Harţi geografice vechi de 11.000 de ani?

Imaginea noastră aproape idilică despre lume începe să se destrame. Noile metode de gândire cer noi unităţi de măsură. În viitor vor trebui antrenate mai multe ramuri ale ştiinţei dacă se urmăreşte reconstituirea unei imagini cât mai fidele a trecutului. Să pătrundem deci fără idei preconcepute şi plini de curiozitate în lumea necunoscută a neverosimilului.

În 1929 s-au găsit la Instanbul, în palatul Topkapi, nişte hărţi geografice vechi, care aparţinuseră unui ofiţer din marina turcească, amiralul Piri Reis, contemporan cu Cristofor Columb. De la acelaşi Piri Reis, care pretindea că a găsit aceste hărţi în Orient, provin şi cele două atlase păstrate în prezent la biblioteca de Stat din Berlin, şi care cuprind hărţi foarte exacte ale bazinului mediteranean şi din preajma Mării Moarte.

Doi cartografi americani, H. Mallery si Walters, au examinat aceste două documente geografice şi au făcut o descoperire cu adevărat senzaţională: hărţile erau absolut exacte cu cele de azi. Mai întâi ei au întocmit o grilă pentru citirea şi transpunerea datelor din hărţile respective pe un glob modern al Pământului, şi le-au comparat cu cele de azi. Apoi au descoperit că pe ele erau marcate cu precizie nu numai regiunile bazinului mediteranean şi ale Mării Moarte, ci şi coastele Americii de Nord şi de Sud, precum si conturul Antarcticii . Dar hărţile cuprindeau nu numai conturul continentelor, ci şi indicaţii topografice privind interiorul acestor teritorii . Lanţurile muntoase, insulele, fluviile şi platourile erau însemnate cu cea mai mare exactitate.

În 1957, hărţile au fost încredinţate preotului iezuit Lineham, directorul observatorului din Weston şi şeful serviciului cartografie al marinei SUA. După verificări minuţioase, Lineham n-a putut decât să confirme şi el exactitatea documentelor, chiar şi pentru regiuni care nici astăzi nu sunt perfect cunoscute.

Abia în 1952 au fost descoperite în Antarctica lanţurile muntoase care figurau deja pe hărţile lui Piri Reis. Cele mai recente lucrări ale profesorului C.H.Hapgood, ca şi ale matematicianului W.Stradnan ne-au oferit descoperiri de-a dreptul uimitoare.

Comparând hărţile lui Piri Reis cu fotografii ale Pământului realizate de pe sateliţi , s-a ajuns la concluzia ca primele trebuie să fi fost efectuate la origine de la foarte mare înălţime. Cum poate fi explicat acest lucru?

Să presupunem că o navă spaţială aflată la mare înălţime deasupra oraşului Cairo îşi îndreaptă obiectivul camerei de luat vederi exact în jos. După developarea plăcii fotografice, este obţinută o fotografie care înfăţişează exact tot ceea ce se găseşte pe o raza de 8000 km dedesubtul obiectivului fotografic. Cu cât vom privi însă obiectele mai depărtate de centrul fotografiei, cu atât imaginea continentelor va fi mai deformată. Care este cauza acestui fenomen?

Datorită formei sferice a Pământului, continentele situate mai departe de centrul imaginii „aluneca în jos”. Astfel, contururile continentului sud-american se lungesc în mod ciudat, întocmai ca în hărţile lui Piri Reis. Există câteva întrebări care cer un răspuns imediat.

Este incontestabil că aceste hărţi nu au fost desenate de strămoşii noştri. Tot atât de sigur este şi faptul ca ele au fost întocmite de la mare înălţime, cu ajutorul unor mijloace tehnice din cele mai moderne. Cum am putea să explicăm acest lucru? Am putea să ne mulţumim cu legenda că hărţile ar fi fost dăruite unui mare preot de către un zeu, sau am putea să afirmăm că aceste hărţi ale globului au fost realizate dintr-un avion care zbura la o mare altitudine, ba chiar pe o navă cosmică.

Hărţile amiralului turc nu sunt originale, ci, în chip evident, copii ale unor copii. Totuşi, cei care le-au întocmit cu milenii înaintea noastră cunoşteau tehnica zborului si a fotografiei. Deci, am putea emite ipoteza că fiinţe inteligente, necunoscute nouă, ar fi putut avea încă acum 10000 de ani cunoştinţele pe care le avem noi astăzi, fără îndoială că o astfel de afirmaţie îi taie omului obişnuit suflarea.