Cadrul conceptual, satdiul actual si tendintele privind reabilitare, educatia si asistenta persoanelor cu cerinte speciale.

1.1 Preliminarii.Dezvoltarea psihopedagogiei speciale a fost determinate de evolutia, cu precadere in

ultimile decenii, a stiintelor psihologice si pedagogice, care au permis cunoasterea mai buna, mai detaliata a copilului si a persoanei cu nevoi speciale, evaluarea capacitatilor psihice in vederea adoptarii unor strategii eficiente de interventie, compensarea, recuperarea si integrarea scolara si profesionala a acestora.

Schimbarea conditiilor sociale si economice din tara noastra a avut un profund impact asupra persoanelor cu dizabilitati sau aflate in dificultate.

Pentru aceste categorii de persoane, in conformitate cu cerintele internationale, au fost promovate o serie de politici sociale si servicii de asistenta si interventie care au drept scop:

- garantarea unei participari toatale si active in viata comunitatii a persoanelor cu diferite tipuri de deficienta;

- asistarea persoanelor cu dizabilitati sau aflate in dificultate pentru a-si conduce viata independent, in acord cu propiile dorinte;

- prevenirea sau eliminarea aparitiei deficientelor, prevenirea agravarii si diminuarii consecintelor lor;

- prevenirea aparitei barierelor sociale in calea persoanelor cu handicap si diminuarea consecintelor barierelor actuale;

- evitarea sau eliminarea oricaror forme negative de discriminare asupra persoanelor cu dizabilitati.

Politicile si strategiile nationale pentru copii si tineri cu nevoi speciale au la baza ideeade educatie pentru toti si, in acelasi timp, educatia pentru fiecare.

Din aceasta perspectiva au fost stabilite urmatoarele proprietati:- scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toate categoriile de copii,

inclusiv copii cu diferite tipuri de deficiente, prin promovarea si sustinerea educatiei incluzive;

- interventia timpurie sa fie o preocupare principala a educatiei speciale;- eliminarea etichetarilor si stigmatizarilor pentru anumite grupuri de copii cu

deficiente ca fiind ,, noneducabili’ ; acest fapt atrage dupa sine eliminarea practicilor de excludere a anumitor persoane de la serviciile educationale;

- alocare resurselor materiale necesare educatiei copiilor cu cerinte educative speciale sa se faca pe principiul resursa urmeaza copilul, indiferent de forma de invatamant pe care o frecventeaza.

In documentele editatesub egida UNESCO referitoare la terminologia educatiei speciale si a disciplinelor ei conexe, cum ar fi psihopeagogia medicala, psihopedagogia medico-sociala sau psihologia copilului cu cerinte speciale, se subliniaza ideea ca psihopedagogia speciala este o stiinta de sinteza care utilizeza informatii furnizatede medicina ( pediatrie, neuropsihiatrie, neurologie infantila, oftalmologie, otorinolaringologie, ortopedie, audiologie, igiea, etc), psihologie, pdagogie, sociologie, asistenta sociala, stiinte juridice, in studiul personalitatii persoanelor cu diferite tipuri de deficienta (mintala, auditiva,vizuala, soamtica, de conduita, de limbaj,etc)sau a persoanelor aflate in dificulatate privind integrarea si relationarea lor cu institutiile comunitatii sau cu semeni din comunitate din care fac parte.

Altfel spus, psihopedagogia speiala imprumutata din alte discipline termeni, concepte a caror semnificatie este utilizata intr-o maniera interdisciplinara distincta, in functie de varietatea formelor de deficienta si inadaptarea consecutiva tipului de deficienta.

De asemenea, campul de actiune a psihopedagogiei speciale se situeaza intre studierea starii de normalitate si a starii patologice, parcurgand un traseu complex care include prevenirea, depistarea, diagnoza, terapia, recuperarea, educarea, orientarea scolara si profesionala, integrarea socio-profesionala si monitorizarea evolutiei ulterioare a persoanei cu dizabilitati sau aflate in dificultate.

Toate etapele respective pot fi incluse intr-o formula specifica acestui domeniu care justifica in mare parte caracterul pragmatic, actional al psihopedagogiei speciale: asistenta psihopedagogica si sociala.

Componentele fundamentale ale asistentei psihopedagogice si sociale sunt:a) psihologica:

- cunoaterea particularitatilor specifica dezvoltarii psihice a persoanei si a tuturor personalitatii;- atitudinea si reactiile persoanei in raport cu deficienta sau cu incapacitatea sa si atitudinea si relatiile pe care le are cu cei din jur;- modul de manifestare a comportamentului in diferite situatii;- identificarea disfunctiilor la nivel psihic;- identificarea cailor de terapia, recuperarea, compensare a functiilor si proceselor psihice afectate;- asigurarea unui cadru de securitate si confort afectiv pentru mentinerea echilibrului psihic si dezvoltarea armonioasa a personalitatii;

b) pedagogica:- evidentierea problemelor specifice in educarea, intruirea si profesionalizarea persoanelor cu diferite tipuri de deficiente;- adaptarea obiectivelor, metodelor si mijloaceor de invatamant la cerintele impuse de particularitatile dezvoltarii psihofizice a persoenelor cu cerinte educative speciale;- adaptarea / modificarea continutului invatamantului in functie de nivelul evolutiei si dezvoltarii biopsihice a subiectilor inclusi in procesul instructiv-educativ;- asigurarea unui cadru optim de pregatire, astfel incat fiecare subiect supus educatiei si instruirii sa asimileze un minimum de cunostiinte si deprinderi practice necesare integrarii sociale( diversificarea ofertelor educationale si dezvoltarea institutiilor scolare de tip incluziv);

c) sociala:- insertia bio-psiho-socio-culturala a persoanei in realitatea sociala actuala sau in schimbare pe axele: familiala, scolara, profesionala si sociala;- actiuni de prevenire si combatere a manifestarilor de inadaptare sociala sau de marginalizare a persoanelor cu dizabilitate;- promovarea si sustinerea unor politici coerente si flexibile, precum si organizarea unor servicii eficiente pentru protectia si asistenta sociala a persoanelor aflate in dificultate;- informarea opiniei publice cu privire la responsabilitatea civica a membrilor comnitatii fata de persoanele aflate in dificultate, precum si posibilitatile de valorificare a potentialului aptitudinal si relational al acestor persoane in folosul comunitatii.Problematica persoanelor cu cerinte speciale constituie un camp semantic complex si

in evidenta schimbarea.

In literatura psihopedagogica se intalnesc frecvent mai multi termeni care, in functie de modul de abordare a problematicii persoanelor cu cerinte speciale, pot clarifica o serie de delimitari semantice utile in intelegereacorecta si nuantata a fenomenelor avute in vedere.

Aspectul medica – deficienta –se refera la deficitul stabilit prin metode si mijloace clinice sau paraclinice, explorari functionale sau alte evaluari folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natura senzoriala, mintal, fizica, locomotorie, neuropsihica sau de limbaj.

Prin deficienta se intelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice si deseamneaza o stare de anormalitate functionala, adesea cu semnificatie patologica , stabila sau de lunga durata, care afecteaza capacitatea si calitatea procesului de adaptare si integrare scolara, profesionala sau in comunitatea persoanei in cauza.

Termenul generic deficienta include si o serie de alti termeni cu o semnificatie si o sfera semantica mai redusa, cum ar fi:

- deficitul – desemneaza intelesul cantitativ al deficientei, adica ceea ce lipseste pentru a completa o anumita cantitate sau intregu;- defectuozitatea – se refera la ceea ce determina un deficit;- infirmitatea – desemneaza diminuarea notabila sau absenta uneia sau mai multor functiuni importante care necesita o protectie permanenta, fiind incurabila, dar care poate fi reeducata, compensata sau supracompensata. Dupa unele date UNESCO infirmitatea s-ar limita numai la deficienta locomotorie;- invaliditatea – implica pierdereaori diminuarea temporara sau permanenta a capacitatii de munca;- perturbarea – se refera la abaterile de la norma;Aspectul functional - inapacitatea – reprezinta o pierdere, o diminuare totala sau

partiala a posibilitati fizice, locomotorii, mintale, senzoriale, neuropsihice etc, consecinta a unei deficienta care impiedica efectuarea normala a unor activitati.

Indiferent de forma de manifestare ( fizica, senzoriala, mintala, etc.), incapacitatea conduce la modificari ale capacitatii de adaptare, la un anumit comportament adaptiv, la performante functionale care determina aparitia unor forme, mai mult sau mai putin grave, cu efecte in dezvoltarea nivelului de auonomie personala, profesionala sau sociala.

Astfel spus, incapacitatea reprezinta perturbarea sau limitarea capacitatii de indeplinire normala a unei activitati sau a unui comportament; aceasta tulburare poate avea un caracter reversibil sau ireversibil, progeresiv sau regeresiv.

Incapacitate poate fi evaluata, in functie de natura deficientei care o determina, prin: - probe care conduc la stabilirea coeficientului de inteligenta, la evaluarea gradului de diminuare a acuitatii auditive, a coeficientului de vedere, a gradului de dezvoltare motorie etc.;- investigatie de natura medicala care intregesc informatiile cu privire la gravitatea sau prognoza socuoprofesionala a incapacitatii respective;- investigatiile sociologice care urmaresc consecintele incapacitatii asupra relatiilor si vietii sociale a persoanei deficiente.Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitatii, cu manifestari

variabile in raport cu gravitatea deficientei si cu exigentele mediului.Aceste consecinte pe plan social sunt incluse in notiunile de handicap, respecti de

inadaptare, si se pot manifesta sub diverse forme: inadaptarea propiu-zisa, marginalizarea, inegaliatea, segregare, excludere.

Handicapul pentru o persoana este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficienta sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica indeplinirea unui rol intr-un context social, cultural, in functie de varsta , sexul sau profesia persoanei respective.

Astefel spus, handicapul este o particularitate a relatiei dintre persoanele cu incapaciatatea si mediul lor de viata, fiind evidentiata atunci cand aceste persoane intalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, impiedicandu-le accesul la diferite activitatii sau servicii sociale care sunt disponibile, in conditii normale, celrlalte persoane din jurul lor.

Dificultatile intalnite de persoanele cu handicap sunt multiple si complexe, ceea ce face dificila sistematizare lor.

O sistematizare aproximativa a condus la urmatoarea clasificare a grupelor de dificultati:

a) dificultati de ordin general;- dificultati de deplasare si miscare, pentru cei cu deficiente fizice;- dificultati de comunicare si exprimare, pentru cei cu deficiente senzoriale;- dificultati de adaptare la modul de viata cotidian si la rigorile vietii sociale, pentru

cei cu deficiente mintake si intelectuale;- dificultati de intretinere pentru persoanele lipsite de resurse si venituri sau care au venituri mici; b) dificultati de ordin profesional:- dificultati legate de instruirea si pregatirea profesionala a persoanelor cu diferite forme sau grade de deficienta;- dificultati in deplasarea in locuri de minca adecvate profesiei sau absenta unor locuri de munca in conditii protejate (ateliere protejate, sectii speciale de productie pentru persoanele cu handicap). c) dificultati de ordin psihologic si social:- barierele psihologice care apar intre persoanele cu si fara handicap ca urmare a dificultatilor intampinate in activitatile cotidiene, profesionale sau sociale, precum si din cauza unor prejudecatisau a unor reprezentari deformate cu privire la posibilitatile si activitatea persoanelor cu deficiente..Concluzionand, putem spune ca deficienta poate determina o incapacitate, care la

randul ei, antreneaza o stare de handicap ce face ca persoana deficientasa suporte cu dificultate exigentele mediului in care traieste, mediu ce poate asimila, tolera sau respingepersoana cu o anumita deficienta; de aici, o serie deurmari atat asipra echilibrului vietii interne a persoanei respective, cat si in planul relatiilor cu cei din jur, fapt care poate determina includerea persoanei cu deficiente intr-un cerc vicios, afectand, uneori destul de puternic, procesul dezvoltrii si structurarii armonioase si echilibrate a personalitatii acesteia.

1.2 Experienta internationala.Experienta recenta a aratat existenta la scara internationala a unor preocupari sporite

din partea organismelor si a instantelor de decizie in scopul asigurarii de conditii si sanse egale in societate pentru persoanele cu cerinte speciale aflate in diferite situatii de handicap.

Pentru a delimita un cadrul general privin strategiile de actiune in domeniul asistentei si sprijinirii persoanelor cu dizabilitati, Organizatia Natiunilor Unite a elaborat si promovat in anul 1993 un set de reguli care sa asigure acestor persoane acelasi drepturi si obligatii ca persoanelor normale.

Persoanele cu dizabilitati si organizatiile acestora, precum si alte organizatii sau foruri ale societatii civile, imreuna cu instantele uvernamentale ale fiecarui stat, au datoria de a actiona si de a face front comun pentru inlaturarea barierelor existente in calea exercitatii repturilorsi libertatilor pesoanelor cu dizabilitati si pentru instaurarea unui climat de colaborare si parteneriet favorabil mobilizarii tuturor resurselor in scopul sporirii gradului de informare a mmbrilor societatii in legatura cu nevoile, potentialul si contributia persoanelor aflate in dificultate la viata comunitatii din care fac parte.

La nivel european, incepand cu anul 1992, au fost elaborate si promovate,prin intermediul Consilului Europei, o serie de recomandari referitoare la promovarea in cadrul statelor membre a unor politici si strategii coerente pentru persoanle aflate in dificultate sau in situatii de handicap.

Altefel avand in vedere ca in intreaga lume exista jumatate de miliard de persoane cu diferite forme si grade de handicap (detrminate de deficiente fizicie, mintale, senzoriale, consecutive a unor afectiuni cronice)si considerand ca neglijarea protectiei drepturilor cetatenilor cu dzabilitatii ape drept consecinta reducerea sanselor lor in viata sociala si in comunitatile in care traiesc (aceasta constituind o ofensa adusa demnitatii umane), s-a ajuns la concluzia ca readaptarea persoanelor cu dizabilitai, prin integrarea lor economica si sociala, constituie o datorie comunitatilor locale si trebuie sa reprezinte un obiectiv prioritar al tuturor politicilor sociale.

In acest mod se poate garanta respectarea demnitatii umane si sunt diminuate dificultatile pe care societatea le intampina in cazul persoanelor cu dizabilitati.

La Congresul European cu privire la persoanel cu dizabilitati, desfasurat la Madrid in perioada 20 – 23 martie 2002, s-a adoptat in cadrul conceptual de actiune la nivel continental, national, regional si local, cu ocazia Anului European 2003 al persoanelor cu handicap, cadru destinat in principal ameliorarii calitatii vietii si serviciilor destinate acestor categorii si persoane.

Conform acestei noi viziuni, se stimuleaza promovarea ideii de societate incluziva pentru toti; ceea ce se face pentru a imbunatati conditiile de viata ale persoanelor cu dizabilitati conducecatre conturarea unei societati flexibile, deschise si incluzive,

In acest scop a fost elaborate si propus un programstructurat pe urmatoarele directii prioritare de actiune:

- masuri legislative – adopatarea unui pachet legislativ antidiscriminare pentru a elimina toate barierele existente si pentru a preveni apritia altor bariere cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilitati ( bariere educationale de ocupare a unui loc de

munca, de acces la bunuri se servicii sau care sa impredice persoanele cu dizabilitati sa-si valorifice potentialul maxim de participare sociala si independenta);

- schimbarea de atitudine – implicarea in activitati educative pentru intelegerea cerintelor si drepturiora persoanelor cu dizabilitati si participarea lor activa si a organizatiilor acestora in efortul de inlaturare a prejudecatilor si a tendintelor de stigmatizare la nivelul opiniei publice;- servicii care promoveaza o existenta independenta – resursele trebuie orientate astfel incat sa determine dezvoltarea de servicii care sa raspunda nevoilor persoanelor cu dizabilitai si sa determine cresterea capacitatii de participare a acestora din perspectiva integrarii lor profesionale si sociale;- sprijin pentru familie – implicarea resurselor de la nivelul familiei persoanei cu dizabilitati ( in special a copiilor cu dizabilitati si a celor persoane care sunt total si lipsite de autonomie) in asigurarea sprijinului si insustinerea incluziunii sociale;- caracterul public al dizabilitatii – persoanelor cu dizabilitati trebuie sa li se asigure

accesul la serviciile publice de educatie, medicale, vocationale si sociale si sa le se ofere toate sansele in vederea incluziunii lor sociale; aceasta directie de actiune implica schimbarii in practicile curente si asigurarea accesibilitatilor la toate institutiile si servicii publice;

- accesul la un loc de munca, factor-cheie al incluziunii sociale- trebuie depuse eforturi consistente pentru a promova accesul persoanelor cu dizabilitati la locurile de munca, preferabil in sectorul public al pietei fortei de munca; aceasta reprezinta una dintre cele mai importante modalitati de a lupta impotriva excluderii sociale a persoanelor cu dizabilitati si de a promova o existenta independenta si demna;

- mass media – trebuie sa creeze programe de informare a opiniei publice si sa cosolideze parteneriatele cu organizatiile persoanelor cu dizabilitati pentru a imbunatati imaginea lor si pentru a sensibiliza membri comunitatii asupradiversitatii umane;- sistemul de invatamant – institutiile scolare trebuie sa participe si sa sprijine intelegerea si aceptarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati, ajutand la eliminarea temerilor, miturilor si a conceptiilor gresite privind calitatea umana a acestor persoane;de asemenea, sistemul de invatamant trebuie sa detina u rol-cheie pentru asigurarea dezvoltarii individuale si a incluziunii sociale, care sa permita copiilor si tinerilorcu dizabilitati sa atinga cel mai inalt grad posibil de autonomie si independenta;Orice actiune trebuie dezvoltata promovand cooperarea, parteneriatul si participarea

intrestructurile administrative guvernamentale si organizatiile neguvernamentale.Indiferent de nivelulla care se iau deciziile, trebuie create si consolidate aceke

mecanisme permanentede consultare si dialog, care sa permita persoanelor cu dizabilitatu, prin organizatiile reprezentative, sa contribuie la planificarea, implementarea, monitorizarea si evaluarea tuturor actiunilor.

Pentru a facilita acest proces, trebuie marita capacitatea organizatiilor persoanelor cu dizabilitati, printr-o alocare de resurse mai substantiala, care sa le permita acestora sa-si imnunatateasca potentialul de organizare, conducere si reprezentare.

1.3 Experienta din Romania.Pentru tara noastra, in timpul regimului comunist, institutionalizarea copiilor a

reprezentat principala modalitae de protectie a copilului.In urma politicilor pronataliste fortate, a lipsei serviciilor de planificare familiala, a

urbanizarii fortate si a nivelului de trai scazut, multe familii au avut copii pe care ori nu i-au dorit, ori nu i-au putut ingriji, fapt care a detrminat apritia unor deficiente sau a unor conditii improprii de crestere si educare a copiilor.

Multiple tipuri de probleme sociale, cum ar fi violenta in familie, familile dezorganozate, alcoolismul si delincventa, indetificate ca fiindauza principala a institutionalizarii copiilor in cel putin 60% intre cazuri, au fost agravate de scaderea nivelului de trai, insotita de lipsa oricarui sistemde asistenta psihologica, pedagogica si socialala nivel comunitar a familiilor sau copiilor aflati in dificultate sau a altor servicii de prevenire si combatere a acestor fenomene.

Una dintre cele mai vulnerabile categorii de copiiinstutionalizati au fost copii cu deficiente severecare erau internatiin foste camine-spitale.

Icepand cu anii ’90 s-au facut multe eforturi la nivel central si localpentru a dezvolta servicii comunitarealternative intutionalizarii.

Astefel, au fost sezvoltate forme si tipurimoderne de servicii sociale pentru familii cu copii in situatii de risc, mai ales catre organizatiile neguvernamentalesi autoritatile locale, au asutenta financiara si tehnica din partea unor organisme si institutii internationale ( UNICEF, USAID, Uniunea Europeana, programe de asitenta ale unor guverne vest-europene)

Experienta acumulata in urma implementarii acestor programe si proiecte a fost integratain noul cadru legislativ promovat de structurile guvernamentale, al cariu obiectivmajor s-a centrat pe reforma intregului sistem de protectie a copilului.

In articolul 3 din Conventia cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1990, se subliniaza ca ,, in toate deciziile care privesc copiii, intreprinse de institutiile publice sau private de asistenta sociala, instantele judecatoresti, autoritatile administrative sau de organe legislative, interesele copilului vor prevela”.

Statul se obliga sa asigure copilului serviciile responsabile de protectie si de ingrijire a copiilor sa respecte standardele stabilite de autoritatile competente, in special cele referitoare la securitate si sanatate, la numarul si calificarea personalului din institutii, precum si la asiguarea unei supravegheri competente.

Tot in Conventia cu privire la drepturile copilului se accesntueaza fara echivoc legatura fundamentala si indisolubila dintre copil si familia acestuia.

De asemenea, este unanim acceptat faptul ca plasamnetul familial si adoptia servesc interesul superior al copilului si constituie masuri speciale de protectie ca un caracter stabil si /sau permanent, in masura sa ofere copiilor acel mediu familial atat de necesar unei cresteri si dezvoltari armonioase a personalitatii lor.

In tara noastra, serviciile psihopedagogice si sociale de la nivelul unei comunitati sunt orientate spre:

- furnizarea de servicii educationale, recuperativ-compensatorii si de sprijin ptr toate categoriile de copii/persoane cu dizabilitati sau aflate in dificultate;- evitarea abandonului si incurajarea reintegrarii in familie a copiilor din institutii;- asistarea si supravegherea, in interesul copilului, a adoptiei, incredintarii, plasamentul copiilor abandonati sau preluati temporar sau definitiv din familile naturale;- respectarea drepturilor copiilor, protectia lor si oferirea de oportunitati de dezvoltare;- prevenirea neglijarii,abuzului violentei indreptate impotriva copilului;- asistenta sociala a persoanelor cu dizabilitati;- prevenirea bolilor si ingrijirea sociala in familie a persoanelor bolnave, contribuin la promovarea unui stil sanatos e viata;- consiliere maritala si parentala, care contribuie la activitatea de planificare familala si la informarea viitorilor parinti asupra eventualelor riscuri privind aparitia unor copii cu dizabilitati sau alte afectiuni;- servicii sociomedicale pentru femeile insarcinate si mamele cu copii mici;- evitarea abandonului scolar prin asistarea familiei si scolii;- dezvoltarea de programe pentru prevenirea unor comportamente sociale distructive ca alcoolismul, consumul de droguri, violenta, delicventa, criminalitatea etc;- furnizarea de echipamente si materiale pentru persoane cu dizabilitati ( proteze ortopedice, cadre de mers, fotolii rulante etc);- servicii de consiliere telefonica(hot-line) etc;In principiu, serviciile psihopedagogice si sociale comunitare sunt destinate tutror

celor care au nevoie de ele, dar, in mod special, aceste servicii se adreseaza unor categorii reprezentative de beneficiari:

- persoanelor c dizabilitatimintale, fizice, auditive si vizuale care au nevoie de sprijin in desfasurarea activitatilor zilnice;- persoane varstnice a caror sanatate se degradeaza treptat;- persoane care sufera de afectiunipsihice sau anumite boli cronice;- persoane cu dificultati de invatare;- persoane care abuzeaza de consumul dedroguri si alcool;- persoane infectate cu virulsul HIV ( seropozitive) sau bolnave de SIDA;- persoane care au in ingrijire alte persoane aflate in situatii de risc ( persoane

abandonate, copii strazii, copii care nu beneficiaza de un confortfamilial suficient, victime ale traficului de fiinte umane etc.).

Practica serviciilor psihopedagogice si sociale sunt destinate copiilor si persoanelor cu cerinte speciale este organizata pe baza unor principii specifice:

a) centratrea pe familie si comunitate, avand ca obiectiv intarirea si dezvoltarea mediilor naturale de viala ale persoanelor ( familia si comunitatea); din aceasta

perspectiva, finalitatea serviciilor de asistenta psihopedagogica si sociala consta in recuperarea si dezvoltarea capacitatilor individuale de functionare si o mai buna integrare sociala a individului in viata comunitatii;

b) abordarea globala, pornind de la premisa ca problemeleunei persoane, familii sau comunitatii se interconditioneaza si nu se pot trata separat ;interventia serviciilor psihopedagigice si sociale se va concentra pe o intelegere globala a tuturor problemelor existente, le va lua in calcul pe toate la nivelul serviciului social generalizat si apoi,acolo unde este nevoie, interventia va fi completata de servicii de asistenta psihopedagogica si sociala de tip specializat;

c) organizarea comunitara se refera la eficientizarea serviciilor sociale prin organizarea lor la nivel local ( prin preluarea lor de catre autoritatile publice locale) sau la nivel zonal, iar, acolo unde nu se poate, prin realizarea unui parteneriatintre mai multe comunitati ( de exemplu, un oras si comunele inconjuratoare);

d) complementaritatea, realizata intre sistemul pu blic si sistemul neguvernamental: sitemul public garanteaza acoperirea drepturilorde asistenta sociala prevazuta de lege prin organizarede servicii publice pot fi comandate organizatiilor private profit sau nonprofit si astfel, atat sistemul de serviciide asistenta publica,cat si sistemul neguvernamentatrebuie sa se inscrie intr-o politica sociala unitara, coerenta, de sprijinire eficienta a celor aflati in dificultate;

e) activiatatea/lucru in echipa, bazata pe actiunea comuna a mai multor specialisti din domenii diferite care pot da raspuns problemelor complexe ale benefiaciarilor; resursele activitatii eficiente inechipa sunt: suportul reciproc profesional si uman, consultarea, luarea impreuna a deciziilor cu privire la abordarea fiecarui caz etc.;

f) diversificare activitatilor pe masura cresterii resurselor si apritia unor noi tipuri de probleme sociale – noul sistem de servicii sociale reprezinta un cadru institutional structurat in care activitatile se diversifica pe masura aparitieide noi resurse sau de noi probleme.

Astfel, se va inlocui treptat actualul sistem, caracterizat printr-o fragmentare institutionala excesiva,in care pentru noi activitati, tind sa apar noi institutii paralele, cu un sistem unitar de servicii specializate ( diversificarea nu va conduce neaparatla apritia unor institutii noi, ci maidegraba, la diversificarea ofertei de servicii la nivelul institutiilor deja existente).

g) orice serviciu de asistenta psihopedagogica si sociala raspunde unei nevoi individuale sau de grup si asigura, printr-un suport specializat, solutionarea acestuia;

h) dezvoltarea oricarui serviciu de asistenta psihopedagogica si sociala trebuie sa porneasca de la o analiza concreta a gradului de solicitare din partea comunitatii si a efectelor in comunitate ( consecutive aplicarii acelor servicii) .

Pentru exemplificare prezentam o lista cu cateva tipuri de servicii din domeniul psihopedagogiei si social, oferite de sistemul public sau de catre institutiile apartinand organizatiilor neguvernamentale, care sa ilustreze campul de interventiesi forma de organizarea unor astefel de activitati din sfera sociala:

- centre de plasament de tip familial – unitati rezidentiale considerate alternative comunitare de ingrijirea copilului aflat in dificul;tate, pe termen scurt/mediu, pana la identificare unei familiide plasament sau pana la reintegrarea familiala, atunci cand aceasta devine posibila;- institutii/centre scolare specializate pentru copii cu diferite forme de deficienta (spre exemplu, scoli pentru copii cu deficiente mintale, deficiente senzoriale,deficiente multiple etc.);

- centre de primire a copilului – ofera adapost pe termen scurt (zile, saptamani) pentru copii aflati in situatii de urgenta ( inclusiv pentru copii strazii), asigura o evaluare initiala situatiei copilului si demareaza procedurile de asigurare, incontinuare, a serviciilor de protectie;- centre maternale – ofera adapost temporar pentru tinerele mame necasatorite si pentru copii lor, pentru a preveni abandonul, prin dezvoltarea atasamentului fata de copii si pentru a le sprijini prin activitai de consiliere, asistenta (inclusiv asistenta juridica) si educatie parentala;- sevicii de asistenta si sprijin pentru tinerii de peste 18 ani care isi continua studiile

- ofera consiliere si sprijin tinerilor adulti care parasesc serviciile de protectie a copilului si necesita asistenta pentru a-si continua studiile, a se califica intr-o meserie si pentru a-si gasi un loc de munca;- centre de consiliere si sprijin pentru parinti – ofera consiliere si sprijin (inclusiv material) familiilor aflate in situatiide risc pentru a ramane impreuna si in acest mod, pentru prevenirea abandonului si a institutionalizarii copiilor;- servicii de consiliere pentru toate categoriile de elevi – in scoli sau in centrele de asistenta psihopedagogica;- servicii de terapie logopedica – in centrele logopedice interscolare sau cabinetele logopedice scolare;- servicii mobile de consiliere a femeii gravide si de planificare familiala – create pentru a imbunatatii accesul la astfel de servicii, mai ales in zonele rurale/izolate, cu scopul identificarii mamelor in situatii de risc, al prevenirii nasterilor nedorite, a abandonului nou-nascutului si a deficientelor la nastere;- centre de pregatire si sprijinere a integrarii si reintegrarii copilului in familie – sunt destinate pentru pregatirea reintegrarii copilului in familia naturala sau largita si pentru promovarea alternativelor de tip familial atunci cand reintegrarea nu este posibila (servicii de adoptie si servicii de plasement in familii substitutive);- centre di zi pentru ingrijirea, educarea si recuperarea copiilor cu nevoi speciale – ofera servicii de ingrijire, terapie,recuperare, reabilitare, pe timpul zilei, pentru diferite categoriide copii care fie prezinta diverse tipuri de deficiente, fie provin din medii sociale defavorizate, din famiilii aflate in situatii de risc etc., in vederea educarii si recupararii lor sau in scopul prevenirii unor fenomene care ar afecta dezvoltarea si evolutia normala; consilierea familiilor pentru a-si ajuta mai bine copiii si in special, pentru a intelege mai bine nevoile speciale ale copiilor lor;

serviciile de ingrijire temporara sunt, de asemenea, legate de centreele de zi; - centre de plasament pentru copilul cu deficiente severe – sunt centrele de tip familial, care ofera ingrijire de tip rezidential pe anumite perioade de timp, pentru copii care provin din familii unde accesul la serviciile de recuperare sau servicii terapeutice este foarte dificil si pentru copii cu nevoi speciale abandonati; serviciile terapeutice specializate sunt asigurate in unitati specializate din cadrul comunitatii;- centre de asitenta si sprijin pentru readaptarea psihologica a copilului cu probleme psihosociale – au functia unui centru de plasament temporar, precum si de centru de evaluare/terapie, in careo echipa multidisciplinara (medic, psiholog, psihopedagog, asistent social) acorda asistenta specializata copiilor si familiilor lor;- servicii de orientare, supravghere si sprijinire a reintegrarii sociale a copilului delicvent – asigura monitorizarea copilului care a savarsite acte impotriva legii pana la clarificarea situatiei lui si supravegherea atenta a cpiilor delincventi mentinuti in familie;- centre de reeducare a copilului delicvent – sunt destinate minorolor delicventi pentru care comisia a luat decizia unei masuri privative de libertate; aceste centre vor

asigura, de asemenea, formare/educatie, profesionalizarea si consilierea copiilor si tinerilor delicventi pentru a faciliat reintegrarea lor sociala;- centre rezidentiale pentru persoane in varsta – se areseaza persoanelor varstnice care au un risc ridicat din punct de vedere social, din cauza problemelor de sanatate, lipsei de resurse materiale si mai ales, din cauza lipsei de suport social; - sevicii de ingrijire la domiciliu sau in regim rezidential a persoanelor varstnice (spitale pentru bolnavi cronic, adaposturi pentru pensionari, centru pentru senior etc.)- servicii sociale de tip adapost pentru noapte – se adreseaza persoanelor fara adapost, bolnave, parasite de familie, persoanelor cu dizabilitati etc., avand scopul de a imbunataticalitatea vietii celor cu risc social si scaderea numarului de persoane fara adapost;- programe de instruire a personalului din cadrul serviciilor sociale;- programe de dezvoltare pentru serviciul de ingrijire la domiciliu;- centre de sprijin pentru persoanele infestate cu HIV sau SIDA;- camine pentru protejarea persoanelor a problemelor psihice/mintale;- adaposturi de peotectie pentru persoanele cu dizabilitati – se adreseaza persoanelor cu dizabilitati, fara familie, fara locuinta sau care nu sunt capabile sa-si administreze singure locuintele;- ateliere de lucru protejate pentru persoane cu dizabilitati;- centre de consiliere, informare, asiatenta psihologica si sociala pentru prevenirea situatiilor de risc social;- centre de voluntariat – asigura informarea, recrutarea, selectia, pregatirea si antrenarea membrilor comunitatii in activitatea de voluntariat din domeniul social;- centre de zi / centre sociale / centre de reasocializare – constituie un complex de servivii, fara cazare pe timpul noptii, in conformitate cu programul unitatii, oferite acelor beneficiari ( pensionari, persoane cu dizabilitati psihice sau fizice etc., aflate in situatii de risc social saui aflate in stare de excludere sociala) care se deplaseaza sau sunt deplasati la sediul centrului.In mod traditional, invatamantul special era inteles ca acea componenta a sistemului

public unde se desfasoara educatia scolara a copiilor cu deficiente, prin intermediu unor institutii scolare speciale, separate de celelalte unitati scolare din invatamantul romanesc; din aceasta perspectiva a parut tendinta – obiectiva si necesara – de a se inlocui expresia invatamantul special cu aceea de educatie speciala, dupa cum este posibil sa inlocuim si sintagma copil / elev deficient cu aceea de copil / elev cu dificultati de dezvoltare/ invatare sau elev cu cerinte speciale. Conceptul de educatie speciala poate fi definit in cel putin doua sensuri:

- in sensul restrans, care, in parte, se suprapune peste conceptul de invatamant special, organizat in institutii speciale, respectiv un mod de ducatie specializata pentru persoanele/copii cu duferite tipuri de deficiente;- in sens larg, care se extinde la o mai mare categorie de elevi, respectiv cei cu

dificultati de invatare sau dezvoltare, sens ce are in vedere un anumit tipde educatie adaptata si destinata persoanelor care nu reusesc in mod independent ( fra ajutor) sa atinga un nivel de educatie corespunzator varstei si cerintelor comunitatii unde isi desfasoara existenta; astfel, daca initial era doar responsabilitatea scolii speciale, educatia speciala devine in ultimul timp si un atribut al scolii obisnuite princonstientizarea faptului ca fiecare copil/elev i se poate intampla sa aiba, intr-o anumita perioada a scolaritatii, mai mult sau mai putin tranzitorie, anumite dificultati de invatare ( din acest punct de vedere, in intelesul sintagmei copii cu cerinte educationale speciale pot fi inclusi toti copiii care se intampina cu dificultati de

invatare si / sau dezvoltare, cuprinsi in sistemul de invatamant).Evolutia conceptuala de educatie speciala a capatat valente noi in documentele

Conferintei UNESCO asupra educatiei pentru persoanele cu cerinte speciale, desfasurata la Salamanca in iunie 1994, prin care a fost asigurat un nou cadru conceptual, dar mai ales de actiuni, in vederea atingeriiobiectivului de educatie pentru toti,comprehensiva si integratoare prin insasi natura ei, care sa raspunda mai bine nevoilor, potentialului si aspiratiilor tuturor copiilor cu cerinte educative speciale.

S-a ajuns la concluzia ca satisfacerea cerintelor educationalesi profesionale ale celor mai multi copii nu se poate realiza in centre si scoli speciale, care pot genera uneori si aparitia unui sindrom discriminatoriu, segregationist.

Se face simtita nevoia ca scoala publica sa cuprinda o mai mare diversitate de elevi decat in prezent si sa permita incluziunea/integrarea in sistemul de invatamant general a cat mai multor copii cu cerinte educationale speciale.

Pentru realizarea obiectivului fundamental al educatiei speciale – integrarea/incluziunea copiilor deficienti in scolile obisnuite, urmand ca scoala publica sa devina scoala incluziva – s-a elaborat un program national de extindere si deversificare a actiunilor incepute in anul 1998, cuprinse in Strategia privind acordarea de sanse egale tuturor copiilor, prin imbogatirea si diversificarea formelor, continuturilor si instrumentelor de realizare, avand in vedere trei directii fundamentale:

a) acordarea de sanse egale in educatie, in scolile obisnuite, tuturor copiilor de varsta scolara, indiferent de posibilitatile lor de invatare, de participare sau de dezvoltare;

b) pregatirea scolillor obisnuite, incepand cu managerul scoli si terminand cu parintii copiilor, in vederea acceptarii copiilor/elevilor cu dizabilitati in clasele scolilor obisnuite, ajungand astfel ca scoala sa devina intr-adevar o scoala incluziva;

c) crearea unor conditii optime de dezvoltare fizica, intelectuala, psihica, atitudinala si comportamentala a copiilor cu deficienti in comunitate prin:

- asistenta psihopedagogica de specialitate in scolile obisnuite;- asistenta de specialitate in familie;- servicii sociale specializate acordate copilului, dar mai ales familiei, din partea autoritatilor legale. Se poate afirma ca, o data inceputa, procesul de integrare/incluziune va continua pana

cand finalitatea urmarita va fi atinsa, iar aceasta depinde in mod necesar de eforturile unite ale tuturor factorilor interesati (autoritati administrative nationale sau locale cu competente in domeniu, organizatii neguvernamentale interesate, parinti, copii, societatea civila in general).

Elevii cu dizabilitati care parcurg curriculum scolii obisnuite vor fi sprijiniti prin asistenta psihopedagogica si de specialitate, prin terapii de recuperarea si compensare, orientarea scolara si profesionala, acordate de profesorul de sprijin/itinerant, de specialisti din centrul de resurse si de cadrele didactice din scoala incluziva.

La aceste actiuni mai adaugam si splicarea unui curriculumadaptat pentru alternativele educationale.

Alternativele educationale reprezinte un segment de sprijin al invatamantului romanesc, dar si pentru invatamantul special.

Spre exemplu, centrele de zi, centrele de educatie, centrele de recuperare, centrele de pedagogie curativa sunt institutii care nu fac instructiesau educatie in sensul real al cuvantului, asa cum se face intr-o scoala ( fie ea speciala).

Aceste centre au drept scop fundamental:- recuperarea in plan medical, fizic, social si afectiv a copiilor deficienti ;- recuperarea in plan comportamental ;- activitati de kinetoterapie si cultura fizica medicala ;- elemente de terapie ocupationala si socializare etc.

Toate acestea sunt elemente necesare pentru intentia comunitatii de a pastra copilul cu deficiente in mijlocul ei si a incerca sa-l pregateasca in scoala obisnuita.

In cadrul acestui program national s-a stabilit ca fiecare judet trebuie sa dispuna la nivelul anului 2003 de cel putin doua tipuri de alternative educationale care sa colaboreze eficient cu scoala si cat mai diversificata.