Universitatea Creştină Dimitrie CantemirFacultatea de Management Turistic şi Comercial

Potenţialul turistic şi valorificarea acestuia în Maramureş

Studenti : Balboianu Andreea - Grupa 3Bostan Alexandru – Grupa 4Corcodel Andreea – Grupa 8Corbu Mihaela – Grupa 8 Cosma Andrada – Grupa 8Constantin Dan – Grupa 8Constantinescu Irina – Grupa 8Dascalu Alina – Grupa 9

Profesor coordonator: Nedea Petronela

CUPRINS

Capitolul I

Așezarea Geografica - Maramureș pag. 5

1.1 Încadrarea în teritoriu - limite pag. 5

1.1.1 Delimitarea si încadrarea perimetrului pag. 6

1.1.2 Limite pag. 6

1.2 Caile de acces pag . 8

1.4 Elemente de ansmablu privind cadrul natural pag . 9

1.5 Dezvoltarea economica si economica in Maramureș pag. 11

Capilolul II

Analiza si valorificarea potentialului turistic natural al Maramuresului pag .24

2.1 Pontentialul turistic al reliefului pag. 24

2.2 Potentialul turistic al climei pag. 30

2.3 Potentialul turistic al apelor pag. 32

2.4 Potentialul turistic al componentelor învelișului biografic pag. 34

2.5 Prezentarea ariilor protejate din județul Maramureș pag. 44

Capitolul III

Analiza și valorificarea potențialului turistic antropic pag. 62

3.1 Obiective terestre religioase pag. 62

3.2 Obiective cultural istoric pag. 66

3.3 Tradiții și obiceiuri specifice regiunii pag. 70

3.4 Alte obiective turistice de natura antropică pag. 74

Capitolul IV

Strategii de dezvoltare a turismului în judeţul Maramureş pag. 85

4.1 Analiza SWOT a Regiunii Nord - Vest pag. 85

4.2.Promovarea destinaţiilor turistice şi pachetele turistice pag. 94

4.3 Tipuri de turism pag. 98

2

INTRODUCERE

Întreaga regiune a Maramureşului este un “muzeu deschis”, cunoscută pentru stilul de

viaţă neschimbat şi pentru satele şi bisericile din lemn bine păstrate. Probabil că este una din cele

mai bine cunoscute regiuni ale României – dar nu foarte mult vizitată.

Aflat în nordul României, Maramureşul este un colţ al Europei foarte puţin cunoscut. În

mijlocul unui relief deluros şi a unor văi bogate, trăiesc oameni, iar majoritatea încă urmează

stilul de viaţă agrar tradiţional. Viaţa lor poate părea grea şi simplă – şi chiar este – o luptă

milenară împotriva vremii, pentru a cultiva recolte, pentru a creşte animale, pentru a lucra din

zori până în seară fără multele conforturi mecanicizate şi electronice pe care noi le credem

esenţiale. Dar această viaţă se poate răsplăti prin simplicitatea pe care o arată fiecare zi de

muncă, iar familia şi prietenii garantează că adesea se pot găsi motive de sărbătoare. Sărbătorile

sezoniere, precum Crăciunul, Paştele sau alte sărbători locale şi nunţi, şi-au păstrat valoarea de a

rupe rutina zilnică, de a petrece mai multe zile la rând şi acest lucru se face cu plăcere.

Oamenii din Maramureş, moroşenii, sunt foarte ospitalieri, întotdeauna gata să-şi

primească vizitatorii în casele lor, să ofere un pahar de horincă, băutura locală distilată, făcută

din prune sau mere. Ospitalitatea lor este faimoasă, aşa cum e şi plăcerea de a socializa cu

prietenii, dar şi cu vizitatorii. Acest fapt face din Maramureş un loc „uşor” şi interesant de

vizitat, pe lângă faptul ca oamenii şi-au păstrat tradiţiile poate mai bine decât orice altă

comunitate română, încă purtând costumul popular, ţesându-şi textile, sculptând obiecte din lemn

şi tot aşa.

Satul tradiţional a fost în totalitate construit din lemn, toate casele, şurele, şoproanele,

gardurile, porţile şi bisericile cu acoperişuri din şindrilă. Încă mai există câteva sate foarte bine

păstrate care supravieţuiesc în armonie cu natura înconjurătoare, cu câmpii, păşuni, pajişti, livezi

şi păduri. Astăzi, multe dintre clădiri sunt făcute din cărămidă, piatră sau beton, iar acoperişurile

– din fier încreţit. Din fericire, dimensiunea clădirii este încă mică, iar structura satelor nu s-a

schimbat de-a lungul timpului. Cel puţin porţile înalte sunt încă sculptate şi ridicate înaintea

caselor ca întotdeauna.

3

Zona Maramureşului are o foarte bogată ofertă turistică. Regiunea acoperă totul, de la

excursii pe munte şi sporturi extreme la turism cultural şi religios, după preferinţele fiecăruia şi

în funcţie de anotimp.

Un iubitor al naturii, cu siguranţă va iubi peisajele montane şi ale văilor, care lasă orice

turist fara respiraţie. In aceasta regiune gasim mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajişti

line, pline de iarbă în timpul verii şi de zăpadă în timpul iernii, munţi acoperiţi de păduri veşnic

înverzite, toate se oglindesc în ape limpezi, de cristal, întinse pe toată regiunea.

Indiferent de anotimp, aceste locuri au magia şi farmecul lor special. Natura este

generoasă si oferă posibilităţi extraordinare pentru recreare. Se pot face excursii pe văile apelor,

cât şi prin munţi. Excursioniştii se vor bucura să afle că Maramureşul are o reţea complexă de

marcaje forestiere şi de cărări marcate, care oferă privelişti minunate ale satelor şi ale peisajelor

incredibile: lacuri mici, cascade, peşteri, rezervaţii naturale, faună rară.

O alta atractie deosebita o reprezintă Bisericile din Lemn din Maramures , exemple unice

care combină stilul gotic cu tradiţionala construcţie din lemn. Cele mai multe din aceste clădiri

au fost construite în timpul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, în locul bisericilor vechi care nu

mai existau. Cele prezente sunt făcute din buşteni groşi, sunt destul de mici, întunecate în interior

şi pictate cu scene biblice. Trăsăturile principale sunt turla înaltă deasupra intrării şi acoperişul

masiv care pare să micşoreze corpul principal al edificiului. Au fost adăugate în Lista

Internaţională a Moştenirilor Culturale a UNESCO în 1999.

De ce această regiune este considerată unică şi cei care au fost acolo doresc să se

întoarcă? Răspunsul – un amestec de trei lucruri: peisaje incredibile, oameni cinstiţi şi simpla

civilizaţie a lemnului, cu faimoasele biserici ale căror turle se pot vedea de departe. Natura,

oamenii, casele şi bisericile sunt legate spiritual şi au menţinut această legătură până în prezent.

4

Capitolul I

Aşezarea Geografică - Maramureş

1.1 Încadrarea în teritoriu - limite

Judeţul Maramureş este situat în Nordul ţării, învecinat cu judeţul Satu Mare, Sălaj, Cluj,

Bistriţa-Năsăud şi Suceava, este delimitat la Nord de frontiera de stat cu Ucraina. Are o suprafaţă

de 6304kmp(2,6% din suprafaţa ţării), o populaţie de cca 511.000 loc şi un relief variat ca

morfologie şi complex din punct de vedere geologic: zona montană aparţinând Carpaţilor

Orientali, această zonaă reprezintă 43%, zona colinară (dealuri, podişuri şi piemonturi) circa

30%, iar zona joasă (depresiuni, lunci şi terase) restul de 27% din suprafaţa judetului.

Principalele unităţi montane sunt: Munţii Rodnei (cei mai înalti), Munţii Maramureşului şi lanţul

vulcanic Ignis-Gutâi-Ţibles. Munţii care ne înconjoara ating altitudinea de 1000m pâna la max.

2305 m în Vf. Pietrosul din munţii Rodnei. Tot aici se află rezervaţia naturală "Pietrosul Rodnei"

înfiintată în anul 1935.

Asezări şi delimitări

Maramureşul este situat în N ţării noastre, la graniţa cu Ucraina, având urmatoarele

coordonate geografice: 23º30`- 24º55` longitudine E si 47º35`-48º00` latitudine N.

Administrativ acest ţinut aparţine judeţului Maramureş,ocupând jumatatea sa estică şi

nord-estică.Are o suprafaţă de 3.218km²,ceea ce reprezintă 51,78% din teritoriul judeţului cu

acelaşi nume.

Se învecinează cu:Suceava(E), Bistriţa-Năsăud(S), şi Satu-Mare(V). La N,are graniţa cu

Ucraina, reprezentată în bună parte de râul Tisa.

În vecinatatea sa, se afla, peste munte, depresiunile:Dornele(E) şi Bistriţei(S), Lapuşului

şi Baia Mare(SV), precum şi Oaşului(V).

Limitele Maramureşului, în sens geografic, traversează ţinuturi montane şi mai puţine

depresionare. La N, graniţa este formată de râul Tisa,pe o distanţă de 62 km,apoi urmează o

5

porţiune de graniţa artificială care trece peste crestele Munţiilor Maramureşului,inclusiv peste

vârfurile muntoase Serban, Pop Ivan, Stogu. Granita se continua spre SE pana la muntele

Jupania,iar p o mica distanta Muntii Maramuresului separa Maramuresul de judetul Suceava. La

S si V, delimitarea urmareste cumpana apelor peste Muntii Rodnei, precum si peste lantul

muntos vulcanic de NV se desparte Depresiunea Maramuresului de bazinele Transilvaniei si ale

Oasului.

Cea mai coborâta altinudine a tinutului este de 204 m,în aval de localitatea Teceul Mic,

acolo unde Tisa paraseste granita cu România, iar cel mai înalt punct se afla in Muntii Rodnei

(Vârful Pietrosu Mare)-2303 m.

1.1.1 Delimitarea şi încadrarea perimetrului.

Perimetrul cercetat este situat la poalele versantului vestic al munţilor Hăşmaş, în

apropierea oraşului Bălan, regiunea de izvoare a râului Olt, la jumătate de distanţă între oraşele

Miercurea Ciuc şi Gheorgheni (la 42 km de amândouă oraşele).

Oraşul Bălan, împreună cu comuna Sândominic sunt situaţi la intersecţia latitudinii de

46o 35 N, cu longitudinea de 25o 48E. � �Sândominicul este comuna situată cel mai amonte (640 m deasupra nivelului mării), şi în

acelaşi timp şi cea mai populată comună. Oraşul Bălan se află situat la 760-840 m deasupra

nivelului mării.

Geografia acestei zone cercetate poate fi delimitată după cum urmează: La nord pârâul

Szánduj care are o direcţie de curgere aprox. E W; la E şi SE cursul superior al Oltului, respectiv�

unele masive ale munţiilor Ciucului ca: Terkő şi Naskalat; limita vestică este pârâul Varsăroaia.

La sud perimetrul este delimitat de comuna Sândominic.

1.1.2 Limite

Limita nordica este

data de Culmea Jupaniei, trece

prin vârfurile Ciungii Balasanii

(1800 m), Jupania (1850 m),

urmarind limita Ocolului Silvic Viseu pâna la frontiera de stat cu Ucraina. în continuare, limita

6

nordica este data de frontiera de stat, care trece prin vârfurile Ignateasca, Comanu, Budescu

Mare, Stogu, Holovaciu, Pop Ivan, Poloninca, Muncelu si coboara pe pârâul Narita în localitatea

Valea Viseului. De aici limita parcului natural este râul Tisa pâna la borna silvica 284.

Limita estica urca pe pârâul Sesuri pâna în Pasul Magura, coboara pe valea Banarii

pana in Salhoi (canton silvic), incluzând rezervatia Stâncariile Salhoi si micro-rezervatia

botanica de Cochlearia pyrenaeica var. borzaeana, urca în vârful Salhoi (borna silvica 107), trece

prin bornele silvice 102, 149 si coboara la borna silvica 196 din Izvorul Ursului, urca pe drumul

forestier pâna la borna silvica 237. De aici urca pe muchie în Culmea Sarata la borna silvica 236.

Limita sudica este data de Valea Viseului, incluzând perimetrele localitatilor Valea

Viseului, Bistra, Petrova, Leordina, Viseu de Jos, Viseu de Sus, Moisei si Borsa pâna în Pasul

Prislop (1416 m), de aici pe D.N. 18 pâna la Sesuri, borna silvica 162 (Unitatea de Productie VII

Izvoarele Bistritei).

Limita vestica porneste din borna silvics 284 (Unitatea de Productie I Bistra) aflata pe

malul stâng al vaii Tisa, la circa 2,3 km de centrul localitatii Lunca la Tisa coboara spre sud,

trece prin vârful Tocarnea, include Defileul Viseului dintre localitatile Bistra si Valea Viseulu

Este limitat de judetele Cluj,

Bistrita Nasaud, Salaj (sud), Suceava

(est), Satu Mare (vest) respectiv de

granita cu Ucraina in nord. Intre aceste

limite are o suprafata de 6304 kmp

(2,64% din teritoriul Romaniei) si

532000 locuitori.

Principalele orase din judetul

Maramures sunt: Baia Mare (resedinta

de judet), Baia Sprie, Borsa, Cavnic,

Seini, Sighetul Marmatiei, Targu

Lapus, Viseu de Sus

7

1.2 Caile de acces

Cai de acces

Transport rutier: E 60, E 571, DJ 1C

Baia Mare - Sighetu Marmatiei - Viseu de Jos - Ieud - Botiza DN18

Cluj Napoca - Baia Mare DN1C

Iasi- Suceava - Viseu de Sus - Baia Mare DN24 - DN28 - DN2 - DN17 - DN18

Targu Mures - Moisei - Viseu de Sus DN15 - DN17 - DN18

Gari feroviare: Baia Mare,Sighetul Marmatiei, Viseul de Sus.

Aeroporturi: Baia Mare

8

1.4 Elemente de ansmablu privind cadrul natural

Teritoriu net individualizat sub aspect fizico-geografic,Maramuresul cuprinde

depresiunea cu acelasi nume si muntii ce o înconjoara pana la cumpana apelor.

Studiul nostru abordeaza aceasta importanta unitate geografica numai partea situata in

stânga raului Tisa,adica pe teritoriul României,denumita Maramuresul Românesc sau Tara

Maramuresului.Locuita din vremuri îndepartate,aceasta provincie mai poarta numele sugestiv de

Maramuresul Istoric.

Relieful este predominant muntos

reprezentat de lantul vulcanic al grupei nordice

al Carpatilor Orientali si anume muntii Oas,

Gutai si Tibles (Vf. Tibles - 1839 m) si lantul

cristalin format din Muntii Maramuresului

(Vf. Farcau - 1957 m, Vf. Toroiaga - 1930 m)

si Muntii Rodnei (Vf. Pietrosu Mare - 2303 m,

Vf. Ineu - 2279 m). Aceste doua lanturi

muntoase (cel vulcanic si cel cristalin)

inconjoara marea depresiune a Maramuresului.

Pe teritoriul judetului Maramures mai sunt prezente si o serie de dealuri si podisuri (Dealurile

Codrului, Dealurile Chioarului) ce apartin fie de Subcarpatii Transilvaneni fie de Podisul

Transilvaniei.

9

Reteaua hidrografica

este reprezentata de

principalele rauri: Tisa, Viseu,

Iza, Lapus si Somes. Clima este

temperat continentala, iar

precipitatiile sunt destul de

bogate. Multitudinea izvoarelor

de ape minerale, utilizate atât

ca surse de apa potabila, cât si

pentru tratamente balneare,

constituie un argument în plus

privind bogatia resurselor

naturale din aceasta zona. În acest cadru natural se însira precum margelele, salba de localitati

situate în Maramuresul istoric. Apele Maramuresului sunt limpezi si repezi, specifice zonelor

muntoase, multe din ele foarte bogate in peste. Judetul Maramuras, în conditiile unui relief

predominant muntos cu altitudini cuprinse între 200-2300 m, ale unui climat cu precipitatii

abundente, cu secete relative putine este caracterizat printr-o retea hidrograficã bogatã, cu o

lungime de 3000 km, si cu o densitate cuprinsã între 0,5 si 0.9 kmkm².

Vegetatia este specifica zonei central-europene, predomina padurile de fag si conifere, iar

in ce priveste fauna aceasta este de o mare diversitate: cerbi, mistreti, ursi, iepuri etc.

Fauna Maramuresului, ca si, în general, fauna întregii tãri, a înregistrat disparitia unor

elemente representative. Astfel, în secolul al XVIII-lea a fost capturat ultimul exemplar de

zimbru. În secolul trecut a dispãrut marmota, iar în secolul nostrum a fost împuscat ultimul

exemplar de caprã neagrã în Muntii odnei. Aceeasi situatie este valabilã si zãganului, vulturului

negru si vulturului sur.

Din fauna ocrotita fac parte: Rupicapra rupicapra, Marmota marmota, Lynx lynx, Tetrao

urogallus, Lyrurus tetrix, Aquila chrysaetos, Aquila pomarina.

10

Climatul este temperat continental, cu o temperatura medie anuala de +9.4°C.

Inversiunea termica este puternica in Depresiunea Maramuresului. Cantitatea anuala de

precipitatii este intre 700-1400 mm, mai mare in partea nordica si nord-vestica a judetului.

Judetul Maramures, situat la granita nordica a Romaniei cu Ucraina, cuprinde vechile

"pamanturi" ale Maramuresului, Chioarul, Lapus si Depresiunea Baia Mare.

1.5.DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ ÎN MARAMUREŞ

Regiunea Nord-Vest are o suprafaţă de 34.159 km² reprezentând 14,3% din suprafaţa

totală a

ţării. Este alcătuită din 6 judeţe (NUTS 3): Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu

Mare şi Sălaj. Populaţia Regiunii Nord-Vest era în anul 2005 de 2.737.400 locuitori (12,6%

din populaţia totală a ţării) şi are o densitate medie de 80,1 locuitori/kmp. Dinamica

populaţiei regiunii este caracterizată de un spor natural de –1,7‰ în 2004, cea mai redusă

valoare înregistrându-se în Sălaj (-3,0‰), iar cea mai ridicată în Bistriţa-Năsăud (0,0‰),

singurul judeţ din regiune care nu a înregistrat un spor natural negativ .

Gradul de urbanizare al regiunii, la nivelul anului 2005, era de 53,1%, dar la nivel

intraregional, existau diferenţierii mari, acesta variind de la 36,2% (jud. Bistriţa-Năsăud) până la

67,0% (judeţul Cluj).

Din punct de vedere fizico-geografic, 28% din suprafaţa regiunii este ocupată de unităţi

muntoase, 30% de unităţi deluroase, iar 42% de unităţi de câmpie şi largi culoare

depresionare.

Reţeaua de localităţi a Regiunii Nord-Vest cuprinde 42 de oraşe şi 1.802 de sate grupate

în 402 de comune. Dintre oraşe, 4 au o populaţie de peste 100.000 locuitori (Cluj-Napoca –

11

310,194 locuitori, Oradea – 206.223, Baia Mare – 140,937 şi Satu Mare – 115,197), 9 între 20-

100.000 locuitori şi 29 de sub 20.000 de locuitori. Teritorial, oraşele sunt concentrate în special

în judeţele Maramureş (13), Bihor (10 oraşe) şi Cluj (6), celorlalte trei judeţe revenindu-le doar

câte 5 (Satu Mare), respectiv 4 oraşe.

Forţa de muncă şi migraţia

Ponderea populaţiei ocupate în totalul populaţiei regiunii era în 2004 de 41,8%.

Diferenţele

intra-regionale sunt strâns legate de gradul de industrializare, judeţele mai puternic şi mai

timpuriu industrializate – Cluj şi Bihor – având o pondere mai mare a populaţiei ocupate

(44,5%, respectiv 45,7%), în timp ce judeţele mai puţin şi mai târziu industrializate – Satu

Mare şi Bistriţa-Năsăud – au ponderi mai reduse (39,6% şi 38,0%). Analiza populaţiei

ocupate, pe sectoare ale economiei, evidenţiază pondere ridicată a populaţiei ocupate în

sectorul serviciilor, în cazul judeţelor Cluj şi Bihor, precum şi ocuparea ridicată în

agricultură, în cazul celorlalte patru judeţe ale regiunii.

În toate judeţele Regiunii Nord-Vest o pondere importantă a populaţiei active este

ocupată încă în întreprinderi de stat. De aceea este previzibilă o creştere a ratei şomajului în

judeţele Sălaj, Satu-Mare şi Maramureş cauzată de restructurarea iminentă a întreprinderilor de

stat cu pierderi. Această situaţie necesită luarea din timp a unor măsuri active de ocupare a

populaţiei ce va fi disponibilizată, între care măsuri de re-orientare profesională a populaţiei,

corespunzător cerinţelor locale ale pieţei muncii, trebuie să reprezinte o prioritate.

De asemenea, gradul de industrializare a influenţat puternic şi rata şomajului, din cauza

restructurării, în ultimii ani, a industriei, judeţele Sălaj şi Maramureş înregistrând cele mai

ridicate rate ale şomajului – 6,1%, respectiv 4,5%. Şomajul redus din judeţele vestice (Bihor şi

Satu Mare – sub 4%) se datorează investiţiilor străine mai ridicate, care au atenuat parţial

efectele restructurării industriei.

O consecinţă directă a procesului de restructurare industrială şi a creşterii şomajului o

reprezintă apariţia unui fenomen unic în Europa,

constând în migraţia populaţiei din zonele

urbane în zonele rurale şi creşterea ponderii

populaţiei rurale în toate judeţele regiunii. În

prezent există 3 judeţe în care populaţia este

preponderent rurală (Bistriţa-Năsăud -

63,8%,Sălaj-59,2% şi SatuMare–54,0%).

12

Un alt efect al restructurării economice şi diminuării locurilor de muncă îl constituie şi

procesul de emigrare a populaţiei - mai ales a celei tinere în rândul căreia se manifesată un

adevărat exod. De altfel, numeroase localităţi din mediul rural (în special Maramureş şi Satu-

Mare) au o pondere foarte mică a populaţiei tinere, dar prosperă prin construcţiile finanţate

din banii trimişi de către aceştia, din străinătate.

Economia regională

Regiunea Nord-Vest participa, în anul 2004, cu o pondere de 12,3 % la formarea PIB-ului

naţional, situându-se, din acest punct de vedere, pe locul trei între cele opt regiuni de

dezvoltare ale României (după Regiunile Bucureşti-Ilfov cu 19,5 % şi Sud cu 12,8 %).

Participarea celor trei sectoare ale economiei la formarea PIB-ului regional, indică o

pondere de 16,3% a sectorului primar, 35% secundar şi 46,7% terţiar, înregistrându-se o creştere

a ponderii serviciilor concomitent cu scăderea ponderii agriculturii. Stagnarea relativă a ponderii

cu care participă sectorul secundar se datorează faptului că disponibilizările din industrie au fost

compensate, parţial, de evoluţia construcţiilor – domeniu care a cunoscut o dinamică

extraordinară în ultima perioadă.

In interiorul regiunii, se manifestă disparităţi evidente de dezvoltare măsurate prin gradul de

participare al judeţelor la formarea PIB regional: judeţului Cluj – 32,3 %, judeţul Bihor –

24,3 %, judeţul Maramureş - 14,9 %, judeţul Satu Mare – 12,1 %, judeţul Bistriţa – Năsăud -

9,1% şi judeţul Sălaj - 7,2%.

În Regiunea Nord-Vest există mari discrepanţe în dezvoltarea economică a celor şase

judeţe: judeţele din sudul şi vestul Regiunii, respectiv Cluj, Bihor şi Satu Mare sunt

industrializate (industria alimentară, uşoară, lemn, construcţii de maşini) şi mai stabil dezvoltate

economic decât regiunile din centru şi est (Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj - lemn-mobilă,

metale neferoase şi auro-argentifere, uşoară), unde evoluţia din ultimii ani a dus la pierderea

capacităţii concurenţiale a multor ramuri. Conform analizelor economice şi sociale efectuate,

polii sărăciei se găsesc în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.

Zonele în declin industrial sunt: zona Munţilor Apuseni şi zona montană din nordul

regiunii, cuprinzând arii însemnate de pe teritoriul judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-

Năsăud. Acestea deţin totuşi resurse importante, dintre care menţionăm: minereuri complexe şi

auroargentifere (Satu Mare, Maramureş), bauxită (Bihor), sare (Maramureş, Bihor), materiale de

construcţii (Bihor, Cluj), lemn (Maramureş). Restructurările din domeniul minier au afectat acest

sector extractiv şi au dus la disponibilizări masive şi la declararea zonelor defavorizate Baia-

Mare-Borşa-Vişeu. Sectorul industriei neferoase este ameninţat în Baia-Mare de rezultatul unui

13

referendum local pentru interzicerea acelor tipuri de activităţi care poluează oraşul. Pentru

relansarea zonelor sunt necesare investiţii atât în infrastructură cât şi în echipamentele de

exploatare a resurselor.

Deşi silvicultura reprezintă o ramură importantă a regiunii, defrişările insuficient

controlate (Bistriţa-Năsăud, Maramureş) şi lipsa unui program coerent de reîmpăduriri şi

construcţii de drumuri forestiere către interiorul bazinelor, conduc la reducerea continuă a

suprafeţelor împădurite. Capitalizarea insuficientă, pierderea pieţelor externe, neadaptarea la

exigenţele calitative au determinat ca numeroase fabrici de mobilă să fie închise sau să

funcţioneze la parametri reduşi.

Infrastructura

Transport

Pe ansamblul regiunii, infrastructura de transport, mediu şi energetică este mai bine

dezvoltată comparativ cu alte regiuni, dar lipsa investiţiilor timp de decenii a adus diferitele

tipuri de infrastructură într-o situaţie precară.

Aşezată la intersecţia axelor de comunicare nord-sud şi est-vest, regiunea dispune de o reţea

de drumuri destul de densă (34,7 km/100 km2). Corelat cu nivelul general de dezvoltare

economică, judeţele Maramureş (25,0 km/100 km2), Bistriţa-Năsăud (28,1 km/100 km2), au

cele mai reduse reţele de drumuri publice prin raportare la suprafaţă.

Utilităţi publice

La nivelul Regiunii Nord-Vest se remarcă discrepanţe între judeţe în ceea ce priveşte

situaţia alimentării cu energie electrică. Mai există încă sate, cătune sau gospodării izolate

neelectrificate, concentrate mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în zona montană din nord.

Grave disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică se înregistrează în jud.

Maramureş, atât în mediul rural cât şi în mediul urban (Sighetu Marmaţiei, Borşa, Seini,

14

Târgu Lăpuş şi Vişeul de Sus), precum şi în jud. Bistriţa Năsăud şi într-o anumită măsură

chiar şi în judeţele Satu Mare şi Cluj (Satu Mare, Negreşti-Oaş, Tăşnad, etc.).

Majoritatea judeţelor regiunilor se confruntă cu probleme de alimentare cu apă potabilă.

Reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă este insuficient dezvoltată pentru a corespunde

nevoilor populaţiei, atât în mediul rural cât şi în mediul urban, iar în Maramureş poluarea

straturilor freatice datorată infiltrărilor de reziduuri nemetalifere, periclitează grav sănătatea

populaţiei, chiar în arealele cu reţele convenţionale sau unde instalaţiile de tratare sunt

insuficiente sau vechi.

În localităţile rurale din Podişul Transilvaniei resursele de apă sunt reduse şi nepotabile

din cauza domurilor gazeifere şi a zăcămintelor saline. Aceste zone necesită lucrări prioritare de

alimentare cu apă în sistem centralizat.

Calitatea mediului din regiune este afectată de impactul negativ al unor activităţi

economice.Principalii poluanţi sunt: pulberile sedimentabile în judeţele Cluj şi Sălaj; amoniac în

judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sălaj; dioxid de sulf şi cadmiu în judeţele Cluj şi Sălaj;

fluor şi compuşi ai acestuia în judeţul Satu Mare, pulberi de metale cuprifere şi plumb.

La sfârşitul anului 2005 numărul localităţilor cu instalaţii de alimentare cu apă potabilă

din regiune a fost de 330, lungimea totală simplă a reţelei de distribuţie a apei fiind de 7.245 km.

O problemă majoră a spaţiului rural este lipsa reţelei de apă potabilă - dintr-un total de 1.802 de

localităţi, sunt racordate la reţeaua de apă potabilă doar 40%.

Sistemele centralizate de canalizare publică sunt o problemă la nivelul întregii regiuni.

Numărul localităţilor cu instalaţii de canalizare publică era la sfârşitul anului 2005 de 99 (cu

4 mai multe faţă de 1995), lungimea totală simplă a reţelei de canalizare avea 2571 km

(extinsă cu 621 km. faţă de 1995).

Cele mai multe staţii de epurare orăşeneşti au fost realizate în urmă cu peste 25 de ani; ele

se află într-un avansat grad de uzură fizică şi morală, având totodată capacitatea de epurare

insuficientă pentru apa uzată. Reţeaua de canalizare existentă în spaţiul rural reprezintă 4% din

total, un procent care plasează regiunea din punct de vedere al calităţii vieţii şi accesul populaţiei

la infrastructuri edilitare pe ultimele locuri din ţară.

Educaţie

Infrastructura educaţională este reprezentată de 819 de şcoli, 209 licee şi 12 şcoli

profesionale şi de ucenici, caracterizate de necesitatea accentuării procesului de reconversie şi

adaptare a acestora la cerinţele actuale ale pieţei forţei de muncă, în condiţiile în care existenţa

15

unei forţe de muncă calificate constituie o condiţie de bază pentru atragerea investiţiilor şi în

special a celor străine.

Sănătate

În Regiunea Nord-Vest există 61 de spitale, iar numărul mediu de consultări medicale pe

locuitor era în 2004 de 4,8. Cel mai bine situate sunt judeţe Cluj, Bihor şi Maramureş, cu 23, 15

respectiv 9 spitale. Speranţa de viaţă la naştere este de 71 de ani, cea mai frecventă cauză a

mortalităţii fiind bolile sistemului circulator – 773,4 decese la 100.000 de locuitori (2004).

Pentru ca aceste infrastructuri să asigure o asistenţă medicală performantă este necesară

asigurarea acestora cu cadre specializate, dar şi întreţinerea edilitară şi dotarea tehnicoedilitară

adecvată a acestora.

Servicii sociale

Trei din cele 6 judeţe ale regiunii (Bihor, Sălaj şi Cluj) nu au instituţii de îngrijire la

domiciliu. Au fost identificate mai multe clădiri care necesită reabilitare şi modernizare

pentru diferite tipuri de beneficiari. Copii sunt protejaţi în instituţii de tip familial (63,51%)

sau rezidenţial (36,49%). La sfârşitul anului 2004, erau 8.298 de copii cu dizabilităţi, dintre

care doar 355 beneficiau de servicii de asistenţă socială.

Zone problemă

În cadrul Planului de Amenajare a Teritoriului Regiunii Nord-Vest, au fost identificate o

serie de zone problemă, caracterizate de condiţii economico-sociale precare, dar diferite în

funcţie de specificul local al fiecărei zone:

• Zona Codrului, situată la interfaţa judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj,

caracterizată prin: număr ridicat de gospodării neelectrificate, dotări sociale precare, economie

de subzistenţă generalizată, capăt de drumuri, ş.a.

• Bazinul carbonifer al Barcăului, incluzând localităţile Ip, Sărmăşag, Chieşd sau Popeşti,

unde a avut loc restructurarea profilului economic al aşezărilor, datorită închiderii unor

mine sau a reducerii activităţii altora.

• Zona montană a judeţului Cluj (Măguri-Mărişel, Beliş, Valea Ierii), care se confruntă cu

degradarea continuă a infrastructurii tehnice, îmbătrânirea populaţiei, creşterea

analfabetismului sau exploatarea haotică a resurselor locale.

16

• Ţara Beiuşului (arealul Nucet-Vaşcău-Ştei-Beiuş) afectată de restructurarea industriei

degradarea mediului ca urmare a exploatărilor de uraniu de la Băiţa Bihor.

• Zona Turda - Câmpia Turzii cu disponibilizări masive şi probleme de mediu datorită

industriei lianţilor.

Acestor zone, se adaugă alte areale cu probleme asemănătoare, dar care prin valorificarea

potenţialului local îşi pot îmbunătăţii condiţiile economico-sociale şi de mediu.

Potenţial de dezvoltare

Regiunea Nord-Vest, deţine un potenţial de dezvoltare variat şi diferenţiat teritorial.

Astfel, de la oraşele mari ale regiunii (Cluj-Napoca, Oradea, etc), până la cele mai izolate zone,

pot fi identificate resurse locale pe baza cărora să se poată realiza dezvoltarea durabilă a acestora.

Dacă în marile centre urbane există o multitudine de resurse şi oportunităţi de dezvoltare, în

zonele izolate, pe lângă efectele negative presupuse de acest statut, există şi un aspect pozitiv,

reprezentat de conservarea culturii populare şi a tradiţiilor, care poate fi valorificat turistic.

De altfel, regiunea are un potenţial turistic apreciabil: vestigii arheologice, rezervaţii

naturale, lacuri glaciare şi de acumulare, numeroase peşteri, staţiuni balneo-climaterice, condiţii

favorabile practicării turismului montan, de agrement şi odihnă. Există, de asemenea, mai multe

zone etnofolclorice care au permis dezvoltarea agro-turismului în Maramureş, Cluj şi Bihor. Prin

apropierea de Europa Centrală, relief de mare originalitate (peşteri, defilee, etc.), climă

favorabilă, înălţimi reduse (cca. 1800 m), Munţii Apuseni au şansa de a deveni o

atracţie pentru turismul de drumeţie, ai cărui practicanţi caută condiţii de cazare simple în

medii cât mai naturale.

La nivelul anului 2005 valorificarea acestui potenţial turistic al regiunii se realiza în

principal prin intermediul celor 480 de structuri de primire turistică, însumând 11,3 % din

capacitate de cazare la nivel naţional. Legat de distribuţia la nivel regional a capacităţii de

cazare, aceasta se concentrează în judeţele Bihor, Maramures şi Cluj, care deţin 78,73% din

totalul regiunii. Aceste judeţe dat fiind potenţialul turistic pe care îl au concentrează şi cea mai

mare pondere a cererii înregistrând împreună 80,2% din sosirile totale în regiune, precum şi

80,8% din numărul total de înnoptări din regiune.

REGIUNEA NORD-VEST

Indicatori de caracterizare a nivelului de dezvoltare şi potenţialului economic

- 2005-

17

Judeţe1 România

Analiza SWOT - Regiunea Nord-Vest

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Buna accesibilitate pe calea aerului (aeroporturile din Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare);

densitate mare areţelei rutiere şi feroviare (peste media naţională). Lipsa investiţiilor pentru

dezvoltarea infrastructurii aferente drumurilor, căilor ferate şi aeroporturilor în regiune. Investiţii

importante în infrastructura de afaceri şi formarea de clustere ale întreprinderilor cu mărci si

tradiţie în construcţia de maşini şi echipamente, mobilă şi textilă. Număr redus de firme în

regiune care au certificări în domeniul managementului calităţii şi al mediului (ISO9001; ISO

14001); Resurse de subsol (minereuri complexe, bauxită, gaz metan)

Nivel redus de productivitate, în special în industrie, ponderea sectorului IT în crearea

valorii adăugate brute este în creştere; sectorul IT&C în expansiune datorită firmelor private.

Investiţii scăzute în cercetare-dezvoltare; participare scăzută a firmelor la societatea

informaţională.

Capacitate antreprenorială în creştere Foarte puţine servicii şi produse cu valoare

adăugată ridicată. Disponibilitatea serviciilor de baza în zonele urbane capacitate insuficientă şi

degradarea sistemului de canalizare şi epurare a apei. Centre urbane de tradiţie cu relaţii

transfrontaliere bine structurate (Satu Mare, Oradea, Carei, Sighetu Marmaţiei, Salonta, Baia

Mare).

Numeroase centre urbane afectate de serioase probleme sociale (grad mare de sărăcie) şi

degradare fizică a infrastructurii. Resurse turistice naturale şi antropice de mare valoare la nivel

naţional şi internaţional, valorificate printr-un număr ridicat de structuri turistice. Slaba

diversificare a infrastructurii de cazare pentru turismul rural şi cel practicat de tineri; nivel scăzut

de specializare a forţei de muncă din turism, lipsa de produse turistice şi a suportului pentru

dezvoltarea de mărci locale/regionale. Prezenţa unui centru universitar cu veche tradiţie (Cluj-

Napoca), a altor două centre universitare în plină dezvoltare în ultimii 15 ani (Oradea, Baia

Mare) şi a altor poli cu potenţial de dezvoltare a mediului universitar (Satu Mare).

Infrastructura pentru cercetare este insuficient dezvoltată, infrastructură de învăţământ

completă şi echilibrat repartizată în teritoriu. Gradul ridicat de rigiditate/lipsa de flexibilitate a

sistemului de învăţământ (nu oferă instrumente pentru invăţare continuă). Tradiţie în domeniul

serviciilor de sănătate performante (centrul universitar Cluj-Napopca, cu tradiţie în învăţământul

sanitar superior). Numărul scăzut al personalului medico-sanitar, în special în mediul rural,

precum şi starea edilitară neadecvată şi dotarea tehnico-materială insuficientă a

18

unităţilor medicale

OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI

Folosirea fondurilor europene pentru construcţia/reabilitarea infrastructurii de acces (rutier,

feroviar, aerian). Deşi regiunea este traversata de 7 drumuri europene, există riscul ca teritoriul

regional să fie ocolit de către coridoarele europene majore (TEN - rutiere, dar şi

feroviare).

Existenţa multor nişe de piaţă pentru produse industriale, servicii şi mobilă.

Transferarea capacităţilor de producţie ale firmelor străine spre Moldova şi Ucraina, odată cu

creşterea costurilor salariale ca urmare a integrării în UE. Reorientarea băncilor în vederea

sprijinirii, înfiinţării şi dezvoltării sectorului IMM prin diversificarea serviciilor. Integrarea UE

va prinde nepregătite majoritatea IMMurilor în raport cu problemele de mediu, calitate,

comunicare, practici manageriale. Posibilitatea accesării fondurilor europene postaderare

destinate coeziunii economice şi sociale a UE. Competitivitate scăzută a întreprinderilor din

regiune pe piaţa UE.

Accentul pus în UE pe dezvoltarea regiunilor transfrontaliere; intensificarea relaţiilor

economicosociale cu Ungaria şi Ucraina. Nivel înalt de emigrare, în special a forţei de muncă

înalt calificate. Interes internaţional sporit în turismul din parcuri

naturale şi turismul cultural. Neglijarea patrimoniului

cultural interes pentru dezvoltarea zonelor

metropolitane. Slaba calitate a utilităţilor publice

reduce atractivitatea regiunii Creşterea investiţiilor

publice şi private în educaţie Desfiinţarea şcolilor din

satele mici, cu puţini elevi, favorizează apariţia

analfabetismului.

La începutul anului 2008 a început şi procesul

de elaborare al Planului de Management al PNMM. Planul de management al PNMM este

documentul oficial care stabileşte cadrul general de desfăşurare al acţiunilor promovate pentru

îndeplinirea obiectivelor parcului. Acest document stă la baza activităţilor administraţiei parcului

pentru următorii cinci ani, după aprobarea acestuia prin Hotărâre de Guvern.

Conform legislaţiei naţionale în vigoare, Planul de management a fost aprobat de către

Consiliul Ştiinţific al PNMM. După ce prima versiune a planului de management a fost gata,

19

acesta a fost transmis pentru analiză expertului internaţional, Dl Mike Appleton, care a realizat şi

manualul pentru elaborarea planurilor de management pentru România.

În perioada 7-11 aprile 2008 la APNMM consultanţii Michael Appleton şi Philip Desmet

au analizat prima variantă a planului de management al parcului, analiză în urma căreia a fost

elaborat un set de recomandări pentru revizuirea lui. Ţinând cont de aceste recomandări precum

şi de cele ale RNP - ROMSILVA a fost revizuit planul de management. A fost realizată harta cu

zonarea internă a parcului şi lista de specii din PNMM, folosind rapoartele cercetătorilor,

rezultate în urma campaniei de teren din 2007, precum şi

bibliografia existentă.

În perioada 18-22 iulie 2008, împreună cu

consultantul Michael Appleton, membrii APNMM au realizat

planurile operaţionale pentru implementarea planului de

management.

In perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, se vorbeste tot mai mult despre necesitatea

elaborarii de proiecte in orice domeniu de activitate. S-a spus, si la modul general este valabil, ca

nu suntem in stare sa absorbim fondurile europene. In Maramures, unul dintre cele mai izolate

judete, paradoxal, se elaboreaza proiecte„pebanda rulanta”.

Problema elaborarii proiectelor capabile sa absoarba fondurile europene este reala, in

sensul ca cele opt regiuni de dezvoltare ale tarii (regiuni care cuprind fiecare pana la opt judete)

au posibilitati de dezvoltare economica diferite. Are importanta amplasarea geografica, brandul

zonei respective, atractia pentru potentiali investitori, conducatorii administrativi si politici.

Dezvoltarea unei zone incepe cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, feroviare, dezvoltarea

retelelor de apa potabila, canalizare, a retelelor de gaz metan si electrice. Pentru toate acestea,

comunitatea europeana a pus la dispozitia Romaniei fonduri nerambursabile, sau in mare

nerambursabile.

In fiecare an, de mai mult timp, s-a discutat despre incapacitatea noastra de a folosi la

maximum aceste fonduri, indiferent pe ce filiera au venit banii. Una dintre problemele

principale, pentru care nu s-a reusit consumarea banilor europeni, este elaborarea unor proiecte

viabile, credibile, profesioniste. Din aceasta perspectiva se vad lipsurile celor care conduc

administrativ localitatile Romaniei.

Desi pare incredibil, Maramuresul sta din acest punct de vedere foarte bine. In cadrul

zonei de dezvoltare N-V, mai bine de jumatate din proiectele depuse anual sunt ale

Maramuresului. Multe au intrat pe finantari si au fost duse la bun sfarsit. Mai mult, am facut si

20

export de „materie cenusie”, respectiv, fie au venit si s-au instruit aici specialisti din alte judete,

fie au plecat de aici acolo gata formati, fie am ajutat judete vecine si prietene.

In Baia Mare, a existat si exista un nucleu „dur” de specialisti de top in elaborarea de

proiecte. Unii au plecat „afara”, satui sa lucreze pe bani putini sau degeaba. Altii au inteles ca

este nevoie de oameni ca ei. O trupa tacuta de specialisti care lucreaza incredibil. Sunt

proiectanti. Arhitecti, specialisti in IT, in elaborarea proiectelor pe partea de finantare etc

Pentru a ne sustine afirmatiile, am intrat pe sit-ul Ministerului Integrarii Europene (MIU) pentru

a vedea care este situatia la zi a proiectelor depuse de Agentiile de dezvoltare regionala. Am avut

o revelatie. Izolatul Maramures are un potential extraordinar, din acest punct de vedere. Dupa ce

am vazut proiectele depuse la Agentia de Dezvoltare N-V, am constatat ca din cele 18 proiecte,

sase sunt depuse de Maramures. Sa nu uitam ca sunt sase judete.

Strategia de dezvoltare regională pune administraţiile locale în faţa unei alegeri

fundamentale: dezvoltarea economică sau dezvoltarea socială. Deşi alegerea uneia în detrimentul

celeilalte nu înseamnă excluderea celei din urmă dintre preocupările administraţiei locale,

această alegere presupune o anumită serie de acţiuni şi demersuri.

Preocuparea în acest moment a tuturor administraţiilor locale din România este înspre

dezvoltare economică, cel puţin la nivel declarariv, deoarece există încrederea că dezvoltarea

economică aduce după sine reducerea problemelor sociale, cel puţin a celor considerate clasic

sociale (ne referim aici la cele a căror cauză este sărăcia şi excluderea) sau aduce resursele

financiare necesare diminuării sau eliminării problemelor sociale.

Alegerea dezvoltarii economice nu se face insa prin ignorarea unor elemente esenţiale

pentru o dezvoltare economică durabilă: resursele umane şi educaţia forţei de muncă. Aceste trei

domenii de intervenţie sunt interconectate şi trebuie abordate într-o manieră integrată. Este si

abordarea pe care am preferat-o in cadrul procesului de elaborare a strategiei de dezvoltare

economica. Astfel, Comitetul Consultativ organizat pentru acest domeniu a reunit reprezentanti

ai mediului economic (oameni de afaceri), ai sectorului public – invatamant si administratia

locala, ai mediului universitar, public si privat si apoi sa le concretizeze intr-o declaratie de

viziune, obiective si posibile proiecte.

Proiectul “UrbanNET – CUM” doreste sa anticipeze trendul globalizarii economice

mondiale, propunand un model privind dezvoltarea transfrontaliera romano – ucraineana, in

ideea reconsiderarii mostenirii socio-culturale comune privind istoria urbana locala in aria

transfrontaliera maramureseana. Prin cunoasterea valorilor urbane comune, se vor gasi solutii

viabile de protejare si promovare a lor, in contextul economiei de piata si a noilor oportunitati

dar si provocari generate de globalizare. Se va intari sentimentul de apartenenta la un spatiu

21

unitar comun, care are o istorie comuna si interese comune, de o parte si de alta a frontierei UE,

dintre Romania si Ucraina.

Maramuresul este un peisaj preponderent rural, in care centrele urbane au rol de

promotori ai dezvoltarii, pe totate planurile, de la dezvoltare economica, la dezvoltare culturala,

stiintifica si sociala. Si totusi, exista o decuplare/ discrepanta intre centrele urbane si comunitatile

rurale, atat in Romania si Ucraina cat si in context transfrontalier - intre comunitatile aflate de o

parte si de alta a granitei. Dezvoltarea centrelor urbane poate revigora efervescenta culturala,

economica si sociala pentru intreaga regiune, izolata economic in acest moment. Punctul de

trecere a frontierei Sighet – Solotvino, trebuie sa dea o noua dimensiune economica colaborarii

urbane transfrontaliere, prin depasirea inclusiv a blocajului informational existent in acest

moment.

In Europa, dezvoltarea economica si sociala din ultima perioada a demonstrat necesitatea

crescanda a unei dimensiuni europene a educatiei si formarii. Mai mult, tranzitia catre o

economie bazata pe cunoastere, capabila de crestere economica durabila, cu locuri de munca mai

numeroase si mai bune, cu un grad mai mare de coeziune sociala, aduce noi provocari ni

domeniul dezvoltarii resurselor umane.

In acest context, PROGRAMUL OPERATIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA

RESURSELOR UMANE (DRU) stabileste axele prioritare si domeniile majore de interventie a

Romaniei in domeniul resurselor umane in vederea implementarii asistentei financiare a Uniunii

Europene prin intermediu FONDURILOR STRUCTURALE EUROPENE pentru perioada de

programare 2007- 2013.

Programul DRU a fost aprobat in 27 noiembrie 2007, avand ca si autoritate de

management Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse. Activitatile finantate prin acest

program vizeaza invetitiile in capitalul uman, modernizarea sistemelor de educatie si formare

profesionala, cresterea accesului la ocupare si consolidarea incluziunii sociale pentru grupurile

vulnerabile.

DRU finanteaza activitatile de dezvoltare a resursei umane prin 6 axe prioritare, dintre

care prima este destinata educatiei si formarii profesionale pentru

cresterea economica, care, la randul ei, acopera 5 domenii de interes maxim: acces la educatie si

formare profesionala intiala de calitate, calitate in invatamantul superior, dezvoltarea resurselor

umane in educatie si formare profesionala, calitate in formarea profesionala continua, programe

doctorale si post-doctorale in sprijinul cercetarii.

22

Concret, programul finanteaza o varietate de proiecte, de la cele care vizeaza sprijinirea

retelelor de universitati, centre de cercetare si IMM pentru dezvoltarea educatiei universitare, la

proiecte de invatare prin munca pentru elevi si studenti, incurajarea antreprenoriatului, formarea

abilitatilor manageriale, servicii de consiliere pentru ONG-uri. Principalul instrument financiar il

reprezinta Fondurile Structurale Europene din cadrul Programului de Coeziune a Uniunii

Europene.

Invatamantul performant este considerat a fi singura sansa de a atinge sau macar de a se

apropia de standardele de civilizatie si progres din tarile dezvoltate ale Uniunii Europene. Ori

pentru ca “produsul finit” sa fie catalogat ca fiind performant este necesar ca acest atribut sa

caracterizeze intreg procesul, indiferent de nivelele la care se desfasoara.

Este foarte important să întelegem că această relaţie cauză-efect regăseşte aplicarea şi în

domeniul invăţământului. Efectul scontat- creşterea economică şi dezvoltarea societăţii bazate pe

cunoastere- nu poate poate fi garantat decât dacă în domeniile de interes maxim vom intâlni un

personal calificat, specializat, adică ocmai acel “produs finit” performant.

Astfel, Federatia Sindicatelor Libere din Învatamant şi S.L.I. Maramureş contribuie la atingerea

acestor obiective prin diverse programe şi proiecte elaborate şi inaintate instituţiilor cu

competenţa spre aprobare. Până în momentul de faţa au fost trimise două proiecte: unul elaborat

la nivel national şiunul la nivel judeţean, acesta din urmă fiind elaborate prin colaborarea

judetelor Maramureş, Satu Mare şi Bihor. Ambele se concentrează asupra urmatoarelor aspecte:

management de proiect, leadership, comunicare, calculator, limbi străine., legislaţie. Pentru

acestea se asteaptă încă un raspuns în ceea ce priveşte eficienţa şi posibilităţile lor de

implementare.

Capitolul II

Analiza si valorificarea potentialului turistic natural al

Maramuresului

2.1 Potentialul turistic al reliefului

23

Potenţialul turistic reprezintă totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural

sau antropic. Relieful reprezintă elementul major în structura potenţialului turistic al oricărui

teritoriu, el fiind suportul material al desfăşurării activităţilor turistice. Acesta se caracterizează

printr-o mare varietate genetică, structurală, dimensională şi fizionomică, elementele sale fiind

implicate în nuanţarea trăsăturilor altor elemente ale cadrului natural, de ordin climatic,

hidrografic, biotic.

Potenţialul turistic are două componente:

1. componenta naturală

2. componenta antropica (social-culturală)

POTENŢIALUL NATURAL AL TURISMULUI

Componentele cadrului natural sunt:

substratul geologic

relieful

hidrografia

vegetaţia

fauna

clima

vremea (fenomenul turistic concret depinde de vreme)

solul

24

Potenţialul turistic natural este legat mai ales de relieful montan (etajat) de o diversitate

deosebită.

Regiunea Maramureş cuprinde marea depresiune a Maramureşului, precum şi munţii din sudul,

nordul şi estul acesteia, dar şi culmile şi versanţii limitrofi ai celor din sud, toate aceste unităţi

alcătuind un spaţiu în care elementele naturale sunt caracterizate prin diversitatate şi desfăşurare

armonioasă.

Unităţile montane, care ocupă circa 43% din suprafaţa judeţului, concentrează un potenţial

turistic deosebit de bogat. În funcţie de concentrarea şi valoarea obiectivelor turistice existente se

disting:

- munţi cu un potenţial deosebit de complex, cu o mare varietate de peisaje şi o valoare

turistică deosebită: Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului;

- munţi cu mare potenţial turistic, dar cu o varietate mai redusă a peisajelor: Munţii Gutai;

- munţi cu potenţial turistic mediu, datorat unui tip de relief specific: Munţii Ţibleş.

Relieful variat al Ţării Maramureşului sporeşte gradul de atractivitate al regiunii. Ceea

ce numim azi Ţara Maramureşului este teritoriul cuprins între următoarele coordonate: în vest -

Pasul Huta (587 m altitudine), în nord - râul Tisa care separă România de Ucraina, respectiv

Maramureşul Istoric de Maramureşul ucrainean care odată reprezenta un întreg; în est şi sud-est -

Pasul Prislop (1416 m altitudine) cu trecere spre Moldova; în sud - lanţurile muntoase vulcanice

Oaş-Gutâi-Ţibleş, şi cristaline Munţii Rodnei, respectiv pasurile Dealul Ştefăniţei (818 m

altitudine), Pasul Neteda (1040 m altitudine) şi pasul Gutâi (987 m altitudine). Văile

longitudinale şi transversale, Săpânţa, Mara, Iza şi Vişeu brăzdează relieful muntos

maramureşean. Potenţialul turistic al unităţilor montane este dat de structura geologică variată,

ce a generat tipuri de relief cu funcţie turistică deosebită:

- lanţul de munţi vulcanici Oaş-Gutâi-Ţibleş: Creasta Cocoşului din Munţii Gutâi (1443 m

altitudine)

- lanţul de munţi cristalini, Munţii Maramureşului (cea mai salbatică zonă din Maramureş) şi

Munţii Rodnei (altitudinile cel mai înalte din Carpaţii Orientali, vârful Pietrosul 2303 m

altitudine)

- zonele de defileu de la Săpânţa, Mara cu Cheile Tătarului, zona de defileu din dreptul comunei

Strâmtura situată pe Valea Izei, zona de defileu de pe râul Vişeu din dreptul localităţilor Petrova

şi Valea Vaserului

- lacurile, cascadele, tăurile, regiunile cu apă minerală, rezervaţiile naturale întrerup masivitatea

munţilor şi dau culoare

25

- aşa sunt lacurile sărate de la Ocna Şugatag, cascadele de pe Săpânţa, Runc, munţii

Maramureşului şi Rodnei, tăurile Morărăni şi Chendroaiei (Munţii Gutâi), apa minerală din

Săpânţa, Valea Izei şi Munţii Maramureşului

- Depresiunea Maramureş încadrată de lanţurile muntoase şi brăzdată de râuri

Dealurile, podişurile şi piemonturile ocupă 30% din suprafaţa judeţului Maramureş. De o

frumuseţe aparte sunt Depresiunile Maramureşului, Lăpuşului şi Băii Mari, cu dealuri, terase şi

lunci care au favorizat, prin bogăţiile naturale şi geoclimaterice, prezenţa şi permanenţa omului

din cele mai vechi timpuri în aceste zone şi, implicit, dezvoltarea activităţilor turistice.

Munţii Maramureşului: Nu

se remarcă prin altitudine( au cu

puţin sub 2000 m),ci prin varietate

şi sălbăticiune, prin întinsele

păduri. Până în anumite locuri se

poate ajunge cu maşină mică, apoi

cu bicicletă, căruţă, dar mai

departe numai pe jos. Atracţia cea

mai mare o reprezintă trenuleţul cu locomotivă cu aburi (" mocăniţă ") , pe linie ferată cu

ecartament îngust, care porneşte din localitatea Vişeu de Sus şi străbate impresionantul defileu al

Vaserului pe o distanţă de cca 42 km, până în inima munţilor. Prezintă şi un sector alpin, cu

pajişti şi vârfuri stâncoase, unde există numeroase puncte de belvedere. Sălbăticiunea văilor şi

posibilitatea de aventură sunt punctele forte ale acestora. Traseele montane nu sunt marcate.

Mulţimea izvoarelor minerale situate în cadrul unor peisaje montane veritabile te fac să apreciezi

viaţa la adevărata ei valoare.

Munţii Gutâi – Igniş : Zona Gutâi

cuprinde munţii dintre depresiunile

Oaş, Baia-Mare, Cavnic şi

Maramureş până la pasul Neteda şi

are o suprafata in jur de 1300 km

pătraţi.

Potenţialul turistic este impus de mai

multe elemente oferite de relief,

izvoare minerale, vegetaţie, dar şi de condiţiile climatice favorabile odihnei, sporturilor de iarnă

şi tratamente. În relief se impun câteva forme ce stârnesc un mare interes turistic cum ar fi:

26

creasta Cocoşului din nordul masivului Gutâi, un imens zid de andezide înalt de cc.70 m

considerat ca rest dintr-un aparat vulcanic, turnurile din Igniş (piatra Dracului), sfinxul din Oaş,

platourile vulcanice ce ating dimensiuni foarte mari în partea nordică a masivului Igniş; Cheile

Tătarului sector ingust pe văile Brazilor şi Runcu. Pentru turism prezenta mare însemnătate mai

multe lacuri naturale şi antropice, numeroase izvoare cu apa minerală sau pentru cura balneară.

Masivul Gutai este încojurat din trei părţi de depresiuni, ceea ce accesul în masiv se face relativ

uşor.

Pe versantul sudic se găsesc principalele amenajări turistice din care se poate porni către munte.

Din depresiunea Maramureş accesul poate fi realizat din localităţile Sighetul Marmaţiei,

Săpânţa, sat Şugatag Desesti şi ocna Şugatag. Echipamentul turistic este reprezentat din diverse

drumuri forestiere, câteva poteci cu marcaje turistice şi multe cabane aflate în vecinătatea celor

mai importante obiective turistice.

Activităţile turistice imbracă forme variate cum ar fi drumeţii şi odihnă, recreere in staţiunile

Izvoarele şi Mogoşa, practicarea sporturillor de iarnă pe versanţii celor doua staţiuni.

27

Munţii Rodnei: Muntii Rodnei constituie cea mai importanta zona turistica montana din

nordul Carpatilor Orientali, atat datorita dimensiunilor (cc. 1300 km patrati, peste 45 km de la est

la vest si 25 km de la nord la sud). Muntii Rodnei se desfasoara in Valea Salauta, Pasul Setref

(825 m) in vest si Pasul Rotunda (1271 m) in est. Depresiunea Maramures Pasul Prislop (1416

m) si Bistita Aurie in nord si Somesul Mare in sud – est. Cea mai mare parte a munţilor este

formată din roci metamorfice (şisturi cristaline ) rezultând forme de relief masive, văi adânci şi

înguste sub formă de defilee şi o creastă orientată est-vest, reprezentând un minunat traseu pentru

drumeţii, uşor accesibil, cu numeroase

puncte de belvedere. Prezenţa rocilor

sedimentare, în special a calcarelor, a

determinat existenţa a numeroase peşteri

( Izvorul Tausoare, Izvorul Izei,etc.) iar în

sectorul de izvoare a râului Iza ( râu

important al Ţării Marmuresului) un izbuc

şi un ponor Accesibilitatea acestora este

foarte bună, din toate direcţiile cu deosebire

dinspre nord, din localităţile Borsa şi Moisei. Pe lângă cele prezentate există o multitudine de

alte atracţii turistice : rezervaţii naturale (geologice, faunistice, floristice, peisagistice), cascade

(Cascada Cailor), cursuri subterane( râul Iza ), elemente de floră şi faună (capre negre, marmota,

ursul brun, cerbul, mistreţul, floarea de colţ etc.) . Traseele montane sunt accesibile şi iarna,

oferind peisaje cu adevărat reconfortante. În partea nord-estică, în zona Borsa există o pârtie de

ski cu telescaun şi teleski, o trambulină de sărituri cu schiurile( cea mai înaltă trambulină

naturală din Europa ). Perioada medie a sezonului de ski este noiembrie-martie.. Acesul în

aşezările de la baza munţilor constituie importante puncte de plecare în drumeţii. Staţiunea

blaneoclimaterica Sângeorz Băi şi oraşul Borsa au un rol deosebit în derularea activităţilor

turistice din aceşti munţi. Relieful oferă cele mai numeroase elemente de interes turistic şi

creează cele mai variate peisaje. Echipamentul turistic din Munţii Rodnei este format din: poteci

cu marcaje ce se ansambleaza într-un sistem care are ca ax culmea principală (din Pasul Setref în

Pasul Rotunda), din care coboară trasee spre depresiunea Maramureş sau pe văile Someşului

Mare şi Salauta.

La periferie se găseşte complexul turistic Borsa staţiune climaterică locală Valea Vinului (715

m), cabana Farmecul Pădurii, de pe râul Cormaia, cabana Puzdrele (1540 m), mai multe cabane

forestiere, case de vânătoare şi refugii. Există amenajări pentru schi în jurul satului Fântâna şi în

Căldarea Negoiescului ce au ca bază cabana Puzdra. În aşezările de la periferia munţilor se

28

practică şi turismul legat de manifestările etno folclorice importante. Se adaugă turismul de

odihnă şi agrement din staţiunile balneoclimatirice.

Depresiunea Maramureş este una din cele mai mari şi mai interesante unităţi naturale de

acest gen din Carpaţii Orientali. Diversitatea formelor de relief, fragmentate de numeroase ape

cu defilee de o rară frumuseţe, pădurile

masive de conifere şi foioase cu faună de

mare interes cinegetic, izvoarele minerale

conferă regiunii un grad ridicat de

atractivitate turistică. Lacurile au în mare

parte origine glaciară şi sunt situate la

altitudini ce ating 1.800 - 1.900 m,

pitorescul lor atrăgând multi turişti. Clima

este de tip temperat continental, cu temperaturi moderate în timpul verii şi cu abundente căderi

de zăpadă în timpul iernii, ceea ce oferă condiţii favorabile excursiilor şi practicării sporturilor pe

tot parcursul anului.

Zona turistica Oas

Zona turistică Oaş, deşi mică ca suprafaţă este foarte bine conturată. Aceasta include depresiunea

Oaş şi munţii care o înconjoară (Oaş în vest şi Igniş în vest). Se află situată la 30 km de Satu-

Mare şi la 60 km de Baia-Mare, oraşe de unde provin principalele grupuri de turişti locali sau în

tranzit.

Depresiunea Oaş de natură tectono-vulcano-erozivă este alcătuită dintr-un şes central

sudic la 200-400 m şi un ansamblu de platouri pienmontane periferice. Este străbătută de râurile

Tur şi Talna care reprezintă lunci extinse, iar în cadrul munţilor Oaş defilee scurte dar extrem de

pitoreşti.

Munţii Oaş în nord şi în vest şi munţii Igniş în sud-est şi est, ei sunt formaţi din culmi la

cc 400 şi 800 m şi respectiv 700 şi 1200 m (vf. Pietroasa 1200 m), vârfuri mici platouri

vulcanice în alcătuirea cărora intră îndeosebi andezite, riolite şi dacite.

Obiective turistice naturale:

o depresiunea luată ca întreg şi măgurile vulcanice bine împădurite ale Oaşului;

o culmile vestice ale munţilor Igniş pe văile cărora există poteci turistice unele cu

marcaje, spre vf. Pietroasa sau spre Sfinxul din Oaş;

29

o lacul de la Călineşti pe malurile cărora sunt o serie de amenajări pentru turişti

inclusiv un han;

o izvoarele minerale din majoritatea aşezărilor: Bixat, Valea Măriei şi Puturoasa;

2.2 Potenţialul turistic al climei

Clima este una din principalele componente ale potenţialului turistic al judeţului Maramureş,

favorizând sau inhibând organizarea şi desfăşurarea activităţilor turistice.

Pe teritoriul judeţului Maramureş sunt prezente trei tipuri de bioclimat: bioclimatul tonic –

stimulent de munte, bioclimatul sedativ – indiferent (de cruţare) şi climatul de adăpost.

Bioclimatul tonic – stimulent de munte este caracteristic zonelor montane din judeţ: Munţii

Rodnei, Maramureşului, Gutâi, Igniş, Ţibleş. Acest bioclimat are calităţi de solicitare a funcţiilor

organismului datorită presiunii scăzute, concentraţiei de oxigen redusă, radiaţiei ultraviolete

intense, frecvenţei şi vitezei mari a vântului, variaţiilor de temperatură. În aceste condiţii

confortul termic este redus, stresul cutanat şi pulmonar fiind ridicat. Este un bioclimat ce are o

influenţă benefică asupra organismului, contribuind la creşterea ventilaţiei pulmonare, a ritmului

cardiac, la activarea sistemului nervos central şi metabolismului renal, sporirea imunităţii

organismului prin aeroionii negativi şi aerosolii terpenici, la intensificarea procesului de formare

a vitaminei D şi de

asimilare a calciului.

Bioclimatul sedativ indiferent (de cruţare) este caracteristic dealurilor din zona central –

30

estică şi sudică a judeţului, cu altitudini de 200 – 900 m, cu un climat de dealuri şi vegetaţie

C),variată. În aceste zone, temperaturile medii anuale moderate (6 - 9 nebulozitatea şi gradul de

umiditate mai ridicate (75%), presiunea atmosferică, durata de strălucire a soarelui şi vânturile

mai moderate fac ca adaptarea organismului să se facă mai repede şi principalele funcţii

biologice ale organismului să intre în repaus relativ. De aceea, acest tip de bioclimat este indicat

în toate anotimpurile, neavând contraindicaţii pentru persoanele bolnave sau sănătoase.

Climatul de adăpost este specific depresiunilor intramontane, dar şi unor culoare de

vale ,,semiînchise” din spaţiul montan, unde circulaţia atmosferică este mult schimbată datorită

configuraţiei generale a orografiei de ansamblu, datorită condiţiilor locale specifice de adăpost.

Condiţiile bioclimatice sunt tonice – stimulative, uşor relaxante, oarecum asemănătoare

climatului de dealuri şi podişuri. Dar pe fondul diminuării circulaţiei atmosferice, iarna se

formează frecvent inversiuni de temperatură, ce generează o stare de disconfort termic, stresant,

în timp ce în anotimpul cald confortul termic creşte, iar stresul cutanat se manifestă, dar la valori

relativ reduse.

Clima are un rol hotarâtor în etajarea peisajului geografic şi implicit în generarea

anumitor atracţii turistice. Pe de altă parte, climatul influenţează dirijarea sezonieră a formelor de

turism prezentând un interes considerabil pentru turism prin indicii bioclimatici care dau

ambianţa necesară desfăşurării turismului (confort termic, stres climatic, cutanat şi pulmonar),

bioclimatul cu valori terapeutice, stratul de zăpadă şi anumite valori termice indispensabile

practicării sporturilor de iarnă.Clima are o importanţă considerabilă pentru turism.Ea determină

ambianţa necesară desfăşurării turismului,in general,o serie de indici bioclimatici.Clima

influenţează în funcţie de sezon(sporturi de iarnă) şi pe zone, staţiuni sau trepte de relief,întreaga

activitate turistică, precum şi deplasarea turiştilor spre destinaţiile dorite.

31

2.3 Potentialul turistic al apelor

32

Munţii Gutai dispun de o reţea hidrografică densă datorită suprafeţei extinse a zonelor

împădurite şi precipitaţiilor relativ bogate. Apele ce străbat acest masiv muntos aparţin bazinului

hidrografic al Tisei, fie direct, fie prin intermediul Trotusului şi Someşului.

Sistemul hidrografic al Tisei drenează apele din partea nordică şi estică a masivului,atât

prin intermediul unor afluenţi(Iapa, Sasarau, Baia, Sugatagul Mare), drenând în special marginile

munţilor Gutai, cât şi prin intermediul Marei şi Sapantei, două dintre principalele râuri din

perimetrul masivului.

Mara se formează în aval de Cheile Tătarului, prin unirea văii Brazilor cu valea

Runcului; ieşind în depresiunea Maramureşului, Mara confluează cu Rausorul, iar la Fereşti cu

principalul sau afluent, Cosaul, ale cărui ape provin însă în majoritatea din munţii Varatecului.

La Vadu Izei, Mara îşi împreunează apele cu Iza, care până la vărsarea în Tisă colectează şi apele

Sugaului.

Sapanta drenează zonă centrală şi nordică a masivului, având un bazin ramificat, cu

numeroşi afluenţi: Runcu, Nadosa, Sapancioara etc.

Sistemul hidrografic al Turului îşi adună apele din munţii Oasului şi din versantul vestic al

munţilor Gutai.

Turul, format prin unirea văii Buianului cu valea Goroha, străbate pe circa 11 km zonă

montană.

Valea Rea, denumită pe cursul superior Răul Mare sau Valea Râului, apoi Valea Roasă,

are o lungime de circa 13 km în zonă de munte, drenează întreagă zonă dintre pasul Sâmbra

Oilor şi vf.Rotundă. Înainte de a se vărsa în Ţur, Valea Rea primeşte apele Văii Albe, ce străbate

o zonă cu întinse fâneţe şi păşuni, avându-şi izvoarele sub vf.Buian.

Talna Mare drenează depresiunea Luna-Şes, adunandu-şi apele din versantul nordic al

vf.Pietroasă. Înainte de a se vărsa în Ţur, primeşte apele Talnei Mici, care prin afluenţii din zonă

de obârşie-Vărăria, Carpenul, Puturoasă-drenează zonă dintre Muntele Mic şi vf.Cosma.

Sistemul hidrografic al Someşului drenează partea sudică a masivului, atât direct, prin

afluenţii din sud-vest-Băiţă, Nistru, Valea Mare, Cicarlau, Ilba, Seinel, cât şi prin intermediul

Lapusului.

Cavnicul, ce constituie limită de sud-est a masivului, izvorăşte de sub pasul Netedă şi

străbate munţii Gutai până în satul Surdesti.Strânge apele dintre creastă înaltă a Gutaiului şi

vf.Mogosa, cu debite ridicate datorită precipitaţiilor abundente din acest sector.

33

Firiza, cel mai important afluent al Sasarului, se formează prin unirea apelor Sturului cu

ale Blidarului. În aval, primeşte numeroşi afluenţi cu debite bogate:Pistruia, Franţuşcă, Valea

Neagră, Valea Romană, Valea Jidovoaia.

Că rezultat al activităţii postvulcanice, mofetice, s-au format numeroase izvoare de

apa minerală(denumite de localnici borcuturi), cu o distribuţie extrem de neuniforma, acestea

fiind concentrate în zonele marginale ariei vulcanice. Cele mai numeroase izvoare minerale apăr

în partea vestică a munţilor Gutai, în zonă Certeze(Borcutul Tâlharilor, Cicic, Apollo),

Negresti(Poptileni, Vraticel, Borcutul Pintii), Izvorul Luna-Şes, Băile Puturoasă. În partea sudică

avem izvorul din cartierul Valea Boecutului al municipiului Baia Mare, apele mineralizate de la

Apa Sărată, borcutul Ferneziului de pe malul lacului de acumulare de la Firiza, apa minerală ce

deversează din forajul săpat pe valea Creangă Pustie, borcutul Chiuzbaii, izvotul de pe valea

Borcutului-Baia Sprie, apele puternic mineralizate folosite în scop balnear la băile Danesti.

În depresiunea Maramureşului, cel mai cunoscut este izvorul mineral de la Sapanta, alte

izvoare fiind cunoscute la Huţa Teceului(la nord de pasul Strâmbă Oilor) şi în zonă satului Breb.

2.5 Prezentarea ariilor protejate din judeţul Maramureş

1. Rezervaţii ştiinţifice

Rezervaţia PIETROSUL MARE s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind

aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate,

prevăzută la poziţia2563. Rezervaţia este situată în apropierea localităţilor Borşa şi Moisei

având  suprafaţa de 3300 ha si face parte din categoria a I - a, rezervatie stiintifica.

Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată în

structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă

a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei

sălbatice, diversităţii biologice şi se mai urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei.

Pietrosul Mare cuprinde cel mai impresionant relief  glaciar din Munţii Rodnei: circurile glaciare

Buhăescu (cel mai mare din Munţii Rodnei), Zănoaga Iezerului, Zănoaga Mare, Zănoaga Mică,

34

Rebra, Gropi, având în porţiunea bazală morene şi căderi de apă pe pragurile de stâncă lustruite

de gheţari.

Cea mai mare parte a rezervaţiei este ocupată de roci cristaline metamorfice din Pânza de Rodna

(Precambrian superior). Formaţiunea de Voşlobeni este constituită din micaşisturi cu nivele de

paragnaise, cuarţite şi amfibolite, cu nivele de dolomite şi calcare cristaline (Turnu Roşu, Piatra

Albă).

 Tipul şi subtipul de sol predominant este brun feriiluvial tipic, întâlnindu-se şi solurile brun

eumezobazic şi brun acid.

În rezervaţie sunt prezente mai multe lacuri glaciare:

-   Iezerul Pietrosului

-   Buhăescu I,

-   Buhăesu II

-   Buhăescu III

-   Buhăescu IV;

  

 

 Rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia - s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind

aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand

codul 2565.

    Rezervaţia fosiliferă este situată la poalele Vf. Igniş (1307 m) în partea de Sud (în Groapa

Chiuzbăii a localităţii Chiuzbaia).

    Aceasta se  află  în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001

prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor

naturale .

35

Aici se află un important depozit fosilifer, cu o suprafaţă de 50 ha, zona este caracterizată

ca fiind una din cele mai bine conservate flore pliocene din România.

     Flora fosilă cuprinde 55 de familii, 107 genuri şi 240 de specii, elementele est-asiatice şi

nord-americane având o frecvenţă asemănătoare (31,09%), fiind prezente şi plante caracteristice

Europei Centrale şi de Sud (12,60%), plante balcanice-caucaziene (5,85%) şi plante

mediteraneene (5,58%).

Rezervaţia     PIATRA REA

Rezervaţia Piatra Rea s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea

Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul

2589, se afla in cadrul Parcului National Muntii Rodnei si face parte din categoria a  I - a ,

rezervatie stiintifica.

Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei

sălbatice, diversităţii biologice.

Rezervaţia  se află în localitatea Borşa şi are suprafaţa de 50,00 ha, iar altitudinea medie la care

se găseşte este de 1500 m. Aceasta este delimitată de paralele Fântâna (în E) şi  Cimpoiasa (în V)

aici se afla una dintre cele mai spectaculoase csacade din Carpati, cascada Izvorul Cailor, o

cadere de apa de circa 80 m..

Relieful acestei zone  de eroziune este creat în calcare cristaline, cu platou structural cu

fenomene endo şi exocarstice (ravene, peşteri, doline, lapiezuri).

Aici  se poate întâlni o vegetaţie diversă începând cu cea nemorală şi până la cea subalpină şi

alpină, cu numeroase specii rare cum sunt:

-          Guşa porumbelului (Silene nivalis)

-          Păiuşul (Festuca porcii)

36

-          Clopoţelul de munte (Campanula carpatica)

-          Şopârliţa (Veronica baumgartenii)

-          Ghintura (Gentiana lutea)

-          Mierea ursului (Pulmonaria filerszkiana)

-    Floarea de colţ (Leontopodium alpinum) - ocrotită

-    Smărdarul (Rhododendron sp.) - ocrotit

    Majoritatea zonei forestiere din cadrul rezervaţiei este formată din molid (Picea abies),

întâlnindu-se într-un procent redus şi brad (Abies alba), fag (Fagus silvatica), scorus (Sorbus sp.)

paltin (Acer pseudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior) s.a.

     Ca specii de animale în această zonă întâlnim:

-          ursul (Ursus arctos) - ocrotit

-          cerbul (Cervus elaphus)

-          capra neagră (Rupicapra rupicapra) – ocrotită

2.Monumente ale naturii  

Lacul Albastru

      Rezrvaţia Lacul Albastrru s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea

Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul

2564.

     Aria naturală protejată Lacul Albastru este situat in versantul nordic al Dl. Minei, având

suprafaţă de 0,50ha.

     Acesta se  află  în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001

37

prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor

naturale .

       . De asemenea se urmăreşte excluderea  şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau utilizare

a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea condiţiilor

pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

      Lacul Albastru este amplasat într-o mică depresiune formată în urma surpării lucrărilor

miniere de exploatare de pe filonul Domnişoara.

    Depresiunea este situată în centrul unei platforme dispuse pe flancul sudic al Dealului Minei

(730 m), la cota de 530 m, platformă cu extindere E-V de 150 m şi lăţime N-S de 110 m, cu

numeroase surpături, excavaţii şi resturi de hălzi provenite din exploatarea minieră. Roca gazdă

este reprezentată de andezitele cu piroxeni + hornblendă şi cuarţ de Baia Sprie, cu nivele de

brecii, tufuri şi marne cărbunoase, roci intens transformate hidrotermal (argilizare, silicifiere,

adularizare).

    Lacul are origine antropică, format prin surparea unor lucrări miniere de exploatare în anii

1919-1920

     Lacul este de formă eliptică, aproape circulară, cu raza de 40-45 m şi o adâncime de 4 m.

Bazinul hidrografic are suprafaţă redusă (6370 mp), apa provenind din precipitaţii şi mici izvoare

ce provin din precipitaţiile infiltrate în lucrările miniere din versantul sudic al Dl. Minei. Ca

urmare a conţinutului de sulfuri din vechile excavaţii miniere, apa acumulată în lac are o culoare

verde intens, uşor albăstruie, culoare determinată de prezenţa sulfatului de fier (0,3 mg/l)

melanterit FeSO4 , 7H2O şi calcanit CuSO4 , 5H2O, este prezent de asemenea acidul sulfuric liber

(7,8 mg/l), ceea ce face ca pH-ul apei lacului să fie de 4.

     Prin chimismul apelor sale, Lacul Albastru este unic în România

Peştera Vălenii Şomcutei

 

      Peştera Vălenii Şomcutei fost descoperită în anul 1977 având codul 2566 şi se  află  în

custodia Clubului de Speologie Montana din Maramureş în baza prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

38

      Scopul principal  al  declarării peşterii ca arie naturală protejată este cel de conservare a

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice.    

   .    Peştera se află la altitudine  de 30 m, având dezvoltarea de 176 m, o singură intrare şi are

suprafaţa de 5.00 ha.

      Aceasta este o peşteră în calcare badeniene cu alge calcaroase nodulare de tip lithothamnium 

şi este un sit arheologic din epoca bronzului (loc ritual cu resturi ceraamice acestea fiind

motivele care au dus la ocrotirea acestei peşteri.

      Peştera se găseşte pe afluentul stâng al Văii Vălenior, pe versantul drept în satul Vălenii

Şomcutei, în comuna Şomcuta Mare, din judeţul Maramureş.

     Accesul se face din satul Văleni Şomcutei se urcă de-a lungul Văii Vălenilor spre sud, după

ultimele case urcăm în continuare, lăsăm un afluent stâng în dreptul unui grajd. La următorul

afluent stâng se părăseşte valea principală urcând pe afluent se intră în pădure şi în versantul

drept se urcă pe un torent a cărui apă curge din peşteră.

      Peştera este o dezvoltare pe o direcţie generală N-S , este o peşteră debitoare având un curs

de apă subteran permanent , intrarea are o înălţime de 2,2 m cu lăţimea de 2 m. Urmează un

tronson de 12 m lungime cu înălţimea de 1,2 m pe lăţime 1 m, ce debusează într-o sală. Urmează

un alt tronson de 40 m lungime ascendent, cu înălţimi de la 2 la 4 m, sector în care întâlnim mici

lacuri formate pe gururi, săritori, terase aluvionare, marmite. Apoi urmează un tronson de 10 m

lungime şi înălţime de 15 m iar în dreapta este formată o mică galerie ce mărgineşte un pilier.

Tronsonul de final este de cca.10 m lungime şi cu înălţimi de 0,7 - 2,5 m, acesta este un sector

fosil cu prăbuşiri iar în dreapta este un lac cu adâncimea de 0,6 m. În capătul peşterii aceasta are

înălţimea de 0,7 m iar terminusul constă în 3 galerii impenetrabile, afluenţi ai cursului

principal.   

Peştera cu Oase de la Poiana Botizii

  Peştera Valea Rea a fost descoperită în anul 1980 având codul 1010 şi se  află  în custodia

Clubului de Speologie Montana din Maramureş în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

39

      Scopul principal  al  declarării a  Peşterii cu Oase de la Poiana Botizii ca arie naturală

protejată este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii

biologice.

     Motivule pentru care această peşteră este ocrotită sunt următoarele:

-          în sec. al XIX lea de aici s-a extras un depozit de oase de Ursus speloeus şi oase de

ierbivore roase (probabil există încă la Cluj Napoca în colecţiile fostului Muzeu

Ardelean)

-          concreţiuni, urme de locuinţe

-          microcarst complex într-un olistolit mic (350 X 200 m) din pânza wildflişului

   Peştera se află la altitudine  de 285 m, având dezvoltarea de 40 m şi o singură intrare. Se află

localizată pe valea Pietrii, pe afluentul stâng văii Poienii, pe afluentul stîng al râului Lăpuş, pe

versantul vestic al muntelui Piatra Pinţii din comuna Băiuţ, satul Poiana Botizii.

    Accesul spre peşteră se face de la Gura văii Poieni (4 km de Strâmbu Băiuţ, 21 km de Tg.

Lăpuş) se urcă  pe drumul spre Poiana Botizei cca. 2 km, apoi se traversează valea şi se urcă pe

poteca dintre cele 2 fire ale Izvorului Pietrei până sub Piatra Pinţii, intrarea este situată pe

versantul vertical al stâncii de sus.

     Este o peşteră fosilă, fiind dezvoltată pe o direcţie generală V-ESE, intrarea are înălţimea de 3

m, urmează un sector descendent până la cota 2,8 m, după o săritoare de 2 m, înălţimea galeriei

are 3 m, în dreapta este o galerie de 6 m lungime şi înălţimea de 2,5 m debuşează printr-o

fereastră în tavanul galeriei principale, se continuă descendent de la 2,8 m pînă la 7,7 m unde

galeria atinge înălţimi până la 8,8 m. Galeria urmează ascendent până la terminus pe o lungime

de 20 m, aici fiind 3 săritori şi este partea concreţionată a peşterii, înălţimea are 2 m, lăţimea

generală a peşterii are 1 m, terminusul este o restricţie de 0,2 m lăţime la cota de       - 1,9.

     Peştera cu Oase este "subiectul" primei lucrări de speologie referitoare la o peşteră din judeţul

Maramureş, cea redactată de Primics Gy în anul 1986.

Rezervaţia STÂNCĂRIILE SÂLHOI - ZÂMBROSLAVELE

40

  Rezervaţia   s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de

Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2569. Aceasta s-

a înfiinţată în anul 1977 in scopul protectiei zonei de stancarie si a doua statiuni, ca rezervaţie

botanică pentru ocrotirea plantei Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

      Este  situată în localitatea Borşa, are suprafaţă de 1,00 ha iar altitudinea medie la care se

găseşte este de 1290 m.

      Aceasta se  află  în administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului în baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

    Zona rezervaţiei este un versant puţin înclinat în malul drept al V. Măguriţei cu bolovănişuri

de calcare eocene provenite din stâncile din amonte.

    Două zone de izvor, mlăştinoase, cu substratul constituit din bolovăniş de calcare eocene

constituie cele două staţiuni cu Cochlearia pyrenaeica var. borzaeana.

Din localitatea Şesuri (jud. Suceava, pe Bistriţa Aurie - DN 18), se urmează DF pe V. Şesuri - V.

Zâmbroslavele până în V. Măguritei din bazinul V. Sâlhoi (11 km). Rezervaţia este situată

amonte de curba DF, când aceasta traversează V. Măguriţa.

Mlaştina Vlăşinescu

 

     Mlaştina Vlăşinescu s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea

Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul

2571: Mlaştina Vlăşinescu este situată pe  teritoriul al comunei Deseşti, pe platoul Izvoare.

     Aceasta se  află  în custodia Societatii Ecologiste din Maramures, în baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea

nr.462/2001 şi prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii

custodiei ariilor naturale .

41

     Scopul principal al ariei naturale "Mlaştina Vlăşinescu" este cel de conservare a diversităţii

biologice. De asemenea se urmăreşte excluderea  şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau

utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea

condiţiilor pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică. 

     Mlaştina Vlăşinescu situata pe platoul vulcanic Izvoare, a masivului Igniş pe versantul nordic,

la confluenţa pârâului Igniş cu pârâul Vlăşinescu , unde există un complex mlăştinos de 4,5 ha,

format dintr-o mlaştină oligotrofă (turbărie), iar spre periferie se află mlaştini mezo şi eutrofe.

Aceasta este situată la altitudinea de 870 m, iar suprafaţa totală protejată este de 3,00 ha.

    S-a format într-un rest de crater vulcanic stins, în care s-a acumulat vegetaţie, care s-a

transformat în turbă şi pe suportul căreia , s-a creat mlaştina oligotrofă în suprafaţă de 3 ha.

Stratul de turbă are grosimea de maximă de 5,4 m, iar grosimea medie este de 2,9 m(după I.

Petrescu).

     Solul este de natură organică, turbos, specific mlaştinilor oligotrofe.

     Flora acestui complex mlăştinos cuprinde numeroase specii. Caracteristice zonelor de

turbarie, unele sunt destul de rare la noi în ţară. Dintre acestea amintim: specii de Rogoz - (Carex

canescens, Carex rostrata, Carex fauciflora),Roua cerului - Drosera rotundiflora, Feriga de

mlaştină - Dryopteris cristata, Bumbăcariţa -  Eriophorum vaginatum, Brădişorul - Lycopodium

selego, Trifoiul de baltă - Menyanthes trifoliata, Molid - Picea abies, Scoruşul de munte -

Sorbus aucuparia, Mesteacăn - Betula Veriegata.

      Fauna în arealul mlaştinii este bogată şi este reprezentată de: Sălămâzdra carpatica - Triturus

montondoni, Buhaiul de baltă - Bombina variegata, Broasca Roşie de munte - Rana lanceta,

Şopârla de munte - Lacerta vivipara, Vipera - Vipera berus.

Tăul lui Dumitru

 

42

     Rezervaţia Tăul lui Dumitru s-a constituit ca arie protejată prin Legea 5/2000 privind

aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional -

secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2572.

    Aria naturală este situată pe teritoriul administrativ al

municipiului Baia Mare, în localitatea Blidari şi are suprafaţa

de 3,00 ha.

     Acesta se  află  în custodia Direcţiei Silvice Baia Mare în

baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001

prin Ordinul nr.850/2003 privind încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor

naturale .

       Scopul principal al ariei naturale "Tăul lui Dumitru" este cel de conservare a diversităţii

biologice. De asemenea se urmăreşte excluderea  şi prevenirea activităţiilor de exploatare sau

utilizare a resurselor naturale care contravin obiectivului de conservare, precum şi asigurarea

condiţiilor pentru activităţi educative, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

        Turbăria Tăul lui Dumitru este situată pe platoul constituit din andezite piroxenice, situat pe

culmea dintre V. Sturului şi V. Brazilor, in mijlocul turbarii se afla un ochi de apa, având

dimensiuni de 15 x 20 m, cu deversare spre vest (V. Sturului). Acesta este o turbărie oligotrofă

care este  drenată şi spre est (spre V. Brazilor).

       Vegetaţia reprezentativă acestei turbări este: Andromeda polifolia, Eriophorum vaginatum,

Vaccinium uliginosum, Vaccinium oxycoccos, Scheuchzeria palustris, Carex limosa, Empetrum

nigrun, Carex rostrata, Oxycoccus quadripetalus, Oxycoccus microcarpus, Molinia coerulea,

Carex panciflora, Nordus stricta, Vaccinium myrtillus, Potentilla erecta. Iar din genul Briofite

(muşchi) sunt următoarele specii: Sphenolobus minutus, Dicranodontium denudatum, Pohlia

nutans, Sphagnum pylaesia.

Rezervaţia   Creasta Cocoşului

43

 

 Rezervaţia Creasta Cocoşului a fost declarată arie naturală protejată în anul 1954 conform legii

nr. 5/2000, sub codul 2577 şi are o suprafaţă de 50 ha, face parte din categoria a -III- a I.U.C.N.

de arii protejate - monumente ale naturii, iar scopul acesteia fiind protecţia şi conservarea unor

elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică şi peisagistică deosebită.

 Aceasta se află în custodia Asociaţiei "Ecologic" Baia Mare în baza prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea

habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea nr.462/2001.

    Rezervaţia este amplasata în Munţii Gutâi, în judeţul

Maramureş, la o distantă de aproximativ 35 km de oraşul Baia

Mare. În cadrul rezervaţiei se evidenţiază "Creasta Cocoşului",

care da numele rezervaţiei, reprezentând o colină ascuţită,

crenelată, de circa 200 m lungime, aflată la o altitudine medie de

1200 m, cu o orientare spaţială aproape verticală, după direcţia

NV - SE. La sud de creasta principalã se aflã centrele miniere

Baia Mare, Baia Sprie şi Cavnic, centrul turistic Mogoşa şi

Complexul Şuior, iar la nord, peisajul idilic cuprinde tăurile de munte Chendroaiei şi

Morărenilor.

    La baza crestei s-au instalat fitocenoze ale asociaţiei Campanulo-Juniperetum nanae edificată

de ienupăr. Cea mai mare parte din suprafaţa teritoriului este ocupată de asociaţia edificată de

afin şi merişor. Fitocenozele aparţin asociaţiei Vaccinietum myrtili.

    Din punct de vedere floristic se prezintă o diversitate de specii, dintre care amintim: ienupărul

- Juniperus communis, jneapănul - Pinus mugo, afinul - Vaccinum myrtillus, merişorul -

Vaccinium vitis-idaea, lilium martagon - crin de pădure, Antennaria dioica - parpian, Dianthus

cartusianorum - garofiţa.

Din punct de vedere al faunei cea mai periclitată specie de răpitoare identificată pe teritoriul

rezervaţiei este Acvila de munte - Aquila chrysaetos şi Acvila ţipătoare mică - Aquila

pomarima . Alături de acestea mai trăiesc şi alte specii cuibătoare importante din punct de vedere

al biodiversităţii: Crex crex - Cristel de câmp, Lanius collurio - Sfrâncioc roşiatic, Bubo bobo -

Buha.

44

Rezervaţia   PONORUL IZEI

  IZVORUL BATRANA

               Ponorul este o insurgenţă în care apele pârâului pătrund în peştera Iza.    Ponorul  de la

intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi în care apele pârâului

Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade; fenomene endocarstice de excepţie,

monumentale, dezvoltate în calcare eocene.

Cai de acces:

Din Moisei se urcă pe DF de pe Izv. lui Dragoş 7 km, apoi pe potecă, pe p. Sterpu

(denumirea cursului inferior al V. Măgurii) 4 km până la ponor.

Din Dl. Moiseiului (DN18) se urmează DF spre sud, pe V. Izei 7 km până la Izbucul Izei. De

aici, încă 2 km în amonte, apoi 2 km la stânga pe DF de pe p. Celaru, de unde pe potecă

nemarcată, cca 1 oră până la peşteră.

            Ponorul de la intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi

în care apele pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade; fenomene endocarstice

de excepţie, monumentale, dezvoltate în calcare eocene.

 

Rezervaţia   PEŞTERA BOIU MARE

 

45

        Rezervaţia Peştera Boiu Mare (cunoscută sub numele La Peşteri)   s-a innstituit ca arie

protejată prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului Naţional -

secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2587.

       Aceasta se  află  în administraţia primăriei comunei Boiu Mare în  baza prevederilor

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

      Peştera se află în localitatea Boiu Mare, si face parte din clasa C, in lungimea de 31,00 m.

Intrarea în peşteră se află într-o dolină cu pereţi abrupţi.

 

 

Rezervaţia   IZVORUL ALBASTRU AL IZEI

 

     Rezervaţia IZVORUL ALBASTRU AL IZEI s-a constituit ca arie protejată

prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajarea Teritoriului

Naţional - secţiunea III - a zone protejate, avand codul 2582. Rezervaţia este

situată în localitatea Săcel şi are suprafaţa de 100 ha

         Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional

Munţii Rodnei, aflată în structura Regiei Naţionale a Pădurilor -

ROMSILVA, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.

236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice prin Ordinul nr.850/2003 privind

încredinţarea administrării sau atribuirii custodiei ariilor naturale .

        Scopul administrării rezervaţiei este cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi

faunei sălbatice, diversităţii biologice şi se mai urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei.

       Izvorul Albastru al Izei (denumit şi Izbucul Izei) este resurgenţa apelor intrate în subteran în

peştera Izei (la sud de Vf. Bătrâna, în rezervaţia Peştera Izei).

46

       Fenomenele carstice se dezvoltă în calcare eocene care stau peste cristalinul munţilor

Rodnei, marcând vechea linie de ţărm din Eocen. Amonte de Izbucul Izei se află Uliţa de Piatră,

defileu săpat în calcare eocene, cu pereţi stâncoşi de 4-8-10 m înălţime, pe alocuri cu aspect de

canion, cu pereţii foarte apropiaţi.

    Apa ce iese în Izbucul Izei intră în subteran în Vf. Măgurii, la cca 2 km SV (distanţă aeriană).

Izbucul a fost plonjat pentru prima dată de scafandrul Florin Păroiu în 7 septembrie 1981, acesta

observând o gură de galerie colmatată cu bolovăniş.

     La 13 mai 1984, sifonul (lungime 30 m, denivelare -5 m) este depăşit de o echipă de 3

scufundători (I. Grigore, S. Sârbu, M. Oancea), explorându-se în continuare cca 500 m de galerie

aerată până la un nou sifon.

        Ponorul de la intrarea în peştera Izei este o fostă dolină impresionantă, cu pereţii stâncoşi în

care apele pârâului Măgurii pătrund printr-un mic canion cu cascade, rezultând   fenomene

endocarstice de excepţie, monumentale, dezvoltate în calcare eocene

PARCUL NATURAL MUNŢII MARAMUREŞULUI

 

 

         Parcul Natural Munţii Maramureşului s-a înfiinţat prin Hotărârea de Guvern 2151/2004

privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.        

         Parcului are scopul de menţinere a interacţiunii armonioase a omului cu natura prin

protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale

terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale

populaţiei locale. De asemenea, oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se

încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

       Acesta este situat în oraşele : Vişeu de Sus, Borşa şi

comunele, Bistra, Petrova, Ruscova, Repedea, Poienile de Sub

Munte, Moisei, Vişeu de Jos, Leordina, iar suprafaţa acestuia

este de 148850 ha.

47

      Parcul are următoarele limite:

        -  Limita Vestică porneşte din B.S. 284 (UP I Bistra), coboară spre Sud, prin vf. Tocarnea,

include Defileul Vişeului dintre localităţile Bistra şi Valea Vişeului.

        - Limita de Sud este Valea Vişeului, incluzând perimetrele localităţilor Valea Vişeului,

Bistra, Petrova, Leordina, Vişeu de Jos, Vişeu de Sus, Moisei şi Borşa, până în Pasul Prislop

1416m, de aici pe DN 18 până la Şesuri, B.S. 162 (UP. VII Izvorul Bistriţei).

        - Limita Estică urcă pe pârâul Şesuri până în Pasul Măgura, coboară pe valea Bănăriri până

la Sâlhoi (canton silvic), urcă în vârful Sâlhoi (B.S.107), trece prin bornele silvice 102, 149 şi

coboară la B.S. 196, din Izvorul Ursului, urcă pe drumul forestier până la B.S. 237. De aici urcă

pe picior în Culmea Sărata la B.S. 236.

         - Limita Nordică este Culmea Jupaniei, trece prin vârfurile Ciungii Bălăsânii 1800m,

Jupania, 1850m, urmărind limita O.S. Vişeu până în frontiera de stat cu Ucraina. Limita Nordică,

în continuare, este frontiera de stat, care trece prin vârfurile Ignăteasa, Comanu, Budescu Mare,

Stogu, Holovaciu, Pop Ivan, Poloninca, Muncelaşu şi coboară pe pârâul Nariţa în localitatea

Valea Vişeului. De aici limita parcului natural este râul Tisa până la B.S. 284.

     Munţii Maramureşului sunt cel mai înalt masiv montan

situat pe graniţa de stat a României, punct de convergenţă a mai

multor regiuni etnografice (Maramureşul românesc, Zakarpatia,

Bucovina de sud şi de nord, Galiţia). Situaţi în partea nordică a

Carpaţilor Orientali, munţii Maramureşului se învecinează la

est cu Obcinele Bucovinei, la sud cu munţii Rodnei şi

depresiunea Maramureşului, iar la nord cu munţii Rahiv,

Cernahora şi Civcin (Ucraina).

     Munţii Maramureşului au un caracter destul de clar individualizat din punct de vedere

geologic, prezentând o structură extrem de complexă. Structura geologica este caracterizată de

larga dezvoltare a pânzelor de sariaj de vârstă cretacică, pânze de soclu ce aparţin Unităţii

Dacidelor Mediene. Aceasta este constituită din mai multe unităţi suprapuse prin sariaj, care de

jos în sus sunt pânzele infra-bucovinice, pânza  sub bucovinca şi pânza bucovinca.

      Fragmentarea morfologică a masivului este o caracteristică a Munţilor Maramureşului,

reţeaua hidrologică determinând o separare şi o fragmentare a zonelor înalte ale masivului.

48

Substratul geologic variat determină şi o morfologie extrem de variată a zonelor înalte, ceea ce

reprezintă un unicat în Carpaţi. 

 Dintre caracteristice floristice ale masivului sunt:

- narcisele -Narcissus radiiflorus (N.Stellaris). denumite de localnici aiuţ de munte, ce acoperă

poieni întinse în masivele Pop Ivan, Şerbanu, Pecealu, urcând până la golul alpin şi crescând

uneori printre jnepeni;

   - păstăiata (Lunaria rediviva) -simbolul distinctiv al păcurarilor ce coboară toamna din munţi,

având la pălărie acest simbol al florei montane;

   - floarea dragostei ( Botryclium lunaria    ), Cochlearia pyrenaica var. borzaeana.

Să mai menţionăm că aici vom găsi şi flori care sunt simbolul munţilor în alte zone: bulbucii de

munte (Trollius europaeus), care la obârşia V. Tomnatecului coexistă paşnic cu narcisele),

smârdarul sau bujorii de munte (Rhododendron myrtifollium), floarea de colţ (Leontopodium

alpinum) sau steluţa după cum e denumită aici, la fel ca în munţii Rodnei şi desigur multe

altele.    

      Rezultatele cercetărilor asupra faunei indică prezenţa a 136 specii de Diptere (dintre care 11

descrise pentru prima dată în România), peste 200 specii de Coleptere şi 136 specii de

Lepidoptere (fluturi) din 29 familii. Ihtiofauna este săracă din cauza mineritului, accidentelor

ecologice de tip "Novăţ"şi braconajului. Lostriţa (Hucho hucho) care nu cu mulţi ani în urmă era

întâlnită pe multe râuri ale masivului, este prezentă acum doar pe Tisa. Păstrăvul indigen (Salmo

trutta fario) şi lipanul (Thymallus thymallus) sunt încă răspândiţi pe unii afluenţi ai Vişeului, pe

Bistriţa Aurie şi pe Ţibău. Este prezent şi cleanul dungat (Leuciscus souffia agassizi), specie

endemică pentru Maramureş.

       În munţii Maramureşului se atestă existenţa a 8 specii de amfibieni, 6 specii de reptile, 95

specii de păsări (între care coc soşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix) este o raritate, iar cocoşul de

munte (Tetrao urogallus) o prezenţă agreabilă ce se oferă uneori privirii turiştilor, spre

încântarea acestora) şi a 31 specii de mamifere. Dintre mamifere, două specii sunt periclitate cu

dispariţia: nurca (Mustela lutreola) şi râsul (Lynx lynx). Speciile de interes cinegetic se menţin

încă la efective importante, deşi cu excepţia mistreţului şi ursului ele sunt sub 50% faţă de cele

din anul 1976.

49

       Conform OUG nr. 552/26.08.2003 Parcul Natural Munţii Maramureşului cuprinde zece zone

de conservare specială:

-          Naclovadaţi - 237 ha

-          Zaslău - Runc - Hliubochi - 745 ha

-          Şerban - Pop Ivan - Hututeanca - Tomnatic - Sehleanu - 1050 ha

-          Farcău - Vinderel - Mihailec - Petriceaua - Cârligătura - 1920 ha

-          Piatra Socolău - 613 ha

-          Tarniţa - Boşotin - Budescu - 890 ha

-          Lutoasa - Pecealu - Băiţa - 930 ha

-          Băiţa - Bardău - Tunel - CFF - Terchila - 1095 ha

-          Comanu Mic - 300 ha

-          Izvorul Boului - jupania -265 ha

       Principalul obiectiv turistic rămâne valea Vaserului, datorită căii ferate forestiere inguste cu

o lungime de peste 40 km, acest tip de transport devenind o atracţie turistică deosebita datorită

numărului redus de astfel de mijloace de transport

Parcul Naţional Munţii Rodnei

Rezervaţie a Biosferei

 

      Parcul Naţional Munţii Rodnei  (PNMR) înfiinţat în anul

1932 prin Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 1949, reconfirmat

prin Legea nr.137/1995 şi prin Legea 5/2000, este arie naturală

protejată de interes naţional şi internaţional, fiind încadrat,

conform Legii 462/2001 în categoria parcuri naţionale.

     Scopul principal al Parcului Naţional Munţii Rodnei -

Rezervaţie a Biosferei este cel de conservare a habitatelor

naturale, a florei şi faunei sălbatice, diversităţii biologice .De

asemenea se urmăreşte dezvoltarea durabilă a zonei, astfel încât utilizarea resurselor naturale să

50

nu contravină obiectivului de conservare, precum şi asigurarea de condiţii pentru activităţile

educaţionale, recreative şi de cercetare ştiinţifică.

     Acesta a fost desemnat Rezervaţie a Biosferei de către Comitetul MAB UNESCO la cea de a

VI-a sesiune a Consiliului Internaţional de Coordonare a Programului Om-Biosferă, de la Paris

din 1979.

    PNMR este situat în partea de nord a judeţului Bistriţa - Năsăud , S-S-E a judeţului

Maramureş, întinzându-se pe suprafaţa de administrare a trei direcţii silvice:Bistriţa, Baia Mare

şi Suceava.

    Suprafaţa totală a parcului este de 46,399 ha şi cuprinde următoarele zone

funcţiomale :                                                                                                                                                                                                                       

a)      Rezervaţia Ştiinţifică - Pietrosul Mare, care corespunde categoriei I - a I.U.C.N. în

suprafaţă de 3.300 ha;

a.        - Patra Rea in suprafata de 150 ha

b.       - Bila - Lala in suprafata de 2893 ha

b)      Monumente ale naturii - categoria a III - I.U.C.N.:

                 - Ponorul Bătrâna - 0,5 ha;

- Peştera şi Izbucul Albastru al Izei - 100 ha;

- Poiana cu Narcise Valea Secii - 5.0 ha;

- Peştera din Valea Cobăşel - 1.0 ha;

c)       Rezervaţii naturale, categoria IV - I.U.C.N.

-        Piatra Rea - 50 ha;

-        Izvoarele Mihăiesei - 50 ha;

-        Bila - Lala - 2,893 ha;

51

      Din totalul de 46.399 ha, în fond forestier Parcul Naţional Munţii Rodnei acoperă o suprafaţă

de 27.792 ha, repartizată pe raza a două judeţe astfel :

-        Judeţul Bistriţa - Năsăud - 22.724,6 ha;

-        Judeţul Maramureş - 5.068,3;

şi pe raza a trei Direcţii Silvice:

-        Bistriţa - 17.008,5 ha,

-        Baia Mare - 7.140,9 ha;

-        Suceava - 3.643, 5 ha.

    

Flora reprezentativă a PNMR este formată din micromicete

care cuprind 390 de specii iar din speciile de lichieni se

întâlnesc 248 şi 26 infrataxoni (6 specii endemice, 20 specii

sunt rare pentru flora României). Se mai găsesc speciile briofite

care sunt în număr de 235 unităţii din 108 genuri şi 52 familii,

iar din flora cormofitelor  care este foarte bogată se mai găsesc

respectiv 1123 specii de fanerogame.

     Din flora corespunzătoare acestei zone câteva specii sunt mai semnificative precum cum ar fi:

smârdarul - rhododendron kotshy, zâmbru - pinus cembra, opaiţul Muntilor Rodnei - Silene

nivalis,

Fauna este formată din mai multe specii reprezentative printre care: enchitreide cuprinde 7

genuri cu 28 specii, iar dintre lumbricide  se găsesc doar 12 specii. Se mai găsesc 20 specii din

care 6 endemice din genul diplopode, iar din genul chilopode se găsesc 36 de specii din care 6

endemice. Se mai găsesc 39 de specii de ortoptere şi 295 specii de macrolepidoptere care

prezintă şi speii periclitate şi vulnerabile.

     Responsabilitatea administrării revine Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, aflată

în structura Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, conform Ordinului MAPDR nr.

850/27.10.2003.

52

Capitolul III

Analiza si valorificarea potentialului turistic antropic

3.1 Obiective turistice religioase

Bisericile din Lemn din Maramures sunt exemple remarcabile de arhitectură ortodoxă

foarte bine conservată cu influente ortodoxe si gotice.

Bisericile demonstrează un mare nivel de maturitate artistică si mestesugarească: sunt

inguste, inalte, construite din busteni avind turnuri caracteristice cu unul sau două acoperisuri din

sindrila. Peretii bisericilor sunt in general construiti din busteni de stejar asezati orizontal. Sunt

expresii exceptionale ale mostenirii culturale ale acestei minunate arii muntoase din nordul

Romaniei si din acest motiv 8 din aceste biserici au fost incluse in Patrimoniul Mondial Al

UNESCO in 1999.

Bisericile din Maramures, natura inconjuratoare, oamenii locurilor sunt conectati spiritual

si au pastrat această legatură unicăa pană in ziua de astăzi.

3.1.1 Biserica Bârsana

53

Anul construcţiei: 1720

Locaţia: Bârsana, Sighetu Marmaţiei

Sumar: Bârsana este una din cele mai mari comune din Maramureş şi unul din cele mai

importante sate de pe Valea Izei. Biserica este foarte întunecată înăuntru. Pronaosul foarte mic şi

foarte jos nu are nici o fereastră. Naosul este mult mai spaţios, cu o boltă înaltă, dar nici aici nu

intră multă lumină. Termenul „bârsan” denumeşte un cioban care îşi ţine oile cu lână bogată şi

lungă, cuvântul devenind un prenume în timpurile

medievale. Satul Bârsana a fost în proprietatea

cneazului Stanislau, fiul lui Stan Bârsan, atestat în

documente între 1326 şi 1346. Trebuie ca până

atunci mănăstirea să fi existat de câteva secole,

după cum un document din 6 noiembrie 1405 atestă existenţa unui câmp al mănăstirii. Biserica a

fost folosită în scopuri monahale până în 1791, când mănăstirea a fost desfiinţată. În 1802,

sătenii au hotărât să mute biserica nefolosită în mijlocul comunităţii lor. Biserica stă acum pe o

colină, înconjurată de o livadă, şi este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor

Internaţionale a UNESCO. Ea a fost construită din grinzi mari din stejar, pe o fundaţie din

blocuri masive de piatră. Are un plan dreptunghic, cu o absidă poligonală în altar, care este un

pic mai îngust decât corpul principal al edificiului. Deasupra pronaosului se află turla, care nu

este foarte înaltă, dar încă dă un aer graţios întregului. În dreptul faţadei vestice, se află un portal

cu două caturi, fiecare cu stâlpi care formează bolţi rotunjite. Portalul a fost adăugat în 1900.

Acoperişul cu două streşini acoperă partea principală a bisericii, iar cel care acoperă altarul este

mai jos şi cu o singură streaşină. Acoperişul greoi e sprijinit de console, capetele bârnelor de sus

ale pereţilor, tăiate în forme decorative. O frânghie răsucită sculptată înconjoară biserica chiar

sub ferestrele mici.

3.1.2 Biserica Bogdan Voda

Anulconstrucţiei: 1718

Locaţia: Bogdan Vodă

Sumar: Biserica este una din cele mai vestite din regiune, şi pentru poziţia

sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri. Spre deosebire de

majoritatea altor biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Niculae” se află în

54

mijlocul satului, în centrul unei curţi cu cimitire. Numele original al satului este Cuhea, iar în

1970 a fost schimbat în Bogdan Vodă, domnitorul, pentru a comemora şi a-l onora pe domnitorul

Bogdan. El a condus cnezatul înconjurător din Cuhea, a trecut Munţii Carpaţi la jumătatea

secolului al XIV-lea şi a devenit fondatorul statului medieval Moldova. Săpăturile arheologice au

descoperit existenţa unei biserici din piatră, datată între 1330-1340 şi distrusă deja în timpul celui

de-al XVI-lea secol. Câteva materiale valoroase care merită enumerate în ceea ce priveşte

biserica Bogdan Vodă sunt constituite dintr-un candelabru sculptat în lemn, datat în secolul al

XVIII-lea, un interesant scaun episcopal gravat, tot din secolul al XVIII-lea, şi o colecţie de cărţi

rare, datate din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Biserica din lemn „Sf. Nicolae” nu este foarte

mare, are doar 18 Maramureş lungime, cu o turlă de aproape 25 Maramureş, care fără biserica

din piatră alăturată ar arăta destul de monumental.

Corpul central al bisericii, unde sunt naosul şi pronaosul, este dreptunghiular, iar absida altarului

este poligonală. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica, incluzând

altarul. Acoperişul central acoperă pronaosul şi naosul, iar cel al altarului este uşor coborât,

creând un înţeles de mişcare şi libertate pentru liniile edificiului. Turla pătrată se află deasupra

intrării în pronaos şi are un acoperiş ascuţit şi conic, mai înalt decât turla însăşi.

3.1.3 Biserica Sfintii Arhangheli,Cupşeni

Anul construcţiei: 1732

Locaţia: Cupşeni se află la 20 km nord de satul

Târgu Lăpuş.

Sumar: Biserica e foarte mică, iar întreaga structură

este acoperită cu un acoperiş unitar cu doar un

singur rând de streşini, cum e obiceiul în Lăpuş.

Biserica Sfintii Arhangheli din Cupseni, vazuta dinspre sud-vest.

Turla este mult mai impozantă decât cea din apropiere, a bisericii „Sf. Ilie”, acoperişul

înalt şi conic ridicându-se la o înălţime surprinzătoare. La baza acoperişului sunt patru mici

turnuri cu vârfuri ascuţite, de asemenea tipic pentru bisericile din Lăpuş.

În faţa faţadei vestice şi a intrării se află un mic portal. Cei şase stâlpi care sprijină acoperişul şi

suporturile sculptate, oblice, formează o arcadă. O scară simplă şi arhaică sculptată din rădăcina

unui copac duce spre clopotniţă.

O inscripţie fragmentară descoperită în interiorul bisericii datează picturile interioare în 1823.

Iconografia picturilor este similară cu cea a bisericilor din valea Cosăului.

55

3.1.4 Biserica Poienile de sub Munte

Anul construcţiei: 1788

Locaţia: Localitatea Poienile de sub Munte se află pe drumul judeţean DJ 187, la 16 km nord-est

de drumul naţional care leagă Vişeul de Sus şi Sighetu Marmaţiei.

Sumar: Biserica „Înaltarea Domnului la Cer” a fost construită într-un

amestec din două stiluri: cea mai mare parte a bisericii seamănă mult cu

bisericile tradiţionale din lemn maramureşene. Dar şirul lat de streşini şi

mai ales acoperişul în formă de clopot arată influenţe rutene. Împreună

cu Ruscova şi Repedea, aici se află una din cele mai mari comunităţi de

ucraineni din Maramureş. În 1948, guvernul a hotărât abolirea Bisericii

Greco-Catolice şi cei mai mulţi ucraineni au adoptat religia ortodoxă. Ei

au avut Vicariatul propriu în Sighetu Marmaţiei până în 1952, când a fost

transformat într-un Protopopiat, întemeiat în Poienile de sub Munte. Biserica are o formă

dreptunghiulară cu o absidă dreptunghiulară în altar, la capătul estic. Altarul este acoperit de

către un acoperiş mai coborât decât restul bisericii. Pe faţada vestică este un portal deschis. De

asemenea, poziţia bisericii este neobişnuită, edificiul aflându-se în mijlocul unei curţi deschise,

pe un teren drept.

3.1.5 Cimitirul Vesel de la Săpânţa

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânţa,judetul Maramureş,faimos pentru

crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene

din viaţa şi ocupaţia persoanelor inhumate. Pe unele cruci există

chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanţe umoristice,

persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră

moartea ca un eveniment foarte solemn. Uneori, caracterul aparte a acestui cimitir a fost pusă în

legătură cu cultura dacilor, a căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea

era un motiv de bucurie, persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună.

Cimitirul îşi are originea în câteva cruci sculptate de Stan Ioan Patras. Astfel, în 1935, Pătraş a

sculptat primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel

de cruci, sculptate din lemn de stejar , devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o

atracţie turis

56

3.2 Obiective Turistice cultural-istorice

Muzee

3.2.1 Muzeul Tărăncii – Dragomiresti

Muzeul este situat in localitatea Dragomiresti pe drumul principal, deschis in anul 2001.

Acesta functionează intr-o casă specifică zonei Maramureşului, constuctie din piatră, lemn şi

chirpici avand o curte relativ mică in care găsim adunate obiecte specifice muncii tărăncii din

zona Maramureşului.

Apare aici copacul specific zonei in care sunt puse oalele pe care le are o familie in

gospodarie.Numărul oalelor arata bunăstarea familiei şi sunt de diferite culori. Oala rosie

amplasată in varful copacului are rolul de a face cunoscut faptul ca fata familei respective este de

măritat, traditie care se pastrează pană in zilele noastre.

Muzeul s-a infiintat din dorinta de a aduce un omagiu femeii ca mamă, bunică, sotie, soră sau

prieten ăpentru rolul important pe care l-a avut si il are in dezvoltarea vietii umane.

Ţăranca maramureseană este cea care a păstrat peste veacuri

credinta crestină, datinile si obiceiurile traditionale, portul popular şi

dialectal.

In incinta muzeului obiecte ca:

- fusul cu turgalau specific zonei care are o legenda: ca să obtină

iubirea unei fete un baiat din sat a facut cadou acesteia un fus spunîdu-i ca daca va găsi piesa

care odata scoasă din fus il destramă ei doi se vor desparti, cum fata nu a găit

nici pană astazi piesa respectivă, fata a inceput sa-l placă pe baiat şi au rămas

împreună.

- obiecte specifice obţinerii ţesaturii din canepă, in,lână

- pomul cu oale.

-colaci specifici anumitor sărbatori şi obiceiuri, măşti folosite la diferite

sărbatori de flăcaii satului.

- zestrea necesară unei fete de măritat formată in cergi tesute la război, perini, cearceafuri, etc. in

culori vii cu motive geometrice şiflorare specifice zonei Maramuresului.

- cuptorul utilizat pentru gătit dar şi pentru dormit.

- modul interesant de a aşeza oalele de luta pe grinda casei datorita spatiului mic al incăperilor.

- costumul popular specific fiecărei localităţi din Maramureş. - artizanat (expoziţie cu vanzare

sau la cerere turistului i se oferă posibilitatea de a fi imbrăcat in portul specific zonei) .

57

3.2.2 Muzeul Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei

Localizat la intrarea in oraşul Sighet, pe drumul dinspre Baia Mare, Muzeul Satului

Maramureşean se alătura in 1981, Muzeului Etnografic al Maramureşului ca o secţie în aer liber. 

S-a constituit ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească, fiind opera comună a

domnului Francisc Nistor şi a actualului director al instituţiei,

domnul Mihai Dăncuş.

Prin structura sa, creează impresia unui sat tipic

maramureşean.Uliţe drepte (principale) şi întortocheate, poteci şi

„prilazuri" alcătuiesc structura intimă a aşezării şi converg ca în

toate satele maramureşene, spre biserica.

Pentru casele expuse in muzeu s-a folosit lemn cioplit de meşterii

din zona, şi ilustrează locuinţe tipice slave, evreiesti, maghiare, germane şi românesti din

secolele 17 şi 18. Acestea sunt păstrate în condiţii foarte bune atât în interior cât şi pe exterior,

împreună cu motivele originale de pe uşi şi inscripţiile în Chirilică şi Arabă.

3.2.3 Sighetu Marmaţiei – Memorialul Durerii   

Muzeul dedicat victimelor comunismului şi al rezistenţei a fost creat in anul 1993 în

clădirea fostei închisori comuniste de la Sighet. Această

inchisoare a fost folosită de comunişti ca lagăr de exterminare şi

încarcerare a opozanţilor politici ai vremii. Aici şi-au găsit

sfârşitul personalităţi politice deseamă ca Iuliu Maniu, Gheorghe I

Brătianu şi alte sute de persoane.

Muzeul de la Sighet este nominalizat de către Consiliul Europei printe primele trei locuri

ca şi cultivare a memoriei europene alături de Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii

din Normandia.

Muzeul se compune din 50 de săli de expunere ilustrând rezistenţa anticomunistă şi

represiunea comunistă din Romania, printe acestea remarcându-se celulele în care au murit

Gheorghe I Brătianu şi Iuliu Maniu, expozitiile permanente dedicate acestora, sală dedicată

regimului Ceausescu , sală de tortură şi metodele de interogare ale

58

securitătii.

În curtea muzeului se află un loc de reculegere şi rugăciune în memoria sutelor de

oameni exterminaţi de lagărele comuniste.

În cadrul muzeului funcţioneaza şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului.

Cetăti şi castele

3.2.4 Cetatea Chioarului

Centrul politic şi militar al domeniului Chioar, Cetatea de Piatră a fost

ridicată in secolul al XIII-lea pe un câmp izolat,într-o cotitură a râului

Lapuş: „Cetatea este situată la peste 400 m altitudine, pe şeaua unui deal

înconjurat de apa Lapuşului, care realizează la poale un defileu între stânci”

(Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980).

În anul 1378, Cetatea a fost donată voievozilor Balc şi Drag şi fratelui lor

Ioan, urmaşii voievozilor Dragoş din Maramureş, care au păstrat-o până la stingerea ultimului

reprezentant al familiei (1555).

Dintr-un document din 1556 rezultă că domeniul Cetaţii cuprinde 67 de localitaţi.

Între 1599 şi 1600, cetatea şi domeniul „s-a aflat din nou în mâini romaneşti”, „predăndu-se” lui

Mihai Viteazu, unificatorul principatelor române. La acea data, Chioarul devine district - parte a

unui comitat (judeţ) cu o anume autonomie.

După 1662, Mihai Teleki este numit în funcţia de căpitan al Cetatii Chioar, ulterior familia

extinzându-şi influenţa asupra întregului ţinut. Spre sfârşitul secolului, răscoala lui Rákoczi

matură Transilvania, iar chiorenii profită de ocazie şi se ridică împotriva lui Teleki. Dupa Pacea

de la Satu Mare (1711), „autorităţile nobiliare austriece hotărasc dăramarea Cetatii Chioar,

pentru a se evita regruparea aici a forţelor antihabsburgice”, fiind aruncată în aer.

3.2.5 Castelul Teleki din Pribilesti

Localitatea Pribileşti, comuna Satulung, a aparţinut domeniului

Cetăţii Chioar şi a făcut parte din proprietatile căpitanului Mihai Teleki.

Castelul a fost construit de Geza Teleki, ca şi resedintă de vară. In 1897,

edificiul a fost supraetajat şi modernizat. După Al Doilea Război Mondial,

59

familia Teleki a emigrat în străinatate, iar castelul a fost naţionalizat servind ca sală de cinema,

depozit pentru cereale şi sediu al CAP. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare.

3.2.6 Case memoriale

Există de-a lungul şi de-a latul judeţului Maramureş edificii (case simple, din pământ sau

palate nobiliare) cu valoare sentimentală adăugată certificatului de patrimoniu (datorat vechimii

sau stilului arhitectonic). Sunt acele construcţii binecuvântate prin faptul că au jucat rol de

maternitate sau adăpost vremelnic pentru oameni (români sau străini) care au devenit (sau erau

deja) personalităţi prestigioase ale vieţii culturale din ţară sau de peste hotare. Cei care le trec

pragul mărturisesc, cu sfială, că în prezenţa copleşitoare a obiectelor ce au aparţinut acelor

personaje (adăugate istoriei) simt o adiere răcoroasă de sorginte ideatică. Aceste lăcaşuri devin

pentru unii loc de pelerinaj, pentru alţii prilej de întâlnire cu istoria şi cultura. De regulă, se află

în administrarea muzeelor din regiune sau a comunităţilor locale.

Muzeul Memorial Vasile Lucaciu (Şişeşti). (Vezi

foto)Cuprinde casa parohială în care a locuit preot dr.

Vasile Lucaciu (1852-1922), Biserica Sfintei Uniri a

Tuturor Românilor (1890), documente, fotografii şi o

bibliotecă (15.000 volume). Vasile Lucaciu, supranumit

„Leul de la Şişeşti”, a fost un lider al mişcării de emancipare naţională a românilor din

Transilvania şi unul dintre artizanii făuririi României Mari.

Casa Memorială Ion Şiugariu (Băiţa). Situată pe dealul abrupt al

Băiţei, în apropierea Băii Mari, casa în care s-a născut poetul

Ion Şiugariu (1914-1945), face notă discorcondantă într-un

cartier rezidenţial în devenire. Şiugariu, absolvent al Facultăţii

de Litere şi Filosofie, a fost ales în 1941 preşedinte al Asociaţiei

Studenţilor Refugiaţi din toată ţara. Moare pe front, în munţii

Tatra. Opera sa a fost publicată postum.

Casa Memorială Elie Wiesel (Sighetu Marmaţiei). În imobilul

de pe str. Tudor Vladimirescu nr. 1 şi-a petrecut primii 15 ani

din viaţă Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru Pace,

60

romancier, dramaturg şi eseist. Muzeul a fost inaugurat în august 2002, în prezenţa lui Elie

Wiesel şi a preşedintelui român în exerciţiu.

3.3. Traditii si obiceiuri specifice regiunii

3.3.1. Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Marmaţia”

În municipiul Sighetu Marmaţiei, fosta capitală administrativă a

Maramureşului Istoric, se desfăşoară, începând din 1968, un

fabulos Festival de Datini şi Obiceiuri de Iarnă. El este unic prin

originalitatea şi autenticitatea costumelor şi a producţiilor

folclorice prezentate, manifestările nefiind rodul unui scenariu sau regii ale organizatorilor, decât

în măsura în care aceştia au oferit un cadru pentru desfăşurare.

Prefaţat prin numeroase concerte de colinde, expoziţii de artă şi lansări de carte, festivalul

debutează pe 27 decembrie cu primirea Pluguşorului din Vadu Izei. Urmează alaiul formaţiilor

din localităţile maramureşene, care, la un moment dat, interpretează un colind, un joc cu măşti

sau un alt obicei specific de iarnă. Dracii, personaje mascate, căruţele şi călăreţii impresionează

asistenţa. Parada este urmată de un spectacol de gală.

Încă de la primele ediţii, festivalul a devenit de talie naţională, la Sighet fiind prezentate

obiceiuri strămoşeşti din Moldova, Bucovina, Banat, Oltenia şi Dobrogea, iar în ultimii ani,

printre participanţi regăsindu-se şi reprezentanţi din Ucraina, Republica Moldova şi alte ţări. Cu

siguranţă, organizatorii au în vedere un proiect prin care să valorifice potenţialul acestui festival

de tradiţie, drept un cadru ideal pentru o amplă manifestare etnică şi folclorică a reprezentanţilor

din ţările euroregiunii carpatice. Astfel, peste un brand eminamente local, putem aşeza, în

premieră, un brand euroregional, în virtutea promovării multiculturalismului.

Istoric: De remarcat faptul că iniţierea acestui festival s-a făcut în plin regim comunism.

Prima etapă a constituit-o organizarea unui concert de colinde în sala Teatrului Dramatic din

Baia Mare (28 decembrie 1968), în prezenţa membrilor Biroului Judeţean de partid şi ai

Consiliului Popular. În a doua etapă, manifestările s-au mutat la Sighet şi au primit o denumire

61

care să adoarmă vigilenţa autorităţilor: Festivalul datinilor şi obiceiurilor laice de iarnă. În 28

decembrie 1969, avea loc un concert de colinde în sala Studio din Sighet. A doua zi, pe străzile

oraşului, au defilat carele alegorice şi alaiul grupurilor de colindători. Alexandru Şainelic a

pregătit carele şi s-a preocupat de pavoazarea oraşului, iar pictorul Traian Hrişcă a confecţionat

48 de tablouri de pânză cu măşti, care au împodobit oraşul.

Manifestarea are şi o componentă ştiinţifică, de o excepţională valoare: Sesiunea de

referate şi comunicări ştiinţifice pe teme de folclor, ce se desfăşoară în a doua zi a festivalului

(începând din decembrie 1970). Mentorul acestei acţiuni este directorul Muzeului

Maramureşean, dr. Mihai Dăncuş. De-a lungul anilor, în cadrul sesiunii de la Sighetu Marmaţiei,

au susţinut referate şi prelegeri un număr impresionant de cercetători români şi străini, precum:

Jean Cuisenier, Claude Karnoouh, Gail Kligman Pop dar şi cercetători maramureşeni.

3.3.2. Specificul locuintelor maramuresene

62

Se recunoasc imediat dupa arhitectura lor foarte veche, utilizând tehnici proprii de constructie, cu

decoruri specifice zonei si lemn obtinut din padurile din jur. Sunt folosite cuie din lemn ce tin

impreuna diferitele parti ale structurii, asamblate dupa sistemul blockbau, prin imbucare.

Cu aceeasi metoda sunt ridicate si spectaculoase biserici, ale caror clopotnite isi inalta

vârfurile la peste 70 de metri, reprezentând cele mai inalte constructii din lemn din lume. Ele

caracterizeaza arhitectura religioasa  româneasca cu un conservatorism  tehnic ce se reflecta si in

casele de locuit.

Fara a fi limitate de granitele politice, timp de secole sistemele utilizate pentru construirea de

case maramuresene s-au extins pana spre teritoriile scandinave si cele din vestul Rusiei ce

margineau imensa Uniune Sovietica”.

Mari, pline de ornamente, portile caselor

maramuresene au stârnit intotdeauna curiozitatea si aprecierea

turistilor veniti de pretutindeni pe meleagurile tarii noastre.

Prin marimea lor („inalte cat o caruta incârcatâ cu fân”),

portile tipice acestor case ascund in spatele lor corpul principal al nucleului de locuit, ramânând

si astazi marea atractie a arhitecturii maramuresene.

Aceleasi porti mari se gasesc si azi, la foarte rarele constructii recente din lemn, cu toata

suita de panouri incrustate si ornate, ce reprezinta o adevarata istorie sacra a comunitatii: figuri

cosmice si zoomorfe ce invoca protectia divinitatii, rozeta solara si crucea, linia sarpelui si coltii

de lup care protejaza gospodaria, sunt ornamentele cele mai des intalnite. Textele incizate includ

data constructiei si numele artizanului ce a fost angajat sa efectueze lucrarea.

Usa de intrare, inserata in monumentala poarta a incintei private, este si azi, ca si altadata,

in mod voit mai scunda decat inaltimea medie a unei persoane: in felul acesta constrange pe cel

ce intra, ca in momentul in care trece pragul sa se inchine in semn de respect pentru proprietarii

casei. 

Ferestrele, a caror dimensiune si asezare influienteaza organizarea interioarelor, sunt

construite in relief fata de pereti, in timp ce profilul lor si incrustatiile decorative le repeta pe cele

aflate pe poarta.

Caminul, cu hornul inglobat, se afla intotdeauna in centrul locuintei: primul foc se

aprinde sub auspiciul norocului si al bunei dispozitii dorite pentru toti cei ce locuiesc in casa,

reprezentând singura sursa de caldura prezenta in locuinta.

Piesele din lemn de brad, taiate in forme geometrice, ce acopera acoperisul casei, uneori

63

coborând si pe fatada, rezista ani de zile intemperiilor naturii. Stejarul  este lemnul preferat

pentru grinzile care, mai scurte si mai solide decat peretii, sustin intreaga constructie, inaltate pe

o platforma de piatra.

Conform practicei milenare, lemnul ales, obtinut din zonele cele mai inalte ale reliefului

din jur, este lasat sa se usuce la soare mai mult de un an. in perimetrul proprietatii se gaseste

adesea si o fântană, sapată in curtea exterioară, in asa fel incat de apă pot beneficia si alte familii.

Nucleul locuinţei este intregit si cu o magazie, precum si cu un hambar pentru grâne ce

are in acelasi timp si funcţia de a adăposti animalele de curte, adesea având o dimensiune mai

mare decât intreaga casă.

Aceste case sunt renumite nu doar prin frumuseţea si unicitatea lor, ci si prin confortul

oferit: plecând doar de la aerul curat din interior datorat lemnului, care emană mirosul specific

uleiului de terepentină, deosebit de plăcut. Casele din lemn, acest excelent izolator termic

natural, mai au proprietatea de a fi răcoroase vara si călduroase iarna.

3.3.3 Specificul porturilor maramuresene

Toate piesele portului popular sunt produsul exclusiv al industriei casnice textile, având ca punct

de pornire culturile de plante tehnice (cânepa, inul) şi creşterea oilor (pentru producţia de lână),

apoi prelucrarea firelor (înmuiatul, meliţatul,

pieptănatul, etc.) şi în cele din urmă ţesutul pânzelor,

în microateliere casnice, croiul şi brodarea.

La toate acestea se adaugă meşterii specializaţi

în confecţionarea cojoacelor, sumanelor, gubelor,

opincilor şi pălăriilor.

În trecut, modelele şi gama coloristică erau conservate de către fiecare comunitate,

alcătuind o specificitate locală, prin care se transmiteau mesaje cu ajutorul unor simboluri:

„Ochii avizaţi ai localnicilor recepţionau motive, culori, compoziţii ornamentale specifice unui

anumit sat şi nu de puţine ori nu numai că erau în stare să citească mesajul, dar recunoşteau şi

anumite redundanţe în modul în care acesta fusese

formulat” (Corneliu Mirescu, 2006).

64

Principalele elemente de identificare erau zadiile, prin dispunerea şi cromatica dungilor

orizontale (pentru femei) şi sumanul, prin lungime (pentru bărbaţi). Nuanţarea se făcea şi prin

croi, materiale auxiliare, lăţimea tivului, sisteme de închidere, poziţionarea buzunarelor, etc.

Elementul cromatic preponderent juca un rol decisiv în identificarea zonei de provenienţă,

îndeosebi în cazul zadiilor: galben deschis sau verde pentru Valea Marei, portocaliu pentru Valea

Vişeului, roşu pentru Valea Izei, fiecare în alternanţă cu dungi negre.

Portul maramureşean se remarcă prin eleganţă sobră, reţinută, este unitar şi are „un

caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone” (T. Bănăţeanul,

1965).

Costumul femeiesc este compus dintr-o basma înflorată (neagră la femeile mai în vârstă),

cămaşă cu decolteu dreptunghiular, cu mâneci trei sferturi, poale peste care se îmbracă două

zadii, un pieptar din pănură sură sau un „lecric” (jachetă), guba din lână albă cu miţe lungi, iar ca

accesoriu „zgarda scumpă” (mărgele de corali) sau zgărdanele (ţesături de mărgele mici în jurul

gâtului).

Portul bărbătesc are ca element de bază cămaşa albă, scurtă, cu mâneci largi, vara gatii

(izmene) lungi până la mijlocul gambei, iarna cioareci din lână albă, chimir lat la brâu; lecric şi

gubă. Din gama accesoriilor notăm clopul şi straiţa ţesută în culori vii (T. Bănăţeanul, 1965).

3.4. Alte obiective turistice de natură antropică

Maramureşul a fost şi a ramas până astăzi unul dintre nucleele "tari" de civilizaţie şi habitat

aparte in spatiul geo-spiritual românesc. O călătorie în Maramureş este o incântare pentru turistul

dornic de cunoaşterea valorilor morale şi spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar

uitate in alte zone. Maramuresul este prin excelenta izvorul cel mai bine pastrat al traditiilor

strămoşeşti. Este locul în care simplitatea se îmbină armonios cu omenia, conferindu-le acea

noblete dătătoare de har. Vizitarea Maramureşului este ca o lecţie de istorie, cultură şi geografie

fără profesor. Nu trebuie decât să priviţi şi să ascultaţi cu mare atenţie spectacolul ce vă

înconjoară. Natura se desfăşoară maiestoasă de jur împrejur, iar viaţa localnicilor , atât de

liniştită dar atât de bogata, nu vă va lasă indiferenţi.

Masivul Pietrosul (Munţii Rodnei), de 2.303 m, la 10 km de Borşa, adăposteşte cea mai

importantă rezervaţie naturală din nordul ţării (de interes geologic, botanic şi faunistic). Masivul

prezintă numeroase urme glaciare (creste, văi, circuri, morene). A fost declarat de UNESCO

rezervaţie a biosferei. Munţii Gutâi (1.443 m), acoperiţi cu păduri seculare, fac parte din cadrul

65

lanţului munţilor vulcanici. O privelişte bizară oferă „Creasta Cocoşului”, la 12 km de Baia

Sprie, imens bloc de andezit care domină împrejurimile cu semeţia lui sălbatică, formează o

rezervaţie geologică. Munţii Ţibleş (1.839 m altitudine maximă), presăraţi cu poieni, stânci şi

stâne, având traseele lungi şi obositoare, ce necesită multe popasuri. Alţi munţi: Munţii

Maramureşului, cu vf. Farcău de 1.957 m.

Valea Vaserului se caracterizează printr-o succesiune de peisaje inedite, şi formează unul

dintre cele mai impresionante defilee înguste ale Carpaţilor răsăriteni, presăraţi pe ambii versanţi

cu zeci de izvoare minerale. Valea Izei şi Valea Marei (pe DN 18), trasee care oferă pe lângă

peisaje de un mare pitoresc şi satisfacţia vizitării unora dintre cele mai vechi biserici din lemn,

precum şi a unui şir întreg de porţi maramureşene, adevărate arcuri de triumf rustice. Alte văi şi

cascade: Puzdrele şi Cailor, cu o cădere de 40 m.

Lacul de acumulare Friza, pe râul omonim, la 10 km de Baia Mare, se adresează turismului

recreativ. Alte lacuri: Ocna Şugatag şi Coştiui, lacuri sărate cu valoare curative, Lacul glaciar

Iezerul, în masivul Pietrosu. Staţiuni Borşa (la 850 m altitudine), staţiune balneoclimaterică şi de

odihnă la poalele Munţilor Rodnei. Clima este blândă (temperatura medie iarna: 80C, iar vara

200C), cu aer puternic ozonat datorat pădurilor de brazi care înconjoară staţiunea. Atracţia

turistică de care se bucură Borşa este rezultatul numeroaselor posibilităţi de drumeţie şi mai ales

de practicare a sporturilor de iarnă. Pe versanţii nordici ai munţilor Rodnei, zăpada se menţine

până în timpul verii, iar uneori persistă chiar de la un an la altul. Dispune de pârtii de schi pentru

toate categoriile de practicanţi şi de o trambulină naturală, de asemenea, există telescaun şi

teleski. Tratamentele efectuate în cadrul bazelor din staţiune include terapii moderne,

naturiste, mofete naturale. Căile de acces sunt: feroviare - gara Vişeu şi apoi cu mijloace auto,

rutiere - DN 18, Baia Mare - Sighetul Marmaţiei - Borşa, DN 17 şi DN 18 Suceava - Pasul

Prislop - Borşa, DN 17C şi DJ 186 Bistriţa-Năsăud - Borşa. Ocna Şugatag (la 20 km de Sighetul

Marmaţiei), staţiune balneoclimaterică (la 490 m altitudine, la poalele lanţului vulcanic Tibleş-

Gutâi). Complexele turistice Izvoarele, Mogoşa şi Crăciuneşti.

Turnul lui Ştefan de la Baia Mare, interesantă construcţie în stil gotic ridicată în 1347, ce

seamănă cu turnul vechii primării din Praga. De la înălţimea sa de 50 m, turnul oferă o frumoasă

panoramă asupra oraşului. Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, făcea parte din sistemul de

fortificaţii al oraşului (sec. XV). Se spune că de aici s-a tras glonţul care l-a ucis pe vestitul

haiduc Pintea Viteazul. Alte vestigii istorice: Clădirea Monetăriei din Baia Mare (1734 - 1738),

azi sediul Muzeului Judeţean, Ruinele Cetăţii Chioarului de lângă Şomcuta Mare, menţionată

documentar în 1319, Ruinele cetăţii Bogdan Vodă.

Bisericile din lemn ocupă un loc aparte în fondul de aur al creaţiei populare din România,

unice în lume prin formele şi ornamentele specifice stilului românesc. În satele maramureşene se

66

întâlnesc numeroase astfel de construcţii care rămân expresia cea mai vie a măiestriei populare.

Adevărate monumente de artă arhitecturală, bisericile încântă privirea cu linia lor zveltă, cu o

surprinzătoare armonie a proporţiilor şi cu turlele lor avântate în căutarea infinitului. Unele

dintre cele mai reuşite exemplare se află în localităţile: Bogdan Vodă (sec. XVIII, cu interior

pictat), Surdeşti (1724, cu cel mai înalt turn din ţinut: 54 m), Moisei (1699), Bârsana (1780),

Budeşti (sec. XVIIXVIII), Călineşti (1663, cu pictură din 1754), Rozavlea (1700, pictură murală

din 1775), Botiza (1796), Ieud. Alte edificii religioase: Biserica „Sfânta Treime” din Baia Mare,

ridicată de călugarii iezuiţi între 1717 - 1720, în stil baroc, Mânăstirea Izvorul Negru de lângă

Moisei (1672).

Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, cu secţii de etnografie şi artă populară (piese

de port şi arhitectură populară, măşti populare, icoane, piese de industrie casnică), ştiinţele

naturii (floră şi faună maramureşană). Muzeul Mineralogic din Baia Mare, cuprinde interesante

şi neasemuite flori de mină.

Monumentul de la Moisei, ridicat în amintirea celor ucişi de nazişti în 1944 este sculptat de

Vida Gheza, iniţial în lemn, iar ulterior în piatră.

Cimitirul Vesel” de la Săpânţa (la 18 km de Sighetu Marmaţiei), unic în lume, uluieşte prin

originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate şi pictate de meşterul popular Stan Pătraş, l-au

transformat într-un adevărat muzeu. Coloritul crucilor şi textele pline de umor eternizează

ipostazele esenţiale ale vieţii şi evidenţiază vigoarea spiritului românesc care nu se teme de

moarte. Se poate spune că satele maramureşene reprezintă o imensă Galerie de artă populară. În

zilele de sărbătoare decorul lor este completat de costumele localnicilor, puternic colorate, cusute

cu migală şi fantezie; obiceiurile reprezintă originale demonstraţii de artă populară. Vestitele

porţi maramureşene sunt adevărate „cărţi de vizită” ale sculpturii în lemn. Măiestrit lucrate, ele

au ca ornament elementul tradiţional pentru „Ţara Maramureşului”: semnul soarelui, simbolul

vieţii. Cele mai frumoase astfel de porţi se întâlnesc în satele Săpânţa, Vadul Izei, Deseşti,

Giuleşti. La Botiza - lăzi de zestre şi cergi, la Vişeul de Jos - port popular şi ţesături, la Bogdan

Vodă - covoare şi împletituri, la Săcel - ceramică roşie nelustruită, cu motive de veche tradiţie.

Arhitectura maramureşeană tradiţională ocupă un loc însemnat în arta prelucrării lemnului

din România şi Europa, originalitatea satelor din zona constând în porţile sculptate. Acestea

împreuna cu bisericile din lemn întregesc spaţiul cultural dezvoltat de o parte şi de alta a lanţului

muntos Gutâi - Ţibles.

Zonele turistice cele mai importante sunt Ţara Oaşului şi zona Codru, municipiile Satu Mare

şi Carei, oraşele Negreşti-Oaş si Taşsnad, comunele Medieşu Aurit şi Ardud, satul Ady Endre.

67

    Zona Ţarii Oaşului este o zonă complexa cu peisaje naturale deosebite (Luna Ses cu Vârful

Pietroasa, Depresiunile Puturoasa şi Cămârzana, Lacul Calinesti-Oaş), folclor şi arta populară

bogată şi de mare tradiţie.

    Zona Codru prezintă cele mai atractive peisaje la Oteloaia, Valea Bolzii, Hodisa, izvorul lui

Pintea.

Principalele unităti de cazare din judeţ, cu activitate pe parcursul întregului an sunt urmatoarele:

Hotel Dacia, Hotel Aurora, Hotel Sport, Hotel Dana şi Hotel Casablanca, toate din municipiul

Satu Mare, Hotel Oşanul Negreşti Oaş, Cabana Valea Mariei, Cabana Calineşti-Oaş.

Regiuni turistice:

Zona turistică Vişeu

Oraşul se află situat la confluenţa a două râuri Vişeu şi Vaser, la o altitudine de 427 m

deasupra nivelului mării, având latitudinea nordică 47 grade şi 43 minute şi longitudinea estică

de 24 grade şi 25 minute, având înfăţişarea caracteristică oraşelor de munte. Se învecinează la

NNE cu munţii Maramureşului şi Republica Ucraina, la SE cu Munţii Rodnei şi are ca vecini

comunele Moisei în partea de SE şi Vişeu de Jos în partea de V şi Poienile de sub Munte în

partea de NV.

Pentru turismul actual, existenţa reliefului montan larg răspândit şi diversificat ca structură şi

fizionomie, înseamnă satisfacerea a cel puţin două cerinţe: agrementul şi refacerea fizico-psihică.

Relieful este resursă de prim ordin pentru orice regiune turistică, prin rolul de suport al celorlalte

elemente ale cadrului natural şi antropic. Varietatea morfologică a elementelor reliefului,

asociată frumuseţii peisagistice, evidenţiază obiective cu valoare deosebită.

Aflată în partea estică a oraşului Vişeu de Sus, valea Vaserului are o lungime de circa 40 km.

Prin vale circulă “mocăniţa”, fiind şi ultima din România. Linia ferata pe ecartament îngust (760

mm) a fost construită îintre anii 1930-1933. Lungimea căii ferate este de 56 kilometri. Cea mai

înaltă altitudine a liniei ferate este în zona Comanu (1100 m), plecarea din Vişeu de Sus fiind la

altitudinea de 600 m. Trenul circulă în scopuri industriale, pentru exploatarea lemnului şi în

scopuri turistice. Vagoanele pentru turişti pot fi vagoane terasă sau vagoane de clasă. Există şi

vagoane pentru materiale, platforme şi lemn.

68

Culoarele Vişeului sunt principala axă de circulaţie maramureşeană, fiind mărginită la est de

treapta unor munţi de mică înălţime, care formează bordura marilor înălţimi ale Munţilor

Maramureşului. La est culoarul este dominat de culmea Vişeului, iar în apropiere de vărsarea

Vişeului în Tisa, valea se îngustează în defileu.

Oraşul are o poziţie geografică situată la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor

trasee şi circuite turistice. Pe Valea Vaserului există turism încă de la începutul secolului XX.

Importantă pentru Valea Vaserului este mocăniţa, trenul cu aburi, care duce până la staţia Cozia.

În anul 1909 pe Valea Vaserului la Făina se ridică o capelă şi tot acum sunt terminate două

cabane la Staţiunea Şuligu.

Valea Vinului este un loc de agrement foarte apreciat, aici aflându-se şi un izvor de apă

minerală (numit de localnici „borcut”).

Potenţialul turistic antropic al zonei Vişeu de Sus este reprezentat de bisericile de lemn şi de

arhitectura gotică a bisericilor construite după 1835. Biserici şi mănăstiri precum: biserica

ortodoxă, fostă greco-catolică, construită între anii 1832-1844, ctitoria preoţilor Vasile Roşca şi

Simeon Pop, biserica ortodoxă din 1832, biserica romano-catolică construită între anii 1912-

1918 cu hramul „Ioachim şi Ana” - ctitor preot Schiller Carol, arhitect italianul Maretti

Augustino.

Mănăstirea de pe Valea Scradei. Pe hotarul ei a fost o mănăstire, biserica veche a fost adusă în

anul 1762 în sat. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obişnuieşte să se meargă în pelerinaj.

Mai sunt de menţionat biserica ortodoxă construită între anii 1933-1937, ctitor preot

Sebastian Sârcu, biserica ortodoxă din centrul oraşului şi biserica de lemn din curtea spitalului

orăşănesc.

Alte obiective însemnate sunt cimitirul evreiesc şi cartierul germanilor numit Ţâpţărai

(Zipserai).

Există un stadion de fotbal unde se întrunesc echipe de fotbal locale şi din oraşele sau satele

învecinate. Liceul Bogdan-Vodă din Vişeu de Sus are în curte o sală de sport unde se pot

practică diverse sporturi precum: mini-fotbal, handbal, tenis, baschet, tenis de masă, gimnastică.

69

În Vişeu de Sus există numeroase penisuni, printre care şi hoteluri, datorită creşterii

potenţialului turistic al zonei cum ar fi: Hotel Bradu, Hotel Gabriela, Cabana Crăiţa, Pensiunea

Magnolia, Pensiunea Otilia sau Pensiunea Petruţ.

Cel mai apropiat aeroport de Vişeu de Sus este cel de la Baia Mare.

În Vişeu există un Muzeu De Istorie şi Etnografie, unde sunt expuse variate valori istorice,

culturale, de port din zona Vişeu de Sus. Un eveniment important îl reprezintă Hora la Prislop,

organizată în fiecare an, în luna august, la pasul Prislop.

Zona turistică Gutâi

Zona Gutâi cuprinde munţii dintre depresiunile Oaş, Baia-Mare, Cavnic şi Maramureş până

la pasul Neteda şi are o suprafaţă în jur de 1300 km pătraţi.

Pe versantul sudic se găsesc principalele amenajări turistice din care se poate porni către

munte. Din depresiunea Maramureş accesul poate fi realizat din localitaţile Sighetul Marmaţiei,

Săpânţa, satul Şugatag Desesti si Ocna Şugatag. Echipamentul turistic este reprezentat din

diverse drumuri forestiere, câteva poteci cu marcaje turistice şi multe cabane aflate in vecinătatea

celor mai importante obiective turistice. Activitaţile turistice îmbraca forme variate cum ar fi

drumeţii şi odihnă, recreere în staţiunile Izvoarele şi Mogoşa, practicarea sporturillor de iarna pe

versanţii celor două staţiuni.

Zona turistică Munţii Rodnei

Munţii Rodnei constituie cea mai importanta zonă turistică montană din nordul Carpaţilor

Orientali, atât datorită dimensiunilor (cca. 1300 km pătrati, peste 45 km de la est la vest şi 25 km

de la nord la sud). Munţii Rodnei se desfăşoara în Valea Sălăuţa, Pasul Şetref (825 m) in vest şi

Pasul Rotunda (1271 m) in est. Depresiunea Maramureş Pasul Prislop (1416 m) şi Bistiţa Aurie

în nord şi Somesul Mare în sud - est. Accesul în aşezările de la baza munţilor constituie

70

importante puncte de plecare în drumeţii. Staţiunea blaneoclimaterică Sângeorz Băi şi oraşul

Borşa au un rol deosebit în derularea activităţilor turistice din aceşti munţi.

Echipamentul turistic din Munţii Rodnei este format din:

poteci cu marcaje ce se ansambleaza într-un sistem care are ca ax culmea principala (din Pasul

Şetref în Pasul Rotunda), din care coboară trasee spre depresiunea Maramureş sau pe văile

Someşului Mare si Sălăuţa. La periferie se găseşte complexul turistic Borşa, staţiune climaterică

locală, Valea Vinului (715 m), cabana Farmecul Pădurii, de pe râul Cormaia, cabana Puzdrele

(1540 m), mai multe cabane forestiere, case de vânătoare şi refugii. Există amenajari pentru schi

în jurul satului Fântâna şi în Căldarea Negoiescului ce au ca bază cabana Puzdra. În aşezările de

la periferia munţilor se practică şi turismul legat de manifestările etno-folclorice importante. Se

adaugă turismul de odihnă şi agrement din staţiunile balne-climatirice.

Zona turistică Oaş

Zona turistică Oaş, deşi cu o suprafata mică, este foarte bine conturată. Aceasta include

depresiunea Oaş şi munţii care o inconjoara (Oaş în vest şi Ignis în vest). Se află situată la 30 km

de Satu-Mare şi la 60 km de Baia-Mare, oraşe de unde provin principalele grupuri de turişti

locali sau în tranzit.

Zone urbane:

Oraşul Baia Sprie

Baia Sprie (maghiară Felsőbánya, în trad. "Baia de Sus", germană Mittelstadt) este un oraş

din judeţul Maramureş, Transilvania, România. Are o populaţie de 16.609 locuitori.[1] A fost

unul dintre centrele miniere importante din Maramureş. O activitate minieră în regiunea

localităţii este semnalată deja în epoca bronzului. Exploatarea aurului şi argintului este aminită

prin anii 1141 la colonizarea saşilor în regiune. În anul 1329 localitatea este atestată sub numele

71

de Mons Medius. În anul 1774 este publicată prima cercetare ştiinţifică a exploatării de

minereuri.

Oraşul Baia Sprie are un însemnat trecut istoric. Urme ale unor vetre de aşezari omeneşti se

regăsesc înca din secolele unu şi doi, după Hristos. Oraşul va fi atestat documentar relativ târziu

într-o diploma din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert care acordă locuitorilor primele

privilegii. Denumirea latinească era Mons Medius ceea ce în traducere înseamnă Muntele

Mijlociu. Din această perioadă oraşul îşi leagă existenţa de minierit şi de-a lungul secolelor va

apărea în documente alături de Rivulus Dominarium, oraşul Baia Mare de astăzi, ca oraş liber

regal.

Înca din secolul al XVII-lea în Baia Sprie există un centru de ceramică, alcătuit din bresle de

olari. In 1780 în oraş erau 50 de olari, ca după aproape 160 de ani, în anul 1938 numărul acestora

să scadă la 7. Aceştia locuiau pe strada Olarilor, stradă ce-şi păstrează denumirea şi astăzi.

Prelucrarea lutului şi tehnica modelării vaselor nu se deosebeşte mult de tehnica celorlalte centre

de ceramică din ţara. Ca elemente de decor, predomină formele geometrice şi cele vegetale.

Centrul de ceramic de la Baia Sprie se incadrează în familia ceramicii româneşti zmăltuită şi

nezmăltuită.

Oraş minier atestat documentar în anul 1329, Baia Sprie işi menţine în timp o individualitate

aparte în zonă, oferind vizitatorilor multe obiective turistice de interes cum ar fi :

centrul vechi al oraşului de forma unui trapez alungit ce se ingusteaza spre est, cuprinde un

complex arhitectural deosebit cu monumente istorice şi de arhitectură veche, edificat în secolele

XVIII-XIX.

Primăria oralului Baia Sprie, a fost construita în anul 1739 în stil baroc, pe riunele vechii

clădiri a primariei distrusă de tătari în anul 1539, emblema minieră a celor două ciocane

încurcişate poate fi văzuta pe bolta celor doue întrări în subsolul clădirii, împreună cu înscrisul

1798.

Biserica romano-catolică din piaţa. Libertăţii este o construcţie monumentală cu două turnuri

înalte purtatoare a două cruci aurite, ridicată în stil neoclasic între anii 1847-1855, este flancata

la intrare de statuile impunătoare a doi sfinţi.

Biserica reformată a fost ridicată în anii 1889-1890.

Biserica ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului’’, fostă şi biserica greco-catolică a fost ridicată

în anul 1793, cu altar în stil tipic răsăritean, cu acoperisul turnului mai deosebit în formă de bulb,

biserica este cel mai vechi lăcaş de cult din Baia Sprie.

Clădirea masivă a fostei direcţii a minelor, a fost construită in 1733 şi a găzduit în timp

instituţii legate de activitatea de bază a oraşului, adică mineritul. Astăzi clădirea va fi renovată şi

tranformată în hotel.

72

Ca edificii de importanţă istorică şi arhitecturale deosebite, mai amintim :

clădirea actualei şcoli generale nr. 1, cunoscută şi sub numele de Zarda, terminată în anul 1890;

fântâna lui Stoll situată pe latura sudică a bisericii romano-catolice montaj metalic clasic realizat

în a doua jumătate a secolului al XIX-lea purtând numele primarului din acea vreme ; casa

Samuel Csaszi, casă veche si modesta din lemn ridicată în anul 1754 probabil una din cele mai

vechi case de acest fel existente în zonă ; capela Calvaria biserică ridicată în anul 1848 sub

dealul Minei, o construcţie caracteristică prin forma cilindircă a altarului.

Alte obiective de interes turistic a oraşului Baia Sprie ar fi: monumentul ridicat în piaţa.

Libertăţii, în anul 1992, în cinstea eroului sublocotenent post mortem Horia Daniel căzut la

datorie în timpul tragicelor evenimente din Decembrie 1989. În anul 2004, cu ocazia aniversării

a 675 de ani de atestare documentara a orasului Baia Sprie, se sfinteste in acelasi loc

monumentul care împreuna cu primul formeaza grupul monumental ,,în memoriam’’. Un pios şi

sincer omagiu adus tuturor baisprienilor jertfiţi pe altarul muncii, credinţei si demnităţii umane

după cum putem citi chiar pe placa acestuia: ,,La poalele dealului Minei zac speranţele

strămosilor. Credinţă, demnitate şi muncă sunt armele cu care intâmpinăm viitorul’’.

Parcul de sculptură modernă, situat la bifurcaţia drumului spre Cavnic, cuprinde statui de

marmură realizate de artişti contemporani, pe parcursul mai multor tabere de sculptură

organizate în zonă.

Împrejurimile oraşului Baia Sprie, sunt cele mai importante locuri de interes turistic din zonă.

Indiferent de anotimp, complexul turistic Suior şi cabana Mogoşa se pun la dispozitia turiştilor

cu bogate şi diverse activităţi recreative. Complexul turistic Suior este amplasat la 11 km de

oraşul Baia Sprie intr-un cadru peisagistic montan deosebit, are o capacitate de cazare de 99 de

locuri, dispune de restaurant, cramă, braserie, terasa . Complexul dispune de asemenea de o sală

de conferinţa, o sală de fitness, saună, jacuzzi, solar, masaj, biliard, tenis de masa, darts. Baza

sportivă este formată din terenuri de sport, teren de tenis pe zgură, poligon şi echipamente de

paint ball, pârtii de schi cu o lungime totala de 3600 m dotate cu telescaun cu o capacitate de

1250 turişti pe oră şi pârtie de săniuţe. În dotarea complexului se află şi un parc pentru distracţia

copiilor dotat cu un joc gonflabil de 21 m lungime. Cabana Mogoşa, aşezată pe malul lacului

Bodi, la o altitudine de 731 m, şi la o distanţă de 10km de Baia Sprie, dispune de 89 locuri de

cazare în camere cu unul, două sau trei paturi, restaurant cu 100 locuri şi terasă cu 150 de locuri.

Complexul mai dispune de o bază de agrement-sport cu terenuri de tenis handbal şi baschet.

În apropierea cabanei se află cea mai lungă partie de schi amenajată din zonă, cu o lungime de

3,8 km şi o diferenţă de nivel de 600 m, pârtia dispune de un telescaun cu o capacitate de 600 de

turişti/ora, ce face legatura între cabană şi vârful Mogoşa. Pe langă bazele turistice amenajate în

jurul Băii Sprii găsim şi arii naturale protejate de interes turistic. Un astfel de loc este şi cel situat

73

pe dealul Minei la 3 km de oraş, unde în anul 1920, prin prăbusirea unei vechi galerii de mină s-a

format un frumos lac artificial . Reziduurile metalice cu abundenţă de ioni de cupru şi sulfat de

fier, face ca apa acestui lac, să capete cu timpul o culoare verzuie, dar în anumite condiţii meteo

şi de luminozitate, aceeaşi apă să devină albastră de aici şi denumirea lacului de lacul Albastru.

Rezervaţia geologica Creasta Cocosului, din munţii Gutâi, a fost declarata arie ocrotită în 1954.

Creasta reprezintă o portiune dintr-un vechi crater vulcanic constituită din punct de vedere

petrografic din andezite bazaltice cu piroxeni şi biotit de Gutâi.Accesul la rezervaţie se poate

face urmând doua trasee: unul pe valea Suiorului şi celalalt din durmul naţional ce leaga Baia

Sprie de Maramureşul istoric prin dreptul hanului Pintea Viteazul urmând marcajul turistic.

Oraşul Baia Mare

Cele mai vechi aşezări în zonă datează din perioada paleoliticului superior. S-au descoperit şi

semne ale şederii tracilor în epoca bronzului, iar ulterior regiunea a fost inclusă de Burebista în

statul dac creat de acesta.

Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca şi Râul Doamnelor, (Rivulus

Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Un alt document important pentru

istoria oraşului este cel emis la 20 septembrie 1347 de cancelaria regelui Ludovic I cel Mare de

Anjou, prin care se specificau privilegiile localităţii. Totodată, documentul descrie pe larg modul

de organizarea administrativă, modul în care se alegeau organele de conducere şi ce competenţe

aveau, fiind o foarte importantă sursă pentru istoria localităţii.

Ca şi recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari

a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ştefan, din

care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ştefan.

Baia Mare se află în vestul judeţului Maramureş, pe cursul Râului Săsar. Cu o suprafaţă de

23,47 ha, municipiul cuprinde administrativ şi localităţile Blidari, Firiza, Valea Neagră şi Valea

Borcutului.

Datorită poziţiei oraşului la poalele Carpaţilor Orientali, în proximitatea oraşului se află mai

multe dealuri si munti, ca Dealul Florilor (367 m), Dealul Morgău (633 m), Dealul Crucii (501

m), Igniş (1.307 m), Mogoşa (1.246 m), Gutâi (1443 m), Creasta Cocoşului (1450 m), Piatra

Şoimului (839 m), Pleştioara (803 m), Dealul Bulat (683 m) ş.a.

Reţeaua hidrografică este formată din râul Săsar, care traversează de la est la vest oraşul, râul

Firiza din apropiere cu lacul de acumulare de la barajul Strâmtori, lacul Bodi de la Ferneziu şi

lacul de la Mogoşa.

74

Depresiunea Baia Mare este situată în zona de contact dintre Platforma Someşeană şi

Carpaţii Orientali. La sfârşitul Pliocenului, această regiune făcea parte dintr-un bazin marin. În

timpul Neogenului, în zonă a avut loc o activitate vulcanică intensă, pe fondul căreia s-a

dezvoltat un lanţ muntos de 50 km lungime: Văratec - Gutâi - Oaş. Rocile eruptive din aceste

masive muntoase au în componenţă minereuri auro-argintifere şi de metale neferoase: plumb,

zinc, cupru, aur în stare liberă şi argint. Primele activităţi miniere în această zonă sunt atestate

din secolele al II-lea şi al III-lea d.Hr. În jurul acestor aşezări miniere a apărut şi s-a dezvoltat

oraşul Baia Mare.

Staţiunea Borşa

Staţiunea se gaseşte la poalele Munţilor Rodnei şi Maramureş, beneficiind de un cadru

natural deosebit de atrăgător şi de numeroase resurse turistice naturale şi antropice. Este situată

la 91 km de Sighetu Marmaţiei, 156 km de Baia Mare şi la circa 10 km de Pasul Prislop, care

face legatura între Maramureş şi Bucovina.

    Gospodăriile, de tip rural montan, sunt grupate în jurul staţiunii sau dispersate pe înăltimi, care

etalează elemente de veche tradiţie maramureşeană (porţi sculptate în lemn, cergi, covoare ţesute

manual din lână).

Satul Ieud

Este una din cele mai vechi aşezari ale Maramureşului - locuită din timpuri stravechi de

"dacii liberi" şi de romani.

Biserica din Deal Ieud, numită şi Biserica din Deal sau Biserica Bâlcului, este considerată  ca 

fiind  cea  mai  veche  construcţie  de acest fel din Maramureş (1364); pictura, realizată în stil

bizantin primitiv, a fost executată de pictorul Alexandru Ponehalschi, originar din Berbeşti -

Maramures, direct pe lemn în anul 1782; este recunoscută de UNESCO ca fiind parte din

patrimoniul universal. 

Oraşul Sighetu Marmaţiei

Este situat în partea de nord a Maramureşului şi se află la 55 km de Baia Mare şi la 75 km de

Borşa; a fost multa vreme cel mai important centru cultural al Maramureşului.

Printre monumentele şi clădirile din Sighetu Marmaţiei putem aminti următoarele: Muzeul

Culturii Evreieşti, Muzeul Etnografic al Maramureşului( situat în centrul oraşului), Muzeul

Satului Maramureşean( construit ca o rezervaţie de monumente de arhitectură ţărănească).

Sighetu Marmaţiei este inconjurat de numeroase biserici din lemn, care, de fapt, sunt cele

mai înalte construcţii din lemn din lume.

75

Oraşul Târgu Lăpuş

Târgu Lăpuş, cunoscut în regiune şi sub numele vechi, Lăpuşu Unguresc, (în maghiară

Magyarlápos, în germană Laposch) este un oraş din judeţul Maramureş, Transilvania, România,

cu o populaţie de 13.355 locuitori. Suprafaţa teritoriului său administrativ este de 24.735 ha, ceea

ce reprezintă 3,98% din suprafaţa totală a judeţului Maramureş.

Printre obiectivele turistice din oraş se numără: Muzeul Florian, la 10 km de oraşul Târgu Lǎpuş,

înspre localitatea Cerneşti, Mănăstirea de călugări din Rohia şi bisericile ( Ortodoxă, Romano-

catolică şi Greco-catolică).

Capitolul IV

Strategii de dezvoltare a turismului în judeţul Maramureş

4.1. Analiza SWOT a Regiunii Nord-Vest

Puncte tari Exemplificare

Oferta structurilor de cazare - Regiunea Nord Vest este pe locul 3 în

România ca număr de locuri în structurile

turistice după Reg. Sud-Est şi Centru: are un

număr de 20.568 locuri, aproximativ 9,92%

din total România; peste ½ sunt concentrate

în judeţele Bihor (al 5-lea judeţ din România

după capacitatea de cazare) şi Cluj. În

Regiunea Nord-Vest existau 110 hoteluri.

76

Creşterea numărului de turişti în Regiune - În anul 2005 Reg. Nord-Vest a fost una din

cele 3 regiuni cu o creştere pozitivă a sosirilor

(108,9%) mai ales pentru segmentul de sosiri

români (111,3%).

- Numărul sosirilor vizitatorilor străini în

România a crescut între 1998 şi 2003 cu

15,8%.

Diversificarea sectorială a ofertei turistice Atracţii turistice numeroase care includ,

printre altele:

-Formaţiuni geologice

-Monumente naturale

-Ape minerale, izvoare minerale

-Biserici de lemn din Maramureş

-Muzeul în aer liber al Ţării Maramureşului

-Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Staţiuni turistice existente sau în dezvoltare:

-Ocna Şugatag

-Zona turistică Novat-Valea Vaserului

-Zona Borşa-jud. Maramureş

-Izvoarele

-Cavnic

Indicii de ocupare turistică - În Regiune indicii de ocupare a locurilor de

cazare (sem.1 2005 - 30,8%) sunt mai buni

decât la nivel naţional (29,3%); Bihorul are

cea mai bună ocupare de 40,6 %, Cluj este

sub media naţională cu aproape 5%, pe

ultimul loc fiind surprinzător jud. Maramureş

19,6%. Ocupare netă bună în structuri pt.

tineret şi low-cost ceea ce arată potenţialul

acestora de dezvoltare.

Segmentarea pieţei Cea mai mare parte a turiştilor străini din anul

precedent provin din Ungaria(39,4%), şi din

77

ţările EU.

Dezvoltarea turismului balnear în Regiunea

Nord-Vest

Turismul balnear este văzut ca prioritar în

regiune: are infrastructura şi resurse balneare,

există staţiuni turistice regionale cu tradiţie:

Felix, 1 Mai, Sângeorz-Băi şi se prevede

dezvoltarea integrată a altor staţiuni de interes

local/judeţean:

Cojocna, Marghita, Tuşnad.

În România hotelurile au înregistrat cel mai

mare indice de utilizare (50,0%) în staţiunile

balneare.

Potenţial pentru turismul de nişă Turism cultural: marile oraşe, Baia-Mare,

Sighetul Marmaţiei oferă o gamă vastă de

obiective culturale/de divertisment,

reprezentate de muzee, teatru, case

memoriale, vestigii istorice.

Arii protejate: suprafaţa totală protejată în

regiune ajunge la 281.842 ha; există un parc

naţional şi 1 parc natural.

Turismul de aventură şi sportiv se poate

dezvolta: drumeţii, pescuit, rafting, fotosafarii

etc. Turismul alternativ: academic şi ştiinţific,

încă neexploatat.

Legislaţie specifică Legislaţia specifică sectorului turistic din

România este armonizată în proporţie de

peste 80% cu legislaţia comunitară.

Puncte slabe

Slaba diversificare a infrastructurii de cazare

pentru turismul rural şi de tineret (agroturism,

“hostels” şi alte structuri “low-cost”)

Există puţine pensiuni rurale înregistrate de

statsticile INS în judeţe rurale: Bistriţa-

Năsăud(1), Sălaj(2) sau montane: Bihor(2);

există doar 3 popasuri turistice şi doar 6

hosteluri.

78

Lipsa de produse turistice şi lipsa susţinerii

brandurilor

Lipsesc produsele turistice care să se poată

vinde în pachete integrate, acolo unde se pot

dezvolta circuite turistice; nu se susţin

brandurile relevante din patrimoniul cultural;

un singur tour-operator în turism balnear;

organizaţii inadecvate profesional la nivel

regional.

Pondere scăzută a turismului la formarea PIB

Regional

Turismul contribuie la formarea PIB în

Regiunea Nord-vest doar cu 1,6% (Hoteluri şi

restaurante) sub media României din ultimii

ani – 2,1% în 2002, şi sub media altor regiuni

din Europa de Est.

Slaba dezvoltare a turismului de nişă Slaba promovare a turismului de nişă (ex.

potenţialul cinegetic pentru vânătoare şi

pescuit sportiv, turism de agrement).

Lipsa unor strategii specifice pentru turismul

cultural, istoric, turismul rural şi lipsa

parteneriatelor inter-institutionale.

Lipsa surselor financiare pentru proiecte de

investiţii şi/sau alocarea acestora pe priorităţi

comunitare

Slaba colectare la bugetele locale; lipsa unei

planificări multi-anuale a bugetelor de

investiţii; legislaţie deficitară în domeniul

avizelor/controlului în turism.

Lipseşte o evaluare a ofertei turistice pe baza

factorilor de atractvitate turistică.

Structuri de promovare şi informare puţine

sau absente

Puţine infrastructuri şi retele de informare şi

promovare a turismului. Lipsesc agenţii

regionale de promovare a turismului,

operatorii internaţionali.

Lipsa unor centre de informare, panouri

plasate în faţa monumentelor, panouri de

79

informare etc.

Cererea internă reorientată Reorientarea unei părţi a cererii turistice

interne către destinaţii externe, în special

pentru zonele învecinate care oferă aceleaşi

tipuri de produse turistice.

Nivel scăzut de specializare a forţei de muncă

în turism

Puţine cursuri turistice, persoanele

specializate pleacă spre alte ţări; lipsa

cunoaşterii limbilor străine, a instrumentelor

de marketing şi IT

Degradarea patrimoniului cultural O bună parte a obiectivelor culturale nu pot fi

integrate în circuite turistice, din cauză că se

află în paragină.

Scăderea forţei de muncă ocupate în turism Forţa de muncă ocupată în turism a scăzut în

ultimii ani în regiune ajungând la 10.052

persoane în 2003, doar 1,7% din populaţia

ocupată, totalul populaţiei ocupate fiind de

581.512 angajaţi la nivelul anului 2003.

Cauza este dată şi de nivelul redus de

salarizare faţă de celalalte ramuri economice.

Slaba calitate a infrastructurii de acces În special în zonele turistice montane exista o

lipsă cronica de infrastructuri de acces care

limitează dezvoltarea turismului (deşi există

un aeroport international la Cluj- Napoca).

Lipsa de standarde EU în clasificarea

hoteliera

Oportunităţi

- Creşterea capacităţii de cazare turistică în România pe fondul definirii turismului ca

domeniu economic prioritar

- Îmbătrânirea populaţiei va duce la o creştere a interesului în turismul balnear, prognozându-

80

se o creştere a ponderii acestuia în turism

- Creşterea puterii de cumpărare în România

- Interes internaţional sporit în turismul din parcuri naturale şi culturale

- Crearea de noi staţiuni turistice: Vartop (jud. Bihor), Luna Şes, Figa şi revitalizarea celor

vechi – Cavnic, Mogoşa, Şuior, Izvoare (Maramureş)

- Accesabilitatea fondurilor din FEDER pentru dezvoltarea turismului

- Oportunităţi pe piaţa pentru dezvoltarea turismul de nişă

- Cooperarea trasfrontieră cu ţările vecine

Ameninţări

- Neglijarea patrimoniului cultural

- Slaba dezvoltare a infrastructurii rutiere, feroviare şi aeriene în Regiunea Nord-vest

- Concurenţa altor regiuni care şi-au conturat deja strategii turistice şi atrag turişti

- Atractivitatea destinaţiilor turistice din afara Regiunii, în special înspre turismul montan şi

litoral

- Nivel scăzut al cooperării între operatorii liniilor aeriene regulate şi agenţiile de turism

- Lipsa marketingului regional de turism

- Lipsa unei strategii integrate de dezvoltare a turismului la nivel naţional

4.1.2. Direcţii strategice pentru dezvoltarea turismului în Judeţul Maramureş

Turismul reprezintă un sector economic care dispune de un valoros potenţial, suficient

încât să devină o sursă de atracţie de capital pentru piaţa internă şi externă. Deşi resurse există

chiar din abundenţă, oferta actuală de produse turistice din regiune este relativ difersificată şi de

o calitate adesea contestată.

Judeţul Maramureş nu duce lipsă de parcuri naturale, arii protejate, patrimoniu cultural,

folcloric istoric şi religios, posibilităţi de valorificare a peisajului rustic şi a tradiţiilor rurale, ape

termale şi de tratament, pârtii de schi, dar şi de zone care se pot valorifica prin turism de

aventuri/sport extrem sau speoturism.

Din păcate, în ultimii 16 ani s-a constatat o stagnare continuă a cererii turistice externe

pentru Judeţul Maramureş. Cu toate acestea, conform Autorităţii Naţionale de Turism, turismul

şi călătoriile vor fi alături de tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC) şi telecomunicaţii cele

trei industrii ale serviciilor cu cea mai mare cifră de afaceri în viitor. Aceasta, deoarece serviciile

turistice vor atrage în permanenţă, indiferent de stările conjuncturale şi de mutaţiile intervenite în

cererea turistică, un segment tot mai mare de populaţie de pe mapamond.

Oferta turistică din regiune este relativ bună, deşi subdezvoltată faţă de potenţial.

81

Segmentul de turism rural şi agroturism este acoperit în special de pensiuni rurale, vile şi

cabane turistice, recunoscute pe plan naţional şi chiar internaţional şi care se regăsesc în ofertele

turistice ale agenţiilor de turism.

Judeţul Maramureş se situează pe un loc fruntaş la nivel naţional, având în anul 2005 un

număr de 118 pensiuni rurale şi 2 vile turistice.

Câteva probleme strategice care conduc la această situaţie sunt enumerate mai jos:

- Nivel scăzut al cooperării între operatorii liniilor aeriene regulate şi agenţiile de turism;

- Infrastructuri de promovare turistică puţine şi puţine reţele de informare în turism;

- Absenţa unei agenţii judeţene de promovare a turismului, a operatorilor internationali;

- Lipsa marketingului regional de turism şi a structurilor regionale de turism;

- Lipsa centrelor de informare, panourilor istorice plasate în faţa monumentelor de exemplu,

panouri informative în parcuri, site-uri web de prezentare a zonelor atractive, broşuri, pliante

publicitare etc;

- Slaba promovare a turismului de nişă (turism cinegetic pentru vânătoare şi pescuit sportiv,

turism sportiv sau de agrement).

Pentru a nu risca suprasolicitarea staţiunilor balneare existente ar trebui sprijinite zonele

cu potenţial de dezvoltare în acest sens, cu potenţial curativ. Se prefigurează crearea unor noi

staţiuni turistice în Cavnic, Izvoarele, Suior Mogoşa şi Coştiui, în paralel cu revitalizarea celor

tradiţionale, mai vechi.

Dezvoltarea turismului de nişă, cum ar fi turismul sportiv, de pescuit, de vânătoare,

turismul cultural, turismul pentru tineri (parcuri tematice, parcuri de divertisment), ecoturismul,

cicloturismul sau altele ar putea aduce beneficii substanţialejudeţului, însă din păcate, la

momentul actual lipsesc atât date referitoare la distribuţia regională a cererii turistice pentru acest

tip de servicii/produse, cât şi initiativele private care să impulsioneze sectorul public.

Aceste tipuri de turism pot fi extinse, pe baza resurselor turistice specifice în judeţ.

”Nişe adiţionale” potenţiale pot să fie cele de turism medical, turism tehnic, turism de

pensionari, de film making, etc.

Activităţi posibile în judeţul Maramureş

Tururi educaţionale cu ghid Schi de tip cross-country

Pescuit Vânătoare

Vizitare biserici Căţărare-hiking

Privit faună/floră Agroturism

82

Turism balnear Fotografiat

Turism de sănătate Schi acvatic

Camping Participare la evenimente culturale

Vizitare atracţii istorice Participare la sărbători religioase

Motocros Turism rural

Parapantă Vizitare muzee

Schi River rafting

Speologie Turism de afaceri

Turism de conferinţă Turism ştiinţific

Sursa: ANT

Agroturismul este considerat, adesea limitativ, drept o soluţie atât pentru agricultura (care

după 2007 absoarbe mult mai puţină forţa de muncă) dar şi pentru turism, unde se previzionează

o dezvoltare constantă, dar în şi mici şi foarte mici. Accelerarea procesului ar putea fi provocată

de dezvoltarea şi promovarea de programe turistice în domeniul specific al turismului rural, cum

ar fi bucătăria tradiţională cu produse agroalimentare de tip ecologic, pelerinaje, ecoturism

specializat - speoturism, faună şi floră rară, ecosisteme, viaţa în mijlocul comunităţilor care

întretin şi practică vechi tradiţii etnofolclorice, medicină naturistă etc.

Turismul ecvestru, drumeţiile, cicloturismul sau ecoturismul se pot îmbina cu turismul

rural pentru a aduce plus de valoare, sau se pot dezvolta independent şi constitui soluţii de

prelungire a sezonului turistic.

Se impune pe viitor atât modernizarea structurilor turistice şi a staţiunilor existente, cât

şi crearea unor produse turistice noi, a unor programe atractive şi inedite, amenajarea unor

parcuri/zone/staţiuni noi, care ar putea să direcţioneze importante fluxuri turistice spre Judeţul

Maramureş. Exemplul ţărilor cu o bogată tradiţie şi experienţă turistică demonstrează

atractivitatea parcurilor tematice şi de divertisment, a evenimentelor culturale şi de divertisment

de tip festivaluri cu specific local.

Trebuie accentuat faptul că unul dintre cei mai importanţi factori care determină

dezvoltarea viitoare a turismului în Judeţul Maramureş este publicitatea însoţită de “branding”,

respectiv promovarea produselor de marcă (brand) cu recunoaştere regională, naţională şi

internaţională.

83

4.1.3 Obiective judeţene

Strategia de Dezvoltare a Turismului din Judeţul Maramureş se încadrează în strategia de

dezvoltare regională pe perioada 2009-2013, având următorul obiectiv general:

- Creşterea competitivităţii sectorului turistic prin modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii şi

serviciilor turistice, inclusiv investiţii în crearea de noi atracţii turistice.

Orientarea de bază a strategiei turistice o constituie potentarea punctelor tari ale judeţului

în vederea valorificării oportunităţilor de creştere şi minimizarea efectelor punctelor slabe prin

eliminarea factorilor care blochează dezvoltarea.

Judeţul Maramureş, prin factorii de relief şi de mediu, prin diversitatea şi frumuseţea

peisajului, prin relativa eterogenitate etnică şi implicit cea culturală, prezintă o diversitate de

turism printre care deosebim turismul balnear, montan, cultural, rural, sportiv, ecumenic şi

turism pentru tineret.

Dezvoltarea turismului este de importantă pentru dezvoltarea economiei judeţului pe baza

potenţialului ei intern. Dezvoltarea turismului are un mare rol în creşterea angajării forţei de

muncă şi constituie un suport pentru dezvoltarea mediului de afaceri pentru IMM-uri.

Strategia se centrează atât pe staţiunile turistice existente, dar trebuie dezvotate şi alte

produse turistice. De asemenea trebuie diversificată oferta existentă, astfel încât sezonul turistic

să se prelungească pentru toate tipurile de turism din Maramureş. De interes va fi turismul

balnear care va avea un sezon turistic mai mare, precum şi turismul cultural care are un indice de

atractivitate mare. De asemenea sectorul privat trebuie sprijinit pentru a-şi diversifica oferta

turistică, pentru o oferi preţuri mai mici şi mai competitive şi servicii cât mai complete.

Obiective generale:

1. Conservarea patrimoniului material şi imaterial, natural, istoric şi cultural din regiune,

reabilitarea zonelor cu potenţial turistic.

2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice.

3. Susţinerea mediului de afaceri prin îmbunătăţirea serviciilor turistice şi a facilităţilor

suport furnizate şi dezvoltarea promovării turistice.

4. Promovarea brand-ului turistic “Maramureş”.

5. Dezvoltarea turismului de nişă.

Rezultate aşteptate:

- creşterea anuală a numărului de turişti care vizitează judeţul Maramureş cu 10%;

- creşterea gradului de ocupare a structurilor turistice cu 20%;

- asigurarea infrastructurilor tehnice şi edilitare pentru atragerea de noi investiţii private sau în

parteneriat public-privat;

- creşterea numărului de turişti străini cu 10% anual;

84

- revitalizarea şi/sau crearea de noi staţiuni turistice;

- promovarea mărcii turistice “Maramureş” şi a mărcilor locale construite pe proiectele judeţene;

- creşterea numărului de turişti şi diversificarea segmentelor ţintă de turişti;

- creşterea calităţii serviciilor furnizate pentru turişti şi susţinerea dezvoltării de infrastructuri de

cazare superioare (4,5 stele);

- extinderea perioadei de utilizare a hotelurilor din staţiuni şi zonele turistice prin dotarea

acestora cu facilităţi pentru extrasezon – pişcine acoperite, săli pentru practicarea gimnasticii

4.2.1 Promovarea destinaţiilor turistice şi pachetele turistice

La momentul actual problema de promovare a destinaţiilor turistice este dată şi de lipsa

unei organizaţii de promovare la nivel judeţean; o astfel de problemă poate fi depăşită prin

înfiinţarea Infoturism Maramureş de care să beneficieze principalele zone turistice care au

novoie de structuri de promovare.

În promovarea destinaţiilor turistice din Judeţul Maramureş se pot avea în vedere

instrumente cum ar fi: locaţii ale administraţiilor publice, participări la expoziţii, reuniuni,

seminarii de turism, ghiduri locale şi naţionale, reţele private de reduceri pentru serviciile de

cazare, puncte de informare în centrul oraşelor şi principalele porţi de intrare (aeroport, gara),

panouri informative electronice/computerizate în staţii de autobuz, benzinării, pieţe, publicaţii,

articole în presa de specialitate, tipărituri ale organizaţiilor de turism ce oferă informaţii

referitoare la muzee, obiective turistice, agrement, spectacole, pliante, ilustrate şi vederi,

catoloage, fluturaşi, proiect integrat de branding Maramureş.

Lipsesc produsele turistice care să se poată vinde în pachete integrate, atât pentru servicii

similare oferite de staţiuni cât şi pentru produse oferite de o aceeaşi zonă turistică. Este

necesară şi consolidarea mărcii de destinaţie Maramureş precum şi a brandurilor turistice

regionale: Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei ca zone urbane de tradiţie care au centre istorice –

pieţe, clădiri rezidenţiale, biserici (pot fi reabilitate şi incluse în circuite turistice), ce ar atrage un

număr important de turişti străini.

Se poate preciza că destinaţiile deja consacrate vor avea concurenţă puternică în viitor.

Zonele cu potenţial pentru turismul rural nu sunt încă suficient dezvoltate dar vor fi

promovate în viitor. Potenţial turistic important ar avea în acelaşi timp valorificarea tradiţiilor

meşteşugăreşti, artă populară, obiceiuri ale comunităţilor rurale.

4.2.2. Arii protejate

România deţine în prezent 12 parcuri naţionale cu o suprafaţă totală de 306.989 ha şi

parcuri naturale cu o suprafaţă de 772.128 ha.

85

Judeţul Maramureş, din punct de vedere al suprafeţei ariilor naturale protejate se situează

pe locul al doilea după Delta Dunării, pe suprafaţa administrativă a judeţului existând 36 de arii

naturale protejate.

În judeţul Maramureş, potrivit clasificării adoptate în România, găsim toate categoriile şi

tipurile de arii naturale protejate, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 236/2000 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi anume:

- La nivelul Regiunii au fost identificate 67 de tipuri de habitate naturale de interes comunitar,

conform Tratatului de Aderare adoptat la Bruxelles în 24.01.2005. Dintre cele 6 judeţe, cel mai

bine reprezentat este judeţul Maramureş cu 198.191 ha, datorită existenţei Parcului Natural

Munţii Maramureşului (148,859 ha).

Arii naturale protejate

Arii naturale protejate din Regiunea Nord-Vest

Judeţul Numărul de arii naturale

protejate

Suprataţa protejată

Maramureş 35 - 198.191 ha din care 47.227

ha aparţin Parcului Naţional

Munţii Rodnei, iar 148.850

ha aparţin Parcului Natural

Munţii Maramureşului

Total regiune 169 281.842 ha

Sursa: ARPM, Doc. Regional Sectorial de Programare pentru Protectia Mediului

Printre cele mai importante areale trebuie menţionat Parcul Naţional Munţii Rodnei –

întins pe o suprafaţă de 47.227 ha. Rezervaţie a Biosferei încă din 1979, îşi datorează importanţa

şi renumele atât geologiei şi geomorfologiei munţilor cât şi prezenţei a numeroase specii de

faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. Scopul principal pentru care a fost înfiinţat parcul este

cel de conservare a habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, a diversităţii biologice. În

acelaşi timp parcul va deveni unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul

Maramureş care cuprinde peste 20% din suprafaţa acestuia.

În judeţul Maramureş, potrivit clasificării adoptate în România, găsim toate categoriile

şi tipurile de arii naturale protejate, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 236/2000 privind regimul

ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, respectiv 3

rezervaţii ştiinţifice (Pietrosul Mare, Rezervaţia fosilifera Răzvan Givulescu Chiuzbaia, Piatra

Rea).

86

Reţeaua ecologică NATURA 2000 reprezintă reţeaua ecologică de arii naturale protejate

constând în arii de protecţie specială şi arii speciale de conservare, instituită prin Directiva

92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice. Habitatul

natural reprezintă zona terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală sau seminaturală, ce se

diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice şi este activată pe teritoriul judeţului

începând din 2007.

4.2.3. Structurile de cazare

La nivel naţional, în anul 2005, capacitatea de cazare din staţiunile montane reprezenta

16,7% din totalul capacităţii de cazare. În cadrul acestora, analizând tipurile de structuri,

ponderea cea mai mare o au hotelurile, aproximativ 40%, urmate de taberele de elevi şi şcolari şi

cabanele turistice. Faţă de anul 2004, capacitatea de cazare turistică în funcţiune a cunoscut o

creştere uşoară în staţiunile montane în 2005, numărul locurilor fiind cu 1,2% mai mare, trendul

fiind aşcendent în ultimii 10 ani.

În Judeţul Maramureş existau în luna decembrie a anului 2005 un număr de 168 structuri

de primire turistică cu funcţiuni de cazare, acest număr situându-l pe locul 2 în regiune, după

judeţul Cluj care are o pondere cu puţin mai mare.

Principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, deschise în decembrie

2005, în Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord):

Total Hoteluri Moteluri Vile

turistice

Cabane

turistice

Pensiuni

urbane

Pensiuni

rurale

România 2606 702 132 296 75 534 683

Regiunea

N-V

474 110 16 53 10 52 196

Maramureş 168 20 5 2 2 17 118

Sursa: Frecventarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2005, INS

Pe segmentul de turism rural şi agroturism există 118 pensiuni rurale şi doar 2 cabane

turistice. Infrastructurile de cazare pe segmentul de cazări de agrement sunt subdimensionate. Nu

exista nici un sat de vacanţă în judeţ, un singur camping şi nici o căsuţă turistică. Dacă se

analizează repartizarea structurilor turistice pe judeţele componente ale Regiunii de dezvoltare

Nord-Vest se observă că cele mai multe se regăsesc în judeţul Maramureş.

4.2.4. Infrastructura judeţeană şi transporturile

Turismul are o strânsă legătură cu infrastructura regională, în special cea rutieră.

Transporturile, ca şi sistem circulator vor trebui să asigure accesul către zonele turistice.

Accesibilitatea se realizează în principal pe cale rutieră şi feroviară. Una dintre problemele

87

judeţene cele mai mari este dată de infrastructura de acces la zonele turistice; ea este încă slab

dezvoltată în raport cu nevoile judeţului.

Arealele montane au o capilaritate redusă în ceea ce priveşte infrastructura de acces.

Există zone turistice cu o structură de acces redusă, cum ar fi în M-ţii Maramureşului.

Oportunitatea este data în special de construirea Drumului Expres Baia Mare - Vaja, care va

asigura capilaritatea în interiorul şi exteriorul regiunii precum şi modernizarea drumurilor

naţionale ce traversează judeţul. Priorităţile stabilte la nivel de judeţ privin moderizarea

drumurilor judeţene sunt orientate tocmai spre a putea interveni pe acele direcţii care asigură

funcţional legăturile spre zonele de maxim interes turistic.

Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport contribuie la creşterea

competitivităţii economice a Judeţului Maramureş şi permite dezvoltarea de noi activităţi pe

piaţa internă.

4.2.4.1 Reţeaua rutieră

Din totalul reţelei de drumuri, 310 de km sunt drumuri naţionale, densitatea medie a

drumurilor în judeţ fiind de 25 km/100 km pătraţi, uşor inferioară densităţii naţionale (33,3

km/100 km2). Din reţeaua totală de drumuri din judeţ doar 242 km sunt modernizaţi. Pe traseele

importante (drumuri europene) nu s-au efectuat lucrări de reabilitare.

Densitatea de drumuri modernizate este mai mică decât în alte regiuni ale României, dar

mult mai mică decât media europeană, problema resimţindu-se în special la sistemul de drumuri

judeţene care sunt modernizate într-un procent nesatisfăcător mai ales în judeţul Maramureş.

Drumurile comunale, cele care asigură legătura între comune şi oraşe sunt de asemenea

degradate şi cu soluţii tehnice depăşite nepermiţând un acces facil spre aceste zone care se găsesc

astfel într-o evidentă izolare.

Prin reabilitarea Drumului Nordului se va asigura o legătură rapidă spre Autostrada

Transilvania cu punct de joncţiune Zalău şi apoi mai departe spre Cluj Napoca şi Bucureşti.

Reteaua de drumuri in Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord), 2004

Judeţ Drumuri

naţionale

Modernizate Drumuri

judeţene şi

comunale

Modernizate Densitatea

drumurilor

publice pe

100 km

pătraţi de

teritoriu

88

Maramureş 310 296 1265 242 25

Nord-Vest 1955 1699 9903 1523 34,7

România 15712 14223 63742 6657 33,3

4.3 Tipuri de turism

Dezvoltarea turismului în Judeţul Maramureş este axată pe următoarele tipuri principale

de turism:

4,3,1 Turismul balnear

Apele din aceste locaţii pot fi folosite în scopuri curative şi de agrement. Minele de sare

închise şi lacurile sărate de la Ocna Şugatag, Coştiui prezintă un potenţial excelent de atragere a

turiştilor din Maramureş.

În profil teritorial se remarcă staţiunile balneoturistice din Depresiunea Maramureşului,

una binecunoscută, cu potenţial de dezvoltare: Ocna Şugatag. La fel de importantă este staţiunea

de iarnă Borşa.

În localităţile urbane mari este localizată o infrastructură alcătuită din unităţi hoteliere

numeroase de diferite dimensiuni. S-au dezvoltat pensiuni mici care folosesc oportunităţile

atracţiilor mediului în care sunt localizate.

În conformitate cu prevederile HG 867/2006 anumite localităţi ar îndeplini condiţiile

necesare declarării lor ca staţiuni de interes local. Acest aspect a fost adus la cunoştiinţa

autorităţilor locale, iar demersurile începute de către Consiliul Judeţean Maramureş s-au

materializat în parcurgerea primei etape de atestare şi obţinere a avizului ANT pentru

următoarele locaţii cu profil turistic: Cavnic, Izvoarele, Mogoşa-Suior, Valea Vaserului.

Urmează ca autorităţile locale să elaboreze documentaţia de urbanism pentru finalizarea atestării.

În judeţul Maramureş mai există o serie de zone turistice balneare cu potenţial de

dezvoltare: Coştiui- ape sărate, Stoiceni-ape minerale, Dăneşti-ape sulfuroase.

4.3.2 Turismul montan

Practicarea turismului montan are condiţii foarte bune de dezvoltare datorită potenţialului

oferit de cele două catene muntoase ale Carpaţilor Orientali, cu caracteristicile şi peisajele sale.

În munţii Maramureşului, Rodnei şi Tibleşului se pot practica drumeţiile montane,

alpinismul, escalada, etc. prezentând oportunităţi excelente pentru dezvoltarea acestui tip de

turism. La acestea se adaugă potenţialul cinegetic.

89

Zona Borşa, situata în Maramureşul istoric, este una dintre cele mai frumoase zone ale

României, daca nu cea mai frumoasă, aşa cum o consideră localnicii.

Principalele zone din Maramureş unde se practică turismul montan în judeţul Maramureş

sunt – M-ţii Gutin: Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Deseşti, Băiuţ; Ţibleş: Târgul Lăpuş; M-ţii

Rodnei: Dragomireşti, Moisei, Borşa; M-ţii Maramureşului – Vişeul de Sus, Vişeul de Jos.

4.3.3 Turismul ecologic

În judeţul Maramureş există:

- 3 rezervaţii ştiinţifice: Pietrosul Mare, Rezervaţia fosiliferă Răzvan Givulescu Chiuzbaia, Piatra

Rea;

- un parc naţional: Parcul Naţional Munţii Rodnei - Rezervaţie a biosferei;

- un parc natural: Parcul Natural Munţii Maramureşului;

- 18 monumente ale naturii: Creasta Cocoşului, Iezerul Mare, Rozeta de piatră de la Ilba, Lacul

Albastru - Baia Sprie, Turbăria Iezerul Mare – Munţii Gutâi, Cheile Tătarului, Peştera de la

Vălenii Şomcutei, Peştera cu Oase, Stâncăriile Sâlhoi Zâmbroslavele, Mlaştina Vlăşinescu, Tăul

lui Dumitru, Cheile Babei, Peştera Boiu Mare, Coloanele de la Limpedea, Peştera din dealul

Solovan, Mlaştina Tăul Negru, Peştera Ponorul Jitelor, Ponorul şi Peştera Izei.

- 13 rezervaţii naturale: Pădurea Crăiască, Pădurea Bavna, Rezervaţia Arcer-Ţibleş, Cornu

Nedeii-Ciungii Bălăsânii, Lacul Morărenilor, Mlaştina Poiana Brazilor, Pădurea de larice de la

Coştiui, Arboretul de castan comestibil de la Baia Mare, Defileul Lăpuşului, Pădurea Comja,

Farcău-Vinderel-Mihăilescu, Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu.

4,3,4 Turismul cultural

Conform informaţiilor Centrului de studii şi cercetări în domeniul culturii din Bucuresti,

care analizează produsele culturale, Judeţul Maramureş se clasează primul între judeţele ţării în

termeni de obiective de patrimoniu, număr de monumente Unesco (în anul 2004). În topul

primelor 10 de destinaţii culturale din România.

Cele mai importante atracţii culturale sunt:

- Cetăţile medievale: Baia Mare –Turnul Măcelarilor, transformat în timpul lui Iancu de

Hunedoara şi cel mai reprezentativ monument, Turnul Sfântului Ştefan; Monetăria Imperiului

(actualmente Muzeul Judeţean Maramureş);

- Muzee de istorie şi arheologie, muzee de etnografie în aer liber - Sighetul Marmaţiei şi Baia

Mare;

- Monumente Unesco, biserici de lemn: Bârsana 1720, Budeşti-Josani, Deseşti, Ieud, Biserica din

vale, Siseşti, Plopiş;

- Monumente de arhitectură: Baia Mare (Maramureş);

- Aşezare fortificată din epoca medievală, Cetatea Chioarului -Maramureş;

90

- Oraşele- târg: Baia Mare, Somcuta Mare, Sighetul Marmaţiei;

- Muzee de istorie şi arheologie: Muzeul de istorie Baia Mare, Muzeul de istorie şi arheologie

Maramureş, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste; Muzeul Memorial al Victimelor Comunismului

şi al Rezistentei din Sighetul Marmaţiei figurează în agenda majorităţii turiştilor care se

îndreaptă spre Maramureş- instituţia a ajuns la fel de căutata ca şi Cimitirul Vesel din Săpânţa,

specialiştii europeni au confirmat că ocupă locul trei în topul muzeelor de istorie recentă de pe

continent;

- Atracţii urbane: Centrul istoric Baia Mare, clădiri de patrimoniu şi Centrul istoric Sighetul

Marmaţiei;

- Zonele etnografice şi meşteşugăreşti: centre meşteşugăreşti în domeniul olăritului: Săcel, Baia

Sprie; în domeniul textilelor de interior: Săpânţa, Târgu Lăpuş; porţile maramureşene –

Ţara Maramureşului, văile Cosău, Iza, Mara, Vişeu; troiţe, artizanat;

- Alte meşteşuguri practicate: sculptura, icoane pe lemn şi sticlă, realizarea de podoabe populare.

Bucătăria tradiţională, deosebit de gustoasă este puţin pusă în valoare în restaurantele din

judeţ, însă este încă bine păstrată. Printre cele mai apreciate produse culinare sunt: vestita

horincă de Maramureş, plăcintele (cu brânză şi mărar, cu prune, cu cartofi), crete – Zona Chioar

– Mesteacăn; supa de pasăre cu tăieţei de casă, ciorbe ardeleneşti, tocăniţe, sarmale, cozonaci şi

multe altele.

Există câteva evenimente culturale deosebite care reunesc o gamă largă de activităţi

muzicale, dansuri, şi alte manifestări culturale: Sărbătoarea Castanelor de la Baia Mare. În

judeţul Maramureş, manifestările culturale tradiţionale, festivalurile folclorice şi târgurile se

desfăşoara pe tot parcursul anului după un calendar stabilit în fiecare an şi atrag o multitudine de

turişti. Amintim dintre cele mai importante: Festivalul Lenkerului Cavnic, Udătorul-Şurdeşti,

Târgul Cepelelor – Asuaju de Sus , Măsurişul oilor –Târgu Lapus, Sânziene – Borşa, Festivalul

Nunţilor Vadu Izei şi Onceşti, Festivalul Stuparilor- Cernesti, Roza Rotalinda zilele culturii din

Rozavlea, Hora de la Prislop Borşa, Sărbătoarea castanelor Baia Mare, Festival Internaţional de

poezie Sighet.

4.3.5 Turism rural şi agroturismul

Arealele cu turism rural semnificativ sunt zonele etnografice: Ţara Maramureşului, Ţara

Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Codrului; aceste zone au ajuns să se distingă, treptat, prin

specific folcloric, prin mărturii, tradiţii, meşteşuguri.

Meşteşugurile, în trecut foarte bine reprezentate, se mai păstrează înca mai ales în zona

rurala a judetului astfel: olărit (ceramica alba şi rosie), lădărit, mobilier ţărănesc, ţesături-

cusături-broderii populare, pictură de icoane pe sticlă şi lemn, rotărit, împletituri din papură şi

91

nuiele, cioplit în piatră şi marmură, cojocărit, confecţionat de obiecte de podoabă, sculptură în

lemn.

4,3,6 Turismul religios şi monahal

Există în regiune multe areale încărcate de spritualitate şi locuri de pelerinaj: Zona

Munţilor Maramureşului (mai ales biserici de lemn), Cimitirul vesel de la Săpânţa, Zona

depresiunii Maramureşului, cu manifestări religioase de tradiţie, Mănăstiri – zona Lăpuşului

(Rohia, Rohiiţa, Habra) - zona Maramureş istoric (Bârsana, Moisei, Peri-Săpânţa).

Bisericile de lemn

Peste 100 de biserici de lemn, adevărate opere de artă, sunt răspândite pe teritoriul

Marmureşului; 8 dintre acestea fac parte din patrimoniul Cultural UNESCO, mărturie a valorii

lor deosebite. În timp s-a ajuns la o adevarată artă a îmbinărilor în lemn ce reprezintă o tehnică

specifică de îmbinare a lemnului fără cuie sau cu ajutorul cuielor de lemn în anumite situaţii

impuse de locul şi rezistenţa îmbinărilor.

La aceste locaţii turistice şi monumente se adaugă o dimensiune specifică ethosului local

şi transilvan, în general: multiculturalitatea, care valorificată turistic devine un element de

potenţare şi unicitate a atractivităţii.

4.3.7 Turismul de afaceri şi evenimente

Turismul de afaceri este considerat principala sursă de venituri pentru industria hotelieră

autohtonă.

Condiţiile pentru organizarea de congrese, simpozioane, întâlniri sunt asigurate în prezent

de hotelurile şi instituţiile din oraşele mari: Baia-Mare - Millennium Business Center (peste 80

de evenimente organizate în primele 8 luni ale anului 2006), Centrul marketing şi expoziţii al

CCI Maramureş, Biblioteca Judeţeana cu spaţii generoase de conferinţe, dotate cu aparatură

tehnică multimedia şi cu facilităţi de nivel european.

4.3.8 Alte forme de turism

Ar mai fi câteva tipuri de turism cu potenţial de dezvoltare în regiune, dintre care merită

menţionate: - Alpinism - trasee / Zone unde există trasee cu posibilitate de practicare a

alpinismului în Judeţul Maramureş, Creasta Munţilor Rodnei, parcursă iarna, este un traseu alpin

destul de dificil, recomandat numai sportivilor avansaţi sau Creasta Cocoşului – arie protejată

din Maramureş, cariera Limpedea Baia Mare;

- Parapantism - se practică în zonele montane, mai ales pe Creasta

Cocoşului şi Ignis;

- Vânătoare şi pescuit - datorită diversităţii şi faunei cinegetice, întregul

judeţ poate fi considerat un mare parc de vânătoare (vânătoarea de capre negre din Munţii

Rodnei a fost drastic limitată până la refacerea numărului de exemplare minim pentru protejarea

92

speciei); pe câmpie se vâneaza ţap, vulpe, fazan, iepure şi mistreţ; Turismul de vânatoare poate fi

practicat în Munţii Oaşului, Gutâi, Tibleş şi dealurile Codrului unde se poate vâna mistreţ,

căprior, fazan;

- Se găsesc o mulţime de iazuri pişcicole şi heleştee, iar râurile încă

nepoluate sunt bogate în peşte satisfăcând pofta de pescuit a sutelor de pescari amatori din judeţ;

- În Maramureş există mai multe lacuri şi râuri unde se poate practica

pescuitul : Ariniş, Firiza, Săcălăşeni, râurile Lăpuş, Someş, Iza, Mara, Vişeu, de asemenea o

salbă de păstrăvării pe cele mai importante râuri din zona montană (Lostriţa – Firiza, Blidari-

Baia Mare);

- Fotosafari - observarea animalelor sălbatice şi a plantelor, mai ales a

rarităţilor, monumente ale naturii, şi capturarea unor imagini inedite în aparatul fotografic este o

activitate turistică la fel de palpitantă şi pasionantă ca şi vânătoarea. Mai ales rezervaţiile

naturale şi cele două parcuri naţionale/naturale oferă subiecte deosebite pentru camerele foto sau

video ale iubitorilor naturii;

- Rafting şi canioning - debitele constant crescute de pe unele cursuri de

apă din zona montană, Someşul, Bistriţa, Rebra, Sălăuţa, oferă condiţii bune pentru plutire cu

obstacole şi turbulenţe. Încă de la început, acest sport câstigă tot mai mulţi adepţi. În Maramureş

la Cheile Lăpuşului şi Săpânţa se poate de asemenea practica Raftingul;

- În ultimii ani, a apărut în România o modă a aşa numitelor „sporturi

extreme“ organizate de agenţii specializate pentru angajaţii firmelor cu bani, care îşi petrec toată

ziua la birou şi simt uneori nevoia de mişcare, de acţiuni colective. Aşa că piaţa este deschisă;

- Cicloturism - o reţea vastă şi densă de drumuri şi poteci de munte oferă

variante infinite de parcurs pentru bicicliştii dornici de aventură şi încercarea virtuozităţii;

93