Henrik Ibsen a fost un mare dramaturg norvegian al secolului al XIX-lea, director de teatru, şi poet. El este adesea menţionat ca fiind "tatăl" teatrului modern şi este unul dintre fondatorii modernismului în teatru. Piesele sale au fost considerate scandaloase de catre multi dintre contemporanii sai, deoarece atunci teatrul european a fost obligat să modeleze moravurile vietii de familie. Opera lui Ibsen examineaza realităţile care se află în spatele multor fatade, dezvăluind mai mult decat ar fi fost asteptat. Ibsen apeleaza la o privire critica si la cercetare libera pentru studierea condiţiilor de viaţă şi a problemelor de moralitate. Ibsen este adesea cotat ca fiind unul dintre dramaturgii cu adevărat mare în tradiţia europeană.

Prin activitatea sa literara, prin conceptia si tehnica sa dramatic noua, Ibsen este fondatorul teatrului modern,un deschizator de drumuri in dramaturgia universala.Opera sa este expresia majora a realismului norvegian. Ibsen combateformula teatrului “cu teza”,care combina schematic, fortat, faptele si creaaza personaje si situatii artificial, optand pentru viata surprinsa in autenticitatea ei, cu intrebarile si problemele asupra carora te oblige sa te opresti. Personajele create de Ibsen se deosebesc si de cele din teatrul de intriga : ele traiesc problemele vietii lor, mediteaza asupra relatiei individ-societate, asupra conditiei umane,a dezacordului existent intre viata sociala si cea psihologica. Conflictul dramatic este interior,el se declanseaza in constiinta, nu in actiuni exterioare. Atentia autorului se concentreaza pe dezbaterea morala sustinuta cu tensiune dramatica .”Conceptia dramatica a lui Ibsen a rasturnat o prejudecata care domnea pana la el in teatru : anume,se credea ca o piesa este cu atat mai buna,cu cat prezinta ogradatie mai savanta a elementelor de <<surpriza>>, spre a crea o situatie mai neobisnuita. Ibsen a demonstrat ca, dimpotriva, cu cat situatia este mai obisnuita, cu atat piesa este mai interesanta, cu conditia ca aceasta situatie sa fie trecuta printr-o constiinta”(Ovidiu Dramba).

In teatrul ibsenian apar situatii obisnuite, nu accidentale, autorul urmarind ecoul acestor trairi in constiinte stapanite de anumite idealuri.Creator al dramei “de idei”, Ibsen exprima, intr-o scrisoare din 1890, intentia  sa permanenta de a “ zugravi oameni, atmosfera omeneasca si destine omenesti pe baza unor relatii sociale reale si a anumitor intuitii sociale”. In piesele sale, transfigureaza artistic intamplari, situatii, fapte diverse, caractere din viata zilnica, din mediul social familial, din observatia atenta a unei diversitati de tipuri reale, un material concret si viu.Constiinte framantate, traind in lumina unor valori morale absolute, a unui ideal, personajele teatrului realist ibsenian sunt complexe, interiorizate, profunde. 

In bogata activitate de dramaturg a lui Ibsen, exista mai multe perioade, care marcheaza evolutia teatrului sau, de la o coloratura romantica, la poemele dramatice si la marile drame realiste.  Dramele istorice din prima faza a creatiei ibseniene reinvie stravechi legende, povestiri istorice si readuc in prezent ambianta trecutului, pentru a trezi elanul patriotic in constiinta contemporanilor. Si in aceste piese ca si in cele inspirate din folclorul norvegian, sunt evidente atitudinile sale realiste in tratarea personajelor, lipsite de grandilocventa si idealizarea romantica, precum si in interpretarea miturilor sau a elementelor supranaturale. Aceasta etapa din activitatea de dramaturg a lui Ibsen fixeaza unele dominante ale conceptiei sale estetice, si anume : sobrietatea si detasarea in comunicarea ideilor si a sentimentelor, rigoarea in selectarea faptelor, reflectarea

pasiunilor in actiune, valoarea gestului si a cuvantului simplu, bogat in intelesuri si sugestii.

Etapa urmatoare din evolutia teatrului ibsenian ,aceea a poemelor dramatice,cuprinde doua valoroase opera : “Brand” si “Peer Gynt”. Prima se evidentiaza prin densitatea gandirii, intensitatea dramatica si aspiratiile eroului spre un ideal moral superior, integritatea caracterului si a vointei sale.Brand, pastor fanatic, crede cu fermitate in regenrarea morala a poporului, slujind acest tel cu abnegatie. Simbol al vointei neinduplecate, apologie a sacrificiului de sine in numele unui ideal moral absolute, Brand este o ipostaza a eului ibsenian,cum insusi o marturiseste : “Brand sunt eu in cele mai bune moment ale mele”. Este o piesa complexa prin structura, amestec de umor si colorit folcloric, de fantastic si real, de feerie cu satira si viziune realista. “Peer Gynt” aduce un erou din aceeasi familie spirituala cu Till Eulenspiegel si baronul Munchhausen. Opusa lui Brand, prin eroul sau, piesa “Peer Gynt”, este o satira a unei existente lipsite de ideal, cu aluzii la situatii concrete din Norvegia epocii.

 In perioada marilor drame realiste, Ibsen este prezent  in mijlocul evenimentelor sociale ale epocii si isi largeste tematica trecand de la problemele morale ale individului la cele sociale. Continutul acestor piese, structura morala a personajelor exprima atitudinea protestatara a lui Ibsen impotriva societatii contemporane lui, a oportunismului, a conventionalismului social, a minciunii si egoismului. “Niciodata  nu m-am inspirat din ideile altora si nu m-am condus dupa parerile nimanui. Totdeauna am recurs la propria mea gandire si simtire. Iar ceea ce m-a facut sa scriu cele ce am scris a fost impresia puternica pe care mi-a produs-o contradictia dintre destinele omului si organizarile sociale actuale, formate de oameni.Aceasta a fost vocatia mea.”, marturiseste Ibsen intr-o scrisoare. Dramaturgul are convingerea, care se resimte in psihologia eroilor sai, ca schimbarea sociala trebuie sa fie precedata de schimbari radicale in caracterul omului.Piesele “Stalpii societatii”, ,,O casa de papusi (Nora)”, “Strigoii”, “Un dusman al poporului”, reprezinta realizarile cele mai importante pe linia teatrului realist, Ibsen devenind unul dintre cei mai valorosi autori dramatic in plan universal.

In “O casa de papusi” actiunea se dezvolta in jurul personajului central,Nora,nume sub care este cunoscuta piesa, si abordeaza tema emanciparii femeii. Falsificand semnatura tatalui ei, Nora obtine un imprumut de la Krogstad, pentru a-si salva sotul, pe Torvald Helmer, grav bolnav. Ea restituie, cu mari eforturi, o parte din suma,dar Krogstad ii cere sa intervina pe langa sotul ei, numit director al bancii, pentru a nu fi concediat, in caz contrat, denuntand-o si declansand un scandal public. Neinduplecat, Helmer nu admite cererea Norei si numeste in postul ramas liber,dupa concedierea lui Krogstad, pe doamna Linde, o veche prietena a Norei. Helmer afla, printr-oscrisoare a santajistului Krogstad, cauza zbuciumului Norei, dar nu isi schimba hotararea. Cand, la staruinta doamnei Linde, iubita de odinioara a lui Krogstad, acesta ii inapoieaza chitanta si Helmer redevine afectuos, Nora traieste zguduitoarea revelatie a adevarului ca nu a fost iubita cu adevarat. Drama falsei ei fericiri o transforma pe Nora, care isi paraseste casa,o casa “cu papusi”,si pe omul conventional, pe Torvald Helmer. Dincolo de obligatiile de mama si sotie, ea se indreapta de acum inainte spre indatoririle fata de ea insasi.

Esenţa piesei este in ultima jumatate a ultimului act, în conversaţia dintre Nora şi Helmer. Ibsen a afirmat odată că piesa a fost scrisa de dragul acestei scene. Primele trei acte şi prima parte din cel de-al patrulea sunt de pregătire. Expoziţiunea din primul act, desfăşurarea istoriei anterioare a Norei, servesc ca pregătire suplimentară. Prin urmare, atunci când are loc conversaţia memorabilă, publicul are ferm în minte evenimentele importante din viata personajelor. Punct de vedere tehnic, această piesă este una dintre cele mai bune lui Ibsen, este clara, interesanta, unificata. Timpul nu este pierdut pentru a informa ce s-a intamplat înainte. Suntem curioşi să aflam mai multe, pentru a afla cum va depasi Nora dificultatile in care se afla. De-a lungul piesei, există un senzatie: totul tinde spre scena finală, totul este practic o explicaţie pregătitoare. Piesa a fost uneori criticata pe motiv că era imposibil pentru Nora sa se dezvolte la un grad atât de anormal în termen de trei zile, atat cat i-a permis autorul.    In galeria de personaje feminine din dramaturgia lui Ibsen, Nora este un personaj complex original, cu o structura psihologica bogata, interiorizata.Victima unei casatorii de convenient, ea traieste o zbatere adanca de-a lungul dramei, manifestandu-se ca o mama devotata, care isi paraseste sotul, meditand asupra drepturilor sale de om. Ca majoritatea personajelor lui Ibsen, atrasa de himera absolutului, Nora pleaca spre zari ale caror lumini autorul nu ne lasa sa le intrevedem. Dupa “Strigoii”, piesa cu unele accente naturaliste, Ibsen creeaza dramele in care interesul se concentreaza asupra psihologiei unor eroi preocupati de a se realiza pe ei insisi.”Rata salbatica”, “Rosmerholm”, “Hedda Gabler”,impun mai pregnant pe marele dramaturg realist, prin realizarea lor artistica si prin dimensiunile morale ale personajelor. Ibsen contribuie la dezvoltarea dramaturgiei realiste si prin reinnoirea tehnicii dramatice. Maxima concentrare, restrangerea numarului de personaje, densitatea dialogului, tehnica retrospectivei in naratiune, rezerva fata de monologul care da tenta declamatoare, finalul adeseori neconclusiv sau anuntat de atmosfera piesei sunt elemente care exprima aportul lui Ibsen la modernizarea genului. El anunta sirul marilor dramaturgi : Shaw, Cehov, Pirandello, Camil Petrescu, care-i sunt, in mare parte, tributari.

Bibliografie:

1.Drimba, Ovidiu, Henrik Ibsen, fondatorul teatrului modern, prefata la Henrik Ibsen, Teatru, Vol. I-III, E.L.U, 19662. Ibsen, Henrik, Teatru, vol. I –III, E.L.U, Bucuresti, 1966