Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

7
Master: Managementul Serviciilor Sociale An:2013 Impactul exemplelor negative din familie asupra personalitatii copilului Introducere Prezenta cercetare doreşte să releveze care este impactul obiceiurilor nocive din cadrul familial asupra copiilor, dezvoltării personalităţii şi comportament. Dezvoltarea personalităţii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe de factori determinanţi , care se afla intr-o relaţie de interdependenta si care, in proporţii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalităţii. Cele trei grupe mari de factori sunt :ereditatea,mediul si educaţia. In actul de educare a copilului, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece in ordinea fireasca a lucrurilor, educaţia începe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme ca "in familia si pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume- omul de caracter".In familie, copilul isi face pregătirea pentru viaţa. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cat copilul este mai mic si scade pe măsura ce etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ale ontogenezei .Familia contribuie la satisfacerea trebuinţelor copilului inca din primii ani de viaţa, oferindu-i modele de comportament, de comunicare,contribuind pregnant la socializarea copilului, la dezvoltarea conştiinţei si a conduitelor morale. Relaţiile copilului cu familia sunt de durata, consistente,fundamentate pe legături afective care au la baza căldura căminului si înţelegerea. Familiile dezorganizate au o influenta haotica, fluctuanta. Familia are datoria de a facilita socializarea copilului si adaptarea acestuia la condiţiile impuse de societate, fiind prima colectivitate umana caracteristica omului si absolut necesara devenirii umane. 1

description

Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Transcript of Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Page 1: Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Master: Managementul Serviciilor SocialeAn:2013

Impactul exemplelor negative din familie asupra personalitatii copilului

Introducere

Prezenta cercetare doreşte să releveze care este impactul obiceiurilor nocive din cadrul familial asupra copiilor, dezvoltării personalităţii şi comportament. Dezvoltarea personalităţii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe de factori determinanţi , care se afla intr-o relaţie de interdependenta si care, in proporţii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalităţii.

Cele trei grupe mari de factori sunt :ereditatea,mediul si educaţia. In actul de educare a copilului, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece in ordinea fireasca a lucrurilor, educaţia începe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel sa afirme ca "in familia si pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume-omul de caracter".In familie, copilul isi face pregătirea pentru viaţa. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cat copilul este mai mic si scade pe măsura ce etapele de creştere înaintează pe treptele superioare ale ontogenezei .Familia contribuie la satisfacerea trebuinţelor copilului inca din primii ani de viaţa, oferindu-i modele de comportament, de comunicare,contribuind pregnant la socializarea copilului, la dezvoltarea conştiinţei si a conduitelor morale. Relaţiile copilului cu familia sunt de durata, consistente,fundamentate pe legături afective care au la baza căldura căminului si înţelegerea.

             Familiile dezorganizate au o influenta haotica, fluctuanta. Familia are datoria de a facilita socializarea copilului si adaptarea acestuia la condiţiile impuse de societate, fiind prima colectivitate umana caracteristica omului si absolut necesara devenirii umane.

             Ca mediu social ,familia reprezintă locul in care copilul este îngrijit, educat,educaţia in familie precedând-o pe cea instituţionala. Copilul, in primii ani de viaţa este dependent de parinti, iar aceştia nu trebuie sa fie preocupaţi doar de latura fizica a îngrijirii lui,ci sa aibă in vedere educaţia psiho-sociala, corelând posibilităţile fizice cu cele psihice. Educaţia in familie pune bazele dezvoltării psihice a copilului, iar educaţia sa la nivel psihic trebuie sa urmărească pas cu pas evoluţia fizica,urmărindu-se concomitent educaţia intelectuala, morala in scopul formarii caracterului. Cel mai important rol in evoluţia psihica a copilului il au exemplele pozitive din familie, deoarece la aceasta vârsta,rolul exemplului este foarte important;

Scopul şi obiectivele

Scopul acestei cercetări este de a evalua percepţia populaţiei referitor la care este impactul exemplelor negative din familie asupra formării personalităţii copilului.

Obiectivele de bază sunt:

1

Page 2: Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Master: Managementul Serviciilor SocialeAn:2013

- Să se identifice care sunt cele mai majore exemple negative care sunt într-o familie ce pot influenţa personalitatea copilului;

- Să se determine care este nivelul de percepere a cetăţenilor vis a vis de faptul că unele exemple negative de”,mică” importanţă pentru părinţi sunt de importanţă majoră pentru copiii, şi personalitatea acestora.

- Să se identifice faptul că copiii care au avut parte în copilărie de exemple negative au tendinţa ca pe viitor să aibă aceleaşi deprinderi;

Metodologia aplicată

În cadrul acestei cercetări, chestionarul a fost aplicat pe o platformă online şi îndeplinit de către beneficiari.

Eşantionul şi colectarea datelor

În cadrul cercetării au participat 97 de respondenţi, iar chestionarul a fost colectat pe parcursul unei săptămâni.

Structura Chestionarului

Chestionarul a cuprins întrebări închise. Acestea ulterior au fost cuantificate şi interpretate statistic. Chestionarul a fost elaborat în limba romana, şi a fost cuprins din 11 întrebări.

Analiza Datelor

Interpretarea datelor a fost efectuată prin platforma online unde a fost amplasat şi chestionarul de altfel.

În cadrul cercetării au participat persoane cu vârste diferite, 48.5% din respondenţi erau cu vîrsta cuprinsă între 20 – 25 ani, 30% între 25 – 35, şi doar 2% peste 45 de ani.

2

Page 3: Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Master: Managementul Serviciilor SocialeAn:2013

Cît priveşte genul acestora, 76% erau de gen feminin, iar 34% masculin.

De altfel , 70% din respondenţi aveau mediul de trai urban, iar restul rural.

Este necesar de menţionat că 40% dintre persoanele chestionate erau căsătorite, 21% într-o relaţie şi 5 % divorţaţi.

La întrebarea care dintre următoarele le consideraţi că sunt exemple negative, 24% au bifat violenţa, după care cu 21% alcoolul şi drogurile(21%), iar 15% au menţionat divorţul ca exemplu negativ.

3

Page 4: Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Master: Managementul Serviciilor SocialeAn:2013

La întrebarea de ce exemple negative aţi avut parte în copilăria Dvs., 26% au afirmat că a fost alcoolul, 23% fumatul, 10% divorţul, etc. De altfel întrebaţi dacă personalitatea unui copil poate fi influenţat de viciile/exemplele

negative sus menţionate, 88% au răspuns că da, iar 6% nu sunt siguri de acest lucru.

Cu o întrebare „de încercare” , Dacă Dvs., aţi încercat cel puţin o dată să.., 48% fumeze, 28% să facă exces de alcool, 12% să aplice violenţa fizică, psihică etc.

77% din respondenţi au confirmat faptul că divorţul poate afecta personalitatea unui copil, pe cînd 20% au

menţionat că depinde cu cine creşte copilul.

La întrebarea care din grupurile de persoane influenţează cel mai mult asupra formării personalităţii copilului, 37% au menţionat că aceasta este familia, 29% cercul de prieteni, iar 26% au menţionat şcoala.

4

Page 5: Impactul Exemplelor Negative Din Familie Asupra Personalitatii Copilului

Master: Managementul Serviciilor SocialeAn:2013

O întrebare nu mai puţin importantă din cadrul cercetării a fost cea „Dacă Dvs., aţi avut parte de exemple negative în familia Dvs” unde 51% au zis că Nu, 25% Da, iar 15% au menţionat că cred că în interiorul lor zace amprentele exemplelor negative din familia respectivă.

La întrebarea dacă ai putea menţiona că personalitatea Dvs. a fost influenţată de ceva, aceea ar fi fost 46% exemplele bune pe care le-am avut în familia mea, 22% dorinţa de a demonstra familiei mele că pot mai mult şi 32% au afirmat că au fost problemele pe care i-au întărit.

Ca concluzie , aş putea menţiona că personalitatea unui copil este influenţată indiferent dacă acesta demonstrează acest lucru sau nu. Sunt unele interpretări psihologice care ar putea afirma acst lucru sau infirma, însă nicidecum noi nu putem realiza obiectiv faptul că am fost influenţaţi sau nu.

Este cert faptul că persoanele care au afirmat că au avut parte în copilăria sa de exemple negative fie au încercat să devina mai buni prin a înlătura aceste exemple şi a deveni părinţi mai buni pentru copii aceştia, sau fie au aplicat într-un mod sau altul tipul de exemplu negativ atât asupra propriei persoane cât şi asupra altora.

5