Filosofie

1.Ce este filosofia? Filozofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filozofia este chiar și ea una filozofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înțelesurilor și justificărilor sau credințelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente și observare atentă, ci prin formularea problemelor și oferirea soluțiilor lor, argumentarea soluțiilor oferite și discuția dialectică a tuturor acestora. Filozofia studiază concepte generale precum existența, bunătatea, cunoașterea sau frumusețea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoașterea posibilă ?". În termeni generali, filosofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului și interiorului în plus față de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. În prezent filozofia este dominată de teme, nu de sisteme. Filozofia actuală este una orientată spre acțiunea socială, căutându-și aplicații în toate domeniile, de la afaceri și până la problemele ecologice.

2.Obiectul de studiu si problema fundamentala a filosofiei. Filosofia studiaza concepte generale precum existenta,bunatatea,cunoasterea sau frumusetea.Pune intrebari precum”Ce esteexistenta?”,”Este posibila cunoasterea?”.Filosofia este studiul critic ,speculativ,sau analitic al exteriorului si interiorului in plusfata de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte.In filosofie procesul cunoasterii este reprezentat ca un studiu al cauzelor,al asemanarii si deosebirii tuturor lucrurilor a sistematizarilor si generalizarilor,in care este elucidata esenta,surs si utilitatea cunostintelor si rezultatelor inregistrate .Problema fundamentala a filosofiei are 2 laturi:latura ontologica/existentiala(consta in raspunsul la intrebarea:ce este primar:materia sau spiritul?);latura gnoseologica care tine de cognosibilitatea lumii.Tine de cautarea rs.lai ntrebarea :este oare posibila cunoasterea?mai ales a esentei lucrurilor?Filosofia se afirma prin fundamentarea teoretica a etapelor,netodelor,proceselor de acumulare,prelucrare,sistematizare si generalizare a cunostintelor.

3.Filosofia-forma sintetica de cunoastere a lumii . Concepţia despre lumeşi caracterul ei social-istoric. Filozofia este una din principalele forme a manifestării spiritului uman,conştiinţei umame. Ea este teoria desprelume şi om în unitatea lor dialectică. Denumirea filozofiei provine de la cuvintele din limbagreacă phileo – dragoste şi sophos – înşelepciune, ceînseamnă iubire de înţelepciune.Filozofia este modul spiritual-practic de asimilare alumii. Omul în viaţa şi activitatea sa foloseşte mai multe moduri de asimilare alumii. Practica ne dă folosul, cunoaşterea ştiinţifică ne dă adevărul, esteticareflectă realitatea prin frumos, morala prin bine, virtute, religia – prin credinţă ect. Toateaceste modalităţi se reflectă prin formele conştiinţei sociale. Filozofia reflectă realitatea prinînţelepciune (cunoştinţe veşnic adevărate ce au o valoare netrecătoare).Fiecare ştiinţă concretă studiază o latură, un aspect a lumii înconjurătoare. Filozofia se bazează pe ştiinţeleconcrete, generalizează rezultatele lor pentru a evidenţia cele mai generale legităţi. După expresia savantului norvegian Thor Heyerdahl specialiştii se limitează pentru a se îngropa tot mai adînc şi adînc pînă cînd nu se văd unul pe altul din gropile sale. Iar rezultatele ei le aşează cu grijă deasupra. Deci trebuie încă un specialist, care nu ajungea pînă acum,care nu se coboară după savanţi în gropile lor, dar rămîne deasupra şi uneşte într-un tot întreg rezultatele lor diferite. Asemenea este şi filozofia, care generalizează cunoştinţe din diferite domenii aleactivităţii umane şi formează o concepţie generală despre lume.În acelaşi timp filozofia este o disciplină specifică. Ea nu se orientează nemijlocit la schimbarea lucrurilor, la transformarea naturii, dar seadresează omului însăşi, reorganizează mentalitatea lui, îi ajută să înţeleagă locul luiîn natură şi in societate şi prin aceasta de a schimba realitatea.Filozofia esteinstrumentul principal de perfecţionare a omului şi vieţii sociale. Ea se ocupă cu aşa probleme care se referă la lume în întregime, care ne dau posibilitatea de a înţelege ce prezintă lumea, care-i esenţa ei, ce prezintă omul, care-i locul lui în lume, ce prezintă viaţa, fericirea, dragostea. Aceste probleme au un caracter general-uman şi se întîlnesc practic în activitateatuturor oamenilor şi se mai numesc conceptuale. Filozofia se ocupă cu formarea concepţiei despre lumela oameni.Concepţia despre lume este totalitatea de idei despre lume în întregime, despreom, locul lui în această lume, este totalitatea de cunoştinţe despre natură, societate şi om şi raportul lui faţă de această lume. Concepţia despre lume este baza tabloului general al lumii şi ne dă cunoştinţe generalizate despre coţinutul, structura, esenţa şi legităţile apariţiei şi dezvoltării lumii înconjurătoare. Ştiinţa cu ajutorul cunoştinţelor formează tabloul lumii, filozofia este exprimarea teoretică a concepţiei despre lume unde tabloul lumii este numai o amprentă, un moment al realităţii indiferent către om.Concepţia despre lume in afară de tabloul lumii exprimă şi atitudunea omului faţă.

4.Particularitatile specifice ale filosofiei.Filosofia desemneaza dragostea de intelepciune.

5.Domeniile filosofiei .Domeniile de studiu ale filosofiei sunt:Ontologia (ontos = existenţă ; logos = teorie, ştiinţă) care înseamnă teoria generală a existenţei. Preocuparea acestei direcţii este descoperirea unui principiu explicativ al întregii calităţi.Gnoseologia (gnossos = cunoaştere ; logos = teorie) care înseamnă teoria generală a cunoaşterii. Această cunoaştere poate fi comună ori ştiinţifică. Cunoaşterea ştiinţifică mai este denumită şi epistemologică (epistemă = ştiinţă; logos = teorie) însemnând teoria cunoaşterii ştiinţifice.Axiologia (axis = valoare; logos = teorie) adică teoria valorilor şi are drept scop studiul valorilor (morale);Antropologia (antropos = om; logos = teorie) adică teoria condiţiei umane,Sociologia,Psihologia,Logica,Estetica,Ştiinţele socio-umane.

6.Metodele filosofiei. Filosofia si stiinta reprezinta o cunoastere elaborata prin efort teoretic, o cunoastere sistematizata si nu spontana, deosebindu-se pronuntat de bunul-simt si cunoasterea comuna.  Filosofia are metoda, o marca personala a filozofului care o practica. Astfel, maieutica este asociata cu Socrate, inductia cu Bacon, indoiala cu Descartes. Socrate credea ca, daca cunoastem firea fiecarui lucru, putem lamuri si pe altii, insa daca nu o cunoastem, nu e de mirare ca ne inselam singuri si inselam si pe altii; de aceea cerceta intotdeauna firea lucrurilor. Aducand toate intrebarile spre originea lor, adevarul va iesi la iveala chiar si pentru cei care il contrazice. Metoda socratica, dialectica, descopera adevarul prin intermediul dialogului, intrebare si raspuns, o activitate la care participa dascalul si discipolul. Indoiala nu incepe cu Descartes, ci cu Socrate (“stiu ca nu stiu nimic”). Din acest enunt, adresat Pithiei, intelegem ca exigenta nu se multumeste cu aparentele de adevar si ca ce posedam acum nu este adevarul insusi. Al doilea enunt,”cunoaste-te pe tine insuti”, avertizeaza o rasturnare de perspectiva. Aici omul este cel studiat in planul eticii, politicii, al logicii. Autocunoasterea devine premisa necesara cunoasterii. Adevarul este inascut in noi, in tipul coabitarii sufletului cu ideile. In conceptia socratica se pune problema aducerii aminte, a rememorarii. Prin metoda maieutica, adevarul trebuie adus la lumina constiintei, pornind de la faptele cele mai obisnuite. Maieutica este arta intrebarilor. Socrate pune intrebari pe care le formuleaza cu o deosebita abilitate, pentru al face pe interlocutor sa se contrazica singur, si astfel sa-i demonstreze ca nu stie ceea ce credea ca stie. In final, prin aceiasi medoda, il ajuta sa descopere adevarul. Dialectica lui Socrate angajeaza trei momente: inductie,concept,definitie.

7.Functiile filosofiei. Deoarece filosofia este o teorie despre lume in intregime, om si raportul lui cu realitatea, ea indeplinestemai multe functii: ontologica, gnoseologica, metodologica, antropologica, sociologica, etica, estetica,axiological, praxiologica…Toate aceste functii pot fi reduse la 3 momente:

•Sinteza cunostintelor si crearea tabloului lumiiunic c ear coincide nivelului de dezvoltare astiintei, culturii si experientei istorice.

•Fundamentarea, justificarea si analiza conceptiei despre lume.

•Formularea metodologiei generale a cunoasterii si activitatii omului in lumea inconjuratoare.Filosofia permanent primeste si prelucreaza informatia din diferite domenii, integreaza diverse cunostinteumane si formeaza un tablou stiintific al lumii unic. In acelasi timp, filosofia nu pretinde la rolul stiinteistiintelor, de a nu include in sine toate cunostintele. Filosofia generalizaza generalizarile stiintelor concrete. Ea insa nu trebuie sa rezolve problema stiintelor concrete, ea actioneaza asupra lor princonceptia filosofica, care influienteaza viziunea savantului, atitudinea lui catre lume si cunoastere

8.Coraportul filosofie cu celelalte forme ale culturii:religi,stiinta si arta. In raport cu alte fome ale culturii/ale cunoasterii cum ar fi religia stiinta,cultura filosofia evidentiaza si concomitant satisface necesitatea omului de a intelege lumea,in unitatea si diversitatea formelor ei existante.Spre deosebire de religie,filosofia evidentiaza interesele,indoielile si sperantele omului,unica fiinta preocupata de rosturile propriei existente. Conceptia religioasa apare pe baza celei mitologice, generalizeaza diferite mituri si credinte primitiveformulind o teorie integral despre toata realitatea. Ea reesa din impartirea lumii in : cea naturala sisupranaturala. Specific pentru aceasta conceptie este nu numai admiterea existentei unei fortesupranaturale, dar si atribuirea ei unui sens specific: ca lumea este supranaturala este adevarata lume, caeste primordial si determina lumea naturala si sociala. Lumea supranaturala, ori divina, dirijeazacudezvoltarea naturii, vietii umane. Toate fenomele si procesele realitatii erau explicate de pe pozitiileacestei conceptii. O deosebire importantă între filosofie şi ştiinţă constă în aceea că fiecare filosof trebuie să-şi pună problema metodei încă o dată,în timp ce omul de ştiinţă are la dispoziţie un repertoriu de metode în careare încredere ca într-un dat de mai presus de el. Aspirând la întemeiere,fiecare filosofie va căuta începutulfără de

presupoziţii,sărind din acesta "printr-un act de optare,ce echivalează cel puţin cu o anticipaţie denatură metodologică". Metoda nu se poate justifica originar în chip eficient ,ci "se legitimează mai multde facto , prin puterea ei de a organiza datele cunoaşterii şi de a clădi o lume".

9.Problema elementului primordial in filosofia cosmogolica a Greciei Antice. Primul Thales din Milet, pt care acea substanţă primordială este apa – tot ce există, nimic nu poate exista fără, e mai mult ca substanţă, e însufleţită => toate lucrurile au suflet.Succesorul lui Thales - Anaximandru - apeiron (infinitul). unic, în mişcare, nedeterminat, traduce ca „infinit”, cauza oricărei naşteri şi pieiri; veşnic, extratemporal, infinit; începutul, izvorul existenţei. alt reprezentant: Anaximene - aer – orice este o formă a aerului, fiind echivalent cu apeironul; Din aer apare totul, tot ia forma aerului: Focul, norii, apa, pământul, pietrele, toate lucrurile. Pythagora - numerele, misterios, mistic, figurat-simbolic de necrezut; esenţa, substanţa lucrurilor materiale, spirituale: dreptatea, sufletul, raţiunea; finitului, infinitului. Heraclit - foc. Tot e/e din/e in foc: cosmosul, pământul, apa, aerul, e divin. în foc, cosmosul se supune unei legi universale, numită „logos”. Logosul cârmuieşte universul, omul şi tot ce-l înconjoară se supune lui.logosul „gospodăreşte pe toate” şi toate se realizează conform lui. Empidocle - 4 elemente-principii: apa, pământul, aerul, focul: veşnice – nu se nasc / pier. existenţa e din ele. în univers mai există şi acţionează 2 forţe opuse – „philia” (-iubire) şi „neicos” (-vrajbă), - veşnice. Datorită lor elementele de bază sunt în mişcare: Philia le uneşte, Neicos le dezmembrează. Anaxagora homoiomeriile (particule materiale invizibile ca mărime şi infinite ca număr. fiecare din ele e complicată ca formă, conţine toate componentele, - principiile existenţei reale /materia; sunt pasive.) şi Nousul (le pune în mişcare). Democrit 2 cauze materiale – fiinţa şi nefiinţa (vidul /spaţiul gol în care atomii există, mişcă).atomii (fiinţe), vidul (nefiinţa) - reali, împreună alcătuiesc cauza fiinţării.

10.Conceptiile filosofice ale lui Pitagora si a pitagoricienilor.Pitagora a fost unul din ganditorii care a influentat profund sirul logic al spiritului occidental in secolele care auurmat dupa moartea sa, petrcuta in anul 497 i.e.n. Mostenirea sa este importanta datorita originalitatii si amplorii siclaritatea unei gandiri in care stiinta, muzica, matematica si religia formau un sistem coerent, clar si unitar. Filosofia in linii generale prezentata lumii de catre Pitagora si discipolii sai are la baza unitatea lumii in care totul setransforma si circula, incluzand in acest sistem si sufletul care se reincarneaza chiar si in alte specii. Este celebra o vorba apartinand maestrului care include urmatoarea sintagma: “Nu-l bate! Este sufletul unui prieten, l-am recunoscut dupa plansetele sale.” Pitagoricieni considerau ca sufletul este alcatuit din aer si din foc, lucru ce explica afinitatea acestora pentru studiul traseului sufletului care urca spre stele. Un initiat si discipol dedicat gandirii pitagoreice trebuia in fiecareseara sa-si faca un examen de constiinta si sa raspunda la urmatoarele trei vitale intrebari: Unde am dat gres? Ce bine amfacut? Ce am uitat sa fac si ar fi trebuit sa fac? Acestea trei aveau rolul interiorizarii si descoperirii potentialului interior si modul unic cum acesta interactioneaza cu mediul inconjurator. Pana la urma pitagorismul era o etica, un cumul devalori ridicat la grad de religie.

11.Filosofia lui Democrit.Automismul. Democrit este intemeietorul materialismului atomist. Inceputurile existentei sunt atomii si vidul.Atomii sunt invizibili fiindca sunt foarte mici.Ei sunt invariabili, indestructibili, internacalitativi. Atomii sunt infinit de multi, ei se deosebesc intre ei prin forma, ordine, orientare.Atomii se misca in vid, care este tot infinit. Aparitia lucrurilor are loc datorita unirii atomilor,distrugerea lor – despartirii atomilor. Atomii se unesc dupa principiul asemanator cu asemanator. Sufletul dupa Democrit este deasemenea compus din totalitatea de atom. Deci, sufletul estecorporal si muritor, fiind ca cu descompunerea corpului se disociaza si atomii lui. Democratintroduce notiunea “microcosm” pentru om ca analog a “macrocosm” a universului. In teoriacunoasterii Democrit deosebea 2 feluri de cunoastere : adevarata si intunecata. Cunoastereaadevarata este cunoasterea rationala, iar cunoasterea intunecata este cunoasterea senzoriala.Democrit afirma, ca intelepciunea adduce trei roade: nu numai a gindi bine, ci si a vorbi bine sideasemenea a proceda bine. Fericirea omului el oi vedea in buna dispozitie a sufletului, caredepinde de cumpatare in totul

12.Conceptiile filosofice ale sofistilor. Sofistica mai este legata inca de aceea, ca interesele stiintifice se trec din sfera naturii, din cosmologie, in societate –asa era interesul social –mai intii psihologie, jurisprudenta ,politica, etc., iar interesele metafizice in principiu decad. Sofistul trebuie sa-i invete pe doritori logica: sa poarta argumenta, disputa, combate argumentele. Cei mai de vaza sofisti au fost: Gorgias, Protagoras, Hippia. Una din problemele de baza metafizice ale sofistilor a fost teoria cunoasterii. Din acest punct de vedere sofistul ar fi trebuit sa-si piarda increderea in adevarul absolut si-n posibilitatea cunostintelor veridice, fiindca ei luptau impotriva teoriilor clasice si aratau contradictiile acestor teorii. Sursa intregii cunoasteri se afla in senzatii. Oamenii foarte diferit percep lumea inconjuratoare in dependenta de starea atit a obiectului cit si a subiectului cunoasterii in fiecare moment concret. De aceea obiectul este asa si nu altfel, adica anume asa, cum il percepem noi in momentul dat. Deci lucrurile nu sunt pentru toti la fel. Nu poate exista nici o stiinta unica ,pot exista numai opinii diverse despre unul si acelasi lucru, la fel de justificare pentru toti. Lui Protagoras ii apartine celebrul aforism ‘’Omul este masura lucrurilor’’.

13.Filosofia lui Socrate. Filosofia lui Socrate avea un aspect formativ pronuntat. Pentru Socrate autocunoasterea estefunctia esentiala a spiritului.Prin autocunoastere se realizeza autodeterminarea. In fiecare om, sustine Socrate, se afla determinarea originara si dac omul isi traieste viata in conformitate cu determinarea originara el devine om deplin; om format. Desavirsirea insa nu se realizeaza de la sine, ea cere autocunoastere si autoeducatie, prin care se realizeaza autodepasirea. Omul trebuie sa infaptuiasca toate acestea pentru a deveni ceea ce trebuie sa fie.Pentru Socrate, cunoasterea si, in deosebi, autocunoasterea sunt sursa principala a evolutiei sufletului. Socrate cauta sa trezeasca dragoste de adevar si repulsie fata de opiniile inselatoare, indemnindu-i pe oameni sa-si salveze sufletele din neadevar in adevar. Trezirea se producea(sau trebuia sa se produca) prin intermediul interogatiei.Socrate cauta ca, in filozofia sa, sa imbine ideea cu viata si existenta omului. Pentru Socrate rostul ultim al filosofiei era edificarea si zidirea intru adevar a existentei omului. Din acest motiv, ceea ce misca gindirea si dialectica lui Socrate nu este pasiunea pentru teorie si speculatia abstracta, ci nelinistita nazuinta de a sili pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta intr-o continua marturie a adevarului descoperit; de a sili, deci, pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta prin imbinarea ideii cu fapta sa.Dialectica lui Socrate e indreptata spre fundamentarea stiintifica(prin cunoastere veritabila)a moralei. Daca omul se conduce de glasul ratiunii, el isi fundamenteaza existenta pe principiul binelui, iar daca la el nu ajunge acest glas, el inevitabil va fi inghitit de glasul raului. Afirmatiei sofiste ca omul ar fi "masura tuturor lucrurilor" Socrate îi opune idea, ca in fiecare om exista aceeasi lege morala, pe care, daca o cunosti, iti spune ce este bine si ce este rau. Afirmatia lui Socrate ca oamenii de la natura sunt toti buni- se sprijina pe legea morala. O alta idee ce vine in sustinerea afirmatiei ca legea binelui o purtam in sufletul nostru, e cea care sustine ca cel mai mare bine e cunoasterea si cel mai mare rau e ignoranta. Pentru Socrate acestea sunt cu adevarat bunuri reale si rautati reale, pe cind saracia, boala si chiar moartea nu sunt un rau real, fiindca ele nu pot atinge sufletul. Invidia, lacomia, ura din lipsa de stiinta aduc cel mai mare rau sufletului. De aceea, pentru Socrate, e mai bine sa suferi raul, decit sa-l comiti. Acesta lege morala a omului e stabilita in convingerea lui de legea Cosmica, de Ratiunea Universala, de Divinitate. De aceea Socrate se sfatuie cu constiinta sa , cu Daimonionul sau(Dumnezeiescul din om la greci). Pentru el, fara cunoasterea adevarului ce este imanent spiritului uman, nimeni nu poate fi nici bun si nici fericit . Si pentru Socrate nu exista decit o singura viata traita cu sens:viata in filosofie si prin filosofie.

14. Ontologia şi gnoseologia în concepţia filosofică a lui Platon. Învăţătura despre lumea ideilor şi lumea lucrurilor senzoriale.;mutul pesterii.Ideile la om se găsesc în suflet. Cunoaşterea – reamintirea sufletului (cunoştinţe cândva ştiute). Influenţa - Pythagora. Sufletul la moartea corpului se desparte de el, migrează în plante, animale pt purificare. apoi sufletul se uneşte cu alt corp - în clipa unirii sufletul uită tot ce a ştiut. cunoaşterea porneşte de la 0 ca o reamintire a sufletului prin asocieri influenţata de 2 factori: discuţiile purtate de indivizi între ei; lucrurile din exterior. există cunoştinţe simple şi compuse, senzoriale şi raţionale. Cunoştinţele senzoriale (exteriorul lucrurilor: culoarea, forma, gustul, locul) - umbre ale cunoştinţelor teoretice, neesenţiale, superficiale. Cunoştinţele teoretice - lumina soarelui. Mitul Peșterii este o alegorie folosita de Platon pentru a demonstra gradele   până la care naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală metaforă a idealismului. Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o  peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea.

15.Aristotel si conceptiile sale filosofice.Invatatura despre cauzele prime.Aristotel învăţătura despre materie şi

formă; „Forma” este definită ca „realitate a existenţei”,(raţiunea, cunoştinţele) activă, productivă, creativă. „materia”

fiind „potenţa existenţei”. „forma” mereu se conţine în „materie”. Forma - lumea ideală, cunoştinţele teoretice. Fiecare

lucru există datorită cauzelor: formală: raţiunea, gândirea;  materială: ceea din ce ceva poate deveni; activă;

scopul/cauza finală. Lumea structurata: forma formelor fiind Dzeu - raţiune universală, cosmică ce creează lumea,

universul din materie. cauza finală a tuturor lucrurilor, miscarilor din univers. Aristotel – primul filozof la care gasim

o constructie teoretica minutioasa, un adevarat sistem filozofic, este importanta analiza conceptelor pe care le face, a

categoriilor, de asemenea cu Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor discipline stiintifice de filosofie

constituindu-se in stiinte de sine statatoare care studiaza realitatea din diferite perspective.

16.Filosofia elinista.Epicur si epicurismul.Stoicii. Se întinde între ultimele decenii ale sec. IV şi ultimul deceniu al

sec. I înainte de Hristos. Termenul de elenistică a fost introdus de Dyogene şi prin acest termen se înţelege forţa de

unificare a culturii şi civilizaţiei greceşti. În această etapă se observă o decădere sub aspect politic a polisului grecesc.

Se intră într-un declin sub aspect politic. Rolul de producţie sclavagistă intră într-un proces de restructurare. Viaţa

politică a societăţii dobândeşte noi caracteristici. Până atunci oraşele cetăţii aveau posibilităţi de afirmare în viaţa

culturală, acum se observă un declin. Spiritul grecesc se caracterizează până atunci prin optimism. Individul se

consideră cetăţean rezultând sentimentul de încredere. El pune pe acest plan cetatea, odată această cetate începe să se

destrame optimismul, civismul dispare, inclusiv mentalităţile grecilor se schimbă. Se conturează ideea că fericirea

mult visată s-ar obţine prin dobândirea calmului, o seninătate imposibilă. Acestea poartă numele de ataraxie, care

devine un ideal. În această etapă există trei (3) şcoli filosofice, dar acestea nu se vor înălţa la rangul celor

anterioare:-         şcoala lui Epicur -          şcoala Sceptică   -          şcoala Stoică. Şcoala Epicuriană Întemeiată de

filosoful Epicur, originar din Samus; interesat de filosofie vine la Atena unde va deschide propria şcoală filosofică:

“Grădina lui Epicur”. Concepţia filosofică a lui Epicur este exprimată sub forma de scrisori: “Scris către Herodot”,

“Scris către Minicem”. Există şi maxime. Epicur este al 2-lea filosof atomist grec, el continuă atomismul lui Heraclit.

Existenţa este formată din atomi şi vid, lumea este o aglomeraţie de atomi ca o simplă mişcare în spaţiu. Epicur spune

că atomii se mişcă pentru că se ciocnesc între ei datorită greutăţii, va spune că atomii au capacitatea de a devia spontan

de la linia dreaptă. Această teză conţine o idee foarte importantă – teza automişcării materiei, se explică combinarea

atomică. 

17.Caracteristica generala a conceptiilor filosofice din India Antica. Filosofia in India antica apare in primul

mileniu inaintea erei noastre. Societatea indiana foarte timpuriese diferentiaza in caste si grupuri sociale: brahmani,

cshatrii, shudri. Primele idei filosofice se gasesc inliteratura religioasa – vede. Este bine conditionata gindirea

religioasa. În India antică, filosofia se dezvoltă în strânsă corelație cu religia, iar primii filosofi au fost preoții care au

promovat o gândire filosofică formată din concepte bazate pe gândirea rațională și pe credința mistică, adică

o teosofie, pe care indienii o numeau Arya.

18.Gindirea filosofica din China. Cheia înţelegerii filosofiei şi înţelepciunii chineze, se află şi în cunoaşterea istoriei apariţiei scrierii, a metamorfozelor acesteia, asociate cu cele ale rostirii. Este nevoie deţinerea unei drepte măsuri între ideograme şi ceea ce s-a numit« categoriograme ». Unii istorici ai filosofiei sunt de părere că filosofia chineză este multora inaccesibilă, ea trebuind să fie admirată din exterior, iar nu cunoscută autentic din interior. Dupa parerea mai multor analisti, filosofia chineză, ca şi cea indiană, este dominată de ceea ce s-a numit coincidentia oppositorum,aşa cum reiesemai ales din filosofia lui Lao Tzî . Problemelefundamentale ale spiritualităţii chineze sunt: yin-yang. Yin-yang sunt embleme-energii sau substanţe ce n-au fost definite drept concepteabstracte, embleme eficiente, care au persistat în spiritualitatea chineză dintotdeauna şi care relevă cumva, legătura sau trecerea de la fondul arhaic, anonim al înţelepciunii, la reflecţia filosofică propriu-zisă configurată în şcoli. Şi în domeniul ştiinţelor din China antică întâlnim astfel de alternanţe, ceea ce arată ca king , Cartea schimbărilor, alternativitatea dinamică universal este redată caracterul dinamic, autentic, al gândirii. Astfel, ceea ce grecii numesc geo-metrie,adică măsură a pământului, la chinezi apare ca “măsură“ a stării mişcărilor şuvoaielor de apă din munţi, şuvoaie care sunt când năvalnice când liniştite. Când în text întâlnim yin- yang caligrafiate cu majusculă înţelegem că sunt principii opuse, iar când sunt scrise culitere mici sunt doar aspecte opuse, proprii aceluiaşi principiu.

19.Filosofia crestina timpurie.Patristica.Augustin. Patristica se referă la contribuțiile literare ale Sfinților Părinți. Sub titlul de Părinți apostolici intră scriitorii creștini din a doua jumătate a sec. I și prima jumătate a sec. II, care au fost ucenici ai Sfinților Apostoli ori i-au cunoscut pe aceștia. Astfel, Barnaba, Clement Romanul, Ignatie Teoforul (episcop al Antiohiei), Policarp al Smirnei, Herma, Papias sunt doar cei cunoscuți, existând și o serie de anonimi, precum autorul Epistolei către Diognet.Literatura patristică din această perioadă este strâns legată de scrierile Vechiului și Noului Testament, având atât caracter catehetic (pentru creștini), cât și misionar (pentru necreștini). Pentru denumirea cuvântărilor religioase se foloseau termeni precum: predici misionare, didactice populare, exegeze și predici tematice.Creștinismul a izvorât din tradiția ebraică, dar, pe de altă parte, se va deosebi esențialmente de aceasta. Religia mozaică era una abstractă.Dumnezeul ei era reprezentat ca spirit pur. Profeții acestei religii l-au confiscat astfel pe Dumnezeu încât au considerat că poporul evreu este poporul ales. Este de notat că așteptarea lui Mesia devenise o predispoziție generală a conștiinței iudaice, o speranță venită din straturile adânci ale ființei.Augustin este unul din cei mai influenți gânditori, poate cel mai influent dintre toți, mai ales dacă ținem seama de faptul că inclusiv platonismul a influențat gândirea medievală prin intermediul lui Augustin. El rămâne o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa, influențând, de exemplu, gândirea lui Descartes.Înlocuiește concepția timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în sensul de drum către bine. Învățătura autentică este posibilă numai prin iluminare.Omul se poate îndoi de multe dar nu și de certitudinea existenței sale (premerge raționalismul cartezian).Oamenii sunt împărțiți în două categorii : damnați și aleși; avem răspunderea de a recunoaște drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce ascultă regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastră este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decât materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeași substanță cu Adevărul. Adevărul este Dumnezeu, este în suflet, mai lăuntric mie decât sinele meu cel mai lăuntric. Credința precede înțelegerea, cunoașterea. Virtuților preluate de la Platon – dreptate, cumpătare, curaj, înțelepciune – Augustin le adaugă virtuțile creștine: credință, speranță, iubire; acestea au fost completate cu “virtuți umanitare”: iubirea aproapelui, fidelitatea, încrederea, umilința.

20.Filosofia scolastica: realismul si nominalismul.Toma d’Aquino. Toma de Aquino este, poate, figura cea mai mare a filosofiei scolastice în perioada ei de mare înflorire în secolul 13. Scolastica este perioada filosofiei creştine care nu se mai mulţumeşte cu apologia dogmei - aşa cum o făcea filosofia părinţilor bisericii – ci vrea să fondeze sistematic, raţional, doctrina  bisericii. Speculaţia filosofică dobândeşte,faţă de dogma teologică, o independenţă mai mare, un conţinut propriu. Scolastica este "un ordin cavaleresc al spiritului care trebuie să cucerească ţara sfântă a misterelor dumnezeieşti având, ca scut, credinţa şi ca sabie, raţiunea speculativă".Toma este spiritul cel mai sistematic al întregii filosofii medievale. Cele 612 întrebări cu 3 000 articole ale Summei teologice fixează prin "obiecţiuni" şi răspunsuri la obiecţiuni, toate punctele de doctrină care pot interesa poziţia creştină. Toată doctrina este aristotelică. Termenii aristotelici de materie - formă, putere - act, devin mijloace pentru a fixa, precis, raţional, doctrina bisericii. Prima întrebare care se pune pentru orice filosofie creştină, şi care se punea în special pentru filosofia medievală, este a raporturilor dintre filosofie şi dogma supranaturală a bisericii. Toma stabileşte aici o graniţă extrem de clară. Procedarea raţională a intelectului este o "introducere" în credinţă, o pream-bula fidel. Adevărurile ştiinţei, ale "luminii naturale" formează o treaptă ante-rioară credinţei, tot aşa cum natura este o treaptă anterioară a graţiei. Raţiunea naturală nu duce decât până la pragul sfinţeniei. Actul de credinţă este un act al voinţei libere şi tocmai prin aceasta mai meritoriu. Nu există însă un adevăr dublu: adevărul este unul şi acelaşi. Tocmai de aceea raţiunea şi dogma nu se pot contrazice. Una explică, prin "lumina naturală", ceea ce cealaltă arată ca revelat.  Sunt însă adevăruri pe care raţiunea nu le poate înţelege: de ex. misterul păcatului originar, crearea omului prin Logos etc. Nu toţi oamenii pot ajunge la adevărurile grele de căpătat ale intelectului filosofic; de aceea credinţa este ne-cesară. De altă parte însă, filosofia este necesară teologiei; ea apără adevărurile credinţei contra oricărui atac^ pe cale raţională. Existenţa lui Dumnezeu poate fi probată pe cale raţională. Demonstraţia lui Toma este o demonstraţie care urmează de aproape formulele aristotelice.

21.Filosofia renascentista.Umanismul renascentist.Aceasta filosofie a fost influentata puternic de dezvoltarea statelor, cand s-au pus bazele experimentului si aplicatiilor matematice. Filosofia renascentista are un caracter antiscolastic, este umanista, este orientata spre studiul omului si al naturii. Se caracterizeaza prin apelul la experienta, care ca, cercetarea naturii sa se faca fara prejudecati. Se caracterizeaza prin proclamarea libertatii de gandire.In cadrul filosofiei renascentiste deosebim 2 elemente : - pe de o parte revine modalitatii de gandire antica – se contura intr-un fel sau altul filosofia antica sub forma reinoirii filosofiei antice. Asa este Academia Platonica din Florenta reprezentata prin Marsilio Ficino si Pico Della Marsandela care dezvolta si o gandire platonica. A doua scoala filosofica este Universitatea din Padova cu reprezentanti ca Pietro d Abano si Mascilio Da Padova. Aceasta scoala dezvolta sub semnul lui neo, filosofia lui Aristotel. Filosofia lui Aristotel deabia acum este mai bine conturata.In domeniul filosofiei cel care va fi intemeietorul noilor tendinte este Nicolo Cusanus, desi cardinal esre un om foarte cult influentat de umanism, lucrarea sa numita “Di docta ignoratio” ridica niste probleme foarte importante, presante de-a dreptul uimitoare pentru timpul respectiv (sec. XV). Aici gasim o teorie cosmologica foarte interesanta.Cusanus pe baza argumentelor filosofice sustine teza “Infinitatea universului”. De asemenea el era un bun cunoscator al matematicii si vorbeste de rolul metodologic al acesteia.Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea. La început științele nu erau incluse și se găseau la marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré nu acordă nicio atenție autorilor antici, preferând să se bazeze pe experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui Arhimede, iar Copernic afirmă că experiența trecutului este necesară pentru noi descoperiri.Umanismul influențează și viața politică. Umanștii amintesc suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față de supuși și față de ei înșiși (Niccolo Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la poporsă participe la viața publică.Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face mai umani.În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea, gloria și iubirea.

22.Filosofia naturii si stiintele naturii in epoca Renasterii. Problema naturfilozofica a epocii renasterii consta in elaborarea tabloului natural-stiintific al lumii sistudierea naturii. Filozofia naturii se deosebeşte atit prin obiectul de studiu, cit şi prin metodele de abordare a diferitelor probleme filozofice. Inşişi ginditorii se numesc “filozofi naturali”, subliniind astfel că ei precaută atit Cosmosul, cit şi omul de pe poziţiile naturii autonome, independent de tradiţia teologică şi scolastică. Un deschizător de drumuri оntr-un şir de domenii ale ştiinţei şi artei in această perioadă a fost Leonardo da Vinci (1452 – 1519) – cunoscut pictor, sculptor, arhitect, medic, inginer, astronom, matematician şi filozof, figură cu adevărat titanică a Epocii Renaşterii. Leonardo da Vinci a ajuns la o intelegere materialista a lumii pe baza cercetarii atente a diverselor manifestari ale naturii,a studiilor lui de mecanica,geologie, astronomie si anatomie Impotriva traditiei antice si teologice care decreta pamantul ca “inferior” si care impartea universul in lumea “superioara” a cerului si lumea “inferioara” pamanteasca,Leonardo afirma cu indrazneala:”trebuie sa ajungi la concluzia ca pamantul este o stea aproape asemanatoare cu luna si astfel,vei dovedi nobletea lumii noastre”. Leonardo considera deci ca natura actioneaza conform necesitatii,conform unor legi proprii.Aceasta inseamna un atac direct impotriva conceptiei teologice,care pretindea ca fenomenele se desfasoara dupa bunul plac al divinitatii.In timp ce teologii cautau adevarul in Biblie,Leonardo il cauta in experienta si rationament. Intemeindu-se pe bogata sa experienta de cercetator si experimentator,Leonardo proclama principiul descifrarii tainelor naturii cu ajutorul instrumentului matematic. Valoarea acestui principiu pe care l-a ilustrat si confirmat intreaga dezvoltare a stiintelor moderne ale naturii,este insistent sustinuta de catre da Vinci:”Nici o cercetare umana nu se poate denumi stiinta adevarata,daca nu trece prin demonstratie matematica.Nu exista nici o certitudine in domeniul in care nu se poate aplica o ramura a stiintelor matematice sau care nu-i legat de aceste stiinte.”

23.Empirismul si rationalismul. Empirismul este doctrina filozofică a testării, a experimentării, și a luat înțelesul mai specific conform căruia toată cunoașterea umană provine din simțuri și din experiență. Empirismul respinge ipoteza conform căreia oamenii au idei cu care s-au născut, sau că orice se poate cunoaște fără referință la experiență.Empirismul contrastează cu raționalismul continental, lansat de René Descartes. Potrivit raționaliștilor, filozofarea trebuie să aibă loc prin introspecție și prin raționament deductiv aprioric. Empiriștii susțin că la naștere intelectul este o tabula rasa, o "foaie albă, fără nici un fel de semne pe ea" și căruia doar experiența îi poate furniza idei. Problema empiriștilor a fost răspunsul la întrebarea în ce fel dobândim idei care nu au corespondent în experiență, cum ar fi ideile matemetice de punct sau de linie.Nume asociate cu empirismul includ Toma de Aquino, Aristotel, Thomas Hobbes (vezi și naturalism filozofic), Francis Bacon, John Locke (care a dezvoltat inițial această doctrină în secolul XVII și începutul de secol XVIII), George Berkeley, și David Hume.Este considerat în mod general ca nucleul metodei științifice moderne, potrivit căreia teoriile trebuie să se bazeze pe observație mai degrabă decât pe intuiție sau credință; adică, cercetare empirică și raționament inductiv aposteriori mai degrabă decât logică deductivă pură.Empiric este un adjectiv utilizat adesea cu trimitere la știință, atât științe naturale cât și științe sociale, care înseamnă utilizarea unor ipoteze care pot fi infirmate folosind observația sau experimentul (cu alte cuvinte prin experiență).Într-un alt sens, empiric are în știință același sens cu "experimental". În acest sens, un rezultat experimental este o observație empirică. În acest context, termenul de de "semi-empiric" sau "semiempiric" se folosește pentru a califica metode teoretice care folosesc parțial axiome de bază sau legi științifice postulate și rezultate empirice (experimentale). Asemenea metode sunt în contradicție cu metode teoretice ab initio care sunt pur deductive și se bazează pe un set de afirmații care sunt consistente una cu alta. Această terminologie este importantă mai ales în chimia teoretică.

24.Filosofia lui Frensis Bacon.Empirismul. Empirismul(experienta) reprezinta o invatatura gnoseologica, in care experienta esteunica sursa a cunoasterii.Este invatatura care il orienteaza pe om spre senzualism(senzatie), conceptie gnoseologica, care recunoaste in senzatie unicul izvor alcunostintelor adevarate. Conceptia filosofica a lui Fr. Bacon raspunde necesitatilor, intereselor fortelor sociale progresiste din timpul lui. Accentul pus pe cercetarile empirice, pecunoasterea naturii este dedus logic din interesele clasesi sociale dominante.Baconneaga filosofia ca contemplare si o prezinta ca o stiinta despre lumea reala, intemeiata pe cunoasterea experimentala.Vorbind despre sensul, predestinarea si sarcinile stiintei,Fr . Bacon mentioneaza ca sarcina suprema a cunoasterii consta in cucerirea naturii si perfectionarea vietii umane.El mentiona ca: ³cumostintele prezinta o putere´dar putere adevarata pot avea numai daca ele sunt veridice sunt intemeiate pe verificareacauzelor reale a fenomenelor naturale.Numai acea stiinta este capabila sa biruie naturasi sa domine asupra ei, care este orientata spre cunoasterea legilor ei.Asadar, Bacon se impotriveste constient disputelor speculative scolastice si isi propune sa cunoasca lumea reala.

25.Conceptiile filosofice ale lui Rene Decartes.Rationalismul. Din punct de vedere general-filosofic, Descartes afirma un monism substantialist de tip deist. el admite o substanta suprema, Dumnezeu. Sustine ca substanta suprema este perfecta si, ca atare, exista prin sine însusi, adica îsi este propria cauza. Depinzând numai de sine, Dumnezeu poseda o libertate absoluta, fiind singura fiinta pe deplin libera. asadar, în sensul ei cel mai general, libertatea înseamna afirmarea a ceva prin sine, independent.În configuratia ontologiei sale, Descartes trece de la monismul deist la dualism. el sustine ca Dumnezeu a creat doua substante secunde, independente una de alta: res extensa (lucrul întins) si res cogitans (lucrul cugetator).El sustine ca Dumnezeu a creat res extensa ca lume haotica, i-a stabilit legi si i-a dat un prim impuls, fara sa mai intervina ulterior în dezvoltarea ei.Substanta întinsa sau natura corporala este identificata de Descartes cu întinderea. altfel spus întinderea este o substanta materiala, adica nu are nevoie de altceva ca sa existe, decât de Dumnezeu. Rezulta ca Descartes, spre deosebire de Locke, întelege substanta materiala ca fiind totuna cu esenta lucrurilor, .Identificând materia cu întinderea, Descartes o identifica cu corpul în genere si o diferentiaza de corpurile individuale. Astfel materia, ca întindere în genere sau ca corp în genere, este unica si indestructibila, în timp ce corpurile individuale sunt multiple si perisabile. Fiind unica, este si unitara, adica este la fel în toate partile ei. Este tot una cu plinul si exclude vidul absolut.Descartes considera ca alaturi, dar nu independent de materie, o alta dimensiune fundamentala a lucrurilor este miscarea.Potrivit lui Descartes, miscarea este, ca si materia, o substanta secunda pentru ca îsi are izvorul în Dumnezeu. Fiind o astfel de substanta, miscarea este invariabila, astfel ca, întreaga cantitate de miscare se conserva.Descartes considera ca miscarea se desfasoara în cerc sau sub forma unui vârtej, în jurul anumitor centre, adica prin deplasarea concomitenta circulara a tuturor partilor unui inel închis.Descartes întelege miscarea numai ca deplasare mecanica a corpurilor geometrice, nu si ca energie potentiala. Reducând miscarea la deplasare mecanica, iar materia la întindere, Descartes nu reuseste sa explice nici proprietatea miscarii de a se propaga printr-o materie inelastica, dura.De la analiza întinderii si a miscarii în genere.

26.Filosofia si etica lui Benedict Spinoza. Benedict de Spinoza (1632 – 1677) se inscrie printre cei mai importanti filosofi post-Cartezieni. Fondatorul Spinozismului, a adus o importanta contributie in dezvoltarea filosofiei, iar lucrarile sale dezvolta idei care isi au originile in cele mai diverse surse: Stoicismul, Rationalismul iudaic, opera lui Machiavelli si Thomas Hobbes, René Descartes, precum si opiniile unor ginditori religiosi eterodocsi contemporani epocii. Din aceste motive, este dificil de a-l atribui la o anumita categorie de filosofi, frecvent, insa, este alturat lui Descartes si Leibniz ca unul dintre cei 3 mari Rationalisti. Aceasta eventuala clasificare este justificata de ideea spinozista care neaga cunostintele parvenite prin simturi, considerind ca cunostintele adecvate sunt acumulate numai prin intermediul intuitiv sau rational, cunoasterea luind un aspect pur intelectual, iar geometria devenind instrument primordial de exprimare si argumentare a acesteia. Printre filosofi, Baruch Spinoza este recunoscut pentru lucrarea sa „Etica”, care dezvolta ideea monista a identitatii Naturii cu Dumnezeu. Marcat prin pozitii si idei distincte, dar si provocatoare, Spinoza este una dintre cele mai controversate personalitati ale filosofiei. Pentru unii el este prevestitorul modernitatii iluministe care se pronunta pentru existenta ghidata de ratiune. Pentru altii, el este un inamic al traditiei.

28.Caracteristica generala a filosofiei clasice germane.Immanuel Kant-fondatorul filosofie clasice germane.Filosofia clasica germane cuprinde I perioada relative scurta de timp anii 80 ai secXVIII si anul 1831. Filosofia clasica germane a elaboratedialectica moderna , a dus contributii considerabile la constituirea teorieicunoasterii , ca disciplina autonoma subliniem caracterul activ al cunoasterii ,subordonind uei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice,integrand omul in natura. Filosofia clasica germane a reflectat marele transformarisociale ale epocii(revolutia franceza din 1789) si descoperiile stiinetelor naturii,constituinde-se indeosebi pe trupul calitatii formelor viieti spiritual. Kant este unul dintre cei mairemarcabili filosofi ai culturii occidentale. Opera lui este extreme de originala si decuprinzatoare. Ea a aprut intr-un moment amicial in dezvoltarea filosofiei , inconditile unei tensiuni intre atassamentul europenilor fata de gindirea rationala siimbratisarea de catre britanici a experientei senzoriale. Kant a incercat sa faca osinteza a acestor 2 tendinte schimbind asfel cursul filosofiei . Ginditorul consideraca sarcina lui consta in a descoperi daca e posibil sa ai cunostinte metafizice,cunostinte, in genere, care cuprind atit problem cum sunt existent lui Dumnezeu,nemurirea sufletului si existent liberului arbitru relative la fiintele umane. Etica lui Kant se inpune prin idea de fact illuminist a autonomiei morale, aindependentei morale fata de religie. Ideea de libertate rezulta din legea morala siconstitjue un postulat al ratiunii practice. Insa ratiunea practica mai postuleazadoua idei: aceea de nemurire si de existent a lui Dumnezeu.Kant formuleaza si o veritabila teorie a progresului. Kant releva careacterul logic sicontradictorici al dezvoltarii istorice,

definind istoria ca pe un “ progress inconstiinta libertatii. Kant sesizeaza deosebirea calitativa dintre societate si natura,critica naturalismul si aratind posibilitatea actiunii libere a omului.

29.Hegel si sistemul sau filosofic.Idealismul lui Hegel este numit idealism absolute deoarece conform conceptiei baza lumii o constituie ideea absoluta,spiritul universal, care dupa natura sa este contradictoriu si de aceea se afla intr-o permanenta automiscare, autodezvoltare. Ideea absoluta,potrivit lui Hegel nu-i altceva decit ratiunea,gindirea,substanta ce formeaza esenta si baza primordiala a tuturor lucrurilor,ea exista vesnic si continein sine in forma potentiala toate determinarile fenomenelor naturale, sociale si spirituale.El afirma ca existenta este gindire , existenta adevarata o constituie ideea absoluta ca ratiune cosmica, iar tot ce exista este rational si tot ce este rational, este real.Hegel considera ca la inceput a existat doar ideea absoluta, constiinta, ratiunea din care apare totul silumea ideala si lumea materiala.Ea este contradictorie in sine caci este totul si in acelasi timp nimic.Estecontradictorie in sine pt ca autocunoscindu-se este si subiect si obiect.In procesul dezvoltarii sale ideea absoluta trece prin diferite etape,iar dezvoltarea ca atare are forma detriada:teza, antiteza si sinteza .Prima in dezvoltarea ideii absolute e etapa logica,cind ideea exista instarea sa pura,inaintea naturii, „in stihia gindirii pure”.La aceasta etapa ea se desfasoara prin asacategorii ca: existenta, esenta , notiune . La a doua etapa ideea absoluta se transforma in natura,careeste o „exteriorizarea a ideii absolute”Ideea se obiectivizeaza in natura, se instraineaza de la adevarata saesenta si se manifesta in forma de obiecte corporale singulare.A treia etapa a dezvoltarii ideii estefilosofia spiritului ce se realizeaza prin spiritul subiectiv,spiritul obiectiv si spiritul absolute .Spiritul subiectiv reflecta esenta omului, lumii lui spirituale, dezvoltarea constiintei lui .Spiritul obiectiv cuprinde sfera vietii sociale, se manifesta ca o integritate supraindividuala si se realizeaza prin drept,morala si stat.