diana ciubotaru

Gandurile si trairile noastrediana ciubotaru

Centrul de Sanatate HolistSan

Terapie holista Cursuri de formare Emisiuni Servicii Despre Holistsan ContactUn corp sanatos se mentine cu o minte deschisa si un spirit liber..

Gandurile si trairile noastre transforma mediul si influenteazamateria

Glen Rein, dr. in biologie celulara, a conceput o serie de experimente pentru a evalua abilitatea vindecatorilor de a modifica sistemele biologice. De vreme ce ADN-ul este mai stabil decat alte substante precum celulele sau culturile bacteriene, a decis sa dea vindecatorilor sa tina in maini tuburi de testare ce contineau ADN (Mc Craty, Rollin, Mike Atkinson, D. Tomasino, 2003).

Acest studiu a avut loc la Centrul de Cercetare Heart Math in California. Cei de acolo au coordonat cercetari extraordinare in fiziologia emotiilor, interactiunile creier-inima si multe altele. In esenta, impreuna cu alti cercetatori, s-au interesat asupra legaturii specifice dintre starile noastre emotionale si ritmul nostru cardiac. Cand avem emotii negative ( de exemplu furie sau frica), ritmul cardiac devine dezorganizat. Dimpotriva, emotiile pozitive ( de exemplu iubire sau bucurie) produc patternuri foarte coerente de inalta frecventa, patternuri numite de Heart Math coerenta inimii.

In experimentul dr. Rein, acesta a studiat initial un grup de 10 indivizi, care aveau o buna experienta practica in utilizarea tehnicii folosite si predate de Heart Math pentru a construi coerenta inimii. Ei au aplicat tehnica pentru a produce sentimente puternice , elevate ca iubire, apreciere, iar ulterior pentru 2 minute, au tinut vase continand mostre de ADN aflate in suspensie de apa deionizata. La analizarea mostrelor, nu a reiesit nici o schimbare semnificativa statistic.

Un al doilea grup de participanti antrenati special, au facut acelasi lucru , dar in loc doar sa creeze emotii pozitive ( un sentiment de iubire si apreciere) ei au creat si au trimis si o intentie (un gand) catre mostra ADN. Acest grup a produs schimbari semnificative statistic in conformatia (forma) mostrei ADN. In unele cazuri ADN-ul a fost rasucit sau desfacut mai mult de 25%.

Al treilea grup de subiecti antrenati a sustinut mental o intentie clara de a schimba ADN-ul, dar au fost instruiti sa nu intre intr-o stare emotionala pozitiva. Cu alte cuvinte, au folosit doar intentia gandul pentru a transforma materia. Rezultatul? Nici o schimbare in mostra de ADN.

Starea emotionala pozitiva a primului grup nu a facut nimic prin ea insasi mostrei de ADN. Intentia clara a celuilalt grup neacompaniata de emotie, deasemenea, nu a avut impact.

Doar cand subiectii au avut atat emotia pozitiva cat si un obiectiv clar aliniat, ei au putut fi capabili sa produca un efect constient.

Un gand constient are nevoie de un energizant, un catalizator si acea energie este o emotie elevata. Iubirea si mintea lucreaza impreuna. Gandurile si sentimentele se unifica intr-o stare de a fi. Daca o stare de a fi rasuceste sau desface catenele de ADN in 2 minute, ce spune acest lucru despre capacitatea noastra de a crea realitate?

Ceea ce demonstreaza acest experiment este urmatoarea idee: campul cuantic nu doar raspunde pur si simplu dorintelor noastre (cerintelor emotionale). Nu doar raspunde gandurilor noastre. Raspunde, in schimb, doar atunci cand gandul si emotia sunt aliniate sau coerente adica atunci cand au acelasi semnal. Cand combinam o emotie inalta cu o inima deschisa si o intentie constienta, cu un gand clar, noi semnalizam campului sa ne raspunda in moduri uimitore.

Campul cuantic nu raspunde la ceea ce vrem ci la ceea ce suntem.

Joe Dispenza Breaking the Habbit of Being Yourself

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

De la decizie laactiune

Orice lucru nou am invata si l-am duce pe o treapta de maiestrie si arta, urmam patru pasi de baza:

1. La inceput, suntem inconstient de nepriceputi, nu stim nici macar ca nu stim.

2. Pe masura ce inaintam cu invatatul si constientizam ce dorim, devenim constient nepriceputi.3. In timp ce ne pregatim sa incepem procesul de demonstrare (punerea in practica, actiunea), si daca insistam sa aplicam cele invatate, ajungem in cele din urma constient priceputi, adica putem efectua o actiune cu un anumit grad de efort constient.

4. Daca mergem mai departe, aplicandu-ne constientul asupra propriei demonstratii si reusim sa realizam actiunea in mod repetat, devenim inconstient de priceputi. La inceputul procesului de schimbare, aici vrem sa ajungem.

Acum cativa ani, m-am hotarat sa invat sa folosesc snowboardul. Eram inconstient de nepriceput. In momentul in care am decis ca vreau sa invat acest lucru nou, am patruns pe teritoriul constientizarii nepriceperii stiam ca nu stiu s-o fac. Prin procesul de instruire, prin care am capatat cunostinte despre cum se face si in cadrul caruia mi-am pus cunostintele respective in practica, am facut trecerea la constientizarea priceperii, adica trebuia sa ma gandesc la ce aveam de facut aproape in fiecare clipa ca sa stau drept, sa raman la poalele dealului si sa nu pierd controlul. Trebuia sa fiu constient clipa de clipa, sa nu pierd din minte hotararea si, cand mi-am pierdut concentrarea, rezultatul a fost destul de dureros. Formula aceasta se aplica indiferent ce invatam un sport, o atitudine, o virtute sau o trasatuta supranaturala. A stapani ceva inseamna a-l transforma intr-o amintire implicita si a-l face sa para usor de facut.

In timp si cu mai mult exercitiu si cu mai putine cazaturi, am reusit sa ajung pana jos fara sa fiu nevoit sa-mi reamintesc tot ce fusesem invatat despre snowboard. Pe urma, corpul a trebuit sa se relaxeze suficient ca sa-l transforme intr-o a doua natura, care sa nu mai solicite atata efort. Am inceput sa ma gandesc mai putin si sa-mi las corpul sa-si aminteasca ce sa faca. Cand am ajuns in punctul in care nu mai eram nevoit sa ma gandesc la ce faceam si am reusit pur si simplu s-o fac, ma aflam in etapa in care eram inconstient de priceput.Joe Dispenza Antreneaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

De ce repetam aceleasi greseli? Cum iesim din buclelevicioase?

In termenii Sinelui nu exista greseli. Exista doar dorinta de a experimenta o situatie si de a invata din ea. De a o arhiva in minte sub forma intelepciunii, dupa ce ai gustat emotia adiacenta ei.

Daca e sa repetam fraza in termenii Sinelui: De ce repetam in viata aceleasi experiente? atunci raspundem:Deoarece nu ne-am desprins de emotia care o genereaza si nu am arhivat experienta ca fiind inteleasa.

Mecanismul este acesta: Cand treci printr-o experienta intensa (indiferent de valenta ei: pozitiva sau negativa) primul lucru cu care iei contact este chiar acest ocean de emotii, trairi, senzatii. Mintea este inundata de acest ocean si nu prea poti reflecta imediat asupra experientei traite, doar esti in ea (de exemplu te-ai certat cu partenerul, va aruncati vorbe grele, unul dintre voi pleaca din casa, lipseste toata noaptea. Dimineata va priviti obositi si nu mai continuati nimic. Mintea e plina de durerea noptii. Nici nu stiti cum sa va impacati.) Dupa cateva zile, mintea se deconecteaza de emotii si incepi sa te intrebi: Oare ce am vrut, de fapt, cand am inceput discutia? Acest De fapt te mentine in pozitia observatorului, un loc neutru emotional, care te ajuta sa intelegi dansul celor doi in conflict, sau jocul tip ping-pong al replicilor. Intelegi ca te-ai certat si pe marginea tuturor conflictelor de luna trecuta pe care nu le-ati incheiat cu o concluzie concreta, si mai intelegi ca ai fi putut sa te opresti oricand daca nu te-ai fi gandit ca celalalt trebuie sa faca primul asta. Nu ai vrut sa fii tu primul care se opreste si, ca atare, ai participat la dans pana la final. Acum, din afara, pare vizibila responsabilitatea ta si INTELEGI ca nu puteai avea o alta experienta cata vreme ai decis sa actionezi in felul in care ai facut-o atunci. Ei bine, acest moment de INTELEG este primul pas in Resetare.

Daca nu ajungem la aceasta intelegere, ne vom angaja mereu in aceste comportamente care nu ne servesc, nici nu ne ajuta sa evoluam, si vom experimenta in mod repetat, aceeasi dezamagire, durere, suferinta. In plus, mintea noastra consolideaza un shortcut, sau o scurtatura pentru acea topica si, in timp, va fi nevoie doar de o mica scanteie pentru a face sa escaladeze intreg conflictul, inclusiv cel din trecut.

La o scara mai larga deja nu mai vorbim de clasicul conflict mental si putem vorbi de marele esec in viata. Acest mare esec este, de fapt, esecul mintii de a accepta ca este posibil succesul pentru tine. Oamenii nu au numai frica de esec ci si frica de succes. Frica de a reusi asta ar insemna sa renunte la obiceiul lor de a-si plange de mila, de a se considera in secret nedreptatiti, sau sa renunte la obiceiul de a se lasa compatimiti de ceilalti si salvati de eroul lor preferat. Unii oameni nu ies din bucle, pentru ca, pur si simplu, au gasit cateva persoane cu care construiesc zilnic bucla, prefacandu-se ca nu pot sa se opreasca.

Ca o scurta sinteza blocajul constant in situatii neplacute de viata se datoreaza in primul rand mintii care se autosaboteaza prin programul fricii de esec (de ce ti-e frica nu scapi) sau de succes (daca am succes va trebui sa ma schimb).

In al doilea rand, datorita sistemului in care traiesti, care mentine nonschimbarea ta prin mai multi actori care participa la jocul tau: mereu va fi cineva care se va bucura de esecul tau, sau te va salva de la el, cineva care ofera solutii si altii care sa se planga de tinesi lista continua.

Si in al treilea rand, datorita faptului ca nu esti obisnuit sa te pui in pozitia de Observator sau martor al vietii tale, si atunci nu poti incheia bucla spunand: Da, acum inteleg, chiar cred ca tot raul a fost spre binele meu. Si ceea ce am judecat atunci intr-un fel, acum imi apare intr-o noua perspectiva. Acum inteleg de ce am ales in acel fel atunci, si acum fac alte alegeri in viata mea. ACUM, prin ce am invatat, stiu ca pot face alte alegeri.

Cum te ajuta Sinele in aceasta ecuatie? Prin faptul ca faci o pauza din tot caruselul vietii, te asezi alaturi observind cu atentie si fara sa judeci, intreaga scena, dintr-o perspectiva mai larga, ca si cum ti-ai vedea orasul in harta intregii tari. Prin faptul ca, observand suficient de mult timp, castigi o stare de claritate mentala prin care intelegi si perspectiva celuilalt fara sa te mai simti amenintat de ea. Si, nu in ultimul rand, prin pacea cu care accepti solutiile care iti vin dintr-o data in minte, de parca au fost dintotdeauna acolo. Aceasta este experimentarea alinierii Sine-Minte.

Autor, Diana Ciubotaru, Psihologul din Iasi

Poveste

Am sa-ti spun povestea maimutei inchise intr-o camaruta din turnul unui castel. Nimic nu se intampla in camera aceea, iar maimuta era nelinistita. Ea se putea distra doar mergand la fereastra si privind lumea de afara. Aceasta activitate i-a captat atentia pentru o vreme, dar apoi a inceput sa se gandeasca la situatia sa. Cum de ajunsese in acest turn? De ce fusese prinsa si inchisa aici? Dispozitia ei a inceput sa se schimbe. Nu avea ce sa faca si nici cu cine sa vorbeasca. Gandurile acestea o deprimara tot mai mult. Camera parea sa se micsoreze in jurul sau. Maimuta a inceput sa naduseasca, agitata.Nu, isi dadu ea seama brusc, nu sunt intr-o camera, sunt in Iad. Rapid, depresia s-a transformat in angoasa, iar angoasa in chin. Maimuta a inceput sa vada peste tot in jur demoni care-i starneau toate durerile inimaginabile.Asta este, s-a gandit ea.Sunt in Iadul etern. Astfel continua chinul, inrautatindu-se tot mai mult. Maimuta nu vedea nicio cale de scapare. Dar, incet-incet, s-a obisnuit cu durerea. Cat timp trecuse? Nu-si amintea. A hotarat sa accepte locul in care se afla. La urma urmelor, nu era o camera chiar atat de ingrozitoare. De fapt, era chiar placut sa fie singura si sa priveasca pe fereastra, toate lucrurile fascinante care se petreceau afara. Incet incet, demonii au incetat sa o mai tortureze si s-au retras. Ea a inceput sa se simta mai bine si, curand, a venit si ziua in care se simtea optimista. A devenit tot mai vesela, iar apoi

Ramana s-a intrerupt.

Sunt sigur ca iti dai seama incotro se indreapta aceasta poveste. Savitri a incuviiintat.

Maimuta a mers in Rai.

Exact. A inceput sa se simte tot mai bine, pana cand s-a imaginat in Paradis si, in loc sa fie pedepsita de demoni, a fost alintata de ingeri.Ah, a gandit ea, sunt in beatitudine eterna.

Pana cand s-a plictisit. Ramana a incuviintat.

Maimuta este mintea, care sta singura in turnul mintii. Pe masura ce mintea se extinde datorita placerii si se contracta din pricina durerii, creeaza toate lumile posibile, crezand mereu in propriile-i creatii. Ea va crede in Rai pentru o vreme, dar apoi se va instala plictiseala care, fiind samanta nemultumirii, o va atrage inapoi in Iad.

Savitri se simtea descurajata.

Asadar suntem prinsi in cursa.

Doar daca accepti sa fii prinsa in cursa. N-am spus ca turnul e incuiat, a zis Ramana.

Exista un spatiu infinit dincolo de zidurile castelului. Iti poti duce mintea dincolo de ziduri. Afara exista libertatea si, atunci cand o obtii, nu mai trebuie sa mergi in Rai sau in Iad.

Deepak Chopra Viata dupa moarte. Puterea dovezilor.

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Roluri,masti.

Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca tot ce intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijoc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corrupt si deformat de micul eufabricat de minte si se intampla sa-l joace. Majoritatea oamenilor care se afla in poyitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Pot fi considerate VIP-uri, dar nu sunt de fapt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instant, este lipsit de un scop real. Este, dupa cum spune Shakespeare, un basm de furii si de nerozie/ baznit de-un prost si farde nicio noima. In mod uimitor, Shakespeare a ajuns la aceasta concluzie fara ajutorul televizorului. Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Intr-o lume de personalitati ce interpreteaza roluri, acei cativa oameni care nu proiecteaza o imagine fabricata de minte si exista cativa chiar si la televizor, in mass-media si in lumea afacerilor ci functioneaza din nucleul mai adanc al Fiintei lor, aceia care nu incearca sa para mai mult decat sunt, ci pur si simplu ei insisi, se disting ca oameni remarcabili si sunt singurii care aduc intr-adevar o schimbare in lumea aceasta. Ei sunt cei care aduc noua constiinta. Orice fac ei primeste forta, deoarece actiune lor este conforma cu scopul intregului. Influenta lor trece mult dincolo de ceea ce fac, de functia lor. Simpla lor prezenta curata, naturala, fara pretentii are un efect transformator asupra oricui vine in contact cu ei.

Cand nu mai jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mai multa putere. Atentia voastra este total indreptata asupra situatiei. Deveniti una cu ea. Nu incercati sa fiti cineva anume. Beneficiati de cea mai mare putere, de cea mai mare eficienta atunci cand sunteti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste: eu cel natural, spontan. De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau intr-altul, interpretati un rol. Fii tu insuti si atat este un sfat bun desi ar putea induce si in eroare. Mintea va interveni spunand: Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi? Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: Cum sa fiu eu insumi. Un alt rol. Cum pot fi eu insumi? este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar cum nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce insemna sa fiu eu insumi. Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti fata de voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de felul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau ca un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. La nivel de forma, sunteti si veti fi totdeauna inferiori unora, superiori altora. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Din perspective egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Eckhart Tolle Un pamant nou

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Cineesti?

Sunteti fiinte umane. Ce inseamna aceasta? Arta de a trai nu este o chestiune de control, ci de gasire a unui echilibru intre uman si fiinta. Mama, tata, fiica, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le jucati , functiile pe care le indepliniti, orice faceti toate acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in sine suficienta pentru o relatie sau o viata cu adevarat implinite si semnificative. Componenta umana singura nu este niciodata suficienta, indiferent cat de mult va straduiti sau ce realizati. Apoi mai este Fiintarea. Ea se afla in prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi, a Constiintei care este totuna cu voi. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Umanul si Fiinta nu sunt separate, ci se intrepatrund.

In dimensiunea umana sunteti, fara discutie, superiori copilului vostru. Sunteti mai mari, mai puternici, stiti mai multe, puteti face mai multe. Daca dimensiunea aceasta reprezinta tot ceea ce cunoasteti, va veti simti superiori copilului vostru, poate in mod inconstient. Si va veti face copilul sa se simta inferior, poate in mod inconstient. Nu exista egalitate intre voi si copilul vostru deoarece in aceasta relatie exista doar forma, iar in forma nu sunteti, desigur, egali. Poate ca va iubiti copilul, dar iubirea va fi doar omeneasca, cu alte cuvinte conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si doar cand ajungeti la dimensiunea lipsita de forma din voi poate exista iubire adevarata in relatia respectiva. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.

A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. Alteritatea celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramul formei. Nevoia de iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare. Daca parintii pretuiesc doar dimensiunea umana a copilului si neglijeaza Fiintarea, copilul va simti ca relatia este neimplinita, ca lipseste ceva absolut vital, motiv pentru care in el se va acumula durerea si va da nastere uneori unei ostilitati inconstiente fata de parinti. De ce nu ma recunosti?, pare sa spuna durerea sau ostilitatea.

Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Am vorbit despre ea cu referire la relatia cu copiii vostri, dar ea se aplica, desigur, in egala masura tuturor relatiilor.

S-a spus ca Dumnezeu este iubire, dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina, fata de lumina constiintei insasi.

Eckhart Tolle Un Pamant Nou

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:Exercitiul Zilnic de conectare la SineSpatiullauntric

Atunci cand priviti noaptea cerul senin, ati putea foarte usor realiza un adevar totodata extrem de simplu si extraordinar de profund. Ce vedeti? Luna, planetele, stelele, fasia luminoasa reprezentata de Calea Lactee, eventual o cometa sau chiar galaxia vecina Andromeda, situata la o distanta de doua milioane de ani-lumina. Asa este, dar daca simplificati si mai mult, ce vedeti? Obiectele care plutesc in spatiu. Asadar din ce este constituit universul? Din obiecte si spatiu.

Daca nu ramaneti fara cuvinte atunci cand priviti spatiul intr-o noapte senina inseamna ca nu va uitati cu adevarat, nu sunteti total constienti de vastitatea a ceea ce este acolo. Probabil ca va uitati doar la obiecte si, eventual, cautati sa le numiti. Daca v-ati simtit vreodata coplesiti in timp ce priveati spatiul, daca ati simtit chiar un respect profund in fata acestui mister de neinteles, inseamna ca pentru o clipa ati anulat dorinta de a explica, de a eticheta si ati devenit constienti nu doar de obiectele din spatiu, ci si de profunzimea infinita a spatiului insusi. Si mai inseamna ca ati devenit suficient de linistiti in interior pentru a observa vastitatea in care exista aceste nenumarate lumi. Sentimentul coplesitor nu este dat de faptul ca exista miliarde de lumi acolo, afara, ci de adancimea care le contine pe toate.

Desigur, nu puteti vedea spatiul, nici nu-l puteti auzi, atinge sau mirosi, atunci cum de puteti sti ca exista? Aceasta intrebare ce pare logica contine deja in ea o eroare fundamentala. Esenta spatiului este neantul, asadar el nu exista in sensul normal al cuvantului. Doar lucrurile formele exista. Chiar si faptul de a-l numi spatiu induce in eroare: numindu-l, il transformati intr-un obiect.

Sa formulam ideea astfel: in voi exista ceva care are afinitate cu spatiul, de aceea puteti fi constienti de el. Constienti de el? Nici exprimarea aceasta nu este in totalitate adevarata, caci cum puteti fi constienti de spatiu, daca nu exista nimic de care sa fiti constienti?

Raspunsul este simplu si in acelasi timp profund. Atunci cand sunteti constienti de spatiu, nu sunteti in realitate constienti de nimic, in afara de constiinta insasi spatiul interior al constiintei. Prin voi, universul devine constient de el insusi!

Cand ochii nu gasesc nimic de vazut, acel nimic este perceput ca spatiu. Cand urechile nu gasesc nimic de auzit, acel nimic este perceput ca liniste. Cand simturile, menite sa perceapa forma, intalnesc absenta formei, constiinta fara de forma care se afla in spatele perceptiei si face posibila orice perceptie si orice experienta nu mai este eclipsata de forma. Atunci cand contemplati profunzimea nepatrunsa a spatiului sau ascultati linistea din primele ore ale diminetii, chiar inainte de rasarit, ceva din voi rezoneaza cu ele ca si cum le-ar recunoaste. atunci simtiti profunzimea vasta a spatiului ca pe propria voastra profunzime si stiti ca linistea nepretuita lipsita de forma reprezinta ceea ce sunteti voi, dar la un nivel mai profund decat oricare dintre lucrurile care formeaza continutul vietii voastre.

Eckhart Tolle Un Pamant nou

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:Exercitiul Zilnic de conectare la SineProfunzimilesufletului

Este absolut clar ca sufletul are mai multe niveluri, unul de suprafata si unul mult mai profund. La acest nivel profund, tot ce experimentam ca fiind contradictoriu, bine si rau, de exemplu, este unul. Viata si moartea si boala si sanatatea sunt de asemenea parte din ceva mult mai mare. Este imposibil sa prevezi profunzimile catre care ne va conduce o constelatie. Eu o experimentez seminar dupa seminar, cum se adanceste, dar nu pot s-o redirectionez sau s-o prevad.

Cand vorbesc aici despre suflet, ma refer la altceva decat la ceea ce este inteles in mod normal cand este utilizat acest termen. Nu ma refer la ceva pe care-l putem avea sau stapani; ci mai degraba este ceva care ne conecteaza la o comunitate a celorlalti, la cercuri mult mai inalte: partile corpului fizic, familia noastra, grupul nostru de rude, rasa si natiunea noastra si mult mai departe, diferite cercuri in care se dezvaluie ceva comun. Cu cat ne lasam mai mult purtati de acesta miscare de dezvaluire, cu atat mai mult reusim sa daramam diviziunile in asa fel incat granitele dintre mine si ceilalti dispar. Ceva ne leaga cu o intelepciune impartasita si, imi pare de asemenea, ca si cu un scop comun. Eu numesc acest nivel profund marele suflet.

Totusi trebuie sa fim atenti atunci cand folosim acest cuvant suflet ca ceva in legatura cu care ne-am clarificat. Semnificatia lui ramane evaziva. Il numesc marele suflet doar pentru ca nu pot gasi cuvinte mai potrivite cu care sa-l denumesc. Dar, ca o consecinta, il tratez cu cea mai mare reverenta si respect. Cand lucrez cu cineva, incerc sa rezonez cu orice ne uneste in profunzimile sufletului. Am nevoie sa simt daca sufletul lui rezoneaza cu mine si viceversa. Nu pot lucra cu cineva cu care nu simt aceasta rezonanta. Nu pot si nu trebuie sa intervin dinafara, daca asta nu este in acord cu miscarile sufletului, si ma refer la sufletul lui, sufletul meu si marele suflet. Cand voi toti va implicati in acest mod de a lucra si cu ajutorul acestei rezonante, atunci ne vom intelege mai bine unii pe altii.

As vrea sa va mai supun atentiei ceva ce consider a fi important. Unii oameni sunt atat de oprimati de familia lor, incat nu li se permite sa stie ceea ce s-a intamplat in trecut si nici ce se intampla acum in prezent. Lor nu li se permite sa cunoasca anumiti membri ai familiei si nu li se permite sa cunoasca anumite evenimente care au avut loc in familie. Si, in consecinta, nu doar ca ei sunt conectati numai la un nivel superficial cu sufletul familiei, dar sunt si deconectati de marele suflet.

Daca unei persoane ii este teama sa exprime ceea ce este si ii este teama sa exprime adevarul despre familia sa, atunci acea persoana ramane prizoniera unui nivel superficial si in consecinta, solutia este blocata nu numai pentru ea, ci si pentru intreaga familie. Dar, daca acesta persoana simte aceasta situatie, atunci ea se poate lasa pe mana marelui suflet. Si ea se poate incredinta nu numai pe sine marelui suflet, ci si pe intreaga familie cu tot ceea ce apartine de ea. Cand atinge acest nivel, ea este capabila, cu respect pentru intregul sistem, sa faca ceea ce este just, sa vindece si sa elibereze.

Un val, un ocean Bert Hellinger

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Categoria:Exercitiul Zilnic de conectare la SineArtameditatiei

Pe masura ce arhitectura noastra cerebrala se transforma in circuite nervoase mai perfectionate si mai evoluate, iar vechile tipare sunt inlaturate, transmitem un nou semnal catre celulele din organism. Pentru ca toate celulele noastre sunt in contact direct cu tesutul nervos, pe masura ce dezvoltam noi circuite si destramam vechile conexiuni sinaptice legate de sinele interior, organismul se modifica si devine altul la nivel celular. De aceea, daca celulele ne spioneaza gandurile, atunci cand materia cenusie a cortexului nostru se modifica fie si numai cu cateva circuite fata de reteaua nervoasa emotionala care nu mai e dorita, celulele vor primi alt semnal neurologic si vor incepe ele insele sa se schimbe.

De exemplu daca reteaua nervoasa specifica vinovatiei incepe sa fie curatita prin actiunea noastra de inlocuire a unui ideal vechi de sine cu unul nou, vom modifica semnalul neurologic transmis spre celulele corpului referitor la sentimentul de vinovatie. Pe masura ce ne slabeste configurarea pentru vinovatie, este din ce in ce mai putin probabil ca vom transmite semnalul specific catre corp. Destramarea circuitelor cerebrale respective va determina apoi celulele sa inceapa sa-si modifice zonele receptoare specializate pe sentimentul de vinovatie. Cu alte cuvinte, daca dispare reteaua nervoasa specifica, celulele nu vor mai avea nevoie de zonele acelea receptoare si se vor adapta la alti receptori, mai profitabili. Tot asa, nemaiactivand vinovatia, pentru ca structura retelei nervoase se destrama, nu vom mai produce aceleasi peptide care declanseaza fluxul chimic la nivel celular. Iata cum organismul ni se vindeca singur de boala, cand ne debarasam in sfarsit de dependentele emotionale. Renuntam la emotiile nedorite, creand noi amintiri si mergand dincolo de teritoriul familiar al mintii.

Pe masura ce ne construim noile retele nervoase (rabdarea) si le eliminam pe cele vechi (lipsa de rabdare), teoretic, transmitem noi informatii de natura chimica si neurologica spre celulele organismului, care-si schimba apoi zonele receptoare.

Sa aruncam o privire asupra modului in care ne putem combina capacitatile de concentrare cu atractia pe care o simte lobul frontal pentru provocarile mentale, ca sa obtinem o forta remarcabila de schimbare.

S-ar putea sa va intrebati cine mai are timp de exercitiu mental. Chiar dispunem de o ora pe zi pe care s-o dedicam pentru nimic altceva decat sa ne gandim cum sa fim altcineva? Se poate cineva astepta de la mine sa stau pe loc atata timp?

Lucrul de care s-ar putea sa nu ne dam seama este ca, daca exersam asa cum trebuie, nu vom avea nici o amintire referitoare la spatiu sau timp, iar ora despre care vorbeam ni se va parea cinci minute. Toata activitatea lobului frontal nu inseamna altceva decat luarea de decizii si folosirea vointei ca sa faci alegeri, sa-ti planifici actiunile si sa-ti dezvolti un simt al viitorului.

Ne impunem sa ignoram anumite lucruri pe care le simte organismul si sa contracaram acei stimuli si emotii pe care le produc. Aceste circuite si stari de spirit vechi si rigidizate vor incerca intotdeauna sa ne convinga sa nu ne schimbam de la nivelul cel mai de jos (Hai, mananca punga aia de chipsuri, incepem regimul de maine) pana la cele mai inalte (Sigur, vorbeste ca un ignorant si un rasist, dar cine-s eu sa comentez!?). Ambele exemple ne cer sa dam dovada de un pic mai mult curaj si sa ne departam mai mult de zona de confort decat am fi fost pregatiti s-o facem. Daca ne place confortul, ne place familiarul. Succesul s-ar putea sa ne sperie.

Oricat de coplesit te-ai simti sa stai in liniste cu tine insuti, este totusi necesar. Ma minunez cati oameni imi spun ca sunt suprasolicitati si suprastimulati si ca tanjesc dupa cateva clipe de pace si liniste. Pacea si linistea pe care ne-o dorim insa se dovedeste de multe ori un fel de diversiune inconstienta, prin aceasta vrand sa sugerez ca lucrul de care avem nevoie e mai mult un fel de transformare constienta iar exersarea mentala tocmai asta este.

Cred ca majoritatea oamenilor au in trusa lor cu unelte ceva care se numeste contemplator. Nu-l putem scoate la lumina si folosi prea des, asa ca s-ar putea sa se fi prafuit putin de atata nefolosire. Dar poate fi curatat; din multe puncte de vedere, reflexivul seamana cu o lupa. Tineti minte cand eram copii si voiam o lupa, un microscop sau un telescop? Ne trebuie neaparat un astfel de instrument stiintific care sa ne ajute sa patrundem misterele universului sau macar sa dam foc unei bucatele de hartie. Copiii sunt curiosi de la natura, iar curiozitatea si meditatia merg mana in mana.

Daca vrem neaparat sa cunoastem un lucru, ne gandim la el foarte mult. Nu vreau sa insist foarte mult asupra acestui punct, dar sistemul actual de educatie are ceva care in final inabusa curiozitatea copiilor. Intr-o oarecare masura, am vazut acest fenomen petrecandu-se la propriii mei copii. Ca parinte, cateodata ma simteam tracasat ca trebuia sa ma lupt cu toate de ce?-urile si cum se face?, si ce-ar fi daca?, si ma intreb cu care te surprind in mod natural tinerii. Dar daca intrebarile acestea sunt esentiale pentru desfasurarea procesului. Ca adulti, poate ca ne grabim prea tare sa raspundem la astfel de intrebari. Fie ca inventam un rapuns sau le spunem adevarul adevarat, incurajam o mentalitate de genul hai s-o facem si pe asta si sa ne vedem de treaba. Sunt sigur ca invatatorii si profesorii se confrunta chiar cu si mai multe intrebari de acest tip si sunt si mai presati decat noi sa-si vada de treaba la urma urmei, mai exista si o programa, si o planificare de respectat. Destul de ciudat e insa faptul ca lucrurile pe care mi le amintesc cel mai bine din orele de la gimnaziu, liceu si apoi de la facultate sunt asa-numitele digresiuni de la subiect. Imi placea teribil cand un profesor o lua pe tangenta si, in loc sa memorez fiecare amendament din Cartea Drepturilor, ascultam o istorisire din viata lui Thomas Jefferson sau ceva care nu era strict legat de tema in cauza.

Tot asa, in mintea mea, meditatia este mai discursiva se avanta dincolo de ceea consideram noi in general a fi o stare de concentrare intensa asupra unui anumit gand, idee sau concept. Cand ne angajam in procesul de exersare mentala, putem avea o idee precisa in minte, dar, atunci cand meditam asupra ei, incepem sa ne punem si acele intrebari de tipul ce-ar fi daca si cum ar fi daca. Si daca m-as hotari sa fiu o persoana superioara de acum incolo?, Cum mi-ar fi viata, daca as fi un pic mai entuziast?, Ce stiu deja sau de-abia am aflat si pot aplica imediat, ca sa pot actiona mai bine data viitoare?. Cand meditam la aceste intrebari, incepem sa facem presupuneri si asta e bine, pentru ca declanseaza procesul.

Joe Dispenza Activeaza-ti creierul

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi

Esti ceea cegandesti

Modul in care gandim ne influenteaza in mod direct atat corpul, cat si viata. Poate ati mai auzit conceptul acesta, exprimat in diferite feluri de exemplu, in expresia suprematia mintii asupra materiei. Oamenii cu care discutasem nu numai ca impartaseau aceasta convingere, dar o si foloseau ca baza pentru realizarea unor schimbari constiente in propria minte, in corp si in viata lor personala.

Ca sa inteleg cum au reusit acest lucru, am inceput sa studiez volumul din ce in ce mai mare de cunostinte referitoare la relatia dintre gandire si trupul fizic. A aparut un domeniu al stiintei numit psihoneuroimunologie, care a demonstrat legatura dintre minte si trup. Toate cele aflate pana acum pot fi descrise in urmatorii termeni usor accesibili: fiecare gand produce o reactie biochimica la nivelul creierului. Acesta elibereaza la randul sau semnale chimice transmise corpului, in care reactioneaza ca mesageri ai gandului. Gandurile care produc substantele chimice din creier ii permit corpului sa simta exact cum gandeati. Deci fiecare gand produce o substanta careia ii corespunde o senzatie in corp . In mod esential la fiecare gand de fericire, inspiratie, adica pozitiv, creierul produce o substanta care va fac sa va simtiti fericit, inspirat sau inaltat. De exemplu, cand anticipati o experienta placuta, creierul produce imediat un neurotransmitator numit dopamina, care stimuleaza creierul si corpul in asteptarea experientei respective si incepe sa va stimuleze. Gandurile pline de ura, de suparare sau autodepreciative determina creierul sa produca niste substante chimice numite neuropeptide, la care corpul reactioneaza corespunzator. Va simtiti dusmanos, furios sau lipsit de valoare. Iata cum gandurile devin neintarziat materie.

Atunci cand corpul reactioneaza la un gand printr-o traire, acest fapt declanseaza un raspuns in creier, care monitorizeaza si evalueaza constant starea corpului si observa ca trupul se simte intr-un fel anume. Ca raspuns la aceasta traire organica, creierul genereaza ganduri care produc mesageri chimici corespunzatori; incepeti sa ganditi cum simtiti. Gandirea creeaza simtire, iar apoi simtirea creeaza gandire, intr-un ciclu continuu.

Aceasta bucla duce in cele din urma la aparitia in corp a unei anumite stari, care determina natura generala a modului in care ne simtim si ne comportam. Numim acest lucru stare. Sa presupunem, de pilda, ca o persoana isi traieste o mare parte din viata intr-un ciclu repetat de ganduri si stari care au de-a face cu lipsa de securitate. In momentul in care gandeste ca nu e suficient de buna sau de desteapta, ori destul de in tot ceea ce face, creierul elibereaza substante chimice care produc un sentiment de insecuritate. Acum simte intocmai cum gandea. In momentul in care se simte nesigura, incepe sa gandeasca asa cum simte. Cu alte cuvinte, corpul o determina acum sa gandeasca. Acest gand duce la si mai multe sentimente de insecuritate , iar ciclul se autoperpetueaza. daca gandurile si sentimentele persoanei continua sa genereze an de an acelasi feedback biologic intre creier si corp, ea va trai intr-o stare de insecuritate.

Cu cat intretinem mai mult aceleasi ganduri, care produc la randul lor aceleasi substante chimice, care determina aceleasi stari in corp, cu atat gandurile ne schimba fizic mai mult. Astfel, in functie de ce gandim si simtim, ne cream starea. Lucrurile la care ne gandim, energia si intesitatea lor ne influenteaza in mod direct sanatatea, alegerile si deciziile si, in cele din urma, calitatea vietii.

Aplicand acest rationament la propria viata, multi dintre cei cu care am discutat isi dadeau seama ca unele dintre gandurile lor nu numai ca nu serveau sanatatii, dar ar fi putut fi tocmai starea principala a starilor de boala sau de nefericire. Zeci de ani, petrecusera aproape zi de zi complacandu-se in stari de anxietate, ingrijorare, tristete, gelozie, furie sau o alta forma de suferinta emotionala. Interlocutorii mei spuneau ca, gandind si simtindu-se asa timp indelungat, asta le produsese starile respective.

De aici, a aparut rationamentul potrivit caruia, pentru a-si schimba starea de sanatate fizica, era necesar sa-si abordeze propriile atitudini: complexe de ganduri stranse in serii de rutine. Atitudinea creeaza o stare aflata in directa legatura cu corpul. Astfel, cineva care doreste o sanatate mai buna trebuie sa-si modifice tiparele de gandire sau atitudini, cele noi ajungand in cele din urma sa-i schimbe starea. Ca sa reuseasca acest lucru, persoana respectiva ar trebui sa evadeze din ciclurile nocive reluate mereu de gandire simtire, simtire gandire si sa puna in locul lor altele, benefice.

De fapt, majoritatea gandurilor sunt idei create de noi si in care ajungem sa credem. A crede devine pur si simplu o obisnuinta. Sheila, de pilda, care suferea de tulburari digestive a observat cat de des se gandea la sine ca la o victima incapabila sa-si schimbe viata. Vedea cum astfel de ganduri ii declansasera un sentiment de neajutorare. Punerea sub semnul intrebarii a acestei convingeri i-a dat posibilitatea sa accepte ca mama ei nu facuse nimic prin care s-o impiedice sa-si urmeze propriile idealuri sau s-o convinga de contrariu. Unii dintre cei pe care i-am studiat spuneau ca aceste ganduri repetitive seamana cu niste programe de computer care functioneaza tot timpul, in fiecare zi, undeva in fundalul propriei vieti. Ei insisi fiind operatorii acestor programe, le puteau schimba sau chiar sterge.

Intuitia aceasta a fost esentiala. Intr-un anumit moment, toti cei cu care am vorbit au fost obligati sa infrunte ideea preconceputa potrivit careia gandurile nu pot fi controlate, alegand in schimb sa fie liberi si sa-si controleze gandirea. Toti decisesera sa puna capat proceselor negative de gandire care anticipasera si pregatisera producerea reactiilor chimice dureroase din corp si acum erau hotarati sa-si coordoneze gandurile si sa elimine rationamentele care le faceau rau.

Repetate suficient de des, gandurile constiente devin un mod inconstient de gandire. Ca sa dam un exemplu banal, cand invatam sa sofam, trebuie sa constientizam fiecare actiune. Dupa mult exercitiu, putem conduce 150 de kilometri, de la punctul A la punctul B, si fara sa ne amintim vreo portiune a traseului, pentru ca, de obicei, subconstientul se afla la volan. Toti am avut o astfel de senzatie de neconstientizare in timpul unei calatorii de rutina cu masina, simtind cum constientul se redeasteapta doar ca sa reactioneze la un zgomot neobisnuit la motor sau la huruitul unei anvelope sparte. Asa ca, daca persistam in aceleasi ganduri, acestea sunt constiente de la inceput, devenind in cele din urma inconstiente, programe automate de gandire. Neurostiintele au o explicatie foarte solida pentru modul in care se petrece acest lucru. Si, pana la sfarsitul acestei carti, veti intelege cum se realizeaza acest fenomen.

Gandurile inconstiente devin modalitati inconstiente de existenta, care ne afecteaza in mod direct viata, la fel ca si cele constiente. Ca toate gandurile, si acestea declanseaza reactii biochimice care au ca rezultat comportamente, iar gandurile noastre repetitive, inconstiente produc tipare automate de comportament, dobandite, aproape involuntare, niste obisnuinte care se fixeaza si se consolideaza sub forma de conexiuni neurologice.

Pentru a intrerupe ciclul unui proces de gandire devenit inconstient, este nevoie de o actiune constienta si de efort. Mai intai, trebuie sa evadam din propria rutina, ca sa ne putem privi viata din afara. Prin contemplare si autoreflectie, putem deveni constienti de scenariile noastre inconstiente. Dupa aceea astfel de ganduri trebuie observate fara sa reactionam la ele, astfel incat acestea sa nu mai declanseze reactiile chimice automate care duc la aparitia comportamentului habitual. In sinea noastra, posedam cu totii un nivel de constienta de sine care ne poate observa gandurile. Trebuie sa invatam sa ne separam de aceste programe si, atunci cand reusim, le putem domina in mod voit. In sfarsit, putem exercita control asupra propriilor ganduri, prin aceasta distrugand din punct de vedere neurologic ganduri care au fost fixate si consolidate in creier.

Cunoscand de la neurostiinte faptul ca gandurile produc reactii chimice in creier, ar fi logic ca gandurile sa aiba un efect oarecare asupra corpului fizic, modificandu-se starea interioara. Gandurile nu numai ca au o importanta concreta pentru modul in care traim, dar devin concrete in chiar corpul nostru. Gandurile au substanta si devin substanta.

Din convingerea ca gandurile sunt reale si ca modul de gandire al oamenilor le influenteaza direct sanatatea si viata, persoanele respective si-au dat seama ca necazul lor provenea de la insesi procesele lor de gandire. Ele au inceput sa-si analizeze viata. Cand le-a venit inspiratia si au dobandit sarguinta necesara ca sa-si schimbe modul de gandire, si-au putut revitaliza sanatatea. O noua atitudine se poate transforma intr-o noua obisnuinta.

Antreneaza-ti creierul Joe Dispenza

De la Diana Ciubotaru psihologul din Iasi