Franchisingul Strategie de patrundere Pe Pie Uele Externe

12

Click here to load reader

description

Franciza

Transcript of Franchisingul Strategie de patrundere Pe Pie Uele Externe

Page 1: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

FRANCHISINGUL – CA STRATEGIE DE PĂTRUNDERE PE PIEŢELE EXTERNE

”Dacă putem ştii unde suntem şi ceva despre cum am ajuns aici, am putea vedea către ce tindem şi dacă rezultatele care se află în drumul nostru nu sunt acceptabile să facem

schimbarea oportună” Abraham Lincoln.

Cu o evoluţie spectaculoasă în secolul XX, franchisingul reprezintă acea modalitate de desfăşurare a unei activităţi economice, constituind paradicma parteneriatului de succes, bazându-se pe o relaţie simbiotică între francizor (franchisor–proprietarul afacerii de succes) şi francizer (franchiser–beneficiarul afacerii) prin care primul îşi extinde cota de piaţă vânzând un sistem verificat, profitabil, unui investitor (franchiserul).

Franchisingul are un rol important în economia ţărilor dezvoltate. De exemplu, în Statele Unite ale Americii o parte semnificativă a comerţului se realizează prin sistemul de franchising. Franchisingul este larg răspândit în sectorul serviciilor şi este în creştere, pentru îmbină resursele proprietarului cu măiestria managerială şi succesul produsului franchiserului.

Pentru antreprenori şi alţi oameni de afaceri mai experimentaţi, franciza constituie o afacere care în esenţă deja şi-a dezvoltat pe piaţă produsul de succes, fiind considerată o afacere prosperă.[ Brian Duckett, 2008]1

Franchiserii prosperi şi-au dezvoltat propria calitate a produsului de succes şi standardele de servicii care trebuie urmate de toţi franchisee oriunde ar opera franciza. Calitatea şi standardele serviciilor sunt testate până la perfecţiune şi aplicarea lor adecvată tinde să asigure o mai bună reputaţie şi o profitabilitate mai mare pentru franchisee. Consumatorul solicită în permanenţă standarde înalte a produselor şi serviciilor.

Plimbându-ne pe străzile oricărui oraş din lume recunoaştem afaceri în format franciză în fiecare mall, în fiecare centru comercial, orice stradă aglomerată şi în general în orice zonă comercială: „Fornetti, Pizza Hut, Mc. Donald’s, Coca-Cola, Hugo Boss, Germanos, etc” sunt prezenţe familiare. De asemenea, în multe zone în care s-au construit locuinţe, francizaţii sunt prezenţi şi încă mai este loc pentru mai mulţi2. [ARFR, 2007]

1 Brian Duckett – „Business format franchising”, Journal Strategic Direction, Publisher : Emerald Group , 2008 , vol.24, pag.3,4, DOI :101108/02580584829 – REVISTĂ COTATĂ ISI;2 Asociaţia Reţelelor de Franciză din România – www.arfr.ro., 2007

Page 2: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

Pentru a înţelege din punct de vedere teoretic şi practic sistemul de franciză care este un sistem de marketing contractual şi vertical, în primul rând este foarte importantă clarificarea şi definirea noţiunii de sistem de franciză. Fiecare organizaţie de franciză, fie ea europeană sau nu, fiecare ţară care are o lege a francizei şi fiecare teoretician al acestui fenomen dă o anumită definiţie francizei, dar toţi sunt de acord că franciza se referă la o relaţie comercială de afaceri, între două părţi numite francizor respectiv francizat3. [Driga C.,2006]

După numeroase studii efectuate în domeniu s-a ajuns la concluzia că nu există o istorie „oficială a francizei”, dar marea majoritate a analiştilor sunt de părere că aceasta nu este o invenţie a secolului XX, plasând primele relaţii de franciză în Evul Mediu, când regii, lorzii sau suveranii acordau diferite privilegii, diferite drepturi de utilizare a pământurilor de vânătoare sau de organizare de târguri şi iarmaroace pe pământurile acestora, de ocrotire a unor libertăţi supuşilor lor. Ulterior aceste privilegii s-au extins şi asupra activităţilor comerciale, a relaţiilor bancare, transporturilor, ca urmare a dezvoltării schimburilor comerciale4. [Kinch E.,1986]

În doctrină s-a dezvoltat şi teoria potrivit căreia la baza conceptului de franchising se află organizarea lanţului de magazine a cărui începuturi se regăsesc în China Antică, când prin anii 200 î.e.n., un negustor a pus bazele acestui proiect. Mai exista de asemenea o categorie de relaţii de tip franciză între conducătorii de ricşe şi autorităţile care le ofereau dreptul de utilizare a anumitor drumuri şi anumite rute.

Potrivit atestărilor documentare din sec. al V-lea î.e.n, lanţul de magazine se extinde şi în Japonia, Germania („Fugger”) şi în Anglia („Merchant Adventures”).

Începând cu dezvoltarea societăţii „Great Atlantic Pacific Tea”, organizarea lanţului de magazine capătă o nouă dimensiune atât sub aspectul numărului de magazine ce aparţin unui lanţ, cât şi în ceea ce priveşte numărul de lanţuri5. [Popa T., 2001]

În arhiva „Federaţiei Franceze de Franchising” se păstrează un document datând din sec. al XIII-lea prin care anumiţi nobili acordau privilegii unor persoane dintr-un anumit teritoriu care se pare, aveau statutul oraşelor sau zonelor libere din epoca contemporană, acest document este considerat ca fiind printre primele „contracte de franchising”, acordate de către membrii acestei federaţii. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea apare în Anglia noţiunea de „royality” şi acordurile de concesionare cu responsabilităţi reciproce6. [Eme Ch.,2005]

Etimologic, cuvântul „franciză” provine din limba franceză veche „francis” care semnifica împuternicire unui ţăran sau şerb să desfăşoare autonom o activitate aducătoare de profit.

Tot în acea perioadă în Franţa Medievală mai era utilizat termenul de „franchise”(scutire, libertate, privilegiu). Acest privilegiu sau drept era acordat diferiţilor nobili sau negustori şi se extindea până la regii care acordau drepturi pentru tot felul de activităţi comerciale, precum construirea de drumuri şi fabricarea berii.

Acest sens al cuvântului „franchise” a evoluat în contextul istoriei economice a sec. XIX şi XX într-un ritm alert, aproape fără precedent, ajungând să determine sistemul de organizare economic actual pe care-l defineşte cu atâta forţă economia mondială7. [Molico T.,2002]

3 Driga Corina – Primii paşi în franciză, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2006, pag. 20.4 Kinch E. John – Franchisingul în culise , Tri Mark Publishing Company Inc., Wilminton, SUA, 1986, pag. 14.5 Popa T. – Dobândirea dreptului de marcă, Ed. Universităţii, Oradea, 2001, pag. 120-121. 6 Eme Charlotte – Contractul de franchising , Ed. ASE, Bucuresti, 2005, pag. 2.7 Molico Tatiana – Sistemul de franciză în oglinda economiei de piaţă , Ed. CECCAR, Bucureşti, 2002.

Page 3: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

Revenind la perioada feudală, în Franţa sec. XI, XIII, pe valea Rinn-ului, suveranii acordau scrisori de franchising oraşelor medievale în schimbul unor plăţi, taxe. Unul dintre primele contracte de franchising feudal datează din 1232 şi primeşte oraşul Chambery.

Cu această semnificaţie sunt întrebuinţate în Germania şi Elveţia cuvintele „friburg” şi „freiburg” – ceea ce înseamnă „oraş liber” sau „oraş franc”8.

În Anglia feudală, suveranii dădea nobililor domeniile pe care le deţineau pentru a le exploata, nobilii protejând proprietăţile acestor regi cu ajutorul armatelor pe care le formau, de asemenea nobilii puteau impune diferite taxe ţăranilor, o parte din aceste taxe cedându-le regelui. Acest sistem a existat în Anglia până în 1562, când a fost declarat ilegal de către Consiliul din Trent.

Colonizarea Lumii Noi, a teritoriilor noi descoperite se poate menţiona că s-a făcut prin relaţiile de tip franciză între conducătorii puterilor colonialiste şi diferitele companii care primeau în exploatare posesiuni. Franciza, astfel a fost folosită de unii conducători pentru a-şi extinde şi a-şi exercita controlul în noile colonii.

Un exemplu îl constituie compania olandeză „Indiile de Est” care a fost fondată în 1602, pentru a derula activităţi de comerţ între Capul Bunei Speranţe şi Strâmtoarea Magellan. Compania s-a capitalizat prin vânzarea de acţiuni în valoare de 6,5 milioane de guldeni; acţionând ca o putere suverană, a cucerit de la portughezi teritoriile din Asia şi şi-a stabilit „sediul central” la Jakarta în 1619, pornindu-şi operaţiunile de la această bază, compania a creat un monopol al comerţului cu mirodenii din Japonia şi a luptat cu britanicii care doreau să spargă acest monopol9. [Kahn M.,2002]

Compania engleză „London Company” reprezintă un alt exemplu de afacere în sistem franchising. Ea a încheiat un contract cu coroana britanică prin care a primit drepturi pentru exploatarea şi colonizarea statului Virginia din America de Nord. Această companie l-a angajat pe căpitanul Christopher Newport, care a pus bazele Jamestown. Astfel 347 colonişti au fost masacraţi în 1622 de către Confederaţia Indienilor din Powhatan, ceea ce a determinat coroana britanică să anuleze contractul cu London Company în 1624, iar colonia Virginia a trecut în proprietatea Angliei10. [Driga C.,2006]

Potrivit Oxford Advanced Leorner’s Dictionary11, în Anglia, cuvântul franciză îşi avea rădăcinile în Evul Mediu în verbul „to enfranchise” – semnifica e fi eliberat de sclavie, de obligaţii legale, dependenţă, în limba germană cuvântul franciză se regăsea în termenul „franchisage”, în spaniolă „franquicia” care avea semnificaţii similare (scutire de taxe, drept de vot, refugiu, concesionare, licenţă, privilegiu, imunitate).

De asemenea, în ultimele decenii s-a impus în limbajul curent şi accepţiunea de „tehnică de desfăşurare a unei activităţi de comercializare a bunurilor de larg consum şi/sau de prestare de servicii către consumatorii finali”.[Coen Jim, 2006]12

Interesant este faptul că, sunt folosite pentru desemnarea conceptului de „franchising” două cuvinte, atât în limba engleză substantivul „franchise” şi forma verbală de gerundiv „franchising” cât şi în limba franceză „franchisage” (care este o transpunere în limba franceză a cuvântului „franchising”), nu a convins, drept pentru care s-a impus rapid în practică substantivul simplu şi evocator „franchise”13. [Bensoussan H.,1997]

8 www.infofranciza.ro, iunie 20089 Kahn M. – Franchise et Parteneriat , Paris, Dunot, 2002, pag. 9.10 Driga Corina , op.cit., pag.2711 Oxford Press, 1995, pag. 469.12 Coen Jim – Succesul în franciză. Ţeluri , articol publicat in revista „ Franchise magazine”, 28 dec.2006;13 H. Bensoussan – Le droit de la franchise, Ed. Apayees, 1997, Paris, pag. 11.

Page 4: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

În lucrarea „Guide de la creation d’entreprise en franchise”, Yves Iassi, menţionează faptul că, termenul de „franchising” s-a format din cuvântul de origine franceză „franc” având semnificaţia de autorizaţie, licenţă ca substantiv şi de liber, scutit de impozite ca adjectiv şi care face parte din aceeaşi familie de cuvinte ca verbul „affranchir”, însemnând a scuti de taxe, impozite, a elibera14.

În Germania, tot în Lumea Veche, în anii 1840, marii producători de bere acordau francize unor hanuri sau taverne pentru a vinde în exclusivitate berea produsă de către aceştia în schimbul unor finanţări15. [BusinesS Consulting Institute, 2007]

Mulţi cred că, franciza este o invenţie strict americană, America fiind pământul pe care s-a născut şi s-a dezvoltat franciza şi că după ce a devenit o afacere de succes în America a fost preluată de francezi.Dar, istoria, înscrisurile, arhivele şi studiile lungi, după cum am arătat anterior, combat această afirmaţie.

Astfel, franciza putem spune că a apărut ca modalitate de vânzare la presiunea creşterii producţiei, distribuţia în sistem franciză s-a dezvoltat treptat, datorită imposibilităţii producătorilor de a cumpăra proprietăţi imobiliare de pe alte pieţe, de a descoperi forţa de muncă potrivită şi mai ales, de a administra afacerea de la distanţă.

Apariţia francizei a fost determinată şi de nevoia de a ocoli prevederile legislative americane antitrust. Legile antitrust interziceau vânzarea produselor direct de către producători către utilizatori16. [Bejean F.,1999]

Astfel, franciza a parcurs un drum lung şi rapid devenind cel mai de succes concept de marketing creat vreodată.

Franchisingul trebuie înţeles şi definit din perspectiva sa economică, cea mai în măsură să ofere o imagine fidelă a ansamblului de operaţiuni comerciale menite să dezvolte o activitate economică francizată.

Funcţia definitorie a francizei constă în aptitudinea acesteia de a transpune pe o piaţă în aceleaşi condiţii şi parametri, o afacere care şi-a dovedit deja succesul pe o altă piaţă. 17

[Gheorghiu Ghe., 2002]Esenţa economică a operaţiunii de franchising are la bază ansamblul de tehnici şi

operaţiuni comerciale prin care deţinătorul afacerii de succes autorizează un alt comerciant să înceapă o afacere, identică cu a sa, prin folosirea însemnelor comerciale şi a experienţei sale.18

[John Stanworth, 2004]Într-un articol publicat în revista „Strategic Direction”, Brian Duckett, sublinia faptul

că cea mai sugestivă comparaţie pe care o putem face pentru a înţelege cel mai bine operaţiunea de „francizare” este comparaţia cu procedeul „clonării” din genetică. Prin francizare se realizează un transfer de cunoştinţe (know-how) şi semne distinctive de la un comerciant către un altul, astfel încât cel de-al doilea să creeze o afacere identică cu primul.19 [Brian Duckett, 2008]

14 www.observatoiredelafranchise.fr/guide-creation-entreprise-en-franchise. 15 Institutul de Cercetări şi Consultanţă în Management „Business Consulting Institute”, din cadrul Biz Pro – Moldova, 200716 Bejean Felicia – Franciza sau cum să faci avere prin metode testate de alţii, Ed. Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999, pag. 9.17 Gheorghiu Ghe. – Operaţiunile de franciză , Ed.Lumina Lex, Buc.2002, pag.718 John Stanworth, Celia Stanworth – Franchising as a small business growth strategy , International Small Business Journal , dec.2004, vol.22, pag.539-559, - REVISTĂ COTATĂ ISI – Publisher:.SAGE PUBLICATIONS 19 Brian Duckett - Business format franchising, Journal Strategic Direction, Publisher : Emerald Group , 2008 , vol.24, pag.3,4, DOI :101108/02580584829 – REVISTĂ COTATĂ ISI

Page 5: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

Un renumit om de afaceri nord-american consideră franchisingul ca fiind „inima sistemului antreprenorial contemporan”.20 [Jim Coen, 2006]

A prezenta o definiţie clară, scurtă şi concisă a acestui sistem de marketing şi distribuţie este aproape imposibil de realizat, dar comparând unele puncte de vedere ale unor specialişti, ale unor antreprenori, ale unor organizaţii şi asociaţii autorizate în domeniu ne vom putea forma o părere şi vom putea ajunge la o înţelegere acceptabilă pentru toţi cei interesaţi de studierea şi transpunerea în practică a acestui sistem important al economiei mondiale.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva definiţii, puncte de vedere, descrieri, atât ale noţiunii de franciză cât şi ale acestui sistem de distribuţie şi de marketing, care în economia mondială este cunoscut sub această denumire cu rezonanţă istorică.

Puncte de vedere privind definirea franchinsingului

Tabel nr.1

Nr.crt. Definiţii Sursa

1 „Un contract prin care o întreprindere concede către întreprinderi independente, în schimbul unei redevenţe,dreptul de a se prezenta sub

denumirea sa socială şi sub emblemele sale pentru a vinde produse sau servicii. Acest contract se însoţeşte în general, de o asistenţă tehnică”

Curtea de Apel din Paris, Franţa, 29.11.1973

2 „O metodă de colaborare între o întreprindere francizoare, de o parte şi una sau mai multe întreprinderi beneficiare, de cealaltă parte, franciza

implică în prealabil, pentru întreprinderile francizoare deţinerea în proprietate a unuia sau mai multor semne de atragere a clientului

precum şi deţinerea unui know-how transmisibil către întreprinderile beneficiare, caracterizate printr-o gamă de produse sau servicii :

- prezentând un caracter original şi specific;- exploatat după tehnici în prealabil experimentate”

Asociaţia Franceză de Normalizare (AFNOR)

3 „O întreprindere, care s-a instalat pe o piaţă ca distribuitor şi care de asemenea, a putut pune la punct un ansamblu de metode comerciale, ea acordă, în schimbul unei remuneraţii, către comercianţi independenţi posibilitatea de a se stabili pe o alta piaţă utilizând însemnele sale şi

metodele comerciale care i-au adus succes”.

Curtea de Justiţie a U.E., 28.01.1986

4 „Metodă de colaborare între o întreprindere francizoare de-o parte şi una sau mai multe întreprinderi beneficiare, de cealaltă parte. Ea implică

pentru francizor :

Codul Deontologic al Francizei din Franţa,

1997

20 Jim Coen- Succesul în franciză. Ţeluri , articol publicat in revista „ Franchise magazine”, 28 dec.2006

Page 6: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

- proprietatea sau dreptul de folosinţă asupra însemnelor de atragere a clientelei, mărci de fabrică, de comerţ, de serviciu, numele comercial,

etc;- deţinerea unei experienţe, a unui know-how;

- o gamă de produse şi/sau servicii. Reuniunea acestor trei elemente într-o manieră originală formează

conceptul de franciză ” 5 „Metoda de distribuţie a produselor sau serviciilor. În sistem de franciză

sunt implicate cel puţin două persoane (1) francizorul, care împrumută numele comercial, marca şi sistemul afacerii şi (2) francizerul, care plăteşte o redevenţă şi o taxă iniţială, pentru dreptul de a realiza

afacerea sub numele şi prin sistemul francizorului”

Asociaţia Internaţională de Franciză (IFA)

6 „O licenţă cedată de o persoană, numită francizor (cedent), unei alte persoane,numită francizer (cesionar), care permite francizerului să

desfăşoare o anumită afacere, sub marca/numele comercial al francizorului şi să utilizeze un întreg sistem bazat pe un format

predeterminat,cuprinzând toate elementele necesare pentru a implementa o nouă persoană, eventual neinstruită, în afacere care va fi

administrator, pe baza asistenţei permanente”

Asociaţia Britanică de Franchising

(The British Franchise

Association)

7 „Un privilegiu sau un drept acordat unei persoane sau unui grup, de către guvern, stat sau altă autoritate sau o autorizaţie acordată de

producător unui distribuitor sau dealer pentru a vinde produsele sale ”

Webster’s Dictionary

8 „Esenţa sistemului de franciză constă în faptul că, francizorul (Franchisegeber) care este întreprinzătorul unei afaceri privind realizarea unui produs sau a unei prestări de serviciu, pe care a

dezvoltat-o creându-i un nume, un simbol şi o marcă, precum şi un echipament adecvat, transmite (cedează) francizaţilor

(Franchisenehmer), care rămân întreprinzători independenţi distribuţia produselor şi prestărilor de servicii”

Enciclopedia studiului economic Enzyklopädie der

Betriebswirtschaftstslehre), 1975, Germania

9 „Formularea unor principii de bază cu privire la actele de conducere şi modul de comportare în toate relaţiile de afaceri; acordare de informaţii

cuprinzătoare francizorului, cu privire la deciziile strategice luate de către francizaţi şi de argumentarea lor, uniformizarea comună a imaginii

totale vizuale şi operative de sistem în reprezentarea exterioară a principiilor de marketing”

Codul Comercial German

10 „Franciza este un sistem de distribuţie organizat în cooperare verticală a unor întreprinzători independenţi din punct de vedere juridic, pe baza

unui raport de obligaţii de durată contractuală”

Asociaţia Germană de Franciză

11 „Franchisingul este un contract între două sau mai multe persoane, având ca obiect acordarea unei concesiuni prin care franchiserul

primeşte de la francisor dreptul de a de angaja în producerea, ofertarea, vânzarea sau distribuirea unor bunuri sau servicii conform unui anumit

plan general de marketing elaborat de franchisor”

Dan Voiculescu, „Franchising.Ghid

practic pentru oameni de afaceri”, Ed.Intact,

Buc., 200812 „Sistemul de marketing şi distribuţie care se bazează pe relaţiile dintre

două părţi independente din punct de vedere legal, proprietarul francizei (proprietarul mărcii, serviciilor şi/sau al mărcii produsului) şi

concesionarul francizei”

Philip F.Zeidman, „ Franciza ”,

Ed.Export, Buc., 1996

13 „Acordurile de franciză constau esenţial, în licenţierea drepturilor de proprietate industria1ă sau intelectuală relativă la mărci, embleme sau

Gheorghiu Ghe, „Operaţiunile de

Page 7: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

know-how care pot fi combinate cu restricţii asupra livrărilor sau cumpărărilor de produse”

franciză”,Ed. Lumina Lex,

Buc., 200214

„Tehnică de afaceri economice prin care o firmă franchisor – cedează unor persoane sau firme individuale franchiser (franciser) – dreptul sau

privilegiul să facă afaceri într-un anumit mod, pe o perioadă determinată de timp şi într-un loc determinat, totodată beneficiind de succesul şi protecţia franchisorului contra unor procente din profitul realizat”

Puiu Alexandru, „ Management

internaţional. Tehnici de afaceri economice

interne şi internaţionale”.

Tratat., vol.II, Ed. Independenţa Ec.,

Piteşti, 200715

„A franciza înseamnă a permite altora să reuşească cum noi am reuşit a reitera o reuşită”

J.M.Leloup, „ La franchise droit et

pratique, Ed.Delmas,Paris,

2004 ”

16„O oportunitate de afaceri în care proprietarul unui serviciu sau a unei

mărci de produs (francizorul) acordă drepturile de distribuţie locală şi/sau vânzare a serviciilor şi produselor unui individ (francizat) primind

în schimb o taxă sau redevenţă în concordanţă cu standardele de calitate”

Corina şi Eugen Driga,

„Primii paşi în franciză”,

Ed.CH Beck, Buc., 2006

17 „Un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă prin care o persoană francizor acordă unei alte persoane denumită beneficiar sau

francizat, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnică sau un serviciu”

Camera de Comerţ şi Industrie a României

18 „Sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între

întreprinderi, distincte şi interdependente sub aspect juridic şi financiar, francizorul şi francizaţii săi, în care francizorul acordă francizaţilor săi dreptul şi impune obligaţia de a exploata o întreprindere în conformitate

cu conceptul francizorului”

Codul Deontologic al Asociaţiei Române de

Franciză (ARFR)

19„Sistemul de parteneriat prin care un deţinător de know-how şi de marcă

(francizor) cooperează cu un investitor (francizat), persoană juridică independentă, în baza unui contract de franciză, într-un teritoriu

predefinit”

Răzvan Bild, Director General la CHR

Consulting, Firmă de Consultanţă în

domeniul francizelor20 „Sistem de marketing şi distribuţie bazat pe relaţia dintre două părţi

independente din punct de vedere legal: proprietarul francizei (francizorul) şi concesionarul francizei (francizatul), cel din urmă beneficiind de marca produsului sau serviciului oferit. Sistemul se

bazează pe un contract încheiat între cele două părţi, ce include dreptul de folosinţă asupra bunului sau serviciului, precum şi know-how-ul

pentru implementarea şi derularea afacerii”

Adrian Gheorghe, Manager Partener la

THINKBIG Consulting, Firmă de

Consultanţă în domeniul francizelor

Page 8: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

Sursa : Informaţii preluate de autor din :21

Franciza este încă o realitate în mişcare despre care se va mai scrie mult, fiind departe momentul în care să-şi găsească o fundamentare teoretică în stare să ofere soluţii pentru toate aspectele şi instrumentele economice pe care le presupune ca fenomen comercial.22[Parpandel D., 2008]

Analizând definiţiile enunţate anterior se pot desprinde următoarele concluzii: sistemul de franciză permite comercianţilor să folosească experienţa şi metodele celor

care le-au dobândit după lungi eforturi şi cercetări în folosul reputaţiei firmei; se precizează că dincolo de o metodă de distribuţie este vorba de o formă de

exploatare financiară a unui ansamblu de cunoştinţe, fără angajarea capitalurilor proprii; afacerea se deosebeşte de o simplă concesiune, prin faptul că între cele două părţi se realizează o colaborare permanentă fără de care nu ar funcţiona sistemul, chiar daca aceştia reprezintă entităţi diferite din punct de vedere juridic, dar egale în drepturi; franciza oferă soluţii viabile şi eficiente pe termen lung, doar prin transparenţă şi schimb de informaţii;

pentru un întreprinzător este o bună modalitate de a începe o afacere pe cont propriu, având la dispoziţie notorietatea unui brand bine primit pe piaţă.

În prezent printre noi este tot mai răspândită ideea că franciza este o metodă sigură pentru extinderea afacerilor şi că este întotdeauna o investiţie certă pentru francizaţi, adică este benefică pentru cel ce vrea să aibă succes în afaceri fără riscuri.

Această afirmaţie se bazează pe un concept viabil şi pe un sistem bine structurat şi bine condus, după cum arată şi numeroasele studii realizate de către diferite instituţii şi organizaţii, precum Departamentul de Comerţ al SUA care arată că în timp ce 83% din afacerile nou lansate eşuează în primii 10 ani, peste 90% din francize există şi funcţionează şi după 10 ani de activitate.23 [Ana Watson, 2002]

Prin urmare, franciza nu este pentru oricine, deoarece necesită muncă grea, program prelungit, căci nu toate afacerile în sistem franciză au şanse egale de succes, dar putem susţine cu tărie că franciza este însă cel mai rapid şi mai sigur mod de a deveni proprietarul unei afaceri sau francizat.

Caracterizat prin maturitate sistemul operaţiunilor de franchising se bazează pe cele mai puternice relaţii din mediul de afaceri de azi. Mulţi francizori îi onorează şi îşi respectă francizaţii, iar în schimb francizaţii lucrează foarte bine şi sprijină sistemul de franciză. Multe sisteme de franciză oferă francizaţilor asistenţă în determinarea celor mai bune metode de îmbunătăţire a produselor şi serviciilor în cadrul sistemului.

Un motiv principal al succesului francizaţilor îl constituie sinergia dezvoltată între francizor şi francizat. Francizaţii formând un grup, pot obţine adesea lucruri pe care oamenii de afaceri independenţi sau persoanele particulare nu le-ar putea obţine. Puterea din achiziţiile în grup, cercetarea în grup sunt câteva din multele exemple de consecinţe.

21 www.ifa.org, www.afnor.fr, www.observatorulfrancizei.ro, www.CHRConsulting.ro, www/british-franchise.org şi citate cărţi 22 Parpandel Denisa, Scărlătescu Iuliana- Cercetări exploratorii privind internaţionalizarea afacerilor economice prin operaţiunile de franchising, Integrare europeană. Noi proiecţii pentru economia României, ed.a IV-a, Oradea, 30-31.05.200823 Ana Watson, David Kirley, Franchising, retailing and the development of e-commerce , Journal International Journal of Retail&Distribution Management, Publishing Emerald Group, 2002, vol.30, pag.228-237, DOI : 101108/095905502104, REVISTĂ COTATĂ ISI

Page 9: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

A alege o franciză reprezintă o adevărată provocare, deoarece s-au dezvoltat în prezent deja numeroase tipuri, iar toţi cei care realizează o teorie a acestui fenomen par a avea fiecare propriile modalităţi de clasificare.

În general există două mari tipuri de francize, lucru cu care mai toţi sunt de acord. Este vorba de afacerea format franciză (afacerea formatată) şi franciza de produse sau marcă (brand).

În primul caz, cel al francizei format implică o relaţie mai complexă între cele două părţi francizor şi francizat, incluzând selectarea locaţiei, training-ul, furnizarea produselor, realizarea planurilor de marketing şi în funcţie de caz asistenţă pentru obţinerea de finanţare pentru demararea afacerii francizatului.

În cel de-al doilea caz, cel al francizei de produs sau brand, francizorul este proprietarul numelui sau al mărcii şi vinde aceste drepturi francizatului.24 [Driga C., 2006]

I. Regulamentul Comisiei Europene din 30 noiembrie 1988, a considerat ca şi criteriu principal de clasificare a francizelor domeniul de activitate în care operează. Se disting astfel:

a) Franciza de distribuţie; b) Franciza de servicii;c) Franciza de producţie sau industrială.a) Franciza de distribuţie – mijloc prin care se acordă francizatului dreptul de a vinde

produse într-un magazin care poartă denumirea francizorului (exemplu: Lacoste, Neoset, Kenvello,Yves Rocher).

b) Franciza de servicii – furnizorii de servicii intra pe noi pieţe pentru a exploata conceptul de afaceri creat de ei într-un anumit domeniu specific. Francizatul poate să presteze anumite categorii de servicii sub emblema, numele comercial şi marca francizorului. (exemplu: Hilton, Pizza Hut, Bella Italia, KFC, McDonald’s).

c) Franciza de producţie sau industrială – francizorul transmite francizatului dreptul de a produce anumite bunuri. Francizatul fabrică produse concepute de francizor în conformitate cu indicaţiile acestuia şi le comercializează sub marca sa. (exemplu: Coca-Cola, Elvilla, Gogoaşa Înfuriată).25 [Bejan F., 1999]

II. După modalităţile de exploatare ale francizei:a) Franciza monocelulară sau directă;b) Franciza pluricelulară:- monocelulară multiplă;- de dezvoltare zonală;- master-franciza;c) franciza financiară;d) franciza stand sau de colţ;a) Franciza monocelulară sau directă – cea mai simplă formă de exploatare a

francizei, presupune ca francizatul să creeze o singură copie a afacerii francizate;b) Franciza pluricelulară (multifranciza) – francizatul dobândeşte dreptul de a

deschide mai multe unităţi sub aceiaşi firmă:- franciza monocelulară multiplă – începe activitatea ca franciză monocelulară şi continuă cu

deschiderea ulterioară de noi locaţii.

24 Driga Corina, op.cit.pag.3325 Bejan Felicia, op.cit.pag.32

Page 10: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

- franciza de dezvoltare zonală – francizorul acordă francizatului dreptul de a deschide mai mult de o locaţie într-o anumită zonă, părţile convin de la început ca francizatul să deschidă un număr de locaţii;

- master-franciza (franciza principală) – francizorul acordă celeilalte părţi numite subfrancizor sau francizat principal, dreptul de a exploata o franciză.

Subfrancizorul dobândeşte atât dreptul să încheie contracte de franciză cu celelalte persoane numite beneficiari sau francizaţi.26 [Molico T., 2002]

c) Franciza financiară – oferă posibilitatea investitorilor să angajeze propriile capitaluri în proiecte a căror gestiune este oferită către mandatari specializaţi care devin asociaţii afacerilor.

d) Franciza stand sau de colţ sau parţială permite amenajarea într-un spaţiu comercial vast (supermarket-urile) a unui stand distinct, amenajat după concepţia francizorului spre a oferi clienţilor produsele şi serviciile francizorului după propriile tehnici comerciale.27

III. După obiectul francizei: a) Franciza de produs şi marcă;b) Franciza afacerii (business format franchising) sau franciza pură;a. Franciza de produs şi marcă – francizorul proprietar al unui produs şi al mărcii

aferente, cedează drepturile sale francizatului pentru a le vinde pe o nouă piaţă (exemplu – staţii de benzină, automobile, băuturi răcoritoare);

b. Franciza afacerii (business format franchising) sau franciza pură – francizorul nu vinde numai un produs sub o marcă, ci vinde întreaga afacere, francizorul cedează francizatului un format complet de afacere care a fost elaborat şi testat de el (exemplu McDonald’s). 28 [Puiu A., 2007]

IV. După principiul dominanţei (relaţiei dintre francizor şi francizat):a) Franciza de subordonare;b) Franciza de parteneriat:- franciza de coordonare;- franciza de coaliţie;- franciza confederativă.a) Franciza de subordonare se bazează pe relaţia de subordonare dintre francizor şi

francizat;b) Franciza de parteneriat sau pareners for profit, posibilitatea oferită

francizaţilor la conciliere, cooperare, solidaritate la un parteneriat bazat pe drepturi egale şi în condiţii de relaţii de putere relativ echilibrate.

Franciza de coordonare are la bază contracte cu clauze contractuale identice între francizor şi francizat şi partenerii din afacerile de franciză, care sunt consideraţi parteneri cu drepturi egale;

Franciza de coaliţie este mai puţin răspândită, se întemeiază pe coordonarea sistematică a activităţii de distribuţie (de desfacere a produselor). Relaţiile juridice sunt stabilite între francizor şi francizaţi prin contracte de franciză;

Franciza confederativă – Black-Franchising – este folosită în general în afara distribuţiei şi a prestărilor de servicii. Relaţiile contractuale nu se rezumă numai la promovarea intereselor, ci şi la un scop comun al tuturor participanţilor.29 [Zeidman Ph., 1999]26 Molico Tatiana, op.cit., pag.5427 Puiu Alexandru, op.cit.pag.19328 Driga Corina, op.cit.pag.3729 Zeidman Ph.-op.cit., pag.9-10

Page 11: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe

V. Alte tipuri de franciză:- Franciza afiliată;- Franciza multiconceptuală;- Acordul reciproc de franciză;- Franciza Nisa;- Contractul de Zonă;

Clasificarea franchisingului

Figura nr.1

Sursa: Realizată de autor pe baza datele preluate din: Puiu A., op.cit., p.152, http://www.fbb.ro/home/scoala-de-franciza/curs-1/curs-1-4.htm

Regulamentul CEE, nr.4087/30.11.1988, art.5, pct.a, utilizează peste 80 de activităţi comerciale. Franciza pentru comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă, numărul şi diversitatea sectoarelor de activitate care oferă bunuri şi servicii clienţilor prin sistemul de franciză sunt în creştere.

Astfel, putem spune că, franchisingul se află în plină expansiune şi ca urmare a diversificării mecanismelor prin care se realizează apar tot mai multe forme ale afacerii care vin în întâmpinarea cerinţelor potenţialior francizaţi.

După gradul de determinare a obiectului francizabil- franciza afacerii (Business Format Franchising)- franciza afiliată- franciza multiconceptuală- acordul reciproc de franciză- franciza Nisa- franciza principală + subfranciza - contractul de zonă

Franchisingul

După modalităţile particulare de exploatare a francizei- franciza financiară- franciza de stand

După domeniul de activitate- franciza de distribuţie - franciza de servicii- franciza de producţie

Page 12: Franchisingul Strategie de  patrundere Pe Pie Uele Externe