Ghidul mentorului in SEV

42
GHIDUL MENTORULUI ÎN CADRUL SERVICIULUI EUROPEAN DE VOLUNTARIAT

Transcript of Ghidul mentorului in SEV

Page 1: Ghidul mentorului in SEV

GHIDUL MENTORULUI ÎN

CADRUL SERVICIULUI

EUROPEAN DE VOLUNTARIAT

Page 2: Ghidul mentorului in SEV

Introducere

Proiectul Stakeholders in Action a fost un proiect finanţat de

Comisia Europeană prin intermediul Programului Tineret în Acţiune,

Acţiunea 2. Serviciul European de Voluntariat. Proiectul s-a desfăşurat

în perioada 05.02.2009- 05.01.2011 şi a implicat un număr de 81 de

voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 30 ani, proveniţi din ţări

europene sau din vecinatatea acestora. Proiectul fost împărţit în 3

stagii de voluntariat, activităţile principale fiind legate de realizarea

unor documentare şi materiale cu privire la:

- cultura, obieciurile, miturile existente în comunităţile gazdă;

- identificarea în cadrul comunităţii a unor tipuri de intervenţii

care să ducă la creşterea gradului de încredere între vecini şi la nivelul

comunităţii gazdă în ansamblul său, la creşterea gradului de

comunicare între aceştia si a prevenirii/reducerii situaţiilor de natura

conflictuala;

- activităţi in cadrul scolii speciale (invatarea interculturala, a

limbii române, culturii gazdă, organizarea de seri naţionale, realizarea

de călătorii în Romania, stabilirea de contacte cu minorităţi în rândul

copiiilor, etc.).

În final activităţile au fost desfăşurate în 8 comunităţi locale din

judeţele Arad, Alba si Timiş.

Page 3: Ghidul mentorului in SEV

Ghidul mentorului SEV este un ghid destinat organizaţiilor non-

guvernamentale şi instituţiilor interesate de Serviciul European de

Voluntariat. Am dorit să realizăm acest ghid pentru a putea împărtăşi

cateva din experienţele acumulate cu cei interesaţi.

Page 4: Ghidul mentorului in SEV

I. Activitatea de mentorat

Activitatea mentorului în context SEV este centrată pe

următoarele 3 aspecte de bază:

Integrarea voluntarului în comunitate

În acest sens mentorul are sarcina de a facilita şi de a propune

diverse activităţi cu scopul de a ajuta voluntarul în integrarea sa în

comunitatea gazdă. Concret, mentorii pot desfăşura următoarele tipuri

de activităţi:

activităţi în aer liber (volei, fotbal, picnic, ştrand,

plimbari în parc, diverse sporturi);

diverse excursii pentru a vizita zone din apropierea

comunităţii gazdă;

prezentarea/introducerea voluntarilor în grupul lor de

prieteni, activitate care în general poate aduce satisfacţie voluntarilor

în principal datorită schimbului intercultural;

invitaţii la masa în familia mentorului sau vizite ale altor

rude;

Page 5: Ghidul mentorului in SEV

seri distractive cum ar fi karaoke, jocuri, seri dansante,

teatru, film, filarmonică etc.

Suport personal

Un alt aspect important urmărit de catre mentor este suportul

personal. Din experienţa noastră, acest suport poate fi oferit la diferite

nivele, în principal, în funcţie de voluntar şi de relaţia care se stabileşte

între mentor şi voluntar.

Suportul personal poate fi un proces tratat aparte de catre mentor

datorită caracterului sensibil al acestuia. Aici este posibil să intervină

personalitatea voluntarului, cu aşteptările sale şi cu nevoile sale.

Tocmai de aceea, mentorul are rolul de a urmări anumiţi paşi în

oferirea suportului personal. Încă din perioada training-ului, mentorul

poate fi format astfel încat să urmarească urmatorii paşi:

la primele întâlniri, mentorul se poate concentra pe

cunoaşterea voluntarului, a culturii acestuia şi familia din care a

provenit. În cadrul acestei etape poate fi important de integrat şi un

grad de autodezvăluire suficient de echilibrat din partea mentorului

astfel încat, voluntarul să fie încrezător în cel ce urmeaza să îl

mentoreze. Tocmai de aceea este important să se lucreze cu mentori

Page 6: Ghidul mentorului in SEV

deschişi, oneşti şi care să privească aceasta experienţă ca pe o

posibilitate de împărtaşire a valorilor şi credinţelor sale cu voluntarul.

al doilea pas realizat de mentor poate fi identificarea din

discuţii in principal, a valorilor, asteptarilor si credintelor voluntarului

mentorat cu privire la întregul proces si relaţia dintre cei doi.

al treilea pas urmat de catre mentor poate fi legat de

identificarea posibilelor probleme sau dificultăţi pe care voluntarul le

întampina. Odată identificate coordonatorul departamentului de

mentorat poate să conceapă un plan prin care să faciliteze şi să sprijine

voluntarul în dezvoltarea sa personală. Dacă voluntarul are un

temperament introvertit, caracterizat de lipsa exprimării punctului de

vedere în grup, în activităţi şi în relaţiile cu ceilalţi, soluţie pentru

ajutorarea acestuia poate fi o atenţie crescută în ceea ce îl priveşte pe

acesta. Mai exact spus este util să se ceara treptat voluntarului de

fiecare dată o părere, astfel încât încet şi cu răbdare, exprimarea

punctului său de vedere să devină una normală. În urmă acestei măsuri

pot aparea rezultate într-un timp relativ scurt, iar astfel voluntarul, plin

de resurse de altfel, poate ajunge să îşi exprime cu uşurinţă ideile şi să

aibă o contribuţie mare în activitatea grupului.

un alt pas în ceea ce priveşte suportul personal al

voluntarului poate fi sprijinirea acestuia de către mentor în stabilirea

unor obiective personale. Astfel, voluntarul ar avea posibilitatea de a-

Page 7: Ghidul mentorului in SEV

şi urmări progresele, urmând ca la sfarşit întreaga experienţă să devină

una complexă şi benefică în dezvoltarea personală.

sfârşitul procesului de mentorat poate reprezenta

evaluarea non-formală a întregii experienţe. Voluntarul poate avea

ocazia în cadrul acestei etape să îşi revadă obiectivele propuse anterior

şi gradul de realizare al lor. Odată cu aceasta, voluntarul începe

conştientizarea procesului de învăţare, de autocunoaştere şi de

dezvoltare.

Aceşti paşi pot contribui foarte mult la dezvoltarea voluntarului,

iar experienţele dobândite pot fi transmise mai departe pentru ca pe

viitor să poata fi utilizate şi în alte proiecte dacă vor fi considerate

necesare şi importante.

Pot exista cazuri în care voluntarii nu doresc să treacă prin acest

proces, care nu sunt pregătiţi sau nu doresc să se concentreze pe

dezvoltarea lor personală din aceste puncte de vedere. În aceste cazuri,

rolul mentorului poate fi acela de a se adapta şi de a susţine voluntarul

atât cât acesta îi permite

Conştientizarea competenţelor dobândite de către

voluntar şi realizarea Youthpass-ului împreună cu voluntarul

Un ultim aspect major care ar putea fi urmărit de către mentor

este urmarirea şi conceperea împreună cu voluntarul a certificatului

Page 8: Ghidul mentorului in SEV

YouthPass. Înca de la începutul întâlnirilor, mentorul împreună cu

voluntarul pot realiza împreună o evaluare a competentelor si

abilităţilor pe care voluntarul le deţine. Competenţele urmărite sunt în

general cele care puteau fi cuprinse în cadrul certificatului, conform

normelor stabilite iniţial. Odată realizată aceasta evaluare, mentorul

împreună cu voluntarul pot realiza o evaluare de sfârşit de stagiu în

care pot urmări progresele pe care voluntarul le poate atinge în cadrul

stagiul realizat. Din experienţa noastră, nu a existat nici un voluntar

care să nu observe cel puţin o competenţă, abilitate, din spectrul celor

8 categorii integrate in YouthPass. Aceste aspecte pot duce la

dezvoltarea şi la obţinerea unei experienţe pozitive şi plăcute pentru

voluntar. Mentorul are sarcina de a păstra legătura cu voluntarul pe tot

parcursul stagiului şi de a aborda subiecte de discuţie, referitoare la

abilităţile şi competenţele pe care le poate dobândi sau la ceea ce pot

voluntarii să înveţe.

Concluzionând, toate cele trei aspecte majore urmărite de către

mentor în relaţia sa cu voluntarul, pot avea rolul de a susţine, integra şi

ajuta voluntarul să conştientizeze progresele realizate.

Page 9: Ghidul mentorului in SEV

II. Departamentul de mentorat

În cadrul unui proiect se poate face simţită înca de la început ca

fiind absolut necesară fondarea unui department de mentorat. Atunci

când proiectul presupune un număr mare de voluntari implicaţi în

proiect automat este necesar şi de un număr relativ mare de mentori.

Coordonatorul departamentului are ca rol principal, observarea şi

îndrumarea mentorilor în activitatea lor. De asemenea acesta este

indicat să formeze echipa de mentori înainte de a-şi începe activitatea.

Mentori pot avea contact direct cu reprezentantul

departamentului, iar pe langă întâlnirile bilunare, mentorilor le pot fi

acordate sarcini de completare a unor rapoarte de activitate lunare, în

care să fie specificate activităţile realizate în principal cu voluntarii,

problemele întâmpinate şi modalitaţi de soluţionare a acestora. În

schiţa de mai jos am prezentat în general, subiectele ce pot fi tratate de

către mentori în rapoartele de activitate.

Page 10: Ghidul mentorului in SEV
Page 11: Ghidul mentorului in SEV

III. Managementul mentorilor

Este de preferat ca activitatea mentorilor să fie îndeaproape

supravegheată de către coordonatorul departamentului, încă de la

început să li se ofere acestora sesiuni de pregătire în activitatea de

mentorat. Obiectivele şi subiectele tratate în decursul acestor întâlniri

ar putea să se rezume la cele ce urmează:

discuţii şi informaţii cu privire la specificul şi obiectivele

generale ale proiectului;

discuţii şi informaţii cu privire la voluntarii ce urmează a

fi distribuiţi mentorului;

identificarea tipului de personalitate şi a intereselor

mentorului în scopul de a aloca un voluntar cât mai potrivit;

explicarea activităţii de mentorat prin prisma celor 3 mari

obiective ale mentorului: integrarea în comunitate, suport personal şi

conştientizarea competenţelor dobândite ajutând astfel la realizarea

Youthpass-ului;

identificarea unor viitoare şi posibile activităţi in vederea

iniţierii acestora din partea mentorului către voluntar.

Page 12: Ghidul mentorului in SEV

Atunci când proiectul este de dimensiuni mari poate fi utilă sau

chiar necesară implementarea unui sistem prin care să se urmărească şi

să se îndrume activitatea mentorilor într-un mod eficient şi flexibil,

totodată. În linii mari, în schiţa prezentată mai jos am încercat să

creionăm un posibil proces de observare şi îndrumare a mentorilor:

Consultarea pe activitate

Activitatea mentorilor poate fi supervizată periodic de către

coordonatorul departamentului.

Page 13: Ghidul mentorului in SEV

Întalnirile cu mentorii

Întâlnirile cu mentorii implicaţi se pot desfăşura bilunar, scopul

acestor întâlniri fiind acela de a oferi mentorilor ocazia de a pune

întrebari persoanei suport cu privire la diversele aspecte problematice

cu care se poate confrunta în relaţia cu voluntarul. Participanţii la

aceste întâlniri pot fi toţi mentorii activi la momentul respectiv.

Obiectivul principal al acestor întâlniri poate să fie relaţionat cu

găsirea unor activităţi utile în dezvoltarea şi descoperirea voluntarilor.

De asemenea, un obiectiv secundar al acestor întâlniri poate fi

reprezentat de schimbul de experienţă între mentori în limitele

confidenţialităţii necesare pentru situaţiile specifice.

Page 14: Ghidul mentorului in SEV

IV. Riscuri asociate activităţii de mentorat

În cadrul unui proiect, pot fi întâmpinate riscuri şi situaţii dificile

asociate activităţii de mentorat:

Voluntarul refuza activitatea de mentorat. Principala

masură ce poate fi adoptată în aceste cazuri este asigurarea că,

motivele acestuia nu sunt corelate cu o incompatibilitate între mentor

şi voluntar. Fiind asiguraţi că nu există nicio problemă cu mentorul

propus pentru voluntari, se poate acceptat decizia acestuia de a nu

beneficia de serviciile mentorului. Totuşi pentru a fi siguri că

voluntarul poate beneficia de sprijin, se poate oferi suport din partea

unui mentor suplimentar, suport care poate fi acceptat de către

voluntar de fiecare dată când acesta are nevoie. Poate fi vorba despre o

persoană suport din partea echipei de implementare.

Numărul întâlnirilor propuse şi stabilite de organizaţia

gazdă să nu corespundă cu nevoile reale ale voluntarului. În mod

normal, credem că voluntarul ar fi bine să petreacă împreună cu

mentorul cel puţin 4 ore pe săptămână. Pot exista voluntari care nu

consideră a fi necesar să aiba întâlniri săptămânale cu mentorul lor şi

atunci, este importantă adaptarea în funcţie de situaţie în aşa fel încât

Page 15: Ghidul mentorului in SEV

voluntarul să primească sprijin de fiecare data când acesta are o

nevoie. Concret, se poate ajunge la un acord între mentor şi voluntar că

de fiecare dată când voluntarul are o problemă şi are nevoie de ajutor

în soluţionarea acesteia sa nu ezite sa-şi contacteze mentorul şi a-i cere

ajutorul.

Alegerea unui mentor nepotrivit pentru voluntar şi vice-

versa. De exemplu, pot exista cazuri în care un mentor de sex feminin

să aleagă să mentoreze voluntari doar de sex feminine, chiar dacă

acesta ar avea o experienţă ridicată în activitatea de mentorat, iar

motivul acestui lucru poate fi datorat de numărul mai mare de activităţi

pe care le poate realiza împreună cu voluntarii. Acest caz poate apărea

în special din pricina nepotrivirii intereselor voluntarilor cu ale

mentorilor. Această situaţie poate fi gestionată prin discuţii libere şi

deschise cu ambele părţi. Deşi voluntarii pot fi mulţumiţi de mentorul

alocat, se poate considera ca fiind mai benefic în primul rând pentru

voluntar întrucât acesta să beneficieze de serviciile unui alt mentor.

Adaptarea mentorilor în funcţie de valorile şi cultura pe

care le deţine voluntarul. Când aducem în discuţie acest aspect ne

referim la situaţii concrete, unde pot interveni diferenţe în modul de

gândire sau în comportament. Aceste diferenţe sunt bineînţeles

resimiţite pe mai multe paliere şi pot fi diferite de la caz la caz. De

exemplu, în Georgia, femeia este pusă pe o scară inferioară bărbatului

Page 16: Ghidul mentorului in SEV

astfel că poate fi dificil să existe mentori de sex feminin pentru

voluntari de sex masculin. Motivul principal poate fi legat de

dificultatea voluntarului de a accepta un sfat din partea unei persoane

de sex feminin. Pentru a nu se ivi dificultăţi si a nu disturba procesul

de dezvoltare şi integrare al voluntarului, una din soluţii este luarea în

considerare a acestor aspecte delicate şi oferirea unor servicii de

mentorat voluntarilor din partea unor persoane de sex masculin. Astfel,

se pot întâmpina şi elimina riscurile asociate ce pot apărea din cauza

unei nepotriviri între mentor şi voluntar.

Page 17: Ghidul mentorului in SEV

V. Relaţia mentor-voluntar

Când vorbim de relaţia de mentor - voluntar aducem în discuţie

următoarele valori pe care trebuie sa existe între aceştia:

Încredere

Confidenţialitate – se poate spune că este un subiect

destul de delicat datorită faptului că este important să fie stabilite

anumite limite cu privire la confidenţialitate. Este important ca

mentorul să păstreze confidenţialitatea până când este convins că

informaţiile pe care le deţine nu periclitează viaţa sau imaginea

voluntarului. Bineînţeles că acest contract psihologic trebuie realizat

încă de la începutul colaborarii dintre cei doi, astfel încât, voluntarul să

cunoască de la început importanţa confidenţialităţii.

Respect – este vorba despre respectul vis - a vis de

persoana, respectul cu privire la diferenţele de cultură dintre cei doi,

personalitate, caracter etc.

Onestitate

Profesionalism şi competenţă – acestea se referă strict la

mentorii care pot fi nevoiţi să adopte un comportament anume faţă de

voluntar astfel încât să transmită aceste valori.

Page 18: Ghidul mentorului in SEV

Păstrarea relaţiei mentor - voluntar în linii strict

profesionale şi interzicerea unei relaţii amoroase între cei doi.

Page 19: Ghidul mentorului in SEV

VI. Metode de lucru folosite de către mentori cu

voluntarii EVS.

Aşa cum am precizat şi în secţiunile anterioare, mentorul atinge

în relaţia cu voluntarul trei paliere principale: urmărirea dezvoltării

abilităţilor şi competenţelor dobândite, integrarea în comunitate şi

suport personal. În ceea ce priveşte capacitatea mentorului de a oferi

suport personal este foarte important ca mentorul să fie pregătit şi

înzestrat cu cât mai multe unelte astfel încât rezultatele să fie cele

scontate.

Metodele ce urmează a fi prezentate pot fi folosite de către

mentori cu scopul de a găsi o cale de comunicare cu voluntarul cât mai

potrivită, eficientă şi care să ducă la o cunoaştere mai bună a

voluntarului de către mentor.

Metode folosite în cunoaşterea voluntarului de catre mentor.

Calibrare

Calibrarea reprezintă abilitatea de a identifica şi interpreta

informaţiile pe care voluntarul le furnizează în momentul discuţiei cu

mentorul. Aceste informaţii sunt transmise atât pe cale verbală cât şi

Page 20: Ghidul mentorului in SEV

non-verbală. Deşi nu reprezintă o noutate, importanţa majoră o deţine

limbajul non-verbal. Există teorii care susţin ideea conform căreia

pentru o comunicare mai bună cu persoana din faţa noastră 55%

contează limbajul non-verbal, 38% contează tonalitatea vocii iar

cuvintele doar 7%.

Scopul calibrării este acela de a percepe conştient transformările

vizibile din exterior care însoţesc stările interioare. Aceste transformări

pot fi vizibile la nivelul feţei prin coloraţia pielii, la nivelul tonalităţii

prin tonul vocii, la nivelul posturii. Calibrarea este eficientă pentru

verificarea ipotezelor pe care mentorul le poate avea la un moment dat.

De ce este necesară calibrarea? Avantaje:

- Mentorul începe să cunoască voluntarul foarte bine

- Mentorul poate sa ajungă la un nivel de empatie suficient

de ridicat astfel încat în relaţia dintre cei doi se poate începe

construirea unei zone de confort şi de încredere.

- Informaţiile pe care mentorul le primeşte provin aproape

în totalitate din sfera non-verbalului astfel că acestea pot reflecta

voluntarul în autenticitatea sa.

- Pe baza calibrării, mentorul poate să stabiliească şi să îşi

consolideze raportul în care se angajează cu voluntarul.

Care sunt riscurile aferente calibrării?

Page 21: Ghidul mentorului in SEV

- În cazul în care mentorul nu este pregătit să folosească

aceasta metodă de cunoaştere a celuilalt pot apărea interpretări

personale şi subiectivism;

- În cazul în care mentorul nu este suficient de pregătit, nu

poate percepe toate informaţiile furnizate de voluntar.

- Dacă mentorul nu utilizează această metodă ţinând cont

de voluntar, poate fi perceput drept intruziv şi apăsător, astfel că

voluntarul poate să îşi acceseze mecanisme de apărare care vor duce la

crearea unui blocaj în comunicare.

Concluzia ce se poate trage din avantajele şi riscurile acestei

metode este faptul că fiecare mentor trebuie să o folosească cu

prudenţă, responsabilitate, respect şi implicare de fiecare dată când are

nevoie. Fiind o metodă non-verbală este important ca mentorul să ţină

cont la randul său de mesajele non-verbale pe care le transmite în

momentul folosirii.

Exerciţiu realizat de mentori pentru îmbunătăţirea folosirii

metodei:

Recomandăm ca acest exerciţiu să se realizeze în întâlnirile

mentorilor deoarece poate aduce un plus de valoare atunci când este

realizat cu mai multe persoane. Exemplul oferit în cele ce urmează este

conceput pentru un grup de minim 3 până la 5 persoane.

Page 22: Ghidul mentorului in SEV

Demonstraţie cu două persoane, A şi B. Se creează două stări

diferite prin următoarele indicaţii: ,, gândiţi-vă la o persoană, pe care o

îndrăgiţi! şi ,, Gândiţi-vă la o persoană pe care nu o îndrăgiţi!,,.

Mentorii observatori vor înregistra modificările care corespund

celor două stări diferite.

Apoi se adresează întrebari de genul. ,,Care dinre cele două

persoane este mai înalt, are părul mai deschis…,, pe care persoanele A

şi B trebuie să le răspundă în interior.

Mentorii primesc sarcina de comparare a semnalelor exterioare

cu stările interioare calibrate anterior şi astfel să găsească răspunsul la

întrebările adresate.

Evaluare în plen:

Este importantă calibrarea individuală a fiecărei persoane. În

timpul acestui exerciţiu e bine să se urmărească doar unitaţi mici (spre

exemplu, mimica feţei, culoarea, postura).

Întrebarea pentru evaluare: Care au fost diferenţele pe care le-aţi

sesizat între cele două stări? Ce semnale a-ţi descoperit? Cât de repede

a-ţi schimbat sentimentele.

Stocarea informaţiilor

Pentru identificarea unei probleme este important ca mentorul să

încerce să descopere sursa acesteia. De aceea stocarea informaţiilor

Page 23: Ghidul mentorului in SEV

este primul pas în identificarea hărţii mentale pe care voluntarul o

foloseşte. Stocarea informaţiilor reprezintă modalitatea prin care

persoanele îşi reprezintă mediul exterior dar şi modalitatea prin care le

stochează pentru a le putea folosi atunci când este nevoie. Stocarea

informaţiilor poate reprezenta un indicator al calibrării.

În general stocarea informaţiilor se face prin sistemele de

reprezentare. Acestea sunt vizual, kinestezic si auditiv.

Este important ca avand voluntarul în faţă, mentorul să poată

identifica aceste sisteme de reprezentare folosite de către voluntar. În

cele ce urmează a fi prezentat modelul mişcărilor ocular, model pe

care mentorii îl pot folosi în identificarea stării interioare a

voluntarului:

Vizual construit Vizual amintit

Auditiv construit Auditiv amintit

Kinestezic Dialog interior

Fig.1. Modelul mişcărilor oculare

Vizual construit- mentorul poate sesiza zona de vizual construit

atunci când voluntarul are mişcări oculare spre dreapta- sus.

Page 24: Ghidul mentorului in SEV

Interpretarea calitativă pe care mentorul o poate face cu privire la

aceasta poziţie este faptul că în acel moment este foarte posibil ca

voluntarul să vizualizeze ceea ce doreşte să creeze în acel moment ca

şi informaţie. Aşadar, în acel moment, voluntarul poate să transmită

informaţii pe care nu le deţine, nu le-a vazut însă creează o imagine

vizuală.

Vizual amintit- mentorul poate sesiza zona de vizual amintit

atunci când voluntarul are mişcări oculare spre stânga sus. Vizualul

amintit se caracterizează prin imagini deja cunoscute şi stocate în

memoria vizuală. Spre exemplu atunci când voluntarul descrie

mentorului casa sau oraşul de unde provine este foarte posibil ca

mentorul să observe acele mişcări spre stânga care transmit încercarea

voluntarului de a-şi folosi informaţiile deja stocate pentru a-şi

transmite informaţia.

Auditiv construit- sistemul auditiv se poate observa la nivelul de

mijloc în direcţiile dreapta-stânga. Mentorul poate sesiza zona de

auditiv construit atunci cand voluntarul are mişcări oculare în zona de

mijloc cu direcţie spre dreapta. Atunci când voluntarul este pe auditiv

construit înseamnă că aude sunete, cuvinte pe care nu le-a mai auzit în

realitate.

Page 25: Ghidul mentorului in SEV

Auditiv amintit- mentorul poate sesiza zona de auditiv amintit

atunci când mişcările oculare ale voluntarului sunt în direcţia stângă.

Semnificaţia acestei zonei este amintirea unor sunete, spre exemplu

vocea persoanei despre care vorbeşte sau care i-a transmis o anumită

informaţie.

Kinestezic- mentorul poate sesiza o reprezentare sau stocare

kinestezică atunci când voluntarul are mişcări ocular înspre dreapta

jos. Atunci mentorul ştie că voluntarul din faţa sa se poate afla într-o

stare, poate trăi o anumită emoţie, astfel mentorul poate descifra

semnificaţia unui cuvânt, amintire sau emoţie pe care voluntarul le

exprimă.

Dialog interior- atunci când volutnarul are mişcări oculare înspre

stânga - jos, acesta se află în dialog interior. Când voluntarul este în

dialog interior mentorul poate şti că voluntarul vorbeşte cu el însuşi

prin cuvinte, propoziţii.

Fiecare voluntar în parte îşi reprezintă informaţiile din jur sub

forma sa proprie. Conform informaţiilor prezentate mai sus, mentorul

se poate afla în faţa unui voluntar cu un sistem de reprezentare

predominant auditiv, vizual sau kinestezic. Voluntarii care îşi folosesc

cu predominanţă sistemul auditiv pot fi înteleşi ca fiind aceeia care au

nevoie sa audă, care pentru a învaţa ceva au nevoie de o persoana care

Page 26: Ghidul mentorului in SEV

să le transmită informaţia prin aceasta cale auditivă, vocală. Sunt

persoane asupra cărora tonul sau o frază poate avea un efect maxim.

Pentru mentorii care interactionează cu astfel de voluntari este

recomandat să se axeze pe discuţii, pe activităţi care să cuprindă acestă

sferă a auditivului.

Voluntarii vizuali, sunt acei voluntari care pentru a învaţa,

pentru a înţelege au nevoie să vadă, au nevoie de un suport vizual. În

aceste cazuri este recomandat mentorilor să folosească cât mai multe

imagini, desene, în activităţile libere pot vizita muzee, pot viziona

filme, în general activităţi care intră în sfera vizualului.

Voluntarii kinestezici, sunt acei voluntari care stochează

informaţia prin filtrul simţirii. Sunt persoane care pentru a învaţa mai

bine au nevoie de experienţa directă, nu este suficient să li se arate sau

să li se spună ci au nevoie să facă activităţi. Este necesar ca mentorul

odată ce a identificat acest mod de stocare să ţină cont în oferirea

suportului personal de alegerea activităţilor desfăşurate de catre cei

doi.

Avantajele modelului mişcărilor oculare.

- Este foarte uşor pentru mentor să identifice sistemul de

reprezentare

- Nu este intruziv

Page 27: Ghidul mentorului in SEV

- Conduce mentorul la o cunoaştere mai profundă a

voluntarului

- Oferă mentorului o informaţie suplimentară folositoare în

rezolvarea unor posibile conflicte

Riscuri asociate acestei metode de cunoastere a voluntarului:

- Mentorul poate să interpreteze greşit atunci când

mişcările oculare sunt foarte rapide

- Poate duce mentorul la pierderea imaginii de ansamblu,

acesta fiind prea concentrat să urmărească ochii voluntarului.

Exerciţiul care poate fi folosit de către mentorii pentru a ajunge

la utilizarea metodei cât mai bine este următorul:

În grupe sau individual, mentorilor li se adresează diferite

întrebări din diferite canale senzoriale:

Vizual: Care este locul preferat de tine din oraşul tău natal?

(amintit) Cum ar arăta prietena ta cu o bluză albă (contruit)?

Auditiv: Cum sună vocea profesorului tău preferat? (amintit)

Cum ar suna o sesiune de introducere în stagiu pentru tine? (construit)

Dialog interior: Cum este când te lauzi/critici?

Page 28: Ghidul mentorului in SEV

Kinestezic: Cum este când atingi o floare?

Ceilalti mentori pot să participe ca şi observatori şi să noteze

toate verbele care exprimă canalele senzoriale.

În ceea ce priveşte calibrarea întregului corp ţinând cont de

aceleaşi sisteme de reprezentare, se pot regăsi mai

jos elementele prin care mentorul poate identifica

sistemul de reprezentare.

Vizual: mână ridicată în sus

vizual Ochii în sus

Culoarea pielii palidă

Respiraţie rapidă, înaltă

AuditivPuls slab

Voce înaltă

Vorbire rapidă

kinestezic

Auditiv: Atingerea urechii

Mâinile înainte şi înapoi

Respiraţie regulată

Ritm egal/melodios al vocii

Transpiră mai mult

Kinestezic,: Mâinile din jos de talie

Page 29: Ghidul mentorului in SEV

Greutate pe piciorul drept

Degetele se mişcă

Se înclină spre dreapta

Ochii/capul spre dreapta jos

Transpiră

Respiraţie joasă, liniştită

Voce joasă, înceată, moale

Obrajii relaxaţi

Dialog interior:

Mâna se mişcă din jos de talie

Voce puternică

Degetele se mişcă

Ochii şi capul în stanga jos

Pentru oferirea unui număr ridicat de exemple, în tabelul următor

sunt prezentate exemple de sisteme de reprezentare regăsite în

limbajul verbal.

Vizual

Am o imagine clară A avea privire de ansamblu

Page 30: Ghidul mentorului in SEV

Văd negru- mi-e limpede Îmi iei perspectiv

A privi în miezul lucrurilor A face vizibil

O abordare cu perspectivă A avea privire de vultur

Ochi învineţit- orbit A învălui

A trece cu vederea A fugi cât vezi cu ochii

Ochi pentru ochi

Auditiv

A surzi Mi-a ajuns la ureche

A se face surd Ritm

Melodie Tact- mi-am ieşit din tact

Armonie/ a armoniza Ton- Sunt în ton cu lumea

Tare/încet Voce

Linişte/ volum Vocea interioară

Dezacord Efect rasunător

Incarcare fonica Mi-am inchis urechile

Nu mai pot sa aud asta Cine de parinti n-ascultă

Kinestezic

Page 31: Ghidul mentorului in SEV

A împovara A prelua

A simţi A iubi

A gadila Durere

A atinge A îmbrăţişa

Înfrigurat A mişca

Căldură A apuca

A ridica A ţine

Sentiment/senzaţie A apuca

Metode folosite de către mentor împreună cu voluntarul

pentru sprijinirea voluntarului în dezvoltarea sa personală.

Stabilirea obiectivelor

Aşa cum s-a amintit într-un capitol anterior, mentorul împreună

cu voluntarul stabilesc încă de la început obiectivele personale pe care

voluntarul şi le stabileşte. Una dintre metodele prin care acestea se

stabilesc va fi prezentată în cele ce urmează. În principal mentorul

conduce voluntarul într-o calatorie de descoperire a dorinţelor şi

necesităţilor voluntarului prin intermediul unei structuri bazată pe

Page 32: Ghidul mentorului in SEV

întrebari şi aspect care ajută voluntarul să îşi clarifice ceea ce îşi

doreşte să facă.

Înainte ca voluntarul să îşi stabilească obiectivele este important

ca mentorul să identifice împreună cu acestă problemă pe care acesta

le are. Scopul mentorului este să ajute voluntarul să transforme

problemele în obiective. Voluntarului i se prezintă următorul tabel care

are scopul de a ajuta la clarificarea diferenţei dintre orientarea spre

problemă sau orientarea spre soluţie. În funcţie de modalitatea

voluntarului de a gestiona o situaţie mai dificilă, acesta poate să

recunoască ca şi strategie personală ca fiind benefică orientarea spre

probleme sau spre soluţii.

Page 33: Ghidul mentorului in SEV

Următoarea metodă folosită de mentor în identificarea şi

stabilirea obiectivelor folosite este transformarea problemelor în

obiective. Pentru a ajuta voluntarul şi a-i oferii un suport vizual este

bine ca mentorul să ţină cont de următorii paşi:

1. Cereţi voluntarilor să scrie lista problemelor. Au sarcina

de a nota câteva problemele care ei consideră că le vor întâmpina. Spre

exemplu, posibilele probleme despre care ei cred că îi vor împiedica să

aibă un stagiu EVS de success. După realizarea acestui pas, mentorul

cere voluntarului să facă un tabel ca cel prezentat mai jos în care să

transforme aşa cum crede de cuviinţă toate problemele în scopuri.

Ex:

Problemă Scop corespunzator

Nerespectarea termenelor Îmbunătăţirea organizării în

activitatea desfăşurată

Ex tabel stabilire obiective

Page 34: Ghidul mentorului in SEV

În urma stabilirii listei de obiective- scopuri deja evidenţiate,

mentorul cere voluntarului să îl aleagă pe cel mai important pentru

voluntar din momentul prezent. Odată ales, voluntarul poate să înceapă

să analizeze beneficiile şi câştigurile pe care le are în urma atingerii

acestuia.

Definirea obiectivului reprezintă ultimul pas. Este important ca

mentorul să prezinte voluntarul caracteristicile unui obiectiv formulat

corect dar şi analiza acestuia. Un obiectiv formulat corect este pozitiv,

încadrat în timp şi în propriul control. Pentru a formula un obiectiv

corect voluntarul are nevoie să completeze harta obiectivului propus.

Această hartă este prezentată în cele ce urmează:

Page 35: Ghidul mentorului in SEV

Metaprogramul

Conceptul de metaprogram se regăseşte în programarea

neurolingvistică. Programarea neurolingvistică reprezintă explorarea,

descoperirea modului în care care comunicăm, gândim şi producem

schimbări. Acest tip de explorare are ca rezultat creşterea abilităţilor

de comunicare, a încrederii, a motivaţiei şi a nivelului personal de

succes.

Metaprogramul reprezintă un nivel de programare mentală care

determină cum sunt clasificate, orientate şi divizate experienţele pe

care le deţine voluntarul şi nu numai. Metaprogramul defineşte

abordarea generală pe care voluntarul o are cu privire la un aspect

particular şi nu la procesul de gândire în detaliu. Pentru că mentorul să

înteleagă mai bine problema cu care voluntarul se confruntă este

necesar ca acesta să analizeze toţi indicatorii, toate particularităţile

existente în problema respectivă. Astfel, în urma identificării tuturor

indicatorilor existenţi, mentorul poate să găsească ulterior piesa care

lipseşte sau care trebuie orientată în aşa fel încât voluntarul

conştientizează şi descoperă rezolvarea problemei sale.

În continuare vor fi prezentaţi acei indicatori pe care mentorul

trebuie să îi urmărească în muncă cu voluntarul.

Page 36: Ghidul mentorului in SEV

Metaprogramul este o metodă pe care mentorul o poate folosi

atunci când voluntarul se confruntă cu o problema specifică, şi cere

ajutorul mentorului pentru îmbunătăţirea situaţiei.

Este recomandat ca informaţiile prezentate mai jos să fie folosite

cu responsabilitate, profesionalism şi respect faţă de voluntar. Este

deosebit de important ca inainte de a lucra în mod direct cu voluntarul,

mentorii să exerseze, înveţe şi să găsească informaţii suplimentare

celor oferite deja pentru a scadea riscul unei erori produse de

subiectivism, interpretare greşită sau lipsa de informaţii.

Indicator Tipul indicatorului N Descrierea generală/ Întrebari

ajutătoare

Resurse Reprezintă acel loc, activitate,

obicei care ajută voluntarul să se

regăsească, să îşi adune puterile.

Ex. De unde îţi iei putere?

Ce îţi place să faci pentru tine

personal?

Comparaţii Se îndreaptă spre/

Fuge de

Match/mismatch

Reprezintă modalitatea

voluntarului de a aborda o

problemă. Poate sa fie o persoană

care se îndreaptă spre rezolvarea

unei probleme sau încearcă să se

îndepărteze de aceasta.

Ex: Vrei să te îndrepţi spre

sănătate, siguranţă, etc?

Vrei să scapi de boală,

nesiguranţă?

Reprezintă capacitatea

Page 37: Ghidul mentorului in SEV

voluntarului de a se axa pe părţile

pozitive care există deja sau vede

ceea ce nu are.

Ex. Priveşti mai degrabă ce există

pozitiv în problema ta?

Sau priveşti mai degrabă ce

lipseşte negativ?

Convingeri Se referă la concepţia,

convingerea pe care voluntarul o

are despre problema sa. Prin

întrebari mentorul poate

descoperi alte convingeri

nesănătoase care să conducă la

întărirea convingerii din

problemă.

Ex: Ce este pentru tine

siguranţa?

Ce crezi despre viaţa ta?

Cele 5 roluri Particular (nu este

menţionat)

Profesional

Conform teoriei lui Milton,

fiecare individ joacă 5 roluri

principale în viaţă: individ.

Ierarhie, mediu, bărbat/femeie,

Joc. Trăirea fiecărui rol duc la

îmbogăţirea vieţii individului şi

oferă echilibru. În cazul

problemei pe care voluntarul o

are este important ca mentorul

să identifice cum anume se

raportează voluntarul la rolul

respectiv.

Responsabilitate

proprie/determi-

nare din afară

Verbe modale Verbele modale sunt urmărite de

mentor pentru a identifica tipul

de motivaţie pe care voluntarul

îl are în rezolvarea problemei.

Ex: Posibilitate (voluntarul

foloseşte verbe de genul a putea,

a avea voie, a vrea) din voinţa

proprie

Page 38: Ghidul mentorului in SEV

Necesitate (voluntarul foloseşte

verbe de genul a trebui, nu am

voie, nu pot) determinat de

factori externi

Feedback

Certitudine

Referinţă

Reprezintă modalitatea prin care

voluntarul îşi ia feedback-ul

atunci când are nevoie.

Ex: Cum şti că ai atins un

obiectiv?

Intern: Nu se raportează la

evenimentele exterioare

Extern: alţii spun că aşa este

Referinţa proprie: ştiu şi simt eu

însumi

Referinţa straină: alţii trebuie să

spună că e bine

VAKOG Sistemele de

reprezentare:

Vizual, Auditiv,

Kinestezic, Olfactiv

şi Gustativ

Mentorul trebuie să fie atent la

limbajul non-verbal pentru a

identifica prin ce canal

voluntarul îşi reprezintă cel mai

bine mediul înconjurător. Se

poate folosi şi modelul

mişcărilor oculare.

Motivaţie

Pozitivă

Negativă

În acest context se referă la

modalitatea voluntarului de a

începe ceva, poate să fie în sens

pozitiv sau în sens negativ.

Ex: pozitivă- începi cu bucurie şi

elan?

Negativă: trebuie să îţi meargă

foarte rău înainte de a te apuca de

treabă.

Rezolvarea de

probleme

Asociat

Disociat

Mentorul identifica din

modalitatea de raportare a

voluntarului la problemă dacă se

asociază sau vorbeşte detaşat.

Page 39: Ghidul mentorului in SEV

Ex: Ce faci atunci când ceva nu

funcţionează:

Asociat: în timp ce voluntarul

povesteşte în mijlocul problemei

Disociat: povesteşte despre

problemă

Chunking

Cadru mare

Modalitatea voluntarului de a se

axa pe detalii, modalitatea de a

începe rezolvarea unei probleme.

Ex: Ce faci atunci când ceva nu

funcţionează?

Mai întâi povesteşte despre

stuaţia generală şi apoi

amănuntele

Mai întai oferă detalii după care

imaginea generală, de ansamblu.

Ierarhie

Interese pentru sine

Interese pentru alţii

Din ceea ce voluntarul

povesteşte, mentorul poate

observa ce este important pentru

voluntar şi ordinea importanţei.

Ex: Povesteste despre o vacanţă

frumoasă pe care ai avut-o.

Mentorul urmăreşte firul

povestirii voluntarului şi ce

anume este important ţinând cont

de: locuri, persoane, activităţi,

informaţii

Timpul

Linia timpului:

In time

Between time

Through time

Este important ca mentorul să

observe cum anume voluntarul îşi

încadrează în timp problema.

Ex:

In time: voluntarul este asociat în

prezent cu ceea ce se întâmplă

Between time- compară mereu,

este bun observator, are privire de

Page 40: Ghidul mentorului in SEV

ansamblu

Through time- este în prezent dar

poate ţine cont de trecut şi de

viitor. Este bun planificator, ia cu

greu o decizie.

Page 41: Ghidul mentorului in SEV

Bibliografie

1. Andreas Steve, Faulker Charles, (2007). Nlp şi succesul.

Editura Curtea Veche;

2. Bandler Richard, (2006). Vremea pentru schimbare.

Editura Excalibur;

3. Diltz, Roberts (2005). Schimbarea sistemului de crezuri

prin Programare Neurolingvistica;

4. Diltz, Roberts (2004). Bazele programării

neurolingvistice.

Page 42: Ghidul mentorului in SEV

Proiectul „Stakeholders in Action” este un proiect de voluntariat european

realizat de către Asociaţia Millennium Center Arad împreună cu alte 39 organizaţii

şi 81 de voluntari din 13 state din Europa şi vecinătate.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin intermediul Programului

Tineret in Acţiune, Acţiunea 2 – Serviciul European de Voluntariat. Conţinutul

acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.

Prezenta comunicare nu angajează decât pe autorul acesteia, Comisia Europeană sau

ANPCDEFP nefiind responsabile de posibilă utilizare a informaţiilor conţinute în

acest material.

Asociaţia Millennium Center

Strada Unirii numărul 5, etaj 2, apartament 4

310123 Arad, România. Tel./fax: 0357 408 524

E-mail: [email protected]

Web: www.centrulmillennium.ro

- - -

Continutul acestui material reflecta doar opinia autorului.

Toate drepturile asupra prezentului material aparţin Asociatiei Millennium Center.

Reproducerea integrală sau parţială a textelor, imaginilor sau conținutului acestuia sub

orice formă este posibilă numai cu acordul prealabil al Asociatiei Millennium Center. Vă

rugăm sa ne contactaţi pentru acest acord scris la următoarea adresă de e-mail:

[email protected].

Copyright 2009 - 2011 © Millennium Center.