Gura satului

I

În sat la el, Mihu era om cu mare greutate. Mai presus de el, însă, era Safta, nevasta lui, altfel ar fi intrat în gura satului. Dar și Safta avea pe cineva mai presus de ea, pe Marta, singura lor fiică, pe lângă cei doi feciori.

Gura satului spunea că și Marta ar avea stăpânul ei, pe Toader, fiul lui Cosma Florii Cazacului, om din fruntea satului și el. Cei doi crescuseră de mici cu gândul ăsta, ca toată lumea. Unul singur ar fi fost împotrivă, Miron oierul.

Flăcău voinic și frumos, Miron cânta minunat din fluier, dar numai când îi cerea Marta. Duminica și în zilele de sărbătoare, când plecau de la joc, fetele și flăcăii mergeau împreună. La răspântie, Toader o lua către casa lui și ei plecau mai departe.

Lângă Marta, întotdeauna mergea Miron. Se opreau la Fântâna Corbului și acolo Miron cânta. Într-o seară, au rămas numai ei doi și atunci Miron i-a spus Martei ce bine se simte când o vede și o aude și chiar numai când se gândește la ea. Marta i-a răspuns la fel, apoi a plecat. Din seara aceea, fata îi vorbea mereu mamei sale despre Miron.

Gura satului o fericea pe Marta că era iubită de Miron, dar și că se va mărita cu Toderică.

II

În toamnă, Cosma și nevasta lui, Simina, au ales pețitori doi oameni serioși, buni vorbitori, apoi l-au întrebat pe Toader dacă vrea să se însoare cu Marta. Ridicând din umăr, el a spus că face cum zice taică-său.

La Safta și la Mihu ajunse zvon din gura satului că vor veni niște pețitori. Ei făcură cum era obiceiul. Safta scoase la aerisit zestrea Martei și întinse pe sfoară catrințele și velințele, pânzeturile și albiturile, toate țesute și lucrate de mâna ei și a Martei. Mihu porunci argaților și feciorilor să lase în curte la vedere boii, plugurile și carele, grâul în saci, caii și celelalte animale ale gospodăriei.

Când sosiră cei doi pețitori, întâi vorbiră despre toate avuțiile lui Mihu, chiar și despre pământurile lui, apoi, în casă, cu Marta de față, le urară noroc, iar ei răspunseră ”Noroc să dea Dumneazeu!”. Asta însemna că primesc discuția despre căsătorie. Dacă nu ar fi primit-o, ar fi spus ”Va da Dumnezeu și norocul cu vremea”. Întrebată ce ar zice dacă ar cere-o Toderică, Marta dădu și ea din umeri și spuse că va face cum va voi tatăl ei.

* * *

III

Gura satului se porni ca niciodată înainte, spunând și ce fusese și ce nu fusese în pețitul Martei. Toți se bucurau că avea să aibă loc nunta pe care o așteptau demult, între o fată și un fecior așa de potriviți.

Părinții Martei, însă, sufereau că are să le plece fata din casă. Marta, la rândul ei, parcă se bucura de viața nouă care o aștepta, parcă se și temea. Când și când, chipul lui Miron apărea în sufletul ei și atunci se simțea tare fericită. Începu să-și dorească să se amâne logodna,

Cu o seară înainte de logodna, Marta se așeză gânditoare pe o laiță în fundul grădinii. Auzi cântecul din fluier al lui Miron și se duse la el. Își mărturisiră iubirea și deznădejdea; Marta ar fi voit să rămână cu el, dar Miron îi spuse că l-ar face de rușine pe tatăl ei, l-ar băga în gura lumii. Se despărțiră, iar Miron, când plecă, își frânse fluierul și îl aruncă.

IV

În dimineața logodnei, Safta și Mihu își mărturisiră unul altuia supărarea că le pleacă fata din casă. Safta îi spuse lui Mihu că Marta ar vrea să se amâne logodna, iar Mihu plecă spre biserică și mai supărat. În drum se întâlni chiar cu Cosma, tatăl lui Toader, tocmai când trebuiau să treacă peste Pârâul Corbului, pe o punte făcută de Mihu. Puntea era cam îngustă și cei doi, la întâlnire, nu putură să treacă unul de altul. Unul sări în stânga, celălalt în dreapta, dar Cosma îi reproșă lui Mihu că a făcut prost puntea. De aici, își reproșară unul altuia că trebuia ca unul să-i dea celuilalt întâietate și apoi trecură mânioși fiecare pe drumul lui, priviți și ascultați de femeile care bufniseră în râs.

V

Până după-amiază, gura satului vorbea despre faptul că Mihu și Cosmin se certaseră. Unii ziceau că din pricină că Toader s-ar fi întâlnit vineri cu Anica Podarului la portiță și Safta ar fi aflat. Alții, dimpotrivă, spuneau că Marta ar fi fost în dragoste cu Miron, că Simina ar fi aflat, l-ar fi trimis pe Cosma să meargă la Mihu și să-i spună că nu o mai vor pe Marta. Tocmai atunci s-au întâlnit pe punte și s-au certat.

În acest timp, Toader era vesel că scăpase de însurătoarea cu aceea pe care nu o voia, Marta îi mărturisea mamei dragostea pentru Miron, iar Miron cutreiera munții cu gândul la Marta.

* * *

VI

Mihu se supărase rău că intrase în gura satului pentru logodna stricată. Safta își luă inima în dinți și îi spuse că Marta suferă foarte mult fiindcă e îndrăgostită de un alt tânăr.

Lui Mihu i se făcu milă de fată, dar se înfurie rău când auzi că iubește un cioban de la munte. O chemă pe Marta, iar fata îi spuse că nu se va mărita împotriva voinței lui, dar îl rugă pe tatăl ei doar atât: să îl cunoască și el pe Miron, apoi să o mărite cu cine vrea el.

Lui Mihu îi era milă de fată și îl durea suferința ei, dar se gândea tot timpul și la ce vorbesc oamenii. Până la urmă hotărî să nu-i pese de gura satului. Tocmai atunci sosiră pețitorii și îl vestiră că s-a răzgândit Cosma și îl dezleagă de promisiunea de căsătorie.

După ce plecară cei doi, Mihu se gândi să facă după cum spunea gura satului, să îl ia ginere pe Miron, să le facă tinerilor o casă alături de a lui, că avere avea destulă și pentru ei. Pe urmă, gândindu-se la ce ar spune Cosma,  își zise că nu-și dă fata după un cioban, chiar dacă ar rămâne nemăritată pentru totdeauna.

VII

Lucrurile păreau că s-au liniștit, dar Marta își pierduse veselia și suferința o făcea din zi în zi tot mai palidă. Nimeni nu mai vorbea despre ce se întâmplase, dar nici fata, nici mama nu mai erau în firea lor. Până la urmă, Mihu se hotărî să o mărite pe Marta cu Miron.

Mihu se duse să îl cunoască pe Miron, dar acesta își vânduse oile și plecase cu vitele sale cu vreo trei săptămâni în urmă. Nimeni nu știa încotro plecase.

VIII

Trecură vreo doi ani. Nimeni nu mai vorbea despre Miron, dar Marta nu-și uitase suferința, nici acum nu accepta să vorbească despre măritiș. Se însurase Vasilie, frate-său și lui îi făcuse Mihu casă alături. Se însurase și Toader, chiar cu Anica Podarului, cum vorbise gura satului la vremea logodnei cu Marta.

Într-un târziu, către toamnă, Marta fu pețită de Manea, om cu ceva știință de carte, ce avusese nevastă și doi copii, dar îi muriseră. Întrebată de Mihu ce părere are, Marta spuse că n-ar vrea să se mărite, dar odată trebuie să se întâmple și asta.

IX

Marta, logodită cu Manea, urma să vină la bâlciul de la Sărata, de Sfântul Dumitru, să cumpere darurile de nuntă. Miron aflase și venise și el la târg, să o mai vadă o dată.

Se întâlniră la marginea pădurii. Miron o îmbrățișă și îi spuse să meargă cu el. Marta nu voia nici să fugă cu el, dar nici să se mărite cu Manea. Atunci, Miron o luă de mână și o duse în fața lui Mihu și a Saftei. Ii spuse lui Mihu că o iubește pe fata lui și i-o ceru de nevastă. Mihu nu prea știa ce să spună, dar tocmai atunci interveni unul din însoțitorii lui și îi spuse că nu poate face asta că va intra în gura satului. Abia atunci se hotărî Mihu și spuse că lui nu-i poruncește nimeni , îl luă de mână pe Miron și îi ceru iertare.

Sfârșit