Capitolul VIIFormele și modalitățile infracțiunii

Secțiunea I§1. Formele infracțiunii1.Fazele activității infracționaleA. Perioada internă – sau psihică este intervalul în

care au loc în conștiința făptuitorului procesele psihice prin care se concepe și inventează acțiunea infracțională.

a)conceperea acțiunii infracționaleb)deliberareac)decizia sau rezoluția infracționalăd)faza oratorie

B. Perioada externă sau de executare cuprinde toate manifestările exterioare, adică actele efectuate în vederea realizării hotărârii de a săvârși infracțiunea.

a)faza actelor preparatorii se caracterizează prin săvârșirea de acte care pregătesc elementul material al infracțiunii fără a se trece la executarea propriu-zisă.

b)faza actelor de executare se caracterizează prin săvârșirea de acte de natură să realizeze elementul material al infracțiunii

faza următoare se caracterizează prin producerea rezultatului care este necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii.

Distincția dintre actele de pregătire și cele de executare se realizează prin analiza dinamicii actului de conduită, a aptitudinii actului săvârșit de a reliefa rezoluția infracțională precum și identitatea actului de conduită cu acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii.

2.Formele infracțiuniiForme ale infracțiunii sunt etape ale acțiunii sau

inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, în raport cu fazele de desfășurare a activității infracționale prevăzută în norma incriminatorie.

a)forma actelor preparatoriib)forma tentativei c)forma faptului consumat

A. Infracțiuni tip – (corespunzătoare formei tipice)a) fapt consumat

B. Infracțiuni atipice – (corespunzătoare formei atipice sau derivate)

1

a) fapt preparat b) fapt tentat c) fapt epuizat

§2. Actele preparatoriiA. Noțiune. Actele preparatorii sunt toate actele prin

care se pregătește săvârșirea acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii:

a) acte de pregătire materialăb) acte de pregătire morală

Important – Actele preparatorii nu cuprind acțiuni tipice indicate în verbum regens

-de cele mai multe ori nu trădează prin ele însele intenția de a săvârși infracțiunea

- în principiu sunt posibile la orice infracțiune intenționată

B. Incriminarea actelor preparatoriia)Teza incriminării- nelimitate- limitateb)teza neincriminării

C. Regimul actelor preparatorii în dreptul penal român.

Codul penal de la 1968 a consacrat sistemul neincriminării actelor de pregătire

Excepție – dispoziții speciale în care actele preparatorii au fost asimilate cu tentativa – 173 alin. 2 C.p.

- în unele cazuri actele preparatorii determinate şi univoce au fost incriminate ca infracțiuni de sine stătătoare: 285 C.p.

§3.Tentativa1.Noțiune. Formă atipică a infracțiunii ce se

caracterizează prin punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs rezultatul cerut de lege pentru existența infracțiunii în forma tipică acesteia, deși a fost efectuată în întregime.

2. Condiții pentru existența tentativeia) să existe hotărârea sau rezoluția făptuitoruluib) rezoluția sau hotărârea să fi fost puse în executare

2

c) executarea să fi fost întreruptă sau să nu își fi produs rezultatul

ImportantTentativa nu este posibilă la infracțiunile din culpă la

care rezoluția lipsește

3.Criterii de distincție între actele preparatorii și actele de executare

a)teorii subiective -teoria echivocitățiib)teorii obiective -teoria cauzalității incertec)teorii formale

4.Utilizarea practică a teoriilorFiecare grupă în parte se dovedește insuficientă pentru a

soluționa singură problema distincției între actele pregătitoare și cele de executare, teoriile se completează reciproc.

5. Reglementarea tentativei în Codul penal de la 1968

Art. 20 alin. (1) Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau acre nu și-a produs efectul

(2)Există tentativă chiar și atunci când consumarea infracțiunii, adică ajungerea ei în faza urmărilor, nu a fost posibilă datorită insuficienței sau disfuncționalității mijloacelor folosite ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul material al infracțiunii lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află

(3) Nu există tentativă atunci când consumarea infracțiunii nu este posibilă din cauza modului cum a fost concepută executarea.

6. Modalitățile tentativei.Varietățile în care se poate prezenta tentativa în raport

cu gradul de realizare a acțiunii infracționale începute, ca și în funcție de cauzele care au făcut ca acțiunea infracțională, deși dusă până la capăt, să nu producă rezultatul tipic al infracțiunii poartă denumirea de modalități ale tentativei.

A. Tentativa neterminată sau întreruptă (imperfectă) este modalitatea în care executarea faptei care constituie elementul material al infracțiunii a fost oprită, împiedicată să se desfășoare până la capăt.

3

B. Tentativa terminată sau fără efect (perfectă) este modalitatea în care acțiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul caracteristic pentru infracțiunea tip nu s-a produs.

C. Tentativa proprie este modalitatea în care, sub raportul mijloacelor utilizate de făptuitor și al prezenței obiectului material al infracțiunii, activitatea de realizare a hotărârii infracționale este proprie sau aptă să ducă nu numai la efectuarea în întregime a acțiunii care constituie elementul material al infracțiunii dar și la producerea rezultatului urmărit de făptuitor.

D. Tentativa improprie se caracterizează, contrar tentativei proprii, prin insuficiența sau incapacitatea mijloacelor folosite de a produce rezultatul tipic al infracțiunii ori prin lipsa obiectului material al infracțiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află.

E. a) Tentativa relativă improprie – se datorează insuficienței sau disfuncționalității mijloacelor folosite sau lipsei incidentale a obiectului material al infracțiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află, iar nu inaptitudinii absolute a mijloacelor sau inexistenței absolute a obiectului.

b) Tentativa absolut improprie – când neproducerea rezultatului se datorează inaptitudinii absolute a mijloacelor folosite de a produce rezultatul, fie insuficienței absolute.

c) Modalitățile tentativei în legea penală- tentativa absolut improprie – nu prezintă pericol social

și nu este considerată act de executare a infracțiunii.- tentativa relativă improprie prezintă pericol social-art.

20 alin. 2 C.p.

d) Infracțiunea putativă este fapta care are caracter infracțional numai în mintea făptuitorului și nu trebuie confundată cu tentativa absolut improprie.

7. Infracțiuni la care tentativa nu este posibilăTentativa nu este posibilă decât la infracțiunile săvârșite

cu intenție și care presupun fapte sau etape în executarea ei.Tentativa nu este posibilăa)la infracțiunile omisiveb)la infracțiunile cu execuție promptăc)la infracțiunile de obicei

4

d)la infracțiunile din culpăe)la infracțiunile praeterintenționate

8.Tentativa în cazul infracțiunilor cu intenție indirectă

Prima opinie – dacă rezultatul neurmărit ci doar întrezărit de făptuitor nu s-a produs, fapta urmează a fi calificată pe baza intenției directe.

A doua opinie – latura subiectivă, caracterizată prin intenție indirectă formată în momentul deciziei infracționale, se menține pe tot parcursul traseului infracțional, deci și în cazul tentativei.

T.S, dî nr. 6/1974, CD p. 46

9. Conținutul tentativei este cuprins, pe de o parte în dispoziția din art. 20 alin. 1 sau 2 C.p., după caz iar pe de altă parte în dispoziția specială care incriminează fapta proiectată de făptuitor.

În principiu, tentativa are același conținut ca și infracțiunea consumată

a) elementul material - terminată (tentativa perfectă)- neterminată (tentativa

imperfectă)b) urmarea imediată – neproducerea rezultatului cerut

de legec) legătura de cauzalitate –ridică probleme numai la

tentativa relativ impropried) latura subiectivă – identică cu cea de la infracțiunea

tip

9. Infracțiunea fapt consumatReprezintă forma tipică sau perfectă a infracțiunii în

raport cu fazele desfășurării activității infracționale

10. Momentul consumării infracțiuniiAre loc atunci când se produce rezultatul tipic al

infracțiunii, adică rezultatul necesar, potrivit legii, pentru existența infracțiunii

La infracțiunile formale – consumarea are loc când s-a efectuat acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii

La infracțiunile materiale – când s-a produs rezultatul cerut de lege pentru existența infracțiunii

5

11. Importanța stabilirii momentului- determinarea legii aplicabile- calcularea termenului de prescripție- incidența unei legi de amnistie

12. Infracțiunea fapt epuizatSe caracterizează prin producerea după momentul

consumării a unor urmări noi, fie prin amplificarea rezultatului, fie prin continuarea activității infracționale după momentul consumării.

a) infracțiunea continuată – se caracterizează prin prelungirea în timp a acțiunii sau inacțiunii care constituie elementul material al infracțiunii

b) infracțiunea continuată se caracterizează prin săvârșirea de către aceeași persoană, la intervale de timp diferite, însă în realizarea aceleași rezoluții infracționale, a unor acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni (art. 41 alin. 2)

c) infracțiunea progresivă se caracterizează prin producerea de noi urmări după ce s-a realizat conținutul unei anumite infracțiuni.

6