Fluorul

6
Fluorul, împreună cu elemente cum sunt clorul, bromul, iodul, aparține grupei halogenilor. Organizația Mondială a Sănătății include fluorul între cele 14 elemente esențiale pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismului uman. Fiind elementul cu cea mai mare afinitate pentru electroni, fluorul este cel mai electronegativ și reactiv element, formând rapid compuși ionici cu elementele metalice. Pentru că reacționează imediat cu elementele mediului înconjurător, se găsește foarte rar în natură în forma sa elementară, și mult mai frecvent sub forma unor compuși anorganici greu solubili ce pot disocia în anumite condiții formând anioni fluorură (F - ) și cationi metalici. Fluorul reprezintă o componentă a structurii dentare care are ca principal scop întărirea smalțului, protejând dinții împotriva atacului acizilor și a bacteriilor. Lipsa fluorului duce la apariția cariilor dentare, iar cei mai afectați de acest lucru sunt copiii. Fluorul ajută la prevenirea cariilor dentare în două moduri diferite: Se acumulează în oasele aflate în creștere și în dinții în curs de formare ai copiilor, întărind smalțul dentar înainte de erupția dinților, atât de lapte, cât și permanenți. Ajută la întărirea smalțului dentar al dinților adulților. Pătrunderea fluorului în structura smalțului determină o modificare benefică, iar rezistența la demineralizare a dintelui în mediul acid bucal, va crește; se poate realiza din două direcții: una externă și alta internă.

description

Fluorul

Transcript of Fluorul

Fluorul, mpreun cu elemente cum sunt clorul, bromul, iodul, aparine grupei halogenilor. Organizaia Mondial a Sntii include fluorul ntre cele 14 elemente eseniale pentru creterea i dezvoltarea normal a organismului uman.Fiind elementul cu cea mai mare afinitate pentru electroni, fluorul este cel mai electronegativ i reactiv element, formnd rapid compui ionici cu elementele metalice.Pentru c reacioneaz imediat cu elementele mediului nconjurtor, se gsete foarte rar n natur n forma sa elementar, i mult mai frecvent sub forma unor compui anorganici greu solubili ce pot disocia n anumite condiii formnd anioni fluorur (F-) i cationi metalici. Fluorul reprezint o component a structurii dentare care are ca principal scop ntrirea smalului, protejnd dinii mpotriva atacului acizilor i a bacteriilor. Lipsa fluorului duce la apariia cariilor dentare, iar cei mai afectai de acest lucru sunt copiii.

Fluorul ajut la prevenirea cariilor dentare n dou moduri diferite: Se acumuleaz n oasele aflate n cretere i n dinii n curs de formare ai copiilor, ntrind smalul dentar nainte de erupia dinilor, att de lapte, ct i permaneni. Ajut la ntrirea smalului dentar al dinilor adulilor.Ptrunderea fluorului n structura smalului determin o modificare benefic, iar rezistena la demineralizare a dintelui n mediul acid bucal, va crete; se poate realiza din dou direcii: una extern i alta intern.Aplicaia extern de fluor(recomandabil pentru oricine) se refer la ptrunderea fluorului prin smal din compoziia pastelor de dini fluorurate, a gelurilor cu fluor, a lacurilor. Aceti compui pot fi aplicai acas sau n cabinetul stomatologic(produsele care se aplic n cabinet, au o concentraie mai crescut).

Administrarea pe cale intern, este indicat doar la copii sub 4 ani, se administreaz sub form de tablete(mineralizeaz dinii aflai n curs de dezvoltare, n maxilar) dar rmne o metod controversat, deoarece studiile arat c, pot exista acumulri de fluor i n alte regiuni ale organismului, direcionarea spre zona dentar, nefiind una obligatorie. n cazul excesului, n perioada de dezvoltare a dinilor, se poate instala o afeciune numit fluoroz(pete albe pe dini). Pentru copii, mai ales pentru cei cu rata crescut de carie se recomand aplicaiile profesionale de fluor de dou ori pe an n timpul controalelor dentare periodice.

Metodele de fluorizare local profesional se folosesc doar la indicaia medicului i sunt realizate n cabinet de ctre stomatolog. Manevrarea i dozarea acestora sunt stricte datorit concentraiilor ridicate de fluor pe care le conin aceste produse.

1. Lacurile cu fluor (varnish) sunt folosite frecvent n practic, se aplic prin pensulare pe suprafaa dentar. Numrul de aplicaii necesare pe an variaz de la dou pn la 12 i depinde de intensitatea procesului carios. Tehnica: - se cur dinii prin periaj profesional, se izoleaz cu rulouri de vat i se usuc; - cu pensula special sau cu bulet de vat, se aplic lacul n strat subire astfel nct s acopere toate suprafeele dentare; - mai nti se pensuleaz dinii arcadei inferioare, apoi cei superiori, evitnd contactul cu mucoasa; - dup acoperirea tuturor dinilor i suprafeelor, pacientul rmne cu gura deschis 5 minute, timp necesar uscrii stratului de lac; - pacientul va fi atenionat c nu are voie s mnnce sau s consume buturi n urmtoarele dou ore i trebuie s evite alimentele dure i periajul dinilor n primele 24 de ore. n acest interval de timp, are loc schimbul de fluor ntre smal i lac. Stratul aplicat se va desprinde singur odat cu reluarea periajului sau prin friciunea cu alimentele tari.

2. Aplicaiile cu soluii sau geluri fluorurate n gutiere sunt indicate pacienilor cu risc crescut la carie. Unele dintre ele prezint dezavantajul de a colora dinii, fapt pentru care sunt contraindicate n zona frontal. Concentraia crescut, gustul neplcut (acru sau metalic) ngreuneaz utilizarea lor la copii (unele produse au fost mbuntite pentru a avea un gust plcut). Pentru 4 minute, ntr-o gutier special pentru ambele arcade se aplic gelul (5 ml pentru fiecare), n contact direct cu dinii.

3. Paste profilactice 4. Cimenturile - glasionomeri folosite pentru obturaii au proprietatea de a elibera ioni de fluor 5. Sigilanii cu fluor - se utilizeaz pentru umplerea anurilor i fosetelor de pe suprafaa dentar regiuni n care debuteaz frecvent procesul carios. Prin adaosul de fluor, protecia nu devine doar mecanic, ci i chimic; 6. Diverse dispozitive pentru eliberarea lent a fluorului: plcue de sticl, membrane copolimerice, tablete adezive etc.

Metode de fluorizare personale se pot folosi de ctre pacient acas, fr asistarea medicului specialist. Concentraiile de fluor pe care le conin sunt mult mai mici dect n cazul celor de mai sus. Se consider mult mai eficiente dac se combin ntre ele. 1. Ape de gur/ Soluii pentru cltire oral ce conin fluoruri- nu se indic aceste produse copiilor sub 6 ani, deoarece exist riscul inghiirii i intoxicaiei cu fluor; - au aciune mai slab dect substanele folosite pentru fluorizarea profesional, de aceea sunt indicate la pacienii la care riscul de carie nu este foarte mare; - se cltete gura timp de 1 minut cu 10 ml soluie. 2. Paste de dini cu fluorFiind cele mai accesibile produse pentru fluorizarea local sunt i cele mai frecvent utilizate, concentraia admisibil fiind de maxim 0,1%. Aciunea cariopreventiv este inferioar metodelor de fluorizare profesional, iar dac este folosit regulat, timp de ani de zile, contribuie la reducerea numrului de carii. Utilizarea pastelor de dini cu fluor nu este indicat in zonele cu fluoroz endemic, dar este binevenit acolo unde cantitile de fluor din apa potabil sunt sczute i insuficiente. Copiilor li se dozeaz de fiecare dat cantitatea de past necesar pentru periaj, care trebuie s aib dimensiunea unui bob de mazre pentru a evita intoxicaia. Conin natriummonofluorfosfat, fluorur de staniu, potasiu, natriu sau aluminiu substane scindate de ctre fosfatazele coninute n saliv, cu eliberarea fluorului. 3. Gume de mestecat, fluorul coninut n aceste produse trece n saliv, apoi n smalul dinilor; 4. Aa dentar i scobitorile cu fluor permit abordarea zonelor interdentare i transfer fluorul n aceast zon; 5. Saliva artificial, indicat pacienilor care sufer de gur uscat xerostomie i la care riscul carios crete esenial din acest motiv.

Bibliografie :www.sorident.rowww.clinicistomatologice.rowww.bestdental.rowww.i-medic.romurielortmans.begermandental.rohttp://www.doctoruldedinti.info/fluorizarea-profesionala/http://www.sfatulmedicului.ro/Caria-dentara/rolul-fluorului-in-reducerea-cariilor_466http://proceduri.romedic.ro/fluorizarea-topicahttp://abceurodent.ro/index.php/acasa/77-stiri/358-fluorizarea-ca-metoda-de-prevenire-a-cariilor-dentarehttp://www.melaniacojocaru.ro/fluorizarea.php