Hermeneutica in Teoria Literaturii - Theo Gusat (Eseu)

7/31/2019 Hermeneutica in Teoria Literaturii - Theo Gusat (Eseu)

http://slidepdf.com/reader/full/hermeneutica-in-teoria-literaturii-theo-gusat-eseu 1/4

Hermeneutica în Teoria literaturii

Theo Gu atș



Etimologia cuvântului hermeneutică (de la zeul Hermes) ne vaajuta prea puţin în a descoperi ce este hermeneutica. Istoria hermeneuticiiîncepe cu Aristotel şi tratatul său, De Interpretatione, iar Evul mediu e

plin de interpretări religioase. Termenul hermeneutică nu era în uz, dar

ideea că ar trebui să fie un studiu sistematic despre cum trebuie intepretatun text nu este nouă.Deşi în psihicul multor oameni de cultură hermeneutica este legată

de creştinism şi interpretarea textelor religioase, aceasta a apărut cu multînainte Iisus Hristos. Reforma protestantă din America a avut o influenţă

puternică în acest domeniu. Pentru cititor există două întrebărifundamentale care-l fac să determine validitatea interpretării: cât deimportantă este interpretarea respectiv cât de greu sunt de stabilitsensurile.

Până la jumătatea secolului al XVIII-lea niciun act de hermeneuticănu era complet dedicat literaturii. Dacă ne gândim la scriitorii acelor vremuri, Alexander Pope sau Samuel Johnson, ei nu erau preocupaţi cuinterpretările pe cât erau preocupaţi de importanţa literaturii şi specificulei ridicând întrebări morale şi estetice despre artă. Pentru ei interpretareaeste foarte puţin importantă deoarece, în acea perioadă, a scrie bineînsemna a scrie limpede. Un obicei al secolului al XVIII-lea era cadramaturgii să facă trimiteri în piesele lor altor autori acuzându-i că ar fiobscuri. Însă odată cu venirea Romantismului, cultul geniului a adus cu elo serie de interpetări, oamenii nu se mai simt importanţi doar pentru căBiserica le dă dreptul la interpretări.

Câteva nume importante pentru noi astăzi sunt: FriedrichSchleiermacher – în Romantism -, Wilhem Dilthey şi Heidegger. Un

punct de vedere plauzibil în ceea ce îi priveşte este destul de filozofic înnatura sa: Heidegger susţine că fără improvizaţiile subiectivităţii nu

putem înţelege niciodată un text care trebuie interpretat, primul contact cuo operă fiind un act conştient.

Gadamer este apologetic în interpretarea etimologiilor. În lucrărilesale el este interesat de clasicism deoarece acesta stabileşte o tradiţie în

artă ajungând la concluzia că numai cunoştinţele noastre pot da ointerpretare cât mai largă unui text, că interpretarea este strâns legată decunoştinţele cititorului. În eseul său despre clasicism, Gadamer ascunde oanumită speranţă în ceea ce priveşte o relaţie intimă între înţeles, a ajungela o înţelegere şi a ajunge la adevărul pe care noi îl considerăm a fi denetăgăduit.

Uneori credem că înţelegem un text după epoca la care a fost scris,însă când e vorba de trecut renunţăm uşor în a da un înţeles pentru noiînşine, distanţându-ne de adevăr. Cu alte cuvinte, nu există un efort în a

înţelege un text, există un efort doar în a ne angaja într-un dialog fictiv cuacesta, a pune întrebări potrivite. Hirsch adaugă acestei acestei concluzii

- 2 -



ale lui Gadamer un nou ingredient: că alteritatea şi părerea celorlalţi ar putea fi la fel de importantă şi de validă ca a noastră, instrumentalizareaalterităţii fiind un alt punct forte în găsirea adevărului.

El continuă prin a spune că eşecul de a uni toate discursurile

interpretărilor pe un anumit tex pierdem adevăratul suflet al discursului şifrumuseţea de a primi răspunsuri. Într-o comparaţie liberă, pentru Hirscheste mai important înţelesul în polivalenţa sa decât adevărul pentruGadamer.

Gadamer atacă, de asemenea, şi termenul historicitate. În viziuneasa, termenul historicitate nu are nimic de-a face cu interpetarea obiectivădeoarece ne dă o anumită iluzie a cunoşterii, hrănind preconcepţiilenoastre cu privire la o operă, oferă aroganţa de a crede că putem intra înmintea autorului. Pe de altă parte, tot el spune că ar fi imposibil să ne

schimbăm instrumentarul interpretării de la o operă la alta, de la un textistoric la altul, că, de fapt, preconcepţiile sunt imposibil de înlăturat.Tot ce avem de făcut este să recunoaştem că trăim în interiorul

unui anumit orizont de aşteptări, şi când remarcăm un alt orizont, săfacem un pod în aşa fel încât să unim trecutul cu prezentul. Dar, mai întâi,trebuie să acumulăm o historicitate a discursului narativ.

Când ne apropiem de un text primul lucru pe care îl citim este ofrază sau un întreg enunţ. Teoriticienii literaturii au fost preocupaţi delegătura dintre parte şi întreg. Imediat după ce am citit şi a doua frază,începem să ne imaginăm cum acel enunţ ar face parte dintr-un întreg,cioplim imaginea noastră despre subiect, până ajungem la sfârşitultextului. Putem realiza că există o anumită circularitate în acest proces:odată ce am realizat că aşteptările noastre despre întreg au fost depăşite,ne întoarcem la detalii, citim mai departe până când procesul estecontinuat de căutarea unei interpretări şi a adevărului.

Tot aşa putem vorbi şi e historicitate. Luăm un anumit moment dinistorie şi raportăm momentul nostru la acela. Încercând să îl înţelegem, neraportăm la detalii, părţi, ne întoarcem, până reuşim să vedem întregul şilumea în care a fost publicat un anumit text.

Şi pentru că hermeneutica nu este strâns legată doar dehistoricitate, ci şi de actele culturale şi sociale, trebuie să realizăm căatunci când vorbim unul cu celălalt, când o comunicare este reuşită,apelăm la un act hermeneutic pentru a înţelege mesajul intelocutoruluinostru. A uni orizonturile istorice pare a nu fi îndeajuns pentru înţelegereaunui text, ci trebuie unite şi orizonturile culturale şi sociale.

Cititorul se proiectează pe sine în înţelesurile textului ca întreg deîndată ce unele înţelesuri iniţiale (primite din detalii) se intersectează.Sensul înţelesului iniţial îi dă acestuia o certitudine: că trebuie să existe

un anumit sens şi o perspectivă asupra textului, că este aproapeimposibilă lipsa sensului pentru ansamblu. Detaliul, odată înţeles, va

- 3 -



influenţa întregul, indiferent dacă în text urmează după un paragraf doar cifre. Mintea cititorului va încerca cu disperare – şi va reuşi, în cele dinurmă – să găsească un şablon în care îşi poate satisface preconcepţiile şiaşteptările.

Un cerc al procesului interpretării nu trebuie privit ca un cercvicios. Cel mai mare efort pe care îl face cititorul este de a înţelegesubiectul. Într-un experiment imaginar putem spune că deasupra unei uşiscrie ieşire. Întotdeauna vom privi ceva ca pe un ceva, este imposibi să nuavem nicio părere despre un lucru perceput, cunoştinţele anterioare serotesc şi găsesc asemănările. Întodeauna vom avea o interpretare desprelucrurile la care ne uităm, o interpretare care, de multe ori ne face sărefuzăm părerea lor. Nu putem afirma că întotdeauna avem şi ointerpretare corectă. Psihicul nostru va avea întodeauna un răspuns despre

lucrurile înconjurătoare. Cu alte cuvinte, ar fi o minune dacă nu amînţelege legătura dintre semnul ieşire şi uşă.Hermeneutica seamănă mai mult cu o ştiinţă decât cu un act literar.

Hirsch spune că singura onoare pentru care există alteritatea esterespectarea ei ca entitate unică şi independentă.

Wolfgand Iser îşi pune însă altfel întrebările: de ce avem istorie şide ce ne place, pe de altă parte ficţiunea? Trebuie să accentuăm faptul că,în în viziunea lui Iser, literatura este ficţiune. Una dintre diferenţele dintreGadamer şi Iser este că primul dintre aceştia este un istoric ale cărui textese potrivesc perfect cu filozofia, Iser este preocupat despre cum citimficţiunea. În lucrările sale putem simţi si un ton prin care reconstruieşteorizonturile lui Gadamer argumentând că orizontul nu este nici al nostru,nici al textului, ci „istoria are loc” când citim un text.

În concluzie, trebuie să facem o mare diferenţă între înţeles şisemnificaţie. Cu alte cuvinte, numai dacă suntem siguri că actul istoric decitire este eficient, numai atunci putem înţelege înţelesul textului. Apoi

putem stabili un canon prin a spus că anumite texte au anumitesemnificaţii comune, dar dacă semnificaţia se topeşte în înţeles şiviceversa, atunci stabilim un canon în mod inconştient sau semiconştient.

Chiar dacă afirmăm că un text are un anumit înţeles, în mintea noastrămai căutăm înţelesuri care să funcţioneze ca argumente acelui text. Estedestul de evident că acum citim textul ca pe un canon – după numeroaselesale interpretări date de experţi – dar psihicul amplifică mesajele degradul întâi (direct de pe text) sau de gradul doi (interpretareainterpetării).

- 4 -

Hermeneutica in Teoria Literaturii - Theo Gusat (Eseu)

Documents

Transcript of Hermeneutica in Teoria Literaturii - Theo Gusat (Eseu)