Varianta 74 Componentele de structură şi de limbaj ale textului dramatic, ilustrate pe baza unei comedii

studiate

Teatrul a aparut din neboia omului de a ridica viata pe scena. Comedia, ca specie literara proclama intr`adevar "valoarea actualitatii, deschide drum creatiei realiste", deoarece ea surprinde moravurile sociale, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, prezentand satiric si critic realitatea.

Capodopera a dramaturgiei romanesti, comedia "O scrisoare pierduta" este un excelent exemplu ptr a argumenta afirmatia lui Adrian Marino. Opera lui Caragiale este o comedie de moravuri ce dezvaluie viata publica si de familie a unor politiceni care, ajunsi la putere si rosi de ambitie, se caracterizeaza printr`o crestere brusca a instinctelor de parvenire. Comedia "O scrisoare pierduta" este o oglinga a societatii romanesti de la sfarsitul veacului al 19-lea, sursa de inspiratie a autorului fiind viata politica din Romania anului 1883, cand problema revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua: cea moderata (a lui I.C.Bratianu) si cea radicala ( a lui C.A.Rosetti).

Tema comediei este degradarea vieti politice, sociale si private si se concretizeaza prin surprinderea unui episod din campania electorala ptr desemnarea unui candidat ptr viitoarele alegeri parlamentare. Actiunea este plasata in "capitala unui judet de munte", "in zilele noastre". Faptul ca autorul nu precizeaza cu exactitate locul si timpul da caracter de generalitate evenimentelor, subliniand ideea ca aceste evenimente se pot petrece oriunde si oricand.

Titlui piesei reliefeaza intriga, sugerand, prin substantivul articulat nehotarat, faptul ca acea scrisoare este doar unul dintre multele mijloacele de santaj in lupta politica. Prin repetarea situatiei scenice (Dandanache foloseste tot o "scrisorica" ptr a ajunge pe liste) scrisoarea devine un simbol al coruptiei si compromisului.

Compozitional, capodopera lui CAragiale este alcatuia cu o desavarsita arta a constructiei clasice. Cele 4 acte, cu un numar variabil de scene, aduc in fata spectatorilor din ce in ce mai multe personaje, sugerand cresterea tensiunii si crearea agitatiei provocate de evenimentul politic si mai ales de intamplarea aparent banala a pierderii unei scrisori de amor.

Formula dramatica se bazeaza pe structuri traditionale (succesiune cronologica, tehnica "bulgarelui de zapada", a inlantuirii evenimentului) si pe structuri moderne (simetria situatiei scenice, consumarea situatiei-intriga inainte de ridicarea cortinei si reconstituirea acesteia din replicile personajelor).

Conflictul derizoriu al jocului de interese imbraca aparenta unui confilct politic, dar confruntarea nu se produce intre doctrine si idei politice, fiindca opozantii fac parte din grupari diferite ale aceluiasi partid de guvernamant. Aripa conservatoare (reprezentata de Trahanache, Tipatescu, Farfuridi si Branzovenescu) este cea care detine puterea si vrea s`o pastreze, iar aripa reformatoare (Catavencu si "dascalimea") nazuieste sa ajunga la putere. Aceasta polarizare pe criteriul grupului de interese este evidenta chiar din lista cu "Persoanele", care nu este alcatuita in ordinea importantei rolului scenic, ci pe grupari, in ordinea functiei politice. In chip neobisnuit in comedia clasica conflictul derizoriu nu`si epuizeaza resursele, nu ramane un simplu pretext pentru declansarea sirului de situatii comice. In piesa lui CAragiale, conflictul se amplifica nelinistitor, prin implicarea unui numar tot mai mare de personaje, prin proliferarea situatiilor conflicuale in spatiu (coruptia, imoralitatea, santajul politic definesc si viata politica a capitalei) si in timp (promisiunea facuta de Zoe lui Catavencu anticipeaza perpetuarea acestor practici politice si la alegerile viitoare). Neobisnuita este si prezenta unui singur plan structural, caci viata

politica si viata interioara se consuma la nivelul acelorlasi idei fine, exprimate prin automatismele de gandire si de limba.

Subiectul piesei urmareste momente de mare tensiune din existenta "publica" si de familie a eroilor. Actiunea se petrece pe parcursul a trei zile: evenimentele din primele 3 acte se aglomereaza intr`o singura zi, cea a desemnarii candidatului. Actul final muta actiunea peste doua zile, in momentul inchiderii alegerilor si desemnarii castigatorului si al sarbatoririi publice al acestuia. Precizarea initiala a dramaturgului "in zilele noastre" a ingaduit regizorilor sa actualizeze in modurile cele mai neasteptate "lumea pe dis" a eroilor lui Caragiale.

Actiunea este declansata de aspiratie lui Catavencu spre o cariera politica. Pentru a`i forta pe membrii partidului de guvernamant sa`l propuna candidat in locul lui Farfuridi, Nae ii ameninta cu un santaj. Instrumentl santajului este "scrisoarea pierduta" de Zoe, gasita de Cetateanul Turmentat si subtilizata de la acesta de Catavencu. Santajul o sperie mai mult pe Zoe care , de teama de a nu fi comprimisa public, exercita presiuni asupra celor 2 barbati ( Trahanache si Tipatescu) si otine promisiunea candidaturii lui Catavencu. Cand totul parea rezolvat, urmeaza o adevarata "lovitura de teatru": de la Centru se cere sa fie trecut pe lista un necunoscut, Agamenon Dandanache. Zoe e disperata, Catavencu ameninta, Tipatescu este nervos, Farfuridi si Branzovenescu sunt satisfacuti. Numai Trahanache are "putintica rabdare" si gaseste "machiaverlacul" ptr a scapa de Catavencu. In timpul sedintei de numire a candidatului are loc o incaierere (pusa la cale de Pristanda) in care Catavencu pierde scrisoarea si ea ajunge la Zoe adusa de Cetateanu Turmentat. Dandanache este ales in unanimitate, iar CAtavencu, pentru a intra in gratiile d`nei Trahanache va conduce manifestatie in cinstea noului ales. Totul se termina intr`o atmosfera de carnaval si mascarada, accentuata de muzica saltareata condusa de Pristanda.

Comedia lui Caragiale este construita cu scopul de a starni rasul. Mijloacele comice sunt din cele mai diverse, de la comicul de situatie, la comicul de caracter, de maoravuri, de limbaj, de nume, de intentie.

Cu toate acestea, daca inlaturam haina comica a operei sale descoperim adevarata viziune despre lume a autorului, descoperim simtamantul enorm si viziunea monstruoasa ( "simt enorm si vad monstruos" I.L Caragiale).

Scriitorul creeaza imaginea unei lumi populate cu marionete, o lume corupta si demonstreaza ca "sub orice comedie se ascunde o tragedie". Tipurile si comicul ridicul din O scrisoare pierduta, spuna Tudor Arghezi, sunt "fardurile zglobii ale uneicrancene deziluzii".

Nimic nu este mai adevarat decat cele afirmate de Arghezi sau Vlahuta. E greu sa ne inchipuim ca se poate rade cu desfatare de un ins atat de corupt, de josnic precum Catavencu sau atat de prost si atat de canalie precum Dandanache, care, culmea, ajunge si in parlamentul tarii.

Lumea operei lui Caragiale e o colectie de imbecili, imorali, de automati si e "intristatoare ca un spital de infirmitati morale si intelectuale" (E. Lovinescu). Cu exceptia Cetateanului Turmentat (care nici el nu este total cinstit), nu gasesti in piesa un singur om caruia ii poti intinde mana fara sa te simti patat. O lume ca aceasta (imaginea lumii in care autorul insusi a trait) nu poate fi vesela, iar atitudinea autorului fata de ea nu poate fi deact ironica. Asa se explica tendinta artistului de caracterizare si faptul ca`si pune personajele in situatii absurde sau grotesti, demontand mecanismele sufletesti si reducandu`le la conditia unei marionete.