UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:LECT.UNIV.DR. MARTA ALBU

ABSOLVENTĂ,MILĂ IONELA GABRIELA

CRAIOVAIULIE 2015

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVAFACULTATEA DE LITERE

SPECIALIZAREA PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

BASMELE LUI IOAN SLAVICI – ABORDĂRI ÎN CICLUL PRIMAR

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:LECT.UNIV.DR. MARTA ALBU

ABSOLVENTĂ,MILĂ IONELA GABRIELA

CRAIOVAIULIE 2015

CUPRINS

ARGUMENT.........................................................................................................3

I. UNIVERSUL OPEREI LUI IOAN SLAVICI ...............................................5

I.1 Scurtă prezentare a operei lui Ioan Slavici………………………………5

I.2 Receptare critică a operei lui Ioan Slavici……………………………….8

II.BASMELE LUI IOAN SLAVICI.................................................................12

II.1. Particularitățile basmului……………………………………………..12

II.2. Ioan Slavici- Povestitorul.……………………………………………...15

II.3. Estetica personajelor..…………………………………………………26

II.4. Tipologia personajelor…………………………………………………27

III. BASMELE LUI I. SLAVICI-ABORDĂRI ÎN CICLUL PRIMAR........31

III.1. Valori instructiv-educative ale basmelor.……………………………31

III.2. Valori instuctiv-educative în basmele lui Ioan Slavici ……………..33

III.3. Abordări metodice ale basmelor …………………………………….35

CONCLUZII……………………………………………………………………39

ANEXE ………………………………………………………………………..41

BIBLIOGRAFIE:................................................................................................52

ARGUMENT

„ Întreaga mea copilărie n-a fost decât o poveste lungă și frumoasă …Cât am fost în

casa părinților mei , am ascultat; cât am fost departe de ea, am spus la povești : povestea a

fost fondul plăcerilor mele din copilărie.”1

Cred că afirmația lui Ioan Slavici este valabilă pentru cei mai mulți dintre noi. Ne

amintim cu toții de clipele copilăriei când ascultam cu plăcere, curiozitate și emoție poveștile

bunicilor sau ale părinților. Zâne, Feți-Frumoși, Cenușărese, balauri, zgripturoaice, cai

înaripați, prințese, împărați, furnicuțe personificate- toate aceste personaje ne făceau să

ascultăm fascinați, asteptând să aflăm ce urmează să se mai întâmple.

Copilul nu trebuie să se limiteze însă, la plăcerea pe care i-o furnizează ascultarea

poveștilor relatate de alții. El trebuie să ajungă să simtă satisfacția de a citi.

Consider că formarea gustului pentru lectură în inimile micilor elevi este o

responsabilitate fundamentală a cadrelor didactice din învățământul primar. În contextul

societății actuale, în care mass-media și jocurile pe calculator ocupă o mare parte din timpul

copiilor, sarcina aceasta nu este deloc ușoară. De aceea, este important ca profesorul să

găsească cele mai eficiente metode care să-l atragă pe copil spre lectură. De asemenea,

creațiile prezentate trebuie atent selecționate.

În lucrarea de față voi încerca să prezint valențele instructiv-educative ale uneia din

speciile literare cu un puternic impact asupra psihicului copiilor.

Basmele au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând

din primi ani ai copilăriei şi până aproape de adolescenţă. Mai întâi ascultându-le şi mai

târziu prin lectura lor, copiii îşi însuşesc comoara nesfârşită a înţelepciunii populare.

Înainte de a fi spuse copiilor, basmele constituie de fapt istoria retrăită mitic a tuturor

popoarelor. Ele îşi menţin peste timp valoarea de iniţiere în viaţa colectivităţii.

În basme, deşi caracterul dominant este fantasticul, totuşi motivele de inspiraţie au

fost aspecte ale vieţii. Au un puternic substrat real, deoarece au izvorât din năzuinţa poporului

pentru o viaţă mai bună, din dorinţa de a învinge răul şi greutăţile provocate fie de forţele

naturii, fie de asuprirea stăpânitorilor.

Prin conținutul lor, basmele contribuie la îmbogăţirea tezaurului cunoaşterii umane,

la formarea profilului moral al omului, precum şi la conturarea idealului în viaţă a

numeroaselor generaţii.

1 Ioan Slavici, în „Convorbiri literare”,Iași, nr.3, 1872, p.90

3

Întâlnit atât în literatura populară, cât şi cea cultă, basmul tratează subiecte variate atât

prin diversitatea peripeţiilor înfăţişate, cât şi prin complexitatea aspectelor de viaţă din care se

inspră. Conţinutul basmului, sensurile sale etice demonstrează că, exprimând înţelepciunea şi

experienţa din veac a poporului, el se adresează deopotrivă tuturor vârstelor, îndrumând paşii

omului pe drumul acumulărilor, atât de necesare, în lupta pentru risipirea ignoranţei şi

urcarea treptelor civilizaţiei.

Basmele joacă un rol esențial în instruirea și educarea copiilor. Importanța acestora

este de mult cunoscută. În Antichitate, Aristotel le recomandă ca mijloace însemnate şi

potrivite primei copilării pentru că ele plac şi nu obosesc copiii.

Prin conţinutul lor, basmele şi povestirile furnizează copiilor cunoştinţe privitoare la

cele mai variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu natura

înconjurătoare (lumea animală, lumea vegetală, cea a fenomenelor fizice). Pe de altă parte,

prin exemplul eroilor săi, basmul educă ascultătorii (şi cititorii) săi, cultivând virtuţi morale

fundamentale: dragostea pentru adevăr, bine şi frumos, cinstea, demnitatea, curajul, năzuinţa

de împlinire ş.a.m.d.

Prilejuind copilului puternice emoţii estetice, basmul este un excelent mijloc de

educare a gustului pentru frumos.

Lumea imaginarului din basm facilitează copilului înţelegerea unor legi elementare şi

fundamentale ale lumii prin specificitatea confruntărilor din lumea basmelor, care se

întemeiază întotdeauna pe ciocnirea dintre esenţă şi aparenţă, dintre ascultare şi neascultare,

adică pe ciocnirea dintre virtuţi şi defecte, dintre bine şi rău.

Pentru a evidenția toate aceste caracteristici ale basmelor am ales să analizez scrierile

lui Ioan Slavici. Alături de poveștile lui Ion Creangă și de poeziile lui Mihai Eminescu,

basmele lui Slavici sunt scrierile cu care elevul din ciclul primar face cunoștință cu universul

fascinant al literaturii. Scriitorul ardelean este cunoscut pentru caracterul moralizator al

operei, acest aspect fiind puternic evidențiat și în basmele sale.

Lucrarea are un caracter teoretic, dar şi practic-aplicativ, cu un accent pe proiectarea

obiectivelor instructiv-educative legate de conţinutul basmelor slaviciene prevăzute ca lecturi

suplimentare în ciclul primar şi pe metodologia realizării acestora în raport cu particularităţile

studiului literaturii de către şcolarii mici.

4

CAPITOLUL I

Universul operei lui Ioan Slavici

I.1 Scurtă prezentare a operei lui Ioan SlaviciContribuția lui Slavici la dezvotarea culturii și literaturii noastre izbește, prin

dimensiunile ei: aproximativ o sută de nuvele, schițe și povestiri, șapte romane, cinci piese de

teatru, aproape douzeci de povești, trei volume de memorialistică, zeci de bucăți didactice

pentru copii, numeroase tratate de istorie, sociologie, morală și pedagogie, câteva monografii,

o corespondență dintre cele mai întinse, traduceri, studii și articole de istorie și critică literară.

Scriitorul a debutat în literatură ca dramaturg. El este autorul a cinci piese, dintre care

patru publicate în timpul vieții și una publicată postum: Fata de birău, Toane, sau vorbe de

clacă, Polipul unchiului, Gaspar Gratiani, domnul Moldovei și Bogdan-vodă.

Slavici a scris șapte romane, între 1894-1925: Mara, 1894 ( integral în volum 1906);

Luca, primul volum din Din bătrâni, 1902; Manea, cel de-al doilea volum, în 1905; Corbei,

în 1906-1907 ( neapărut în volum); Din două lumi, în 1908-1909 ( în volum va apărea în

1921); Cel din urmă armaș, în 1923; Din păcat în păcat, în 1924-1925 (neapărut în volum).

A fost colaborator, în cei peste cincizeci de ani de activitate, la aproape toate

publicațiile marcante: Convorbiri literare, Familia, Sămănătorul, Luceafărul, Viața

românească, Gândirea, Adevărul literar și artistic. De asemenea, a fost conducătorul unor

publicații de prestigiu ale presei românești, între care se impun Timpul, Tribuna, Vatra și

Minerva.

Un loc important în activitatea literara a lui Slavici îl ocupă și scrierile

memorialistice: Amintiri, Lumea prin care am trecut, Închisorile mele. Scrisori adresate unui

prieten din alta lume, Fapta omeneasca, Scrisori adresate unui om tânar.

Opera lui Slavici se impune prin unitate și armonie compozițională, prin echilibru

între forțele antrenate și prin promovarea frumosului, care nu poate fi valorizat decât în

funcție de bine și adevăr.

Talentul său nicăieri nu s-a exprimat mai deplin însă, ca în nuvelistică.

Ioan Slavici este „ acel maestru realist” , care desăvârșind nuvela, al cărei drum fusese

deschis de Costache Negruzzi, o impune ca specie literară. Prin proza sa, el dovedește că

nuvela deschide creatorului o largă arie tematică, dându-i posibilitatea de a cuprinde deplin o

acțiune ce se succede în mai multe momente, de a desfășura conflicte complexe, construite la

o înaltă tensiune dramatică, de a crea „caractere”. Slavici se dovedește fidel metodei sale de

5

creație realiste, oglindind viața societății transilvănene pe care o cunoștea îndeaproape,

transmițând nealtereată nota specifică vieții satului de peste munți într-un moment istoric.

De aici izvorăște spiritul popular care pulsează puternic în opera sa, respectând

relitățile și păstrând culoarea locală a mediului social descris. Principala sursă de inspirație a

lui Slavici este societatea transilvăneană, în special satul, pe care îl scrutează cu ochiul

scriitorului dar și al etnografului, consemnând ca într-o monografie locuri și oameni,

obiceiuri, costume.

Așa cum afirma N. Xenopol, Slavici „ a cercat să pătrundă în viața intima a poporului

roman ș-a pătruns astfel precum n-a izbutit să o facă nimeni până astăzi. Cu d. Slavici te simți

într-o lume, pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte,

într-o lume, în sfârșit, despre care poți zice: aceștia sunt țărani români, așa trăiesc, așa

simțesc, așa gândesc ei.” 2

Crezul artistic al lui Slavici se subsumează celui moral. Slavici a înțeles arta ca un

mijloc de moralizare a oamenilor, ca un instrument de educație civică și socială.3

Slavici avea deplina convingere că „ poporul român gândește frumos, și gândirea

frumoasă apare într-o formă frumoasă” și, în cel mai autentic spirit popular românesc, la el,

frumosul din plan estetic, corespunde binelui, din plan moral, iar urâtul corespunde răului.

Abordând, dintr-o perspectivă românească , probleme morale eterne, categorii

esențiale ale conștiinței, Slavici aduce în câmpul artei elemente definitorii ale etnopsihologiei

noastre , grefate pe realități concrete, în contexte etnologice dintre cele mai semnificative,

capabile să ne definească specificul national.

În viziunea prozatorului Binele, Adevărul, și Frumosul sunt valori complementare

care se justifică și se explică reciproc. Aceste valori sunt o expresie a năzuinței omenești spre

o viață tot mai desăvârșită.4

În opera literară a lui Slavici apare bogat ilustrată concepția sa despre bine și rău și

criteriul de apreciere a acestora. Ei sunt frământați când săvârșesc răul și, dimpotrivă, simt

satisfacția faptelor bune. „Fănică din Prințesa , Ghiță și chiar Lică Sămădăul, din Moara cu

noroc , simt mereu mustrarea conștiinței pentru faptele lor rele și, uneori, trăiesc adevărate

chinuri. Faptele rele își au grave consecințe. Hubăr din Mara e sugrumat de Bandi, fiul său

nelegitim, tocmai în momentul în care împăcarea dintre Persida și Națl prevestea instalarea

fericirii în căminul familial; Lică Sămădăul își curmă zilele într-un mod năpraznic; Safta,

mama lui Huțu din Budulea Taichii , ispășește păcatul de a-și fi părăsit soțul, prin suferința ce 2 N. Xenopol, Bibliografie, în “Românul”,XXVI, 7 febr. 1882,p.3, 3 Pompiliu Marcea, Slavici, Editura Facla, Timișoara, 1978, p. 1674 Ion Dodu Bălan, Ioan Slavici, Editura Albatros, București, 1985, p.91.

6

i-o produce dârzenia propriului său copil. Alteori, copiii sunt aceia care ispășesc păcatele

părinților. Dimpotrivă, pentru faptele bune, săvârșite din propriul îndemn și cu inima curată,

răsplata este mulțumirea, pacea și liniștea pe care ele o toarnă în suflet. În această privință,

Popa Tanda este o realizare elocventă. Scena care încheie nuvela se transpune în atmosfera

de liniște senină care urmează unei vieți de muncă și de zbucium închinată ridicării satului de

la sărăcie la belșug.”5

Slavici ilustrează în scrierile lui, în special în nuvele, diverse idei morale. Una din

cele mai scumpe lui a fost ideea de cumpătare, de măsură care asigură adevărata mulțumire

sufletească. El pleacă de la constatarea că trebuințele omului n-au limite și de aceea este

essential să știm până unde să admitem satisfacerea lor. Altfel, cădem în abuzuri, devenim

robi tentației, a ispitei, pierzându-ne omenia, dezechilibrându-ne. Semnificativă este, în acest

sens nuvela „ Comoara”.

Bunul cumpăt capătă la Slavici o importanță etică fundamentală, de el depinde

fericirea sau nefericirea omului, viețuirea în moralitate sau imoralitate, în virtuți sau viciu.

Pentru Slavici , calități precum cumpătarea, dreapta măsură, limpezimea minții izvorăsc din

însăși firea poporului roman și sunt vitale pentru menținerea și dezvoltarea lui. El afirmă:

„Nu s-ar fi putut susține neamul nostru timp atât de îndelungat și în împrejurări atât de grele ,

dacă n-ar fi avut o rânduială bine chibzuită în ceea ce privește viețuirea și pregătirea viitorilor

oameni pentru ea. Nu din întâmplare e românul om cumpătat și cumpănit în toate ale lui, nu

din întâmplare caută măsura dreaptă și nu din întâmplare îi este mintea limpede: el așa vrea să

fie pentru că așa e îndrumat din părinți, buni și străbuni și în îndrumarea aceasta constă

puterea de viață a neamului nostrum, pe care nici reaua tocmeală, nici lipsa de rânduială

morală, nici ideile de civilizațiune, nici sistemele pedagogice n-au putut încă să o distrugă. ”6

Omul cumpătat este stăpânul lui însuși, capabil să evite viciul degradant care duce la

nefericire, pe când cel lacom, necumpătat va cădea pradă propiei neînfrânări. Aceasta este

lecția morală pe care o oferă „ Moara cu noroc”, capodoperă a prozei lui Slavici. În nuvelele

„ Popa Tanda” sau „ Budulea Taichii” se conturează ideea cu scop educativ că prin muncă

perseverentă se pot învinge orice piedici în viață.

Caracterul morlizator al scrisului lui Slavici se exprimă, între altele, prin tendința

permanent a scriitorului de a formula judecăți asupra oamenilor și a faptelor. S-ar putea

5 Teodor Gal, Ioan Slavici. Despre educație și învățământ, Editura Didactică și pedagogică, București 1967, p.826 Slavici, I., Educația rațională, Biblioteca Minerva, București, 1909, p.63

7

extrage, din întreaga operă a lui Slavici, un adevărat dictionar de maxime și cugetări, nu

puține dintre ele de o adâncime indiscutabilă.7

Valoarea estetică a literaturii lui Slavici se menține și astăzi, fiind unul dintre scriitorii

care au trecut proba timpului. Interesul lui pentru o problematică morală a vieții îl păstrează

în actualitate, precum și consistența și acuitatea observației, susținute de vocația de a construi

epic și de a crea tipuri umane memorabile.8

I.2 Receptarea critică a operei lui I. SlaviciPuține personalități ale scrisului românesc au fost mai contestate în actele și faptele

biografice, cum a fost autorul Marei, și puțini creatori s-au împărtășit mai mult de

popularitatea operei, paradoxal, văduvită de exegeza critică serioasă. Supraviețiuitor al unui

veac în care personalitatea lui se împletea cu a lui Eminescu și Caragiale, a lui Maiorescu și

Nocolae Iorga, prin prietenie ideală și controversă politică, Slavici s-a izbit în primele decenii

ale veacului al XX-lea de neînțelegerea unei critici orientate spre alte orizonturi estetice, de

refuzul acesteia de a-i mai urmări scrierile târzii, de reflexele erorilor și justificărilor lui

printre contemporanii marelui război și al Unirii din 1918.9

Luptător pentru cauza națională a românilor, Slavici a încercat, prin mijloace oneste,

să-și justifice crezul său, prin tot ceea ce a întreprins. Acest fapt a atras asupra omului Slavici

și asupra datoriei de cetățean loial statului român, atacuri vehemente, cu implicații profunde

și asupra condiiei sale artistice. Astfel, se înregistrează atacuri severe atât asupra omului, a

cărui atitudine rămânea nepermisă și de neîneles, cât și asupra scriitorului, a cărui operă a fost

ținta unor critici mai mult sau mai puțin justificate. În această direcție, primul care opinează

asupra scrisului lui Slavici, este Pompiliu Constantinescu, al cărui articol devine o etichetă

depreciativă la adresa scriitorului și a creației sale. „Dintre ultimii supravieuitori ai bătrânei

Junimi, d. Slavici n-a încetat să scrie, chiar la cea mai înaintată vârstă; actual prin

continuitatea scrisului, totuși e de mult un scriitor perimat; vremea a trecut nepăsătoare peste

opera sa, scrisă în același spirit ca și acum un sfert de veac; d. Slavici nu s-a înnoit cu nimic

de la primele rânduri până la ultima-i carte. Unitatea de spirit îi constituie o fizionomie ușor

de caracterizat, dar îi evidențiază tot atât de izbitor și defectele”10. Pentru criticul modernist

Mara nu există ca roman, întrucât „tara iremediabilă” a cărții e latura pronunțat etică, care îi

anulează valoarea, iar personajele „acționează pentru a ilustra o idee aprioric stabilită: 7 Pompiliu Marcea, op. cit., p. 3488 Pavel Monica, Tradiție și modernitate în opera lui Ioan Slavici, Oradea, 2009, p.289 Mircea Zaciu, Slavici. Evaluări critice, Editura Facla, Timișoara, 1977, p.910 Pompiliu Constantinescu, Ioan Slavici: Mara, în Scrieri, 4, Editura Minerva, București, 1970, p.595

8

nefericirea căsniciei nebinecuvântate în fața lui Dumnezeu! Gesturile lor sunt gesturi

mecanice, de manechine; în dosul hotărârilor stă autorul”11. În încercarea de a justifica

nerealizarea romanului, aduce în prim plan existența a doi scriitori, respectiv paralelismul

dintre aceștia: „scriitorul stângaci, plin de platitudini ofensatoare, ce vrea să construiască un

roman psihologic, și povestitorul poporanist Slavici, autorul lui Popa Tanda și Budulea

Taichii. Unul se luptă cu celălalt, dar nici unul nu biruiește, iar contopiți formează o existență

hibridă.”12

Generația dintre 1880-1900 aproape a ignorant proza lui Slavici, în ciuda unor

recomandări entuziaste. Chiar Iorga, în 1893, făcând o paralelă între Gane și Slavici stabilea

că primul ar fi „ mai durabil”. Novelele din popor au trebuit să aștepte unsprezece ani până a

se retipări, apoi au fost reluate după cincisprezece ani, în timp ce, de pildă, într 1885-1911,

nuvelele lui Delavrancea , inferioare, se retipăresc de zece ori, ca și proza lui Vlahuță.

Explicația constă în faptul că generația lui Slavici era familiarizată cu romantismul

sentimental, elogiat peste tot, cu excepția lui Caragiale. Realismul obiectiv al lui Slavici, de

factură modernă , nu era gustat și nici înțeles. În 1925, Octav Botez, critic de altfel cultivat,

făcea afirmația, bizară astăzi, că Mara ar fi sub nivelul lui Dan și al Vieții de la țară. Gherea

nu s-a ocupat de Slavici și nici Ibrăileanu, sau Lovinescu, spre a pomeni câțiva critici de

frunte. 13

În ceea ce privește adevărata recunoaștere și prețuire a operei lui Slavici, aceasta are

loc relativ mai târziu. Acest lucru se va face la mai bine de un deceniu de la dispariția

scriitorului când asistăm la o nouă deplasare a opiniilor critice, în a-i recunoaște scriitorului

ardelean originalitatea și autenticitatea operei sale.

Nume mari ale istoriei și criticii literare românești vor descoperi în Slavici și opera sa

manifestări artistice valoroase pentru literatura și cultura noastră. Nicolae Iorga, G.

Călinescu, Ion Breazu, Dumitru Vatamaniuc, Mircea Zaciu, Nicolae Manolescu, Magdalena

Popescu, Ion Dodu Bălan au, în acest sens, contribuții importante.

Extrem de important pentru dosarul de receptare critică a scriitorului Ioan Slavici este

capitolul dedicat acestuia de G. Călinescu în Istoria sa, unde va acorda atenția cuvenită

scriitorului, a cărui operă, în specia nuvelistică, reprezintă un episod semnificativ în evoluția

prozei românești.

11 Ibidem, p.59512 Ibidem, p.59613 Pompiliu Marcea, op. cit., p. 346

9

„ Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumusețare a vieții rurale, atribuit mai târziu

semănătoriștilor. Țăranii lui observați fără cea mai mică părtinire, după metoda de mai târziu

a lui Reebreanu, sunt egoiști, avari, îndărătnici, dușmănoși și totodată iertători și buni, adică

cu acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați. Atâta vreme cât autorul

rămâne în marginile experienței sale, ochiul lui este de o rară ascuțime în zugrăvirea eroilor,

care toți trăiesc cu o vigoare extraordinară.” 14

Recunoașteri numeroase au venit din partea unor scriitori ardeleni, care și-au

descoperit maestrul. Iată ce spune Agîrbiceanu: „ Proza literară ardeleană își are începutul în

nuvelele lui Ion Slavici. El este și fondatorul ei prin valoroasa, vasta și trainica operă ce ne-a

lăsat. (...) Prin vigurosul său talent, printr-o singură orientare de la început către cea mai

serioasă realitate de la noi, satul românesc, prin zugrăvirea realistă a tăranului și a micului

industriaș de la apusul Carpaților, prin veridica analiză psihologică, printr-un stil șlefuit în

lungă practică gazetărească, Ioan Slavici ne-a dat întâia proză literară autentică, de zugrăvire

a caracterelor, de luptă pentru propășire, de o rară moralitate: întâia literatură în proză a

realismului critic”15.

Critici ca Tudor Vianu sau Pompiliu Marcea subliniază rolul important pe care acesta

l-a avut în promovarea analizei psihologice în proza românească.

„ (...) nimeni nu poate contesta contribuția excepțională adusă de scriitorul ardelean

la adâncirea analizei psihologice a personajelor, la descifrarea stărilor sufletești, la înțelegerea

extrem de nuanțată a mișcărilor afective. Mai puțin interesant când ne înfățișează exteriorul,

cadrul, Slavici intră în elementul său când luminează resorturile lăuntrice. Prin aceasta,

posteritatea scrisului său este deosebit de bogată și până astăzi Slavici a rămas un maestru al

analizei psihologice în literatura noastră.”16

„ Ioan Slavici introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă. În

Popa Tanda...întâmpinăm formele orale și zicerile tipice care alcătuiesc pecetea stilistică a

povestitorului ardelean. Ceea ce apare nou și fără asemănare în epoca începuturilor lui este

analiza psihologică pe care slavici o practică într-un limbaj abstract....Dar chiar cu aceste

mijloace sărace izbutește Slavici să dea personajelor lui viață interioară, surprinsă într-o

adâncime care nu-l ispitise niciodată pe Creangă. Povestitorul vede oamenii lui dinăuntru, în

sentimentele sau crizele lui morale, ba chiar în procesele lor intelectuale....Imaginația

lingvistică a lui Slavici este deopotrivă cu fantezia lui vizuală. Puține cuvinte îi stau la

14 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini și până în prezent, Ed. Minerva, București, 1982, p. 51115 Ion Agirbiceanu, Ion Slavici, 11 dec. 1959, portret compus pentru Muzeul Ioan Slavici din Șiria16 Pompiliu Marcea, op. cit., p. 352

10

dispoziție, cu toate împrumuturile pe care se întâmplă a le face zicerilor populare. În genere

el evită însă cuvântul particular. Nici provizia de termeni ai regiunii în care copilărise și din

care păstra atâtea amintiri, nici îndeletnicirile oamenilor de pe-acolo nu îmbogțesc

vocabularul lui. Claritatea fiind ținta pe care o urmărește adesea , Slavici va întrebuința de

preferință cuvântul general repetându-l ori de câte ori va fi nevoie , chiar înlăuntrul acelorași

fraze , fără să se lase stânjenit de ucigătoarea monotonie care rezultă. ” 17

Fptul că opera lui Slavici a trecut proba timpului reiese și din lucrarea lui Ioan Dodu

Bălan-Monografii.Ioan Slavici. Acesta afirmă: „ Ioan Slavici face parte din constelația de aur

a literelor românești. El nu e un clasic a cărui operă se mai citește doar în clasă, din obligații

strict didactice. Lectura operei sale nu e punițiune sau un exercițiu aspru de voință, ci

dimpotrivă o încântare, o întâlnire cu viața din viață, structurabilă în durabilă creație. Opera

lui de un realism rosbust, popular, viață din viață adevărată, nu a rămas doar un capitol ilustru

de istorie literară , înghesuită în manuale școlare sau o arhivă prăfuită, în care nu mai

scormonesc decât șoarecii de bibliotecă. Ea nu e doar un document al unor vremuri revolute,

nici numai mărturia moartă a unei anume etape din evoluția literaturii române. Ea este o

relitate vie, organic încorpoprată în fluxul spirituslității noastre, un pisc al geniului creator

românesc (...). Încărcată de viață și de valori artistice nepieritoare, mereu deschisă unor

întrebări noi, creație majoră în toată puterea cuvântului, opera lui Ioan Slavici a tăiat cu

diamantele ei de colț de stea zăgazurile vremelniciei, curgând prin vreme ca un izvor de apă

vie, din care s-au adăpat toate generațiile de cititori din ultimele opt decenii.”18

17 T. Vianu, Arta prozatorilor românii, București, Ed. Contemporană, 194118 Ion Dodu Bălan, op.cit, p.11

11

CAPITOLUL AL II-LEA

Basmele lui Ioan Slavici

II.1. Particularităţile basmuluiDefiniția generală a basmului este aceea de operă epică, de origine populară în care

întamplările reale se împletesc cu cele fantastice, la care participă personaje cu puteri

supranaturale, reprezentând forțele binelui și ale răului și din a căror confruntare forțele

binelui ies victorioase. După G. Călinescu însă, „ basmul e un gen vast, depășind cu mult

romanul, fiind mitologie, epică, știință, observație morală, etc. Caracteristica lui este că eroii

nu sunt numai oameni, ci și anumite ființe himerice, animale. Și fabulele vorbesc despre

animale, dar acestea sunt simple măști pentru diferite tipuri de indivizi. Ființele neomenești

din basm au psihologia și sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt

oameni. Când dintr-o narațiune lipsesc acești eroi himerici, n-avem de a face cu un basm.”19

Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), este alături de povestire, snoavă și

legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate,

răspandită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.

Basmul se situează într-un univers care cuprinde două lumi; cea reală a oamenilor şi

cea imaginară creată de fantezia poporului. Timpul în care se petrec evenimentele este un

timp imaginar. În orice basm indiferent de evenimentele prin care trec, personajele sunt

pozitive şi negative. Personajele basmului sunt de două categorii: cele care aparţin spaţiului

omenesc şi cele care aparţin lumii fantastice. Personajele spaţiului uman au însuşiri obişnuite

omului atât defecte cât şi calităţi (vitejie, înţelepciune, modestie, credinţă, laşitate, ipocrizie,

trufie, răutate, invidie); personajele imaginare sunt înzestrate cu puteri supraomeneşti care

depăşesc forţele obişnuite ale oamenilor (vorbesc graiul oamenilor, au capacitatea de a

transforma obiectele). Tema basmului este lupta dintre bine şi rău, iar personajele se supun

toate acestei lupte din această confruntare binele va ieşi întodeauna victorios, iar personajele

negative vor fi învinse de personajele pozitive. Protagonistul va fi personajul care va

pargurge un drum presărat cu obstacole pe care le va depăşi, dovedind de fiecare dată o altă

virtute a sa. În lupta pentru stabilirea dreptăţii şi a adevărului, eroul principal va încerca să

răspundă idealurile omenirii (dreptatea, libertatea, iubirea, credinţa, adevărul). Orice basm

conţine în structura sa formule concrete:

19 G. Călinescu, op.cit., p.8

12

- formula introductivă prin intermediul căreia se poate pătrunde din realitatea concretă

în lumea imaginară a basmului

- formulă mediană, care face legătura dintre două segmente importante ale basmului,

atrage atenţia ascultătorului că protagonistul mai are de traversat obstacole şi de parcurs

greutăţi

- formula finală ce marchează sfârşitul evenimentelor fantastice, ieşirea din lumea

imaginară a basmului şi întoarcerea ascultătorului în realitatea concretă.

Uneori povestitorul aminteşte în finalul basmului că el însuşi a fost martor la

evenimentele narate pentru a da asfel valoare de adevăr basmului.

Mesajul basmului reiese întodeauna la sfârşitul evenimentelor.

Stilul naraţiunii este specific naraţiunii populare. Limbajul folosit este simplu, popular

caracteristic comunicării orale. Expresiile folosite vor fi cele specifice lumii satului dar

încărcate de figuri de stil

Compoziţia basmelor se distinge, în primul rând, prin acele formule tradiţionale sau

ale „ imposibilului”, formule pe care nu le întâlnim în alte opere literare.

Acţiunea este plasată într-un timp neverosimil, adică împosibil pentru logica raţiunii

obişnuite:”Când curgeau râuri de lapte”; „Când umbla Dumnezeu cu Sfântul Petru pe

pământ” ; „Când toate animalele laolaltă trăiau”. La fel de neverosimil este spaţiul

întâmplărilor din basm: „într-o pădure fără copaci” ; „într-un sat fără case”.

Spaţiul poate fi aerian- o „împărăţie solară”, subpământeană- adică ţărâmul celălalt”,

dar şi pământean, însă plasat undeva departe de cel în care vieţuiesc povestitorul cu

ascultătorii săi:”Peste nouă mări şi nouă ţări”. Aceste formule exprimă o negaţie printr-o

afirmaţie. Ideea este redată metaforic, în sensul de: niciodată, nicăieri, niciunde, nicicând.

Aşadar, formula imposibilului exprimă ideea de „a fi” sau „a nu fi”în spaţiul respectiv.

Unii cercetători afirmă că în basmul primitiv fantasticul era un element de credinţă şi,

deci, nu unul neverosimil, imposibil. Însă când basmul se desprinde de mit, odată cu

transformarea sacraluluiîn profan, şi se naşte o nouă mentalitate, atunci fantasticul devine

neverosimil, imposibil. Aceste formule, fie ele introductive, mediane sau finale, sunt ironice,

stimulează umorul şi buna dispoziţie a cititorului, deşi prin conţinutul lor este negată

veridicitatea faptelor relatate. În basmele româneşti şi în cele străine se întâlnesc formule ale

imposibilului de acest gen:

-când se potcovea puricele;

-când puricii în cer zburau şi pe sfinţi îi chişcau;

-când mâncau şoareci pe pisici;

13

-când râurile erau lapte şi malurile mămăligă;

-când erau muştele cât găluştele de le prindeau vânătorii cu puştile;

-când porcii vorbeau în versuri

După caracteristicile personajelor, specificul şi tematica acţiunii, predominanţa

elementelor miraculoase sau a aspectelor concrete de viaţă, basmele se clasifică în:

- fantastice, cele mai semnificative şi mai răspândite, desprinse de regulă din mit , cu

o pregnanţă a fenomenelor miraculoase,

-animaliere, provenite din dezvoltarea narativă a legendelor totemice despre animale,

chiar despre plante sau unele obiecte simbolice,

-nuvelistice, având ca punct de pornire snoava, în naraţiune semnalându-se o

puternică inserţie a aspectelor reale, concrete de viaţă.

După autor, basmele pot fi:

- populare, creaţie a colectivităţii anonime,

-culte,creaţie a unui autor cunoscut.

Personajele basmelor sunt, în majoritate, investite cu puteri supranaturale. Ele sunt

grupate în două categorii: unele reprezintă forţele binelui altele forţele răului. Specificul lor

constă în faptul că nu au decât o singură trăsătură de caracter care este îngroşată la maximum.

Fiind dotate cu însuşiri excepţionale, unele sunt personificări ale bunătăţii, dreptăţii,

frumuseţii, curajului, vitejiei, cinstei, iar altele sunt simboluri ale făţărniciei, urâţeniei, răutăţii

şi laşităţii. Caracterele eroilor, acţiunile lor sunt delimitate cu stricteţe; nu există lupte între

sentimente diferite în sufletul aceluiaşi personaj.

Referitor la gruparea şi caracterizarea personajelor din basm, studiile moderna de

folclor au trecut de la clasificarea simplistă(în pozitive/negative) la una bazată pe esenţa

fiinţei umane şi a caracterului, nu după rangul social, ci după starea biologică. După acest

criteriu, personajele din basm se clasifică în:

-grupa seniorilor, caracterizati prin pasivitate;

-grupa eroilor activi;

-grupa opozanţilor ;

-grupa actanţilor, compusă din confidenţi;

14

II.2. Ioan Slavici-PovestitorulIoan Slavici a fot considerat un fel de „Creangă ardelean”, datorită basmelor culte pe

care le-a scris. Așa cum basmele lui Creangă amintesc de satul moldovenesc, cele ale lui Ioan

Slavici vorbesc despre viața românilor transilvăneni. Slavici a ascultat de la bunici și de la

părinti basmele pe care apoi, la îndemnul lui Eminescu, le-a scris și le-a publicat.

Slavici a adunat basmele și poveștile sale în două volume, în anul 1908, cel de-al

doilea apărând însă fără dată. Aceste volume cuprind: Doi feți cu stea în frunte, Boierul și

Păcală, Păcală în satul lui, Ileana cea șireată, Spaima zmeilor, Florița din codru, Limir-

Împărat, Zâna zorilor, Stan Bolovan, Rodul Tainic, Ioanea mamei, Petrea Prostul.

Slavici a adunat în copilărie, ca și Creangă, o considerabilă avere folclorică, în primul

rând de la moș Fercu, care-l vrăjea cu poveștile sale. În vremea tinereții, scriitorul a cules

folclor, de preferință basme, cea mai populară specie, cea mai apropiată de înclinațiile

spiritului spre fantastic, spre visare, capabilă să ofere existenței, pentru câteva momente,

împlinirea, deși iluzorie, a unor năzuințe permanente.20

Consemnarea lui Slavici însă ca autor de poveşti este una sporadică, Slavici fiind

cunoscut mai cu seamă prin nuvelistica sa, prin romanul Mara ori prin scrierile

memorialistice.

Comentatorii au remarcat faptul că în basmele fantastice slaviciene intreresează nu

pitorescul aventurii, nici dimensiunea sa fantastică, ci adevărul condiției umane. Mentalitatea

omului, condițiile socio-economice ale existenței lui și mai ales dimensiunea psihologică

pregnantă se îmbină într-un traseu epic ce transmite o fermă opțiune morală. Nu invenția

epică e partea sa de originalitate ( basmele seamănă sub acest aspect unele cu altele și chiar se

pot confunda), ci înzestrarea personajelor cu psihic și construirea narațiunii în jurul unui

nucleu afectiv. Tema morală se intonează în toate de la bun început , iar accentele cad pe

procesul metamorfozei interioare a personajelor. 21

Slavici pune foarte mult accentul pe claritatea comunicării. Se poate remarca o

preocupare permanentă de a surprinde în cuvinte simple și înțelese de toți românii o concepție

de viață specifică pentru spațiul rural. Caracterul popular al limbii basmelor lui Slavici

reprezintă o coordonată, un semn al realismului, al oralității. Nota de oralitate populară este

dată de expresiile populare și proverbe, formulele specifice narațiunii, exclamații, prin

implicarea afectivă a autorului la acțiune.

20 Pompiliu Marcea, op.cit., p.18621 Florica Bodiștean , Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story”, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2007, p. 106.

15

Folosirea repetițiilor apropie stilul lui Ioan Slavici de cel al creatorilor populari.

Repetiția de factură populară apare în basmele slaviciene prin reluarea ei sub formă

diminutivală sau a altui derivat, prin repetarea aceleiași forme a cuvântului, reluarea formei

flexionare a aceluiași cuvânt într-o propoziție următoare, repetarea unui substantiv cu

modificarea funcției sintactice. De asemenea, Slavici recurge și la comparația de tip popular,

la regionalisme, pentru a da narațiunilor o coloratură realistă. Scriitorul imprimă procedeelor

populare o notă personală prin repetiția ce e combinată cu inversiunea pentru potențarea

fantasticului, prin comparația amplă care îmbrăcă uneori forma propoziției subordonate sau

prin părțile rimate.

Primul basm, Zâna Zorilor, se naște dintr-o atitudine polemică față de Făt-Frumos din

lacrimă al lui Eminescu ( publicat în „ Convorbiri literare” în 1870), căruia Slavici îi reproșa

faptul că „ nu a fost scris bine”. Va oferi un basm demonstrativ sub aspectul construcției,

lung, de aspect „baroc”care exploatează schema canonică vrând parcă să înghesuie în ea tot

ceea ce poate cuprinde pentru a demonstra care este opinia lui asupra prelucrării folclorului:

simetrii, paralelisme, previzibilitate, motivație compozițională perfectă. Față de această

intrigă extrem amplificată , construcția celorlalte povești apare aproape liniară. Este cel mai

fantastic dintre basmele lui Slavici, el „ reproduce pe orizontală o ascensiune uranică printre

cercurile planetare , reprezentând , într-o imagine concret-fabuloasă, un sistem cosmologic

(M. Popescu, 1977:478). Ideația vizează îmbogățirea spirituală prin cunoaștere.

Limir-Împărat este un basm straniu despre vindecarea unui suflet bântuit de tentații

luciferice prin acțiunea curajoasă a unei fecioare virile, aidoma fetei moșului din povestea lui

Creangă, Negru Împărat vorbește despre necesitatea altruismului și a cumpătării ca reguli de

viețuire socială. Altele se axează pe tema obsedantă pentru Slavici , a izbânzii năpăstuitului

fără vină ( Rodul tainic, Băiat sărac și horopsit)

Mai aproape de formula realistă sunt, în rândul basmelor fantastice, Ileana cea

șireată, basm ce capătă aspectul unei farse crude, dezvoltând tema ținerii făgăduinței în

legătură cu păstrarea virtuților feciorelnice, Florița din codru , un basm din ciclul mamei

vitrege, o Albă-ca-Zăpada a noastră , sau Doi feți cu stea în frunte axat pe aceeași

problematică familială, a relațiilor de gelozie între femei, dar dezvolatat pe structura tipică a

ciclului metamorfozelor. 22

Odată cu apariția basmului Zâna Zorilor, Slavici formulează într-o scrisoare către

revista ieșeană Convorbiri literare și metoda după care a înțeles să prelucreze basmele

populare. Pe scurt, edificat asupra numeroaselor variante ale unui basm prototip, el își 22 Florica Bodiștean , Ibidem, p. 106

16

propune „ să combine din toate variantele un întreg frumos.” Cu privire la Zâna zorilor, el ne

dă amănunte semnificative în aceste sens: „ Bunul meu mi-a povestit despre Smocfa cea

frumoasă; în Comitatul Zarandului, mi s-a spus despre Zâna codrilor, în Comloș (Crișana), se

vorbea despre Petru Făt-Frumos Viteaz și în Timișoara auzii povestea despre Zâna zorilor.

Am ales numirea care mi s-a părut mai nimerită.”

Variante ale basmelor lui Slavici se pot întâlni nu numai în Ardeal sau alte provincii

românești, ci și în alte ținuturi, unele chiar foarte depărtate. Astfel, Florița din codru este

cunoscut în Muntenia sub varianta Năramza, în Moldova sub numele de Cine-i mai frumoasă,

iar o variantă transilvăneană poartă numele de Mama cea rea. În Ungaria, acest motiv apare

în basmul Cea mai frumoasă femeie din lume, în Albania, în Fatima, în Sicilia în Frumoasa

Ana, în Portugalia, în Regina vanitoasă, în Germanaia și Rusia, în Albă ca zăpada.

Compuse, în marea lor majoritate, în perioada începuturilor literare ale lui Slavici,

basmele și povestirile au fost un excelent exercițiu de limbă literară, au constituit o ucenicie

din cele mai rodnice pentru scriitor, sub acest raport. 23

Deși păstrează schema narativă a basmului popular, poveștile lui Slavici aduc un suflu

nou în literatură, și anume inserarea fondului moral slavician în aceste scrieri.

Povestitorul creionează trasee inițiatice, altele de fiecare dată, exploatând ingenios o

poetică a elemntelor esențiale, puse în ecuații dintre cele mai diverse. Ne vom referi, în cele

ce urmează, la câteva dintre acestea.24

Zâna Zorilor este un basm ale cărei surse au fost descoperite de autor în Ardeal și în

care se evocă aventurile celui mai mic dintre feciorii unui împărat, pornit în lume pentru a

aduce tatălui său leacul care să-i vindece ochii care aveau funcții diferite .

Deși publicat la doi ani după Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu și cu cinci

ani mai devreme decât Harap-Alb de Ion Creangă, basmul lui Ioan Slavici, prin motivele

literare utilizate se situează în aceeași serie de scrieri, particularizându-se prin atitudinea

moralizatoare a întâmplărilor suferite de eroi, pe accentul privind devenirea etică a

personajului principal.

Basmul Zâna Zorilor poate fi considerat piesa de rezistențã a lui Slavici în acest

domeniu.

În căutarea apei fermecate care se gãsea doar în fântâna Zânei Zorilor, pleacă, rând pe

rând, cei trei feciori ai împăratului însemnat prin faptul cã ochii lui aveau simultan funcții

diferite.

23 Pompiliu Marcea, op.cit., p. 190 24 Ion Roșioru, Poetica elementelor fundamentale în basmele lui Ioan Slavici, în „Saeculum”, nr. 4/2009, p.76.

17

Trecerea din regatul împăratului cu trei feciori spre un alt tărâm se face pe o punte

păzitã de un „balaur cu trei capete, cu niște fețe grozave, cu o falcă-n cer și cu una în

pământ”, gata să-l scalde în văpaie pe Florea, feciorul cel mare și mai puțin vrednic, pornit în

căutarea apei vindecătoare.

Aceeași probă, însã direct proporționalã cu istețimea și curajul feciorului mijlociu,

Costan, este ratată și de acesta.

Petru, fiul cel mic, se va înfrunta cu un balaur și mai puternic și care împroșca foc

„cât vezi cu ochii.” Focul este cu atât mai înfricoșãtor cu cât cerul e mai întunecat: Îndatã i se

întuneca cerul de nu vãzu altceva decât foc! Foc în dreapta, foc în stânga, foc pe dinainte, foc

pe dinapoi. Balaurul arunca la foc din toate șapte capetele.

Inițial, nu va reuși nici el să treacã în cealaltă împărăție. Se va întoarce acasă să-și

procure un cal năzdrăvan, și anume cel pe care a cãlãrit împãratul în tinerețea sa: „– Neagră-ti

fie lumina! Se răsti acuma împăratul. Cine te-a învățat ca să mă întrebi tu pe mine asta? Cu

bună samă vrăjitoarea cea de Birsa. Ai tu minte? Au trecut cincizeci de ani de când am fost

eu june: cine știe pe unde au putrezit oasele murgului meu de atuncea?! În podul grajdului îmi

pare cum că mai e o curea din frâu. Atâta am, și mai mult nimic, din cal.”

Cum acest cal era de mult „oale și ulcele”, fosta doică a lui Petru îl clonează dintr-un

brâu vechi găsit prin pod. Cu acest cal, viteazul fecior ajunge din nou la puntea dintre

tărâmuri, punte păzită acum de un balaur, nici cu trei, nici cu șapte, ci cu douăsprezece

capete, prin care scuipă mult mai abitir decât predecesorul lui, foc. I se retează un cap cu o

sabie și grație avântului murgului năzdrăvan, voinicul ajunge pe pământul de dincolo de

punte. De aici nu se vede altceva decât cer și pământ, imagine pe care exploratorii polari o

descriu a fi întocmai, dar ea amintește de o secvență specifică genezei, când opoziția

profan/sacru nu funcționa încă și nici cea dintre rău și bun, dintre murdar și curat, impur și

pur. Petru și murgul său merg „o zi ca vântul, una ca gândul, una ca dorul și una ca

blestemul”, până ce ajung la marginea pustiului. Traversează apoi pădurea de aramă, unde se

luptă cu Vâlva acesteia: ”Cap n-are, dar nici fără cap nu e… Prin aer nu zboară, dar nici pe

pământ nu umblă… Are coama ca și calul, coarne ca cerbul, fața ca ursul, ochii ca dihorul și

trupul e de toate, numai de ființã nu… Așa era vâlva când se repezi cãtre Petru.”

În timpul acestei lupte, de pe Petru curg sudorile ca pârâul. Învinsă, ciudata întrupare

se transformă în cal, adică în ceea ce fusese inițial, înainte de o vrajă rea. O luptă cu altă

vâlvă se duce în pădurea de argint: „Se făcu vifor mai turbat, noapte mai neagră, pământul se

cutremura mai tare decât în pădurea de aramă”. În pădurea de aur, Petru are impresia „c-a

intrat cineva în miezul lumii și a început s-o întoarcă pe dos…”. Vâlva de aici e mult mai

18

periculoasă pentru că are consistența negurii sau a unei ape, însă nu e apă, „că-ți pare că nu

curge pe pământ, ci zboară cumva”. Și această vâlvă redevine cal. Cu mica herghelie astfel

întocmită, voinicul trece succesiv, colinele Sfintelor Miercuri, Joi și Vineri, confruntându-se

cu frigul cel mai crâncen, ori cu o căldurã asfixiantă, peste tot existând tentații care să-l abatã

din drumul său. Sfintele îi fac daruri fermecate și-i dau sfaturi utile pentru ducerea la bun

sfârșit a misiunii filiale pe care și-o asumase.

Sfânta Vineri, îi dezvăluie calitățile miraculoase ale fântânii Zânei Zorilor: „Cine bea

din apa ei, acela înflorește ca trandafirul și ca viorelele.”

Se observă aici că elementele apă și pământ alcătuiesc un tot, dând naștere unor noi forme de

viață. Exact ce-i trebuia și lui Petru: să aducă viața în ochiul chinuit de veșnică lăcrimare al

părintelui său. Dificultățile expediției sunt încă departe de a se fi terminat. Viteazul fecior își

hrănește caii cu jăratec, apoi îi adapă la fântână și ajunge într-un loc ce iarăși amintește de

nediferențierea lumii terestre de cea celestă: „Departe… departe… unde se lasă cerul pe

pământ, unde stau stelele de vorbă cu florile, acolo se vedea o roșeațã senină, cam așa cum e

cerul colea în zorile de primãvară, dar mai frumos și mai minunat!... Acolo era cetatea Zânei

Zorilor.”

Este ținutul dimineții eterne, un spațiu al timpului încremenit, lăcașul elementelor primare, în

care fiecare dintre acestea îmbracă haina perfecțiunii.

Cetatea soarelui, în care locuiește Zâna Zorilor este încercuită de un râu care curge stând pe

loc și care este păzit de niște lei. Norocul voinicului este că, datorită fluierului primit în dar

de la Sfânta Vineri, poate adormi pe oricine ascultă cântecul. Râul era menit netrecerii lui de

către sufletul de om, dar Petru găsește și aici, ca de obicei, soluția salvatoare. Grădina zânei

este prin excelență una edenică: „…arborii erau tot cu crăci de aur, izvoarele curgeau mai

limpede decât roua, vânturile se mișcau cântând, și florile vorbeau vorbe dulci și

frumoase…”. Curgerea timpului nu-și mai are rostul aici, și la încremenirea clipelor de

fericire iau parte, într-un fel sau altul, toate cele patru elemente ale universului:” …vântul nu

se mai juca cu frunzele, nici razele soarelui nu mai sorbeau roua de pe iarbă și râurile încetară

de a mai curge… un aer plin de miros dulce și adormitor…pe pământ, pe unde umblai cu

picioarele, era nu știu ce strălucitor ca oglinda și moale ca perina…”. Fântâna zânei nu are

nimic extraordinar, cu „niște doage din moși-strămoși”, simbol al statorniciei și al respectului

pentru cei ce au zidit-o în vremuri ancenstrale. Zâna, nemaipomenit de frumoasă, doarme „pe

niște perini de mătase umplute cu suflare de vânt de primăvară.” Petru o sărută, ia trei

îmbucături din colacul puterii și trei înghițituri din vinul juneței, își umple ulcioarele cu apă

din fântână și se întoarce printr-o lume care a ieșit acum din împietrirea de mai înainte:

19

bobocii florilor se desfac, izvoarele curg mai vioaie, razele soarelui se joacă mai vesele pe

pereții cetății, zânele au fețe radioase. Toate acestea sunt urmarea celor trei sărutări date de

Făt-Frumos zânei adormite în Cetatea Soarelui.

Petru se întoarce fericit pe propriile-i urme, le vizitează pe cele trei Sfinte, de la

Sfânta Vineri până la Sfânta Miercuri, schimbând daruri cu toate și primind sfaturi pe care

voinicul, dintr-un spirit de recunoaștere neastâmpărată și de îmbogățire a experienței, nu le

respectă întotdeauna. Frații pizmăreți îl așteaptă pe cale, îi iau, cu vorbe viclene, apa

fermecată și, întru desăvârșirea mișeliei lor, îl aruncă într-o fântânã „lată și adâncă”.

Această lume, subterană de regulă, poate fi interpusă între cea a pământenilor (reală)

și cea a zânelor (ficționalã), sau le poate întrupa pe amândouă. Mâniată de a-și fi gãsit fântâna

tulburată, Zâna Zorilor stagnează însăși devenirea mediului său, devenire pe care o dau jocul

și vivacitatea elementelor. E modalitatea magică de a-l aduce în fața ei pe cel care-o sărutase

în somn și- i dăruise coroana de aur: „Zânele să nu mai zâmbească, florile să nu mai miroasă,

vânturile să nu mai miște, izvoarele să nu mai curgă limpede și razele soarelui să nu mai

lumineze.”

Primii doi feciori ai împăratului care-și recăpătase vederea, își asumă succesiv

misiunea mântuirii lumii de întunericul universal care se abătuse peste ea. Dau, firește, greș și

sunt umiliți de Zâna care, prin întrebări meșteșugite, le dã în vileag crasa imposturã de care

aceștia abuzau cu nesăbuință.

Tabloul încremenirii cosmice este magistral intuit și redat de povestitor: roata traiului

omenesc a fost blocată, razele soarelui sunt seci și reci, vânturile au rămas suspendate în

văzduhul negru, izvoarele curg în ele însele. E un domeniu al atemporalității totale: „A trecut

multă vreme așa fără sã fi curs.”

Doar Petru o mai putea îndupleca pe Zâna Zorilor sã repună universul în rosturile și

dinamica lui, însă vajnicul flăcău zăcea în adâncul fântânii în care fusese aruncat de frații

geloși pe vitejia și pe norocul lui. Este, așadar, căutat cu înverșunare de vântoase trei zile și

trei nopți, acțiunea acestora fiind una devastatoare în ordinea elementelor esențiale: „Trei zile

și trei nopți Vântoasele nu mai steteră. De trei ori scoaserã copacii din rădăcini, de trei ori

scoaseră râurile din cursul lor: de trei ori sfărâmară nourii, izbindu- i de stânci: de trei ori

măturară fundul mării și de trei ori prăpădiră fața pãmântului.”

Descoperit fiind în cele din urmă, cele trei Sfinte purced la învierea lui Petru pe cale

magică, practică în care elementele sunt prezente în ipostaze speciale și într-un melanj care-și

are tâlcul lui asociat în forța vorbelor incantatorii: „Sfânta Joi făcu foc, culese roua de pe

frunze în tigaia cea de aur și puse tigaia pe foc… Când apa începu a fierbe, Sfânta Miercuri

20

zise trei vorbe, privi o dată către răsărit, o dată către apus, o dată către miazăzi, o dată către

miazănoapte, apoi aruncă iarba vieții în apa cea fiartă”.

Voinicul este redat vieții, iar dragostea pe care zâna i-o împărtășește repune în

mișcare universul. Elementele reintră toate în sărbătoarea zămislitoare de poezie : „ Florile

începură a mirosi dulce; izvoarele deteră a curge limpede; vânturile se prefăcură în cântec de

bucurie;… vălul cel negru căzu la pământ și soarele strălucitor se ridică în sus către ceruri…

sus… mai sus decât a fost cândva… și-n lume se făcu lumină ca fața Soarelui, încât nouă ani,

nouă luni și nouă zile oamenii nu văzură nimic de lumina cea înfricoșată.”

Basmul actualizează motivul străvechi, biblic, al lui Cain și Abel, când este omorât,

din invidie, cel mai bun dintre frați. Pentru a ilustra acest motiv literar Ioan Slavici utilizează

elemente specifice narațiunii folclorice: formulele de început și de încheiere, numerele

simbolice (trei frați, trei sfinte, trei păduri), îmbinând planul miraculos creștin și ortodox, cu

cel real. Demonstrându-și originalitatea artistică, autorul creează o structură compozițională

echilibrată narațiunii sale și atribuie o motivație etică faptelor eroului său.

Protagonistul basmului Spaima zmeilor, tată a mai multor copii cărora nu le poate

asigura traiul zilnic, pleacă în lume pentru a căuta de lcuru, însă cum nu găsește nimic pe

acest tărâm, trece pe țărmul celălalt și se tocmește slugă cu anul la Mama Zmeilor. Anul

durează în basme trei zile, și dacă sluga îndeplinește întocmai și la timp toate poruncile

stăpânei, „tatăl lor” primește câte o găleată de galbeni ( simbol teluric deținător, ca toate

metalele de foc latent) pe zi. Cum bătrâna zmeoaică n-are niciun interes să-l fericească pe

bietul pământean descins în teritoriul fabulos, ea va căuta cu ajutorul fiilor ei să-i

zădărnicească toate acțiunile și, ca urmare să nu-i mai plătească și să-l nimicească.

Prima încercare la care este supus eroul de zmeoaică este aceea de a aduce un burduf

de apă. Însă pe tărâmul celălalt lucrurile au alte dimensiuni. Eroul nu poate aduce nici măcar

burduful gol și atunci recurge la un șiretlic: simulează că vrea să disloce puțul și să-l

transporte la casa zgripțuroaicei. De teamă că pe viitor vor rămâne fără apă, unul din fiii

zmeoaicei se oferă să transporte el burduful plin.

La fel va proceda când va fi trimis după lemne sau cand va trebui să se întreacă la

aruncarea buzduganului. Proțăpit lângă buzdugan sluga îi spune zmeului că așteaptă să treacă

luna. , ca nu cumva buzduganul să rămână acolo, cum , chipurile, i s-a mai întâmplat odată

când a aruncat în văzduh barda bunicului. E crezut și de data aceasta așa că zmeoaica îi dă

cele șapte găleți de aurcare primește simbria punând condiția să-i fie duse gălețile acasă unde

copiii flămânzi, înarmați cu câte un cuțit și cu câte o furculiță, le ies în cale scandând că vor

21

să mănânce carne de zmeu. Locuitorii celuilalt tărâm aruncă poverile și se întorc înspăimântți

în lumea lor, bucurându-se că s-au descotorosit de intrusul gata oricând să le schimbe radical

obiceiurile și întregul mod de viață statornicit de o tadiție veșnică sau atemporală.

Judecați în funcție de naivitatea de care dau dovadă pe întreg parcursul narațiunii, zmeii nu

sunt altceva decât niște copii eterni. Ca urmare, credința lor în forța elementelor esențiale ale

firii este întru totul motivată.

Spre deosebire de basmul fantastic popular, unde Făt-Frumos se confrunta în luptă

dreaptă cu zmeii, în basmul lui Slavici omul pământean ajuns la ananghie învinge exclusiv

prin puterea minții. Hiperbolizându-și propriile însușiri, omul izbutește să-i domine pe zmei.

Un basm mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin interesant este Rodul tainic, al cărui

subiect ne duce cu gândul la o posibilă influență a lui Eminescu.

Un împărat are în curte un pom foarte înalt ale cărui fructe sunt necunoscute. Coroana

pomului este în adâncul văzduhului „ prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc”.

Cineva le consumă acolo sus, înainte ca vreuna din poame să apuce să cadă pe pământ.

Împăratul dă de veste că acela care va aduce fructele din înaltul copacului va primi de soţie

pe una din fiicele sale. Se înfăţişează mulţi temerari: boieri, feciori de împăraţi, feţi-frumoşi.

Niciunul nu reuşeşte să urce în pom. Un țigan de la curte, Donciu, se oferă și el să urce în

pom. Împăratul îl ameninţă cu tăierea capului în caz de nereuşită, dar acesta nu renunţă.

Donciu se urcă în pom cu ajutorul unor cățărătoare de fier. Ajunge la Mama-Vânturilor,

dar fiul acesteia Vântul Neastâmpărat nu îi este de niciun folos ăn ăndeplinirea misiunii

asumate. Al doilea popas va fi făcut la coliba Omului-din-Șură, însă tot fără de folos. Ultimul

popas îl face la coliba mamei Soarelui, unde o cunoaște pe Lia, Zâna Zânelor, cu care se va

castor, dar nu va renunța în a/și duce la capăt sarcina. Impăratul nu și-ar fi dat în niciun caz

fiica după un țigan. A gustat din merele, perele și prunele de aur aduse. Mama lui Donciu o

învie pe prințesă cu ajutorul unui praf magic.

Rodul tainic are ca punct de plecare tema cunoașterii ( împăratul vrea să guste din

fructele care i se refuză) și dezvoltă aspirația omului spre înălțimi. Se observă arhitectura și

etajarea elementelor într-o ierarhie pe verticală: pământ, aer ( vântul, adică mișcarea , cea mai

frecventă modalitate de a se face simțit), lumină ( întâi de natură selenară, insuficient de pură,

apoi cea solară, iscată de focul prin excelență purificatorși favorizator al vieții în universul

nostru). Zămislitor de viață este și pământul care se găsește la toate nivelurile la care

22

poposește temerarul Donciu, ca și în praful pe care mama voinicului i-l dă acestuia s-o învie

pe fata împăratului viclean.25

O notă caracteristică a unora din poveştile lui Slavici este şi acordarea rolului de

personaj principal fetei viteze şi isteţe. Figura fetei dotate cu calităţi deosebite este pe primul

plan în poveştile: Ileana cea şireată, Limir-Împărat, Floriţa din codru.

Floriţa din Florița din codru nu este fată de ţar sau împărat, ci o fată fără părinţi,

găsită în codru. Un crâşmar a plecat într-o dimineaţă după lemne în pădure şi pe o poiană

plină de flori a găsit o fetiţă ce se juca cu nişte pui de căprioară. Crâşmarul a lăsat lemnele şi

a luat fata în braţe, ducând-o acasă. Fata cu cât creştea, cu atât se făcea mai frumoasă.

Oamenii i-au spus Floare.

Dar frumuseţea Floriţei trezeşte gelozia mamei vitrege. Aceasta o pune pe Floriţa la

tot felul de munci peste puterile ei, spre a-i distruge frumuseţea: să măture casa, crâşma,

curtea, să fiarbă mâncare, să taie lemne, de dimineaţă până noaptea.

Ori de câte ori se vestea trecerea fiului de împărat pe la crâşmă, cârciumăreasa, după

ce se gătea, îşi întreba oglinda dacă e frumoasă. Dar, de fiecare dată, oglinda îi spunea că tot

mai frumoasă e Floriţa.

În cele din urmă, pentru a scăpa de ea, mama vitregă trimite pe vrăjitoarea Boanţa, s-o

omoare în codru. Dar viaţa Floriţei este salvată. Baba Boanţa ia ochii de căprioară care

căzuseră la Floriţa în poală, şi-i duce cârciumăresei, spunând că sunt ai Floriţei.

Rămasă în codru, Floriţa nu deznădăjduieşte. Ajunsă la casa unor hoţi, îi socoteşte

nişte oameni năpăstuiţi şi caută să le uşureze viaţa: le curăţă coliba, le face mâncare, le coase

hainele, îi îngrijeşte, şi astfel, prin bunătatea ei, reuşeşte să-i transforme. Aceştia se lasă de

hoţie.

Mama vitregă o urmăreşte pe Floriţa şi încearcă s-o piardă prin diferite obiecte vrăjite:

inel, rochie, firul morţii. Hoţii o scapă de la moarte de două ori, dar a treia oară ei nu mai

reuşesc şi rămân lângă sicriul ei, priveghind-o până mor toţi. Aşa o găseşte fiul împăratului,

care o duce la palat. Aici, fetele care aveau grijă de ea, i-au despletit părul şi i-au scos firul

morţii. Floriţa reînvie şi devine soţia fiului de împărat.

În Floriţa din codru subiectul apare localizat şi apropiat de realitatea satului

românesc.

Față de maniera povestitorului popular care recurge în descripții doar la epitete

abstracte și generale, evitând tot ceea ce însemnă culoare locală, Slavici procedează ca un 25 Ion Roșirou, op. cit., p.81

23

scriitor, dând atenție amănuntului semnificativ și faptului concret de viață. Descrierea

gospodăriei țărănești și a muncilor la care e supusă orfana din Florița din codru poate fi

considerată fragment de nuvelă. La fel, descrierile de interioare, cele privind obiceiurile,

portul, îndeletnicirile agrare sunt elemente localizatoare. Vatamaniuc vorbește despre

prezența nu numai a unor elemente realiste, cât mai ales a unei viziuni realiste în basmele lui

Slavici, ieșite din cunoașterea vieții unui sat cu existență reală.

Tot o mamă vitregă, cea a feciorului de împărat din Doi feți cu stea în frunte,

declanșează o serie de metamorfoze în lanț, în care umanul se identifică nu o dată de

elementele naturii, ce se dovedesc factori favorizanți în scoaterea adevărului la iveală.

Povestea începe sub semnul unei comparații între ” focul solar”, cu ” razele mai

stâmpărate” , prielnic culesului de căpșunide către trei fiice de pădurar și ” focul cailor”

călăriți de feciorul de împărat și de doi curteni ai lui.

Cele trei fete, Ana, Stana și Săftița discută de darurile pe care le-ar face fiecare

viitorului ei soț. Voinicii le aud, le saltă în șei, le duc acasă, le nuntesc și , rând pe rând, fetele

își îndeplinesc făgăduințele. Numai Săftiței îi sunt dejucate planurile de către soacra ei care,

având o fiică din altă căsătorie, o voia pe aceasta împărăteasă. Așa că feții abia veniți pe lume

sunt înlocuiți cu doi cățeluși, iar ei îngropați la colțul casei, ” tocmai la fereastra împăratului”.

Din mormântul neștiut cresc doi paltini.

În bătaia vântului, paltinii scot tot felul de șoapte, în care împăratul distinge tot atâtea

suspine. Noua împărăteasă nu e deloc străină de frământările și bănuielile soțului ei și, după o

noapte de dezmierdări, îi cere să taie paltinii. Aceștia sunt transformați în paturi, câte unul

pentru fiecare soț, numai că împărăteasa nu reușește să se odihnească în asemenea divan, așa

că, în viclenia ei fără limite, înlocuiește paturile poruncind ca pe cele vechi să le ardă. Din

focul aprins se ridică însă două scântei ce cad exact pe locul de unde au fost tăiați paltinii cu

pricina, scântei ce se prefac în doi mielușei cu lână strălucitoare și frunoși foc. Văzând că

împăratul a prins drag de mielușei, împărăteasa va face tot ca împăratul să-și calce pe suflet și

să se învoiască la tăierea mieilor. Ce nu s-a putut mânca din ei, a fost aruncat în foc. Numai

că pe fundul vasului în care s-a spălat și limpezit carnea au rămas două bucățele din creierele

mielușeilor, bucățele care au ajuns în pârâul unde a fost clătit vasul, și de aici mai departe,

până la apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăției.26

Din bobițele de creier se vor ivi doi peștișori cu solzii de aur , care, prin ritualul magic

al unui pescar, ritual înfăptuit la povața lor prin rouă și soare, apă și foc, recapătă formă 26 Ion Roșioru, op.cit.,p.79

24

omenească. În trei zile, copiii parcurg vertiginos etapele creșterii în vârstă , înțelepciune,

putere și cer să fie înfățișați împăratului. Sunt primiți la curte numai la stăruința împărătesei

roase de remușcări și își dezvălui identitatea printr-un cântec care le rezumă povestea vieții.

În vremea aceasta, de sub împărăteasă sar pe rând pernele- simbol al unui statut care începe

să se clatine- pentru ca în momentul recunoașterii, când cei doi își descoperă capetele și arată

lumii pletele de aur și stelele din frunte , lucrurile să fie definitiv clarificate. Deznodământul

o repune în drepturi pe Lăptița și pedepsește cu pedeapsa umulinței pe falsa împărăteasă care

ajunge ” cea mai rea slujnică de la curte” Iar geniul rău al acestei lumi este condamnat la

distrugere și transformat, în spiritul didacticismului slavician, în lecție publică: ” pe vitrega

cea cu gând rău o legară de coada unei iepe nebune și înconjurară țara de șapte ori cu ea, încât

lumea să știe și să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârșește.”27

Păcală în satul lui face parte din categoria basmelor nuvelistice și a fost publicat în

1882 , în revista Tribuna, din Sibiu. În povestirea sascriitorul își evocă eroul într-un moment

de căutare a echilibrului sufletesc și material, în satul natal. Hotărât să renunțe la farsele sale

și să devină un simplu gospodar , Păcală nu reușește să se opună destinului. Prezența sa în sat

devine incomodă pentru vecinii care îl obligă a reînnoda firul faptelor sale. Speculând

slabiciunile umane cele mai frecvente- lăcomia și prostia- , Păcală obține avere, ca preț pentru

vițelușa ce-i fusese sacrificată de consăteni. Hotărând a-l judeca „ democratic” pe incomodul

vecin , țăranii îl duc legat într-un sac pe malul apei , pentru a-l îneca. Folosind în favoarea sa

prostia și lăcomia unui drumeț naiv, Păcală se salvează și de această dată, și-și îmbogățește

din nou veniturile spre nedumerirea vecinilor. Orbiți de lăcomie , aceștia își dau singuri

pedeapsa pentru faptele lor, înecându-se și lăsându-l pe Păcală singur și bogat într-un sat plin

de femei văduve. Păcălitul păcălit, Lăcomia strică omenia, Să moară și capra vecinului sunt

proverbele ce definesc întâmplările din această poevstire. Ioan Breazu referindu-se la această

operă afirmă că : „ prin umorul ei autentic țărănesc , precum și prin stilul prefect adaptat

fondului face parte din cele două, trei basme mai iscusite și poate ocupa un loc de cinste într-

o antologie a poveștii românești”.

Dacă Ion Creangă povestește cu umor și senină jovialitate întâmplările eroilor din Ivan

Turbincă sau Prostia omenească , Ioan Slavici dezvăluie în acest basm o atitudine morală,

unde hazul este cenzurat de neliniștite întrebări cu privire la prostia și lăcomia omenească.28

27 Florica Bodiștean, op.cit.,p.10828 Ioan Slavici, Pagini alese, Antologie și prezentare de Mihaela Cojocaru, Editura Regis, București, 1967, p. 276

25

II.3. Estetica personajelorPoveştile din prima parte a activităţii scriitorului (1871-1875): Zâna Zorilor, Floriţa

din codru, Ileana cea Şireată sunt construite după tiparul basmului în general. Ca în orice

basm şi aici apar Feţi Frumoşi, Ilene Cosânzene, adjuvanţi ai acestora în încercările prin care

vor trece, depăşirea piedicilor prin curaj şi isteţime. Şi aici apar zâne, iele, vâlve, zmei,

balauri. O împărăţie adică între personaje pozitive şi negative, între bine şi rău.

Lumea poveştilor lui Slavici rămâne fidelă viziunii sale realiste. Veșmântul fabulos al

basmului este un mod de a scoate la lumină aspecte ale vieții reale, portul, modul de a se

purta, dar și greutățile, năzuințele omului simplu de la țară. Eroii nu se îndepărtează prea mult

de protagoniştii nuvelelor sale. Curţile împărăteşti par nişte gospodării cunoscute, împăraţii

au uneori îndeletniciri casnice, fetele de împărat ajută în gospodărie: mătură, pregătesc

mâncarea, sparg lemne…Așa se face că eroul plecat „să strângă cumva, de undeva, ceva

pentru spuza lui de copii” din Spaima zmeilor, mergea „cu pași mărunței înainte – cu căciula

pe- o ureche”. Ileana cea șireată, din creția omonimă, deși este fiică de împărat, poartă haine

țărănești, o ie „țesută cu altițe”. Lia, tânăra curajoasă, dornică de a-l dezlega de vrajă pe

Limir-împărat „frământă aluat din făină neagră și-și făcu o azimă de drum, apoi porni în cale

lungă, nu cu opinci de oțel și curele de vițel (…), ci desculță, ca o fată săracă”. Astfel de

sublinieri, nu puține la număr în basme, îi apropie pe protagoniștii acestor creații de oameni și

fapte cunoscute din mediul real sătesc. Tot așa, la o atentă lectură a acestor povești, opoziția

eroilor pe plan social (bogat-sărac) ține să sugereze polarizarea socială, în care clasele sus-

puse sunt ținta criticii. Viața reală cu greutățile și năzuințele ei își regăsește locul în poveștile

slaviciene. În Băiet sărac, Rodul tainic, Spaima zmeilor, Negru-împărat, Limir- împărat, eroii

sunt oameni săraci care-și iau lumea în cap în căutarea norocului. Ei sunt posesori de virtuți –

hărnicie, onestitate, înțelepciune, vitejie – acele calități ce îi diferențiază față de cei înzestrați

cu puteri ascunse și bogății, care în numele statutului social îi pot asupri pe cei sărmani.

Prin intermediul basmului Slavici a putut să- și manifeste simpatia față de unele personaje și

să-și exprime ideile despre anumite realități sociale, lucru subliniat și de Magdalena Popescu:

„Dintr-o perspectivă simbolică și cunoscând marea obsesie a vieții autorului (…) traumatizată

de câteva accidente sociale imprevizibile și nejustificabile din punctul lui de vedere, basmul

devine perfect transparent: o anume afectivitate dominantă mobilizează motivele arhaice în

scheme noi, pentru a demonstra glorificarea năpăstuitului fără vină”7.

II.4. Tipologia personajelor

26

Critica literară a semnalat ideea conform căreia universul basmelor lui Slavici e

preponderent feminin, femininul malefic aducător de moarte , reprezentat de zâne, iele,

vrăjitoare, mume ale pădurii, vâlve, vântoase, dar și cel izbăvitor, fie printr-o acțiune virilă

( cum întreprinde Lia din Limir-Împărat sau împărăteasa din Negru-Împărat), fie prin

fascinația pe care o exercită fecioara, activă, adormită sau moartă, asupra celor din jur. (.....)

În replică, rolul de Făt-Frumos, cu excepția celui dintâi basm, Zâna zorilor, este unul

secundar sau chiar episodic. 29

Slavici păstrează, în general, compoziția populară a basmului, tehnica acumulării de

fapte, reconstituie în amănunt episoadele și mai ales tipologia tradițională.

Tipologia umană a basmelor prelucrate de Slavici capătă adesea, o coloratură etică, și,

poate, aici contribuția moralistului depășește pe cea a scriitorului.

Floriţa e personajul principal al basmului „ Florița din codru” și reprezintă simbolul

binelui. Se afirmă prin frumuseţe deosebită, prin hărnicie, ştie să ia atitudine în lupta cu viaţa,

înfruntând greutăţile, fiind plină de curaj.

Ea stârnește invidia mamei vitrege în momentul în care își afirmă frumusețea. O cu

totul decât cea a mamei sale adoptive, o frumusețe subtilă , naturală, datoare naturii înseși,

care a înzestrat-o cu darurile sale. Basmul glosează de la început pe acest subiect prin

comparații și simetrii inverse de o rară plasticitate: ” nu numai Florița, ci și maică-sa,

crâșmărița, era însă frumoasă, crâșmărița nu era însă așa de frumoasă ca și Florița, și Florița

altfel iară, nu ca și crâșmărița. Crâșmărița era frumoasă ca și o pană de păun; Florița era

frumoasă ca și o floare ce crește ascunsă în umbra tufelor. Florița era frumoasă încât nimeni

nu se putea răbda să ca să nu vorbească cu ea și nimeni nu cuteza să privească la ea.

Crâșmărița atât era de frumoasă încât , dacă-i vedeai fața oglindită în fața vinului , ți se părea

că vinul e mai tare și mai înfocat; Florița atâta era de frumoasă încât dacă-i vedeai fața

oglindită în fața vinului , ți se părea cum că vinul e mai dulce și mai moale.”

De fapt, e o competiție între vârste, dar și între tipologii, între femininul senzual,

tentator, de tip Calipso, un feminin ce stârnește dorința și o întreține, și femininul virginal,

cast, adolescentin gen Nausicaa, cel ce naște fascinație și îndeamnă la visare. Unul te incită la

apropiere, celălalt te îndepărtează ca orice lucru pe care-l simți inaccesibil; primul e agresiv,

al doilea îmblânzește asperitățile lumii și sublimează patimile într-o atitudine pur admirativă.

Iată că frumusețea artificială, elaborată, se vede îngenuncheată de frumusețea frustă a unei

alte vârste și a unei alte configurații morale. Căci, spune basmul, nu poate fi cu adevărat

frumos decât cine merită frumusețea. Cea autentică se afirmă de la sine, ca emanație a 29 Florica Bodiștean, op.cit., p.110

27

interiorității, și nu prin tertipuri femeiești. La urma urmei, pe aceasta se întemeiază

superioritatea Floriței, Floarea Codrilor.

Fețele frumuseții se confruntă și se lămuresc, tot ca în Albă-ca-Zăpada , prin motivul

oglinzii. Umilită, mama vitregă își dezlănțuie persecuțiile și lucrul acesta se reînnoiește de

trei ori, cu din ce în ce mai multă agresivitate, până ce crâșmărița , cu ajutorul unei babe

vrăjitoare, ca toate babele din basmele lui Slavici, ia hotărârea s-o piarda definitiv. Aici

intervine efectul fizic al frumuseții care paralizeză gestul ucigaș al Babei Boanța. Fata, după

rătăcirea prin pădure găsește adăpost nu în casa unor pitici, ci în aceea a unor hoți ,

doisprezece hoți de codru, sălbatici și cruzi, unde se face utilă și chiar indispensabilă. Asupra

acestora se verifică a doua oară puterea frumuseții. Urmează procesul umanizării unor ființe

gregare și recâștigarea lor de partea binelui. În preajma fecioarei se stârnește o acerbă

rivalitate. Vrând să-i intre în grații, hoții se întrec în atenții și își regăsesc candoarea. Nicăieri

în basmele de acest tip nu se mai întâlnește o situație similară semn că Slavici inovează aici ,

cu mână sigură, în virtutea unor convingeri ale sale cărora le va da glas în nuvele. 30

Maștera are parte de o pedeapsă rafinată care să-i reveleze vanitatea: „ După nuntă,

împăratul porunci ca să se facă o casă cu păreții de oglindă, să se adune cele mai frumoase

neveste din țară și să închidă pe crâșmărița cea vicleană cu ele, pentru ca să vadă, și văzând,

să se surpe în gândul ei, cum că nu-i ea cea mai frumoasă în țară.”

Ce ne spune acest basm? Că frumusețea nesusținută de alte valori e vanitate

condamnabilă, căci naște gesturi radicale, dar și că în preajma virtuților frumuseții lumea

devine mai bună.

În basmul Zâna zorilor este ilustrat motivul superiorității mezinului. Petre din Zâna

zorilor este, ca și Harap-Alb din basmul lui Ion Creangă, generos, viteaz, nu se descurajează

în fața piedicilor de neînvins pe care le întâmpină. Calitățile îi sunt răsplătite în final devenind

stăpân și asupra împărăției tatălui lor , dar și asupra împarăției Zânei zorilor, deoarece în final

se căsătorește cu ea.

G. Călinescu remarca în „ Estetica basmului” că în basm, și „ printre fete, a treia este

mai isteață”.31 Astfel, și la Slavici întâlnim această tipologie în basmul Ileana cea șireată.

Ileana este fiica mai mică a unui împărat. Principala ei calitate este înțelepciunea, în latura

istețimii mult prețuită în folclor, de care dă dovadă pe întreg parcursul basmului. Ea este

30 Florica Bodiștean, op.cit., p.11231 G. Călinescu, op.cit, p.153

28

singura din cele trei fete ale împăratului care ascultă până la sfârșit cuvântul tatălui său și nu

cedează avansurilor feciorului de împărat. Pe lângă înțelepciune, ea se remarcă prin dragostea

pe care o nutrește față de suororile cele mari. Încă din începutul basmului ea se distinge prin

deosebite calități fizice care sunt , de fapt, expresia văzută a frumuseții lăuntrice: „ A fost

odinioară un împărat care avea trei fete, dintre care cea mai mare era frumoasă, cea mijlocie

și mai frumoasă, iar cea mai tânără, Ileana, atâta de frumoasă încât și Sfântul Soare se oprea

în cale ca s-o vadă și să se desfăteze de frumusețea ei.”

Motivul lui Păcală a fost reținut de Slavici nu numai în Păcală în satul lui , ci și în

Petrea Prostul și alte bucăți. Pretrea prostul întrunește, în persoana sa, trăsături din Dănilă

Prepeleac și din Ivan Turbincă: deși moștenește un taur de toată frumusețea, cu care putea

agonisi o întreagă avere, îl vinde pe nimica toată, „ pe-un leu, un gologan și-o para”. Fără

voia lui, se trezește în posesia unei comori fantastice, pe care însă n-are aptitudinea s-o

valorifice, pentru că eroul este un suflet pur, incapabil de mercantilism. În timp ce frații săi își

pied capul când dau cu ochii de comoară, dezumaninându-se total, Petrea rămâne complet

imun la mirajul aurului. Spre deosebire de Dănilă Prepeleac, căruia i se dezmorțește spiritual

practic eroul lui Slavici nu evoluează, rămâne constant pe întregul parcurs al existenței, căci

el nu ilustrează, ca la Creangă, o tipologie umană, ci un principiu etic. De aceea, scriitorul nu-

lasă nerăsplătit și introduce în povestire pe cei doi moșnegi tradiționali, Dumnezeu și Sfîntul

Petre, care-l înzestrează cu un cimpoi fermecat, capabil să-l facă pe erou fericit și să-l salveze

din toate încurcăturile. Ca și vestitul Ivan Turbincă , și el e răsplătit de Dumnezeu pentru

modestia și generozitatea sa.32

În Negru Împărat, împăratul și curtenii săi ajung într-o stare jalnică, deoarece

căzuseră în patima desfrâului și a risipei. Nu urmaseră sfaturilor împărătesei, care încerca să-I

moralizeze: „ Puneți-vă frâu, căci omului de frunte nu-i șade nimic mai bine decât să se

stăpânească pe sine însuși și să tragă de la gura sa pentru ca să le rămâie și altora căte ceva”.

Lăptița din Doi feți cu stea în frunte, un fel de Albă-Împărăteasa rurală, cu numele

derivat din licoarea vieții, e expresia purității și a vocației maternale.

32 Pompiliu Marcea, op.cit., p. 188

29

CAPITOLUL AL III-LEA

Basmele lui Ioan Slavici -  abordări în ciclul primar

III.1 Valori instructiv-educative ale basmelorBasmul reprezintă o lectură plăcută și accesibilă pentru toate vârstele, iar prin

studierea lui și prin valorificarea conținutului său, se asigură fără îndoială cele două aspecte

30

ale procesului de învățământ: instruirea și educarea elevilor și formarea lor pentru muncă și

viață.

În ciclul primar, basmul ajută la formarea unor idei etice și a profilului moral al

elevilor. Faptul că la acest nivel de învățământ copiii posedă capacitatea de citire a textelor

literare, le cultivă gustul și pasiunea pentru lectură, iar mai apoi povestirea basmelor ajută la

exersarea exprimării libere, corecte din punct de vedere gramatical, fluente. Copiii își

îmbogățesc vocabularul prin reținerea voluntară sau involuntară a unor regionalisme,

arhaisme, a unor proverbe și zicători, a formulelor specifice basmelor. Foarte importantă în

această perioadă este analiza textelor literare, a semnificațiilor cuprinse în text. Așadar este

absolut necesară sprijinirea copiilor în procesul de investigație literară, de descoperire a

modelelor umane, de finisare a personalității viitorului adult.

Ch. Perrault, vorbind despre rolul educativ al povestirilor şi basmelor create pentru

copii arată cum normele morale simple de bine şi de rău sunt însuşite cu uşurinţă de copii,

prin exemplul oferit de basme şi poveşti. Oricât de simple şi de uşoare ar părea aceste

povestiri, scrie un pedagog, ele nasc, fără îndoială, printre copii dorinţa de a fi asemănători

cu cei buni care ajung fericiţi şi în acelaşi timp se naşte în sufletele lor teama faţă de

nenorocirile ce li s-ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi. Este de necrezut cu câtă sete

privesc aceste inimi pure şi încă necoapte morala ascunsă în haina basmului… îi vezi trişti şi

disperaţi atâta vreme cât eroul sau eroina povestirii sunt în impas şi îndură suferinţe, apoi

strigă de bucurie când vine întorsătura fericită şi personajele iubite sunt salvate.33

Antrenând interesul şi imaginaţia copiilor pentru subiectele tematice, pentru valorile

instructiv-educative ale acestora, basmul se constituie într-o excepţională pledoarie pentru

bine şi frumos, ca valori etern-umane fiind tocmai de aceea cea mai îndrăgită specie a

literaturii pentru copii.

Scopul învăţării în şcoală este dezvăluirea, înţelegerea, fixarea şi reproducerea unui

volum din ce în ce mai mare de cunoştinţe. La începutul perioadei ( cls. I şi a II-a), deşi

gândirea logică face progrese, se constată totuşi o dificultate în ierarhizarea episoadelor unor

povestiri, copilul fiind tentat de a povesti, fără să facă deosebire între părţile esenţiale şi cele

secundare. Abia mai târziu (cls. a III-a şi a IV-a) copiii dovedesc că au ajuns să înţeleagă mai

bine semnificaţia operei, deosebesc esenţialul de secundar, stiu să ierarhizeze mai bine

episoadele unei povestiri.34

33 Ilie Stanciu, Copilul şi cartea, Editura Didactică şi Pedogogică, Bucureşti, 1968, p. 44.34 Ilie Stanciu, Literatura pentru copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968, p. 10.

31

În mod deosebit, copiii şcolari mici îndrăgesc poveştile (basmele) cu animale şi

basmele nuvelistice, în special cei din clasele mici (cls. I şi a II-a), iar începând cu clasele a

III-a şi a IV-a şcolarilor fiindu-le accesibile şi basmele fantastice. Această preferinţă a lor

trebuie să fie pe deplin înţeleasă de adulţi şi satiafăcută, cu atât mai mult cu cât sub această

haină simbolică copiii descoperă personaje tipice, conflicte şi sentimente omeneşti, lupta şi

năzuinţa poporului către o viaţă mai bună.

Din basme, sub forma alegorică a imaginilor fantastice, copiii cunosc multe aspecte

ale vieţii oamenilor din trecut, lupta lor pentru mai bine. Ei simt că zmeii, balaurii, Baba-

Cloanţa şi ale personaje pe care trebuie să le înfrunte Făt-Frumos simbolizează forţele răului,

în timp ce acest personaj întruchipează lupta şi izbânda binelui asupra răului.

Tematica basmelor, fie ele realiste sau fantastice, se diferenţiază de la o clasă la alta

corespunzător sarcinilor instructiv-educative.

Astfel, la clsasele I şi a II-a basmele ce vor fi prezentate copiilor vor fi scurte, cu

conţinut şi intrigă mai simple care să înfăţişeze o lume cunoscută, să trezească sentimente şi

stări afective plăcute, care să le influenţeze sentimentele şi comportamentul. Dintre basmele

cele mai frumoase, selectate pentru nivelul acestor clase, menţionăm:Cenuşăreasa, Doi feţi

cu stea în frunte, Scufiţa Roşie, Prichindel şi Păunaşul codrilor, Spaima Zmeilor, etc.

La cls. a III-a şi a IV-a, prin basme se realizează familiarizarea copiilor cu aspecte

complexe din natura şi viaţa înconjurătoare, cu expresii poetice, epitete, formule specifice

stilului povestitorilor, precum şi educarea unor trăiri de valoare etică şi estetică care să

influenţeze în măsură şi mai mare sentimentele şi comportarea şcolarilor. Dintre basmele

culte cele mai accesibile pentru copiii şcolari de cls. III-IV enumerăm: Făt-Frumos din

lacrimă, Povestea lui Harap-Alb, Zâna zorilor.

Dimensiunea este un criteriu important de selecție. În clasele primare mici se aleg

basme scurte a căror povestire nu durează mai mult de zece minute. Un copil de clasa I

trebuie să poată așeza în ordine logică cincisprezece- patruzeci de propoziții, iar pentru unul

de clasa a IV-a sunt necesare cincisprezece - douăzeci de minute pentru a formula o povestire

de circa o sută de propoziții.

Acțiunea poveștii/basmului în primii trei ani de învațământ ar trebui să fie liniară,

fără să se revină la o acțiune anterioară. În clasa a-IV-a copiii vor fi capabili să facă legături

între acțiuni, astfel le putem pune la dispoziție basme cu întâmplări în planuri paralele.

Un alt lucru important de care trebuie să se țină seama în selectarea basmelor este numărul

personajelor: la clasele I si a-II-a se recomandă lecturi cu două, trei, maxim patru personaje,

pe când la clasele III-IV pot fi citite și înțelese cu ușurință și basmele cu personaje multiple.

32

Valorificarea basmului în procesul de predare a literaturii se impune nu numai pentru

faptul că această specie a literaturii populare şi celei culte este foarte mult gustată de către

copii pentru împletirea realului, ci şi datorită bogăţiei de sensuri şi valori instructive pe care

le posedă. Prin valorificarea basmului se poate ajunge la stimularea interesului elevilor, la

angajarea lor în efortul de învăţare şi gândire creatoare şi, de aici, la exercitarea unei

influenţe pozitive în procesul de formare a profilului lor moral.

III.2 Valori instuctiv-educative în basmele lui Ioan SlaviciSlavici a promovat basmele cu final moralizator, insistând pe calităţile morale şi

intelectuale ale personajelor, evitând, pe cât posibil, răzbunările inutile.

Caracterul moralizator este principala trăsătură a basmelor lui Slavici. După cum am

mai spus, Ioan Slavici crede că arta trebuie să fie morală, un „ nutriment spiritual” care ne

„adapă cu adevărurile vieții”. El își face un titlu de glorie din faptul că prelucrând basmele

populare românești, „ sucul etic a rămas neatins”, precizând că a lăsat ca „ gândirea morală a

poporului român să rămână intactă și îndeosebi pentru că ea e în toate variantele, tot aceeași;

morala e rezultatul gândirii popoarelor, iară nu a indivizilor.” 35

Din aceste basme se simte marea simpatie a autorului pentru cei sărmani. El răstoarnă

de multe ori schema tradițională a basmului, înlocuiește personajele, schimbă acțiunea din

mersul ei obișnuit, dând astfel textului un farmec nou. La Slavici găsim fete care se luptă

întocmai ca Făt-Frumos și băieți care se comportă ca o Ileana Cosânzeana; în locul piticilor

din „Albă ca zapada”, scriitorul născocește o bandă de hoți care sunt reeducați de Florița din

codri și care, de dragul ei, se lasă de faptele rele.

Dintre virtuţile intelectuale asimilabile din basmele lui Slavici menţionăm: căutarea

adevărului, inteligenţa, judecata, raţionalitatea, iar dintre virtuţiile morale: cinstea, curajul,

demnitatea, dorinţa de a face bine, hărnicia, modestia,blândețea, gingășia, sensibilitatea.

Caracterul moralizator al basmelor este ilustrat printr-o exprimare generalizată în care

se găsesc expresii de tipul: e bine – nu e bine, se poate – nu (se) poate, se cade – nu se cade,

se cuvine – nu se cuvine, a face – a nu face, a fi mulțumit – a nu fi mulțumit, toate aceste

grupuri lexicale, având la temelia lor verbul „trebuie”. Acesta (trebuie) este verbul ce conține

toate grupurile lexicale cu încărcătură etică, dar în același timp presupune și voința omului.

Unul din basmele slaviciene ce poate fi valorificat din punct de vedere educativ

pentru caracterul etic pronunțat este Floriţa din codru. Deosebitele calităţi morale ale

personajului principal sunt modele demne de urmat de cei mici. Influenţa pozitivă pe care 35 Ion Dodu Bălan, op.cit, p.90

33

Floriţa a exercitat-o asupra hoţilor, pune în evidenţă o însemnată idee etică şi estetică, aceea a

eficacităţii exemplului bun, a blândeţii şi gingăşiei în reeducarea unor oameni nărăvaşi.

De la fiul cel mic din basmul Zâna zorilor ( ANEXA 2) se pot transmite următoarele:

- Nu contează cât ești de mic, ci important este curajul pe care îl stăpânești;

- Atâta timp cât faci fapte bune, mereu vei fi răsplătit;

- În viață, dacă ești viteaz, cu siguranță vei învinge orice obstacol îți va sta în cale;

- Dacă vrei să faci bine, chiar natura îți va ieși în ajutor;

- Fii un om bun și cinstit!

De la cei doi frați mai mari am putea evidenția următoarele învățături:

- Dacă dai dovadă de frică, atunci nu poți „ răsturna nici cea mai mica buturugă”;

- Iubește-ți familia, altfel ajungi să rămâi singur;

- Dacă faci fapte rele, tot răul se va răsturna asupra ta;

- Nu minți, dacă vrei să îți fie bine pe viitor.

Finalul din Doi feți cu stea în frunte este direct moralizator. Faptul că adevărul iese

întodeauna la iveală, iar minciuna, viclenia și răutatea nu rămân nepedepsite sunt câteva din

învățămintele ce pot fi transmise copiilor pornind de la acest basm. (ANEXA 1)

Basmul slavician nu abundă în scene macabre. În ciuda prezenţei arhetipurilor

negative, personajele pozitive sunt mult mai numeroase. Investirea cu semnificaţii bine

individualizate a fiecărui personaj şi a fiecărui gest face ca aceste personaje să nu se

contrazică în substanţa lor, în fapta lor şi astfel liniile acţiunii să aibă claritatea şi coerenţa

unei structuri clasice. Această trăsătură este foarte însemnată nu numai pe planul strict estetic,

ci şi pe planul cognitiv şi etic, deoarece semnificaţiile constituie planul secundar al imaginii

litarare, planul sensurilor acestuia care are o funcţie direct formativă asupra copilului.

Finalurile sale sunt pline de optimism, împăciuitoare şi pline de învăţăminte. Slavici

nu insistă pe obiectele miraculoase, doar în măsura în care acestea devin o necesitate în

îndeplinirea misiunii eroului.

Memoria copilului nu este supusă unor eforturi de investigaţie profundă, deoarece

basmele lui Slavici se derulează după clişee bine stabilite, rupte parcă din viaţa cotidiană.

Basmele lui Slavici sunt scrise într-un limbaj accesibil celor mici. Scriitorul folosește cuvinte

cât mai simple pentru a favoriza înțelegerea mesajului. Stilul basmelor lui Slavici se

caracterizează prin oralitate , care conferă accesibilitate textului. Slavici folosește repetiții,

comparații, regionalisme, expresii populare sau proverbe.

34

Dincolo de amestecul de miraculos şi fantastic, Slavici optează în basmele sale pentru

magia populară, pentru simbolurile creştine, pentru personaje şi îndeletniciri tipice satelor

româneşti. Autorul mizează pe contrabalansarea realului cu fantasticul.

Analizând raportul fiinţe fabuloase şi fiinţe reale, se constată o contaminare a ambelor

categorii: personaje fabuloase reacţionând asemeni muritorilor şi invers. Slavici acordă nume

diferite eroilor săi, individualizându-i. Onomastica ocupă un loc de seamă în scrierile sale,

preferând nume de origine ebraică şi greco-romană.

Basmele sale fac trimiteri la rotaţia anotimpurilor şi la fenomene specifice acestora.

Momentele paroxistice ale desfăşurării de forţe au loc în momentele de cumpănă ale eroului.

Iată dar, enumerate mai sus doar câteva din aspectele pozitive care încurajează pe

învățător să apeleze la valenţele educative ale textului slavician.

Povestirea basmului aşa cum autorul l-a redat, cu toate momentele naraţiunii, cu

detalii despre personaje, natură şi cu toate elementele miraculoase, se poate aplica cu succes

la copiii din ciclul primar.

Pentru a spori eficiența se recomandă utilizarea suportului vizual, reluarea basmului în

mai multe variante (lectura învățătoarei, lectura elevului, povestirea), explicarea arhaismelor

şi regionalismelor. Se pot face interpretări cu grupa de copii legate de personajele şi obiectele

fantastice, întâmplările miraculoase, mitologice şi folclor .

III.3 Abordări metodice ale basmelorBasmul, prin conţinutul său instructiv-educativ bogat, se pretează la multe teme şi

modalităţi instructiv-educative, de aceea este folosit de către mai multe discipline pentru

potenţialul său prevăzut în activităţi didactice în doi timpi: lecţii şi activităţi extradidactice.

Prin studiul basmului elevii îşi însuşesc principalele norme şi reguli morale care deţin

un rol esenţial în formarea convingerilor şi în orientarea şi constituirea conduitelor morale.

În cadrul citirii explicative vor fi evidenţiate idei precum:

- eroii basmelor sunt oameni cinstiţi, vrednici şi curajoşi. Ei se ridică la luptă pentru a veni

în ajutorul semenilor şi a-i salva de primejdii, de forţele ostile care se năpustesc, adesea,

asupra lor;

- în aceste confruntări, eroii basmelor fantastice se dovedesc totdeauna la înălţimea

speranţelor colectivităţii. După numeroase solicitări, în cadrul cărora se verifică, atât forţa

fizică cât şi inteligentă, aceştia reuşesc să nimicească forţele ostile, asigurând astfel

triumful dreptăţii.

35

În funcţie de conţinutul basmului selectat se stabileşte structura logică a textului şi

delimitarea lui pe fragmente în cazul în care este vorba de un basm mai dezvoltat şi nu sunt

posibile discuţii globale, după lectură.

Lectura are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să le satisfacă interesul

pentru a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Din cărţi, copiii află multe lucruri despre viaţa

animalelor şi a plantelor, despre descoperirile geografice, despre frumuseţile şi bogăţiile

patriei. În acelaşi timp cărţile le vorbesc despre sentimentele omeneşti, despre dragoste şi

ură, prietenie, cinste, omenie. Citirea unor cărţi îi face pe şcolari să fie curajoşi şi fermi, iar

eroii cărţilor, prin viaţa lor, devin exemple de fapte înalte de viaţă şi caracter şi lasă urme

adânci în conştiinţa elevilor. Cartea îi atrage pe copii prin conţinutul ei artistic. De îndată ce

începe să citească, copilul cunoaşte o lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la

fapte vitejeşti şi la evenimentele din cuprinsul cărţii. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează,

pe alţii îi urăsc. Lectura ofară copilului posibilitatea de a-şi completa singuri cunoştinţele, de

a le lărgii, de a le adâncii. Ea contribuie, într-o măsură însemnată, la îmbogăţirea

cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat, la dezvoltarea dragostei faţă de

bine, frumos şi adevăr şi la educarea estetică.

În activitatea de lectură literară se urmăreşte valorificarea tuturor ideilor semnificative

din punct de vedere etic, în scopul modelării profilului moral al elevilor. În fiecare basm sunt

încorporate idei şi exemple prin difuzarea cărora s-a urmărit îmbogăţirea experienţei de viaţă

a omului, în general, a copilului, în special. De aceea, valorificarea judicioasă a basmului

poate conduce la dezvoltarea gândirii logice a elevilor, a capacităţii de selecţie şi analiză, la

formarea trăsăturilor morale a gustului pentru literatură.

Asigurând citirea explicativă a basmului în această concepţie şi obişnuindu-se sub

conducerea discretă a învăţătorului să observe şi să exprime ei înşişi ideile transmise de

creatorul anonim sau autorii culţi de basme, elevii vor răspunde dezideratelor ce stau în faţa

şcolii.

Pentru a realiza o învăţare conştientă, astfel elevii să devină, în cele din

urmă, ,,consumatori” pasionaţi de literatură, este necesar să fie sprijiniţi, pe baza unor

principii şi metode diferenţiate, în procesul de investigaţie a operelor literare, fără să se

excludă realizarea unor analize comparative, evidenţierea interferenţelor dintre genuri şi

specii sau dintre literatura populară şi cea cultă. Este cazul şi a basmului, ca una din speciile

literare importante ale literaturii folclorice şi a celei culte.

36

Procesul de învăţământ cu toate componentele lui, este factorul cel mai de seamă care,

în strânsa interacţiune cu ceilalţi factori şi condiţii, realizează pentru copiii de vârstă şcolară

mică în mod optim obiectivele educaţionale pe linia comunicării.

Povestirea se foloseşte îndeosebi pentru elevii claselor mici (I-II), fiind un mijloc de

dezvoltare a vorbirii şi comunicării, una din căile cele mai propice de punere în funcţiune a

tuturor proceselor şi mecanismelor psihice implicate în actul vorbirii şi comunicării.36

Solicitându-i pe elevi să povestească, în scris, faptele de viaţă despre care au luat

cunoştinţă în timpul lecturii basmului, ei au posibilitatea să se manifeste în mod independent,

să se exprime în funcţie de gradul lor de sensibilitate şi de capacitatea de a introduce

elemente noi.

Repovestirea este practicată mai ales la începutul clasei I şi constă în repetarea acelor

basme cunoscute anterior în care se urmăreşte ca scop deprinderea elevilor de a ordona ideile

într-un sens logic.

Pornind de la citirea explicativă a basmului se poate ajunge ulterior, în cadrul

compunerilor, la formarea şi dezvoltarea aptitudinilor individuale ale elevilor, deoarece ei pot

avea mental, în analogie cu aceste producţii, schema unor creaţii artistice de mică întindere şi,

de aici, propriile lor simţăminte şi păreri în raport cu aceasta.

În timp ce lectura basmului asigură atât lărgirea posibilităţilor de exprimare orală, cât

şi dezvoltarea imaginaţiei, a puterii de fabulaţie şi de ficţiune, compunerile cu cerinţe

diferenţiate, în funcţie de nivelul de pregătire al elevilor, stimuleză activitatea

creatoare, ,,constituind cel mai nimerit prilej de valorificare a experienţei de viaţă a elevilor,

de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei lor creatoare.”37

Modele oferite de basm, pot stimula diferite tipuri de compuneri, prin intermediul

cărora elevii să prezinte propriile idei şi sentimente izvorâte din cunoaşterea directă a

diferitelor aspecte de viaţă, din observarea nemijlocită a obiectelor şi fenomenelor cu care vin

în contact.

Compunerile ce urmează să aibă modele în basme pot fi: compuneri-reproduceri şi

compuneri după ilustraţii sau desene, dacă basmul este însoţit de acestea.

Studierea basmului ca operă epică valorifică în mod creator conţinutul lor de idei,

datorită căruia se realizează un tablou al vieţii cu ,,problemele cele mai acute ale vieţii

36 Elvira Creţu, C. Iliescu, Silvia Nichita, Îndrumător metodic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, p. 15.37 Ioan Şerdean, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993, p. 187.

37

individuale, familiei şi societăţii”.38 În pofida caracterului preponderal fictiv, basmul are o

profundă legătură cu viaţa, astfel încât, prin intermediul lui, dascălii au posibilitatea de a

interveni eficient în procesul de instrure şi de formare a elevilor. Aprobând sau dezaprobând

printr-o atitudine participativă, sinceră şi nepărtinitoare, prin argumente corespunzătoare

vârstei lor, faptele pozitive şi acţiunile negative ale personajelor antagonice, se reuşeşte să se

asigure conjugarea celor două aspecte ale procesului de învăţământ: instruirea şi educarea

elevilor, formarea lor pentru viaţă.

Studiul literaturii în şcoală şi dezvoltarea gustului artistic al elevilor sunt sprijinite de

câteva forme de activităţi extraşcolare. Printre formele de activităţi în afara şcolii cele mai

adecvate particularităţi de vârstă ale elevilor din cls. I-IV sunt: vizionarea spectacolelor de

teatru, în care sunt prezentate diferite basme sau poveşti pentru copii, vizionarea filmelor

accesibile copiilor, audiţii la radio şi televiziune, a emisiunilor pentru copii, jocuri şi

concursuri pe diferite teme de basm (ex. ,,Ghiceşte despre cine este vorba”, ,,Cine ştie

răspunde!” etc.).

Şezătoarea reprezintă o formă atractivă, recreativă şi dinamizatoare. Este o

modalitate foarte eficientă de îmbogăţire a cunoştinţelor şi implicit de cultivare a capacităţii

de vorbire. Prin conţinutul informaţional vehiculat în cadrul şezătorii, prin intermediul celor

mai accesibile producţii literare –povestiri, basme, proverbe, zicători etc. –elevii află, culeg o

bogăţie de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan şi sincer situaţiile create. Această

experienţă dobândită într-un astfel de cadru se fixează în memorie mai puternic.

Datorită accesibilităţii, caracterului spectaculos şi atractiv, precum şi intesităţii

impresiilor, piesele de teatru şi spectacolele cinematografice constituie un mijloc eficient de

educaţie artistică şi morală a elevilor.

Concluzii

Prin conţinutul lucrării de faţă, am încercat să demonstrăm contribuţia basmului la

îmbogăţirea tezaurului cunoaşterii umane, la formarea profilului moral al omului, precum şi

la conturarea idealului în viaţă a numeroaselor generații.

Am optat pentru basmele lui Ioan Slavici datorită mesajului profund moralizator al

acestora.

38 Alexandru Andrei, Valori etice în basmul fantastic românesc, Societatea ,,Refuz românesc”, 1973, Bucureşti, p. 196.

38

Această trăsătură este evidentă în toate scrierile sale, Slavici fiind considerat, între

marii noștri scriitori, „ moralistul prin excelență”39. Pe lângă elementele moralizatoare, opera

lui Slavici se mai distinge printr-un puternic spirit popular, prin oglindirea cu fidelitate, în

manieră realistă, a vieții satului. Primul capitol al lucrării, intitulat „ Universul operei lui

Slavici ”, ilustrează aceste aspecte. Tot în acest capitol am prezentat atitudinea criticilor față

de opera acestuia.

În cel de-al doilea capitol am pornit de la o abordare generală a basmelor (definiție,

caracterizare, clasificare, personaje) , pentru ca apoi să orientez cercetarea către basmele lui

Slavici. În aceste scrieri, Slavici rămâne fidel viziunii sale realiste. Acțiunea este plasată, de

regulă, în mediul cunoscut al unor gospodării țărănești, iar persoanejele ( împărați, fete de

împărați) au îndeletniciri casnice. Originalitatea basmelor lui Slavici constă însă, în felul în

care sunt construite personajele. Mentalitatea omului, condițiile socio-economice ale

existenței lui și mai ales dimensiunea psihologică reprezintă punctele de interes.

Capitolul al treilea se numește „ Basmele lui Ioan Slavici- abordări în ciclul primar” și

se concentrează în jurul valențelor instructiv- educative ale basmelor și asupra metodelor de

valorificare la clasele I-IV. Metodologia predării-învăţării basmului în ciclul primar are

specificitatea ei şi se constituie ca una dintre cele mai eficiente forme ale relaţiei copilului cu

literatura.

Basmele lui Slavici pot fi abordate pentru atingerea unor obiective educaționale

multiple.

În basm se pune într-o lumină vie ce e bine şi ce e rău, ajutându-l pe copil să-şi

însuşească aceste reprezentări morale. Lectura basmelor, în general, sau a basmelor

slaviciene, în particular, prezintă calităţile eroilor care constituie pentru copii modele demne

de urmat. Din exemplul eroului pozitiv, ei învaţă să fie curajoşi şi dârji, perseverenţi şi

hotărâţi, modeşti şi harnici, cinstiţi şi drepţi, exprimând compasiune faţă de cei slabi,

admiraţie faţă de cei optimişti şi încrezători în forţele lor.

Ascultând sau citind basmele, copiii sunt de partea dreptăţii, adevărului, binelui şi

detestă nedreptatea, lăcomia, minciuna şi răutatea.

În clasele I-IV, necesitatea studierii basmului, în cadrul lecturilor suplimentare

selective, se impune în scopul formării deprinderilor de exprimare corectă, de citire cursive,

logică, coerentă și nuanțată.

39 Pompiliu Marcea, op. cit., p. 167

39

Copiii își îmbogățesc vocabularul prin reținerea voluntară sau involuntară a unor

regionalisme, arhaisme, a unor proverbe și zicători, a formulelor specifice basmelor. Foarte

importantă în această perioadă este analiza textelor literare, a semnificațiilor cuprinse în text.

Pentru a exemplifica modul în care pot fi valorificate aceste aspecte am realizat o

secțiune de proiecte cu aplicații la basmele lui Slavici: „ Doi feți cu stea în frunte” și „ Zâna

zorilor”.

Basmele pot fi valorificate eficientă maximă până la o anumită vârstă deoarece, spre

sfârșitul copilăriei, odată cu trecerea timpului copiii „ își dau seama ca nu există nici balauri,

nici zmei ori vrăjitoare și, de aceea, acceptă situațiile din basm ca pe o <<convenție>> ce se

stabilește între spectatorii din sala și actorii de pe scenă. Naivitatea unor soluții, usurința cu

care se iese dintr-o situație îi poate chiar amuza, dându-și seama de precaritatea unor scene,

de forțarea unor conflicte. În acest stadiu se declanșează în mintea lor o situație antinomică

între raționamentul logic, care se înfiripă, și <<vraja>> basmului de care nu s-au despărțit. Cu

alte cuvinte, se produce în percepția lor un proces de <<demitizare>> a lumii încorporate în

basme, pe care le părăsesc pentru alte lecturi. ”40

ANEXA 1Proiect de lecţie

Data:

Clasa: a II-a

Obiectul: Literatură pentru copii

Subiectul: Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici40 Goia Vistian, Literatura pentru copii si tineret, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, pag. 115.

40

Tipul lecţiei: însuşiri de noi cunoştinţe

Scopul lecţiei:

-formarea gustului pentru citire independentă;

-îmbogăţirea şi dezvoltarea cunoştinţelor elevilor:

- dezvoltarea vocabularului elevilor cu expresii şi cuvinte noi:

Obiective operaţionale:

-să citească textul, ţinând seama de conţinutul şi de semnele de punctuaţie;

-să folosească anumite cuvinte şi expresii din text în enunţuri corect formulate:

-să redea conţinutul lecturii în succesiunea momentelor acţiunii;

-să selecteze fragmentele care să ilustreze însuşirile personajelor, faptele lor,

sfârşitul lecturii;

-să răspundă la cel puţin 4-5 întrebări, dovedind că au înţeles conţinutul

textului;

-să participe cu interes la oră.

Metode şi procedee:

-conversaţia euristică, lectura explicativă, povestirea, lucru cu manualul,

exerciţiul, problematizarea.

Mijloace de învăţământ:

-caietul de lectură pentru clasa a II-a, ilustaţii, volumul Basme de Ioan Slavici.

Organizarea învăţării:

-frontală, individuală.

Scenariul didactic:

Etapele lecţiei Activitatea învăţătorului Activitatea elevilor

Organizarea activităţii

-asigurarea climatului necesar desfăşurării

orei.

-cer elevilor să-şi pregătească materialele.

-se pregătesc pentru oră.

Aunţarea subiectului

lecţiei

-le voi spune că azi vom comenta

întâmplările din lectura Doi feți cu stea în

41

Dirijarea învăţării

frunte, lectură pe care au citit-o acasă;

vom reciti fragmentele cele mai

importante din lectură, astfel încât elevii

să poată să răspundă la întrebări, să poată

povesti.

-realizez o primă discuţie:

* De cine este scris basmul?

* De ce textul poartă acest titlu?

* Despre cine se vorbeşte în lectură?

* Care sunt personajele pozitive și

negative?

- după ce m-am convins că elevii au citit

lectura şi au reţinut esenţialul se trece la

lectura selectivă a textului:

* Citiţi fragmentul în care fiecare din cele

trei surori vorbește despre darul pe care l-

ar face fiului de împărat dacă ar lua-o de

soție.

* Citiţi fragmentul în care se vorbește

despre înlocuirea feților.

* Citiţi fragmentele în care se vorbește

despre transformările celor doi feți .

* Citiţi partea de sfârşit a lecturii!

-Se explică apoi unele cuvinte din lectură:

june,vitrega, iscusință, a-și călca pe inimă,

paltin, străjeri, îndărătnic.

-Se povesteşte conţinutul basmului pe

baza unor întrebărilor; se prezintă

elevilor ilustraţii care redau momentele

principale, cerându-le să le ordoneze.

-Întrebări

* Ce a promis fiecare din cele trei surori?

-urmăresc cu atenţie.

Răspund la întrebările

puse.

„ Auzi tu, soră...... stea ca

luceafărul din zori. „

„Vitrega, rea precum era...

la fereastra împăratului.”

„ Și s-a făcut apoi precum

de la început.....”

Explică unele cuvinte şi

expresii, apoi formulează

câteva propoziţii.

4-5 elevi povestesc lectura

şi răspund la întrebări.

42

* Ce a crescut pe locul unde au fost

îngropați feții?

*Ce hotărăște împăratul să facă cu cei doi

paltini ?

* În ce s-au transformat cele două scântei?

* Dar bucățelele din creierii mielușeilor ce

au devenit?

* Ce i-au cerut peștișorii pescarului să

facă?

* Cum s-a sfârşit povestea?

* Ce învăţăminte ne oferă acest text?

(În cazul în care elevii nu au răspunsuri

complete la întrebări sau povestesc

defectos, se recitesc anumite părţi din

lectură, care nu au fost suficient

aprofundate).

Evaluarea finală

-Le voi cere sa-şi pună întrebări în

legătură cu lectura parcursă(chiar dacă nu

dau răspunsuri foarte corecte la toate

întrebările, important este ca elevii să

înveţe să formuleze astfel de întrebări)

Se apreciază „cea mai interesantă

întrebare”.

Îşi adresează întrebări unul

altuia, apoi caută

răspunsurile potrivite.

Temă pentru acasă

-Vor avea ca temă pentru ora următoare să

recitească întreaga lectură şi să îi deseneze

pe cei doi feți cu stea în frunte și alte două

personaje la alegere.

Îşi noteaza tema.

43

ANEXA 2PROIECT DIDACTIC

CLASA: a IV-aDATA: DISCIPLINA: Limba şi literatura românăCONŢINUTUL: „Basmul. Elementele caracteristice basmului. „ TEXTUL- SUPORT: Zâna ZorilorTIPUL LECŢIEI: de fixare si consolidare; VARIANTA: lecţie mixtă.

44

OBIECTIV GENERAL: formarea orizontului intelectual-cultural; dezvoltarea şi consolidarea deprinderii de a citi curent, corect, conştient şi expresiv; dezvoltarea imaginaţiei. OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

1. OBIECTIVE COGNITIVE: La sfârşitul lecţiei, elevul va fi capabil:O1- să identifice particularităţile basmului;O2- să definească basmul;O3- să motiveze apartenenţa unui fragment la specia literară „basm’’;O4- să sesizeze diferenţa dintre basmul popular şi cel cult; 2. OBIECTIVE AFECTIVE:

OA1-să desprindă mesajul etic al basmului Zâna Zorilor. OA2-să sesizeze valoarea expresivă a basmului;OA3-să-şi cultive sentimentele de preţuire faţă de operele literare;OA4-să introducă noile valori în propriul sistem de valori;OA5-să motiveze victoria binelui asupra răului; 3. OBIECTIVE PSIHOLOGICE: OP1-să-şi dezvolte capacitatea de selecţie şi de sinteză;OP2-să-şi dezvolte spiritul creator. STRATEGII DIDACTICE:

Metode şi procedee: conversaţia euristică, expunerea, descoperirea dirijată, munca independentă, fişe de lucru;

Forme de organizare: activitate frontală şi independentă (individuală şi prin cooperare);Resurse: capacitatea de învăţare a elevilor.

▪ mijloace de învăţământ: volume de basme, manual clasa a IV-a. LOCUL: sala de clasă. TIMP: 50 min.

BIBLIOGRAFIE:Pamfil, Alina, Limba şi literatura română în gimnaziu –structuri didactice deschise, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003. *Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de limba şi literatura română, editat de M. E. C., 2002.

Etapele lecţiei

Dirijarea învăţării Mod deorganizare

ObservaţiiMetodeActivitatea profesorului

Activitatea elevilor

Captarea atenţiei

Organizează clasa.Notează absenţele

Numesc elevii absenţi.Se pregătesc pentru lecţie

FrontalConversaţie

Precizări psihopedagogice:

Verifica-rea cunoştin-ţelor asimilate

Verifică tema scrisă pentru acasă; aprobă sau corectează temele făcute.Cere elevilor să

Prezintă la control caietele de teme; corectează unde este cazul.

Frontal

FrontalConversaţie

45

anterior citească şi să comenteze exerciţiile pe care le-au avut ca temă.

Citesc şi comentează exerciţiile.Răspund la întrebările învăţătorului.

FrontalConversaţie

Verificarea ancorelor pe care se sprijină lecţia nouă are loc pe tot parcursul activităţii de predare- învăţare.

Conexiunea inversă are loc pe tot parcursul lecţiei.

Dirijarea învăţării

Verifică nivelul de aprofundare a cunoştinţelor asimilate ora anterioară despre basm.Pornind de la constatarea că basmul este o operă epică (respectând trăsăturile acestui gen literar), în această oră vom încerca să găsim, împreună, trăsăturile specifice basmului. Întreabă:Când au loc întâmplările prezentate în fragmentul studiat?Unde se petrece acţiunea operei?Acestea sunt formule ale imposibilului, care afirmă o negaţie printr-o afirmaţie-metaforic sugerează sensul de :niciodată, nicăieri, niciunde, nicicând.Enumeraţi personajele care întruchipează binele!

Enumeraţi personajele care întruchipează răul!

Cine învinge până la urmă în lupta dintre bine şi rău?Învăţătoarea precizează că,

Răspund:

Într-un basm timpul şi spaţiul sunt neprecizate.

Personaje care întruchipează binele: Petru; Împăratul; Doica, Calul, Sfânta Miercuri,Sfânta Joi, Sfânta Vineri. Personaje care întruchipează răul: Fraţii lui Petru; Balaurul,Vâlvele;

Învinge întotdeauna binele!

Frontal

Conversaţie

Descoperire

46

victoria binelui împotriva răului este o expresie a optimismului popular.

Enumeraţi personajele cu puteri fantastice!

Enumeraţi personajele fantastice!

Enumeraţi personajele din lumea animalelor!

Care sunt obiectele cu puteri miraculoase ce apar în opera studiată?

Personaje cu puteri fantastice: Calul, Doica; Vântoasele;Zâna Zorilor, Sfânta Miercuri,Sfânta Joi, Sfânta VineriPersonajele fantastice: Balaurul, Vântoasele; Calul, Năzdrăvanul;

Personajele animaliere:calul,leii

Obiectele cu puteri miraculoase:Cutia cea vrajită; fluierul, apa fermecată, năframa vrăjită

Dirijarea învăţării

Câţi feciori are împăratul?

Cu câte vântoase s-a luptat Petru?

Câte păduri traversează Petru?

Câte sfinte apar în basm?Care cifră apare cel mai des în acest basm?

Care sunt cifrele care se repetă în basmele citite de voi?

Care este formula cu care începe basmul?Acestea ne transpun în atmosfera feerică a basmului, în lumea

Are trei feciori.

Cu trei vântoase.

Trei păduri.

Trei sfinte.

Cifra 3.

Cifre specifice: 3, 7, 9, 12

Formula iniţială: “A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti”

Frontal

Conversaţie

Descoperire

Realizarea sarcinii O1.

Realizarea sarcinii O2.

Realizarea sarcinii O3.

47

irealului, captându-ne atenţia.Concluzionează:Elemente proprii basmului:

• Locul şi timpul sunt nedeterminate;

• Personaje care întruchipează binele şi răul;

• Personaje cu puteri supranaturale;

• Personaje fantastice;

• Personaje animaliere;

• Obiecte cu puteri miraculoase;

• Cifre specifice;

• Formule iniţiale, mediane, finale;

• Lupta dintre bine şi rău în care binele învinge întotdeauna.

Etimologie: Termenul îşi are originea în limba bulgară:basm=invenţie, închipuire, născocire, scornire; Definiţie: Basmul este o operă epică narativă în proză, de mare întindere, în care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice, fiind săvârşite de

Ascultă şi notează.

Ascultă indicaţiile şi notează în caiete.

Citesc definiţia, discută cu învăţătoarea, notează în caiete.Ascultă indicaţiile învăţătoareişi notează în caiete.

FrontalExpunere

FrontalConversaţie

48

personaje care au cel mai adesea forţe supranaturale, unele reprezentând binele şi ale răului din a căror confruntare ies învingătoare forţele binelui.

Întreabă: Opera studiată de noi este un basm?De ce? Argumentaţi!

Răspund: da.Deoarece are toate caracteristicile basmului.

Dirijarea învăţării

Informează:Clasificare: După origine, basmele se clasifică în: basme populare; basme culte.Întreabă: care este principala diferenţă dintre un basm popular şi unul cult?

Cere elevilor să dea exemple de basme populare.

Le dă elevilor exemple de basme culte: Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu; Povestea lui Harap-Alb de I. Creanga; Zâna Zorilor de I. Slavici;

Ascultă şi notează în caiete.

Autorul. Basmul popular are autor anonim, iar basmul cult are autor cunoscut.

Răspund: Greuceanu, Prâslea cel Voinic şi merele de aur…, Aleodor Împărat, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.Ascultă.

FrontalExpunere

FrontalConversaţie

FrontalExpunere

Realizarea sarcinii O4.

Feed- back

Le împarte elevilor fişele de lucru. Anexa 1. Discută rezolvarea acestora.Face aprecieri asupra gradului de

Rezolvă sarcinile de lucru pe grupe.Corectează eventualele greşeli.Ascultă aprecierile profesorului.

FrontalExpunere

49

participare a elevilor la activitate, evidenţiind şi notând elevii care s-au remarcat prin corectitudinea, originalitatea şi promptitudinea răspunsurilor.

Anunţarea temei pentru acasă

Anunţă tema de lucru pentru acasă: Elevii vor avea de continuat basmul lui Ioan Slavici într-o compunere de minim 20 de rânduri.

Ascultă şi notează tema pentru acasă, precum şi precizările suplimentare, dacă este cazul.

FrontalExpunere

Fişă de lucru (Caracteristicile basmului Zâna Zorilor)

1. Puteţi stabili momentul în care se desfăşoară acţiunea basmului? a) Da b) Nu

2. Petru este un personaj: a) secundar b) principal c) episodic

3. Precizați care sunt trăsăturile personajului Petru.

4. Zâna Zorilor este un basm cult pentru că are:a) autor necunoscut b) autor cunoscut

5. Întâmplările se desfăşoară: a) într-o ţară din Europa b) Spaţiul nu este precizat

50

6. Formulele specifice basmului sunt: a) ………………………………(exemplificare)b) ………………………………(exemplificare)c) ………………………………(exemplificare)

6. Ce cifră apare mai des în acest basm? a) 1 b) 3 c) 7

7. Învingătorul din basm este: a) binele b) răul

8. Precizaţi „ajutoarele” eroului principal

9. Enumeraţi personajele care reprezintă:a) bineleb) răul

10. Cu ce personaj al basmului aţi vrea să semănaţi şi de ce?

BIBLIOGRAFIE

1. Albu Gabriel, Educaţie şi libertate în concepţia lui I. Slavici, în „Învăţământul primar”

2001. nr. 2-3, p. 139.

2. Andrei Alexandru, Valori etice în basmul fantastic românesc, Societatea ,,Refuz

românesc” , Bucureşti, 1973

3. Anghelescu Mircea, Pasiunea cumpănită, în „România literară” 2003. nr. 14, p. 3.

4. Bălan Dodu Ion. Ioan Slavici, editura Albatros, Bucureşti,1985.

51

5. Bălan Dodu Ion. Valori literare. Bucureşti: Editura pentru Literatură, 1966.

6. Breazu Ion. Studii de literatură română şi comparată. Vol. II. Cluj: Dacia, 1973.

7. Breazu Ion. Studii literare. Vol. IV. Cluj: Dacia, 1944.

8. Bodiştean, Florica, Literatura pentru copii şi tineret dincolo de „story”, Casa cărţii de

Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007;

9. Călinescu,G., Estetica basmului, București, Editura pentru Literatură, 1965;

10. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţia a II-a, cu o

prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, Bucureşti, 1982;

11. Cioculescu, Şerban. Istoria literaturii române moderne. Bucureşti: Eminescu, 1985

12. Cioculescu, Şerban. Itinerar critic. Vol. IV. Bucureşti: Eminescu, 1984.

13. Cioculescu, Şerban. Prozatori români de la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu,

Bucureşti: Eminescu, 1977.

14. Costiuc Natalia, Ioan Slavici: pedagogie socială, în „Revista de lingvistică şi ştiinţă

literară”, 2008. nr. 5-6, p. 42.

15. Creţu Elvira, C. Iliescu, Silvia Nichita, Îndrumător metodic, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1981

16. Crişan, Constantin, Ioan slavici – o schiţă sociologică a personajelor în Sinteze de

literatura română, coordonator Constantin Crişan, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1981;

17. Densuşianu, Ovid, Literatura română modernă, vol. II, Editura Minerva, Bucureşti,1985.;

18. Dumitrescu Adriana. Introducere în opera lui Ioan Slavici. Bucureşti: Editura Didactică

şi Pedagogică, 1997.

19. Gal Teodor, Ioan Slavici. Despre educație și învățământ, Editura Didactică și

pedagogică, București, 1967;

20. Goia, Vistian, Literatura pentru copii și tineret: pentru instructori, învățători și

educatoare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2008;

21. Hazard, Paul, Le livres, les enfantes et les hommes, Paris, Flammarion, 1932;

22. Iliescu Adriana. Proza realistă în secolul al XIX-lea. Bucureşti: Minerva, 1978.

23. Lovinescu, Vasile, Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade româneşti, Editura

Cartea românească, Bucureşti, 1993;

24. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Cinci secole de literatură,

Editura Paralela 45, Piteşti, 2008;

25. Marcea, Pompiliu, Ioan Slavici, Editura pentru Literatură, București, 1968;

26. Marcea Pompiliu. Concepţia artistică a lui Slavici, în „Steaua”, Bucureşti, 1964, nr. 10.

52

p.21.

27. Marcea Pompiliu. Ioan Slavici. Evaluări critice. Timişoara: Facla, 1977.

28. Marcea Pompiliu. Ioan Slavici. Timişoara: Facla, 1978.

29. Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism,

Ed. Saeculum, Bucureşti, 2000;

30. Munteanu, George, Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici, Editura Didactică

şi pedagogică, Bucureşti, 1980;

31. Olteanu, A. Gh., Funcţia etică şi estetică a metamorfozei în basmul fantastic, în „Limbă

şi literatură”, 1974, vol. I;

32. Petraş, Irina, Teoria literaturii, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1996;

33. Piru, Al., Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, Bucureşti,

1981;

34. Piru Alexandru. Ioan Slavici. În: Studii şi observaţii critice. Bucureşti: Minerva, 1973

35. Popescu, Magdalena, Slavici, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977;

36. Propp, V.I., Morfologia basmului, în româneşte de Radu Nicolau, Editura Univers,

Bucureşti, 1970;

37. Propp, V.I., Rădăcinile istorice ale basmului fantastic, traducere de Radu Nicolau,

Editura Univers, Bucureşti, 1973;

38. Roşianu, Nicolae, Stereotipia basmului, Editura Univers, Bucureşti, 1973;

39. Roșioru Ion, Poetica elementelor fundamentale în basmele lui Ioan Slavici, în

„Saeculum”, nr. 4/2009;

40. Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române, vol. 1, Editura Minerva, Bucureşti,1971;

41. Simion, Eugen, Întoarcerea autorului, Eseuri despre relaţia creator-operă, Editura

Cartea Românească, Bucureşti, 1981;

42. Slavici, Ioan, Zâna Zorilor şi alte poveşti, ediţie şi postfaţă de Titus Moraru, Editura

Dacia, Cluj-Napoca, 1982;

43. Slavici, Ioan, Educația rațională, Biblioteca Minerva, București, 1909;

44. Soare, Hadrian, Soare, Gheorghe, Limba și literatura română - îndrumător pentru

manualele alternative, Editura Carminis, Pitești, 2002;

45. Speranţia, Eugen, Basmul ca mijloc educativ, în „Studii de folclor şi literatură”, Editura

pentru Literatură, Bucureşti, 1967;

46. Stanciu Ilie, Copilul şi cartea, Editura Didactică şi Pedogogică, Bucureşti, 1968

47. Stanciu Ilie, Literatura pentru copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968

53

48. Şerdean Ioan, Metodica predării limbii române la clasele I-IV, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1993;

49. Vatamaniuc, D., Ioan Slavici, Opera literară, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1970;

50. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 2002;

51. Vrabie, Gheorghe, Structura poetică a basmului, Editura Academiei RSR, Bucureşti,

1975;

52. Vrabie, Gheorghe, Eposul popular românesc. Teme, motive, structuri poematice,

Editura Albatros, Bucureşti, 1983;

53. Zaharia-Filipaş, Elena, Ioan Slavici - observator şi moralist al lumii satului în Sinteze

de literatura română, coordonator Constantin Crişan, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1981;

54. *** ISTORIA LITERATURII ROMÂNE (colectiv), vol. 3, Editura Academiei, Bucureşti,

1973.

55. *** Dicţionarul general al literaturii române, Coordonator general: acad. Eugen

Simion, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, 2005.

54