Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

1

I.

Definitie dreptul civil= drept comun..Acea ramura a dreptului privat care cuprinde totalitatea normelor

juridice ce reglementeaza raporturile sociale patrimoniale si nepatrimoniale in care partile se gasesc pe pozitie

juridica de egalitate ( este esenta dreptului civil). Nici o parte nu are la dispozitie mijloace proprii de constrangere

pentru a o determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca ceva. Uneori aceast definitie e completata cu

precizarea ca normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridical a persoanelor fizice si juridice, in

calitatea lor de participant la raporturile juridice civile(normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridica a

subiectilor de drept civil).

1.Ramura a dreptului privat statul intervine in reglementarea relatiilor sociale ;

2.Cuprinde totalitatea normelor juridice( imperative: partile:onerative, prohibitive;dispozitive:: permisive ,

supletive)ce reglementeaza raporturile( relatiile ) sociale patrimoniale(reale, obligationale) si

nepatrimoniale(Nascute in legatura cu existent(Dr. la viata), integritate fizica(Dr. la sanatate) si morala(Dr. la

onoare );Nascuta in legatura cu elementele de identificare ale persoanei(Dr. la nume, domiciliu/denumire,

sediu); Nascute in legatura cu dreptul de creatie intelectuala)

3. In care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate(e esenta dreptului civil). Nici o parte nu are la

dispozitie mijloace proprii de constrangere pentru a o determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca ceva,

4. Normele de drept civil reglementeaza si conditiia juridica a persoanelor fizice/juridice in calitatea lor de

participanti la raporturile juridice(normele dreptului civil reglementeaza si conditia juridica a subiectilor

de drept civil).Prin aceasta sintagma se desemneaza ca dintr-o anumita stare de fapt rezulta intodeauna o stare

juridica caracterizata printr-un complex de drepturi si obligatii. Unei stari de fapt I se potriveste o norma

juridical(stare de minor/major =>alte drepturi, alte obligatii; cetatean roman/strain)

II. Aplicarea legii civile actioneaza simultan sub trei aspecte: in timp: Art. 6 NCC ; in spatiu: (Art 7NCC) ; aplicarea legii civile asupra persoanelor

Aplicarea legii civile in timp: Art 6 NCC

1. Incepe sa actioneze de cand intra in vigoare -legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in

monitorul oficial sau la data aratata in corpul legii

2. Actioneaza atata timp cat este in vigoare art 6, (2) 3. Nu dispune in mod retroactiv - adica se aplica doar situatiilor prezente si viitoare

4. Subiectul nu se poate prevela de la necunoasterea ei de la publicarea in monitorul oficial

5. Caderea in desuetudine– din punct de vedere juridic lege nu este abrogata insa dispar motivele pentru

care legea a fost adoptata(iesirea din moda ex relatiile intre coop);

6. Iesirea din vigoare (incetare efectelor legii civile) – legea civila isi inceteaza efectele prin abrogare;

Clasificare abrograre lege

Abrogarea expresa: expresa directa – desemneaza acea situatie in care actul normativ abrogat este nominalizat in

mod expres; expresa indirecta – desemneaza acea situatie in care, in noua lege se prevede ca urmeaza a fii

abrogate toate reglementarile contrare noilor prevederi;

Abrogarea tacita=implicita. In noua reglementare sunt cuprinse dispoziti legale incompatibile cu cele vechi;

Abrogarea totala cand actul normativ este lipsit de efecte in integralitatea sa;

Abrogarea partiala - atunci cand doar o parte (titlu, sectiune, capitol) este lipsita de efecte.

7. Existenta unor legi temporare- acele legi care indica de la intrarea in vigoare perioada pe care urmeaza sa se aplice

Principiile aplicarii legii civile in timp

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

2

Solutionarea conflictelor de legi in timp prin norme tranzitorii. Prin aceste norme nu se reglementeaza

nemijlocit anumite relatii sociale, ci se solutioneaza conflictul de legi prin stabilirea domeniului temporal de

aplicare al fiecareia dintre normele aflate in comflict. Este solutia ideala pentru solutionarea conflictelor de legi

intertemporale);

Solutionarea conflictelor de legi in timp in lipsa normelor tranzitorii

-principiul neretroactivitatii- e fundamental, dar nu a reusit sa dea o solutie completa comflictelor de legi in timp;

-principiul aplicarii imediate a legii(normei juridice) civile noi-complementar Exemplu: testamentul

III. Notiunea si caracterele raportului juridic civil

Definitia raportului juridic civil. Este acel raport social patrimonial sau nepatrimonial reglementat de norma

de drept civil; este un raport social care are calitatea de izvoare ale raporturilor juridice civile( exemplu:

raporturile civile si comerciale.),este un raport social vointional (acordul de vointa al partilor), in care partile se

gasesc pe pozitie de egalitate, ceea ce inseamna ca nici o parte nu are la dispozitie mijloace proprii de

constrangere pentru a o determina pe cealalta parte sa dea, sa faca sa nu faca (=conduitele in dreptul civil) ceva

Trasaturile (caracterele) raportului juridic civil:

1. Este un raport social, reglementat de norma de drept civil

2. Este un raport voinţional(izvorat din vointa);

3. In care partile se gasesc pe pozitie juridica de egalitate-e esenta dreptului civil.

IV. Interpretarea normelor juridice de drept civil.

Definitie Prin interpretarea normelor juridice se inţelege acea operaţiune logico-raţionala de lămurire a

conţinutului si sensului normelor juridice civile in scopul aplicării lor, prin corecta incadrare a situaţiilor

practice in ipotezele care le conţin(.Exemplu:Cineva iti povesteste o stare de fapt; Care ipoteze e cea care se

potriveste cu starea de fapt(norme generale)? Interpretarea trebuie facuta pt. a se aplica corect norma. Clasificare

1).Dupa forţa interpretării avem 2 feluri :

- i. oficiala- realizată de către un organ de stat; i. autentică provine chiar de la organul emitent al normei juridice;

- i. neoficiala-interpretare realizată de către doctrina si practicienii dreptului.

2).In functie de rezultatul interpretării:

- Interpretare literara stabileste o concordanţă intre situaţia faptică si textul legal, sugerat de dictionar;

- Interpretare extensiva -textul interpretat trebuie extins si la alte situaţii faptice.

3).In functie de metoda de interpretare avem 4 feluri:

- interpretare gramaticala-se bazeaza pe regulile gramaticii;

- interpretare sistematica- interpretare contextuala(nu scos din context)

- interpretare istorico-teleologica-urmareste finalitatea textului interpretat intr-un anumit context(violarea secretului corespondenţei: scrisori,);

- interpretare logica-: 10exceptiile sunt intotdeauna de stricta interpretare; 2

0unde legea nu distinge, nici cel care

interpreteaza nu trebuie sa faca vreo distinctive;30 regula de drept civil trebuie interpretata intotdeauna in sensul aplicarii

sale(exemplu: actul juridic se va interpreta in sensul in care produce efecte).

V. Clasificarea drepturilor subiective civile Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa fie facută

in concordanţă cu scopul economic si social pentru care au fost recunoscute, trebuie exercitate cu bună credinţă.

In situatia nerespectarii acestora, se ajunge in situatia abuzului de drept(Art.15 Nici un drept nu poate fi exercitat

în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

1.In functie de opozabilitatea lor

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

3

Drepturile absolute sunt acele drepturi care pot fi exercitate fara interventia unei alte persoane

(exemplu: drepturile reale-proprietatea si drepturile nepatrimoniale)

Drepturile relative-subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sad ea , sa faca sau sa nu faca

(drepturile relative, dreptul de creanţă-contract)

2.In functie de continutul lor:10drepturi subiective patrimoniale; 2

0drepturi subiective nepatrimoniale

3.In functie de corelaţia dintre ele: 10drepturi principale; 2

0drepturi accesorii (dreptul de ipoteca)

4.In functie de siguranţa oferită titularilor lor

drepturile pure si simple -asigura siguranţa maximă titularilor lor

drepturile afectate de modalităţi (modalitatile sunt: termenul, condiţia si sarcina)-ofera titularilor

lor o siguranţă diminuată care depinde de implinirea unui termen sau de realizarea unei condiţii;

drepturile subiective civile eventuale- drepturi subiective le lipseşte fie obiectul, fie subiectul

drepturile subiective civile viitoare-aceste drepturi nu au nici obiect , nici subiect. Ele se pot concretiza in viitor

VI. Clasificarea obligatiilor civile. Definitie. Prin obligatia civila se intelege indatorirea subiectului pasiv

de a avea o anumita conduita ( a da , a face sau a nu face) corespunzatoare dreptului subiectiv civil corelativ

(fiecare drept e pereche cu o obligatie civila )si care la nevoie poate fi impusa prin forta de constrangere a statului.

1.In functie de obiectul lor, obligatiile civile sunt de 3 feluri:

-O de a da= consta in transmiterea sau constituirea unui drept real (exemplu: obligatia vanzatorului de a transmite

dreptul de proprietate cumparatorului )- numite obligatii pozitive;

-O de a face= consta in indatorirea de a executa o lucrare , de a presta un serviciu sau a preda un bun- o. pozitive;

-O de a nu face= are un continut diferit, in functie de dreptul subiectiv corelativ-este numita obligatie negativa.

2.In functie de antrenarea raspunderii civile raportat la rezultatul obtinut obligatiile sunt 2:

-Obligatii de rezultat=raspunderea civila va fi antrenata doar daca debitorul nu obtine un anumit rezultat;

-Obligatii de mijloace= debitorul are obligatia de a depune toate diligenţele in vederea obţinerii rezultatului.Nu

trebuie sa ajungi la rezultat, dar trebuie sa fac dovada ca am facut totul ca la carte (Profa preda, dar examenul?) .

3.In functie de sanctiunea care asigura respectarea obligatiilor civile avem 2 feluri:

-Obligatii perfecte=acele obligatii a caror executare este asigurata printr-o actiune in justitie;

-Obligatii imperfecte=acele obligatii a caror executare nu este garantata printr-o actiune in justitie(un imprumut

nerecuperat, dupa trei ani actiunea e prescrisa).

VII. Bunuri mobile si imobile, Art 536

1.Definitie bunuri imobile Art. 537 . Bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa si stabile: terenurile,

apele, plantatiile prinse in radacini, lucrari fixate in pamant cu caracter permanent, platformele, precum si tot

ceea ce, in mod natural sau artificial, este incorporat in acestea cu caracter permanent. ; Bunurile care raman

sau devin imobile Art. 538 materialele separate in mod provizoriu de un imobil, pentru a fi din nou

intrebuintate, atat timp cat sunt pastrate in aceeasi forma, precum si partile integrante ale unui imobil care sunt

temporar detasate de acesta, daca sunt destinate spre a fi reintegrate. (2) Materialele aduse pentru a fi

intrebuintate in locul celor vechi devin bunuri imobile din momentul in care au dobandit aceasta destinatie.

2.Clasificare bunuri immobile: -Prin natura lor –terenurile precum si toate bunurile care in mod natural/artificial sunt incorporate lor 537,538

-Prin destinatie- cuprinde o seama de bunuri mobile care au fost atasate perpetuu la un imobil care are acelasi

proprietar ca si bunul mobil (exemplu-obiectele de ornamentatie ale unei cladiri), fie au fost afectate cu

caracter permanent pentru exploatarea agricola sau industrial a unui imobil (exemplu-utilajele unei unitati

industrial)si au devenit astfel accesorii ale imobilului;

-Prin obiectul la care se aplica-categorie care cuprinde drepturile reale asupra bunurilor immobile si actiunile in

justitie privitoare la aceste bunuri.

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

4

1.Definitie bunuri mobile: bunuri care nu au o asezare fixa putand fi mutate dintr-un loc in altul, fara a se aduce

atingere substantei lor. Art. 539 .

2. Clasificare bunuri mobile:

-Prin natura lor Art. 539 cele care se pot misca dintr-un loc in altul, fie prin dinamismul propriu fie datorita

interventiei unei forte exterioare, fara a li se modifica natura sau destinatia(undele electromagnetice; energia de

orice fel indiferent de natura mobiliara sau imobiliara a sursei acestora

-Prin determinarea legii categorie care cuprinde drepturile reale, drepturile de creanta si actiunile in justitie

privitoare la bunurile mobile;

-Prin anticipatie Art. 540 :o recolta care e vanduta inainte de-a fi culeasa

Importanta acestei clasificari, distinctii se manifesta in regimul juridic diferit aplicabil celor doua categorii

de bunuri si care priveste indeosebi: forma actelor de instrainare(act juridic prin care titularul unui drept real

asupra unui lucru/al unui drept de creanta transmite, cu orice titlu, acel drept altei personae; competent

instantelor de judecata; executarea silita –procedura reglementata de lege, titularul unui drept subiectiv

constringe, cu ajutorul organelor de stat competente, pe cel care nesocoteste dreptul respective

VIII. Aspecte generale privind capacitatea de folosinta a persoanei fizice si juridice. 1.Definitie.Art. 34. Capacitatea de folosinta este aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi si obligatii civile;

2.Caracteristicile capacitatii de folosinta

-abstract:art.35 omul are potenţial capacitate de folosinta, de la naştere pana la moarte

-general:art 206 -persoana fizică si persoana juridică, pot avea toate şi sau oricare dintre drepturile si

obligatiile civile recunoscute de lege . (1), -persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund

scopului ei, stabiliti prin lege, actul de înfiinţare sau statut.art 206(2).De aceea, se spune că persoana juridică are o

capacitate specială de folosinţă.

-unica şi universal: una pt fiecare persoana, aceeasi pentru toti

-egala: rezultă fără echivoc din dispoziţiile Constituţiei,

-legala:e o creaţie a legii. determina momentul în care începe şi se sfârşeşte capacitatea de folosinţă, la fel

cum tot numai prin lege se pot determina, cu titlu de excepţie, eventualele incapacităţi de folosinţă.

-inalienabilitatea şi intangibilitatea ei. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că nimeni nu poate renunţa la

capacitatea sa de folosinţă şi, pe de altă parte, că eventualele restrângeri ale capacităţii de folosinţă (incapacităţi

de folosinţă) trebuie să fie expresprevăzute de lege.

1. Începutul capacităţii de folosinţă.

-Durata capacitatii de folosinta. Art. 35. incepe la nasterea persoanei fizice si inceteaza odata cu moartea acesteia;

-Drepturile copilului conceput. Art. 36. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai

daca el se naste viu; art. 412 este referitoar la timpul legal al conceptiunii

-Capacitate de folosinţa art. 412 persoana fizică o dobândeşte: anticipat (se dobândeşte de la concepţie),

condiţionat (daca copilul se naşte viu ) şi limitat (priveşte drepturile copilului nu şi obligaţiile acestuia). Condiţiile

acestei recunoaşteri. poate găsi aplicare doar dacă sunt întrunite cumulativ : a) copilul că se nască viu, fără a fi şi

viabil; b)copilul să fie chemat să dobândească anumite drepturi; c) copilul să fi fost conceput la data dobândirii

drepturilor, ceea ce se stabileşte prin prezumţia legală potrivit căreia“timpul cuprins între a treisuta şi a o sută

optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se socoteşte de la zi la zi”(art. 412);

2. Încetarea capacităţii de folosinţă.

a. Constatarea fizică amorţii. Art.35 : data decesului, dată care marchează momentul încetării capacităţii de

folosinţă şi a calităţii de subiect de drept a persoanei respective.

b. Declararea judecătorească a morţii

-Cazul persoanei care a dispărut de la domiciliul său;.art 49 -2 ani de la ultima stire;

-Cazul persoanei care a dispărut în împrejurări excepţionale art.50 -6 luni de la ultima stire;

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

5

c. Stabilirea datei morţii. Art. 52. ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii.(2) în ultima oră a celei din

urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz.

d. Rectificarea datei morţii. Art. 52 se dovedeşte că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat

la acea dată. În acest caz, data morţii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare

3.Efectele hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii: inceteaza drepturile viagere (uzufructul, dreptul la

rentă viageră sau întreţinere.); se deschide succesiunea; încetează căsătoria celui declarat mort ş.a.

4.Anularea hotărârii declarative de moarte. art. 54 cel declarat mort este în viaţă

5.Efectele anulării hotărârii declarative de moarte. art. 54

Situaţia bunurilor celui ce a fost declarat mort: succesiunea lui trebuie privită ca nedeschisă;

redobândeste bunurile avute anterior; anularea unui act juridic desfiinţează atât drepturile dobândite (de

primul dobânditor) prin efectul actului anulat ulterior, cât şi drepturile subsecvente; dobânditorul de buna-

credinţă poate sa nu inapoieze bunurile. Situaţia căsătoriei celui ce a fost declarat mort. Pentru a preîntâmpina starea teoretică de bigamie Art.

293(2) În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă

de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă.

Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.

IX. Aspecte generale privind capacitatea de exercitiu a persoanei fizice si juridice 1.Definitie. Art 37. Capacitatea de exerciţiu este capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma

obligaţii, săvârşind acte juridice

2.Caracteristicile capacitatii de folosinta -general: deoarece, în măsura în care persoana a dobândit capacitatea de exerciţiu ea poate încheia orice act

juridic cu excepţia acelora care îi sunt interzise expres de lege.

-egala: rezultă fără echivoc din dispoziţiile Constituţiei, nu sunt admise diferenţieri cu caracter discriminator

-legala: deoarece dobândirea, conţinutul şi încetarea ei sunt stabilite prin lege;

-intangibilitate şi indisponibilitate, deoarece capacitatea de exerciţiu se poate restrânge sau înlătura numai

potrivit legii deci nu şi prin voinţa titularului ei ori a unei alte persone

1.Dobandirea capacitatii de exercitiu

-Capacitatea deplină de exerciţiu Art. 38-persoana devine majora Art. 39Minorul prin casatorie

-Capacitatea de exercitiu anticipata Art. 40. minorului de 16 ani-pt motive temeinice,

-Capacitatea de exercitiu restransa Art. 41Minorul de 14 ani Actele juridice ale minorului cu capacitate de

exercitiu restransa se incheie de catre acesta, cu incuviintarea parintilor sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile

prevazute de lege, si cu autorizarea instantei de tutela. Incuviintarea sau autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in

momentul incheierii actului.(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur,

precum si acte de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la data incheierii lor.

acte ale minorului Art. 41, 42. acte de conservare, acte de administrare care nu il prejudiciaza; munca,

artistice / sportive / profesia sa, cu incuviintarea

cu incuviintarea Art 144-cu accord prealabil

acte neincheiate de minor donaţii şi nici să garanteze obligaţiile altuia”

incetarea capacitatii restranse-la majorat

-Lipsa capacitatii de exercitiu Art. 43. poate incheia singura actele anume prevazute de lege, actele de conservare, precum si

actele de dispozitie de mica valoare, cu caracter curent si care se executa la momentul incheierii lor; au dreptul la reprezentanti:tutori -cazuri prevazute de lege, nu au capacitate de exercitiu

-minorul care nu a implinit varsta de 14 ani;

-interzisul judecatoresc-persoana fara discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din

cauza alienaţiei ori debilităţii art164

-Consecinţele lipsei capacităţii de exerciţiu:

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

6

-nevalabilitatea actelor încheiate– cu exceptia celor cuprinse la art.41(3) si 43(3);

-reprezentarea legală a celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu;

-sancţionarea nerespectării prevederilor privitoare la reprezentarea legală

-Sanctiunea Art. 44.. Actele facute fara capacitate/restransa de exercitiu sau, altele decat cele prevazute la art. 41

alin. (3) si la art. 43 alin. (3), precum si actele facute de tutore fara autorizarea instantei de tutela, sunt anulabile,

-Frauda comisa de incapabil Art. 45. . anulabilitatea actului.

-Regimul nulitatii Art. 46 Actiunea in anulare poate fi exercitata de reprezentantul legal, procurorul

-Limitele obligatiei de restituire Art. 47.minorul nu e obligat la restituire decat in limita folosului realizat.

-Confirmarea actului anulabil Art. 48.. Minorul devenit major poate confirma actul facut anterior.

-Incapacităţile speciale de exerciţiu pt persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu exista prohibiţii care

sunt reunite sub denumirea generică de incapacităţi de a contracta sau de a încheia acte juridice. Aşa, de

exemplu, soţii nu pot încheia între ei contracte de vânzare-cumpărare; tutorii nu pot să cumpere bunuri de la cei

aflaţi sub tutelă,

X. Definitie act juridic civil: Actul juridic civil – privit ca operaţiune juridică – constă într-o manifestare de

voinţă sau într-un acord de voinţe, săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice, adică cu intenţia de a genera,

modifica ori stinge un raport juridic..

XI.. Acte juridice cu titlu oneros, acte juridice cu titlu gratuit. Art.1172 Contractul cu titlu oneros şi contractul cu titlu gratuit Art. 2010 Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu

In functie de scopul urmarit avem:

1)Acte cu titlu oneros. Sunt acelea în care fiecare dintre părţi urmăreşte să realizeze un folos patrimonial dând

în schimb un echivalent. De exemplu, vânzarea-cumpărarea, schimbul, arenda;

a)Acte comutative. în care părţile cunosc sau pot cunoaşte chiar din momentul încheierii lor întinderea

prestaţiilor la care se îndatorează şi pe care le privesc ca fiind echivalente. Tocmai datorită acestei echivalenţe a

prestaţiilor numai actele comutative pot fi anulate pe motiv de leziune-contractul de V-C

b)Acte aleatorii. în care cel puţin o parte nu cunoste, la data încheierii actului, existenţa şi întinderea drepturilor

şi obligaţiilor ce le revin. Aceasta depinde de un element viitor şi nesigur, a cărui producere crează pentru părţi

şanse de pierdere sau de câştig. (contractul de rentă-viageră, contractul de întreţinere, contractul de asigurare etc.

2)Actele cu titlu gratuit sunt acele acte juridice prin care o parte procura celeilalte parti un folos patrimonial

fara a obtine ceva in schimb (exemplu: donatia un mandat gratuit (fără plată)). Răspunderea pentru neexecutare

este apreciată cu mai puţină rigurozitate, iar capacitatea de a le încheia cunoaşte o seamă de restrângeri.

a)Liberalităţi. Sunt acele acte cu titlu gratuit a căror a căror încheiere şi executare duce la diminuarea

patrimoniului uneia dintre părţi. (donaţia. )

b)Acte dezinteresate. Sunt acele acte cu titlu gratuit a căror încheiere şi executare nu duce la diminuarea

patrimoniului niciuneia dintre părţi. ( contracte de depozit gratuit, imprumutl fara dobanda, comodatul)

Importanta juridical a clasificarii: se manifesta in diferentele de regim juridic, intre ele, in ceea ce priveste: 1)

capacitatea de a le incheia(legea civila e mai pretentioasa in ceea ce priveste actele cu titlu gratuit); 2) aplicarea

viciilor de consimtamant(bunaoara, leziunea nu priveste actele cu titlu gratuit

XII. Acte de conservare, Acte de administrare, Acte de dispoziţie. D.p.d.v a importantei lor avem

3 tipuri de acte: Acte de conservare, Acte de administrare, Acte de dispoziţie.

1)Acte de conservare. art 43 Sunt acelea prin care se urmăreşte evitarea pierderii unui drept ori diminuarea lui.

Ele au, de regulă, un caracter urgent, presupun cheltuieli reduse în comparaţie cu rezultatul lor şi nu pot fi

păgubitoare pentru cel ce le face. De aceea asemenea acte pot fi încheiate şi de cei lipsiţi de capacitate deplină de

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

7

exerciţiu. Acte de conservare= prin aceste acte se urmareste preintampinarea pierderii unui drept sau a unui bun

(exemple: intreruperea unei prescriptii, inscrierea unui ipoteci

2)Acte de administrare.art 41 Sunt acelea prin care se urmăreşte punerea în valoare a unui bun. Ele nu implică

înstrăinarea bunului şi sunt folositoare celui care le face. De aceea pot fi încheiate şi de persoane cu capacitatea de

exerciţiu restrânsă, cu condiţia de a nu fi lezionare. Uneori actele de administrare pot să privească însăţi

patrimonial persoanei, caz în care se admite că ele pot duce la înstrăinarea unor bunuri. Astfel, înstrăinarea unor

bunuri supuse stricăciunii, deşi, prin natura sa, trebuie calificată ca un act de dispoziţie, este privită totuşi ca un

act de administrare a patrimoniului. Administrare=acele acte juridice prin care se urmareste normala punere in

valoare a unui patrimoniu(exemplu: efectuarea unor reparatii sau perceperea fructelor)

3)Acte de dispoziţie. Art 38,39 Sunt acelea care au ca rezultat ieşirea unui bun din patrimoniul celui care le

încheie ori, după caz, grevarea cu sarcini reale (uzufruct, uz etc.) a unui bun din patrimoniul celui ce le încheie.

Dispozitie= sunt acele acte juridice care au ca efect iesirea din patrimoniu a unui drept sau a unui bun (exemple:

grevarea unui bun cu o sarcina reala, adica cu o ipoteca)

Importanta juridical a clasificarii: in materia capacitatii de-a incheia actele juridice civile, in materie de

reprezentare, precum si in ce priveste acceptarea mostenirii

XIII. Capacitatea de a contracta, de a incheia actului juridic civil. Conditiile actului juridic civil

condiţiile esnţiale si generale pentru valabilitatea unei convenţii sunt: 1. Capacitatea de a contracta; 2.

Consimtamantul valabil al partilor; 3. Un obiect determinat; 4. O cauza licita Definitie.Capacitatea de a contracta definitie=acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea

subiectului de drept civil de a incheia acte juridice civile devenind astfel, titular de drepturi si obligatii. In legatura

cu capacitatea este discernamantul (o persoana care in cunostinta de cauza isi asuma consecintele juridice ale

actelor sale). Rezultă din aceste dispoziţii că, practic, capacitatea de a încheia acte juridice este sinonimă cu

capacitatea de exerciţiu şi, prin urmare îi sunt aplicabile regulile acolo arătate. La fel ca şi celelalte condiţii de

valabilitate, capacitatea părţilor actului juridic se apreciază în raport de momentul încheierii actului juridic.

Observatie! : capacitatea civila este o stare de drept pe cand discernamantul este o stare de fapt !Capacitatea

trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic civil. In sistemul nostru de drept , capacitatea este regula ,

exceptia fiind incapacitatea.

XIV. Cerinte de valabilitate a consintamantului 1.Sa emane de la o persoana cu discernământ – pentru a fi valabil, consintamantul trebuie sa fie exprimat de

către o persoana care poate aprecia si prevedea consecintele juridice ale faptelor si actelor savarsite/încheiate.

2.Sa fie facut cu intentia de a produce efecte juridice. Regula este sa produca niste efecte, cand exprimam un

consintamant. Consintamantul nu va produce efecte juridice in urmatoarele situatii: Cand a fost exprimat din

gluma, prietenie, curtoazie sau complezenta; Cand este exprimat cu o rezerva mintala cunoscuta de catre

destinatarul consimtamantului, situatie in care consimtamantul este pur aparent(ex. Lulu ma cere de nevasta si eu

spun da); Cand este format, este vorba de catre conditia pur potestativa (acea conditie a carei realizare depinde

exclusiv de vointa celui care se obliga). Ex. Vin la examen, dar va dau note daca vreau; Cand manifestarea de

vointa este prea vaga sau generala; In cazul unui rol(ex. Teatru, opera, pe scena

3.Sa fie exteriorizat – pentru a produce efecte juridice, consimtamantul trebuie sa fie cunoscut de catre ceilalti.

Exteriorizarea poate sa fie de doua feluri: Expresa in mod expres spun/dau un anunt; Tacita – cand rezulta dintr-

un anumit context.-fara echivoc vreau sa vand

4.Sa fie neviciat – adica sa nu fie influentat de:eroare, dol, violenta si leziune

XV. Eroare viciu de consimtamant – In functie de gravitatea si efectele pe care le produce ave: eroarea

obstacol; eroarea viciu de consimtamant; eroarea indiferenta

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

8

Definitie.Eroarea viciu de consimtamant e fie falsa reprezentare a calitatilor substantiale ale obiectului actului(Au,

si e Ag),fie falsa reprezentare cu privire la persoana cocontractanta. Ea contine in forma ei un element de natura

psihologica: falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil.. Face dificila probarea

Caracteristici:

-mai putin grava ca eroarea obstacol;

-nu e susceptibila sa impiedice formarea acordului de vointa;

-esta grava: altereaza consimtamantul unei parti; legitima anularea actului

Conditii cumulative pentru existent eroarii viciu de consimtamant:

-elementul eronat sa fie determinant-real nu se consimtea. Se apreciaza de la caz, la caz; in mod subiectiv;

-la acte bilateral cu titlu oneros e necesara existenta certitudinii operatiilor civile;

-eroarea viciu de consimtamant indreptateste anularea actului

Consimtanantul e viciat daca e dat din eroare Art 1206

Contractul poate fi anulat de partea care se afla in eroarea esenţială Art1207

Contract nu poate fi anulat dacă ce-a purtat eroarea putea fi cunoscut cu diligenţe rezonabile Art. 1208.

Nu se poate invoca eroarea asumată Art 1209 Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului Art 1210 ; trebuie corectată la cererea oricărei părţi.

Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile.Art 1207(

Partea care a fost în eroare la momentul încheierii unui act juridic civil are două posibilităţi: de a cere

anularea actului juridic sau de a cere adaptarea acestuia.

Adaptarea contractului în caz de eroare art. presupune ca partea care a fost în eroare să ceară printr-o notificare

executarea contractului în modul în care această parte a înţeles clauzele acestuia. Adaptarea contractului se poate

face numai cu consimţământul celeilalte părţi. Astfel după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să

invoce anulabilitatea a înţeles contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel

mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că

este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.

XVI. Conditiile valabilitatii obiectului actului juridic civil Obiectul actului juridic. Prin obiect al actului juridic trebuie să înţelegem prestaţia pe care creditorul o poate

pretinde, iar debitorul este obligat să o săvârşească, în temeiul angajamentului luat prin încheierea actului juridic.

Atunci când prestaţia priveşte un bun, acesta este considerat ca un obiect exterior la care se referă actul juridic.

Pentru ca actul juridic să fie valabil, obiectul său – inclusiv obiectul exterior - trebuie să întrunească următoarele:

1. Obiectul trebuie sa existe – conditia se apreciaza la momentul incheierii acului juridic civil.

Neindeplinirea acestei conditii face inadmisibile celelalte conditii; ceea ce înseamnă că nu este valabil actul

juridic încheiat cu privire la un bun care la data încheierii actului era pierit, în schimb este valabil actul

juridic care are drept obiect bunuri viitoare;

2. Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil – sa poata forma obiectul unor acte juridice civile(bunuri care nu

pot sa formeze obiectul actului juridic civil:substante toxice, halucinogene, arme), adică legea să nu

interzică înstrăinarea sau grevarea sa prin acte juridice;

3. Obiectul trebuie sa fie determinat (individualizat precis in momentul incheierii actului) sau

determinabil(obiectul nu este individualizat, sunt precizate criteriile sau conditiile pentru determinarea sa),

adică părţile să prevadă suficiente elemente care să permită o determinare viitoare a obiectului;

4. Obiectul trebuie sa fie posibil in cazul imposibilitatii obiectului, imposibilitatea trebuie apreciata din

punct de vedere obiectiv(adica pentru orice persoana) iar nu subiectiv cu precizarea că obiectul este

considerat imposibil numai atunci când este vorba de o imposibilitate absolută şi nu de una care priveşte

doar părţile contractante şi rezultă din nepriceperea or neştiinţa acestora;

5. Obiectul trebuie sa fie licit si moral in conformitate cu legile si morala

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

9

6. Cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului- obiectul să constea într-un fapt personal al celui ce

se obligă, deoarece nu poate promite şi angaja fapta altuia, dar se poate determina pe altul să încheie un act;

7. Pentru anumite categorii de acte obiectul trebuie sa constea intr-un fapt personal al debitorului(ex.

Intr-un contract de intretinere am ales pe vecina pt calitatile personale si prestatia trebuie sa fie de la un

anumit medic, avocat).

8. Pt actele translative de drepturi, cel ce se obligă să transmită un drept, trebuie să fie titularul său

XVII. Conditiile valabilitatii cauzei actului juridic civil Definitie. Cauza actului juridic civil.: obiectivul urmarit la incheierea unui act juridic civil: cauza trebuie sa

existe; cauza trebuie sa fie reala; cauza trebuie sa fie licita; cauza trebuie sa fie morala

Noţiune. Prin cauză a actului juridic se înţelege scopul pentru realizarea căruia se încheie un act juridic. Ea este un

element de factură psihică, care determină consimţământul şi explică de ce anume s-a încheiat actul juridic. Alături

de consimţământ, cauza este un element al voinţei juridice, care, în dreptul nostru este cârmuită de două principii

Principiile dupa care se carmuieste cauza:

a) principiul libertăţii sau autonomiei voinţei juridice;

b) principiul priorităţii voinţei interne (reale) faţă de voinţa declarată.,

Elemente ale cauzei înţeleasă ca scop al actului juridic:

a) cauza abstractă (scopul imediat) şi

b)cauza concretă (scopul mediat).

Cerinţele şi proba cauzei. Pentru ca actul juridic să fie valabil, cauza acestuia trebuie să răspundă următoarelor

cerinţe: să existe, adică actul juridic să nu fie lipsit de cauză; să fie reală, adică să nu fie falsă (întemeiată pe o

credinţă greşită); să fie licită, adică să nu contravină legii sau bunelor moravuri. Cât priveşte proba cauzei este de

observat că prevederile NCC(Încheierea contractului Art. 1239 Proba cauzei(1) Contractul este valabil chiar

atunci când cauza nu este expres prevăzută.(2) Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba

contrară.)instituie o prezumţie de existenţă şi legalitate a cauzei. Aşa fiind, acela care susţine inexistenţa sau

nelegalitatea cauzei, trebuie să facă dovada lipsei sau nelegalităţii acesteia.

XVIII Forma ad validitatem-forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului. Definitie. Prin forma actului juridic civil, se intelege acea conditie care consta in modalitatea de exteriorizare

a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. In sens restrans -

prin forma actului juridic civil se desemneaza tocmai modalitatea de exteriorizare a vointei juridice in sens larg -

prin forma actului .. se desemneaza trei cerinte de forma:1.forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului - ad

validitatem; 2.forma ceruta pentru probarea actului - ad probative; 3.forma ceruta pentru opozabilitatea

actului fata de terte persoane.

Forma ceruta pentru insasi valabilitatea actului ad. validitatem.

Caracterele juridice ale acestei forme:

1. este un element constitutiv, esential al actului juridic - care atrage nulitatea absoluta in caz de

nerespectare; Forma ad validitatem este cerută în cazul actelor juridice solemne

2. este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa - deoarece aceasta forma presupune

manifestarea expusa de vointa;

3. este exclusiva - Ea se concretizează, de cele mai multe ori, într-un înscris autentic – ca în cazul donaţiilor -,

sau într-un înscris sub semnătură privată, ca în cazul testamentului olograf.

Consensualismul. Actul juridic civil este cârmuit de principiul consensualismului, potrivit căruia

valabilitatea actului juridic nu este condiţionată de exprimarea consimţământului într-o anumită formă specială.

Totuşi, uneori, legea pretinde ca actul juridic să se încheie într-o anumită formă, care poate fi cerută: pentru

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

10

valabilitatea actului (ad validitatem); pentru dovada actului (ad probationem); ori numai pentru a face opozabil

actul faţă de terţi.. Aplicatii ale formei ad validitatem

Spre deosebire de vechea reglementare, NCC consacră în mod expres principiul consensualismului prin

dispoziţiile art. 1178 referitoare la libertatea formei şi ale art. 1240 privitoare la formele de exprimare a

consimţământului. Ca atare, manifestarea de voinţă a părţilor produce efecte juridice fără alte formalităţi speciale.

Exemple de contracte care se încheie valabil consensual:

– art. 1781„contractul de locaţiune;

art. 2013 „contractul de mandat”

Conditii ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem.

1. intregul act trebuie sa imbrace forma ceruta pentru valabilitatea sa; Forma cerută pentru validitatea

actului juridic este acea condiţie specială şi esenţială care presupune îndeplinirea unor formalităţi prevăzute

de lege, în absenţa cărora actul nu ar putea lua naştere în mod valabil.

2. actul aflat in interdependenta cu actul solemn trebuie sa imbrace si el forma speciala; NCC prevede

anumite situaţii în care forma scrisă este o condiţie de validitate, caz în care inclusiv înscrisul sub semnătură

privată este suficient pentru satisfacerea cerinţei legale, însă în anumite cazuri este cerută forma înscrisului

autentic.

3. actul care determina ineficienta unui act solemn trebuie, in principiu sa imbrace si el forma speciala

solemna. art. 1242 alin. 2. Exemple de contracte pentru care este cerută forma scrisă ca şi condiţie de validitate:

- art. 1838 alin.(1)Contractul de arendare;

- art. 2282 Fideiusiunea-imprumut garantat;

Exemple de contracte pentru care este cerută forma autentică pentru validitatea actului:

- art. 1244, convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea

funciară;

- art, 1747, vânzarea unei moşteniri.;

- art. 1884 alin. (2) contractul prin care se înfiinţează o societate cu personalitate juridică

- art. 2255 contractul de întreţinere.;

XIX.Efectele actului juridic civil-principiul fortei obligatorii. Aceste efecte constau în naşterea

modificarea sau stingerea unor raporturi juridice şi, implicit, a drepturilor şi obligaţiilor care intră în conţinutul acestora.

Efectele actelor juridice sunt cârmuite de trei principia: 1.Principiul forţei obligatorii; 2.Principiul

irevocabilităţii;3.Principiul relativităţii efectelor

Principiul forţei obligatorii. Potrivit acestuia, în măsura în care a fost legal încheiat, actul juridic se impune

a fi respectat întocmai atât de către părţi cât şi de către instanţa de judecată Altfel spus, dispoziţiile actului juridic

civil sunt obligatorii, iar nu facultative. Acest principiu este o consecinţă a teoriei autonomiei

de voinţă, isi are temeiul in art.1270 NCC, unde se dispune: „Contractul valabil încheiat are putere de

lege între părţile contractante. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor oridin cauze

autorizate de lege. Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.”O expresie a forţei obligatorii a actului

juridic o reprezintă şi posibilitatea ca acesta să fie modificat numai prin acordul părţilor

Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict al raporturilor dintre părţi şi se impune

atât legiuitorului, căruia nu-i este permis decât în cazuri excepţionale să intervină asupra conţinutului acestuia, cât

şi judecătorului care, chemat fiind să soluţioneze un litigiu între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să

impună respectarea lor prin hotărârea pe care o va da.

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

11

Excepţii. Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri în care efectele actului juridic

se produc în alt mod decât cel convenit de părţi în cuprinsul clauzelor sale. Aceste modificări involuntare ale

efectelor actului juridic civil pot viza atât restrângerea forţei obligatorii, cât şi extinderea acesteia.

XX. Nulitatea actului juridic. 1.Ineficacitatea acutlui juridic civil. Prin ineficacitate se desemneaza toate acele situatii in care din cauze

concomitente sau subsecvente incheierii actului juridic civil acesta nu-si produce efectele. Cea mai importanta

sanctiune pt ineficacitate e NULITATEA– acea cauza de ineficacitate care lipseste actului juridic civil de efectele

contrare regulilor de conduita cuprinse in normele juridice edictate pentru incheierea valabila a actului. 2.Noţiune. Nulitatea este sancţiunea civilă care desfiinţează, cu caracter retroactiv, efectele unui act juridic încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale cu caracter imperativ. Prin urmare, ori de câte ori se pune problema nulităţii unui act

juridic trebuie să ne raportăm la momentul încheierii unui act juridic.

XXI. Nulităţi absolute si nulităţi relative Criterii de clasificare in functie de interesul ocrotit:

1.Nulităţi absolute.Art. 1247(1) Sunt acelea care se impun datorită încălcării unor dispoziţii legale care

ocrotesc un interes precumpănitor public. Categoria nulităţilor absolute nu se confundă cu aceea a nulităţilor

totale, ceea ce înseamnă că pot exista nulităţi absolute şi totale, la fel cum pot exista nulităţi absolute parţiale.

Principalele cazuri de nulitate absolută sunt: nerespectarea formei prevăzute de lege, în cazul actelor

solemne; încălcarea unei prohibiţii legale de a contracta care ocroteşte un interes public; caracterul ilicit al cauzei

sau obiectului actului juridic; lipsa consimţământului şi a capacităţii de folosinţă, frauda la lege etc.

Regimul juridic. Nulitatea absolută se deosebeşte de cea relativă prin regimul juridic diferit. Prin urmare

între aceste două feluri de nulităţi nu există deosebiri de efecte, întrucât şi una şi cealaltă desfiinţează retroactiv

efectele actului juridic. Stabilirea regimului juridic al nulităţii presupune a se da răspuns la următoarele

întrebări: cine poate invoca nulitatea; dacă este sau nu este prescriptibilă acţiunea în justiţie prin care se

invocă nulitatea unui act; dacă poate fi confirmat sau validat într-un alt mod actul sancţionat cu nulitate?. :

Îndreptăţirea de a invoca nulitatea absolută. Art 1247 alin (2), (3) nulitatea absoluta poate sa fie

invocata de catre orice persoana care are un interes legitim, chiar si din oficiu de catre instanta sau procuror

Imprescriptibilitatea acţiunii în nulitate absolută. Art 1249 alin (1) este imprescriptibila; poate fi

invocata oricand

Inadmisibilitatea confirmării actului nul absolut. Art 1247 alin (4). nu poate sa fie acoperita prin

confirmare Totodată, atât legislativ cât şi doctrinar şi jurisprudeţnial se pot semnala cazuri în care un act juridic

sancţionat cu nulitate absolută este validat prin îndeplinirea unei cerinţe legale, ulterior încheierii lui. Este, de

exemplu, cazul împlinirii vârstei matrimoniale, după ce căsătoria a fost deja încheiată.

.

2.Nulităţi relative. Art. 1248(1) Sunt acelea care se impun datorită încălcării unor dispoziţii legale cu caracter

imperativ, prin care se ocroteşte un interes precumpănitor privat. Categoria nulităţilor relative nu se confundă cu

aceea a nulităţilor parţiale, deoarece pot exista nulităţi relative totale, la fel cum pot exista nulităţi relative

parţiale.

Principalele cazuri de nulitate relativă sunt: vicierea consimţământului; încheierea actelor juridice cu

nerespectarea regulilor privind reprezentarea incapabililor şi încuviinţarea actelor celor cu capacitate restrânsă;

nesocotirea unei prohibiţii de a contacta instituită în vederea protejării unui interes personal, etc.

Regimul juridic se referă la aceleaşi trei aspecte.

Îndreptăţirea de a invoca nulitatea relativă. Art. 1248 alin(2) (3) nulitatea relativa poate fi invocata doar

de catre persoana al carui interes a fost vatamat. (Aşa, de exemplu, în cazul în care anulabilitatea actului este

determinată de vicierea consimţământului uneia dintre părţi, numai această parte va fi în măsură să ceară anularea

actului,)şi de către instanţa de judecată ,din oficiu

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

12

Acţiunea în nulitate relativă este prescriptibilă. Art 1249 alin (2) poate fi invocata doar in interiorul

termenelor de prescriptie extintiva

Actul sancţionat cu nulitate relativă poate fi confirmat. Art. 1247(1) poate fi acoperita prin confirmare

Confirmarea se poate face de către persoana îndreptăţită să invoce nulitatea şi are ca efect validarea actului, care

nu mai poate fi atacat cu o acţiune în anulare. Întrucât confirmarea presupune o manifestare de voinţă a celui care

o face şi întrucât produce efecte juridice, respective consolidează actul confirmat, ea este, la rândul ei, un act

juridic. Ca atare, confirmarea trebuie să întrunească cerinţele generale de valabilitate ale actelor juridice şi să fie

făcută cu intenţia de a confirma actul anulabil. Această intenţie se poate manifesta expres, prin întocmirea unui

înscris constatator al actului confirmativ, dar ea poate fi manifestată şi tacit şi poate rezulta din executarea

voluntară a actului juridic de către cel îndreptăţit să invoce nulitatea, după ce acesta a luat cunoştinţă despre

existenţa cauzei de nulitate. Ca act juridic, confirmarea prezintă următoarele caractere: este un act unilateral,

întrucât nu presupune şi acceptul celeilalte părţi a actului confirmat; este un act abdicativ, întrucât cel care face

confirmarea renunţă practic la dreptul de a mai ataca actul; este un act consensual, întrucât nu se cere

îndeplinirea vreunei condiţii speciale de formă pentru valabilitatea sa; este un act declarativ întrucât îşi produce

efectele de la data încheierii actului confirmat şi nu de la data când confirmarea a fost făcută.

XXII. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Efectele nulităţii. Efectele nulităţii sunt aceleaşi, indiferent

dacă ea este absolută sau relativă şi constau în suprimarea, de regulă, retroactivă a efectelor actului juridic.

Prin urmare: dacă actul nu a fost executat şi nulitatea este invocată, acel act nu îşi va mai putea produce efectele;

dacă efectele actului s-au produs, întrucât prestaţiile părţilor sau a uneia dintre ele au fost executate, acestea se

restituie; dacă părţile, în temeiul drepturilor dobândite prin actul juridic nul sau anulabil, au încheiat, la rândul

lor, acte juridice şi au constituit anumite drepturi în favoarea terţilor, acestea se vor desfiinţa odată cu

desfiinţarea drepturilor părţilor.

Principiul retroactivităţii, carmuieste efectele nulităţii: actul nul sau anulabil să fie privit şi tratat ca şi cum nu

ar fi fost încheiat. Art. 1254 Din acest principiu decurg altele două şi anume:

-principiul repunerii părţilor în starea anterioară (restitutio in integrum) Art. 1254

-principiul desfiinţării actelor subsecvente, actele încheiate cu terţii de către părţile actului juridic nul. 1254

De la aceste principii se cunosc o seamă de excepţii. Astfel:

-în cazul actelor cu executare succesivă – care se execută printr-o prestaţie continuă sau printr-un şir de

prestaţii succesive -, nulitatea operează numai pentru viitor, efectele deja produse nu se desfiinţează.

-în cazul în care partea obligată la restituirea unei prestaţii primite este de bună-credinţă, ea este

îndreptăţită să păstreze fructelor bunului pe care îl restituie– în temeiul Art. 948..

-dacă acela care este obligat la restituirea unui bun dobândit printr-un act juridic nul, a încheiat cu

terţii acte de conservare sau de administrare a bunului, ele nu se vor desfiinţa fiindcă sunt profitabile

acestuia, indiferent în posesia cui el se află.

XXIII. NOTIUNEA SI REGLEMENTAREA PRESCRIPTIEI ESTINCTIVE. Definitie. Art. 2500 Prescripţia extinctive e acea sanctiune de drept civil care consta in stingerea dreptului la

actiune in sens material daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.

Reglementarile prescriptiei extinctive. art. 2515.,, prescripţia extinctivă este reglementată prin lege”

-Art 2501 sunt supuse PE actiunile ce au obiecte patrimoniale, daca legal nu se dispune altfel

-Art 2502 sunt imprescriptibile cele care ocrotesc un interes public/ cele nepatrimoniale;

-Art 2503 stingerea dreptului la acţiune pt un drept subiect principal se stinge pt drepturile e accesorii;

);

-Art 2505 prescriptia nu impiedica recuperarea creantei;

-Art 2506 prescriptia nu opereaza de plin drept;

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

13

-Art 2512 poate fi opusa numai de cel in folosul caruia curge,personal/prin reprezentanti;

-Art 2514 poate fi opusa si de codebitorii unei obligatii solidare;

-Art 2515 admite psibilitatea încheierii de convenţii privitoare la prescripţie, respectand anumte condiţii/ limite

Principiile prescriptiei extinctive

1. odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept subiectiv principal se stinge si dreptul la

actiune privind drepturile subiective accesorii, exceptand cazurile care prin lege se dispune altfel;

2. in cazul in care debitorul este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune, se stinge separat pentru

fiecare dintre aceste prestatii;

XXIV.Domeniul prescripţiei extinctive. Art 2516

1.Domeniul prescripţiei extinctive încadrul drepturilor de creanţă˝ precizează fapul că, de principiu,

drepturile de creanţă( respectiv acele drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora subiectul activ,

denumit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva,) sunt

supuse prescripţiei extinctive Art2501. Nimeni neputând fi legat juridic nelimitat.

Astfel, deşi titularul dreptului subiectiv pierde, prin efectul prescripţiei extinctive, posibilitatea de a

obţine, prin constrângere, executarea obligaţiei corelative, el poate totuşi să primească prestaţia dacă

aceasta este executată voluntar de către debitor Art2501. Pe de altă parte, debitorul care a executat

obligaţia Art 2506 după ce dreptul la acţiune al creditorului s­a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea

prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era împlinit. Amintim, cu titlu

exemplificativ numai câteva dintre aplicaţiile principiului prescriptibilităţii acţiunilor personale care ocrotesc drepturile de creanţă : acţiunea oblică Art. 1.561., acţiunea revocatorie Art. 1.564, cererea de executare a

unui antecontract de vânzare­cumpărare, cererea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, etc. 2.Domeniul prescripţiei extinctive în domeniul depturilor reale˝ -Art 2502 imprescriptibilităţii dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitaţie, servitute şi superficie.

-Art 2503 stingerea dreptului la acţiune pt un drept subiect principal se stinge pt drepturile e accesorii; gajul, ipoteca,

-Art 2504 debitorul este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune se stinge separat ( renta viageră

regimul prescriptibilităţii acţiunilor prin care se realizează protecţia acestora (acţiunea ipotecară, acţiunea în revendicare a creditorului gajist), fiind în principiu subordonat prescriptibilităţii sau imprescriptibilităţii

drepturilor de creanţă principale. , 3.Domeniul prescripţiei extinctive pentru drepturi subiective nepatrimoniale: în cadrul drepturilor intelectuale˝, tratează problematica imprescriptibilităţii dreptului la acţiune; în cadrul drepturilor

personalităţii˝ consacră principiul imprescriptibilităţii dreptului la acţiune privind drepturile personalităţii,

5.Probleme speciale privind domeniul prescripţiei extinctive­ cu toate că, regula generală, aşa cum

am putut observa în secţiunile precedente este cea a prescriptibilităţii drepturilor reale şi a drepturilor de creanţă

şi a imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale, excepţiile fiind de strictă interpretare şi aplicare în

ambele categorii amintite. Astfel de situaţii sunt următoarele : situaţia libertăţilor sau a facultăţilor

civile; apărarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei; prescripţia extinctivă şi nulitatea actului

juridic civil; acţiunea în constatare; acţiunile mixte şi dualitatea de acţiuni; etc

XXV. TERMENUL GENERAL DE PRESCRIPTIE EXTINTIVA termenul general - se aplica in

toate situatiile in care legea nu prevede un alt termen. Termenul general de 3 ani Art. 2517, dar instituie în acelaşi

timp şi termene de 10 ani, de 2 ani, de 1 an. .

Termenul de prescripţie extinctivă reprezinta intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia

dreptul de acţiune în sens material trebuie exercitat sub sancţiunea pierderii lui; acel termen care este aplicabil

tuturor acţiunilor prescriptibile, chiar şi acelora pentru care legea nu prevede un anumit termen şi ori de câte

ori nu­şi găseşte aplicarea un termen special într­un anumit caz concret.

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

14

De lege lata, există destul de numeroase termene de prescripţie, instituite de legiuitor, însă multe din ele

sunt inutile, în condiţiile existenţei unui termen general de prescripţie de 3 ani suficient de lung pentru

a asigura o protecţie reală a intereselor aflate in divergenţă: pe de o parte interesul titularului de a avea un timp

suficient de lung pentru a acţiona în mod efectiv, iar pe de altă parte, interesul celui în favoarea

căruia curge prescripţia de a nu fi expus un timp prea îndelungat unor pretenţii socotite de el ca nefondate ori

demult uitate,

XXVI. TERMENELE SPECIALE DE PRESCRIPTIE EXTINTIVATermenele speciale de

prescripţie extinctivă sunt acele termene stabilite pentru anumite categorii de acţiuni sau numai pentru anumite

acţiuni care derogă de la termenele generale.Termenele speciale (Art.2518–2521NCC–termene speciale)

Termenul de prescripţie de 10 ani. Art. 2.518.

1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt supuse altui termen de prescripţie;

2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie sau, după caz, a

celui cauzat prin violenţă ori agresiuni sexuale comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în

imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa;

3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.

Termenul de prescripţie de 2 ani Art. 2519 1.dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare

2.dreptul la acţiune privitor la plata remuneraţiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile prestate în baza

contractului de intermediere.

Termenul de prescripţie de un an. Cazuri: Art. 2520 1. profesioniştilor din alimentaţia publică sau

hotelierilor, pentru serviciile pe care le prestează;2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru

lecţiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite,

operaţii sau medicamente; 4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor

livrate;5. meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor;6. avocaţilor, împotriva clienţilor, pentru plata

onorariilor şi cheltuielilor. Termenul de prescripţie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din

aceea a împăcării părţilor ori a revocării mandatului. În cazul afacerilor neterminate, termenul de prescripţie

este de 3 ani de la data ultimei prestaţii efectuate;7. notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce

priveşte plata sumelor ce le sunt datorate pentru actele funcţiei lor. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua în

care aceste sume au devenit exigibile;8. inginerilor, arhitecţilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-

profesionişti, pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescripţiei se va socoti din ziua când s-a terminat

lucrarea.(2) În toate cazurile, continuarea lecţiilor, serviciilor, furniturilor, actelor sau lucrărilor nu întrerupe

prescripţia pentru sumele scadente; Art. 2521(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la

acţiune privitor la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai avut

loc.(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi

dreptul la acţiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată

împotriva transportatorului.(3) În cazul prevăzut la alin. (2), termenul de prescripţie este de 3 ani, atunci când

contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz, combinat, cu acelaşi mijloc de

transport sau cu mijloace de transport diferite.

XXVII. Ipoteze privind inceputul prescripţiei extinctive. Regula generala Art. 2523 privind începutul prescripţiei extinctive, având ca obiect dreptul la acţiune,

şi anume aceea că prescripţia începe să curgă la data naşterii dreptului material la acţiune.

Această regulă (generală) îşi găseşte aplicarea practică ori de câte ori nu se aplică o regulă specială, stabilită

pentru un anumit caz particular..

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

15

Regulile speciale vor trebui aplicate, însă numai situaţiilor pentru care acestea au fost instituite,

nefiind permisă extinderea aplicării lor şi la alte cazuri. Trebuie reţinută următoarea enumerare a situaţiilor

care constituie reguli speciale privind începutul prescripţiei extinctive:

-Art. 2524 pentru dreptul afectat de un termen suspensiv ori de o condiţie suspensivă, prescripţia dreptului la

acţiune începe să curgă de la data împlinirii ori realizării condiţiei.

-Art 2528 în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită şi în cazurile asimilitate,

prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care

răspunde de ea, sau de la expirarea termenulu prevăzut de lege

-Art. 2529 prescripţia acţiunii în declararea nulităţii relative începe să curgă din momente diferite, în funcţie

de cauza de nulitate relativă

-Art. 2530 prescripţia dreptului la acţiune privind viciile aparente şi viciile ascunse ale unui lucru, ale unei

lucrări ori ale unei construcţii începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la

împlinirea termenului de garanţie pentru aceste vicii

-Art. 2531; şi alte situaţii speciale.

XXVIII. Suspendarea prescripţiei extinctive. -Art. 2532 suspendarea intervine in anumite cazuri prevazute de lege si opreste curgerea termenului; Face

vorbire despre instituţia suspendării prescripţiei, fiind definită ca: acea modificare a cursului prescripţiei care

constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de prescripţie pe timpul cât durează situaţiile,

limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate de a acţiona pe titularul dreptului la acţiune.

Instituţia analizată – suspendarea prescripţiei extinctive

-Art. 2534 efectele suspendarii(1) dupa incetarea cauzei de suspendare prescriptia isi reia cursul urmand sa

se socoteasca la termeni si intervalul de timp scurs inainte de ivirea cauzei de suspendare. -Art.2534(2) instituie un efect special al suspendării prescripţiei extinctive în sensul în

care prescripţia nu se va îndeplini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la data

încetării cauzei de suspendare, cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini

decât după expirarea unui termen de 1 lună de la suspendare

-Art.2535 reglementează instituţia beneficiul suspendarii-poate fi invocata numai de partea care a fost

impiedecata sa faca acte de intrerupere(la intrerupere, prescriptia e luata de la inceput)

-Art. 2536 extinderea efectului- Suspendarea prescripţiei faţă de debitorul principal ori faţă de fideiusor

produce efecte în privinţa amândurora).

-Art. 2532 NCC cauze de suspendare. Cazurile generale de suspendare a prescripţiei Prescripţia nu începe să

curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:1. între soţi, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separaţi în

fapt; 2. între părinţi, tutore sau curator şi cei lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu

restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi

aprobate; 3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui act juridic,

administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat

şi socotelile nu au fost date şi aprobate; 4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de

exerciţiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o

dispoziţie legală contrară; 5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenţa datoriei sau

exigibilitatea acesteia; 8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din forţele armate

ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau de război. Sunt avute în vedere şi persoanele

civile care se găsesc în forţele armate pentru raţiuni de serviciu impuse de necesităţile războiului; 9. în cazul în

care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripţia este împiedicat de un caz de forţă majoră să

facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare; forţa majoră, când este temporară, nu

constituie o cauză de suspendare a prescripţiei decât dacă survine în ultimele 6 luni înainte de expirarea

termenului de prescripţie;10. în alte cazuri prevăzute de lege.pct.Alături de cazurile de suspendare deja

cunoscute şi devenite astfel tradiţionale, NCC consacră şi alte cazuri, a căror utilitate practică este

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

16

incontestabilă. Este vorba mai ales de ipoteza negocierilor purtate în scopul rezolvării pe

cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi (Art. 2532 6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul

rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, însă numai dacă acestea au fost ţinute în ultimele 6 luni

înainte de expirarea termenului de prescripţie); ori aceea a unei proceduri prealabile legale ori

administrative în vederea soluţionării pe cale extrajudiciară a litigiului (art.2532 pct.7 în cazul în care cel

îndreptăţit la acţiune trebuie sau poate, potrivit legii ori contractului, să folosească o anumită procedură

prealabilă, cum sunt reclamaţia administrativă, încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a

cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de 3 luni de la declanşarea

procedurii, dacă prin lege sau contract nu s-a stabilit un alt termen;)

XXIX. Întreruperea prescripţiei extinctive stabileşte că întreruperea prescripţiei extinctive reprezintă

acea modificare a cursului prescripţiei care constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea

unei cauze întreruptive şi începerea unei prescripţii extinctive noi.

Intreruperea prescriptiei extinctive=Acea cauza modificatoare a cursului prescriptiei extinctive

care sterge prescriptia inceputa inainte de aparitia cauzei de intrerupere;

Art. 2537 Cazurile de întrerupere a prescripţiei Prescripţia se întrerupe: printr-un act voluntar de executare

sau prin recunoasterea in orice alt mod a dreptului a carui actiune se prescrie, recunoastere facuta de catre cel in

folosul caruia curge prescriptia; prin introducerea unei cereri de chemare in judecata;prin constituirea ca parte

civila in faza de urmarire penala sau in fata instantei; prin orice alt act prin care cel in folosul caruia curge

prescriptia este pus in intarziere; în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 2539Cererea de chemare în judecată sau de arbitrare. (1) În cazurile prevăzute la Art. 2537 pct. 2 şi 3,

prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală

necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă.(2)Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a

făcut cererea a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre

rămasă definitivă; în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas

definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea(3)Prescripţia nu este

întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a pierdut puterea executorie prin împlinirea

termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită. În acest caz însă, dacă dreptul de a obţine

obligarea pârâtului este imprescriptibil sau nu s-a prescris încă, se va putea face o nouă cerere de chemare în

judecată ori de arbitrare, fără a se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.(4)Dispoziţiile prezentului

articol se aplică,în mod corespunzător şi atunci când prescripţia a fost).

Amintim totodată că în prezent Codul de procedură civilă reglementează întreruperea prescripţiei dreptului

de a începe executarea silită. Întreruperea prescripţiei este justificată de împrejurări legate de încetarea stării

de pasivitate a titularului dreptului la acţiune şi încetarea debitorului de a se împotrivi executării obligaţiei sale.

Aceste două premize fac ca prescripţia extinctivă să nu mai producă efecte.

XXX. Repunerea în termenul de prescripţie”Repunerea în termen reprezintă beneficiul acordat de lege

titularului dreptului la acţiune care, din motive temeinice, nu a putut declanşa acţiunea înăuntrul termenului de

prescripţie, astfel că organul de jurisdicţie este îndreptăţii să soluţioneze, în fond, cererea de chemare in judecată,

deşi a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripţie.

Astfel, repunerea în termen reprezintă un beneficiu, dar în acelaşi timp constituie şi o piedică în calea

producerii efectelor prescripţiei. Ea conferă prescripţiei un caracter real, adică de a nu produce efect sancţionator

ori de câte ori titularul dreptului la acţiune nu este în culpă.

Instituţia repunerii în termen fost menţinută de NCC ( Art. 2522 Repunerea în termenul de prescripţie(1) se

acorda doar pentru motive temeinice.(2) solicitarea trebuie sa fie facuta in temen de 30 de zile de la data la care

Drept civil-partea generala conf.univ.dr. Roxana Topor

17

persoana a cunoascut sau trebuia sa cunoasca incetare motivelor care au determinat depasirea termenului de

prescriptie) suprimându­se doar dreptul organului de jurisdicţie de a dispune repunerea în termen din oficiu.

Spre deosebire de cauzele de suspendare şi de întrerupere ale prescripţiei extinctive, care sunt indicate

expres şi limitativ de lege,cauzele de repunere în termen nu sunt menţionate de lege fiind lăsate la libera apreciere

a organului de jurisdicţie căruia i se solicită sau care dispune din oficiu repunerea în termen. Această libertate

apare însă îngrădită prin folosirea de către textul legal a calificării „temeinice” raportată la noţiunea de

„cauze justificative”, menite să restrângă sfera de aplicare a instituţiei şi să atragă atenţia asupra caracterului ei

excepţional.