Gestiunea activelor curente

1. Conţinutul, structura şi clasificarea activelor curente2. Ciclul operaţional, stocuri şi gestiunea lor3. Metode de control a stocurilor (N. Botnari, pagina 105)4. Finanţarea activelor curente5. Viteza de rotaţie şi folosirea eficientă a activelor curente

1. Orice intreprindere pentru a-şi atinge obiectivele propuse trebuie să dispună de un anumit aparat deproducţie format din maşini, utilaje, clădiri, şi alte mijloace. Pentru a face să funcţioneze aceste valori ,intreprinderea trebuie:a) să cumpere materie primă;b) să asigure stocuri pe diferite stadii ale lanţului de producţie in vederea evitării intreruperilor in activitate;c) să vandă pentru a-şi recupera resursele cheltuite, adică intreprinderea pe langă instrumente de producţie maiare nevoie şi de active curente;

1) stocuri

2) valori realizabile pe termen scurt

3) valori disponibile

Drept criteriu de deosebire intre activele curente şi mijloacele fixe este criteriul de durată. Din punct de vedereal duratei, activele curente sunt bunuri destinate pentru a fi consumate intr-un timp scurt prin incorporarea lorin fabricaţii sau pentru a fi vandute.Stocurile au ponderea cea mai mare in structura activelor curente.Valorile realizabile pe TS sunt alcătuite din creanţe ce se nasc din operaţiuni de exploatare.Valorile disponibile reprezintă mijloace băneşti.Necesarul de fonduri depinde de durata ciclului operaţional, de valorile producţiei, de ritmicitateaaprovizionării şi desfacerii. Stocul, la rindul său, nu trebuie să fie nici prea mic, nici prea mare. Stocul prearedus va produce rupturi, iar stocul prea mare va solicita un necesar exagerat de fonduri.Necesităţile de capital ale intreprinderii depind de condiţiile de plată ale clienţilor cu menţiunea că cu cittermenul de plată al acestora este mai mare cu atat capitalurile blocate sunt mai mari. Sumele aflate la clienţi incurs de recuperare sunt ingheţate şi lipsesc intreprinderile de investiţii mai rentabile. In acest caz intreprindereava fi obligată să-şi procure fonduri externe pe care trebuie să le inapoieze. Activele curente sunt o parte a

activului economic care se caracterizează prin transformarea permanentă a formelor funcţionale, princonsumarea lor intr-un singur ciclu operaţional şi transformarea valorii integrale asupra producţiei in care seincorporează.In structura activelor curente intră: materii prime şi materiale, combustibil, producţia neterminată,semifabricate, produse finite, mijloace băneşti etc.Structura activelor curente variază de la o intreprindere la alta in dependenţă de specificul şi obiectulprocesului de producţie.

I Din p.de v. al fazelor procesului operaţional în care se găsesc activele circulante (a.c.) pot fi:a) a.c. ce ţin de sfera aprovizionăriib) a.c. ce ţin de sfera producţieic) a.c. ce ţin de sfera comercializăriiPonderea acestor categorii depinde de condiţiile concrete in care se desfăşoară aprovizionarea, producţia şicomercializarea.

II Din p. de v. al surselor de formare sau de acoperire cu fonduri, a.c. pot fi:a) a.c. procurate din fonduri proprii şi atraseb) a.c. procurate din fonduri împrumutateImbinarea acestor categorii de fonduri prezintă o importanţă deosebită care trebuie să asigure o reducere acostului capitalului, un grad rezonabil de indatorare a intreprinderii şi o structură financiară corespunzătoarenevoilor de dezvoltare.

III Din p. de v. al formei a.c. sunt:a) in formă materialăb) in formă bănească

IV In dependenţă de caracterul surselor financiare de formare, a.c. sunt:a) brute, ce caracterizează volumul total al a.c. procurate din capital propriub) nete, ce caracterizează acea parte a volumului a.c. care este transformată din capital propriu şi capitalimprumutat pe TL

V In dependenţă de caracterul de participare la procesul de producţie, a.c. sunt:a) ce deservesc ciclul de producţie (stocuri, producţia neterminată etc.)b) ce deservesc ciclul financiar

Ciclul de producţie caracterizează perioada circuitului integral al a.c. intrebuinţate pentru deservireaprocesului de producţie din momentul intrării materiei prime şi terminand cu furnizarea producţiei gatacumpărătorului.

Ciclul financiar reprezintă perioada rotaţiei totale a mijloacelor băneşti incepand din momentul stingeriidatoriei pentru materia primă şi terminand cu incasarea creanţelor pentru producţia gata furnizată.Volumul de a.c. depinde de mai mulţi factori:nivelul aprovizionării producţiei şi desfaceriivolumul cheltuielilorviteza de rotaţie

2. Ciclul operaţional reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate de intreprindere pentru a-şi atingeobiectivele care constau in producerea bunurilor şi serviciilor cu scopul de a fi schimbate.Ciclul operaţional cuprinde 3 faze:achiziţia bunurilor şi serviciilor – faza aprovizionării;transformarea bunurilor şi serviciilor pentru a ajunge la un produs finit – faza producerii;vanzarea produselor sau schimbarea acestora pe mijloace băneşti – faza comercializării.Ciclul operaţional trebuie să funcţioneze continuu spre a asigura o folosire optimă a mijloacelor puse inmişcare şi a capitalului. Funcţionarea normală şi continuă a ciclului operaţional este asigurată de existenţastocurilor.Stocurile reprezintă anumite cantităţi de resurse cărora le corespund anumite fonduri. Stocurile se exprimăfizic şi valoric, iar in cazul cand are loc normarea activelor curente pot fi exprimate şi in număr de zile. Oriceintreprindere este destinată să deţină 3 categorii de stocuri:stocuri de materii prime şi materialestocuri in curs de execuţiestocuri de produse finite

Insumarea acestor 3 categorii de stocuri reprezintă stocul global, care trebuie să corespundă următoarelorcerinţe:a) să fie complet;b) să fie suficient in orice moment;c) să fie completat sistematic.Volumul stocurilor trebuie stabilit in baza unor cerinţe intemeiate ştiinţific deoarece numai prin această cale seasigură desfăşurarea ritmică a ciclului operaţional, se evit blocările de resurse inutile şi costisitoare.Gestionarea corectă a stocurilor necesită:● legături directe şi de durată cu furnizorii● stabilirea şi urmărirea unor grafice de aprovizionare● lichidarea intarzierilor in aprovizionare● reducerea blocărilor de monedă in stocuri inutile● imbunătăţirea condiţiilor de păstrare şi manipulare a bunurilor● reducerea pierderilor in timpul transportării şi depozitării

Stocurile sunt formate prin intrări şi micşorate prin ieşiri.Intrările pot fi din interiorul intreprinderii sau din afara intreprinderii şi pot fi:

1) continue2) discontinueIeşirile la fel pot fi in interiorul intreprinderii cat şi in exterior.Creşterea eficienţei activelor curente reclamă stabilirea nivelului optim al stocurilor. Pentru stabilirea niveluluioptim al stocurilor este necesar să se găsească o soluţie matematică intre:

1. reintregirea stocurilor la intervale lungi – soluţie care conduce la scăderea cheltuielilor de transportare -aprovizionare, dar şi la majorarea blocării de fonduri şi a cheltuielilor de păstrare – depozitare.

2. reinnoirea frecvenţei a stocurilor – soluţie ce are ca efect creşterea cheltuielilor de transportare –aprovizionare şi reducerea(cheltuielilor) blocărilor de fonduri şi a cheltuielilor de păstrare - depozitare.

Principalele elemente ce intervin in gestiunea stocurilor sunt:1. nivelul stocurilor la diferite momente;2. lipsa de stocuri;3. cererea de materiale sau volumul comenzii;4. termenii de reaprovizionare;5. optimizarea stocurilor;6. costul de lansare;7. costul de stocuri.Pagina 99 – 100 (N.Botnari, Finanţele intreprinderii) Politici de gestiune a stocurilor [100]In funcţie de opţiunile conducerii intreprinderii privind formarea stocului de materii prime şi materiale necesarpentru realizarea volumului de producţie planificat, se pot identifica trei politici de gestiune a ciclului deexploatare:

Politica agresivă. Această politică presupune obţinerea unei rentabilităţi inalte cu preţul unor riscuri inalte cuprețul unor riscuri mari legate de lipsa de stoc, de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea intreprinderii.Creşterea rentabilităţii, in acest caz, va fi favorizată de reducerea cheltuielilor de depozitare, de reducereapierderilor legate de deteriorarea fizică şi/sau uzura morală a acestora. In acelaşi timp, creşte riscul de afacerisau de blocaj al procesului de producţie din cauza lipsei de stocuri, creşte probabilitatea pierderii vanzărilor.

Politica defensivă. Este practicată de conducătorii prudenţi şi propune obţinerea unui nivel de produse şiservicii prin deţinerea unor stocuri inalte. Adoptarea acestei politici elimină riscul intreruperii procesului deproducţie, reduce riscul economic (de afaceri), dar rentabilitatea poate să scadă ca urmare a creşterii

cheltuielilor de depozitare, apare riscul legat de necompetitivitatea produselor şi, prin urmare, apariţia stocurilorde produse finite, riscul de insolvabilitate.

Politica echilibrată. Presupune asigurarea ritmică a activităţii intreprinderii prin crearea unui stoc curent dematerii prime şi materiale, nivelul căruia să corespundă punctului de intersecţie a costurilor provocate de lipsade stoc cu costurile excesive legate de formarea stocurilor peste necesităţile stricte ale exploatării. Aceastăpolitică presupune sincronizarea perfectă dintre perioada de scadenţă a activelor şi a datoriilor pe termen scurt.Eficientizarea procesului de constituire a stocurilor se realizează prin optimizarea mărimii acestora, astfelincat cheltuielile de aprovizionare, cele de depozitare să fie minime.

3. Metodele de control a stocurilor (N. Botnari, pag. 105 - 106)Gestiunea stocurilor presupune şi controlul asupra integrităţii, suficienţei acestora.In acest context, este eficientă utilizarea metodelor:

I. Metoda ABC constă in clasificarea stocurilor in trei grupe, in funcţie de importanţa lor, de complexitateaaprovizionării şi de gravitatea lipsei de stoc, de alte criterii, după cum urmează:In grupa „A", se includ elemente puţine la număr, dar valoroase. In practică s-a constatat că ponderea acestorain total stocuri este de 10%, in timp ce valoarea lor constituie circa 70% din valoarea totală a stocurilor. Lipsaacestor elemente generează rupturi ale procesului de producţie. De exemplu: cafea, zahăr pentru SA ”Bucuria"sunt elemente importante; pentru SA „Zorile", fabrică de incălţăminte, elementul important de stoc este pieleaşi/sau inlocuitor de piele etc.In grupa „B", se includ elementele mai puţin importante atat numeric, cat şi valoric, ponderea lor in totalstocuri de materii prime şi materiale fiind de 20%.In grupa ”C" se includ elementele cel mai puţin importante. Ele sunt multe la nurnăr circa 70% din numărulelementelor existente in stocuri, dar deţin doar 10% din valoarea stocului existent. Aprovizionarea se poate faceo singură dată in cantitatea necesarului anual, iar lipsa acestor elemente de materii prime şi materiale poate fiinlocuită cu altele, ori lipsa lor nu provoacă intreruperi ale procesului de producţie. Un exemplu elocvent poateservi umplutura de caramele (magiun de mere, de prune sau de vişină etc, care, cu uşurinţă, se pot inlocuireciproc).

II. Metoda celor două recipiente. Această metodă presupune aranjarea elementelor din stoc in două

recipiente: unul este considerat stocul curent, celălalt - stoc de siguranţă. Cand primul recipient se goleşte, seface o nouă comandă şi se trece la folosirea elementelor din cel de-al doilea recipient. Această metodă esteeficientă in cazul intreprinderilor de comerţ cu amănuntul, dar şi pentru unele intreprinderi din industrie, cum arfi nasturii pentru secţia de confecţii, cuiele pentru secţia de asamblare etc.

III. Metoda liniei roşii. Elementele din stoc sunt aşezate intr-un vas de sticlă pe care este desenată o linieroşie. Cand nivelul stocului ajunge la această linie, devine necesară efectuarea unei noi comenzi inaprovizionare. Utilizarea metodei este eficientă in cazul intreprinderilor din industria alimentară pentrupăstrarea diferitelor condimente (piperi, vanilie, rom etc),

IV. Metoda KANBAN, numită şi metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu. Elaborată lafirma „Tayota" din Japonia, metoda prevede ca intreprinderea să deţină un stoc minimal, iar aprovizionarea săse facă in mod continuu, după necesitate. Utilizarea acestei metode permite reducerea costurilor legate dedeţinerea stocurilor, reducerea pierderilor in cazul invechirii morale a acestora, ca şi reducerea capitaluluiimobilizat in stocuri. In acelaşi timp, creşte riscul economic ca urmare a unor disfuncţionalităţi in procesul deaprovizionare.Condiţia de bază a aplicării modelului KANBAN este existenţa unei coordonări excelente intre intreprindereşi furnizori, existenţa unor furnizori fideli, localizarea judicioasă a unităţilor de producţie.

V. Pentru companiile mari, care deţin stocuri de zeci sau chiar sute de mii de elemente, iar utilizarea lor estedirect proporţională cu volumul vanzărilor, sunt eficiente metodele computerizate de control ale stocurilor.Pe măsura ce rata de utilizare pentru un anumit stoc incepe să scadă, managerul stocurilor trebuie să facăajustări in direcţia reducerii stocului optim de comandat pentru a evita apariţia stocurilor de materii prime şimateriale moral uzate şi, corespunzător, imobilizarea de resurse financiare in aceste stocuri. Şi invers, creştereacererii pentru anumite produse, va genera o creştere a necesarului de stocuri pe anumite elemente.Managerul stocurilor va trebui, in acest caz, să purceadă la modificarea stocului optim de comandat in direcţiamajorării acestuia.Un control riguros asupra stocurilor are ca efect evitarea cheltuielilor suplimentare de deţinere a unor stocuriprea mari şi neutilizabile, evitarea uzurii morale a acestora, evitarea imobilizărilor de capital şi reducerea

riscului de nerecuperare a capitalului investit in stocuri, accelerarea vitezei de rotaţie a stocurilor, degajareaunei trezorerii pozitive. Toate acestea, la randul lor, vor contribui la creşterea profitului şi, corespunzător, lacreşterea valorii de piaţă a intreprinderii.

4. Pentru funcţionarea normală o intreprindere trebuie să-şi finanţeze nu numai imobilizările, dar şi activelecurente. Ea are nevoie de un stoc minim de materii prime de producţie in curs de execuţie şi de produse finite.Nivelul acestor categorii de stocuri trebuie să fie in funcţie de durata unui ciclu de aprovizionare, producţie şistocare a produselor finite. Ca sursă internă in primul rand apare profitul net, care trebuie să fie, in proporţiiraţionale, repartizat intre plata dividendelor şi fondul de dezvoltare economică, divizat, la randul său, in fondulde investiţii in active fixe şi fondul de investiţii in active curente. Dar deoarece costurile se consumă integralintr-un singur ciclu de exploatare, asigurarea continuităţii procesului de producţie şi a ritmicităţii vanzărilor vanecesita o innoire permanentă a stocurilor, cărora din punct de vedere financiar, le corespunde sursepermanente de finanţare. Din aceste motive a.c. sunt finanţate de:

I Fondul de rulment. Necesarul fondului de rulment reprezintă necesarul de finanţare generat de activitateaintreprinderii in fiecare stadiu al ciclului operaţional. El este dependent de decalajul intre incasări şi cheltuieli.Necesarul de fond de rulment apare ca diferenţă intre activele şi pasivele de exploatare conform datelor dinbilanţ. Necesarul permanent de finanţare este corespunzător cu capital permanent, iar nevoile temporare – cucreditele pe TS.Partea din resurse financiare care asigură finanţarea permanentă a a.c. se numeşte fond de rulment (FR). Pebaza fondului de rulment net se poate de apreciat condiţiile de echilibru financiar.FRN se determină prin 2 variante:

1) ca diferenţă dintre capital permanent şi active pe termen lung;

2) ca diferenţă dintre active curente şi datorii pe termen scurt.

In baza primei metode se apreciază modalitatea de finanţare a investiţiilor in a.c., iar metoda a doua creeazăposibilitatea aprecierii echilibrului financiar pe TS prin nevoile şi resursele de finanţare a ciclului operaţional.FR poate fi:a) FR brut (FRB) care se mai numeşte FR total sau economic şi desemnează toate elementele de a.c. posibile a

fi transferate in bani intr-un termen mai mic de 1 an. FRB in calitate de echivalent valoric al elementelor dinactiv caracterizate prin lichidităţi pe un termen mai mic de 1 an se compune din:stocuri diversecreanţe – clienţiavansuri acordate furnizorilordisponibilităţi băneşti in casă, in cont, in carnetele de cecuri eliberate etc.b) FR net (FRN) sau permanent reprezintă partea din capital permanent care este utilizată pentru finanţareaa.c. FRN se calculează conform relaţiei:1. FRN = Capital permanent - Active pe termen lung2. FRN = Active curente – Datorii pe TSFondul de rulment net poate fi pozitiv şi negativ. Dintr-o activitate rentabilă, ritmică rezultă un fond derulment pozitiv care reprezintă o sursă sigură de autofinanţare a activelor curente.c) FR propriu (FRP) reprezintă excedentul capitalului propriu faţă de activele pe termen lung şi aratăautonomia de care dispune intreprinderea in finanţarea investiţiilor in a.c. FRP se calculează conform relaţiilor:1. FRP = CPropriu – Active pe termen lungd) FR străin (FRS) reprezintă datoriile la termen şi se calculează conform relaţiilor:1. FRS = CPermanent – CPropriuIntreprinderea poate adopta 3 strategii privind constituirea şi nivelul FR care au diferite consecinţe asupracosturilor financiare şi rentabilităţii:strategia de a constitui un FR care ar acoperi nevoile medii de a.c. astfel incat in trimestrele cu activitate pestecea medie anuală intreprinderea va apela la credite de trezorerie, iar in celelalte trimestre va inregistra unsurplus de lichidităţi care pot fi plasate profitabil in alte acţiuni;strategia de stabilire a unui FR egal cu nivelul activităţii maxime din cursul anului de previziune. In acest cazare loc o imobilizare de capital permanent in perioadele in care activitatea se află faţă de nivelul celei maxime,inregistrandu-se un excedent de lichiditate pe seama FR care trebuie plasat pe TS in vederea creşteriirentabilităţii generale a intreprinderii;strategia stabilirii unui FR la nivelul activităţii minime. In această situaţie intreprinderea este nevoită săapeleze permanent la credite de trezorerie fapt ce ridică nivelul costurilor influenţand rentabilitatea.II Credite pe termen scurt. Resursele financiare ale intreprinderii se formează atat din capital propriu cit şi dincapital imprumutat. O parte componentă a capitalului imprumutat este creditul pe termen scurt, adicăcontractarea de datorii cu termenul de scadenţă mai mic de un an in scopul asigurării fondurilor pentruoperaţiuni ce privesc desfăşurarea ciclului operaţional.Prezenţa creditului pe termen scurt in ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atat mai importantă

cu cat el constituie o resursă cu pondere mare in completarea fondurilor agenţilor economici. In condiţiile candunităţile economice lucrează rentabil este mai avantajos să se apeleze la credite pe termen scurt pentru creştereaactivităţii, decat să se aştepte cand prin capitalizarea profiturilor s-ar putea constitui fonduri propriiindestulătoare.Creditele pe termen scurt pot imbrăca diverse forme, aşa ca:1) creditul comercial, reprezintă o formă de credit care apare intre două intreprinderi şi vizează:creditul acordat de către furnizor intreprinderii sub formă de materii prime, pe de o parte, pe perioada de lalivrarea mărfurilor pană la achitarea contravalorii lor, dar nu mai mare de un an.Creditul acordat furnizorului, sub formă de avans, pentru a-i crea acestuia posibilităţi financiare in vederearealizării comenzii, pe de altă parte.Creditul comercial constituie un mijloc eficient de acoperire a necesarului de finanţare al ciclului deexploatare, deoarece, in practică, furnizorul nu solicită garanţii şi este mult mai tolerant decat instituţiilefinanciare, in cazul nerespectării scadenţei de plată.2) de la bănci se acordă intreprinderilor pe o perioadă de pană la un an, in anumite condiţii şi cu o anumitădobandă.Tipurile de credit acordate pe termen scurt pot fi:credite pentru cheltuieli privind aprovizionarea cu stocuri de materii prime şi materiale, energie, necesarefinalizării produselor şi serviciilor cu desfacere asigurată;credite pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere. Se acordă intreprinderilor cu caracter sezonier de producţie(uzina de prelucrare a strugurilor, fabrica de conserve)credite de scont (sau de mobilizare de creanţe comerciale) care se caracterizează prin aceea că băncilescontează trate, adică avansează bani unei intreprinderi in schimbul unor efecte a căror incasare va avea locpeste un anumit timp. Timpul de acordare a creditului este durata dintre data remiterii efectului la bancă şirecuperarea lui efectivă;creditul factoring, care implică procurarea facturilor de plată (creanţelor) de către o societate financiarăspecializată şi achitarea lor contra unui comision.5. O parte importantă a avuţiei naţionale se află concentrată in active curente care in intreprinderi capătăforma de stocuri de materii prime şi materiale, combustibil, producţia in curs de execuţie, piese de schimb etc.De aceea este necesar ca agentul economic să adopte cele mai bune decizii pentru folosirea eficientă a acestoraodată cu sporirea eficienţei cu care este utilizat capitalul incorporat in a.c.Folosirea eficientă a activelor curente presupune existenţa la intreprindere a unui stoc optim de materii prime

şi materiale, asigurarea ritmicităţii producţiei, optimizarea duratei de transformare a acesteia in mijloacebăneşti, eventual superioare celor iniţial avansate, precum şi estimarea posibilităţilor de plasare, pe termenscurt, a mijloacelor băneşti temporar disponibile cu scopul obţinerii unor venituri din dobanzi.Ansamblul operaţiunilor realizate de intreprindere in vederea transformării activelor curente din forma iniţialăde capital bănesc pană la intoarcerea lor in aceeaşi stare se numeşte rotaţie.Estimată in număr de zile rotaţiei ii corespunde trei tipuri de timp:timpul de aprovizionare, indică numărul de zile necesar realizării unei aprovizionări;timpul de producţie, indică numărul de zile necesar transformării stocului de materii prime in fazeleprocesului de producţie in produse finite;timpul de comercializare, necesar transformării produselor finite in mijloace băneşti.Cu cat este mai mare numărul de rotaţii a activelor curente, şi cu cat este mai mare diferenţa dintre mijloacelefinanciare avansate şi cele eventual incasate cu atat mai mare va fi eficienţa utilizării activelor curenteViteza de rotaţie este un indicator de exprimare a modului in care se utilizează a.c. şi se exprimă prin:a) nr. de rotaţii = Volumul vânzărilor / ACrezultatul obţinut indică de cate ori activele curente au parcurs un ciclul intreg bani – marfă – bani.b) durata în zile a unei rotaţii = 360 / nr. de rotaţiiViteza de rotaţie (Vr) este mai mare atunci cand nr. de rotaţii este mai mare şi durata in zile mai mică.Reducerea în zile a unei rotaţii semnifică creşterea vitezei de rotaţie a activelor curente in perioada curentă inraport cu perioada precedentă şi are ca efect o eliberare de resurse băneşti, creşterea volumul incasărilor, carereprezintă o garanţie a asigurării echilibrului financiar pe termen scurt şi posibilităţi de investire pe termen scurta surplusului monetar.Creşterea duratei în zile a unei rotaţii semnifică reducerea vitezei de rotaţie a activelor curente, are ca efectimobilizări de resurse financiare, micşorarea volumului incasărilor. Blocările pot fi cauzate de: stocuri deproducţie neterminată ca consecinţă a lipsei unui anumit element din stoc, creşterea stocului de produse finitedin cauza reducerii cererii la acest tip de produse, ca urmare a dependenţei vanzărilor de o singură piaţă pe careau intrat concurenţii sau a necompetitivităţii produselor, creşterea soldului creanţelor.VV1c) Efectul accelerării sau încetinirii = (d1 – d0) *vitezei de rotaţie 360Rezultatul obţinut cu semnul “minus” inseamnă eliberări de active curente, iar cel cu semnul “plus” inseamnăimobilizări de resurse financiare.Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor curente se efectuează la nivelul celor trei stadii ale ciclului

operaţional: aprovizionare, producţie, comercializare. (continuare cartea N. Botnari, Finanţele intreprinderii,pagina 115-116).Sunt următorii indicatori ce caracterizează ciclul operaţional şi ciclul de conversie a numerarului:durata de conversie a SMM = (SMM / VV) * 360; este perioada de timp pe parcursul căreia banii investiţi inmaterie primă se transformă in producţie finită şi producţia finită este vandută.durata de colectare a Creanţelor = (Creanţe / VV) * 360; este perioada de timp pe parcursul căreia banii dinvanzări vin la intreprindere sub formă de numerar.3) perioada de întârziere a plăţilor = (Datorii privind facturile comerciale / CV) * 360; este perioada de timppe parcursul căreia intreprinderea va achita materia primă procurată.Ciclul operaţional = durata de conversie a SMM + durata de colectare a CreanţelorCiclul de conversie a numerarului = Ciclul operaţional - perioada de intarziere a plăţilorCreşterea ciclului de conversie a numerarului indică o reducere a gradului de lichiditate, astfel la intreprinderes-a inrăutăţit situaţia lichidităţii.Reducerea ciclului de conversie a numerarului indică o creştere a gradului de lichiditate, astfel la intreprinderes-a imbunătăţit situaţia lichidităţii.