Ifos și ethos în slujirea ieropsaltului25 August 2015

Protopsaltul Ilias Stathis

Protopsaltul bisericii Mitropolitane din Livadeiá, Ilías Státhis, vorbește despre înțelesurile

termenilor ifos și ethos în muzica psaltică.

***

Nu știu dacă pot reda sensul exact al acestor termeni, dar, după cum înțeleg eu, ifosul se

referă mai mult la aspectul exterior al modului de interpretare, la felul cum ,,se aude” o

cântare psaltică. În acest sens, avem diferite moduri de ifosuri. Cel mai adesea se vorbește

despre ifosul patriarhal și ifosul aghioritic. Există și alte ,,ifosuri” despre care nu vreau să

vorbesc… Ifosul este produsul a ceea ce am auzit, am învățat și, după aceea, redăm sau

reproducem și noi, la rândul nostru, la strană.

De cealaltă parte, cred că ethosul are legătură cu starea noastră duhovnicească,

sufletească, cu starea noastră interioară. Adică, dacă trăim duhovnicește, smerit, tainic,

dacă ne spovedim, ne împărtășim și avem frică de Dumnezeu, toate acestea se transmit, iar

acesta este etosul despre care vorbim. Spune Cuviosul Paisie Aghioritul: ,,Dacă veți merge la

Sfântul Munte și veți auzi monahi psalmodiind, vă veți bucura duhovnicește foarte mult. Și

fals să cânte monahul acela care va fi de rând la strană, tot vă va aduce bucurie în suflet”.

Pentru că nu trebuie să cântărească atât de mult interpretarea muzicală a cântărilor, ci

duhul, starea duhovnicească a celui care psalmodiază. Asta sesizează cel care se află în

Biserică și ascultă slujba și se bucură.

Un alt exemplu: există preoți neștiutori de carte și care, atunci când citesc sfintele texte, fac

greșeli, iar acest lucru poate deranja pe cei prezenți la slujbă. Dacă, însă, cel care face

aceste greșeli, este un om cu viață sfântă, greșelile de citire nu mai deranjează. Știu în acest

sens foarte multe exemple. Așadar, nu ne mai deranjează acele greșeli, pentru că prezența

acelui preot este de ajuns, pentru că harul lui Dumnezeu lucrează prin el. Se vede acest

lucru pe chipul lui, pe mișcările liturgice pe care le face în Biserică, felul în care citește

Dumnezeiasca Evanghelie, felul în care vorbește, cum se exprimă. Ei bine, eu cred că acesta

este ethosul .

Dar, după părerea mea, ethosul are legătură cu ifosul. Așa cred eu. Să vă dau un exemplu

de psalți. Nu voi da nume și nici orașul în care aceștia activează. Sunt psalți foarte buni,

cunoscuți, care au alcătuit și coruri cu care participă la slujbe. La Dumnezeiasca Liturghie,

aceștia, însă, cântă antifoanele armonizând polifonic pe două și trei voci. Imediat, se strică

toată atmosfera slujbei, tot duhul. Eu cred că acest lucru are de-a face cu ethosul de care

vorbim. Se simte un gol, ceva îi lipsește slujbei. Adică, îi interesează mai mult felul în care se

aude, iar nu interpretarea cântărilor într-un duh de rugăciune. Ori, acesta nu e un lucru bun.

Cam așa văd eu lucrurile. Mathimeleclasice, după cum spunem, noi, psalții, răspândesc

sfântă și duhovnicească mireasmă. Vorbesc despre cântările clasice, cunoscute: heruvicele,

chinonicele, axioanele și orice altă mathimă care a intrat în Tradiție. Dacă a rămas în

Tradiție, înseamnă că este cântare autentică.

Aș vrea să mai spun ceva despre ifos. Trebuie să știți că eu sunt împotriva armonizărilor de

orice fel, difonie, trifonie, tetrafonie. Sunt total împotrivă. La fel, sunt împotriva folosirii

instrumentelor de orice fel în biserică, mai ales a acestui instrument, isocrátis, folosit în

ultima perioadă în loc de ison. Așa ceva este de neacceptat. Un instrument muzical în cult

este de neacceptat. Părinții Bisericii condamnă asemenea practici și folosirea instrumentelor

în cult. M-a preocupat această temă și am studiat-o la Facultatea de Teologie, fiindu-mi

încredințată de Egumenul Gheorghios Kapsánis pe când era profesor de teologie. Așadar, m-

am ocupat cu această temă și am ajuns la unele concluzii. În Vechiul Testament erau folosite

instrumentele pentru că Dumnezeu a îngăduit acest lucru din pricina minții și a inimii

învârtoșate a oamenilor și a aplecării acelora spre idolatrie. Oamenii de atunci erau, cum să

vă spun, mai neciopliți, mai grosolani. Fiindcă tocmai se întorseseră de la idolatrie, iar unii

chiar se mai închinau idolilor, nu puteau înțelege nimic din cele duhovnicești, din cele înalte.

Acum, că am amintit de vrednicul de pomenire părinte Gheorghios Kapsánis, vreau să vă

povestesc și o întâmplare. Pe când eram student locuiam în căminul pentru studenți de

la ,,Apostolikí Diakonía”. În aceeași perioadă eram și psalt la biserica Sfântul Haralambie

din Ilísia. Tot pe atunci, Arhiepiscopul Ieronim dăduse dispoziție de a se săvârși și cea de-a

doua liturghie la câteva biserici mari din Atena [care aveau și un al doilea altar, n. trad.],

printre care și Sfântul Haralambie. Așadar, și la Sfântul Haralambie trebuia să se

săvârșească cea de-a doua liturghie, în aceeași zi, după terminarea liturghiei obișnuite.

Această a doua liturghie începea în jurul orelor 10. Epitropii de la acea biserică au vrut – am

aflat că la fel se întâmpla și la alte biserici – ca această liturghie să se cânte polifonic, adică

după partituri pe patru voci. Așadar, epitropii m-au întrebat dacă pot rămâne după liturghia

de dimineață, obișnuită, care se cânta bizantin, să cânt și la cea de-a doua, însă nu bizantin,

ci polifonic. Eu nu prea cântasem așa ceva, dar, una peste alta, nu e foarte greu să cânți

polifonic, sună precum niște cântecéle duioase, Sol, Mi, Do, Sol, Mi, Do. Ce mai, cântecele,

cântecele! Așadar, am strâns 4-5 colegi și am coborât la subsolul căminului unde locuiam, ca

să facem o repetiție. În acel moment a intrat în camera în care ne găseam Părintele

Gheorghios (Kapsánis), care nu era cleric pe atunci, era doar laic. Când a intrat și ne-a văzut

ce făceam, a rămas înmărmurit, fără cuvinte. Cum a dat cu ochii de mine s-a uitat în ochii

mei cu dezamăgire și mi-a zis: ,,Și tu, Ilía, și tu?”. În acea clipă am simțit că a căzut cerul pe

mine. M-am simțit foarte prost atunci, însă, această întâmplare a fost determinantă pentru

cariera mea psaltică ulterioară. Mă rog ca Dumnezeu să-l aibă în grijă pe vrednicul de

pomenire Părinte Gheorghios Kapsánis, pentru că a avut o influență benefică într-un

moment foarte important din viața mea.

După aceea, am mai rămas o perioadă la Sfântul Haralambie, iar de când am plecat, nu doar

că nu am mai luat contact cu muzica polifonică, dar nici nu pot să ascult altă muzică – mai

ales în biserică – decât muzică bizantină, curată, tradițională, care îmi face sufletul să salte

de bucurie.

Ascultați în continuare o înregistrare a unui concert din 2014 susținut de grupul psaltic

condus de Ilias Stathis din Livadeia: