Gazeta de Nehoiu Nr.1

8
1 NEHOIU: piatră de hotar în Cultura Carpaţilor sau pasul spre eternitate GAZETA DE NEHOIU PUBLICAŢIE INDEPENDENTĂ DE INFORMAŢIE Modern înseamnă dezvoltare Oraşul Nehoiu găzduieşte din anul 1998 o organizaţie nonguvernamentală, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Ne- hoiu. ADCN a fost înfiinţat în cadrul proiectului de dezvoltare a ONG-urilor din România, proiect finanţat de UNICEF, ca o compo- nentă a Programului de educare a familiei. Sediul ADCN este în Casa de Cultură orăşenească Nehoiu. Continuare în pag.3 Nehoiuprivire spre orizontul European Aderarea României la Uniunea Euro- peană a reprezentat în primul rând deschiderea frontierelor civilizaţiei europene, fapt care a permis românilor din interiorul frontierelor naţionale să ia contact direct şi nemijlocit, la toate nivelurile vieţii sociale cu reperele şi principiile fundamentale care guvernează şi reglementează spaţiul European occidental. Pentru oraşul Nehoiu,aderarea la Uniunea Europeană a însemnat un efort deosebit de aliniere şi acomodare, de transformare a mentalităţilor şi aspiraţiilor comunitătii, dar şi numeroase aspecte ce impun măsuri coercitive dure în domenii care pentru noi erau considerate subsidiare sau neesenţiale, ca de exemplu mediul şi protecţia legală a acestuia. Pag.5 Învăţământul nehoian creează valori deosebite Nu este o poveste languroasă de viaţă, este un articol despre diferenţe, dar mai ales despre evoluţie. Într-o periodă în care învăţământul suferă mari schimbări, mai mult sau mai puţin benefice elevilor, dar şi cadrelor didactice, şcoala nehoiană face tot posibilul să asigure tot confortul unui studiu la standarde cât mai înalte. Se spune că timpul îşi pune amprenta asupra oamenilor şi a lucrurilor, iar şcoala nu face excepţie. An de an apar schimbări, de la comportamentul şcolarilor la modificări la nivelul Instituţiei. Din fericire, în ceea ce priveşte Grup Şcolar Tehnic Nehoiu, există schimbări majore şi în bine. Pag.7 Tinerii vor o conştiinţă socială europeană Dezvoltarea aptitudinală şi orientarea tinerilor a constituit pentru toate tipurile de societate şi pentru toate epocile istorice o provocare specială, de o mare complexitate şi anvergură. Sociologii au caracterizat acest segment de vârsta drept cea mai eterogenă masă de subiecţi sociali, cu cel mai înalt grad de entropie atât din punct de vedere al stabilităţii ideologice cât şi în ceea ce priveşte sistemul de valori. Nici oraşul Nehoiu nu poate face excepţie de la aceste constatări, mai ales dacă ţinem cont că tineretul nehoian provine atât din spaţiul mic urban situat în localitatea de reşedinţă, dar şi din cele 11 sate aparţinătoare oraşului. Generalizarea accesului la internet şi expansiunea serviciilor de telecomunicatii şi radio- comunicaţii a favorizat inundarea informaţională a tinerilor, care au fost aproape copleşiţi de tentaţii, imbolduri, manipulare media, etc . Continuare pag.6 SERVICIILE DE INFORMARE ŞI CONSILIERE SE ACORDĂ GRATUIT ÎN 12 DOMENII : 1. Sănătate publică 2. Asistenţa socială 3. Asigurări sociale 4. Raporturi de muncă 5. Protecţia consumatorului 6. Drepturi şi obligaţii civile 7. Regimul proprietăţii 8. Impozite şi taxe 9. Învăţământ 10. Procedura notarială 11. Protecţia copilului 12. Servicii publice. Învaţă să fii informat! În centrul atenţiei, oamenii! Înainte de orice semnificaţie juridică sau toponimică, oraşul Nehoiu înseamnă comunitatea umana şi habitatul uman aflat în graniţele sale administrativ-teritoriale. Având o structură complexă formată dintr-un nucleu urban şi o zonă rurală, localitatea renaşte într-o singură comunitate, atât proprietari de locuinţe specifice planului urban, dar şi proprietari de gospodării rurale, unde creşterea animalelor şi agricultura casnică, de mică fermă familială, constituie încă o ocupaţie importantă şi un suport material pentru viaţa de zi cu zi. În acest context, trebuinţele acestei comunităţi la nivel de servicii publice şi reţele de infrastructură impun o viziune integrată, care să trateze cu echilibru şi eficienţă atât nucleul urban, cât şi zona rurală a oraşului. Continuare pag.4 ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. - Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E mail: [email protected] Pag.2

Transcript of Gazeta de Nehoiu Nr.1

Page 1: Gazeta de Nehoiu Nr.1

1

NEHOIU: piatră de hotar

în Cultura Carpaţilor sau pasul spre eternitate

GAZETA DE NEHOIU PUBLICAŢIE INDEPENDENTĂ DE INFORMAŢIE

Modern înseamnă dezvoltare

Oraşul Nehoiu găzduieşte din anul 1998 o organizaţie

nonguvernamentală, Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Ne-

hoiu. ADCN a fost înfiinţat în cadrul proiectului de dezvoltare a

ONG-urilor din România, proiect finanţat de UNICEF, ca o compo-

nentă a Programului de educare a familiei.

Sediul ADCN este în Casa de Cultură orăşenească Nehoiu. Continuare în pag.3

Nehoiu– privire spre

orizontul European

Aderarea României la Uniunea Euro-

peană a reprezentat în primul rând deschiderea

frontierelor civilizaţiei europene, fapt care a

permis românilor din interiorul frontierelor

naţionale să ia contact direct şi nemijlocit, la

toate nivelurile vieţii sociale cu reperele şi

principiile fundamentale care guvernează şi

reglementează spaţiul European occidental.

Pentru oraşul Nehoiu,aderarea la

Uniunea Europeană a însemnat un efort

deosebit de aliniere şi acomodare, de

transformare a mentalităţilor şi aspiraţiilor

comunitătii, dar şi numeroase aspecte ce impun

măsuri coercitive dure în domenii care pentru

noi erau considerate subsidiare sau neesenţiale,

ca de exemplu mediul şi protecţia legală a

acestuia. Pag.5

Învăţământul nehoian creează valori

deosebite

Nu este o poveste languroasă de

viaţă, este un articol despre diferenţe, dar

mai ales despre evoluţie. Într-o periodă în

care învăţământul suferă mari schimbări,

mai mult sau mai puţin benefice elevilor,

dar şi cadrelor didactice, şcoala nehoiană

face tot posibilul să asigure tot confortul

unui studiu la standarde cât mai înalte.

Se spune că timpul îşi pune amprenta

asupra oamenilor şi a lucrurilor, iar şcoala

nu face excepţie. An de an apar

schimbări, de la comportamentul

şcolarilor la modificări la nivelul

Instituţiei. Din fericire, în ceea ce priveşte

Grup Şcolar Tehnic Nehoiu, există

schimbări majore şi în bine. Pag.7

Tinerii vor o conştiinţă socială europeană

Dezvoltarea aptitudinală şi orientarea tinerilor a constituit pentru toate tipurile de societate şi pentru toate epocile istorice o provocare specială,

de o mare complexitate şi anvergură. Sociologii au caracterizat acest segment de vârsta drept cea mai eterogenă masă de subiecţi sociali, cu cel mai

înalt grad de entropie atât din punct de vedere al stabilităţii ideologice cât şi în ceea ce priveşte sistemul de valori.

Nici oraşul Nehoiu nu poate face excepţie de la aceste constatări, mai ales dacă ţinem cont că tineretul nehoian provine atât din spaţiul mic

urban situat în localitatea de reşedinţă, dar şi din cele 11 sate aparţinătoare oraşului.

Generalizarea accesului la internet şi expansiunea serviciilor de telecomunicatii şi radio- comunicaţii a favorizat inundarea informaţională a

tinerilor, care au fost aproape copleşiţi de tentaţii, imbolduri, manipulare media, etc . Continuare pag.6

SERVICIILE DE

INFORMARE

ŞI CONSILIERE

SE ACORDĂ GRATUIT

ÎN 12 DOMENII :

1. Sănătate publică

2. Asistenţa socială

3. Asigurări sociale

4. Raporturi de muncă

5. Protecţia consumatorului

6. Drepturi şi obligaţii civile

7. Regimul proprietăţii

8. Impozite şi taxe

9. Învăţământ

10. Procedura notarială

11. Protecţia copilului

12. Servicii publice.

Învaţă să fii

informat!

În centrul atenţiei,

oamenii!

Înainte de orice semnificaţie juridică

sau toponimică, oraşul Nehoiu înseamnă

comunitatea umana şi habitatul uman aflat în

graniţele sale administrativ-teritoriale.

Având o structură complexă formată

dintr-un nucleu urban şi o zonă rurală,

localitatea renaşte într-o singură comunitate,

atât proprietari de locuinţe specifice planului

urban, dar şi proprietari de gospodării rurale,

unde creşterea animalelor şi agricultura

casnică, de mică fermă familială, constituie

încă o ocupaţie importantă şi un suport material

pentru viaţa de zi cu zi.

În acest context, trebuinţele acestei

comunităţi la nivel de servicii publice şi reţele

de infrastructură impun o viziune integrată,

care să trateze cu echilibru şi eficienţă atât

nucleul urban, cât şi zona rurală a oraşului.

Continuare pag.4

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Pag.2

Page 2: Gazeta de Nehoiu Nr.1

2

Oraşul Nehoiu este astăzi o uni-

tate administrativ-teritorială cu o structură

organizatorică mixtă, fiind de fapt un oraş

administrativ, compus dintr-un nucleu urban

şi o zonă rurală formată din 11 sate

aparţinătoare: Chirleşti, Mlăjet, Păltineni,

Curmătură, Valea Nehoiului, Bădârlegi,

Lunca Mare, Valea Nehoiaşului, Lunca

Pripor, Bâsca Roziliei şi Vineţişu.

Localitatea prezintă atât aspecte care

ţin de conservarea caracterului preponderent

rural al zonei, dar şi valenţe contemporane

reliefate de elementele dezvoltării moderne,

respectiv trăsăturile caracteristice spaţiului

urban.

Dacă ne raportăm la terminologia

folosită în spaţiul Uniunii Europene, putem

afirma că în prezent suntem locuitorii unui

oraş de rangul II, aflat într-un amplu proces

de transformare urbanistică şi structurală.

Actuala formă de organizare juridică

datează de la ultima reformă a teritoriului

administrativ al României, când din patru

comune vechi ( Mlăjet, Păltineni, Nehoiu,

Nehoiaşu) s-a constituit comuna Nehoiu.

Dezvoltarea industrială accentuată şi

evoluţia factorilor economici şi demografici au

determinat declararea comunei Nehoiu oraş în

anul 1989.

Originile aşezărilor omeneşti pe aceste

meleaguri sunt datate din epoca bronzului,

fiind descoperită o aşezare şi morminte bine

conservate pe terasa râului Buzău în

intravilanul satului Mlăjet.

Aşezarea se bucură de un cadru natural

pitoresc, caracteristic Subcarpaţilor şi

Carpaţilor de Curbură, zonă geografică aflată

încă sub imperiul evoluţiei geomorfologice.

Acest fapt generează nevoia permanentă de

conservare a habitatului uman şi a reţelelor de

infrastructură.

SCURT DOCUMENTAR

Râul Buzău îşi croieşte drumul său prin trei

provincii româneşti. Îşi adună izvoarele de pe pantele

abrupte ale Munţilor Ciucaş şi astfel brăzdează şi udă

partea de sud-est a Transilvaniei. Se repede vijelios

prin stâncile Munţilor Buzăului şi astfel devine un râu

muntean, ca apoi în zona de câmpie să-şi unească apele

sale cu moldavul Siret şi împreună cu acesta să

mângâie pletele de apă ale bătrânului şi tainicului

Danubius ( Dunărea ).

Cele mai vechi urme de aşezări omeneşti găsite pe

cursul superior al râului Buzău sunt descoperite pe teri-

toriul actual al comunei Siriu şi aparţin paleoliticului

superior, dovezi arheologice sub forma unor unelte şi

arme de piatră precum şi fragmente de oase de animale

sparte. Trecerea la epoca neoliticului şi evoluţia

omului primitiv, în contextul perfecţionării preocupă-

rilor sale de păstor şi vânător, vin să completeze

dovezile privind locuirea. Din această epocă au fost

descoperite urme de locuire pe teritoriul oraşului Ne-

hoiu în două puncte : - pe platoul care se află în aprop-

ierea pârâului Nehoiu, numit Izlaz şi la ieşirea din oraş,

pe D.N. 10, Buzău- Braşov, spre Buzău pe terasa din

dreapta şoselei la circa 500 m, pe înălţimea numită

Coasta Tânărului.―Montes nevium ―spuneau romanii,în

trecut, zonei care mai târziu va da numele aşezării ce a

prins rădăcini la locul de întâlnire al râului Buzău cu

mai micul său frate – Valea Nehoiului.

Mărgea în şiragul de aşezări răsfirate de-a lungul

frumoasei văi a Buzăului , oraşul Nehoiu şi-a căpătat şi

păstrat strălucirea proprie în minunatul tablou natural

impus de măreţia masivului Ivăneţu .

Defavorizat de condiţiile vitrege ale fostului regim,

transformat într-un oraş forestier amărât, Nehoiu poate

avea şansa de a deveni pentru Buzău, ceea ce este

Predealul pentru Valea Prahovei.

Oraşul Nehoiu aparţine judeţului Buzău şi este

situat într-o zonă deluroasă, deosebit de pitorească, pe

firul râului Buzău, la o distanţă de circa 70 de km în

amonte faţă de capitala judeţului. Sub aspectul reliefu-

lui, Nehoiu este situat în zona subcarpatică, numită şi

Subcarpaţii Buzăului, cu altitudini cuprinse între 400 şi

800 de metri, zonă formată din dealuri despărţite prin

depresiuni intracolinare. Vegetaţia este specifică etaju-

lui de foioase, marcând limita dintre zona subcarpatică

şi cea montană. La baza versanţilor apar asociaţii de

fag şi arin, platin si ulm, iar în regiunea pajiştilor pre-

domină specii ca murul, vioreaua, ciuboţica cucului,

clopoţelul şi diverse specii de muşchi.

Fauna, specifică etajului de foioase, este popu-

lată de specii ca: cerbul, porcul mistreţ, veveriţa, râsul,

jderul, ursul brun, lupul, vulpea, iepurele, iar dintre

păsări cocoşul de munte, privighetoarea, uliul,

potârnichea, piţigoiul, ciocănitoarea şi mierla.

Datorită dezvoltării pe care a înregistrat-o în ultimii

ani, competenţele oraşului Nehoiu s-au extins şi asupra

unor foste comune din jur ca: Nehoiaşu şi Păltineni,

Chirleşti şi Curmătura, reuşind ca Nehoiu să numere

a s t ă z i p e s t e 1 2 6 0 0 d e l o c u i t o r i

Oraşul Nehoiu cu satele sale aferente este situat în

partea de nord a judeţului Buzău, are ca ax de simetrie

cursul superior al râului Buzău şi cuprinde o mare

parte din Munţii Buzăului. Cele mai semeţe culmi care

domină localitatea sunt: la Nord - Podul Calului care

fac legătura şi este hotar cu Penteleul, la Nord-Vest cu

Munţii Siriului, la Vest cu munţii Monteoru şi Cătiaşu,

la Sud muntele Muşcelul şi spre Est Muntele Stănila,

unde avem vârfurile Stănila de 992m, Nehoiu de

958m, Răstoaca de 1115m şi Cătiaşul de 1014m.

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 3: Gazeta de Nehoiu Nr.1

3

Modern înseamnă Dezvoltare

Misiunea ADCN.este de a

contribui la întărirea societăţii civile

în zonele rurale dezavantajate

economic şi social, prin educaţie,

informare, comunicare, cooperare şi

deschidere de reţele de comunicare

viabile cu centrare pe:

a) dezvoltarea sistemului local de

servicii sociale pentru copii şi

familii,

b) mobilizarea comunităţilor şi a

resurselor locale,

c) educarea în spiritul democraţiei a

copiilor, tinerilor şi adulţilor,

d) implicarea cetăţenilor în găsirea

resurselor locale necesare pentru

rezolvarea problemelor cu care se

confruntă comunităţi le şi

familiile dezavantajate din zonele

rurale.

Beneficiari i proiectelor

implementate de ADCN sunt: copii

cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani,

parinţi, cadre didactice, funcţionari

publici, cetăţeni din comunităţile

rurale, grupuri de femei din

comunităţile rurale .

ADCN a implementat în perioada 1998 - 2009 următoarele proiecte:

1. Dezvoltarea Comunitară

în Nehoiu

Scopul proiectului: întărirea

capacităţii comunităţii de a rezolva

problemele cu care se confruntă

copiii şi familiile defavorizate şi

dezvoltarea resurselor locale, prin

realizarea unui Centru de Resurse

Comunitare care să contribuie la

creşterea capacităţii autorităţilor

locale, unităţilor de învăţământ şi de

sănătate de a facilita realizarea de

parteneriate, comunicarea şi

c o l a b o r a r e a i n s t i t u ţ i i l o r

guvernamentale cu reprezentanţii

societăţii civile în vederea dezvoltării

comunităţii din zona Nehoiu,

rezolvării problemelor locuitorilor şi

dezvoltării resurselor locale.

2. Dezvoltarea Instituţională

Scopul proiectului l-a

constituit sprijinirea dezvoltării

unor parteneriate durabile între

A.D.C.N şi autorităţile locale, în

diferite domenii de activitate :

consilierea cetăţenilor, identificarea

nevoilor locale şi utilizarea

resurselor locale.

Rezultatul proiectului l-a

constituit dezvoltarea abilităţilor

necesare unor parteneriate eficiente

şi durabile între autorităţile locale si

organizaţiile neguvernamentale,

dobândirea de cunoştinţe şi

deprinderi de elaborare,

implementare, management şi

evaluare a proiectelor destinate să

răspundă nevoilor locale de

protecţie socială şi dezvoltare

comunitară.

Ca urmare a proiectului

membrii ADCN şi-au dezvoltat

competenţe de identificare şi

mobilizare a resurselor locale şi de

implicare a factorilor economici în

sprijinirea de proiecte sociale.

3. Centru pentru găzduire temporară Nehoiu

Scopul proiectului este

înfiinţarea şi dotarea

corespunzătoare a centrului de

găzduire temporară Nehoiu pentru

copiii şi adulţii aflaţi în situaţii de

risc.

Rezultatele proiectului s-au

concretizat în:

crearea pr imului spaţ iu

construit, special amenajat,

destinat în exclusivitate

desfăşurării unor servicii de

asistenţă şi protecţie socială

real izarea unei s trategi i

managerile coerente referitoare

la implementarea programelor

de protecţie socială;

reducerea cu 50% a numărului

de cazuri de abandon şcolar şi

familial;

4. Biroul de Consiliere pentru

Cetăţeni Nehoiu

Scopul proiectului l-a

constituit creşterea gradului de

accesibilitate a cetăţenilor la

servicii specializate de informare

şi consiliere privind o gamă larga

de informaţii de interes public.

Rezultatele proiectului:

• 110 cetăţeni vor solicita lunar în

medie serviciile Biroului de

Consiliere;

• 80 de funcţionari publici din

cadrul celor 6 primarii vor participa

la sesiunile de informare privind

BCC-ul fiind instruiţi pentru a

putea realiza propriile birouri

specializate de relaţii cu publicul;

• 990 de cetăţeni vor beneficia de

serviciile de consiliere şi informare

din cadrul BCC pe toată perioada

de derulare a proiectului, respectiv

9 luni;

5. Creşterea implicării

comunităţilor rurale în procesul

de decizie din zona Nehoiu

Scopul proiectului este să

iniţieze participarea comunităţilor

locale în procesul de decizie, prin

îmbunătăţirea circuitului de

informare-comunicare dintre

autorităţile locale, serviciile de

educaţie cultură şi protecţie

socială, reprezentanţii societăţii

civile şi membrii comunităţilor din

cele 13 sate afiliate oraşului.

6. Cooperarea inter sectorială

pentru extinderea modelului

de participare cetăţenească în

zonele rurale din judeţul

Buzău

Scopul proiectului este de a

contribui la creşterea capacităţii,

îmbunătăţirea reţelei de cooperare şi

suport între organismele

guvernamentale, organismele

nonguvernamentale, cetăţeni şi

mass-media în vederea reducerii

subdezvoltării şi a accelerării

progreselor sociale din zona rurală.

Asociaţia Pentru Dezvoltare

Comunitară Nehoiu (A.D.C.N.) a

desfăşurat de la înfiinţare şi până în

prezent, proiecte care vizeaza copii,

tineri, parinţi, cadre didactice şi

membri ai comunităţilor rurale din

oraşul Nehoiu şi din cele 13 sate

arondate oraşului ( situate la distanţe

cuprinse între 2 şi 9,5 km de oraş,

cu o populaţie totală de 12800),

axate pe dezvoltarea resurselor

locale necesare asigurării educaţiei,

sănătăţii, protecţiei copiilor,

protecţia mediului înconjurător,

prevenirea situaţiilor de risc şi

sprijinirea copiilor şi familiilor

defavorizate.

“Un rol deosebi t de

important în cadrul asociaţiei l-a

avut d-na preşedinte Steliana

Fumărel, care şi-a pus la dispoziţia

cetăţenilor, a tinerilor şi copiilor,

toate cunoştinţele acumulate în

decursul timpului, şi care a reuşit să

facă din această organizaţie una de

renume pe plan naţional. Distinsa

doamnă a încercat pe tot parcursul

şederii în organizaţie să transmită

învăţăceilor , adică nouă, un cod al

onoarei, al verticalităţii şi al

bunăvoinţei. Dorinţa noastră e aceea

de a continua, în speranţa că în ani

de muncă ne vom putea depăşi

profesorul. Pe această cale îi

aducem mulţumiri şi sperăm că o să

putem conta în continuare pe

sprijinul dumneaei, pentru că

uneori, boboceii se impiedică şi mai

au nevoie de sprijin şi de

încurajare.”

Lucia Mircică,

Preşedinte ADCN

Asociaţia pentru Dezvoltare

Comunitară Nehoiu - A.D.C.N.

Organizaţie nonprofit - Persoană

juridică

Str. 1 Decembrie 1918 nr.1, oraşul

Nehoiu, judeţul Buzău, cod 125100

Număr de telefon- fax:

004/0238/555067

Adresa de e-mail:

[email protected];

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 4: Gazeta de Nehoiu Nr.1

4

În centrul atenţiei, oamenii!

Strategia de dezvoltare

durabilă a oraşului cuprinde acţiuni

şi activităţi menite să asigure

dezvoltarea armonioasă a întregului

teritoriu administrativ, atât din punct

de vedere al reformei serviciilor

publice cât şi din punctul de vedere

al promovării investiţiilor în

infrastructură.

Un rol foarte important în

acest proces, esenţial chiar, revine

autorităţilor publice locale, respectiv

Consiliului Local şi Primăriei

oraşului Nehoiu. În conformitate cu

legislaţia în vigoare ce

reglementează autoritatea acestor

două instituţii esenţiale, Consiliul

Local în calitate de for deliberativ şi

Primăria oraşului în calitate de for

executiv, au obligaţia de a adopta şi

aplica în cadrul legal existent toate

măsurile necesare dezvoltării

serviciilor publice de interes local şi

promovării investiţiilor pentru

reabilitarea, modernizarea sau

extinderea reţelelor publice de

infrastructură.

Un tablou sintetic al

serviciilor publice de importanţă

capitală cu privire la dezvoltarea lor

în contextul aderării României la

Uniunea Europeană se prezintă

astfel:

Serviciul public de

apă-canal

Aflat iniţial în concesiune la

societatea comercială deţinută inte-

gral de Consiliul Local Nehoiu, acest

serviciu public a intrat la data de 5

mai 2009 în portofoliul de servicii al

SC Compania de Apă SA Buzău,

operator judeţean specializat şi

licenţiat conform normelor europene.

Astfel, prin Hotărârea Consil-

iului Local nr.60 /2008, Consiliul

Local Nehoiu a aprobat delegarea

directă a serviciului public de apă-

canal de pe teritoriul administrativ al

oraşului Nehoiu către SC Compania

de Apă SA Buzău, societate

comercială deţinută 100% de

autorităţile administraţiei publice

locale din judeţul Buzău ( Consiliul

Judeţean Buzău, Municipiul Buzău,

oraşul Râmnicu Sărat, oraşul Nehoiu,

oraşul Pătârlagele, oraşul Pogoanele)

şi administrată de către Asociaţia

pentru Dezvoltare Intercomunitară

Buzău 2008.

S-a procedat astfel la

externalizarea acestui serviciu public

vital pentru comunitate, atât datoriă

perspectivei europene de abordare a

gestiunii, dar şi având în vedere

faptul că accesarea fondurilor

europene structurale pe acest sector

are ca solicitant eligibil numai

Asociaţiile de autorităti, reprezentate

de un operator regional.

Prin urmare, ţinând cont de

necesitatea realizării urgente a unor

lucrări extrem de costisitoare de

reabilitare şi modernizare a

sistemului de captare, tratare,

aducţiune, transport şi distribuţie a

apei potabile din sursa Siriu,

imposibil de finanţat din bugetul

oraşului Nehoiu, măsura delegării

gestiunii este nu doar oportună , ci

şi extrem de benefică sub toate

aspectele pentru comunitatea

noastră.

De altfel, primele acţiuni

din programul de investiţii au fost

puse în aplicare, cea mai importantă

pentru consumatorii casnici fiind

contorizarea gratuită a

branşamentelor acestora.

Serviciul public de

salubrizare:

La fel ca şi serviciul public

de apă-canal, serviciul public de

salubrizare s- a aflat în concesiune

la SC Servcom SA, societate

deţinută 100% de Consiliul Local

Nehoiu. Întrucât în conformitate cu

angajamentele de mediu asumate de

Primărie prin Tratatul de Aderare la

Uniunea Europeană la data de 16

iulie 2009 s-a sistat activitatea de

depozitare la depozitul neconform

Valea Rea care deservea oraşul

Nehoiu, autorităţile administraţiei

publice locale au fost nevoite, sub

imperiul normelor legale de mediu ,

să identifice soluţii urgente şi legale

de eliminare şi depozitare finală a

deşeurilor municipale din oraşul

Nehoiu şi reţelele aparţinătoare.

Faţă de necesitatea

efectuării unor investiţii imediate de

peste 8,5 miliarde lei în dotări ale

serviciului public de salubrizare şi

având în vedere imposibilitatea

finanţării acestora din bugetul

oraşului prin HCL nr. 25/

31.05.2009 s-a adoptat măsura

delegării prin licitaţie publică a

serviciului public de salubrizare

în oraşul Nehoiu. Ca urmare a

derulării procedurilor de licitaţie

s-a încheiat contractul de delegare

al gestiunii serviciului public de

salubrizare al oraşului Nehoiu

nr. 10154 / 16.11.2009 cu

operatorul specializat SC Romprest

Service SA Otopeni Bucureşti.

Conform clauzelor din contract

operatorul a efectuat deja dotarea

serviciului cu o autospecială

modernă nouă Volvo, a amplasat pe

domeniul public peste 100 de euro-

containere metalice modern

estetice şi etanşe, şi se află în curs

de derulare procesul de distribuire

gratuită la populaţie a peste 2000 de

europubele cu capacitate de 0,240

mc.

Au fost puse astfel bazele

unui serviciu public de salubrizare

modern şi performant, la

standardele europene, cu reflectare

directă în indicele de confort al

populaţiei, igienă publică şi

conservarea factorilor de mediu.

Urmează ca operatorul să

implementeze conform contractului

de delegare un sistem performant

de colectare selectivă conform

normelor europene.

Serviciul public de

termoficare:

Datorită declinului

economic accentuat înregistrat în

perioada de după Revoluţia din

decembrie 1989, în anul 1992

sistemul de termoficare al oraşului

a intrat în colaps tehnic şi

economic, producerea de agent

termic şi furnizarea către populaţie

de la cele peste 800 de apartamente

şi agenţii economici din zona

urbană fiind sistate definitiv în anul

1995. Aceste soluţii improprii au

generat un lanţ nesfârşit de

probleme, atât din punctul de

vedere al confortului populaţiei, dar

şi din punctul de vedere al

conservării structurii de rezistenţă şi

aspectului estetico-funcţional al

blocurilor de locuinţe.

Astfel au fost perforate

diafragmele de beton pentru

scoaterea hornurilor, au fost

încărcate balcoanele şi podurile cu

sarcini suplimentare constând în

semidepozite de lemn de foc, iar de

jur-împrejurul blocurilor de

locuinţe s-au construit sute de

adăposturi pentru lemne, neautori-

zate, mai mult sau mai puţin es-

tetice, ceea ce a provocat şi un as-

pect profound insalubru.

Astfel, în locul celor 5

centrale termice care funcţionau pe

CLU, a fost montată o singură

centrală termica de ultimă generaţie

care funcţionează cu rumeguş sau

deşeuri din lemn.

De asemenea a fost con-

struită o nouă reţea de transport şi

distribuţie a agentului termic din

conducte preizolate ultramodern

care au redus la minimum nivelul

pierderilor.

În prezent se află în plină

desfăşurare procesul de racordare a

consumatorilor casnici, instituţiilor

publice şi agenţilor economici,

procentul fiind de aproximativ

35-40%.

În strânsă legătură cu acest

proces de reabilitare a sistemului de

termoficare autorităţile adminis-

traţiei publice locale au demarat

procedurile necesare înscrierii

blocurilor de locuinţe în Programul

naţional de reabilitare termică, ceea

ce va aduce un plus de confort, va

îmbunătăţi semnificativ estetica

urbanistică şi nu în ultimul rând va

reduce substanţial factura

populaţiei pentru agentul termic

furnizat în sistem centralizat.

Reabilitarea sistemului sau,

de fapt construirea noului sistem a

fost realizată într-un parteneriat

activ încheiat între consiliul local al

oraşului Nehoiu şi S.C. W.W.E.

S.R.L. Nehoiu, societate specializată

în producerea de agent termic şi

combustibili ecologici pentru

centrale termice, respectiv brichete

de rumeguş.

Întrucât sistemul necesită în

continuare investiţii importante şi

personal de strictă specialitate,

instruit la standarde europene, fo-

rul deliberativ local a luat măsura

externalizării serviciului public de

termoficare prin delegare de

gestiune, a serviciului de pro-

ducere, transport, distribuire şi

furnizare energie termică în oraşul

Nehoiu nr. 8994/10.10.2009.fiind

încheiat între Consiliul local al

oraşului Nehoiu şi S.C. W.W.E.

S.R.L. Nehoiu ;

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 5: Gazeta de Nehoiu Nr.1

5

Nehoiu- privire spre

orizontul European

Aderarea României la

Uniunea Europeană a reprezentat în

primul rând deschiderea frontierelor

civilizaţiei europene, fapt care a per-

mis românilor din interiorul fron-

tierelor naţionale să ia contact direct

şi nemijlocit, la toate nivelurile vieţii

sociale cu reperele şi principiile fun-

damentale care guvernează şi regle-

mentează spaţiul European occiden-

tal. A fost pentru toţi o experienţă

şocantă şi intransigentă, un moment

de cotitură esenţial în viaţa fiecăruia

dintre cei care au ajuns fie ca turişti,

fie ca lucrători să cunoască lumea

civilizată, vestul European.

Pentru oraşul Nehoiu,

aderarea la Uniunea Europeană a

însemnat un efort deosebit de aliniere

şi acomodare, de transformare a

mentalităţilor şi aspiraţiilor

comunităţii, dar şi numeroase aspecte

ce impun măsuri coercitive dure în

domenii care pentru noi erau

considerate subsidiare sau

neesenţiale, ca de exemplu mediul şi

protecţia legală a acestuia.

Comunitatea nehoiană se află

de la momentul aderării 25 aprilie

2005 ( data semnării Tratatului) după

un parcurs greu, marcat de un declin

economic puternic cu un impact

social foarte important.

Migraţia forţei de munca a

constituit şi în comunitatea noastră

un balon de oxigen vital, atât prin

diminuarea numărului de şomeri cât

şi prin introducerea pe piaţa

bunurilor, mărfurilor şi serviciilor

locale a unor sume de bani

importante, reprezentând câştigul din

munca prestată în spaţiul european.

La nivelul comunităţii,

administraţia publică locală

reprezentată de Consiliul Local-

forul deliberativ şi Primăria oraşului-

forul executiv s-a aflat într-un proces

de reformare instituţională şi legală

cvasipermanent, datorită multiplelor

modificări aduse legislaţiei în

materie.

Din acest punct de vedere

distingem două etape fundamentale

în procesul de modernizare a

reglementărilor organice în

domeniul administraţiei publice

locale:

- perioada 1989/1990—2001

- perioada 2001—în prezent

Aceste etape reprezintă

intervalele de acţiune a două legi

organice care nu au reuşit decât să

rămână perfectibile şi

contradictorii. Textele acestor legi

nu au fost niciodată într-o coerenţă

cu celelalte acte normative

incidente, motiv pentru care

autorităţile administraţiei publice

locale au întâmpinat permanent

dificultăti majore.

Dezvoltarea armonioasă şi

durabilă a teritoriului administrativ

al oraşului a fost semnificativ

afectată de situaţia constituirii şi

alocării resurselor financiare

provenind de la Bugetul de stat

întotdeauna la discreţia factorului

politic în exclusivitate.

Cel mai grav pentru

eficienţa cheltuirii fondurilor

bugetare este faptul că nu a fost

proiectat niciodată un buget

multianual, deşi toate activităţile,

acţiunile şi investiţiile finanţate au

acest caracter de multianualitate.

Cert este că, pentru oraşul

Nehoiu planificarea strategică a

investiţiilor din zona dezvoltării

durabile nu a fost sprijinită de un

buget corespondent ca substanţă şi

întindere temporală, ceea ce a dat în

continuare un aspect de incoerenţă

a managementului strategic.

Alinierea standardelor

sociale de confort la normele

europene a multiplicat exponenţial

cerinţele comunităţii faţă de

proiectele de dezvoltare locală,

rezultând un necesar de fonduri

uriaş. Complexitatea problemelor

din comunitatea nehoiană a fost

accentuată semnificativ şi de unele

calamităţi naturale care au generat

în principal alunecări de teren şi

inundaţii.

Cele mai importante direcţii

de acţiune s-au circumscris

următoarelor categorii de servicii

publice:

Serviciile publice de

infrastructură-

căi de comunicaţie.

Autoritatea locală

gestionează o reţea complexă de căi

de comunicaţie, compusă în

principal din: drumuri comunale

asfaltate clasificate în nomenclator,

reţeaua stradală din zona urban şi

drumuri săteşti.

La acestea se adaugă

sectorul din DN 10 Buzău-Braşov,

care traversează oraşul pe o distanţă

de la 12,9 km şi două drumuri

judeţene, respectiv DJ 103 P şi DJ

203 K, aflate primul în

administrarea Companiei Naţionale

de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale-

secţia de Drumuri Naţionale Buzău

şi al doilea în administrarea

Consiliului Judeţean Buzău.

Drumurile comunale şi

săteşti au fost permanent

modernizate, reabilitate, reparate

sau extinse, fiind menţinute într-o

stare de viabilitate corespunzătoare

gradului specific de amenajare:

asfaltat, modernizat, pietruit,

balastat.

Foarte importante au fost

eforturile de menţinere în funcţiune

a traversărilor cursurilor de apă,

reţeaua hidrografică fiind bogată şi

prolifică.

Serviciile de utilităţi

publice

Reprezentând practic

reperele fundamentale ale

confortului social, serviciile de

utilităţi publice - apă - canal,

salubrizare, termoficare, iluminat

public, transport public local de

călători, au constituit o prioritate

deosebită pentru autorităţi fiind

asigurată în permanenţă

funcţionarea acestora.

Odată cu aderarea României

la Uniunea Europeană au fost

adoptate şi standardele acestor

servicii publice din spaţiul

european, rezultând astfel că o

cerinţă imperativă necesitatea

externalizării a trei dintre acestea,

respectiv: apă- canal, salubrizare şi

termoficare.

S-a optat pentru această

variantă legală de gestiune întrucât

operatorii privaţi cărora li s-au

delegat ulterior serviciile dispun de

capacitatea economico- financiară

necesară, dar şi de expertiză de

specialitate, astfel încât reperul

esenţial, raportul calitate- preţ, să fie

în exclusivitate în avantajul

beneficiarilor .

• Primăria oraşului Nehoiu,

Str. Aleea Merilor, nr.2-4,

Tel.: 0238/554 548; 0238/554 347

0238/554 541

Fax: 0238/554 541

Email: [email protected]

• SC Compania de Apă SA,Centrul

Operaţional nr.6

Str. Alba Iulia, nr.6

Tel.:0238/555 635

• SC WWE SRL

Str. 1Decembrie 1918, nr. 8

Tel.: 0749 058 404

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 6: Gazeta de Nehoiu Nr.1

6

Dezvoltarea aptitudinală şi

orientarea tinerilor a constituit pentru

toate tipurile de societate şi pentru

toate epocile istorice o provocare

specială, de o mare complexitate şi

anvergură. Sociologii au caracterizat

acest segment de vârstă drept cea

mai eterogenă masă de subiecţi

sociali, cu cel mai înalt grad de

entropie atât din punct de vedere al

stabilităţii ideologice cât şi în ceea ce

priveşte sistemul de valori. Nici

oraşul Nehoiu nu poate face excepţie

de la aceste constatări, mai ales dacă

ţinem cont că tineretul nehoian

provine atât din spaţiul mic urban

situat în localitatea de reşedinţă, dar

şi din cele 11 sate aparţinătoare

oraşului. Generalizarea accesului la

internet şi expansiunea serviciilor de

telecomunicaţii şi radio- comunicaţii

a favorizat inundarea informaţională

a tinerilor, care au fost aproape

copleşiţi de tentaţii, imbolduri,

manipulare media, etc. Aflaţi într-o

stare de cvasiabandon familial, tinerii

nehoieni s-au adaptat aproape

autodidact acestui veritabil tsunami

informaţional, care i-a surprins în

diferite stări de vulnerabilitate, fie i-a

izolat de mediul familial tradiţional,

unde se mai conservaseră anumite

valori etice şi morale autentice.

Între mesajul promovat de

către instituţia şcolii şi cerinţele

neadaptate ale mediului social,

tinerii nehoieni au găsit cu greu

drumul spre adevărul şi logica

existenţei lor, agăţându-se cu

încrâncenare de calitatea de cetăţeni

europeni. Dacă unele autorităţi au

recunoscut că tinerii merită mai

mult, altele nu au făcut absolut

nimic, mai ales în ceea ce priveşte

nivelul organizaţional, instituţional.

Cel mai des şi întemeiat reproş pe

care tineretul nehoian l-a făcut

public aproape permanent se

desprinde direct din lipsa unui

orizont programatic, profesional sau

moral în care să-şi recadreze

reperele bulversate, să-si

repoziţioneze vectorul dezvoltării

personalităţii. Este în mod sigur o

eroare esenţială pe care comunitatea

şi autorităţile sunt determinate să nu

o poată evita, într-un context

naţional destul de dificil sau dacă

nu chiar imposibil de înteles. Am

remarcat însă o calitate magnifică la

aceşti tineri, o excepţională

adaptabilitate, dar şi o hotărâre în

determinări radicale de a se implica

total în procesul de regândire

structurală, morală şi valorică a

întregii comunităţi din oraş.

Această comunitate care

încă se mai ocupă de interesele

tinerilor prin intermediul

instituţiilor şi autorităţilor publice,

păstrând astfel un oarecare model

de relaţionare.

Ascultându-i direct am

constatat că vor mai multă atenţie,

mai multă implicare şi nu în

ultimul rând, vor să se investească

şi în interesele lor legitime.

În acest sens, alocarea unor

sume de bani şi executarea unor

lucrări publice pentru crearea

locurilor civilizate de petrecere a

timpului liber, specifice tinerilor,

sunt în acest moment o comandă

socială, care vine de la 30% din

populaţia oraşului cu deziderat

imperativ. Tinerii speră astfel să

nu mai fie aceeaşi ţintă predilectă

a comunităţii care ar trebui să le

ofere ceea ce merită înainte de a

condamna cu exces de zel unele

derapaje. Trebuie să înţelegem că

tineretul nehoian are astăzi o

conştiinţă proprie, fondată sau

corelată cu afluxul teribil de

informaţii din toate colţurile lumii,

conştiinţă care trebuie să fie

europeană.

Depinde de comunitate să

înţeleagă sensul existenţei sale

numai prin raportare la destinul

dramatic al tinerei generaţii, care

deşi se află într-o conjunctură

favorabilă dată de integrarea

României în Uniunea Europeană

merge într-o direcţie cel puţin

incertă, neclară sau chiar greşită.

Fie că este vorba despre termeni de

agrement, sport sau jocuri, fie că

este vorba despre activităţi cultural

recreative, este imperios necesar

ca acum, în ceasul al

doisprezecelea, când tinerii încă

mai speră şi aşteaptă, să le oferim

posibilitatea de a se dezvolta

armonios, într-un mediu social

normal, valorizator şi progresist.

Dacă parafrazăm un ilustru

psihanalist, ar trebui să

conştientizăm faptul că energiile

tinerilor trebuie doar integrate

corespunzător cu nevoile şi

aşteptările acestora, astfel încât să

devină generatoare de fapte

pozitive, de progres, în loc să ne

lamentăm jalnic într-un etern

prizonierat format din

prejudecăţile unei societăţi

româneşti care nu se mai regăseşte

prin valorile sale autentice.

Tinerii vor o conştiinţă socială europeană

Documente necesare pentru eliberarea unei cărţi de Identitate

Documentele obligatorii,

indiferent de motivul pentru care se

eliberează actul de identitate, sunt

următoarele:

- cererea pentru eliberarea actului

de identitate;

- certificatul de naştere al solicitan-

tului şi ale copiilor cu vârsta mai

mică de 14 ani;

- documentul cu care se face

dovada adresei de domiciliu;

- chitanţa reprezentând contra-

valoarea cărţi de identitate;

- timbru fiscal sau documentul cu

care se face dovada achitării, în

condiţiile legii, a taxei extrajudici-

are de timbru.

1. În cazul eliberării cărţii de

identitate la împlinirea vârstei

de 14 ani:

- actul de identitate al unuia dintre

părinţi sau al reprezentantului legal;

- certificatul de căsătorie al părinţi-

lor sau, după caz, hotărârea judecă-

torească definitivă şi irevocabilă

prin care se stabileşte căruia dintre

părinţi îi este încredinţat minorul,

dacă părinţii sunt divorţaţi. Minorul

depune cererea pentru eliberarea

actului de identitate, însoţit de unul

dintre părinţi sau, după caz, de

reprezentantul său legal.

În situaţia în care părinţii au

domicilii diferite, cererea pentru

eliberarea actului de identitate se

semnează de părintele la care mi-

norul are domiciliul, în condiţiile

legii. Pentru minorul care, deşi a

fost încredinţat prin hotărâre jude-

cătorească unuia dintre părinţi, lo-

cuieşte statornic la celălalt părinte,

se solicită declaraţia de consim-

ţământ a părintelui căruia i-a fost

încredinţat din care să rezulte că

este de acord ca în actul de identi-

tate al minorului să fie înscrisă

adresa la care acesta locuieşte sta-

tornic. Eliberarea primului act de

identitate nu se poate face pe bază

de procură specială.

2. În cazul persoanelor căsătorite/

divorţate/văduve:

- certificatul de căsătorie/hotărârea

de divorţ definitivă şi irevocabilă/

certificatul de deces al soţului de-

cedat.

3. În cazul pierderii, furtului, dis-

trugerii sau deteriorării actului

de identitate:

- un document oficial cu foto-

grafie de dată recentă pentru certi-

ficarea identităţii.

Dacă telefonul nu este achiz-

iţionat împreună cu alte servicii de

comunicaţii electronice, costurile

deblocării vor fi suportate de către

operatorul de telefonie mobilă care

îl comercializează, iar deblocarea

terminalului nu va fi condiţionată de

achiziţionarea altor servicii sau de

plata altor tarife.

Dacă telefonul este achiz-

iţionat ca parte dintr-un pachet pro-

moţional sau la un preţ preferenţial

şi clientul solicită deblocarea înainte

de expirarea perioadei minime pre-

văzute în contractul de servicii de

comunicaţii încheiat cu operatorul,

clientul va trebui să achite atât tari-

ful pentru operaţiunea de deblocare,

cât şi suma stabilită ca penalitate

pentru deblocarea anticipată a tele-

fonului pe parcursul perioadei

minime contractuale. După expi-

rarea perioadei minime obligatorii a

contractului, precum şi pentru utili-

zatorii de servicii preplătite, deblo-

carea telefonului va presupune doar

achitarea tarifului de deblocare.

Tariful de deblocare va fi stabilit de

către operatori. Deblocarea se real-

izează în maxim 15 zile de la înreg-

istrarea solicitării clientului. Opera-

torii vor debloca numai telefoanele

care nu au depăşit durata medie de

utilizare menţionată de producător

în certificatul de garanţie.

Începând din luna sep-

tembrie, operatorii de telefonie mo-

bilă din România vor debloca, la

cererea utilizatorilor, telefoanele

codate în reţelele proprii. Autori-

tatea Naţională pentru Administrare

şi Reglementare în Comunicaţii,

împreună cu Asociaţia Operatorilor

Mobili din România şi membrii

acesteia, au întocmit şi semnat un

cod de conduită care stabileşte con-

diţiile standard minime de deblo-

care a terminalelor codate în re-

ţelele de comunicaţii. La această

iniţiativă au aderat şi operatorii de

reţele mobile de telefonie Romtele-

com şi RCS&RDS. Codul de con-

duită va fi aplicat de operatorii Cos-

mote, Orange, Vodafone, Romtele-

com şi RCS&RDS începând cu data

de 1 septembrie 2009. Fiecare op-

erator semnatar care comercial-

izează terminale codate în reţeaua

proprie se obligă să informeze cli-

enţii, la momentul vânzării, dacă

telefonul pe care îl achiziţionează

este codat în reţea, precum şi despre

tariful şi condiţiile de decodare şi să

ofere clientului posibilitatea de a

solicita deblocarea chiar la data

achiziţiei sau la un moment ulterior

acesteia. Deblocarea ulterioară

achiziţionării se va face pe baza

facturii fiscale sau a certificatului

de garanţie al terminalului.

Operatorii de telefonie mobilă vor debloca gratuit telefoanele

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 7: Gazeta de Nehoiu Nr.1

7

Învăţământul

Nehoian creează valori

deosebite

Istoria Liceului Nehoiu

Prima şcoală din Nehoiu

funcţiona în casa familiei Rădulescu;

la această şcoală au învăţat bunicii

domnişoarei Eugenia Nicolescu, pro-

fesoară la şcoala Nehoiu în perioada

1953-1960 şi director al liceului seral

între anii 1956-1959, iar în anul 1968

până în 1974, inspector la Inspec-

toratul Şcolar Judeţean Buzău.

În anul 1905 întâlnim şi

primii învăţători calificaţi, în per-

soana domnişoare i Vi rgin ia

Pătulescu care se va căsători cu

Iancu Rădulescu comerciant şi mare

proprietar, apoi în acelaşi an, este

menţionat şi un al doilea învăţător,

Dumitru Bonciu, venit de la Buzău.

În anul 1912, localul şcolii va func-

ţiona mutat din casa Rădulescu în

casa lui Purice Crăciun şi va avea ca

învăţătoare pe Maria Rădulescu.

Între 1916 şi 1921 şcoala se afla din

nou în casa Rădulescu. În anul 1921

va funcţiona în apropierea societăţii

Forestiere, fostă Goetz, până în anul

1935, când se va da în folosinţă noul

local de şcoală. În această perioadă,

şcoala va fi dominată de personali-

tatea soţilor Nicolau.

Punerea în funcţiune a fab-

ricii de cherestea Goetz a avut ca

rezultat înfiinţarea sub presiunea re-

vendicărilor sociale ale lucrătorilor

organizaţi în sindicat, unei scoli pro-

fesionale în decembrie 1924, numită

"Şcoala Complementară" pentru in-

struirea ucenicilor şi lucrătorilor ab-

solvenţi ai cursului primar. În anul

1979 se înfiinţează Liceul Industrial

Nehoiu cu 143 de elevi şi 4 clase a

IX-a. În anii următori, numărul ele-

vilor se dublează şi triplează,

ajungând în 1989 la 500 iar în 1995

la 750 de elevi în 24 de clase 12

clase de şcoală profesională iar în

anul 1994 Liceul Industrial va fi or-

ganizat în Grup Şcolar Forestier. Din

1984 şi până în anul 1995 au absolvit

liceul peste 4000 de elevi, iar o mare

parte din ei au urmat cursurile uni-

versităţiilor şi au absolvit facultăţile

de medicină, politehnică şi silvicul-

tură În anul 2000 se diversifică pro-

filurile şi devine Grup Şcolar Tehnic.

Pentru viitor

În anul 2007 şcoala

beneficiază de un program de

reabilitare‑modernizare, finanţat de

Guvernul României în cadrul căruia

se vor realiza următoarele lucrări:

reţeaua de apă curentă va fi

reproiectată şi înlocuită 100%;

reţeaua de canalizare va fi

refăcută;

înlocuirea tâmplăriei de lemn cu

tâmplărie din PVC şi geam

termopan în proporţie de 100%;

înlocuirea pavimentului uzat de

linoleum cu paviment din

parchet laminat;

reţeaua termica şi electrică;

reabilitarea totala a corpului A.

În anul şcolar 2005 – 2006

şcoala a beneficiat de un program

de extindere prin construirea unui

corp nou de clădire, dotat cu 5 săli

de clasă, 1 laborator, 3 anexe.

În anul şcolar 2003/2004

şcoala a fost dotată de M.E.C.T. cu

o reţea de calculatoare pe care s-a

i n s t a l a t s o f t - u l „ A s i s t e n t

Educaţional pentru Licee”.

În corpurile A şi B s-a

extins reţeaua de calculatoare având

în prezent un număr de 10 de

calculatoare şi 3 laptopuri, 2 smart-

board, 6 imprimante.

În perioada octombrie-

decembrie 2006 au fost dotate

conform ordinului 4762/26.07.2006

- laboratoarele de fizica, de chimie,

d e b i o l o g i e , o r d i n u l u i

4767/26.07.2006- material sportiv

pentru sala de sport, ordinului

4726/19.07.2006- carte şcolară

pentru dotarea bibliotecii, fiind

achiziţionate şi 3 videoproiectoare.

În anul şcolar 2006 – 2007

şcoala a beneficiat de mobilier

şcolar nou pentru toate sălile de

clasă.

De asemenea, în anul 2007

s-au făcut achiziţii de bunuri după

cum urmează:

cărti pentru bibliotecă

- 10184 ron

echipamente şi materiale

sportive - 9263 ron

dotări cabinete şi laboratoare

-25152 ron

mobilier - 18800 ron

În prezent, liceul din

Nehoiu are urmăroarele cabinete/

laboratoare şcolare:

2 laboratoare de informatică cu

52 calculatoare de ultimă

generaţie, conectate în reţea;

1 laborator de informatică cu

10+1 calculatoare de ultimă

generaţie, conectate în reţea

(Valea Nehoiului);

1 laborator de ştiinţe (fizică,

chimie, biologie);

1 laborator multimedia cu 22

calculatoare;

1 cabinet Geografie/Istorie;

Centrul de Documentare şi

Informare dotat cu computere

ultraperformante conectate la

internet pentru uzul elevilor;

Toate aceste cabinete şi

laboratoare au dotări moderne şi

acces la Internet.

Resurse umane

Director - prof. Claudiu Corcodel

Director adj. - prof. Maria Cojocaru

Limba română: Cojocaru Bi-

anca , Cojocaru Maria, Radu Lu-

miniţa, Stan Cătălina , Tronaru

Adina, Urjan Mihaela .

M a t e m a t i c ă : B u l a r c ă

Dumitru, Corcodel Claudiu, Fofirca

Elena, Mareş Maria, Posea Alina,

Toader Aneta.

Fizica: Chiriacescu Bogdan,

Chiriacescu Fabiola, Ivan Elena.

Chimie: Afrenţoaiei Elena,

Cristian Rodica, Filip Daniela.

Biologie: Anghel Cristina,

Toader Maria.

Geografie: Perţea Petronela,

Stoica Mihaiela.

Istorie: Ciuntu Cornel, Cristi-

nescu Angela, Curea Irina Anca,

Fercu Alexandru.

Informatica: Preoteasa Ion,

Bularcă Mihaela, Gavrilă Adriana-

Cristina, Fratila Claudia.

Lb. engleza: Cercel Luna,

Ciobanu Alina, Pană Maria, Vână-

toru Veronica.

Lb. franceza: Cepoiu Raluca,

Dumitrache Mirela, Gîdiuta Lucica,

Oancea Simona.

Tehnologie: Andronescu

Adrian, Angelescu Cristian-Vasile,

Băicuş Mihaela, Bernevic Gheorghe,

Constantin Gheorghe, Răută Angela.

Religie: Furtună Gabriel, Fur-

tună Mirela.

Psihologie: Vasile Cristina.

Lb latina: Unguras-Turcan

Simona

Educatie fizica: Bularcă Bog-

dan, Negoită Nicolae, Niţescu Adrian

Muzica: Ion Alexandra

Desen: Drăghiciu Dănuţ

S.S.U: Dumitrache Maria

Învăţători: Drăgulin Valeria,

Lungu Maria, Manea Ecaterina,

Manea Mihai, Marinescu Viorel,

Prefac Maria, Străjer Dorina, Teşcan

Aurica

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]

Page 8: Gazeta de Nehoiu Nr.1

8

Prefectura judeţului Buzău

B-dul Nicolae Bălcescu nr.48, Buzău

Tel 0238 414 112; 0238 721 694

Web: www.prefecturabuzau.ro

Consiliul judeţean Buzău

Bd. N. Bălcescu nr.48, 120260,

Buzău, Tel 0238 414.112;

Fax: 0238 725.507

Adresa Web: www.cjbuzau.ro

Direcţia generală pentru

agricultură şi dezvoltare rurală

Buzău

Str Victoriei nr. 1, Buzău

Tel: 0238 412807; 0238 411194

Fax 0238 412211

E-mail [email protected]

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie

pentru Agricultură BUZAU

Str. Victoriei nr. 1, Buzău,

cod 120209 ;

Tel 0238/716.153; 0238/716.150

Fax 0238/716.153

E-mail [email protected] .

Casa Judeţeană de Pensii Buzău

Aleea Industriilor nr. 1, cod 5100

Tel. 0238 724041 0238 7100496

Fax 0238721047;

E-mail: cnpas.or

Agenţia judeţeană pentru

ocuparea forţei de muncă

Buzău Str. Unirii Bl. 1; Tel. 0238710490

Fax. 0238427500

Inspectoratul teritorial de muncă

Buzău

Aleea Sportivilor Bl. 1B

Tel 0238431586

Fax 0238713047.

Directia sanitar veterinara si

pentru siguranta alimentelor

Buzau

Str. Horticolei 58 bis, Buzau

Tel. 0238/725 001

Fax: 0238/725 003

E-mail office: [email protected]

Direcţia de muncă, solidaritate

socială şi familie Buzău

Str. Unirii Bl 11 D-E

Cod Postal: 120190, Buzău

Tel. 0238714496

E-mail: [email protected]

Tribunalul Buzau

B-dul Nicolae Bălcescu nr. 8,Buzău

Tel: 0238.717.960

Fax:0238.717.959

E-mail: [email protected]

Judecatoria Buzau

Bd. Nicolae Bălcescu nr. 8, Buzău

Tel: 0238719440

Fax:0238717962

E-mail: [email protected].

Inspectoratul judeţean de poliţie

Buzău

Str. Chiristigii nr. 8-10

Tel. 0238402014

E-mail: [email protected]

Inspectoratul şcolar judeţean

Buzău

Bd Nicolae Bălcescu , nr. 20,

cod 5100;

Tel. 0238712975.

Inspectoratul Teritorial de

Muncă Buzau

Str. Al.Sporturilor bl.1B Buzău

TEL/FAX : 0238713047 ;

0238725946

E-mail: [email protected] ;

Oficiul Judeţean pentru Protecţia

Consumatorilor Buzău

Cartier Bazar Bl.4 C, parter,

Buzau, 120036,

Tel. 0238720908;

Fax 0238702098.

Infiintarea Asociatiilor de

Proprietari

Asociaţia pentru Dezvoltare

Comunitară Nehoiu- ADCN în

colaborare cu Primaria oras Nehoiu

si Consiliul Local au organizat,

Marti, 2 martie, în cadrul proiectului

„ Cu oameni pentru oameni”,

finantat de Balkan Trust for

Democracy, o dezbatere publică

privind infintarea asociatiilor de

proprietari in orasul Nehoiu.

Scopul intalnirii a fost

infiintarea Asociatiilor de

Proprietari in orasul Nehoiu si

identificarea celor mai bune soluţii

pentru rezolvarea problemelor cu

care cetatenii se confrunta pentru

realizarea acestui demers.

Cu excepţia aspectului

privind necesitatea înfiinţării Aso-

ciaţiei de Proprietari ca obligaţie a

proprietarilor pentru propria lor pro-

prietate, această unică formă de or-

ganizare mai conferă şi urmatoarele

avantaje, unele stabilite prin

prevederi legale: calitatea de per-

soană juridică cu drepturi depline în

faţa oricărei instituţii publice de stat

sau private; scutire de impozit pe

veniturile obţinute de asociaţie din

închirieri ale părţilor comune, din

activităţi economice de orice natură

etc., în condiţiile legii; scutire la

plata T.V.A. pentru activităţile des-

făşurate de asociaţia de proprietari;

scutire la plata taxei judiciare de

timbru pentru acţiunile în instanţă

împotriva restanţierilor; scutire la

plata taxei judiciare de timbru pen-

tru acţiunile în instanţă împotriva

furnizorilor de servicii publice

(RADET etc.) privind respectarea

drepturilor consumatorilor; negoci-

erea directă a contractelor de

furnizare şi intermedierea serviciilor

publice de utilităţi; aplicarea unui

sistem propriu de penalizări, aducă-

tor de venituri, compensatoare

pierderilor, pentru asociaţie;

eliminarea fraudelor financiar-

contabile şi a muncii la "negru";

obţinerea de credite avantajoase, cu

dobândă subvenţionată, pentru lu-

crări de reabilitare, consolidare,

modernizare; obţinere de finanţări

nerambursabile pentru proiecte în

cadrul asociaţiei de proprietari;

Asociaţia pentru Dezvoltare

Comunitară Nehoiu acordă sprijin

cetăţenilor în realizarea acestui

proces, prin punerea la dispoziţie a

informaţiilor şi actelor necesare

infiinţării asociaţiilor de proprietari.

Primăria oraşului Nehoiu

oferă sprijin pentru realizarea

cursurilor de atestare pentru

ocuparea funcţiei de preşedinte al

asociaţiei de proprietari.

ADRESE UTILE

Soluţionarea amiabilă a ac-

cidentelor rutiere soldate cu avarii

uşoare a devenit operaţională

începând cu 1 iulie 2009, în baza

Formularului de Constatare amia-

bilă de accident, astfel încât nu va

mai fi necesară deplasarea la poliţia

rutieră.

Ordinul Comisiei de Su-

praveghere a Asigurărilor (CSA)

nr. 21/2008 pentru punerea în apli-

care a Normelor privind utilizarea

Formularului de Constatare amia-

bilă de accident stabileşte că solu-

ţionarea amiabilă a accidentelor

rutiere soldate cu avarii uşoare de-

vine operaţională de la 1 iulie 2009.

Ordinul CSA nr. 21/2008

prevede că, în cazul în care două

vehicule au fost implicate într-un

accident în urma căruia au rezultat

numai prejudicii materiale, avizarea

societăţilor din domeniul asigu-

rărilor să fie posibilă în baza For-

mularului de Constatare amiabilă

de accident, fără a mai fi necesară

întocmirea de documente de consta-

tare de către poliţie.

Cu toate acestea, utilizarea

Formularului de Constatare amia-

bilă de accident nu este o obligaţie

pentru cei doi conducători auto im-

plicaţi în accident, ci este doar o

alternativă la procedura actuală de

constatare de către poliţie.

Conform Ordinului CSA,

condiţiile de utilizare a Formularu-

lui de Constatare amiabilă de acci-

dent sunt reglementate de Legea nr.

136/1995 privind asigurările şi

reasigurările, cu modificările şi

completările ulterioare, şi de nor-

mele CSA. De asemenea, actul nor-

mativ prevede că acest formular

poate fi utilizat indifferent de locul

producerii accidentului: -pe dru-

muri publice; drumuri care nu sunt

deschise circulaţiei publice; -în in-

cinte şi în orice alte locuri. Această

schimbare va scurta semnificativ

durata soluţionării daunelor auto,

având în vedere că va fi evitată ag-

lomeraţia de la secţiile de poliţie.

După primirea Formularului

de Constatare, asiguratorii sunt ob-

ligaţi să elibereze documentele ne-

cesare pentru introducerea în repa-

raţie a autovehiculelor.

Formularul de Constatare

amiabilă se eliberează de către

asigurator odată cu poliţa Casco sau

RCA. Şoferii trebuie să completeze

formularul cu informaţii precum

detalii despre documentele vehicu-

lului, societatea de la care au poliţa

de răspundere civilă auto obligato-

rie, date despre martorii oculari,

împrejurările în care a avut loc acci-

dentul, pagubele vizibile la fiecare

vehicul în urma accidentului si să

facă o schemă a accidentului.

semneze formularul.

Fiecare şofer trebuie să aibă

o copie a acestui act sau formularul

în original. Formularul conţine mai

multe sfaturi de completare, cele

mai vizibile fiind ―nu fiţi nervos‖,

―fiţi politicos‖ şi ―păstraţi- vă cal-

mul!‖.

Formularul poate fi utilizat

şi în cazul în care în accident a fost

implicat un singur vehicul sau pen-

tru daune ca furt sau incendiu, iar

asiguratul cere despăgubiri în baza

poliţei Casco.

Completarea şi semnarea

documentului nu reprezintă o re-

cunoaştere a răspunderii conducăto-

rilor auto, ci un cumul de elemente

şi fapte care vor contribui la solu-

ţionarea dosarelor de daună, so-

cietăţile de asigurare urmând a sta-

bili dreptul la despăgubiri, în baza

unui protocol încheiat de toate so-

cietăţile autorizate să practice

asigurări de vehicule, cu respectarea

prevederilor

Normelor privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă

pentru prejudicii produse prin acci-

dente de vehicule. Ordinul CSA

precizează ca documentul să fie

completat şi semnat de către ambii

conducători de vehicule implicaţi în

accident sau, în situaţia în care unul

dintre vehicule este staţionat/parcat,

doar de către proprietarul/

utilizatorul acestuia.

Constatarea amiabilă de accident a devenit operaţională

ASOCIAŢIA PENTRU DEZVOLTARE COMUNITARĂ NEHOIU - A.D.C.N. -

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, Nehoiu, cod 125100, judeţul Buzău Telefon: 0238/555.067; Fax: 0238/555.067; E – mail: [email protected]