1. Igiena solului

1.1 Importanţa igienico-sanitară a solului

Solul interacţionează permanent cu toate elementele mediului ambiant: apă, aer, alimente, care îşi exercită acţiunea lor complexă asupra sănătăţii populaţiei. Cunoaşterea caracteristicilor solului serveşte la aprecierea acestor riscuri.

Caracterizarea igienico-sanitară a solului se face in funcţie de zonele, în care este posibil contact între om si sol. Mai frecvent se cercetează urmatoarele zone:

Locurile de joacă pentru copii; Teritoriul plajelor si în jurul bazinelor; Spaţiile de joacă ale şcolilor si gradiniţelor de copii; Terenurile de sport; Terenurile din jurul surselor de apă potabilă; Terenurile în care omul vine în contact cu solul in procesul muncii (sere,

ciupercării, etc.)

1.2 Proprietăţile solului

Gradul de poluare al solului este în funcţie de proprietăţile solului, care se împart în:

proprietăţi fizice; proprietăţi chimice; proprietăţi biologice.

Proprietăţile fiziceSolul este format din particole solide numite granule, care pot fi de diferite

dimensiuni, forme si compoziţie chimică. Spaţiile rămase libere între granule constituie porozitatea solului. Mărimea porozităţii depinde de dimensiunile, forma si aşezarea granulelor. Cu cît particolele sunt mai mari, cu atît volumul total al porilor este mai mic. Aceste caracteristici, granulozitatea si porozitatea, influenţează marea majoritate a proprietăţilor fizice ale solului. Cele mai importante proprietăţi fizice sunt:

a) permiabilitateab) capilaritateac) capacitatea de filtrared) temperatura.

a) Permiabilitatea – este proprietatea solului de a fi străbătut de aer şi apă.Permiabilitatea pentru aer – depinde de granulozitate. Solurile formate din granule mari (nisip, prundiş) sunt foarte permiabile pentru aer. Cu cît cantitatea de aer din sol este mai mare, cu atît este mai mare şi salubritatea acestuia, deoarece este asigurată o mai mare cantitate de oxigen proceselor biologice ce se petrec in sol.Compoziţia aerului teluric (din sol) este diferită de cel atmosferic şi conţine concentraţii mai mici de oxigen şi mai mare de dioxid de carbon, amoniac, hidragen

1

sulfurat, metan etc., care rezultă în urma proceselor de degradare a substanţelor din natura moarta.

Cu cit compoziţia aerului teluric este mai apropiată de cel atmosferic cu atît solul este mai salubru.Permiabilitatea pentru apă – se constată la solurile cu o porozitate mai mare. Permiabilitatea prea mare poate determina înlocuirea aerului cu apă, cu consecinţe negative asupra procesului de descompunere organică din sol, scăzînd gradul de salubritate al solului. Solurile impermiabile pentru apă favorizează colecţii de apă stagnantă la suprafaţa lor, devenind insalubre.

b) Capilaritatea – este proprietatea solului de a permite apei subterane de a se ridica prin pori către straturile de sus. Solurile cu granulozitate mare (nisip, pietriş) permit ridicarea apei pina la o înălţime limitată (0,3 – 0,5 m), iar cele cu granulozitate mică (argila) – pîna la înalţimi mari (cîţiva metri).Deci, pătura de apă este superficială, apa se ridică prin capilare, pătrunde în materialele de construcţie a clădirilor, ducînd la insalubrizarea lor.

În solurile cu capilaritate mare nu se recomandă amplasarea gunoiştilor, fîntînilor în mediu rural, deoarece se produce poluarea pînzei de apă potabilă.

c) Gradul de filtrare – este capacitatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi: substanţe toxice solide sau sub formă de soluţii şi microorganisme. Cu cît solurile sunt mai puţin permiabile, cu atît reţin mai bine substanţele nocive şi astfel protejează apele subterane de poluare.

d) Temperatura. Solul primeşte căldură din mai multe surse: prin radiaţia calorică, de la masa incandescentă din centrul pamîntului şi de la procesele biochimice care se petrec în interiorul său. Se ştie, că solul este rău conducător de căldură.Astfel, solurile cu granule fine şi umede se încălzesc mai greu, dar şi pierd mai greu căldura. Solurile de culoare mai deschisă (nisipoase) reflectă o cantitate mai mare de radiaţii solare, pe cînd cele inchise la culoare (cernoziomuri) reţin mai mult radiaţiile calorice.

Temperatura solului are importanţă sanitară, întrucît influenţează în mare măsură clima regiunii respective, viaţa plantelor, procesele biochimice şi biologice care au loc în sol, permite reţinerea relativ constantă a apelor subterane, protejează conductele de apă şi canalizare.

Proprietăţile chimiceSolul cuprinde în structura sa aproape toate substanţele chimice cunoscute

(organice şi minerale) în cantităţi variabile. În cantităţi mai mari în sol se găsesc următoarele elemente: Si, Ca, Al, Fe, Mg, K etc. Si în cantităţi mai mici: I, F, Br, Co, Mn, Cr etc. În cantităţi si mai mici în sol se găsesc şi elemente radioactive: Ra, U, To, Cs etc.

Proprietăţi biologice

2

Fertilitatea solului depinde nu numai de prezenţa substanţelor minerale şi organice, ci şi de numărul şi speciile de microorganisme, care condiţionează calitatea solului.

Deoarece solul conţine substanţe nutritive şi apă în cantităţi considerabile, numărul de microorganisme este foarte mare si anume:

- 1g de sol argilos conţine ~ 200 mln de m/o;- 1g de sol cernoziom ~ 5 mln de m/o;- 1g de sol arabil ~ 1-10 mln de m/o.

Numărul maxim de microorgansme se află în adîncimea de 5-10 cm, iar la adîncimea de 4 m este aproape steril.

Flora solului este formată din bacterii saprofite, actinomicete, ciuperci, alge, protozoare şi altele, care îndeplinesc funcţii diferite: de oxidare a sulfului, a compuşilor azotaţi, de fixare a azotului din aer etc.

1.3 Poluarea solului Poluarea solului se datorează, de regulă, activităţii umane prin îndepărtarea şi

depozitarea neigienică a rezidurilor solide si lichide, excrementelor animale şi cadavrelor acestora, deşeurilor industriale, prin utilizarea în agricultură a substanţelor chimice fertilizante şi antidăunatoare, utilizarea la irigaţii a apelor poluante, depozitarea de substanţe radioactive, cancerigene şi toxice în mod necontrolat.

Prin poluare pătrund în sol substanţe chimice care pot perturba metabolismul normal al solului.

În ultimul timp, de importanţă majorp a devenit poluarea solului cu substanţe utilizate în agriculturş în cantităţi mari (pesticide, substanţe fertilizante). De asemenea, poluarea cu substanţe minerale poate fi realizată şi prin activitatea industrială. S-a constatat ca ~ 50 % din materrile prime utilizate în industrie ajung sub forma de deşeuri in sol.

Prin poluarea solului cu reziduri organice, acesta este contaminat cu microorganisme patogene sau condiţionat patogene de provinienţă animală şi umană. Aceşti agenţi sunt diferiţi de flora „autohtonă” şi constituie flora „supraadaugată”.Agenţii biologici patogeni de provenienţă intestinală umană sunt: bacilul tific, bacilii dizenterici, vibrionul holerei, virusurile poliomelitice, virusul hepatic şi condiţionat patogeni sunt: stafilococii, streptococii ex. Coli, proteus etc. Ei au o rezistenţă redusă în sol cu variabilitate medie de 10-30 de zile pentru enterobacterii si 4-6 săptămînî pentru virusuri. Aceste microorganisme pot migra din sol în apă şi alimente.

O altă grupă de microorganisme provin din intestinele animalelor: bacilul tetanic, bacilul antraxului, bacilul botulinic, clostridiile si altele. Viabilitatea acestora în sol este mare (luni, ani) ţi transmit boala la om în timpul muncilor agricole, jocurilor copiilor, război, etc. Prin sol se transmit şi paraziţii (geohelminţii), din care Ascaris lumbricoides are mare răspîndire şi în Republica Moldova; ouăle acestor paraziţi îşi păstrează viabilitatea la temperatura de 16-18 °C, umiditatea 60-80%, în lipsa radiaţiilor solare directe pînă la 1 an.

3

1.4 Criterii sanitare de apreciere a poluării soluluiAprecierea stării sanitare a solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-

sanitari. Ei oferă informaţii asupra caracteristicilor microbiologice si chimice ale solului.

a) Indicatorii microbiologici – mai frecvent utilizaţi sunt: numărul total de germeni, numărul bacteriilor coliforme, numărul bacteriilor sulfito-reducătoare, numărul bacteriilor termofile.

Deşi nu există norme legiferte în nici o ţară din lume, se recomandă urmatoarea interpretare a valorii numărului total de germeni:

- sol curat <10000 germeni / g sol;- sol slab poluat >10000 germeni / g sol;- sol poluat – 100000 germeni/g sol;- sol foarte poluat – 1000000 /g sol.

Poluarea biologică a solului se apreciază şi prin indicatorii parazitologici. Se consideră că solurile curate nu trebuie sa conţină ouă de geohelminţi. Astfel, solurile slab poluate conţin pina la 10 ouă/g sol, poluate – 10-100 ouă/g sol, iar celea foarte poluate peste 100 ouă/g sol.

b) Indicatorii chimiciCel mai des utilizat indicator este indicile „Hlebnicov” sau „cifra sanitară”. Se calculează după formula:

I.H. = N org. Teluric / N org. Total, unde:

I.H. – indicile Hlebnicov;N org. Teluric – azotul organik teluric;N org. Total – azotul organic total prezent in sol.

Valoarea I.H. < 0,70 arată sol poluat; 0,70 – 0,85 – poluare medie; 0,85 – 0,95 – poluare redusa; 0,95< – sol curat.

Pentru aprecierea poluării chimice se mai practică şi determinarea prezenţei în sol a substanţelor minerale (As, Pb, Cd, Fe, etc), precum şi a pesticidelor.

1.5 Măsuri de protecţie sanitară şi asanare a solului

Prin protecţia sanitară se înţelege complexul de măsuri ce au drept scop limitarea pătrunderii în sol a diferitor impurităţi, pînă la intensităţi ce nu dereglează procesele de autoepurare, nu contribuie la acumularea de substanţe nocive în plantele cultivate, nu poluează aerul atmosferic şi apele şi nu-i limitează folosinţa în scop

4

agricol. Respectarea acestor condiţii înseamnă păstrarea calităţii solului, în aşa fel, ca să nu afecteze starea de sănătate a oamenilor.

Măsurile de protecţie sanitară sunt complexe si în realizarea lor sunt implicaţi mai mulţi specialişti medici, agronomi, tehnologi, hidrologi, ingineri, etc.Acestea sunt grupate astfel:

- Măsuri sanitare tehnice de colectare si neutralizare corectă a deşeurilor: menajere, industriale, agrozootehnici;

- Reducerea substanţelor chimice din atmosferă, prin reducerea eliminărilor de către sursele producătoare;

- Utilizarea raţională a substanţelor chimice in agricultură;- Dezinfecţia solurilor contaminate intens cu agenti patogeni.

Acest procedeu poate fi aplicat numai pe porţiuni restrînse, limitate, întrucît sunt necesare cantitaţi foarte mari de substanţe dezinfectante (10-15 kg/m2) şi pot avea efecte de distrugere şi asupra florei autohtone. Dezinfectarea se aplică cînd poluarea este de natură microbiană, deoarece în cazul poluării mixte rezultatele sunt puţin eficiente.

2. Igiena apei

Solul este principalul izvor din care microbii nimeresc în apă şi aer.

2.1 Microflora apei

Microflora apelor din rîuri e condiţionată de gradul de impurificare a acestora şi de calitatea curăţării apelor reziduale. Microorganismele sunt foarte raspîndite şi in apele mărilor si oceanelor, au fost găsite si la adincimi de 3700-9000 m.

În funcţie de gradul de impurificare, bazinele de apă pot conţine bacterii patogene viabile. În apa de robinet, de rîu, de fîntînă salmonelele ferbrei tifoide supraveţuiesc de la 2 zile la cîteva luni, vibrionul holeric – cîteva luni, agentul turahelemiei – de la cîteva zile la 3 luni. Apa potabilă trebuie sa corespundă cerinţelor standardului de stat. Apa de robinet se consideră bună dacă în 1 ml apă < 100 microbi, dubioasă 100-150 microbi, infectă >500 microbi. Apa fîntînilor şi bazinelor nu trebuie sa conţină mai mult de 1000 microbi/ml.

2.2 Substanţele nocive în apăÎn mod normal apa conţine cantitaţi mici de nitraţi, rezultaţi din mineralizarea

materiei organice proprie apei (mg/l). În situaţii particulare nitraţii sunt prezenţi în concentraţii mari (zeci sau sute de mg/l) a căror provinienţa poate fi:

a) antrenati de apa din soluri intens mineralizate, bogate in saruri de azot, de origine naturală;

b) pătrunderea în apă a materiilor organice din solurile intens poluate cu reziduri organice. Acestea se pot mineraliza pîna la forme organice în sol;

5

c) antrenaţi de apa din solurile intens tratate cu ingrăşăminte pe baza de azot – aceasta este cea mai importantă sursă de poluare a apelor.

Controalele igienico-sanitare au demonstrat că în mediul rural majoritatea fîntînilor au un continut de nitraţi ce depăşeşte norma (Germania, Franţa, Israel, SUA, Rusia, România, etc). Procesul acesta este in creştere şi are la origine fertilizarea neconditionată a solului. Consumul de aşa ape duce la „intoxicaţii cu nitraţi” - „Methemoglobinemie” sau „cianoza infantilă”, (prima dată descrisă în 1945). Boala se produce din alimente obţinute de pe aceste terenuri. (5-62/100000 înbolnăviţi).

Sindromul se manifestă prin cianoza feţei, extremităţilor, tacticulelor, agitaţie, convuri, diaree sau constipaţie. Gravitatea bolii este în funcţie de cantitatea de methemoglobină formată. Intre 10-25% se produce forma uşoară, 25-45% - forma medie, 50% - forma gravă.

Substanţe pesticide (ce luptă cu dăunătorii agricoli – insecte, fungi, rozătoare, plante neproductive) pot fi de natură organica sau anorganică (sunt peste 90000 de asemenea produse). Toxicitatea e mai mare la grupa organo-fosforate şi mai mica la organo-clorurate.

3. Igiena aerului

3.1 Microflora aeruluiRăspîndirea microbilor aerieni depinde de mai mulţi factori: gradul de

impurificare a aerului cu suspensii minerale şi organice, temperatura, precipitaţii, relief, umiditate, etc. Cu cît aerul conţine mai mult praf, fum, funigine cu atât cantitatea de microorganisme este mai mare.

De asupra muntilor, mărilor arctice acoperite cu zapadă, oceanelor, microbii se inmulţesc rar.

Microflora aerului e alcătuită din cele mai variate specii, care ajung in el din sol, din plante si din organismele animalelor. În aer se întîlnesc frecvent bacterii sporofite (micrococi, sarcine), bacili, sporulaţi, mucegaiuri, drojdii, etc.

Numărul de microorganisme variază în aer de la citeva celule pînă la zeci de mii într-un metru cub. De ex. : aerul arcticii contine 2-3 microbi la 20 m3 , dar în oraşele industriale la 1 m3 revin un număr colosal. În păduri, mai ales cele de conifere, sunt funt foarte puţine microorganisme, asupra acestora o influenţa nocivă o au substanţele volatile ale plantelor fitoncidele. Conform cercetărilor de asupra Moscovei la inalţimea de 500 m s-au depistat 1100-2700 microbi / m3, 2000-2500 – 700 microbi/ m3, chiar şi la înălţimea de 20 km au fost gasiţi microbi (ciuperci sporofite si mucegaiuri).

Într-un 1g de praf se conţine ~ 1 mln de bacterii. În anturajul oamenilor si animalelor bolnave, insectelor se pot afla în aer şi specii patogene de microorganisme. În funcţie de anotimp se modifică şi microflora aerului.

Dacă adoptăm conventional, că iarna numărul de microorganisme este egal cu 1, atunci primăvara – 1,7; vara – 2,0; toamna – 1,2.

6

Numărul de microbi din încăperile de lucru şi locative depinde de regimul sanitaro-igienic din ele.

Aglomeraţiile de oameni, ventilarea şi lumina naturală slabă, dereticarea incorecta a localului, favorizează mărirea numărului de microorganisme.

Dereticarea uscată, spălarea neregulată a podelelor, utilizarea cîrpelor si periilor murdare, uscarea lor în aceeaşi încăpere creează condiţii favorabile pentru acumularea de microorganisme în aer.

Pe cale aeriană pot fi transmişi, cu picăturile de salivă si de mucoasă în timpul strănutului, tusei, vorbirii agenţilor gripei, rujeolei, scarlatinei, difteriei, anghinelor, tusei convulsive, inflamaţiilor acute ale căilor respiratorii, tuberculozei etc.

Omul inspiră în medie pe zi 12000-14000 l de aer, reţinînd în căile respiratorii 99,8% de microorganisme aeriene. Aerul constituie un mediu nefavorabil pentru microbi. Lipsa substantelor nutritive, a temperaturii optime, influenta nocivă a razelor solare crează condiţii nefavorabile pentru microorganisme.

Dar şi aflarea puţin îndelungată a m/o în aer e suficientă pentru a transmite bacteriile patogene şi virusurile de la bolnavi la persoane sănătoase. Prin curenţii de aer se răspîndesc în special mucegaiurile, sporii cărora sunt transportaţi de curenţi. Bacteriile si drojdiile nu se pot răspindi în acest mod.

7