hotararea_19_2011

3
MUNICIPIUL BUCUREŞTI CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 HOTĂRÂRE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcții și privind aprobarea modificării Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare ale Complexului Multifuncțional Regulamentului de organizare și funcționare ale Complexului Multifuncțional Caraiman Caraiman Văzând Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1, Raportul de specialitate întocmit de către Directorul Executiv al Complexului Multifuncțional Caraiman, precum și Raportul de specialitate al Direcției Juridice și Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1; Având în vedere Raportul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, impozite și taxe locale și al Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și patrimoniu ale Consiliului Local al Sectorului 1; În conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Ținând seama de prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Potrivit prevederilor Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului platit din fonduri publice și ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice; Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 16/12.02.2008 privind înființarea în subordinea Consiliului Local Sector 1 a Complexului Multifuncțional Caraiman, ca instituție publică cu personalitate juridică;

description

HG 19/2011

Transcript of hotararea_19_2011

MUNICIPIUL BUCURETICONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1HOTRRE HOTRREprivind aprobareamodificrii Organigramei, Statului de func ii i privind aprobareamodificrii Organigramei, Statului de func ii i Regulamentului de organizarei func ionareale Complexului Multifunc ional Caraiman Regulamentului de organizarei func ionareale Complexului Multifunc ional Caraiman Vznd Expunerea de motive a Primarului Sectorului 1, Raportul despecialitate ntocmitde ctre Directorul Executiv al Complexului Multiunc ional Caraiman, precumi Raportul de specialitate al Direc iei !uridice i Resurse "mane dincadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1#$vnd n vedere Raportul Comisiei de studii, pro%noze economico&sociale, 'u%et,impozite(i taxelocale(i al Comisiei pentruadministra)iepu'liclocal, *uridic, aprareaordinii pu'lice, respectarea drepturilor (i li'ert)ilor cet)enilor (i patrimoniu ale Consiliului+ocal al Sectorului 1#,n conormitate cu prevederile +e%ii nr-./0.111 privind 2ormele de te3nic le%islativ laela'orarea actelor normative, repu'licat, cu modiicrilei completrile ulterioare# innd seama de prevederilor +e%ii nr- 14401555 privind Statutul unc ionarilor pu'lici, repu'licat, cu modiicrilei completrile ulterioare# Potrivit prevederilor+e%ii nr-670.117&Codul Muncii, cumodiicrileicompletrile ulterioare#$vnd n vedere prevederile +e%ii nr- .4/0.111privind salarizarea unitar a personaluluiplatit din onduri pu'licei ale +e%ii nr- .460.111 privind salarizarea n anul .111 a personaluluipltit din onduri pu'lice#innd seama de 8otrrea Consiliului +ocal Sector 1 nr- 1901.-1.-.114 privind niin area n su'ordinea Consiliului +ocal Sector 1 a Complexului Multiunc ional Caraiman, ca institu ie pu'lic cu personalitate *uridic# ,ntemeiul prevederilor art-/6, alin-:1;, art-41, alin-:.;, lit-