Gabitoscopia sau identificarea dupa semnalmentele exterioare

1.Notiuni generale despre gabitoscopia2.Descrierea semnalmentelor dupa metoda portretului vorbit3.Domeniile de aplicare a metodei portretului vorbit4.Mijloace moderne de identificare dupa semnalmentele exterioare

In practica se intalnesc frecvent situatiile cand descoperirea autorului este posibila doar dupa informatia si datele furnizate de un martor care a retinut trasaturile exterioare ale faptuitorului. Preocuparile organelor in astfel de situatii este de a realiza in baza acestor trasaturi exterioare identificarea persoanei si de a crea pe baza acestor trasaturi un si stemorganizat de evidenta a infractiunilor. Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare a preocupat omenirea inca din antichitate. Astfel reputatul criminalist francez Edmond Locard aminteste de cercetatorul Heindel, care cercetand papirusuri egiptene, a descoperit doua metode de descriere a persoanelor: ampla si prescurtata. Bazele portretului vorbit au fost argumentate stiintific de catre Leonardo da Vinci care a sistematizat organele corpului uman si a demonstrat ca tehnica descrierii exteriorului unei persoane consta in maniera de a retine si de a reproduce profilul unei persoane dupa ce afost vazut o singura data. Totusi aplicativitatea practica a metodei portretului vorbit apartine lui Alphonse Bertillon considerat intemeietorul politiei stiintifice moderne care a creat si implementat metoda portretului vorbit si albumul fotografic, ultimul avand insemnatate pentru punerea la punct a fotografiei signalifice. Gabitoscopia reprezinta o ramura criminalistica ce studiaza legitatile de reflectare a infatisarii exterioare a persoanei si care elaboreaza in baza acestor cunostinte metode si mijloace tehnico-criminalistice de colectare, sistematizare si aplicare a datelor in scopul desfasurarii diferitor activitati de cautare, descoperire, identificare a persoanelor sau a cadavrelor. Metoda portretului vorbit reprezinta o metoda stiintifica de descriere a semnalmentelor si trasaturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor in vederea identificarii faptuitorului sau a altor  persoane implicate in activitate infractionala. Semnalmentele exterioare reprezinta trasaturile exterioare generale si particulare in baza carora o persoana poate fi recunoscuta sau identificata. In practica si teoria criminalistica trasaturile sau semnalmentele exterioare sunt clasificate in 4 mari categorii: semnalmentele anatomice (statice) – particularitatile morfofiziologice ale corpului, capului, ale fetei si regiunilor adiacente ale acestora, care vor conduce la determinarea sexului, varstei, inaltimii, constitutiei fizice; semnalmentele functionale (dinamice) – tinuta corpului, pozitia capului, alura mersului, expresia fetei, vocea, vorbirea, gesturi,activitati; semnalmentele particulare – anumite particularitati anatomice sau deficiente ale persoanei dobandite ereditar sau pe parcursul vietii precum ar fi cicatricile, culoarea parului, tatuajele, ridurile; hainele si obiectele purtate de persoana – acestea nu constituieelemente stabile si reprezinta un nivel scazut de informatii in vederea recunoasterii siidentificarii persoanei.

Principiile si premisele stiintifice permit identificarea persoanei si a cadavrului in baza semnalmentelor exterioare sunt: unicitatea persoanelor si stabilitatea relativa a trasaturilor exterioare. Perceperea si memorarea semnalmentelor exterioare prezinta un element relevant pentru identificarea.

La audierea persoanei carea a realizat percepere este necesar de a tine cont de totalitatea factorilor care pot influenta perceperea si memorare. In literatura de specialitate acestia sunt clasificati in: factorii obiectivi (natura locului in care s-a realizat perceperea), vizibiliatea in acel moment, conditiile atmosferice, distanta dintre locul desfasurarii faptei si cel al perceperii, durata perceperii, pozitia persoanei observate, imbracamintea ei, factorii subiectivi in care sunt puse deficientele celui care percepe – varsta inaintata sau frageda, capacitatea de memorare, nivel intelectual, experienta de viata, profesia persoanei, factorul emotiv.

Semnalmentele anatomice: 1.Talia: scunda <1.60; mijlocie >1.60 <1.75; inalta >1.78;2.Constitutia fizica: se determina in functie de sistemul osos, masa musculara, tesutul adipos; constitutia poate fi solida/robusta, mijlocie/atletica, uscativa. Aspectul general sau tinuta corpului poate fi evaluat ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, asociata unor  profesiuni: militari; 3.Descrierea capului: forma capului (alungita, ovala, dreptunghiulara,triunghiulara, baza sus sau jos, romboidala, colturoasa); conturul fetei (rombic, asimetric,etc.); conturul in dependenta de regiunile fronto-nazale pot fi: profil continuu, frant, paralel, curbat, ondulat; fata se imparte in 3 zone: frontala, nazala, bucala.

Fiecare element component al fetii se descrie separat;

Parul se descrie dupa culoare, insertie frontala, forma, desimea;

Fruntea se descrie dupa latime, contur, inclinare, modul deridicare, forma si distanta dintre riduri;

Ochii se descriu dupa forma, pozitie, marime,asezare in orbite, culoare, particularitatile pleoapelor, genelor, sprancenelor, forma siculoarea acestora;

Nasul se apreciaza dupa forma: rectiliniu, concav, convex; In raport cu baza; dupa inaltime, proeminenta, latimea bazei. Dupa varf: sfera, turtit, bilobat, dublu,ascutit. Gura si buzele: contur, marime, culoare, proeminenta buzei superioare fata de ceainferioara. Barbia: profil, inaltime, latime, particularitati (plata, ascutita).

Urechea reprezinta un dublu caracter din punct de vedere al pozitiei sale statice, a niveluluiinformational care poate fi asociat desenelor papilare fiind unice; dupa departareaurechilor: lipite de cap, departare totala, etc. Semnalmentele functionale se refera la aceletrasaturi exterioare caracteristice unei persoane care apar si pot fi observate in timpuldesfasurarii anumitor activitati: tinuta corpului este determinata de comportareamuschilor si de armonia miscarii; tinutele sunt: rigide, sportive, agresive, cochete; se tinecont de pozitia mainilor in timpul miscarii, stationarii. Alura de mers este determinata de elementele sale constitutive precum ar fi lungimea pasului, latimea pasului, unghiul acestuia, modul de desprindere a talpii in timpul mersului, atitudinea corpului in timpul mersului, formele exagerate (balansarea umerilor, ondulatiile bazinului); expresiile fizionomiei (calma, enervata, mirata, confuza, frustrata, obosita, trista, rictusuri, ticuri); expresia ochilor imobila, trista, fixa, care denota suparare, tristete, varsta, boala, bucuria.

Gesticulatia determinata prin acte flexorice ale persoanei create prin obicei, care pot fimanifestate prin diverse forme, miscari voluntare sau involuntare (clipirea rapida aochilor, miscarea sprancenelor in sus, miscarea capului, miscarea marului in adam,scobitul in dinti, roaderea unghiilor, pocnitul palmelor.

Vocea si vorbirea: voce de copil, adult, femeie, batran;

Pronuntie: suierata, balbaita, afectata, peltica. Atentie deosebita se atrage asupra particularitatilor vorbirii: utilizarea cuvintelor straine, dialectice,neologisme, regionalisme, vorbirea cu defecte. O atentie deosebita o reprezintarecunoasterea persoanelor dupa voce si vorbire.

Semne particulare – patologice, ereditare,datorate unor plagi, cicatrice, etc. Se descrie pozitia, forma.

Culoarea pielii – tenul,reprezinta diferenta dintre rase sau prezenta unor anumite boli, ingeratiilor de alcool,expunerea la anumite temperaturi inalte sau scazute, actiunea unor substante chimice, etc.Malformatii congenitale: piciorul plat, in forma de x, o, etc. modificarile coloaneivertebrale, strabismul; dimensiuni, culoare diferita a ochilor, polidactilie, amplasarediferit a urechilor.