Sesiunea 12

Geneza cap. 3:8- 4:9

Dragi prieteni vă spuneam la începutul capitolului 3 cât de important este

ceea ce s-a întâmplat în acest capitol din punct de vedere al istoriei omului. Este

evenimentul care a schimbat radical viaţa omului de atunci încoace, a schimbat

faţa pământului. Lăsându-se amăgiţi de diavol, primii oameni au încălcat porunca

lui Dumnezeu. N-au ascultat de El şi rezultatele nu au întârziat să apară. Primul

aspect important modificat însă este chiar relaţia omului cu Dumnezeu. În

versetele 8 şi 9 din capitolul 3 citim:

v.8,9 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină

în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu

printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: Unde

eşti?

Dragii mei, religia îl separă pe om de Dumnezeu, iar în cazul nostru Adam

este pierdut. Adam este pierdut şi Dumnezeu este Cel care îl caută pe om şi nu

omul pe Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Adam:

v.10-12 El a răspuns: “Ţi-am auzit glasul în grădină, şi mi-a fost frică

pentru că eram gol, şi m-am ascuns. Şi Domnul Dumnezeu a zis: Cine ţi-a spus

că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu

mănânci? Omul a răspuns: Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea

mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Observaţi vreo urmă de mărturisire din partea lui Adam? Eu nu văd nici

una. Aspectul important aici nu este că el a dat vina pe femeie, sau cum se spune

astăzi “a aruncat pisica”, ceea ce este mai trist este că nu recunoaşte greşeala

lui. Mai mult parcă este un reproş pe care el îl face lui Dumnezeu spunându-I că

femeia pe care El I-a dat-o este responsabilă.

v.13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ”Ce ai făcut?” Femeia a răspuns :

„Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat din pom.”

Nici femeia nu se lasă mai prejos şi aruncă şi ea pisica mai departe. Este o

imagine atât de comună nouă. Societatea modernă declină cu atâta degajare

orice responsabilitate. Este un cerc al victimismului în care nu mai sunt vinovaţi ci

doar victime care nu au nevoie de pocăinţă ci de compasiune.

În această situaţie, atitudinea lui Dumnezeu este promtă:

1

v.14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: Fiindcă ai făcut lucrul acesta,

blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele

vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână.

Şarpele căruia se adresează Dumnezeu nu este târâtoarea la care ne

gândim noi astăzi. El a fost diferit la început iar acum este pronunţată judecata lui

Dumnezeu cu privire la el. Judecata pe care Dumnezeu o pronunţă pentru şarpe

este una cu efecte dramatice pentru om. Vă îndemn să memoraţi următorul

verset pentru că este unul pe care trebuie să-l ştiţi. Acest verset este prima

profeţie cu privire la venirea Domnului Isus, Mântuitorul:

v.15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa

ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Aceasta este o foarte importantă afirmaţie. Accentul nu cred că este pus

aici pe victoria finală repurtată de Domnul Isus asupra Şarpelui, ci lunga luptă

dintre ei. Acest verset ne arată că va fi o lungă luptă între bine şi rău. Acest fapt

este exact ceea ce găsim apoi în Scripturi.

Iată dragi ascultători că încet dar sigur, cu ajutorul lui Dumnezeu mergem

mai departe cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi am ajuns acum la capitolul 4.

Este capitolul din care începe să se contureze tot mai bine istoria omenirii. Aici

este momentul în care apar primele efecte sociale ale păcatului. Tot aici vedem

modul în care începe să se contureze planul lui Dumnezeu pentru mântuirea

omului. Dar să ne aducem mai întâi aminte ce am fost învăţaţi de Cuvântul lui

Dumnezeu până în acest moment.

Mai întâi am văzut modul în care a pregătit Dumnezeu cadrul pentru cel ce

avea să încununeze Creaţia –omul. Apoi am văzut modul în care omul a fost

creat pentru a avea părtăşie cu Dumnezeu dar prin neascultarea omului, părtăşia

este ruptă iar omul este alungat din grădina Edenului. Acesta este un foarte scurt

suma a ceea ce am descoperit din cuvântul lui Dumnezeu. Unul din punctele

principale ale acestei părţi este, cred eu, faptul că omul prin neascultare a rupt

părtăşia cu Dumnezeu. La fel de important este şi faptul că Dumnezeu, din chiar

momentul păcătuirii, a făcut promisiunea unui izbăvitor. Este cred un lucru foarte

important şi ne spune ceva mai mult despre Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a

bucurat de eşecul omului. El nici nu l-a alungat fără să-i ofere posibilitatea iertării.

Încă de la început, Dumnezeu doreşte refacerea relaţiei. Nu este minunat să ştii

acest lucru? Nu este minunat să ştii că Dumnezeu este iertător şi bun? Ba da

este! El este bun şi iertător şi doreşte ca tu să răspunzi iubirii Lui.

2

Răspunsul pe care noi putem să-l dăm este acceptarea iertării pe care El

ne-o oferă. Această iertare este menită să ne scoată de sub putere păcatului care

a intrat în lume odată cu păcatul săvârşit de Adam şi Eva. Nu ştiu cât de

confortabil ne simţim cu păcatele din viaţa noastră, dar trebuie să spun că ele nu

aduc nici un bine nici pentru viaţa de acum nici pentru cea viitoare. Acest lucru

putem foarte bine să-l observăm şi din capitolul care urmează, este vorba de

capitolul 4 al cărţii Geneza. Dacă în capitolul 3 am avut rădăcinile păcatului aici

avem consecinţele acestuia. Dacă este să vorbim despre stricăciunile păcatului

cred că nu este vorba despre otrăvirea suferită în urma faptului că au mâncat din

fructul oprit ci despre lucruri mult mai grave. În capitolul 4 vom vedea ce s-a

întâmplat omului ca urmare a neascultării sale. În urma acestei neascultări El s-a

îndepărtat de Dumnezeu şi a păcătuit în aşa fel încât judecata lui Dumnezeu s-a

abătut nu numai asupra lui ci şi asupra întregii rase umane. Aceasta se întâmplă

pentru că atât eu cât şi dumneata drag ascultător avem aceeaşi natură. Noi avem

natura părinţilor noştri am moştenit-o pe cea a lui Adam. Natura aceasta a lui

Adam nu este un tocmai bună nu-i aşa? Urmăriţi numai ce au făcut primii doi fii ai

lui Adam şi Eva. Acum, eu cred că au mai avut şi alţi copii în afară de ei doi dar

numai despre ei doi avem informaţii. Iată ce spune Scriptura despre aceasta:

v.1 Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată şi a

născut pe Cain. Şi a zis “Am căpătat un om cu ajutorul Domnului.”

Este vorba despre primul verset din capitolul 4. Cred că prin cuvintele pe

care le avem aici putem înţelege că Adam şi Eva nu credeau că lupta lor va fi de

lungă durată. Atunci când Eva l-a avut pe Cain s-a gândit la promisiunea pe care

Dumnezeu I-a făcut-o cu privire la sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui.

Aceasta a făcut-o, cred eu, să afirme “ Am căpătat un fiu cu ajutorul Domnului.”

Dar nu era Cain cel care împlinea această promisiune. El a fost un ucigaş

nicidecum un izbăvitor. Va mai trece mult timp până va veni acest salvator. Lupta

dintre şarpe şi sămânţa femeii avea să mai dureze încă aproximativ şase mii de

ani. Da după un timp Eva mai are un fiu: Ascultaţi:

v.2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era

plugar.

Aceştia sunt băieţii la care privim. Iată ce fac ei: citiţi vă rog versetul 4:

v.3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare

din roadele pământului.

3

Ceea ce noi avem aici ca fiind “După o bucată de vreme” înseamnă de fapt

“la sfârşitul zilelor” care este cred ziua Sabatului, ziua în care Dumnezeu s-a

odihnit. De asemenea, cuvintele care spun despre Cain că aduce o jertfă poartă

ci sine ideea de a aduce într-un loc prestabilit. Era deci un loc pe care Dumnezeu

îl hotărâse ca fiind un loc de închinare. Deci ceea ce fac ei nu este la voia

întâmplării ci este în urma revelaţiei pe care Dumnezeu le-a dat-o. Pentru a avea

un argument în plus citiţi vă rog în cartea Evrei capitolul 11, versetul 4 unde scrie:

“Prin credinţă a adus Abel o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el

mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui: Şi prin ea

vorbeşte el măcar că este mort.” Cum ar fi putut Abel să aducă o jertfă prin

credinţă? Unii care citesc Epistola lui Pavel către Romani au citi probabil în

capitolul 10 versetul 7 că auzirea este sursa credinţei iar auzirea este prin

cuvântul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar fi avut un cuvânt pentru acest

băiat, Abel nu ar fi fost niciodată în stare să aducă o jertfă prin credinţă iar acesta

este singurul mod prin care ne putem apropia de Dumnezeu. Observaţi că exact

aceasta este diferenţa dintre Cain şi Abel – credinţa. Cain a adus o jertfă din

roadele pământului. Nu este nimic greşit cu roadele pe care el le-a adus. Să nu

credeţi că el a adus resturi nu a avut deloc acea atitudine de a da hainele vechi la

ajutoare. Cred că roadele pe care el le-a adus putea câştiga orice premiu pentru

agricultură. El a adus cele ai frumoase roade ca jertfă pentru Domnul. Ascultaţi:

v.4,5 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei

lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi jertfa lui; dar spre

Cain şi jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi I s-a

posomorât faţa.

Poate că cineva va spune; Dar nu văd nimic greşit în ceea ce a făcut

Cain!” În Biblie există o scrisoare scrisă de Iuda, apostolul nu vânzătorul, iar el

ridică o anumită problemă afirmând despre anumiţi oameni care “au urmat pe

calea lui Cain”. Care este oare această cale a lui Cain? Ce vrea el să spună prin

aceasta? Atunci când Cain a adus jertfa pentru Dumnezeu el nu a venit cu ea

prin credinţă ci în propriul nume sau merit. Iar atunci cînd el a făcut acest lucru el

a negat stricăciunea naturii umane. Dumnezeu a spus: “Aduceţi acel sânge ca

jertfă, sânge care va indica către Mântuitorul ca va veni în lume. Apropiaţi-vă în

acest fel de mine şi nu prin ceea ce pot face mâinile voastre, prin ceea ce faceţi

voi înşivă.” Aceasta este ceea ce ne spune Dumnezeu. În jertfă este vorba

4

despre recunoaşterea naturii noastre păcătoase şi a sfinţeniei lui Dumnezeu.

Dacă nu este aceasta atitudinea atunci ea este greşită.

Un al lucru pe care Cain l-a negat prin jertfa lui a fost acela al separării

omului de Dumnezeu. El a acţionat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat între om

şi Dumnezeu.

Nu a fost Cain singurul care a făcut un asemenea lucru. Teologii liberali

moderni promovează aceeaşi atitudine. Ei susţin că Dumnezeu este tatăl

universal iar oamenii sunt într-o relaţie de fraternitate universală. Alţii acţionează

ca şi când păcatul nu este o problemă. Prieteni dragi, păcatul este o problemă.

Noi nu ne naştem ca şi copii ai lui Dumnezeu. Noi ne naştem ca şi creaturi,

create de Dumnezeu dar nu ca şi copii ai Lui. Este o diferenţă în aceasta. Devii

copil al lui Dumnezeu atunci când se rezolvă problema păcatului. Din pricina lui

noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeu. Şi aş vrea să înţelegem că lucrurile stau în

acest fel nu pentru că Dumnezeu are ceva personal cu omul păcătos, ci pentru că

natura Lui este caracterizată de sfinţenie, separare de păcat. Dacă natura

noastră nu se poate schimba, nu avem nici o şansă să intrăm în relaţie, în

părtăşie cu El. Deci, ignorând o problemă nu înseamnă că ea nu există sau este

rezolvată. Pentru a devenii copil al lui Dumnezeu trebuie să ne naştem din nou.

Sunt chiar cuvintele Domnului Isus din discuţia pe care a avut-o cu Nicodim. Cain

a refuzat recunoaşterea acestui fapt. Mulţimi mari de oameni fac acelaşi lucru

astăzi.

Să mergem însă puţin mai departe şi ajungem la un al treilea lucru pe care

îl găsim ca fiind negat în jertfa lui Cain. Este vorba despre faptul că omul nu

poate aduce propriile lucrări lui Dumnezeu erijându-se în autor al lor. Cain a

crezut că se poate. Scriptura spune : “El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de

noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin

înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Am citat din Epistola către Tit capitolul 3,

versetul 5.) Diferenţa dintre Cain şi Abel nu a fost una ce ţinea de caracterul lor ci

de jertfele pe care le-au adus. Eu au crescut în acelaşi mediu. Ei au avut aceeaşi

moştenire ereditară. Nu existau diferenţe de acest gen între ei. Noi spunem

adesea despre anumite persoane care au predispoziţie către alcoolism că

seamănă tatălui, sau moştenesc pe bunicul sau au crescut într-un mediu viciat şi

alte lucruri de acest fel. Cai şi Abel sunt oamenii fără bunici. Diferenţa vine din

atitudinea cu care au adus jertfele.

5

Aceeaşi atitudine faţă de jertfă aduce mari diferenţe între oameni chiar şi

în zilele noastre. Nici un creştin nu pleacă de pe o poziţie de superioritate faţă de

ceilalţi. Ceea ce îl face creştin este recunoaşterea stării lui de păcătos,

recunoaşterea nevoii de jertfă, sacrificiu care să aducă înlăturarea păcatului şi de

asemenea, recunoaşterea nevoii de izbăvitor care să îi ia locul în procesul acesta

al mântuirii. Apostolul Pavel scrie despre Domnul Isus Hristos următoarele

cuvinte: “Pe el Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele

Lui, o jertfă de ispăşire….”

Sunt cuvinte scrise în Epistola către Romani, în capitolul 3 versetul 25. În

aceeaşi epistolă la capitolul 10, versetul 3 el scrie despre oameni care…”n-au

cunoscut neprihănirea e care o dă Dumnezeu, au căutat o neprihănire a lor

înşişi…” Cred că este o imagine care îi caracterizează pe foarte mulţi oameni din

zilele noastre. Sunt atâţia oameni care încearcă să găsească acceptarea din

partea lui Dumnezeu prin religie, prin frecventarea unei biserici, prin faptele pe

care le fac. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit, nu condamn aceste lucruri, ba chiar

îi încurajez pe oameni să meargă la biserică şi să facă lucruri bune, dar nu

acestea ne fac să fim acceptaţi de Dumnezeu. Dacă nu este jertfă, sacrificiu, nu

putem avea acces la Dumnezeu. Iar noi nu putem să ne jertfim A fost nevoie de

Domnul Isus pentru a face această ispăşire, pentru a aduce acest sacrificiu. Tot

apostolul Pavel şi tot în Epistola către Romani la capitolul 4 versetul 25 el scrie

despre Domnul Isus că “…a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat

din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” Observaţi vă rog ceea ce afirmă Pavel

aici: El a fost înviat pentru că noi am fost socotiţi neprihăniţi. El a luat locul nostru,

locul meu şi locul tău. În Epistola către Filipeni Pavel scrie cu privire la acest

lucru: “… ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El nu având o neprihănire a

mea pe care mi-o dă Legea ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos

neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.” Observaţi acum diferenţa?

Cain venea cu o neprihănire proprie. Neprihănirea lui Abel era dată de credinţa

prin care jertfa lui indica mai departe către jertfa Domnului Isus, jertfa ce avea s-o

substituie pe a noastră.

Am văzut deci Abel şi Cain au venit împreună să se închine lui Dumnezeu.

Aceşti băieţi semănau foarte mult. Unii cercetători ai Bibliei cred chiar că ei au

fost gemeni. Personal, cred că asemănarea era foarte mare deoarece ramificaţia

genetica nu era atât de mare cum este a generaţiilor următoare. Oricum, în

această asemănare apare o mare diferenţă, care nu este dată de caracterul celor

6

doi. Unul din ei este acceptat de Dumnezeu datorită credinţei sale, iar celălalt

este respins datorită neprihănirii personale în numele căreia aduce jertfa

nerecunoscându-L pe Dumnezeu.

Acest fapt face ca o mare mânie să-l cuprindă pe Cain. Versetele 6 şi 7:

v.6,7 Şi Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a

posomorât faţa? Nu-I aşa dacă faci bine vei fi bine primit, dar dacă faci rău,

păcatul te pândeşte la uşă, dorinţa lui se ţine după tine dar tu să-l stăpâneşti!

Oare de ce s-a supărat Cain? El este atât de supărat încât îl va ucide pe

fratele său Abel. Întotdeauna, în spatele unei crime săvârşită cu premeditare este

mânie, supărare. Domnul Isus a atras atenţia asupra acestui lucru. Dacă te superi

pe semenul tău, dacă ţi-i mânie pe el, lucrul acesta echivalează cu o crimă. În

spatele urii mâniei este gelozia, iar în spatele geloziei este mândria. Mândria

spirituală poate aduce foarte uşor păcatul în viaţa noastră. Iacov, care apropo,

este fratele Domnului nostru, scrie în epistola sa următoarele lucruri: “Apoi pofta

când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.”

Este versetul 15 din primul capitol. Mânia lui Cain l-a condus la crimă, însă în

spatele ei a fost gelozia şi, de asemenea, mândria lui.

Da care este modul în care tratează Dumnezeu această problemă? El îi

spune lui Cain: “Dacă faci bine nu vei fi tu acceptat?” Cu alte cuvinte: “Nu cauţi tu

desăvârşirea?” Acest frate mai mare a fost mereu preocupat de întâietate iar

acum este speriat că o va pierde. Dumnezeu îi spune că nu are motive să se

îngrijoreze. Dacă face binele, nu are de ce să se teamă. Iar binele pe care

Dumnezeu îi cere să îl facă este să aducă acea jertfă prin credinţă ca a lui Abel şi

să recunoască că este un păcătos. Dar Cain este mult prea mânios ca să mai I-a

aminte a ceea ce spune Dumnezeu. Cred că este un alt lucru pe care trebuie să-l

învăţăm aici şi anume că atunci când ne lăsăm supuşi de păcat ajungem în

orbire. Dumnezeu îi atrage foarte clar atenţia asupra mecanismului în care răul

încearcă să ocupe viaţa omului. Spune Dumnezeu: “Păcatul pândeşte la uşă…”.

Au fost unii care interpretează aceste cuvinte ca fiind o referire la obiceiul mieilor

de a se aşeza la uşa casei, făcând în acest fel o aluzie la faptul că problema

jertfei lui Cain era aceea a produselor folosite pentru jertfă. Implicit se susţine că

de fapt, Dumnezeu vrea să-I spună lui Cain că jertfă plăcută lui Dumnezeu este

cea de origine animală. Cred că este o interpretare mult prea simplistă şi care nu

surprinde cel mi important element cu privire la jertfă – mesajul ei. Oricum, eu

7

cred că Dumnezeu îi atrage aici atenţia lui Cain asupra vulnerabilităţii sale faţă de

păcat. Nu cred că el, Cain, era conştient de aceasta. Nu cred că îşi dădea seama

cât de vulnerabil era el faţă de păcat. Tocmai de aceea Dumnezeu îi spune că

păcatul este asemenea unei fiare are abia aşteaptă să îl încolţească. De aceea

Cain trebuie să aducă o jertfă pentru păcatul său. La fel a făcut şi Avraam. La fel

au făcut şi alţi oameni ai lui Dumnezeu.

Din păcate, asemenea multor oameni din ziua de astăzi, nu ascultă

atenţionarea lui Dumnezeu. Ascultaţi numai la relatarea Bibliei:

v.8,9 Însă Cain a zis fratelui său Abel: Haidem să ieşim la câmp. Dar pe

când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât. Şi

Dumnezeu a zis: Unde este fratele tău Abel? El a răspuns: „Nu ştiu! Sunt eu

păzitorul fratelui meu?”

Acum, mie mi se pare că este un răspuns destul de obraznic cel pe care îl

dă Cain, nu credeţi? Cinstiţi fiind cred că lui nu-i pasă nici de fratele lui nici de

Dumnezeu.

El încearcă să acopere păcatul său dar Biblia ne spune că înaintea lui Dumnezeu

nimic nu este acoperit. Gândiţi-vă la lucrul acesta. Dacă aveţi secrete faţă de alţii

să ştiţi că ele nu sunt secrete faţă de Dumnezeu. El cunoaşte toate lucrurile. De

aceea este mai bine să rezolvaţi aceste probleme aici pe pământ pentru că dacă

nu oricum o să vă întâlniţi cu ele în ziua judecăţii. Deci, Cain, obraznic, spune că

nu are nici o responsabilitate faţă de fratele său. Dar Dumnezeu ştia deja ce

făcuse. O să vedem data viitoare ce-i spune şi care sunt implicaţiile!

Fiţi binecuvântaţi!

8