductibile în cazul Antibiotice S.A.

Această deductibilitate micşorează profitul impozabil, fapt accentuat prin calculul

acestuia în ipoteza absenţei deducerii dobânzilor: se observă că profitul impozabil în lipsa

deducerii dobânzilor este mai mare faţă de situaţia opusă, în toţi cei trei ani analizaţi.

Acesta fiind baza de calcul a impozitului pe profit, şi valoarea acestuia este mai

diminuată în cazul deductibilităţii, iar rezultatul financiar net este mai mare. Din datele

expuse în tabel, se poate observa de asemenea că, pe fondul caracterului deductibil al

dobânzilor la calculul profitului impozabil, creşterea dobânzilor în anul 2009 faţă de anul

2008 nu este însoţită de micşorarea corespunzătoare a profitului net: după cum observăm

că la o mărire cu x unităţi a dobânzilor, profitul net se reduce cu doar x(1-T), unde T

reprezintă cota de impozitare a profitului. Argumentul constă în economiile fiscale

obţinute de întreprindere ca urmare a deducerii dobânzilor, care au fost în 2008 de

399.756,64 RON, în 2009 de 560.420,32 RON, iar în 2010 de 541.492,16 RON. Aceste

resurse financiare au rămas la dispoziţia întreprinderii, prin micşorarea impozitului pe

profit plătit către bugetul de stat. Acestea se datorează inclusiv creşterii îndatorării în cei

trei ani analizaţi.

În ipostaza presupusă a nedeductibilităţii dobânzilor, observăm din tabelul

precedent că profitul net înscrie o scădere, aşadar prezintă urmări proporţionale şi asupra

rentabilităţii financiare, calculate ca raport între profitul net ale întreprinderii şi

capitalurile proprii ale întreprinderii.

Totuşi, această economie de impozit este echilibrată de pierderea de profit, care

înregistrează o reducere odată cu mărirea cheltuielilor cu dobânzile, deci a ratei

îndatorării întreprinderii: în anul 2009 faţă de anul 2008, atunci când cheltuielile cu

dobânzile au crescut de la 2.569.737 RON la 3.512.628 RON, profitul net scăzând de la

32.486.010 RON la 10.582.396 RON. În schimb, în anul 2010 faţă de anul 2009, când 18 Conform Codului Fiscal 2010, gradul de indatorare al capitalului se determină ca raport între capitalul

împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la

începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit

33

cheltuielile cu dobânzile s-au diminuat până la un nivel de 3.384.336 RON, rezultatul net

s-a ridicat până la valoarea de 12.919.805 RON. Acst progres invers proporţional între

rezultatul financiar şi nivelul dobânzilor, afectează la sfârşit repartizarea acestuia, prin

urmare gradul de încorporare în rezerve sau gradul de distribuire a dividendelor.

Privitor la anul financiar 2009, Adunarea Generală a Acţionarilor Antibiotice Iaşi

a aprobat reinvestirea dividendelor pentru terminarea unui obiectiv de investiţii aflat în

îndeplinire. Explicaţia fiscală a acestei intervenţii constă în faptul că, potrivit normelor în

vigoare19, dividendele reinvestite începând cu 2009, în scopul menţinerii şi creşterii de

noi locuri de muncă pentru evoluţia activităţii sunt scutite de la plata impozitului pe

dividende, care se decide prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului

brut restituit unei personae juridic române.

Este permisă posibilitatea recuperării pierderilor în exerciţiile financiare viitoare

de Legislaţia fiscală din România, într-o perioadă limitată: pierderea anuală, stabilită prin

declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în

următorii 5 ani succesivi. Recăpătarea pierderilor se desfăşoară în ordinea înregistrării

acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, conform prevederilor legale în

vigoare din anul în care s-a înregistrat acesta. Această prevedere reprezintă de fapt

posibilitatea de diminuare a profitului impozabil cu valoarea pierderilor: dacă firma are

profit în exerciţiul financiar curent, dar are pierderi în trecut, va plăti un impozit pe profit

mai redus.

Un alt factor prin care se demonstrează fluxurile financiare asupra impozitului pe

profit este regimul de amortizare adoptat. Amortizarea influenţează profitul impozabil

prin conţinutul său în cheltuielile de producţie, influenţând baza impozabilă şi impozitul

pe profit. Creşterea cheltuielilor cu amortizarea constituie o majorare a fluxurilor de

numerar, fiind o cheltuială non-cash şi mobilizează concomitent diminuarea profitului

impozabil şi a impozitului pe profit.

Un concept însemnat este cel de amortizare fiscală, având pe parcursul unui

exerciţiu financiar la calculul profitului impozabil conţinutul de amortizare totală, aceasta

19 Conform Codului Fiscal 2010, legea 571/2003 actualizată, disponibil la http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063374

34

fiind diferită de amortizarea contabilă, dar numai în măsura în care nu toate cheltuielile

cu amortizarea sunt acceptate pentru deducere la calculul profitului impozabil20.

Puterea amortizării asupra rezultatelor financiare se susţine diferit în funcţie de

regimul de amortizare adoptat. În sensul acesta, Antibiotice S.A. aplică21:

metoda de amortizare accelerată asupra mijloacelor fixe puse în funcţiune

după data de 01.07.2002 pentru categoriile „Instalaţii tehnice, mijloace de transport” şi

„Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale”;

metoda de amortizare liniară în cazul construcţiilor şi a altor mijloace fixe

amortizabile.

Situaţia amortizării activelor imobilizate în anii analizaţi la Antibiotice S.A.

este prezentată în tabelul următor:

Tabelul nr. 2. Amortizarea la sfârşitul anului pentru Antibiotice S.A., în perioada

2008-2010

2008 2009 2010

Imobilizări necorporale

1.716.786 1.809.414 1.989.252

Imobilizări corporale 163.556.872 156.831.681 166.413.201

Total 165.273.658 158.641.095 168.402.453

Sursa: Situaţii financiare 2008, 2009, 2010, www.antibiotice.ro/investitori.php?sid=19&c=480

Din concepţia fiscalităţii, beneficiile fiscale cele mai mari pentru întreprindere

sunt stabilite de mijloacele fixe amortizate în regim accelerat, deoarece pentru primul an

de utilizare, 50% din valoarea fiscală se recuperează de la data intrării în patrimoniu a

activului imobilizat, amortizarea să se calculeze liniar prin referirea amortizării şi

valoarea rămasă de la durata obişnuită de la utilizare rămasă a activului imobilizat pentru

20 Idem, p. 210;

21 Conform notelor explicative la situațiile financiare 2008, disponibile la http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/Note_explicative%281%29.pdf

35

următorii ani de utilizare. Acest regim decide acumularea mai rapidă a anuităţilor

fondului de amortizare decât devalorizarea efectivă a mijlocului fix.

Dar, regimul de amortizare accelerat depinde de cota de impozitare a profitului

direct proporţional, iar pentru a beneficia de acestea întreprinderea trebuie să realizeze

profit, obiectiv neatins de cele mai multe ori mai ales în primii ani de funcţionare a unui

proiect de investiţii.

Rezultatele financiare ale întreprinderii sunt de asemenea influenţate de caracterul

deductibil al anumitor provizioane şi rezerve constituite. Potrivit legislaţiei fiscale în

vigoare, acestea pot prezenta un caracter deductibil sau un caracter nedeductibil, parţial

sau inparţial. Motivaţia fiscală a deductibilităţii acestui tip de cheltuieli constă în intenţia

„de a asigura întreprinderii capacitatea formării unor rezerve pe seama unei părţi din

impozit”22.

Reglementările fiscale precizează că rezerva legală este deductibilă în limita unei

cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, dinainte de stabilirea impozitului pe profit.

În procesul de repartizare a profitului, S.C. Antibiotice S.A. a constituit în anii analizaţi,

rezerve legale având 5% din profitul contabil, astfel încât a beneficiat de deducerea

acestora la calculul profitului impozabil, în sumă de 1.945.339 lei în anul 2008, 668.932

lei în 2009 şi respective 77.456 lei în exerciţiul financiar 2010.

Întreprinderea înregistrează pe baza profitului impozabil din raportările fiscale

impozitul pe profit curent potrivit legislaţiei româneşti relevante. Cota de impozit este

16% în anii analizaţi.

În aceşti ani analizaţi SC Antibiotice SA nu s-a depărtat de la principiile contabile

respectând Legea 82/1991, societatea utilizând metoda egalităţii bilanţiere.

Beneficiile angajaţilor

Societatea face plăţi fondurilor de sănătate, pensiiloi şomajurilor în contul

angajaţilor săi la ratele statutare în cursul normal al activităţii. Întreg ansamblu de

angajaţi ai societăţii sunt membrii planului de pensii al statului român. Costurile acestea

sunt identificate în contul de profit şi pierdere odată cu identificarea salariilor.

22 Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, p. 201.

36

Imobilizările necorporale

Programele informatice sunt recunoscute la cost de achiziţie.

Imobilizările necorporale nu sunt reevaluate.

Programele informatice sunt amortizate folosind metoda liniară pe o perioadă

între 1 şi 3 ani.

Imobilizări corporale

Sunt capitalizate reparaţiile şi întreţinerea imobilizărilor corporale, care

măresc durata de viaţă sau valoarea acestora, sau care măresc revelator capacitatea de

generare a acestor beneficii economice de către acestea.

Amortizarea este calculată folosind metoda liniară de-a lungul duratei utile de

viaţă a activelor, după cum urmează:

Construcţii între 25 şi 50 ani

Instalaţii tehnice şi maşini între 3 şi 40

Mijloace de transport 5 ani

Alte instalaţii, utilaje şi mobilier între 3 şi 30 ani.

Nu sunt supuse amortizării terenurile, pentru că se crede că au o durată de viaţă neclară.

Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt identificate în momentul în care

societatea are o obligaţie legală sau implicită rezultată din evenimente trecute, care pentru

decontarea obligaţiei este necesară o ieşire de resurse care încorporează beneficii

economice şi când poate fi facută o estimare credibilă în ceea ce priveşte valoarea

obligaţiei.

La 31 decembrie 2010, societatea nu a înregistrat provizioane pentru riscuri şi

cheltuieli.

Datorii comerciale

37

Datoriile comerciale cu scadenţe în mai puţin de 12 luni sunt înregistrate la valoarea

nominală, care aproximează valoarea echitabilă a sumelor ce urmează a fi plătite pentru

bunurile sau serviciile primate.

Sunt adăugate la profitul contabil în momentul calculării profitului impozabil,

provizioanele nedeductibile, iar cele deductibile nu sunt impozitate decât până la anularea

lor, moment în care devin nedeductibile, astfel încât profitul impozabil şi, implicit,

impozitul pe profit înregistrează o creştere. Apoi formarea provizioane afectează

rezultatele financiare ale întreprinderii doar prin eventualitatea amânării la plată a unei

părţi din impozitul pe profit, cu efecte avantajoase asupra trezoreriei, în acest mod

generându-se resurse financiare aflate la dispoziţia întreprinderii pe durata existenţei

provizionului respectiv. Pentru a ilustra afirmaţiile de mai sus, am considerat veniturile şi

cheltuielile Antibiotice S.A. şi am preuspus că valoarea deductibilă a cheltuielilor cu

provizioane este de 1500000 lei.

Tabel nr.3. Incidenţa provizioanelor asupra fluxurilor nete de exploatare,

Antibiotice S.A., în anul 2009.

- lei -

Momentul constituirii

provizionului

Momentul anulării provizionului

Nu se constituie

provizioane

Se constituie

provizioane

Nu se constituie

provizioane

Se constituie

provizioane

Venituri (mai puţin

cele din

provizioane)

219809361 219809361 219809361 219809361

Venituri din

provizioane1500000

Cheltuieli (mai

puţin cele din

provizioane)

204161833 204161833 204161833 204161833

Cheltuieli cu

provizioane

(deductibile)

1500000

38

Profit brut 15647528 14147528 15647528 17147528

Impozit pe profit

(cotă 16%)2503604.48 2263604.48 2503604.48 2743604.48

Profit net 13143923.52 11883923.52 13143923.52 14403923.52

Fluxuri nete de

exploatare13143923.52 13383923.52 13143923.52 12903923.52

Impozit pe profit

plătit în situaţia

constituirii de

provizioane

5007208.96

Impozit pe profit în

situaţia

neconstituirii de

provizioane

5007208.96

Economia de

impozit în

momentul

constituirii

provizionului

240000

Plusul de impozit

în momentul

anulării

provizionului

240000

(Sursa: prelucrare după Lazăr Sebastian, Incidenţa bugetelor publice asupra gestiunii

financiare a întreprinderii, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, 2009, p. 203)

După calculele efectuate, se observă că în ambele ipoteze, de înfiinţare sau

neconstituire de provizioane, valoarea impozitului pe profit plătit este aceeaşi, ceea ce

arată că economia de impozit generată de provizioane are caracter temporar, până la

anularea acestora. În cazul constituirii de provizioane, Antibiotice S.A. ar plăti un impozit

de 5007208.96 lei, 2263604.48 lei la constituire şi 2743604.48 lei la anulare. În situaţia

39

adversă, impozitul pe profit ar fi acelaşi, dar plata este de 2503604.48 lei la constituire şi

2503604.48 lei la anulare. Prin urmare, avantajul pentru întreprindere constă în

beneficierea de resurse suplimetare temporare, de 240000 lei (2503604.48 lei -

2263604.48 lei), care pot fi utilizate în investiţii care ar putea aduce resurse financiare

superioare plusului de impozit în momentul anulării provizioanelor (240000 lei).

Surplusul pentru întreprindere la momentul constituirii provizioanelor cu caracter

deductibil este23:

S = TPconstituite – TPanulate , unde

T este cota de impozitare a profitului;

Pconstituite – provizioane deductibile constituite;

Panulate - provizioane deductibile anulate;

r – rata de actualizare (rata de randament în funcţie de n, rata dobânzii fără risc);

n – perioada de existenţă a provizioanelor.

După cum se observă din formulă, avantajul financiar pentru întreprindere este cu

atât mai semnificativ cu cât cota de impozitare a profitului este mai ridicată, iar perioada

de existenţă a provizioanelor este mai îndelungată.

Ca rezultat putem spune că efectele fiscale pozitive ale constituirii de provizioane,

la fel ca în cazul amortizării, constă în valoarea timp a banilor. Această valoare este

prezentă în economiile fiscale generate şi este mai mare decât cea din viitor. Beneficiind

de această posibilitate, întreprinderile îşi reduc sarcina fiscală prezentă, pentru a plăti un

impozit pe profit mai mare în viitor.

În mod evident, un alt element care afectează deciziile de investiţii ale

întreprinderii este reprezentat de cota de impozitare a profitului, ea fiind de 16 % în

România. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât profitabilitatea întreprinderii este

influenţată într-o măsură mai mare, prin micşorarea profitului net. Însă, incidenţa cotei de

impozitare este strâns legată de baza de calcul a impunerii, care prin elementele de

23 Lazăr, Sebastian, Incidenţa bugetelor publice asupra gestiunii financiare a întreprinderii, Ed. Universității Alexandru Ioan Cuza, 2009, p. 201.

40

deductibilitate, poate determina ca la o cotă mai redusă, cuantumul impozitului pe profit

să nu fie mai mic.

Categoria diferită a microîntreprinderilor cu influenţa impozitului pe profit asupra

rezultatelor întreprinderilor prin eventualitatea alegerii între opţiunea pentru impozit pe

profit şi opţiunea pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor poate fi surprinsă,

iar cota de impozitare fiind de: 2% în anul 2008; 2,5% în anul 2009 şi 3% în anul 2010.

Raportarea la volumul impozitului pe profit, este un alt factor ce influenţează

rezultatele financiare ale întreprinderii, acesta fiind numit impozitul minim pe profit, ce a

fost introdus începând cu luna mai, anul 2009 şi fiind determinat în funcţie de veniturile

totale anuale înregistrate la sfârşitul anului anterior, după cum urmează:

Tabel nr. 4. Valoarea impozitului minim anual în funcţie de veniturile totale

anuale

Venituri totale anuale (lei) Impozit minim anual (lei)

0-52.000 2.200

52.001-215.000 4.300

215.001-430.000 6.500

430.001-4.300.000 8.600

4.300.001-

21.500.00011.000

21.500.001-

129.000.00022.000

Peste 129.000.001 43.000

Sursa: Codul Fiscal 2010 (legea 571/2003 actualizată),

disponibil la http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063374

Aşadar, atunci când impozitul pe profit calculat este mai mic decât suma

impozitului minim pentru tranşa de venituri totale corespunzătoare, prin aplicarea cotei

de 16%, sunt obligaţi la plata impozitului la nivelul acestei sume. Măsura acesta reflectă

asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii şi nu mai depinde în mod direct de

41

cuantumul acestora, decât după un anumit nivel al veniturilor totale anuale. În exerciţiul

financiar 2009, Antibiotice S.A. prezintă un nivel al veniturilor totale anuale de

221.309.361 lei şi o cifră de afaceri de 219.754.104 lei, prin urmare, nivelul impozitului

minim anual este de 43.000 lei, 3.730.721 lei reprezentând cuantumul impozitului pe

profit plătit efectiv.

O facilitate distinctă oferită prin legislaţia din România, cu repercusiuni asupra

deciziei de investiţii, este reprezentată de scutirea de impozit a profitului reinvestit:

profitul investit în producţia sau achiziţia de echipamente tehnologice, folosite în sensul

dobândirii de venituri impozabile, este ferit de impozit24. Însă, în cazul în care, ca urmare

a aplicării scutirii, impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, întreprinderea

v-a fi obligată la plata cuantumului acestuia. Pentru a ilustra incidenţa acestei facilităţi

fiscale, am considerat situaţia Antibiotice S.A. în 2009, presupunând că suma de

2.275.939 lei, repartizată pentru constituirea surselor proprii de finanţare ar fi fost

reinvestită:

Tabel nr.5. Impactul scutirii de impozit a profitului reinvestit

asupra rezultatului financiar în cazul Antibiotice S.A.

Situaţia reinvestirii profitului Situaţia nereinvestirii profitului

Profit brut 15.647.528 15.647.528

Profit impozabil 23.317.006 23.317.006

Reinvestirea profitului 2.275.939 0

Impozit pe profit 16%*(23317006-

2275939)=3.366.570,72

3.730.721

Economia de impozit 364.150,28 0

Profit net 12.280.957,28 11.916.807

Potrivit impactului scutirii de impozit a profitului investit asupra rezultatului

financiar, se constată că în cazul în care o parte din profit se reinvesteşte, rezultatul net

este mai ridicat. 24 Cod Fiscal 2010, disponibil la http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#a19e2

42

Astfel, cota de impozitare prin economiile fiscale generate intervine asupra

rezultatelor financiare ale întreprinderii. Prin urmare, cu cât cota de impozitare este mai

ridicată, cu atât reducerea de impozit este mai mare. Aşadar, nu întotdeauna reducerea

sau scutirea de la plata impozitului pe profit aduce efectele urmărite asupra agenţilor

economici, întrucât economiile de impozit scad sau dispar.

În industria farmaceutică, exigenţa specifică acestei ramuri solicită investiţii

continue în modernizarea fluxurilor de producţie, a laboratoarelor, a tehnologiilor şi a

proceselor de fabricaţie, în conformitate cu cerinţele de implementare şi menţinere a

standardelor de calitate.

Potrivit obiectivelor generale ale companiei, în anul 200825 Antibiotice S.A. a

investit 2,5 milioane euro în obiective foarte importante pentru dezvoltarea sa durabilă.

Cel mai important proiect de investiţii, cel destinat extinderii capacităţii de

fabricaţie a comprimatelor a început în 2008 prin lucrări de pregătire a locaţiei viitorului

flux. La finalizarea investiţiei, unitatea are o capacitate mărită de producţie, ceea ce

permite diversificarea portofoliului de comprimate al companiei.

În cadrul secţiei Capsule, pe fluxul de fabricaţie a penicilinelor a fos dată în

folosinţă o linie modernă de ambalare secundară. Investiţia în valoare de 290.000 de euro

(în 2008) a permis creşterea producţiei lunare şi implicit satisfacerea mai deplină a cererii

de pe piaţă.

Valoarea actualizată a acestei investiţii este în 2011 în valoare de 347.844 euro.

VAN=290.000*(1+6,25%)3=347.844

Un alt proiect de investiţii de aproximativ 250.000 de euro l-a reprezentat

realizarea unui spaţiu modern de depozitare a produselor farmaceutice. Reorganizarea şi

modernizarea depozitului de produse finite a determinat creşterea capacităţii sala de

stocare cu o treime.

Valoarea actualizată a acestei investiţii este în 2011 în valoare de 299.865 euro.

VAN=250.000*(1+6,25%)3=299.865

25 http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/raport_anual_2008_ro.pdf

43

Activitatea financiară a companiei s-a desfăşurat în condiţiile generate de criza

economico-financiară, atât naţională cât şi internaţională, consecinţele acestei crize

punându-şi mai pregnant amprenta asupra rezultatelor societăţii în semestrul al doilea al

anului 2009.

Cifra de afaceri netă a anului încheiat a fost de 219,8 milioane lei din care 179,5

milioane lei vânzări pe piaţa internă (82%) şi 40,3 milioane lei (18%) vânzări pe pieţele

externe ceea ce în total reprezintă o creştere cu 2% comparativ cu valoarea de 215,8

milioane lei din anul 2008.

Veniturile totale ale exerciţiului, în valoare de 221,3 milioane lei, influenţate de

cheltuielile totale de 205,7 milioane lei, au condus la obţinerea unui profit brut de 15,6

milioane lei şi la înregistrarea unui profit net de 11,9 milioane lei, superior celui de 10,6

milioane lei obţinut în anul 2008.

Profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit a fost repartizat

conform prevederilor astfel: rezerve legale în valoare de 77456 lei şi reîntregirea activului

net în valoare de 4.880.763 lei.

Această operaţiune26 a fost efectuată ca urmare a faptului că activul net contabil la

31 decembrie 2009 s-a diminuat cu suma de 4.880.763 lei comparativ cu valoarea

înregistrată la 31 decembrie 2008. Această diminuare se datorează înregistrării în

contabilitate a unui provizion de natura impozitului amânat în valoare de 12.708.241 lei

ca urmare a modificării aduse articolului 22 din Codul fiscal prin intrarea în vigoare a

OUG 34/2009.

În 2010 profitul aferent exerciţiului27 a fost repartizat după cum urmează:

Tabel nr. 6 Repartizarea profitului, Antibiotice S.A., în anul 2010

Destinaţia Suma

Profit de repartizat: 12.539.100

- rezerva legală 923.61426 http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/raport%20anual%202009%20.pdf

27 http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/Repartizarea%20Profitului(1).pdf

44

- surse proprii de finanţare şi alte repartizări din profit,

prevăzute de lege

2.580.448

- dividende din care:

- dividende cuvenite Acţionarului majoritar

- dividende cuvenite altor persoane juridice şi

persoane fizice

9.035.038

4.790.131

4.244.907

Rezultat reportat reprezentând dividende

Repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit s-a

efectuat conform prevederilor OG 64/2001 aprobată cu modificări prin Legea 769/2001 şi

OG 61/2004 şi OG 55/2010.

Un obiectiv important cu privire la investiţii îl reprezintă “Achiziţia de instalaţii şi

echipamente tehnologice pentru creare capacitate de producţie antibiotice

nonpenicilinice, pulberi sterile, injectabile, divizate în flacoane” obiectiv în valoare de 53

milioane lei cu derulare pe doi ani.

Intrarea pe piaţa din România, a firmei Antibiotice SA cu produse din clasa

oncologie începând cu luna mai 2011, va aduce în perioada rămasă până la sfârşitul

anului o economie de peste 6 milioane lei la buget ca urmare a practicării unor preţuri

mai mici comparativ cu preţurile actuale ale pieţei.

Atât în acest an cât şi pentru anii următori ne-am planificat abordarea şi a altor

clase de medicamente care prin punerea în piaţă vor aduce economii la bugetul

Ministerului Sănătăţii cât şi plata unor taxe şi impozite suplimentare la bugetul statului şi

nu în ultimul rând consolidarea locurilor de muncă pentru cei 1.450 de salariaţi ai firmei

Pentru punerea în aplicare a proiectelor noastre am prevăzut în Bugetul de

Venituri şi Cheltuieli a anului 2011 o valoare a investiţiilor de 31,6 milioane lei.

45

CONCLUZII

Dezvoltarea şi apariţia impozitului pe profit în ţara noastră accentuează un cadru

legislativ incoerent şi nedecis, în special până în anul 2004, cauză ce a dus la unele efecte

negative asupra activităţii economice. Alegerea cotei unice în 2005 a dus în cele din urmă

la stabilizarea economiei de piaţă în România. Cota unică este relativ redusă în prezent

46

faţă de alte state ale Uniunii Europene şi în particular, faţă de unele dintre statele foste

comuniste, precum Cehia, Polonia şi Slovacia.

Impozitul pe profit demonstrează o influenţă activă atât asupra formării

veniturilor publice, cât şi activităţilor economico-sociale care generează profit. Printre

funcţiile sale se enumeră: funcţia de sprijin a politicii de stabilizare, rolul de stimulent al

activităţilor economice ale agenţilor economici producători de profit: scăderea sarcinii

fiscale sau acordarea de facilităţi au impact major atât asupra structurii capitalurilor, şi

deciziei de investiţie. Însă, la nivelul acesteia, consecinţele manifestate sunt subordonate

intereselor macroeconomice ale politicilor statului.

Reducerea gradului de fiscalitate ar fi o măsură binevenită, în contextul economic

al crizei mondiale, pentru că disponibilităţile monetare ar rămâne la agentul economic,

acesta putând demara o investiţie sau acoperindu-şi costurile unei restructurări a afacerii,

dar acest lucru ar produce efecte pe termen lung asupra activităţii economice.

În cazurile practice în care întreprinderile se finanţează atât prin împrumuturi, cât

şi prin surse proprii, impactul impozitării profitului este reliefat de caracterul deductibil al

cheltuielilor cu dobânzile, dar şi al altor costuri generate de apelarea la această sursă

externă de finanţare, care duc la obţinerea unei economii de impozit, datorită reducerii

profitului impozabil cu valoarea acestora.

Aşadar modelul Modigliani-Miller în acest sens, a reuşit să pună în lumină

avantajele fiscale pe care o societate le poate obţine prin apelul la capitaluri împrumutate,

determinate de deducerea cheltuielilor legate de datorii din beneficiul impozabil. Pe de

altă parte, această economie de impozit este compensată de pierderea de profit.

Analizând modelul, s-a ajuns la concluzia că politica adoptată în privinţa

fiscalităţii prin impozitul pe profit poate determina o întreprindere să încline spre

adoptarea unei politici de îndatorare, în detrimentul finanţării prin fonduri proprii,

schimbându-şi în acest fel structura financiară. Modul de calcul a impozitului pe profit

are ca şi consecinţă subvenţionarea folosirii împrumutului, cu rezultat asupra creşterii

efectului de levier financiar, care conduce la creşterea valorii integrale a firmei

Prelevarea obligatorie către bugetul de stat sub forma impozitului pe profit

reflectă asupra proporţiei de dezvoltare viitoare a întreprinderii şi, prin aceasta, asupra

47

valorii sale. Un nivel înalt al impozitării profitului, formă a unei fiscalităţi prea mari la

nivelul întreprinderii, determină o reducere a venitului disponibil, antrenând micşorarea

investiţiilor, producţiei, cifrei de afaceri şi valorii întreprinderii. Pentru a ilustra aceste

aspecte, am considerat, în primul rând, impactul impozitării profitului asupra valorii de

piaţă. Conform aceluiaşi model menţionat mai sus, valoarea întreprinderii îndatorate este

mai mare faţă de cea a întreprinderii fără datorii, cu valoarea actualizată a economiilor de

impozit pe dobândă.

Incidenţa impozitului pe profit se manifestă de asemenea, şi asupra puterii

concurenţiale pe piaţă, asupra deciziei de investiţie, ca expresii indirecte ale valorii

întreprinderii. O fiscalitate exagerată prin deciziile de politică financiară a statului

restrânge posibilităţile de creştere economică a întreprinderii. Astfel, impozitul pe profit

trebuie utilizat în calitatea sa de pârghie financiară, asigurând concomitent o constrângere

fiscală acceptabilă, în acest mod stimulând investiţiile.

În urma analizei efectuate pe o perioadă de trei exerciţii financiare consecutive în

cazul S.C. Antibiotice S.A., pentru care potrivit legislaţiei în vigoare, cheltuielile cu

dobânzile sunt absolut deductibile, am concluzionat că profitul impozabil în ipoteza

absenţei deducerii dobânzilor este mai ridicată faţă de situaţia opusă, în toţi cei trei ani

analizaţi. Aşadar, valoarea absolută a impozitului pe profit este mai mare în lipsa

deductibilităţii dobânzilor. Justificarea se află în economiile fiscale obţinute de

întreprindere ca urmare a deducerii dobânzilor, care rămân la dispoziţia întreprinderii,

intensificând profitul net. Însă, economia de impozit este compensată de pierderea de

profit, care înregistrează o scădere odată cu creşterea cheltuielilor cu dobânzile, deci a

ratei îndatorării întreprinderii în perioada supusă analizei.

Distribuirea rezultatului financiar net este de asemenea afectată de impozitarea

profitului. Spre exemplu, pentru anul 2009, societatea Antibiotice S.A. a aprobat

reinvestirea dividendelor, în scopul beneficierii de facilitatea scutirii de la plată a

impozitului pe dividende.

Incidenţa cotei de impozitare a profitului asupra rezultatelor financiare ale

întreprinderii este strâns legată de baza de calcul a impunerii, care prin elementele de

deductibilitate, poate determina ca la o cotă mai redusă, cuantumul impozitului pe profit

48

să nu fie mai scăzut. Totuşi, impactul individual al acesteia se manifestă prin diminuarea

profitului net, odată cu creşterea cotei de impozitare, compensat într-o anumită măsură de

economiile fiscale generate de caracterul deductibil al unor cheltuieli.

În concluzie, impozitul pe profit este cel mai caracteristic venit bugetar pentru

agentul economic, acesta profesând influenţe revelatoare asupra investiţiilor, trezoreriei şi

rezultatelor financiare ale acesteia, cât şi asupra structurii financiare şi valorii

întreprinderii. Politica fiscală trebuie să fie coordonată, coerentă şi stabilită astfel încât să

se realizeze un echilibru între funcţia impozitului pe profit de instrument de alimentare cu

venituri a bugetului de stat şi respectiv, impactul său asupra activităţii întreprinderii.

BIBLIOGRAFIE

A. Cărţi

1. Berceanu Dorel, Decizii financiare ale firmei, Editura Craiova, 2006

49

2. Bistriceanu Gheorghe, D., Popescu Gheorghe, H. – Bugetul de stat al României,

Editura Universitară, Bucureşti, 2007

3. Brezeanu Petre, Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piaţă,

Editura Fundaţia „ România de Mâine” Bucureşti, 1999

4. Brezeanu Petre, Managementul deciziilor de investiţii, Editura Universităţii

Româno-Britanice, Bucureşti, 2005

5. Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs,

Bucureşti, 1998

6. DIACONU, Mihaela – Decizia financiară privind investiţiile întreprinderii sub

impactul politicilor bugetare, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza 2007

7. Lazăr Sebastian – Incidenţa bugetelor publice asupra gestiunii financiare a

întreprinderii, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2009

8. Niculescu Maria, Dimitriu Maria ş.a. – Gestiunea şi analiza financiară, Editura

Economică, 2002

9. Onofrei Mihaela, - Management financiar, Editura C.H.Beck, 2006

10. Săcui Violeta– Decizii de selecţie şi finanţare a investiţiilor întreprinderii, Editura

Eurobit, TIMIŞOARA, 2002

11. Sichigea Nicolae, Dracea Marin, Berceanu Dan, Gestiunea financiară a

întreprinderii, Editura Universitaria, Craiova, 2006

12. Văcărel Iulian. – Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1994

***

50

1. Cod Fiscal, disponibil la:

http://www.fiscalitatenet.ro/titlul-ii-impozitul-pe-profit-din-codul-fiscal2011/impozitul-

pe-profit-cap-v-codul-fiscal-2011-codul-fiscal-actualizat

2. Codul Fiscal 2010, legea 571/2003 actualizată, disponibil la

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#_Toc244063374

3. Notele explicative la situaţiile financiare 2008, disponibile la

http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/Note_explicative%281%29.pdf

2. Cod Fiscal al României, 2010, disponibil la

http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_Fiscal_norme.2010.htm#a19e2

6. Legea nr 12/1991 privind impozitul pe profit, publicată în Monitorul Oficial al

României

***

1. http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/raport_anual_2008_ro.pdf

2. http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/raport%20anual%202009%20.pdf

3. http://www.antibiotice.ro/~antibiotice/UserFiles/Repartizarea%20Profitului(1).pdf

ANEXE

51

Bilanţul financiar al S.C. Antibiotice S.A. se prezintă astfel : lei

A. Active Imobilizate2008 2009 2010

I. Imobilizări necorporale1.716.786

1.809.414

1.989.252

Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi și valori similar

545.382

473.026

662.103

Avansuri și imobilizări necorporale în curs 1.171.404

1.336.388

1.327.149

II. Imobilizări corporale 163.556.872

156.831.681

166.413.201

Terenuri și construcţii 139.218.185

137.015.431

143.733.624

Instalaţii tehnice și mașini 19.989.326

14.695.138

20.028.204

Alte instalaţii, utilaje și mobilier 912.282

708.974

811.204

Avansuri și imobilizări corporale în curs 3.437.079

4.412.138

1.840.169

III. Imobilizări financiare 80.954

81.059

81.421

Titluri sub formă de interese de participare 60.000

60.000

60.000

Titluri deţinute ca imobilizări 640 640 140

Alte creanţe 20.314

20.419

21.181

Active imobilizate – Total 165.354.612

158.722.154

168.483.874

B. Active circulante

I. Stocuri 35.954.431

34.148.030

40.407.875

Materii prime și materiale consumabile 1.511.753

10.409.543

13.152.374

Producţia în curs de execuţie 959.946

938.895

1.209.603

Produse finite și mărfuri 23.316.013

22.639.256

25.831.908

Avansuri pentru cumpărări de stocuri 165.719

160.336

213.990

52

II. Creanţe 124.449.445

179.772.285

179.809.223

Creanţe comerciale 123.574.633

179.145.935

177.364.680

Alte creanţe 874.812

626.350

2.444.543

III. Casa și conturi la bănci 42.121.119

3.576.127

3.723.380

Active circulante - Total 202.524.995

217.496.442

223.940.478

C. Cheltuieli în avans 307.795

481.812

327.246

D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an

111.375.824

114.219.143

110.652.469

Sume datorate instituţiile de credit 70.534.318

74.745.728

69.301.605

Avansuri încasate în contul comenzilor 200.343

7.028 73.177

Datorii comerciale 30.660.795

28.925.677

29.771.888

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și alte datorii pentru asigurările sociale

9.329.157

9.859.122

10.133.536

E. Active circulante, respectiv obligaţii curente nete

91.456.966

103.759.111

113.615.255

F. Total active minus obligaţii curente 256.811.578

262.481.265

289.099.129

G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

1.452.827

33.137

0

Sume datorate instituţiilor de credit 871.763

- -

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și alte datorii pentru

asigurările sociale

581.064

33.137

0

H. Provizioane pentru riscuri și cheltuieli 1.000.000

14.008.241

13.904.637

I. Venituri în avans, din care: 7.453.778

6.415.677

5.582.048

Subvenţii pentru investiţii 7.453.778

6.415.677

5.582.048

Venituri înregistrate în avans 0 - -

J. Capital și rezerve

53

I. Capital, din care:

Capital subscris vărsat 45.489.729

45.489.729

47.765.668

II. Rezerve din reevaluare Sold creditor/Sold debitor 102.639.441

95.396.469

103.382.910

III. Rezerve 90.936.764

91.294.309

99.869.886

Rezerve legale 9.020.490

9.097.946

10.021.560

Alte rezerve 81.512.220

81.773.848

89.341.613

IV. Rezultat reportat Sold creditor/Sold debitor 2.064.785

1.995.648

21.506

V. Rezultatul exerciţiului sold creditor 10.572.756

11.916.807

12.593.100

Repartizarea profitului 668.932

77.456

923.614

Total capitaluri proprii 246.904.973

242.024.210

262.612.444

Total capitaluri

246.904.973

242.024.210

262.612.444

54