fisa de lectura.docx

2
Fișă de lectură Titlu: Revista română de dreptul muncii nr.7 din 2011 Autor: Drd. Gabriel Busu Editură:Wolters Kluver Citate pagina 49: ,,Modelul nordic este un exemplu de piaţă a muncii deosebit de eficientă, care se sprijină pe parteneri sociali puternici, şi unde, datorită unei rate ridicate de sindicalizare, a creat premisa unui acord implicit între stat şi partenerii sociali, menit să asigure un obiectiv mai larg, al autonomiei în reglarea acestei pieţe, pe calea negocierilor colective, în sensul că guvernul şi parlamentul nu intervin atâta vreme cât partenerii sociali sunt capabili să asigure funcţionarea normală a pieţei forţei de muncă. ,,Sistemul negocierilor colective reprezintă o componentă vitală a conceptului nordic de flexicuritate, întrucât acordurile colective sunt mult mai flexibile decât legislaţia, datorită adaptabilităţii lor continue la cerinţele industriilor şi companiilor individuale, precum şi a faptului că ele pot fi cu uşurinţă modificate pe baza înţelegerilor mutuale dintre partenerii sociali”. ,,In cadrul aceluiaşi model nordic de flexicuritate trebuie observat, pe lângă aspectul strânsei cooperări dintre partenerii sociali, şi existenţa unui puternic sector public, ceea ce asigură un nivel ridicat al asigurărilor sociale pentru aceia ce nu au un loc de muncă, coroborat cu o politică activă a pieţei muncii, de natură să conducă la oferirea de

description

fisa de lectura.docx

Transcript of fisa de lectura.docx

Fi de lectur

Titlu: Revista romn de dreptul muncii nr.7 din 2011Autor: Drd. Gabriel Busu Editur:Wolters KluverCitate pagina 49: ,,Modelul nordic este un exemplu de pia a muncii deosebit de eficient, care se sprijin pe parteneri sociali puternici, i unde, datorit unei rate ridicate de sindicalizare, a creat premisa unui acord implicit ntre stat i partenerii sociali, menit s asigure un obiectiv mai larg, al autonomiei n reglarea acestei piee, pe calea negocierilor colective, n sensul c guvernul i parlamentul nu intervin atta vreme ct partenerii sociali sunt capabili s asigure funcionarea normal a pieei forei de munc.,,Sistemul negocierilor colective reprezint o component vital a conceptului nordic de flexicuritate, ntruct acordurile colective sunt mult mai flexibile dect legislaia, datorit adaptabilitii lor continue la cerinele industriilor i companiilor individuale, precum i a faptului c ele pot fi cu uurin modificate pe baza nelegerilor mutuale dintre partenerii sociali. ,,In cadrul aceluiai model nordic de flexicuritate trebuie observat, pe lng aspectul strnsei cooperri dintre partenerii sociali, i existena unui puternic sector public, ceea ce asigur un nivel ridicat al asigurrilor sociale pentru aceia ce nu au un loc de munc, coroborat cu o politic activ a pieei muncii, de natur s conduc la oferirea de noi oportuniti de angajare pentru omeri, dar i pentru cei angajai. Referin intern: Capitolul I. Reglementarea flexisecuritii la nivel european, Subcapitolul 1.7. Modelul nordic