Exploatarea personalitatii

55
WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z EXPLORAREA PERSONALITĂŢII A. CHESTIONARE ŞI INVENTARE DE PERSONALITATE Metodele standardizate utilizate în scopul cunoaşterii personalităţii sunt foarte numeroase şi diferă sub aspectul modului de construcţie şi al aspectelor vizate. Pornind tocmai de la aceste considerente o prezentare exhaustivă a acestor metode de investigare a personalităţii a fost dificil de realizat. Astfel, capitolul prezent a fost structurat pe două secţiuni: în prima secţiune “Chestionare şi inventare de personalitate” am prezentat câteva dintre cele mai cunoscute probe, având drept suport şi activitatea de seminar unde se va realiza aprofundarea lor. În secţiunea a doua “Metode şi tehnici proiective de investigare a personalităţii” prezentarea principalele probe de investigare se va face structurat pe criteriul de clasificare al acestora enunţat de Lindsey. Termenul de personalitate derivă din latinescul “persona”, care în antichitate desemna masca purtată de actori pentru interpretarea unui rol, sau din grecescul prosopon, care însemna “faţă”. În Evul Mediu, Boetius considera persoana ca fiind o substanţă individuală, de natură raţională sau inteligentă. C.Wolff definea personalitatea ca fiind “ceea ce conservă memoria sinelui, ceea ce îşi aminteşte de el ca fiind din totdeauna unul şi acelaşi”. Pentru V.Pavelcu, termenul de persoană indică un Eu, un subiect sau fiinţa umană conştientă de sine. R.B.Cattell vede personalitatea ca pe o construcţie factorială dinamică, exprimată în modalitatea răspunsurilor la situaţii. H.Eysenck, bazat pe analiza factorială, crede personalitatea desemnează algoritmul de îmbinare a indicatorilor energetici, intelectuali şi atitudinali la nivelul unui individ dat. Din cele puţine definiţii prezentate anterior dificultatea definirii cât mai complete a personalităţii ne apare certă. G.W.Allport, în 1931, găseşte 50 de definiţii pentru termenul de personalitate; el vede personalitatea ca fiind organizarea dinamică în interiorul individualităţilor a acelor sisteme psihologice care determină ajustarea lor unică la mediu. După părerea lui, personalitatea rezultă din intersecţia structurilor bazale, tipologice şi individuale, sub următoarele aspecte: personalitatea generală, personalitatea individuală şi personalitatea tipică. Teoriile privind trăsăturile personalităţii au influenţat poate cel mai mult instrumentele psihodiagnostice de măsurare. Acest tip de teorii operează cu o afirmaţie fundamentală, care la rândul ei se bazează şi este validată pe o certitudine empirică privind faptul că personalitatea poate fi definită ca o structură de trăsături, de moduri caracteristice de comportament, cunoaştere, reacţie, simţire. Tot pentru înţelegerea personalităţii, psihologii caută să o măsoare. Teoriile începutului de secol aveau o viziune ceva mai simplistă în sensul utilizării frecvente, în scop diferenţial, a unor liste de atribute, adjective, denumiri de comportamente. Abordările moderne dezvoltă posibilităţile oferite de analiza factorială în sensul încercării de a izola şi defini psihologic dimensiunile bazale în structura personalităţii şi, pe de altă parte de a depăşi o descriere a personalităţii prin factori bipolari relativ independenţi. Concepţia pe care autorul unui chestionar sau a unei probe proiective o are despre personalitate, despre trăsăturile care o definesc şi despre factorii care o determină influenţează în mare 157

description

Exploatarea personalitatii

Transcript of Exploatarea personalitatii

Page 1: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

EXPLORAREA PERSONALITĂŢII

A. CHESTIONARE ŞI INVENTARE DE PERSONALITATE

Metodele standardizate utilizate în scopul cunoaşterii personalităţii sunt foarte numeroase şi diferă sub aspectul modului de construcţie şi al aspectelor vizate. Pornind tocmai de la aceste considerente o prezentare exhaustivă a acestor metode de investigare a personalităţii a fost dificil de realizat. Astfel, capitolul prezent a fost structurat pe două secţiuni: în prima secţiune “Chestionare şi inventare de personalitate” am prezentat câteva dintre cele mai cunoscute probe, având drept suport şi activitatea de seminar unde se va realiza aprofundarea lor. În secţiunea a doua “Metode şi tehnici proiective de investigare a personalităţii” prezentarea principalele probe de investigare se va face structurat pe criteriul de clasificare al acestora enunţat de Lindsey.

Termenul de personalitate derivă din latinescul “persona”, care în antichitate desemna masca purtată de actori pentru interpretarea unui rol, sau din grecescul prosopon, care însemna “faţă”.

În Evul Mediu, Boetius considera persoana ca fiind o substanţă individuală, de natură raţională sau inteligentă.

C.Wolff definea personalitatea ca fiind “ceea ce conservă memoria sinelui, ceea ce îşi aminteşte de el ca fiind din totdeauna unul şi acelaşi”.

Pentru V.Pavelcu, termenul de persoană indică un Eu, un subiect sau fiinţa umană conştientă de sine.

R.B.Cattell vede personalitatea ca pe o construcţie factorială dinamică, exprimată în modalitatea răspunsurilor la situaţii.

H.Eysenck, bazat pe analiza factorială, crede că personalitatea desemnează algoritmul de îmbinare a indicatorilor

energetici, intelectuali şi atitudinali la nivelul unui individ dat.

Din cele puţine definiţii prezentate anterior dificultatea definirii cât mai complete a personalităţii ne apare certă. G.W.Allport, în 1931, găseşte 50 de definiţii pentru termenul de personalitate; el vede personalitatea ca fiind organizarea dinamică în interiorul individualităţilor a acelor sisteme psihologice care determină ajustarea lor unică la mediu. După părerea lui, personalitatea rezultă din intersecţia structurilor bazale, tipologice şi individuale, sub următoarele aspecte: personalitatea generală, personalitatea individuală şi personalitatea tipică.

Teoriile privind trăsăturile personalităţii au influenţat poate cel mai mult instrumentele psihodiagnostice de măsurare. Acest tip de teorii operează cu o afirmaţie fundamentală, care la rândul ei se bazează şi este validată pe o certitudine empirică privind faptul că personalitatea poate fi definită ca o structură de trăsături, de moduri caracteristice de comportament, cunoaştere, reacţie, simţire.

Tot pentru înţelegerea personalităţii, psihologii caută să o măsoare. Teoriile începutului de secol aveau o viziune ceva mai simplistă în sensul utilizării frecvente, în scop diferenţial, a unor liste de atribute, adjective, denumiri de comportamente. Abordările moderne dezvoltă posibilităţile oferite de analiza factorială în sensul încercării de a izola şi defini psihologic dimensiunile bazale în structura personalităţii şi, pe de altă parte de a depăşi o descriere a personalităţii prin factori bipolari relativ independenţi. Concepţia pe care autorul unui chestionar sau a unei probe proiective o are despre personalitate, despre trăsăturile care o definesc şi despre factorii care o determină influenţează în mare

157

Page 2: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

măsură conţinutul metodei. Conţinutul metodelor de explorare a personalităţii a fost mult influenţat de faptul că impulsul creării lor l-a dat practica psihiatrică. Scopul iniţial era de a realiza un instrument de examinare rapidă a unei largi populaţii, pentru a detecta persoanele cu tulburări ale personalităţii. Aşa se explică de ce multe chestionare de personalitate vizează descoperirea trăsăturilor psihice care pot provoca dificultăţi de adaptare la anumite condiţii de activitate.

Mulţi autori consideră că testele de personalitate reprezintă aportul cel mai important şi consistent al psihologiei moderne, deşi în cazul diagnosticării personalităţii conduita subiectului uman este supusă unor atitudini interne deformate, de apărare, care dau anumite caracteristici răspunsurilor. Se subliniază adeseori faptul că în cazul diagnosticării inteligenţei sau a aptitudinilor subiectul cooperează, raportat la diagnosticarea personalităţii unde acesta are tendinţa de mascare. În aceste condiţii, generate de atitudinile subiectului, se manifestă numeroase structurări de deformare a rezultatelor, dintre care cele mai frecvente apar:

Efectul de faţadă, care constă în tendinţa subiectului de a se plasa într-o lumină favorabilă; Efectul de reputaţie bună, care se caracterizează prin faptul că răspunsurile sunt toate la fel de bune la toţi itemii; Efectul de originalitate, deliberată, se caracterizează prin faptul că răspunsurile atrag ostentativ atenţia prin originalitate, care este exprimată chiar în dauna consecvenţelor subtile ce sunt implicate la structura sistemelor de întrebări-răspunsuri; Efectul de frondă (hallo good by), se caracterizează prin frecvenţa răspunsurilor negative, de frondă, obscure; Efectul de convenienţă, depistabil mai ales la subiecţii puberi din anumite medii de cultură care au o maturitate precoce, se manifestă prin structurarea acelor răspunsuri care se consideră că intră în vederile experimentatorului sau a unei autorităţi.

O problemă specială o constituie tendinţa generală a subiecţilor de a exagera sau minimiza rezultatele la chestionare, de aceea numeroase chestionare au scări speciale pentru detectarea acestei tendinţe.

Testele de diagnosticare a personalităţii se pot clasifica foarte greu, o împărţire mai frecventă se face în teste de personalitate analitice şi sintetice. Ele se exprimă formal în trei categorii:

1. Chestionare2. Teste obiective3. Teste proiective

Testele analitice cuprind mai ales itemi ce sondează caracteristici delimitate ale personalităţii, chestionarele fiind instrumentele cele mai specifice pentru aceste sondaje. Testele sintetice studiază structuri complexe ale personalităţii; testele obiective şi cele proiective constituie instrumentele cele mai reprezentative de sondare a personalităţii.

Chestionarele de personalitate pot fi împărţite în două mari categorii; în chestionare de personalitate care sondează o singură trăsătură, unifazice sau mai multe trăsături multifazice. Din punctul de vedere al obiectivelor psihologice chestionarele de personalitate pot fi clasificate în patru mari categorii reprezentative: 1) chestionare de adaptare, 2) chestionare de interese, 3) chestionare de atitudini, 4) chestionare de personalitate propriu-zise.

Bineînţeles o enumerare atât de sumară a metodelor de investigare a personalităţii nu poate omite observaţia, studiul biografic, analiza produselor activităţii, chestionarele. Acestea au o mare importanţă în psihodiagnoza personalităţii.

Vom analiza în paginile ce urmează particularităţile de construcţie ale câtorva dintre cele mai cunoscute metode de explorare a personalităţii precum şi teoria aferentă elaborării acestora.

CHESTIONARE ŞI INVENTARE DE PERSONALITATE

A.Binet poate fi evocat printre pionierii chestionarului ca metodă de cercetare în psihologie, el alcătuind un chestionar de sondare a caracteristicilor personalităţii. Dată fiind dezvoltarea sa mare şi influenţa ulterioară asupra dezvoltării chestionarelor de

158

Page 3: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

personalitate R.S.Woodworth este considerat ca primul reprezentant de seamă al diagnosticării caracteristicilor personalităţii, metoda sa fiind cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Inventarul Psihonevrotic al lui Woodworth sau Woodworth PDS. Chestionarele sunt denumite uneori şi metode de autodescriere self rating sau self report methods, deoarece dau informaţii asupra propriei conduite, a propriilor trăiri, care ar putea fi indicatoare pentru adaptare, utilizându-se şi denumirea de inventare de personalitate.

Woodworth a încercat standardizarea unui interviu psihiatric pentru al adapta pe testări cu mase largi de subiecţi. Chestionarul o dată alcătuit a fost aplicat în vederea validării pe unele grupe contrastante, adică pe subiecţi normali şi pe persoane diagnosticate în prealabil ca fiind psihonevrotice, selecţionându-se un număr de 116 itemi.

Inventarul Woodworth a constituit un model şi un punct de plecare pentru numeroase variante, el fiind adaptat pentru copii şi adolescenţi cea mai cunoscută adaptare fiind “Chestionarul Woodwroth - Mathews” (Woodworth-Matheus Personal Data Sheet).

Această variantă cuprinde 76 de itemi ce comportă un răspuns dihotomic de tipul “da” sau “nu”, majoritatea răspunsurilor de tip “da” fiind cele prin care subiectul îşi recunoaşte respectiva manifestare sau fapt psihic.

Exemple de itemi din chestionarul Woodworth-Mathews sunt prezentaţi în anexa 5.

Scalele chestionarului sunt:

Scala Număr de itemi Coeficient de ponderare Total 1. emotivitate simplă 282.tendinţe obsesive şi psihastenice 243. tendinţe schizoide 304. tendinţe paranoide 405.tendinţe depresive şi ipohondriace

26

6.tendinţe impulsive şi agresivitate 367. tendinţe spre instabilitate 528. tendinţe antisociale 52

Sistemul de cotare ponderează nota de la fiecare scală pentru a aduce la unitate interpretarea valorile până la 120 sunt considerate în limite normale, cele peste această valoare sunt interpretate ca tendinţe de a manifesta simptoamele scalei respective, iar valorile peste 240 indică tendinţe comportamentale din ce în ce mai accentuate.

Chestionarul este depăşit atât moral cât şi prin inconsistenţa studiilor de validare.

Forme mai recente ale acestor chestionare self-report sunt:

Indexul Cornell - Cornell index având ca scop evaluarea rapidă a unui număr mare de subiecţi privitor la unele tendinţe psiho-patologice.

Cornell lndex are itemii cu o transparenţă evidentă cu formulare directă; răspunsurile sunt de tipul Da sau Nu, afirmă sau neagă .un aspect patologic (în afara itemilor 20, 69, 82, 87 unde cheia este

inversată). Există un număr de 12 itemi speciali, denumiţi “stop”(stop-questions) al căror grad de semnificaţie patologică este major (ca de exemplu:

Aţi fost deja internat într-un spital psihiatric?

Aţi avut deja convulsii?Aţi fost arestat de mai mult de trei ori?Dacă în protocolul de răspuns este

marcat prin DA un astfel de item stop, el se constituie ca o indicaţie pentru continuarea interviului printr-un dialog anamnestic aprofundat. Itemii stop ai testului sunt: 32, 33, 55. 56, 57, 78, 79, 88, 90, 91, 93. Deşi reprezintă o îmbunătăţire considerabilă a probei, itemii stop nu echivalează cu o validare propriu-zisă a chestionarului şi nici nu-i îmbunătăţesc validitatea.

Conţinuturile itemilor testului se referă la: deficienţele de adaptare exprimate printr-o afectivitate dominată de temeri, frică,

159

Page 4: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

insuficienţă (itemii 2-19); reacţii afective patologice, mai ales depresie (itemii 20 - 26); nervozitate şi anxietate (itemii 27-33): simptome psihosomatice neurocirculatorii (itemii 34 - 38); reacţii patologice de spaimă (itemii 39 -46); simptome psihopatologice altele decât cele de mai sus (itemii 47 - 61); ipohondrie şi astenie (itemii 62 - 68); simptome psihosomatice gastrointestinale (itemii 69-79); sensibilitate şi excesivă neîncredere (itemii 80 - 85); tulburări psihopate (itemii 86 -101).

lnterpretarea testului, în funcţie de scopul utilizării, se poate realiza prin:

1 .considerarea subiecţilor care au depăşit un număr de 23 de itemi cu răspuns patologic ca având tulburări psihopatologice semnificative;

2. subiecţii care au depăşit un număr de 13 răspunsuri afirmative sunt consideraţi ca având tendinţe psihopatologice;

3. chiar dacă nota este inferioară lui 13, dar există cel puţin un răspuns afirmativ la un item stop, subiectul este îndrumat spre interviul anamnestic aprofundat.

Proba poate fi aplicată fie pe loturi largi de subiecţi pentru a decela pe cei cu o problematică psihiatrică, fie ca test secundar pentru nuanţarea situaţiei unui subiect care are o cotă ridicată la o scală de nevrotism a altui chestionar sau cu dificultăţi de adaptare profesională / maritală / şcolară.

Inventarul de adaptare Bell – serveşte la aprecierea adaptării faţă de anumite medii: familial, profesional etc. A fost alcătuit cu scopul de a depista studenţii care ar avea nevoie de o consultaţie psihologică sau psihiatrică.

Inventarul de personalitate Benreuter- este compus din 125 de întrebări şi măsoară patru aspecte:

• Tendinţe nevrotice notate cu codul B1-N;• Autosuficienţa notate cu codul B2-S;• Introversiunea-extraversiunea notate cu codul B3-I;• Dominarea-supunerea notate cu codul B4-D.

Normele sunt prezentate pe centile şi pe sexe pentru tineri şi pentru adulţi. Prezintă

corelaţii semnificative între tendinţele nevrotice şi introversiune-extraversiune.

INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE

MINNESOTA1

MMPI a fost elaborat în cadrul şcolii de medicină a Universităţii Minesota, în 1940, de către S.R. Hathaway şi J.C.McKinely. Pe baza experienţei clinice, autorii au selecţionat o multiplicitate de simptome concretizate în întrebări ce se referă la aspecte relativ variate, dar pe care clinicianul le abordează în mod obişnuit, cu ocazia interviului unei persoane a cărei conduită şi adaptare ridică anumite probleme. În chestionar sunt incluse afirmaţii referitoare la sănătate, simptome neurologice, adaptare familială, valori morale, atitudini; simptomatologia psihiatrică ocupă un loc important. MMPI –ul a fost destinat utilizării de către clinicieni experimentaţi şi specializaţi în aplicarea acestui test, totuşi există mai multe modalităţi de a utiliza scalele testului.

Studiile referitoare la MMPI sau axat pe validarea lui ca instrument de diagnosticare generală a anormalităţii psihice (cu cât este mai mare numărul şi mărimea devianţei la nivel scalar cu atât persoana este mai sever tulburată) iar late cercetări s-au axat pe validitatea diagnostică a diferitelor scale luate separat. Direcţia care s-a dovedit deosebit de fructuoasă pentru diagnoză este utilizarea MMPI prin aspectele configurale ale profilelor sau prin modelele de scoruri. Din 1951 autorii testului publică un Atlas pentru utilizarea MMPI, în care codifică numeric scalele şi furnizează profilele codificate şi anamnezele a 968 de subiecţi. O altă utilizare inedită şi extrem de semnificativă o reprezintă derivarea a numeroase alte probe din itemii lui.

Testul cuprinde nouă scale clinice şi patru scale de validare a profilelor şi integrează doar 366 din cei 550 de itemi posibili, conţinuturile itemilor acoperind o gamă diversă şi largă de probleme de 26 de tipuri. Testul este satisfăcător pentru vârste între 16-55 de ani.

Etalonarea s-a efectuat pe o populaţie de 700 de persoane şi 800 de pacienţi 1 Sursa : M.Minulescu, “Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică”, Ed.Garell Publishing House, Bucureşti, 1996

160

Page 5: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

psihiatrici, selecţionaţi datorită certitudinii cu care clinicienii îi putuseră încadra în cele 9 grupe nosologice.

Subiectul primeşte afirmaţiile scrise pe o foaie de hârtie sau sunt vizualizate pe ecranul monitorului şi le clasifică pe baza aprecierii sale în trei categorii: “adevărat”, “fals”, “nu pot să mă pronunţ”, dând răspunsul atât pentru examinările colective cât şi pentru cele individuale pe o foaie de răspuns.

Normele grupului de control sunt prezentate într-o scară T, cu media de 50 şi cu deviaţia standard de 10 puncte. Se consideră că orice cotă ce se depărtează de medie cu 2 deviaţii standard, deci cote mai mari de 70, sunt indicative ale prezenţei fenomenelor patologice. Semnificaţia cotelor scăzute, de la 30 în jos, este expresia unei dezadaptări sau a unei anumite atitudini faţă de examinare.

Voi prezenta în continuare o schiţă a conţinutului scărilor constitutive ale MMPI:

Semnificaţia scalelor de validare a profilelor

Sunt construite de autori 4 scale de validare “?”, “L”, “F”, “K”.

Primele trei sunt de obicei utilizate pentru o evaluare globală a înregistrărilor la probă; dacă scorurile trec de o valoare maxim admisă, înregistrările pot fi suspectate.

Aceste scări nu servesc la stabilirea validităţii probei în sensul psihometric, prin ele se determină atitudinea subiectului faţă de probă, sinceritatea lui, înţelegerea întrebărilor trăgându-se concluzii asupra încrederii ce trebuie acordate răspunsurilor la scările clinice.

Scala ? -“ nu pot să mă pronunţ”. Nota brută reprezintă numărul de întrebări la care subiectul răspunde “nu ştiu”. Scorul foarte ridicat mai mult de 10 omisiuni scade mult validitatea întregii examinări, moderat ridicat (conform normării în note T) semnifică o subevaluare a ansamblului profilului; unele indicaţii sunt oferite de analiza simptoamelor asupra cărora subiectul nu s-a putut pronunţa. Psihastenicii şi melancolicii (unii), obţin cote relativ ridicate.

Scala “L” – minciună. Cuprinde 15 afirmaţii referitoare la unele efete foarte răspândite, admise de normali aproape în unanimitate ca fiind adevărate. De exemplu

un subiect care caută să se prezinte într-o lumină favorabilă va declara false astfel de afirmaţii: “Nu spun întotdeauna adevărul”, “Rareori las pe mâine ceea ce trebuie să fac azi.” Se poate acorda o mică încredere completărilor efectuate de un subiect cu o cotă ridicată la scala L Cota L este însă adeseori ridicată la isterici şi la unii paranoici şi psihopaţi, care încearcă să apară într-o lumină favorabilă. Persoanele cu cota ridicată la scala L nu sunt totdeauna conştiente de falsificarea adevărului în răspunsurile date.

Scala “F” Are un total de 24 de itemi. Subiecţii sunt de acord cu majoritatea acestora. Nota brută medie se situează între 4 şi 10. Răspunsurile corespunzătoare scalei fiind relativ convenţionale, subiecţii neconvenţionali tind de asemenea să prezinte scoruri ridicate, între 10 şi 20. Un scor brut superior lui 20 indică fie că subiectul nu a înţeles testul (deşi proba trebuie administrată numai unor subiecţi cu un QI normal); fie că subiectul prezintă o anomalie mentală serioasă, iar în această situaţie nota F indică gradul de anormalitate al subiectului.

Scala “K” . A fost construită pentru a se putea corija o eventuală influenţă a atitudinii subiectului, dar poate evidenţia şi unele sirnptome patologice.

Deşi este legată de L şi F, explorează un alt tip de factori de distorsiune: subiecţii cu un scor K ridicat tind să adopte o atitudine defensivă faţă de obiceiurile lor psihologice de aceea tind să prezinte un profil “normalizat”. Subiecţii cu un scor scăzut au tendinţa opusă, spre autocritică şi admiterea unor simptome anormale chiar dacă importanţa reală a acestora este nesemnificativă. Rezultatele obţinute la scala K dau indicaţii pentru unele din scările clinice şi servesc la corecţia cotelor respective; astfel s-a constatat că în cazul ipohondriei şi a deviaţiilor psihopate, al psihasteniei, al schizofreniei şi hipomaniei curba are un platou când cota la K este ridicată. Nota K are şi o semnificaţie în sine: scorul ridicat este un prognostic bun pentru un bolnav mental, indicând capacitatea relativă a subiectului de a-şi rezolva propriile probleme.

Diferenţa F – K .Elimină posibilitatea existenţei unui “trucaj” deliberat a răspunsurilor. În mod normal diferenţa este

161

Page 6: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

cuprinsă între +11 şi -12 ( calculată pentru un lot de 690 normali, 100 bolnavi cu simptomatologie psihopatologică şi 200 bolnavi somatici, media calculată fiind -9 .

Gough consideră că o diferenţă cuprinsă între +4 si +7 ar trebui să trezească o uşoară îndoială, între +7 si +11 este suspectă, iar o diferenţă superioară sau egală cu +12 este în mod sigur legată de o falsificare în sens patologic.

Când diferenţa F - K indică o falsificare a răspunsurilor profilele au formă atipică, fie ca dinţii de fierăstrău”, fie “flotante”, iar notele T sunt superioare lui 70.

Semnificaţia scalelor clinice

Scala ipohondrie - HsO notă Hs ridicată indică faptul că

subiectul are tendinţa de a se plânge excesiv de boli fizice fără nici o bază organică. Ipohondricii identificaţi de această scală sunt diferiţi de ipohondricii cu manifestări somatice aceştia prezentând un lung istoric de exagerare a comentariilor asupra simptoamelor fizice, nu au încredere în medic, critică tratamentul care li se aplică şi aleargă din medic în medic.

Scara îi diferenţiază bine pe cei cu sindrom ipohondriac de cei care prezintă o boală fizică reală şi a căror notă nu este prea ridicată. De obicei Hs antrenează şi o oarecare ridicare concomitentă a depresiei, elementul esenţial al modelului D-Hs fiind însă Hs.

Scala depresie - DA fost validată pe un grup de

melancolici. Scara este foarte sensibilă: se ridică imediat ce în simptomatologie există o notă depresivă sau anxioasă, este egal sensibilă şi la efectele terapiei şi coboară rapid atunci când bolnavul se ameliorează clinic. Se ridică într-un mare număr de stări nevrotice sau psihotice. Detectează subiecţii deprimaţi, dar capabili să-şi ascundă simptoamele depresive, având idei active de sinucidere.

Scala isterie - HyA fost validată pe un grup de isterici de

conversie. Cuprinde de fapt două grupe de conţinuturi:

1. scală de temperament isteroid, caracterizând subiecţii cu atitudini sociale naive, care cer numai pentru ei afecţiune şi ajutorul anturajului şi prezintă reacţii infantile când pretenţiile nu le sunt satisfăcute;

2. scală de simptome de conversie.În populaţia normală, cele două tipuri

de probleme nu sunt intercorelate. La nivelul grupului clinic datele indică faptul că manifestările de conversie se dezvoltă de preferinţă pe un temperament isteroid. Autorii insistă pe lipsa de maturitate a istericului care face ca, deşi aparent o terapie sau persuasiune terapeutică să conducă spre atenuări temporare, să existe posibilitatea reapariţiei simptoamelor.

Scala de deviaţie psihopată - PdA fost validată pe un grup de subiecţi

spitalizaţi cu diagnosticul de “personalitate psihopată”.

Caracteristici principale fiind: absenţa răspunsurilor emoţionale profunde, neputinţa de a profita de experienţă, absenţa respectului pentru normele sociale.Astfel de subiecţi sunt de exemplu delincvenţi care comit delicte de tipul minciunii, furturilor, alcoolismului, toxicomaniei sau delicte sexuale. Ei se caracterizează în comportmentul lor antisocial prin:• recidivism (incapacitatea de a profita de

experienţa anterioară);• lipsa unei motivaţii a activităţii lor

delictuale;• neglijarea precauţiilor care să evite

descoperirea.Scala poate avea cote ridicate chiar

dacă subiectul n-a comis nici un delict. Scala Pd este mai mult o scală de caracter decât simptomatologică şi este greu de falsificat.

Scala masculinitate-feminitate MfScala a fost validată pe un grup de

homosexuali, alcătuiţi din cei din ultima categorie prezentată mai jos. Autorii probei grupează homosexualii în patru categorii:• homosexuali prin autopuniţie-masochistă;• homosexuali impulsivi;• homosexuali psihopaţi;• homosexuali adevăraţi, cu personalitate

feminină constituţională.Această scală este în corelaţie cu

inteligenţa, ceea ce nu înseamnă că o notă 162

Page 7: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

ridicată la inteligenţă este obligatoriu secundată de homosexualitate. Scala are o relativă valoare diagnostică pentru aspectele patologice.

Scala paranoia PaA fost validată pe un grup de bolnavi

paranoici, este o scală caracterială. Descrie manifestări care se referă la hipersensibilitate, la tendinţa spre suspiciune, idei de persecuţie sau de grandoare.” sunt posedat de spirite rele”, “mă simt urmărit.”, “Cred că am simţuri mai puternice decât ceilalţi oameni”- acestea sunt câteva dintre afirmaţiile apreciate de paranoici ca adevărate. Scala detectează tendinţe paranoide chiar şi la subiecţii care nu au ajuns încă la manifestări patologice.

Scala psihastenie PtEste o scala simptomatică, itemii

referindu-se la simptoamele fobice şi obsesionale, a fost validată pe un grup mic de subiecţi ce prezentau nevroză obsesională. O notă ridicată la această scală poate fi considerată ca un indice de anxietate. Cea mai mare parte a nevrozelor grave au o notă Pt ridicată.

Scala schizofrenie - ScA fost validată pe un grup eterogen de

schizofrenie cuprinzând demenţa precoce, diagnosticul de schizofrenie pseudo-nevrotică, de hebefreno-catatonie, precum şi schizofrenie paranoidă.

Autorii admit faptul că permite depistarea a 60% din schizofrenii. Unele schizofrenii paranoide apropiate de paranoia au un Sc coborât, dublat de scala Pa ridicată, la fel şi unii subiecţi pur schizoizi pot avea un Sc normal. Sunt numeroase cazurile în care scorul poate fi ridicat fără a fi vorba de o schizofrenie(de exemplu în anumite nevroze grave, sau la unii subiecţi cu o puternică introversie).

Adolescenţii au în mod obişnuit note cuprinse între 60 şi 70.

La schizofreni există o relaţie curbiliniară între gravitatea stării patologice şi notă, în sensul că la schizofrenii vechi, rezistenţi la insulino-terapie, nota tinde să coboare. Cu cât nota Sc este mai ridicată cu atât prognosticul este mai bun. Sc este strâns legată de Pt; dacă cele două note sunt ridicate

iar Pt este mult mai ridicată decât Sc atunci diagnosticul va fi probabil de nevroză.

Este indicat a fi prudenţi în interpretarea notelor ridicate la această scală.

Scala hipomanie - MaScala a fost validată pe un grup de

hipomaniaci. ltemii prin conţinut constituie 2 subscale:1. expansivitate 2. iritabilitate

Întrebările se referă la excitarea emoţională, hiperactivism şi la fuga de idei.

Un Ma ridicat însoţit de un Pd ridicat se întâlneşte la adolescenţi, dar are un prognostic mai favorabil decât o cotă peste medie la Pd sau la Pd+Pa.

Scala introversiei sociale - SiScala nu este o scală clinică în sens

strict, ea se poate aplica şi pe normali fiind construită prin discriminarea între un lot de studenţi care se angajează în puţine activităţi extracuriculare şi un lot cu caracteristici opuse. Scorurile ridicate indică tendinţa de o evita contactele sociale.

Criticile aduse chestionarului se referă la validitatea de construct a scalelor şi la valoarea răspunsurilor care depind de modul cum subiectul este capabil să-şi conştientizeze propriile sentimente, atitudini etc. MMPI prezintă o valoare diagnostică înaltă şi recunoscută pentru unele trăsături ca psihopatia sau isteria unde de regulă răspunsurile şi comportamentul subiectului sunt diametral opuse. Acest aspect poate fi determinat de faptul că în validarea scalelor nu s-a ţinut seama de conţinutul răspunsurilor ci de valoarea discriminativă între patologie şi normalitate. Ca orice scală validată prin metoda criteriului extern, au fost selecţionaţi acei itemi care experimental s-au evidenţiat ca semnificativi, deşi conţinutul lor nu pare totdeauna a avea o relaţie evidentă cu sindromul avut în vedere.

În 1989 apare forma a doua o M.M.P.I., ca urmare a activităţii unui Comitet de restandardizare a M.M.P.l numit în 1982. Astfel au fost modificaţi 82 dintre itemii originali şi s-au adăugat încă 154. Noua versiune are redistribuiţi itemii scalei F, conţine încă două scale noi de validare: VRIN - scală ce măsoară inconsistenţa

163

Page 8: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

răspunsurilor subiectului şi TRIN - scală destinată evaluării tendinţei subiectului de a aproba orice item. De asemenea, au fost incluse încă 5 scale clinice standard:• scala HEA evaluând preocupările pentru

sănătate;• scala TPA vizând tipul de personalitate A,

iritabil, nerăbdător, hiperactiv;• scala FAM care include problematica

tulburărilor sau abuzurilor intrafamiliale;• scala WRK care evaluează atitudini sau

comportamente ce pot interfera cu performanţa în muncă.

Manualul formei a doua este mai bogat în date psihometrice, date despre eşantioanele normative, date item-matrice ţi prezintă referinţe biografice complete. Operaţional profilele MMPI şi MMPI 2 bazate pe cele 10 respectiv, 15 scale clinice sunt interpretate ca şi când ar evalua trăsături. În acest sens, una dintre criticile care persistă şi în prezent este faptul că o astfel de utilizare cere un calcul al fidelităţii după intervale mai mari, de luni sau ani.

Consistenţa internă a fost calculat prin coeficientul Kuder-Richarson pentru ambele variante cu observaţia că loturile de subiecţi masculini şi feminini sunt mult mai mari pentru MMPI.

S-a realizat şi o analiză factorială asupra celor 13 scale separat pentru cele două loturi, masculin (1138 subiecţi) şi feminin (1462 subiecţi) care, în viziunea unor cercetători, ridică de asemenea probleme. Astfel, de exemplu, se reproşează manualului că nu realizează o încercare de a interpreta structura factorială confundată la nivelul factorilor II şi III, şi nici de a se explica emergenţa unor scale precum, pentru subiecţii masculini, este (D), paranoia (Pa) şi introversia socială (Si) care contribuie simultan pozitiv în componenta factorului l, şi negativ în componenţa factorului III. Pentru lotul feminin, ipohondria (Hs) şi depresia (D) apar atât pentru factorul II cât şi pentru factorul III, iar schizofrenia (Sc) contribuie substanţial la nivelul factorilor I şi II.

Astfel se consideră, că datele analizei factoriale demonstrează mai degrabă că cele 10 scale clinice măsoară un factor general, doi factori de grup şi poate un factor specific, masculinitatea - feminitatea.

Toate aceste aspecte menţionate sprijină în continuare rezerva faţă de

validitatea de construct a profilelor MMPI în ambele variante.

CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI - 16 PF

Pentru Cattell2 personalitatea are un sens diagnostic şi diferenţial, este ceea ce permite o predicţie asupra a ceea ce va face persoana într-o situaţie dată. În efortul său de a ajunge la o descriere cuprinzătoare a personalităţii, Cattell începe prin analiza denumirilor trăsăturilor de personalitate, proces realizat printr-un studiu de dicţionar. Teoria sa are un cadru clinic de referinţă pornind de la date strict ştiinţifice şi cercetarea empirică utilizează subiecţi cărora li se studiază extensiv comportamentul colectând o masă enormă de date prin chestionare, teste obiective, observaţii directe, cotări ale conduitei în situaţii reale de viaţă. Datele sunt prelucrate prin metoda analizei factoriale iar factorii obţinuţi, consideră autorul, sunt chiar trăsăturile personalităţii responsabile de variaţia comportamentului acestor subiecţi.

Pentru a evalua trăsăturile identificate prin analiza factorială Cattell construieşte şi publică în 1950 chestionarul 16 PF denumit “Chestionarul celor 16 factori ai personalităţii”. lnventarul porneşte de la cele 12 trăsături sursă definite prin analiza factorială iar itemii sunt selectaţi pe baza saturaţiei în factorii respectivi fără a se specifica felul în care au fost iniţial formulaţi sau aleşi. Multe dintre denumirile trăsăturilor sunt formulări speciale ale lui Cattell, el fiind dintre cei care au instaurat o rigoare în multitudinea de termeni pentru diferiţi factori ai personalităţii, pledând şi introducând în cele din urmă un cod universal denumit “lndex universal” care îi permite să înmagazineze coerent rezultatele diferitelor cercetări.

Formulările itemilor au două modele: unii includ întrebări legate de propriul comportament al subiectului, precum şi exprimarea unor opinii sau atitudini generale despre oameni; ceilalţi cer subiectului să aleagă între două posibile ocupaţii, activităţi recreative, tipuri de oameni, sau alternative 2 Cattell R.B., “Personality and motivation. Structure and measurement”, World Book Co, New York, 1957Minulescu M., “Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică”, Ed. Garell Publishing House, Bucureşti, 1996

164

Page 9: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

privind judecăţi de valoare. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi evaluării unui factor de abilitate rezolutivă. Completarea chestionarului nu necesită limită de timp acesta putând fi completat în 30-60 min.

Chestionarul are două forme paralele, a câte 187 itemi, putând fi utilizat cu ambele forme simultan în scopul unei mai mari fidelităţi a evaluărilor, sau cu o singură formă având în vedere că datele privind coeficienţii de fidelitate ale acestor forme pentru scalele chestionarului (de la .50 la .88), coeficienţii de omogenitate (de la .22 la la .74) şi de validitate (de la .32 la .86) îndreptăţesc o echivalare a scorurilor; sau realizat numeroase studii chiar şi pe populaţia românească pentru a reliefa validitatea empirică a chestionarului.

Factorii evaluaţi prin analiză factorială sunt constructe bipolare, iar testul evaluează prin date normative poziţia individului de-a lungul acestui continuum.

FACTORI PRIMARIFACTORUL A - Schizoitmie vs.

ciclotimiePolul exprimat prin cote standard joase

(de la 0 la 3) caracterizează un comportament prin aspecte precum schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozanţă, răceală şi indiferenţă, suspiciune, rigiditate. Polul opus, începând de la cota standard 7 spre 10, indică un comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun, amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalţi, blând, încrezător, adaptabil şi cald.

Caracteristice ciclotimului sunt uşurinţa cu care trăieşte, se emoţionează, interesul marcat pentru semeni şi fiinţe. Un grup format din persoane de tip ciclotimic este activ, mai puţin axat pe critică, cu indivizi mai generoşi în raporturile interpersonale. Persoanele de la polul pus sunt mai puţin conciliante, preferă lucrurile, cuvintele, viaţa solitară; sunt introspectivi, apar serioşi, preferă o camaraderie intelectuală. În acelaşi timp, sunt mai profunzi în aprecierea altora mai siguri într-o activitate care cere precizie.

FACTORUL B - Abilitate rezolutivă generală

Acest factor măsoară, din perspectiva teoriei lui Cattell, acel factor general denumit inteligenţă (vezi tema “Teorii ale inteligenţei”).Cotele standard scăzute la factorul B măsurat prin sarcini atât reale cât şi opţionale, indică o

slabă abilitate mentală care atrage după sine şi o moralitate inferioară, tendinţa de a abandona cu uşurinţă, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, de la 7 spre 10, indică inteligenţa vie, conştiinciozitatea şi perseverenţa în rezolvarea problemelor, tendinţa de a fi cultivat şi de a gândi în plan abstract, logic.

FACTORUL C- lnstabilitate emoţională vs. stabilitate emoţională.

Polul caracterizat prin instabilitate reprezintă în acest sens caracteristici ale unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivă, instabilitate; individul reacţionează la frustraţie într-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităti, abandonează uşor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat şi în accidente. La polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. lndividul este stabil, constant în interese, calm chiar flegmatic; realist, se adaptează faptelor; nu se manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecă în conflicte.

Persoana cu un eu slab tinde să fie cu uşurinţă contrariată de lucruri şi oameni, trăind un sentiment de insatisfacţie în familie, şcoală sau profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului. La acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de somn) sau temeri iraţionale şi comportamente obsesive. Dar, în multe cazuri de tulburări de personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale factorului C.

FACTORUL E - Supunere vs. dominanţă

Polul comportamentului supus, blând indică dependenţa dar şi naturaleţe şi bunăvoinţă; o persoană conformistă şi uşor de dominat. Polul opus, indică un comportament agresiv, combativ, încăpăţânat, sigur de sine, afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate afectată. Nonconformist, dar dornic să capteze atenţia.

Această dimensiune comportă o relativă diferenţiere în funcţie de sex: la femei se manifestă printr-o nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinţa de a atrage atenţia dar şi de echilibru social, care diferă de tendinţe mai agresive la bărbaţi. Ambelor sexe însă le este specific faptul că o dominanţă

165

Page 10: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

puternică poate conduce la voinţă obstinată şi chiar spre un comportament antisocial, rebel (unele date de cercetare indică faptul că dominanţa tinde să coreleze cu statutul social, fiind mai ridicată fa liderii recunoscuţi).

FACTORUL F - Expansivitate vs. nonexpansivitate

Factorul F este un constituent important al extraversiei -introversiei, ca factor secundar.

Polul nonexpansiv indică un comportament moderat, prudent, taciturn, introspectiv cu tendinţa spre deprimare şi reverie (nonexpansivii sunt în general crescuţi după norme mai severe şi tind spre un plus de moderaţie), ei apar visători, îşi rod unghiile. În general necomunicativ, mulţumit de sine, legat de valori personale, lent, reflectant. Polul opus, al expansivităţii, indică un comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viaţă; guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacţii; expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de optimism, dar şi cu aspiraţii rnai puţin exigente. Expansivitatea corelează cu preferinţa pentru aglomerări urbane dar şi cu poziţia în familie: cel mai în vârstă tinde spre nonexpansivitate, cel mai tânăr spre a fi şi cel mai expansiv.

FACTORUL G - Supraeu slab vs. forţa supraeului

La poIul unui supraeu slab, caracteristică pentru comportament este lipsa de toleranţă la frustrare; un individ schimbător, influenţabil, cu o emotivitate generalizată, oboseală nervoasă, inconstanţă şi nesiguranţă, care neglijează obligaţiile sociale şi un general dezinteres faţă de normele morale colective. Polul opus atrage după sine atitudini de conştiinciozitate, perseverenţă, responsabiliate personală; individul e ordonat, consecvent, atent la oamenii şi lucrurile din jur.

Factorul corespunde în viziunea lui Cattell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideraţia faţă de normele morale, tendinţa de a susţine eul şi a frâna impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emoţională măsurată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieţii.Acest pol indică reuşita în activităţi variate dar care impun perseverenţă, regularitate şi o bună organizare mentală, fiind în genere un

prognostic bun pentru succesul profesional, aptitudinea pentru rolurile de lider, popularitate; polul scăzut se asociază cu tendinţa spre disimulare, vagabondaj, distrugere şi încălcare a legii, spre accese de furie nestăpânite.

FACTORUL H - Threctia vs. parmiaPolul threctia (termenul de threctia vine

de ia englezescul threat, ameninţare indicând o corelaţie cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom faţă de ameninţare; opus termenului parmia, care indică predominanţă parasimpatică) indică un comportament dominat de tendinţa de repliere asupra propriei persoane; prudent, rezervat, distant, contemplativ, cu tendinţa de a apare acru şi rece, dezinteresat de sexul opus, moderat şi conştiincios dar cu interese limitate. Se caracterizează printr-o absenţă a interesului artistic sau afectiv, o tendinţă spre perceperea rapidă a pericolului.

Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană îndrăzneaţă, căreia îi place să întâlnească oameni, este activ, curajos, cu interes pentru sexul opus; impulsiv, frivol, neliniştit, nu vede uşor semnele pericolului, cu interese artistice şi cu o bogată rezonanţă emoţională.

La nivelul acestui factor puternic dominat de ereditate, întâlnim ceea ce Cattell consideră a fi un temperament constituţional schizotim, leptosom (G scăzut).

FACTORUL l - Harria vs. premsiaPolul harria indică un comportament

realist dar dur; tipul de persoană care nu se aşteaptă la lucruri extraordinare de la ceilalţi, se bazează pe sine, are spirit practic; matur emoţional, aspru, chiar cinic, fără simţ artistic, reacţionează prea puţin la aspecte estetice şi nu ia în seamă incomodităţile fizice.

Polul premsia, indică un comportament sensibil la estetic, exigent dar nerăbdător, relativ imatur emoţional; insul este prietenos, blând, indulgent cu sine şi ceilalţi, dificil de satisfăcut în probleme de artă, introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viaţă interioară, acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o relativă frivolitate, dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar ipohondru. Există o diferenţiere sexuală pentru acest factor: femeile şi fetele prezintă în general cote mai ridicate decât bărbaţii sau băieţii. Există o relaţie invers proporţională între rezultatele muncii în grup şi nivelul cotei

166

Page 11: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

factorului I: rezultatele tind să fie cu atât mai scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicată, membrii fiind descrişi ca lenţi în munca de grup, în decizii, acţionând inutil, cu tendinţa spre remarci de natură emoţională şi socială, negativişti.

Harria reprezintă expresia durităţii, masculinităţii şi a spiritului practic; comportamentul este matur social, generează solidaritate de grup şi realism; este din categoria celor formaţi prin influenţa mediului şi a culturii. Termenul de premsia relevă o sensibilitate emoţională protejată, ceea ce echivalează cu a implica formarea în interiorul unei culturi rafinate, care protejează sensibilitatea şi gustul estetic. Termenul harria indică duritate şi realism în mediul de formare.

FACTORUL L - Alexia vs. protensionLa polul alexia comportamentul apare

caracterizat prin încredere, adaptabilitate, cooperare; absenţa geloziei sau invidiei, o gravitate amabilă, dar plină de spirit, interesul faţă de ceilalţi. Polul protension reprezintă tensiunea: un mod neîncrezător, înclinat spre gelozie, îndărătnic, suspicios şi timid; relativ rigid, dur şi indiferent fată de alţii.

Cota joasă caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută rivalitate, se preocupă de tot de oameni, excelează în munca de echipă; cota ridicată apare adesea la individul egocentric, rigid în interrelaţii, interes mai degrabă pentru viaţa sa interioară decât fată de oameni (conexiunii dintre L ridicat şi comportamentul paranoid nu sunt edificatoare).

FACTORUL M - Praxernia vs. autiaPolul cotelor scăzute defineşte un

comportament practic şi conştiincios; este insul care ţine la formă, este capabil să-şi păstreze sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de imaginaţie; în acelaşi timp este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu sânge rece în caz de urgenţă sau pericol. Polul autia defineşte ceea ce am putea numi nonconvenţionalul excentric: imaginativ, boem, mai puţin preocupat de conştiinciozitate, cu un aspect exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură isterică

Persoana autia este un imaginativ centrat în întregime pe instanţele interioare; prea puţin preocupat de contingenţe, adesea original şi ignorând realităţile cotidiene îşi

urmează calea proprie; dezinteresat faţă de valorile materiale, motivaţiile interioare îl aduc uneori în posturi extravagante acompaniate de reacţii emoţionale violente; conştient de propria personalitate ignoră activităţile colective.

FACTORUL N - Naivitate vs. subtilitatPolul naivităţii, respectiv al cotelor

joase, indică un comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori stângaci şi neîndemânatic; se interesează de alţii şi este uşor de satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate şi luciditate în opinii, un mod de a fi în general rafinat, civilizat şi subtil, dar rece, indiferent faţă de alţii, şi dificil de satisfăcut. Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare, naturaleţe şi spontaneitate (acest factor nu afectează însă decisiv comportamentul).

FACTORUL O - Încredere vs. tendinţa spre culpabilitate

Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere în sine, senin, liniştit, rezistent la stres, eficient, viguros, uneori brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi simple Polul cotelor înalte indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta la existenţă; fără încredere în ceilalţi, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate.

Este un factor al tendinţelor depresive, sensibilităţii emoţionale, deprecierii de sine, al nevrotismului. Persoana apare obosită de situaţiile excitante, se simte incapabilă să înfrunte exigenţele existenţiale cotidiene, se descurajează cu uşurinţă, este plină de remuşcări şi este deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenţi faţă de aspectele importante; este înclinată spre milă, lecturi, liniştea semenilor (la copiii cu note ridicate 9 sau 10 apare un sentiment de solitudine şi insuficienţă).”O” ridicat apare în toate formele de nevroză, psihoză, în tulburări de personalitate şi infirmităţi psihice.

Următorii patru factori denumiţi Q, sunt mai puţin exprimaţi şi clarificaţi, dar au o contribuţie în comportament atunci când sunt activi. Au fost derivaţi din analiza factorială realizată asupra celorlalţi factori.

FACTORUL Q1 - Conservatorism vs. lipsa de respect pentru convenţii

Polul conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a normelor; polul opus reprezintă un comportament deschis spre

167

Page 12: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

nou, inovator, critic, cu un ascuţit gust pentru analiză.

FACTORUL Q2 - Dependenţa de grup vs. independenţa personală

Nu este un factor clar stabilit în variaţiile comportamentale, manifestându-se mai ales la nivelul atitudinilor interioare (nici unul dintre aceşti factori Q - 2, 3, 4 nu au fost găsiţi cu maximă certitudine în validările empirice, apărând mai ales în răspunsurile la chestionare).

Persoana cu cote Q2 ridicate este raţională, capabilă să se decidă singură. La polul opus, este tipul de individ care merge odată cu grupul, caută aprobarea socială, urmează moda.

FACTORUL Q3 - Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic

Factorul exprimă gradul în care individul a acceptat o imagine de sine ideală prin care îşi dirijează comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu în sensul dependenţei de încurajare, stimularea valorilor constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q3 ridicată prezintă un bun autocontrol, încearcă să aplice şi să aprobe normele etice acceptate, doreşte să facă bine, are consideraţie pentru alţii, este prevăzător şi dispus să-şi controleze exprimarea emoţiilor. Factorul prezintă empiric o corelaţie substanţială cu sentimentul de sine, cu integrarea pulsională care vizează menţinerea unei adecvate imagini de sine.

Opus, Q3 scăzut prezintă în principal o emotivitate necontrolată, care se aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca atare la vârsta adultă. O cotă scăzută Q3 este asociată cu delincvenţa juvenilă.

FACTORUL Q4 - Tensiune ergică slabă vs. tensiune ergică ridicată

La polul cotelor joase indică un mod destins, calm, nonşalant, satisfăcut de a trăi; polul opus este caracterizat prin încordare, tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare. Q4 caracterizează un comportament neliniştit fără motiv, încordat, iritabil, agitat.

Cattell interpretează acest factor în sensul nivelului de excitaţie şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcaţe sau frustraţiei. Factorii de ordin secundar au semnificaţia de trăsături de suprafaţă şi sunt definiţi şi determinaţi experimental de Cattell (ei sunt calculaţi în funcţie de ponderea contribuţiei fiecăreia dintre componentele

primare în clusterul factorial).

FACTORI SECUNDARIFACTORUL l - Adaptare vs. anxietateO cotă ridicată la factorul secundar l

indică o anxietate ridicată, persoana nu este necesar nevrotică, anxietatea poate fi reactivă la o situaţie, este persoana nesatisfăcută de capacitatea sa de a răspunde cerinţelor vieţii şi a-şi realiza dorinţele; anxietatea puternică perturbă randamentul şi atrage tulburări psihosomatice.

FACTORUL II-lntroversie vs. extraversie

Cota scăzută la acest factor secund indică tendinţa spre timiditate şi inhibiţie în relaţiile cu ceilalţi, ceea ce poate fi defavorabil pentru profesii care cer contacte sociale multiple, dar poate fi un indice sensibil şi favorabil pentru o muncă care cere precizie.

Extraversia, indică lipsa de inhibiţie socială şi o satisfacţie generală faţă de propria persoană. Favorabilă în predicţia pentru activităţi care cer contacte sociale multiple, este nefavorabilă în ecuaţia reuşitei academice.

FACTORUL III - Emotivitate vs. dinamism

Cotele scăzute la acest factor indică o emotivitate difuză care poate fi de tip depresiv şi frustrant pentru persoană. Polul opus reprezintă un comportament dinamic, întreprinzător şi decis, competent.

FACTORUL IV Supunere vs. independenţă

Cotele scăzute indică un comportament moderat, pasiv, Iegat şi dependent de ceilalţi; cu tendinţa de a căuta aprobarea şi sprijinul celor de care are nevoie şi de a-şi orienta conduita în funcţie de cei ce acordă această susţinere. lndependenţa, la polul opus, se manifestă prin tendinţa spre agresivitate, îndrăzneală, un mod tranşant de a acţiona, iniţiativă.

INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK EPI ŞI CHESTIONARUL DE

PERSONALITATE EYSENCK EPQ

168

Page 13: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

Pentru Eysenck3 personalitatea este structurată pe patru nivele interrelaţionate:1. la nivelul bazal sunt comportamentele sau

actele mentale care apar singular;2. la cel de-al doilea nivel sunt deprinderile

sau actele mentale habituale;3. nivelul al treilea este reprezentat de

trăsăturile definite ca şi corelaţii între comportamentele habituale;

4. ultimul nivel este reprezentat de tipul personalităţii, definit ca şi corelaţie a trăsăturilor.

Aceste patru nivele descriptibile corespund celor patru tipuri de factori derivaţi prin analiză factorială, aceasta fiind pentru Eysenck metoda fundamentală prin care poate fi studiată structura personalităţii. Din perspectiva acestei trăsături tipul de personalitate corespunde unui factor general, trăsătura corespunde unui factor de grup, deprinderile sau răspunsurile habituale corespund unor factori specifici, iar răspunsul specific corespunde unui factor de eroare. Este însă insuficient a analiza personalitatea doar prin metoda analizei factoriale; cercetătorul şi psihodiagnosticianul este obligat a utiliza variate surse pentru a realiza măsurători obiective şi sigure ale comportamentului uman.

În 1967, în lucrarea The Biological Basis of Personality, Eysenck subliniază baza ereditară a personalităţii. El fiind şi un experimentalist încearcă să probeze printr-o multitudine de experimente de laborator ipoteza prin care leagă tipurile psihologice de nivelele de activitate ale diferitelor părţi ale creierului; el sugera că introversia este influenţată d sistemul reticular activator ascendent, nevrotismul de stimularea sistemului limbic. În 1976 aceste afirmaţii sunt însoţite de date experimentale; cauzalitatea genetică este mediată de aspecte fiziologice, neurologice şi hormonale ale organismului, cauzele ereditare fiind predispozante.

Eysenck afirma: “ comportamentul observabil este o funcţie a diferenţelor constituţionale în interacţiune cu mediul; această interacţiune dă naştere la diferenţe descriptive care ţin de fenotip în extraversie-

3 Sursa : “Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică”, M.Minulescu, Ed.Garell Publishing House, Bucureşti, 1996“Manual psihodiagnostic”, vol.II, Cluj-Napoca, 1976

introversie şi care se pot cel mai bine măsura cu ajutorul chestionarelor de tip EPQ”.

Diferenţele individuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi tipului şi permit descrierea personalităţii, existând şi posibilitatea de a găsi explicaţii legate de cauzele acestor diferenţe individuale. În acest sistem conceptual, conceptele înseşi joacă rolul de piloni ai modelului, respectiv permit reducerea numărului teoretic infinit de evenimente existenţiale, de fapte psihice, de comportamente reale, la un număr mic de variabile care sunt legate între ele prin reguli şi legi.

Considerând validitatea de construct ca tipul fundamental de validare, Eysenck sintetizează cerinţele esenţiale pentru stabilirea unei adecvate validităţi de construct pentru conceptele personalităţii. Aceste cerinţe implică: combinarea studiilor de tip corelaţional-statistic cu cele de tip experimental astfel: 1. pornind de la modelul teoretic al conceptului; 2. se construiesc itemii chestionarului pe baza comportamentelor tipice, congruenţa acestor scale de itemi stabilindu-se prin analiză factorială; 3. constructul factorial este examinat apoi prin conjuncţia dintre deducţiile teoretice şi testarea experimentală. 4. Se stabilesc predicţii distale în câmpul social (de exemplu pentru extraversie: frecvenţa divorţului, schimbări ale locului de muncă, preferinţe profesionale, comportamentul antisocial); 5. se caută antecedente distale, în special factori genetici; 6. se caută, pornind de la determinarea genetică puternică, intermediari biologici (de exemplu, pentru extraversie, sistemul de activare); 7. se testează experimental deducţiile ce se pot face pornind de la teoria activării (de exemplu, diferenţele EEG, EDR, etc.); 8. se revizuieşte întregul sistem prin alăturarea antecedenţilor distali şi proximali, a teoriei şi măsurătorilor, se consideră distal şi proximal descoperirile, cu scopul de a îmbogăţi reţeaua nomologică respectivă (M.Minulescu, 1996).

Cei trei superfacori ai personalităţii:

Extraversia, denumită şi extraversie-introversie se defineşte în principal prin intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viaţă, dominanţă. Extraverţii prezintă o tendinţă spre a dezvolta

169

Page 14: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

simptome de conversie isterică, energie slabă, interese înguste, sunt ipohondrici. Nivelul de aspiraţie este scăzut dar tind să-şi supraevalueze performanţele. Introvertul prezintă o tendinţă de a dezvolta simptome de anxietate şi depresie, este caracterizat prin tendinţe obsesionale, sunt nervoşi cu tendinţe spre sentimente de inferioritate; prezintă o inteligenţă ridicată, un vocabular excelent, prezintă un nivel de aspiraţie ridicat dar tind să-şi subestimeze propria performanţă.

Nevrotismul denumit şi instabilitate emoţională este definit prin relaţia dintre trăsăturile de anxietate, depresie, timiditate, auto-apreciere scăzută. Prezintă o adaptare slabă şi are reacţii iraţionale uneori rigide, este excitabil agresiv. La polul opus prezintă reacţii emoţionale lente şi slabe cu tendinţa de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.

Psihotismul este cea mai complexă dimensiune definită prin interrelaţiile dintre trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsa de empatie. Se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări, de a fi solitar, de a arăta cruzime, a fi ostil altora, a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. La un pol sunt persoanele care nu au nici o consideraţie faţă de regulile sociale iar la polul opus sunt cei înalt socializaţi.

Primul chestionar din seria dezvoltată

de Eysenck este Maudsley Medical Questionnaire ( M.M.Q. – Eysenck 1952 care cuprinde o scală pentru nevrotism (emoţionabilitate) formată din 40 de itemi. A urmat Maudsley Personality lnventory (M.P.l. - Eysenck, 1959), conţinând scale pentru măsurarea nevrotismului şi a extroversiei-introversiei.

Eysenck Personality lnventory ( E.P.l. - Eysenck & Eysenck, 1964) cea de-a treia probă realizată aduce unele îmbunătăţiri şi anume: elaborarea a două forme paralele A şi B care permit retestarea subiectului fără ca rezultatele să fie alterate de factori de memorie, aceste două forme fiind utilizate fie separat fie combinate. De asemenea, limbajul itemilor este ceva mai puţin pretenţios cu

scopul de a fi accesibil şi unor nivele mai puţin educate ale populaţiei.

Dintre modificările semnificative pe care le aduce EPI este completa independenţă a celor două dimensiuni, extraversia şi nevrotismul (în MPI cele două prezentau o corelaţie uşoară); scalele din MPI corelează puternic cu scalele similare ale EPI şi cu scalele EPQ, cele trei chestionare fiind echivalente în privinţa evaluării celor două dimensiuni

Cadrul teoretic care stă la baza construirii celor două scale ale chestionarului-scala de extraversiune şi cea de neurotism – presupune ca subiecţii cu nevroze distimice, adică persoanele cu nevroze anxioase, depresive, obsesionale, să obţină note ridicate la scala neurotism şi note scăzute la scala extraversiune. În acelaşi timp psihoticii şi istericii se caracterizează prin note mai ridicate la extraversiune decât distimicii; notele la neurotism trebuie să se situeze la aceşti subiecţi pe o poziţie intermediară între normali şi distimici.

Pentru a se putea realiza interpretarea şi a înţelege cei doi factori, trebuie să se facă translarea de la nivelul comportamental, sau fenotip, la nivelul constituţional/ temperemental, sau genotip. În acest sens, Cattell introduce şi modelul bidimensionai al temperamentului, în care variaţia comportamentului se exprimă prin intersecţia introversiei cu instabilitatea emoţională. Avem următoarele structuri posibile, denumite de Eysenck prin termenii pentru temperamente:

1. structura temperamentului coleric, care variază‚ în funcţie de gradul de manifestare al instabilităţii emoţionale (nevrotism) şi al extraversiei, şi cuprinde caracteristici gradate de la sensibil, neliniştit, agresiv, excitabil spre schimbător, impulsiv, activ;2. structura temperamentală sangvinică, care variază în funcţie de gradul de manifestare al extraversiei şi al stabilităţii emoţionale şi prezintă caracteristici gradate de la sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de viaţă, fără griji, conducător; 3. structura temperamentului flegmatic, care variază funcţie de gradul de manifestare al stabilităţii emoţionale şi al introversiei, descriptibil prin caracteristici

170

Page 15: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

de la calm, mereu temperat, de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu; 4. structura temperamentului melancolic care variază în funcţie de gradul de manifestare al introversiei şi al instabilităţii emoţionale, descriptibil prin trăsături de la liniştit, nesociabil, enervat, pesimist, spre sobru, rigid, anxios, plin de toane.

Fiecare formă A sau B a chestionarului cuprinde câte 57 de întrebări grupate în trei scări: scara extroversie-introversie E, scara neurotism N, scala minciună L.

Repartizarea întrebărilor în scările EPI este următoarea:

Scara Întrebările E – 24 întrebări 1, 3, 5, 8, 10, 13, 15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32,

34, 37, 39, 41, 44, 46, 49, 51, 53, 56N – 24 întrebări 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33,

35, 40, 43, 45, 47, 50, 52, 55, 57,L – 9 întrebări 6, 12, 18, 24, 30, 36, 42, 48, 54,

Întrebările din chestionar fiind de tipul:Aveţi deseori dorinţa de a simţi emoţii

puternice?Vi se schimbă deseori dispoziţia?Sunteţi în stare de orice atunci când

sunteţi provocat, sfidat?Itemii chestionarului EPI sunt

prezentaţi sub formă de întrebări dihotomizate, ele obligând subiectul să aleagă între două între două posibilităţi de răspuns; acest fapt limitând posibilitatea de exprimare a subiectului dar uşurează cotarea răspunsurilor. EPI nu ridică dificultăţi de înţelegere el putând fi aplicat de la 16-18 ani indiferent de mediul socio-cultural. Subiecţilor nu li se dă un timp limită de completare a chestionarului, şi lista întrebărilor fiind relativ scurtă el poate fi aplicat în circa 10 min. Pentru fiecare răspuns corect se acordă un punct, totalul punctelor corecte reprezentând cota brută, acestea prezentând semnificaţie doar prin raportarea la etaloane. Etalonul realizat pentru populaţia României cuprinde 450 subiecţi normali, având diferite profesiuni, etalonarea realizându-se în două clase normalizate şi este diferenţiat pe sexe; etalonul românesc vizează doar forma A a chestionarului.

Scala de introversiune-extraversiune. Eysenck descrie portretul tipic al extravertului şi introvertului şi menţionează că ele nu se întâlnesc ca atare în realitate ci reprezintă extremele idealizate ale unui continuum, faţă de care persoanele reale se apropie mai mult sau mai puţin, deci ar fi tipuri teoretice, abstracte din numeroasele cazuri concrete. Notele ridicate la E sunt semnificative pentru extravesiune, subiecţii care obţin cote standard ridicate, mai mari de 6 sunt

expansivi, impulsivi, sociabili şi participă nemijlocit la activităţile grupului.

Extravertul tipic este sociabil, are mulţi prieteni şi îi place să fie înconjurat de oameni; are tendinţa de a fi agresiv şi dominant, îşi pierde uşor stăpânirea de sine. Îi place să rişte caută schimbarea, emoţiile puternice, preferă schimbarea şi acţiunea, este optimist şi nepăsător. Notele standard mai mici de 4 indică indici ai introversiunii.

Introvertitul tipic este ponderat şi introspectiv, îi place viaţa liniştită, ordonată care se desfăşoară în cadrul unor coordonate precise; faţă de majoritatea oamenilor este rezervat şi distant, excepţie făcând doar prietenii săi intimi; este un pesimist şi prevăzător la care implicarea eului în activitate se realizează mai greu. Evită senzaţiile tari îşi stăpâneşte impulsurile şi în general nu are porniri agresive, îşi controlează sentimentele într-o măsură mai mare decât extravertul. Eysenck sugerează să aceste două tipuri au o relaţie de analogie cu diferenţierea mentală a lui Freud, astfel în cazul extravertului poate să predomine idul ca formaţiune iar în cazul introvertului supra-egoul.

Scala neorotism. Cotele standard mai mari de 6 la scara N sunt indici ai neurotismului. Persoanele care obţin astfel de scoruri se caracterizează printr-o labilitate emoţională accentuată şi au reale dificultăţi în restabilirea echilibrului psihic; se plâng frecvent de dereglări somatice acuză stări de anxietate şi sunt frământaţi de numeroase griji sub efectul stresului aceste persoane sunt predispuse la tulburări nevrotice. La polul opus al acestei dimensiuni se situează persoanele cu note standard scăzute, mai mici de 4, notă specifică persoanelor stabile, caracteristic lor fiind gradul ridicat de

171

Page 16: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

integrare, puterea eului, autocontrolul ridicat.Deoarece cele două dimensiuni ale

personalităţii sunt considerate independente, toate combinările posibile pe plan teoretic pot fi întâlnite şi în practică.

Scala minciună L conţine 9 itemi care afirmă comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritate a populaţiei le încalcă frecvent în comportamentul informal. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege răspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Pe de altă parte, deşi se intenţiona să evalueze gradul de disimulare, s-a descoperit că măsoară un factor stabil de personalitate care ar putea denota un anume grad de naivitate socială.

Manipulând scorurile scalei L prin varierea condiţiilor experimentale de la motivaţia pentru disimulare la lipsa acestei motivaţii, Eysenck şi Michaelis4 descoperă că atunci când scorurile sunt joase, ceea ce înseamnă că subiectul nu disimulează şi testul ar trebui să aibă o scăzută fidelitate, empiric nu apar astfel de nivele scăzute şi, invers, nu apare o creştere a fidelităţii în situaţii de crescută disimulare; dacă nu există condiţii care să predispună subiecţii spre disimulare corelaţiile dintre scalele N şi L devin foarte mici, chiar dispar, astfel că scala L poate fi utilizată pentru a măsura acel factor nedeterminat ce intervine influenţând răspunsul subiectului şi care ar putea fi de exemplu naivitatea, capacitatea redusă de conştientizare, rigiditatea mentală. lnvers, când disimularea intră în ecuaţie, corelaţia dintre N şi L este relativ mare, scala poate fi utilizată pentru a evalua gradul de disimulare.

Fidelitatea chestionarului a fost urmărită prin procedeul retestării, găsindu-se coeficienţi de fidelitate ridicaţi atât la forma A şi B, cât şi la forma A+B.

Eysenck Personality Questionnaire (EPQ -Eysenck & Eysenck, 1975)5, introduce o nouă variabilă, denumită psihotism, P; introducerea acestui termen luat din psihiatrie, nu implică şi că scala nu este utilizată pentru măsurarea unei dimensiuni normale a personalităţii prezentă în variate grade la toţi oamenii (doar la o foarte mică 4 Gregory, 19965 Băban A, Derevenco P, Eysenck S.B.G., 1990, Testul EPQ, Revista de psihologie, 1, 37-45

proporţie de oameni cu un nivel înalt de psihotism este posibil să se dezvolte o psihoză în cursul vieţii). Termenul echivalent pentru psihotism este, la Eysenck, duritate (tough-mindedness). Eysenck consideră, extrapolând datele din cercetări anterioare privind psihotismul, că schizofrenia este la un capăt extrem al dimensiunii P, care include la nivele înalte, criminalitate, psihopatie şi tulburări de tip maniaco-depresiv; itemii scalei conţin caracteristici determinate la indivizi cu comportament antisocial, trăsături antisociale, impulsive, şi de nonconformism, iar în al doilea rând ideaţie de tip paranoid. Un studiu asupra scalei a demonstrat scoruri ridicate la persoane cu o conduită antisocială, care consumă droguri, delincvenţi, criminali, în situaţia unor comportamente violente, a preferinţei pentru violenţă în filme, a unor practici sexuale masochiste, a comportamentului şi ideaţiei suicidare; unele date realizate pe loturi de schizofreni şi psihotici nu au scoruri atât de înalte ca subiecţii antisociali, deşi sunt mai înalte ca majoritatea loturilor de control (scorurile schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare). Bazându-se pe aceste considerente Zuckerman, 1989 consideră că testul nu măsoară exact ceea ce denumeşte prin psihotism.

Datele de cercetare indică diferente intersexuale pentru scalele N şi P: astfel: băieţii prezintă scoruri medii mai înalte decât media pentru populaţia feminină la scala P; probabil şi datorită atributelor masculinităţii, respectiv agresivitatea şi ostilitatea; iar fetele au scoruri mai înalte la scalele N şi L. S-a construit şi o variantă a EPQ pentru copii, de la 7 la 15 ani, determinările normative prelucrându-se separat, pe loturi de băieţi şi fete.

172

Page 17: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

Fidelitatea test-retest a formelor paralele6

Grupul Efectiv EA EB EA+B NA NB NA+B

X 92 .92 .85 .88 .84 .81 .84Y 97 .97 .80 .94 .88 .91 .92

Echivalenţa formelor paralele a EPI

Subiecţi Nr. Subiecţi Scara EAxEB Scara NAxNB Autorii Normali 1655 .75 .80 Eysenck 300 .66 .74 K.GanansiaNeurotici 210 .75 .87 Eysenck Psihotici 90 .75 .91 Eysenck

Relaţia dintre scalele chestionarului

Subiecţi Nr. Subiecţi Scala EAxNA Scala EBxNB ScalaEA+BxNA+B Normali 1655 .00 -.09 -.04 300 -.01 -.23 -.15Neurotici 210 -.04 -.16 -.09 Psihotici 90 -.05 -.22 -.09

Corelaţia între scalele E şi N ale variantei româneşti pentru forma A este -.098.

Validitatea concurentă a chestionarului s-a studiat în raport cu MMPI şi cu Chestionarul California prezentând coeficienţi puternic semnificativi.

În 1985 apare o variantă revizuită a scalei de psihotism.

În 1993 într-un studiu amplu privind creativitatea ca produs al personalităţii, dar şi ca trăsătură sau stil creativ şi comportament orientat spre realizare, Eysenck grupează trei tipuri de variabile care intervin influenţând producţia creativă: 1 variabile cognitive (inteligenţa, cunoştinţele, deprinderile tehnice sau talentul specific); 2 variabile de mediu (factori politici şi religioşi, factori culturali, factori socio-economici şi educaţionali); 3 variabile propriu-zise ale personalităţii (motivaţia internă, încrederea, originalitatea). Stilul cognitiv, conceput prin paradigma asociativă, apare ca un produs al unui gradient asociativ liber, care permite realizarea în plan mental a unor asociaţii îndepărtate ce influenţează procesul de rezolvare - descoperire de probleme. Aceste asociaţi libere sunt în aceeaşi măsură caracteristice şi psihotismului. Deosebirea ar consta în modul cum intervine instanţa critică, logică în amendarea acestor produse: În timp

ce acest tip de procese supraincluzive permit individului creativ să utilizeze asociaţii îndepărtate într-un mod constructiv, psihoticul este copleşit de acest tip de gândire nemaiputând să le trateze într-un mod critic - aceste aspecte îl fac pe Eysenck să trateze creativitatea ca înrudită cu trăsătura de psihotism.

Varianta românească a testului EPQ a fost experimentată de Băban, Derevenco, Eysenck , sub forma unui chestionar de 79 de itemi; s-au determinat datele statistice şi normative (media şi abaterea standard pentru cele 4 scale ale testului) diferenţiate pe lot de bărbaţi (465 subiecţi) şi lot de femei (549).

SCALELE DE PERSONALITATE COMREY – COMREY PERSONALITY

SCALES CPS

Este un inventar de personalitate de tip self-report scurt, indicat pentru studenţi şi adulţi. Comrey a folosit analiza factorială în elaborarea celor 180 de itemi ai testului. CPS conţine 8 scale fiecare cu câte 20 de itemi împărţiţi în mod egal între afirmaţii pozitive şi negative, iar alţi 20 de itemi sunt pentru verificarea validităţii şi a evaluării dezirabilităţii sociale.

Următoarele descrieri ale scalelor sunt realizate după Merenda, 1985:

6 Sursa. “Îndrumător psihodiagnostic “, vol II, Cluj-Napoca173

Page 18: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

1. ( V)verificarea validităţii – un scor de 8 reprezintă scorul minim aşteptat; orice scor al acestei scale care dă un scor T echivalent cu 70 se încadrează în limite normale; scorurile ridicate evidenţiază răspunsuri invalide;2. (R)tipurile de răspuns, reacţiile, response bias – scorurile ridicate indică sociabilitatea, încadrând subiectul în categoria “persoane drăguţe”;3. (T) încredere vs. defensivitate – scorurile înalte indică încredere în oameni, onestitate, bune intenţii;4. (O) organizare vs. lipsa compulsiunilor – scorurile ridicate sunt caracteristice persoanelor meticuloase, ordonate şi foarte bine organizate;5. (C ) conforminsm vs. non-conformism – persoanele cu scorurile ridicate la această scală acceptă societatea aşa cum este ea, caută aprobarea societăţii şi îi acceptă legile;6. (A) activitate vs. lipsă de energie - scorurile ridicate indică o mare putere de muncă, dorinţa de a excela, energie şi rezistenţă;7. (S) stabilitate emoţională vs. nevroticism – persoanele cu scorurile ridicate la această scală sunt optimiste, relaxate, stabile în preferinţe, încrezătoare, nu prezintă tendinţe depresive;8. (E) extraversiune vs. introversiune - scorurile ridicate indică oameni veseli, ce se simt bine în locuri noi, caută prietenii noi, nu au trac pe scenă;9. (M) masculinitate vs. feminitate - scorurile ridicate indică oameni tari, ce nu se sperie de sânge, nu plâng uşor, vulgari şi care arată interes în dragoste;10. (P) empatie vs. egocentrism - scorurile mari descriu persoanele ca fiind generoase, simpatice, altruiste.

Scorurile extreme la toate scalele indică tendinţe patologice.

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE FREIBURG – FPI

Chestionarul multifazic de personalitate FPI7 este construit de 7 Datele provin din experimentarea şi aplicarea pe populaţia românească a chestionarului cercetare realizată sub îndrumarea Pitariu, lernuţan, 1984.

Fahrenberg, Selg, Hampel în spiritul unei teorii tradiţionale asupra personalităţii, prin raportarea la nosologia psihiatrică.şi prin aplicarea analizei factoriale.

Forma completă a chestionarului FPT G conţine 12 scale cu un total de 212 itemi; există variante prescurtate utilizabile fie pentru trieri rapide, fie pentru reexaminări: FPI K cu 76 itemi, FPI HA şi FPI HB a câte 114 itemi.

Scalele FPI au următorul conţinut:• FPI 1 nervozitate, tulburări psihosomatice,

cu 34 itemi care vizează mai ales caracterul subiectiv al tulburărilor - tulburări de somn, dureri şi stări generale proaste, fatigabilitate până la epuizare, nelinişte, instabilitate,;

• FPI 2, agresivitate, imaturitate emoţională, conţine 26 itemi care implică fie în mod real sau la nivelul unei dispoziţii spre acte de agresiune corporală, verbale sau imaginare, reacţii negative faţă de obiecte şi animale, impulsivitate, tendinţe sadice, lipsă de autocontrol cu pregnantă nevoie de schimbare;

• FPI 3, depresie, nesiguranţă, conţine 28 itemi care indică o proastă dispoziţie generală, epuizare, iritabilitate, nemulţumire, anxietate, sentimentul unui pericol nedefinit, singurătate, sentiment de apatie şi gol lăuntric, putere de concentrare redusă;

• FPI 4, emotivitate, frustrare, conţine 20 itemi care indică stări de iritabilitate, tensiune, susceptibilitate şi emotivitate, toleranţă scăzută la frustrare, nelinişte şi nerăbdare, tendinţă spre iritabilitate, apoi furie şi agresivitate, acţiuni şi afecte violente;

• FPI 5, sociabilitate, cu un număr de 16 itemi care implică tendinţa de a stabili contacte, un cerc larg de cunoştinţe, vioiciune, activism, tendinţa de a fi comunicativ, întreprinzător, prompt în replică;

• FPI 6, calm, sânge rece, încredere în sine, alcătuită din 20 itemi care indică iritabilitate, tendinţa de a fi decepţionat şi supărat cu uşurinţă, susceptibilitate şi descurajare, îngrijorare, preferinţa aşteptării când are de luat o decizie, pesimist, descurajat cu uşurinţă;

174

Page 19: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

• FPI 7, tendinţa de dominare, reactivitate, agresivitate, cu un total de 20 itemi care indică acte de agresiune fizică, verbală, sau imaginară, concepţie egocentrică, atitudini de suspiciune şi neîncredere în ceilalţi, înclinaţie spre o gândire autoritar-conformistă, agresivitate socială;

• FPI 8 inhibiţie, tensiune, constă din 20 itemi care se referă la timiditate, inhibiţia în relaţiile cu alţii, mai ales în colectivitate, până la incapacitatea de a relaţiona, un comportament anormal în situaţii de relaţionare, trac şi neplăceri fizice înaintea unor situaţii, o putere de acţiune redusă, nesiguranţă în luarea unei hotărâri, incapacitatea de a lupta pentru realizarea celor propuse;

• FPI 9, fire deschisă, autocritic, cuprinde 14 itemi care se referă la recunoaşterea facilă a unor defecte, slăbiciuni general umane, tendinţă spre autocritică, uneori dublată cu o atitudine dezinvoltă;

• FPI E, extraversie - introversie este o scală suplimentară care cuprinde 34 itemi ce se referă la sociabilitate, nevoia de contact, conduită degajată, plăcerea pentru variaţie şi divertisment, tendinţa spre activitate;

• FPI N, labilitate emoţională, scală suplimentară compusă din itemi, prin care subiectul îşi afirmă dispoziţia labilă sau proastă, starea preponderent depresivă, tristeţea, lipsa de vlagă iritabilitatea şi vulnerabilitatea la frustrare, starea continuă de tensiune, adesea se simte greşit înţeles şi nedreptăţit, apatic;

• FPI M, masculinitate, scală suplimentară compusă din 26 prin care subiectul îşi afirmă comportamentul activ, conştiinţa de sine, un mod de a fi optimist, întreprinzător, cu puţine neplăceri organice, lipsa tracului.

Între scoruri la scalele prezentate anterior se pot realiza numeroase asocieri, astfel: cotele mari la FPI 1 atrag şi cote mari la FPI 8, FPI 3, FPI 4 şi cote mici la FPI M etc, Singura scală complet independentă este FPI 6. Aceste asocieri indică pentru interpretarea datelor exact structura funcţională a scalelor în alcătuirea chestionarului.

175

Page 20: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

B.METODE PROIECTIVE DE INVESTIGARE A PERSONALITĂŢII

• Tehnici asociative• Tehnici constructive• Tehnici de completare• Tehnici de alegere şi ordonare• Tehnici expresive• Grafologia şi cunoaşterea personalităţii

Să presupunem că luminile din sala de curs scad în intensitate şi vi se cere să priviţi tabla nescrisă timp de 1 min; apoi, pe o foaie de hârtie să notaţi ceea ce “a-ţi văzut” pe tablă altceva decât tabla goală. Prin examinarea răspunsurilor vom constata că pe tablă “s-au văzut” tot atâtea lucruri câte răspunsuri ale studenţilor sunt. Putem spune că studenţii au “proiectat” pe tablă ceva ce nu era realmente acolo ci mai degrabă în minţile lor într-o manieră globală şi specifică; mai putem presupune că răspunsul fiecărui student în faţa tablei goale a reflectat ceva ce spunea foarte mult despre personalitatea sa.

În exerciţiul descris anterior tabla a jucat rolul stimulului nestructurat pe care s-au realizat proiectările. Într-o scenă din “Hamlet”, Polonius şi Hamlet vorbesc despre ceea ce poate fi văzut în nori, norii putând fi văzuţi ca un stimul proiectiv (de fapt norii au fost utilizaţi ca stimuli proiectivi în testul cu imagini ale norilor al lui Wilhelm Stern).

Începând cu deceniul al patrulea al secolului nostru în psihologia personalităţii şi în psihodiagnostic se vorbeşte foarte mult despre proiecţie. Primul care a scos în evidenţă valoarea psihologică a proiecţiei a fost S.Freud8, în legătură cu mecanismul formării delirului în paranoia. Termenul este definitiv consacrat odată cu cercetările lui L.K.Frank referitoare la tehnicile proiective în psihodiagnosticul personalităţii, care le considera ca metode de explorare a

8 Se recomandă: Freud

personalităţii constând în confruntarea subiectului cu o situaţie la care el reacţionează în virtutea sensului pe care această situaţie o are pentru el. În cursul acestui experiment subiectul proiectează asupra materialului prezentat propriile sale interese, aspiraţii, atitudini, conflicte sau moduri stabile de gândire.

Referitor la tehnicile proiective, P.Pichot afirma că scopul acestora este de a releva personalitatea globală a subiectului testat utilizând stimuli care pot declanşa un număr cât mai mare şi variat de răspunsuri.

Utilitatea acestor metode de investigare constă în a descoperi ceea ce cu ajutorul altor metode nu se poate explora, ceea ce este ascuns uneori inaccesibil şi persoanei examinate. Avantajul acestor tehnici constă în aceea că situaţia în care este pus subiectul este de aşa natură încât el nu-şi dă seama nici de scopul în care sunt puse întrebările, nici de modul în care sunt interpretate răspunsurile reducând posibilitatea simulării. Libertatea de exprimare dată de situaţia de examinare face ca răspunsurile să fie echivoce şi de o mare varietate. Interpretarea materialului obţinut are de cele mai multe ori un caracter personal, fiind mult influenţată de poziţia teoretică a examinatorului, de experienţa sa clinică şi chiar de personalitatea acestuia.

Clasificarea testelor proiectiveL.K.Frank deosebeşte cinci grupe de

teste proiective (Enăchescu, 1973):176

Page 21: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

1. Metode constitutive: în care subiectul face o structurare a unui material prezentat nestructurat;

2. Metode constructive: în care subiectul pornind de la un material definit construieşte structuri mai complexe;

3. Metode interpretative: în cursul cărora subiectul interpretează o experienţă cu o semnificaţie afectivă proprie;

4. Metode catarctice; care favorizează reacţiile emoţionale ale subiectului testat;

5. Metode refractive; pornesc de la ipoteza că personalitatea se manifestă în distorsiunea ce are loc în mijloacele de comunicare.

După H.J.Eysenck există patru grupe de teste proiective:1. Teste de completare: unde sarcina

subiectului este de a completa un lanţ de asociaţii pornind de la un stimul standard;

2. Teste interpretative: în care subiectul interpretează stimulul prezentat;

3. Teste de producţie: acestea sunt probe de creaţie sau de construcţie cu o tematică dată;

4. Teste de observaţie: unde subiectul este situat în faţa unor teme prost structurate este studiat comportamental.

O largă utilizare o are clasificarea realizată de G.Lindzey, care deosebeşte cinci grupe de teste proiective de personalitate:1. Tehnici asociative: subiectul răspunde la

stimulul prezentat de examinator cu primele idei, imagini care-I vin în minte, ceea ce face ca ideaţia să fie redusă la minim;

2. Tehnici constructive: se bazează în principal pe creaţia liberă a subiectului şi îl antrenează pe acesta într-o activitate cognitivă şi imaginativă mai complexă;

3. Tehnici de completare: atât stimulul cât şi răspunsul sunt mai complexe, răspunsurile sunt mai puţin elaborate, mai simple şi mai limitate;

4. Tehnici de alegere sau de ordonare: cer subiectului să aleagă din mai multe alternative elementul sau aranjamentul care lui i se pare cel mai potrivit;

5. Tehnici expresive: au un caracter liber în cadrul temei prezentate subiectul exprimându-şi inconştient conţinutul sau intrapsihic, subiectul se dezvăluie

descoperirea conflictelor sale ajută la ameliorarea adaptării.

În continuare vom face o trecere în revistă a principalelor metode proiective folosind grupele principale din clasificarea lui G.Lindzey.

1. TEHNICI ASOCIATIVE

TESTUL RORSCHACH SAU TESTUL “PETELOR DE CERNEALĂ”

Realizat de psihiatrul elveţian Hermann Rorschach este cunoscut şi sub denumirea de “testul petelor de cerneală” fiind descris în lucrarea sa apărută în 19219.

Hermann Rorschach s-a născut pe 8 noiembrie 1884 la Zurich, Elveţia. A studiat medicina la Zurich, Nurnberg, Bern şi Berlin iar în 1909 a primit licenţa de practicare a medicinei în Suedia. Specializându-se în psihiatrie a venit în contact cu membri ai comunităţii psihanalitice din Zurich şi a folosit şi el proceduri psihanalitice cu câţiva dintre pacienţii săi. La sfârşitul anului 1913 a părăsit postul său dintr-un ospiciu elveţian pentru a pleca împreună cu soţia sa în Rusia unde va lucra într-o clinică privată. Se reîntoarce în Elveţia în 1914, singur soţia sa fiind reţinută în Rusia, ca director al azilului regional de la Waldau. Este pasionat de desen publicând lucrări în care analiza opera artistică a pacienţilor cu probleme mentale, ca pe un mod de a afla mai multe despre personalitate. Printre alte influenţe specifice care au condus la realizarea faimosului său test se numără şi familiarizarea cu opera contemporanului său C.G.Jung.

Testul constă din 10 pete de cerneală simetrice bilateral – imagini în oglindă dacă îndoim planşa în două – care sunt tipărite pe cartoane separate; 5 pete de cerneală sunt alb – negru, 2 sunt colorate în negru, alb şi roşu iar trei sunt multicolore.

Planşele se prezintă una câte una, ordinea imaginilor din serie fiind stabilită empiric.

9 Pentru informaţii suplimentare se poate consulta “Manualul de psihodiagnostic – Testul Rorschach” (Metoda şi rezultatele unui experiment diagnostic al percepţiei. Interpretarea liberă a formelor fortuite) traducere de N.Dumittraşcu, Editura Trei, Bucureşti, 2000

177

Page 22: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

Planşa I - Neagră. Nu este aproape niciodată refuzată, subiectul dând cu uşurinţă răspunsuri formă şi răspunsuri mişcare. Planşa se interpretează global cât şi pe detalii.

Planşa II - Negru cu roşu. Evocă kinesteziile mai uşor decât planşa I. Introduce o culoare ce provoacă uneori un început de şoc de culoare. Conţine o singură figură intermediară frapantă. Roşu se suprapune peste negru.

Planşa III – Negru cu roşu. Este planşa care provoacă cel mai uşor kinesteziile. Roşul este separat de negru.

Planşa IV - Neagră. Subiectul dând destul de greu răspunsuri formă şi răspunsuri mişcare. Planşa se interpretează mai uşor pe detalii.

Planşa V - Neagră. Planşa se interpretează cel mai uşor, fiind descrisă aproape totdeauna ca liliac sau fluture de noapte. Schizofrenii refuză destul de des această planşă sau văd în ea personaje în mişcare.

Planşa VI – Neagră. Creează sentimentul că este planşa cea mai dificilă.

Planşa VII – Neagră. Esenţiale în această planşă nu sunt detaliile negre ci figura intermediară care reprezintă o lampă de petrol, este în contrast cu planşa V, deoarece normalii văd lampa foarte rar iar schizofrenii foarte frecvent.

Planşa VIII – Multicoloră. Şoc de culoare la nevrotici. Uşor de interpretat pe detalii.

Planşa IX – Multicoloră. Lipsită de armonie în forme sau culori. Evocă uşor kinestezii.

Planşa X – Multicoloră. Pete disparate, interpretare globală aproape imposibilă.

Subiectului i se dă pe rând căte o planşă şi este întrebat “Ce poate fi acolo?” atrăgându-i-se atenţia să dea cât mai multe răspunsuri, specificându-se că nu există răspunsuri bune sau rele. El poate întoarce şi reîntoarce planşa după plac, dar planşele nu pot fi privite de departe (distanţa permisă fiind extensia completă a braţului).Timpul de examinare al fiecărei imagini nu este limitat,

dar se notează în protocol câte secunde au trecut din momentul prezentării cartonaşului până la obţinerea răspunsului. În protocol se notează de asemenea răspunsurile subiectului cuvânt cu cuvânt, poziţia planşei, afirmaţiile spontane făcute de subiect etc. Examinatorul nu intervine în nici o discuţie referitoare la răspunsurile subiectului din timpul examinării, fiecare efort este făcut pentru a-i da subiectului oportunitatea de a se proiecta liber de orice distragere din afară.

După ce întregul set de planşe a fost administrat se realizează un dialog cu subiectul, examinatorul încercând să determine ce caracteristici ale petelor de cerneală au jucat un rol în formularea percepţiilor subiectului. Întrebări de tipul “Ce l-a făcut să arate ca…?” sau “Cum vezi…?” sunt puse în încercarea de a clarifica ceea ce s-a văzut şi care aspecte ale petei de cerneală au fost cele mai influente în proiectare.

Atunci când facem analiza răspunsurilor date de subiecţi, conţinutul material al interpretărilor trebuie lăsat la sfârşit. În primul rând trebuie să obţinem “un tablou al funcţiei perceptive şi al concepţiei, investigaţia axându-se în primul rând asupra datelor formale” (Rorschach, 1921). Protocoalele vor fi examinate ţinând cont de:

Numărul răspunsurilor. Normalii dau în general între 15 şi 30 de răspunsuri, rareori mai puţin de 15 frecvent mai mult de 30, numărul lor depinde mai mult de momentele afective decât de cele asociative. Sub media răspunsurilor se plasează frecvent indivizii cu o dispoziţie depresivă, lunaticii, cei lipsiţi de energie mintală, ambiţioşii, cei preocupaţi de perfecţiune. Peste medie se situează indivizii euforici, cei bine dispuşi, amatorii de fantezii, maniacalii. Valoarea acestui indice depinde şi de calitatea răspunsurilor, subiecţii repetând acelaşi conţinut la mai multe planşe pot fi suspectate de o inteligenţă redusă.

Timpul de reacţie care durează în medie de la 20 la 30 de minute. Acesta este mai lung la epileptici, organici, depresivi şi mai scurt la maniacali; la schizofreni este mult mai scurt decât la oricare alţi subiecţi.

Refuzul imaginilor. Acest refuz nu apare aproape niciodată al normali; refuzul

178

Page 23: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

apare mai des la istericii debili, la schizofreni, la nevrotici se datorează blocajului cauzat de un complex.

Momentele de formă, kinestezie, culoare şi apariţia lor în procesul perceptiv.

Răspunsurile formă F. Forma este cea care determină interpretarea de cele mai multe ori atât la cei sănătoşi cât şi la bolnavi. Subiectul îşi va reprezenta obiectul văzut nu ca pe un obiect în mişcare, ci ca pe o formă imobilă. Răspunsurile de acest tip se numesc răspunsuri formă şi vor fi notate cu litera F. Pentru a 1exclude pe cât posibil orice interpretare subiectivă în evaluarea răspunsurilor-formă s–a recurs la metoda

statistică luându-se ca etalon răspunsurile oferite cel mai frecvent de un număr destul de mare de subiecţi care se bucură de o sănătate mentală. S-a obţinut astfel o anumită zonă normală a percepţiei formelor, reprezentată de un număr mare de răspunsuri “bune” notate cu F+. Răspunsurile formă mai puţin bune, mai puţin clare sunt notate cu F-. În ciuda existenţei unei zone normale statistic definite rămâne o anumită libertate în aprecierea subiectivă a ceea ce este “bun” sau “mai puţin bun” în răspunsurile “bune” normale, dar se poate determina aproximativ care sunt formele mai bune şi formele mai puţin bune decât cele normale (Rorschach).

Tabelul următor prezintă un raport al formelor F+ şi F- întâlnite (Rorschach):

80-100%F+

NormaliInteligenţiMeticuloşiDepresivi

Oligofreni SchizofreniParanoizi aparent coerenţiLatenţi sau remişi

Maniaco-depresiviMelancolici

Epileptici Organici

80-70% F+

InteligenţiNeatenţiIntelig.medie

Relativ coerenţi

70-60% F+

Neinteligenţi S. cu tendinţe maniacale

Foarte incoerenţiDebili congenital

Epileptoizi Korsakov DemenţiArterio-sclerotici

60-50% F+

Debili Debili congenitalAbulici

Maniacali Epileptici

50-30% F+

DebiliImbecili

DemenţiEpileptici

Paralitici

30-0% F+

Foarte imbecili

Demenţi senili

După:Manual de psihodiagnostic, Testul Rorschach, traducere N.Dumitrescu, Editura Trei, 2000

În tabel apar valorile medii grosiere. Percepţia formelor la un anumit subiect depinde şi de propria structură a formelor înainte de boală, de nivelul intelectual, de posibilităţile de integrare adaptativă, de capacităţile de sesizare a particularităţilor mediului.

Răspunsurile mişcare K sunt determinate de prezenţa aportului kinestezic; subiectul îşi reprezintă obiectul în mişcare. Nu toate mişcările precizate de subiect trebuie luat drept răspunsuri kinestezice.(ex.:”o raţă care intră în apă”, “un câine care latră la un fluture” sunt răspunsuri-formă). Este foarte dificil uneori de precizat dacă este vorba de un răspuns K sau F. Subiecţii inteligenţi pot să spună cu destulă certitudine dacă kinesteziile se adaugă sau nu interpretărilor lor, nefiind permis niciodată să punem vreo întrebare în acest sens în cursul probei. Măsura mobilităţii

179

Page 24: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

manifestate de un subiect nu este şi măsura kinesteziilor care îi parvin în cursul percepţiilor sale. Individul care are kinestezii este stabil

din punct de vedere motor, subiectul vioi este sărac în kinestezii”.

Numărul răspunsurilor K la normali şi bolnavi indică unele diferenţe esenţiale care vor fi prezentate în tabelul următor;

Mai mult de 5K

Normali Oligofreni Schizofreni Maniaco-depresivi

Epileptici Organici

Intelig.bună,ImaginativiIntelig.cu tendinţeManiacale

Catatonicii sunt cei mai blocaţiParanoici cei mai productivi

Maniacali Epilepticii intraţi de timpuriu în faza de demenţă

Korsakov

3-5K

Intelig.medieIntelig. Slabă cu tendinţe maniacale

Catatonici blocaţiParanoici productivi

Maniacali Epileptici cu evoluţie lentă spre demenţă

1-2K

Inteligenţe cu precădere reproductive

Debili cu TendinţeManiacale

Catatonici slab productiviHebefreniciDepresivi

Epileptici cu demenţă tardivă

Paralitici

0 K

NeinteligenţiMeticuloşiDepresivi

DebiliImbecili

Demenţă simplă.S. deveniţi stereotipi.Paranoizi cu delir reventicativ.

Melancolici Epileptoizi Arteriosclerotici.Demenţă senilă.

După:Manual de psihodiagnostic, Testul Rorschach, traducere N.Dumitrescu, Editura Trei, 2000

La normali numărul de K creşte odată cu productivitatea inteligenţei, cu bogăţia asociaţiilor, cu capacitatea de a face noi legături asociative. Se poate spune că cu cât gândirea bolnavului este mai stereotipă cu atât există mai puţine răspunsuri K. Comparând cele două tabele se poate desprinde o proporţie frapantă între numărul de K şi acuitatea viziunii formelor prezentă la normali; raport care nu se întâlneşte la depresivi şi meticuloşi la care o percepţie bună a formelor este însoţită cu o lipsă de K.

Răspunsurile de natură kinestezică pot fi bune K+ sau rele K-(prin care se notează răspunsurile K care corespund deficitar formei imaginii).Multe răspunsuri K- se întâlnesc la maniacali, epileptici, rareori la schizofrenici.

Răspunsurile mişcare se pot împărţii în K primare şi K secundare. Răspunsurile K primare se obţin atunci când engramele formelor şi ale kinesteziilor se combină cu rapiditate chiar în procesul de asimilare astfel încât forma şi mişcarea sunt sesizate simultan. Pentru răspunsurile K secundar forma este sesizată la început şi numai după aceea mişcarea. De asemenea este util să vedem, mai ales la normali, dacă răspunsurile kinestezice corespund unor mişcări de extensie sau unor mişcări de flexiune. Subiecţii cu kinestzii de extensie sunt adesea indivizi activi, cu puternic instinct al valorii dar frecvent cu inhibiţii nevrotice; cei cu kinestezii de fexiune sunt fiinţe pasive, neurastenice.

Răspunsurile culoare C. Culoarea este o altă variabilă utilizată în interpretarea datelor desprinsă uneori ca un indiciu suplimentar al formei; acestea sunt răspunsurile formă culoare FC. Atunci când intepretarea ţine cont de culoarea petei de cerneală dar forma nu

180

Page 25: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

este neglijabilă avem răspunsuri culoare-formă CF. Când asociaţiile sunt determinate numai de culoare obţinem răspunsurile - culoare primare C. Cel mai frecvent sunt recunoscute răspunsurile C primare. Pentru a deosebi răspunsurile CF şi FC atunci când subiectul nu este capabil să dea nici o indicaţie, ne raportăm la acuitatea percepţiei formelor interpretate în planşele alb-negru; dacă interpretările figurilor în culori au forme net mai proaste decât cele date de subiect la celelalte planşe putem conchide că este vorba mai degrabă de un răspuns CF decât FC. Comparaţiile statistice şi etiologice au scos în

evidenţă faptul că acolo unde apar răspunsuri C apar aproape întotdeauna şi răspunsuri CF, dar invers nu este valabil. Răspunsurile de tip C se întâlnesc mai des la femei decât la bărbaţi, ele apar ca indici ai labilităţii afective, ai excitabilităţii, ai susceptibilităţii. Proporţia ridicată de FC în răspunsuri indică mai mult afectivitatea adaptabilă. Cele trei componente FC-capacitatea de contact, CF- labilitatea, C-impulsivitatea se pot combina la acelaşi subiect într-o proporţie variabilă; proporţia cel mai frecvent întâlnită fiind 3FC, 1CF, 0C.

În tabelul următor sunt prezentate nişte date grosiere referitoare la determinata culoare prezentă în interpretare.

0FC0CF0C

Normali Oligofreni Schizofreni Maniaco-depresivi

Epileptici Organici

MeticuloşiIndolenţiTendinţe depresive

Demenţă simplăStereotipi Capabili de contact

Melancolici Demenţi arteriosclerotici

1-3 FC0.1 CF0 C

Valori frecvente la normali

CoerenţiCapabili de contactFrecvent depresivi

Epileptoizi Korsakov

0.1 FC1-3 CF0-1 C

ExcitabiliSenzitivi

Puţin capabili de contactIndiferenţiLabili

1-3 FC2-3 CF1-2 C

Tendinţe euforiceImpulsiviNevrotici

Debili Labili-impulsivi Maniacali Demenţă tardivă

Paralitici

1-3 FC2-3 CF2-6 C

Imbecili Catatonici incoerenţi

Demeţă rapidă Demenţă senilă

1-2 FC2-3 CF5-10C

Catatonici Hebefrenici incoerenţi

Imbecilitate Epilesie

După: Manual de psihodiagnostic, Testul Rorschach, traducere N.Dumitrescu, Editura Trei, 2000

Din analiza tabelului reiese că toţi cei care se caracterizează prin afecte mai stabile(depresivii, meticuloşii, indolenţii, stereotipii) se caracterizează printr-un conţinut sărac de răspunsuri culoare, percepţia formelor fiind mai bună. Debilii, organicii, maniacalii, subiecţii euforici se caracterizează printr-o abundenţă de răspunsuri culoare, percepţia formelor fiind mai imprecisă.

Un alt fenomen care se întâlneşte la unii subiecţi pe parcursul desfăşurării probei este şocul resimţit de aceştia vis-à-vis de o anumită culoare. Aceste fenomene sunt reunite sub numele de “şocul culorii” şi se întâlneşte la persoane cu nevroză anxioasă, lipsite de echilibru emoţional.

Modurile de aprehensiune ale imaginiiPentru a putea analiza acest mod de

interpretarea al răspunsurilor este necesar să răspundem la următoarea întrebare: Imaginea

181

Page 26: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

interpretată global sau parţial, şi dacă da care sunt acele părţi?

Dacă subiectul interpretează planşa ca un tot oferind o poveste care să coincidă pe cât posibil cu imaginea totală a planşei, atunci răspunsul va fi notat cu G numindu-se ”răspuns global” care pot fi primare şi secundare. Răspunsurile de tip G secundar pot fi: global confabulator, succesiv combinator, contaminat. Dacă după acest mod de analiză se trece la detaliile separate ale imaginii, limitându-se la zonele percepute cel mai uşor prin fragmentarea imaginii vom obţine mai multe “răspunsuri detaliu” notate cu D. Când subiectul a terminat cu detaliile care frapează cel mai uşor privirea va trece la cele mai mici detalii ale imaginii, generând interpretări ale unor detalii foarte mici, respectiv “răspunsuri detaliu mic” Dd. Nu există două forme intermediare ale răspunsurilor de tip D; în cazul răspunsurilor de tip Dd putem identifica “formele intermediare”(constituite de intervale albe) Dbl şi “detaliile ologofrene “Do.

Cum se pot determina G,D şi Dd?

Câte răspunsuri globale, răspunsuri detaliu şi răspunsuri detaliu mic ne dă un subiect?

Subiectul va relua ordinea G-D-Dd în interpretarea imaginilor sau nu? - Iată câteva întrebări la care veţi putea răspunde consultând “Manual de psihodiagnostic -Testul Rorschach”.

Conţinutul interpretărilorÎntrebarea la care se caută răspuns în

această interpretare este “Ce anume a fost văzut?”

Conţinutul este apreciat în mod relativ diferit de către autorii care au dezvoltat metoda Rorschach. În mod general se consideră simptomatic faptul că se face referire la fiinţe sau la obiecte animate. Se notează cu H dacă imaginile sugerează subiectului oameni , cu A animale, Anat. pentru desene anatomice. Formele văzute cel mai frecvent sunt forme de animale această abundenţă în referire la formele de animale ar indica o tendinţă spre stereotipie, imaturitate a gândirii. Imbecilii văd în imaginile prezentate părţi ale corpului uman care în acest caz înlocuiesc figura animală. Cea mai mare parte a normalilor 35-50% văd figuri animalice.

În tabelul următor sunt prezentate nişte date referitoare la figurile de animale prezente în interpretare:

10-20%

Normali Oligofreni Schizofreni Maniaco-depresivi

Epileptici Organici

Aproape numai la artişti.

Catatonicii sunt cei mai incoerenţi.

20-35%

Imaginativi .Inteligenţi.S. cu bună dispoziţie

Incoerenţă medieParanoizi pozitivi

Cei mai demenţi

35-50%

Media normalăS. cu tendinţe maniacale

Catatonici şi paranoizi mai puţin productivi

Mai puţin demenţi.

Korsakov

50-70%

Puţin inteligenţi şi stereotipiS cu tendinţe depresive

StereotipiHebefrenici Demenţă simplă

Maniacali Paralitici

70-100%

MeticuloşiFoarte stereotipi

ImbeciliDebili

Demenţă simplăParanoizi azilari

Melancolici Demenţă senilăArteriosclerotici

Originalitate-banalitateAcesta este un alt criteriu de care se

ţine cont în interpretarea răspunsurilor. Se

notează cu Orig aceste răspunsuri care pot fi pozitive Orig+ sau negative Orig-.Se consideră originale răspunsurile care apar la 1

182

Page 27: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

din 100 de cazuri, cu condiţia ca ele să fie de tipul F+ şi să conţină o proporţie ridicată de G. Un număr ridicat de răspunsuri banale Ban indică un anumit conformism.

Pentru realizarea tabloului de ansamblu, a psihogramei, se fixează numărul total al diferiţilor indici la cele 10 imagini şi pe baza frecvenţei răspunsurilor de diferite tipuri se deduc particularităţile psihice ale persoanei supuse investigării. Protocolul nu trebuie să conţină numai răspunsurile subiectului ci şi expresiile sale mimice, semnele de şoc de culoare, prezenţă unor gesturi voluntare sau involuntare.

Proprietăţile psihometrice ale testului Rorschach

Evaluarea fidelităţii testului Rorschach prezintă anumite dificultăţi deoarece aceste metode nu s-au dovedit prea utile pentru acest test sau alte probe proiective. Ar fi inadecvat de exemplu să apreciezi fidelitatea prin metoda înjumătăţirii din moment ce fiecare pată de cerneală e presupusă a avea o calitate unică de stimul şi nu poate fi comparată cu nici o altă planşă din test. Într-un studiu realizat pe 67 de copii instituţionalizaţi care prezentau tulburări emoţionale, Hayden(1981) a descoperit că anumite planşe pot fi asociate cu figurile parentale. Când li s-a cerut să selecteze planşa “care într-un fel sau altul te face să te gândeşti la mama sau la tata tău”, două planşe nr.IV şi VII au fost selectate mai des decât ar if permis hazardul, care au ajuns să fie cunoscute ulterior ca “Mama” planşa VII şi “Tata” planşa IV. Dacă admitem că fiecare planşa are într-adevăr o valoare de unic stimul, atunci trebuie să acceptăm că procedura înjumătăţirii pentru aprecierea fidelităţii testului este inadecvată.

Procedura testare-retestare utilizată pentru determinarea fidelităţii a fost de asemenea apreciată ca având lipsuri deoarece răspunsurile la planşele stimul sunt rezultatul mai multor factori (nevoi, conflicte, preocupări) sau se petrec în interiorul subiectului în momentul administrării probei; de asemenea familiaritatea subiectului cu proba poate influenţa răspunsurile obţinute.

Cele mai multe studii sau făcut în legătură cu fidelitatea cotării inter-evaluatori. În ceea ce priveşte fidelitatea inter-examinatori trebuie făcută o distincţie între acordul de interpretare al cotelor şi modul de

cotare al protocoalelor. Exner în 1986 a stabilit un acord inter-evaluatori care variază de la 87% la 99% pentru determinanţii de formă, mişcare şi culoare. DeCato a raportat coeficienţi de fidelitate inter-evaluatori de .90 pentru răspunsuri simple şi .81 pentru răspunsuri complexe. Un studiu demn de luat în considerare a fost cel realizat de Lisansky la Universitatea Yale în 1956. Studiul este important din două motive: a) în primul rând cei şase experţi Rorschach care au participat la studiu au fost rugaţi pe parcursul experimentului să enumere tipurile de itemi pe care-i considerau reprezentativi pentru a face interpretări. Lista rezultată conţinea 9 itemi de genul capacitate intelectuală, rigiditate, ambiţie care erau apreciaţi pe o scală în şapte trepte; al zecelea item făcând referire la simptome evidente sau trăsături de diagnostic; b) al doilea motiv este acela că studiul a reprezentat o sensibilizare la problemele inerente încercărilor de simulare a condiţiilor clinice. ”Interpretările oarbe sunt considerate a fi jocuri amuzante de către majoritatea evaluatorilor. Pe de o parte o istorie care să includă o descriere a simptoamelor pacientului şi o evaluare psihiatrică fără îndoială influenţează interpretarea aşa că nu mai avem de-a face doar cu fidelitatea testului Rorschach ca instrument clinic. Scopul studiului a fost să simuleze condiţiile clinice dar să minimizeze alte indicaţii, în afara celor date de test. Fiecare protocol a fost însoţit de un rezumat al biografiei pacientului, fără nici o indicaţie cu privire la trăsăturile de personalitate ale pacientului, reacţii emoţionale sau opinii ale altora despre el” (Gregory 1996).

Într-un alt experiment 40 de protocoale care conţineau între 15-60 de răspunsuri au fost date spre interpretare la două grupuri a câte trei experţi fiecare pentru a fi cotate pe o listă de control prestabilită. Evaluatorii aveau o medie de 10,5 ani de experienţă în psihologie clinică şi 8 ani de lucru cu testul Rorschach. Drept grup de control 6 alţi clinicieni care aveau în medie 7,5 ani de experienţă au primit numai anamnezele şi li s-a cerut să completeze aceeaşi listă de control. În final gradul de acord între clinicienii grupului de control a fost doar de .37, iar în rândul evaluatorilor experimentaţi de.33 - o fidelitate slabă după orice standard

183

Page 28: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

Coleman (1993) împreună cu alţi colaboratori au analizat posibilitatea prezenţei unor tulburări de gândire în răspunsurile obţinute la planşe utilizând o măsură numită “Indexul tulburărilor de gândire” (tulburarea de gândire ca fiind o caracteristică a schizofreniei ce se caracterizează prin pierderea asociaţiilor dintre idei). Ambiguitatea unei pete de cerneală sau a altor stimuli proiectivi este interpretată de mulţi utilizatori ai metodelor proiective ca un mediu favorabil de scoatere în evidenţă a tulburărilor de gândire. Indexul tulburărilor de gândire ( The Thought Disorder Index) a fost aplicat la 20 de protocoale Rorschach, fidelitatea a variat de la .80 la .90 pentru scorul total al indexului şi de la .52 .a .93 (în medie .75) pentru aspecte specifice ale tulburărilor de gândire. Coleman a conchis că evaluatorii probei Rorschach pot ajunge la un acord asupra tulburărilor de gândire din analiza protocoalelor atunci când utilizează Indexul tulburărilor de gândire ca şi ghid de interpretare.

O metaanaliză a comparat validitatea convergentă a Rorschach-ului, W.A.I.S-ului şi M.M.P.I.-ului. În urma studiului realizat W.A.I.S. a avut cele mai ridicate nivele de validitate convergentă (estimate a fi de .62), estimarea pentru Rorschach a fost de .41, care nu a fost în mod semnificativ diferită de validitatea convergentă a testului M.M.P.I. estimată a fi de .46. Asemenea studii se reflectă pozitiv asupra validităţii Rorschach-ului.

Contradictorii au fost şi părerile în legătură cu posibilitatea utilizării acestei metode la copii. Unii clinicieni susţin că această tehnică poate fi aplicată la copii începând cu vârsta de trei ani, alţii susţin că metoda este aplicabilă doar pentru a obţine nişte informaţii generale care trebuie privite cu precauţie, dând indicaţii despre personalitatea copiilor numai dacă aceştia au un QI peste 80. O încercare de obiectivare a metodei pentru vârstele mici a fost efectuată de L.B.Ames şi colaboratorii intitulată “Child Rorschach Responses” (1952). (M.Roşca,1972)

Lăsând la o parte problema validităţii sale Rorschach rămâne un instrument clinic larg utilizat.

Sistemul comprehensiv al lui Exner La mijlocul anilor 1950 erau utilizate

cel puţin 5 sisteme de administrare şi scorare a testului Rorschach- sisteme formulate de:

Samuel Beck, Marguerite Hertz, Bruno Klopfer, Zygmund Piotrowski şi Raparot cu Roy Schafer.

În ciuda diferenţelor dintre sisteme şi cu toate că mulţi clinicieni ar putea “aduna şi alege” elemente din fiecare din aceste sisteme diferite pentru a le introduce în propria lor administrare, utilizarea probei s-a făcut tot sub numele de Rorschach de parcă ar fi fost un test standardizat.

Care dintre cele cinci sisteme utilizate are cea mai mare utilitate clinică? Aceasta este întrebarea pe care John Exner jr. şi-a pus-o într-un studiu menit să compare puterile empirice ale fiecărui sistem existent. Munca lui Exner (1969) a scos în evidenţă diferenţele dinttre sistemele existente şi a pus bazele “Fundaţiei de Cercetări Rorschach”. Experimental a încercat eficacitatea unui al şaselea sistem de cotare care a integrat în el cele mai bune trăsături ale celor cinci sisteme existente. Exner a realizat ceea ce el a numit un - sistem cuprinzător de administrare, scorare şi interpretare a testului Rorschach -, care ulterior a fost îmbunătăţit (Exner & Weiner, 1982) devenind un sistem comprehensiv. Răspunsul la fiecare planşă este “codat” (termen utilizat de Exner) făcându-se referire la următoarele şapte categorii: localizare, determinanţi, calitatea formei, conţinuturi, popularitate, activitate organizatorică şi scoruri speciale. Utilizând scorurile categoriilor pot fi derivate scoruri interpretative şi indici cum ar fi: indexul unui stil obsesiv, indexul depresiei, indexul deficitului de copping şi un index al schizofreniei. Exner şi colaboratorii săi au raportat coeficienţi de fidelitate impresionanţi în situaţia test-retest pentru acest sistem. După cum a arătat Exner câteva categorii de cotare sunt, lipsite de fidelitate de vreme ce sunt sensibile la starea prezentă a subiectului; starea psihologică a subiectului în momentul testării fiind o variabilă care afectează potenţial proprietăţile psihometrice ale testului. Utilizând sistemul său această variabilă nu are efect asupra întregului test. De asemenea, trebuie menţionat că în acest sistem comprehensiv sunt câteva variabile care sunt relaţionate cu “starea”. De exemplu, scorurile pentru mişcarea neînsufleţită (m) şi nuanţele difuze (y) sunt foarte instabile după perioade scurte sau intervale mai lungi de timp. Totuşi semnificaţia lor interpretativă pare de

184

Page 29: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

necontestat; ambele sunt în mod evident corelate cu variabile externe care indică prezenţa stresului situaţional. De aceea unele dintre scorurile sistemului comprehensiv contrazic axioma potrivit căreia – ceva nu poate fi valid decât dacă este şi fidel”(Exner, 1982).

Tehnica Holtzman a petelor de cerneală (Holtzman Inkblot Technique) este inspirat tot din testul original al lui Rorschach şi cuprinde două serii de planşe a câte 45 de iamgini fiecare.

Petele au fost selecţionate din alte câteva sute pe baza următoarelor criterii: gradul de diferenţiere a răspunsurilor provocate la două grupe extreme (adulţi normali şi bolnavi mintal) şi cantitatea de informaţii furnizate de răspunsuri. Petele reţinute sunt mai complexe din punctul de vedere al formei, culorii, umbrelor şi mai variate sub aspectul simetriei decât cele ale lui Rorschach.

O altă modificare apare sub aspectul numărului răspunsurilor, subiectul fiind invitat să dea unul singur pentru fiecare planşă.

Spre deosebire de metoda originală în care interogarea avea loc după parcurgerea întregii serii, acum se va face după fiecare răspuns. Sunt furnizate norme pe centile, pentru cele 22 de variabile analizate, pe categorii de subiecţi, ceea ce ridică gradul obiectivităţii cotării şi interpretării.

Metoda poate fi aplicată şi colectiv, iar cotele pot fi prelucrate de calculatoare, ceea ce o face utilizabilă în examinări largi.

Variabilele au fost selecţionate după anumite principii, reţinându-se numai acele aspecte ce s-au dovedit apreciabile suficient de obiectiv pentru a se obţine o concordanţă ridicată între examinatori şi care reliefează anumite constante ale personalităţii.

S-a stabilit o scară de apreciere, care se întinde pentru unele variabile de la 0 până la 5 puncte. Variabilele care au fost selecţionate şi sunt supuse acestei cotări sunt următoarele:

Timpul de reacţie (RT), Respingeri (R), Locaţia (L), Spaţiu (S), Definirea formei (FD), Formă adecvată (FA), Culoarea (C), Umbra (Sh), Mişcarea (M), Verbalizarea patognomică (V), Integrarea (I), Urnan (H), Animale (A), Anatomie (At), Sex (Sx), Abstract (Ab), Anxietatea (Ax), Ostilitatea (Hs), Bariera (Br), Penetraţia (Pn), Balanţa (B), Popular (P).

Acestea sunt după Holtzman elementele esenţiale ale modului de cotare a răspunsurilor, pentru a scoate în evidenţă efortul făcut în direcţia obiectivării metodei şi se consideră că, după o anumită practică, examinatorul nu mai are nevoie decât de 20—30 de minute pentru cotarea unui protocol.

W. H. Holtzman şi-a propus să stabilească relaţia dintre aceste 22 de variabile, pe de o parte, iar pe de altă parte, relaţia lor cu trăsăturile diagnosticate. Autorul constată că variabilele pot fi grupate în şase factori (dintre care ultimii trei sunt mai puţin stabili).1. Factorul I se referă la maturizarea

perceptivă şi la activitatea ideaţională şi se defineşte prin: M, I, H, Br, P, (Hs şi Ax pot interveni într-o anumită măsură, mai ales la copii şi la adulţii întârziaţi mintal). Un nivel ridicat al acestui factor este indiciul unei activităţi ideaţionale bine organizate, al capacităţii imaginative.

2. Factorul II priveşte sensibilitatea perceptivă şi este definit în primul rând prin C şi Sh, într-o măsură mai mică prin FD. O participare sensibilă are şi B, mai ales la schizofreni.

3. Factorul III - psihopatologia gândirii - este definit în special de verbalizarea patomică, iar uneori contribuie şi Ax, Hs, Fa. Un nivel ridicat al acestui factor este indiciul tulburărilor de gândire asociate cu o imaginaţie activă, dar dezordonată.

4. Factorul IV - diferenţierea perceptuală - se desprinde mai greu de primii trei factori, mai ales la copii şi se defineşte prin FA şi L.

5. Factorul V se defineşte prin RT, R şi A. Cota ridicată la acest factor indică fie o puternică inhibiţie, fie inabilitatea de a desprinde anumite concepte.

6. Factorul VI se defineşte prin Pn, At şi uneori Sx, indicând preocupări în legătură cu corpul, independente de componentele patologice evidenţiate în factorul III.

Fidelitatea şi validitatea tehnicii descrise a fost subiectul mai multor cercetări efectuate fie de Holtzman, fie de către alţi autori.

HIT poate fi aplicat şi în grup, proiectându-se imaginile pe un ecran, iar subiecţii scriu răspunsul pe un formular. Aplicarea în grup prezintă o anumită limitare în sensul că imaginea poate fi privită într-o

185

Page 30: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

singură direcţie. Acest neajuns este însă de minoră importanţă, deoarece şi în aplicarea individuală majoritatea subiecţilor nu recurg la modificarea poziţiei planşei. De asemenea, în aplicarea în grup se pierd două variabile, şi anume RT şi B. Neajunsul cel mai mare constă în faptul că într-un astfel de caz examinatorul este lipsit de plusul de informaţii pe care-l poate obţine prin contactul personal cu subiectul. Cu toate acestea varianta de grup este utilă în trierile psihiatrice de largi proporţii şi în anumite cercetări teoretice.

Pentru ca examenul să fie şi mai operativ, s-a elaborat o metodă de cotare a 17 variabile cu ajutorul unor calculatoare. La unele variabile, corelaţia între cotarea umană şi cea efectuată de calculator a fost de 0,80 (la R, L, M, H, C, FD, A). La celelalte variabile, corelaţia a fost mai mică.

W. H. Holtzman afirmă că tehnica elaborată de el ar fi adecvată „pentru ameliorarea diagnosticului diferenţial şi pentru trierile psihiatrice, mai ales atunci când este combinat în mod corect cu alte tehnici valide”.

HIT este o metodă relativ nouă. Acumularea studiilor consacrate verificării ei vor aduce date noi atât în legătură cu posibilităţile, cât şi cu limitele pe care le prezintă.

Forma alegerii multiple şi testul Z. Această variantă a probei Rorschach a fost alcătuită pentru a fi utilizată în trieri psihiatrice de mari proporţii (Harrower-Erikson). Fiecare planşă este însoţită de o listă de răspunsuri frecvent date de persoanele normale şi de către cele anormale, subiectul alegându-l pe cel mai potrivit. Posibilitatea cotării automate face ca această metodă să fie extrem de economică, dar majoritatea specialiştilor care utilizează tehnica Rorschach originală consideră noua variantă de mică valoare.

S-a realizat de asemenea, de către Zulliger, o formă (testul „Z”) compusă din 3 planşe (una neagră, una în negru şi roşu şi a treia policromă), altele decât cele ale lui Rorschach, care se aplică în grup. Informaţiile obţinute cu testul „Z” au un caracter şi mai aproximativ decât cele oferite de tehnica originală.

2.TEHNICI CONSTRUCTIVE

TESTUL TEMATIC DE APERCEPŢIE (TAT)10

Testul tematic de apercepţie este alături de Rorschach, Szondi, testul arborelui, unul din testele proiective foarte frecvent utilizat. El se bazează pe noţiunea de apercepţie a lui Herbart, care desemnează o întărire a noului conţinut perceptiv de către conţinutul anterior. Prima formă a testului T.A.T. a fost elaborată în 1935 de către H.A.Murray şi D.C.Morgan care au utilizat - alături de alte teste – imagini cu scene umane pe baza cărora subiecţii realizau povestiri, ca instrument de studiu clinic şi experimental al personalităţii normale. Constatându-se că elaborarea povestirilor pe baza imaginilor este o situaţie care dă numeroase informaţii în studiul cazului s-a trecut la perfecţionarea succesivă a acestei metode.

Materialul T.A.T. constă din 31 de planşe, dintre care o planşă complet albă (goală). Cele 30 de planşe conţin toate imagini alb-negru, sunt constituite din desene, fotografii, reproduceri de tablouri sau gravuri. Varianta pe care o vom prezenta constă din 20 de planşe care se aplică în două faze; prima dată se aplică 10 planşe apoi după una sau două zile restul. Cele 20 de planşe utilizate sunt numerotate de la 1-20, iar dintre ele nouă au mai multe variante potrivit sexului şi vârstei. Caracteristicile proiective ale planşelor sunt:• Planşa 1- problema idealului de sine;

conştiinciozitate, docilitate, constrângere, comportamente rezolvate; talentul, aptitudinal şi dorinţele, relaţia dintre capacităţi şi posibilităţi.

• Planşa 2 – familia, situaţia familială conflictuală sau armonioasă, conflictul dintre părinţi şi copilul adolescent, este foarte sensibil la situaţia în care copilului îi este ruşine cu părinţii pe care-I consideră neşcolarizaţi rămaşi în urmă; maternitatea; perechea şi raportul cu o a treia persoană (soţii şi cumnata, rivalitatea surorilor pentru un bărbat).

10 Pentru aprofundare se recomnadă: V.Preda-“Testul tematic de apercepţie”-studiu monografic, Fundaţia Culturală Forum, Cluj-Napoca, 1997“Testul tematic de apercepţie”- din Îndrumător de psihodiagnostic nr.IV, Univ. Babaş-Boyai, Cluj-Napoca

186

Page 31: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

• Planşa 3 BM - prelucrarea impresiilor dominante, senzaţia ameninţării, frecvenţa întâmplărilor tragice, vină şi ispăşire, decepţie şi sinucidere, violenţă, omucidere; labilitatea sexuală, forţa atractivă a fetei băieţoase şi a băiatului cu multă feminitate.

• Planşa 3 GF – fata amărâtă, subiectul examinat dă o imagine proiectivă despre nenorocire; motivele sunt uşor desprinse chiar şi din povestioarele şablon.

• Planşa 4 – situaţie de conflict în cadrul cuplului; subiectul examinat se identifică cu un membru din pereche exprimând prin aceasta o anumită motivaţie, precum şi orientarea lui; dacă subiectul examinat nu include în povestire femeia complet îmbrăcată care se află în planul al doilea aceasta relevă un conflict de înstrăinare, dacă o include se conturează o motivaţie legată de rivalitate şi gelozie.

• Planşa 5 – grijă; mama îngrijorată pentru copilul ei, femeia îngrijorată pentru bărbatul ei; caracter frustrativ asociat cu grijă exagerată.

• Planşa 6 BM - mama şi fiul; conflictul dintre tendinţa spre independenţă şi ataşarea de mamă; simţul culpabilităţii legat de acest conflict.

• Planşa 6 GF – situaţie de conflict în cadrul cuplului; ceartă, bănuială, gelozie; identificarea cu persoana de sex opus este frecventă şi uşor de explicat.

• Planşa 7 BM – tatăl şi fiul; relaţia faţă de generaţia mai în vârstă; se cer şi se aşteaptă sfaturi şi ajutor.

• Planşa 7 GF – relaţia mamă fiică; imaginea creată despre mamă; problema maternităţii.

• Planşa 8 BM – frica de moarte; stare de anxietate legată de posibilitatea morţii tatălui; la tineri în unele cazuri ambiţii profesionale; dacă subiectul nu introduce în povestire arme aceasta înseamnă o agresiune refulată.

• Planşa 8 Gf – atitudine pesimistă sau optimistă; subiectul examinat trăieşte visurile personajului din imagine; din alcătuirea istorioarei se pot aprecia sistemul de categorii şi de valori utilizat în evaluarea viitorului.

• Planşa 9 BM – grupul şi individul; opoziţia faţă de grup; caracterul proiectiv al

imaginii este legat în primul rând de individul care semnifică despărţirea de grup; solidaritatea bărbaţilor în muncă, în viaţă, în prietenie; homosexualitate latentă.

• Planşa 9 GF – solidaritatea şi rivalitatea femeilor; relaţia femeilor de aceeaşi vârstă, relaţia dintre surori, prietenie, solidaritate, unire

• Planşa 10 – labilitate sexuală; vârsta şi sexul sunt greu de identificat; tinerii proiectează părinţii lor, adulţii vor alcătui istorioare despre o pereche (soţ-soţie) sau despre o pereche de acelaşi sex; la femei se găseşte frecvent culpabilitatea.

• Planşa 11 – imaginea provoacă o stare de anxietate, de panică, o senzaţie de calamitate (se poate surprinde mecanismul de apărare faţă de anxietate).

• Planşa 12 BG – visare, reverie, singurătate; căutarea unei perechi.

• Planşa 12 M – raportul unui bărbat mai în vârstă cu unul mai tânăr; relaţia tată-fiu; elementul important al temei este efectul produs de un om asupra celuilalt; sugestibilitatea.

• Planşa 12 F – conflictul dintre femei; mamă-fiică, soră, soacră; lumea veche şi cea nouă; diferenţa dintre generaţii în ceea ce priveşte normele morale.

• Planşa 13 B- singurătate, introversiune, autocunoaştere, deznădejde.

• Planşa 13 MF - contact sexual; afecte şi sexualitate; atitudine frustrantă (opoziţie, teamă, îndoială) sau culpabilitate(uşurinţă, înşelare).

• Planşa 14 – o imagine neclară cu o posibilitate de proiecţie foarte variată; elementele care se pot folosi pentru construirea povestirii se referă la o zonă de limită a atitudinii a comportamentului; subiectul examinat proiectează ceea ce ar face în situaţii critice.

• Planşa 15 – raportul faţă de moarte şi faţă de transcedenţa legată de moarte.

• Planşa 16 albă – dacă mecanismul de proiecţie s-a declanşat atunci subiectul ţese o povestire în care proiectează dorinţele sale de afirmare, aspiraţiile la care vrea să ajungă; dacă mecanismul de proiecţie este diminuat, atunci subiectul încearcă să ocolească sarcina şi va trece la povestiri şablon.

187

Page 32: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

• Planşa 17 BM – putere, forţă bărbătească, stare de pericol.

• Planşa 17 GF – situaţie critică în viaţă şi soluţionarea acesteia prin laşitate(sinucidere), prin visare, înţelegere curajoasă.

• Planşa 18 BM – situaţie de pericol, teama reală, accident, arestare, frica de realitate.

• Planşa 18 GF – două femei în situaţie de pericol, una o atacă sau o ajută pe cealaltă; imaginea provoacă uşor agresiunea acumulată.

• Planşa 19 – imagine de coşmar, de teamă; în interpretarea imaginii ne orientăm după comentariile făcute la imaginea 11.

• Planşa 20 – aşteptare, singurătate, părăsire; identificarea cu personajul singuratic din imagine este foarte frecventă; subiectul examinat vorbeşte despre înstrăinarea de sine a lui şi despre aventură.

Subiecţii sunt introdu-şi în examinare cu “povestea mascată” că acesta este un “test de imaginaţie” în care sarcina lor este să spună ce evenimente au condus la scena din imagine, ce se întâmplă în acel moment şi care va fi deznodământul povestirii; li se cere, de asemenea, să spună ce simt oamenii descrişi în imaginile planşelor. Când se administrează şi planşa goală subiecţilor li se cere să-şi imagineze că există o imagine pe planşă pe care ei trebuie să o descrie (trebuie menţionat că instructajul iniţial includea afirmaţia că T.A.T. este “un test de imaginaţie, formă a inteligenţei” şi stipula mai departe: ”îţi voi arăta nişte desene, unul câte unul iar sarcina ta va fi să inventezi pentru fiecare o poveste pe cât de dramatică poţi. Spune ce a condus la evenimentul prezentat în desen, descrie ce se întâmplă în prezent, care sunt sentimentele şi gândurile personajelor, apoi găseşte un epilog. Spune-ţi gândurile aşa cum îţi vin în minte. Ai 50 de minute pentru 10 desene, poţi folosi 5 minute pentru fiecare poveste.”(Murray, 1943).

Ipoteza care stă la baza acestei probe este că o persoană care interpretează o situaţie socială ambiguă o face prin prisma experienţei sale anterioare, a dorinţelor, a conflictelor proprii. Subiectul are impresia că vorbeşte despre personajul imaginii, dar de fapt poate vorbi despre sine însuşi. Fiind absorbit să găsească o poveste fascinantă el

devine mai puţin vigilent cu el însuşi, tendinţa de autoapărare este mai scăzută. Considerându-se că proiecţia se realizează mia uşor atunci când personajul este de acelaşi sex şi aparţine aceleiaşi perioade de vârstă ca şi subiectul, imaginile conţin personaje de vârste diferite, de sex masculin sau feminin angajate în activităţi care să poată fi interpretate prin prisma trebuinţelor, aspiraţiilor, emoţiilor, conflictelor caracteristice perioadei de vârstă a subiecţilor. (M.Roşca, 1976)

În practica clinică, examinatorii tind să-şi ia anumite libertăţi în legătură cu diferite elemente legate de administrare, cotare, interpretare. De exemplu, cu toate că 20 reprezintă numărul de prezentări recomandate, în practică un examinator poate administra 1 sau 2 planşe sau pe toate cele 31. Anumite planşe sunt doar pentru uzul adulţilor de sex masculin, al femeilor adulte sau pentru ambele categorii de sexe (planşe comune), având o instrucţie diferenţiată în funcţie de vârsta subiecţilor şi nivelul intelectual (V.Preda, 1976). În procedura originală se recomandă ca examinarea să se facă în două şedinţe, în cea de-a doua utilizându-se imaginile, are au un caracter mai dramatic, mai ambiguu şi planşa albă. Şedinţa a doua are loc după minimum o zi şi maximum 15 de la prima, fiecărei şedinţe acordându-i-se o oră (V.Preda, 1997).

Caracterul proiectiv al imaginilor poate mobiliza variate sentimente şi porniri, poate mişca diferite conflicte ale subiectului examinat şi poate evoca variate impresii. În această complexitate putem contura totuşi câteva grupe de probleme iar interpretarea se va face pe baza acestora.

Analiza şi interpretarea datelor oferite de T.A.T. este în mică măsură standardizată astfel încât judecata clinică şi experienţa examinatorului au un mare rol. În interpretarea T.A.T. sunt necesare şi datele despre subiect şi despre persoanele apropiate lui; o analiză oarbă fără raportarea la astfel de date, spune Murray este o “acrobaţie care poate reuşi sau poate eşua, de aceea ea nu-şi găseşte locul în practica clinică” .Pentru interpretarea datelor obţinute prin T.A.T. este util să cunoaştem şi sursele povestirilor elaborate de subiect (V.Preda,1997).

Prelucrarea materialului începe cu descoperirea eroului, adică a personajului cu

188

Page 33: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

care subiectul se identifică. De cele mai multe ori eroul este personajul care seamănă cel mai mult cu subiectul, are aceeaşi vârstă, sex(nefiind exclus ca subiectul să se identifice cu un personaj de sex opus, expresie a unei doze de masculinitate la o femeie sau invers), o situaţie socială similară cu acesta, aceleaşi atitudini, nevoi şi participă la deznodământul povestirii. Pe parcursul desfăşurării povestirii există posibilitatea să apară mai mulţi eroi-expresie a personalităţii subiectului.

A doua sarcină a examinatorului constă în desprinderea “forţelor” ce determină activitatea eroului. Pentru a explica reacţiile comportamentale ale eroilor Murray a utilizat o listă de 28 de trebuinţe psihogene (dintre care: dominarea, supunerea, agresiunea, solicitudinea, pasivitatea, trebuinţa de realizare, sexualitatea etc.). Pe lângă aceste trebuinţe se pot manifesta şi altele ca rezultat al interacţiunii subiectului cu presiunea externă: trebuinţa de achiziţie, de ordine, de organizare, superioritate, de protecţie, de curiozitate etc. Pe lângă trebuinţe psihologul analizează în povestirile T.A.T. emoţiile şi sentimentele eroilor, atitudinile şi trăsăturile lor caracteriale. Gândurile, sentimentele şi acţiunile evitate de erou pot reprezenta zone de conflict interior al subiectului.

Altă sarcină a examinatorului constă în analiza desfăşurării şi a deznodământului povestirilor. Astfel pentru fiecare povestire se notează, dacă eroul provoacă evenimentele sau le suferă, cum reacţionează el la presiunile mediului exterior-abandon, disimulare, triumf-, cum luptă împotriva forţelor ce i se opun, dacă deznodământul are o tonalitate afectivă sau pozitivă, cum este reuşita sau eşecul eroului, lipsa deznodământului în povestire etc. Iată în acest sens răspunsul la planşa 3BM dat de un subiect deprimat: ”Se pare că …Nu ştiu dacă e o fată sau un băiat. Ar putea fi oricare, cred că nu contează. Persoana aceasta tocmai a avut o epuizare fizică serioasă…cred că este o “ea”. Este doar obosită. Nici o traumă sau altceva de genul acesta nu i s-a întâmplat. Stătea la masă cu prietenii şi a obosit foarte tare nu este în pericol de a se îmbolnăvii. Acestea sunt cheile ei. Prietenele o duc înapoi în camera ei şi o aşează pe pat Îi este bine a doua zi. Nici o traumă. Este obosită fizic nu psihic. ”Ce se remarcă la acest subiect este negarea repetată a pericolului sau traumei,

care mai târziu în cadrul testului nu se mai menţine. Iată cum răspunde subiectul la cartea albă, reflectând poveste unui tânăr traumatizat la şcoală care se aruncă cu maşina în râu: ”Vede podul, este foarte deprimat îşi aminteşte poveşti cu oameni sărind de pe el şi omorându-se. Nu putea înţelege de ce au făcut asta. Acum înţelege, sare şi moare…ar fi trebuit să aştepte pentru că lucrurile se mai îmbunătăţesc uneori. Dar nu a aşteptat, a murit”. Am putea concluziona că subiectul care a relatat aceste poveşti a fost traumatizat şi se apără de impulsurile autodistructive, clinicienii fiind avizaţi să exploreze aceste probleme în psihoterapie.

Temele povestirilor constituie un alt element util în analiza şi interpretarea datelor. O temă este constituită din interacţiunea dintre motivele eroului şi forţele mediului extern care îşi exercită influenţa asupra acestuia, o unitate dramatică în care se proiectează subiectul examinat. Tema simplă este constituită din interacţiunea trebuinţelor subiectului cu presiunile externe şi cu deznodământul acţiunii. Temele complexe se obţin prin combinaţiile temelor simple. Repetarea aceleiaşi teme are o valoare diagnostică, reflectând trebuinţe acute, conflicte de durată. Uneori, tema nu se repetă aidoma, dar prezenţa unei trebuinţe, a unei presiuni, se bănuieşte din configurarea asociaţiilor, a amintirilor

Pentru a se realiza o interpretare adecvată a povestirilor este necesar a se adăuga analizelor anterioare şi “analiza formală”, care vizează înţelegerea instructajului, gradul de cooperare la subiectului, coerenţa, concluzia, gradul de realism, bogăţia detaliilor, stilul, tonalitatea afectivă, limbajul folosit. Analiza corelată a conţinutului, a temelor, a deznodământului şi a formelor povestirilor conduce la desprinderea “factorilor de degajare” sau a “factorilor de eşec” care contribuie la perturbarea conţinutului povestirilor, împiedicând structurarea lor logică.

Valoarea şi limitele testului T.A.T.Fidelitatea inter-examinatori care

utilizează aceleaşi metode de cotare poate fi destul de ridicată, astfel au fost raportaţi coeficienţi ai fidelităţii inter-examinator de la .89 la .93. Factorii situaţionali pot afecta răspunsurile T.A.T. respectiv, variabile precum examinatorul, experienţele trăite de

189

Page 34: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

subiect înainte de administrarea testului şi chiar modul în care sunt date instrucţiunile din timpul administrării probei, toate au un efect asupra răspunsurilor la T.A.T. Într-un studiu care examina efectul vârstei examinatorului asupra performanţelor T.A.T.(după Gregory,1996), s-au arătat fotografii reprezentând femei nude la două grupuri de studenţi de colegiu de sex masculin şi li s-a cerut să evalueze gradul lor de atractivitate. Unui grup fotografiile i-au fost prezentate de “un examinator sever, aspru în vârstă de 60 de ani”, iar celuilalt grup fotografiile au fost prezentate de “un tânăr, student absolvent”. Au fost apoi administrate şi cotate planşele T.A.T. pentru teme sexuale exprimate. Scorurile grupului cu prezentatorul tânăr au fost mai ridicate decât cele ale celuilalt grup, sugerând faptul că trebuinţa apărută a fost inhibată într-un grad mai mare în prezenţa unei persoane percepută ca fiind o figură autoritară.

Examinând modul în care experienţele de dinainte de administrarea T.A..T. pot influenţa rezultatele, Lindzey(1960) a descoperit că expunerea subiecţilor la situaţii sociale frustrante înainte de administrarea planşelor s-a manifestat printr-o mai mare frecvenţă a actelor agresive atribuite eroului poveştii, iar Feshback (1961) a descoperit că subiecţii insultaţi înainte de administrarea T.A.T-ului au manifestat mai multă agresivitate în poveştile lor decât un grup care nu a fost insultat. Cu toate că variabilele din aceste studii citate au fost cu atenţie manipulate şi controlate, în majoritatea cazurilor este necunoscută proporţia în care aceşti factori sunt operativi şi afectează performanţa, iar realizarea unei măsurări a fidelităţii testului este dificilă.

Stările tranzitorii de trebuinţe, interese, pot afecta răspunsurile la T.A.T. Foamea, setea, oboseala şi nivelele de tensiune sexuală mai ridicate decât de obicei, trăite de subiect în momentul administrării planşelor pot afecta răspunsurile la test. De exemplu, a fost cercetat efectul lipsei de hrană asupra protocoalelor T.A.T. rezultatele cercetărilor reflectând că cu cât privarea de hrană a fost de durată mai lungă cu atât mai mare era şi numărul răspunsurilor legate de hrană.

Însăşi planşele T.A.T. au anumite intensităţi, fiind capabile probabil ca anumite imagini T.A.T. mai mult decât altele, să inducă

poveşti cu teme de disperare sau depresie sau trebuinţe de realizare. Considerând faptul că planşele au diferite “forţe” de stimul sau, exprimând acest lucru mai tehnicist diferite ”valori latente de stimul”, va fi dificil pentru un psihometrician să determine fidelitatea inter-item. Putem cu uşurinţă aprecia dificultăţile metodologice legate de determinarea fidelităţii inter-item inerente testului atunci când un item poate induce ca răspuns doar două propoziţii iar altul poate induce răspunsuri de două pagini. Natura finalului deschis al T.A.T. permite răspunsuri foarte personale, dar creează de asemenea şi posibilităţi numeroase de patternuri în răspuns, asemenea variaţii producându-se nu numai în lungimea răspunsurilor ci şi în conţinut. Cu toate că este stabilit că anumiţi factori afectează aceste variabile, ca de exemplu inteligenţa – care contribuie la numărul temelor povestirilor şi la lungimea răspunsului, dezvoltarea unei proceduri psihometrice riguroase care să ţină seama de toate aceste variabile este deosebit de complexă.

În 1951 Murray afirma ”indiferent de ce virtute aparte ar avea T.A.T- ul, dacă ar avea într-adevăr vreuna, aceasta ar consta nu în faptul că are puterea de a oglindi comportamente sau să comunice ceea ce pacientul ştie sau este dornic să spună, ci mai degrabă în capacitatea testului de a releva aspecte pe care pacientul nu este dornic să le spună deoarece nu e conştient de însemnătatea răspunsurilor sale”.

Cercetările asupra validităţi T.A.T. s-au centrat pe întrebări de genul “Care este relaţia dintre poveştile fantastice exprimate la vederea planşelor şi comportamentele din viaţa reală?” Pornind de la această întrebare s-au realizat numeroase studii unele având ca singură variabilă comportamentul agresiv. Un studiu care şi-a ridicat această problemă s-a concentrat pe relaţia dintre agresivitatea exprimată în povestioare şi agresivitatea manifestă; s-a observat că trebuinţa de agresivitate exprimată în timpul administrării testului a fost predictivă pentru comportamentul manifest şi că o expectanţă scăzută în ceea ce priveşte pedepsirea agresivităţii a condus la o şi mai puternică probabilitate că agresivitatea va fi exprimată public, deschis. În general validitatea este considerată de unii autori ca fiind satisfăcătoare. Harrison găseşte o

190

Page 35: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

corespondenţă în 75% din cazuri între datele obţinute prin T.A.T.şi datele clinice. Urmărind aspectele diferenţiatoare pentru normali şi mai multe grupuri formate din bolnavi psihici, Ritter şi Eron au apilcat testul unui grup de psihonevrotici nespitalizaţi, unui grup de psihonevrotici spitalizaţi, unor schizofreni spitalizaţi şi unui grup de control, subiecţii fiind omologaţi sub aspectul vârstei al nivelului educativ, familial şi intelectual. S-au comparat următoarele aspecte(fiecare în parte şi în diferite combinaţii): distorsiunea perceptivă, nivelul de interpretare, deznodământul, temele, tonul emoţional. Concluzia autorilor fiind aceea că 40 % din subiecţii grupei de control răspund la o anumită imagine cu aceeaşi temă, cu acelaşi control emoţional şi cu acelaşi deznodământ. Diferenţierea cea mai semnificativă din punct de vedere statistic, între grupul normal şi grupele de anormali s-a obţinut când s-au comparat toate aspectele enumerate mai sus ( M.Roşca 1976).

În finalul prezentării T.A.T. ar mai rămâne o singură întrebare la care să-i găsim răspuns “De ce acest test rămâne unul dintre cele mai populare în evaluarea clinică?” Printre motivele posibile care ar putea fi citate se numără longevitatea testului, acesta fiind un test proiectiv cu care mulţi clinicieni s-au familiarizat. Deoarece multe dintre imaginile testului sunt foarte complexe, instrumentul este bine adaptat să descopere informaţii legate de acele nevoi, dorinţe, conflicte aflate în legătură cu relaţiile sociale, interpersonale şi familiale. Spre deosebire de inventarele de personalitate cu itemi bine stabiliţi şi proceduri de administrare ce sunt riguros standardizate, T.A.T permite examinatorului să selecteze planşele necesare unei anumite situaţii de testare fiind un instrument incitant pentru clinicienii mai obişnuiţi cu testarea contemporană care înseamnă să înmânezi subiectului o foaie de răspuns şi un creion iar răspunsul să-ţi fie interpretat de computer.

Testul desenelor proiective (The picture Projective Test –TPP )

Testul desenelor proiective este o lungă încercare întârziată de a construi un instrument complex, având calităţi psihometrice îmbunătăţite. Creatorii TPP(Ritzler, Sharkey& Chudy, 1980; Sharkey & Ritzler, 1985) au remarcat că majoritatea

desenelor din cadrul TAT exercită o puternică influenţă negativă asupra poveştilor redate de subiecţi. Planşele TAT sunt prezentate în tonuri întunecate, obscure, iar majoritatea scenelor prezintă personajele într-o notă gravă şi situaţii sumbre. Nu este surprinzător că răspunsurile din TAT sunt orientate spre povestiri negative, melancolice. TPP foloseşte un nou set de imagini luate din eseul fotografic “Familia omului” publicat de Muzeul de Artă Modernă (1955). Următoarele criterii au fost aplicate pentru selectarea celor 30 de imagini ale testului:• planşele trebuiau să conţină un bogat

conţinut proiectiv;• majoritatea, dar nu toate imaginile trebuiau

să includă mai mult decât un personaj uman;

• aproximativ jumătate din desene trebuiau să prezinte oameni cu expresii afective pozitive(zâmbind, îmbrăţişându-se);

• aproximativ jumătate din desene trebuiau să prezinte oameni în poziţii active, în mişcare nu stând sau aşezaţi;

Într-un studiu pilot autorii au comparat povestirile TAT şi TPP a opt studenţi, pe baza mai multor variabile ca lungimea povestirii, tonul afectiv, activitatea motrică. Comparate cu producţiile TAT, povestirile TPP prezentau diferenţe de întindere dar erau mult mai pozitive prin conţinutul tematic şi ton emoţional, mai dinamice, personajul principal având o influenţă activă, auto-determinantă asupra povestirii. Povestirile TPP puneau mai mult accentul pe relaţiile inter-personale decât pe relaţiile intra-personale. În concluzie se poate spune că producţiile TPP subliniau mai mult aspectele “sănătoase”, active, dinamice ale personalităţii, raportat la producţiile TAT.

Creatorii testului TPP (Sharkey & Ritzler, 1985) au comparat testul lor cu testul TAT într-un studiu de validitate diagnostică. Ambele probe sau aplicat unui lot de 50 de subiecţi cuprinzând subiecţi normali, depresivi nespitalizaţi, depresivi spitalizaţi, psihotici spitalizaţi având biografii puternic premorbide şi psihotici spitalizaţi cu biografii premorbide slabe (respectiv 10 subiecţi din fiecare grup). Deşi, ambele teste au fost sensibil egale în capacitatea de discriminare a subiecţilor normali de cei depresivi, TPP a fost mult mai sensibil în discriminarea psihoticilor de depresivi şi normali. TPP pare un instrument promiţător deşi este evident că necesită mai

191

Page 36: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

multe cercetări în vederea determinării calităţilor sale psihometrice.

Testul de apercepţie pentru copii - The Children’s Apperception Test-CAT

Testul elaborat de Leopold Bellak şi publicat pentru prima oară în 1949 a fost realizat special pentru investigarea copiilor între 3-10 ani consta dintr-o serie de 10 imagini, în care diferite animale erau redate în situaţii tipic umane, fiind desenate într-un stil antropomorfic aşa cum apar în cărţile cu ilustraţii pentru copii. Bellak a folosit desene animalice presupunând că ele provoacă la copii un proces de imaginaţie mai amplu decât ilustraţiile cu oameni, permiţând o exprimare mai liberă a tendinţelor, deoarece nu apare sentimentul de vină, teamă sau pedeapsă. Proba este prezentată copiilor sub forma unui joc în care sarcina lor era de a spune câte o poveste pentru fiecare imagine, iar la sfârşitul întregii serii se pun întrebări în legătură cu aspectele ce s-au dovedit mai simptomatice. Examinatorul pentru interpretare pregăteşte un diagnostic al personalităţii bazat pe 10 variabile înregistrate de fiecare poveste: tema principală, eroul principal, principalele trebuinţe şi nevoi ale eroului, concepţia asupra lumii, perceperea personajelor parentale de aceeaşi vârstă sau mai tinere, conflicte, anxietăţi, mecanisme de apărare, adaptarea supraeului, integrarea eului.

L.Moor este de părere că după vârsta de 7 ani copiii nu se mai identifică cu animalele, iar la vârsta la care se pot identifica sunt prea mici pentru a construi istorioare. Chiar şi autorii probei CAT, ţinând seama de concluziile cercetărilor au elaborat o nouă versiune cu personaje umane numită CAT-H, aplicabilă copiilor cu etatea mentală de peste 10 ani. Bellak a elaborat şi o serie de ilustraţii CAT-S menite a investiga anumite aspecte cu caracter specific, mai restrâns (problemele şcolare ale copilului, aşteptarea unui frate). Materialele prezentate anterior pot fi utilizate nu numai pentru diagnostic ci şi pentru terapie prin joc.

ALTE VARIANTE ALE TAT

TAT a inspirat o serie de alte teste similare pentru adulţi şi copii.

Testul imaginilor Blacky (Blacky Pictures) - creat în 1946 de G.S.Blum se aplică copiilor de 5 ani sau mai mari şi este

format din 12 planşe în care sunt redate imagini din viaţa unui câine numit Blacky şi a familiei sale. Atât alcătuirea imaginilor cât şi interpretarea acestora se realizează de pe poziţiile teoriei psihanalitice.

Tehnica de apercepţie pentru adulţi (Senior Apperception Test – SAT) – elaborat de Bellak&Bellak în 1973, destinat adulţilor şi cuprinde o serie de 16 planşe în care sunt reprezentate mai ales circumstanţele pozitive trăite de adult. Imaginile sunt desenate în aşa fel încât să reflecte situaţii de întrajutorare, singurătate, probleme familiale, dependenţe etc. Informaţiile statistice asupra fidelităţii şi validităţii acestei probe sunt foarte sărace.

Testul de imagini Michigan (Michigan Picture Test) – Aplicabil copiilor între 8-14 ani, conţine o serie de 16 imagini din care un carton alb, imagini care se compun şi formează două serii a câte12 imagini pentru fete şi băieţi. Autorii consideră că metoda este utilă pentru examinări largi, având scopul de a depista cazurile de dezadaptare, adolescenţii nevrotici, oferind şi indicaţii terapeutice. Pentru validare autorii au recurs la procedeul validării încrucişate, comparând rezultatele grupelor de control cu cele ale copiilor pacienţi, concluzionând că numai trei variabile diferenţiază pe copiii cu o adaptare scăzută de cei cu o bună adaptare. Aceste trei variabile sunt: indexul tensiunii, timpul verbelor şi direcţia forţelor (adică măsura în care influenţele pornesc de la personajul imaginii sau sunt orientate împotriva lui). Fidelitatea inter-examinatori sub raportul acestor variabile este de .91 şi .98.(Aiken, 1994)

TAT are variante şi pentru minorităţi etnice, rasiale şi de limbă.

Una din primele variante a fost cea a lui Thompson T-TAT(Thompson, 1949), în care 21 din figurile iniţiale ale TAT-ului erau desenate cu personaje afro-americane. Această modificare a implicat însă şi schimbări involuntare, neintenţionate de exemplu în expresiile faciale şi situaţii, motiv pentru care T-TAT trebuie considerat ca un test nou nu ca o variantă a TAT. Altă versiune a TAT este TEMAS constând din 23 de imagini color prezentând personaje hispanice în situaţii şi décor urban. TEMAS înseamnă în spaniolă “temă” şi este un acronism pentru “ spune-mi o poveste”(tell me a story).

192

Page 37: Exploatarea personalitatii

WWW.CARTIAZ.RO – CARTI SI ARTICOLE ONLINE GRATUITE DE LA A LA Z

Conţinuturile tematice ale testului sunt punctate pentru 18 funcţii cognitive, 9 de personalitate şi 7 afective. Testul prezintă indici de fidelitate şi validitate foarte scăzuţi. (Aiken, 1994)

Nr.total de planşe 31 8Nr.de planşe recomandat pentru administrare(după autorul testului)

20 de planşe în decursul a 2 şedinţe

8 planşe într-o şedinţă

Nr. de planşe administrate în practica de zi cu zi

Variază în funcţie de decizia utilizatorului testului

8

Descrierea planşelor stimul Scene variate, diverse cu sau fără oameni; scene cotidiene sau fantastice.Nu este descris nici un grup de minoritate rasială.

Desene în cerneală ale unor oameni obişnuiţi, într-un cadru obişnuit proiectate să creeze un nivel moderat de ambiguitate. Sunt prezenţi şi membri ai unor grupuri minoritare.

“Tonul” emoţional În mod variat descris ca negativ şi sumbru

Variază mult

Sistemul de cotare Există multe sisteme de cotare, fiecare având în comun un set de reguli care se bazează pe atribuirea de către examinator a unor cote în funcţie de elementele povestirii.

Un singur sistem de cotare care permite atât interpretarea clinică cât şi analiza cantitativă a răspunsurilor la chestionar.

Norme Testul nu presupune date normative formale şi nici creatorul său nu a încercat să implice vreunele; anumite date normative sunt la dispoziţie în diferite studii publicate.

Date normative există pentru studenţii de colegiu, adolescenţi şi pentru un grup de bătrâni.

Timpul de administrare Este în funcţie de nr. de planşe administrate şi de variabilele specifice examinatorului.

Aproximativ 40-50 minute

193

Page 38: Exploatarea personalitatii

Testul aperceptiv de personalitate (The Apperceptive Personality Test APT) elaborat de Karp în 1990, reprezintă o încercare de a adresa critici TAT-ului ca test proiectiv, prin introducerea obiectivităţii în sistemul de cotare. Testul este alcătuit din 8 planşe descriind “oameni ce pot fi văzuţi în situaţii zilnice”, incluzând bărbaţi şi femei de vârste diferite precum şi membrii ai unor grupuri minoritare – ceea ce est în contrast cu imaginile TAT unele dintre ele descriind situaţii fantastice, ireale (în tabelul următor va fi prezentată o comparaţie între testul TAT şi APT).

Altă diferenţă între TAT şi APT o reprezintă “tonul şi impresia emoţională” a planşelor stimul(un criticism de durată adus TAT-ului a fost legat de tonul negativ sau sumbru al planşelor sale care ar putea diminua măsura în care subiectul îşi proiectează starea afectivă). După ce au spus o poveste despre fiecare imagine prezentată subiecţii răspund la o serie de întrebări cu răspunsuri multiple. Pe lângă furnizarea informaţiei cantitative, chestionarul anexat testului a fost proiectat să umple golurile de informaţie din poveştile care ar fi prea scurte sau prea criptice unei alte cotări. Răspunsurile obţinute sunt supuse atât interpretărilor clinice cât şi celor matematice putând fi codate şi interpretate cu ajutorul unui soft-ware adecvat. Dacă cercetările vor demonstra că testul este solid din punct de vedere psihometric, APT-ul ar putea devenit mult mai cunoscut.

Testul Rosenzweig de frustraţie

Diagnosticarea implicată în schema operativă a acestui test se referă la sondarea caracteristicilor şi extincţiei frustrării la subiecţii supuşi examenului psihologic cu acest test. S.Rosenzweig l-a prezentat pentru prima dată în 1944 şi l-a difuzat în 1949. Testul este alcătuit din 24 de imagini desene, iar în fiecare din ele sunt implicate două personaje în situaţii de frustrare diferite, subiectului cerându-i-se să spune ce ar răspunde dacă el ar fi în situaţia frustrantă. Răspunsurile sunt analizate din punctul de vedere al direcţiei agresiunii şi din punctul de vedere al timpului de reacţie.

3.TEHNICI DE COMPLETAREPrima încercare de investigare a asocierii cuvintelor a fost realizată de Galton în

1879.Metoda lui Galton consta în prezentarea unei serii de cuvinte stimul fără legătură unele cu altele cerându-le subiecţilor să răspundă cu primul cuvânt care le venea în minte. Ulterior a apărut un interes continuu faţă de fenomenul asocierii cuvintelor concretizându-se în numeroase studii. Cattell şi Bryant în 1889 au fost primii care au utilizat planşe care aveau tipărite pe ele cuvinte stimul, iar cercetările lui Kraepelin(1896) s-au axat pe studiul efectelor foamei şi oboselii asupra asocierii de cuvinte.

Jung (1910) a susţinut că prin selectarea anumitor cuvinte cheie care reprezentau zone posibile de conflict, tehnica asocierii cuvintelor ar putea fi folosită şi în scopuri psihodiagnostice. Jung a cuprins în lista sa 100 de cuvinte, considerate relevante pentru diferite complexe emoţionale. Se pronunţă subiectului câte un cuvânt cu valoare inductoare, notându-se cuvântul prim care este rostit de acesta ca indus. Interpretarea testului vizează două aspecte, anume: tipul caracterial (introvertit sau extravertit) şi diagnosticul psihiatric(în special cel de tip nevrotic prin evidenţierea complexelor subiectului în raport cu stările ideo-afective). Referitor la acest test bazat pe asociaţii, E.Bleuler scria: ”În activitatea asociativă se reflectă întregul psihism, trecutul şi prezentul acestuia, experienţele şi tendinţele sale…un index al tuturor proceselor psihice pe care nu trebuie decât a le descifra pentru a cunoaşte omul în întregime” (după, C.Enăchescu, 1973).

Experimentele lui Jung au servit ca sursă de inspiraţie pentru realizatorii unor teste precum Testul asocierii cuvintelor (Word Association Test) propus de

Page 39: Exploatarea personalitatii

Rapaport, Gill & Schafer 1946 la Clinica Menninger. Acest test constă din trei părţi. În prima parte fiecare cuvânt stimul este administrat subiectului care a primit instructajul să răspundă rapid cu primul cuvânt care-i vine în minte, examinatorul înregistrând durata de timp necesară pentru răspuns. În partea a doua a testului fiecare cuvânt stimul este din nou prezentat subiectului. Aici subiectului i se cere să reproducă răspunsul iniţial. Orice neconcordanţă dintre primul şi al doilea răspuns este înregistrată precum şi durata de timp necesară răspunsului. În partea a treia a testului are loc interviul, când examinatorul pune întrebări prin care încearcă să-şi clarifice ce relaţie există între cuvântul stimul şi răspuns. Testul constă din 60 de cuvinte, unele considerate neutre de către autorii testului (scaun, apă, carte, dans, taxi) iar altele denumite “traumatice” precum, dragoste, prietenă, mamă, suicid, piept, masturbare. Testul asocierii libere a lui Kent - Rosanoff (The Kent-Rosanoff Free Association Test-1910) reprezintă o încercare de a standardiza răspunsurile indivizilor la anumite cuvinte. Testul este alcătuit din 100 de cuvinte uzuale. Autorii au încercat să găsească diferenţele dintre normali şi psihotici, testul fiind aplicat pe 1000 de subiecţi normali şi 250 de psihotici, rezultatul fiind un procent mai mare de răspunsuri neuzuale date de psihotici. Deşi, există această tendinţă criteriul luat în mod izolat nu este suficient de diferenţiator. Popularitatea testului Kent-Rosanoff s-a diminuat când a devenit evident faptul că răspunsurile subiecţilor pot fi influenţate de variabile precum: vârsta, educaţia, creativitatea, factori socio-economici, nivel mintal.

Manifestările simptomatice cele mai general admise care pot apărea în timpul asociaţiilor libere sunt descrise de M.Roşca, 1976, după P.Symonds: timp de reacţie prea scurt, repetarea stimulului în locul unui cuvânt asociat, incapacitatea de a da vreun răspuns (cauzat fie de o puternică inhibiţie, fie de distragerea atenţiei), un timp de reacţie prea scurt poate indica prezenţa unui cuvânt inductor încărcat afectiv, răspunsuri fără sens în raport cu cuvântul inductor, perseverarea aceluiaşi cuvânt ca răspuns ceea ce indică anumite complexe sau o sărăcie de idei, perseverarea unei idei, incapacitatea de a reproduce răspunsul anterior când după parcurgerea listei se revine şi se cere subiectului să răspundă cu aceleaşi cuvinte.

Pentru Smith incapacitatea de a reproduce răspunsul iniţial indică prezenţa unui complex, în timp ce Hull şi Lugoff consideră că repetarea cuvântului stimul este indiciul cel mai fidel.

Deşi metoda asociaţiei de cuvinte este una din cele mai vechi tehnici cu caracter proiectiv, astăzi este mai puţin utilizată, deoarece metodele psihanalitice în care aceste tehnici au înflorit sunt mai puţin populare în prezent iar limba este un fenomen în continuă dezvoltare, asociaţiile de cuvinte putându-se modifica.

Testele de completare a frazelorO altă tehnică proiectivă care utilizează material verbal ca stimuli proiectivi sunt

testele de completare a frazelor.Cum ai putea tu să completezi următoarele fraze?Îmi place să….Într-o zi o să…Întotdeauna o să-mi amintesc clipa…Sunt cel mai speriat când…Mama…Mi-aş dori ca părinţii mai…

Tehnica de completare a frazelor a fost utilizată în psihologie pentru studierea limbajului, ulterior fiind adaptată şi pentru tehnicile proiective unde posibilităţile de combinare verbală sunt mult mai largi. Există multe materiale de acest gen, frazele fiind construite de autori în funcţie de aspectele urmărite (tulburări afective, forme ale dezadaptării etc.). Spaţiul afectat completării este limitat pentru a nu se obţine formulări

Page 40: Exploatarea personalitatii

prea lungi, iar răspunsurile sunt oferite oral sau scris. Interpretarea se face din punct de vedere calitativ luându-se în considerare conţinutul răspunsului unde se analizează dacă tonul dominant este pozitiv sau negativ, cum este rolul eroului, care este atitudinea lui.

Formularele Rotter cu fraze incomplete (Rotter Incomplete Sentences Blank –RISB) constau din trei tipuri de formulare similare – pentru liceu, colegiu şi adulţi - fiecare conţinând 40 de propoziţii incomplete, majoritatea scrise la persoana întâi (Rotter & Rafferty, 1950). Subiecţilor li se cere să răspundă la fiecare item într-o modalitate care să exprime “adevăratele lor sentimente”. Manualul probei propune ca răspunsurile la test să fie interpretate luându-se în considerare categorii precum: atitudinile familiale, sexuale, sociale, trăsături de caracter etc. Deşi testul poate fi interpretat subiectiv prin analiza calitativă a trebuinţelor proiectate în răspunsurile subiectului, interpretarea cantitativă a fost cea care a atras interesul.

În sistemul de evaluare obiectivă fiecare frază primeşte un scor de adaptare de la 0 la 6. Aceste scoruri se bazează pe următoarea clasificare a fiecărui răspuns:• omisiune, non-răspuns sau răspuns prea scurt pentru a avea vreo semnificaţie;• răspuns negativ, conflictual, indicând ostilitate sau nefericire;• răspuns pozitiv, indicând atitudini pozitive sau optimiste;• răspuns neutru.

Iată câteva exemple de astfel de răspunsuri:Eu urăsc pe toată lumea (răspuns de conflict).Ce-i mai bun nu a sosit încă (răspuns pozitiv).Cele mai multe fete sunt femei (răspuns neutru).

Răspunsurile conflictuale sunt evaluate cu scoruri de 4,5,6 de la cel mai scăzut la cel mai înalt grad de conflict exprimat. Răspunsurile pozitive sunt evaluate cu scoruri de 2,1,0, de la cel mai puţin la cel mai mult pozitiv. Răspunsurile neutre sau pozitive nu primesc punctaj. Manualul ne oferă exemple din fiecare categorie de punctare. Scorul global al adaptării e obţinut prin adunarea categoriilor evaluate ca pozitive sau de conflict, acesta putând varia de la 0 la 240, punctajele ridicate indicând o neadaptare psihică. Testul furnizează o metodă simplă şi eficientă pentru obţinerea unui index general asupra felului în care subiecţii se comportă în situaţii cotidiene, dar nu poate surprinde orice nuanţare a funcţionării personalităţii.

Testul Michigan de completare a frazelor (Michigan Sentence Completion Test-MSCT), este compus din 100 de începuturi de fraze, grupate pe cinci categorii:1. Familia, copilăria, sexulDeosebirea dintre tata şi mama a fost…….2. Tensiunea, autoevaluarea, sentimentul de vină.Mă enervează să…3. Scopuri, agresiune.Ca tânăr , obişnuiam să visez la…4. Relaţiile interpersonale pozitive şi cele negativeOamenii care îmi plac mai mult sunt….5. Nestructurate Păcatul…

Autorul nu oferă un mod standardizat de cotare a răspunsurilor, urmărindu-se doar în jurul căror teme se grupează majoritatea lor. Se presupune că în timpul completării frazelor subiectul s-ar cenzura într-o mai mică măsură decât într-un interviu structurat, mai ales dacă proba este prezentată într-un mod deghizat (ca măsurând

Page 41: Exploatarea personalitatii

viteza de reacţie), completarea probei necesitând un nivel mental de minimum 10 ani (M.Roşca, 1976).

În general un test de completare a frazelor poate oferii informaţii legate de interesele subiectului, aspiraţiile sale educaţionale, temerile, conflictele, trebuinţele sale. Aceste teste au un nivel ridicat de “face validity” care este însoţit de un anumit nivel de transparenţă în ceea ce priveşte obiectivul acestui tip de test; de aceea, testele de completare a propoziţiilor sunt poate cele mai vulnerabile dintre toate metodele proiective la tendinţa de dezirabilitate a subiecţilor care încearcă să creeze o impresie bună sau proastă.

4.TEHNICI DE ALEGERE ŞI ORDONARE

TESTUL SZONDI

Materialul probei11 constă din 48 de fotografii având două degete lăţime şi trei lungime; fiecare fotografie prezintă imaginea unui bolnav mental şi sunt repartizate în şase serii a câte opt fotografii. Fiecare serie prezintă un homosexual, un sadic, un epileptic, un isteric, un schizofren catatonic, un schizofren paranoid, un maniaco-depresiv în faza depresivă şi un maniaco-depresiv în faza maniacală. Deci, în ansamblul testului, fiecare categorie nosologică este reprezentată de câte şase fotografii.

Pe spatele fiecărei fotografii apare o cifră romană, indicând numărul seriei, o cifră arabă indicând numărul de ordine din serie al fotografiei şi o iniţială pentru a indica tipul specific de tulburare mentală a personajului respectiv.

Seriile de opt fotografii sunt prezentate subiectului consecutiv, fotografiile din fiecare serie fiind puse în faţa lui pe două rânduri de câte patru imagini, încât cifrele arabe 1 şi 8 să fie una sub alta.

Sarcina subiectului constă în a alege din fiecare serie două fotografii care îi plac cel mai mult şi două care îi plac cel mai puţin.

Instrucţia dată de examinator este: „Vă voi arăta câteva fotografii, persoane şi tot ce aveţi de făcut este să-mi spuneţi care vă plac cel mai mult şi care vă displac cel mai rnult (sau care vă plac cel mai puţin). Evident, nu există alegeri bune sau rele, pentru că a-ţi plăcea sau nu de cineva este un lucru care ţine de gustul fiecăruia. ”După această introducere, examinatorul etalează prima serie de opt fotografii în ordinea indicată mai sus.

Nu există un timp acordat pentru aceste alegeri, în afara intenţiilor specifice; dar dacă situaţia o cere, subiectul poate fi rugat să aleagă mai repede fotografiile fără să ezite şi fără să tergiverseze. El nu are voie să schimbe ordinea fotografiilor sau să apuce vreuna mai aproape de ochi, cu alte cuvinte, ordinea fotografiilor nu trebuie schimbată.

Dificultăţi de integrare în sarcină apar la nevroticii compulsivi şi în cazurile de depresie psihotică, mai ales dacă există şi o componentă pronunţată paranoidă. Este vorba de subiecţii cărora nu le place „să judece” pe cineva după figură sau de cei care consideră că toţi oamenii „sunt buni”. Modalitatea de a elimina aceste sentimente de culpabilitate depinde de ingeniozitatea examinatorului. Tocmai de aceea, este important ca acesta să fie bine instruit.

După ce subiectul a ales imaginile cu cele două persoane care îi plac, le vom aşeza pe masă în faţa noastră, cu faţa în sus, astfel încât subiectul să nu poată vedea iniţialele de pe verso. După ce subiectul a ales imaginile cu persoanele care îi plac cel rnai puţin, le vom pune lângă primele, de asemenea, cu faţa în sus. Cele patru fotografii

11 Sursa: Susan Deri, “Introducere în testul Szondi”, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000

Page 42: Exploatarea personalitatii

rămase sunt strânse de pe masă şi puse la locul lor în cutie. Aceeaşi procedură este repetată cu toate cele şase serii. În final, vom avea aşadar în faţa noastră două teancuri de câte douăsprezece fotografii, unul care conţine persoanele simpatice şi altul pe cele antipatice.

Etapa următoare constă în etalarea în faţa subiectului a celor douăsprezece persoane simpatice, cerându-i să aleagă dintre ele patru pe care le preferă cel mai mult. Aceeaşi procedură de „alegere finală” se repetă şi cu cele douăsprezece persoane pe care le antipatizează, cerându-i-se să indice patru dintre ele care îi displac cel mai mult. Imediat după administrarea testului, examinatorul trebuie să marcheze alegerile subiectului pe foaia de protocol. În jumătatea superioară acesteia, alegerile sunt notate grafic, alcătuind profilul testului. În profilul testului, cele opt coloane verticale având deasupra nişte mici iniţiale desemnează cele opt boli mentale reprezentate în test.

Testul cuprinde opt factori, corespunzând celor opt sisteme de trebuinţe sau pulsiuni psihologice diferite, dar interdependente. Cei opt factori sunt grupaţi în patru vectori, fiecare constând din doi factori. Cei doi factori ai fiecărui vector sunt întotdeauna „strâns legaţi”, în sensul ca ei se referă Ia acelaşi domeniu principal al personalităţii, dar în acelaşi timp reprezintă nişte aspecte opuse.

Vectorul Sexual (S), alcătuit din:a) factorul h (reprezentat de fotografiile de homosexuali), care corespunde trebuinţei de

tandreţe şi de abandon „pasiv”;b) factorul s (reprezentat de fotografiile de sadici), care corespunde trebuinţei de

activitate fizică şi de manipulare agresivă a obiectelor.

Vectorul Paroxismal (P) descrie sfera psihologică a controlului afectiv în general. El este alcătuit din doi factori:a) factorul e (fotografiile de epileptici), care descrie modul în care subiectul îşi exprimă

emoţiile agresive sau ostile;b) factorul hy (fotografiile de isterici), care indică modul în care persoana îşi exprimă

emoţiile mai tandre.

Vectorul Schizofrenic (Sch), vectorul eului, deoarece el reflectă structura şi gradul de rigiditate sau de fluiditate a eului. El este alcătuit din:a) factorul k (fotografiile de catatonici), reprezentând trebuinţa de a păstra integritatea

narcisică a eului şi separarea sa de obiectele din mediu; b) factorul p (fotografiile de schizofreni paranoizi), reprezentând trebuinţele expansive

ale eului, tendinţa de a fuziona cu obiectele mediului.Vectorul circular sau vectorul de contact (C), acest vector se referă la sfera

generală a relaţiilor obiectuale ale individului sau la contactul său cu realitatea. Cei doi factori componenţi sunt:a) factorul d (fotografiile de depresivi), care reflectă tipul posesiv anal al relaţiei

obiectuale;b) factorul m (fotografiile de pacienţi maniaci), care indică tipul oral de dependenţă în

relaţia obiectuală.Pentru fiecare factor vom indica numărul de alegeri simpatice (de deasupra liniei

zero) colorând cu un creion roşu numărul corespunzător de căsuţe, iar numărul de alegeri antipatice (de sub linia zero) cu creionul albastru. Cele opt fotografii alese în final sunt marcate prin încadrarea într-un cerc.

Examinatorul nu trebuie niciodată să ia în calcul numai reprezentarea grafică a profilului de test, fără să marcheze jos iniţialele fotografiilor alese. Notarea iniţialelor trebuie făcută în cursul administrării testului; reprezentarea grafică a profilului de test

Page 43: Exploatarea personalitatii

trebuie să fie făcută pe baza acestora.Administrarea testului trebuie repetată de cel puţin şase sau zece ori pentru a fi

posibilă o interpretare clinic valabilă a personalităţii. De regulă, trebuie să existe un interval de minimum o zi între două aplicări, în afară de cazul când intervine un evenirnent specific (o criză de epilepsie, administrare a unui drog, hipnoză etc.); în aceste cazuri, intervalul poate fi redus.

Forma unui profil de testS P Sch Ch s e hy K p D M

Molly Harrower experimentează aplicarea testului de două ori în câteva ore; ea administrează testul la începutul unei şedinţe de psihodiagnostic, care constă în aplicarea unui anumit număr de tehnici proiective şi a unui test de inteligenţă, şi termină cu reaplicarea testului Szondi.

Atunci când repetăm testul, instructajul trebuie uşor modificat. Scopul acestei modificări este de a elimina efectul învăţării. Subiectul trebuie să înţeleagă scopul readministrării testului nu este verificarea constanţei reacţiilor sale; trebuie să-i explicăm că acesta nu este un test de memorie, ci că ceea ce ne interesează este să vedem „ce simte astăzi faţă de acele persoane”.

În afara completării foii de protocol descrise anterior, examinatorul (în funcţie de timpul de care dispune) mai poate cere subiectului să alcătuiască o povestire vis-à-vis de alegerile făcute la testul final, adică cele patru preferate şi cele patru respinse.

Principii generale ale interpretăriiSemnificaţia reacţiilor tensionate şi a reacţiilor nuleSă presupunem că cei opt factori (sau categorii de diagnostic) ai testului

corespund celor opt sisteme de trebuinţe ale organismului. Deci, personalitatea prezintă opt dimensiuni, corespunzătoare celor opt sisteme de trebuinţe care formează un tot dinamic interdependent.

Cele opt tipuri de tulburări mentale şi afective prezentate în test trebuie fie considerate ca exprimând anumite nevoi psihologice în forma lor extremă, nevoi care sunt prezente la toţi oamenii, în grade diferite. Acesta este motivul pentru care reacţiile de alegere a fotografiilor de bolnavi mental pot exprima structura de personalitate a subiecţilor sănătoşi clinic, dar şi a pacienţilor care prezintă un anumit tip de probleme afective şi într-un anumit grad.

În funcţie de gradul (sau intensitatea) stării de tensiune din fiecare cele opt sisteme de trebuinţe, fotografiile corespunzătoare acestora capătă caracter de valenţa în diverse proporţii. În acest caz, subiectul alege fotografiile factorului corespunzător acelei

Page 44: Exploatarea personalitatii

trebuinţe tensionate. Numărul absolut de alegeri din cadrul unui factor trebuie să fie interpretat conform acestui principiu (un număr relativ mare de alegeri peste patru din aceeaşi categorie înseamnă că trebuinţa corespunzătoare se află într-o stare de puternică tensiune).

În profilul de test, tensiunile pulsionale cele mai puternice sunt indicate de aşa-zisele reacţii încărcate, adică factorii cu peste patru alegeri (trei e media teoretică şi şase este numărul maxim de alegeri din fiecare factor); pe de altă parte, absenţa alegerilor dintr-un anumit factor înseamnă că trebuinţa corespunzătoare nu se află în stare de tensiune.

Teoretic, acest lucru se poate explica în două moduri: se poate datora unei „slăbiciuni” constituţionale a acelei trebuinţe, sau faptului că tensiunea din acel sistem de trebuinţe a fost eliminată prin descărcarea pulsiunii printr-o activitate adecvată. În orice caz, reacţiile „nule” sau „zero” constituie nişte semne importante în diagnostic, deoarece ele indică domeniile pulsionale cu cea rnai mică rezistenţă.

Acesta este motivul pentru care simptoamele observabile, ca şi alte forme de comportament manifest, pot fi interpretate pe baza reacţiilor „zero” sau „nule”.

În profilul testului, aceşti factori sunt numiţi „nuli” deoarece numărul de alegeri este zero, una sau maximum două; dar în acest ultim caz, numai dacă cele două alegeri sunt .distribuite una cu plus (simpatică) şi una cu minus (antipatică).Nu se poate da o interpretare specifică a reacţiilor „nule”, pentru că interpretarea „descărcării tensiunii unei trebuinţe specifice” variază în funcţie de structura unui profil de test şi de cea a unei serii întregi de profile şi este indicat să fim prudenţi în interpretarea reacţiilor „nule”.

Cele patru modalităţi de reacţii de alegerePentru o interpretare cât mai pertinentă trebuie să avem în vedere semnificaţia

direcţiilor de alegere; cu alte cuvinte, trebuie să găsim un principiu care să explice semnificaţia diferenţelor dintre fotografiile alese ca simpatice şi cele alese ca antipatice, indiferent de factorii specifici.

Vom desemna prin termenul de „direcţie” cele patru modalităţi posibile de reacţii în fiecare factor.

„Direcţia”, sau modul, sau reacţia de alegere din interiorul fiecărui factor poate fi: (a) pozitivă + (b) negativă - (c) ambivalentă sau (d) nulă 0.1. O reacţie factorială o considerăm pozitivă dacă două alegeri sau mai multe dintr-un

factor oarecare intră în categoria simpatice şi dacă alegerile simpatice sunt cel puţin de două ori mai numeroase decât alegerile antipatice în factorul respectiv.

2. O reacţie factorială este negativă dacă două alegeri sau mai multe intră în categoria antipatice şi dacă alegerile antipatice sunt cel puţin de două ori mai numeroase decât alegerile simpatice.

3. O constelaţie factorială este ambivalentă dacă alegerile dintr-un factor arată una din următoarele distribuţii:

4. O constelaţie factorială este nulă dacă avem:Numărul absolut de alegeri dintr-un factor depinde de forma dinamică a acelui

sistem specific de trebuinţe. Tipul de reacţie factorială depinde de atitudinea conştientă sau inconştientă a individului cu privire la acea trebuinţă.

O reacţie pozitivă la fotografiile unui factor indică o identificare conştientă sau inconştientă cu structura motivaţională corespunzătoare acelui factor. O reacţie negativă indică existenţa unei atitudini negative cu privire la pulsiunea reprezentată de acel factor. Calificarea unei reacţii ca fiind pozitivă sau negativă trebuie să fie făcută cu prudenţă, deoarece suntem tentaţi în general să echivalăm reacţiile pozitive cu acceptarea şi reacţiile negative cu refularea trebuinţei respective, ceea ce va duce la o simplificare excesivă a proceselor respective, mai ales dacă utilizăm termenul de refulare în sensul strict psihanalitic al cuvântului.

Page 45: Exploatarea personalitatii

Refuzul unei pulsiuni nu înseamnă în mod necesar refulare, deşi refularea presupune o atitudine inconştientă de refuz a pulsiunilor Sinelui.Totuşi. la testul Szondi, procesele psihice corespunzătoare factorilor izolaţi nu pot fi asimilate direct pulsiunilor Sinelui. Pentru anumiţi factori, putem afirma că răspunsul la rnaterialul-stimul este influenţat atât de Eu cât şi de Supraeu. De exemplu, vom. vedea că interpretarea factorului e implică ipoteza că fotografiile e reprezintă o stare de control constructiv asupra comportamentului violent. În consecinţă, în factorul e, „refularea”, în sens psihanalitic nu se asociază strict cu o reacţie negativă la fotografiile e, care ele însele reprezintă ceva asemănător cu aceasta. Dimpotrivă, refularea, dacă există este indicată în factorul e printr-o reacţie pozitivă. (Faptul că nevroticii compulsivi dau de regulă o reacţie e pozitivă vine în sprijinul acestei afirmaţii).

Ca un principiu general, trebuie să ţinem cont de faptul că mecanismele psihologice, interpretate pe baza reacţiilor la testul Szondi, nu pot fi direct asimilate mecanismelor psihologice binecunoscute din literatura psihanalitică. Exemplul citat mai sus despre interpretarea factorului e ilustrează cel mai clar că reacţia negativă nu este întotdeauna egală cu refularea. Interpretarea valabilă pentru toate reacţiile pozitive sau negative este identificarea pozitivă sau negativă cu trebuinţa respectivă, oricare ar fi aceasta.

Semnificaţia reacţiilor ambivalente arată că cele două reacţii, identificarea şi refuzul identificării sunt prezente simultan la nivelul aceleiaşi trebuinţe. Ambivalenţa fundamentală faţă de o anumită trebuinţă afectivă, indicată de reacţia ±‚ este trăită subiectiv ca un conflict şi are o semnificaţie foarte specială în interpretare; reacţiile ambivalente indică domeniile în care tendinţele conflictuale contradictorii, corespunzând reacţiilor negative şi pozitive, sunt resimţite subiectiv. Aceste reacţii ambivalente indică totdeauna o anumită doză de autocontrol care se opune descărcării directe a trebuinţei respective. Este şi motivul pentru care reacţiile ambivalente sunt uneori considerate „factori simptomatici subiectivi”, invers decât reacţiile nule, care pot fi considerate în acest context drept factori simptomatici obiectivi.

Interpretarea reacţiilor individuale ambivalente în funcţie de factorii în care apar, necesită calcularea raportului dintre suma tuturor reacţiilor nule şi suma tuturor reacţiilor ambivalente, pentru întreaga serie de profile ale unui subiect. Raportul Σ reacţiilor 0/ Σ reacţiilor ± ne informează cu aproximaţie despre proporţia relativă a canalelor disponibile pentru a descărca tensiunea, în raport cu tendinţele de autocontrol conştient (sau cel puţin aproape conştient) care inhibă manifestarea liberă a pulsiunilor; valoarea acestui raport poate servi ca un indicator aproximativ pentru a face diferenţa între indivizii care tind să-şi exprime printr-un „acting-out” trebuinţele lor neînhibate şi cei care încearcă mai degrabă să uzeze de mecanismele de control (acest raport nu este singurul semn care indică un comportament neînhibat sau constrâns).

Raportul dintre suma reacţiilor nule şi suma reacţiilor ambivalente dacă acest raport este rnai mic decât 1 este vorba de un subiect care îşi supracontrolează comportamentul. Pe de altă parte, dacă valoarea acestui raport este 5 sau mai mare decât 5 putem presupune că avem de a face cu o persoană care exercită prea puţin control în raport cu descărcarea acestor pulsiuni. Uri comportament agitat şi eratic poate fi dedus plecând de la un raport cu o valoare superioară lui 5 (caracterele impulsive, anumite tipuri de psihopaţi imprevizibili şi de psihotici agitaţi intră în această categorie). Dacă valoarea acestui raport se situează între 1 şi 5, atunci nu prea ne e de mare folos în interpretarea noastră. El poate fi totuşi utilizat pentru a confirma sau infirma amploarea gradului de control sau de rigiditate în comportamentul subiectului, dar numai în conjuncţie cu alte semne.

Semnificaţia constanţei sau schimbărilor reacţiilor factorialeDin punct de vedere clinic, probabil că acest aspect este cel mai important în

Page 46: Exploatarea personalitatii

interpretare, deoarece diversele grade şi tipuri de schimbări sunt primii indici care ne ajută să facem discriminarea între principalele categorii diagnostice ale unui comportament „normal” sau “patologic”.

În funcţie de importanţa lor în plan diagnostic, aceste schimbări pot fi clasificate în felul următor:1. Numărul absolut: direcţia alegerilor în cadrul unui factor specific nu se modifică în

schimb fotografiile alese ale aceluiaşi factor nu mai sunt aceleaşi. De exemplu există trei reacţii h+ în două profile, dar alte trei fotografii h au selecţionate a doua oară.

2. Direcţia factorului rămâne neschimbată, dar există o anumită variaţie în tensiunea sau distribuţia factorului; de exemplu, o reacţie „trei +“ se schimbă într-o reacţie „doi +“ şi „un –“.

3. În a treia categorie de schimbări sunt incluse modificările care comportă o schimbare în direcţia factorului, dar numai de la „pozitiv” sau de la „negativ” spre „ambivalent”; sau de la „ambivalent” spre „pozitiv” sau „negativ”.Cu alte cuvinte, aceste modificări implică întotdeauna o anumită schimbare de atitudine a subiectului cu privire la o pulsiune specifică; totuşi, niciodată o inversare completă a atitudinii (de la simpatic la antipatic sau invers); de asemenea, aceste schimbări nu indică niciodată o modificare semnificativă în forţa dinamică a trebuinţei, din moment ce maxima schimbare de acest tip, privind numărul absolut de alegeri, este o schimbare de la medie (două sau trei alegeri intr-o direcţie) spre o constelaţie tensionată (prin definiţie, orice reacţie ambivalentă este în acelaşi timp o reacţie tensionată, de vreme ce este nevoie de minimum patru alegeri pentru a forma o reacţie ambivalenţă).

4. În categoria următoare de schimbări vom găsi deplasarea de la „pozitiv” spre „negativ” sau de la „ambiva1ent” spre „nul” sau invers, de la „nul” spre „pozitiv” sau „negativ” sau „ambivalent”. Ceea ce este comun tuturor acestor deplasări este o schimbare semnificativă în forţa dinamică a trebuinţei respective. În funcţie de faptul dacă schimbarea se face „către” o reacţie nulă sau, dimpotrivă, „în sens invers”, trebuie să o interpretăm ca pe o descărcare bruscă de tensiune sau ca pe o formare de tensiune pulsională.

5. Al cincilea tip de schimbare constă în ceea ce se numeşte inversarea factorială: estevorba de deplasările de la „pozitiv” la „negativ” şi de la „negativ” la „pozitiv”. Semnificaţia patodiagnostică a acestui tip de schimbare depinde însă şi de numărul de alegeri care şi-au modificat efectiv poziţia de la pozitiv la negativ sau invers.

În evaluarea unei serii de profile de test este recomandat să traducem grafic fiecare profil în simbolurile direcţiei celor opt factori (+‚ -‚ ± ‚ 0) şi să notăm în această manieră, unul sub altul. Această procedură ne ajută să percepem tendinţele de schimbare (sau constantele) în fiecare factor, deoarece astfel ansamblul unei serii de zece profile sau mai multe poate fi înregistrat într-un spaţiu relativ restrâns, care facilitează o vedere rapidă a tendinţelor.

Scopul de a converti o serie de profile în simboluri de direcţii factoriale este de a ne ajuta în evaluarea rapidă a tendinţelor fiecărui factor.6. Ultimul tip de schimbare este aşa-numita reacţie „în oglindă” a vectorului în

ansamblul său.Acest tip de schimbare înseamnă că ambii factori ai unui vector îşi schimbă direcţia

simultan în aşa manieră încât în al doilea profil configuraţia vectorială este o imagine complet inversată în oglindă a constelaţiei din primul profil.

De exemplu, trecerile din h+ şi s- în h- şi s+ sau din e0 şi hy- în e- şi hy0 aparţin acestei categorii. Această categorie este ultima schimbare cu o semnificaţie diagnostică, deoarece aceste „inversări” vectoriale „în oglindă” reprezintă semnul diagnostic cel mai marcant al prezenţei unui proces patologic în domeniile respective. Acest gen specific

Page 47: Exploatarea personalitatii

de procese trebuie diagnosticate pe baza vectorului în care se produc „inversările în oglindă”.

Acest aspect structural al interpretării trebuie întotdeauna să fie studiat înainte să se înceapă interpretarea semnificaţiei factorilor individuali sau a corelaţiei de factori, conform conţinutului lor. Un alt aspect care trebuie avut în vedere înainte de interpretarea calitativă a factorilor se referă la analiza tendinţelor opuse a ambilor factori ai unui vector.

Semnificaţia calitativă a fiecăruia din cei opt factori este descrisă în detaliu în lucrarea “Introducere în testul Szondi”, S.Deri, Ed. Paideia, Bucureşti, 2000.

Testul mozaicului – elaborată de M.Loewenfeld şi se compune din 456 piese geometrice colorate diferit. Sarcina subiectului este ca utilizând aceste figuri geometrice într-un timp de 20 min el să construiască un desen pe o suprafaţă determinată. Interpretarea se va face în raport cu tipul desenului construit:

• desene normale: abstracte, reprezentative, conceptuale;• desene anormale: incoerente şi compacte, incoerente şi spaţiale, nereuşite, intermediare, reprezentative.

Testul F.P.T. sau testul piramidelor de culori (Farbenpyramiden Test) – a fost iniţiat de Pfister şi completat ulterior de către Heiss şi Hiltmann. Testul se prezintă sub forma unei piramide de carouri colorate, dispuse pe cinci rânduri, în total 15 carouri. Culorile sunt dispuse în raport cu semnificaţia lor afectivă pentru personalitate: culorile extraversiei (roşu, orange, galben), culorile echilibrului (verde), culorile introversiei (albastru, violet), culorile personalităţii profunde (alb, brun, gri, negru) şi se va cere subiectului să compună trei piramide succesive din ele. Interpretarea rezultatelor se va face în funcţie e alegerea culorilor şi de semnificaţia acestora, analizându-se şi semnificaţia simbolică a culorilor în raport cu tipologia personalităţii subiectului supus examinării.

Testul LuscherÎn cadrul acestei probe subiectul este solicitat să aleagă şi să respingă nuanţe de

culori din opt cartoane colorate diferite în ordinea de preferinţă. În analiza răspunsurilor se stabileşte incidenţa alegerilor de acelaşi fel, aspecte de succesiune, poziţie. Alegerile excesiv dizarmonice pun în evidenţă personalităţi cu o emotivitate profund instabilă, nevrotism etc. caracteristicile alegerilor capătă semnificaţie în funcţie de culorile şi nuanţele aflate în primele şi ultimele locuri ale seriei.

5. TEHNICI EXPRESIVE

TESTUL ARBORELUI

Idea utilizării “desenului arborelui” ca instrument psihodiagnostic îi aparţine lui Emile Jucker ca urmare a studiului aprofundat a istoriei culturii şi mai ales a miturilor; iniţial el a făcut observaţii empirice pe o bază strict intuitivă, desenul releva aspecte problematice ale personalităţii subiectului nu profunzimea personalităţii. Psihologul elveţian Charles Koch a fost cel care a standardizat şi etalonat testul arborelui12 în varianta publicată în Editura Animus et Anima nr.12. Validitatea testului a fost probată în privinţa dezvoltării afective, dar el poate fi utilizat şi pentru a decela întârzierile şi

12 Sursa: “Testul arborelui”, autori-Anca Rozorea, Mihaela Sterian, Ed.Paideia, Seria Psihologie, Bucureşti, 2000

Page 48: Exploatarea personalitatii

regresele individului în domeniul afectivităţii, tema arborelui având incidenţe profunde cu această zonă a psihismului uman. În acest test arborele este suportul proiecţiei, proiecţia exterioară a lumii interioare scăpând controlului conştient şi voluntar. Desenul arborelui suscită forme expresive de origine subiectivă, desenul aparţinând unei lumi obiective dar are afinităţi cu “schema spaţială” a sufletului. Desenând arborele omul desenează fără să-şi dea seama raporturile sale cu mediul, orice alterare a imaginii fiind un indiciu al alterării acestui raport.

La această probă sarcina subiectului este simplă: pe o foaie de hârtie A4 de 210x297 mm, subiectul ajutat de un creion şi gumă trebuie să deseneze un “arbore fructifer” explicitând că nu este vorba de un brad şi specificându-i-se subiectului că i se testează aptitudinile pentru desen.

Instrucţia dată de Koch este: “Desenaţi un arbore fructifer cât de bine puteţi”, dacă variantele prezentate de subiect sunt şcolăreşti sau se explorează şi alte trăsături ale personalităţii se recomandă: “Desenaţi un arbore diferit de cel desenat înainte”, “Desenaţi un arbore cu coroană şi ramuri”. Pentru copii mici: “Desenaţi un arbore”.

În Ţările De Jos varianta de aplicare a probei constă în desenarea a trei arbori: un arbore normal, un arbore imaginar, un arbore aşa cum îl visezi.

R.Stora cere desenarea succesivă a unor arbori considerând că fiecare arbore este relevant în felul său: primul arbore dă indicaţii despre adaptarea la situaţii noi, al doilea este desenat în condiţii de familiarizare cu sarcina, la al treilea desen subiectul lasă să se întrevadă ceea ce ar dori să fie dar nu poate fi, al patrulea indică traumele copilăriei.

Desenul arborelui în cadru este reprezentat printr-un sistem de coordonate şi diagonale care se încrucişează în câmpul grafic al foii, altfel: arborele desenat se încadrează într-un dreptunghi care să atingă cele patru extremităţi cardinale ale desenului, apoi se trasează o cruce a cărei linie verticală să pornească din centrul bazei trunchiului, iar linia orizontală să taie trunchiul în locul de unde pornesc ramurile sau coroana. Accentuarea spre stânga a desenului semnifică: introversiune, inhibiţie, depresiune, dorinţa de îndepărtare de societate, o viaţă ancorată în trecut, rezervă, prudenţă. Accentuarea spre dreapta semnifică: conştiinţă de sine exagerată, aroganţă, vanitate, dorinţa unei vieţi intense, superficialitate.

Zona superioară se raportează la nivelul conştient numai dacă: înălţimea coroanei nu depăşeşte 2/3 din cea a arborelui şi dacă înălţimea trunchiului nu e mai mică decât 1/3 din înălţimea totală.

Cu ajutorul crucii şi al cadrului se măsoară:1. Înălţimea absolută a arborelui;2. Raporturile relative de mărime trunchi-coroană;3. Lăţimea coroanei (jumătatea dreaptă şi jumătatea stângă a coroanei);4. Relaţia între lăţimea şi înălţimea coroanei;5. Părţile care cad sub orizontala;6. Poziţiile oblice.

Desenul trebuie interpretat; ceea ce apare conştient în desen este relativ Ia propriul nostru eu, la propria noastră personalitate şi aceasta este expresia, concretizarea sensibilă a stării noastre interioare. Expresia se leagă mai mult de forma decât de conţinutul desenului. Inconştientul şi conştientul se manifestă în structura de ansamblu, dar localizările spaţiale simbolice indică originea influenţelor care se exercită şi punctul spre care este orientat fiecare element; zona inferioară a desenului indică niveluri primitive, iar cea superioară, pe cele apărute ulterior (este evident că inconştientul e situat jos, conştientul, sus).

Dimensiunile spaţiale completate ulterior (înainte sau înapoi) sunt sugerate de presiunea sau întreruperea liniei. Marginea foii reprezintă limita, josul foii - solul.

Page 49: Exploatarea personalitatii

Structura arborelui - rădăcină, trunchi, coroanăRădăcina e in general ascunsă sau parţial vizibilă la copiii mici.Trunchiul formează partea mediană, verticală şi are rol de echilibru dreapta-

stânga, fiind elementul stabil ce susţine coroana cu ramurile.Trunchiul şi ramurile reprezintă lemnul, substanţa.Exteriorul coroanei, extremităţile reprezintă zona de contact cu mediul

înconjurător.Coroana este suportul frunzelor, florilor şi fructelor. Uneori este marcată prin

aspectul ei, alteori, elernentele ei cad: coroana reprezintă elementul cel mai instabil prin perisabilitatea lui. Coroana delimitează un spaţiu al cărui centru se află puţin sub axul longitudinal, dedesubtul trunchiului de unde încep ramurile. Ea poate fi uneori statică, privată de jocul viu al deplasărilor de Ia dreapta la stânga sau sub formă de baloane, de globuri sau cercuri.

Liniile orizontale sunt rare - verticalitatea omului se traduce în verticalitatea arborelui.

H. Stadeli consideră drept simptome nevrotice deformările grave ale structurii arborelui, asemănătoare cu cele din sirnptomele prirnare sau cu cele regresive numite simptorne cardinale:1. Alterări ale înrădăcinării arborelui: baza trunchiului împărţită în rădăcini, rădăcini la

suprafaţă de o lungime disproporţionată, rădăcini lipite, rădăcini din linie unică, baza trunchiului continuată direct prin linia solului, trunchi înfipt în sol ca un baston, baza trunchiului larg deschisă, lipsa liniei solului, linia solului exagerată.

2. Alterări ale structurii trunchiului: trunchi din linii paralele, trunchi nestructurat, trunchi conturat.

3. Alterări ale prinderii ramurilor de trunchi4. Alterări ale structurii coroanei: coroană mult prea mare în raport cu trunchiul, ramuri

necoordonate, ramuri prea lungi ondulate în spaţiu, ramuri curbate, ramuri grele fără formă, extremităţile ramurilor franjurate, în formă de frunze, cu umflături, coroană sumară, restrânsă, fără formă.

Semnificaţiile generale şi particulare ale arborelui şi ale componentelor sale au constituit obiectul revizuirilor, completărilor, reinterpretărilor.

Thurner identifică doi indici:l. Supradimensionarea arborelui - evidenţiind idea de grandoare - în schizofrenie.2. Subdimensionarea arborelui - în depresiile endogene.

Wittgenstein - determină dimensiunile înălţimii arborelui (HA), calculată în mm şi raportată la vârsta cronologică (pe care a calculat-o în ani şi luni). După el, testul arborelui ar trebui să se conformeze legii „tot sau nimic”, existând o măsură care se exprimă atât în desenul arborelui, cât şi în viaţă.

Indicele Wittgenstein (i) este deci un raport numeric între înălţimea arborelui (HA) şi vârsta cronologică (a), cu ajutorul căruia se pot detecta pe desenul arborelui diferite momente ale istoriei individuale, în parte uitate.

Cercetările au confirmat ipoteza lui Wittgenstein că înălţimea arborelui (distanţa de Ia bază la vârf) conţine istoria vieţii subiectului, care poate reda cu o exactitudine uimitoare cele mai „mici” secvenţe din evenimentele trecute ale vieţii.

Stadeli evidenţiază - în cazul nevrozelor infantile corelaţii semnificative între rezultatele la examenul clinic, testul Rorschach, testul lui Jung şi testul arborelui. Desenul relevă aceleaşi simptome: autodeprecierea (arbore bine înrădăcinat dar într-un peisaj dezolant, arbore despuiat de frunze sau cu câteva frunze verzi şi multe îngălbenite care cad pe pământ, arbore nestructurat cu ramuri asemănătoare mâinilor care cer ajutor), depresia (culori sumbre, coroane goale cu trunchiuri haşurate); în nevrozele infantile remise apar pe trunchi indicii patologice, baza trunchiului acoperită cu

Page 50: Exploatarea personalitatii

iarbă sau ascunsă după o ridicătură, noduri pe trunchi. La egocentricii desenul are o aparenţă exterioară grandioasă, dar proporţiile şi relaţiile cu solul şi mediul sunt reduse. La subiecţii inhibaţi sexual interiorul coroanei e bine modelat, dar relevă alterarea conţinutului şi coordonării, ramuri deformate şi necoordonate, trunchi în formă de „S” sau ramuri mari precedând trunchiul, fructele cad. H. Stadeli consideră drept simptome nevrotice consecutive sau indicative, concretizate în tulburări relaţionale deformările grave ale structurii arborelui, asemănătoare cu cele din simptoamele primare sau cu cele regresive numite simptome cardinale.

Max Pulver şi Margaret Hartze realizează o variantă de interpretare a desenului arborelui bazată pe expresia liniei şi pe poziţionarea arborelui (deplasarea spre dreapta, spre stânga sau într-un colţ al spaţiului grafic), prin corelare cu interpretarea din punct de vedere grafologic.

Florence Goodenough a aplicat testul arborelui la copii, alături de „testul borthomme” (Omuleţul) cu armătura de interpretare proiectivă.

R.Stora a modificat tehnica de bază a lui Koch, solicitând desenarea succesivă a trei arbori pe foi de hârtie separate, a patra variantă solicitându-se a se face cu ochii închişi. Stora consideră că repetarea sarcinii creează o mai mare transparenţă a proiecţiei. Unii autori au corelat testul arborelui cu testul grădinii, pentru o interpretare mai aprofundată.CoIoritul desenului a fost obiectul multor interpretări. Realizat numai în creion, se reduce la un joc simplu de lumină şi umbră (alb/negru); negru-murdar/curat se poate dizolva în umbre, apărând tenta închisă pe trunchi, crengi, frunze, fructe, coroana care este după Koch, cea normală de Ia 6-7 ani până la 11 - 12 ani; aceasta este mai puţin frecventă în intervalul de vârstă 12-14 ani, fiind însă prezentă la 15-16 ani. La debilul mintal apare Ia 9-10 ani.

Pentru Luscher „albul seamănă cu un perete infinit nesfârşit iar negrul cu o gaură infinită”. După el, negrul e pură pasivitate înţepenită, incapabilă de nici un comportament.

C.G. Jung relevă legătura cu instanţele psihice freudiene: „negrul reprezintă obscuritatea, ceea ce nu a devenit încă, ziua nenăscută, noaptea inconştientului, care se va trezi încet la claritatea conştientului. Inconştientul poate deveni conştient, deci şi negrul este simbolul unei „linişti de viitor”.

După Koch, există o frecvenţă mică a umbrelor la 6-7 ani, negrul difuz apărând în perioada tinereţii; la pubertate, dacă nu se înregistrează o regresie, caracterul nesigur aI umbrelor înseamnă descoperirea îndeterminării, labilitate, reverie, indecizie, abandonare dispoziţională, indiferenţă, pasivitate, bucurie calmă şi pasivă, spirit intuitiv.

Trunchiul e mai des colorat închis decât crengile; la 7 ani are frecvenţa mică, acest colorit crescând o dată cu vârsta până la 12-13 ani. La debilul mintal are o frecvenţă redusă şi oscilantă.

Coloritul închis al frunzelor şi fructelor serveşte evidenţierii şi valorizării acestora; este frecvent Ia 6-7 ani (variabil la debilul mintal de 11 ani) şi scade în şcolaritate.Negrul întunecat semnifică: frică, tristeţe, depresie, regresie (Ia nevrotici, deprimaţi). Nuanţele de gri semnifică: reverie pasivă, indecizie, Iabilitate, stări depresive. regresie nevrotica, pierderea forţei eului, maladie mintală.

Schimbarea tematică constă după Koch în substituirea unui indice caracteristic cu altul, ca de exemplu: crengi din Iinie unică într-o coroană cu crengi din Iinie dublă (cea mai frecventă), amestecul formelor şi tehnicilor diferite (similar scrisului în mai multe feluri).

Forme neautentice - apar, după Koch, în pubertate sub forma unor desene calificate ca nonfigurative, originale, expresive, dar fără semnificaţie (nici chiar subiectul nu poate spune ce.

Page 51: Exploatarea personalitatii

A treia dimensiune (ramurile frontale) este semn al originalităţii şi curajului, dar şi al lipsei de jenă şi al impertinenţei. Predomină, după Koch, la băieţi, frecvenţa crescând cu vârsta. Creanga care iese frontal din trunchi relevă faptul că arborele este perceput ca ceva solid. Este foarte puţin frecventă în imbecilitate (imbecilii nu marchează cu un diametru mai mare creanga de origine).

Semnificaţia elementelor desenului13: Rădăcina — reprezintă:

• arhetipul, imaginea primară, raportul lumină-întuneric;• trăsăturile de caracter cele mai puţin personale şi identificabile;• fixarea imaginii magice asupra lumii, care-şi are originea în inconştient;

Trunchiul - reprezintă separarea eu-altul, eu-lume.• Baza trunchiului - simbol al tenacităţii, al solidităţii;• Deformările trunchiului - nu apar în normalitatea psihică; sunt rodul experienţei

subiective ele reprezentând dificultăţi adaptative resimţite profund, prezenţa unor traumatisme, boli grave, accidente;

• Linia solului - simbol al graniţei dintre viaţa conştientă şi cea inconştientă.• Mărimea trunchiului - este un indice pentru aprecierea maturităţii psihice, maturitatea

fiind sugerată de înălţirnea prea mică sau prea mare a trunchiului.• Scoarţa trunchiului - reprezintă elementul de protecţie, zona de contact între interior şi

exterior, între eu şi lume, raportul între fiinţa interioară şi comportamentul exterior.• Scoarţa marcată în desen semnifică echilibrul psihic.• Conturul exterior al coroanei simbolizează relaţia „eu-tu”, „eu-obiect” şi în plus relaţia

cu trecutul, prezentul şi viitorul.• Accesorii decorative prezente: flori – imaturitate, euforie, superficialitate; frunze – spirit

de observaţie, vanitate, fantezie, euforie infantilă, narcisism; fructe – voinţa de a reuşi, capacitate de observare, perspicacitate, tendinţa de a se face util.

• Linia solului: desenată deasupra bazei trunchiului: pasivitate, îndepărtare de realitate; fuzionată cu baza: rezervă, prudenţă; înclinată: incertitudine, inconştienţă etc.

Interpretarea desenuluiAceasta începe cu impresia globală, care permite identificarea relaţiei între

intuiţie- observaţie-cunoaştere-înţelegere. Interpretarea globală se realizează prin : familiarizarea cu gramatica impresiei grafice-particularităţile grafice independent de orice interpretare şi viziunea exactă prin interpretare.

Interpretarea pe care o voi prezenta va respecta modelul lui Koch care a fost adaptat şi modificat de A.Rogozea şi M.Sterian şi este prezentat în detaliu în lucrarea “Testul arborelui”, Ed.Paideia, Bucureşti, 2000 (pentru mai multe informaţii recomandăm consultarea acestei lucrări). Semnificaţia fiecărui desen al arborelui este structurată pe trei dimensiuni sau perspective:• Perspectiva socio-culturală sau psihosocială: aspecte relaţionale (eu-lume, eu-

obiect, eu-alter);diferenţieri inter-culturale; dependenţa, independenţa, autonomia;, adaptarea-integrarea.

• Perspectiva psihologică şi psihanalitică: raportul conştient-inconştient; raportul instinctiv-intelectual-spiritual; complexele şi inhibiţiile; indicele de toleranţă şi frustrare; trăsăturile psihologice.

• Perspectiva psihopatologică: conflictele intrapsihice; anxetatea, angoasa; blocajele; labilitatea psihică; instabilitatea psihomotorie; agresivitatea; fixaţiile, obsesiile, fobiile; bolile psihice.

13 Aici sunt prezentate doar căteva repere generale, pentru o interpretare mai exactă a semnificaţiilor elementelor desenului vă recomand consultarea lucrării: “Testul arborelui”, autori-Anca Rozorea, Mihaela Sterian, Ed.Paideia, Seria Psihologie, Bucureşti, 2000

Page 52: Exploatarea personalitatii

Pentru a uşura procesul psihodiagnozei autoarele mai sus menţionate au propus un model de foaie de protocol care este structurată pentru fiecare subiect pe trei dimensiuni iar sarcina examinatorului este doar de a bifa aceşti indici pe foaia de protocol:• Indicii de apreciere ai desenului sistematizaţi pe patru secvenţe: aprecierea imaginii

de ansamblu, schema procesului de proiecţie, semnificaţiile componentelor arborelui, particularităţi ale desenului;

• Taxonomia parametrilor de interpretare;• Numele şi prenumele subiectului, rubrica observaţii.

Desenul arborelui se pretează la reprezentări ciudate la exagerări; poate fi denaturat, deformat, mărit, redus, amputat, traducând semne de dezgust pentru viaţă, traume psihice sau corporale, acesta nu redă gravitatea obiectivă ci modul subiectiv de a fi resimţită, subiectul transpunând propria schemă mentală spaţială sau corporală în structura arborelui.

Dezagregarea cvasitotală a structurii arborelui este constatată în cazurile grave de demenţă-epileptică şi schizofrenie. La debilii mintali şi imbecili apare o ruptură a echilibrului, interpretându-se în primul rând forma şi direcţia.

Testul de desenare a unei persoane

După cum vă amintiţi dintr-o temă anterioară Goodenough (1926) a folosit această probă pentru estimarea inteligenţei. Ulterior procedura a fost adaptată la o evaluare proiectivă a personalităţii. Karen Machover a fost cea care a aplicat pentru prima dată această metodă de testare. Subiectului i se cere să deseneze o persoană pe o coală de hârtie; imediat după ce a terminat primul desen i se cere subiectului să deseneze o altă persoană, dar de astă dată de sex opus lui. Desenele obţinute au fost evaluate prin analiza a variate caracteristici ale desenului cum ar fi: durata timpului necesară pentru finalizarea imaginii, plasarea figurilor, mărimea figurii, simetria figurii, gradul de apăsare cu creionul, calitatea linie, nuanţele, umbrele, expresiile faciale, postura, îmbrăcămintea, aspectul general. De exemplu: Apăsarea uşoară cu creionul sugerează tulburări de caracter, Plasarea desenului pe partea stângă a hârtiei sugerează orientarea către viitor, iar

pe partea stângă orientarea spre trecut; dreapta sus – dorinţa de a reprima un trecut dureros asociată cu un excesiv optimism legat de viitor; stânga jos – depresie asociată cu dorinţa de a se refugia în trecut;

Ochi mari, sau urechi mari sugerează suspiciune, idei compulsive sau alte caracteristici paranoide;

Arareori, sânii mari desenaţi de un bărbat sugerează probleme oedipiene nerezolvate asociate cu dependenţa maternă;

Accentuarea nasturilor – persoană dependentă, infantilă, inadaptată.Cu cât clinicianul are o mai mare experienţă de lucru cu această probă cu atât

mai bune şi mai valide sunt interpretările sale. Totuşi munca experimentală cu această probă a condus la descoperirea unor rezultate destul de neaşteptate legate de faptul că experienţa şi expertiza nu corelează în mod necesar cu o mai mare precizie a opiniilor decât cea măsurată cu un criteriu extern (Watson citat în Gregory, 1996).

Testul casă-om-arbore elaborat de J.N.Buck în 1948.Copilului i se prezintă o foaie de hârtie de format A4 aşezată orizontal şi i se cere

să deseneze o casă; după aceasta i se dă să deseneze pe foi separate de hârtie

Page 53: Exploatarea personalitatii

aşezate vertical un arbore şi un om. Subiectului i se va atrage atenţia că nu se urmăresc aptitudinile de desen şi astfel are toată libertatea în activitatea sa figurativă. Există şi o variantă a acestei probe elaborată de J.T.Paine în care copilul se poate ajuta de 8 creioane colorate în a doua şedinţă de desenare revenind apoi la creionul negru pentru a desena “lucrul cel mai neplăcut la care se poate gândi”.

Buck afirmă că din analiza desenului casei şi a interviului cu subiectul se pot afla aspecte importante despre integrarea copilului în familia sa, despre satisfacţiile oferite de mediul de viaţă. Aplicarea desenului cere mult timp şi multă subiectivitate în interpretare.

Testul satului – cunoscută şi sub numele de “Test de village” a fost elaborată de H.Arthus şi modificată în forma actuală de P.Mabille; proba se aplică în general la copii normali şi la cei cu tulburări mintale, sarcina lor fiind aceea de a construi un sat punându-li-se la dispoziţie figuri diferite care pot compune satul. Aprecierea se va face în funcţie de timpul de execuţie, latenţa construcţiei şi a alegerii figurilor, ritmul acţiunii, coerenţa execuţiei, schema generală a construcţiei finite etc.

Testul lumii – este o variantă amplificată a probei anterioare care a fost dezvoltată de către M.Loewenfeld. Se pun la dispoziţia subiectului un număr de 150-300 de piese diferite (case, arbori, oameni, maşini etc) şi se cere acestuia să construiască cu ajutorul lor. Se descriu mai multe tipuri de construcţii:

• Construcţia vidă – utilizează mai puţin de 50 de piese;• Construcţiile închise – indică o stare de anxietate sau o agresivitate latentă;• Construcţiile nepopulate – exprimă ostilitatea, evitarea contactului uman-social;• Construcţiile dezorganizate – apar în stările de confuzie mentală sau în cazul indivizilor cu stări complexuale şi inhibiţii marcate ale activităţii;

Unii autori apreciază că în interpretarea acestor forme de construcţii este necesar a se ţine seama de numărul şi tipul de piese utilizate, de organizarea spaţiului în timp ce alţi autori consideră că este necesară analiza aspectelor legate de activitatea ludică şi simbolismul acesteia.

Grafologia şi cunoaşterea personalităţii

În preocuparea constantă a omului de a “descifra” personalitatea, s-a format o nouă ştiinţă grafologia (grec. Graphein = a scrie, logos = ştiinţă) care se ocupă cu studiul scrisului pentru a determina calităţile autorului lui.

Apare frecvent obiecţia cu privire la posibilităţile de a determina caracterul unui individ după scris, când de fapt noi scriem când într-un fel când în altul în funcţie de dispoziţie şi timp, în timp ce caracterul rămâne constant. Variaţiile care se remarcă într-o scriere fac şi ele parte din oscilaţiile individualităţii, însă experienţa a demonstrat că la persoanele care în diverse circumstanţe prezintă scrierile cele mai diferite, există totuşi valori constante, chiar în documente izolate, însă ele trebuie să fie de o anumită întindere (variaţiile menţionate nu se referă la un timp îndelungat de la 20 la 50 de ani).

Scrisul are aceeaşi valoare expresivă a stărilor emoţionale şi a elementelor sufleteşti permanente ca şi restul corpului; are deci o valoare de orientare în cunoaşterea vieţii lăuntrice şi poate fi considerat ca un grafic sensibil al mişcărilor mâinii săvârşit pe măsură ce aceste mişcări se produc. Nu se poate contesta faptul că o persoană vioaie care simte nevoia să gesticuleze mult arată aceeaşi vivacitate când îşi exprimă ideile în scris, fiind puţin probabil ca ea să traseze litere sobre.

Page 54: Exploatarea personalitatii

Este important ca în mişcarea grafică, la fel ca şi în celelalte manifestări ale individualităţii să facem o discriminare între datele primare, fiziologice, imaginile chinestezice şi temperament – reprezentând un mod de manifestare a individului, a naturii biologice a persoanei şi datele caracteriale – ca mod de manifestare a personalităţii, cu influenţele suferite din partea mediului, cu adaptările şi imitaţiile implicate de convieţuirea socială, cu concepţiile generale ale individului asupra vieţii, cu numeroasele aluviuni date de social. Deci, se suprapun şi îmbină în actul scrisului date fiziologice uneori patologice, date sociale rolul grafologului fiind de a distinge pe cât posibil toate aceste componente, diferenţiind insul social de cel biologic.

Grafologia este o metodă dinamică de cercetare care nu constituie însă o metodă unică şi exhaustivă de cunoaştere a individului ea trebuind completată cu alte metode de cunoaştere a personalităţii.

Metodele de cercetare ale grafologiei14 sunt următoarele: Metoda observaţie – constă în măsurarea şi descrierea caracterelor obiective ale

scrieri; Metode intuitiv-comprehensive – constă în identificarea mişcării grafice şi

interpretarea imaginii scripturale pentru a desprinde tendinţele şi însuşirile subiectului;

Metode corelativ-empirice – constă în 1) stabilirea corelaţiei dintre semnele scrierii şi însuşirile somatopsihice cunoscute ale scriptorului: a) controlând în ce măsură putem aprecia calităţile autorului unei scrieri după caracterele acesteia, b) indicând care trebuie să fie caracterele scrieri unei persoane după aspectele somatopsihice pe care le cunoaşte; 2) considerarea genetică a evoluţiei scrisului individual cu observarea simultană a evoluţiei personalităţii;

Metoda comparării – constă în aflarea genezei şi a felului de dezvoltare a scrisului omului cult în comparaţie cu al incultului, al copilului cu al adultului, al bărbatului cu al femeii, al omului normal cu cel patologic;

Metoda cazurilor excepţionale – cuprinde: studiul grafologic al caracterelor puternic realizate şi studiul grafic al diverselor maladii;

Metode experimentale – constă în observaţia modificărilor scrierii în urma unei sarcini de scriere ex. de a scrie repede, mare, frumos; şi observaţia modificărilor scrierii la cererea experimentatorului de ex. în timpul hipnozei.

Voi enumera mai jos aspecte mai importante ale scrisului utilizate în analiza grafologică:a) Forma scrisului se referă la caracteristicile literelor în ansamblu, la proporţia şi

raportul dintre litere şi evidenţiază nivelul de dezvoltare al scrisului. Psihologic forma scrisului proiectează caracteristici ale deprinderilor, memoriei, dar şi aspiraţii, ideal, gust şi originalitate; ca formă generală diferenţiem mai multe tipuri de scriere: scris clar, ferm, egal, ascuţit, lansat, ornat, confuz, nearmonios, dezordonat, filiform, lejer, cu contururi vagi, dinamic, în ghirlande.

b) Dimensiunea scrisului dezvăluie aspecte ale afirmării de sine. Aceasta este obiectivată mai ales în amplitudinea scrisului care dimensionează individualitatea; dimensiunea pune în evidenţă expansivitatea persoanei supusă examenului grafologic; dimensiunea literelor plasează analiza grafologică în două direcţii respectiv, mărimea literelor şi proporţiile dintre plasările verticale ale scrierii literelor;

c) Continuitatea se referă la legăturile şi spaţiile din cadrul scrisului şi evidenţiază coeziunea în acţiuni, deprinderi, sentimente;

d) Direcţia şi înclinaţia scrisului dă indicaţii cu privire la starea de spirit, fluctuaţiile dispoziţiilor, antrenarea în activitate, aspecte ale afectivităţii;

14 după: Aloy Wenzel

Page 55: Exploatarea personalitatii

e) Viteza pune în evidenţă rapiditatea reacţiilor interioare şi exterioare, cadenţa şi ritmul acestora;

f) Presiunea exprimă intensitatea de exprimare a individualităţii, originalitatea, vitalitatea. Împreună cu viteza reflectă aspecte semnificative ale laturii reactiv-dinamice a persoanei în cauză;

Analiza grafologică are în atenţie şi punctuaţia, densitatea, regularitatea, poziţia ei (în special barele literei “t” constituie parametri evaluabili importanţi).

Echilibrul în scriere permite după referinţele lui Riviere să se pună în evidenţă echilibrul sănătăţii fizice, echilibrul mental, nervos, moral. Există şi tentative de determinare a diferitelor afecţiuni prin analiza grafologică, Dr. Resten a efectuat o astfel de tentativă.

Există şi anumite limite ale cunoaşterii prin scris. Nu se poate determina clar sexul sau vârsta subiectului (se consideră că există trei vârste de scris: una fiziologică, una de maturitate a scriptorului şi una de maturitate a deprinderii de a scrie).

Paradoxul proiectiv

Este evident că adesea deducţiile realizate prin testele proiective pentru evaluarea personalităţii sunt adesea greşite; faţă de aceste evaluări validaţionale negative acceptarea de către practicieni a testelor constituie ceea ce numim paradoxul proiectiv. Cum explicăm continua popularitate a testelor proiective a căror validare este adesea marginală, relativă sau chiar negativă? În acest sens încercăm să oferim două explicaţii.

Prima explicaţie ar fi aceea că oamenii se agaţă de stereotipuri preexistente chiar când acestea sunt infirmate. Cu decenii în urmă Chapman & Chapman a demonstrat aceasta cu testele proiective numindu-le validări iluzorii. Ei au cerut studenţilor să observe figuri umane obţinute de la subiecţi cărora le-a fost aplicat testul de desenare a unei persoane; studenţii nu cunoşteau testele proiective şi nici ipotezele interpretative ale testului de desenare a unei persoane. Fiecare desen era însoţit de scurte descrieri a două aspecte care se presupunea că caracterizează subiectul. De fapt descrierile respective erau atribuite întâmplător desenelor. Fiecare student primea o combinaţie diferită de desene şi descrierilor. Ulterior li se cerea să facă o analogie între desen şi descriere de exemplu, ochii oblici indică suspiciune, capul mare indică îngrijorare etc. Aparent aceste analogii păreau solide în ciuda abundenţei de exemple infirmatoare. Probabil ceva similar se întâmplă şi în cazul oricărui test proiectiv: clinicienii observă toţi indicii de confirmare, dar îi ignoră pe cei mai mulţi care contrazic aşteptările.

Frank (1939) a răspuns, celor care respingeau metodele proiective datorită lipsei lor de rigoare tehnică, astfel: ” aceste metode sunt folosite împreună cu alte studii clinice de evaluare a personalităţii unde îşi găsesc o validitate crescută în consistenţa rezultatelor aceluiaşi subiect”.