IDM – CURS 4 – 12-03-2015

Temă – Democraţia

Democraţia ancică era democraţie directă. În Antichitate nu exista noţiunea de opoziţie şi

dezbatere – deciziile luate de Adunare nu puteau fi combătute.

Rădăcinile democraţiei moderne: - reacţia la încercarea de a întări statul modern, care

dezvoltă birocraţii complexe pentru a putea colecta taxe.

Începuturile democraţiei moderne :

- discuţia despre taxe din Parlamentul britanic . În prima etapă, din corpul electoral

făceau parte doar cei capabili să plătească taxe ( vot cenzitar, femeile erau excluse) . Cu timpul,

sistemele democratice evoluează. La început sistemele democratice reprezentau excepţii, restul

sistemelor erau monarhii medievale sau dictaturi. Revoluţionarii se intitulau dictatori, abia în

secolul XX dictatura capătă conotaţii negative.

Comuniştii resping democraţia burgheză în comparaţie cu fasciştii care resping

democraţia în totalitate şi folosesc pentru prima dată conceptul de „totalitar”.

În secolul XX asistă la un recul al democraţiei, iar după 1989 la o reînviere a acesteia.

Democraţia modernă nu este construită pentru a da putere poporului. Acesta ţine mai

degrabă de legitimitate, de puterea politică, de o doză de acceptare din partea grupului care este

condus. Legitimitatea este legată de putere!

Weber identifică 3 tipuri de legitimitate:

- legitimitatea tradiţională – monarhiile europene – bazată pe predinţa în sanctitatea

tradiţiilor şi în legitimitatea celor care o practică.

- legitimitatea charismatică – dominaţia charismei, a domnitorului ales, devotamentul faţă

de eroism sau alte calităţi excepţionale.

- legitimitate raţională ( legislativă ) – dată de lege, de sistemul legal ( raţional). –

credinţa în „ valabilitatea unui statut legal şi a unei competenţe efective, întemeiate pe reguli

raţional elaborate”.

Predominantă este legitimitatea raşional-legislativă . Alegerile se ţin la perioade bine

determinate, legitimitatea este dată de lege.

În regimurile totalitare există probleme ale transferului de putere, pentru că nu există

reguli precise în acest sens, reglementări clare.

Seminar – G. Sartori – Teoria democraţiei reinterpretată : cap. Poate democraţia să fie

orice?; cap. Democraţia antică şi democraţia modernă.

Termenul de „democraţie” nu are numai o funcţie descriptivă sau denotativă, ci şi o

funcţie normativă şi persuasivă. Problema definirii democraţiei are o dublă natură – impunând o

definiţie atât descriptivă cât şi prescriptivă.

Idealul democratic nu defineşte realitatea democraţiei, iar o democraţie reală nu poate fi

aceeaşi cu democraţia ideală.

Democraţia – rezultă şi este formată prin interacţiunea dintre idealuri şi realităţi – prin

presiunea lui trebuie şi rezistenşa lui este.

Democraţia înseamnă democraţie politică, însă azi vorbim şi despre democraţie socială,

industrială, economică.

Democraţia politică este condiţia indispensabilă penru orice scopuri democratice! Prin

urmare, dem politică este elementul central care determină existenţa celorlalte tipuri de

democraţii!

Democraţie – demos ( popor) şi kratos ( putere)

Puterea * - e forţa şi capacitatea de a-i controla pe ceilalţi, chiar de a dispune de vieţile

lor şi a-i condamna la moarte.

Democraţiile moderne se bazează pe :

- domnia majorităţii limitate

- proceduri electorale

- transmiterea reprezentaţională a puterii „ puterea poporului”

Democraţia ateniană şi democraţia modernă

Dem. Ateniană – substanţial diferită de cea actuală – era construită într-o relaţie

intrinsecă cu polisul – o comunitate citadină. Era o democraşie directă.

Democraţia modernă este reprezentativă, guvernarea se face prin reprezentare, nu

personal.

Democraţia indirectă presupune un sistem de limitare şi de control al puterii. Dem.

Modernă presupune asigurarea unei libertăţi certe pentru fiecare individ în parte.

Noutatea în lumea modernă este convingerea noastră că omul este mai mult decât

cetăţean al unui stat. Democraţia modernă este destinată să protejeze libertatea individului ca

persoană.